Femeia musulmană: Fecioara Maria

Maria, o femeie musulmană exemplară

Prefaţa traducătorului

Toată slava şi mulţumirea I se cuvin lui Allah Preaînaltul, Domnul Lumilor! Toate rugile şi binecuvântările fie asupra Profetului nostru iubit − Muhammed, asupra familiei şi companionilor săi şi asupra celor ce l-au urmat!

În Islam, femeia a fost aşezată pe un piedestal, bucurându-se de un statut personal şi social excepţional, unic în istorie. Maria (Pacea fie asupra sa!), mama Profetului Iisus (Pacea fie asupra sa!), este numită de către musulmani „mama drept-credincioşilor“, întrucât reprezintă, prin toate faptele sale, un model demn de urmat. Profetului Iisus, mamei sale şi familiei Mariei le sunt dedicate trei capitole mari în Sfântul Coran: capitolul numit Familia lui ‘Imran − Ali ‘Imran, capitolul Mesei Coborâte din Cer (cunoscută drept Cina cea de Taină) − Al-Ma’ida şi capitolul numit Maria − Maryam. În afară de acestea, în foarte multe capitole coranice ni se aminteşte de Maria şi de fiul său, Iisus (Pacea fie asupra lor!). Fecioara Maria este aşezată alături de ‘Aişah (soţia Profetului Muhammed), de Fatima (fiica Profetului Muhammed) şi de soţia drept-credincioasă a Faraonului, ele fiind cele mai respectate femei în Islam (Allah să fie mulţumit de fiecare!).

Această carte ne prezintă viziunea islamică asupra vieţii Fecioarei Maria, încă de dinainte de a se naşte, copilăria ei, caracterul său minunat, modul miraculos în care a dat naştere fiului său şi felul în care a onorat-o Allah Preaînaltul, aşezând-o pe ea şi pe familia ei deasupra celorlalte familii.

De asemenea, în această carte veţi descoperi motivele pentru care Maria, mama Profetului Iisus, este atât de respectată şi preţuită de către musulmani. Aici vi se vor prezenta motivele pentru care fiecare musulmană se raportează la Fecioara Maria ca la un model major, încercând să o urmeze în ceea ce priveşte comportamentul, devoţiunea în adorare, relaţia cu fiul său, îmbrăcămintea şi toate celelalte aspecte semnificative din perspectivă spirituală.

Pentru a facilita lectura acestei cărţi de către cititorul nemusulman ne-am permis să operăm anumite modificări în traducerea textului. Astfel, numele diferiţilor profeţi, a anumitor musulmani sau musulmane care s-au distins prin spiritualitatea lor exemplară, nu au fost păstrate în varianta din limba arabă, ci au fost traduse conform echivalentelor lor deja asimilate în limba română. De exemplu: Maryam, numele folosit în textul coranic din limba arabă, s-a tradus prin Maria, Profetul Isa prin Profetul Iisus, Profetul Dawud − David, Musa − Moise, Ibrahim − Avraam, Nuh − Noe, Suleiman − Solomon etc.

De asemenea, pentru a nu distrage şi obosi cititorul neobişnuit cu astfel de interpolări, am renunţat la anumite formule islamice de manifestare a respectului faţă de profeţii, companionii, musulmanii − bărbaţi şi femei − recunoscuţi prin credinţa şi evlavia lor excepţională. După menţionarea oricărei astfel de persoane în Islam, se consideră o normă de bună-cuviinţă şi respect invocarea binecuvântării lui Dumnezeu asupra sa: „Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!“. Această formulă islamică noi am păstrat-o doar în cazul primei menţionări a fiecărei persoane cu statut special în Islam.

Fie ca Allah să fie mulţumit de munca autorului şi să îi răsplătească pe toţi cei care au contribuit la traducerea, editarea şi publicarea acestei cărţi!

Colectivul Asociaţiei „Surori Musulmane“

Bucureşti, 2007

Titlu: „Maria − O femeie musulmană exemplară“

Autor: Harun Yahya

Ediţia în limba engleză: „Maryam − An Exemplary Muslim Woman“ - www.harunyahya.com

Traducere: Asociaţia „Surori Musulmane“ − Alina Isac, Ana-Maria Secetă, Gabriela Pendelete

Corectură: Asociaţia „Surori Musulmane“ − Alina Isac, Maryam Silo, Sevinci Gemaledin

Redactare: Alina Isac, Ana-Maria Secetă

PREFAŢĂ

Ce este Islamul?

În societatea occidentală, Islamul este judecat prin raportare la actele disperate ale unor grupuri de oameni. Această manieră de a analiza o religie nu este una obiectivă; dimpotrivă, prin ea se urmăreşte distorsionarea adevăratului în‏ţeles al Islamului. Dacă această perspectivă ar fi corectă, atunci, aplicată creştinătăţii, ce concluzii ar genera, dacă am lua în considerare molestarea copiilor şi homosexualitatea? Haideţ‏i să renunţ‏ăm la punctele de vedere propagandistice asupra Islamului! Unde putem găsi Islamul mai bine ilustrat decât direct la sursă, adică în Sfântul Coran şi Sunna − tradiţ‏ia profetică? Pentru cineva interesat sincer de adevăr nu există altă cale.

Cuvântul „Islam“ provine din rădăcina „selam“, din limba arabă, care înseamnă „pace“. În limba arabă, ca în orice limbă semitică, pentru a decela rădăcina unui cuvânt trebuie să extragem din el consoanele conform ordinii lor în cuvânt [1]. Înveşmântarea cu vocale sau cu litere mazida (un fel de sufixe şi prefixe) stă la baza tuturor formelor verbale şi a substantivelor derivate. Cu ajutorul diverselor sensuri obţinute, putem distinge, într-un mod foarte precis, rădăcina, în cazul de faţă − SLM. „Islam” reprezintă denumirea acţiunii ce are drept complement pe „muslim“, al cărui verb „esleme“ provine din rădăcina SLM, ale cărei derivate gravitează toate în jurul cuvântului „pace”:

selam − pace, salut;

silm − stare de pace;

sellema − a saluta, a împăciui, a admite un argument, a se preda (unor convingeri, unei situaţii etc.);

selime − a fi vindecat, a scăpa (de boală, de duşman, de chinurile Iadului etc.);

istesleme − a se preda, a capitula;

esleme − tranzitiv: a da ceva din toată inima, dintr-un sentiment de adorare, veneraţie, recunoştinţă;

− intranzitiv: a fi pătruns de pace, de pacea lui Dumnezeu.

Islamul este religia care urmăreşte obţ‏inerea păcii prin supunerea faţ‏ă de voin‏ţa divină. Simpla analiză lingvistică ne descoperă natura acestei religii. Cum poate o astfel de religie să susţ‏ină atâtea acte săvârşite – da, e adevărat! −, de multe ori, de către adepţi‏i ei? Răspunsul e simplu! Astfel de acţ‏iuni nu sunt islamice şi nu trebuie să fie asociate cu Islamul. În această lumină, evenimentele inumane de la World Trade Center, care au făcut victime nevinovate, printre care şi mulţ‏i musulmani, sunt clar, fără nicio îndoială, complet neislamice.

De altfel, e bine să notăm că acţ‏iunile unui individ sau ale unui mic grup de indivizi nu reprezintă neapărat credinţ‏a unui anumit segment social, iar religia nu poate fi făcută responsabilă de astfel de acţiuni. Mass-media i-a etichetat pe cei care, probabil, au fost responsabili de acest atac drept „terorişti islamici“ şi, din ce în ce mai des, se face o legătură între aceste acţ‏iuni şi câteva pasaje din Coran, ceea ce este incorect.

Esenţ‏a Islamului o reprezintă acceptarea şi supunerea în faţ‏a lui Dumnezeu Creatorul şi acceptarea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) drept Trimis al Său.

Câteva credinţe fundamentale în Islam

Credinţa în Dumnezeu

Cuvântul din limba arabă „Allah“ înseamnă „Dumnezeu“, Unicul şi Adevăratul Creator. Acest cuvânt reprezintă numele lui Dumnezeu folosit de vorbitorii limbii arabe, atât cei musulmani, cât şi cei creştini. Cuvântul „Allah“ nu poate fi folosit decât pentru a-L numi pe Unicul Dumnezeu şi apare în Sfântul Coran de 2700 de ori. În ebraică, limbă înrudită cu araba şi limba poporului lui Iisus, Dumnezeu este numit tot „Allah“. Creştinii vorbitori de limba arabă ştiu că, numai în primul paragraf din „Geneză“, primul capitol al Vechiului Testament, cuvântul „Allah“ apare de şase ori şi este folosit şi în Evanghelii atunci când se menţ‏ionează Dumnezeu Unicul, Creatorul.

Musulmanii cred în Unicul, incomparabilul Allah Preaînaltul, Cel care nu are parteneri şi este Singurul demn de a fi adorat. El este Dumnezeul adevărat şi toţi ceilalţi zei sunt falşi. Ale Lui sunt cele mai frumoase nume şi cele mai sublime calităţi. El nu are părtaşi şi nimeni nu este egal cu El. Allah reprezintă cel mai minunat nume dintre cele 99, deoarece indică esenţ‏a ce aduce laolaltă toate atributele divine, într-un mod unic, aşa cum niciunul dintre celelalte nume nu o poate face. Fiecare dintre celelalte nume divine indică un singur atribut, desemnând ştiin‏ţa, puterea, dreptatea… şi multe altele, pe când „Allah“ este numele specific al lui Dumnezeu. În Coran, Allah Preaînaltul spune despre El: „Spune: «El este Allah Preaînaltul, Cel Unic! Allah Preaînaltul este Stăpânul! El nu zămisleşte şi nu este născut Şi El nu are pe nimeni egal!»“ (Capitolul Al-Ikhlas: 1-4). Nimeni nu merită a fi adorat şi invocat în afara Lui.

Allah Preaînaltul este Creatorul şi Susţinătorul a tot ceea ce există pe acest pământ. El nu are nevoie de niciuna dintre creaturile Sale, ci creaturile Sale sunt cele care au nevoie de El şi depind de El. El este Atoateauzitorul, Atoatevăzătorul şi Atotştiutorul. El cunoaşte toate lucrurile, atât cele văzute, cât şi cele nevăzute. El ştie tot ceea ce s-a întâmplat, tot ceea ce se va întâmpla. Nimic din această lume nu poate să fie decât cu voia Lui. Tot ceea ce Îşi doreşte are loc, cu voia Lui. El este deasupra tuturor celorlalţi. Are putere asupra tuturor şi este capabil să facă orice. Este Cel mai Îndurător şi Cel mai Milostiv.

Într-o relatare a Profetului se spune că „Allah Preaînaltul este mai Milostiv cu creaturile Sale decât o mamă cu copilul ei.“ Allah este departe de nedreptate şi tiranie. Este Cel mai Înţelept în acţiunile Sale. Dacă cineva Îl roagă pe Allah Preaînaltul ceva direct, fără intermediari, ruga lui va fi auzită de El.

Dumnezeu nu este Iisus şi Iisus nu este Dumnezeu. Chiar şi Iisus (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) respinge acest lucru. Dumnezeu spune în Coran: „Necredincioşii sunt aceia care spun: «Dumnezeu este Mesia, fiul Mariei!» Doar a zis Mesia: «O, fii ai lui Israel, adoraţi-L pe Allah, Domnul meu şi Domnul vostru!» Pe cel care aşează lângă Allah pe altcineva, Allah îl va opri de la Rai, iar adăpostul lui va fi Focul şi cei nelegiui‏ţi nu vor afla ajutor.“ (Capitolul Al-Ma’ida: 72).

Dumnezeu nu este trinitatea, căci El spune în Coran: „Necredincioşii sunt aceia care spun: «Dumnezeu este al treilea din trei», căci nu există Dumnezeu în afară de Allah Cel Unic şi, de nu vor înceta să vorbească astfel, îi va atinge pe cei dintre necredincioşi pedeapsă dureroasă. Şi, oare, nu vin ei să se căiască la Allah şi să-I ceară Lui iertare? Allah Preaînaltul doar este Iertător şi Îndurător. Mesia, fiul Mariei, nu este decât un trimis, asemenea celor de dinainte de el...“ (Capitolul Al-Ma’ida: 73-75).

Islamul respinge ideea că Dumnezeu s-a odihnit în a şaptea zi de la creaţia lumii, că S-a luptat cu unul dintre îngerii Săi, că a devenit invidios şi a conspirat împotriva omenirii sau că este reîncarnarea vreunei fiinţ‏e umane. De asemenea, Islamul respinge ideea că o fiinţ‏ă umană ar poseda atribute specifice doar lui Allah. Toate acestea sunt considerate a fi blasfamie. Allah este cel Măreţ‏. Este departe de orice imperfecţ‏iune. El nu oboseşte niciodată. El nu va aţ‏ipi niciodată şi nici nu va adormi.

Credinţa în existenţa îngerilor

Musulmanii cred în existenţa îngerilor. Aceştia Îl adoră pe Dumnezeu Unicul, se supun Lui şi fac tot ceea ce le-a poruncit. Printre aceşti îngeri se află şi Gavriil, cel care a transmis Coranul Profetului Muhammed.

Musulmanii cred că Dumnezeu este Cel care a revelat cărţ‏ile profeţ‏ilor Săi ca dovadă şi îndrumare pentru omenire. Printre aceste cărţi este şi Coranul cel Sfânt, revelat Profetului Muhammed. Dumnezeu a garantat protejarea Coranului care va rămâne intact, ferit de orice distrugere şi modificare: „Într-adevăr, Noi am pogorât Coranul şi Noi îi vom fi lui păzitori.“ (Capitolul Al-Hijr: 9).

Credinţa în profeţi

Musulmanii cred în profeţ‏ii şi trimişii lui Dumnezeu, începând cu Adam, continuând cu Noe, Avraam, Ismail, Isaac, Iacob, Moise şi Iisus (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!). Dar ultimul cuvânt al lui Dumnezeu pentru omenire, reconfirmare a mesajului etern, a fost revelat Profetului Muhammed. Musulmanii cred că Muhammed este ultimul trimis al lui Dumnezeu, căci El spune: „Muhammed nu este tată niciunuia dintre bărbaţ‏ii voştri, ci el este Trimisul lui Allah Preaînaltul şi încheietorul profeţilor, şi Allah Preaînaltul este Atoateştiutor.“ (Capitolul Al-’Ahzab: 40). Musulmanii cred că toţ‏i profe‏ţii şi trimişii sunt fiinţ‏e umane create şi nu au nicio calitate divină.

Credinţa în Ziua Judecăţ‏ii

Musulmanii cred în Ziua Judecăţ‏ii, când to‏ţi oamenii vor fi reînviaţ‏i în faţ‏a lui Dumnezeu pentru a fi judecaţi conform credinţ‏ei şi faptelor lor.

Credinţa în destin

Musulmanii cred în „El-Qader“ − destin, predestinarea divină, dar credinţ‏a în destin nu înseamnă că rasa umană e lipsită de liber arbitru. Musulmanii cred că Dumnezeu le-a dat oamenilor libertatea de voin‏ţă: ei pot alege între bine şi rău şi poartă responsabilitatea alegerilor lor.

Credinţa în destin include şi credinţa în patru lucruri:

1. Dumnezeu este Atoateştiutor. El ştie ce s-a întâmplat şi ce se va întâmpla;

2. Dumnezeu este Cunoscătorul trecutului, prezentului şi viitorului;

3. Dacă Dumnezeu Creatorul vrea să se întâmple ceva, se întâmplă şi, dacă El nu vrea ca să se întâmple ceva, nu se întâmplă;

4. Dumnezeu este Creatorul tuturor lucrurilor.

Există o altă sursă sacră în afara Coranului?

Da. Sunna − tradi‏ţia Profetului; ceea ce a spus, a făcut sau aprobat Profetul Muhammed reprezintă a doua sursă sacră a Islamului. Sunna este alcătuită din hadisuri, care au fost transmise de Profet companionilor; credinţa în sunna reprezintă o bază a credinţ‏ei în Islam.

Exemple de hadisuri spuse de Profet:

„Cel mai bun dintre credincioşi este cel cu un comportament bun şi cel mai bun dintre ei este cel care este cel mai bun cu soţiile lui.“

„Nimeni nu este credincios cu adevărat, dacă nu iubeşte pentru fratele său ce iubeşte pentru el însuşi.“

„Cel milostiv îşi arată milostenia prin intermediul lui Allah Preaînaltul. Arătaţ‏i-vă milostivi faţă‏ de alţ‏ii pe pământ şi Allah Preaînaltul va fi milostiv cu voi.“

„Zâmbetul adresat fratelui tău [întru credinţ‏ă] este milostenie.“

„Vorba bună este milostenie.“

„Cel care crede în Allah Preaînaltul şi în Ziua de Apoi trebuie să fie bun cu vecinul lui.“

„Dumnezeu nu te va judeca după înfă‏ţişarea sau sănătatea ta, dar El se va uita la inima şi la faptele tale.“

„Un om mergea pe o potecă şi îi era foarte sete. Ajungând la o fântână, a coborât, şi-a luat apă şi a băut. Apoi a văzut un câine cu limba scoasă afară, de sete, încercând să mănânce noroi pentru a-şi potoli setea. Atunci, omul a spus: «Acest câine a simţ‏it aceeaşi sete pe care o simţeam şi eu.» şi i-a adus apă câinelui. Aşa că Allah Preaînaltul l-a iertat pentru păcatele lui şi a fost mulţ‏umit de el. Profetul a fost întrebat: «O, Profet al lui Allah, vom fi răsplăti‏ţi dacă suntem buni cu animalele?» El a spus: «Există o răsplată pentru fiecare animal sau fiinţ‏ă umană.»“

„Oricine crede în Allah şi în Ultima Zi (Ziua Judecăţ‏ii) ar trebui să fie bun cu vecinul său.“

„Plăteşte-l pe muncitor înainte de a i se usca sudoarea.“

Asemenea creştinilor, musulmanii cred că această viaţă este o perioadă de pregătire pentru următoarea experienţă. Această viaţă este un test pentru fiecare persoană, pentru viaţa de după moarte. Această zi va veni şi tot universul va fi distrus şi toţi cei morţi vor fi înviaţi pentru judecată. Această zi va fi Ziua Judecăţii. În ziua aceea va începe o viaţ‏ă fără de sfârşit. În acea zi, toţi oamenii vor fi răsplătiţi de Dumnezeu în funcţie de faptele şi crezurile lor. Cei care vor muri crezând că „Nu există alt Dumnezeu în afară de Allah Preaînaltul şi că Muhammed este Trimisul Său“ vor fi răsplătiţi cu Paradisul în care vor sălăşlui veşnic, căci Dumnezeu Creatorul spune: „Iar acei care au crezut şi au săvârşit fapte bune, aceia sunt oaspeţii Raiului şi ei în el vor rămâne veşnic...“ (Capitolul Al-Baqara: 82). Dar cei care vor muri fără să creadă că Profetul Muhammed este Trimisul Lui vor pierde Paradisul şi vor fi oaspeţii Iadului, căci Dumnezeu Creatorul spune în Coranul cel Sfânt: „Acela care doreşte altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.“ (Capitolul Ali ‘Imran: 85). Şi tot El mai spune: „De la aceia care nu cred şi mor necredincioşi nu se va primi niciodată de la vreunul dintre ei nici chiar întreg pământul în aur, chiar dacă ei vor să se răscumpere cu el. Aceia vor avea parte de pedeapsă dureroasă şi ei nu vor avea pe nimeni să-i ajute.“ (Capitolul Ali ‘Imran: 91).

Cineva poate să se întrebe: „Cred că Islamul este o religie tolerantă, dar, dacă mă voi converti la Islam, familia şi rudele mele mă vor persecuta şi vor râde de mine. În această situaţie, dacă nu mă voi converti la Islam, voi mai intra în Rai şi voi fi salvat de Iad?“ Răspunsul este dat de către Dumnezeu Creatorul în următorul verset: „Acela care doreşte altă religie decât Islamul nu-i va fi acceptată şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi.“ (Capitolul Ali ‘Imran: 85).

După ce Dumnezeu Creatorul l-a trimis pe Profetul Său să cheme oamenii la religia adevărată, nu li se va mai accepta aderarea la o altă religie decât Islamul. Dumnezeu este Creatorul şi Susţinătorul. El a creat pentru noi tot ce există pe pământ. Toate binecuvântările şi lucrurile bune le avem de la El. Dat fiind toate acestea, dacă cineva refuză să creadă în Dumnezeu Creatorul sau că Profetul Muhammed este Profetul Său, va fi pedepsit să sălăşluiască veşnic în infern.

De fapt, scopul principal al creării noastre a fost acela de a-L adora pe Dumnezeu Unicul, aşa cum Dumnezeu Creatorul a spus în Sfântul Coran: „Eu nu i-am creat pe djini şi pe oameni decât pentru ca ei să Mă adore...“ (Capitolul Adh-Dhariyat: 56).

Această viaţă pe care o trăim acum este una foarte scurtă. Necredincioşii, în Ziua Judecăţii, vor crede că au trăit în acestă viaţă doar o zi sau o parte din zi, aşa cum spune şi Dumnezeu Creatorul: „El va zice: «Câţi ani aţi rămas voi pe pământ?» Vor răspunde ei: «Am rămas o zi sau o parte dintr-o zi.»“ (Capitolul Al-Mu’minun: 112-113). Şi tot El a spus: „Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost şi că nu vă veţi întoarce la Noi? Preaînalt este Allah, Stăpânul adevărat! Nu este dumnezeu în afară de El, Stăpânul Tronului sublim.“ (Capitolul Al-Mu’minun: 115-116).

Viaţa de Apoi este viaţa adevărată; nu este doar una spirituală, ci şi fizică. Noi vom trăi acolo cu sufletele şi trupurile noastre. Comparând viaţ‏a din această lume cu Viaţ‏a de Apoi, Profetul Muhammed a spus: ,,Valoarea acestei lumi în compara‏ţie cu Viaţ‏a de Apoi este asemenea unui deget cufundat în mare, când îl înmoi în apa mării şi apoi îl scoţ‏i.“ Aceasta este valoarea lumii de aici în comparaţie cu Via‏ţa de Apoi; ea este asemănătoare cu valoarea a câtorva picături de apă în comparaţie cu valoarea mării.

Care sunt cei cinci stâlpi de bază ai Islamului?

Cei cinci stâlpi de bază ai Islamului reprezintă temelia vieţii unui musulman. Aceştia sunt: declaraţia de credinţă, rugăciunea, dania, postul în luna Ramadan şi pelerinajul la Casa Sfântă din Mekka (o dată în viaţă, dacă este cu putinţă).

Rostirea cu convingere a expresiei: „Eshedu en la ilahe illa Allah we eshedu enne Muhammeden rasullullah.“ Ceea ce înseamnă: „Mărturisesc că nu există un alt dumnezeu în afară de Allah şi că Muhammed este Trimisul Său.“ Prima parte a mărturisirii de credinţă: „...nu există un alt dumnezeu în afară de Allah“ înseamnă că nimeni nu merită să fie adorat decât Allah Preaînaltul şi El nu are parteneri, nici fiu. Declaraţia de credinţă se numeşte „Şahada“, o simplă formulă prin care oricine poate să se convertească la Islam şi care reprezintă cel mai important stâlp al credinţei.

Musulmanii fac zilnic 5 rugăciuni. Fiecare rugăciune nu durează mai mult de câteva minute. Rugăciunea în Islam reprezintă legătura directă dintre Dumnezeu Creatorul şi oameni. Nu există intermediari între Dumnezeu Creatorul şi slujitorii Săi. În rugăciune, o persoană simte fericire interioară, pace şi confort şi că Dumnezeu este mulţumit de ea. Profetul a spus: „Bilal, strigă pentru rugăciune ca să ni se liniştească sufletele!“ Bilal a fost unul dintre companionii Profetului care avea sarcina de a-i chema pe oameni la rugăciune. Rugăciunile se fac dimineaţa, înainte de răsăritul soarelui, la prânz, după-amiaza, seara şi noaptea. Un musulman poate să se roage în orice loc, fie pe câmp, la birou, fabrică, moschee sau la el acasă.

Sensul cuvântului „zakat“ este acela de „purificare“ şi „creştere“, „spor“. Să îţi dai dania înseamnă să dai un anumit procent din câştigul tău unor categorii de oameni defavorizaţi. Zakat se poate da fie în aur (cam 85 de grame), fie în argint, fie în bani − 2,5% din suma câştigată, dar să treacă un an fără ca suma de bani să se modifice. Posesiunile noastre vor fi „purificate“, dacă dăm o parte din ele sărmanilor, celor care au nevoie, orfanilor şi călătorilor. O persoană poate să ofere şi milostenie benevolă, sadaqa, atât cât doreşte.

În fiecare an, în luna Ramadan, musulmanii postesc de la răsăritul soarelui până la apus, abţinându-se de la mâncare, băutură halal şi relaţii conjugale. Postul nu este benefic doar pentru sănătate, ci reprezintă şi o metodă de purificare spirituală. Prin oprirea de la confortul acestei lumi, chiar şi pentru puţin timp, persoana care ţine post simte ea însăşi ce înseamnă foamea şi setea şi învaţă să îşi îmbunătăţească, în general, comportamentul, renunţând la minciună, nervozitate etc. Postul îl apropie mai mult pe om de Dumnezeu şi de religia sa.

Pelerinajul anual la Mekka este obligatoriu o dată în viaţă pentru cei care au posibilitatea fizică şi financiară. În jur de 2 milioane de oameni, de pe întreg globul, se duc la Mekka în fiecare an. Cu toate că Mekka este întotdeauna plină de vizitatori, pelerinajul anual se face în a douăsprezecea lună a calendarului islamic. Bărbaţii care fac acest ritual au o îmbrăcăminte specială − ihram. Ritualul pelerinajului include rotirea în jurul Kaabei de 7 ori, apoi parcurgerea distanţei dintre Safa şi Marwa tot de 7 ori, aşa cum Hager a făcut când a căutat apă. Apoi, pelerinii stau pe muntele Arafat, rugându-se la Dumnezeu Creatorul pentru iertarea păcatelor. Sfârşitul pelerinajului este marcat de sacrificiul ritualic; musulmanii fac rugăciunea de sărbătoare şi apoi sacrifică un animal − de regulă, un berbec.

Despre Coran

Coranul este Cuvântul lui Dumnezeu revelat Profetului Său Muhammed, prin intermediul îngerului Gavriil. A fost memorat de către Muhammed care, la rândul său, i-a învă‏ţat pe companionii săi. Ei memorau versetele, le notau în scris şi le revizuiau împreună cu Profetul. Mai mult, Profetul Muhammed recapitula Coranul cu îngerul Gavriil o dată pe an, cu excepţia ultimului său an de viaţ‏ă, când l-a repetat de două ori. De când a fost revelat şi până în ziua de astăzi, au existat şi există un număr mare de oameni care memorează Coranul literă cu literă. Unii dintre ei sunt capabili să memoreze tot Coranul până la vârsta de zece ani. Nici măcar o singură literă nu a fost schimbată de-a lungul timpului.

