vineri, 26 februarie 2010

Impreuna cu dl. prof. Ovidiu Bojor la Vrancea

Asociatia Surori Musulmane impreuna cu dl. prof. Ovidiu Bojor la Vrancea

Centrul de Limbi Străine al Bibliotecii Judeţene Vrancea şi Asociaţia « Surori Musulmane » din Bucureşti vă invită, alături de Acad. Prof. Ovidiu Bojor, la o întâlnire inedită pe tema sănătăţii.

Binecunoscutul farmacist şi fondator al fitoterapiei moderne în România, academicianul prof. Ovidiu Bojor este invitatul special la cea de-a cincea întâlnire cu partenerii din Bucureşti, Asociaţia « Surori Musulmane », sâmbătă, 27 februarie, 2010 începând cu orele 12.30.

Discuţia, care de acestă dată se va centra pe tema « O viaţă sănătoasă pentru tine şi familia ta » îi va avea de asemenea ca invitaţi pe dl. Dr. Abu Al-Ola Al-Ghaithi  - Preş. Centrul Cultural Islamic “Islamul Azi şi Demirel Gemaledin - Director Centrul Cultural Islamic, filiala Bucureşti, dl. Prof. biolog Vasile Gîsculescu-Angheliu din Vrancea, care vor susţine discursuri pe diverse aspecte legate de sănătate şi va fi completată de vizionarea unui film-documentar, despre importanţa sănătăţii în cultura musulmanului şi lansarea cartii "Medicina Profetica", aparuta la Editura Femeia Musulmana, Bucuresti.

“Este o deosebită plăcere să avem printre noi astfel de invitaţi de seamă iar participarea dl. Acad. Prof. Ovidiu Bojor este inedită pentru judeţul nostru, din câte ştim, şi sperăm să nu fie şi singura. Aşa cum am promis, colaboarea cu partenerii noştri din Bucureşti continuă şi pe anul 2010 şi activităţile vor fi diverse şi diversificate, plecând de la cluburile propriu-zise de limbă şi  civilizatie islamica si până la documentare, ca bază de dezbatere, lansări de carte, expoziţii şi multe alte surprize. Participarea este gratuită la toate activităţile, ca de obicei, şi oricine doreşte să participe este binevenit.(Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine).

          Vă aşteptăm, aşadar, la Biblioteca Judeţeană  “Duiliu Zamfirescu“ - Centrul de Limbi Străine din Focşani, str. Republicii nr. 8 (vizavi de Parcul Bălcescu). Persoana de contact pentru detalii suplimentare, Anamaria Cătănoiu, coordonator Centrul de Limbi Străine, telefon 0237-231161 sau 0766805530 (Asociatia Surori Musulmane - Sevinci Gemaledin).

marți, 23 februarie 2010

Nu sta degeaba! - Aid Al-Qarni

Nu sta degeaba!

Aceia care nu au nimic de făcut sunt precum aceia care îşi petrec majoritatea timpului împrăştiind zvonuri şi bârfind, în principiu deoarece mintea lor este lispită de orice gand bun.
“ Le-a plăcut lor să fie împreună cu cele rămase acasă. Inimile lor au fost pecetluite şi nu pricep.”
[Qur’an 9:87]

Pregăteşte-te pentru a intra in depresie atunci când te surprinzi că stai degeaba şi mintea îţi hoinăreşte aiurea, pentru că permiţând acest lucru, mintea ta va căuta trecutul şi îl va încurca cu prezentul şi viitorul, şi cu toate necazurile care sunt specifice acestora. Mai bine consumă-ţi timpul făcând ceva util în loc să te surprinzi în aceste ipostaze în care laşi viaţa să treaca pe lângă tine pentru ca şi aceasta e o forma de sinucidere, de sinucidere a minţii.

Statul degeaba e precum tortura ce se aplică prizonierilor in China; aceştia sunt ţinuţi cu capul sub un robinet din care se scurge o picătură de apă din ora în ora. După un timp, în intervalul ce se desfăşoara între cele două picături de apă, mulţi prizonieri o iau razna, pierzându-şi minţile.

Stând degeaba înseamnă şi sâ îţi neglijezi datoriile; timpul este un hoţ excelent, iar mintea ta constituie victima perfectă.

Prin urmare, ridică-te şi fă-ţi rugaciunea sau citeşte o carte; roagă-te la Domnul Dumnezeul tău, la Allah, învaţă, citeşte, scrie, rearanjează-ţi camera, repară ceva în casă sau înconjoară-te de persoane dragi pentru a pune capăt inactivităţii tale.

Distruge plictiseala muncind. Dacă vei aplica această teorie în viaţa reală, te vei apropia cu cca. 50% de drumul fericirii. Priveşte-i pe fermieri, pe tâmplari şi pe brutari şi uită-te cum aceştia recită mici poezii sau cântecele pentru că sunt mulţumiţi de ceea ce fac.
Apoi, priveşte-te cum te întorci de pe o parte pe cealaltă în timp ce îţi ştergi lacrimile de pe obraz, simţindu-te îngrozitor….nu crezi că e cazul să schimbi ceva?



Nu fii un imitator!

Nu te transforma în cineva care nu eşti: nu îi imita pe ceilalţi. Mulţi se prefac a fi altcineva pentru a-şi uita propria raţiune, acţiune, individualităţile şi obiceiurile sale şi astfel ajung să îi imite pe ceilalţi. Printre consecinţele unui astfel de comportament sunt artificialitatea, nefericirea şi distrugerea propriului sine.

De la Adam până la ultimul nou-născut nu există două personane care să fie la fel. Atunci, de ce ar încerca să se imite unii pe ceilalţi la comportament şi gusturi?

Eşti unic - nu a fost nimeni asemeni ţie în trecut şi nici nu va fi vreodata. Eşti cu totul şi cu totul diferit de X sau Y, aşa că nu te chinui să îi imiţi pe alţii.

Urmează-ţi propria fire:
“ Şi a cunoscut fiecare sămânţie locul său de băut.”
[Qur’an 2:60]
“ Fiecare are o direcţie spre care se îndreaptă. “
[Qur’an 2:148]

Fii aşa cum ai fost creat şi nu îţi schimba vocea sau mersul. Cultivă-ţi personalitatea prin ceea ce ţi-a fost revelat şi nu te juca cu spaţiile goale din viaţa ta imitându-i pe ceilalţi şi prin a te lipsi de propria ta personalitate.

