duminică, 28 noiembrie 2010

Alte imagini din cadrul conferintei "Palestina - rana sangeranda a umanitatii"

Conferinta Palestina - rana sangeranda a umanitatii

Dan Michi



Pentru cei care nu au putut sa participe, voi incerca sa r
edau cateva din notitele pe care le-am luat, dorind sa subliniez ca informatia prezentata a fost mai complexa si mai valoroasa.


Astfel, cuvantul de deschidere a apartinul domnului doctor Abu Al Ola Al Ghiti, presedintele asociatiei IslamulAzi, gazda a evenimentului. Domnia sa a evidentiat scopul organizarii acestei conferinte : explicarea acelor aspecte, fapte, evenimente din viata poporului palestinian, uitate in mod voit sau nu de o mare parte a mass-media internationala.

Dl. prof. univ. dr. in istorie Anton Caragea, Directorul Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica, a vorbit cu modestie despre pozitia domniei sale la o asemenea conferinta, spunand ca nu este nici palestinian (ceea ce inseamna ca punctul sau de vedere nu poate fi complet), nici arab (neputand sa traiasca evenimentele decat din afara, asemenea unui observator) si nici musulman (si prin urmare, ce ar putea sa spuna unor oameni pentru care Coranul este cel mai bun educator in ceea ce inseamna a fi milostiv cu ceilalti). A mai evidentiat urmatoarele aspecte :

- falsa separare pe plan international a cauzei palestiniene de cea araba, cele doua fiind indisolubile;
- trei motive care sa ii faca pe cei prezenti sa fie mandri ca se afla la conferinta :

* este pentru prima data cand, dupa mai bine de 20 de ani, societatea romaneasca a ridicat din nou problema palestiniana, stiind cat de sensibil este poporul roman
* reluarea traditiei romanesti de sprijinire a Palestinei (din studiile arhivistice intreprinse a oferit ca exemplu perioada anilor 1960-1989, cand conducerea Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei a venit la Bucuresti de 48 de ori, fiind capitala cea mai vizitata, chiar mai mult decat orice alta capitala a unui stat arab !; tot in aceasta perioada, sumele acordate de tara noastra cauzei palestiniene au depasit 120 milioane de dolari; de asemenea, peste 100.000 de palestinieni au beneficiat de pasapoarte romanesti)
* este prima data cand in Romania se discuta intrun spatiu organizat problema navei Marmara


Domnia sa a mai aratat ca problema palestiniana nu este una umanitara, cum fals de spune in mass-media, ci una a umanitatii, situata pe primul loc. O problema umanitara apare in urma unui cataclism natural, insa ce cutremur de proportii, ce inundatii devastatoare au avut loc in Palestina care sa-i determine pe palestinieni sa-si paraseasca propriile case ?! Mai este o problema a umanitatii si nu una regionala pentru ca nu discutam de un grup mai mare sau mai mic, de o strada sau oras, ori regiune, ci de o tara intreaga care sufera.

A mai subliniat ca pentru prima data dupa multi ani Turcia a inceput sa-si reia atributiile de mare putere islamica, implicandu-se activ in problema palestiniana, odata cu aparitia unei noi generatii de tineri care sa lupte pentru Palestina.


Dl. av. Ahmed Faruk Unsal, presedintele Asociatiei pentru Drepturile Omului si Solidaritate pentru Oamenii Oprimati Mazlumder, specialist in drept international si drepturile omului,a aratat ca se impune o revizuire a istoriei poporului palestinian.

Astfel, pana in 1917, cand Imperiul Otoman a administrat pamanturile palestiniene, nu au existat incalcari ale drepturilor omului, sau cel putin nu atat de numeroase precum au fost cele din intervalul 1917-1948 (administratie britanica, in timpul careia Palestina devenise "oaia neagra" a umanitatii, locuitorii sai fiind supusi de britanici la diferite acte reprobabile, printre care mituirea). Din 1967 si pana in 2005 a durat ocupatia israeliana in Gaza, iar in anul 2006 au avut loc alegeri politice in aceasta zona, urmate de blocade economice, sociale etc. care sa sufoce zona in care traiesc peste 1,5 milioane de oameni in ceea ce se numeste astazi "cea mai mare inchisoare in aer liber".

Astazi, in Palestina are loc un atac la 2-3 zile, numai ca stirile cenzureaza aceste informatii.

Chiar in aceste zile, Israelul a demolat o moschee, stire nedifuzata aproape nicaieri, insa care poate fi citita aici.
Mai mult, Israelul nu permite intrarea in Palestina nici macar a materialelor de constructii. Plecand de aici, in luna mai 2010 7 nave au plecat alegand solutia maritima de transportare a acestor materiale vitale locuitorilor greu incercati.

Stim cu totii ce s-a intamplat cu acest convoi umanitar. El a fost atacat cu brutalitate, Israelul incalcand legislatia internationala pprin atacarea unor nave civile, cu incarcatura civila, ucigand 9 civili. Turcia a depus o plangere la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, insa statul Israel nu recunoaste aceasta instanta.

Dl. dr. Khalid Al-Awaisi, reprezentant al Al-Maktoum Institute Academic Press, lector univ. si specialist in studiul stiintei islamice din cadrul Universitatii Aberdeer (una dintre cele mai vechi cinci Universitati din Marea Britanie) a vorbit despre urmatoarele aspecte :

- Israelul racoleaza pe Internet persoane pe care le plateste pentru a lasa pe retelele de socializare (facebook, youtube etc.) comentarii impotriva celor care militeaza pentru cauza palestiniana
- odata cu crestinarea Imperiului Roman, in special dupa moartea imparatului Constantin, din cauza neintelegerilor dintre crestini si evrei, acestia din urma primisera interdictie de a intra in Palestina
- odata cu manifestarea Islamului, aceasta religie a inlocuit practica crestina a excluderii, cu cea a includerii, in cei peste 1300 de ani de conducere islamica a Ierusalimului (incepand cu califul Omar, r.a.) nefiind daramata nicio biserica, chiar si astazi avand marturii vii ale acestei practici unice, existand inca biserici chiar din secolele 7-8; mai mult, califul Omar a construit evreilor lacase proprii

- aceeasi politica au urmat-o toti conducatorii musulmanii, printre care Salah Ad-Din si sultanul Suleiman Magnificul
- este adevarat, crestinii, evreii si musulmanii aveau cartiere separate, insa locuiau cu totii intre hotarele aceluiasi oras, in respect si armonie.
- in timpul ultimului calif, evreii i-au adresat rugamintea de a se putea ruga la Zidul Plangerii.

Dl. Nur Choudhary, voluntar interntional, participant in diferite convoaie cu ajutoare umanitare a aratat ca scopul organizarii convoiului umanitar a fost acela de a sparge blocada asupra Gaza si furnizarea de ajutoare, in special materiale de constructii si medicamente.

Domnia sa ne-a relatat ca atacul asupra convoiului a inceput dimineata, cand majoritatea pasagerilor se aflau la rugaciunea de dimineata. In timpul atacurilor, avioane israeliene au monitorizat in permanenta zona. Prima data s-a tras din elicoptere asupra navelor, ceea ce inseamna ca vorbele autoritatilor israeliene conform carora, pasagerii ar fi atacat primii fortele israeliene, sunt minciuni. Pasagerii nu au avut niciun fel de armament, mai mult, au incercat sa intarzie cat mai mult patrunderea soldatilor israelieni pe nave, prin baricadarea intrarilor cu mese, scaune, dulapuri etc.

In tot timpul atacului, armata israeliana a bruiat transmisiile prin satelit, astfel incat mass-media sa nu relateze de la fata locului si nici pasagerii sa nu poata solicita ajutor.

Primii soldati-comando israelieni raniti au primit ingrijiri din partea pasagerilor musulmani, pentru ca ranitii musulmani sa fie tratati cu dispret, iar dupa cum ne relatase fratele surorii Lavinia, asta-vara, unii raniti nu doar ca nu au fost ingrijiti, ci au fost restituiti ... cadavre.

In tot timpul atacului, desi navele au arborat drapelul alb, semn al predarii, soldatii israelieni nu au tinut cont si au continuat sa traga in pasageri.

In inchisoarea unde au fost dusi, ostaticii femei au fost batute la intamplare, dezbracate (timp in care erau privite de mai multi barbati), iar perchezitiile au fost la orice ora, cu scopul de a crea disconfort prizonierilor.

Dl. dr. Vasile Simileanu, presedintele Asociatiei Ion Cornea, director al revistei Geopolitica a militat pentru dezvoltarea unei diplomatii palestiniene consistente, criticand si lipsa de la conferinta a ambasadorilor statelor arabe. Aceiasi ambasadori care, dupa cum sublinia domnia sa, sunt nelipsiti de la diferitele receptii ocazionate de diferitele sarbatori nationale si nu numai.