Revelat acum 14 secole, Coranul cel Sfânt conţ‏ine fapte şi lucruri care nu au fost descoperite decât de curând. Acest lucru demonstrează, fără nicio îndoială, că Nobilul Coran este Cuvântul lui Dumnezeu şi nu un text compus de către Muhammed sau de către orice altă fiinţ‏ă umană. De asemenea, astfel se reconfirmă faptul că Muhammed este cu adevărat trimis al lui Dumnezeu. Este incredibil şi imposibil ca, în urmă cu 14 secole, cineva să afirme, pe baza propriei cunoaşteri, existenţa unor realităţ‏i descoperite şi ştiute de abia în zilele noastre.

Coranul este ultimul cuvânt revelat de Dumnezeu Creatorul, sursă primară în materie de credinţ‏ă şi practică pentru toţ‏i musulmanii. În el sunt tratate diferite aspecte de care sunt oamenii preocupaţi: înţ‏elepciune, dogmă, tranzacţ‏ii, legislaţ‏ie, adorare etc, dar tema fundamentală este relaţia dintre Dumnezeu şi creaturile sale. În acelaşi timp, Coranul oferă îndrumare şi învăţături detaliate pentru formarea unei societăţi drepte, a unui sistem economic echitabil şi pentru modelarea corectă a caracterului uman, în general.

Menţ‏ionăm că Sfântul Coran a fost revelat Profetului Muhammed doar în limba arabă. Aşadar, orice traducere a Coranului nu reprezintă o altă versiune a acestuia, ci doar o traducere a sensurilor sale. Coranul există şi va exista doar în limba arabă în care a fost revelat.

Cine este profetul Muhammed?

Muhammed s-a născut la Mekka, în anul 570. Tatăl său a murit înainte de naşterea sa, iar mama sa atunci când el avea doar 6 ani. Profetul a fost crescut de către unchiul său, unul dintre cei mai respectaţi oameni din tribul Quraiş. Profetul Muhammed era analfabet şi aşa a rămas până la moarte. Oamenii din tribul lui erau ignoranţi, lipsiţi de orice cunoaştere, mulţi dintre ei încă analfabeţi. Maturizându-se, Profetul a devenit cunoscut pentru corectitudinea, cinstea, generozitatea şi sinceritatea sa. Era atât de cinstit, încât a fost numit „Cel Cinstit“. Muhammed era foarte credincios şi a urât încă de mic idolatria poporului său.

La vârsta de 40 de ani a primit prima revelaţie de la Dumnezeu Creatorul prin intermediul îngerului Gavriil. Revelaţia a continuat timp de 23 de ani şi reprezintă ceea ce numim astăzi Coranul cel Sfânt.

În momentul în care a început să recite din Coran şi să îndrume spre religia adevărului, el şi un mic grup de credincioşi au fost persecutaţi de cei necredincioşi. Aceste persecuţii au fost aşa de dure, încât, în anul 622, Allah Dumnezeu le-a poruncit să emigreze. Emigrarea din Mekka la Medina, un oraş aflat la 260 de km distanţă, marchează începutul calendarului musulman. După mai mulţi ani, Muhammed şi adepţii săi s-au întors la Mekka şi i-au iertat pe cei necredincioşi.

Înainte de moartea Profetului, la vârsta de 63 de ani, o mare parte a Peninsulei Arabe devenise musulmană. La un secol de la moartea sa, Islamul s-a răspândit din vestul Spaniei până în estul Chinei. La baza răspândirii rapide a Islamului a stat pacea, dreptatea şi claritatea doctrinelor sale. Islamul îndrumă spre credinţa în Dumnezeu Unicul, Singurul care merită să fie adorat.

Profetul Muhammed era un exemplu perfect de onestitate, corectitudine, milostenie, generozitate şi curaj; de aceea a fost numit şi ,,Cel demn de încredere“. Cu toate că era doar un om, a fost apărat de toate relele diavolului; tot ceea ce a făcut a fost din iubire faţă de Dumnezeu Creatorul.

Ce cred musulmanii despre Iisus?

Musulmanii îl respectă şi îl preţuiesc pe Iisus. Ei îl consideră unul dintre cei mai mari trimişi ai lui Dumnezeu. Coranul confirmă naşterea lui miraculoasă în capitolul „Maryam“ şi o descrie astfel: „[Adu-ţi aminte] când îngerii au zis: «O, Maria! Allah îţi vesteşte un Cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa, fiul Mariei, măreţ în această lume ca şi în lumea de Apoi şi unul dintre cei mai apropiaţi [de Allah]». El le va vorbi oamenilor din pruncie, la fel şi când va fi bărbat între două vârste şi va fi dintre cei evlavioşi. Însă ea a zis: «Cum să am eu un prunc, dacă nu m-a atins niciun bărbat şi nici târfă nu sunt?». I-a răspuns El: «Întocmai aşa!» Allah creează ceea ce voieşte El. Când El hotărăşte un lucru, El spune doar «Fii!» şi el este de îndată!“ (Capitolul Ali ‘Imran: 45-47).

Iisus s-a născut în mod miraculos, prin simpla poruncă a lui Dumnezeu, aşa cum şi Adam a fost creat miraculos din pământ. Dumnezeu a spus: „Înaintea lui Allah, Iisus este asemenea lui Adam, pe care El l-a făcut din lut şi apoi i-a zis lui «Fii!» şi el a fost.“ (Capitolul Ali ‘Imran: 59).

În timpul misiunii sale profetice, Iisus a făcut multe minuni. Dumnezeu Creatorul ne spune despre Iisus: „Şi el va fi trimis la fiii lui Israel şi le va zice: «Eu vin la voi cu semn de la Domnul vostru! Eu plămădesc pentru voi din lut ca un chip de pasăre şi suflu asupra sa şi se va face o pasăre vie, cu voia lui Allah. Şi-i voi tămădui pe orb şi pe lepros, şi-i voi învia pe morţi, cu voia lui Allah. Eu vă voi spune ceea ce mâncaţi şi ceea ce păstraţi în casele voastre...“ (Capitolul Ali ‘Imran: 49).

Musulmanii cred că Iisus nu a fost crucificat. Duşmanii lui Iisus au plănuit să îl crucifice, dar Dumnezeu l-a salvat şi l-a ridicat la El; aceştia au arestat un alt om şi l-au crucificat, crezând că era Iisus. Dumnezeu Creatorul spune în Coran: „Şi din pricina vorbelor lor: «Noi l-am omorât pe Mesia Iisus, fiul Mariei, trimisul lui Allah!», în vreme ce ei nu l-au omorât, nici nu l-au răstignit pe cruce, ci a fost făcut cineva să semene cu el!“ (Capitolul An-Nisa’: 157).

Nici Muhammed şi nici Iisus nu au venit să schimbe doctrinele de bază ale credinţei în Unicitatea lui Dumnezeu Creatorul, ci doar să le confirme şi reînnoiască.

Cum poate cineva să devină musulman?

Foarte simplu! Doar spunând: „Eşhedu en la ilahe illa Allah we eşhedu enne Muhammeden rasullullah.“ Ceea ce înseamnă: „Mărturisesc că nu există un alt dumnezeu în afară de Allah şi că Muhammed este Trimisul Său.“

Prima parte a mărturisirii de credinţă: „Nu există un alt dumnezeu în afară de Allah“ înseamnă că nimeni nu merită adorat decât Allah, iar El nu are nici parteneri, nici fiu. Pentru a fi musulman, cineva ar trebui să creadă că Sfântul Coran este Cuvântul lui Dumnezeu, revelat Profetului, şi că Ziua Judecăţi‏i (Ziua Învierii) este reală şi va veni aşa cum Dumnezeu ne-a prevestit şi ne-a făgăduit în Coran. Pe scurt, persoana trebuie să accepte Islamul ca religie a sa şi să nu creadă decât în Dumnezeu Creatorul.

Profetul a spus: „Allah se bucură aşa de mult de căinţa uneia dintre creaturile Sale, atunci când aceasta se întoarce spre El, la fel cum se bucură şi un om, atunci când îşi regăseşte cămila încărcată cu provizii, care dispăruse şi îl lăsase singur în deşert, fără nicio speranţă. El ajunge lângă un copac, de care se reazămă, aşteptându-şi parcă moartea, fără nicio speranţă în găsirea cămilei. Într-un moment de disperare, aceasta apare din senin. Aşadar, el o apucă de căpăstru şi plângând de bucurie spune: «O, Doamne, Tu eşti servitorul meu şi Eu sunt stăpânul Tău!“ Greşeala lui e cauzată de intensitatea bucuriei sale.

Drepturile omului în Islam

Islamul oferă multe drepturi individului. În continuare, vom menţiona câteva dintre ele: viaţa şi proprietatea tuturor cetăţenilor este sacră şi inviolabilă, fie ei musulmani sau nu. Islamul protejează onoarea într-un stat islamic. Astfel, insultarea altor oameni sau gluma pe seama lor nu este permisă. Profetul Muhammed a spus: „Cu adevărat, sângele, proprietatea şi onoarea ta sunt inviolabile.“

Rasismul este interzis în Islam, pentru că Sfântul Coran insistă asupra egalităţii dintre oameni: „O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o muiere şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca voi să vă cunoaşteţi. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateştiutor şi Bineştiutor.“ (Capitolul Al-Hujurat: 13).

Desigur, Islamul respinge ideea favorizării unor cetăţeni sau naţiuni în virtutea puterii sau a banilor lor. Dumnezeu i-a creat pe oameni egali; ei se deosebesc doar prin credinţă şi evlavie. Profetul Muhammed a spus: „O, voi oameni! Allah este Unic şi Adam (tatăl omenirii) este singur. Un arab nu este mai bun decât un ne-arab şi un ne-arab nu este mai bun decât un arab, aşa cum şi un om alb nu este mai bun decât un om negru − şi invers − decât în pioşenie.“

Una dintre problemele majore ale omenirii din zilele noastre o reprezintă rasismul. Omul a inventat naveta spaţială care l-a ajutat să ajungă pe lună, dar nu a reuşit să-i oprească pe oameni să se urască şi să se omoare între ei. Încă de pe vremea Profetului, Islamul a oferit un exemplu bun pentru combaterea rasismului. Pelerinajul anual (hajj) la Mekka demonstrează frăţia dintre oameni aparţinând tuturor raselor şi naţiunilor, atunci când aproape 2 milioane de musulmani, de pe tot globul, se întâlnesc pentru a face pelerinajul.

Islamul este religia dreptăţii. Dumnezeu Creatorul spune: „Allah vă porunceşte să daţi înapoi stăpânilor lor lucrurile încredinţate, iar dacă judecaţi între oameni, să judecaţi cu dreptate!“ (Capitolul An-Nisa’: 58). Şi tot El mai spune: „...şi împăcaţi-le pe ele cu dreptate şi fiţi nepărtinitori, fiindcă Allah îi iubeşte pe cei drepţi.“ (Capitolul Al-Hujurat: 9). Trebuie să fim drepţi chiar şi cu cei pe care îi urâm, pentru că Dumnezeu spune: „Să nu vă împingă ura împotriva unui neam să fiţi nedrepţi! Fiţi drepţi, căci aceasta este mai aproape de evlavie!“ (Capitolul Al-Ma’ida: 8). Profetul Muhammed a spus: „O, oameni buni! Aveţi grijă de nedreptate! Pentru că nedreptatea vă va întuneca în Ziua Judecăţ‏ii.“ Iar cei care au fost privaţ‏i de anumite drepturi (care li s-ar fi cuvenit cu certitudine) în această viaţ‏ă le vor primi în Ziua Judecăţ‏ii. Aşa cum a spus Profetul: ,,În Ziua Judecăţ‏ii drepturile vor fi date celor care le merită şi greşelile vor fi îndreptate...“.

Islamul investeşte femeia, căsătorită sau nu, cu drepturi depline, inclusiv cu dreptul de a poseda proprietăţi şi de a obţine câştig din ele. Ea are dreptul de a vinde şi cumpăra aceste proprietăţi fără acordul soţului, de a face cadouri sau de a da milostenie şi de a-şi cheltui banii aşa cum doreşte. O sumă de bani este dată miresei de către mire pentru folosul ei personal. În plus, femeii îi este recunoscută individualitatea; identitatea sa personală nu se dizolvă în cea a bărbatului − ea poate să îşi păstreze propriul nume de familie chiar şi după căsătorie. Islamul îl încurajează pe bărbat să îşi trateze soţia cu respect, pentru că Profetul Muhammed a spus: „Cel mai bun dintre voi este cel care este bun cu soţia sa.“

În Islam, mamele ocupă un loc foarte important. Islamul ne recomandă să le tratăm cât mai bine. Un om a venit la Profetul Muhammed şi i-a spus: „O, Trimis al lui Allah! Care persoană este mai demnă de respect?“. Profetul a spus: „Mama ta!“. „Şi apoi cine?“, a întrebat omul. A spus Profetul: „Mama ta!“. „Apoi?“. „Mama ta şi apoi tatăl tău!“.

Familia în Islam

Familia, unitatea de bază a civilizaţiei, se află acum la nivel mondial în faza de dezintegrare. Sistemul familial islamic menţine drepturile soţului, soţiei şi ale copiilor într-un echilibru perfect. Normele morale coranice promovează comportamentul deschis, generozitatea şi dragostea într-un sistem familial organizat. Pacea şi securitatea oferite de o familie stabilă au o importanţă deosebită şi sunt esenţiale în evoluţia spirituală a membrilor săi.

În lumea islamică se găsesc cu greu „case de bătrâni“. Efortul de a-i ajuta pe părinţii tăi într-un moment dificil din viaţa lor este considerat o onoare şi o binecuvântare. În Islam, nu este de ajuns ca noi să ne rugăm pentru părinţii noştri, ci trebuie să fim foarte înţelegători, să ne amintim că şi ei s-au sacrificat pentru noi pe când eram copii neajutoraţi. Mamelor li se acordă un respect deosebit. Când părinţii noştri ajung la o anumită vârstă, trebuie trataţi cu respect şi compasiune.

În Islam, ajutorul acordat părinţilor reprezintă o îndatorire importantă, a doua după rugăciune. Nu este frumos să îţi arăţi iritarea faţă de ei, când, fie cu voia sau fără voia lor, devin dificili la bătrâneţe. Dumnezeu spune: „Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le zice lor «Of!» şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. Şi din îndurare coboară pentru ei aripa smereniei şi îndurării şi spune: «Doamne, fii îndurător cu ei, căci ei m-au crescut când am fost mic.»“ (Capitolul Al-’Isra: 23-24).

Modul în care Islamul a influenţat dezvoltarea ştiinţei

Islamul îl îndrumă pe om să-şi folosească puterea minţii. După câţiva ani de la răspîndirea Islamului, civilizaţiile mari au început să înflorească. Sinteza ideilor estice şi vestice, a vechiului cu noul, a adus mari avantaje în medicină, fizică, anatomie, astronomie, geografie, arhitectură, artă şi literatură. Multe sisteme de importanţă crucială, cum ar fi algebra, numerele arabe şi conceptul de zero (vital în avansarea matematicii) au fost transmise Europei medievale de către lumea musulmană. Instrumente sofisticate au făcut posibile expediţii de cercetare; de exemplu, astrolabul, cvadrantul şi hărţ‏ile au fost create de musulmani.

Ce spune Islamul despre terorism?

Cuvântul „Jihad“ dă fiori celor mai mul‏ţi vestici. Practic, se pune semnul egalităţii între jihad şi opresiune, violen‏ţă. Oricum, trebuie specificat că identificarea jihadului cu „războiul sfânt“ nu-şi are nici sursa, nici justificarea în Islam. Această noţ‏iune a fost introdusă în timpul cruciadelor pentru a justifica masacrele şi jefuirea oraşelor şi aşezărilor din acele vremuri.

Doar printr-o simplă consultare a surselor Islamului, menţionate mai sus, se poate vedea că „jihad“ înseamnă a depune efort, a te strădui pe calea lui Dumnezeu. Acest cuvânt arab are mai multe sensuri, cel de bază fiind acela de a lupta, de a depune efort pe o cale dreaptă. Încercând să simplificăm, putem spune că există „marele jihad“, care reprezintă, de fapt, lupta cu tine însuţ‏i, şi „micul jihad“, care implică o luptă fizică, o acţiune combativă. Profetul Muhammed spunea: „Cel mai bun jihad pentru cineva este să lupte împotriva lui însuşi pentru Allah, Cel Puternic şi Măre‏ţ.“ În această relatare a Profetului se are în vedere lupta drept-credinciosului cu poftele lumeşti care îl atrag înspre păcat, străduinţa de a face faţă cu credinţă încercărilor vieţii.

De asemenea, Dumnezeu spune în Coran: „Nu da ascultare necredincioşilor şi luptă împotriva lor cu el, în luptă neslăbită!“ (Capitolul Al-Furqan: 52). Dumnezeu vrea să transmită musulmanilor: „Nu te supune necredincioşilor renunţând la religia ta, ci luptă cu ei cu luptă mare, pentru a le transmite Coranul şi pentru a-i face pe oameni să înţeleagă!“. Acest verset coranic face parte din perioada mekkană şi specifică porunca de a lua parte la lupta sfântă prin care nu se înţelege însă lupta militară. Micul jihad a dispărut în ultimii 400 de ani de pe scena fenomenelor politice violente, revenind brusc în 1980, din păcate, cu ajutorul Americii.

Reîntorcându-ne la încercarea de a defini jihadul, trebuie să explicăm că musulmanii, controlând şi luptând împotriva propriilor dorin‏ţe, pot să se străduiască şi fizic pe calea lui Dumnezeu. Este acel „mic jihad“, fizic şi combativ, care primeşte atât de multe critici. Doar din simplă ignoranţ‏ă, acest tip de jihad şi islamul sunt privite cu teroare, iar musulmanii identificaţi cu teroriştii; scopul acestui jihad „fizic“, atunci când se desfăşoară după legi bine stabilite, reprezintă înălţ‏area Cuvântului lui Dumnezeu. Toţ‏i cei care strigă după libertate, peste tot în lume, au o şansă de a se elibera. Aşa cum pacifiştii îşi aleg o cale proprie, atunci când lumea devine într-adevăr plină de anarhie şi rea-voinţ‏ă, la fel este şi strategia celor angrenaţi în jihad. Dacă nu ar fi existat un astfel de jihad, corupţ‏ia ar fi cuprins pământul: „... şi de nu i-ar fi oprit Allah pe oameni, pe unii prin al‏ţii, ar fi dărâmate chilii, biserici, temple şi moschei în care numele lui Allah este pomenit atât de mult. Allah îi ajută neîndoielnic aceluia care-L ajută pe El. Allah este Tare şi Puternic!“ (Capitolul Al-Hajj: 22-40).

Dumnezeu le îngăduie drept-credincioşilor care sunt atacaţi şi nedreptăţiţi de necredincioşi să lupte împotriva lor şi le promite să-i ajute împotriva acelora care i-au scos din căminele lor pe nedrept, doar din cauza religiei lor. Dumnezeu a făcut din lupta dintre oameni un mijloc pentru reprimarea neadevărului; dacă drept-credincioşii nu ar ridica armele, ar fi răpuşi de neadevăr şi necredinţă, iar lăcaşurile lor de cult nimicite pe întregul pământ.

Acest tip de jihad, fie el defensiv sau ofensiv, este poruncit de Dumnezeu musulmanilor; prin această poruncă se urmăreşte ca fiinţele oprimate şi neajutorate să fie salvate de tirania lumii, într-un moment sau altul al istoriei: „Şi ce este cu voi de nu luptaţ‏i pe calea lui Allah pentru bărba‏ţii, muierile şi copiii slabi care zic: «Doamne! Scoate-ne pe noi din cetatea aceasta cu un neam nelegiuit şi dă-ne nouă din partea Ta un ocrotitor, şi dă-ne nouă din partea Ta un ajutor!»“ (Capitolul An-Nisa’: 75).

Drept-credinciosului i se porunceşte să lupte pentru ocrotirea celor slabi care nu pot să se apere, a căror demnitate a fost năruită de Taghut, cel care le-a impus tot felul de ticăloşii. Drept-credincioşii trebuie să-şi dea sufletele pentru a-i salva pe bărbaţii, muierile şi copiii slabi care se roagă lui Dumnezeu să le trimită pe cineva care să îi ajute: „...şi lucrul acesta nu le este străin drept-credincioşilor, căci ei au făcut legământ cu Dumnezeu din clipa când au primit credinţa să se izbăvească pe ei înşişi şi să-i izbăvească pe toţi oamenii de orice ticăloşie şi nelegiuire.“

Oricine cunoaşte istoria timpurie a Islamului va şti că toate acele naţ‏iuni care au venit sub steagul Islamului fuseseră într-adevăr oprimate. De exemplu, putem aminti că, atunci când companionii Profetului Muhammed au pornit un jihad ofensiv împotriva egiptenilor, persanilor şi romanilor, oamenii nu le-au opus rezisten‏ţă deloc. Dimpotrivă, ei au acceptat Islamul într-un număr atât de mare, încât este neconvingător a spune că jihadul în Islam a adus altceva decât eliberarea acelor oameni, o eliberare după secole de tiranie.

Astfel este calea glorioasă a jihadului musulman. Să comparăm jihadul cu maniera brutală a ostilităţ‏ilor din restul lumii de-a lungul secolelor, de la cruciade până la colonialism. În timp ce pretind pacea şi securitatea în lume, naţ‏iunile puternice de astăzi bombardează civili nevinovaţ‏i. Ne referim aici la bombardarea Sudanului, Afganistanului, Iugoslaviei, Irakului, la distrugerea vieţ‏ilor nevinovate, totul realizat sub masca scopului general de menţ‏inere a păcii în lume. Dar: „... dacă li se spune lor: «Nu face‏ţi stricăciune pe pământ!», ei zic: «Noi doară suntem făcători de bine.», Însă ei sunt făcători de stricăciuni, dar nu-şi dau seama.“ (Capitolul Al-Baqara: 11-12).

Vorbeam mai sus de un jihad desfăşurat după legi bine stabilite; este vorba de limitele jihadului, de ce se face şi ce nu se face. A nu depăşi limitele înseamnă a nu omorî femei şi copii, aşa cum Profetul Muhammed afirma: „Este interzisă omorârea femeilor şi copiilor!“

De asemenea, nedepăşirea limitelor implică neatacarea, sub nicio formă, a bătrânilor, a celor bolnavi, a călugărilor, a oamenilor care se roagă în lăcaşurile de cult, a celor care lucrează pământul. Nedepăşirea limitelor înseamnă să nu fie omorâte animalele decât pentru a acoperi nevoile de hrană, să nu fie arse recoltele şi vegetaţ‏ia (în general), să nu fie otrăvite apele şi distruse casele, mânăstirile, bisericile şi sinagogile: „Allah nu vă opreşte să faceţ‏i bine acelora care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre, [ba din contră] să fi‏ţi foarte buni şi drepţ‏i, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţ‏i.“ (Capitolul Al-Mumtahana: 8). Dumnezeu nu le interzice drept-credincioşilor să le facă bine necredincioşilor care nu au luptat împotriva musulmanilor şi nu i-au alungat pe ei din căminele lor şi să-i trateze pe ei cu dreptate, fiindcă Dumnezeu îi iubeşte pe cei drepţi.

După citirea unor astfel de pasaje din Coran şi cunoaşterea a ceea ce este permis şi interzis în jihad, regulile războiului capătă un nou în‏ţeles, un în‏ţeles al dreptăţ‏ii.

Acum vom aborda un alt aspect de care auzim, din păcate, din ce în ce mai des: bombardamentele sinucigaşe. Se pune întrebarea, pentru musulmani şi pentru nemusulmani, dacă acestea fac parte din jihadul purtat pe calea lui Allah.

Conform celor men‏ţionate mai sus, fără nicio altă analiză, se poate deduce foarte simplu că astfel de ac‏ţiuni nu sunt dictate de religie, cu toate că, din păcate, mulţ‏i musulmani iau aceste bombardamente sinucigaşe drept un act de virtute care va fi răsplătit. Această concepţ‏ie se abate de la adevăr. Profetul Muhammed spunea: „Acela care merge către extreme este distrus!“

Bombardamentele sinucigaşe constituie, fără îndoială, un mod extremist de a privi lucrurile, însă această concepţie, din păcate, s-a extins şi în rândurile musulmanilor. Analizând regulile războiului islamic, nu am găsit nici o astfel de specificare printre spusele Profetului şi ale companionilor săi. Din nefericire, în zilele noastre, câ‏ţiva musulmani (greşit îndrumaţ‏i) cred că astfel de acte pavează drumul redeşteptării Islamului şi întoarcerea la glorioasele legi, însă noi ţ‏inem minte spusele Profetului: „Nu fiţ‏i încânta‏ţi de acţ‏iunile cuiva, până nu vedeţ‏i cum le va duce la bun sfârşit.“

Cum se sfârşesc aceste acţ‏iuni sinucigaşe? Un picior aici, o mână acolo ... şi represalii masive care vor omorî mai mulţ‏i oameni şi îi vor persecuta pe al‏ţii. Cum poate cineva să fie încântat de o astfel de acţ‏iune, de sfârşitul unei astfel de ac‏ţiuni? Cum categorisim acest tip de acţ‏iuni? Sinucidere − ceea ce este foarte clar interzis în Islam, ca de altfel în orice altă religie monoteistă. Muhammed spunea: „Pe cel care se omoară singur, în orice fel, Allah îl va chinui cu focul Iadului.“ Este într-adevăr surprinzător că aceşti oameni se sinucid, deşi Dumnezeu spune clar în Coran: „... Şi nu vă ucideţ‏i voi înşivă! Allah este îndurător cu voi!“ (Capitolul An-Nisa’: 29). Este indubitabil o concepţ‏ie total greşită că acela care se sinucide în numele Islamului merită Paradisul. Despre cel care îşi ia singur viaţ‏a Profetul spune: „El va fi locuitorul Focului“; „O persoană poate să făptuiască lucruri care par potrivite unui locuitor al Paradisului, dar, de fapt, îl vor face locuitor al Focului!“

Cei mai mulţ‏i dintre ei nu doresc decât răzbunare şi aici deja nu mai vorbim despre Islam, despre ceea ce este permis sau interzis. Poate fi vorba de un scop politic sau de sete de răzbunare, de orice altceva, dar nu de Islam. Să iei viaţ‏a pe care Dumnezeu ţ‏i-a dat-o este un mare păcat, la fel cum şi să iei alte vieţ‏i este interzis, pentru că viaţ‏a umană este un dar de la Dumnezeu, un dar cu adevărat pre‏ţios: „... cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet sau de o altă stricăciune pe pământ este ca şi când i-ar ucide pe toţ‏i oamenii, iar cel care lasă în viaţ‏ă un suflet este ca şi cum i-ar lăsa în via‏ţă pe toţ‏i oamenii...“ (Capitolul Al-Ma’ida: 32).

