marți, 14 decembrie 2010

Asurah - a zecea zi a calendarului islamic


Ce înseamnă ziua de Aşurah pentru musulmani?

Este din traditia Profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) sa postim in a noua si a zecea zi a lunii Muharram. Profetul obisnuia sa posteasca in a zecea zi a acestei luni, zi numita "Aşura". Cand Profetul a venit in Medina a observat ca si evreii mediniti posteau in aceasta zi in amintirea profetului Moise (Pacea fie asupra lui!). Profetului i-a placut aceasta traditie si le-a spus evreilor "Noi suntem mai aproape de Moise decat sunteti voi." Asa ca a postit si i-a indemnat si pe companionii sai sa posteasca. Dupa ceva timp, inainte de sfarsitul vietii sale, Profetul i-a indemnat pe musulmani sa adauge si ziua a noua la postul lor. Astfel, ne este recomandat sa postim in a noua si a zecea zi a lunii Muharram.

Mu`awiyyah ibn Ebi Sufyan a relatat ca l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunand: "In ceea ce priveste ziua Aşurah - nu este obligatoriu pentru voi sa postiti precum fac eu. Oricine doreste poate posti si care dintre voi nu doreste nu este obligat sa o faca." (Al-Bukhari si Muslim).

Postul in aceste zile a fost categorisit de savanti pe trei nivele:
1. postul de trei zile: ziua a noua, a zecea, a unsprezecea a lunii Muharram;
2. postul in ziua a noua si a zecea a lunii Muharram;
3. postul doar in ziua a zecea a lunii Muharram.

De asemenea trebuie amintit si sacrificiul lui Huseyn si a familiei lui (Fie ca Allah sa fie multumit de ei toti!). Sacrificiul lor a fost adevaratul Jihad pentru cauza lui Allah, pentru dreptate si adevar. Putem sa luam lectii de curaj, rabdare si perseverenta din episodul de la Karbala (anul 61 dupa Hijrah / 680 d. Ch.)




'Aşura – ca nu cumva să uităm!



A zecea zi a primei luni din anul lunar islamic marcheaza o zi inseamnata pentru in calendarul islamic.



'Ashurah, atunci si acum



A zecea zi a lunii Muharram este ziua in care, conform unor relatari, Allah Preainaltul l-a salvat pe profetul Moise de tiranicul Faraon, acel prototip al autoritatii despotice. Au existat numeroase autoritati similare celei faraonice care au aparut de-a lungul istoriei si au existat si acei aparatori incorigibili ai dreptatii care s-au impotrivit lor. In perioada post-profetica, o asemenea persoana a fost Imamul Husein care s-a opus coruptiei despoticului Yezid si si-a sfarsit zilele in a zecea zi a lunii Muharram a anului 61 dupa Hijrah (680 d. Ch.); un eveniment ce sta ca o piatra de hotar in istoria credinciosilor - martiriul iubitului nepot al Profetului Muhammed (s.a.s.) la Karbala in Iraq.






Moise si Faraonul, Husein si Yezid



Profetul Moise (Pacea fie asupra lui!) nu a luptat impotriva Faraonului pentru a deveni el rege, si de asemena nici Imamul Husein nu a luptat impotriva armatei lui Yezid pentru a prelua califatul. Efortul lor a fost depus in scopul de a isi implini obligatia morala care serveste drept un mesaj universal care a lasat o mostenire durabila de efort si rezistenta impotriva coruptiei si nedreptatii. Ei erau pregatiti sa lupte pentru ce este drept, dar nu numai aceasta, de asemenea erau gata sa moara pentru acea dreptate; altruism – nu egoism, smerenie – nu ego, principii – nu putere.



Lupte asemeni celei lui Moise si a lui Husein au existat mereu in lumea aceasta imorala. Precum a spus allamah Iqbal: Musa-o Fira'un Shabbīr-o Yazīd In do quwwataz hayat āmad padīd. "Inca de la inceputuri, doua forte contrarii au fost in razboi – virtutea si viciul. Astfel, Profetul Moise (Pacea fie asupra lui!) s-a rasculat impotriva Faraonului si Şabbir (Imamul Husein) s-a rasculat impotriva lui Yezid.”



Evenimentul tragic



Atat de infricosatoare si groaznica a fost omorarea Imamului Husein, incat renumitul istoric arab Al-Fakhri a scris: „Aceasta este o catastrofa despre care nu voi vorbi indelung, pentru ca este prea grava si oribila. Pentru ca a fost o catastrofa atat de odioasa cu care nu se poate compara niciun alt incident rusinos din istoria musulmanilor. A fost un masacru atat de terifiant incat sa zbarleasca carnea pe orice om. Din nou nu m-am putut abtine sa ma lungesc cu descrierea acestui incident oribil din cauza notorietatii sale si pentru ca este cea mai regretabila dintre toate catastrofele.” Istoricul occidental, Dr. Edward Browne in lucrarea sa „Istoria literara a Persiei” scrie: „ca o reamintire, episodul sangeros de la Karbala unde nepotul trimisului lui Dumnezeu a cazut, fiind torturat in mod insetat si inconjurat de cadavrele familiei sale ucise a fost intotdeauna suficient sa evoce, chiar si in cel mai nepasator si lipsit de entuziasm mod, emotia profunda, durerea frenetica si exaltarea spiritului inainte de care durerea, pericolul si moartea se contracta in fleacuri negandite.” Professor E. Gibbon scrie: „Intr-un mediu si o epoca distanta, scena mortii lui Husein trezeste simpatia chiar si a celui mai rece cititor.” [Acensiunea si Decaderea Imperiului Roman]






Tragedia



Pentru a intelege tragedia, trebuie spus ca este vorba de nepotul ultimului Trimis al lui Allah si a rudelor lui apropiate, acesyia fiind ucisi in mod brutal. A fost un masacru al urmasilor ultimului Profet al lui Allah.



· Acea familie a profetului despre care Allah Preainaltul spune in Coran: „Spune: Eu nu va cer voua pentru aceasta rasplata, afara de prietenia fata de ruda apropiata.” (Coran, 42:23) Cu privire la acest verset Imamul Şafi’yi a scris în poezia sa: Ya aala-bayti Rasulillahi hubbakum Fardun minaalhi fil Qur'ani anzalah Yakfikum min 'azimil fakhri annakum Man lam yusalli 'alaykum la salata lah In traducere aproximativa: “O, familie a Profetului! Este o obligatie de la Allah pentru noi, pogorata in Coran sa te iubim. Faptul ca salutarile (salawat) noastre sunt invalide daca nu te salutam pe tine (familie) denota onoarea."



Acel Husein care impreuna cu fratele sau sunt considerati a fi seyyid şebābi ehlil Genneh "Conducatorii Tinerilor in Paradis" [Sunan at-Tirmidhi]



Acel Husein care semana atat de mult cu bunicul sau, despre care multi companioni ai Profetului s.a.s. spuneau ca este imaginea bunicului sau.



Acel Husein despre care Profetul a spus: „Husein e din mine si eu sunt din Husein. Allah iubeste pe cel care il iubeste pe Husein.” [Sunan at-Tirmidhi]



Cu toate acestea, Imamul Husein a fost martirizat de mana celor care se considerau a fi urmasii iubitului nostru Profet Muhammed, de catre aceia care pretindeau in mod nerusinos si fara retineri ca fac aceasta in numele Islamului, pregatiti sa stearga orice urma a vreunui exponent adevarat al lui, aceia care (asemeni multora azi) sunt gata sa omoare pentru Islam, desi ei nu stiu cum sa traiasca cu Islamul. Da, Imamul Husein a fost martirizat din mana acelora care ar saruta Piatra cea Neagra (pentru ca Profetul a facut-o), dar si ar taia capul al acelui iubit nepot al profetului, acel cap de care Profetul (salleAllahu aleyhi wa sellem) a avut grija insusi si l-a sarutat cu afectiune de atatea ori.



Continuarea traditiei avraamice



Ne-am luat adio de la anul ce a trecut amintindu-ne de Profetul nostru Ibrahim si de atitudinea sa pioasa in fata crudului Nemrud. Ibrahim aleyhisselam, cel care si-a dovedit devotamentul fata de Allah prin faptul ca fost gata sa il sacrifice pe fiul sau rabdator, profetul Ismail, la cererea Lui. Intram in noul an islamic comemorand martiriul nepotului Profetului nostru iubit Muhammed, Imamul Husein care s-a luptat sa tina in picioare principiile bunicului sau – Profetul Muhammed, si ale stramosului sau – Profetul Ibrahim.



O, Allah, trimite slava Ta asupra lui Muhammed si asupra urmasilor lui Muhammed, asa cum ai trmis slava Ta asupra lui Avraam si asupra urmasilor lui Avraam. Cu adevarat, Tu esti plin de Slava si Maretie. Lupta meccana pentru manifestarea si sustinerea valorilor Islamului a fost inceputa cu iubire si sinceritate de catre familia lui Ibrahim si continuata cu iubire si mare rabdare de catre familia Profetului Muhammed, dupa cum 'allama Iqbal spune: Sidq-e Khalil bhi hay ishq, sabr-e Husayn bhi hay ishq Ma'rika-e-wujud mayn Badr-o-Hunayn bhi hay ishq. „Sinceritatea Profetului Ibrahim este dragostea, asa cum perseveranta plina de rabdare a Imamului Husein este dragostea. Asa cum lupta altruista a Profetului Muhammed la Bedr si Huneyn a fost de asemenea dragoste (pentru Allah, adevar si dreptate).”



Iqbal a concluzionat astfel: Gharib-o sada o- rangeen hay dastane haram, nehayat is ki Husayn, ibtida hay Isma'il" "Ciudata, dar si colorata este istoria haram. Incepe cu profetul Ismail si se sfarseste cu Imamul Husein.”






Modelul exemplar al lui Husein (radiyAllahu anhu!)



Statutul aparte al Imamului Husein in istoria musulmanilor se datoreaza in mare parte sacrificiului familiei lui, auto-controlului si vietii lor in sine traite si jertfite pe Calea lui Allah. Curajul lui, sinceritatea, statornicia, demnitatea si devotiunea de neclintit in vremuri cruciale – au inspirat si continua sa inspire oameni din toate categoriile. Lupta si martiriul lui au devenit un izvor de putere si indurare pe timpuri de suferinta, persecutii si opresiuni. El este modelul moral al fiecarei persoane impotriva conducatorilor nedrepti, a tiranilor, incurajand pe cel oprimat sa persiste in lupta pentru dreptate, libertate si demnitate. "Nicio batalie in istoria moderna sau trecuta a omenirii nu a acumulat mai multa simpatie si admiratie, si de asemenea niciuna nu a dat mai multe invataminte decat martiriul lui Husein in lupta de la Karbala." [Antoine Bara in 'Husein in Ideologia Crestina']






Chemarea de 'Aşurah



Trebuie sa reflectam asupra acelui moment monumental, de acum mai bine de 1350 de ani, in a zecea zi a lunii Muharram a anului 61 dupa Hijrah (680 d. Ch.), chiar inainte de rugaciunea de dupa-amiaza (Asr/Ikindi) cand Imamul Husein se afla pe o duna de nisip la Karbala in Iraq. Sangele curgea pe tot corpul sau din ranile ce ii fusesera provocate. El adusese mai multe cadavre in tabara sa si chiar isi ingropase iubitul sau copilas. El a privit cadavrele si trupurile celor dragi lui. Lacrimi s-au scurs din ochii lui; a privit catre cer si s-a rugat: „O, Allah! In Tine mi-am pus toata increderea in mijlocul tuturor durerilor. Tu esti Speranta mea in mijlocul tuturor violentelor. Tu esti Refugiul meu si Cel Datator in tot ce se petrece. Cât de multe sunt nemulţumirile care slabesc inima, lasandu-ma incapabil de vreo reacţie – în timp ce pietenii mei mă părăsesc, iar duşmanii mei se bucură.”



Apoi, acest iubit nepot al Profetului a facut o chemare: „Exista careva care sa ne sprijine? Exista cineva care sa raspunda strigatului nostru de ajutor?” El s-a intors in mai multe parti cu privirea si a repetat strigatul lui. La cine striga el? Cu siguranta el nu astepta pe cineva sa vina in ajutorul lui, odata ce aceia pe care el se bazase il tradasera deja. Probabil ca a fost o strigare catre constiinta oamenilor fiecarei perioade, fiecarei generatii a fiecarui tărâm. Era un strigat de ajutor impotriva coruptiei, a depravarii care in orice timp si orice loc isi ridica capul uracios spre oprimarea dreptatii si subminarea adevarului.