Gusturile tale îţi sunt specifice şi trebuie să îţi dezvolţi propria personalitate deoarece aşa ai fost creat şi aşa şti tu să fi. Profetul ( Pacea şi Binecuvântarea asupra lui) a spus:
“ Şi fie ca printre voi să nu fie niciun imitator al celuilalt.”

Ca o caracterizare generală, oamenii sunt precum lumea vegetală: dulci şi saraţi, înalţi şi scunzi si asa mai departe... Frumuseţea şi valoara ta constau în păstrarea naturaleţii tale. Varietatea culorilor, a limbilor, a talentelor si a abilităţilor noastre sunt date de la Creatorul nostru, Cel Atoateştiutor, deci ai încredere în El căci el ştie ce e cel mai bine.

___________________________________________
Extras din cartea "Nu te instrista!", de Aid al-Qarni.
Traducere: Ilinca Nutu
Asociatia Surori Musulmane, 2010

luni, 22 februarie 2010

Credinţa – o forţă revoluţionară ~M. Gazali


Credinţa – o forţă revoluţionară
           
O credinţă puternică şi fermă este ca un izvor necesar din care se revarsă forţa pentru faptele dorite, curajul râvnit şi capacitatea de a îndura necazurile şi de a înfrunta pericolele. Ea creează în om un sentiment de nerăbdare şi un ataşament adânc faţă de idealul său astfel încât, dacă nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul propus, nu ezită să-şi bea partea din cupa morţii.

Când credinţa se strecoară în inima omului şi prinde în ea rădăcini adânci, scoate la iveală doar astfel de rezultate. Ea umple inima şi mintea omului cu o asemenea forţă ce acoperă şi influenţează toate celelalte trăsături ale lui. Dacă îşi deschide gura, vorbeşte cu încredere şi siguranţă. Când începe un lucru, îl face cu interes deplin şi sinceritate. Dacă porneşte într-o călătorie, destinaţia se află înaintea ochilor săi. Dacă se bucură de judecată dreaptă, atunci şi lumea inimii este locuită de entuziasm şi curaj nestăvilit. Ezitarea nu-şi găseşte loc în inima sa şi nici vitejiile nu-l urnesc din calea sa, nici nu-l abat de la ţinta pe care şi-a propus-o. Nu este de mirare dacă se adresează tututor precum a zis un poet Urdu: „Vino-ncoace, o, tiranule! Să ne încercăm măiestria, / Tu încearcă-ţi săgeata, eu îmi voi încerca ficatul (curajul)”. Şi îi provoacă pe ceilalţi, atfel:
„Lucraţi voi după atitudinea voastră şi voi lucra eu [după atitudinea mea] şi [curând] veţi afla voi / asupra cui va veni chinul care îl înjoseşte şi asupra cui se va coborî osânda veşnică!”.
[Coran 39:39, 40]

            Acest accent provocator, acest spirit independent în fapte şi acţiuni, această încredere de sine în înţelegerea adevărului şi tradiţiei sunt calităţi ce-l desemnează drept o persoană marcantă în viaţă. El îi tratează pe oameni în lumina faptelor văzute şi trăite de el. Dacă îi află pe oameni procedând cu dreptate şi sinceritate, el îşi întinde mâna pentru cooperare, iar dacă îi vede că fac greşeli, se retrage şi îşi menţine conştiinţa vie şi trează.

            Trimisul lui Allah a spus: „Fiecare dintre voi va trebui să înceteze să umble cu orice călător. Să nu spună că se află alături de ceilalţi şi dacă ceilalţi fac fapte bune, atunci face şi el la fel, iar dacă ceilalţi fac fapte rele, atunci şi el li se alătură. Să vă pregătiţi să cooperaţi cu ei dacă fac fapte cinstite şi să vă feriţi dacă fac fapte josnice”. (consemnat de Tirmizi)

            Însă cel slab devine sclavul tradiţiilor şi obieceiurilor comune. Comportamentul unui astfel de om este condus de lucrurile care sunt comune societăţii. Dacă aceste obieceiuri şi practici sunt greşite şi instructive, atunci el cară povara necazurilor acestei lumi şi a celei ce va să vină.

            Numeroase feluri de inovaţii au devenit obişnuite printre oameni, cu ocazia sărbătorilor sau doliului. Ei acordă mai multă atenţie acestor fapte inovatoare decât realităţile religiei.

           Un drept-credincios nu manifestă însă nici un interes faţă de astfel de lucruri care, din perspectivă religioasă, nu sunt susţinute de nici o dovadă. El întâmpină împotrivire şi dificultăţi dacă se opune obieciurilor populare şi tradiţionale, dar este evident că nu trebuie să-i pese de părerea nimănui, în ceea ce priveşte lucrările lui Allah. El trebuie să-şi atingă idealul. Săgeţile criticii şi înţepăturile limbii nu-i pot sta în cale.

            Minciuna, care uneori este "succes", este ulterior manevrată de indivizi puternici ce apoi distrug statutul şi rangul. Nici aceasta nu poate rezista multă vreme cu ajutorul şi sprijinul aliaţilor ei, fiindcă mulţi duşmani care astăzi o îmbrăţişează, fiind înşelaţi de minciună, mâine vor deveni suporteri ai celorlalţi duşmani. Ei le aprobă ţintele şi obiectivele, după ce le află caracterul şi îşi promit sprijinul după ostilităţi puternice şi duşmănoase.

            Ibn Abbas a povestiti că Trimisul lui Allah a zis: „Allah nu este mulţumit de cel ce a căutat să facă pe plac oamenilor, nemulţumindu-L pe El, iar acei oameni sunt şi ei nemulţumiţi, deoarece au făcut pe plac celui ce şi-a atras nemulţumirea lui Allah. Allah este mulţumit de cel ce, nemulţumindu-i pe oameni, i-a făcut Lui pe plac şi i-a făcut acestuia vorbirea minunată şi faptele frumoase în ochii celorlalţi”. (consemnat de At-Tabarani).

            Un musulman trebuie să se ţină pe lângă ceea ce el crede că este adevărat şi să nu ia în seamă insultele, bătaia de jos şi necazurile cu care se confruntă. El trebuie să adopte un comportament care să-i permită întotdeauna să încerce să obţină răsplata (sewab) de la Allah. Dacă aceia care cred în superstiţii şi lucruri absurde îşi bat joc şi râd de cei credincioşi, atunci un drept-credincios trebuie să fie puternic şi să-şi apere drepturile cu hotărâre.