Prin urmare, orice tip de extremism, cum ar fi şi luarea de ostatici, deturnarea avioanelor şi plasarea bombelor în locuri publice, nu sunt doar condamnate, ci total interzise în Islam!

Islamul este o religie a milosteniei şi nu permite terorismul. În Coran, Dumnezeu spune: „Allah nu vă opreşte să faceţi bine acelora care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre, ba din contra, să fiţi foarte buni şi drepţi, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţi.“ (Capitolul Al-Mumtahana: 8). Profetul Muhammed obişnuia să le amintească soldaţilor săi să nu ucidă femei şi copii şi îi sfătuia „să nu trădeze, să nu facă excese şi să nu ucidă noi-născuţi.“ De asemenea, el mai spunea: „Oricine ucide un om care avea un pact cu musulmanii nu va mirosi parfumul Paradisului, cu toate că parfumul lui se va simţi de la o distanţă de 40 de ani.“ La fel, Profetul a oprit pedepsirea prin foc. Crima este considerată al doilea păcat major în Islam şi Profetul ne-a avertizat că, în Ziua Judecăţi‏i, primele cazuri care vor fi judecate între oameni vor fi acelea de vărsare de sânge.

Mai mult decât atât, musulmanii sunt încurajaţi să fie blânzi cu animalele şi să respecte interdicţia de a le ucide. Profetul a spus: „O femeie a fost pedepsită pentru că a închis o pisică până ce aceasta a murit de foame. Pentru această faptă a ajuns în Iad. În timp ce a ţinut-o închisă, femeia nu i-a dat pisicii să mănânce şi să bea şi nici nu a lăsat-o să meargă să-şi caute singură hrana.“ Tot Profetul a spus că un om a fost răsplătit, pentru că i-a dat de băut unui câine căruia îi era foarte sete; Dumnezeu l-a iertat pentru păcatele sale. Profetul a fost întrebat: „O, Profet al lui Allah, vom fi răsplătiţi dacă suntem buni cu animalele?“ şi el a spus: „Există o răsplată în fiecare animal sau fiinţă umană.“

Pe de altă parte, când un animal este sacrificat pentru mâncare, Profetul ne sfătuieşte să facem aceasta fiind cât se poate de atenţi şi grijulii faţă de animal. El a spus: „Când un animal este sacrificat, sacrificarea trebuie să fie făcută în cel mai uşor mod. Cel care îl taie trebuie să-şi ascută cuţitul pentru ca animalul să nu sufere.“

Luând în considerare cele menţionate mai sus, precum şi alte legi islamice, incitarea la acte de terorism, distrugerea clădirilor şi proprietă‏ţilor, bombardarea şi mutilarea oamenilor nevinovaţi sunt acte detestabile şi inacceptabile în Islam. Musulmanii urmează o religie a păcii, milosteniei, iertării, religie care nu are nicio legătură cu evenimentele violente care au ajuns să fie asociate cu musulmanii. Dacă un musulman comite astfel de acte, atunci se face vinovat de violarea legilor islamice.

Relaţ‏iile dintre musulmani şi nemusulmani

Referindu-ne la relaţ‏iile dintre musulmani şi nemusulmani, trebuie să fim sinceri şi să spunem că Islamul ne obligă pe noi, musulmanii, să transmitem mesajul lui Dumnezeu, în forma sa finală − Coranul, către toţ‏i oamenii: „Luptaţ‏i pe calea lui Allah împotriva acelora care se luptă cu voi, dar nu începeţ‏i voi lupta, căci Allah nu-i iubeşte pe cei care încep lupte!“ (Capitolul Al-Baqara: 190).

În plus, această datorie este specificată în rela‏ţie cu „oamenii Căr‏ţii“ − cum sunt numiţ‏i evreii şi creştinii. De ce „oamenii Cărţ‏ii“? Pentru că Sfântul Coran face o distincţ‏ie clară între politeişti sau atei şi oamenii care urmează profeţ‏ii, primitorii revelaţ‏iei divine: „Spune: «O, oameni ai Cărţ‏ii! Voi nu vă sprijiniţ‏i pe nimic, până ce veţ‏i împlini Tora şi Evanghelia şi ceea ce vi s-a trimis de către Domnul vostru!...»“ (Capitolul Al-Ma’ida: 68);

„Cei care au crezut, cei care s-au iudaizat, sabeenii şi creştinii, aceia dintre ei care vor crede în Allah şi în Ziua de Apoi şi vor săvârşi fapte bune, nu au a se teme şi nici nu se vor întrista.“ (Capitolul Al-Ma’ida: 69);

„... după cum vei găsi că cei mai prietenoşi faţ‏ă de cei ce cred sunt aceia care spun: «Noi suntem creştini.» Şi aceasta pentru că printre ei se află preo‏ţi şi călugări şi pentru că ei nu sunt semeţ‏i.“ (Capitolul Al-Ma’ida: 82).

În zilele noastre, în toată lumea, toţ‏i credincioşii se confruntă cu aceleaşi probleme: ateismul, materialismul, decaden‏ţa morală etc. Noi trebuie să luptăm împreună şi să ne fim alături.

Sperăm şi simţ‏im că acesta reprezintă un fundament suficient pentru ca toţi credincioşii să se întâlnească, să se înţ‏eleagă reciproc, să-şi dea mâna şi să meargă împreună pe calea adevărului, păcii şi dreptăţ‏ii − Calea lui Dumnezeu.

Leopold Weiss, politician austriac, ziarist şi scriitor, fost corespondent străin pentru „Frankfuerter Zeitung“, a scris Islamul la răspântie şi Drumul către Mekka şi a tradus Coranul. Domnia sa spunea: „Islamul îmi apare ca o perfectă operă de arhitectură. Toate părţ‏ile sunt concepute armonios pentru a se completa şi a se sus‏ţine una pe alta. Nimic nu este de prisos şi nimic nu lipseşte, având drept consecinţ‏ă un echilibru absolut şi o pace sufletească solidă.“

S. Tritton spunea în cartea sa Islamul (Londra, 1951): „Imaginea soldatului musulman înaintând cu sabia într-o mână şi cu Coranul în cealaltă este întru totul falsă.“

INTRODUCERE

Coranul, singura călăuzire adevărată pentru umanitate, a fost revelat pentru a învăţa oamenii cum să facă faţă tuturor situaţiilor pe care le-ar putea întâmpina în această lume. În plus, tradiţia Profetului nostru (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne arată cum să aplicăm învăţăturile coranice în viaţa noastră. Dumnezeu le-a oferit oamenilor posibilitatea de a înţelege cum să trăiască conform moralităţii expuse în Coran, menţionând exemple din viaţa profeţilor şi a altor musulmani: „Voi aţi avut în el o pildă frumoasă, pentru cel ce nădăjduieşte în Allah şi în Ziua de Apoi. Dacă, însă, cineva întoarce spatele, [să se ştie că] Allah este Deajuns pentru Sine şi este Demn de Laudă.“ (Capitolul Al-Mumtahana: 6) şi „V-am trimis Noi vouă versete limpezitoare şi pildă de la cei care s-au petrecut mai înainte de voi şi îndemn pentru cei care au frică [de Allah]...“ (Capitolul An-Nur: 34). În aceste versete, El le reaminteşte musulmanilor sinceri şi devotaţi, care îşi doresc tot ce este mai bun în Viaţa de Apoi, că oamenii prezentaţi în Coran le oferă un exemplu bun şi o călăuzire dreaptă.

Dintre aceşti musulmani sinceri se distinge Maria (Pacea fie asupra sa!), una dintre cele două femei menţionate în Coran pentru caracterul lor exemplar: „Şi Allah a dat-o drept pildă pentru aceia care cred pe muierea lui Faraon, care a zis: «Doamne, durează-mi mie o casă lângă Tine în Rai şi mântuieşte-mă pe mine de neamul de nelegiuiţi!» Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui ‘Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie.“ (Capitolul At-Tahrim: 11-12). Aşadar, fiecare credincios este responsabil să studieze şi să încerce să-şi însuşească caracterul exemplar al Mariei, descris cu cea mai mare acurateţe în Coran.

Prin modelul Mariei, Dumnezeu ne prezintă caracterul ideal al femeii musulmane. Acest caracter este complet diferit de caracterul obişnuit al femeilor din societăţile laice din zilele noastre; acesta din urmă este modelat, în general, conform standardelor sociale aflate încă în vigoare, moştenite de la strămoşi. În acest orizont social se aşteaptă ca bărbaţii şi femeile să se conformeze unor trăsături caracteriale foarte diferite, dat fiind că idealurile, viziunea asupra lumii, modul de viaţă şi perceperea evenimentelor de către bărbaţi se presupun a fi diferite de cele ale femeilor.

Totuşi, conform Coranului, bărbaţii şi femeile au aceleaşi responsabilităţi şi acelaşi caracter; Dumnezeu face referire la un caracter musulman ideal. El defineşte caracterul islamic în versetele următoare: „Musulmanilor şi musulmanelor, drept-credincioşilor şi drept-credincioaselor, celor supuşi şi celor supuse, celor iubitori de adevăr şi celor iubitoare de adevăr, celor statornici şi celor statornice, celor smeriţi şi celor smerite, celor ce dau milostenii şi acelora [dintre femei] care dau milostenii, celor care postesc şi acelora [dintre femei] care postesc, celor care îşi păzesc castitatea lor şi acelora [dintre femei] care şi-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Allah mereu şi acelora [dintre femei] care-L pomenesc, Allah le-a pregătit iertare şi răsplată mare.“ (Capitolul Al-’Ahzab: 35).

Aşa cum se demonstrează în acest verset, caracterul fiecărei persoane, bărbat sau femeie, nu este determinat în funcţie de valorile societăţii respective sau de perpetuarea tradiţiilor, ci doar prin raportare la caracterul ideal musulman. Orice femeie care îmbrăţişează acest caracter îşi va forma cea mai puternică şi fermă personalitate posibilă. Iar prin aplicarea efectivă a acestui model în viaţa sa, ea va câştiga mulţumirea şi dragostea lui Dumnezeu în loc să depună eforturi inutile pentru a obţine recunoaşterea statutului sau a superiorităţii sale ca individ în cadrul societăţii.

În această carte ne vom ocupa de caracterul femeii obişnuite, aşa cum se manifestă în societăţile laice, şi vom analiza procesul prin care acesta a ajuns să fie atât de deformat. În plus, vom analiza caracterul Mariei, pe care Dumnezeu a ridicat-o deasupra tuturor femeilor, definind astfel caracterul ideal al femeii musulmane. La sfârşitul acestui studiu, vom conchide că superioritatea fiinţei umane se stabileşte numai în funcţie de credinţa, frica şi respectul faţă de Dumnezeu şi de caracterul elevat al persoanei respective, iar fiecare bărbat sau femeie care face fapte bune va fi răsplătit(ă) cu dreptate prin mulţumirea şi Îndurarea lui Dumnezeu asupra sa şi cu Paradisul, aşa cum se precizează în versetul următor: „Oricine face fapte bune, bărbat sau femeie − credincios fiind − aceia vor intra în Rai şi nu vor fi nedreptăţiţi nici cât un punct.“ (Capitolul An-Nisa’: 124).

Un alt scop pe care ne propunem să îl atingem în această carte constă în dezvăluirea deficienţelor prezente în caracterul femeii obişnuite din societăţile laice şi în împărtăşirea cunoaşterii islamice acelor oameni care caută adevărul, dorind să descopere şi să adopte acel stil de viaţă şi moralitate, răsplătit prin onoare, respect şi excelenţă atât pe pământ, cât şi în Viaţa de Apoi.

MARIA: O FEMEIE MUSULMANĂ EXEMPLARĂ

„[Adu-ţi aminte] când îngerii au zis: «O, Maria! Allah te-a ales şi te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor!»“

(Capitolul Ali ‘Imran: 42)

MARIA: O FEMEIE MUSULMANĂ EXEMPLARĂ

Caracteristicile societăţii în care a trăit

Conform surselor istorice, Dumnezeu a onorat-o pe Maria, care a trăit în urmă cu aproximativ două milenii, prin naşterea Profetului Iisus (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Ea a fost una dintre femeile alese, atât pe pământ, cât şi în Viaţa de Apoi. S-a născut în Palestina ocupată de romani; era evreică şi trăia într-o comunitate iudaică.

Idolatria constituia religia statului roman. Evreii, alcătuind o naţiune preferată în trecut de Dumnezeu „faţă de celelalte lumi“ (Capitolul Al-Baqara: 47), au modificat religia Lui, au adoptat credinţe false, s-au răzvrătit împotriva poruncilor Sale şi nu mai erau mulţumitori şi recunoscători pentru darurile Lui asupra lor. Unii dintre ei chiar i-au omorât pe profeţii trimişi prin Îndurarea lui Dumnezeu, deoarece nu le-au convenit poruncile pe care aceşti bărbaţi binecuvântaţi le transmiteau. Coranul revelează nesupunerea lor: „Noi am încheiat legământ cu fiii lui Israel şi am trimis la ei profeţi. Dar de fiecare dată când vine la ei un trimis cu ceea ce nu era plăcut pentru sufletele lor, parte din ei i-au învinuit că mint, parte din ei i-au omorât.“ (Capitolul Al-Ma’ida: 70).

Maria a fost născută într-o perioadă tulbure, când singura speranţă a evreilor era prea mult aşteptatul lor Mesia, Salvatorul. Fără ca ea să ştie, Dumnezeu deja o alesese şi hotărâse să fie educată pentru a îndeplini această datorie sfântă. Maria ocupa un loc central în orizontul de aşteptare israelit, întrucât avea să dea naştere Profetului Iisus, lăudat de Dumnezeu astfel: „... numele lui va fi Al-Masih, Isa, fiul Mariei, măreţ în această lume ca şi în lumea de Apoi şi unul dintre cei mai apropiaţi [de Allah]. El le va vorbi oamenilor din pruncie, la fel şi când va fi bărbat între două vârste şi va fi dintre cei evlavioşi.“ (Capitolul Ali ‘Imran: 45-46).

Dumnezeu a ales-o pe Maria pentru a le aduce moralitatea şi religia autentică oamenilor care şi-au abandonat religia originară şi au adoptat tot felul de superstiţii şi speculaţii sterile. Dumnezeu a revelat multe aspecte din viaţa ei: naşterea şi familia din care făcea parte, naşterea Profetului Iisus, caracterul ei elevat şi modul în care a rezistat în faţa acuzaţiilor şi calomniilor societăţii.

Dumnezeu binecuvântează familia ‘Imran

Dumnezeu a revelat: „Allah i-a ales pe Adam, pe Noe, familia lui Avraam şi familia lui ‘Imran peste toate lumile [din vremea lor], ca scoborâtori unii din alţii...“ (Capitolul Ali ‘Imran: 33-34). Cu alte cuvinte, familia ‘Imran descinde din neamul Profeţilor Adam, Noe şi Avraam (Pacea lui Allah fie asupra lor!) şi ei toţi erau oameni binecuvântaţi. Una dintre aceste persoane alese a fost Maria, a cărei familie a crezut sincer în Dumnezeu, a respectat limitele pe care El le-a stabilit pentru umanitate, L-a căutat şi a avut încredere în El întotdeauna.

Naşterea Mariei

Când soţia lui ‘Imran, o credincioasă devotată, a aflat că este însărcinată cu Maria, s-a rugat imediat lui Dumnezeu. Ea L-a slăvit pe Dumnezeu şi I-a promis că Îi va dedica Lui copilul. Fata pe care a născut-o a fost numită Maria, cuvânt care, etimologic, înseamnă „a sluji“, adică, cu alte cuvinte, „cineva care Îl adoră pe Allah fără încetare“. Dumnezeu îi revelează ruga în versetele următoare: „[Adu-ţi aminte] când muierea lui ‘Imran a zis: «Doamne, Îţi juruiesc [numai] Ţie ceea ce este în pântecul meu, devotat numai Ţie! Primeşte-l de la mine! Tu eşti cel Care Aude Totul şi Atoateştiutor!» Şi când a născut, a zis ea: «Doamne, am zămislit o copilă!», dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă! «Eu i-am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!»“ (Capitolul Ali ‘Imran: 35-36).

Cuvântul arab „muharreren“, tradus aici ca „devotat [doar slujirii Tale]“, îl desemnează pe cel „preocupat numai de Viaţa de Apoi şi lipsit de orice interes faţă de această lume; slujitor în templul lui Allah; adorare devoţională intensă; cel a cărui adorare nu este pătată de scopuri lumeşti“. (1)

Adevărata libertate poate fi obţinută numai prin slujirea lui Dumnezeu, abandonarea în faţa Lui şi eliberarea de orice servitute faţă de alte fiinţe sau valori. Pentru aceasta s-a rugat soţia lui ‘Imran când a dedicat-o pe Maria lui Dumnezeu, dorindu-şi ca fiica ei să fie supusă numai lui Dumnezeu şi să nu caute mulţumirea oamenilor sau a societăţii.

Imediat după naşterea Mariei, mama ei s-a întors spre Dumnezeu, a căutat mulţumirea Lui şi L-a rugat să o protejeze pe Maria şi pe urmaşii ei de răutatea lui Şeitan. Dumnezeu a acceptat această rugă făcută din toată inima: „... şi a lăsat-o să crească cu bună creştere“ (Capitolul Ali ‘Imran: 37). Cu alte cuvinte, Maria a fost dăruită cu cea mai bună educaţie şi cel mai elevat caracter posibil.

Credinţa totală a Mariei, mama Profetului Iisus, izvorâtă din profunzimea inimii, acceptarea numai a lui Dumnezeu drept mentor, întoarcerea constantă către El şi predarea totală de sine în faţa Lui sunt exemple foarte importante asupra cărora toţi credincioşii ar trebui să reflecteze.

Dumnezeu l-a însărcinat pe Profetul Zaharia (Pacea lui Allah fie asupra sa!) cu educarea Mariei

Dumnezeu i-a dăruit Profetului Zaharia credinţă sinceră şi l-a lăudat şi l-a călăuzit pe calea cea dreaptă. Dumnezeu îl laudă şi-i evidenţiază devoţiunea, frica, respectul faţă de El, precum şi caracterul său superior: „Şi Zaharia, loan, Iisus şi Elie − toţi fiind printre cei cuvioşi! Şi Ismail, Eliseu, Iona şi Lot − pe toţi i-am preaales Noi deasupra tuturor seminţiilor! Şi am ales Noi dintre părinţii lor şi dintre urmaşii lor şi dintre fraţii lor şi i-am călăuzit Noi pe un drum drept.“ (Capitolul Al-’An’am: 85-87).

Dumnezeu ne-a dezvăluit că responsabilitatea educării Mariei i-a revenit Profetului Zaharia. El şi-a îndeplinit sarcina cu devoţiune, a fost martor la multe miracole din viaţa ei şi a observat că Dumnezeu a preferat-o celorlalţi oameni. Profetul a văzut cum Îndurarea lui Dumnezeu a susţinut-o şi i-a asigurat toate cele necesare. De exemplu: „... şi a încredinţat-o lui Zaharia. Şi de fiecare dată când intra Zaharia la ea în templu, găsea lângă ea mâncare. Şi a întrebat-o el: «O, Maria, de unde ai aceasta?» Iar ea îi răspundea: «Ea este de la Allah!» Allah îl hrăneşte pe cel pe care El voieşte, fără socoteală!“ (Capitolul Ali ‘Imran: 37).

Răspunsul dat de Maria la această întrebare dezvăluie Îndurarea şi Harul lui Dumnezeu asupra sa.

Dumnezeu a ales-o pe Maria peste femeile lumilor

Maria a fost o musulmană cu un devotament remarcabil, care s-a dedicat cu adevărat Domnului ei, I-a preamărit numele şi s-a întors către El în rugăciune constantă tot timpul vieţii. Aşa cum Dumnezeu a ales familia ‘Imran deasupra tuturor celorlalte, El a ales-o pe Maria, i-a asigurat cea mai bună educaţie, a purificat-o de orice răutate şi a aşezat-o deasupra tuturor femeilor. Dumnezeu îi descrie superioritatea: „[Adu-ţi aminte] când îngerii au zis: «O, Maria! Allah te-a ales şi te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor! O, Maria! Fii cu ascultare faţă de Stăpânul tău, prosternează-te şi pleacă-te, rugându-te împreună cu cei ce se pleacă!»“ (Capitolul Ali ‘Imran: 42-43).

Castitatea exemplară a Mariei

Maria, ca şi restul familiei sale, era cunoscută printre oameni atât pentru devoţiunea faţă de Dumnezeu, cât şi pentru religiozitatea, castitatea şi sinceritatea sa. Dumnezeu vorbeşte de ea ca de o persoană supusă Lui: „Şi [la fel şi] pe Maria, fiica lui ‘Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie“ (Capitolul At-Tahrim: 12); „Şi [adu-ţi aminte] de aceea care şi-a păstrat castitatea ei. Şi am suflat Noi asupra ei prin duhul Nostru şi am făcut din ea şi din fiul ei semn pentru [toate] lumile.“ (Capitolul Al -’Anbiya’: 91).

Maria îl întâlneşte pe îngerul Gavriil

Maria a trăit multe miracole de-a lungul vieţii. Unul dintre ele a fost întâlnirea cu îngerul Gavriil. Odată, când şi-a părăsit familia, s-a retras din comunitate şi a plecat spre est, l-a întâlnit pe îngerul Gavriil care i-a apărut sub înfăţişarea unui om bine clădit: „Pomeneşte în Carte [Coranul] şi de Maria, când ea s-a retras de la neamul ei într-un loc spre răsărit. Şi a pus între ea şi între ei un văl! Şi atunci am trimis la ea Duhul Nostru, care i s-a arătat cu înfăţişarea unui om adevărat“ (Capitolul Maryam: 16-17).

Neştiind cine este acest bărbat, ea a căutat refugiu la Dumnezeu şi a declarat că nu are frică mai adâncă şi respect mai profund decât faţă de Dumnezeu:„A zis ea: «Caut apărare la Cel Milostiv faţă de tine! Dacă tu eşti cuvios, [nu te apropia de mine]!»“ (Capitolul Maryam: 18).Vorbele ei dovedesc cu claritate încrederea plenară în Dumnezeu şi importanţa acordată castităţii şi devoţiunii faţă de El. Mai mult decât atât, ea l-a îndemnat pe acest bărbat necunoscut să aibă frică şi respect faţă de Dumnezeu.

Îngerul Gavriil s-a prezentat prin următoarele cuvinte:„I-a răspuns el: «Eu sunt numai un trimis al Domnului tău ca să-ţi vestesc un prunc curat!»“ (Capitolul Maryam: 19). Aşa cum este relatat în Coran: „Îngerii au zis: «O, Maria! Allah îţi vesteşte un Cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa, fiul Mariei, măreţ în această lume ca şi în lumea de Apoi şi unul dintre cei mai apropiaţi [de Allah]»“ (Capitolul Ali ‘Imran: 45). Maria a răspuns: „Însă ea a zis: «Cum să am eu un prunc, dacă nu m-a atins niciun bărbat şi nici târfă nu sunt?»“ (Capitolul Maryam: 20) − indicând castitatea ei. Îngerul Gavriil i-a spus: „I-a răspuns el: «Întocmai aşa!» Allah creează ceea ce voieşte El. Când El hotărăşte un lucru, El spune doar «Fii!» şi el este de îndată!“ (Capitolul Ali ‛Imran: 47); „I-a răspuns el: Aşa este! Dar Domnul tău a zis: «Acesta pentru Mine-i [un lucru] uşor! Şi-l vom face Noi un semn pentru oameni şi o îndurare din partea Noastră! Acesta-i un lucru [de mult] hotărât!» Şi ea l-a zămislit şi s-a retras cu el într-un loc depărtat.“ (Capitolul Maryam: 21-22).

Prin voia lui Dumnezeu, Maria, deşi fecioară, l-a purtat în pântec pe Profetul Iisus. Sarcina sa a fost independentă de relaţia obişnuită cauză-efect a acestei lumi. Circumstanţele conceperii sale fac parte dintre miracolele date de către Dumnezeu Profetului Iisus.

Retragerea Mariei

Dumnezeu a revelat: „Şi ea l-a zămislit şi s-a retras cu el într-un loc depărtat“ (Capitolul Maryam: 22). În acest loc îndepărtat în care ea s-a retras, Dumnezeu a susţinut-o cu Îndurarea Lui, a ocrotit-o şi i-a asigurat toate nevoile materiale şi spirituale din timpul sarcinii.

Indubitabil, retragerea Mariei din comunitate a avut la bază mai multe motive. De exemplu, Dumnezeu a îndepărtat-o de criticile oamenilor incapabili să-i înţeleagă situaţia miraculoasă. De asemenea, a putut petrece această perioadă într-o stare de mulţumire şi pace. Mai târziu, printr-un alt miracol, Dumnezeu a revelat circumstanţele naşterii miraculoase, a infirmat toate acuzaţiile şi calomniile aduse împotriva ei şi i-a întărit reputaţia sa impecabilă.

Naşterea Profetului Iisus şi susţinerea divină acordată Mariei de către Dumnezeu

Dumnezeu a susţinut-o deplin pe Maria în timpul sarcinii. Este foarte dificil pentru o femeie să treacă printr-o experienţă care îi pune viaţa în pericol − mai exact, să nască singură, neasistată medical sau măcar în prezenţa unei moaşe. Cu toate acestea Maria a depăşit orice dificultate, punându-şi toată încrederea în Dumnezeu. Dumnezeu a ajutat-o trimiţându-i revelaţii, în timp ce ea trecea prin durerile facerii, în apropierea trunchiului unui curmal. Dumnezeu i-a spus să nu se întristeze, pentru că El a pus un râu la picioarele sale, iar ea trebuie doar să scuture trunchiul de curmal pentru a se bucura de curmalele proaspete, coapte, bune de mâncat. De asemenea, a încurajat-o să bea apă şi să fie fericită. În consecinţă, ea a născut în cele mai bune condiţii posibile. Dumnezeu a revelat în legătură cu situaţia ei: „Şi-au apucat-o durerile lângă trunchiul unui curmal şi a zis ea: «O, de-aş fi murit înainte de aceasta şi cu totul de-aş fi fost uitată!» Dar [un glas] a strigat-o de sub ea, [zicându-i]: «Nu fi mâhnită! Domnul tău a făcut mai jos de tine un pârâiaş! Şi scutură spre tine trunchiul de curmal, căci el va lăsa să cadă lângă tine curmale proaspete coapte! Aşadar, mănâncă, bea şi fii fericită [de copilul tău]! Iar de vei vedea tu vreun om, spune-i lui: Eu I-am juruit Celui Milostiv un post şi de aceea nu voi sta astăzi de vorbă cu niciun om!»“ (Capitolul Maryam: 23-26).