În fiecare zi, pretutindeni



Martiriul Imamului Husein la Karbala aduce o dovada a victoriei morale a adevarului în faţa minciunii, a virtutii in faţa viciului, a principiului în faţa compromisului, a oprimatului în faţa opresorului, o victorie finala a sangelui în faţa sabiei. O lectie care invata omenirea prin inscriptia cu sange in pergamentele istoriei umane, cum s-a transmis lumii prin lupta sa, prin sensul vietii: ca viata este cu adevarat o valoare care se ofera pentru o cauza mai valoroasa decat ea, ca moartea cu onoare este mai buna decat viata in subjugare si nedreptate.



Pentru cei constienti de obligatiile lor morale care se lupta constant impotriva nedreptatii si a opresiunii, fiecare zi este aşurah si fiecare loc este Karbala. Cu cuvintele lui Moulana 'Ali Gouhar: Qatle Husayn asl mein marge yazid hay Islam zinda hotahay har Karbala ki ba'd "Omorarea lui Husein este de fapt dangătul de inmormantare al lui Yezid, pentru ca Islamul renaste de fiecare data dupa un astfel de episod precum Karbala."






Amintiţi-vă: Să nu uitaţi niciodată!



Comemorarea zilei de Asura pe 10 Muharram in fiecare an serveste la reamintirea noastra a sacrificiilor celor drepti de-a lungul istoriei noastre glorioase. Ne leaga de mostenirea noastra spirituala si morala, facandu-ne constienti de oameni care, atunci si acum, au rezistat si sprijinit in mod demn ceea ce este drept, dar si de oameni care au incercat sa distruga familia profetului si idealurile nobile pentru care familia lui s-a rasculat. Mai mult decat atat, ii scoate in evidenta pe cei care au stat si au privit, stiind care este adevarul, insa cu toate acestea care nu au facut nimic.



Fie ca Allah sa ne fereasca sa fim dintre cei nepasatori si dintre cei care uita!




Traducere a unui fragment din “’Aşurah – ca nu cumva să uităm!”, autor: Sadullah Khan - predicator de la 12 ani, absolvent al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii din Durban (Africa de Sud), absolvent al Facultatii de Jurnalism din Marea Britanie si Studii Islamice la Universitatea Al-Azhar din Egipt.

luni, 6 decembrie 2010

Emigrarea de acum 1432 de ani

EMIGRAREA PROFETULUI

- extras din cartea Nectarul Pecetluit (Biografia Nobilului Profet) editata de Liga Islamica si Culturală din România


Allah l-a trimis la Muhammed pe îngerul Gavriil pentru a-i dezvălui complotul quraişilor şi pentru a-i da permisiunea Domnului său de a părăsi Mekka. El i-a fixat data emigrării şi i-a cerut să nu doarmă în noaptea aceea în patul său. La prânz, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a mers să-l întâlnească pe prietenul său Abu Bekr şi a aranjat cu el ultimele detalii pentru călătoria plănuită. Abu Bekr s-a arătat surprins să-l vadă pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - deghizat la acea oră neobişnuită de amiază, dar de îndată ce a aflat, a exclamat: "El nu vine la noi pe căldura asta decât pentru o poruncă!" A cerut voie să intre, apoi, după ce a obţinut permisiunea, a intrat şi i-a spus lui Abu Bekr: "Vreau să vorbesc doar cu tine!" Abu Bekr a răspuns: "Dar ei sunt familia ta!" Muhammed a spus: "Mi s-a permis intrarea în Medina." Atunci, Abu Bekr a zis: "Doresc să-ţi fiu tovarăş de drum", iar Profetul a încuviinţat, zicând:

"Bine!" Pentru a face pregătirile necesare pentru aplicarea planului lor diavolesc, căpeteniile din Mekka au ales unsprezece oameni: Abu Jahl, Hakam bin Abul Al-’As, ‘Uqba bin Abu Mu’ait, An-Nadr bin Harith, Omaiia bin Khalaf, Zama’a bin Al-Asuad, Tu’aima bin ‘Udai, Abu Lahab, Ubai bin Khalaf, Nabi bin Al-Hajjaj şi fratele său, Munbi bin Al-Hajjaj. Toţi erau în alertă. La căderea nopţii ei au postat asasinii în jurul casei Profetului. Astfel au stat de pază toată noaptea, aşteptând să-l omoare în momentul în care va pleca de acasă în zorii zilei. Din când în când, ei trăgeau cu ochiul printr-o gaură a uşii pentru a se asigura că Profetul se afla încă în patul lui.

Abu Jahl, marele duşman al islamului, se plimba prin jur cu trufie, batjocorind cu aroganţă vorbele lui Muhammed şi spunând oamenilor din jurul său: “Muhammed vă promite că dacă-l urmaţi o să vă numească stăpâni atât peste arabi, cât şi peste cei care nu sunt arabi şi că în Viaţa de Apoi răsplata voastră va fi Grădinile asemănătoare cu cele ale Iordanului, iar dacă nu-l urmaţi o să vă ucidă şi după moarte veţi fi arşi în foc. Era plin de încredere în succesul planului său diavolesc.

Însă, Allah Atotputernicul, în Mâinile Căruia se află stăpânirea cerurilor şi a pământului, face aşa cum doreşte El. El este cel ce trimite ajutor şi niciodată nu poate fi biruit. Prin Voinţa Sa, Allah a făcut exact ce i-a revelat mai târziu Profetului:

“[şi adu-ţi aminte] cum au ticluit împotriva ta cei care nu credeau, ca să te întemniţeze ori să te omoare, ori să te alunge! Au ticluit ei, însă şi Allah a ticluit, căci Allah este cel mai Bun între cei care ştiu a ticlui.”
[8:30].

În acele momente critice, planurile quraişilor au eşuat, în ciuda asedierii strânse a casei Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!, în timp ce acesta se afla înăuntru împreună cu ‘Ali. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - i-a spus lui ‘Ali să se culce în patul său şi să se acopere cu mantaua sa verde, asigurându-l că, având protecţia lui Allah, va fi în siguranţă deplină şi nu i se va întâmpla nimic rău.

Apoi, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a ieşit din cameră, cu Voia lui Allah, fără să-l vadă nimeni şi a aruncat o mână plină de praf peste asasini, reuşind să-şi croiască drum printre ei, în timp ce recita versete din Nobilul Coran:

“şi Noi am pus o stavilă dinaintea lor şi o stavilă în urma lor şi astfel le-am acoperit lor ochii şi iată că ei nu mai văd”. [36:9]

El s-a îndreptat direct spre casa lui Abu Bekr, care i s-a alăturat imediat, şi amândoi au pornit spre direcţia opusă Medinei, au urcat panta uşoară a Muntelui Seur şi s-au refugiat într-o peşteră. Asasinii care îi înconjuraseră casa aşteptau miezul nopţii, când cineva a venit şi i-a anunţat că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - plecase deja. Ei au dat buzna înăuntru şi, spre marea lor uimire, au descoperit că persoana care dormea în patul Profetului era ‘Ali şi nu Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Acest lucru a stârnit o mare agitaţie în tot oraşul. Astfel, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi-a părăsit casa pe 27 Safar, în al treisprezecelea an al Profeţiei, adică pe 12-13 septembrie 622 e.n. Realizând că neamul Quraiş îşi va mobiliza întregul potenţial pentru a-l găsi, Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - le-a jucat o festă inteligentă. În loc să urmeze drumul spre Medina de la nord de Mekka, aşa cum se aşteptau politeiştii, el a luat-o pe un drum la care ei se aşteptau cel mai puţin, prin partea de sud a oraşului, care ducea spre Yemen. A mers aşa cam 3-4 km, până când a ajuns la un munte stâncos, numit Seur.

Acolo papucii i s-au rupt, iar unii spuneau chiar că umbla în vârful picioarelor pentru a nu lăsa urme. Abu Bekr - Allah să fie mulţumit de el! -l-a purtat pe munte până la o peşteră care avea acelaşi nume ca şimuntele, Peştera Seur.

Abu Bekr a intrat primul pentru a cerceta peştera şi a se asigura cănu este nici un pericol. A înfundat toate găurile cu bucăţi rupte din hainelelui, a curăţat-o şi apoi l-a rugat pe Profet să intre. Profetul - Allah să-lbinecuvânteze şi să-l miluiască! - a intrat şi imediat şi-a pus capul în poala lui Abu Bekr şi a adormit. Deodată, Abu Bekr a fost înţepat în picior de oinsectă veninoasă. L-a durut atât de tare încât i-au dat lacrimile, care aucăzut pe faţa Profetului.

Imediat, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a dat cu puţină salivă pe piciorul lui Abu Bekr şi durerea a dispărut ca prin minune. Ei au stat în peşteră timp de trei nopţi, de vineri, până duminică. După lăsarea întunericului, ‘Abdullah, fiul lui Abu Bekr, venea să-i vadă şi rămânea acolo peste noapte, punându-i la curent cu situaţia din Mekka. Dimineaţa devreme pleca înapoi şi ca de obicei se amesteca printre mekkani, pentru a nu atrage câtuşi de puţin atenţia asupra activităţilor lui clandestine. ‘Amir bin Fuhaira care avea grijă de turma de capre a stăpânului său, Abu Bekr, se furişa în fiecare seară fără a fi observat şi ducea câteva capre până la peşteră, pentru a-i alimenta cu lapte pe cei doi care sălăşluiau acolo.

Quraişiţii, pe de altă parte, au fost foarte nedumeriţi şi de-a dreptul exasperaţi, când ştirea evadării celor doi tovarăşi a fost confirmată. Ei l-au adus pe ‘Ali la Al-Ka'ba, l-au bătut cu sălbăticie şi l-au închis acolo un timp, într-o încercare disperată de a-l face să mărturisească secretul dispariţiei celor doi “fugari”, dar fără nici un rezultat. Ei au mers atunci la Asma’, fiica lui Abu Bekr, dar nici aici n-au avut succes. Când a ajuns la uşa ei, Abu Jahl a pălmuit-o pe fată atât de puternic, încât i-a rupt cercelul.
Notabilii din Mekka au convocat o adunare de urgenţă pentru a determina viitorul curs al acţiunii şi pentru a cerceta toate variantele care i-ar fi putut ajuta să-i prindă pe cei doi bărbaţi.

Ei au hotărât să blocheze toate drumurile spre ieşire şi au pus supraveghetori bine înarmaţi la toate ieşirile posibile. A fost pus şi un preţ de 100 de cămile pe capul fiecăruia dintre cei doi.[1] Călăreţii, infanteria şi cercetaşii au răscolit ţara. Odată au ajuns chiar şi până la gura peşterii unde se ascundeau Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi Abu Bekr. În momentul în care a văzut duşmanul la o distanţă aşa de mică, Abu Bekr i-a şoptit Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!: “Dacă ei se uită prin crăpătură şi ne descoperă, ce facem atunci?” Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - i-a răspuns, cu calmul său de inspiraţie divină: “Ce rău crezi tu că va veni peste aceiadoi pe lângă care al Treilea este Allah?”

A fost într-adevăr o minune divină. Urmăritorii se aflau doar la câţiva paşi de peşteră şi, totuşi, nu i-au văzut. Timp de trei zile, Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi Abu Bekr au trăit în peşteră, în timp ce quraişiţii făceau eforturi disperate pentru a-i prinde. ‘Abdullah bin Uraiquit, care nu îmbrăţişase încă islamul, dar în care Abu Bekr avea încredere şi pe care-l angajase drept călăuză, a ajuns, potrivit unui plan, la peşteră după trei nopţi, aducând cu el cele două cămile ale lui Abu Bekr. Vestea despre încetinirea cercetărilor i-a mulţumit pe cei doi nobili “fugari”. şansa plecării apăruse. Atunci Abu Bekr s-a oferit să-i dea Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - animalul mai ager ca să-l călărească. Acesta a consimţit, cu condiţia să i-l plătească.

