Feriţi-vă de ranchiună

Feriţi-vă de ranchiună

          Siguranţa şi puritatea sufletului unui musulman este un dar atât de minunat, ce nu permite ca acesta să-şi lege viaţa, soarta sau sensibilităţile sale de lume, fiindcă de multe ori, el nu reuşeşte să realizeze acest lucru, pe când ceilalţi reuşesc. Uneori rămâne şi el printre cei care au participat la cursa vieţii, însă ceilalţi merg înainte.
Ar fi însă un lucru josnic şi necivilizat ca omul să se lase copleşit de egoism şi de dorinţa ca alţii să piardă doar pentru că el însuşi nu a fost capabil să înainteze şi să obţină avantaje.

          Prin urmare, un musulman trebuie să aibă vederi largi, să fie un binefăcător al omenirii şi un iubitor de oameni. El ar trebui să privească toate lucrurile din perspectiva binelui public şi să nu se gândească doar la câştigul său egoist.

           În general, oamenii întreţin sentimentele de ranchiună şi duşmănie, fiindcă văd că dorinţele şi visele lor nu sunt îndeplinite, în vreme ce alţii primesc mai mult decât li se cuvine. Aceasta este o problemă ce nu le îngăduie să-şi găsească liniştea.

          În vremurile străvechi, Şeytan a văzut că rangul şi poziţia pe care şi le-a dorit le-a pierdut în favoarea lui Adam. De aceea, a hotărât să nu-i îngăduie lui Adam să se bucure de aceste binecuvântări:

„Pentru că m-ai ademenit, îi voi pândi pe ei pe drumul Tău cel drept / Şi îi voi împresura în valuri, din faţă şi din spatele lor, de la dreapta şi de la stânga lor, şi nu-i vei afla pe cei mai mulţi dintre mulţumitori”.

[Coran 7:16-17]

             Această pornire satanică se dezvoltă în firea oamenilor duşmănoşi şi le distruge inimile. Islamul i-a prevenit pe oameni să se ferească de această pornire interzisă şi să facă loc în viaţa lor, păcii şi mulţumirii.

Enes bin Malik povesteşte: „Şedeam alături de Profet, când ne-a zis: „Chiar acum se îndreaptă spre noi un om din Paradis”. De îndată s-a înfăţişat acolo un om din neamul „ajutoarelor”, adică dintre ansari. Barba lui era zbârlită şi udă de la abluţiune (Wudu, abdest) şi în mâna stângă îşi purta încălţările. Profetul a repetat aceleaşi cuvinte şi a doua zi şi dinaintea lor a apărut acelaşi om, în aceeaşi stare. Profetul a repetat acelaşi lucru şi a treia zi şi ansarul a apărut din nou în aceeaşi stare. Când Profetul s-a ridicat, Abdullah bin A’mar a mers după omul acela şi i-a spus: „M-am sfădit cu tatăl meu şi am făcut jurământ să nu mai merg acasă vreme de trei zile. Ţi-aş fi recunoscător dacă mi-ai oferi adăpost”. El a zis: „Prea bine”.

             Anas povesteşte că Abdullah bin A’mar spune că a petrecut trei zile în tovărăşia acelui om, dar nu l-a văzut rugându-se în timpul nopţii, însă când mergea la culcare se gândea la Allah toată noaptea, până când se ridica din pat pentru rugăciunea de dimineaţă. Abdullah bin A’mar spune că nu a auzit din gura lui decât cuvinte de bunătate.

          Abdullah spune: „După ce s-au scurs trei nopţi şi în ochii mei purtarea lui nu a căpătat nici o importanţă, i-am spus acelui om: „O, slujitor al lui Allah! Nici nu m-am sfădit cu tatăl meu, nici n-am rupt legătura cu el. Adevărul este că l-am auzit pe Trimisul lui Allah, spunând în trei rânduri, că un om din Paradis se îndreaptă spre noi şi tu te-ai înfăţişat nouă. Atunci am dorit să stau cu tine şi să văd ce făceai – ca să fac şi eu la fel – dar nu te-am văzut făcând nimic deosebit. Din ce pricină a spus Trimisul lui Allah un asemenea lucru despre tine?”. El a răspuns: „Realitatea este ceea ce ai vazut cu ochii tăi”. Când am vrut să plec el m-a strigat şi mi-a zis: „Realitatea este aceea la care tu ai fost martor. Eu nu ţin totuşi duşmănie împotriva nici unuia dintre fraţii mei musulmani şi, dacă Allah a binecuvântat pe careva cu vreun lucru bun, nu sunt gelos pe el.” Abdullah bin A’mar a spus: „Această calitate a ta trebuie să-l fi impresionat pe Profetul lui Allah”. (relatat de Ahmed)

Într-o altă relatare se spune astfel: „Lucrul pe care l-ai văzut este corect. O, nepoate al meu! Eu nu ţin duşmănie împotriva unui musulman, nici măcar o noapte”. (relatat de Bazzar).