Îndurarea lui Dumnezeu şi protecţia sa s-au manifestat cu claritate în această situaţie. De fapt, sfatul Lui a fost confirmat de ştiinţa modernă. În continuare, vom analiza câteva detalii ale acestui sfat.

Să nu fii mâhnită

Aşa cum am afirmat mai sus, Maria s-a retras din comunitate într-un mediu mai liniştit, departe de oamenii al căror comportament ar fi putut să o rănească, incapabili fiind să recunoască aspectul miraculos al situaţiei sale.

Dumnezeu i-a spus să nu fie mâhnită şi a binecuvântat-o cu Îndurarea şi protecţia Lui. Indubitabil, se află multă înţelepciune în acest sfat, aşa cum a fost şi în retragerea Mariei într-un un loc îndepărtat. Musulmanii nu trebuie să se lase pradă tristeţii; mai mult decât atât, ei trebuie să aibă încredere în Dumnezeu şi să se lase cuprinşi de liniştea interioară izvorâtă din cunoaşterea faptului că Dumnezeu îi va ajuta întotdeauna. Această atitudine, specifică credincioşilor, a fost confirmată de ştiinţa modernă; doctorii recomandă femeilor, atât în timpul sarcinii, cât şi în timp ce dau naştere, să-şi păstreze o atitudine pozitivă şi să evite orice urmă de stres sau tristeţe. Sfatul lui Dumnezeu − de a fi fericită − a încurajat-o pentru a nu cădea în plasa tristeţii şi pentru a se bucura de vestea darului divin.

Consumul de curmale

Dumnezeu a sfătuit-o pe Maria să mănânce curmale proaspete, coapte. În zilele noastre, curmalele sunt considerate a fi atât hrană, cât şi medicament. Oamenii de ştiinţă ştiu acum că ele conţin mai mult de zece substanţe esenţiale pentru buna funcţionare a corpului uman şi conservarea sănătăţii.

Curmalele conţin zaharuri uşor de digerat şi de absorbit care pot oferi corpului uman energia necesară producerii căldurii şi mişcării. Şi, mai important, aceste zaharuri sunt de tip fructoză, nu glucoză, şi astfel cresc rapid nivelul zahărului din sânge. Curmalele furnizează energie, ajută ţesutul muscular şi dezvoltarea celulelor nervoase şi sunt în mod special benefice oamenilor slăbiţi de boală sau celor care suferă de oboseală cronică, tocmai datorită valorii lor calorice ridicate. De exemplu, 100 de grame de curmale conţin 1,5 grame de proteine şi 50 de grame de carbohidraţi. În plus, valoarea lor calorică este de 225 kcal. Curmalele proaspete au un conţinut de 60-65 procente de conţinut zaharos şi 2 procente conţinut de proteine.

Descoperirile ştiinţei moderne sugerează că aceste fructe ajută femeile în ultimele luni de naştere. În prezent, doctorii sfătuiesc femeile gravide să consume mâncare ce conţine fructoză pentru a-şi asigura energia necesară revitalizării corpului slăbit şi pentru a profita de efectul stimulator asupra lactaţiei (cantitatea de lapte matern sporeşte).

Aceste informaţii moderne confirmă înţelepciunea ascunsă în sfatul lui Dumnezeu. Alt aspect asupra căruia merită să reflectăm este râul creat de Dumnezeu şi sfatul Lui ca Maria să mănânce şi să bea. În prezent, oamenii de ştiinţă ne informează că oamenii pot supravieţui cu apă şi curmale ani întregi, ele conţinând toate substanţele esenţiale vieţii umane. (2) De fapt, un expert renumit în acest domeniu, V. H. W. Dowson, susţine că un pahar de lapte şi o curmală pe zi asigură necesităţile nutriţionale zilnice ale unei persoane. (3)

Curmalele conţin diverse vitamine (ex: A, beta caroten, B1, B2, B3 şi B6) şi minerale (ex: sodiu, potasiu, calciu, magneziu, fier, fibre, sulf, fosfor şi clorină); în plus, sunt bogate în fibre, grăsimi şi proteine. În continuare, enumerăm unele dintre beneficiile garantate ale consumului de curmale.

Valoarea nutriţională a unei curmale se bazează pe echilibrul existent între mineralele ei. În timpul perioadei prelungite de greţuri matinale şi modificări fiziologice apare un deficit de potasiu care trebuie să fie corectat. Conţinutul ridicat de potasiu al acestui fruct este cu siguranţă binevenit în acest caz, dat fiind rolul său în menţinerea nivelului de apă al corpului.

Fierul controlează sinteza hemoglobinei care previne anemia în timpul sarcinii şi reglează balanţa RBC din sânge, aspecte esenţiale pentru dezvoltarea fătului. Datorită nivelului ridicat de fier, o curmală şi jumătate poate asigura întregul necesar de fier al corpului, prevenind astfel toate bolile cauzate de lipsa fierului.

Calciul şi fosforul sunt elemente foarte importante în dezvoltarea şi echilibrul scheletului şi al structurii osoase. Curmalele previn anemia şi fragilitatea oaselor datorită valorii lor nutriţionale ridicate şi a conţinutului bogat în fosfor, calciu şi fier.

Oamenii de ştiinţă au atras atenţia că stresul şi tensiunea sunt reduse prin consumul de curmale. Cercetarea realizată la Universitatea Berkeley a demonstrat că aceste fructe sunt bogate în vitamina B1 şi magneziu, substanţe esenţiale pentru menţinerea unui sistem nervos puternic şi necesare funcţionării muşchilor. Magneziul este de asemenea important pentru rinichi, iar două sau trei curmale pe zi sunt suficiente pentru a asigura întregul necesar de magneziu al corpului uman. (4)

Curmalele conţin şi acid folic (vitamina B9), esenţial pentru femeile gravide datorită rolului important pe care acesta îl deţine în formarea de noi celule roşii, în producerea de aminoacizi şi dezvoltarea noilor celule. O femeie gravidă are nevoie de o cantitate dublă de acid folic faţă de necesarul zilnic normal. Dacă nivelul de acid folic scade sub cantitatea necesară, se vor forma în sânge mai multe celule roşii, însă mai puţin funcţionale − astfel poate apărea anemia. Acidul folic, esenţial în dezvoltarea caracterului genetic şi în diviziunea celulară, este singura substanţă care trebuie dublată în timpul sarcinii. Curmalele sunt foarte bogate în acid folic.

În timpul sarcinii, necesarul zilnic de vitamina A creşte la 800ug. Curmalele sunt foarte bogate în beta caroten, elementul cel mai valoros al vitaminei A. (5)

Majoritatea fructelor prezintă un conţinut sărac în proteine; curmalele sunt însă destul de bogate în acest element. (6)

Oxitocina este folosită în ştiinţa modernă pentru accelerarea naşterii, cunoscută fiind şi sub denumirea de „naştere rapidă“. De asemenea, ea stimulează producerea laptelui matern după naştere. (7)

Profetul nostru a recunoscut beneficiile curmalelor în următorul hadis: „O familie care are curmale nu va flămânzi“. (8) Acesta este un sfat excelent.

Toate informaţiile noastre actuale despre curmale demonstrează infinita înţelepciune şi Îndurarea lui Dumnezeu faţă de Maria care, inspirată de El, şi-a satisfăcut toate nevoile nutriţionale mâncând curmale şi şi-a asigurat o naştere uşoară. Dumnezeu ştie cel mai bine.

Crearea râului de către Dumnezeu

Dumnezeu i-a spus Mariei că a aşezat un râu la picioarele ei ca să mănânce, să bea şi să fie fericită pentru copilul ei.

Apa, ca şi curmalele, uşurează durerile naşterii şi reglează tensiunea musculară. De fapt, unele clinici moderne de asistenţă natală sunt prevăzute cu piscine în care are loc naşterea.

Apa, necesară vieţii şi sănătăţii fizice a omului, joacă un rol important în reglarea temperaturii corpului, în transportul substanţelor nutritive şi al oxigenului şi în eliminarea materiei reziduale din celulele corpului. De asemenea, asigură mişcarea articulaţiilor, hidratarea şi elasticitatea pielii, un sistem digestiv sănătos şi protejează organele şi ţesuturile. Apa devine din ce în ce mai folosită în diverse terapii. Contactul cu apa stimulează sistemul imunitar, intensifică producerea de hormoni antistres, atenuează durerea şi stimulează circulaţia sanguină şi metabolismul. (9)

Apa este foarte importantă în timpul sarcinii din câteva motive. În acea perioadă, a bea apă este în mod special necesar, întrucât volumul de sânge creşte, iar nevoile fătului se diversifică. Femeile care aleg să alăpteze au nevoie de multă apă pentru a produce cantitatea necesară de lapte. Luând în considerare că 87 % din laptele matern este apă, se observă cât de important este acest proces.

De asemenea, apa menţine echilibrul electrolit al sângelui mamei şi al copilului. Hormonii eliberaţi în timpul sarcinii modifică modul în care sunt folosite diferitele lichide corporale. Spre sfârşitul sarcinii unei femei, volumul sângelui creşte la 150%, iar pierderea apei prin respiraţie se amplifică. Lichidul amniotic în care se dezvoltă copilul este reînnoit la fiecare trei ore. Cu toate acestea se poate să scadă, precum în cazul deshidratării cauzate de consumarea unei cantităţi insuficiente de apă.

Deshidratarea din timpul sarcinii poate fi cauza naşterii premature. Unii hormoni eliberaţi în asemenea situaţii imită hormonii care cauzează durerile naşterii. Cazurile în care naşterea prematură prezintă un risc semnificativ sunt tratate prin injectarea intravenoasă a unor lichide; această procedură demonstrează importanţa consumului de apă. Contracţiile premature sunt adesea rezolvate prin terapia cu lichide.

Apa are un rol esenţial în transportul substanţelor în corpul uman. Prin vasele sanguine, apa conduce hrana şi oxigenul la embrion şi ajută la prevenirea unor infecţii comune care pot provoca pierderea sarcinii sau travaliul şi naşterea prematură. Consumul suficient de apă reduce riscul infecţiilor de acest tip. (10) Doctorii îşi informează pacientele că necesarul de apă creşte cu 50 de procente în timpul sarcinii. Dacă se consumă o cantitate insuficientă de apă, corpul reduce cantitatea unor lichide specifice şi astfel pot apărea diferite boli. (11)

Ştiinţa modernă demonstrează încă o dată înţelepciunea creării râului de către Dumnezeu şi a recomandării Lui ca Maria să mănânce curmale şi să bea apă. Toate acestea sunt dovezi ale cunoaşterii infinite a lui Dumnezeu.

Maria scutură trunchiul de curmal

„Şi scutură spre tine trunchiul de curmal, căci el va lăsa să cadă

lângă tine curmale proaspete coapte!“ (Capitolul Maryam: 25)

Doctorii afirmă că, în timpul naşterii, acţiunea de a trage ceva spre tine poate avea un efect pozitiv asupra muşchilor. Pentru a uşura durerile naşterii şi a facilita o naştere mai sigură, femeile sunt sfătuite să facă anumite exerciţii care reduc tensiunea corporală şi, astfel, riscul complicaţiilor în timpul naşterii. De asemenea, e recomandabil ca procesul naşterii să fie accelerat. (12)

Doctorii sugerează ca, în stadiul al doilea al travaliului, capul unei femei să fie uşor ridicat pentru a se folosi forţa gravitaţională. Sălile de naştere din spitale au paturi cu mânere şi suporturi pentru picioare aşezate adecvat pentru a permite femeilor însărcinate să nască în cea mai confortabilă poziţie.

Alţi medici îşi sfătuiesc pacientele să stea jos sau să se aşeze în scaune special adaptate pentru naştere. Anterior dezvoltărilor tehnologice recente, unele camere pentru naştere aveau o frânghie care atârna din tavan, de care viitoarea mamă trebuia să încerce să tragă şi să se ridice, favorizând astfel procesul naşterii. Toate aceste metode sunt teoretic şi logic utile. (13) Probabil, din acest motiv, Dumnezeu i-a spus Mariei să scuture trunchiul de curmal. Dumnezeu ştie cel mai bine.

Maria revine în comunitate

Când Maria s-a întors cu Profetul Iisus, oamenii nu au putut înţelege miracolul lui Dumnezeu. Astfel, ei au acuzat-o de imoralitate şi au ponegrit-o, deşi ştiau că, prin simpla apartenenţă la familia ‘Imran, ea era pioasă, cu mare frică şi respect faţă de Dumnezeu, cu un caracter imaculat şi întotdeauna strictă în a-şi proteja modestia. Dumnezeu a revelat în Coran o parte dintre aceste calomnii: „Apoi a venit cu el la neamul ei, purtându-l [în braţe]. Şi i-au zis ei: «O, Maria, tu ai făcut un lucru îngrozitor! O, soră a lui Aaron, tatăl tău nu a fost un om [făcător] de rău, iar mama ta nu a fost o târfă!»“ (Capitolul Maryam: 27-28).

Cu certitudine, aceasta a fost o încercare pentru Maria care a trebuit să facă faţă unor astfel de acuzaţii, deşi era o femeie castă, plină de respect şi veneraţie faţă de Dumnezeu. Oamenii din comunitatea Mariei, în pofida reputaţiei ei şi a familiei sale, i-au ignorat caracterul impecabil şi conduita onorabilă, însă ea, ca de fiecare dată, s-a întors către Dumnezeu şi a avut încredere în El, ştiind că El o va apăra în cel mai bun mod posibil.

Jurământul de tăcere al Mariei

Dumnezeu, Care întotdeauna a răspuns rugilor Mariei cu generozitate şi compasiune, i-a dăruit pace interioară în timpul acestei încercări. Ştiind că Dumnezeu o va dezvinovăţi complet, ea a fost inspirată divin să facă un jurământ: „Eu I-am juruit Celui Milostiv un post şi de aceea nu voi sta astăzi de vorbă cu niciun om!“ (Capitolul Maryam: 26). Acestea sunt vorbele ei către oameni.

În continuare, ea doar a arătat înspre Profetul Iisus − despre care Dumnezeu a vorbit prin intermediul îngerului Gavriil: „El le va vorbi oamenilor din pruncie, la fel şi când va fi bărbat între două vârste şi va fi dintre cei evlavioşi“ (Capitolul Ali ‘Imran: 46) − în timp ce oamenii o înfruntau şi o ponegreau.

Dumnezeu le-a prezentat oamenilor care o înconjurau pe Maria un miracol excepţional, permiţând Profetului Iisus să vorbească în timp ce era încă un prunc în leagăn. Prin vorbele sale, Dumnezeu a dezvinovăţit-o pe Maria şi l-a prezentat pe Profetul Iisus drept unul dintre profeţii Lui trimişi israeliţilor: „Ea [Maria] a făcut semn spre el, dar ei au zis: «Cum să vorbim cu acela care este un prunc de leagăn?» Dar el [pruncul] a zis: «Eu sunt robul lui Allah! El mi-a dăruit Scriptura şi m-a făcut profet! Şi El m-a binecuvântat, oriunde aş fi, Şi mi-a poruncit Rugăciunea [As-Salat] şi Dania [Az-Zakat] cât voi trăi, Şi bunăcuviinţă faţă de născătoarea mea! Şi nu m-a făcut pe mine trufaş, nici ticălos! Şi pacea fie asupra mea în ziua în care m-am născut şi în ziua în care voi muri şi în ziua în care voi fi adus la viaţă [din nou]!» [Spune, Muhammed]: «Acesta este Iisus, fiul Mariei!» Aceasta este povestea adevărată de care ei se îndoiesc!“ (Capitolul Maryam: 29-34).

Miracolul i-a uimit pe oamenii din comunitatea Mariei. Dumnezeu a revelat: „Şi [adu-ţi aminte] de aceea care şi-a păstrat castitatea ei. Şi am suflat Noi asupra ei prin Duhul Nostru şi am făcut din ea şi din fiul ei semn pentru [toate] lumile.“ (Capitolul Al-’Anbiya’: 91) şi astfel a consfinţit superioritatea celor doi, ridicându-i deasupra celorlalţi oameni. Caracterul superior, onoarea şi puritatea Mariei au fost revelate chiar de către Dumnezeu, iar cei care au ponegrit-o au fost învinşi.

În versetul: „Şi am făcut Noi din fiul Mariei şi din mama lui un semn şi Noi le-am dat lor doi [adăpost] pe o colină statornică şi cu izvor...“ (Capitolul Al-Mu’minun: 50), Dumnezeu ne revelează că Profetul Iisus şi Maria au continuat să trăiască protejaţi de harul Lui şi după aceste evenimente.

Cei care au ponegrit-o pe Maria

Aceste miracole le-au dovedit israeliţilor că Dumnezeu i-a înălţat pe Maria şi Profetul Iisus deasupra celorlalţi oameni datorită superiorităţii lor spirituale. Mai mult, Dumnezeu a revelat că pe aceia care vor continua să o ponegrească pe Maria îi va pedepsi sever: „Şi din pricina necredinţei lor şi a clevetirilor grele pe seama Mariei, Şi din pricina vorbelor lor: «Noi l-am omorât pe Mesia Iisus, fiul Mariei, trimisul lui Allah!», în vreme ce ei nu l-au omorât, nici nu l-au răstignit pe cruce, ci a fost făcut [cineva] să semene cu el! Cei care au avut păreri diferite în privinţa lui [Iisus], au fost în îndoială [în legătură cu moartea lui]; ei nu au avut cunoştinţă sigură despre ea [moartea lui], ci doar au urmat unor presupuneri. De bună seamă, nu l-au omorât.“ (Capitolul An-Nisa’: 156-157).

Caracterul superior al Mariei

Maria reprezintă un model pentru toate femeile musulmane, întrucât şi-a menţinut caracterul impecabil de-a lungul întregii sale vieţi. Dumnezeu a crescut-o ca pe o plantă încântătoare, ca să folosim expresia coranică, şi i-a oferit o responsabilitate foarte importantă. Dumnezeu, aşa cum a ales familia ‘Imran, a ales-o pe Maria, i-a dăruit o familie cunoscută prin oamenii săi devotaţi şi credincioşi şi a încredinţat-o spre creştere acestor persoane virtuoase. Apoi, El i-a lăsat responsabilitatea educării Mariei Profetului Zaharia, un profet distins şi elevat. Când ea a asimilat cunoaşterea necesară, Dumnezeu a început să îi arate miracolele Sale şi ea a văzut cu claritate Îndurarea, protecţia şi mila Lui revărsându-se asupra sa. Un exemplu de susţinere şi graţie divină: ea găsea mâncare în altarul unde Îl adora pe Dumnezeu. Mai târziu, Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Gavriil pentru a-i vorbi Mariei, cu propriile lui cuvinte, despre Îndurarea lui Dumnezeu asupra ei.

Maria şi-a demonstrat devotamentul autentic şi loialitatea faţă de Dumnezeu prin virtutea şi comportamentul ei impecabil. Mai mult decât atât, ea şi-a manifestat smerenia profundă şi adevărată faţă de Dumnezeu prin hotărârea, adorarea şi supunerea necondiţionată în faţa voinţei divine.

Să fie singură într-un moment extrem de dificil a fost un test dur pentru ea; nu era nimeni să o ajute, susţină sau măcar îndrume. De obicei, oamenii singuri cad pradă neputinţei şi tristeţii. Dar cu Maria nu a fost aşa, întrucât ea şi-a pus toate speranţele şi încrederea numai în Dumnezeu.

Cu statornicie, ea a căutat ajutorul lui Dumnezeu şi a ştiut că trebuie să se supună şi să urmeze călăuzirea Lui. Ea nu a cedat niciodată disperării şi depresiei, oricât de dificilă ar fi fost încercarea, pentru că s-a supus cu toată inima lui Dumnezeu, ştiind că El va întoarce toate nenorocirile înspre bine şi va sfârşi toate greutăţile în cel mai bun mod. La fiecare situaţie dificilă întâmpinată, Dumnezeu i-a oferit o soluţie, a susţinut-o cu îndurarea şi ajutorul Lui şi a ascuns în toate greutăţile un mare bine şi multă frumuseţe.

Lipsa ei de experienţă a constituit un aspect foarte important al încercării prin care a trebuit să treacă. Ea a rămas însărcinată şi a născut copilul singură. Absolut singură şi neştiind ce să facă, nu a dat curs pesimismului, ci şi-a manifestat puterea, voinţa şi hotărârea sa excepţională. În plus, ea s-a lăsat cuprinsă de liniştea interioară caracteristică celor care ştiu că Dumnezeu îi susţine prin cele mai perfecte daruri. Astfel, El i-a uşurat povara şi a ajutat-o să reuşească.

Alt semn al caracterului superior al Mariei îl reprezintă răbdarea de care a dat dovadă în timp ce îşi îndeplinea responsabilităţile dificile. Oameni lipsiţi de credinţă i-au pus la încercare răbdarea, incapabili să recunoască statutul ei superior şi onorabil, judecând-o conform ignoranţei lor şi acuzând-o de lucruri pe care nu le-a făcut. Însă ea a făcut dovada răbdării şi a credinţei absolute în Dumnezeu. Nu şi-a compromis tăria de caracter, voinţa şi integritatea, ştiind prea bine că Dumnezeu controlează totul şi o va dezvinovăţi.

Altă trăsătură remarcabilă de caracter constă în dezinteresul total al Mariei de a încerca să câştige acceptarea oamenilor. Ea s-a lăsat în voia lui Dumnezeu, cu credinţă pură, şi nu a fost afectată de acuzaţiile şi comentariile maliţioase. Dată fiind credinţa şi devoţiunea ei, singurul său efort a fost de a se comporta astfel încât să câştige buna mulţumire a lui Dumnezeu. În consecinţă, Dumnezeu a răsplătit-o cu Îndurarea Lui.

Există două modalităţi de a face cunoscut altora caracterul bun al unei persoane: prin cuvinte sau prin comportament moral. A doua modalitate este mult mai eficientă şi valoroasă, întrucât reflectă autenticitatea fiinţei şi nu poate fi imitată. Viaţa şi comportamentul unei persoane îi pot oglindi credinţa numai dacă aceasta este cu adevărat vie în inima sa.

Maria a manifestat această moralitate superioară, devenind un model şi o invitaţie vie la religie prin credinţa, comportamentul şi caracterul său. Chemării ei veritabile i se răspunde în cel mai bun mod posibil, cu voia lui Dumnezeu. Credinţa oamenilor se adânceşte, dacă ei încearcă să urmeze exemplul Mariei şi să ia drept model caracterul său excepţional.

PROFETUL IISUS, FIUL MARIEI

Responsabilitatea Profetului Iisus, unul dintre oamenii aleşi de Dumnezeu în această viaţă şi în Viaţa de Apoi, a constat în a-i chema pe oameni la calea cea dreaptă. Dumnezeu îl descrie ca pe o persoană foarte diferită de ceilalţi oameni. De exemplu: a fost născut fără tată; mamei sale, Mariei, Dumnezeu i-a transmis prin îngerii Lui că el va fi Mesia; în plus, el a fost înzestrat cu multe alte calităţi unice. Una dintre acestea este menţionată în Coran: „Mesia Iisus, fiul Mariei, este trimisul lui Allah, cuvântul Său pe care El l-a transmis Mariei şi un duh de la El...“ (Capitolul An-Nisa’: 171). „Îngerii au zis: «O, Maria! Allah îţi vesteşte un Cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa, fiul Mariei, măreţ în această lume ca şi în lumea de Apoi şi unul dintre cei mai apropiaţi [de Allah].»“ (Capitolul Ali ‘Imran: 45).

Expresia „Cuvântul lui Allah“ este folosită numai pentru Profetul Iisus. Dumnezeu a revelat numele lui, Iisus Mesia, înainte ca el să se fi născut, şi l-a numit „cuvântul Său“. Astfel, statutul distinctiv al Profetului Iisus este încă o dată scos în evidenţă.

Numai Coranul, pe care Dumnezeu a promis să-l păstreze intact şi nemodificat până în Ziua Judecăţii, ne oferă informaţii corecte despre Profetul Iisus. Spre deosebire de Noul Testament, în Coran se afirmă că Profetul Iisus nu a fost crucificat. Mai exact, el a fost înălţat la ceruri de către Dumnezeu şi se va întoarce înainte de Sfârşitul Lumii, în perioada care precede Ziua Judecăţii. Multe hadisuri confirmă acest fapt.

În continuare, vom examina aceste aspecte în detaliu.

Iisus nu a fost crucificat

Soldaţii romani şi preoţii evrei care au fost responsabili de arestarea Profetului Iisus susţin că el a fost crucificat şi a murit pe cruce. Toţi creştinii acceptă această credinţă, precum şi învierea şi înălţarea lui la ceruri. Totuşi Coranul oferă o perspectivă diferită: „Şi din pricina vorbelor lor: «Noi l-am omorât pe Mesia Iisus, fiul Mariei, trimisul lui Allah!», în vreme ce ei nu l-au omorât, nici nu l-au răstignit pe cruce, ci a fost făcut [cineva] să semene cu el! Cei care au avut păreri diferite în privinţa lui [Iisus], au fost în îndoială [în legătură cu moartea lui]; ei nu au avut cunoştinţă sigură despre ea [moartea lui], ci doar au urmat unor presupuneri. De bună seamă, nu l-au omorât, Ci Allah l-a înălţat la El. Iar Allah este Puternic şi Înţelept [Aziz, Hakim].“ (Capitolul An-Nisa’: 157-158).

Expresia „a fost făcut cineva să semene cu el“ demonstrează că Profetul Iisus nu a fost ucis, ci ridicat la cer. Dumnezeu spune că aceia care cred contrariul nu cunosc adevărul. Oamenii au văzut cum murea cineva care semăna cu Profetul Iisus, în timp ce, în realitate, acesta s-a ridicat la ceruri.