Au luat cu ei provizii de hrană pe care le adusese Asma’, fiica lui Abu Bekr, şi pe care le legase într-o boccea făcută din brâul ei, după ce-l rupsese în două, de aici şi apelativul care i se va da ulterior: Asma’, "cea cu două brâuri”. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!, Abu Bekr şi Amir bin Fuhaira au plecat şi călăuza lor, ‘Abdullah bin Uraiquit, i-a condus întâi spre sud şi mai apoi spre vest, pe poteci abia umblate, de-a lungul drumului de coastă. Aceasta se întâmpla în Rabi’ Al-Auual, primul an d.H., adică în septembrie 622 e.n. În drum spre Quba’, micuţa caravană a călătorit prin numeroase sate. În acest context, este relevantă prezentarea câtorva întâmplări interesante, petrecute pe parcursul obositoarei călătorii:

1. Într-o zi nu puteau găsi nici un loc care să-i apere împotriva căldurii înăbuşitoare. Atunci Abu Bekr - Allah să fie mulţumit de el!, aruncând o privire în jur, a văzut în cele din urmă puţină umbră lângă o stâncă. El a curăţat pământul şi şi-a aşternut mantia pentru ca Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - să se întindă pe ea şi apoi el a stat de pază.

S-a întâlnit cu un păstor, un băiat beduin, care, de asemenea, căuta adăpost. Abu Bekr l-a rugat să-i dea puţin lapte pe care, după ce l-a răcit puţin în apă, l-a dus Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Apoi s-a întors şi a aşteptat până ce Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - s-a trezit şi şi-a potolit setea cu laptele adus.

2. Pe drum, oricui îl întreba pe Abu Bekr -Allah să fie mulţumit de el despre identitatea onorabilului său tovarăş, acesta îi răspundea că acel om era călăuza lui. Cel care primea răspunsul se gândea că Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - era o călăuză de drum, în timp ce Abu Bekr voia să spună că era călăuzit pe calea Adevărului.

3. Quraişiţii, după cum am menţionat deja, declaraseră că oricine îl va prinde pe Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - va primi o sută de cămile drept recompensă. Acest lucru i-a îndemnat pe mulţi să-şi încerce norocul. Printre cei care pentru a câştiga recompensa îi căutau pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi pe tovarăşul lui era şi Suraqa, fiul lui Malik. După ce a primit informaţia că un grup de patru persoane fusese văzut pe un anumit drum, a hotărât să-l urmărească în secret pentru ca el singur să câştige recompensa. S-a urcat pe un cal iute şi a pornit grabnic în urmărirea lor. Pe drum, calul s-a împiedicat şi el a fost aruncat la pământ. A dat atunci cu zarul ca să vadă dacă trebuia să continue sau nu urmărirea, aşa cum fac de obicei arabii în asemenea circumstanţe, şi a găsit sorţii nefavorabili dorinţei lui. Lăcomia pentru avere însă l-a orbit de tot şi el a reluat urmărirea. I s-a întâmplat acelaşi lucru, dar el nu a dat nici o atenţie. A sărit iarăşi în şa şi a galopat cu viteză ameţitoare până când a ajuns să audă glasul Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - în timp ce recita din Coran. Abu Bekr era foarte agitat şi îşi întorcea mereu capul să privească în urmă, în timp ce Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - era foarte calm şi continua să recite versuri din Coran.

Pe parcursul drumului, calul lui Suraqa se tot împiedica, iar el era aruncat la pământ. Deodată, a văzut că picioarele din faţă ale calului intraseră în pământ şi din ele ieşea fum. Abia atunci s-a trezit la realitate şi şi-a dat seama că acesta era un avertisment constant al lui Allah faţă de planul nelegiuit pe care îl avea în minte împotriva Profetului. El i-a rugat să se apropie de grupul de călători şi cu inima spăşită a implorat cu toată umilinţa iertare Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!

El s-a adresat Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi tovarăşului său, astfel: “Oamenii tăi (n.t. quraişiţii) au promis o răsplată generoasă celui care te va prinde”. A mai adăugat apoi că putea să le ofere provizii, dar ei i-au refuzat oferta. I-au cerut doar să le acopere plecarea şi să nu le spună politeiştilor care era locul unde se ascundeau. Apoi, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - l-a iertat şi i-a confirmat acest lucru printr-o dovadă scrisă de ‘Amir bin Fuhaira pe o bucată de pergament. Suraqa s-a întors în grabă la Mekka şi a încercat să dejoace planurile celor care erau în urmărirea lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi a tovarăşului său. Aşadar, duşmanul jurat a devenit un sincer credincios.

Într-o versiune a lui Abu Bekr - Allah să fie mulţumit de el!, acesta spune: "Am emigrat în timp ce mekkanii ne urmăreau. Nimeni nu ne-a ajuns din urmă, în afară de Suraqa bin Malik bin Ju’şam, pe calul său. Eu am spus: “O, Mesager al lui Allah, acesta ne-a ajuns din urmă!”. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a răspuns: “Nu fi mâhnit, căci Allah este cu noi”. [9:40]

4. Grupul şi-a continuat călătoria până când a ajuns la nişte corturi izolate ce aparţineau unei femei numite Umm Ma’bad Al-Khuzaiia. Era o femeie milostivă şi şedea în uşa cortului ei, cu un covoraş aşternut pe jos, pregătit pentru orice călător ce se întîmpla să treacă pe acolo. Obosiţi şi însetaţi, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi tovarăşul lui au vrut să se învioreze cu hrană şi puţin lapte. Femeia le-a spus că turma este la păscut, iar capra ce se află în apropiere era aproape stearpă.

Era un an secetos. Cu permisiunea ei, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a atins ugerul caprei, invocând Numele lui Allah şi, spre marea lor bucurie, din uger a început să curgă lapte din belşug. Profetul- Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a oferit lapte stăpânei casei şi apoi a împărţit restul cu ceilalţi membrii ai grupului. Înainte de plecare, el a muls capra, a umplut plosca şi i-a dat-o lui Umm Ma’bad.

Mai târziu, soţul ei a venit cu caprele slăbănoage care nu aveau nici un pic de lapte în ugere. El a fost uimit să găsească lapte în casă. Soţia sa i-a povestit că trecuse pe acolo un om binecuvântat şi i-a dat mai multe amănunte despre înfăţişarea şi felul său de a vorbi. Abu Ma’bad şi-a dat seama imediat că omul acela era cel pe care îl căutau quraişiţii şi i-a cerut nevestei să i-l descrie în întregime. Ea a schiţat într-un mod minunat aspectul şi manierele lui, dar acest subiect îl vom detalia mai târziu, când vom vorbi despre trăsăturile şi meritele Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!

După ce a ascultat descrierea soţiei lui, Abu Ma’bad şi-a exprimat dorinţa sinceră de a-l însoţi pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!, oricând se va ivi ocazia. şi-a arătat admiraţia faţă de acesta prin versuri care au răsunat cu o asemenea putere în toată Mekka, încât oamenii de aici au crezut că un djinn îi întipărea aceste cuvinte în minte. Asma’, fiica lui Abu Bekr, auzind aceste versuri, şi-a dat seama că aceşti doi tovarăşi se îndreptau spre Medina. Micul poem începea cu mulţumiri către Allah, care le dăduse şansa (n.t. familiei Ma’bad) de a-l găzdui, chiar şi pentru puţin timp, pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!

Apoi era descrisă lumina ce va învălui inima celui ce-l va însoţi pe Profet, indiferent cine ar fi fost acela, încheindu-se cu invitaţia adresată tuturor oamenilor de a veni s-o vadă cu ochii lor pe Umm Ma’bad, pe capra ei şi plosca plină cu lapte, ce stăteau mărturie a bunei-credinţe a Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!

5. În drum spre Medina, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - l-a întâlnit pe Abu Buraida, unul dintre cei conduşi de lăcomie pentru obţinerea răsplăţii quraişilor. De îndată ce l-a văzut pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi a vorbit cu el, Abu Buraida a îmbrăţişat islamul împreună cu alţi şaptezeci dintre oamenii săi. El şi-a scos turbanul şi l-a legat în jurul lancei sale ca pe o flamură, drept mărturie că îngerul păcii şi armoniei venise să umple întreaga lume de cinste şi dreptate.

6. Cei doi emigranţi şi-au reluat călătoria. În această perioadă, l-au întâlnit pe Az-Zubair, care se afla în fruntea unei caravane ce se întorcea din Siria. Ei s-au salutat călduros şi Az-Zubair le-a dăruit două veşminte albe, pe care ei le-au acceptat cu recunoştinţă. Într-o zi de luni, pe 8 Rabi’ Al-Auual, în cel de-al treisprezecelea an al Profeţiei, adică pe 23 septembrie 622 e.n., Mesagerul lui Allah a sosit la Quba’.

De îndată ce s-a răspândit vestea sosirii lui Muhammed, mulţimea din Medina a început să se îngrămădească pe vârfurile munţilor şi în copaci. Veneau în fiecare dimineaţă şi aşteptau cu nerăbdare apariţia lui până când erau nevoiţi să plece datorită căldurii insuportabile a amiezii. Într-o zi, plecaseră ca de obicei şi după o lungă aşteptare şi pândă se întorceau în oraş, când un evreu, care a văzut călători îmbrăcaţi în alb care-şi croiau grăbiţi calea spre Medina, a strigat de pe vârful unei coline: “O, voi, familii de arabi! Străbunul vostru a sosit! Cel pe care l-aţi aşteptat cu nerăbdare a venit!” Musulmanii au alergat de îndată cu armele în mână pentru a-l apăra.[3] Fericita veste s-a răspândit cu repeziciune în oraş şi lumea a ieşit să-l întâmpine pe distinsul oaspete.

Ibn Al-Qaiiim a spus: “Strigătele de "Allahu Akbar" (Allah este Mai Mare) au răsunat în neamul ‘Amr bin ‘Auf. Auzindu-le, Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - s-a emoţionat foarte tare, dar, cu un rar simţ al coordonării şi bunei-cuviinţe, a cerut să se facă linişte. Seninătatea l-a învăluit şi revelaţia i-a fost trimisă.

“...atunci Allah este Ocrotitorul lui; iar Gavriil şi dreptcredincioşii evlavioşi şi îngerii îi vor fi peste aceasta ajutoare.”
[66:4]

‘Urua bin Az-Zubair a spus: "Ei l-au primit pe Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi el a mers cu ei în partea dreaptă. Acolo, cei din neamul ‘Amr bin ‘Auf l-au găzduit. Aceasta se întâmpla într-o zi de luni, în Rabi’ Al-Auual. El s-a aşezat în tăcere şi "ajutoarele" care nu avuseseră ocazia să-l vadă mai înainte au venit să-l salute. Se spune că soarele dogorea şi atunci Abu Bekr s-a ridicat în picioare să-l apere cu umbra lui de razele arzătoare. Abia atunci cei care nu-l mai văzuseră au înţeles care este Profetul. A fost într-adevăr o zi nemaiîntâlnită în Medina. Chiar şi evreii, din semnele pe care le-au văzut la Muhammed, şi-au dat seama de adevărul spuselor Profetului lor. În Quba’, Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a locuit la Khultum bin Al-Hadm, o căpetenie primitoare a tribului ‘Amr bin ‘Auf. Aici el şi-a petrecut patru zile: de luni, până joi. În această perioadă, s-a turnat fundaţia Moscheei din Quba. La baza acestei iniţiative a stat credinţa adevărată. ‘Ali a mai rămas în Mekka timp de trei zile, pentru a înapoia proprietarilor de drept lucrurile ce-i fuseseră date de Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - spre păstrare. După aceea, şi-a început emigrarea, pentru a se întâlni cu Profetul la Quba’.

Vineri dimineaţa, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a trimis după cei din neamul An-Najjar, unchii săi din partea mamei, să vină şi să-i conducă pe Abu Bekr şi pe el la Medina. El s-a oprit într-o vale unde locuia neamul Salim şi acolo şi-a făcut rugăciunea de vineri împreună cu o sută de oameni. Între timp, familiile şi triburile din Medina, noua denumire pentru Yathrib şi o formă prescurtată a "Al-Medinatun Nabauiia" - "Oraşul Profetului", au început să se întreacă unii pe alţii în a-l invita pe nobilul oaspete în casele lor. Fiicele mediniţilor i-au cântat versuri minunate de bun venit prin care îşi afirmau ascultarea şi supunerea faţă de noul Mesager.

