miercuri, 30 septembrie 2009

Solutia: Valorile Coranului CE ESTE ISLAMUL?




Ce este Islamul?

O viziune completa

Cine sunt musulmanii?

Credeti ca puteti sa recunoasteti un musulman dupa haine sau nationalitate? Mai ganditi-va o data.Aproape un sfert din populatia globului este musulmana. Si desi unii cred în mod gresit ca toti musulmanii sunt arabi (si vice-versa), arabii constituie numai 18% din totalul populatiei musulmane din lume. Musulmanii pot fi întalniti pretutindeni, din Africa de Vest pana în Europa de Est si din China pana în Filipine, si numarul lor este într-o continua crestere în Occident. Musulmanii sunt de toate rasele si culorile, toate meseriile si conditiile sociale si au avut o contributie semnificativa în toate domeniile de activitate, de la stiinte la matematica si de la arta la stiintele umaniste, înca de la începuturile Islamului. În zilele noastre nu exista nici un loc pe pamant unde acestia sa nu aiba un impact.În ciuda mass-mediei partinitoare, cea mai mare parte a musulmanilor fac parte din familii iubitoare si stabile, si nu au nimic de a face cu terorismul sau alte acte violente.


Ce este Islamul

Cuvantul „Islam” provine din limba araba, din radacina aslama, care înseamna pace si supunere; un musulman practicant se straduieste sa se supuna cu tot sufletul sau lui Dumnezeu, prin aceasta obtinand pace, atat în aceasta viata, cat si în Viata de Apoi. Supunerea în fata vointei lui Allah nu înseamna ca o persoana nu mai trebuie sa gandeasca sau trebuie sa renunte la liberul sau arbitru de a alege; mai de graba, precum un cetatean care respecta legea, o persoana care respecta poruncile lui Dumnezeu beneficiaza si el si altii prin respectarea poruncilor divine, folosindu-si liberul arbitru cu întelepciune.Asadar, conceptul islamic de supunere este unul activ; un musulman se straduieste sa îsi sporeasca cunostintele, sa-si dezvolte caracterul si face ceea ce trebuie cum poate mai bine, dupa care accepta ca rezultatul eforturilor sale este în cele din urma în mainile lui Allah.


În ce cred musulmanii?

Un singur DumnezeuIslamul se bazeaza pe credinta într-o Putere Suprema, Dumnezeu Milostivul si Creatorul Universului, fara familie sau asociati, numit Allah. Musulmanii prefera sa foloseasca cuvantul arab Allah pentru a-L numi pe Dumnezeu, pentru ca acest cuvant nu are forme de plural, feminin sau diminutiv, forme care ar putea sa fie asociate cu politeismul (de exemplu: dumnezei, zeite, semi-zei). Desi ne referim la Dumnezeu cu pronumele „el”, se întelege ca Dumnezeu nu are nevoie de nimeni ca sa existe, si este dincolo de aceste notiuni de dualitate si gen; cele 99 de nume ale lui Allah mentionate în Coran contin mai multe atribute ale Sale, cum ar fi Milostiv, Iertator, Protector, Allah este Milos si Drept, Atoatestiutorul si Atoatevazatorul, Prieten si Îndrumator si singurul care este demn de adorare si devotiune.


Profetia

Islamul ne învata cum credinta într-o Putere Superioara împreuna cu un cod etic universal (rezumat în maxima simpla „crede în Dumnezeu si fii bun”) compun religia naturala o omenirii. Aceasta religie (sau mod de viata), în diversele sale manifestari, a fost învatata de catre profeti, care au fost trimisi de Allah fiecarei natiuni si comunitati la un moment dat. Profetii i-au îndemnat pe oameni spre o relatie directa si personala cu Domnul lor si au constituit un exemplu binecuvantat pentru modul cum trebuie sa traim. Cand oamenii au uitat sau a denaturat mesajul, El a trimis un alt Profet sa le reaminteasca oamenilor de mesajul original. Coranul mentioneaza numele a 25 de profeti; dintre acestia, cinci au un statut mai înalt: Noe, Avraam, Moise, Isus si Muhammad. Fiecare profet a primit revelatie divina si unora le-au fost date scripturi. Musulmanii cred ca Allah a revelat cartile sfinte ale evreilor si crestinilor, în forma lor originala, dar textele lor au fost în timp modificate. Coranul, revelat Profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) prin îngerul Gavril, detine statutul unic de a fi ultima revelatie a lui Allah pentru omenire, si El a promis sa îl pastreze intact pana la sfarsitul lumii. Ceea ce este interesant este faptul ca oamenii de stiinta au demonstrat ca Sfantul Coran este singura scriptura care are o singura varianta (în araba) identica cu textul care a fost revelat acum mai bine de 1400 de ani. Este de asemenea singura scriptura care poate fi memorata în întregime de credinciosi de toate varstele, indiferent de limba lor materna.



Viata de Apoi

Desii oamenii au o inclinatie spre a uita si a pacatui, Islamul sustine o imagine generala pozitiva despre om, care a fost creat drept reprezentatul lui Dumnezeu pe pamant si ne învata cum credinta si aprecierea binelui sunt inerente naturii umane. În plus, copiii se nasc într-o stare de puritate si nu „mostenesc” pacatul. Încercarea vietii este ca omul sa faca tot ce poate mai bine si sa reziste raului în lume si în interiorul sau, astfel încat sa poata sta în fata lui Allah cu o inima curata în Ziua Judecatii. Aceia care reusesc vor fi rasplatiti în Paradis, dar cei care si-au neglijat sufletele vor fi condamnati în Iad. Fiecare persoana este responsabila pentru propriile sale fapte si nu se poate baza pe bunatatea altora pentru a fi iertat de pacate. Desi la sfarsit nimeni nu poate sa fie mantuit decat prin mila lui Allah, este necesara credinta, însotita de fapte bune astfel încat împreuna acestea sa cantareasca mai greu în balanta decat faptele rele. Rasplata va fi oferita în functie de eforturi. Raiul este un loc al frumusetii si perfectiunii fizice si spirituale, unde oamenii vor avea tot ce inimile lor doresc si vor fi binecuvantati cu vederea lui Allah Preaînaltul.


Care sunt obligatiile unui musulman?

(1) Primul pas este afirmarea cu toata convingerea ca „nu exista alta divinitate în afara de Allah si Muhammad este Trimisul Sau” (Şehadah). Acesta este primul stalp al islamului si atunci cand aceasta afirmatie se face în fata martorilor, marcheaza intrarea în Islam a respectivei persoane. Un musulman sincer îsi asuma de asemenea îndeplinirea altor patru acte de adorare care completeaza cei cinci stalpi ai Islamului. Acestia sunt:

(2) Rugaciunea (salah, namaz) Fiecare credincios trebuie sa împlineasca cinci rugaciuni în fiecare zi, în anumite momente ale zilei (în zori, la pranz, dupa-amiaza, la apus si seara); rugaciunile obligatorii dureaza 5-10 minute, si presupun implicarea trupului, a mintii si a sufletului, fiind împlinite în grup pe cat posibil. Rugaciunile regulate îl ajuta pe om sa stabileasca o legatura directa cu Dumnezeu si sunt mijloace de purificare a sufletului; ele pot fi asemanate cu conectarea la o sursa de putere pentru reîncarcarea fiintei noastre. Rugaciunile de grup, unde credinciosii stau umili umar la umar, ajuta de asemenea la depasirea barierelor artificiale de rasa, etnie sau conditie sociala.

(3) Dania (zakat) Musulmanii sunt obligati sa doneze minim 2,5% din economiile lor anuale, sub forma de bani sau produse. Aceste donatii sunt colectate de catre comunitate anual si sunt distribuite celor care au nevoie de ele. Cuvantul zakat înseamna purificare si crestere; averea unei persoane nu este pura pentru propria lui folosinta pana nu este împartita cu cei mai putin înzestrati; darnicia ne conduce spre o crestere spirituala.


(4) Postul (sawm Ramadan). În timpul lunii Ramadan, cei credinciosi se abtin de la mancare, bautura, relatii sexuale între rasaritul si apusul soarelui, si de asemenea trebuie sa îsi controleze temperamentul si vorbele. Se mananca înainte de rasarit si dupa apus. Postul în luna Ramadan ne învata abstinenta si compasiunea pentru saraci, cladeste vointa si credinta în Dumnezeu, si este o perioada în care musulmanii întaresc legaturile cu Creatorul lor si cu comunitatea.