Morţile Profeţilor

O analiză comparativă a cuvintelor folosite pentru a relata, în general, moartea Profeţilor şi a celor folosite în cazul Profetului Iisus prezintă un aspect important. În primul caz, Coranul foloseşte qatele (a ucide), maate (a muri), haleka (a ucide), salebe (a crucifica) şi alte câteva cuvinte specifice. Coranul este foarte clar şi exact în ce priveşte faptul că „... în vreme ce ei nu l-au omorât [wa ma qateluuhu], nici nu l-au răstignit pe cruce [wa ma salebuuhu]“. Oamenilor le-a fost arătată o „asemănare“ a Profetului Iisus care, de fapt, a fost ridicat de Dumnezeu la ceruri: „Când Allah a spus: «O, Iisus! Eu îţi voi da o răsplată îmbelşugată, [mutawaffiike] te voi înălţa la Mine [wa raafi`uke], te voi mântui de cei care nu cred şi îi voi pune pe cei care te-au urmat peste cei care nu cred până în ziua Învierii.»“ (Capitolul Ali ‘Imran: 55). Cu alte cuvinte, Profetul Iisus nu a avut parte de o moarte normală. Termenul „tawaffa“, din versetul de mai sus, este folosit precum urmează:

Tawaffa: a cauza moartea, a lua în timpul somnului sau a lua înapoi

„Eu nu le-am spus decât ceea ce mi-ai poruncit: «Adoraţi-L pe Allah, Domnul meu şi Domnul vostru!» şi am fost martor împotriva lor atâta vreme cât m-am aflat printre ei. Şi după ce m-ai luat [tawaffa] la Tine, ai fost doar Tu Priveghetor peste ei, căci Tu eşti Martor tuturor lucrurilor!“ (Capitolul Al- Ma’ida: 117).

Expresia folosită aici provine din cuvântul arab „tawaffa“ care reprezintă actul de „a lua sinele înapoi“, fie în somn, fie prin moarte, sau, în cazul lui Iisus, „a fi luat înapoi în prezenţa lui Dumnezeu“ − nu a fi ucis sau omorât. Acest cuvânt este folosit în alt verset pentru a descrie luarea înapoi a unei persoane în timp ce el sau ea se află în somn: „El este Cel ce vă ia la Sine [yetawaffaakum] noaptea şi El ştie ceea ce voi aţi dobândit peste zi. Apoi El vă readuce la viaţă în timpul ei, până se va împlini un termen hotărât.“ (Capitolul Al-’An’am: 60).

Dumnezeu ne spune că Profetul Iisus nu a fost ucis sau crucificat, ci oamenilor le-a fost prezentat cineva care semăna cu el; El este cel care l-a luat înapoi (aşa cum se întâmplă în timpul somnului) şi l-a ridicat la ceruri. Pentru toţi ceilalţi profeţi sunt folosite cuvinte precum „qatele“ sau „mawt“ (moarte). Astfel, putem conchide că Profetul Iisus a fost lăsat într-o stare similară somnului şi înălţat la ceruri pentru a se bucura de prezenţa lui Dumnezeu; el nu a experimentat moartea aşa cum o ştim, ci doar a părăsit dimensiunea noastră. Dumnezeu ştie cel mai bine.

Întoarcerea Profetului Iisus

Multe versete fac referire la întoarcerea Profetului Iisus. În rândurile următoare sunt prezentate câteva dintre ele:

1. „Când Allah a spus: «O, Iisus! Eu îţi voi da o răsplată îmbelşugată, te voi înălţa la Mine, te voi mântui de cei care nu cred şi îi voi pune pe cei care te-au urmat peste cei care nu cred până în Ziua Învierii. Apoi la Mine va fi întoarcerea voastră şi Eu voi judeca asupra celor în care voi nu vă înţelegeţi.»“ (Capitolul Ali ‘Imran: 55). Acest verset menţionează un grup de oameni, urmaşi ai Profetului Iisus, care vor fi deasupra necredincioşilor până în Ziua Învierii. Vor exista, prin urmare, oameni care îl vor urma până în Ziua Judecăţii. Privind la creştinii din zilele noastre, se observă că esenţa religiei lor a fost falsificată şi nu mai coincide cu credinţa propovăduită de Profetul Iisus. De exemplu, ei susţin că el este fiul lui Dumnezeu şi parte a trinităţii (Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh). Prin încălcarea limitelor pe care Dumnezeu le-a stabilit pentru umanitate, creştinii din ziua de azi s-au îndepărtat de religia adevărată a lui Dumnezeu şi nu mai pot fi consideraţi adepţi veritabili ai Profetului Iisus. Coranul susţine foarte clar că aceia care cred în trinitate sunt necredincioşi: „Necredincioşi sunt aceia care spun: «Dumnezeu este al treilea din trei», căci nu există Dumnezeu în afară de [Allah] cel Unic...“ (Capitolul Al-Ma’ida: 73). Prin urmare aceşti oameni care îl urmează pe Profetul Iisus trebuie să apară la a doua sa venire pe Pământ şi ei vor fi ridicaţi deasupra necredincioşilor până în Ziua Judecăţii.

2. „Nu va fi niciunul dintre oamenii Cărţii care să nu creadă în el, înaintea morţii sale. Iar în Ziua de Apoi el va fi martor împotriva lor...“ (Capitolul An-Nisa’: 159). În acest verset, „el“ se referă la Profetul Iisus, aşa cum ni se arată şi în continuare: „Şi din pricina vorbelor lor: «Noi l-am omorât pe Mesia Iisus, fiul Mariei, trimisul lui Allah!», în vreme ce ei nu l-au omorât, nici nu l-au răstignit pe cruce, ci a fost făcut [cineva] să semene cu el! Cei care au avut păreri diferite în privinţa lui [Iisus], au fost în îndoială [în legătură cu moartea lui]; ei nu au avut cunoştinţă sigură despre ea [moartea lui], ci doar au urmat unor presupuneri. De bună seamă, nu l-au omorât, ci Allah l-a înălţat la El. Iar Allah este Puternic şi Înţelept [Aziz, Hakim].»“ (Capitolul An-Nisa’: 157-158).

Unii savanţi interpretează „înaintea morţii sale“ ca referindu-se la moartea oamenilor Cărţii (evreii şi creştinii). În acest caz, fiecare evreu şi creştin va crede în Profetul Iisus înainte ca el / ea să moară. Însă, în timpul vieţii Profetului Iisus, marea majoritate a evreilor regiunii a refuzat să creadă în el şi unii dintre ei chiar au încercat să îl ucidă. În ce priveşte acei evrei şi creştini care au trăit după ce Profetul Iisus a fost înălţat pentru a fi în prezenţa lui Dumnezeu, ei nu mai pot fi numiţi adepţii lui, întrucât nu întrunesc trăsăturile coranice ale credinţei.

Afirmaţia − „Iar în Ziua de Apoi el va fi martor împotriva lor“ − ne vesteşte încă o dată întoarcerea Profetului Iisus. În concluzie, aceste versete indică faptul că toţi oamenii Cărţii vor crede înainte ca Profetul Iisus să moară. Versetul se referă la viitor, întrucât vorbeşte de moartea Profetului Iisus. În plus, se menţionează că toţi oamenii Cărţii vor crede în el − ceea ce încă nu s-a întâmplat.

După cum vom analiza în detaliu în capitolele următoare, oamenii Cărţii îl vor vedea şi recunoaşte şi vor deveni urmaşii lui musulmani (credincioşi supuşi ai lui Dumnezeu) în timpul vieţii sale, iar Profetul Iisus, în Viaţa de Apoi, va depune mărturie în ceea ce priveşte comportamentul lor. Dumnezeu ştie cel mai bine.

3. Alte versete menţionează întoarcerea lui pe Pământ: „Şi când a fost dat fiul Mariei ca pildă, atunci neamul tău s-a veselit, Zicând ei: «Oare zeii noştri sunt mai buni sau el?» Şi nu ţi l-au dat ţie ca pildă decât pentru ceartă. Ba ei sunt un neam [de oameni] gâlcevitori. El nu este decât un rob, asupra căruia Noi ne-am revărsat harul Nostru şi din care am făcut o pildă pentru fiii lui Israel. Şi de am fi voit Noi, am fi făcut în locul vostru îngeri care să vă urmeze pe pământ.“ (Capitolul Az-Zukhruf: 57-60).

În continuare, Dumnezeu se referă la Profet atribuindu-i o denumire aparte – Semn pentru Ceas: „Şi el va fi un semn pentru Ceas; deci nu vă îndoiţi în privinţa lui şi urmaţi-mă pe mine, căci aceasta este o cale dreaptă!“ (Capitolul Az-Zukhruf: 61). Acest verset indică clar că Profetul Iisus se va întoarce, întrucât el a trăit cu aproximativ şase secole înainte de revelaţia coranică. Prima lui viaţă nu poate fi înţeleasă ca un semn pentru Ceasul Zilei Judecăţii, aşadar se va întoarce la sfârşitul timpurilor, în perioada care precede Ziua Judecăţii. Dumnezeu ştie cel mai bine.

4. Multe alte versete indică acest eveniment miraculos. Printre ele menţionăm următoarele: „Îngerii au zis: «O, Maria! Allah îţi vesteşte un Cuvânt din partea Lui: numele lui va fi Al-Masih, Isa, fiul Mariei, măreţ în această lume ca şi în lumea de Apoi şi unul dintre cei mai apropiaţi [de Allah]. El le va vorbi oamenilor din pruncie, la fel şi când va fi bărbat între două vârste şi va fi dintre cei evlavioşi.» Însă ea a zis: «Doamne, cum să am eu un prunc, dacă nu m-a atins niciun bărbat?» I-a răspuns El: «Întocmai aşa! Allah creează ceea ce voieşte El. Când El hotărăşte un lucru, El spune doar «Fii!» şi el este de îndată!» Şi El îl va învăţa scriptura şi înţelepciunea, Tora şi Evanghelia.“ (Capitolul Ali ‘Imran: 45-48).

Dar ce „carte“ îl va învăţa El pe Profetul Iisus? Coranul răspunde acestei întrebări în versetul următor unde aceeaşi expresie este folosită: „Şi când Allah va zice: «Iisus, fiu al Mariei, adu-ţi aminte de harul Meu asupra ta şi asupra mamei tale, când Eu te-am întărit cu Duhul Sfânt, să vorbeşti oamenilor din leagăn şi când vei fi bărbat în toată firea! Eu te-am învăţat scrierea, înţelepciunea, Tora şi Evanghelia.»“ (Capitolul Al-Ma’ida: 110). Examinând cartea la care fac referinţă ambele versete, ne dăm seama că aceasta este Coranul, ultima carte revelată trimisă umanităţii. Cărţile precedente au fost Tora şi Biblia − psalmii revelaţi Profetului David sunt conţinuţi în Vechiul Testament. Un alt verset foloseşte termenul de carte pentru Coran atunci când îl aşează alături de Tora şi Evanghelie: „Allah! Nu este Dumnezeu în afară de El, cel Viu, Cel Veşnic! El ţi-a pogorât Cartea cu adevărul, întărindu-le pe cele de dinaintea ei. El a pogorât Tora şi Evanghelia...“ (Capitolul Ali ‘Imran: 2-3).

Astfel, cea de-a treia carte dată spre învăţare Profetului Iisus este Coranul. Evident, de vreme ce a fost ridicat la Dumnezeu cu 600 de ani înainte de revelarea Coranului, Profetul Iisus trebuie să se întoarcă. Hadisurile Profetului nostru revelează că Profetul Iisus, atunci când se va întoarce, va conduce conform Coranului şi nu Bibliei. [Pentru mai multe informaţii a se vedea Harun Yahya, „Semnele Zilei de Apoi“ (Istanbul: Global Publishing, 2003)]. Această interpretare se potriveşte înţelesului versetului. Dumnezeu ştie cel mai bine.

5. În plus, versetul „Înaintea lui Allah, Iisus este asemenea lui Adam“ (Capitolul Ali ‘Imran: 59) ar putea prezice venirea lui Iisus. Învăţaţii au evidenţiat că ambii Profeţi au fost creaţi fără un tată: Profetul Adam (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost creat din lut prin porunca lui Dumnezeu − „Fii!“; Profetul Iisus a fost creat fără un tată prin aceeaşi poruncă divină. Profetul Adam a fost adus din ceruri pe pământ; probabil, la sfârşitul timpurilor, Profetul Iisus va fi readus pe pământ din ceruri, acolo unde se bucură de prezenţa lui Dumnezeu. Dumnezeu ştie cel mai bine.

După cum am văzut, versetele care indică întoarcerea lui sunt foarte clare. Mai mult, Coranul nu foloseşte nicio expresie similară în cazul altui profet; ea se aplică doar Profetului Iisus.

6. Alt verset care se referă la înălţarea la ceruri şi coborârea din nou pe pământ a Profetului Iisus este următorul: „Şi pacea fie asupra mea în ziua în care m-am născut şi în ziua în care voi muri şi în ziua în care voi fi adus la viaţă [din nou]!“ (Capitolul Maryam: 33). Acest verset, analizat prin raportare la Capitolul Ali ’Imram: 55, semnalează o realitate importantă: în Capitolul Ali ’Imram: 55 se vorbeşte despre Profetul Iisus ca fiind luat înapoi în ceruri, în prezenţa lui Dumnezeu, şi nu se menţionează nimic referitor la moartea sau uciderea sa. Totuşi Capitolul Maryam: 33 face referinţă la ziua când el va muri. Această a doua moarte este posibilă, doar dacă el va mai trăi pe Pământ încă o dată. Dumnezeu ştie cel mai bine.

7. Altă dovadă este cuvântul „kahlaan“ menţionat mai jos: „Şi când Allah va zice: «Iisus, fiu al Mariei, adu-ţi aminte de harul Meu asupra ta şi asupra mamei tale, când Eu te-am întărit cu Duhul Sfânt, să vorbeşti oamenilor din leagăn şi când vei fi bărbat în toată firea! [kahlaan]!»“ (Capitolul Al-Ma’ida: 110); „El le va vorbi oamenilor [încă] din leagăn, la fel şi când va fi bărbat între două vârste [kahlaan], şi va fi dintre cei evlavioşi.“ (Capitolul Ali ‘Imran: 46).

Acest cuvânt care apare doar în aceste două versete şi doar referitor la Profetul Iisus descrie o persoană aflată la maturitate, între vârsta de 30 şi 50 de ani. Cu alte cuvinte, nu vizează un tânăr, ci o persoană înţeleaptă, aflată în apropierea împlinirii unei vârste înaintate. Savanţii musulmani sunt de acord că acest cuvânt indică o vârstă mai mare de 35 de ani.

De asemenea, ei au sugerat, bazându-se pe un hadis relatat de Ibn Abbaas, că Profetul Iisus a fost ridicat la Dumnezeu când avea puţin peste 30 de ani şi va mai trăi încă 40 de ani după cea de a doua sa venire; versetul de mai sus confirmă acest eveniment miraculos. (14)

Coranul foloseşte această expresie doar în legătură cu Profetul Iisus, pentru că toţi ceilalţi profeţi cunoscuţi şi-au îndeplinit sarcina de a chema oamenii la credinţă după ce au atins maturitatea. În cazul Profetului Iisus avem de-a face cu situaţii uimitoare; expresiile „în leagăn“ şi „în toată firea“ punctează cele două momente miraculoase.

At-Tabari, în lucrarea sa „Comentariul lui At-Tabari“, explică aceste expresii: „Aceste afirmaţii [Capitolul Al-Ma’ida: 110] indică faptul că, pentru a-şi continua viaţa destinată pe pământ şi pentru a vorbi cu oamenii, aflat la vârsta celui «în toată firea», Iisus va coborî din ceruri. El a fost înălţat când era încă tânăr. Acest verset [Capitolul Ali ‘Imran: 46] demonstrează că Iisus trăieşte. Ahl al Sunnah împărtăşeşte acelaşi punct de vedere: versetul afirmă că el va predica oamenilor când se va afla la maturitate. El va putea atinge maturitatea doar întorcându-se pe pământ din ceruri.“ (15)

Intepretările termenului „kahlaan“, precum şi celelalte informaţii despre Profetul Iisus, susţin întoarcerea lui miraculoasă pe pământ la sfârşitul timpurilor şi menirea sa de a îndruma oamenii spre religia adevărată. Indubitabil, aceasta este o veste bună pentru toţi credincioşii, un dar generos şi o îndurare de la Dumnezeu. Credincioşilor le revine responsabilitatea de a-l susţine şi de a-l apăra pe Profetul Iisus, după cea de-a doua sa venire, în cel mai adecvat mod posibil, şi de a trăi conform moralităţii expuse în Coran.

VIZIUNEA ASUPRA FEMEILOR ÎN SOCIETĂŢILE LAICE

Poziţia femeilor

Toată cunoaşterea necesară pentru a trăi astfel încât mulţumirea lui Dumnezeu să se reverse asupra fiinţei umane este detaliată în Coran: adevărata natură a vieţii pe Pământ, scopul creării umanităţii, cum să fii împlinit în această viaţă şi prezentarea celui mai adecvat sistem moral. Oamenii care cred în acest adevăr şi trăiesc în consonanţă cu acesta vor descoperi adevărata fericire aici şi în Viaţa de Apoi.

Societăţile laice nu au niciun adevăr absolut sau vreo putere incontestabilă prin care să îşi călăuzească oamenii. De fapt, oamenii nu ştiu de unde provine majoritatea valorilor lor, cine le-a creat, când şi de ce s-au transformat în norme sociale dominante. Aceste reguli, care nu pot fi validate, dar sunt adoptate de comunitate ca întreg, au fost moştenite de la strămoşi. Toate valorile, ideile şi fundamentele sociale ale unei astfel de societăţi se bazează pe tradiţie, pe moştenirea strămoşilor. Fiecărei persoane i se atribuie un loc fix în funcţie de statutul social, sex, credinţă, situaţie, stil de viaţă.

Locul femeii este determinat de aceste criterii fixe şi precepte dominante. În unele societăţi se crede că sufletul femeilor este inferior doar pentru că, fizic, ele sunt mai puţin puternice decât bărbaţii. Surprinzător, multe persoane chiar acordă credibilitate acestei inepţii datorită concepţiei eronate şi evident ilogice că personalitatea, moralitatea şi abilitatea unei femei sunt limitate direct proporţional cu trupul lor slab. De exemplu, diferite activităţi sunt clasificate ca fiind „treaba bărbatului“ sau „treaba femeii“. Evident, puterea şi construcţia fizică diferită a femeilor influenţează sarcina pe care o îndeplinesc. Dar, în societăţile lipsite de credinţă, această distincţie se transformă în discriminare, femeile fiind considerate din start inferioare în ce priveşte facultăţile intelectuale şi talentele lor.

Femeile moderne au dezaprobat şi negat, prin toate mijloacele avute la dispoziţie, aceste afirmaţii subiective şi părtinitoare. Cu toate acestea, în anumite segmente ale societăţii, încă se consideră că femeile sunt incompetente în anumite privinţe, iar bărbaţii, doar pentru că sunt bărbaţi, pot să îndeplinească o sarcină mai bine.

Multe persoane manifestă prejudecata că femeile au un caracter mai slab decât cel al bărbaţilor. În societăţile laice se consideră că femeile intră în panică şi îşi pierd controlul cu uşurinţă, în timp ce bărbaţii rămân calmi şi liniştiţi. Sau, într-o situaţie de criză, se spune că bărbaţii afişează forţă de caracter, iar femeile reacţionează prea timid. Fetele sunt determinate să se conformeze acestor prejudecăţi încă din copilărie. Familia acordă mare atenţie băieţilor pentru a le forma un caracter puternic, dar îşi condiţionează fetele să adopte trăsături diferite de caracter. În faţa problemelor, băieţilor li se spune: „Băieţii nu plâng, comportă-te ca un bărbat, fii curajos, nu fi speriat ca o fetiţă, plângi ca o fetiţă...“. Fetele sunt îndoctrinate să ştie că sunt diferite de băieţi şi trebuie să se comporte în consecinţă.

În asemenea societăţi, responsabilităţile şi serviciile femeilor sunt limitate la anumite domenii. Rezultatul promovării acestor prejudecăţi: majoritatea societăţilor încă discriminează femeile. Discriminarea se manifestă în modalităţi diferite. În special în trecut, femeile erau supuse unui tratament barbar. De exemplu, Dumnezeu a revelat că fetele erau considerate atât de neînsemnate în unele societăţi, încât tatăl lor le îngropa de vii de îndată ce erau născute: „Şi când fetiţa îngropată de vie va fi întrebată pentru ce păcat a fost omorâtă...“ (Capitolul At-Tawkir: 8-9).

În alte versete, Dumnezeu vorbeşte despre oamenii care se schimbau la faţă şi se ascundeau de ruşine când aflau că au o fetiţă: „Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte [naşterea] unei fiice, chipul lui devine negru şi el e plin de mânie, Se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el, în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă judecată!“ (Capitolul An-Nahl: 58-59).

Dumnezeu a revelat că aceşti oameni îşi tratau fetele ca pe nişte obiecte frumoase, nişte creaturi incapabile de a-şi susţine ideile pentru a se apăra singure: „Şi când i se vesteşte unuia dintre ei ceea ce el a dat ca pildă pentru Cel Milostiv [Ar-Rahman], atunci faţa sa devine întunecată şi el este plin de mânie. Oare pe cineva care este crescut în podoabe şi care într-o ceartă nu este în stare să se apere, cu dovadă limpede?“ (Capitolul Az-Zukhruf: 17-18).

Prin profeţii săi, Dumnezeu a vorbit oamenilor despre natura greşită a acestor idei preconcepute referitoare la femei. Graţie profeţilor şi răspândirii Islamului printre oameni, ignoranţa întreţinută de astfel de concepţii ignobile a fost considerabil corijată.

Dumnezeu le reaminteşte oamenilor că tot ceea ce au vine de la El: „A lui Allah este stăpânirea cerurilor şi a pământului. El creează ceea ce voieşte şi dăruieşte El copile cui voieşte şi dăruieşte El băieţi cui voieşte, Sau dă El şi băieţi şi copile şi-l face sterp pe cel pe care El voieşte. El este Atoateştiutor [şi] Atotputernic [‘Alim, Qadir].“ (Capitolul Aş-Şura: 49-50). Atât fetele, cât şi băieţii sunt daruri de la Dumnezeu pentru care oamenii ar trebui să fie mulţumitori.

De-a lungul istoriei, multe societăţi au adoptat această atitudine greşită în ceea ce priveşte femeile. Totuşi nu trebuie să fie trecută cu vederea o realitate importantă: din păcate, moralitatea, comportamentul şi personalitatea unor femei ajută la răspândirea şi justificarea acestei tradiţii ignorante, validându-i supoziţiile.

Islamul infirmă aceste stereotipuri, declarând că toţi musulmanii, bărbaţi sau femei, au o minte ascuţită, o facultate de înţelegere superior dezvoltată, un caracter puternic şi un simţ moral superior. Maria şi soţia Faraonului exemplifică foarte bine acest adevăr.

În paginile următoare vom examina sumar modul în care ignoranţa împiedică femeile să renunţe la această tradiţie distructivă şi să asimileze normele morale superioare ale religiei; vom acorda atenţie şi diferenţelor de caracter dintre femeile fără credinţă şi femeile musulmane.

Caracterul femeilor în societăţile laice

Caracterul predominant al femeilor din cadrul societăţilor laice, indiferent de educaţie sau de diferite alte realizări, este uşor de remarcat. Un motiv îl constituie încurajarea femeilor, încă de la cea mai fragedă vârstă, de a internaliza şi adopta acest caracter aprobat de societate, prezentându-l într-o formă cât mai atractivă. Înconjurate din toate părţile de acelaşi tip de sugestii, fetele cedează, de obicei, fără a reflecta mai bine. Ele învaţă cum să se comporte adecvat, analizându-şi mamele şi pe celelalte femei, internalizând în timp idealurile promovate. Ele copie manifestările modelelor la care se raportează şi le imită comportamentul, în general. În consecinţă, în absenţa altor modele, ele acceptă ceea ce consideră a fi „femeia ideală“ şi se străduiesc să trăiască conform acelei imagini.

Evident, există şi excepţii, deoarece unele femei recunosc adevărata faţă a acestei tradiţii greşite şi refuză să o adopte. Dar simpla recunoaştere nu le poate elibera. De exemplu, ele pot elimina anumite comportamente greşite, dar continuă să ducă o existenţă conflictuală şi contradictorie, deoarece caracterele lor nu sunt definite de moralitatea coranică. De aceea, în pofida diferenţelor dintre caracterul lor şi valorile societăţii, femeile se limitează, în general, la a refuza să se conformeze orizontului social de aşteptări. Toate femeile care nu încearcă să-şi însuşească caracterul femeii musulmane, aşa cum este definit în Coran, vor trebui să se rezume la propriul tip caracterial, inconsistent şi deficitar.

Când examinăm trăsăturile generale ale femeilor care trăiesc în societăţile laice, remarcăm prezenţa unui tip de caracter comun, larg răspândit, din cauza căruia societatea percepe toate femeile ca fiind la fel. O perspectivă foarte răspândită implică prejudecata conform căreia femeile nu dau dovadă de o personalitate puternică şi integră precum bărbaţii. Majoritatea femeilor (şi a bărbaţilor) acceptă acest fapt şi astfel nu se consideră niciodată apte de a proteja sau apăra pe cineva. Dat fiind că se consideră inferioare sau mai puţin capabile decât bărbaţii, de obicei caută pe cineva care să aibă grijă de ele, financiar sau în alt mod, pentru a se proteja de violenţă sau de alte pericole. Ele se aşteaptă ca soţii lor să aibă grijă de ele, iar apoi, când sunt văduve, fiii.

Acest caracter slab conduce la probleme comportamentale cum ar fi: instabilitatea emoţională, plânsul isteric, gelozia, furia, irascibilitatea. Societăţile care au renunţat la credinţă consideră că aceste caracteristici fac parte din natura femeii, alături de sensibilitatea sa accentuată în situaţiile tensionante. În astfel de cazuri se consideră normal ca ele să plângă. Se presupune că bărbaţii sunt curajoşi şi puternici, iar femeile excesiv de emoţionale şi uşor de supărat. O altă observaţie răspândită este că unele femei necredincioase cad repede pradă deznădejdii, se îngrijorează, lamentează sau devin certăreţe atunci când sunt confruntate cu situaţii dificile. Aceste reacţii sunt contrare moralităţii coranice.

Toate aceste trăsături de caracter au un aspect comun. Aduc numai supărare şi tristeţe tuturor. În consecinţă, unele femei trec prin viaţă stresate, nefericite şi tulburate. Cu alte cuvinte, decizia lor, mai mult sau mai puţin conştientă, de a se ralia concepţiei tradiţionale referitoare la modelul femeii ideale, care antrenează după sine un ideal artificial şi un scop precar în viaţă, le aduce numai tristeţe.

Precum toate persoanele lipsite de credinţă în general, aceste femei urmăresc doar viaţa temporară a acestei lumi şi atracţiile sale iluzorii. Idealurile lor majore se rezumă la a se bucura de plăcerile vieţii cât se poate de mult, la a-şi spori neîncetat confortul, a-şi asigura reputaţia şi statutul în comunitate şi a se zbate pentru a câştiga complimentele şi admiraţia societăţii lor.