Deşi nu erau bogaţi, fiecare "ajutor" îşi dorea cu nerăbdare şi din toată inima să-l primească pe Mesager în casa lui. A fost într-adevăr o procesiune triumfală. Alături de cămila lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi ale adepţilor săi apropiaţi călăreau căpeteniile oraşului în cele mai bune veşminte şi armuri strălucitoare, fiecare spunând: “Descalecă aici, O, Mesager al lui Allah, sprijină-te pe noi”. Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - răspundea fiecăruia cu amabilitate şi bunăvoinţă: “Cămila aceasta este condusă de Allah. Unde se opreşte ea, acolo va fi adăpostul meu”.

Cămila a mers mai departe cu frâul slăbit, până ce a ajuns pe locul Moscheei Profetice, iar acolo a îngenunchiat. Muhammed n-a descălecat până ce ea nu s-a ridicat din nou, a mai mers puţin, s-a întors şi iar a îngenunchiat, chiar pe locul de dinainte. Aici el a descălecat într-un cartier locuit de neamul Najjar, trib înrudit cu Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - pe linie maternă. De fapt, a fost dorinţa sa să-i cinstească pe unchii săi materni şi să trăiască printre ei. Gazda norocoasă, Abu Aiiub Al-Ansari, a păşit înainte cu bucurie nespusă pentru binecuvântarea divină care-l copleşise, l-a întâmpinat pe nobilul oaspete şi l-a rugat să intre în casă.

Câteva zile mai târziu, a sosit şi soţia Profetului, Sauda, împreună cu cele două fiice ale acestuia, Fatima şi Umm Kulthum, dar şi cu Usama bin Zaid, Umm Aiman, ‘Abdullah, fiul lui Abu Bekr, şi familia lui Abu Bekr, inclusiv ‘A’işa - Allah să fie mulţumit de ea! Zeinab nu putuse să emigreze, rămânând cu soţul ei, Abu Al-As’, până la bătălia de la Badr.

‘A’işa - Allah să fie mulţumit de ea! - a relatat: "Când Mesagerul lui Allah a intrat în Medina atât Abu Bekr, cât şi Bilal au căzut la pat. Eu îi îngrijeam pe amândoi. Când era chinuit de febră, Abu Bekr obişnuia să recite versuri care vorbeau despre moarte, în timp ce Bilal, atunci când febra s-a mai domolit, a început să recite versuri din care reieşea clar dorul de casă."

Tot ‘A’işa a mai adăugat: “L-am anunţat pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - de situaţia lor gravă şi el a spus: “O, Allah, Te implorăm să înalţi în inimile noastre o dragoste la fel de puternică pentru Medina cum este cea pe care am simţit-o pentru Mekka, sau chiar mai puternică. O, Allah, binecuvântează şi sporeşte bunăstarea Medinei şi, Te rugăm, mută-i "boala" într-un alt loc”.





duminică, 5 decembrie 2010

1 Muharram 1432 - 7 decembrie 2010


Un nou an islamic incepe pe 7 decembrie 2010


Marti, 7 decembrie 2010, coincide cu prima zi a lunii Muharram, ceea ce inseamna inceputul unui nou an calendaristic islamic - 1432.

In anul 622 Profetul Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) a emigrat din Mecca in Medina la porunca lui Allah Preainaltul. Acest moment a semnificat inceperea calendarului islamic, anul hijri (de la Hijrah care inseamna emigrare).

Fie ca Allah sa daruiasca musulmanilor de pretutindeni un an nou binecuvantat care sa ii uneasca, pace si lumina in casele si sufletele lor!

Cu adevarat, luna sacra Muharram este o luna binecuvantata si importanta. Este prima luna a calendarului hijri si este una dintre cele patru luni despre care Allah spune: Numarul lunilor la Allah este de douasprezece luni, în Cartea lui Allah, din ziua când El a facut cerurile si pamântul. Patru dintre ele sunt sfinte. Aceasta este religia cea dreapta. Si nu savârsiti în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor voastre! Si luptati uniti împotriva politeistilor, întocmai cum lupta ei împotriva voastra! Si sa stiti ca Allah este cu cei care au frica [de El]! (At-Tawba 9:36)


Muharram este numit astfel pentru ca este o luna sfanta (muharram) si tocmai pentru a-i confirma sacralitatea. Allah Preainaltul spune: Si nu savârsiti în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor voastre!, ceea ce inseamna sa avem grija sa nu pacatuim in aceste luni sfinte, pentru ca pacatul in aceste luni cantareste mai greu decat in alte luni. Qatada a spus in legatura cu aceasta propozitie Si nu savârsiti în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor voastre! ca greseala facuta in aceste luni este mai serioasa si mai plina de pacat decat cea facuta intr-o alta perioada a anului. Greseala este o problema serioasa in sine, insa Allah ii da mai mare greutate in aceasta perioada. Allah a ales de fiecare data dintre cele create de EL. El a ales dintre ingeri trimisii si dintre oameni a ales trimisii. Dintre vorbe a ales pomenirea Lui (zikr, dhikr). Dintre cele de pe pamant El a ales moscheile, geamiile; dintre luni a ales Ramadanul si lunile sfinte; dintre zile a ales ziua de vineri; dintre nopti a ales Noaptea de al-Qadr (Leylet-ul Qadr), asa ca venerati ceea ce Allah ne-a spus sa veneram. (Extras din Tefsirul lui Ibn Kesiyr, Fie ca Allah sa fie multumit de munca sa!)




Dr. Muzammil H. Siddiqi :

In luna Muharram ne amintim de emigrarea Profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) de la Mecca la Medina. In aceasta intamplare sunt foarte multe lectii care sa ne ajute sa intelegem semnificatiile principale ale calendarului hijrah. E bine de amintit ca momentul emigrarii a fost de o importanta capitala pentru evolutia islamului.


De asemenea este din traditia Profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) sa postim in a noua si a zecea zi a lunii Muharram. Profetul obisnuia sa posteasca in a zecea zi a acestei luni, zi numita "Aşura". Cand Profetul a venit in Medina a observat ca si evreii mediniti posteau in aceasta zi in amintirea profetului Moise (Pacea fie asupra lui!). Profetului i-a placut aceasta traditie si le-a spus evreilor "Noi suntem mai aproape de Moise decat sunteti voi." Asa ca a postit si i-a indemnat si pe companionii sai sa posteasca. Dupa ceva timp, inainte de sfarsitul vietii sale, Profetul i-a indemnat pe musulmani sa adauge si ziua a noua la postul lor. Astfel, ne este recomandat sa postim in a noua si a zecea zi a lunii Muharram.


De asemenea trebuie amintit si sacrificiul lui Huseyn si a familiei lui (Fie ca Allah sa fie multumit de ei toti!). Sacrificiul lor a fost adevaratul Jihad pentru cauza lui Allah, pentru dreptate si adevar. Putem sa luam lectii de curaj, rabdare si perseverenta din episodul de la Karbala (anul 61 dupa Hijrah / 680 d. Ch.)




Şeikhul Seyyid Saabiq a mentionat in cartea sa "Fiqh-us Sunnah":

Abu Hurayrah a relatat: "L-am intrebat pe Trimisul lui Allah: Care dintre rugaciuni este cea mai buna dupa rugaciunile obligatorii? El a raspuns: Rugaciunea din toiul noptii. Am intrebat: Care post este cel mai bun dupa postul din Ramadan?El a spus: Luna lui Allah pe care voi o numiti Muharram." (Ahmed, Muslim, si Abu Dawud).

Mu`awiyyah ibn Ebi Sufyan a relatat ca l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunand: "In ceea ce priveste ziua Aşurah - nu este obligatoriu pentru voi sa postiti precum fac eu. Oricine doreste poate posti si care dintre voi nu doreste nu este obligat sa o faca." (Al-Bukhari si Muslim).


Postul in aceste zile a fost categorisit de savanti pe trei nivele:

1. postul de trei zile: ziua a noua, a zecea, a unsprezecea a lunii Muharram;

2. postul in ziua a noua si a zecea a lunii Muharram;

3. postul doar in ziua a zecea a lunii Muharram.



Zile deosebite pentru musulmani



Şeikh Dr. Yusuf al-Qaradawi despre sarbatorirea unor zile cu semnificatii pentru musulmani:
" Unii musulmani sustin ca sarbatorirea oricarei ocazii islamice este interzisa; considera ca zile speciale precum emigrarea Profetului la Medina, Al-Isra wa-l Mi'raj (calatoria nocturna si inaltarea Profetului Muhammed in ceruri), ziua de nastere a Profetului, batalia de la Bedr, cucerirea Meccai si alte ocazii islamice inregistrate in biografia Profetului ar fi bid'ah (inovatii), ceea ce este un semn al ratacirii si prin urmare al focului Iadului. Dar nu este deloc asa. Sunt anumite practici care fac din sarbatorirea unor asemenea zile ceva haram (interzis), si aceasta daca oamenii includ practici interzise sau lucruri ce contravin invataturilor Şeri'ah, asa cum se intampla in unele tari si regiuni unde oamenii practica obiceiuri ciudate cu ocazia nasterii Profetului, a awliyaa' (robi apropiati ai lui Allah) sau a altor oameni drept-credinciosi.


Nu este nicio greseala ca in zile precum ziua de nastere a Profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) sa ne amintim si sa amintim oamenilor despre personalitatea uimitoare a Profetului, biografia lui si despre mesajul sau adevarat ce a fost revelat lui de Allah Preainaltul ca indurare pentru lumi. Cum poate fi considerata aceasta o inovatie (bid'ah)?


Sarbatorirea zilelor cu semnificatii islamice este un mod de a aminti oamenilor despre darurile, binecuvantarile pe care Allah le-a dat oamenilor, si aceasta nu este doar permis, ci este recomandat si laudabil. Allah Preainaltul le-a poruncit robilor Sai sa isi aminteasca de astfel de ocazii. (O, voi cei care credeti! Aduceti-va aminte de harul lui Allah asupra voastra când au venit ostenii asupra voastra si când Noi am trimis asupra lor un vânt si osteni pe care voi nu i-ati vazut. Si Allah este Cel care Vede ceea ce voi împliniti. Când ei au venit la voi de deasupra voastra si de sub voi si când ochii vostri au fost tulburati si inimile v-au ajuns în gât si v-ati fãcut voi fel de fel de gânduri în privinta [fagaduintei] lui Allah.) (Al-Ahzab 33:9-10)Acest verset coranic aminteste musulmanilor de batalia Al-Ahzab cand quraişiţii, ghatafan si aliatii lor i-au atacat pe Profet si pe cei care il urmau, asediind Medina cu scopul de a se descotorosi de musulmani laolalta. Allah Preainaltul i-a sustinut pe musulmani si i-a salvat de la planurile anti-islamice ale dusmanilor. Allah s.w.t. a trimis vanturi puternice si soldati dintre ingeri care sa lupte impotriva inamicilor. Este o porunca a lui Allah Preainaltul pentru musulmani sa nu uite acest eveniment. Asadar, este o porunca divina ca musulmanii sa isi aminteasca de astfel de evenimente care subliniaza binecuvantarile fara seaman ale lui Allah asupra lor.


Allah Preainaltul spune intr-un alt verset: O, voi cei care credeti! Aduceti-va aminte de binefacerile lui Allah asupra voastra! În ziua când unii oameni au voit sa întinda mâinile lor spre voi [pentru a va ataca], El a oprit mâinile lor de la voi. Fiti cu frica de Allah! În Allah trebuie sa se încreada dreptcredinciosii! (Al-Ma'ida 5:11) Aici Allah aminteste musulmanilor despre incercarile indarjite ale evreilor din tribul Banu Qaynuqa de a-l asasina pe Profetul Muhammed (Pacea si binecuvatarea lui Allah fie asupra lui!). Ei au complotat, insa Allah s-a opus planurilor lor si l-a salvat pe Profet. Allah Preainaltul spune: Au ticluit ei, însa si Allah a ticluit, caci Allah este cel mai bun între cei care stiu a ticlui. (Al-Enfal 8:30)


Asadar, vedem ca a vorbi despre darurile lui Allah si a le sarbatori este un act de credinta, asa cum a ne aminti de indurarea lui Allah si a aminti aceasta musulmanilor cu ocazia anumitor zile islamice, astfel incat ei sa poata invata lectii morale din acestea reprezinta tot acte alese de credinta. Cu adevarat, nu exista nimic gresit in aceasta, asa cum aceste fapte nu au semne de inovatie sau de erezie in religie. "

duminică, 28 noiembrie 2010

Alte imagini din cadrul conferintei "Palestina - rana sangeranda a umanitatii"

Conferinta Palestina - rana sangeranda a umanitatii

Dan Michi



Pentru cei care nu au putut sa participe, voi incerca sa r
edau cateva din notitele pe care le-am luat, dorind sa subliniez ca informatia prezentata a fost mai complexa si mai valoroasa.


