Muzica - permis sau interzis?

Cantecul si muzica

de dr. sheikh Yusuf al Qardawi

Cântecul se numără printre mijloacele de distracţie care oferă sufletelor şi inimilor odihnă şi care sunt plăcute auzului. Dar el poate să fie şi un instrument violent de provocare, distrugere şi îndepărtare a comunităţii musulmanede la ţelul său măreţ, de la problemele ei importante şi de la îndatoririle ei uriaşe. Dezavantajul acestui soi de distracţie este acela că istoriceşte şi realmente el a fost legat de lux şi de locurile în care se bea, devenind o parte esenţială celor nepăsători, neserioşi şi indecenţi, aşa cum l-au practicat în decursul istoriei pături care s-au caracterizat în majoritatea cazurilor prin nestatornicie şi depravare, îndepărtare de preceptele religiei şi de morala credinciosului.

De aceea, sentimental religios a avut în general aversiune faţă de el şi a îndepărtat de la el, dar teologii musulmani au avut, în diferite epoci, atitudini diferite faţă de el; unii l-au socotit interzis, alţii l-au socotit nerecomandabil, iar alţii l-au socotit permis.

Fără îndoiala că există categorii de cântece pe care toţi le-au respins, altele pe care le-au acceptat şi altele care au rămas obiect de analiză şi interpretare.

Cu toţii au fost de acord să socotească interzis cântecul în care se face referire la nesupunere sau cheamă la ea. Cât despre cântecul acceptat de toţi, acesta este cântecul spontan pe care îl murmură omul pentru sine, femeia pentru soţul ei, sau cu care beduinul îşi îndeamnă cămilele.

Din aceeaşi categorie fac parte şi cântecele obişnuite la nunţi, în adunarea lor privată etc. În legătură cu celelalte cântece există opinii diferite.

Socotim că nu este nimic rău în cântecul în sine, el intrând într-o serie de “plăceri” sau tradiţii pe care Islamul le-a permis. Dar păcatul se află în acele cântece în care intervin lucruri care le scot din cercul a ceea ce este permis pentru a le împinge spre ceea ce este interzis sau nerecomandabil.

Mai mult decât atât, el este dorit în ocazii, pentru a întreţine starea de veselie, pentru a aduce odihnă în suflete. Aşa sunt zilele de sărbătoare, de nuntă, în care se întoarce cineva care a lipsit de acasă, în timpul ospeţelor, la naşterea pruncului etc.

S-a relatat că ‘A’işa - Allah să fie mulţumit de ea! - a condus o mireasă laviitorul ei soţ dintre ansari şi Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a întrebat-o: “ ‘A’işa, nu s-au distrat? Ansarilor le place să se distreze..”

Iar Ibn Abbas a zis: ‘A’işa a măritat o rudă de-a ei cu unul dintre ansari şi a venit Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! şi a întrebat-o: “Aţi condus-o pe fată?” Ei i-au răspuns: Da! I-a întrebat apoi: “şi aţi trimis cu ea pe cineva care cântă?” Ea a răspuns: Nu! Atunci i-a zis Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - “Să ştii că ansarii sunt un neam cărora le plac cântecele de dragoste! Ar fi fost bine, dacă aţi fi trimis pe cineva care să zică: Am venit la voi, / Am venit la voi, / Allah să ne binecuvânteze, / Allah să vă binecuvânteze!”

S-a relatat despre ‘A’işa că Abu Bakr a intrat la ea, în ziua când pelerinii se opresc în Muna, (adică în ziua de sărbătoare a jertfelor) cu două fete tinere care cântau şi loveau în dairea, în vreme ce Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - se întindea înfăşurat în hainele lui. Abu Bakr le-a ocărât pe cântăreţe, dar Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi-a descoperit faţa şi a zis: “Lasă-le, Abu Bakr! Sunt zile de sărbătoare!..”

Imamul Al-Ghazali a menţionat în cartea Al-’Ihya’ hadise despre cântecul celor două fete tinere şi despre încurajarea adresată de Profet etiopienilor care se distrau în moschee, zicându-le lor: „Jucaţi-vă, neam al lui Arfada!“, precum şi vorbele pe care Profetul le-a spus Aişei: „Vrei să priveşti?“ şi despre şederea cu ea până când s-a plictisit, despre jocul ei împreună cu prietenele, iar apoi a zis [Imamul Ghazali]: Toate aceste hadisuri se află în cele două sahihuri (Bukhari si Muslim) şi ele reprezintă o dovadă limpede că jocul şi cântecul nu sunt socotite interzise (haram), după cum din ele se pot deduce şi unele lucruri permise cum sunt:

1. Jocul, şi este cunoscut obiceiul etiopienilor de a dansa şi a se juca.

2. Împlinirea acestor lucruri în moschee

3. Cuvintele Profetului : „Jucaţi-vă, neam al lui Arfada!“, aceasta fiind un îndemn la joc şi de a-l căuta. Atunci cum să fie interzis?

4. Oprirea lui Abu Bekr şi a lui Omar (Allah să fie mulţumit de ei!) de la oprirea cântecului şi jocului, justificarea fiind ziua de sărbătoare, adică timpul potrivit pentru ca lumea să se bucure.

5. Şederea lui îndelungată pentru a vedea aceste lucruri şi pentru a le asculta, pentru a veni în întâmpinarea Aişei (Allah să fie mulţumit de ea!)! Aceasta este o dovadă a faptului că înveselirea inimilor femeilor şi copiilor prin asistarea la jocuri este preferabilă asprimii vieţii de ascet şi auterităţii rezultate din abţinere şi privare.