Le întristează ceea ce nu pot controla, se îngrijorează din cauza viitorului şi le e teamă pentru viaţa şi averea lor. Conform expectaţiilor societăţii, se străduiesc să fie bune gospodine, mame şi soţii. Sau cealaltă variantă: să obţină un serviciu bun şi să urmeze o carieră care le va permite să devină independente financiar.

Bineînţeles, nu este nimic condamnabil în a-ţi propune astfel de scopuri; ele sunt în mod legitim dezirabile. Totuşi este greşit să încurajezi femeile să-şi petreacă întreaga viaţă între aceste limite, trivializându-şi, în fapt, idealurile. Toate fiinţele umane vor fi răsplătite sau pedepsite în Ziua Judecăţii conform eforturilor lor − sau lipsei acestora − dedicate mulţumirii lui Dumnezeu.

Femeile lipsite de credinţă prezintă un defect caracterial fundamental: dorinţa lor de a se bucura numai de plăcerile acestei vieţi şi de a trăi în consecinţă; însă tot ce au (de exemplu: prestigiu, statut, prieteni, familie, copii) este destinat să dispară. Singura realitate care va rămâne pentru totdeauna este Dumnezeu. De aceea oamenii trebuie să îşi construiască personalitatea, comportamentul moral, stilul de viaţă, idealurile, totul, doar pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu. Altfel, ei se vor trezi întemniţaţi în propria lor viaţă insignifiantă şi meschină, urmată doar de suferinţă eternă şi regret în Viaţa de Apoi.

Indubitabil, multe femei nu sunt mulţumite de locul lor în societate şi astfel continuă să pună sub semnul întrebării şi să se detaşeze de conceptul şi imaginea tradiţională a femeii ideale. Ele ating adesea succesul în domeniile alese şi scot în evidenţă deficienţele viziunii stereotipe asupra femeii în societate. Dar, întrucât continuă să se subordoneze valorilor promovate de aceste societăţi şi nu se apleacă asupra caracterului care Îl va mulţumi pe Dumnezeu, vor eşua în a obţine ceea ce-şi doresc într-adevăr: respect veritabil şi credibilitate în societate. Chiar dacă par a-şi fi atins scopurile, ele rămân nefericite şi nemulţumite, pentru că sunt conştiente că realizările acestea sunt temporare şi superficiale.

Oamenii care se supun orbeşte stereotipurilor societăţii îşi justifică atitudinea şi comportamentul prin varii motive. În primul rând, dau vina pe preceptele sociale actuale care împiedică femeile să se debaraseze de tipul de caracter prescris pentru ele. Ele se tem că societatea le va acuza, critica sau chiar exclude. Astfel, preferă să se conformeze tipologiilor şi idealurilor acceptate social decât să rişte posibile repercursiuni negative.

Alt motiv pentru care unele femei ezită să se detaşeze de modelul feminin promovat de societate îl reprezintă presiunile venite din partea oamenilor cu influenţă şi autoritate din jurul lor. Intimidate, ele îşi blochează tentativa de a renunţa la trăsăturile caracteriale vechi, deşi sunt conştiente de carenţele pe care acestea le implică.

Dar motivul principal pentru care aceste femei nu se pot elibera de tipul de caracter inadecvat, menţionat anterior, constă în faptul că nu ştiu unde şi cum să identifice caracterul ideal care le va da curajul să îi impună societăţii să le accepte şi după renunţarea la această tradiţie. Cât timp le vor lipsi aceste cunoştinţe, ele vor continua să caute false soluţii. De exemplu, o gospodină consideră că va avea parte de o poziţie mai bună în societate, de mai mult respect şi dragoste de la cei din jurul său, dacă va deveni o femeie de afaceri sau va îmbrăţişa orice alt tip de profesie. De asemenea, o femeie de afaceri consideră că va obţine aceleaşi lucruri, dacă va avansa pe treptele unei corporaţii sau îşi va schimba serviciul cu unul mult mai bun şi mai respectabil.

În realitate, toate aceste modalităţi de gândire sunt deficitare. Există un singur mod de viaţă, un singur caracter şi o unică moralitate care le va conferi onoare şi superioritate în ambele lumi: a trăi conform Coranului care înzestrează toţi oamenii cu un caracter puternic, o moralitate înaltă şi îi ajută să câştige mulţumirea lui Dumnezeu, precum şi dragostea oamenilor şi respectul lor.

De aceea fiecare persoană nu trebuie să adopte diferite personalităţi „ideale“, ci, mai degrabă, să caute să descopere adevărul. Dumnezeu a revelat trăsăturile perfecte de caracter şi cea mai bună personalitate pentru toţi oamenii, împreună cu cea mai uşoară, simplă şi perfectă modalitate de a le obţine. Dumnezeu spune: „Însă acela care crede şi săvârşeşte bine va avea parte de cea mai frumoasă răsplată şi lui îi vom da porunci uşoare.“ (Capitolul Al-Kahf: 88).

Caracterul femeilor în societăţile laice

Caracterul predominant al femeilor din cadrul societăţilor laice, indiferent de educaţie sau de diferite alte realizări, este uşor de remarcat. Un motiv îl constituie încurajarea femeilor, încă de la cea mai fragedă vârstă, de a internaliza şi adopta acest caracter aprobat de societate, prezentându-l într-o formă cât mai atractivă. Înconjurate din toate părţile de acelaşi tip de sugestii, fetele cedează, de obicei, fără a reflecta mai bine. Ele învaţă cum să se comporte adecvat, analizându-şi mamele şi pe celelalte femei, în timp, internalizând idealurile promovate. Ele copie manifestările modelelor la care se raportează şi le imită comportamentul, în general. În consecinţă, în absenţa altor modele, ele acceptă ceea ce consideră a fi „femeia ideală“ şi se străduiesc să trăiască conform acelei imagini.

Evident, există şi excepţii, deoarece unele femei recunosc adevărata faţă a acestei tradiţii greşite şi refuză să o adopte. Dar simpla recunoaştere nu le poate elibera. De exemplu, ele pot elimina anumite comportamente greşite, dar continuă să ducă o existenţă conflictuală şi contradictorie, deoarece caracterele lor nu sunt definite de moralitatea coranică. De aceea, în pofida diferenţelor dintre caracterul lor şi valorile societăţii, femeile se limitează, în general, la a refuza să se conformeze orizontului social de aşteptări. Toate femeile, care nu încearcă să-şi însuşească caracterul femeii musulmane, aşa cum este definit în Coran, vor trebui să se rezume la propriul tip caracterial, inconsistent şi deficitar.

Când examinăm trăsăturile generale ale femeilor care trăiesc în societăţile laice, remarcăm prezenţa unui tip de caracter comun, larg răspândit, datorită căruia societatea percepe toate femeile ca fiind la fel. O perspectivă foarte răspândită implică prejudecata conform căreia femeile nu dau dovadă de o personalitate puternică şi integră precum bărbaţii. Majoritatea femeilor (şi a bărbaţilor) acceptă acest fapt şi astfel nu se consideră niciodată apte de a proteja sau apăra pe cineva. Dat fiind că se consideră inferioare sau mai puţin capabile decât bărbaţii, de obicei caută pe cineva care să aibă grijă de ele, financiar sau în alt mod, pentru a se proteja de violenţă sau alte pericole. Ele se aşteaptă ca soţii lor să aibă grijă de ele, iar apoi, când sunt văduve, fiii.

Ca toţi necredincioşii în general, aceste femei urmăresc doar viaţa temporară a acestei lumi şi atracţiile sale iluzorii. Idealurile lor majore se rezumă la a se bucura de plăcerile vieţii cât se poate de mult, la a-şi spori neîncetat confortul, a-şi asigura reputaţia şi statutul în comunitate şi a se zbate pentru a câştiga complimentele şi admiraţia societăţii lor.

Le întristează ceea ce nu pot controla; se îngrijorează din cauza viitorului şi le e teamă pentru vieţile şi averea lor. Conform expectaţiilor societăţii, se străduiesc să fie bune gospodine, mame şi soţii. Sau - cealaltă variantă: să obţină un serviciu bun şi să urmeze o carieră care le va permite să devină independente financiar.

Bineînţeles, nu este nimic condamnabil în a-ţi propune astfel de scopuri; ele sunt în mod legitim dezirabile. Totuşi, este greşit să încurajezi femeile să-şi petreacă întreaga viaţă între aceste limite, trivializându-şi, în fapt, idealurile. Toate fiinţele umane vor fi răsplătite sau pedepsite în Ziua Judecăţii conform eforturilor lor - sau lipsei acestora – dedicate mulţumirii lui Dumnezeu.

Femeile necredincioase prezintă un defect caracterial fundamental: dorinţa lor de a se bucura numai de plăcerile acestei vieţi şi de a trăi în consecinţă; însă tot ce au (de exemplu: prestigiu, statut, prieteni, familie, copii) este destinat să dispară. Singura realitate care va rămâne pentru totdeauna este Dumnezeu. De aceea oamenii trebuie să îşi construiască personalitatea, comportamentul moral, stilul de viaţă, idealurile, totul, doar pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu. Altfel, ei se vor trezi întemniţaţi în propria lor viaţă insignifiantă şi meschină, urmată doar de suferinţă eternă şi regret în Viaţa de Apoi.

Indubitabil, multe femei nu sunt mulţumite de locul lor în societate şi astfel continuă să pună sub semnul întrebării şi să se detaşeze de conceptul şi imaginea tradiţională a femeii ideale. Ele ating adesea succesul în domeniile alese şi scot în evidenţă deficienţele viziunii stereotipe asupra femeii în societate. Dar, întrucât continuă să se subordoneze valorilor promovate de aceste societăţi şi nu se apleacă asupra caracterului care Îl va mulţumi pe Dumnezeu, vor eşua în a obţine ceea ce-şi doresc într-adevăr: respect veritabil şi credibilitate în societate. Chiar dacă par a-şi fi atins scopurile, ele rămân nefericite şi nemulţumite pentru că sunt conştiente că realizările acestea sunt temporare şi superficiale.

Dar motivul principal - pentru care aceste femei nu se pot elibera de tipul de caracter inadecvat menţionat anterior - constă în faptul că nu ştiu unde şi cum să identifice caracterul ideal care le va da curajul să îi impună societăţii să le accepte şi după renunţarea la această tradiţie. Cât timp le vor lipsi aceste cunoştinţe, ele vor continua să caute false soluţii. De exemplu, o gospodină consideră că va avea parte de o poziţie mai bună în societate, de mai mult respect şi dragoste de la cei din jurul său, dacă va deveni o femeie de afaceri sau va îmbrăţişa orice alt tip de profesie. De asemenea, o femeie de afaceri consideră că va obţine aceleaşi lucruri, dacă va avansa pe treptele unei corporaţii sau îşi va schimba serviciul cu unul mult mai bun şi mai respectabil.

IMPORTANŢA FEMEILOR

Unii oameni nu sunt conştienţi de importanţa şi de valoarea pe care islamul o oferă femeilor. Femeile care nu cunosc această realitate, precum şi toţi oamenii care au cunoştinţe coranice insuficiente, încearcă să îşi protejeze drepturile din interiorul propriei viziuni asupra lumii, viziune tributară logicii necredinţei. Situaţia socială din jurul lumii evidenţiază această realitate. De exemplu, multe femei continuă să fie expuse tratamentelor abuzive, violenţei, şomajului şi au nevoie de cineva care să aibă grijă de ele după ce soţii lor ori au divorţat, ori le-au abandonat, ori au murit.

Aceste probleme nu vor fi rezolvate până când oamenii nu se vor întoarce la singura sursă reală care le poate oferi adevărul şi soluţiile definitive: Coranul. Nicio strategie bazată pe logica şi valorile societăţilor laice nu poate dura. Aşa cum Dumnezeu a revelat: „Şi dacă adevărul s-ar potrivi cu poftele lor, s-ar fi stricat cerurile şi pământul, precum şi toţi cei care se află în ele. Însă Noi le-am adus pomenirea lor, dar ei de la pomenirea lor se întorc“ (Capitolul Al-Mu'minun: 71).

Când oamenii îşi construiesc viaţa bazându-se pe propriile lor reuşite şi greşeli, rezultatul va fi întotdeauna dezastruos. Oricine este astfel destinat să alunece pe panta degenerării.

Dată fiind perpetuarea valorilor bazate pe lipsa de credinţă, în pofida conştientizării stilului de viaţă tulburat, persoanele necredincioase nu pot găsi o soluţie permanentă la problemele lor. Astfel, ele riscă să întoarcă spatele singurului drum care îi poate conduce spre prosperitate.

Unica soluţie este Coranul, care oferă cea mai uşoară, frumoasă şi satisfăcătoare modalitate de a trăi. Singura cale care conduce spre dreptate este calea lui Dumnezeu, pentru că numai El poate deschide calea bunătăţii şi prosperităţii. Dumnezeu a revelat că onoarea şi demnitatea le este conferită oamenilor prin Coran şi toţi cei care se supun valorilor lui şi care se lasă călăuziţi pe această cale dreaptă vor avea parte de succes în tot ceea ce întreprind.

În Coran pot fi găsite toate soluţiile adevărate şi permanente la problemele femeilor. Islamul, care a fost revelat pentru salvarea umanităţii, valorizează în mod autentic femeile. Multe versete protejează femeile şi drepturile lor, deoarece Coranul elimină falsele stereotipuri legate de femei şi le oferă o poziţie respectabilă în societate. Dumnezeu ne învaţă că superioritatea unei persoane nu depinde de sexul acesteia, ci doar de frica şi respectul faţă de Dumnezeu, de credinţa, caracterul bun, devoţiunea şi consacrarea întregii fiinţe umane Lui.

Dumnezeu a revelat etapele pe care o femeie trebuie să le urmeze pentru a-şi asigura protecţia şi respectul în societate şi pentru a se bucura de iubirea şi demnitatea pe care o merită. Toate aceste măsuri aduc beneficii femeilor şi caută să prevină vătămarea intereselor lor sau orice altă formă de asuprire şi stres inutil.

În secţiunea următoare, vom discuta modul în care Coranul garantează drepturile femeilor astfel încât ele să fie tratate conform valorii şi demnităţii lor reale. Aşa cum a revelat Dumnezeu, islamul acordă valoare tuturor oamenilor şi le conferă onoare, demnitate şi respect în ambele lumi.

Criteriul superiorităţii autentice

Oamenii lipsiţi de credinţă, care apreciază valori diferite de cele revelate în Coran, îşi trăiesc viaţa conform normelor societăţii lor, norme care sunt produsul propriilor lor raţiuni şi, prin urmare, failibile. Într-un verset, Dumnezeu pune următoarea întrebare: „Şi, oare, voiesc ei judecata din vremea păgâniei? Dar cine, oare, ar putea fi mai bun judecător decât Allah, pentru un neam care se crede statornic?“ (Capitolul Al-Ma'ida: 50).

Una dintre valorile construite pornind de la premisa necredinţei constituie şi criteriul de decelare a superiorităţii unei persoane. Criteriul la care apelează cei lipsiţi de credinţă pentru a defini distincţia şi superioritatea se fundamentează pe valori mundane, cum ar fi: averea, statutul, cariera, faima sau aspectul fizic. Dacă ei înşişi nu îndeplinesc aceste cerinţe, atunci îi admiră pe cei care au reuşit şi se complac în a se simţi relativ lipsiţi de valoare în comparaţie cu aceştia.

În consecinţă, detaliile situaţiilor cotidiene devin importante în clasificarea oamenilor. De exemplu, unii oameni consideră vital să trăiască într-o suburbie luxoasă, să aibă cea mai nouă şi cea mai dorită maşină, părinţi cu cariere de succes şi o profesie bine plătită. Sau vor haine scumpe şi de firmă, rude bine poziţionate în societate, o diplomă de la cea mai bună universitate şi aşa mai departe. Când îşi aleg prietenii, asociaţii sau chiar potenţialul partener, ei urmează acelaşi criteriu.

În multe ţări, oamenii pun mare accent pe culoarea pielii, limba vorbită sau naţionalitate. De fapt, acelaşi criteriu de superioritate este adoptat de toate societăţile laice, cu unele diferenţe în funcţie de cultură, istorie şi alţi factori.

Rolul „adecvat“ prescris femeilor e fundamentat de aceleaşi criterii greşite. Prin aplicarea tradiţiilor distorsionate ale societăţii şi a criteriilor autoconstruite, femeile continuă să fie tratate ca nişte cetăţeni de rangul doi.

Pe de altă parte, Dumnezeu revelează că cel mai bun şi veritabil criteriu Îi aparţine. Coranul subliniază că Dumnezeu judecă superioritatea unei persoane prin raportare la un singur criteriu - frica şi respectul omului faţă de El: „O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o muiere şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. Cel mai cinstit dintre voi la Allah este cel mai evlavios dintre voi. Allah este Atoateştiutor [şi] Bineştiutor [`Alim, Khabir]“ (Capitolul Al-Hujurat: 13); „O, fii ai lui Adam! Noi v-am dat vouă straie care să vă acopere goliciunile, ca şi podoabe. Dar veşmântul smereniei, acesta este cel mai bun! Acesta este [unul] dintre semnele lui Alalh; poate că ei îşi vor aminti!“ (Capitolul Al-'A'raf: 26).

În alt verset, Dumnezeu a revelat că frica şi respectul constituie calităţi care vor aduce oamenilor cel mai mare beneficiu posibil: „Şi binele pe care îl faceţi Allah îl ştie. Luaţi cu voi provizie, dar cea mai bună provizie este evlavia! Şi să fiţi cu frică de Mine, voi cei care aveţi minte!“ (Capitolul Al-Baqara: 197). Oamenii nu trebuie să se zbată pentru a acumula bogăţii şi proprietăţi, pentru faimă sau statut, ci, mai degrabă, să se străduiască să-şi adâncească frica şi respectul faţă de Dumnezeu, singura calitate care îi va face superiori şi respectaţi în ambele lumi.

Dumnezeu a sfătuit oamenii să nu caute bogăţia, care a devenit o măsură a superiorităţii printre oameni, ci să se roage pentru a atrage bunăvoinţa lui Dumnezeu asupra lor: „Nu râvniţi la ceea ce Allah a dăruit [cu harul Său] unora dintre voi mai mult decât altora. Bărbaţii vor avea parte de ceea ce au agonisit şi femeile vor avea parte de ceea ce au agonisit. Deci rugaţi-vă lui Allah pentru harul Său, căci Allah pe toate le ştie.“ (Capitolul An-Nisa': 32).

Astfel, cei care evaluează superioritatea unei persoane în funcţie de sex, putere fizică sau orice altă valoare construită pe lipsa de credinţă fac o mare greşeală. După cum spune Dumnezeu în Coran: „Aceia care au făcut milostenie şi acelea care au făcut milostenie I-au dat lui Allah un împrumut minunat, care li se va întoarce lor înmulţit, şi vor avea ei parte de răsplată generoasă“ (Capitolul Al-Hadid: 18). Acest verset reaminteşte oamenilor - bărbaţi şi femei - că, numai trăind conform moralei revelate în Coran, vor fi răsplătiţi cu adevărat.

Bărbaţii şi femeile sunt egali

Indubitabil, fiecare societate cunoaşte toate discuţiile tradiţionale referitoare la rolul ideal şi statutul femeilor în societate. Statutul lor social şi importanţa în familie, dacă ar trebui sau nu să lucreze, şi alte aspecte sociale au constituit subiectul unor discuţii neîntrerupte. Pentru musulmani, egalitatea dintre bărbat şi femeie a fost declarată şi explicată în Coran. Faptul că bărbaţii şi femeile au construcţie fizică diferită, iar femeile, în general, sunt mai slabe decât bărbaţii este complet irelevant şi nu poate constitui un argument pentru diminuarea valorii femeilor.

Ceea ce contează cu adevărat în moralitatea islamică nu este dacă o persoană este de sex feminin sau masculin, ci dacă el sau ea este un / o credincios / credincioasă căruia / căreia îi este teamă şi are respect faţă de Dumnezeu. Fiecare credincios trebuie să se străduiască să trăiască conform moralităţii expuse în Coran, rezultatele acestui efort constituind ceea ce Dumnezeu preţuieşte şi contează în Viaţa de Apoi. Dumnezeu a revelat calităţile pe care toţi musulmanii, bărbaţi sau femei, trebuie să le aibă: „Dreptcredincioşii şi dreptcredincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea [As-Salat], aduc Dania [Az-Zakat] şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic şi Înţelept [`Aziz, Hakim]“ (Capitolul At-Tawba: 71).

Aşa cum a revelat Dumnezeu, toţi musulmanii, indiferent de sex, au aceleaşi responsabilităţi: a-L venera pe Dumnezeu, a trăi conform moralităţii coranice, a porunci binele şi a împiedica răul, a respecta şi a aprofunda toate regulile şi sfaturile Coranului. Dumnezeu le-a promis tuturor celor care au grijă să respecte limitele pe care El le-a stabilit pentru umanitate că le va oferi capacitatea de a distinge între bine şi rău: „O, voi, cei care credeţi! Dacă sunteţi cu frică de Allah, atunci El vă va da vouă un Îndreptar şi vă va şterge vouă faptele rele şi vă va ierta, căci Allah este dătător de har nemărginit.“ (Capitolul Al-'Anfal: 29).

Sexul unei persoane nu are nicio legătură cu intensitatea credinţei pentru că Dumnezeu, ca răsplată pentru credinţa şi devoţiunea supuşilor Săi, a oferit tuturor un intelect capabil de a-i conduce pe calea cea dreaptă, de a lua decizii optime şi de a găsi soluţiile adecvate. De aceea intelectul nu are nicio relevanţă raportat la sexul persoanei, ci doar la devoţiunea, adorarea, frica şi respectul faţă de Dumnezeu.

Orice bărbat sau femeie, care acţionează bazându-se pe intelectul susţinut de credinţă, poate atinge succesul în multe domenii. Reuşita depinde de voinţa, motivaţia şi perseverenţa respectivilor. Credincioşii niciodată nu se culcă pe laurii victoriei, deoarece străduinţa permanentă de a fi mai inteligent, talentat, responsabil şi virtuos, precum şi efortul continuu de a-ţi perfecţiona caracterul fac parte din moralitatea islamului. Dumnezeu a revelat că în rugăciunea credincioşilor este inclusă dăruirea cu un caracter care poate constitui un model pentru cei din jur: „Şi aceia care zic: «Doamne, dă-ne nouă de la soaţele noastre şi de la vlăstarele noastre mângâiere pentru ochi şi fă din noi călăuză pentru cei evlavioşi!»“ (Capitolul Al-Furqan: 74).

O femeie musulmană care se va angrena total în tot ceea ce face şi care se va strădui să-şi dezvolte un caracter şi o moralitate exemplară va excela în societate, îşi va îndeplini responsabilităţile cu competenţă, va lua decizia cea mai potrivită, va găsi cea mai bună soluţie şi va acţiona în modul cel mai adecvat.

Aşa cum a fost explicat anterior, islamul afirmă că bărbaţii şi femeile sunt pe deplin egali. Pentru ambii, totul depinde de capacitatea lor de a depăşi aşteptările proiectate asupra lor, activându-şi integral toate potenţele caracteriale şi de personalitate şi îndeplinindu-şi responsabilităţile. Din acest motiv, femeile credincioase nu se străduiesc să devină egale cu bărbaţii, ci doar se implică total în a face bine, efort care, conform Coranului, Îl mulţumeşte pe Dumnezeu. Atât femeile, cât şi bărbaţii se întrec în a fi persoana cea mai iubită de Dumnezeu, în a-L mulţumi şi a fi cât mai aproape de El. Dumnezeu a revelat că această străduinţă determină superioritatea musulmanilor asupra celorlalţi, atât în această viaţă, cât şi în Lumea de Apoi: „Aceia se grăbesc către faptele bune şi ei se întrec în ele“ (Capitolul Al-Mu'minun: 61); „Apoi, Noi am dat spre moştenire Cartea acelora pe care i-am ales dintre robii Noştri. Printre ei sunt unii nedrepţi cu ei înşişi, printre ei sunt alţii care ţin măsura şi printre ei sunt alţii care îi întrec cu faptele lor bune [pe toţi ceilalţi], cu voia lui Allah. Aceasta este marea îndurare“ (Capitolul Fatir: 32).

Egalitatea dintre femei şi bărbaţi este de asemenea evidentă prin faptul că Dumnezeu le-a oferit drepturi egale în această lume: „Noi am făcut ceea ce se află pe pământ podoabă pentru el, pentru a-i încerca [pe oameni şi a şti] care dintre ei săvârşesc cele mai bune fapte“ (Capitolul Al-Kahf: 7); „Fiecare suflet trebuie să guste moartea. Noi vă încercăm cu răul şi cu binele, în chip de ispită, şi la Noi vă veţi întoarce.“ (Capitolul Al-'Anbiya': 35).

În versetele de mai sus, Dumnezeu a revelat că El testează bărbaţii şi femeile pentru a arăta care este mai bun. În alt verset, El spune că va testa bărbaţii şi femeile prin diferite încercări, până în ziua când vor muri, iar cei ce se vor dovedi răbdători vor fi răsplătiţi cu Îndurarea Lui: „Vă vom încerca cu puţină spaimă, foamete, lipsire de bunuri, de suflete şi de roade, dar binevesteşte celor răbdători“ (Capitolul Al-Baqara: 155).

Dumnezeu dăruieşte fiecărei femei şi fiecărui bărbat un număr fix de ani, le oferă ambilor responsabilitatea alegerilor lor, capacitatea de discriminare dintre bine şi rău, instincte şi pe Şeitan drept inamic „învederat“. Oricine demonstrează putere de caracter şi se străduieşte înspre bine, aici, pe Pământ, va primi cea mai bună răsplată de la Dumnezeu în ambele lumi: „Domnul lor le-a răspuns: «Eu nu las să se piardă nicio faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau muiere, deopotrivă unul cu altul! Iar pe cei care au pribegit, care au fost alungaţi din căminele lor, care au fost prigoniţi pe calea Mea, care au luptat şi au fost omorâţi, voi să-i ispăşesc de faptele lor rele şi să-i fac să intre în Grădini pe sub care curg pâraie, drept răsplată din partea lui Allah». La Allah se află bună răsplată!“ (Capitolul 'Al-'Imran: 195). De asemenea, El reaminteşte bărbaţilor şi femeilor că nimeni nu va fi nedreptăţit în ceea ce priveşte răsplăţile pe care le vor primi pe Pământ şi în Viaţa de Apoi: „Pe cel ce face o faptă bună – bărbat ori muiere – şi este credincios îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după [faptele] cele mai bune pe care le-au săvârşit“ (Capitolul An-Nahl: 97).