Astfel, cuvantul de deschidere a apartinul domnului doctor Abu Al Ola Al Ghiti, presedintele asociatiei IslamulAzi, gazda a evenimentului. Domnia sa a evidentiat scopul organizarii acestei conferinte : explicarea acelor aspecte, fapte, evenimente din viata poporului palestinian, uitate in mod voit sau nu de o mare parte a mass-media internationala.

Dl. prof. univ. dr. in istorie Anton Caragea, Directorul Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica, a vorbit cu modestie despre pozitia domniei sale la o asemenea conferinta, spunand ca nu este nici palestinian (ceea ce inseamna ca punctul sau de vedere nu poate fi complet), nici arab (neputand sa traiasca evenimentele decat din afara, asemenea unui observator) si nici musulman (si prin urmare, ce ar putea sa spuna unor oameni pentru care Coranul este cel mai bun educator in ceea ce inseamna a fi milostiv cu ceilalti). A mai evidentiat urmatoarele aspecte :

- falsa separare pe plan international a cauzei palestiniene de cea araba, cele doua fiind indisolubile;
- trei motive care sa ii faca pe cei prezenti sa fie mandri ca se afla la conferinta :

* este pentru prima data cand, dupa mai bine de 20 de ani, societatea romaneasca a ridicat din nou problema palestiniana, stiind cat de sensibil este poporul roman
* reluarea traditiei romanesti de sprijinire a Palestinei (din studiile arhivistice intreprinse a oferit ca exemplu perioada anilor 1960-1989, cand conducerea Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei a venit la Bucuresti de 48 de ori, fiind capitala cea mai vizitata, chiar mai mult decat orice alta capitala a unui stat arab !; tot in aceasta perioada, sumele acordate de tara noastra cauzei palestiniene au depasit 120 milioane de dolari; de asemenea, peste 100.000 de palestinieni au beneficiat de pasapoarte romanesti)
* este prima data cand in Romania se discuta intrun spatiu organizat problema navei Marmara


Domnia sa a mai aratat ca problema palestiniana nu este una umanitara, cum fals de spune in mass-media, ci una a umanitatii, situata pe primul loc. O problema umanitara apare in urma unui cataclism natural, insa ce cutremur de proportii, ce inundatii devastatoare au avut loc in Palestina care sa-i determine pe palestinieni sa-si paraseasca propriile case ?! Mai este o problema a umanitatii si nu una regionala pentru ca nu discutam de un grup mai mare sau mai mic, de o strada sau oras, ori regiune, ci de o tara intreaga care sufera.

A mai subliniat ca pentru prima data dupa multi ani Turcia a inceput sa-si reia atributiile de mare putere islamica, implicandu-se activ in problema palestiniana, odata cu aparitia unei noi generatii de tineri care sa lupte pentru Palestina.


Dl. av. Ahmed Faruk Unsal, presedintele Asociatiei pentru Drepturile Omului si Solidaritate pentru Oamenii Oprimati Mazlumder, specialist in drept international si drepturile omului,a aratat ca se impune o revizuire a istoriei poporului palestinian.

Astfel, pana in 1917, cand Imperiul Otoman a administrat pamanturile palestiniene, nu au existat incalcari ale drepturilor omului, sau cel putin nu atat de numeroase precum au fost cele din intervalul 1917-1948 (administratie britanica, in timpul careia Palestina devenise "oaia neagra" a umanitatii, locuitorii sai fiind supusi de britanici la diferite acte reprobabile, printre care mituirea). Din 1967 si pana in 2005 a durat ocupatia israeliana in Gaza, iar in anul 2006 au avut loc alegeri politice in aceasta zona, urmate de blocade economice, sociale etc. care sa sufoce zona in care traiesc peste 1,5 milioane de oameni in ceea ce se numeste astazi "cea mai mare inchisoare in aer liber".

Astazi, in Palestina are loc un atac la 2-3 zile, numai ca stirile cenzureaza aceste informatii.

Chiar in aceste zile, Israelul a demolat o moschee, stire nedifuzata aproape nicaieri, insa care poate fi citita aici.
Mai mult, Israelul nu permite intrarea in Palestina nici macar a materialelor de constructii. Plecand de aici, in luna mai 2010 7 nave au plecat alegand solutia maritima de transportare a acestor materiale vitale locuitorilor greu incercati.

Stim cu totii ce s-a intamplat cu acest convoi umanitar. El a fost atacat cu brutalitate, Israelul incalcand legislatia internationala pprin atacarea unor nave civile, cu incarcatura civila, ucigand 9 civili. Turcia a depus o plangere la Curtea Internationala de Justitie de la Haga, insa statul Israel nu recunoaste aceasta instanta.

Dl. dr. Khalid Al-Awaisi, reprezentant al Al-Maktoum Institute Academic Press, lector univ. si specialist in studiul stiintei islamice din cadrul Universitatii Aberdeer (una dintre cele mai vechi cinci Universitati din Marea Britanie) a vorbit despre urmatoarele aspecte :

- Israelul racoleaza pe Internet persoane pe care le plateste pentru a lasa pe retelele de socializare (facebook, youtube etc.) comentarii impotriva celor care militeaza pentru cauza palestiniana
- odata cu crestinarea Imperiului Roman, in special dupa moartea imparatului Constantin, din cauza neintelegerilor dintre crestini si evrei, acestia din urma primisera interdictie de a intra in Palestina
- odata cu manifestarea Islamului, aceasta religie a inlocuit practica crestina a excluderii, cu cea a includerii, in cei peste 1300 de ani de conducere islamica a Ierusalimului (incepand cu califul Omar, r.a.) nefiind daramata nicio biserica, chiar si astazi avand marturii vii ale acestei practici unice, existand inca biserici chiar din secolele 7-8; mai mult, califul Omar a construit evreilor lacase proprii

- aceeasi politica au urmat-o toti conducatorii musulmanii, printre care Salah Ad-Din si sultanul Suleiman Magnificul
- este adevarat, crestinii, evreii si musulmanii aveau cartiere separate, insa locuiau cu totii intre hotarele aceluiasi oras, in respect si armonie.
- in timpul ultimului calif, evreii i-au adresat rugamintea de a se putea ruga la Zidul Plangerii.

Dl. Nur Choudhary, voluntar interntional, participant in diferite convoaie cu ajutoare umanitare a aratat ca scopul organizarii convoiului umanitar a fost acela de a sparge blocada asupra Gaza si furnizarea de ajutoare, in special materiale de constructii si medicamente.

Domnia sa ne-a relatat ca atacul asupra convoiului a inceput dimineata, cand majoritatea pasagerilor se aflau la rugaciunea de dimineata. In timpul atacurilor, avioane israeliene au monitorizat in permanenta zona. Prima data s-a tras din elicoptere asupra navelor, ceea ce inseamna ca vorbele autoritatilor israeliene conform carora, pasagerii ar fi atacat primii fortele israeliene, sunt minciuni. Pasagerii nu au avut niciun fel de armament, mai mult, au incercat sa intarzie cat mai mult patrunderea soldatilor israelieni pe nave, prin baricadarea intrarilor cu mese, scaune, dulapuri etc.

In tot timpul atacului, armata israeliana a bruiat transmisiile prin satelit, astfel incat mass-media sa nu relateze de la fata locului si nici pasagerii sa nu poata solicita ajutor.

Primii soldati-comando israelieni raniti au primit ingrijiri din partea pasagerilor musulmani, pentru ca ranitii musulmani sa fie tratati cu dispret, iar dupa cum ne relatase fratele surorii Lavinia, asta-vara, unii raniti nu doar ca nu au fost ingrijiti, ci au fost restituiti ... cadavre.

In tot timpul atacului, desi navele au arborat drapelul alb, semn al predarii, soldatii israelieni nu au tinut cont si au continuat sa traga in pasageri.

In inchisoarea unde au fost dusi, ostaticii femei au fost batute la intamplare, dezbracate (timp in care erau privite de mai multi barbati), iar perchezitiile au fost la orice ora, cu scopul de a crea disconfort prizonierilor.

Dl. dr. Vasile Simileanu, presedintele Asociatiei Ion Cornea, director al revistei Geopolitica a militat pentru dezvoltarea unei diplomatii palestiniene consistente, criticand si lipsa de la conferinta a ambasadorilor statelor arabe. Aceiasi ambasadori care, dupa cum sublinia domnia sa, sunt nelipsiti de la diferitele receptii ocazionate de diferitele sarbatori nationale si nu numai.

Dl. Mohammed Bhaiyat, reprezentant al Fundatiei Friends of Al-Aqsa, pasager pe nava Mavi Marmara, Flotila Libertatii, a vorbit despre ospitalitatea palestinienilor, oferindu-ne ca exemplu pe unul dintre colegii de pe vas. Acesta a strans o anumita suma de bani si a intrebat carui om sa i-o dea. A fost indrumat de localnici catre o vaduva cu mai multi copilasi. Odata ajuns la acea femeie, aceasta l-a indrumat catre o alta casa, unde locuia cineva si mai sarac. Ne-a mai vorbit de o alta femeie care, din lipsa de hrana, mergea si culegea iarba pe care sa o pregateasca copilasilor. SubhanaAllah ... asa s-a terminat conferinta ...

Allah Preainaltul sa accepte eforturile tuturor organizatorilor si participantilor si sa aduca mult asteptata pace in teritoriile palestiniene.

















































































































































































































Mai puteti citi de asemenea si aici:
http://www.ana-news.info/index.php/component/content/article/2726



Imagini de la Conferinta- Palestina - rana sangeranda a umanitatii



Ieri, 27 noiembrie 2010 a avut loc Conferința Palestina - rana sangeranda a umanitatii organizata de Fundatia Centrul Cultural Islamic Islamul Azi in colaborare cu Asociatia Surori Musulmane si un grup de studeti voluntari.










































La conferinta au participat aproximativ 200 de persoane, dintre care un numar insemnat de studenti, profesori, membri reprezentanti ai comunitatii musulmane din România si alte personalitati de seama. Invitatii speciali ai conferintei au fost:


- dl. prof. univ. dr. in istorie Anton Caragea - Directorul Institutului de Relatii Internationale si Cooperare Economica













- dl. av. Ahmed Faruk Unsal - presedintele Asociatiei pentru Drepturile Omului si Solidaritate pentru Oamenii Oprimati Mazlumder



- specialist in drept international si drepturile omului



- dl. dr. Khalid Al-Awaisi - reprezentant al Al-Maktoum Institute Academic Press , lector Univ. si specialist in studiul stiintei IslamicJerusalem din cadrul Universitatii Aberdeer (una dintre cele mai vechi cinci Universitati din Marea Britanie)













- dl. Nur Choudhary - voluntar interntional, participant in diferite convoaie cu ajutoare umanitare;








- pasager pe nava Mavi Marmara - Flotila Libertatii;








- dl. dr. Vasile Simileanu - presedintele Asociatiei Ion Cornea, director al revistei Geopolitica















- dl. Mohammed Bhaiyat - reprezentant al Fundației Friends of Al-Aqsa, pasager pe nava Mavi Marmara, Flotila Libertatii







s
In cadrul conferintei au fost expuneri despre Istoria Palestinei, despre drepturile incalcate ale palestinienilor, despre evenimentele de pe Mavi Marmara, despre incalcarile flagrante ale dreptului international de catre ocupatia israeliana.

vineri, 26 noiembrie 2010

Invitatie Conferinta - Palestina Rana Sangeranda a Umanitatii

Invitaţie

Fundaţia Centrul Cultural „Islamul Azi” și Asociația Surori Musulmane au onoarea de a vă invita Sâmbătă, 27 Noiembrie 2011, între orele 1300-1700, la Conferinţa „Palestina – Rana Sângerândă a Umanităţii ce va avea loc la Sala de Conferinţe a Hotelului Bucharest City.