            „Iar când te văd, nu te iau ei decât în derâdere: Acesta este cel pe care l-a trimis Allah ca Trimis? / Puţin a lipsit să ne ducă pe noi în rătăcire de la zeii noştri, dacă noi nu ne-am fi ţinut de ei cu statornicie! Însă ei vor şti, când vor vedea chinul, cine este mai rătăcit de la drum.”
[Coran 25:41, 42
            Fără îndoială, un musulman trebuie să simtă în personalitatea lui, forţa credinţei, iar, în mintea sa, apăsarea şi teama credinţei. Dacă lucrurile din jurul său nu-l influenţează, atunci el este precum o stâncă ce nu tremură sub biciuirea valurilor mării. Ce rău pot face oamenilor aceştia unuia care simte în inima sa, forţa credinţei şi încrederii, iar în virtutea legăturii cu Domnul său şi a statorniciei în religia sa, simte înlăuntrul său o nouă hotărâre şi un curaj proaspăt? Chiar dacă toţi aceştia se reped şi-l atacă, nu vor fi în stare să-i facă nici un rău.

           


Ibn Abbas povesteşte că odată călărea în urma Profetului. Acesta a zis: „O, Copile! Adu-ţi aminte de Allah şi El va avea grijă de tine. Adu-ţi aminte de Allah, pe El îi vei afla pretutindeni. Recunoaşte dreptul lui Allah, la bunăstarea ta şi El te va recunoaşte că eşti la ananghie. Dacă ai nevoie de ceva, cere lui Allah. Dacă îţi trebuie ajutor, caută ajutorul lui Allah, căci nimeni nu te va putea ajuta dacă Allah nu îngăduie să fii ajutat şi ei nu vor avea nici o putere. Şi dacă alţii vor să-ţi facă rău, însă Allah nu a hotărât acest lucru pentru tine, ei nu-ţi vor putea atinge nici măcar un fir de păr din cap. Cerneala de pe condei s-a uscat şi filele au fost adunate.”

            Forţa unui musulman îşi trage seva din credinţa pe care o nutreşte în Unicitatea lui Allah. Deopotrivă, celelalte calităţi îl împiedică să accepte vreo ocară sau insultă în lumina aceasta, fiindcă un musulman este respectat şi i se acordă un rang înalt pe baza legăturii sale cu cerurile. În propria sferă de credinţă, el are forţa unei întregi comunităţi. Acestea sunt cuvintele lui Allah, ce vorbesc pentru el:

            „Spune: Oare să-mi iau eu alt aliat decât Allah, Creatorul cerurilor şi al pământului? El este Cel Mare care îi hrăneşte [pe toţi] şi căruia nu I se dă hrană”. „Spune: Mi s-a poruncit mie să fiu primul care primeşte Islamul! Şi să nu fii dintre politeişti!”.
[Coran 6:14]

duminică, 21 februarie 2010

Nu îngăduiţi gelozia!