Coranul se adresează bărbaţilor şi femeilor în aceeaşi manieră

La o analiză generală a Coranului, observăm că Dumnezeu se adresează în aceeaşi manieră bărbaţilor şi femeilor. Astfel, avem un alt indiciu că în faţa lui Dumnezeu contează numai credinţa adevărată, din adâncul inimii, şi nu vârsta sau sexul unei persoane. În această privinţă, Coranul se adresează bărbaţilor şi femeilor deopotrivă şi le reaminteşte că au aceleaşi responsabilităţi. Există multe asemenea versete, printre care: „Oricine face fapte bune, bărbat sau femeie – credincios fiind - aceia vor intra în Rai şi nu vor fi nedreptăţiţi nici cât un punct“ (Capitolul An-Nisa': 124).

Alt verset în care Dumnezeu se adresează bărbaţilor şi femeilor deopotrivă: „Cel care săvârşeşte o faptă rea nu va fi răsplătit decât cu una asemănătoare cu ea, iar cel care săvârşeşte o faptă bună - fie el bărbat sau muiere - şi este credincios, acela va intra în Rai, unde va primi cele de trebuinţă, fără socoteală“ (Capitolul Ghafir: 40).

Când sunt revelate aspecte legate de necredincioşi, fie ei bărbaţi sau femei, Dumnezeu de asemenea li se adresează în aceeaşi manieră. El a revelat că necredincioşii şi ipocriţii ambelor sexe vor fi trataţi la fel. De exemplu: „Bărbaţii făţarnici şi muierile făţarnice sunt ei unul la fel ca altul. Ei poruncesc ceea ce este oprit şi opresc de la ceea ce este potrivit şi-şi strâng ei mâinile. L-au uitat pe Allah şi i-a uitat şi El pe ei. Făţarnicii sunt nelegiuiţi.“ (Capitolul At-Tawba: 67);

„Allah a făgăduit bărbaţilor făţarnici şi muierilor făţarnice, precum şi necredincioşilor, focul Gheenei şi veşnic vor sălăşlui în el! Aceasta le este de ajuns! I-a blestemat Allah şi vor avea ei parte de pedeapsă veşnică“ (Capitolul At-Tawba: 68);

„[Este astfel] pentru ca Allah să-i osândească pe făţarnici şi pe făţarnice, pe politeişti şi pe politeiste. Însă Allah primeşte căinţa dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor. Allah este Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim].“ (Capitolul Al-'Ahzab: 73);

„Şi pentru ca să-i chinuiască pe cei făţarnici şi pe cele făţarnice, pe politeişti şi pe politeiste, care nutresc gând rău despre Allah. Asupra lor se va abate cercul răului. Allah s-a mâniat împotriva lor, i-a blestemat şi le-a pregătit lor Gheena. Şi ce soartă rea!“ (Capitolul Al-Fath: 6).

Din aceste versete se înţelege clar că bărbaţii şi femeile sunt egali atât în ce priveşte încercările lor de pe Pământ, cât şi în răsplata pe care o vor primi în Viaţa de Apoi.

Valoarea mamelor

Moralitatea islamică infuzează întreaga viaţă socială şi personală a oamenilor şi îi îndrumă cum să trăiască în modul cel mai mai uşor, cel mai mulţumitor şi frumos cu putinţă. Normele morale coranice prescriu dreptatea, toleranţa, compasiunea şi ajutorul pentru toţi oamenii, indiferent de sex, vârstă şi statut economic. Musulmanilor li se cere să respecte aceste norme morale, cât mai strict posibil, faţă de orice persoane şi în orice situaţie. Credincioşii se conformează acestor caracteristici morale superioare pentru că Dumnezeu le cere acest lucru. În consecinţă, statutul social al unei persoane, vârsta, sexul şi alte asemenea caracteristici sunt irelevante pentru El.

În Coran se afirmă - în mod repetat - importanţa tratării cu respect a femeilor şi, în special, a mamelor. Părinţii fac tot posibilul să le ofere copiilor lor o bună educaţie, să le formeze un caracter adecvat şi un comportament islamic. Având în vedere că ei fac multe sacrificii, financiare şi de altă natură, timp de mulţi ani, copiii sunt obligaţi să le răsplătească eforturile şi sprijinul lor altruist cu solicitudine şi respect. Dumnezeu a revelat această responsabilitate: „L-am îndemnat pe om să se poarte cu părinţii săi frumos“ (Capitolul Al- 'Ankabut: 8); „Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi...“ (Capitolul Al-'Ahqaf: 15); „Spune: «Veniţi să vă citesc ceea ce Domnul vostru v-a oprit [cu adevărat]! Să nu-I asociaţi Lui nimic; să fiţi buni cu părinţii; să nu-i omorâţi pe copiii voştri de teama sărăciei, căci Noi vă vom da cele de trai atât vouă, cât şi lor; nu vă apropiaţi de cele ruşinoase, nici cele care se văd, nici cele care sunt ascunse; nu ucideţi sufletul pe care l-a oprit Allah, decât pe drept!» Acestea vi le-a poruncit [Allah]; poate că voi veţi pricepe!“ (Capitolul Al-'An'am: 151).

Coranul recomandă ca o persoană să se poarte bine cu părinţii şi să evite aroganţa şi mândria: „Adoraţi-L pe Allah şi nu-l asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-i iubeşte pe cel trufaş şi pe cel lăudăros!“ (Capitolul An-Nisa': 36).

Evident, Dumnezeu sfătuieşte oamenii să fie întotdeauna toleranţi, înţelegători, plini de compasiune şi respectuoşi faţă de părinţii lor. De asemenea, El ne reaminteşte de dificultăţile pe care mamele le-au întâmpinat la naştere şi în timp ce şi-au crescut copiii. De exemplu: „Noi l-am povăţuit pe om [să facă bine] părinţilor săi, mama lui l-a purtat, [suportând pentru el] slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, [aşadar]: «Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci la Mine este întoarcerea!»“ (Capitolul Luqman: 14).

„Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi. Mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu dureri. Purtarea lui şi [până la] înţărcarea lui sunt treizeci de luni. Iar când ajunge în plină putere şi împlineşte patruzeci de ani, zice el: «Doamne, ajută-mă pe mine ca să-Ţi aduc mulţumire pentru binefacerea Ta, cu care Te-ai îndurat de mine şi de părinţii mei, şi să împlinesc o faptă bună care să-Ţi placă! Şi fă ca urmaşii mei să fie oameni buni [evlavioşi]! Eu mă întorc la Tine, căindu-mă, şi eu sunt dintre cei supuşi!»“ (Capitolul Al-'Ahqaf: 15).

Pentru a da naştere, fiecare mamă suferă timp de mai multe luni şi manifestă o dragoste intensă. Aşa cum Dumnezeu a revelat, acesta este un proces foarte dureros pentru ea. După această perioadă, ea începe să hrănească şi să crească copilul cu o dragoste devotată şi altruistă. Dumnezeu le reaminteşte oamenilor această realitate şi scoate în evidenţă faptul că mamele sunt fiinţe foarte speciale. În plus, El sfătuieşte oamenii să nu uite de altruismul şi devotamentul părinţilor lor şi să îi trateze la fel de bine atunci când ei ajung la vârsta bătrâneţii şi devin dependenţi: „Şi Domnul tău a orânduit să nu-L adoraţi decât pe El şi să vă purtaţi frumos cu părinţii voştri, iar dacă bătrâneţile îi ajung pe unul dintre ei sau pe amândoi lângă tine, nu le ziceţi lor «Of!» şi nu-i certa pe ei, ci spune-le lor vorbe cuviincioase. Şi din îndurare coboară pentru ei aripa smereniei şi îndurării şi spune: «Doamne, fii îndurător cu ei, căci ei m-au crescut [când am fost] mic!»“ (Capitolul Al-'Isra': 23-24).

Se ştie că vârsta înaintată aduce cu sine diminuarea puterii fizice, a dinamismului, sănătăţii şi energiei. Oamenii în vârstă devin dependenţi de grija, protecţia şi ajutorul altor oameni. Capacitatea lor mentală scade şi unii riscă să-şi piardă memoria. Musulmanii, conform Coranului, trebuie să îşi trateze părinţii vârstnici cu compasiune, toleranţă, înţelegere şi grijă.

În versetele citate mai sus, Dumnezeu a revelat cum trebuie să se comporte musulmanii cu părinţii lor. El interzice musulmanilor şi cel mai mic semn de lipsă de respect şi le porunceşte să vorbească frumos şi să se poarte blând cu ei pentru a nu le da niciun motiv de supărare. În consecinţă, musulmanii sunt foarte înţelegători, grijulii şi atenţi cu părinţii lor vârstnici. Ei fac tot posibilul pentru a le asigura părinţilor tot confortul şi continuă să îi iubească şi să îi respecte. Având în vedere dificultăţile şi nemulţumirile asociate vârstei înaintate, musulmanii încearcă să le asigure părinţilor lor cele necesare înainte de a fi rugaţi. Indiferent de circumstanţe, ei sunt întotdeauna politicoşi şi darnici, împlinindu-le nu doar nevoile spirituale şi psihologice, dar şi, în măsura posibilităţilor, toate necesităţile materiale şi financiare. Dumnezeu a revelat că părinţii au dreptul la asistenţă financiară din partea copiilor lor: „Te întreabă ce să cheltuiască. Spune-le: «Ceea ce cheltuiţi voi din bunuri trebuie să fie pentru părinţi, pentru rude, pentru orfani, sărmani şi drumeţi [nevoiaşi]. Şi orice bine pe care îl faceţi Allah îl cunoaşte»“ (Capitolul Al-Baqara: 215).

Comportamentul exemplar al Profetului Iosif (Pacea lui Allah fie asupra sa!) faţă de părinţii săi reprezintă un model perfect pentru toţi oamenii. Acceptând numirea sa de către rege ca trezorier al Egiptului, el şi-a găzduit părinţii în cel mai respectabil mod, iar apoi şi-a exprimat recunoştinţa şi devotamentul faţă de ei aşezându-i pe tron. Dumnezeu a revelat comportamentul lui Iosif: „Şi când au intrat la Iosif, i-a primit el pe părinţii săi şi a zis: «Intraţi în Egipt – cu voia lui Allah – în siguranţă!» Şi el i-a ridicat pe părinţii săi pe tron şi au căzut [cu toţii] dinaintea lui, prosternându-se, iar el a zis: «O, tată! Acesta este tâlcul vedeniei mele de odinioară. Domnul meu a făcut-o să fie adevăr şi a fost bun cu mine, căci m-a scos din temniţă, iar pe voi v-a adus din pustietate, după ce Şeitan a iscat pizmă între mine şi fraţii mei. Domnul meu este binevoitor cu eeea ce voieşte. El este Cel Atoateştiutor şi Înţelept [Al-`Alim, Al-Hakim]!»“ (Capitolul Yusuf: 99-100).

Coranul revelează că dreptcredincioşii se roagă pentru părinţii lor şi pentru iertarea şi Îndurarea lui Dumnezeu asupra lor. În unele versete observăm că şi alţi profeţi s-au rugat în mod similar. Dumnezeu a revelat că Profetul Noe s-a rugat pentru părinţii săi: „Doamne! Iartă-mă pe mine şi pe părinţii mei şi pe cel care intră în casa mea cu credinţă, ca şi pe dreptcredincioşi şi pe dreptcredincioase, şi nu le spori nelegiuiţilor decât pierderea!“ (Capitolul Nuh: 28).

Înţelegem din Coran că sistemul moral islamic atribuie părinţilor o valoare foarte mare. Dumnezeu revelează clar că asemenea trăsături de caracter sunt importante pentru toţi musulmanii, atât când sunt tineri, cât şi la bătrâneţe.

Cu toate acestea, în anumite cazuri, credincioşilor li se cere să nu îşi asculte părinţii. De exemplu: „Dar dacă se străduiesc pentru ca tu să-Mi faci ca asociat altceva, despre care tu nu ai cunoştinţă, atunci nu te supune lor! Rămâi împreună cu ei în această lume, cu dreptate, dar urmează calea acelora care se întorc către Mine, căci apoi la Mine este întoarcerea şi Eu vă voi vesti ceea ce aţi făcut!“ (Capitolul Luqman: 15).

Prin acest verset, Dumnezeu sfătuieşte musulmanii să nu îşi asculte părinţii dacă aceştia se răzvrătesc împotriva Lui şi îşi încurajează copiii să facă acelaşi lucru. Totuşi, conform moralităţii islamice, nicio persoană nu trebuie să demonstreze lipsă de respect faţă de părinţi, ci să le onoreze dorinţele lor şi să afişeze un comportament exemplar.

Femeile în viaţa maritală

Relaţiile bazate pe valori lumeşti pot degenera în josnicie, aşa cum se întâmplă adesea în căsătorie. Când dragostea şi respectul oamenilor se bazează pe aceste valori, ei îşi pot pierde sentimentele rapid, atunci când circumstanţele se schimbă. Aceasta se întâmplă, aproape inevitabil, atunci când dragostea, respectul şi loialitatea depind de frumuseţea, averea, poziţia sau statutul unei persoane; când aceste caracteristici temporare şi superficiale dispar, la fel dispare şi dragostea. O persoană care se călăuzeşte după un asemenea criteriu nu va găsi niciun motiv să-şi mai iubească şi să-şi onoreze soţia / soţul, când ceea ce determină aceste valori dispare.

Credinţa, frica, respectul faţă de Dumnezeu şi decenţa caracterului sunt cele care fac să dureze dragostea, respectul şi loialitatea. O persoană care îşi iubeşte soţul / soţia pentru credinţa şi caracterul său, va fi respectuoasă, fidelă şi modestă în viaţa maritală. Pierderea tinereţii, sănătăţii, frumuseţii sau a averii şi a statutului social nu va afecta dragostea şi respectul dintre soţi. Musulmanii nu vor provoca necazuri sau nemulţumiri celeilalte persoane datorită credinţei lor ferme, fricii şi respectului faţă de Dumnezeu, indiferent de circumstanţe. Credincioşii vor fi întotdeauna blânzi şi înţelegători, drepţi şi toleranţi, întrucât aceasta reprezintă una dintre responsabilităţile lor date de Dumnezeu.

Atât de intimă este relaţia de căsătorie, încât Coranul afirmă despre soţi: „Ele vă sunt veşmânt vouă, iar voi le sunteţi veşmânt lor“ (Capitolul Al-Baqara: 187). În acest verset, Dumnezeu le reaminteşte oamenilor că soţii au responsabilităţi egale. Cuvântul „veşmânt“ se referă la responsabilitatea apărării şi protejării reciproce şi sugerează că femeile şi bărbaţii au calităţi complementare.

Alt verset susţine importanţa dragostei şi a compasiunii în căsătorie: „Şi printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi înşivă soaţe, pentru ca voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc.“ (Capitolul Ar-Rum: 21). Credincioşii îşi tratează soţiile ca şi cum ar fi nişte daruri nepreţuite încredinţate de Dumnezeu lor şi recunosc valoarea intrinsecă a partenerei de viaţă. Musulmanii arată afecţiune şi înţelegere atunci când partenerul greşeşte sau îi dezamăgeşte sub un anumit aspect, ştiind că doar comportamentul islamic îi va ajuta să treacă peste dificultăţi şi să îşi rezolve problemele. Drept rezultat, căsătoria ajută ambii soţi să se bucure, în mulţumire şi pace.

Prin afirmaţia „v-aţi bucurat împreună“ (Capitolul An-Nisa': 21), Dumnezeu susţine apropierea şi intimitatea vieţii în cuplu. Secretul acestei apropieri, intimităţi şi valorizări reciproce îl constituie intenţia lor de a crea o uniune eternă care va dura şi în Viaţa de Apoi. Adevărata fidelitate şi dragoste necesită o astfel de atitudine. De vreme ce dragostea lor nu este nici egoistă, nici temporară, ei îşi sunt în totalitate fideli, apropiaţi, cinstiţi şi rămân sinceri unul faţă de celălalt.

După cum am văzut, normele morale coranice fundamentează o relaţie maritală bazată pe apropiere, relaţie în care ambii parteneri manifestă frică şi respect faţă de Dumnezeu şi se conformează prescripţiilor islamice. Într-o asemenea relaţie, fidelitatea, credinţa, dragostea, sinceritatea, toleranţa şi modestia fiecărei persoane împlinesc şi susţin partenerul. Căsătoria unor oameni privaţi de calităţile menţionate mai sus nu poate rezista.

Din aceste motive, islamul consideră căsătoria drept o alinare şi o mulţumire pentru femei; dragostea, respectul, fidelitatea şi credinţa se manifestă plenar în cadrul căsniciei. Femeia este întotdeauna respectată, valorizată şi onorată. Absenţa oricărui fel de minciună, a mândriei, a complexelor de superioritate îi permite femeii să-şi găsească pacea şi mulţumirea.

Profetul nostru reprezintă un exemplu perfect în această privinţă. Dumnezeu face referire la acest aspect în versetul următor: „Aţi avut voi în Trimisul lui Allah o pildă frumoasă, pentru cel care nădăjduieşte în Allah şi în Ziua de Apoi şi Îl pomeneşte pe Allah mereu“ (Capitolul Al-'Ahzab: 21).

Profetul Muhammad a afirmat adesea importanţa şi valoarea femeilor musulmane: „Lumea nu este altceva decât o rezervă de hrană şi cea mai bună rezervă de hrană a lumii este femeia cuvioasă şi credincioasă.“ (16)

În alt hadis se spune: „Credincioşii cu cea mai minunată credinţă sunt cei care au dispoziţia cea mai bună, iar cei mai buni dintre noi sunt cei care arată bunătate faţă de nevestele lor.“ (17)

Comportamentul lui impecabil constituie un model pentru toţi musulmanii. Un alt hadis evidenţiază importanţa comportamentului frumos şi blând faţă de femei: „Cel mai bun dintre voi este cel care se comportă cel mai bine cu soţiile lui şi eu sunt cel mai bun dintre voi faţă de soţiile mele“. (18)

Valoarea femeilor a fost subliniată tuturor într-un alt hadis: „Purtaţi-vă bine cu femeile.“ (19) Profetul nostru s-a purtat întotdeauna frumos, cu blândeţe şi cu înţelegere faţă de soţiile lui. Aişa a spus: „Niciodată nu am văzut un om care să fie mai înţelegător cu membrii familiei sale decât Muhammad (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).“ (20)

Protecţia femeilor

În versetul „Noi pogorâm prin Coran ceea ce este tămăduire şi îndurare pentru dreptcredincioşi“ (Capitolul Al-'Isra': 82), Dumnezeu ne-a asigurat că moralitatea islamică va călăuzi întotdeauna oamenii spre bine, versetele Coranului fiind expresia Îndurării lui Dumnezeu faţă de umanitate. Aceste versete, revelate pentru a crea mulţumire şi dreptate printre oameni, garantează drepturile femeilor atât pe plan social, cât şi familial. Iar versetul: „Noi să venim cu Adevărul şi cu o tâlcuire mai frumoasă“ (Capitolul Al-Furqan: 33) demonstrează că în Coran se regăsesc toate cunoştinţele necesare pentru infuzarea fiecărui aspect al vieţii cu valoare, dragoste şi respect.

De asemenea, Coranul reprezintă o îndurare, alinare şi un dar extraordinar al lui Dumnezeu pentru femei. Când oamenii se vor comporta conform moralităţii Coranului, toate disputele referitoare la locul şi rolul femeilor în societate cu siguranţă se vor sfârşi.

Vom explora acum unele dintre versetele care protejează drepturile sociale ale femeilor şi revelează importanţa şi valoarea sistemului moral islamic.

Drepturile femeii în caz de divorţ

Credinţa profundă, frica şi respectul credincioşilor faţă de Dumnezeu îi determină să se supună propriei conştiinţe şi valorilor Coranului în fiecare moment. Dar persoanele lipsite de credinţă se lasă călăuzite doar de instincte şi de Şeitan; ele caută doar să îşi satisfacă propriul interes, în loc să adopte un comportament corect şi blând. Acest scenariu este adesea întâlnit atunci când relaţiile se sfârşesc, de exemplu - în cazul căsătoriilor bazate pe interes financiar.

Pentru aceşti oameni, divorţul înseamnă sfârşitul tuturor legăturilor bazate pe un interes comun; atunci când aceste interese nu mai există, nu mai există niciun motiv pentru ca ei să-şi aprecieze sau să-şi respecte partenerul. În consecinţă, sunt incapabili să mai facă ceva bun pentru acea persoană şi încearcă doar să îşi protejeze propriile interese, ignorând situaţia fostului partener.

Credincioşii manifestă un comportament total diferit în asemenea circumstanţe, pentru că singurul lor scop în viaţă este de a-L mulţumi pe Dumnezeu. Deplin conştienţi că a da curs capriciilor şi intereselor propriului ego Îl nemulţumeşte pe Dumnezeu, ei se conformează normelor morale islamice şi propriei conştiinţe. De aceea, chiar în caz de divorţ, ei se comportă cu partenerul cu dreptate şi bunătate.

Dumnezeu porunceşte bărbaţilor să divorţeze de soţiile lor în cel mai bun mod posibil: „Iar dacă divorţaţi de femei şi ele aproape împlinesc timpul lor, atunci luaţi-le înapoi cu bunătate ori daţi-le drumul cu bunătate“ (Capitolul Al-Baqara: 231).

Căutând numai mulţumirea lui Dumnezeu, ei se poartă cu fostele soţii cu toleranţă, compasiune, politeţe, respect şi atenţie şi astfel îşi păstrează comportamentul iubitor şi respectuos unul faţă de celălalt. Dumnezeu a revelat comportamentul corect al bărbaţilor credincioşi în asemenea circumstanţe: „O, voi cei care credeţi! Dacă vă căsătoriţi cu dreptcredincioase şi apoi divorţaţi de ele, înainte să le fi atins, voi nu le puteţi impune o perioadă de aşteptare. Daţi-le lor lucruri de care să se bucure şi lăsaţi-le pe ele libere, după cuviinţă!“ (Capitolul Al-'Ahzab: 49).

Garantarea securităţii financiare a femeii divorţate

Dumnezeu ne-a revelat că un musulman devotat trebuie să îi garanteze fostei sale soţii securitatea financiară şi bunăstarea în viitor: „Celor divorţate să fie dăruite după cuviinţă. Aceasta este o obligaţie pentru cei care au frică [de Allah]“ (Capitolul Al-Baqara: 241).

Când stabileşte această sumă, un musulman trebuie să acţioneze în virtutea legii morale şi să ia în considerare nevoile şi statutul social al fostei sale soţii. În Coran se spune: „… dăruiţi-le lor - cel înstărit după putinţa sa, iar cel sărac după putinţa sa - anumite bunuri, de care ele să se bucure, după cuviinţă! Aceasta este o datorie pentru binefăcător.“ (Capitolul Al-Baqara: 236);

„Cel care este înstărit să cheltuiască după averea sa, iar cel a cărui înzestrare este măsurată, să cheltuiască din ceea ce i-a dat Allah. Allah nu sileşte pe nimeni decât după cum El i-a dat. Şi Allah va face să vină după strâmtoare belşug“ (Capitolul At-Talaq: 7).

Cu alte cuvinte, toţi musulmanii, fără excepţie, sunt responsabili prin voia lui Dumnezeu să le plătească fostelor soţii o alocaţie adecvată conform mijloacelor lor materiale. Unii necredincioşi consideră că plata alocaţiei către fostele soţii reprezintă o risipă, întrucât nici nu cred în Viaţa de Apoi, nici nu caută să Îl mulţumească pe Dumnezeu. Din moment ce ei urmăresc doar să-şi protejeze interesele, consideră inutil să se poarte altruist faţă de persoane de care s-au înstrăinat şi de la care nu aşteaptă niciun beneficiu. Din acest motiv, ei încearcă să fugă de responsabilitate, complet sau măcar parţial. Pe de altă parte, bărbaţii credincioşi, după cum este menţionat mai sus, continuă să se poarte bine cu fostele soţii şi încearcă, atât cât le stă în putere, să le satisfacă nevoile financiare.

Credincioşii înţeleg că nu neapărat ceea ce fac, ci, mai degrabă, adevărata lor intenţie este ceea ce va atrage mulţumirea lui Dumnezeu. Acest adevăr este explicat în următorul verset: „Nu vor ajunge la Allah carnea şi sângele lor, ci va ajunge la El evlavia voastră“ (Capitolul Al-Hajj: 37). Un om credincios îşi îndeplineşte de bunăvoie îndatoririle faţă de fosta soţie. Totuşi, dacă ea nu vrea să primească ce i se cuvine şi renunţă la acest drept, fostul soţ nu poate fi tras la răspundere: „Şi oferiţi-le femeilor zestrea de bună-voie, iar dacă ele se lipsesc - nesilite - de ceva, atunci voi cheltuiţi-o după cum doriţi, cu plăcere!“ (Capitolul An-Nisa’: 4).

Dreptul la proprietate al fostelor soţii

Coranul protejează interesele femeilor, fostele soţii având dreptul de a păstra ceea ce soţul le-a dăruit în timpul căsătoriei: „Dacă doriţi să schimbaţi o soţie cu altă soţie [prin divorţ] şi i-aţi dat uneia dintre ele un quintal, nu luaţi nimic din el înapoi. Oare [voiţi voi să-l] luaţi înapoi cu clevetire şi cu păcat înveterat?! Cum să luaţi înapoi după ce v-aţi bucurat împreună şi ele au primit de la voi legământ sfânt?“ (Capitolul An-Nisa': 20-21).

Dumnezeu le reaminteşte oamenilor că bărbaţii credincioşi trebuie să respecte condiţiile contractului de căsătorie. O prevedere contractuală se referă la faptul că, indiferent de suma de bani sau proprietăţile pe care o femeie le primeşte de la soţul ei în timpul căsătoriei, el nu are niciun drept să le ia înapoi după divorţ. Bărbaţii credincioşi cunosc acest adevăr şi astfel fac tot posibilul pentru a se supune poruncii: „Şi nu vă este îngăduit să luaţi înapoi nimic din ceea ce le-aţi dăruit [soţiilor], doar dacă se tem amândouă părţile că nu vor fi în stare să împlinească poruncile lui Allah. Iar dacă vă temeţi că nu veţi putea împlini poruncile lui Allah, atunci nu este niciun păcat ca ea să se răscumpere cu ceva. Acestea sunt poruncile lui Allah şi nu le încălcaţi. Aceia care încalcă poruncile lui Allah sunt nelegiuiţi!“ (Capitolul Al-Baqara: 229).

Sistemul moral islamic acordă o valoare remarcabilă femeilor şi încearcă să le ferească de suferinţe, dificultăţi şi greutăţi. Aşadar musulmanii trebuie să păzească drepturile femeilor şi să fie cât se poate de atenţi cu ele.

