Increderea - Muhammed Al-Ghazali

Însemnătatea noţiunii de încredere

Islamul speră ca musulmanii să aibă o inimă bună şi o constiinţă trează, care să le asigure protecţia drepturilor pe care le-au primit de la Allah şi din partea umanităţii şi care să-i apere totodata de excese de orice fel.

Din această pricină este necesar ca fiecare musulman să fie credincios, demn de încredere.

Potrivit Şariei, încrederea are un inţeles destul de cuprinzător. Acest cuvant are un conţinut profund, dar în esenţă se referă la simţul responsabilităţii, la faptul că trebuie să apari în faţa lui Allah şi să dai socoteală de faptele tale, detalii care sunt arătate în această relatare: "Fiecare dintre voi este un paznic şi fiecare va fi tras la răspundere cu privire la supuşii săi. Imamul este un paznic. El va fi întrebat despre supuşii săi. Un barbat este păzitorul celor din gospodăria lui. El va fi tras la răspundere pentru ei. Femeia este păzitoarea casei soţului ei. Ea va fi întrebată despre responsabilităţile ei. Slujitorul este paznicul bunurilor stăpânului său. Şi el va fi tras la răspundere pentru această responsabilitate a sa." (consemnat de Bukhari)

Cel ce a facut relatarea, Ibn Omar, spune că a auzit aceste lucruri de la Profet şi spune că Profetul a mai spus: "Bărbatul este păzitorul neamului tatălui său şi este raspunzător pentru acesta."

Oamenii consideră încrederea într-un sens foarte limitat şi cred că înseamnă protejarea zălogului altora, deşi în religia lui Allah, aceasta are un sens foarte larg şi nelimitat. Încrederea înseamnă datoria de a păstra ceea ce un musulman îl sfătuieşte pe alt musulman şi în acest sens caută ajutorul lui Allah.

Când un musulaman se pregăteşte să plece într-o călătorie, fratele său se roagă pentru el în acest fel: "Ma rog lui Allah pentru religia ta, pentru încrederea pe care o ai şi pentru ca lucrarea ta să se încheie în chip fericit." (At-Tirmizi)

Enes (radiyAllahu anhu) relatează că întotdeauna când Trimisul lui Allah ne ţinea o predică, repeta în mod invariabil această frază: "Cel care nu-şi păstrează încrederea nu are credinţă, iar cel care nu-si respectă promisiunile, nu are religie."

Deoarece cea mai înaltă culme a bunăstării şi succesului înseamnă să fii apărat de nenorocirile din această lume şi de consecinţele negative din Viaţa de Apoi, iar Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) se ruga pentru siguranţa ambelor situaţii.

Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spunea: "O, Allah! Caut adăpost la Tine de chinurile foamei, fiindcă rea tovarăşă este ea, şi caut adăpost la Tine de necinste, fiindcă groaznică prietenă este ea." (consemnat de Abu Dawud)

Foamea este numele lipsurilor din această lume şi necinstea este numele distrugerii religiei, de aceea Profetul s-a rugat să fie ocolit de ambele. Înainte de a fi primit profeţia, el era cunoscut printre oameni sub numele de Al-Emiyn (Cel demn de încredere).

În acelaşi fel, cinstea lui Moise a ieşit în evidenţă când a adus apa pentru turma celor două fiice ale bunului bătrân, cand le-a ajutat, le-a respetat feminitatea şi le-a tratat cu delicateţe şi decenţă:

"Atunci el a adăpat (turmele) în locul lor: apoi s-a întors la umbră şi a zis: "O, Doamne al meu! Am într-adevar nevoie (disperată) de orice bun pe care vrei să mi-1 trimiţi!" După aceea una dintre fete s-a întors la el, călcând cu paşi sfioşi. Ea a spus: "Tătal meu te invită la el, căci vrea să te răsplatească findcă ai adăpat (turma) pentru noi." Şi când a mers la bătrân şi i-a spus povestea sa, acesta a zis: "Nu te teme, ai scăpat cu bine din mâinile unor oameni nedrepţi." Iar una dintre fete a spus:

"Tată, ia-l cu simbrie, căci cel mai bun pe care-l poţi lua cu simbrie este cel mai puternic şi vrednic de încredere!"

[Coran 28:26]

Aceasta întâmplare a avut loc când Moise nu era încă profet şi nu fusese trimis la palatul Faronului.

Şi acest lucru nu este deloc surprinzător, fiindcă Allah a ales ca trimisi ai Săi doar pe aceia care s-au dovedit a fi mai decenţi, mai cinstiţi şi mai virtuoşi dintre oameni. Spiritul ce continuă să rămână alipit de un înalt caracter moral chiar şi după ce a îndurat cele mai aspre aspecte ale sărăciei şi neputinţei aparţine cu siguranţă unui om foarte puternic şi demn de încredere, iar apărarea drepturilor Domnului şi supuşilor Săi necesită doar un asemenea caracter ce nu se modifică în functie de condiţii, bune sau rele. Acesta este spiritul de încredere.