Nu îngăduiţi gelozia


            Islamul a proclamat gelozia ca fiind interzisă (haram). Allah i-a poruncit Trimisului Său să se ferească de ticăloşia oamenilor geloşi, fiindcă gelozia este o scânteie ce arde în suflet şi răneşte atât pe cel gelos, cât şi pe ceilalţi.
            Omul care doreşte ca lucrurile bune ale vieţii să fie distruse, devine o sursă de nenorocire pentru societate. Conştiinţa lui nu este mulţumită de nimic. Trimisul lui Allah a spus: „În stomacul unui om, praful de pe calea lui Allah şi flăcările iadului nu pot fi împreună, după cum nici credinţa şi gelozia nu port sălăşlui în stomacul unui om.” (Beihaqi).
            Într-o altă relatare se menţionează: „Feriţi-vă de gelozie, fiindcă gelozia mistuie virtuţile, la fel ca şi focul care mistuie lemnul”. (consemnat de Abu Daud).
            Pentru cel care-l urăşte pe cel răsplătit sau pe cel care merită favorurile lui Allah şi doreşte ca el să fie lipsit de acele lucruri, există numeroase cauze care să-l îndepărteze de realităţile vieţii.
            Principala cauză este că el este prizonierul lumii şi al lăcomiei de averi lumeşti. El luptă pentru aceste lucruri, varsă lacrimi dacă nu-şi atinge scopul material şi hrăneşte gelozia împotriva celor care au succes pe această lume. Este furios pe ei.
            Aceasta este o mare greşeală în înţelegerea celor două lumi. Adevărul este că el a nesocotit cu desăvârşire lumea ce va să vină şi a închis ochii în faţa necesităţii de a se pregăti pentru lumea aceea. Această neglijenţă a lui l-a condus la această stare. Este necesar ca fiecare om să se pregătească pentru Lumea de Apoi şi să regrete dacă pierde ocazia de a face astfel.
            „O, voi oameni! V-a venit vouă îndemn de la Domnul vostru şi tămăduire pentru ceea ce este în piepturi, călăuzire şi îndurare pentru drept-credincioşi! / Spune: De harul lui Allah şi de îndurarea Sa să se bucure, căci ele sunt mai bune decât toate cele care se strâng!”
[Coran 10:57-58]
            Cel gelos este nehotărât, uită de Domnul său şi nesocoteşte principiile Domnului hotărâte pentru lumea aceasta. Din această pricină, atunci când nu reuşeşte să dobândească un anumit lucru, el începe să conspire şi să elaboreze un plan împotriva oamenilor de succes. Un poet arab spune: „Lumea-i geloasă pe cel tânăr, căci n-a putut să-i egaleze succesele. Toţi par a-i fi lui duşmani şi potrivnici”.
            Ce i-a rămas de făcut este să se întoarcă la Domnul său şi să caute îndurarea Sa, căci comorile Sale nu sunt rezervate doar unei singure persoane. Să se străduiască apoi să-şi atingă scopul. Este foarte posibil ca tot ce n-a putut obţine din prima încercare să-i fie pus la dispoziţie la cea de-a doua. Fără îndoială, acest lucru este mult mai de dorit decât să-şi alimenteze duşmănia şi ranchiuna din suflet.
            Există o foarte mare deosebire între gelozie şi ambiţia puternică, între gelozie şi dorinţă şi invidie, între gelozie şi exprimarea dezgustului împotriva contaminării. Este evident, aceste două lucruri nu pot fi puse laolaltă.
            Ambiţia este numele dorinţei de a atinge şi a dobândi apogeul şi aceasta este calitatea supuşilor credincioşi ai lui Allah. Suleiman s-a rugat lui Allah astfel:
            „Doamne, iartă-mă pe mine şi dăruieşte-mi mie putere cum nu se mai cuvine nimănui după mine, căci Tu eşti Cel Darnic!”
[Coran 38:35]
            O altă calitate a supuşilor Celui Mult Milostiv ce a fost menţionată, este aceea că ei se roagă Domnului lor astfel:
            „Doamne, dă-ne nouă de la soaţele noastre şi de la vlăstarele noastre mângâiere pentru ochi şi fă din noi călăuză pentru cei evlavioşi!”
[Coran 25:74]
            Pentru a dobândi binecuvântările lui Allah, trebuie să ne străduim să le obţinem şi, în primul rând, să nutrim o dorinţă sinceră de a le avea. Să suferim înlăuntrul nostru, fiindcă altcineva a dobândit binecuvântările Sale, este un lucru interzis. Este o mare deosebire între acestea două.
            Invidia se referă la dorinţa de a avea acele daruri pe care Allah le-a dăruit altora. Să nutreşti o asemenea dorinţă şi invidie înseamnă să faci loc ticăloşiei, să încurajezi înclinarea către dorinţele necurate. O asemenea dorinţă aţâţă la dobândirea lucrului care în aparenţă poate fi benefic, dar la o analiză mai atentă, este dăunător.
            Din acest modtiv, islamul a fixat reguli pentru lucrurile pe care omul le poate dori şi pentru care este permisă competiţia. Trimisul lui Allah a spus: „Gelozia nu este permisă decât în două cazuri. În primul, este permis să fii gelos pe omul căruia Allah i-a dăruit avere şi el o cheltuieşte fără nici o şovăire pentru cauza adevărului, iar al doilea caz, pe omul pe care Allah l-a binecuvântat cu înţelepciune, în a cărui lumină, el ia hotărâri şi îi învaţă pe alţii”.
            Sensul cu care cuvântul „gelozie” a fost folosit în Hadis-ul de mai înainte, nu include dorinţa de a pune capăt binecuvântării sau bunăvoinţei, ci se referă la eforturile de a dobândi acea binecuvântare şi de a simţi invidie pentru acea binecuvântare ce a fost denumită „gelozie”.
            Ideea este că lucrul din care omul Îşi face un obiectiv să fie important şi măreţ. Este o lipsă de ambiţie sau curaj ca omul să-şi dorească lucruri mărunte şi să-şi facă speranţe pentru acestea. Există numeroase lucruri care nu aduc altceva decât durere şi tristeţe, iar duşmănia împotriva altor oameni se naşte în urma gândirii nesănătoase asupra motivului pentru care alţi oameni au dobândit acele lucruri de care ei au fost deposedaţi.
            Despre asemenea lucruri, Allah spune:
            „Nu răvniţi la ceea ce Allah a dăruit [cu harul Său] unora dintre voi mai mult decât altora. Bărbaţii vor avea parte de ceea ce au agonisit şi femeile vor avea parte de ceea ce au agonisit. Deci rugaţi-vă lui Allah pentru harul Său, căci Allah pe toate le ştie.”
[Coran 4:32]
            În ceea ce priveşte dezgustul faţă de comportamentul nepotrivit ivit în probleme şi situaţii generale, aceasta este o cerinţă îndreptăţită, care nu are nimic de-a face cu gelozia vrednică de dispreţ.
            Dacă ne înfuriem când cineva a dobândit o mulţime de avantaje cu muncă puţină sau a obţinut vreo funcţie înaltă, atunci o asemenea mânie este de înţeles şi demnă de laudă. Acesta este un fel de propăşire publică ce nu are nimic de-a face cu gelozia.
            Islamul a auzit şi următit oamenii la anumite intervale de timp, pentru a-i putea curăţa de impurităţile urii şi duşmăniei şi pentru a le hrăni inimile cu sentimente curate şi pure, atât pentru binele lor, cât şi pentru religie în sine.
            În ceea ce priveşte rugăciunea obligatorie zilnică, s-a precizat că răsplata ei nu va fi acordată nici unui musulman, dacă inima sa nu este eliberată de resentimentele faţă de ceilalţi şi de toate divergenţele, certurile, duşmănia şi ranchiuna împotriva oamenilor.
            Trimisul lui Allah a spus: „Există trei persoane a căror rugăciune nu se ridică nici măcar o palmă deasupra capetelor lor. Unul este cel ce-i conduce pe alţii în rugăciune fără ca acesta să aibă plăcere. A doua este femeia care îşi petrece noaptea într-un fel care nu-i este pe plac soţului ei.  În a treia categorie se numără cei doi fraţi care au întrerupt legătura unul cu celălalt”. (relatat de Ibn Maageh)
            În fiecare săptămână, faptele musulmanilor sunt cântărite. Allah cercetează în fiecare săptămână ce a adunat un musulman pentru lumea ce va să vină şi ce sentimente se ascund în inima lui. Dacă sufletul său nu este împovărat de ură şi ranchiună, atunci este salvat de la distrugere, dar dacă este plin de sentimente de nemulţumire, gelozie şi rea voinţă, atunci el rămâne în urmă pe câmpul de acţiune.
            Trimisul lui Allah a spus: „În fiecare luni şi joi, faptele oamenilor sunt aduse dinaintea lui Allah. În aceste zile, Allah iartă păcatele tuturor, mai puţin pe cele ale politeiştilor. Totuşi, dacă există vreun om ce simte pentru fratele său duşmănie şi ranchiună, El spune despre ei: Lăsaţi-i pe aceştia doi la o parte în situaţia lor până ce ajung la o înţelegere”. (relatat de Muslim)
            Nu este potrivit pentru un musulman să lase să treacă zilele şi nopţile şi el să rămână înlănţuit întregul an în lanţurile duşmăniei şi urii şi încătuşat de ranchiună  şi rea voinţă. Allah acordă daruri celor care sunt sinceri şi cu vederi largi.
            Într-o relatare se menţionează: „În noaptea de 15 a lunii Şa’ban, Allah cercetează starea supuşilor Săi. Astfel, El îi iartă pe cei ce-I caută iertarea, se milostiveşte de cei ce-I imploră mila şi îi lasă pe cei duşmănoşi în pace”. (relatat de Beihaqi).
            Însă atunci când chiar şi după o purificare atât de amănunţită, omul părăseşte această lume, ducând cu el murdăria duşmăniei, ranchiunei şi geloziei, atunci el merită să fie ars în focul Iadului. Pe cel a cărui purificare nu a fost posibilă prin Şeri'ah, focul iadului îl va ajunge şi îi va mistui păcatele şi duşmănia.
            Ura şi gelozia, precum şi bolile create de el, au fost condamnate de islam, dar ele s-au dezvoltat şi au progresat din pricină că omul este prizonierul celor lumeşti şi al dorinţelor de a le dobândi, iar pofta de a se bucura de plăcerile şi luxurile vieţii la extrem îl supune necazurilor.
            Dar dacă cineva este urât din pricina lui Allah, dacă un om se mânie pentru cauza adevărului sau dacă afişează o plăcere şi un entuziasm clocotitor pentru a dobândi cinstea şi virtutea, atunci aceasta este o problemă total diferită. Nu este nici un păcat pentru un musulman dacă rupe legătura până la sfârşitul vieţii lui cu cei ce nesocotesc poruncile lui Allah sau depăşesc limitele impuse de Şeri'ah. Dacă urăşte astfel de persoane sau îşi declară duşmănia faţă de ele, atunci el nu este de condamnat; dimpotrivă, este un semn al credinţei sale depline, al altruismului şi sincerităţii.
            Allah ne-a poruncit să ne ferim de duşmanii Săi, chiar dacă printre aceştia se numără şi rudele noastre:
            „O, voi ce care credeţi! Nu-i luaţi pe părinţii voştri şi pe fraţii voştri ca aliaţi, dacă ei iubesc necredinţa mai mult decât credinţa! Aceia dintre voi care îi iau ca aliaţi, aceia sunt nelegiuiţii!”
[Coran 9:23]
            Trebuie să ne ferim de cel a cărui prietenie este negativă, care are năravuri josnice şi vorbeşte fără sens şi fără şir.
            Şi cel ce a comis o nelegiuire împotriva lui Allah trebuie pedepsit. Nu este nici o greşeală ca acesta să fie izolat şi ocolit o anumită perioadă, fiindcă Profetul (sallAllahu aleyhi we sellem!) a întrerupt legătura cu unele dintre sotiile lui, pe o perioadă de patruzeci de zile şi Abdullah bin Umar nu a avut nici o legătură cu unul dintre fiii lui, până la moasrtea sa, din pricină că acela a respins o poruncă a Trimisului lui Allah. Tatăl său, Abdullah bin Umar, a relatat un Hadis în care femeile aveau îngăduinţa să meargă la moschei, însă fiul său a respins această relatare.
            _____________________________________