Vor expune în prezenţa dumneavoastră:

· Dl. Prof. Univ. Dr. Anton Caragea - Directorul Institutului de Relaţii Internaţionale şi Cooperare Economică

· Dl. Ahmed Faruk Unsal - Preşedintele Asociaţiei MAZLUMDER - Asociaţia pentru Drepturile Omului şi Solidaritate pentru Oamenii Oprimaţi,

- Avocat, Specialist în Drept Internaţional şi Drepturile Omului;

· Dl. Khalid Al-Awaisi - Președintele Fundației Friends of Al-Aqsa

· Dl. Cihad Özdemir - Avocat, Specialist în Drept Internaţional şi Drepturile Omului;

· Dl. Nur Choudhary - voluntar international;

· Dl. Hassan Ghani - corespondent Press TV News;

Această conferinţă va avea scopul de a prezenta din pespective diferite marile probleme cu care se confruntă palestinienii şi criza umanitară din Gaza.

Cu respect, Bucureşti,

Fundaţia Centrul Cultural „Islamul Azi” Noiembrie 2011


Hotel Bucharest City, str. Nerva Traian nr. 3A

Pentru relaţii puteţi suna la 0766.805.530



joi, 25 noiembrie 2010

Permis si Interzis - Vestimentatie

DOMENIUL VESTIMENTAŢIEI ŞI AL PODOABELOR

Islamul i-a permis musulmanului, ba chiar i-a cerut să aibă o înfăţişare plăcută, să se îmbrace frumos, folosind veşmintele şi podoabele pe care le-a creat Allah.
Islamul urmăreşte prin îmbrăcăminte două scopuri: acoperirea goliciunilor şi împodobirea. De aceea, Allah i-a binecuvântat pe oameni cu veşmintele pe care le-a orânduit pentru ei. Şi a grăit Allah Preaînaltul:

’’ O, fii ai lui Adam! Noi v-am dat vouă straie care să vă acopere goliciunile, ca şi podoabe.’’ ( Al-’A’raf: 26 ).
Acela care neglijează unul dintre cele două aspecte – acoperirea goliciunii şi împodobirea – este abătut de la calea Islamului, apucând pe calea lui Şeitan. Acesta este secretul celor două apeluri pe care Allah le-a adresat oamenilor, după apelul precedent, avertizându-i asupra goliciunii şi asupra abandonării podoabelor, socotindu-le echivalente cu urmarea paşilor lui Şeitan.
Allah Preaînaltul a grăit:
’’ O, fii ai lui Adam! Să nu vă amăgească Şeitan, aşa cum i-a scos pe strămoşii voştrii din Rai , dezbrăcându-i de veşmintele lor, ca să le arate goliciunile lor! ’’ ( Al-’A’raf: 27 )
Şi tot Allah Preaslăvitul a grăit:
’’ O, fii ai lui Adam! Puneţi-vă veşmintele voastre la toate locurile de Rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura! ’’ ( Al-’A’raf: 31 )
Islamul le-a impus musulmanilor să-şi acopere goliciunea pe care omul
civilizat se sfieşte prin firea sa să şi-o lase descoperită, pentru a se deosebi de animalul gol. L-a chemat să se acopere chiar şi atunci când se află departe de ceilalţi oameni, pentru ca sfiiciunea să devină pentru el religie morală.
Bahz bin Hakim a transmis, preluând de la tatăl său, care la rândul lui a preluat de la bunicul lui, care a spus: Am zis: O, Trimis al lui Allah! În privinţa goliciunilor noastre, cui putem să le arătăm şi cui nu avem voie să i le arătăm? Atunci i-a răspuns lui: ’’ Acoperă-ţi goliciunile afară de muierea ta sau afară de cele pe care le stăpâneşte dreapta ta! ’’ I-am zis: O, Trimis al lui Allah! Şi dacă oamenii se află împreună, amestecaţi unii cu alţii? Şi el a răspuns: ’’ Dacă se poate să nu le vadă nimeni, [ este mai bine aşa ] să nu le vadă! ’’ Am zis: Şi dacă unul dintre noi este singur? Şi a răspuns: ’’ Mai potrivit este să te sfieşti faţă de Allah Binecuvântatul şi Preaînaltul! ’’ .
Religia curăţeniei şi îmbrăcării în straie frumoase
Înainte de a se interesa de podoabe şi înfăţişarea frumoasă, Islamul a acordat o atenţie şi mai mare curăţeniei, căci ea este baza oricărei podoabe frumoase şi oricărei înfăţişări frumoase.
S-a relatat că Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Fiţi curaţi, fiindcă Islamul este curat! ’’ şi : ’’ Curăţenia cheamă la credinţă, iar credinţa împreună cu stăpânul ei se vor afla în Rai ’’ .
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a îndemnat la curăţenia veşmintelor şi la curăţenia trupurilor, la curăţenia caselor şi la curăţenia drumurilor şi a acordat o atenţie deosebită curăţeniei dinţilor, curăţeniei mâinilor şi curăţeniei capului.
Acesta nu este un lucru ciudat într-o religie care a făcut din purificare ( tahara ) cheia pentru primele actele sale de cult, adică Rugăciunea. Rugăciunea musulmanului nu va fi primită decât dacă trupul său va fi curat, dacă veşmintele sale vor fi curate, dacă locul în care se roagă va fi curat şi toate acestea pe lângă curăţenia impusă pentru întregul trup sau pentru membrele lui expuse contactului cu prafuri, cunoscute în Islam cu numele de abluţiune rituală sau majoră ( ghusl ) şi abluţiunea pentru Rugăciune ( wudu’ ).
Dacă mediul arab cu modul lui de viaţă beduin, în deşert, îi tenta pe locuitorii săi sau pe cei mai mulţi dintre ei să neglijeze curăţenia, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- i-a îndrumat şi i-a sfătuit până ce a ajuns să îi ridice pe ei de la stadiul vieţii bediune la viaţa sedentară, de la neglijenţa demnă de dispreţ la curăţenie şi la îmbrăcarea unor veşminte frumoase.
S-a relatat că a venit un bărbat cu părul vâlvoi şi cu barba încâlcită la Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- şi că Profetul a făcut semn spre el, ca şi cum i-ar fi poruncit să-şi aşeze părul şi el a făcut acest lucru. Când s-a întors, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Oare nu este mai bine decât să vină cineva dintre voi cu părul vâlvoi, de parcă ar fi şeitan? ’’ .
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a văzut un bărbat cu părul nepieptănat şi a zis: ’’ N-a avut acesta cu ce să-şi aranjeze părul?! ’’
Altădată a văzut un bărbat în straie murdare şi a zis: ’’ N-a avut acesta cu ce să-şi spele veşmintele!? ’’ .
Odată a venit la Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- un bărbat îmbrăcat în nişte veşminte ponosite şi l-a întrebat: ’’ Avere ai?’’ Acesta i-a răspuns: Da! Apoi, l-a întrebat: ’’Ce fel de averi ai? ’’ Omul i-a răspuns: Am de toate! Allah Preaînaltul mi-a dat de toate! Atunci i-a zis: ’’ Dacă Allah ţi-a dat avere, să se vadă pe tine urmele binefacerii şi mărinimiei lui Allah! ’’ .
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a îndemnat la curăţenie şi la îmbrăcarea de straie curate în locurile de întâlnire cum sunt Rugăciunea de vineri şi Rugăciunea din cele două sărbători , zicând: ’’ Nu se cuvine pentru acela dintre voi care are stare să se îmbrace în ziua de vineri decât cu alte straie decât cele ale meseriei sale ’’ .