(5) Pelerinajul la Mekkah (Hajj). Fiecare musulman care este capabil din punct de vedere fizic si financiar trebuie sa viziteze Mekkah o data în viata, în timpul perioadei de Hajj. Pelerinajul pune în perspectiva realitatea vietii umane: ofera o reamintire a sacrificiilor si eforturilor profetilor, întareste legaturile de fratie între comunitatile musulmane internationale, care vin din toate colturile lumii pentru a se alatura unicei „conferinte anuale”; de asemenea îl pregateste pe musulman pentru calatoria mult mai profunda ce urmam sa o facem cu totii spre Lumea de Apoi.


Nu doar o religie, ci un mod de viata

Sunt multe alte acte de adorare care sunt recomandate în islam, cum ar fi rugaciunile benevole, citirea Coranului, munca voluntara pentru comunitate etc., pe langa care orice fapta pe care omul o face pentru a-L multumi pe Allah se transforma în act de adorare. În contrast cu acestea, exista lucruri pe care Allah le-a interzis datorita raului pe care îl provoaca oamenilor si societatii; acestea includ minciuna, furtul, nerespectarea parintilor, legaturi extramaritale, droguri, alcool, jocurile de noroc si alte comportamente daunatoare sau lipsite de moralitate. Îndrumarile privind aceste interziceri se afla în Saria, sau Legea Sfanta, care a fost conceputa din Coran si învataturile Profetului Muhammad (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!). Saria este unica prin faptul ca îndruma nu numai în chestiuni de regie, ci se adreseaza tuturor aspectelor vietii, inclusiv aspecte de justitie sociala, politica, comert, relatii internationale, viata de familie, chiar si drepturile animalelor si mediul înconjurator.


O solutie pentru problemele actuale

În ciuda manierei negative în care musulmanii sunt descrisi în media, multi oameni sunt surprinsi sa afle, dupa investigatii mai profunde, ca Islamul ofera o solutie pentru nevoile lor sociale, personale si spirituale. Acesta ofera o credinta bazata pe ratiune, fara superstitii sau nevoia de intermediari între sine si Dumnezeu; promoveaza în mod activ fratia rasiala si armonia; îndrumarile sale în domeniul economic încurajeaza schimburile corecte între bogati si saraci, capital si munca. Sistemul sau politic (în forma sa originala, pura) se bazeaza pe o preocupare profunda pentru dreptate si drepturile omului si ofera îndrumare prin care oameni de religii diferite pot trai împreuna în armonie. În plus, modelul sau pentru viata de familie ofera o alternativa prabusirii modelului de familie din societatea occidentala, si rezultatului sau, dezintegrarea sociala si haosul.



Parabola pomului bun

Imaginea unui pom sanatos, vesnic verde, care ofera umbra si fructe delicioase si înmiresmate tot timpul anului este o parabola a unui musulman moderat. Sursa acestei parabole este Coranul care spune: „Nu vezi ce pilda a dat Allah pentru cuvantul bun? El este ca un pom bun, cu radacina neclintita si cu ramuri [ce se înalta] în cer! El da fructe tot timpul – cu voia Domnului sau.” (Sura Ibrahim: 14-15)Daca ne imaginam ca acel copac reprezinta un musulman care se straduieste sincer sa întruchipeze idealurile islamice, atunci samanta acestui copac este şehadah. Afirmarea unicitatii lui Allah patrunde si coloreaza fiecare celula, astfel încat fiecare gand, cuvant si actiune este formata sub matricea acestei întelegeri. Radacinile, cele care hranesc copacul si îi ofera stabilitate, pot fi asemuite cu stalpii credintei si anume: credinta în Allah, în profetii Sai, în cartile Sale, în îngeri, Ziua Judecatii si destin. Trunchiul creste prin credinta în Allah si Trimisul Sau, care se întinde de la radacini pana la ramuri. Cinci ramuri reprezinta cinci stalpi ai credintei: ele dau copacului forma si comportamentul. În plus, frunzele reprezinta manierele islamice (cum ar fi salutul islamic sau hainele decente si modeste). Ele sunt acelea care fac copacul atragator si usor de recunoscut de la distanta si ofera umbra altor fiinte. Cu toate acestea, în cele din urma, scopul copacului nu este împlinit pana ce nu face roade. Roadele copacului sunt reprezentate de un caracter bun: calitati precum cinstea, rabdarea, curajul, mila, iubirea, precum si alte lucruri pe care ni le dorim la un prieten, sot/sotie sau coleg; adica acele lucruri care ne fac oameni.


luni, 28 septembrie 2009

Tariq Ramadan despre muzica si cantec din perspectiva islamica



Cantecul si muzica

traducere dupa Tariq Ramadan


In ziua de astazi, atat in Europa, cat si in alte parti ale lumii, exista invatati care spun ca muzica si cantecul sunt interzise. Acestia aduc aparente dovezi din Coran si Sunnah si se bazeaza pe unii invatati precum Ibn Qayyim al Jawziyyeh.


Vom aminti unele dintre „dovezile“ pe care le aduc ei in cele ce urmeaza. Vom incepe cu versetul pe care se beazeaza ei atunci cand spun ca muzica este interzisa: „Dar printre oameni sunt şi [unii] care cumpără poveştile deşarte pentru a rătăci cu ele de la calea lui Allah, fără de ştiinţă, şi pentru a o lua în derâdere. Aceia vor avea parte de osândă înjositoare.“ (31:6) Conform spuselor acestor oameni, „lehu-ul hadis“ (poveşti deşarte) se refera in mare parte la cantec. Acelasi lucru se spune si despre urmatorul verset: „Iar când aud ei vorbele grele se îndeparteaza de ele“ (28:55)


Dupa parerea lor, cantecul face parte din aceste cuvinte grele „al laghu“ si ca urmare este haram. Ei adauga la aceste versete si hadisuri care intaresc viziunea lor. Dintre aceste hadisuri putem aminti: „In afara de a se juca cu familiile lor, de a-si imblanzi caii si de antrenamentul lor in aruncatul cu sageti, toate celelalte distractii sunt interzise musulmanilor.“ (Cele patru mari Sunen-uri) In aceste hadisuri nu este specificata muzica sau cantecul, asadar sunt interzise. Acest lucru reiese si din hadisul care spune: „O sa vina o zi in care un grup de oameni vor considera permise adulterul, matasea, alcoolul si instrumentele musicale.“ (Al Bukhari)


La acestea putem adauga si relatarea conform careia Ibn Omar (radiyallahu anhuma) atunci cand a auzit sunetul scos de un instrument musical, si-a astupat urechile, a schimbat directia calului si s-a indepartat pana ce nu a mai auzit acel sunet si i-a spus lui Nafi care era impreuna cu el: „L-am vazut pe Trimisul lui Allah ca s-a compoartat astfel atunci cand a auzit sunetul scos de acest instrument.“ (Ahmed, Abu Dawud si Ibn Mageh). Din acest hadis ar reiesi comportamentul educativ al celor care au interzis muzica.


Cei care au contrazis aceste interpretari, sustin faptul ca in ceea ce priveste lucrurile lumesti si cele sociale, natura starii lor este de permisiune (mubah), pe cand in ceea ce priveste ritualurile de adorare, ele sunt tawqifiyyeh – restrictionate de existenta unei porunci divine concrete sau a exemplului Profetului Muhammed sallallahu aleyhi wa sellem. Pentru a restrictiona acest lucru este nevoie de o sursa evidenta si autentica, iar cele de mai sus nu reprezinta aceasta. In acelasi timp ei se impotrivesc generalizarii sensului versetelor de mai sus: conform lui Ibn Hazm (Ibn Hazm, Al Muhalla, al Muniriyye, vol. 9, pag. 60), in versetul din capitolul Luqman nu se face nicio trimitere la muzica si cantec. Dupa parerea lor, semnificatia data termenului „Al laghu“ este exagerata – acest termen semnifica inainte de toate „cuvinte desarte si fara de folos“, iar ca semnificatie generala „lucruri fara de folos si fara importanta“. Chiar daca i-am da semnificatia de „cantec si muzica“, se intelege din „al-laghu“ ca este ceva de care trebuie sa ne ferim si nu interzis.