Extras din traducerea cartii: "Caracterul Musulmanului", de Sheikh Dr. Muhammed al-Gazali
Asociatia Surori Musulmane, 2010

Europe anthem

Europe anthem - FIOE

sâmbătă, 20 februarie 2010

Rugati-va pentru sora noastra!



 Aceasta este povestea unei fetite in varsta de 10 ani numita Bar’ah, ai carei parinti erau doctori si impreuna cu care s-a mutat in Arabia Saudita in cautarea unui trai mai bun.

Ber’ah era foarte inteligenta, memorand intregul Coran cu tajwid, iar invatatorul ei ii spunea deseori ca ea ar trebui sa fie intr-o clasa inaintata, nu una primara.

Familia ei era restransa, dar dedicata Islamului si invataturilor sale. Pe neasteptate, intr-o zi, mama a inceput sa aiba mari dureri abdominale, iar dupa cateva teste si controale, a aflat ca sufera de cancer intr-o etapa avansata.
 
Mama s-a gandit ca ar trebui sa-i spuna fiicei sale acest lucru, mai ales ca aceasta s-ar putea trezi intr-o zi fara mama sa alaturi. Asa ca i-a spus: “Bar’ah, eu voi merge in Rai inaintea ta, dar vreau ca tu sa citesti Coranul pe care l-ai memorat in fiecare zi deoarece el te va proteja in aceasta viata…”
 
Fetita nu intelesese foarte bine ce incerca mama sa sa-i spuna, dar a inceput sa simta schimbarea starii ei de sanatate, in special atunci cand a fost transferata intr-un spital. Fetita obisnuia sa vina la spital dupa ore si sa-i recite Coran mamei sale pana la lasarea serii, cand o lua tatel ei acasa.
 
Intr-o zi, cei de la spital l-au sunat pe sot si i-au spus ca trebuie sa vina cat mai repede posibil, intrucat starea sotiei sale s-a inrautatit. Asadar, tatal a luat-o pe Bar’ah de la scoala si au pornit catre spital. Cand au ajuns, el a rugat-o sa ramana in masina … pentru a nu suferi un soc daca mama ei ar fi decedat.
 
Tatal a iesit din masina cu ochii plini de lacrimi si, in timp ce traversa strada catre spital, a fost lovit de o masina cu viteza mare si a murit in fata ochilor fiicei sale care a venit plangand la tatal ei…!
 
 
Tragedia lui Bar’ah nu a luat sfarsit inca… Vestea mortii tatalui ei a fost ascunsa de mama, dar dupa 5 zile a murit si aceasta, lasand-o pe Bar’ah singura in aceasta lume. Astfel ea a ramas orfana, iar prietenii parintilor sai au decis sa-i gaseasca rudele din Egipt care sa aiba grija de ea.
 
 
Dintr-o data, Bar’ah a inceput sa simta dureri mari la fel ca mama ei, iar dupa cateva teste si controale s-a confirmat ca e vorba de cancer. Spre surprinderea tuturor, ea a spus: “Slava lui Allah (elhamdulillah) , acum imi voi intalni parintii.”
 
Toti prietenii de familie erau socati si surprinsi de faptul ca aceasta fetita ce traise tragedie dupa tragedie, era rabdatoare si multumita de ceea ce ii prescrisese Allah!
 
Oamenii au inceput sa auda de Bar’ah si povestea ei, iar un saudit a decis sa aiba grija de ea … El a trimis-o in Anglia pentru tratamentul acestei boli.
 
Unul din canalele islamice a intrat in contact cu aceasta fetita, rugand-o sa recite din Coran. Iata vocea ei minunata recitand…
http://www.youtube. com/watch? v=NnNS9ID9Ecw

الطفلة براءة أجمل الأصوات 10

 
 
Ei au contactat-o din nou inainte ca ea sa intre in coma, iar ea s-a rugat pentru parintii ei si a cantat un cantec.
http://www.youtube. com/watch? v=yD5S-jtxFls
 
Zilele au trecut si cancerul s-a raspandit in intregul sau corp, fapt pentru care doctorii au hotarat sa-i amputeze picioarele, ea insa a ramas rabdatoare si multumita de destinul prescris de Allah. Dupa cateva zile, cancerul a patruns in creier, doctorii hotarand sa o opereze urgent din nou pe creier. Acum corpul ei se afla intr-un spital din Anglia in coma profunda.
 