6. Cuvintele pe care Profetul le-a adresat A’işei: „Vrei să priveşti?“

7. Permisiunea dată celor două fete tinere de a cânta şi de a lovi daireaua (daff) etc.

S-a relatat despre mulţi companioni (Allah să fie mulţumiţi de ei!) că au ascultat cântece şi nu au găsit nimic rău în ele.

Cât priveşte hadisurile despre Profet că aceasta ar fi păcat, toate sunt contestate de către jurisconsulţi şi ulemai specializaţi în ele. Cadiul Abu Bekr Bin AL Arabi a zis: „Nu a fost nimic autentic în legătură cu interzicerea cântecelor.“ Iar Ibn Hazm a zis: „In tot ceea ce s-a relatat este neadevăr şi născocire.“

Cântecul şi muzica au fost asociate în general cu luxul, cu băutura şi cu ceea ce este oprit (haram) şi aceasta i-a determinat pe mulţi ulemai să le interzică sau să le socotească total nerecomandabile. Unii dintre ei au spus: „Cântecul face parte dintre „poveştile deşarte“ la care se referă versetul lui Allah Preaînaltul:

“Dar printre oameni sunt şi [unii] care cumpără poveştile deşarte pentru a rătăci cu ele de la calea lui Allah, fără de ştiinţă, şi pentru a o lua în derâdere. Aceia vor avea parte de pedeapsă înjositoare” (Luqman: 6).

Ibn Hazm a afirmat că versetul a menţionat o calitate pe care cel care o are este necredincios. Acela care ia în derâdere calea lui Allah, chiar dacă ar cumpăra un exemplar din Coran cu care să ducă în rătăcire de la calea lui Allah pe care o ia în derâdere, este necredincios. Pe acesta l-a blamat Allah Preaputernicul şi Prealăudatul , căci niciodată nu a blamat Allah Preputernicul pe cineva care a cumpărat vorbe deşarte pentru ca să se distreze cu ele şi să-şi înveselească sufletul, însă nu pentru a duce în rătăcire de la calea lui Allah. Ibn Hazm le-a răspuns şi acelora care au zis: Cântecul nu face parte din adevăr! Aşadar, el face parte din rătăcire. Allah Preaînaltul a grăit:“şi ce se află dincolo de Adevăr decât numai rătăcirea?” (Yunus: 32).şi el a spus: Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a zis: “Faptele sunt [judecate] după intenţii. Fiecare om are parte de ceea ce a intenţionat”.

Acela care a intenţionat prin ascultarea cântecelor obţinerea unui ajutor pentru nesupunere faţă da Allah, acela se află în rătăcire. Acela care a intenţionat prin ascultarea cântecelor obţinerea unui ajutor împotriva nesupunerii faţă de Allah, acela se află în supunere faţă de Allah Preaputernicul şi Preaînaltul. Cel care-şi îndeamnă sufletul prin aceasta la evlavie este supus şi împlineşte bine, iar fapta sa face parte din adevăr. Acela care nu intenţionează nici supunerea, nici nesupunerea săvârşeşte o faptă carei va fi iertată, aşa cum face omul care iese în grădina lui ca să se plimbe, cel care se opreşte în poarta casei ca să privească, cel care-şi vopseşte straiele în albastru sau verde şi altele”.

Restricţii de care trebuie sa se ţină seamă

Există o serie de restricţii de care trebuie să se ţină seama în legătură cu chestiunea cântecului:

1. Subiectul cântecului nu trebuie să contravină bunei cuviinţe şi învăţăturilor Islamului. Interpretarea unui cântec care glorifică vinul şi invită la consumarea lui, de exemplu, este socotită interzisă, ca şi ascultarea lui şi altele asemănătoare.

2. Se poate întîmpla ca subiectul unui cântec să nu contravină îndrumărilor Islamului, dar modul de interpretare al cântăreţului să îl transformare din sfera celor permise în sfera celor interzise, ca urmare a încercării de a stârni instinctele, de a tenta la farmece şi pofte.

3. Religia respinge vorbele fără rost şi exagerările în toate, inclusiv în privinţa adoraţiei. Atunci ce să spunem despre exagerarea în privinţa distracţiilor şi ocuparea timpului cu ele, când timpul înseamnă viaţă? Fără îndoială că exagerarea în ceea ce priveşte lucrurile permise consumă timpul care trebuie destinat îndatoririlor. Pe bună dreptate s-a zis: „Nu văd nicio exagerare făra să văd alături de ea un adevăr pierdut.“

4. Există alte lucruri în legătură cu care fiecare ascultător este sfătuitorul sufletului său. Dacă un cântec sau un gen special al lui stârneşte instinctele sale, îl ispiteşte şi latura pământească prevalează în el asupra laturii spirituale, el trebuie să îl evite şi să închidă poarta prin care suflă vânturile ispitei peste inima sa şi peste făptura sa şi să caute odihnă şi linişte pentru ele.

5. Este un lucru general recunoscut că un cântec care este însoţit de alte lucruri interzise, cum ar fi interpretarea sa într-un loc în care se bea sau însoţirea lui de gesturi obscene, este interzis. Trimisul lui Allah i-a avertizat atât pe acela care îl interpretează, cât şi pe acela care ascultă la el cu pedeapsă aspră când a zis: „Unii din comunitatea mea vor bea vinul denumindu-l cu alte denumiri, cu instrumente şi cu cântăreţe în prezenţa lor. Allah va face ca pământul să se despice şi să-i înghită pe ei şi îi va preschimba pe ei în maimuţe şi în porci.“

Nu este neapărat nevoie ca forma şi chipurile acestora să se schimbe, ci li se vor schimba sufletele şi vor purta în pielea de om suflet de maimuţă şi de porc.

Extras din cartea "Permis si interzis in Islam", autor Sheikh Dr. Yusuf al Qaradawi editata de Liga Islamica si Culturala din Romania.