Dl. Mohammed Bhaiyat, reprezentant al Fundatiei Friends of Al-Aqsa, pasager pe nava Mavi Marmara, Flotila Libertatii, a vorbit despre ospitalitatea palestinienilor, oferindu-ne ca exemplu pe unul dintre colegii de pe vas. Acesta a strans o anumita suma de bani si a intrebat carui om sa i-o dea. A fost indrumat de localnici catre o vaduva cu mai multi copilasi. Odata ajuns la acea femeie, aceasta l-a indrumat catre o alta casa, unde locuia cineva si mai sarac. Ne-a mai vorbit de o alta femeie care, din lipsa de hrana, mergea si culegea iarba pe care sa o pregateasca copilasilor. SubhanaAllah ... asa s-a terminat conferinta ...

Allah Preainaltul sa accepte eforturile tuturor organizatorilor si participantilor si sa aduca mult asteptata pace in teritoriile palestiniene.

















































































































































































































Mai puteti citi de asemenea si aici:
http://www.ana-news.info/index.php/component/content/article/2726



Imagini de la Conferinta- Palestina - rana sangeranda a umanitatii



Ieri, 27 noiembrie 2010 a avut loc Conferința Palestina - rana sangeranda a umanitatii organizata de Fundatia Centrul Cultural Islamic Islamul Azi in colaborare cu Asociatia Surori Musulmane si un grup de studeti voluntari.










































La conferinta au participat aproximativ 200 de persoane, dintre care un numar insemnat de studenti, profesori, membri reprezentanti ai comunitatii musulmane din România si alte personalitati de seama. Invitatii speciali ai conferintei au fost:


- dl. prof. univ. dr. in istorie Anton Caragea - Directorul Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica













- dl. av. Ahmed Faruk Unsal - presedintele Asociatiei pentru Drepturile Omului si Solidaritate pentru Oamenii Oprimati Mazlumder



- specialist in drept international si drepturile omului



- dl. dr. Khalid Al-Awaisi - reprezentant al Al-Maktoum Institute Academic Press , lector Univ. si specialist in studiul stiintei IslamicJerusalem din cadrul Universitatii Aberdeer (una dintre cele mai vechi cinci Universitati din Marea Britanie)













- dl. Nur Choudhary - voluntar interntional, participant in diferite convoaie cu ajutoare umanitare;








- pasager pe nava Mavi Marmara - Flotila Libertatii;








- dl. dr. Vasile Simileanu - presedintele Asociatiei Ion Cornea, director al revistei Geopolitica















- dl. Mohammed Bhaiyat - reprezentant al Fundației Friends of Al-Aqsa, pasager pe nava Mavi Marmara, Flotila Libertatii







s
In cadrul conferintei au fost expuneri despre Istoria Palestinei, despre drepturile incalcate ale palestinienilor, despre evenimentele de pe Mavi Marmara, despre incalcarile flagrante ale dreptului international de catre ocupatia israeliana.

vineri, 26 noiembrie 2010

Invitatie Conferinta - Palestina Rana Sangeranda a Umanitatii

Invitaţie

Fundaţia Centrul Cultural „Islamul Azi” și Asociația Surori Musulmane au onoarea de a vă invita Sâmbătă, 27 Noiembrie 2011, între orele 1300-1700, la Conferinţa „Palestina – Rana Sângerândă a Umanităţii ce va avea loc la Sala de Conferinţe a Hotelului Bucharest City.

Vor expune în prezenţa dumneavoastră:

· Dl. Prof. Univ. Dr. Anton Caragea - Directorul Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică

· Dl. Ahmed Faruk Unsal - Preşedintele Asociaţiei MAZLUMDER - Asociaţia pentru Drepturile Omului şi Solidaritate pentru Oamenii Oprimaţi,

- Avocat, Specialist în Drept Internaţional şi Drepturile Omului;

· Dl. Khalid Al-Awaisi - Președintele Fundației Friends of Al-Aqsa

· Dl. Cihad Özdemir - Avocat, Specialist în Drept Internaţional şi Drepturile Omului;

· Dl. Nur Choudhary - voluntar international;

· Dl. Hassan Ghani - corespondent Press TV News;

Această conferinţă va avea scopul de a prezenta din pespective diferite marile probleme cu care se confruntă palestinienii şi criza umanitară din Gaza.

Cu respect, Bucureşti,

Fundaţia Centrul Cultural „Islamul Azi” Noiembrie 2011


Hotel Bucharest City, str. Nerva Traian nr. 3A

Pentru relaţii puteţi suna la 0766.805.530



joi, 25 noiembrie 2010

Permis si Interzis - Vestimentatie

DOMENIUL VESTIMENTAŢIEI ŞI AL PODOABELOR

Islamul i-a permis musulmanului, ba chiar i-a cerut să aibă o înfăţişare plăcută, să se îmbrace frumos, folosind veşmintele şi podoabele pe care le-a creat Allah.
Islamul urmăreşte prin îmbrăcăminte două scopuri: acoperirea goliciunilor şi împodobirea. De aceea, Allah i-a binecuvântat pe oameni cu veşmintele pe care le-a orânduit pentru ei. Şi a grăit Allah Preaînaltul:

’’ O, fii ai lui Adam! Noi v-am dat vouă straie care să vă acopere goliciunile, ca şi podoabe.’’ ( Al-’A’raf: 26 ).
Acela care neglijează unul dintre cele două aspecte – acoperirea goliciunii şi împodobirea – este abătut de la calea Islamului, apucând pe calea lui Şeitan. Acesta este secretul celor două apeluri pe care Allah le-a adresat oamenilor, după apelul precedent, avertizându-i asupra goliciunii şi asupra abandonării podoabelor, socotindu-le echivalente cu urmarea paşilor lui Şeitan.
Allah Preaînaltul a grăit:
’’ O, fii ai lui Adam! Să nu vă amăgească Şeitan, aşa cum i-a scos pe strămoşii voştrii din Rai , dezbrăcându-i de veşmintele lor, ca să le arate goliciunile lor! ’’ ( Al-’A’raf: 27 )
Şi tot Allah Preaslăvitul a grăit:
’’ O, fii ai lui Adam! Puneţi-vă veşmintele voastre la toate locurile de Rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura! ’’ ( Al-’A’raf: 31 )
Islamul le-a impus musulmanilor să-şi acopere goliciunea pe care omul
civilizat se sfieşte prin firea sa să şi-o lase descoperită, pentru a se deosebi de animalul gol. L-a chemat să se acopere chiar şi atunci când se află departe de ceilalţi oameni, pentru ca sfiiciunea să devină pentru el religie morală.
Bahz bin Hakim a transmis, preluând de la tatăl său, care la rândul lui a preluat de la bunicul lui, care a spus: Am zis: O, Trimis al lui Allah! În privinţa goliciunilor noastre, cui putem să le arătăm şi cui nu avem voie să i le arătăm? Atunci i-a răspuns lui: ’’ Acoperă-ţi goliciunile afară de muierea ta sau afară de cele pe care le stăpâneşte dreapta ta! ’’ I-am zis: O, Trimis al lui Allah! Şi dacă oamenii se află împreună, amestecaţi unii cu alţii? Şi el a răspuns: ’’ Dacă se poate să nu le vadă nimeni, [ este mai bine aşa ] să nu le vadă! ’’ Am zis: Şi dacă unul dintre noi este singur? Şi a răspuns: ’’ Mai potrivit este să te sfieşti faţă de Allah Binecuvântatul şi Preaînaltul! ’’ .
Religia curăţeniei şi îmbrăcării în straie frumoase
Înainte de a se interesa de podoabe şi înfăţişarea frumoasă, Islamul a acordat o atenţie şi mai mare curăţeniei, căci ea este baza oricărei podoabe frumoase şi oricărei înfăţişări frumoase.
S-a relatat că Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Fiţi curaţi, fiindcă Islamul este curat! ’’ şi : ’’ Curăţenia cheamă la credinţă, iar credinţa împreună cu stăpânul ei se vor afla în Rai ’’ .
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a îndemnat la curăţenia veşmintelor şi la curăţenia trupurilor, la curăţenia caselor şi la curăţenia drumurilor şi a acordat o atenţie deosebită curăţeniei dinţilor, curăţeniei mâinilor şi curăţeniei capului.
Acesta nu este un lucru ciudat într-o religie care a făcut din purificare ( tahara ) cheia pentru primele actele sale de cult, adică Rugăciunea. Rugăciunea musulmanului nu va fi primită decât dacă trupul său va fi curat, dacă veşmintele sale vor fi curate, dacă locul în care se roagă va fi curat şi toate acestea pe lângă curăţenia impusă pentru întregul trup sau pentru membrele lui expuse contactului cu prafuri, cunoscute în Islam cu numele de abluţiune rituală sau majoră ( ghusl ) şi abluţiunea pentru Rugăciune ( wudu’ ).
Dacă mediul arab cu modul lui de viaţă beduin, în deşert, îi tenta pe locuitorii săi sau pe cei mai mulţi dintre ei să neglijeze curăţenia, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- i-a îndrumat şi i-a sfătuit până ce a ajuns să îi ridice pe ei de la stadiul vieţii bediune la viaţa sedentară, de la neglijenţa demnă de dispreţ la curăţenie şi la îmbrăcarea unor veşminte frumoase.
S-a relatat că a venit un bărbat cu părul vâlvoi şi cu barba încâlcită la Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- şi că Profetul a făcut semn spre el, ca şi cum i-ar fi poruncit să-şi aşeze părul şi el a făcut acest lucru. Când s-a întors, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Oare nu este mai bine decât să vină cineva dintre voi cu părul vâlvoi, de parcă ar fi şeitan? ’’ .
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a văzut un bărbat cu părul nepieptănat şi a zis: ’’ N-a avut acesta cu ce să-şi aranjeze părul?! ’’
Altădată a văzut un bărbat în straie murdare şi a zis: ’’ N-a avut acesta cu ce să-şi spele veşmintele!? ’’ .
Odată a venit la Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- un bărbat îmbrăcat în nişte veşminte ponosite şi l-a întrebat: ’’ Avere ai?’’ Acesta i-a răspuns: Da! Apoi, l-a întrebat: ’’Ce fel de averi ai? ’’ Omul i-a răspuns: Am de toate! Allah Preaînaltul mi-a dat de toate! Atunci i-a zis: ’’ Dacă Allah ţi-a dat avere, să se vadă pe tine urmele binefacerii şi mărinimiei lui Allah! ’’ .
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a îndemnat la curăţenie şi la îmbrăcarea de straie curate în locurile de întâlnire cum sunt Rugăciunea de vineri şi Rugăciunea din cele două sărbători , zicând: ’’ Nu se cuvine pentru acela dintre voi care are stare să se îmbrace în ziua de vineri decât cu alte straie decât cele ale meseriei sale ’’ .