Venind la hadisuri, in ceea ce priveste primul hadis (hadith) amintit se stie ca acesta este unul slab. In ceea ce priveste cel de-al doilea hadis, chiar daca consemnatorul lui este Imamul Bukhariy, a fost gasit in lantul de transmitatori unul nesigur – Hişam ibn Omar. In ceea ce priveste cel de-al treilea hadis, daca intr-adevar muzica era interzisa, Profetul nu ar fi ramas doar cu intorsul capului, ci el ar fi interzis-o si l-ar fi prevenit pe Ibn Omar in legatura cu aceasta spunandu-i ca este interzisa, insa acest lucru nu s-a intamplat, ceea ce demonstreaza ca interdictia ascultarii nu este una adevarata. Avand ca suport acestea si multe alte dovezi, unii dintre savanti, printre care si Ibn Hazm au fost de parere ca muzica si cantecul sunt permise. In aceasta privinta cel mai cunoscut hadis este cel in care s-a relatat despre ‘A’işa că Abu Bakr a intrat la ea, în ziua când pelerinii se opresc în Muna, (adică în ziua de sărbătoare a jertfelor) cu două fete tinere care cântau şi loveau în dairea, în vreme ce Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - se întindea înfăşurat în hainele lui. Abu Bakr le-a ocărât pe cântăreţe, dar Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi-a descoperit faţa şi a zis: “Lasă-le, Abu Bakr! Sunt zile de sărbătoare!..” (Bukhari si Ahmed) Intr-un alt hadis se relateaza că ‘A’işa - Allah să fie mulţumit de ea! - a condus o mireasă la viitorul ei soţ dintre ansari şi Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a întrebat-o: “ ‘A’işa, nu s-au distrat? Ansarilor le place să se distreze.” (Bukhari) Ibn Abbas relateaza ca Profetul i-a spus Aisei (radiyallahu anha) cu ocazia unei alte nunti: “Aţi condus-o pe fată?” Ei i-au răspuns: Da! I-a întrebat apoi: “şi aţi trimis cu ea pe cineva care cântă?” Ea a răspuns: Nu! Atunci i-a zis Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - “Să ştii că ansarii sunt un neam cărora le plac cântecele de dragoste!“ (Ibn Mageh)


Aici in afara de faptul ca muzica a fost specificata in mod clar, Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a facut trimitere la „placerile“ unui neam anume; aceasta demonstreaza importanta acordata acelei parti din cultura.


Multi invatati, printre care si Ibn Hazm care s-au bazat pe cele amintite mai sus ca dovezi si pe alte relatari in ceea ce priveste comportamentul companionilor in legatura cu acest lucru, ei au ajuns la concluzia ca muzica este permisa. Invatati mediniti precum Ibn Hazm (intemeietorul scolii zahirite acceptata de catre ceilalti), Ibn Ge’afer sau Abdullah ibn Omar (Allah sa fie multumit de ei toti!) au fost de parere ca muzica si cantecul in acompaniamentul intrumentelor sunt permise, iar invatatii mekkani si Abu Hamid al Gazali au limitat permisiunea cantecului doar la situatiile in care este cantat fara instrumente muzicale (si altii au considerat ca doar instrumentele de percutie care scot sunete atunci cand sunt lovite pot insoti cantecele).




Cantecul si muzica sunt permise, insa e necesar sa amintim si conditiile in care lor li s-a acordat aceasta permisibilitate.


1. Continutul cantecului si genul de muzica trebuie sa fie in stil islamic si sa nu fie cauza atitudinilor ce contravin Islamului.


2. Contextul (genul, locul si timpul) trebuie sa se conformeze de asemenea.


3. Nu trebuie sa se exagereze cu acest tip de distractie astfel incat sa-i determine pe musulmani sa uite de indatoririle lor fata de Allah.


4. Muzicienii si cei care asculta muzica trebuie sa fie constienti de locul pe care il ocupa aceasta arta in viata lor si de influenta pe care o are asupra lor. Aceasta este o responsabilitate si o judecata individuala.


Cei care au ales sa considere acest lucru ca fiind interzis si cei care au decis sa ii urmeze pe acestia au dreptul de a face acest lucru si ar trebui sa le respectam opinia; asa cum ar trebui sa fie respectata opinia savantilor care au considerat acestea fiind permise si a celor care i-au urmar, ei avand la baza dovezile si argumentele lor.

Muzica - permis sau interzis?

Cantecul si muzica

de dr. sheikh Yusuf al Qardawi



Cântecul se numără printre mijloacele de distracţie care oferă sufletelor şi inimilor odihnă şi care sunt plăcute auzului. Dar el poate să fie şi un instrument violent de provocare, distrugere şi îndepărtare a comunităţii musulmanede la ţelul său măreţ, de la problemele ei importante şi de la îndatoririle ei uriaşe. Dezavantajul acestui soi de distracţie este acela că istoriceşte şi realmente el a fost legat de lux şi de locurile în care se bea, devenind o parte esenţială celor nepăsători, neserioşi şi indecenţi, aşa cum l-au practicat în decursul istoriei pături care s-au caracterizat în majoritatea cazurilor prin nestatornicie şi depravare, îndepărtare de preceptele religiei şi de morala credinciosului.


De aceea, sentimental religios a avut în general aversiune faţă de el şi a îndepărtat de la el, dar teologii musulmani au avut, în diferite epoci, atitudini diferite faţă de el; unii l-au socotit interzis, alţii l-au socotit nerecomandabil, iar alţii l-au socotit permis.


Fără îndoiala că există categorii de cântece pe care toţi le-au respins, altele pe care le-au acceptat şi altele care au rămas obiect de analiză şi interpretare.


Cu toţii au fost de acord să socotească interzis cântecul în care se face referire la nesupunere sau cheamă la ea. Cât despre cântecul acceptat de toţi, acesta este cântecul spontan pe care îl murmură omul pentru sine, femeia pentru soţul ei, sau cu care beduinul îşi îndeamnă cămilele.


Din aceeaşi categorie fac parte şi cântecele obişnuite la nunţi, în adunarea lor privată etc. În legătură cu celelalte cântece există opinii diferite.


Socotim că nu este nimic rău în cântecul în sine, el intrând într-o serie de “plăceri” sau tradiţii pe care Islamul le-a permis. Dar păcatul se află în acele cântece în care intervin lucruri care le scot din cercul a ceea ce este permis pentru a le împinge spre ceea ce este interzis sau nerecomandabil.


Mai mult decât atât, el este dorit în ocazii, pentru a întreţine starea de veselie, pentru a aduce odihnă în suflete. Aşa sunt zilele de sărbătoare, de nuntă, în care se întoarce cineva care a lipsit de acasă, în timpul ospeţelor, la naşterea pruncului etc.


S-a relatat că ‘A’işa - Allah să fie mulţumit de ea! - a condus o mireasă laviitorul ei soţ dintre ansari şi Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a întrebat-o: “ ‘A’işa, nu s-au distrat? Ansarilor le place să se distreze..”


Iar Ibn Abbas a zis: ‘A’işa a măritat o rudă de-a ei cu unul dintre ansari şi a venit Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! şi a întrebat-o: “Aţi condus-o pe fată?” Ei i-au răspuns: Da! I-a întrebat apoi: “şi aţi trimis cu ea pe cineva care cântă?” Ea a răspuns: Nu! Atunci i-a zis Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - “Să ştii că ansarii sunt un neam cărora le plac cântecele de dragoste! Ar fi fost bine, dacă aţi fi trimis pe cineva care să zică: Am venit la voi, / Am venit la voi, / Allah să ne binecuvânteze, / Allah să vă binecuvânteze!”


S-a relatat despre ‘A’işa că Abu Bakr a intrat la ea, în ziua când pelerinii se opresc în Muna, (adică în ziua de sărbătoare a jertfelor) cu două fete tinere care cântau şi loveau în dairea, în vreme ce Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - se întindea înfăşurat în hainele lui. Abu Bakr le-a ocărât pe cântăreţe, dar Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi-a descoperit faţa şi a zis: “Lasă-le, Abu Bakr! Sunt zile de sărbătoare!..”