Rugati-va pentru sora noastra!

 http://groups.yahoo.com/group/surorimusulmane/message/642

vineri, 19 februarie 2010

Feriţi-vă de ranchiună

Feriţi-vă de ranchiună

          Siguranţa şi puritatea sufletului unui musulman este un dar atât de minunat, ce nu permite ca acesta să-şi lege viaţa, soarta sau sensibilităţile sale de lume, fiindcă de multe ori, el nu reuşeşte să realizeze acest lucru, pe când ceilalţi reuşesc. Uneori rămâne şi el printre cei care au participat la cursa vieţii, însă ceilalţi merg înainte.
Ar fi însă un lucru josnic şi necivilizat ca omul să se lase copleşit de egoism şi de dorinţa ca alţii să piardă doar pentru că el însuşi nu a fost capabil să înainteze şi să obţină avantaje.

          Prin urmare, un musulman trebuie să aibă vederi largi, să fie un binefăcător al omenirii şi un iubitor de oameni. El ar trebui să privească toate lucrurile din perspectiva binelui public şi să nu se gândească doar la câştigul său egoist.

           În general, oamenii întreţin sentimentele de ranchiună şi duşmănie, fiindcă văd că dorinţele şi visele lor nu sunt îndeplinite, în vreme ce alţii primesc mai mult decât li se cuvine. Aceasta este o problemă ce nu le îngăduie să-şi găsească liniştea.

          În vremurile străvechi, Şeytan a văzut că rangul şi poziţia pe care şi le-a dorit le-a pierdut în favoarea lui Adam. De aceea, a hotărât să nu-i îngăduie lui Adam să se bucure de aceste binecuvântări:
„Pentru că m-ai ademenit, îi voi pândi pe ei pe drumul Tău cel drept / Şi îi voi împresura în valuri, din faţă şi din spatele lor, de la dreapta şi de la stânga lor, şi nu-i vei afla pe cei mai mulţi dintre mulţumitori”.
[Coran 7:16-17]

             Această pornire satanică se dezvoltă în firea oamenilor duşmănoşi şi le distruge inimile. Islamul i-a prevenit pe oameni să se ferească de această pornire interzisă şi să facă loc în viaţa lor, păcii şi mulţumirii.
Enes bin Malik povesteşte: „Şedeam alături de Profet, când ne-a zis: „Chiar acum se îndreaptă spre noi un om din Paradis”. De îndată s-a înfăţişat acolo un om din neamul „ajutoarelor”, adică dintre ansari. Barba lui era zbârlită şi udă de la abluţiune (Wudu, abdest) şi în mâna stângă îşi purta încălţările. Profetul a repetat aceleaşi cuvinte şi a doua zi şi dinaintea lor a apărut acelaşi om, în aceeaşi stare. Profetul a repetat acelaşi lucru şi a treia zi şi ansarul a apărut din nou în aceeaşi stare. Când Profetul s-a ridicat, Abdullah bin A’mar a mers după omul acela şi i-a spus: „M-am sfădit cu tatăl meu şi am făcut jurământ să nu mai merg acasă vreme de trei zile. Ţi-aş fi recunoscător dacă mi-ai oferi adăpost”. El a zis: „Prea bine”.
             Anas povesteşte că Abdullah bin A’mar spune că a petrecut trei zile în tovărăşia acelui om, dar nu l-a văzut rugându-se în timpul nopţii, însă când mergea la culcare se gândea la Allah toată noaptea, până când se ridica din pat pentru rugăciunea de dimineaţă. Abdullah bin A’mar spune că nu a auzit din gura lui decât cuvinte de bunătate.
          Abdullah spune: „După ce s-au scurs trei nopţi şi în ochii mei purtarea lui nu a căpătat nici o importanţă, i-am spus acelui om: „O, slujitor al lui Allah! Nici nu m-am sfădit cu tatăl meu, nici n-am rupt legătura cu el. Adevărul este că l-am auzit pe Trimisul lui Allah, spunând în trei rânduri, că un om din Paradis se îndreaptă spre noi şi tu te-ai înfăţişat nouă. Atunci am dorit să stau cu tine şi să văd ce făceai – ca să fac şi eu la fel – dar nu te-am văzut făcând nimic deosebit. Din ce pricină a spus Trimisul lui Allah un asemenea lucru despre tine?”. El a răspuns: „Realitatea este ceea ce ai vazut cu ochii tăi”. Când am vrut să plec el m-a strigat şi mi-a zis: „Realitatea este aceea la care tu ai fost martor. Eu nu ţin totuşi duşmănie împotriva nici unuia dintre fraţii mei musulmani şi, dacă Allah a binecuvântat pe careva cu vreun lucru bun, nu sunt gelos pe el.” Abdullah bin A’mar a spus: „Această calitate a ta trebuie să-l fi impresionat pe Profetul lui Allah”. (relatat de Ahmed)
Într-o altă relatare se spune astfel: „Lucrul pe care l-ai văzut este corect. O, nepoate al meu! Eu nu ţin duşmănie împotriva unui musulman, nici măcar o noapte”. (relatat de Bazzar).

joi, 18 februarie 2010

Feriţi-vă de bârfe


Feriţi-vă de bârfe

         


  Prin curăţirea şi puritatea sufletului, se înţelege şi situaţia când, chiar dacă omul nu lucrează pentru binele altora, atunci măcar să le dorească binele. Însă omul ce nu găseşte la alţii cusururi, dar îi învinovăţeşte totuşi de acele lucruri şi încearcă să-i acuze pe nedrept, este un micninos, un înşelător şi un neruşinat. Allah a aspus:
            „Aceia care vor ca printre drept-credincioşi să se răspândească ticăloşia, vor avea parte de asândă dureroasă atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi. Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi”.
[Coran 24:19]
           
Allah îşi pogoară marea Sa bunăvoinţă asupra supuşilor Săi, căci este de acord să acopere cusururile oamenilor chiar dacă acele cusururi există. Şi unui musulman nu-i este îngăduit să se bucure de pedeapsa altui musulman, chiar dacă pedeapsa lui este dreaptă, căci oamenii cu judecată sănătoasă suferă când văd suferinţele altora şi se roagă pentru însănătoşire şi bunăstarea lor.

Să te bucuri de nenorocirea altora, să bârfeşti defectele altora şi să le arăţi păcatele cu degetul, nu reprezintă caracterul unui adevărat musulman.

Din această pricină, islamul consideră bârfa ca fiind haram (interzisă), căci prin aceasta, ranchiuna mocnită găseşte portiţa să iasă la iveală şi omul nu mai are parte de milă şi binecuvântare.