Aurul şi mătasea pură sunt oprite ( haram ) pentru bărbaţi

Islamul a permis împodobirea, ba chiar a cerut-o şi a dezavuat oprirea ei.
’’ Spune: ’’ Cine a oprit podoaba orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire? ’’ ( Al-’A’raf: 32 ).
Însă Islamul le-a interzis bărbaţilor două tipuri de podoabe, pe care le-a îngăduit numai femeilor: podoabele confecţionate din aur pur sau din aur care reprezintă cea mai mare parte a aliajului şi veşmintele confecţionate din mătase curată sau în care aceasta reprezintă cea mai mare parte într-un amestec.
S-a relatat că Ali bin abi Talib – Allah să-l binevestească – a zis: Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a luat în mâna dreaptă mătase şi în măna stângă aur şi a zis apoi: ’’ Acestea două sunt oprite bărbaţilor din comunitatea mea! ’’ .
Iar despre califul Omar, bin al-Khattab s-a relatat că a zis: L-am auzit pe Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- zicând: ’’ Nu îmbrăcaţi [ straie ] de mătase! Cel care le va îmbrăca în această lume nu va avea parte de ele în Lumea de Apoi! ’’
Şi a mai zis Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- referindu-se la veşmintele de mătase: ’’ Acelea sunt veşminte ale celor vrednici de ocară! ’’ .
Când a văzut un inel de aur pe degetul unui bărbat i l-a smuls şi l-a aruncat, zicând: ’’ Unul dintre voi se îndreaptă spre tăciunele aprins pentru a-l lua în mână ’’ .După ce s-a îndepărtat Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- ,i-au zis bărbatului: Ia-ţi inelul şi foloseşte-l! Însă el a răspuns: Nu, jur pe Allah! Nu-l voi lua, după ce l-a aruncat Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!
Alături de inel, mai vedem la cei înstăriţi stilouri de aur, ceasuri de aur, brichete de aur, tabachere de aur, port-ţigarete de aur etc.
În schimb, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a îngăduit purtarea inelelor de argint de către bărbaţi. Al-Bukhari a relatat că Ibn Omar a zis: Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- şi-a luat o pecete – de forma unui inel – făcută din argint şi a purtat-o pe deget. Apoi l-a purtat Abu Bakr, apoi l-a purtat Omar, apoi l-a purtat Osman, până când a căzut în puţul Aris.
Cât priveşte celelate materiale, aşa cum sunt fierul şi altele, nu există nicio prescripţie autentică destinată să le interzică. Dimpotrivă, în Sahih de Al-Bukhari se relatează că Trimisul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- i-a zis unui bărbat care a vrut să se însoare cu o femeie: ’’ Caută un inel, chiar dacă este şi numai din fier! ’’ Şi din acest citat Al-Bukhari a dedus că inelul de fier este permis.
În ceea ce priveşte mătasea, s-a admis purtarea veşmintelor de mătase din motive care ţin de sănătate. Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- le-a îngăduit lui Abd ar-Rahman bin ’Awf şi lui Az-Zubayr bin al-Awwam – Allah să fie mulţumit de ei! – să poarte straie de mătase din pricina alrgiei de care sufereau.
Explicaţia interzicerii aurului şi mătăsii pentru bărbaţi
Islamul a urmărit prin interzicerea aurului şi mătăsii pentru bărbaţi un scop educativ nobil. Islamul apără bărbăţia de aspectele care fac dovada slăbiciunii şi degradării. Bărbatul, pe care Allah l-a înzestrat cu o structură fizică şi organică diferită de cea a femeii, nu se cuvine să concureze frumuseţea femeilor, târându-şi straiele şi fălindu-se cu ele şi cu podoabele.
Această interdicţie comportă şi un aspect social.
Interzicerea aurului şi mătăsii este o parte din programul Islamului în lupta sa împotriva luxului în general. Luxul, în opinia Islamului, este asociat cu slăbiciunea şi decăderea care prevesteşte căderea naţiunilor. El este unul din aspectele nedreptăţii sociale, întrucât este manifestarea îmbuibării unei minorităţi înstărite pe seama majotităţii care trăieşte în mizerie. Pornind de la aceasta, luxul este duşmanul oricărei străduinţe pentru adevăr, bine şi reformă. În Coran se relatează:
’’ Şi dacă voim Noi să nimicim o cetate, le vom porunci celor îmbuibaţi din ea [ să se supună rânduielilor Noastre ], însă ei, [ dimpotrivă ], se vor deda desfrâului. Atunci pedeapsa hotărâtă împotriva ei se va adeveri şi Noi o vom nimici cu totul.’’ ( Al ’Isra’: 16 )
Într-un alt verset se relatează:
<< Şi nu am trimis Noi niciun prevenitor în vreo cetate fără ca cei înstăriţi din ea să nu zică: ’’ Noi nu credem în cele cu care aţi fost trimişi! ’’ >> ( Saba’: 34 ) .
În conformitate cu spiritul Coranului, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a interzis toate manifestările luxului în viaţa musulmanului; aşa cum bărbaţilor le-a interzis aurul şi mătasea, tot astfel le-a interzis tuturor – bărbaţi sau femei, deopotrivă – folosirea vaselor de aur şi de argint, aşa după cum vom arăta mai jos.
În plus, există şi un considerent economic care are şi el greutatea lui: aurul este acoperirea banilor în întreaga lume şi nu se cuvine ca el să fie folosit pentru confecţionarea de vase sau podoabe pentru bărbaţi.
Explicaţia permiterii folosirii aurului şi mătăsii de către femei
Femeile au fost exceptate de la această prescripţie, respectându-se specificul femeii şi feminităţii ei şi dragostea ei naturală pentru podoabe, dar cu condiţia ca prin împodobire să nu urmărească ispitirea bărbaţilor şi stârnirea poftelor. Într-un hadis se relatează: ’’ Orice femeie care se parfumează şi trece pe lângă un grup [ de bărbaţi ] pentru ca ei să-i simtă parfumul este o târfă’’.
Allah Preaînaltul a grăit, prevenindu-le pe femei:
’’ Şi să nu lovească cu picioarele lor astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! ’’ ( An- Nur: 31 )
Îmbrăcămintea femeii musulmane
Islamul a interzis femeii să poarte veşmintele transparente, care permit să se vadă trupul de sub ele, precum şi veşmintele care permit să se vadă conturile trupurilor şi cu deosebire locurile ispititoare, cum sunt sânii, şoldurile, pulpele etc.
În Sahih se relatează că Abu Hurayra a spus: Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Nu am văzut două soiuri dintre oaspeţii Focului: un neam care au nişte bice asemenea cozilor de vaci cu care-i lovesc pe oameni şi nişte femei îmbrăcate, dar goale, ispititoare, care se mlădiază, cu capetele aplecate ca nişte cocoaşe de cămile, care nu vor intra în Rai şi nu vor simţi mirosul, cu toate că mirosul lui se simte de la o distanţă de atât şi atât ’’.
Le-a caracterizat a fi ’’îmbrăcate’’ fiindcă ele au straie pe ele, dar cu toate acestea ele sunt ’’goale’’, fiindcă straiele lor nu le acoperă, din cauză că sunt transparente sau foarte subţiri şi lasă să se vadă contururile trupurilor, aşa cum sunt cele mai multe veşminte ale femeilor din această epocă.
A comparat capetele lor cu cocoaşele mari ale unor cămile din cauză că-şi ridică părul pe creştete, ca şi cum Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- ar fi ştiut ce se va afla în această vreme, în care femeile îşi piaptănă părul, şi-l aranjează, şi-i dau cele mai variate forme în saloanele speciale de coafură, controlate în majoritatea cazurilor de bărbaţi care primesc în schimbul lucrului lor sume excesive. Şi nu numai atât, căci unele femei nu se mulţumesc cu părul natural pe care li l-a dăruit Allah, ci recurg la cumpărarea de păr artificial pe care şi-l leagă de părul lor, pentru a părea mai delicate şi mai frumoase, pentru a fi mai atrăgătoare şi mai ispititoare.
Dar un lucru ciudat care apare în acest hadis este faptul că el stabileşte o legătură între arbitrariul politic şi între descompunerea morală şi acest lucru este confirmat de realitate, fiindcă oprimatorii ocupă popoarele cu lucruri care încurajează poftele, distrigându-i prin aceste plăceri personale de la urmărirea problemelor generale.
Imitarea bărbatului de către femeie şi a femeii de către bărbat
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a vestit că femeii îi este interzis să poarte veşminte de bărbat după cum şi bărbatului îi este interzis să poarte veşminte de femeie , iar într-un alt hadis Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- i-a blestemat atât pe bărbaţii care le imită pe femei, cât şi pe femeile care-i imită pe bărbaţi.
Se are în vedere imitarea felului de a vorbi, de a se mişca, de a merge, de a se îmbrăca etc.
Nenorocirea cea mai mare care loveşte viaţa şi cu care este încercată o comunitate este purtarea împotriva naturii şi în natură există bărbat şi există femeie, fiecare dintre cei doi având trăsăturile sale, iar dacă bărbatul se poartă ca femeia şi femeia se poartă ca bărbatul, aceata este deviere de la starea normală şi descompunere.
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a menţionat printre cei care au fost blestemaţi atât în această lume cât şi în Lumea de Apoi pe bărbatul pe care Allah l-a creat bărbat, dar se poartă asemenea femeii, imitând-o pe ea ca şi pe femeia pe care Allah a creat-o femeie, dar ea se poartă ca un bărbat şi.l imită pre bărbat.
Profetul i-a interzis, de aceea, bărbatului să poarte straie galbene ca şofranul. Muslim relatează în Sahih-ul său că Ali, califul, a spus: ’’ Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- m-a oprit să port inel de aur şi să port straie şi veşminte galbene ca şofranul de mătase ’’.
Se relatează, de asemenea, că Ibn Amr a zis: Trimisul lui Allah m-a văzut purtând două straie galbene ca şofranul şi mi-a zis:’’ Acestea sunt straie ale necredincioşilor. Nu le mai îmbrăca! ’’
Veşmintele cu care omul vrea să exagereze şi să se fălească
Norma generală a folosirii tuturor bunătăţilor – fie că este vorba de mâncare, de băutură sau de îmbrăcăminte – este aceea că omul nu trebuie să exagereze şi nu trebuie să se fălească atunci când le foloseşte.
Exagerarea înseamnă întrecerea măsurii, atunci când omul se bucură de ceva care este permis (halal), iar fălirea este un aspect care ţine mai degrabă de intenţie şi de suflet decât de aparenţă, prin care omul voieşte să se mândrească şi să apară superior membrilor săi.
Allah Preaînaltul a grăit:
’’ Şi Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi lăudăros’’ ( Al-Hadid: 23 )
Profetul Muhammed -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Acela care îşi târăşte straiele după el cu trufie, [ fără să ştie ], Allah nu se va uita la el în Ziua Învierii ’’ .
Pentru ca musulmanul să evite suspectarea de trufie, Profetul a oprit de la purtarea straielor care ar fi de natură să-i provoace pe ceilalţi oameni şi să-i sfideze. Într-un hadis se relatează: ’’ Pe acela care va îmbrăca haine pentru a se mândri cu ele în această lume Allah îl va îmbrăca în straiul umilinţei în Ziua Învierii şi apoi îi va da foc ’’.
Un bărbat l-a întrebat pe Ibn Omar: Ce veşminte să port? Şi i-a răspuns lui: (Acele straie ) pentru care cei proşti să nu te dispeţuiască , iar cei înţelepţi să nu te ocărască’’ .