Aurul şi mătasea pură sunt oprite ( haram ) pentru bărbaţi

Islamul a permis împodobirea, ba chiar a cerut-o şi a dezavuat oprirea ei.
’’ Spune: ’’ Cine a oprit podoaba orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire? ’’ ( Al-’A’raf: 32 ).
Însă Islamul le-a interzis bărbaţilor două tipuri de podoabe, pe care le-a îngăduit numai femeilor: podoabele confecţionate din aur pur sau din aur care reprezintă cea mai mare parte a aliajului şi veşmintele confecţionate din mătase curată sau în care aceasta reprezintă cea mai mare parte într-un amestec.
S-a relatat că Ali bin abi Talib – Allah să-l binevestească – a zis: Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a luat în mâna dreaptă mătase şi în măna stângă aur şi a zis apoi: ’’ Acestea două sunt oprite bărbaţilor din comunitatea mea! ’’ .
Iar despre califul Omar, bin al-Khattab s-a relatat că a zis: L-am auzit pe Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- zicând: ’’ Nu îmbrăcaţi [ straie ] de mătase! Cel care le va îmbrăca în această lume nu va avea parte de ele în Lumea de Apoi! ’’
Şi a mai zis Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- referindu-se la veşmintele de mătase: ’’ Acelea sunt veşminte ale celor vrednici de ocară! ’’ .
Când a văzut un inel de aur pe degetul unui bărbat i l-a smuls şi l-a aruncat, zicând: ’’ Unul dintre voi se îndreaptă spre tăciunele aprins pentru a-l lua în mână ’’ .După ce s-a îndepărtat Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- ,i-au zis bărbatului: Ia-ţi inelul şi foloseşte-l! Însă el a răspuns: Nu, jur pe Allah! Nu-l voi lua, după ce l-a aruncat Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!
Alături de inel, mai vedem la cei înstăriţi stilouri de aur, ceasuri de aur, brichete de aur, tabachere de aur, port-ţigarete de aur etc.
În schimb, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a îngăduit purtarea inelelor de argint de către bărbaţi. Al-Bukhari a relatat că Ibn Omar a zis: Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- şi-a luat o pecete – de forma unui inel – făcută din argint şi a purtat-o pe deget. Apoi l-a purtat Abu Bakr, apoi l-a purtat Omar, apoi l-a purtat Osman, până când a căzut în puţul Aris.
Cât priveşte celelate materiale, aşa cum sunt fierul şi altele, nu există nicio prescripţie autentică destinată să le interzică. Dimpotrivă, în Sahih de Al-Bukhari se relatează că Trimisul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- i-a zis unui bărbat care a vrut să se însoare cu o femeie: ’’ Caută un inel, chiar dacă este şi numai din fier! ’’ Şi din acest citat Al-Bukhari a dedus că inelul de fier este permis.
În ceea ce priveşte mătasea, s-a admis purtarea veşmintelor de mătase din motive care ţin de sănătate. Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- le-a îngăduit lui Abd ar-Rahman bin ’Awf şi lui Az-Zubayr bin al-Awwam – Allah să fie mulţumit de ei! – să poarte straie de mătase din pricina alrgiei de care sufereau.
Explicaţia interzicerii aurului şi mătăsii pentru bărbaţi
Islamul a urmărit prin interzicerea aurului şi mătăsii pentru bărbaţi un scop educativ nobil. Islamul apără bărbăţia de aspectele care fac dovada slăbiciunii şi degradării. Bărbatul, pe care Allah l-a înzestrat cu o structură fizică şi organică diferită de cea a femeii, nu se cuvine să concureze frumuseţea femeilor, târându-şi straiele şi fălindu-se cu ele şi cu podoabele.
Această interdicţie comportă şi un aspect social.
Interzicerea aurului şi mătăsii este o parte din programul Islamului în lupta sa împotriva luxului în general. Luxul, în opinia Islamului, este asociat cu slăbiciunea şi decăderea care prevesteşte căderea naţiunilor. El este unul din aspectele nedreptăţii sociale, întrucât este manifestarea îmbuibării unei minorităţi înstărite pe seama majotităţii care trăieşte în mizerie. Pornind de la aceasta, luxul este duşmanul oricărei străduinţe pentru adevăr, bine şi reformă. În Coran se relatează:
’’ Şi dacă voim Noi să nimicim o cetate, le vom porunci celor îmbuibaţi din ea [ să se supună rânduielilor Noastre ], însă ei, [ dimpotrivă ], se vor deda desfrâului. Atunci pedeapsa hotărâtă împotriva ei se va adeveri şi Noi o vom nimici cu totul.’’ ( Al ’Isra’: 16 )
Într-un alt verset se relatează:
<< Şi nu am trimis Noi niciun prevenitor în vreo cetate fără ca cei înstăriţi din ea să nu zică: ’’ Noi nu credem în cele cu care aţi fost trimişi! ’’ >> ( Saba’: 34 ) .
În conformitate cu spiritul Coranului, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a interzis toate manifestările luxului în viaţa musulmanului; aşa cum bărbaţilor le-a interzis aurul şi mătasea, tot astfel le-a interzis tuturor – bărbaţi sau femei, deopotrivă – folosirea vaselor de aur şi de argint, aşa după cum vom arăta mai jos.
În plus, există şi un considerent economic care are şi el greutatea lui: aurul este acoperirea banilor în întreaga lume şi nu se cuvine ca el să fie folosit pentru confecţionarea de vase sau podoabe pentru bărbaţi.
Explicaţia permiterii folosirii aurului şi mătăsii de către femei
Femeile au fost exceptate de la această prescripţie, respectându-se specificul femeii şi feminităţii ei şi dragostea ei naturală pentru podoabe, dar cu condiţia ca prin împodobire să nu urmărească ispitirea bărbaţilor şi stârnirea poftelor. Într-un hadis se relatează: ’’ Orice femeie care se parfumează şi trece pe lângă un grup [ de bărbaţi ] pentru ca ei să-i simtă parfumul este o târfă’’.
Allah Preaînaltul a grăit, prevenindu-le pe femei:
’’ Şi să nu lovească cu picioarele lor astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! ’’ ( An- Nur: 31 )
Îmbrăcămintea femeii musulmane
Islamul a interzis femeii să poarte veşmintele transparente, care permit să se vadă trupul de sub ele, precum şi veşmintele care permit să se vadă conturile trupurilor şi cu deosebire locurile ispititoare, cum sunt sânii, şoldurile, pulpele etc.
În Sahih se relatează că Abu Hurayra a spus: Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Nu am văzut două soiuri dintre oaspeţii Focului: un neam care au nişte bice asemenea cozilor de vaci cu care-i lovesc pe oameni şi nişte femei îmbrăcate, dar goale, ispititoare, care se mlădiază, cu capetele aplecate ca nişte cocoaşe de cămile, care nu vor intra în Rai şi nu vor simţi mirosul, cu toate că mirosul lui se simte de la o distanţă de atât şi atât ’’.
Le-a caracterizat a fi ’’îmbrăcate’’ fiindcă ele au straie pe ele, dar cu toate acestea ele sunt ’’goale’’, fiindcă straiele lor nu le acoperă, din cauză că sunt transparente sau foarte subţiri şi lasă să se vadă contururile trupurilor, aşa cum sunt cele mai multe veşminte ale femeilor din această epocă.
A comparat capetele lor cu cocoaşele mari ale unor cămile din cauză că-şi ridică părul pe creştete, ca şi cum Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- ar fi ştiut ce se va afla în această vreme, în care femeile îşi piaptănă părul, şi-l aranjează, şi-i dau cele mai variate forme în saloanele speciale de coafură, controlate în majoritatea cazurilor de bărbaţi care primesc în schimbul lucrului lor sume excesive. Şi nu numai atât, căci unele femei nu se mulţumesc cu părul natural pe care li l-a dăruit Allah, ci recurg la cumpărarea de păr artificial pe care şi-l leagă de părul lor, pentru a părea mai delicate şi mai frumoase, pentru a fi mai atrăgătoare şi mai ispititoare.
Dar un lucru ciudat care apare în acest hadis este faptul că el stabileşte o legătură între arbitrariul politic şi între descompunerea morală şi acest lucru este confirmat de realitate, fiindcă oprimatorii ocupă popoarele cu lucruri care încurajează poftele, distrigându-i prin aceste plăceri personale de la urmărirea problemelor generale.
Imitarea bărbatului de către femeie şi a femeii de către bărbat
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a vestit că femeii îi este interzis să poarte veşminte de bărbat după cum şi bărbatului îi este interzis să poarte veşminte de femeie , iar într-un alt hadis Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- i-a blestemat atât pe bărbaţii care le imită pe femei, cât şi pe femeile care-i imită pe bărbaţi.
Se are în vedere imitarea felului de a vorbi, de a se mişca, de a merge, de a se îmbrăca etc.
Nenorocirea cea mai mare care loveşte viaţa şi cu care este încercată o comunitate este purtarea împotriva naturii şi în natură există bărbat şi există femeie, fiecare dintre cei doi având trăsăturile sale, iar dacă bărbatul se poartă ca femeia şi femeia se poartă ca bărbatul, aceata este deviere de la starea normală şi descompunere.
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a menţionat printre cei care au fost blestemaţi atât în această lume cât şi în Lumea de Apoi pe bărbatul pe care Allah l-a creat bărbat, dar se poartă asemenea femeii, imitând-o pe ea ca şi pe femeia pe care Allah a creat-o femeie, dar ea se poartă ca un bărbat şi.l imită pre bărbat.
Profetul i-a interzis, de aceea, bărbatului să poarte straie galbene ca şofranul. Muslim relatează în Sahih-ul său că Ali, califul, a spus: ’’ Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- m-a oprit să port inel de aur şi să port straie şi veşminte galbene ca şofranul de mătase ’’.
Se relatează, de asemenea, că Ibn Amr a zis: Trimisul lui Allah m-a văzut purtând două straie galbene ca şofranul şi mi-a zis:’’ Acestea sunt straie ale necredincioşilor. Nu le mai îmbrăca! ’’
Veşmintele cu care omul vrea să exagereze şi să se fălească
Norma generală a folosirii tuturor bunătăţilor – fie că este vorba de mâncare, de băutură sau de îmbrăcăminte – este aceea că omul nu trebuie să exagereze şi nu trebuie să se fălească atunci când le foloseşte.
Exagerarea înseamnă întrecerea măsurii, atunci când omul se bucură de ceva care este permis (halal), iar fălirea este un aspect care ţine mai degrabă de intenţie şi de suflet decât de aparenţă, prin care omul voieşte să se mândrească şi să apară superior membrilor săi.
Allah Preaînaltul a grăit:
’’ Şi Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi lăudăros’’ ( Al-Hadid: 23 )
Profetul Muhammed -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Acela care îşi târăşte straiele după el cu trufie, [ fără să ştie ], Allah nu se va uita la el în Ziua Învierii ’’ .
Pentru ca musulmanul să evite suspectarea de trufie, Profetul a oprit de la purtarea straielor care ar fi de natură să-i provoace pe ceilalţi oameni şi să-i sfideze. Într-un hadis se relatează: ’’ Pe acela care va îmbrăca haine pentru a se mândri cu ele în această lume Allah îl va îmbrăca în straiul umilinţei în Ziua Învierii şi apoi îi va da foc ’’.
Un bărbat l-a întrebat pe Ibn Omar: Ce veşminte să port? Şi i-a răspuns lui: (Acele straie ) pentru care cei proşti să nu te dispeţuiască , iar cei înţelepţi să nu te ocărască’’ .



Exagerarea în împodobire schimbând creaţia lui Allah

Islamul a respins exagerarea în împodobire până la limita care duce la schimbarea creaţiei lui Allah, căci Coranul socoteşte aceasta a fi ispita lui Şeitan care a zis despre cei care-l vor urma:
’’ Şi le voi porunci să schimbe creaţia lui Allah ’’.( An-Nisa’: 119 )
Interzicerea tatuajului, ascuţirii dinţilor şi operaţiilor estetice
Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a oprit de la tatuarea corpurilor şi tăierea dinţilor, ’’ blestemând-o atât pe femeia care face tatuaje cât şi pe femeia care cere să i se facă tatuaje, atât pe femeia care taie dinţii cât şi pe femeia care cere să i se taie dinţii ’’.
Tatuajul areca rezultat mutilarea feţei şi a mâinilor cu culoare albastră şi desene urâte. Unele femei arabe au exagerat, tatuându-şi cea mai mare parte a corpului. Alături de aceasta, aderenţii unor credinţe îşi desenau pe mâini şi piepturi divinităţile pe care le adorau şi simbolurile de cult.
Pe lângă toate acestea, operaţiunea de înţepare cu ace a corpului tatuat provoacă dureri şi chinuri.
Toate la un loc atrag blestemul asupra aceluia care face acest lucru, adică femeia care face tatuaje şi femeia care cere să fie tatuată.
Cât despre tăierea dinţilor, adică ascuţirea şi scurtarea lor, Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a blestemat-o atât pe femeia care face operaţiunea de tăiere cât şi pe femeia care cere să i se taie dinţii, iar dacă această faptă este săvârşită de un bărbat, acelaşi blestem i se cuvine şi lui.
Aşa cum a interzis tăierea dinţilor, Profetul a interzis şi îndepărtarea lor şi ’’ le-a blestemat pe cele care îndepărtează dinţii pentru înfrumuseţare şi pe acelea care schimbă creaţia lui Allah ’’.
Unele femei se nasc cu strungăreaţă, dar altele nu se nasc astfel şi regurg la pilirea dinţilor lipiţi pentru a-şi face strungăreaţă în mod artificial, înşelându-i pe oameni şi exagerând cu împodobirea, ceea ce este respins de Islam.
Pornind de la aceste hadisuri autentice, putem deduce atitudinea faţă de ceea ce astăzi se numeşte ’’ chirurgie estetică’’, pe care a răspândit-o civilizaţia trupului şi a poftelor. Există femei şi bărbaţi care cheltuiesc sute şi mii pentru a li se modifica forma nasului, sânii etc. Toţi aceştia intră în rândul acelora pe care Allah şi Trimisul Său i-au blestemat, căci aceasta provoacă chinuirea omului şi schimbarea creaţiei lui Allah fără să existe o nevoie care obligă să se recurgă la o astfel de operaţie, afară de preocuparea exagerată faţă de aspectul exterior, interesul exagerat faţă de aparenţă şi nu de realitate, faţă de trup şi nu de spirit.
’’ Dacă,însă, omul are un defect care îi provoacă dureri fizice sau psihice, aşa cum ar fi excrescenţele, ori de câte ori apare într-o adunare sau poposeşte într-un loc, atunci nu este nicio blamare dacă şi le tratează, de vreme ce se străduieşte să scape de un necaz care-i tulbură liniştea vieţii, căci Allah nu a prescris nimic care să ne provoace suferinţă ’’.
Probabil că faptul că în hadis sunt blestemate femeile care-şi provoacă strungăreţe pentru înfrumuseţare confirmă acest lucru, căci din aceasta înţelegem că este ocărâtă femeia care face acest lucru căutând frumuseţea înşelătoare. Dacă ea ar fi recurs la aceasta pentru a scăpa de o durere sau de un defect, n-ar fi fost nimic rău în asta.
Subţierea sprâncenelor
Prin exagerările în privinţa înfrumuseţării pe care Islamul le-a interzis se numără şi îndepărtarea părului sprâncenelor, adică pensarea, pentru a le subţia sau pentru a le îndepărta. Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- ’’ le-a blestemat atât pe femeia care face această operaţiune cât şi pe femeia care cere să i se facă această operaţiune’’.
Interzicerea subţierii sprâncenelor mai este confirmată când ea este practicată de obicei, de femeile desfrânate şi de nemusulmance.
Unii savanţi hanbaliţi au acceptat depilarea feţei, rumenirea obrajilor, cu condiţia ca soţul să fie de acord cu aceste operaţiuni, întrucât ele sunt socotite operaţii de împodobire. Însă An-Nawawi nu a acceptat depilarea feţei, socotind-o ca făcând parte din pensare care este oprită. Dar Abu Dawud în As-Sunan răspunde acestei afirmaţii spunând că referirea se face numai la femeia care subţiază sprâncenele şi că aceasta nu include şi îndepărtarea părului de pe faţă.
At-Tabari a relatat că soţia lui Abu Ishaq – o femeie tânără căreia îi plăcea frumuseţea – a intrat la ’A’işa, soţia Profetului, şi a întrebat-o: Femeia îşi curăţă părul de pe frunte pentru a fi mai plăcută de soţul ei? Iar ’A’işa i-a răspuns: Îndepărtează de la tine ceea ce nu este plăcut, cât este cu putinţă!