Imamul Al-Ghazali a menţionat în cartea Al-’Ihya’ hadise despre cântecul celor două fete tinere şi despre încurajarea adresată de Profet etiopienilor care se distrau în moschee, zicându-le lor: „Jucaţi-vă, neam al lui Arfada!“, precum şi vorbele pe care Profetul le-a spus Aişei: „Vrei să priveşti?“ şi despre şederea cu ea până când s-a plictisit, despre jocul ei împreună cu prietenele, iar apoi a zis [Imamul Ghazali]: Toate aceste hadisuri se află în cele două sahihuri (Bukhari si Muslim) şi ele reprezintă o dovadă limpede că jocul şi cântecul nu sunt socotite interzise (haram), după cum din ele se pot deduce şi unele lucruri permise cum sunt:


1. Jocul, şi este cunoscut obiceiul etiopienilor de a dansa şi a se juca.


2. Împlinirea acestor lucruri în moschee


3. Cuvintele Profetului : „Jucaţi-vă, neam al lui Arfada!“, aceasta fiind un îndemn la joc şi de a-l căuta. Atunci cum să fie interzis?


4. Oprirea lui Abu Bekr şi a lui Omar (Allah să fie mulţumit de ei!) de la oprirea cântecului şi jocului, justificarea fiind ziua de sărbătoare, adică timpul potrivit pentru ca lumea să se bucure.


5. Şederea lui îndelungată pentru a vedea aceste lucruri şi pentru a le asculta, pentru a veni în întâmpinarea Aişei (Allah să fie mulţumit de ea!)! Aceasta este o dovadă a faptului că înveselirea inimilor femeilor şi copiilor prin asistarea la jocuri este preferabilă asprimii vieţii de ascet şi auterităţii rezultate din abţinere şi privare.


6. Cuvintele pe care Profetul le-a adresat A’işei: „Vrei să priveşti?“


7. Permisiunea dată celor două fete tinere de a cânta şi de a lovi daireaua (daff) etc.


S-a relatat despre mulţi companioni (Allah să fie mulţumiţi de ei!) că au ascultat cântece şi nu au găsit nimic rău în ele.


Cât priveşte hadisurile despre Profet că aceasta ar fi păcat, toate sunt contestate de către jurisconsulţi şi ulemai specializaţi în ele. Cadiul Abu Bekr Bin AL Arabi a zis: „Nu a fost nimic autentic în legătură cu interzicerea cântecelor.“ Iar Ibn Hazm a zis: „In tot ceea ce s-a relatat este neadevăr şi născocire.“


Cântecul şi muzica au fost asociate în general cu luxul, cu băutura şi cu ceea ce este oprit (haram) şi aceasta i-a determinat pe mulţi ulemai să le interzică sau să le socotească total nerecomandabile. Unii dintre ei au spus: „Cântecul face parte dintre „poveştile deşarte“ la care se referă versetul lui Allah Preaînaltul:


“Dar printre oameni sunt şi [unii] care cumpără poveştile deşarte pentru a rătăci cu ele de la calea lui Allah, fără de ştiinţă, şi pentru a o lua în derâdere. Aceia vor avea parte de pedeapsă înjositoare” (Luqman: 6).


Ibn Hazm a afirmat că versetul a menţionat o calitate pe care cel care o are este necredincios. Acela care ia în derâdere calea lui Allah, chiar dacă ar cumpăra un exemplar din Coran cu care să ducă în rătăcire de la calea lui Allah pe care o ia în derâdere, este necredincios. Pe acesta l-a blamat Allah Preaputernicul şi Prealăudatul , căci niciodată nu a blamat Allah Preputernicul pe cineva care a cumpărat vorbe deşarte pentru ca să se distreze cu ele şi să-şi înveselească sufletul, însă nu pentru a duce în rătăcire de la calea lui Allah. Ibn Hazm le-a răspuns şi acelora care au zis: Cântecul nu face parte din adevăr! Aşadar, el face parte din rătăcire. Allah Preaînaltul a grăit:“şi ce se află dincolo de Adevăr decât numai rătăcirea?” (Yunus: 32).şi el a spus: Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a zis: “Faptele sunt [judecate] după intenţii. Fiecare om are parte de ceea ce a intenţionat”.


Acela care a intenţionat prin ascultarea cântecelor obţinerea unui ajutor pentru nesupunere faţă da Allah, acela se află în rătăcire. Acela care a intenţionat prin ascultarea cântecelor obţinerea unui ajutor împotriva nesupunerii faţă de Allah, acela se află în supunere faţă de Allah Preaputernicul şi Preaînaltul. Cel care-şi îndeamnă sufletul prin aceasta la evlavie este supus şi împlineşte bine, iar fapta sa face parte din adevăr. Acela care nu intenţionează nici supunerea, nici nesupunerea săvârşeşte o faptă carei va fi iertată, aşa cum face omul care iese în grădina lui ca să se plimbe, cel care se opreşte în poarta casei ca să privească, cel care-şi vopseşte straiele în albastru sau verde şi altele”.




Restricţii de care trebuie sa se ţină seamă


Există o serie de restricţii de care trebuie să se ţină seama în legătură cu chestiunea cântecului:


1. Subiectul cântecului nu trebuie să contravină bunei cuviinţe şi învăţăturilor Islamului. Interpretarea unui cântec care glorifică vinul şi invită la consumarea lui, de exemplu, este socotită interzisă, ca şi ascultarea lui şi altele asemănătoare.


2. Se poate întîmpla ca subiectul unui cântec să nu contravină îndrumărilor Islamului, dar modul de interpretare al cântăreţului să îl transformare din sfera celor permise în sfera celor interzise, ca urmare a încercării de a stârni instinctele, de a tenta la farmece şi pofte.


3. Religia respinge vorbele fără rost şi exagerările în toate, inclusiv în privinţa adoraţiei. Atunci ce să spunem despre exagerarea în privinţa distracţiilor şi ocuparea timpului cu ele, când timpul înseamnă viaţă? Fără îndoială că exagerarea în ceea ce priveşte lucrurile permise consumă timpul care trebuie destinat îndatoririlor. Pe bună dreptate s-a zis: „Nu văd nicio exagerare făra să văd alături de ea un adevăr pierdut.“


4. Există alte lucruri în legătură cu care fiecare ascultător este sfătuitorul sufletului său. Dacă un cântec sau un gen special al lui stârneşte instinctele sale, îl ispiteşte şi latura pământească prevalează în el asupra laturii spirituale, el trebuie să îl evite şi să închidă poarta prin care suflă vânturile ispitei peste inima sa şi peste făptura sa şi să caute odihnă şi linişte pentru ele.


5. Este un lucru general recunoscut că un cântec care este însoţit de alte lucruri interzise, cum ar fi interpretarea sa într-un loc în care se bea sau însoţirea lui de gesturi obscene, este interzis. Trimisul lui Allah i-a avertizat atât pe acela care îl interpretează, cât şi pe acela care ascultă la el cu pedeapsă aspră când a zis: „Unii din comunitatea mea vor bea vinul denumindu-l cu alte denumiri, cu instrumente şi cu cântăreţe în prezenţa lor. Allah va face ca pământul să se despice şi să-i înghită pe ei şi îi va preschimba pe ei în maimuţe şi în porci.“


Nu este neapărat nevoie ca forma şi chipurile acestora să se schimbe, ci li se vor schimba sufletele şi vor purta în pielea de om suflet de maimuţă şi de porc.



Extras din cartea "Permis si interzis in Islam", autor Sheikh Dr. Yusuf al Qaradawi editata de Liga Islamica si Culturala din Romania.



SEYYID ABU-L ‘ALA AL MEUDUDI





SEYYID ABU-L ‘ALA AL MEUDUDI
سید ابو الاعلىٰ مودودی
25 Septembrie 1903 – 22 Septembrie


Seyyid Abu Al ‘Ala al Mawdudi (25 Septembrie 1903 – 22 Septembrie 1979), cunoscut de asemenea ca Mewlana (Mawlana, Molana) sau Şeikh Abul A’la al Mawdudi a fost un junalist sunnit, teolog, lider musulman reformator, înţelept politic şi un mare ganditor musulman al secolului 20. El a reprezentat de asemenea o figură politică proeminentă a patriei sale – Pakistan. El a fost fondatorul partidului islamic de renaştere Jamaat-e-Islami.