Exagerarea în împodobire schimbând creaţia lui Allah

Islamul a respins exagerarea în împodobire până la limita care duce la schimbarea creaţiei lui Allah, căci Coranul socoteşte aceasta a fi ispita lui Şeitan care a zis despre cei care-l vor urma:
’’ Şi le voi porunci să schimbe creaţia lui Allah ’’.( An-Nisa’: 119 )
Interzicerea tatuajului, ascuţirii dinţilor şi operaţiilor estetice
Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a oprit de la tatuarea corpurilor şi tăierea dinţilor, ’’ blestemând-o atât pe femeia care face tatuaje cât şi pe femeia care cere să i se facă tatuaje, atât pe femeia care taie dinţii cât şi pe femeia care cere să i se taie dinţii ’’.
Tatuajul areca rezultat mutilarea feţei şi a mâinilor cu culoare albastră şi desene urâte. Unele femei arabe au exagerat, tatuându-şi cea mai mare parte a corpului. Alături de aceasta, aderenţii unor credinţe îşi desenau pe mâini şi piepturi divinităţile pe care le adorau şi simbolurile de cult.
Pe lângă toate acestea, operaţiunea de înţepare cu ace a corpului tatuat provoacă dureri şi chinuri.
Toate la un loc atrag blestemul asupra aceluia care face acest lucru, adică femeia care face tatuaje şi femeia care cere să fie tatuată.
Cât despre tăierea dinţilor, adică ascuţirea şi scurtarea lor, Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a blestemat-o atât pe femeia care face operaţiunea de tăiere cât şi pe femeia care cere să i se taie dinţii, iar dacă această faptă este săvârşită de un bărbat, acelaşi blestem i se cuvine şi lui.
Aşa cum a interzis tăierea dinţilor, Profetul a interzis şi îndepărtarea lor şi ’’ le-a blestemat pe cele care îndepărtează dinţii pentru înfrumuseţare şi pe acelea care schimbă creaţia lui Allah ’’.
Unele femei se nasc cu strungăreaţă, dar altele nu se nasc astfel şi regurg la pilirea dinţilor lipiţi pentru a-şi face strungăreaţă în mod artificial, înşelându-i pe oameni şi exagerând cu împodobirea, ceea ce este respins de Islam.
Pornind de la aceste hadisuri autentice, putem deduce atitudinea faţă de ceea ce astăzi se numeşte ’’ chirurgie estetică’’, pe care a răspândit-o civilizaţia trupului şi a poftelor. Există femei şi bărbaţi care cheltuiesc sute şi mii pentru a li se modifica forma nasului, sânii etc. Toţi aceştia intră în rândul acelora pe care Allah şi Trimisul Său i-au blestemat, căci aceasta provoacă chinuirea omului şi schimbarea creaţiei lui Allah fără să existe o nevoie care obligă să se recurgă la o astfel de operaţie, afară de preocuparea exagerată faţă de aspectul exterior, interesul exagerat faţă de aparenţă şi nu de realitate, faţă de trup şi nu de spirit.
’’ Dacă,însă, omul are un defect care îi provoacă dureri fizice sau psihice, aşa cum ar fi excrescenţele, ori de câte ori apare într-o adunare sau poposeşte într-un loc, atunci nu este nicio blamare dacă şi le tratează, de vreme ce se străduieşte să scape de un necaz care-i tulbură liniştea vieţii, căci Allah nu a prescris nimic care să ne provoace suferinţă ’’.
Probabil că faptul că în hadis sunt blestemate femeile care-şi provoacă strungăreţe pentru înfrumuseţare confirmă acest lucru, căci din aceasta înţelegem că este ocărâtă femeia care face acest lucru căutând frumuseţea înşelătoare. Dacă ea ar fi recurs la aceasta pentru a scăpa de o durere sau de un defect, n-ar fi fost nimic rău în asta.
Subţierea sprâncenelor
Prin exagerările în privinţa înfrumuseţării pe care Islamul le-a interzis se numără şi îndepărtarea părului sprâncenelor, adică pensarea, pentru a le subţia sau pentru a le îndepărta. Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- ’’ le-a blestemat atât pe femeia care face această operaţiune cât şi pe femeia care cere să i se facă această operaţiune’’.
Interzicerea subţierii sprâncenelor mai este confirmată când ea este practicată de obicei, de femeile desfrânate şi de nemusulmance.
Unii savanţi hanbaliţi au acceptat depilarea feţei, rumenirea obrajilor, cu condiţia ca soţul să fie de acord cu aceste operaţiuni, întrucât ele sunt socotite operaţii de împodobire. Însă An-Nawawi nu a acceptat depilarea feţei, socotind-o ca făcând parte din pensare care este oprită. Dar Abu Dawud în As-Sunan răspunde acestei afirmaţii spunând că referirea se face numai la femeia care subţiază sprâncenele şi că aceasta nu include şi îndepărtarea părului de pe faţă.
At-Tabari a relatat că soţia lui Abu Ishaq – o femeie tânără căreia îi plăcea frumuseţea – a intrat la ’A’işa, soţia Profetului, şi a întrebat-o: Femeia îşi curăţă părul de pe frunte pentru a fi mai plăcută de soţul ei? Iar ’A’işa i-a răspuns: Îndepărtează de la tine ceea ce nu este plăcut, cât este cu putinţă!