Înnădirea părului

Femeii îi este interzis, de asemenea, să înnădească de părul ei un alt păr, indiferent dacă este natural sau artificial, şi, de asemenea, ceea ce se numeşte azi perucă.
Al-Bukhari şi alţii au relatat, preluând de la ’A’işa şi de la sora ei Asma’, de la Ibn Mas’ud, Ibn Omar şi Abu Hurayra că ’’ Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a blestemat-o atât pe cea care înnădeşte părul cât şi pe cea care cere să i se înnădească părul ’’.
Şi fără îndoială că şi bărbatul este avut în vedere prin această interdicţie, indiferent dacă el este cel care înnădeşte părul, aşa cum este coaforul, sau cel care cere să i se înnădească părul, aşa cum sunt tinerii efeminaţi, ca aceia cărora li se spune pletoşi.
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a fost neînduplecat în privinţa combaterii acestui mod de înşelare a semenilor, încât nu a permis nici femeilor cărora le cade părul, din pricipa unei boli, să-şi pună peruci, nici chiar dacă ar fi vorba de o mireasă care urmează să fie condusă la soţul ei.
Al-Bukhari a relatat, preluând de la ’A’işa, că o fată din rândurile ansarilor s-a căsătorit şi după aceea s-a îmbolnăvit şi i-a căzut părul. Au vrut să facă perucă şi l-au întrebat pe Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- iar acesta le-a răspuns:’’ Allah a blestemat-o atât pe cea care înnădeşte [ părul ] cât şi pe aceea care cere să i se înnădească [ părul ] ’’.
Şi despre Asma’ s-a relatat că a spus: O femeie l-a întrebat pe Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – zicând: O, Trimis al lui Allah! Fiica mea a avut o boală şi i-a picat părul. Eu am maritat-o. Pot să facă perucă? Profetul i-a răspuns: „Allah a blestemat-o atât pe aceea care înnădeşte părul cât şi pe aceea care cere să i se înnădească (părul) .”
S-a relatat că Sa’id bin al-Musaib a spus: Când Mu’awiya a venit la Medina pentru ultima oară şi ne-a ţinut predica, a scos un ghem de păr şi a zis: ’’ N-am văzut pe nimeni făcând aşa ceva în afară de evrei. Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a numit aceasta măsluire ’’. Iar într-o altă relatare se spune că el le-a zis locuitorilor din Medina: Unde sunt învăţaţii voştrii? L-am auzit pe Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- oprind de la aceasta zicând: ’’ Fiii lui Israel au pierit când femeile lor au făcut asta ’’.
Numirea de către Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a acestui lucru ’’măsluire’’ face referire la motivul interzicerii lui, căci el este un soi de înşelare, de falsificare şi de denaturare, în vreme ce Islamul urăşte înşelarea şi se dezice de cel care înşeală în orice afacere, fie materială fie morală, spunând: ’’ Cel care înşeală nu face parte din [ comunitatea ] noastră ’’.
Al-Khattabi a spus: Ameninţarea este aspră pentru astfel de lucruri pentru că sunt înşelătorii, iar dacă s-ar fi admis ceva dintre ele,acesta ar fi fost folosit drept mijloc pentru a socoti îngăduite şi alte feluri de înşelătorii, precum şi pentru că ele schimbă înfăţişarea firească şi la aceasta se referă hadisul lui Ibn Mas’ud în care se caracterizează unele femei că sunt ’’ Cele care schimbă făptuirea lui Allah’’ .
Citatele se referă la înnădirea părului cu un alt păr, fie natural, fie artificial. Aceasta înseamnă înşelare şi mistificare, în vreme ce legarea părului cu o stofă, cu o sfoară sau cu altceva asemănător nu este oprită.
În legătură cu aceasta s-a relatat că Sa’id bin Jubayr a zis: ’’ Nu-i nicio nenorocire când e vorba de sfori’’ , prin care aici se au în vedere firele de mătase şi de lână care împletesc şi cu care femeia îşi leagă părul. Imamul Ahmad a afirmat şi el că acestea sunt permise .
Vopsirea părului cărunt
În legătură cu chestiunea împodobirii trebuie menţionată şi vopsirea părului cărunt de pe cap şi din barbă. S-a spus că evreii şi creştinii nu-şi vopseau părul cărunt şi nu şi-l schimbau, închipuindu-şi că înfrumuseţarea şi împodobirea contravine cu adorarea şi cu religiozitatea. Aşa credeau unii dintre monahi şi ascenţi.
Însă Profetul Muhammed -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a oprit de la imitarea altor neamuri şi de la urmarea căii lor, astfel încât musulamanii să aibă în permanenţă personalitatea lor distinctă, independentă, atât în privinţa ascpectului exterior cât şi în privinţa convingerilor. Al-Bukhari a relatat, preluând de la Abu Hurayra: Profetul a zis: ’’ Evreii şi creştinii nu-şi vopsesc [ părul ], dar voi faceţi în aşa fel încât să vă deosebiţi de ei! ’’ . Acest lucru era la alegere, după cum demonstrează atitudinea companionilor ( sahaba ): unii dintre ei – aşa cum au fost ’Ali, ’Ubayy bin Ka’b şi ’Anas – nu şi l-au vopsit.
Dar cum să se vopsească părul? Să fie vopsit în negru şi cu alte culori sau să se evite culoarea neagră? Bătrânii foarte înaintaţi în vârstă, cărora le-a albit părul de pe cap şi barba în întregime, nu se cuvine să-şi vopsească părul cu negru. De aceea, când Abu Bakr as-Siddiq l-a adus pe tatăl său Abu Quhafa, în ziua în care a fost cucerită Mekka, şi l-a înfăţişat dinaintea Trimisului lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- acesta a zis, văzând capul lui albit cu totul: ’’ Schimbaţi-i această [ culoare a părului ], dar nu i-l coloraţi în negru! ’’
Dar nu era niciun păcat, dacă cineva nu avea o stare asemănătoare cu a lui Abu Quhafa şi o vârstă ca a lui îşi vopsea părul în negru. Az-Zuhri a zis în această privinţă:’’ Vopseam cu negru când faţa era tânără, dar când faţa s-a zbârcit şi dinţii au căzut, am lăsat [ culoarea asta ]’’.
O serie de înaintaşi au acceptat vopsirea în negru. Printre aceştia s-au numărat şi companionii ( sahaba ) Sa’id bin abi Waqqas, ’Uqba bin ’Amer, Al-Hasan, Al-Husayn, Jarir şi alţii. Dar unii învăţaţi nu au acceptat vopsirea cu negru decât în timpul luptei, pentru a-i speria pe adversari, care îi vedeau pe toţi oştenii musulmani cu îmfăţişarea de tineri.
Iar în hadisul relatat de Abu Dhurr se spune:’’ Lucrurile cele mai potrivite cu care schimbaţi părul cărunt sunt ( plantele ) hinna’ şi katm’’.
Iar ’Anas a relatat că ‚’’ Abu Bakr se vopsea cu hinna’ şi cu khatm, iar Omar se vopsea numai cu hinna’ ’’.

Lăsarea bărbii

De chestiunea de care ne ocupăm se leagă şi lăsarea bărbii să crească. Al-Bukhari a relatat în legătură cu aceasta preluând de la Ibn Omar, care l-a auzit pe Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- zicând: ’’ Deosebiţi-vă de politeişti, lăsaţi bărbile să vă crească şi scurtaţi-vă mustăţile! ’’. Hadisul ne dezvăluie motivul acestei porunci, aceasta fiind deosebirea de politeişti, avându-se în vedere prin ei magii care se închinau la foc. Aceştia îşi tăiau bărbile, iai unii dintre ei, chiar şi le rădeau. Profetul le-a poruncit musulmanilor să se deosebească de ei, pentru a le educa independenţa personalităţii şi pentru a se distinge sub aspectul înfăţişării exterioare şi al convingerilor, pe lângă faptul că în raderea bărbii este o răzvrătire împotriva firii şi o asemănare cu femeile, deoarece barba este unul dintre semnele distinctive ale bărbăţiei.
Lăsarea bărbii să crească nu înseamnă că nu se taie absolut nimic din ea, fiindcă aceasta ar putea duce la lungirea ei nefirească şi l-ar putea incomoda pe cel care o poartă. Dimpotrivă, lungimea şi lăţimea ei trebuie ajustate, aşa după cum a relatat At-Tirmizi într-un hadis şi aşa cum procedau o parte dintre înaintaşi. ’Ayyad a zis: ’’Raderea bărbii şi retezarea ei nu sunt recomndabile, dar ajustarea lungimii şi lăţimii ei, atunci când creşte prea mare, sunt preferabile’’.
Iar Abu Şama a zis: ’’ A apărut un neam [ de oameni ] care-şi rădeau bărbile, şi acesta este mai vestit decât zoroaştrii despre care se relatează că şi le scurtau ’’.
Trebuie să spun că mai mulţi musulmani îşi rad bărbile, imitându-i pe colonizatorii ţărilor lor, aşa cum îi place întotdeauna învinsului să-l imite pe învingător, ignorănd porunca Trimisului de a se deosebi de necredincioşi şi de a evita să semene cu ei, căci ’’ Cine seamănă cu [ oamenii dintr- ] un neam este dintre ei ’’.
Numeroşi legişti ( fuqaha’ ) au oprit de la raderea bărbii, luând ca argument pentru aceasta porunca Trimisului de a o lăsa să crească, căci porunca iniţială, îndeosebi pentru faptul că el a justificat aceasta prin necesitatea de a fi altfel decât necredincioşii, iar deosebirea de ei este un lucru obligatoriu.
Nu s-a transmis despre niciunul dintre înaintaşi că ar fi abandonat vreodată această obligaţie. Unii dintre savanţii teologi din epoca noastră admit raderea ei sub influenţa realităţii şi supunându-se tendinţei generale, însă ei spun: Lăsarea bărbii să crească este unul dintre lucrurile obişnuite de Profet şi nu este dintre lucrurile stabilite ca Lege, prin care oamenii se dedică slujirii lui Allah. Realitatea este că lăsarea bărbii să crească nu a fost numai confirmată de Profet, ci a fost cerută în mod expres pentru deosebirea de necredincioşi. Ibn Taymiyya a afirmat pe bună dreptate că legiuitorul a cerut în mod special deosebirea de necredincioşi, căci asemănarea cu ei în privinţa aspectului exterior atrage după sine acceptarea lor şi în fond, atrage după sine asemănarea cu ei şi în privinţa înfăţişării exterioare. Aceasta este un lucru confirmat de simţuri şi de experienţă. Şi el a mai spus că toate deopotrivă – Coranul, Tradiţia şi consensul – poruncesc ca musulmanii să se deosebească de necredincioşi şi opresc de la asemănarea cu ei în toate privinţele. Tot ceea ce ar putea să fie motiv al unei stricăciuni ascunse a fost oprit, iar asemănarea cu ei în înfăţişarea exterioară este motiv pentru asemănarea cu ei şi în privinţa obiceiurilor şi faptelor reprolabile, ba chiar în privinţa convingerilor. Iar stricăciunea decurgând din asemănare se poate să nu iasă la iveală, dar dispariţia ei se poate să fie dificilă sau chiar imposibilă, iar Legiuitorul a interzis tot ceea ce este motiv de stricăciune.
Aşadar, există trei păreri în legătură cu raderea sau neraderea bărbii:
- O părere după care raderea bărbii este interzisă, susţinută de Ibn Taymiyya şi de alţii;
- O părere după care raderea bărbii nu este recomandabilă, susţinută de ’Ayyad în Fath al-Bari, fără a fi confirmată de alţii;
- O părere după care raderea bărbii este permisă, susţinută de unii savanţi teologi din această epocă.
Probabil că părerea cea mai apropiată de adevăr şi mai justă este calea de mijloc, adică aceea care afirmă că raderea nu este recomandabilă, pentru că porunca dată de Profet în această privinţă nu se înţelege ca o obligaţie categorică, chiar dacă aduce argumentul deosebirii de necredincioşi. Cel mai apropiat exemplu asemănător cu această situaţie este cel referitor la vopsirea părului cărunt, pentru deosebirea de evrei şi de creştini, dar unii companioni ( sahaba ) nu şi-au vopsit părul, ceea ce dovedeşte că aspectul acesta a fost considerat facultativ.
Este adevărat că nu s-a transmis despre niciunul dintre înaintaşi că el şi-ar fi ras barba, dar aceasta se datorează probabil faptului că nu aveau nevoie să şi-o radă, pentru că face parte din obiceiul lor.