Seyyid Abu Al Ala al Mawdudi s-a nascut la 25 septembrie 1903 (3 Regeb, 1321 H) in Aurangabad, mai tarziu parte a statului Hyderabad (actual Maharashtra), India. Mawdudi era cel mic dintre cei trei frati ai sai. La o varsta frageda Mawdudi a inceput sa primeasca educatie acasa, in domenii religioase si nu numai, de la tatal sau si de la multi alti profesori renumiti. Curand dupa aceea el a fost inscris la scoala absolvind scoala generala a Medresei Furqaniyyeh. S-a inscris si a inceput facultatea la Dar-ul Ulum, Hyredabad (India), insa nu a putut sa isi termine studiile aici din cauza bolii si mai tarziu a mortii tatalui sau, astfel el continuandu-si studiile in afara unei institutii educationale. El a primit de asemenea educatie europeana, aceasta incluzand limbi europene asemeni limbii engleze.

Fortat de imprejurari, Meududi intrerupe studiile, si incepe carierea de journalist fiind nevoit sa isi asigure singur traiul. In 1918 el deja colabora cu unul din ziarele de top Urdu, iar in 1920, la varsta de 17 ani el a fost numit in functia de editor al ziarului Taj, publicat in Jabalpore (acum Madhya Pradesh). In anul 1920 el pleaca la Delhi unde este numit in functia de editor-sef al revistei Musmulman (1921-1923) si mai tarziu la Jam’iyat (1925-1928), amandoua fiind organe de presa ale Jam’yat-i Ulama-i Hind, o organizatie a invatatilor teologi musulmani.

In 1941 Mawdudi a fondat Jamaat-e-Islami in India Britanica ca o miscare politica religioasa pentru a promova valorile si practicile islamice. Dupa divizarea Indiei, in 1947 Jamaat-i-Islami s-a caracterizat prin sustinerea unui stat Islamic in Pakistan.
Dupa divizarea Indiei, Jamaat-e-Islami s-a impartit in mai multe grupe. Organizatia condusa de Mawdudi este cunoscuta azi sub numele Jamaat-e-Islami Pakistan. Mawdudi a fost ales primul presedinte (Emir) al organizatiei, ramanand in functie pana in 1072 cand s-a retras din motive de sanatate.


Meududi s-a mutat in Pakistan 1947 unde s-a luptat sa il transforme intr-un stat Islamic. Aceste incercari ale sale au avut ca efect numeroase arestari ale sale si lungi perioade de incarcerare. In 1953 el a fost condamnat la moarte sub acuzatia de scrieri de pamflete cu privire la chestiunea Ahmadiyya. El a refuzat “sansa de a se salva” oferita lui in cazul in care scria o cerere de mila si scuze, preferand sa moara cu demnitate. Miscari mari ale maselor si presiunea exercitata de ele asupra guvernului, au reusit sa schimbe aceasta condamnare la moarte in pedeapsa cu inchisoarea pe viata. In cele din urma aceasta sentinta a fost anulata.

In aprilie 1979, starea de sanatate a lui Mawdudi s-a inrautatit din cauza problemelor sale la rinichi, aceasta stare agravandu-se in urmatoarea perioada a vietii sale. El a plecat In Statele Unite ale Americii si a fost internat intr-un spital din Buffalo, New York, unde unul dintre fiii sai era medic, in vederea tratarii problemelor sale. El a ramas activ din punct de vedere intelectual pe perioada spitalizarii sale.

Urmand unele tratamente chirurgicale, el a murit la data de 22 septembrie 1979, la varsta de 76 de ani. Rugaciunea si ritualurile sale de inmormantare au fost facute in Buffalo, dar a fost inmormantat intr-un loc nemarcat cu nimic la rezidenta sa din Lahore dupa un lung proces funeral prin oras.

Mawdudi a scris mai mult de 120 de carti si pamflete si a tinut mai mult de o mie de discursuri si comunicate de presa. Opera sa de capatai a fost lucrarea de tefsir si traducere in urdu a sensurilor Coranului, opera intitulata Tefhim-ul Qur’an (In traducere: Intelegerea Coranului), incercand sa dea Coranului o interpretare practica contemporana. Aceasta a devenit foarte raspandita, citita si studiata in subcontinent si a fost tradusa in numeroase limbi.

Maududi a fost de parere ca Islamul cere stabilirea unui stat Islamic care sa se bazeze pe trei principii: tewhid (monoteism), risala (profetie) si khilafah (califat). Acest stat este guvernat de legea islamica, şeri’ah, un sistem complet care cuprinde spatiul relatiilor famiale, sociale si economice, administratie, drepturi si indatoriri ale cetateanului, sistem juridic, legi de razboi si pace si relatii internationale... Pe scurt, cuprinde toate sectoarele vietii. Şeri’ah reprezinta o schema completa a vietii si o ordine sociala atotcuprinzatoare, perfecta, in care nimic nu esueaza si nu necesita nicio imbunatatire. In acest sistem, conducatorul are functia de aplicator al legii si nu de initiator al ei.

Meududi a afirmat ca suveranitatea lui Dumnezeu (hakimiyyeh) si suveranitatea oamenilor se exclud una pe cealalta. Prin urmare, el a afirmat ca sistemul statal islamic este o antiteza a democratiei seculare occidentale care transfera suveranitatea lui Dumnezeu oamenilor.
Influenta lui Meududi a fost larg raspandita in Asia de Sud si, in scurt timp, in intreaga lume.

Maududi a publicat mai multe carti, printre care:
• Tefhim-ul Qur’an (lucrare complexa de tefsir. Tafheem al qur'an)
• Islamul azi


• Miscarea islamica
• Islam: Calea spre renastere
• Jihadul in Islam
• Califi si regi
• Drepturile omului in Islam
• Introducere in Islam
• Probleme economice ale omului si solutionarea lor islamica
• Sistemul economic in Islam
• Legea islamica si lansarea ei in Pakistan
• Modul de viata islamic
• Khutabat: Principiile Islamului.
• Drepturile minoritatilor in statul islamic
• Sistul social in Islam
• Letter and Issues
• Qadiani Problem

Allah sa fie multumit de el!

sâmbătă, 26 septembrie 2009

MUHAMMED IBN ZEKERIYA AR-RAZI


MUHAMMED IBN ZEKERIYA AR-RAZI
(864-930 E.N.)



Abu Bakr Muhammad ibn Zakariya al-Razi (în persană: زكريای رازی Zakaria ye Razi; în arabă: ابو بکر محمد بن زكريا الرازی ; în latină: Rhazes sau Rasis) a fost alchimist, medic, filozof, savant persan. A adus contribuţii valoroase în domeniile menţionate, înscrise în peste 184 de cărţi şi articole. A fost unul din marii promotori ai medicinei experimentale şi poate fi considerat părintele pediatriei. De asemenea, a adus contribuţii de pionierat în neurochirurgie şi oftalmologie. A izolat acidul sulfuric şi etanolul, cărora, pentru prima dată, le-a dat o utilizare medicală.

Abu Bakr Muhammed Ibn Zakariya al-Razi (864-930 E.N.) s-a nascut la Ray, Iran. Initial, acesta a fost interesat de muzica, dar mai apoi a studiat medicina, matematica, astronomia, chimia si filosofia de la unul dintre discipolii lui Hunayn Ibn Ishaq, care a fost foarte priceput in greaca antica , in medicina persana si cea indiana, cat si in alte materii. El a mai studiat si sub supravegherea lui Ali Ibn Rabban. Experienta practica dobandita la bine cunoscutul spital Muqtadari l-a ajutat in profesia de medic, aleasa de acesta. La o varsta tanara, el a obtinut distinctia de expert in medicina si alchimie, astfel ca pacienti si studenti din colturile indepartate ale Asiei s-au indreptat catre acesta.

Prima data, i s-a incredintat conducerea primului spital regal din Ray, de unde avea sa se mute in curand la o pozitie similara in Baghdad, unde a si ramas ca sef la renumitul spital Muqtadari pentru un timp indelungat. Acesta s-a mutat din cand in cand in diferite orase, in special intre Ray si Baghdad, dar in cele din urma, s-a intors la Ray, unde a murit, in jurul anului 930 E.n. Numele sau este comemorat la institutul Razi de langa Teheran.