Înnădirea părului

Femeii îi este interzis, de asemenea, să înnădească de părul ei un alt păr, indiferent dacă este natural sau artificial, şi, de asemenea, ceea ce se numeşte azi perucă.
Al-Bukhari şi alţii au relatat, preluând de la ’A’işa şi de la sora ei Asma’, de la Ibn Mas’ud, Ibn Omar şi Abu Hurayra că ’’ Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a blestemat-o atât pe cea care înnădeşte părul cât şi pe cea care cere să i se înnădească părul ’’.
Şi fără îndoială că şi bărbatul este avut în vedere prin această interdicţie, indiferent dacă el este cel care înnădeşte părul, aşa cum este coaforul, sau cel care cere să i se înnădească părul, aşa cum sunt tinerii efeminaţi, ca aceia cărora li se spune pletoşi.
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a fost neînduplecat în privinţa combaterii acestui mod de înşelare a semenilor, încât nu a permis nici femeilor cărora le cade părul, din pricipa unei boli, să-şi pună peruci, nici chiar dacă ar fi vorba de o mireasă care urmează să fie condusă la soţul ei.
Al-Bukhari a relatat, preluând de la ’A’işa, că o fată din rândurile ansarilor s-a căsătorit şi după aceea s-a îmbolnăvit şi i-a căzut părul. Au vrut să facă perucă şi l-au întrebat pe Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- iar acesta le-a răspuns:’’ Allah a blestemat-o atât pe cea care înnădeşte [ părul ] cât şi pe aceea care cere să i se înnădească [ părul ] ’’.
Şi despre Asma’ s-a relatat că a spus: O femeie l-a întrebat pe Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – zicând: O, Trimis al lui Allah! Fiica mea a avut o boală şi i-a picat părul. Eu am maritat-o. Pot să facă perucă? Profetul i-a răspuns: „Allah a blestemat-o atât pe aceea care înnădeşte părul cât şi pe aceea care cere să i se înnădească (părul) .”
S-a relatat că Sa’id bin al-Musaib a spus: Când Mu’awiya a venit la Medina pentru ultima oară şi ne-a ţinut predica, a scos un ghem de păr şi a zis: ’’ N-am văzut pe nimeni făcând aşa ceva în afară de evrei. Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a numit aceasta măsluire ’’. Iar într-o altă relatare se spune că el le-a zis locuitorilor din Medina: Unde sunt învăţaţii voştrii? L-am auzit pe Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- oprind de la aceasta zicând: ’’ Fiii lui Israel au pierit când femeile lor au făcut asta ’’.
Numirea de către Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a acestui lucru ’’măsluire’’ face referire la motivul interzicerii lui, căci el este un soi de înşelare, de falsificare şi de denaturare, în vreme ce Islamul urăşte înşelarea şi se dezice de cel care înşeală în orice afacere, fie materială fie morală, spunând: ’’ Cel care înşeală nu face parte din [ comunitatea ] noastră ’’.
Al-Khattabi a spus: Ameninţarea este aspră pentru astfel de lucruri pentru că sunt înşelătorii, iar dacă s-ar fi admis ceva dintre ele,acesta ar fi fost folosit drept mijloc pentru a socoti îngăduite şi alte feluri de înşelătorii, precum şi pentru că ele schimbă înfăţişarea firească şi la aceasta se referă hadisul lui Ibn Mas’ud în care se caracterizează unele femei că sunt ’’ Cele care schimbă făptuirea lui Allah’’ .
Citatele se referă la înnădirea părului cu un alt păr, fie natural, fie artificial. Aceasta înseamnă înşelare şi mistificare, în vreme ce legarea părului cu o stofă, cu o sfoară sau cu altceva asemănător nu este oprită.
În legătură cu aceasta s-a relatat că Sa’id bin Jubayr a zis: ’’ Nu-i nicio nenorocire când e vorba de sfori’’ , prin care aici se au în vedere firele de mătase şi de lână care împletesc şi cu care femeia îşi leagă părul. Imamul Ahmad a afirmat şi el că acestea sunt permise .
Vopsirea părului cărunt
În legătură cu chestiunea împodobirii trebuie menţionată şi vopsirea părului cărunt de pe cap şi din barbă. S-a spus că evreii şi creştinii nu-şi vopseau părul cărunt şi nu şi-l schimbau, închipuindu-şi că înfrumuseţarea şi împodobirea contravine cu adorarea şi cu religiozitatea. Aşa credeau unii dintre monahi şi ascenţi.
Însă Profetul Muhammed -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a oprit de la imitarea altor neamuri şi de la urmarea căii lor, astfel încât musulamanii să aibă în permanenţă personalitatea lor distinctă, independentă, atât în privinţa ascpectului exterior cât şi în privinţa convingerilor. Al-Bukhari a relatat, preluând de la Abu Hurayra: Profetul a zis: ’’ Evreii şi creştinii nu-şi vopsesc [ părul ], dar voi faceţi în aşa fel încât să vă deosebiţi de ei! ’’ . Acest lucru era la alegere, după cum demonstrează atitudinea companionilor ( sahaba ): unii dintre ei – aşa cum au fost ’Ali, ’Ubayy bin Ka’b şi ’Anas – nu şi l-au vopsit.
Dar cum să se vopsească părul? Să fie vopsit în negru şi cu alte culori sau să se evite culoarea neagră? Bătrânii foarte înaintaţi în vârstă, cărora le-a albit părul de pe cap şi barba în întregime, nu se cuvine să-şi vopsească părul cu negru. De aceea, când Abu Bakr as-Siddiq l-a adus pe tatăl său Abu Quhafa, în ziua în care a fost cucerită Mekka, şi l-a înfăţişat dinaintea Trimisului lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- acesta a zis, văzând capul lui albit cu totul: ’’ Schimbaţi-i această [ culoare a părului ], dar nu i-l coloraţi în negru! ’’
Dar nu era niciun păcat, dacă cineva nu avea o stare asemănătoare cu a lui Abu Quhafa şi o vârstă ca a lui îşi vopsea părul în negru. Az-Zuhri a zis în această privinţă:’’ Vopseam cu negru când faţa era tânără, dar când faţa s-a zbârcit şi dinţii au căzut, am lăsat [ culoarea asta ]’’.
O serie de înaintaşi au acceptat vopsirea în negru. Printre aceştia s-au numărat şi companionii ( sahaba ) Sa’id bin abi Waqqas, ’Uqba bin ’Amer, Al-Hasan, Al-Husayn, Jarir şi alţii. Dar unii învăţaţi nu au acceptat vopsirea cu negru decât în timpul luptei, pentru a-i speria pe adversari, care îi vedeau pe toţi oştenii musulmani cu îmfăţişarea de tineri.
Iar în hadisul relatat de Abu Dhurr se spune:’’ Lucrurile cele mai potrivite cu care schimbaţi părul cărunt sunt ( plantele ) hinna’ şi katm’’.
Iar ’Anas a relatat că ‚’’ Abu Bakr se vopsea cu hinna’ şi cu khatm, iar Omar se vopsea numai cu hinna’ ’’.