Abu Hurairah a relatat că Trimisul lui Allah (sallAllahu aleyhi wa sellem) a spus: „Ştiţi voi ce este bârfa?”. Oamenii au răspuns: „Allah şi Trimisul lui ştiu mai bine”. El a zis: „Să-l pomeniţi pe fratele vostru  într-un mod care poate să-i displacă”. Profetul a fost întrebat: „Dacă fratele meu are un cusur pe care eu îl pomenesc, atunci şi aceasta este bârfă?”. Şi el a răspuns: „Dacă omul are acel cusur, este bârfă, dar dacă nu are acel cusur de care vorbiţi, atunci este o acuzaţie mincinoasă”. (Muslim)

Eticheta şi principiile formulate de islam pentru ocrotirea prieteniilor şi ca măsură de siguranţă împotriva tendinţelor separaţioniste, includ interzicerea fabulaţiilor (bârfelor), fiindcă acestea generează resentimente între prieteni şi distrug puritatea sufletului.

Profetul îşi obliga companionii să nu rostească ce puteau răni sentimentele altora. El a zis: „Nici unul dintre voi să nu-mi împărtăşească vreu lucru dureros legat de companionii mei, căci vreau ca atâta vreme cât sunt printre voi, sufletul meu să fie împăcat cu voi toţi”. (consemnat de Abu Daud)

Dacă cineva aude un lucru rău despre altcineva, să nu toarne gaz pe foc, discutând la rândul lui cu alţii. Numeroase bârfe se sting de la sine dacă nu sunt luate în seamă şi multe afirmaţii generează războaie, deoarece masele le copiază şi le susţin. Acestea sunt ca nişte scântei ce zboară prin aer, purtând cu ele distrugerea.

Trimisul lui Allah a spus: „Nici un născocitor nu va intra în Paradis”.

Într-o altă relatare a fost folosit cuvântul „Qattat”. Învăţaţii spun că Qattat şi Nemmam au acelaşi sens. Dar există o opinie conform căreia Nemmam este cel care ascultă nişte oameni discutând şi apoi repetă ce au zis ei, iar Qattat este cel care trage cu urechea la discuţiile altora şi apoi repetă ce a auzit, pe ici şi colo.

Într-o relatare se spune: „Vorbăria falsă şi ranchiuna vor sfârşi în iad. Aceste lucruri nu pot sălăşlui în inima unui musulman” (consemnat de At-Tabarani).

Din cauza duşmăniei şi a ranchiunii, omul îşi face impresii greşite, începe să caute defecte potrivnicului său, suferă în sufletul său când îi vede pe alţii că au poziţii mai bune şi bunăstare. Islamul a dezaprobat puternic toate aceste lucruri.

Profetul spune: „Celui ce cunoaşte defectele altui frate al său musulman şi le ascunde, Allah îi va acoperi (propriile defecte) în Ziua Judecăţii”. (consemnat de At-Tabarani)

Într-o altă tradiţie profetică se spune: „Cel care a acoperit greşeala unui credincios a făcut ca şi când ar fi adus la viaţă o fată dintr-un mormânt”. (consemnat de At-Tabarani).

Majoritatea persoanelor care se află în permanenţă în căutarea defectelor altora, comit crime mai groaznice decât cele făptuite de criminalii profesionişti. Inimile unor astfel de oameni se află la mare distanţă de Domnul lor.

Să cercetezi o crimă doar ca să o faci cunoscută, este mai condamnabil chiar decât dacă ai comite acea crimă.


Ce mare diferenţă este între aceste două sentimente şi atitudini! Un sentiment este acela că există consideraţie împotriva lucrurilor interzise de Allah şi preocupare pentru protejarea lor, în vreme ce pe de altă parte, există ranchiuna împotriva supuşilor lui Allah şi dorinţa de a-i umili.

Primul simţământ poate chiar să ajungă la limită, dar nu este atât de grav ca cel de-al doilea, care provoacă plăcere şi satisfacţie din nenorocirea celorlalte fiinţe – aşteaptă ca ei să şovăie şi îşi bate joc de necazurile lor.

luni, 15 februarie 2010

Înfruntarea criticilor - Aid al-Qarni

Înfruntarea criticilor






Cei ignoranţi L-au îndepărtat pe Allah (swt) de la ei; aşadar, la ce fel de respect ne putem aştepta din partea lor? Ne vom întalni mereu cu critici din partea altora, critici pe care le percepem ca atacuri la persoana noastră şi, asemeni unui război, par interminabile. Atât timp cât vei avea o viaţa îmbelşugată, o familie fericită si vei fi împăcat spiritual trebuie să te aştepţi la dezaprobarea şi condamnarea celor din jur. Până când nu iţi vei fi găsit un tunel către pământ sau o scară către ceruri, persoanele răuvoitoare din jurul tău vor continua să te blameze şi să iţi caute defecte în tot ceea ce faci.

Uite două exemple asupra cărora ar trebui să meditezi şi să pătrunzi în esenţa lor:”o persoană care stă pe pământ nu mai are unde să cadă” şi “nimeni nu loveşte un câine mort”. Prin urmare, toată furia şi ura îndreptată către tine ar putea fi transformata în dreptate, înţelepciune, curtoazie şi sănătate. În ochii celor care iţi vor răul, tu eşti doar un păcătos ale cărui fapte rele nu pot fi compensate decât dacă iţi abandonezi visele şi te lepezi de toate calităţile lăudabile pentru a deveni la fel de insipid, incolor şi indor ca şi ei, altfel spus INOFENSIVdin punctual lor de vedere.

Mai bine eşti răbdător şi sigur pe tine când vine vorba despre insulte şi critici. În felul acesta le vei întări încrederea de sine dacă te laşi atins de vorbe răutacioase şi eşti influenţat de către acestea. În schimb  iartă, purtându-te cât mai frumos cu persoanele care ţi-au vrut raul. Îndepărtează-te uşor de către acestea şi nu te lăsa intimidat de către planurile lor. Ţine minte că dezaprobarea lor faţă de tine iţi măreşte valoarea.

Într-adevăr, nu îi vei putea face să nu mai vorbească, dar le vei putea “îngropa “ criticile ignorându-le şi destrămând ceea ce au zis :
    “ Iată că voi îi iubiţi pe ei, în vreme ce ei nu vă iubesc pe voi. Când se intalnesc cu voi ei zic : Noi credem in Islam, dar când rămân singuri işi muşcă vârfurile degetelor de ciuda împotriva voastră. Spuneţi : Pieriţi cu ciuda voastră. Allah doară cunoaşte prea bine ceea ce fac ei.”
[Qur’an 3:119]

De fapt, prin creterea meritelor tale şi a calităţilor tale vei creşte şi mânia lor.