Razi a fost un Hakim (intelept), un alchimist si un filosof. Contributia sa in medicina a fost atat de semnificativa, ca ar putea fi comparata numai cu cea a lui Ibn Sina. Unele dintre lucrarile sale de medicina, precum Kitab al- Mansuri, Al-Hawi, Kitab al-Mulooki si Kitab al-Judari wa al- Hasabah, au castigat o faima vesnica. Kitab al-Mansuri, care a fost tradusa in latina in secolul al XV lea (E. n.), a insumat zece volume, tratand in mod exhaustiv medicina greco-araba. Unele dintre volumele sale au fost publicate individual in Europa. Lucrarea sa al-Judari wal Hasabah a fost primul tratat despre variola si varicela si se bazeaza in mare pe contributia sa originala (personala), fiind tradusa in multe limbi europene. Prin acest tratat, el a devenit prima persoana care a trasat asemanarile clare dintre variola si varicela. Al-Hawi a reprezentat cea mai vasta enciclopedie medicala compusa pana atunci. Aceasta continea toate informatiile importante cu privire la fiecare subiect medical, informatii disponibile din sursele grecesti si arabe, si a fost incheiata de el, continand remarcile lui personale bazate pe experienta si viziunile sale. O caracteristica speciala a sistemului sau medical, a fost faptul ca acesta a sprijnit foarte mult tratamentul pe baza unei alimentatii corecte si reglementate. Acest tratament a fost combinat cu accentul pus pe influenta factorilor psihologici asupra sanatatii. El a incercat prima data remediile propuse pe animale, pentru a evalua consecintele si efectele secundare. El a fost de asemenea si un priceput chirurg, fiind primul care a folosit opiumul pentru anestezie.


Mai mult de a fi un doctor, acesta a combinat medicamente si in ultimii ani de viata, s-a dedicat stiintelor experimentale si teoretice. Se pare posibil ca acesta si-a dezvoltat chimia independent de Jabir Ibn Hayyan. El a descris in mod detaliat unele reactii chimice si a dat descrierea completa si modelul a aproximativ 20 de instrumente folosite in cercetarile din chimie. El si-a expus cunostintele sale in domeniul chimiei intr-un limbaj limpede si usor de inteles. Una dintre cartile sale, numita Kitab-al-Asrar se ocupa cu prepararea substantelor chimice si utilizarea acestora. O alta lucrare a fost tradusa in latina sub titlul Liber Experi- mentorum.
El i-a intrecut pe predecesorii sai, impartind substantele in plante, animale si minerale, deschizand astfel drumul chimiei anorganice si organice. In general, aceasta clasificare in trei regne, inca se mai pastreaza. Ca chimist, a fost primul care a produs acidul sulfuric impreuna cu alti acizi si a preparat si alcool, prin fermentarea produsilor dulci.

Contributia sa ca filosof este de asemenea bine cunoscuta. Elementele de baza in sistemul sau filosofic sunt: Creatorul, spiritul, materia, spatiul si timpul. El discuta despre caracteristicile lor in mod detaliat si conceptele sale de timp si spatiu care constituie un continuum sunt remarcabile. Viziunile sale filosofice au fost totusi criticate de un anumit numar de savanti musulmani din regiune.

A fost un autor prolific, care a lasat tratate monumentale pe diferite teme. Detine mai mult de 200 de contributii stiintifice remarcabile, dintre care cam jumatate trateaza medicina, iar 21 se preocupa de alchimie. A scris si despre fizica, matematica, astronomie si optica, dar aceste lucrari nu s-au putut pastra. Unele dintre cartile sale, incluzand Jami-fi-al-Tib, Mansoori, al-Hawi, Kitab al-Jadari wa al-Hasabah, al-Malooki, Maqalah fi al- Hasat fi Kuli wa al-Mathana, Kitab al-Qalb, Kitab al-Mafasil, Kitab-al- 'Ilaj al-Ghoraba, Bar al-Sa'ah, and al-Taqseem wa al-Takhsir, au fost publicate in multe limbi europene. Cam 40 dintre manuscrisele sale exista inca in muzee si biblioteci din Iran, Paris, Marea Britanie, Rampur si Bankipur. Contributia sa a influentat foarte mult dezvoltarea stiintei, in general si a medicinei, in particular.


Ibn Sina - Avicenna - Doctorul doctorilor

Ibn Sina (Avicenna) – doctorul doctorilor

de Dr. Monzur Ahmed



Abu Ali al-Husain ibn Abdullah ibn Sina (980-1037 E.N.) Abū ‘Alī al-Husayn ibn ‘Abd Allāh ibn Sīnā al-Balkhī (persană ابوعلى سينا/پورسينا Abu Ali Sina sau numele arab: أبو علي الحسين بن عبد الله بن سينا; deseori numit Ibn Sina sau latinizat Avicenna) (n. 980, d. 1037) a fost filosof, medic şi cercetător al naturii tadjic-persan, născut lîngă Buhara în Persia (acum în Uzbekistan).

Era denumit de arabi, „al treilea Aristotel”. Ibn Sina s-a nascut in 980 E.N., in satul Afshana langa Bukhara, care astazi este situat in Uzbekistan. Tatal sau, Abdullah, apartinand sectei Ismaelitilor, a fost din Balkh iar mama sa, dintr-un sat de langa Bukhara.

In orice timp ar fi trait Ibn Sina, cunoscut in Occident ca Avicenna, ar fi fost un urias printre giganti. El a dat dovada de o capacitate intelectuala extraorinara inca de mic copil, la varsta de numai zece ani fiind déjà expert in Coran si in lectiile de limba araba. In timpul urmatorilor 6 ani s-a dedicat jurisprudentei islamice, filosofiei si stiintelor naturii, a studiat logica, geometria euclidiana si cartea Almagest, (ce cuprindea tratate de matematica si astronomie).

Si-a indreptat atentia spre medicina la varsta de 17 ani, si a considerat-o ca fiind “usoara”, asa cum insusi a marturisit. Totusi era preocupat foarte mult de problemele metafizicii si in special de lucrarile lui Aristotel. Din intamplare, a facut rost de un manual pe aceasta tema, intocmit de ilustrul filosof al-Farabi, care avea sa-i raspunda la intrebari.

La varsta de 18 ani, déjà isi construise o reputatie de doctor si a fost chemat de catre conducatorul samanit, Nuh ibn Mansur (a domnit intre 976-997 E.N.), care, din recunostinta pentru serviciile lui Ibn Sina i-a permis acestuia sa foloseasca in mod liber biblioteca regala, care continea foarte multe carti rare sau chiar unice. Dotat cu o teribila capacitate de a absorbi si retine cunostintele, acest savant musulman a devorat continutul bibliotecii si la varsta de 21 de ani s-a aflat in pozitia de a scrie prima lui carte.

Cam tot atunci si-a pierdut si tatal si la putin timp dupa aceea a parasit Bukhara si a calarorit spre Vest. A intrat in serviciile lui Ali ibn Ma'mun, conducatorul Khivei, pentru un timp, dar in cele din urma a fugit pentru a evita sa fie rapit de sultanul Mahmud din Ghazna. Dupa multe pribegii a ajuns la Jurjan, langa Marea Caspica, atras de faima conducatorului de acolo, Qabus, de a fi protectorul invataturii. Din pacate, sosirea lui Ibn Sina aproape ca a coincis cu detronarea si uciderea acestui conducator. La Jurjan, Ibn Sina a predat cursuri de logica si astronomie si a scris prima parte din cartea sa Qanun, cea mai mare lucrare a sa.



S-a mutat apoi la Ray, langa Teheranul de astazi, stabilindu-si aici practica medicala foarte activa. Cand Ray-ul a fost asediat, Ibn Sina a fugit la Hamadan unde l-a vindecat pe Amir Shamsud-Dawala de colici si a fost facut prim ministru. O razvratire a soldatilor impotriva sa, a cauzat demiterea si incarcerarea sa, dar in cele din urma, emirul l-a rechemat, datorita atacurilor de colici suferite de acesta, si-a cerut scuze si l-a repus in functia sa. La acest moment viata sa era foarte intensa: in timpul zilei era ocupat cu serviciile pentru emir, in timp ce o mare parte din noapte era petrecuta predand sau dictand notite pentru cartile sale. Studentii se strangeau in casa lui si citeau parti din cele doua mari carti ale sale, Aş-Şifa si Qanun, care erau déjà gata.
Dupa moartea emirului, Ibn Sina a fugit la Isfahan dupa cateva incaierari cu legea, incluzand o perioada petrecuta in inchisoare. Si-a petrecut ultimii ani din viata in serviciile guvernatorului orasului, Ala al-Daula, pe care l-a sfatuit in probleme stiintifice si literare sip e care l-a insotit in campanile militare.