Lăsarea bărbii

De chestiunea de care ne ocupăm se leagă şi lăsarea bărbii să crească. Al-Bukhari a relatat în legătură cu aceasta preluând de la Ibn Omar, care l-a auzit pe Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- zicând: ’’ Deosebiţi-vă de politeişti, lăsaţi bărbile să vă crească şi scurtaţi-vă mustăţile! ’’. Hadisul ne dezvăluie motivul acestei porunci, aceasta fiind deosebirea de politeişti, avându-se în vedere prin ei magii care se închinau la foc. Aceştia îşi tăiau bărbile, iai unii dintre ei, chiar şi le rădeau. Profetul le-a poruncit musulmanilor să se deosebească de ei, pentru a le educa independenţa personalităţii şi pentru a se distinge sub aspectul înfăţişării exterioare şi al convingerilor, pe lângă faptul că în raderea bărbii este o răzvrătire împotriva firii şi o asemănare cu femeile, deoarece barba este unul dintre semnele distinctive ale bărbăţiei.
Lăsarea bărbii să crească nu înseamnă că nu se taie absolut nimic din ea, fiindcă aceasta ar putea duce la lungirea ei nefirească şi l-ar putea incomoda pe cel care o poartă. Dimpotrivă, lungimea şi lăţimea ei trebuie ajustate, aşa după cum a relatat At-Tirmizi într-un hadis şi aşa cum procedau o parte dintre înaintaşi. ’Ayyad a zis: ’’Raderea bărbii şi retezarea ei nu sunt recomndabile, dar ajustarea lungimii şi lăţimii ei, atunci când creşte prea mare, sunt preferabile’’.
Iar Abu Şama a zis: ’’ A apărut un neam [ de oameni ] care-şi rădeau bărbile, şi acesta este mai vestit decât zoroaştrii despre care se relatează că şi le scurtau ’’.
Trebuie să spun că mai mulţi musulmani îşi rad bărbile, imitându-i pe colonizatorii ţărilor lor, aşa cum îi place întotdeauna învinsului să-l imite pe învingător, ignorănd porunca Trimisului de a se deosebi de necredincioşi şi de a evita să semene cu ei, căci ’’ Cine seamănă cu [ oamenii dintr- ] un neam este dintre ei ’’.
Numeroşi legişti ( fuqaha’ ) au oprit de la raderea bărbii, luând ca argument pentru aceasta porunca Trimisului de a o lăsa să crească, căci porunca iniţială, îndeosebi pentru faptul că el a justificat aceasta prin necesitatea de a fi altfel decât necredincioşii, iar deosebirea de ei este un lucru obligatoriu.
Nu s-a transmis despre niciunul dintre înaintaşi că ar fi abandonat vreodată această obligaţie. Unii dintre savanţii teologi din epoca noastră admit raderea ei sub influenţa realităţii şi supunându-se tendinţei generale, însă ei spun: Lăsarea bărbii să crească este unul dintre lucrurile obişnuite de Profet şi nu este dintre lucrurile stabilite ca Lege, prin care oamenii se dedică slujirii lui Allah. Realitatea este că lăsarea bărbii să crească nu a fost numai confirmată de Profet, ci a fost cerută în mod expres pentru deosebirea de necredincioşi. Ibn Taymiyya a afirmat pe bună dreptate că legiuitorul a cerut în mod special deosebirea de necredincioşi, căci asemănarea cu ei în privinţa aspectului exterior atrage după sine acceptarea lor şi în fond, atrage după sine asemănarea cu ei şi în privinţa înfăţişării exterioare. Aceasta este un lucru confirmat de simţuri şi de experienţă. Şi el a mai spus că toate deopotrivă – Coranul, Tradiţia şi consensul – poruncesc ca musulmanii să se deosebească de necredincioşi şi opresc de la asemănarea cu ei în toate privinţele. Tot ceea ce ar putea să fie motiv al unei stricăciuni ascunse a fost oprit, iar asemănarea cu ei în înfăţişarea exterioară este motiv pentru asemănarea cu ei şi în privinţa obiceiurilor şi faptelor reprolabile, ba chiar în privinţa convingerilor. Iar stricăciunea decurgând din asemănare se poate să nu iasă la iveală, dar dispariţia ei se poate să fie dificilă sau chiar imposibilă, iar Legiuitorul a interzis tot ceea ce este motiv de stricăciune.
Aşadar, există trei păreri în legătură cu raderea sau neraderea bărbii:
- O părere după care raderea bărbii este interzisă, susţinută de Ibn Taymiyya şi de alţii;
- O părere după care raderea bărbii nu este recomandabilă, susţinută de ’Ayyad în Fath al-Bari, fără a fi confirmată de alţii;
- O părere după care raderea bărbii este permisă, susţinută de unii savanţi teologi din această epocă.
Probabil că părerea cea mai apropiată de adevăr şi mai justă este calea de mijloc, adică aceea care afirmă că raderea nu este recomandabilă, pentru că porunca dată de Profet în această privinţă nu se înţelege ca o obligaţie categorică, chiar dacă aduce argumentul deosebirii de necredincioşi. Cel mai apropiat exemplu asemănător cu această situaţie este cel referitor la vopsirea părului cărunt, pentru deosebirea de evrei şi de creştini, dar unii companioni ( sahaba ) nu şi-au vopsit părul, ceea ce dovedeşte că aspectul acesta a fost considerat facultativ.
Este adevărat că nu s-a transmis despre niciunul dintre înaintaşi că el şi-ar fi ras barba, dar aceasta se datorează probabil faptului că nu aveau nevoie să şi-o radă, pentru că face parte din obiceiul lor.

sâmbătă, 20 noiembrie 2010

Alcoolul / drogurile - Khamr


VINUL ( KHAMR )

dr. Yusuf Al-Qardawi

Vinul/alcoolul (khamr) este acea substanţă care conţine alcool şi care produce ameţirea sau beţia.

Sunt prea bine cunoscute pentru a le mai pomeni consecinţele negative pe care alcoolul le are asupra minţii şi trupului individului, asupra religiei şi asupra vieţii sale, pericolele pe care le reprezintă pentru apărarea familiei şi pentru membrii ei – soţie şi copii, ameninţările lui pentru comunităţi şi popoare, pentru existenţa lor spirituală, materială şi morală.

Pe bună dreptate a afirmat un cercetător: Omul nu a primit nicio lovitură mai mare decât cea a alcoolului. Dacă s-ar întocmi o statistică a cazurilor de nebuni incurabili din cauza alcoolului aflaţi în spatele întregii lumi, al celor care s-au sinucis sau i-au ucis pe alţii sub influenţa alcoolului, a celor care suferă de boli nervoase, gastrice sau intestinale din pricina alcoolului, a celor care au ajuns la faliment din cauza lui, a celor care şi-au vândut averile sau le-au pierdut fiind înşelaţi din pricina alcoolului, am constata că este vorba de un număr impresionant de cazuri, încăt orice sfat în privinţa lui ar fi neînsemnat.

Înainte de apariţia Islamului, arabii erau pasionaţi de băutură şi de petrecerile cu ea. Acest lucru se poate constata şi după limba lor, în care există aproape o sută de sinonime pentru cuvântul vin (khamr), după poezia lor, care a descris licoarea, cupa, soiurile de vin şi petrecerile lor.

Când a apărut, Islamul a adoptat faţă de ei o metodă educativă foarte înţeleaptă, procedând la interzicerea lui treptată. Mai întâi le-a arătat lor că răul lui este mai mare decât folosul lui, apoi i-a oprit de la împlinirea Rugăciunii fiind beţi, apoi Allah a relevat versetele cuprinzătoare, categorige din Surat Al-Ma’ida:

’’ O, voi cei care credeţi! Vinul, jocul de noroc, pietrele ridicate[1] şi săgeţile[2] [pentru prezicere] sunt numai murdării din lucrătura lui Şeitan. Deci feriţi-vă de ele ca să izbândiţi! / Doară Şeitan doreşte să semene între voi duşmănie şi ură, prin vin şi prin jocul de noroc, şi să vă abată de la pomenirea lui Allah şi de la Rugăciune. Oare nu vă veţi opri voi [de la acestea] ?’’ (Al-Ma’ida: 90-91 ).

Allah a subliniat prin aceste două versete în modul cel mai limpede şi categoric interzicerea vinului şi a jocului de noroc, alăturându-le idolilor şi săgeţile pentru divinaţie, socotindu-le pe ele nelegiuiri – cuvânt folosit în Coran numai pentru lucrurile foarte urâte - , socotindu-le pe ele a fi din lucrul lui Şeitan – ştiut fiind că lucrul lui este socotit nelegiuit şi respins - , cerând evitarea lor şi făcând din această evitare o cale către izbândă, menţionând urmările lor spirituale, cum sunt îndepărtarea de la îndatoririle religioase de a-L pomeni pe Allah şi de a împlini Rugăciunea, cerând apoi renunţarea la ele cu cea mai limpede expresie: ’’Oare nu vă veţi opri voi [de la aceasta]? .

Răspunsul drepcredincioşilor la această declaraţie a fost: Ne-am oprit, Doamne, de la ele! Ne-am oprit, Doamne, de la ele !

Drepcredincioşii au săvârşit minuni după revelarea acestor versete: omul care avea în mână cupa din care băuse numai pe jumătate, când a auzit acest verset, a îndepărtat cupa de la gură şi a deşertat-o în ţărână.

Numeroase guverne au fost convinse de efectele negative ale alcoolului asupra indivizilor, asupra famiilor şi asupra ţărilor. Unele dintre ele au încercat să-l interzică prin lege şi forţă – aşa cum s-a întâmplat în America de Nord - , dar au eşuat. Numai Islamul a reuşit în lupta împotriva lui.

Reprezentanţii bisericii au exprimat opinii diferite în privinţa atitudinii creştinismului faţă de vin. Ei s-au bizuit pe un text din Evanghelie în care se spune că puţin vin este bun pentru stomac. Chiar dacă aceste vorbe ar fi adevărate şi dacă puţin vin ar fi cu adevărat bun pentru stomac, tot ar trebuie să se renunţe la acest vin puţin care atrage după el o cantitate mai mare, căci primul pahar ispiteşte la al doilea, acesta la al treilea şi tot aşa până ce devine viciu.

Atitudinea Islamului faţă de alcool, precum şi faţă de tot ceea ce favorizează consumul lui, a fost foarte clară şi categorică.


Tot ceea ce priveşte beţia este khamr şi este oprit

Primul lucru pe care l-a declarat Profetul în acesată chestiune a afost acela că el nu a privit la materia din care se face vinul ( khamr ), ci la urmările pe care le are vinul ( khamr ), adică îmbătarea. Aşa încât tot ceea ce provoacă îmbătarea este ( khamr ), oricum i-ar spune oamenii şi oricare ar fi materia din care este făcut. Pornind de la acest principiu, înseamnă că berea şi toate celelalte băuturi alcoolice sunt interzise ( haram ).

Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a fost întrebat despre băuturile care se prepară din miere, din mei sau din orz şi a dat un răspuns cuprinzător, spunând: ’’ Orice îmbată este khamr, iar khamr-ul este oprit ( haram )’’[3] .

Iar califul Omar a spus, adresându-se oamenilor: ’’ Khamr este ceea ce influenţează mintea ’’[4] .

Ceea ce îmbată când este în cantitate mare este oprit ( haram ) şi când este în cantitate mică

Islamul a fost încă o dată categoric atunci când a privit la cantitatea de vin ( khamr ) consumată, oricât de mare sau mică ar fi aceasta, arătând că este de ajuns ca piciorul omului să alunece pe această cale pentru ca el să meargă mai departe şi să se ducă în jos, fără să-i mai pese de nimic.

De aceea Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Ceea ce îmbatăcând este în cantitate mare este oprit ( haram ) şi când este în cantitate mică ’’[5] ‚’’ Ceea ce îmbată când este grămadă[6] este oprit şi atunci când este doar un căuş de palmă’’.[7]


Comercializarea băuturilor

Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- nu s-a limitat la oprirea consumării băuturilor, oricât de mică sau de mare ar fi cantitatea, ci a interzis şi negoţul cu ele, chiar şi cu nemusulmanii. Musulmanului nu-i este permis să fie importator sau exportator de băuturi alcoolice, propietar al unui magazin în care se vând băuturi alcoolice sau lucrător într-un astfel de magazin sau local.

De aceea Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a blestemat zece persoane care ar putea fi implicate în producerea, vânzarea şi consumarea vinului: ’’ cel care stoarce strugurii, cel care cere să fie storşi strugurii, cel care îl bea, cel care îl aduce, cel căruia îi este adus, cel care îl toarnă, cel care îl vinde, cel care profită din banii rezultaţi de vânzarea lui, cel care îl cumpără, cel care plăteşte pentru ca altcineva să cumpere pentru el’’[8] .

Când au fost relevate versetele din Surat al-Ma’ida menţionate mai sus, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Allah a oprit vinul ( khamr ), iar cel care a avut ceva din el, când a aflat acest verset, nu trebuie să mai bea din el şi nici să-l mai vândă! ’’ Iar transmiţătorul acestui hadis a mai adăugat: ’’ Oamenii au ieşit atunci cu vinul pe care-l aveau pe străzile oraşului Medina şi l-au vărsat ’’[9] .

După metoda Islamului de a împiedica folosirea de argumente şi acţiuni ce pot ajuta pentru a săvârşi ceea ce este oprit ( haram ), musulmanului i s-a interzis să vândă strugurii unei persoane care ştie că-i va stoarce pentru a prepara vin din ei vin. Într-un hadis se relatează: ’’ Acela care adună strugurii în sezonul culesului pentru a-i vinde unui evreu sau unui creştin sau oricui ştie că vrea să prepare vin[10] se aruncă de bunăvoie în Foc[11]’’[12] .


Musulmanul nu oferă în dar băuturi

Dacă vânzarea băuturilor şi folosirea banilor rezultaţi din aceasta îi sunt oprite musulmanului, este bine de ştiut că oferirea în dar unui nemusulman – evreu, creştin etc.- este socotită tot oprită ( haram ). Musulmanul nu trebuie să ofere băuturile drept cadou, nici să le primească drept dar; el este bun şi nu dăruieşte decât ceea ce este bun şi nu primeşte decât ceea ce este bun.

S-a relatat că un bărbat a vrut să-i dăruiască Profetului -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- un burduf de vin, dar Profetul i-a că Allah l-a oprit. Atunci omul a zis:

- Şi nu-l mai vând?

-’’ Ceea ce a fost oprit de a mai fi băut este oprit şi să fie vândut ’’, i-a răspuns Profetul.

- Nu pot nici să-l ofer în dar evreilor? A întrebat omul atunci.

-’’ Ceea ce a fost oprit este oprit şi să fie oferit în dar evreilor’’, a zis Profetul.

- Atunci ce să fac cu el? S-a tânguit omul.

- ’’Îl arunci în deşert!’’ i-a răspuns Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască![13] .


Evitarea petrecerilor în care se consumă băuturi


În baza acestei rânduieli, li s-a poruncit musulmanilor să evite întâlnirile şi cercurile în care se consumă băuturi şi să evite să stea împreună cu cei care beau. S-a relatat că Omar – Allah să fie mulţumit de el şi să-l miluiască! – zicând: ’’ Acela care crede în Allah şi în Ziua de Apoi, să nu stea la o masă la care se bea vin!’’[14]

Musulmanului i s-a poruncit să schimbe lucrul oprit când îl vede, iar dacă nu poate face să dispară, atunci să plece şi să stea departe de locul lui şi de cel care-l acceptă.

S-a relatat că în vremea domniei sale, califul Omar, fiul lui Abd al-Aziz îi biciuia pe cei care beau vin cât şi pe cei care stăteau cu ei, chiar dacă nu beau împreună cu ei. Odată au fost aduşi la el câţiva oameni care fuseseră surprinşi bând vin şi a poruncit să fie biciuiţi. Dar cineva i-a zis: Printre ei se află şi cutare şi cutare care n-a băut. Atunci califul a poruncit: Începeţi chiar cu el! Nu aţi auzit vorbele lui Allah Preaînaltul?

’’ El doară v-a arătat [ relevat ] în Carte că dacă veţi auzi că versetele lui Allah sunt tăgăduite sau luate în derâdere[15], să nu staţi împreună cu ei decât dacă vor începe ei o altă discuţie, căci altcum, veţi fi asemenea lor ’’. ( Al-Nisa’: 140 )



Vinul/alcoolul ( khamr ) este boală, nu este leac

Prin toate prescripţiile sale foarte clare, Islamul a fost categoric în lupta împotriva vinului, pentru îndepărtarea musulmanului de el, pentru ridicarea de bariere între el şi vin. Islamul nu a lăsat deschisă nicio portiţă, oricât de îngustă, pentru apropierea de el si pentru consumarea lui.

Musulmanului nu i s-a îngăduit nici să bea din el,- oricât de puţin ar fi -, nici să-l vândă, să-l cumpere, să-l dăruiască sau să-l producă; nici să-l introducă în prăvălia sau în casa lui, nici să-l aducă la petreceri sau în alte ocazii, nici să-l ofere unui musafir nemusulman, nici să-l introducă în vreun fel de mâncare sau băutură.

Ne vom referi aici la un alt aspect, în legătură cucare s-ar putea să se întrebe unii: folosirea alcoolului ( khamr ), sub formă de medicament. Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a răspuns şi la aceasta, când un bărbat l-a întrebat în legătură cu vinul, zicând: Eu îl prepar pentru leacuri. Atunci Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - i-a răspuns: ’’ El nu este un leac, ci este boală!’’[16] Şi tot Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a mai zis: ’’Allah a trimis boala şi leacul şi a făcut pentru fiecare boală un leac. Aşadar lecuiţi-vă, dar nu vă lecuiţi cu un lucru oprit!’’[17].

Ibn Mas’ud – Allah să fie mulţumit de el! – a zis în legătură cu băuturile alcoolice: ’’ Allah nu v-a făcut leac din ceea ce v-a oprit vouă!’’[18]

Nu este de mirare că Islamul interzice tratamentul medical cu alcool sau cu alte lucruri oprite. Oprirea unui lucru – aşa cum a spus şi imamul Ibn al-Qayyim[19] – impune evitarea lui şi regurgerea la orice mijloc pentru a sta departe de el, iar recurgerea la el sub formă de medicament şi îndemnarea la aceasta contravine prescripţiilor Legiuitorului.

Apoi a adăugat: În îngăduirea încercării de tămăduire cu ajutorul lui – îndeosebi dacă sufletele sunt înclinate spre el – se află o justificare pentru folosirea lui îndemnat de poftă sau de plăcere, îndeosebi dacă oamenii ştiu că el este folositor, îndepărtează bolile şi le aduce tămăduirea.

În acest leac interzis se află motive pentru sporirea suferinţei care se speră că va fi tratată.

Ibn al-Qayyim – Allah să-l ierte! – a atras atenţia asupra unui aspect psihologic important: Una din condiţiile lecuirii cu un medicament este acceptarea lui, considerarea lui a fi folositor şi credinţa în binecuvântarea lui de către Allah. Se ştie că dacă musulmanul consideră un anumit lucru a fi oprit, atunci el nu îl va mai accepta şi nu va mai crede în binecuvântarea lui şi astfel utilitatea lui va fi ca şi inexistentă. Cu cât omul va fi mai credincios cu atât el îl va urâ mai mult şi va avea mai puţină încredere în el, dar dacă el îl va lua ca ’’leac’’ într-o astfel de situaţie, el nu va fi medicament, ci boală![20].