    Dacă iţi doreşti să fi iubit şi acceptat de către toţi…iţi doreşti imposibilul.
   


Nu aştepta recunoştinţă

Allah cel Atotputernic şi-a creat slujitorii pentru a-L preaslăvi şi i-a îndestulat pe aceştia cu cele necesare pentru a-I fi recunoscători. Cu toate acestea, mulţi dintre ei au luat-o pe o cale greşită, preaslavind altceva in locul Lui şi fiind recunoscători altor lucruri decât lui Allah; toate acestea datorându-se ingratitudinii şi nerecunoştinţei ce sunt larg răspândite în rândul oamenilor. Deci, nu fi surprins când ceilalţi uita că i-ai ajutat sau nu iţi răsplătesc actele de binefacere. Ba chiar mai mult, unii te-ar putea dispreţui pentru simplul motiv ca le-ai aratat bunătate.
    “ Ei au uneltit ceea ce nu au izbutit. şi ei nu au alta a reproşa în afară de aceea că Allah – ca şi Profetul Său – i-a facut bogaţi cu harul Lui.”
[Qur’an 9:74]

Înca din cele mai vechi timpuri se repetă aceeaşi poveste: aceea a tatălui şi a fiului. Ani la rând, tatăl l-a crescut, l-a hranit, l-a îmbrăcat şi l-a învăţat tot ce trebuia să ştie; stătea treaz cu nopţile pentru a-i veghea somnul, rămânea flămând pentru a-l sătura şi trudea pentru a-i fie bine. Atunci când fiul a crescut şi era în putere, cum şi-a răsplătit tatăl? A încetat să îl mai asculte şi să îl respecte şi a început să îl dispreţuiasca.

În ciuda acestora, respectând-ul pe cel care te-a tratat cu nerecunoştinţa pentru binele ce i l-ai făcut. Bucură-te în nefericirea ta căci vei primi răsplată de la Allah care vede totul. Luând acestea în considerare, nu te abţine de la a face fapte bune, dezamagit de ceea ce ţi s-a întamplat;din contră, dar fi pregătit în a fi recompensat cu nerecunoştinţa.

Fă fapte bune avându-L pe Allah în suflet şi cu sigurantă nu vei da greş. Persoanele nerecunoscătoare nu te vor putea atinge cu atitudinea lor; roagă-i-te lui Allah ca aceia să fie pacătoşii, iar tu umilul slujitor. De asemenea, adu-ţi aminte că orice faptă bună este răsplătita înzecit.
    “ Noi vă hrănim pentru a dobandi mulţumirea lui Allah şi nu voim de la voi nici răsplată, nici mulţumire. “

Mulţi oameni rămân uimiţi când văd gradul de nerecunoştinţă din partea celorlalţi de parcă nu au mai citit niciodată versetul următor:
    “ Atunci când pe om îl loveşte o nenorocire, el Il cheamă pe Allah, de este el culcat pe o parte, aşezat jos sau în picioare. Dar după ce L-a scăpat de nenorocire, el merge mai departe ca şi cum nici nu L-ar fi chemat pentru nenorocirea care l-a lovit.
[Qur’an 10:12]

Deci, de acum în colo, nu te mira când  faci cadou un pix şi este folosit pentru a-ţi face o caricatură sau când faci cadou un baston pentru sprijin şi mai apoi este lovit de către acesta.

Precum am arătat mai sus, mulţi oameni sunt nerecunoscători faţa de Domnul Dumnezeul lor prin urmare, la ce ne mai putem aştepta noi de la aceştia?



Faptele bune hrănesc sufletul


Prima persoană care beneficiaza dintr-un act de caritate este benefactorul în sine, cel care dă puţin din sufletul lui pentru a-şi înfrumuseţa caracterul, găsind astfel linişte şi văzând cum apare încet un zambet pe buzele celuilalt.

Dacă ai vreo problemă sau vreun necaz, fi bun şi înţelegător cu ceilalţi şi tu vei fi cel care va găsi linişte şi pace. Ajută persoanele nevoiaşe, apară-i pe cei care nu se pot apăra, împarte cu cei săraci şi vizitează-i pe cei bolnavi. Făcând toate acestea, fericirea şi bunăstarea te vor înconjura din toate parţile.

Actul de caritate este precum parfumul; de pe urma lui beneficiaza atât cel care îl foloseşte, dar şi vânzătorul şi cumpărtorul. În plus, beneficiile psihice pe care cel care face un bine le simte sunt într-adevăr mari. Dacă suferi de depresie, simplul fapt că ai ajutat o persoană te va face să te simţi mai bine decât orice medicament-minune.

Chiar şi atunci când le zâmbeşti celor care te salută are un efect bun asupra ta. Profetul (Pacea si Binecuvântarea fie asupra lui) a spus:
    “Nu demola anumite acte de bunătare, clasificându-le drept insignificante, chiar dacă sunt atât de banale precum întâmpinarea fratelui tău cu un zâmbet (căci asemenea fapte vor cântări foarte mult pe scara faptelor tale bune).”

Gândeşte-te şi la partea cealalta ca atunci când îi întampini pe ceilalţi afişand înfruntarea pe faţa ta arăţi în mod involuntar un semn de duşmănie, duşmănie ce este atât de dăunătoare umanităţii încât doar Allah îi poate cunoşte efectele nocive.

Profetul Muhammed (Pacea şi Binecuvântarea fie asupra lui) ne-a spus că Allah a răsplătit-o pe o femeie de moravri uşoare care i-a dat apă de băut unui câine cu un loc in Rai care este mai întins decât cerurile şi pământul la un loc. Aceasta deoarece Dătătorul recompenselor este Iertător, Îmbelşugat şi merită toată lauda noastră.

O tu, cel căruia îi este frică de suferinţă, teamă şi mâhnire, ocupă-te de soarta celorlalţi şi fă-le o viaţa mai bună. Ajută-i cum poţi tu: prin caritate, ospitalitate, simpatie şi sprijin. Şi făcând astfel vei găsi tot sprijinul şi fericirea din lume de care ai nevoie.

    “ Care dă averea lui ca milostenie şi se curăţeşte. Şi care nimanui nu-i face un bine pentru a fi răsplătit. Ci numai căutând Faţa Domnului sau Cel Preînalt. Şi el va fi mulţumit.”
[Qur’an 92:18-21]


________________________________________________
Extras din cartea "Nu te intrista!", de Aid al-Qarni.
Traducere Ilinca Nutu
Asociatia Surori Musulmane.