Prietenii l-au sfatuit sa se potoleasca si sa duca o viata mai moderata, dar acest lucru nu-i statea in fire. "Prefer o viata scurta si cuprinzatoare, decat una lunga, dar marginita, replica. Coplesit de munca asidua si de viata grea, Ibn Sina a murit in 1036/1, la o varsta relativ timpurie de 58 de ani. A fost inmormantat in Hamadan, unde mormantul inca i se mai vede.

Al-Qifti afirma ca Ibn Sina a terminat 21 de lucrari mari si 24 de lucrari mai mici in filosofie, medicina, teologie, geometrie, astronomie. O alta sursa, (Brockelmann), ii atribuie 99 de carti lui Ibn Sina, constand in 16 carti de medicina, 68 de teologie si metafizica, 11 de astronomie si 4 de poezie. Majoritatea erau in araba, dar in limba sa natala, persana, a scris un manual cuprinzator de stiinte filosofice intitulat Danish-naama-i-Alai si un mic tratat asupra pulsului.

Cel mai celebru poem in araba descrie coborarea sufletului in trup din inaltele sfere. Intre lucrarile sale stiintifice, cele mai importante sunt doua: Kitab al-Shifa (Cartea vindecarii), o enciclopedie filosofica bazata pe traditiile lui Aristotel si al-Qanun al-Tibb, care reprezinta o clasificare definitiva a cunostintelor medicale greco-arabe. Din cele 16 lucrari de medicina ale lui Ibn Sina, 8 sunt tratate in versuri despre probleme precum: cele 25 de semne care indica faza terminala a bolilor, preceptele referitoare la igiena, remediile testate, memoriile de anatomie. Intre lucrarile in proza, dupa marele Qanun, tratatul despre medicamentele pentru inima, din care British Museum are in posesia sa cateva manuscrise, este probabil cel mai important, dar ramane nepublicat.

Qanun este, desigur, de departe cea mai complexa, cea mai renumita si mai importanta lucrare a lui Ibn Sina. Lucrarea contine aproape un million de cuvinte si ca majoritatea cartilor in limba araba, este in mod elaborat divizata si subdivizata. Este impartita in principal in 5 carti, dintre care prima trateaza principiile generale, a doua trateaza medicamentele simple aranjate dupa alphabet, a treia cu bolile diferitelor organe si parti ale trupului de la cap pana la picioare, a patra, cu bolile care desi incep intr-un anume loc, se raspandesc in alte parti ale corpului, precum ar fi febrele, si a cincea despre combinatiile de medicamente.

Qanun face deosebirea intre mediastinita si pleurezie si recunoaste natura contagioasa a ftiziei (tuberculoza plamanilor) si faptul ca aceasta boala se poate transmite prin apa si pamant. Da un diagnostic stiintific cu privire la anchilostomiaza si atribuie aceasta conditie existentei unui vierme intestinal. Qanun arata importanta nutritionismului si a influentei climei si mediului inconjurator asupra sanatatii si utilitatea chirurgicala a anestezicelor orale. Ibn Sina a indemnat chirurgii sa trateze cancerul in fazele de inceput ale acestuia, asigurand indepartarea intregului tesut afectat. Capitolul intitulat materia medica are in vedere 760 de medicamente, cu comentarii asupra aplicarii si eficientei lor. El a recomandat ca testarea unui medicament nou sa fie efectuata pe animale si oameni inainte de a se da in folosinta generala.



Ibn Sina a observat relatia stransa dintre emotii si conditia fizica si a simtit ca muzica are un rol fizic si psihologic précis asupra pacientilor. Dintre multele tulburari psihologice descrise in Qanun, una este de un interes deosebit: boala dragostei! Ibn Sina are reputatia de e fi diagnosticat aceasta conditie la un print din Jurjan, care a cazut bolnav si a carui boala a derutat medicii locali. Ibn Sina a observat o schimbare a pulsului printului atunci cand adresa si numele iubitei sale erau mentionate. Marele doctor a avut un singur remediu: unirea suferindului cu iubita sa.

Textul arab al Qanun-ului a fost publicat la Roma in 1593 si a fost din acest motiv una dintre primele carti arabe care a vazut tiparul. A fost tradusa in latina de Gerard din Cremona in secolul al-XII-lea. Acest 'Canon', cu continutul sau enciclopedic, cu aranjarea lui sistematica si cu planul sau filosofic, a ajuns in curand la o pozitie superioara in literatura medicala a epocii, inlocuind lucrarile lui Galen, al-Razi si al-Majusi, devenind manualul scolilor medicale din Europa. In ultimii 30 de ani ai secolului al-XV-lea, a cunoscut 15 editii in latina si una in ebraica. In ultimii ani, a fost tradus partial si in engleza. Din secolul al-XII-lea, pana in secolul al XVII-lea, Qanun-ul a servit drept ghid principal in stiinta medicala in occident, si se spune ca l-ar fi influentat si pe Leonardo da Vinci. Dupa cum afirma Dr. William Osler, Qanun-ul a ramas "o biblie medicala pentru o perioada mai lunga de timp decat orice alta lucrare".

In ciuda acestor omagii glorioase aduse lucrarii sale, Ibn Sina este rar amintit in occident astazi si contributiile sale fundamentale in domeniul medicinei si al redesteptarii europene, nu sunt in general recunoscute. Totusi in muzeul din Bukhara, exista expuneri care arata multe dintre scrierile sale, instrumentele chirurgicale din acea perioada si picturi in care sunt infatisati pacienti supusi tratamentului. Un monument impunator al vietii si operelor celui ce a fost cunoscut ca “doctorul doctorilor”, inca mai sta in curtea muzeului din Bukhara si portretul sau atarna in holul facultatii de medicina din cadrul universitatii din Paris. Operatie in stilul secolului al-X-lea - Ibn Sina este cunoscut pentru interventia chirurgicala asupra vezicii biliare a unui prieten.


Bibliografie selectiva:
1. Edward G. Browne (1921) Arabian Medicine, London, Cambridge University Press.
2. Ynez Viole O'Neill (1973) in Mcgraw-Hill Encyclopaedia of World Biography vol I: Aalto to Bizet.
3. Philip K. Hitti (1970) History of the Arabs, 10th ed, London, Macmillan, pp 367-368
4. M.A. Martin (1983) in The Genius of Arab Civilisation, 2nd ed, Edited by J.R. Hayes, London, Eurabia Puplishing, pp 196-7

IBN-UL BAYTAR

IBN AL-BAITAR

(A murit in 1248 E.N.)



Abu Muhammad Abdallah Ibn Ahmad Ibn al-Baitar Dhiya al-Din al-Malaqi a fost unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai Spaniei musulmane si a fost cel mai mare botanist si farmacist al Evului Mediu. S-a nascut in orasul spaniol Malaqa (Malaga), catre sfarsitul secolului al-XII-lea. El a invatat botanica de la Abu al-Abbas al-Nabati, un botanist erudit, cu care a inceput sa culeaga plante in Spania si in jurul acesteia. In 1219 a parasit Spania, pentru a pleca intr-o expeditie cu scopul de a culege plante si a calatorit de-a lungul coastei de nord a Africii, ajungand pana in Asia Mica. Modul exact in care a calatorit (daca pe apa sau pe uscat) nu este cunoscut, dar printre localitatile importante vizitate de el, se numara Bugia, Qastantunia (Constantinople), Tunis, Tripoli, Barqa si Adalia. Dupa 1224, a intrat in serviciul lui al-Kamil, guvernatorul Egiptului, si a fost desemnat botanist sef. In 1227 al-Kamil si-a extins dominatia pana la Damasc, si Ibn al-Baitar l-a insotit acolo, fapt care a constituit o oportunitate de a culege plante in Siria. Cercetarile sale cu privire la plante au cuprins o arie vasta, incluzand: Peninsula Arabica si Palestina, pe care fie ca le-a vizitat, fie ca a reusit sa adune plante in timpul stationarilor sale in aceste zone. A murit in Damasc, in 1248.