Cu toate acestea, în legea islamică sacră ( şeri’ah ) necesitatea prevalează. Deci, presupunând că vinul sau un produs rezultat din amestecarea cu el ar fi administrat pentru o boală care ar reprezenta o primejdie pentru viaţa omului, el neputând fi înlocuit de un alt medicament, - cu toate că nu cred să existe foarte priceput şi care respectă religia, nu trebuie să se scape din vedere că legile islamice sacre ( şeri’ah ) se bazează pe ’’uşurare’’ şi pe înlăturarea dificultăţilor şi, în consecinţă, nu opresc de la aceasta, cu condiţia să fie în cadrul unor limite cât mai mici cu putinţă:

’’Iar dacă cineva a fost constrâns, fără plăcere şi fără poftă, Domnul tău este Iertător, Îndurător.’’ ( Al-’ An’am: 145 )



DROGURILE

’’ Khamr este ceea ce infuenţează mintea ’’ sunt vorbele luminoase pe care le-a rostit Omar bin al-Khattab de la amvonul Profetului -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!-, pentru a delimita cu ele conceptul de ’’ khamr ’’, astfel încât să nu se ridice alte întrebări şi să se evite îndoielile celor care au bănuieli. Tot ceea ce pune stăpânire pe mine şi-i schimbă natura ei distinctă, împiedicând-o de la dreapta judecată, este ’’ khamr ’’ oprit, pe care atât Allah cât şi Trimisul Său l-au interzis până în Ziua de Apoi.

În această categorie intră şi substanţele cunoscute sub numele de droguri în care sunt incluse haşişul, cocaina, opiul şi altele, care influenţează negativ asupra judecăţii drepte a celui care le consumă, asupra lucrurilor şi întâmplărilor, astfel încât ea poate ajunge să socotească a fi departe, făcând-o să uite de realitate, să-şi închipuie ceea ce nu există în realitate, să plutească în lumea viselor şi închipuirilor, căci la aceasta aspiră cei care iau droguri, voind să uite de e, de religia lor, de lumea lor, să plutească în lumea închipuirilor.

Aceasta pe lângă moleşeala pe care o provoacă în trup, amorţirea nervilor, subminarea sănătăţii, căderea psihică, distrugerea voinţei, slăbirea sentimentului datoriei, toate acestea transformându-i pe cei care iau aceste otrăvuri în membrii alteraţi ai societăţii.

La aceasta se mai adaugă risipirea banilor şi ruinarea caselor, datorită sumelor uriaşe cheltuite pentru obţinerea substanţelor respective, poate cu preţul hranei copiilor sau cu preţul urmării unei căi necinstite pentru obţinerea banilor necesari procurării lor.

Dacă mai menţionăm şi faptul că ’’ cele rele sunt cele rele şi aducătoare de stricăciune ’’, ni se arată şi mai limpede necesitatea interzicerii acestor rele ale căror urmări nefaste din punct de vedere medical, psihic, moral, social şi economic sunt evidente.

Toţi legiştii musulmani au fost în unanimitate de acord cu intrezicerea acestor rele care s-au manifestat în vremea lor şi printre aceştia, la loc de frunte, se cuvine să fie menţionat Ibn Taymiyya care a spus: ’’ Haşişul este oprit ( haram ), indiferent dacă cel care îl ia se ameţeşte sau nu se ameţeşte. Însă adevărul este că nu-l iau decât depravaţii, datorită ameţelii şi plăcerii pe care le-o provoacă. În această privinţă, el se aseamănă cu băuturile alcoolice. Vinul provoacă agitaţie şi ceartă, în vreme ce haşişul provoacă moleşeală şi supunere, dar în el se află şi alterarea firii şi a minţii, stimularea poftei sexuale, pierderea atenţiei la onoare, acestea făcându-l mai periculos chiar decât băuturile alcoolice ’’. El a apărut printre oameni odată cu venirea tătarilor. Atât pentru luarea unei cantităţi mici cât şi luarea unei cantităţii mici cât şi pentru preluarea unei cantităţi mari din el, pedeapsa este aplicarea a optzeci sau patruzeci de lovituri de bici.

Cel care consumă haşiş este la fel ca acela care consumă băuturi alcoolice, şi chiar mai rău în unele privinţe, atât unul cât şi celălalt primesc aceeaşi pedeapsă. Ibn Tamiyya a zis:’’ Rânduiala este că pentru ceea ce este plăcut sufletul din cele oprite – cum sunt alcoolul sau preacurvia - ,dacă este săvârşit, pedeapsa este cea prescisă ( hadd )[21]. Dar pentru cele neplăcute din cele oprite – cum este consumarea mortăciunii - , dacă este săvârşită, pedeapsa o apreciază judecătorul[22] . Consumatorii de haşiş îl poftesc şi nu acceptă să renunţe la consumarea lui, şi astfel textele din Coran şi din Tradiţia Profetului ( Sunna ) care tratează subiectul vinului ( Khamr ) se aplică în egală măsură şi la haşiş şi la altele asemenea lui.


Mâncarea şi băutura a ceea ce este dăunător sunt oprite ( haram )

Există o normă generală în Legea islamică divină ( şari’a ) în conformitate cu care musulmanului nu-i este îngăduit să consume nicio mâncare sau băutură care i-ar putea provoca moartea lent sau instantaneu – cum ar fi otrava sau ceva asemănător – sau care i-ar putea provoca vătămări, nici să mănâce sau să bea o anumită mâncare sau băutură care ştie că poate să-l îmbolnăvească, nici musulmanul nu este stăpânul lui însuşi, ci este proprietatea religiei şi comunităţii sale, iar viaţa sa, sănătatea sa şi averea sa sunt cu toate binefacerile lui Allah, de care nu-i este îngăduit să dispună după bunul său plac. Allah Preaînaltul a grăit:

’’ Şi nu vă ucideţi voi înşivă! Allah este Îndurător cu voi! ’’ ( An-Nisa’: 29 )

Şi tot El a grăit:

’’ Şi nu vă aruncaţi cu propriile voastre mâini [ pradă ] pieirii! ’’ ( Al-Baqara : 195 )

Iar Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis:

’’ Nici rău, nici vătămare nu sunt îngăduite! ’’[23] .

În conformitate cu acest principiu, conchidem şi noi: Consumarea tutunului, de vreme ce s-a dovedit că este dăunător celui care-l fumează, este haram, îndeosebi atunci când acest lucru este stabilit de un medic specialist în legătură cu o anumită persoană. Şi chiar dacă nu s-ar confirma daunele sale pentru sănătate, el înseamnă irosire de bani pentru ceea ce nu este folositor nici în Viaţa de Apoi, nici în viaţa lumească. Iar Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a oprit de la irosirea banilor[24]. Iar această interdicţie este cu atât mai valabilă dacă este vorba de cineva care are cineva care are nevoie de bani pentru întreţinera sa şi a familiei sale.[25]



[1] Idolii (N.T.)

[2] Săgeţile folosite în divinaţie (N.T.)

[3] Relatat de Muslim (N.A.)

[4] General acceptat (N.A.)

[5]Relatat de Ahmad, Abu Dawud şi At-Tirmizi (N.A.)

[6] În textul arab apare cuvântul firq, veche unitate arabă de greutate egală cu şaisprezece ratli, un ratli variind ca greutate, de la o şară arabă la alta, între 0,5 – 3,2 kg (N.T.)

[7] Relatat de Ahmad, Abu Dawud şi At-Tirmizi (N.A.)

[8] Relatat de At-Tirmizi şi Ibn Maja, fiind preluat de la transmiţători demni de încredere. (N.A)

[9] Relatat de Muslim (N.A.)

[10] Adică unui musulman (N.A.)

[11] Focul Gheenei (N.T.)

[12] Relatat de At-Tabarani în Al – Awsat, iar Al-Hafiz l-a socotit a fi bun în Bulugh al-marami (N.A.)

[13] Relatat de Al-Hamidi în Musnad-ul său (N.A.)

[14] Relatat de Ahmad, iar sensul respective se găseşte şi la At-Tirmizi (N.A.)

[15] Lucru pe care îl făceau idolatrii de la Mekka şi evreii de la Medina la începutul islamului (N.A.)

[16] Relatat de Muslim, Ahmad, Abu Dawud şi At-Tirmizi (N.A.)

[17] Relatat de Abu Dawud (N.A.)

[18] Relatat de Al Bukhari şi comentat (N.A.)

[19] Vezi Zad al-ma’ad, vol.III, p.115-116 (N.A.)

[20] Op. Cit. (prelucrare) (N.A.)

[21] Este o pedeapsă bine determinată prin revelaţie pentru câteva fapte cunoscute şi determinate şi care nu poate fi shimbată sau anulată (N.T.)

[22] Este o pedeapsă pe care o apreciază judecătorul, numită (Ta’zir) “blamare”, care variază, după gravitatea faptului săvârşit, între o simplă blamare verbală şi moarte

[23] Relatat de Ahmad şi Ibn Maja (N.A.)

[24] Relatat de Al-Bukhari (N.A)

[25] În lucrarea noastră Huda al-Islam există o fatwa lungă în legătură cu fumatul pe care o recomandăm spre a fi consultată de către aceia care voiesc să cunoască această chestiune mai detaliat (N.A.)


____________________________________________________


Permis și interzis in Islam, Autor: Sheikh Yusuf Al-Qaradawi , traducere si publicare: Liga Islamică și Culturală în România