Contributia majora a lui Ibn Baitar, lucrarea sa intitulata Kitab al-Jami fi al-Adwiya al- Mufrada, reprezinta una dintre cele mai mari compilatii de botanica in limba araba cu privire la plantele medicinale. Aceasta lucrare s-a bucurat de un statut inalt in randul botanistilor pana in secolul al-XVI-lea si este o opera sistematica ce cuprinde lucrari mai vechi, cu criticismul cuvenit, si care aduce in mare parte o contributie originala. Aceasta enciclopedie cuprinde cam 1,400 de articole diferite, in general plante medicinale si legume, dintre care cam 200 de plante nu erau cunoscute inainte de aparitia sa. Cartea face referire la lucrarile a 150 de autori, in mare parte arabi, si citeaza ca 20 de savanti greci din vechime. A fost tradusa in latina si publicata in 1758.

Cel de-al doilea tratat monumental, Kitab al-Mlughni fi al-Adwiya al-Mufrada reprezinta o enciclopedie de medicina. Medicamentele sunt enumerate in conformitate cu valoarea lor terapeutica. Astfel, cele 20 de capitole se refera la plantele care au o importanta in bolile capului, ale urechii, ale ochilor, etc. In ceea ce priveste problemele de chirurgie, el citeaza frecvent din renumitul chirurg musulman, Abul Qasim Zahrawi. Pe langa denumirile in limba araba, Baitar a a dat si numele grecesc si cel latin al plantelor, facilitand astfel transferul informatiilor.



Contributiile lui Ibn Baitar sunt caracterizare de observatie, analiza, si clasificare si au avut o influenta semnificativa asupra botanicii orientale si occidentale, cat si asupra medicinii. Chiar daca Jami a fost tradusa si publicata destul de tarziu in limbile occidentale, totusi multi savanti studiasera anumite parti din aceasta lucrare, facand referire la ea.



Savanti musulmani ce si-au adus contributia in medicina


IBNU-N NEFIYS
(1213-1288 E.N.)



Ala al-Din Abu al-Hassan Ali ibn Abi-Hazm al-Qarshi al-Dimashqi (în arabă: علاء الدين أبو الحسن عليّ بن أبي حزم القرشي الدمشقي ) (n. 1213 sau 1210 - d. 1288) a fost unul dintre cei mai mari savanţi musulmani arabi, a cărui activitate este legată de foarte multe domenii: fizică, anatomie, fiziologie, chirurgie, oftalmologie, teologie, filozofie, logică, psihologie, sociologie, astronomie, geologie, gramatică, lingvistică, istorie, futurologie, teoria şi filozofia ştiinţei.

Ala-al-Din Abu al-Hasan Ali Ibn Abi al-Hazm al-Qarshi al- Damashqi al-Misri s-a nascut in 607 A.H. in Damasc. A studiat la facultatea de medicina din cadrul spitalului infiintat de Nur al- Din Zenghi. Profesorul sau de medicina a fost Muhaththab al-Din Abd al- Rahim. Inafara de medicina, Ibn al-Nafis a studiat jurisprudenta, literatura si teologie. El a devenit astfel un expert renumit al scolii de jurisprudenta Shafi'I, cat si un reputat doctor.

Dupa ce a obtinut titlul de expert in medicina si jurisprudenta, s-a mutat la Cairo, unde a fost desemnat ca director al faimosului spital Nasri. Aici a instruit un mare numar de specialisti in medicina, printre care si pe renumitul chirurg Ibn al-Quff al-Masihi. El a mai activat si in cadrul scolii Mansuriya, din Cairo. Cand a murit in 678 A.H. si-a donat casa, biblioteca si clinica spitatului Mansuriya.

Cea mai semnificativa contributie a sa este in domeniul medicinii. Maniera sa de abordare a constat in scrierea unor comentarii detaliate cu privire la lucrarile din trecut, evaluandu-le in mod critic si adaugandu-si propria sa contributie originala. O mare semnificatie a avut-o descoperirea sistemului circulator al sangelui in organism, care a fost redescoperit de catre stiinta moderna dupa un interval de trei secole. El a fost primul care a descris in mod corect structura plamanilor si a bronhiilor, precum si modul in care vasele corpului uman interactioneaza cand e vorba de sange si aer. El a mai elaborat si functia arterelor coronariene de a hrani miocardul (muschiul inimii).



Cea mai voluminoasa dintre lucrarile sale este Al-Shamil fi al-Tibb, creata pentru a constitui o enciclopedie compusa din 300 de volume, dar care nu a putut fi terminata datorita mortii sale. Manuscrisul se afla la Damasc. Cartea sa referitoare la oftalmologie este in mare parte o contributie originala si inca mai exista. Totusi cea mai renumita carte a fost Mujaz al-Qanun, asupra careia s-au scris un numar de comentarii. Comentariile sale personale includ unul privitor la una dintre cartile lui Hipocrate. El a mai scris si cateva volume cu privire la Canonul lui Ibn Sina, care mai exista inca. De asemenea, a scris si un comentariu cu privire la cartea lui Hunayn Ibn Ishaq. O alta carte renumita care a cuprins propria sa contributie a fost despre efectele dietei asupra sanatatii, intitulata Kitab al-Mukhtar fi al-Aghdhiya.



Lucrarile lui Ibnun-Nefiys au integrat cunostintele medicale ale acelui timp, imbogatindu-le, exercitand astfel o influenta semnificativa asupra dezvoltarii stiintei medicale, atat in Orient, cat si in Occident. Totusi, numai una dintre cartile sale a fost tradusa in latina in faza de inceput a carierei sale, motiv pentru care o parte din lucrarea sa a ramas necunoscuta in Europa pentru o perioada indelungata.

vineri, 18 septembrie 2009

"Cadoul meu, Rugamintea mea" de Tariq Ramadan



Sora mea, fratele meu,

Este o scrisoare scurta…stii tu. Cateodata cand ai atat de multe de spus si doar cateva cuvinte in jur, in inima ta, in mintea ta...

Nu este liniste dar este un univers plin de emotii, senzatii, imagini, culori, voci si sunete. Stii tu, asta are legatura cu linistea interioara si discernamantul.

Este o clipa…ca un cadou pe care vrei sa il arati, dar nu este al tau. Nu iti apartine. Sentimentul este atat de puternic incat, pentru o secunda, te gandesti ca esti capabil sa spui ceva, sa descrii asta, sa o dai mai departe…sa oferi ceea ce simti, ceea ce ai primit. Dar este deja realizat acest lucru.

Esti sora mea, eşti fratele meu, nu-i asa?Ei bine, este o sărbătoare si as vrea sa-ti dau ceva ceea ce nu am... este in mine, dar fara sa imi apartina. Este in jurul meu, ma colonizeaza. Nu stiu. Este un sentiment profund si nimic de spus, niciun cuvant care sa exprime ceva...

Ramadanul este pe final. O luna aproape de Dumnezeu, aproape de fiintele nevoiaşe. Postul a fost minunat... atat de profund... i-am inteles sensul, as vrea sa-ti transmit sentimentul... Imi cer iertare, dar nu pot. Lacrimi de bucurie. Este liniste, este pace. Reprezinta frăţie si este iubire.

Cuvintele mele sunt goale, inima mea este plina. Ieri, eram trist ca ma simteam asa bine. Ai inteles asta draga mea sora, dragul meu frate? Ramadanul se termina, ma paraseste. Vine Sarbatoarea, sărbătoarea cea binecuvântată, cea sacră, zilele frumoase. Ma simt atat de puternic, atat de fragil in timp ce Ramadan-ul se termina. Povestea vietii.. a le ura bun venit celor pe care ii iubim si intr-o zi sa invatam sa parasim.

Cateva cuvinte sa-ti spun: iubirea mea, rugamintile mele, sentimentele mele fara cuvinte. Ceva ca lumina care il cheama pe Moise si il cuprindea pe Muhammed, pacea să fie asupra amândorura! Cand am inceput aceasta scrisoare am vrut sa-ti spun ceva de genul „Sărbătoare a Postului fericită!”si o finalizez confesand neputinta mea... draga, aici sunt rugamintile, aici este delicatetea mea, afectiunea mea si iubirea mea...Considera-le din inima mea pentru ca nu imi apartin... Ia-le, ca si cand nu ar fi ale noastre şi incearca sa ma iubesti mai mult. Este cadoul meu, este rugamintea mea. Reprezinta iubirea dintre surori, frăţie, este dragoste adevarata.


Azi sau maine, ‘Eid Mubarak