Asigurarea unei locuinţe femeii divorţate

Când se referă la găzduirea femeilor divorţate, Dumnezeu spune: „Lăsaţi-le să locuiască acolo unde locuiţi voi, după mijloacele voastre, şi nu le faceţi nicio daună, ca să le faceţi să trăiască strâmtorate! Iar dacă ele sunt îngreunate, atunci îngrijiţi de ele până nasc şi dacă alăptează [copiii născuţi] de la voi, atunci daţi-le lor simbria lor şi sfătuiţi-vă între voi [în această privinţă], aşa după cum se cuvine! Iar dacă aflaţi voi greutăţi, atunci îl va alăpta pe el alta.“ (Capitolul At-Talaq: 6). Bărbaţilor credincioşi li se cere să aibă grijă de toate nevoile fostelor soţii, materiale sau de altă natură, astfel încât ele să nu întâmpine greutăţi. În primul rând, fosta soţie trebuie găzduită până ce se găseşte o casă adecvată pentru ea. Dacă este însărcinată, fostul soţ trebuie să acopere toate cheltuielile legate de sănătatea şi îngrijirea ei, până ce ea naşte. Ceea ce contează cu adevărat este ca musulmanii să acţioneze cu înţelegere şi respect, în orice circumstanţe, şi să se asigure că nevoile materiale sau de orice alt fel sunt împlinite, astfel încât femeia să nu îndure greutăţi. Toate aceste aspecte trebuie rezolvate aşa cum este prescris în Coran.

Nu moşteniţi femeile în pofida voinţei lor

Dumnezeu a făcut multe recomandări pentru a asigura drepturile sociale ale femeilor. De exemplu, El le aduce aminte credincioşilor: „O, voi cei care credeţi! Nu vă este îngăduit să moşteniţi femei în pofida voinţei lor şi nici să le opriţi să se căsătorească [din nou] cu alţii, ca să le luaţi o parte din ce le-aţi dat [ca zestre], decât dacă ele au săvârşit un păcat învederat, ci purtaţi-vă cu ele după cuviinţă!“ (Capitolul An-Nisa': 19).

Protejarea drepturilor orfanelor

Versetul de mai jos ne atrage atenţia asupra comportamentului corect faţă de femei: „Ei îţi cer sfatul în privinţa muierilor. Spune: «Allah vă stabileşte rânduieli în privinţa lor şi vă este vestit în Carte despre orfeline, cărora nu le daţi ceea ce le-a fost prescris şi pe care voiţi să le luaţi în căsătorie, precum şi despre copiii încă mici. Şi să fiţi cu dreptate faţă de orfani, căci Allah este Ştiutor al binelui pe care voi îl faceţi!»“ (Capitolul An-Nisa': 127).

Unii necredincioşi încearcă să îi deposedeze de avere şi drepturi pe cei slabi şi vulnerabili, care nu au niciun tutore să le protejeze interesele. Un astfel de grup vulnerabil îl reprezintă orfanele care, din cauza averii lor, sunt vânate de bărbaţii lacomi. Dumnezeu îi avertizează pe credincioşi despre intenţiile malefice ale acestor oameni, le descrie trăsăturile şi le porunceşte să fie drepţi.

Credincioşii ştiu că Dumnezeu este Atoatevăzător şi îi va chema să dea socoteală pentru faptele lor în Ziua de Apoi. Ei sunt conştienţi de pierderea care îi aşteaptă pe cei care înşeală sau sunt nedrepţi şi nemiloşi cu oamenii în această lume. Luând în considerare această realitate, ei se feresc să facă rele; credincioşii ştiu că manifestarea, fie şi sporadică, a avariţiei pe acest pământ ar putea conduce la suferinţă eternă în Viaţa de Apoi. De aceea ei păzesc interesele orfanilor şi fac tot ce le stă în putinţă să îi ferească de oamenii rău intenţionaţi. Mai mult, ei respectă cu stricteţe drepturile oricărei orfane cu care vor să se căsătorească şi nu au niciun plan secret pentru a-şi însuşi averea acesteia.

CARACTERUL IDEAL AL FEMEII MUSULMANE

În Coran, Dumnezeu ne aduce la cunoştinţă beneficiile femeii credincioase: „Nu vă însuraţi cu politeiste înainte ca ele să treacă la credinţă, căci o roabă care crede este mai bună decât o politeistă, chiar dacă ea vă place! Şi nu daţi de soţii [fete credincioase] politeiştilor, înainte ca ei să treacă la credinţă, căci un rob credincios este mai bun decât un politeist, chiar dacă el vă place. Aceştia cheamă la Foc, pe când Allah cheamă la Rai şi la iertare, prin graţia Sa. El le arată limpede semnele sale oamenilor, pentru ca ei să îşi aducă aminte.“ (Capitolul Al-Baqara: 221).

Dumnezeu ne arată cum credinţa, frica şi respectul faţă de Dumnezeu şi morala islamică sunt cauzele principale ale tăriei de caracter şi ale virtuţii credincioşilor. Aşa cum a revelat Dumnezeu în versetul: „Însă noi le-am adus pomenirea lor, dar ei de la pomenirea lor se întorc“ (Capitolul Al-Mu’minun: 71), această moralitate le conferă oamenilor demnitate şi onoare. Femeile care trăiesc în conformitate cu normele coranice vor fi respectate şi se vor bucura de onoare şi demnitate.

Dumnezeu nu a conceput caractere diferite pentru bărbat şi femeie; El cere tuturor să respecte acelaşi caracter musulman. Musulmanii se tem şi Îl respectă pe Dumnezeu şi caută să Îl mulţumească, pe deplin conştienţi că această viaţă pe pământ este efemeră şi că orice fiinţă va muri într-o zi.

Femeile care se străduiesc să trăiască conform moralei islamice sunt ferite de deficienţele caracteriale, slăbiciunile şi prejudecăţile specifice femeilor lipsite de credinţă. Mai mult decât atât, ele îşi dezvoltă un caracter puternic, bazat pe credinţă. Musulmanii nu sunt influenţaţi de sugestiile şi criticile societăţii, ale familiei sau prietenilor şi trăiesc conform valorilor şi moralei coranice.

Maria este unul din cele mai bune modele pentru femei, întrucât pe tot parcursul dificilelor încercări prin care a trecut - aflată fiind în mijlocul unei societăţi în care oamenii îşi uitaseră credinţa - a manifestat întotdeauna tărie de caracter şi integritate. Puterea izvorâtă din credinţa în Dumnezeu, supunerea sinceră faţă de El şi statornicia în respectarea valorilor islamice i-au permis Mariei să-şi păstreze onoarea şi integritatea. Ea s-a remarcat prin aceste calităţi.

În paginile următoare, vom explora fundamentele caracterului ideal al femeii musulmane, cât şi diferenţele majore faţă de caracterul celor aflate în afara credinţei.

Femeile musulmane se supun lui Dumnezeu

Femeile musulmane cred în Dumnezeu din toată inima, se supun complet Lui, sunt conştiente că nu există altă divinitate şi că El este Domnul fiecărei fiinţe şi fiecărui lucru şi este Atotputernic. În consecinţă, ele se tem şi Îl respectă pe Dumnezeu şi caută să Îi fie pe plac. Îl adoră numai pe El şi Îl acceptă numai pe El drept cel mai apropiat prieten şi caută numai ajutorul Lui. Ea ştie că doar El poate să îi trimită binele sau răul şi astfel trăieşte pe deplin încredinţată că depinde doar de El. Ea ştie că El o menţine în viaţă, o îngrijeşte, protejează şi ocroteşte. Din aceste motive, ea nu aşteaptă nimic de la ceilalţi.

Ea crede în Dumnezeu fără nicio urmă de îndoială în inimă, întreaga sa viaţă, fără să-şi piardă credinţa, indiferent de circumstanţe. Ea ştie cum să fie recunoscătoare şi mulţumită de apropierea faţă de El, atât în situaţii fericite, cât şi în dificultate. Ea se află într-o continuă stare de supunere, sigură de dragostea, mila, iertarea şi îndurarea lui Dumnezeu.

Când are o problemă, caută soluţia oferită în Coran de către Dumnezeu, fiind conştientă că, în viaţă, esenţiale sunt dragostea sinceră, supunerea şi încrederea în El. Ea se încrede în promisiunea lui Dumnezeu că El creează totul conform dreptăţii Sale, cu înţelepciune şi bunătate.

Chiar dacă problema pare a dura etern, ea niciodată nu se lasă pradă deznădejdii sau îngrijorării în ce priveşte ajutorul Lui. Mulţumită cu ceea ce i-a trimis Dumnezeu, îşi menţine răbdarea şi supunerea, ştiind că totul ascunde un rezultat în cele din urmă benefic. Ea ştie că în Coran se aminteşte despre cei care îşi pierd credinţa în astfel de momente. Ca şi Profetul Muhammad, în momentele dificile ale vieţii, ea spune „... Domnul meu este cu mine şi El mă va călăuzi“ (Capitolul Aş-Şu'ara: 62). De-a lungul vieţii, credinţa sa profundă îi permite să fie conştientă tot timpul de îndurarea, apropierea, dragostea, ajutorul şi prietenia lui Dumnezeu.

Caracterul său elevat se distinge mai pregnant, atunci când este comparat cu cel al femeii necredincioase. Unele femei lipsite de credinţă nu adoptă o atitudine adecvată de acceptare şi supunere, atunci când se confruntă cu diferite situaţii de criză; ele ignoră faptul că Dumnezeu controlează şi creează totul şi ascunde multă înţelepciune şi bunătate în tot ceea ce se petrece. Astfel de femei se lasă dominate de nerăbdarea, nehotărârea, panica şi furia manifestate în perioadele tensionante ale vieţii.

Din acest motiv şi pentru a evita cearta, bărbaţii încearcă adeseori să nu expună femeile unor situaţii potenţial problematice. Filmele şi romanele sunt pline de astfel de poveşti. Din moment ce ele nu îşi pun încrederea în Dumnezeu şi nu se supun Lui, nu pot găsi răbdarea şi hotărârea de a îndura necazurile. De fapt, credinţa şi puterea lor sunt direct proporţionale cu beneficiul rezultat din rezolvarea acestor dificultăţi.

Femeile credincioase îşi trag puterea din credinţă şi din hotărârea de a-I câştiga bunăvoinţa lui Dumnezeu. Aşadar rezistenţa şi capacitatea lor de îndurare în faţa adversităţilor vieţii poate fi destul de mare. În Coran s-a revelat următorul verset: „Numai călăuzirea lui Allah este Călăuzire! şi ni s-a poruncit să ne supunem Stăpânului lumilor!“ (Capitolul Al-'An'am: 71). Dumnezeu le vesteşte binele celor care I se supun: „Acela care supune faţa sa lui Allah şi este binefăcător, acela s-a prins de toarta cea mai trainică. La Allah se află sfârşitul [tuturor] lucrurilor“ (Capitolul Luqman: 22); „Ba nu! Cel care s-a supus lui Allah şi face bine, va avea răsplata sa de la Domnul lui! Ei nu au se teme şi nici nu vor fi mâhniţi!“ (Capitolul Al-Baqara: 112).

Femeia musulmană, Coranul şi Hadisurile

Singurele surse de îndrumare ale femeii musulmane, ca şi a tuturor credincioşilor, sunt Coranul şi tradiţia Profetului nostru. Ea îşi modelează personalitatea, caracterul, stilul de viaţă, idealurile, dorinţele, comportamentul şi moralitatea în consonanţă cu aceste două surse. Întrebând - „Şi, oare, voiesc ei judecata din vremea păgâniei? Dar cine, oare ar putea să fie judecător mai bun decât Allah, pentru un neam care se crede statornic?“ (Capitolul Al-Ma'ida: 50), Dumnezeu afirmă că cele mai corecte şi bune judecăţi le oferă Coranul. În plus, „… şi Noi ţi-am trimis ţie Cartea ca tâlcuire pentru toate lucrurile, călăuză, îndurare şi bună vestire pentru musulmani“ (Capitolul An-Nahl: 89).

Profetul nostru a spus: „Într-adevăr, v-am lăsat Cartea lui Allah şi tradiţia Trimisului Său. Dacă vă ţineţi strâns de ele, nu vă veţi rătăci niciodată.“ (21) Prin aceste cuvinte, musulmanilor li s-a reamintit că îndrumarea cea mai importantă este cea din Coran şi Sunna.

Dacă analizăm stereotipurile referitoare la femei în cadrul societăţilor laice, observăm că se presupune că femeile acţionează conform capriciului şi instinctelor lor. Singura sursă de îndrumare a femeilor în ceea ce priveşte construirea caracterului ideal o reprezintă condiţionările sociale care le determină încă din copilărie. Dat fiind că femeile din jurul lor, precum şi cele din filme şi romane, se comportă şi afişează acelaşi caracter, acceptat social drept normă, conduita lor este predictibilă. Este uşor de prevăzut cum vor reacţiona în anumite situaţii, ce hotărâri vor lua, cum se vor comporta, chiar şi ceea ce vor spune.

Femeile musulmane acţionează întotdeauna corect, iau decizii bune şi obţin rezultate optime în măsura în care se lasă îndrumate de Coran şi tradiţia Profetului. În plus, nu trec prin experienţa nefericirii şi nemulţumirii, aşa cum li se întâmplă prea adesea celor lipsite de credinţă. În versetul următor se afirmă că bărbaţii şi femeile musulmane duc o viaţă fericită, precum cea promisă de Dumnezeu: „Pe cel care face o faptă bună - bărbat sau femeie - şi este credincios, îl vom dărui noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după [faptele] cele mai bune pe care le-au săvârşit“ (Capitolul An-Nahl: 97).

Femeile musulmane au idealuri elevate

Una din trăsăturile negative de caracter ale femeilor necredincioase constă în restricţionarea idealurilor, gândurilor şi stilului de viaţă. Societatea le spune femeilor că au anumite îndatoriri şi responsabilităţi, pe care ar trebui să le îndeplinească cât pot ele de bine. De obicei, ele nu sunt încurajate să îşi găsească alte idealuri sau să-şi dezvolte personalitatea. Numai când femeile devin conştiente de această realitate încep într-adevăr să perceapă nevoia de a-şi construi idealuri mai înalte, orizonturi mai largi, şi de a-şi dezvolta personalitatea.

În principal, de la femei se aşteaptă să răspundă nevoilor familiei şi să-şi crească copiii. Altfel, conform educaţiei din copilărie, ele se concentrează asupra propriei lor persoane, asupra aspectului fizic, coafurii, machiajului, hainelor şi modei în general; îşi menţin casele curate şi se socializează cu prietenii. Deşi aceste activităţi nu sunt rele în sine, este greşit să-şi limiteze viaţa doar la îndeplinirea acestor îndatoriri, fără ca măcar să se întrebe de ce lucrurile stau astfel.

Dumnezeu a creat bărbaţii şi femeile cu un scop şi le-a revelat responsabilităţile în Coran. Cel mai important aspect: orice femeie este responsabilă în faţa lui Dumnezeu, deoarece El a creat-o, i-a dat viaţă, a protejat-o, ocrotit-o şi i-a oferit cele necesare. Bărbaţilor şi femeilor li se cere să ducă viaţa morală prescrisă de Dumnezeu, să-L adore şi să-L slujească şi să-I câştige bunăvoinţa. Ei sunt responsabili să le vorbească oamenilor - celor care s-au îndepărtat de viaţa fericită şi liniştită, conformă prescripţiilor coranice - despre valorile islamice şi să depună eforturi să-i aducă mai aproape de mulţumirea şi Îndurarea lui Dumnezeu şi de Paradis. Ei trebuie să se străduiască să îi salveze pe oameni din tiparele negative ale gândirii şi de suferinţa datorată haosului şi dezordinii, aspecte generate de Satana şi, prin urmare, private de dragoste adevărată, de respect şi prietenie.

Toţi credincioşii sunt obligaţi să îi ajute şi să îi îndrume pe calea lui Dumnezeu pe aceia care sunt slabi şi îndureraţi: „Şi ce este cu voi de nu luptaţi pe calea lui Allah, şi pentru bărbaţii, muierile şi copiii slabi care zic: «Doamne! Scoate-ne pe noi din cetatea asta cu neam nelegiuit şi dă-ne nouă din partea Ta un ocrotitor şi dă-ne din partea Ta un ajutor!»“ (Capitolul An-Nisa': 75).

Dumnezeu le reaminteşte în continuare musulmanilor că sunt obligaţi să ajute orfanii, pe cei aflaţi în nevoie şi persoanele vulnerabile: „Adoraţi-L pe Allah şi nu-I faceţi asociaţi Lui nimic! Purtaţi-vă bine cu părinţii, cu rudele, cu orfanii, cu sărmanii, cu vecinul apropiat şi cu vecinul străin, cu tovarăşul de alături, cu călătorul de pe drum şi cu cei stăpâniţi de mâinile voastre drepte, căci Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi pe cel lăudăros!“ (Capitolul An-Nisa': 36).

O femeie musulmană este conştientă de toate aceste responsabilităţi şi nu se concentrează numai asupra sa. Mai mult decât atât, ea face tot posibilul să rezolve problemele celor din jur - cum ar fi: ajutorarea suferinzilor, lupta împotriva bolilor contagioase, munca cu copiii refugiaţi sau orfanii de război, îngrijirea bătrânilor şi a femeilor aflate în nevoie - de parcă ar fi problemele sale.

Femeia credincioasă acordă atenţie totală fiecărui aspect al vieţii cotidiene, întrucât ştie că esenţial este să câştige bunăvoinţa lui Dumnezeu şi să acţioneze conform moralei islamice pentru a aduce mulţumire şi fericire autentică celorlalţi. Ea este conştientă că situaţiile cu care se confruntă zilnic îşi pierd relevanţa, dacă sunt integrate în contextul mult mai larg al scopului pentru care a fost menită.

Demnitatea femeilor musulmane

„… Şi pe suflet şi pe ceea ce l-a plăsmuit şi i-a insuflat lui nelegiuirea şi evlavia sa! Izbândeşte cel care-l curăţeşte şi pierdut este cel care-l strică!“ (Capitolul Aş-Şams: 7-10).

Versetul de mai sus îi avertizează pe oameni referitor la egoismul care, necontrolat, îi va conduce spre nenumărate rele. Teama şi respectul unei persoane faţă de Dumnezeu, precum şi credinţa în Viaţa de Apoi, oferă putere şi motivaţie pentru a rezista în faţa tentaţiilor.

În absenţa conştientizării existenţei Vieţii de Apoi, oamenii îşi urmează dorinţele şi nu se tem de întâlnirea cu Dumnezeu, când vor da socoteală pentru faptele lor. Dacă egoul este lăsat liber să îl conducă pe om spre furie, gelozie sau comportament neadecvat faţă de o altă persoană, treptat, persoana se va complace în aceste tendinţe. Dacă eul egoist al femeii lipsite de credinţă o va încuraja să-şi reverse furia şi frustrările prin insinuări, ironizări, calomnii, minciuni, conspiraţii şi comportament ipocrit, ea îl va asculta fără rezerve. Astfel de persoane vor comite păcate fără oprelişte, aflate sub impresia falsă că nu vor trebui să răspundă niciodată pentru actele lor.

Totuşi, Dumnezeu ne-a revelat că toate aceste acte reprezintă manifestarea răutăţilor necenzurate care ispitesc eul egoist. Când omul acţionează pe baza acestor impulsuri, lucrurile pur şi simplu se înrăutăţesc. Oamenii care nu îşi pot controla emoţiile, chiar şi atunci când ştiu că ceea ce fac este rău, sunt slabi şi îşi ignoră conştiinţa. Cu alte cuvinte, ei se degradează. Este înjositor să nu fii capabil să acţionezi matur sau să răspunzi raţional, când egoul tău te îndeamnă la altceva.

Aşa cum Dumnezeu revelează, răspunsul demn şi corect în faţa unor astfel de sugestii malefice constă în ignorarea acestora şi în adoptarea unor manifestări comportamentale conştiente, nu reactive. Trăsăturile de caracter trebuie rafinate, întrucât, finalmente, ele vor duce la câştigarea respectului şi afecţiunii celorlalţi şi la mulţumirea lui Dumnezeu.

Femeile musulmane au suficientă demnitate şi tărie de caracter pentru a putea respinge comportamentul înjositor, asumat în vederea unor câştiguri minore. Dumnezeu ne atrage atenţia asupra uneltirilor femeilor necredincioase: „Şi când a văzut cămaşa lui că a fost ruptă la spate, a zis el: «Acesta este un vicleşug de-al vostru, [femeilor], iar viclenia voastră este fără de margini!»“ (Capitolul Yusuf: 28). Femeile necredincioase încearcă întotdeauna să rezolve situaţiile prin conspiraţii, intrigi sau minciună în loc să caute soluţii raţionale. Complăcându-se în sugestiile demonice, ele recurg la ipocrizie, laşitate sau alte metode necinstite. Pe de altă parte, femeile credincioase îşi rezolvă problemele cu onestitate, transparenţă şi sinceritate, întrucât simpla conştientizare a prezenţei şi judecăţii lui Dumnezeu, le face să se îndepărteze de un astfel de comportament nepotrivit.

De asemenea, femeile necredincioase sunt caracterizate de invidie. Dumnezeu îi menţionează pe oamenii invidioşi şi îi avertizează pe ceilalţi cu privire la răutatea acestora: „Spune: «Eu caut adăpost la Stăpânul revărsatului zorilor, Împotriva răului [venind] de la ceea ce El a creat Şi împotriva răului întunericului care se aşterne Şi împotriva răului vrăjitoarelor care suflă în noduri Şi împotriva răului pizmuitorului, când pizmuieşte.“ (Capitolul Al-Falaq: 1-5). Unele femei necredincioase înclină către un astfel de comportament care generează neîncredere, furie, întreruperea relaţiilor, certuri interminabile, toate acestea făcându-le viaţa neîmplinită şi nefericită. În plus, ele aduc multă suferinţă şi daune şi celor din jur. Femeile credincioase vor ignora acest aspect al eului uman care se repercutează negativ şi atrage pierderi atât în această viaţă, cât şi în următoarea.

Batjocura reprezintă o altă trăsătură de caracter a femeilor necredincioase. În următorul verset, Dumnezeu ne avertizează cu privire la acest tip de comportament: „O, voi cei care credeţi! Să nu râdă un neam de alt neam, care s-ar putea să fie mai bun decât el, nici muierile [să nu râdă] de alte muieri, care s-ar putea să fie mai bune decât ele! Nu vă ocărâţi şi nu vă batjocoriţi cu porecle unii pe alţii. Ce rău este numele urât şi ruşinos, după credinţă! Iar cei care nu se căiesc, aceia sunt nelegiuiţi“ (Capitolul Al-Hujurat: 11).

Acele femei modelate de necredinţa care domneşte în societate nu vor ezita să ridiculizeze oamenii pentru orice greşeală minoră sau să râdă de alţii, deoarece ele nu-şi amintesc de Lumea de Apoi. Ele nu consideră acest comportament greşit, ci doar un tip de umor. De multe ori, această batjocură nu este verbală, ci doar exprimată prin mimică, datul ochilor peste cap, imitare sau şuşotire. Femeile credincioase resping astfel de manifestări, întrucât ţin cont de faptul că Dumnezeu le cere să trăiască conform moralităţii coranice.

În alt verset, Dumnezeu le reaminteşte oamenilor să nu facă speculaţii sau să bârfească: „O, voi cei care credeţi! Feriţi-vă cu străşnicie de bănuieli, căci unele bănuieli sunt păcat! Nu vă iscodiţi şi nu vă ponegriţi unii pe alţii! Oare voieşte vreunul dintre voi să mănânce carnea fratelui său mort? [Nu!] Voi aţi urât aceasta! Şi fiţi cu frică de Allah, fiindcă Allah este Iertător şi Îndurător [At-Tawwab, Ar-Rahim]“ (Capitolul Al-Hujurat: 12).

Femeile credincioase duc o viaţa demnă. În loc să îşi bată joc de alţii, ele încearcă să ajute. Ele complimentează oamenii care au succes, în loc să se lase pradă invidiei şi bârfei. Aflate în compania oamenilor lipsiţi de credinţă, care ar putea să le jignească cumva, nu îşi compromit niciodată integritatea sau demnitatea.

Femeile musulmane au tărie de caracter şi voinţă puternică

Valorile derivate din lipsa credinţei în divinitate tind adesea să identifice puterea cu banii, faima, prestigiul sau statutul social, întrucât se crede că aceste aspecte investesc cu putere persoana respectivă. Mai mult, chiar şi un individ care intră sub patronajul unei astfel de persoane este considerat puternic. Totuşi, în realitate, puterea bazată pe aceste valori mundane efemere poate dispărea la fel de repede cum a apărut.

Toată puterea musulmanilor provine din credinţă şi de aceea nu fluctuează niciodată. Acest factor important în caracterul femeilor musulmane este descris în Coran în termenii următori: „O, voi cei care credeţi! Acela dintre voi care se leapădă de religia sa să [ştie că] Allah va aduce [în locul lui] un neam [de oameni] pe care-i iubeşte şi care-L iubesc pe El, blânzi faţă de dreptcredincioşi şi aspri cu necredincioşii, care vor lupta pe calea lui Allah şi nu se vor teme de clevetirea clevetitorilor. Acesta este harul lui Allah, pe care-l dăruieşte cui voieşte El, căci Allah este Cel cu Har Nemărginit [şi] Atoateştiutor [Al-Wasi', Al-'Alim]“ (Capitolul Al-Ma'ida: 54).

O altă trăsătură islamică importantă revelată o reprezintă personalitatea puternică a credinciosului netulburat de critica semenilor săi. Musulmanii ştiu foarte bine că toţi Profeţii au fost acuzaţi şi persecutaţi, au fost făcuţi să sufere, forţaţi să emigreze sau chiar ucişi. Prin personalitatea lor puternică, solidă, prin răbdarea şi hotărârea lor, Profeţii oferă modele nepreţuite credincioşilor.

Aşa cum a revelat Dumnezeu, musulmanii ştiu că vor fi testaţi în această viaţă prin greutăţi, suferinţe şi cuvinte jignitoare: „Veţi fi încercaţi [în privinţa] bunurilor voastre şi [în privinţa] sufletelor voastre. Veţi auzi de la cei cărora Cartea le-a fost dăruită mai înaintea voastră şi de la idolatri multe sudălmi. Iar dacă sunteţi răbdători şi sunteţi evlavioşi [cu siguranţă] acesta este unul dintre lucrurile cele mai de preţ“ (Capitolul 'Al-'Imran: 186). Ei vor privi aceste evenimente drept oportunităţi pentru a-şi dovedi credinţa în Dumnezeu, supunerea şi loialitatea faţă de El şi vor îndura cu hotărâre şi răbdare tot ce li se întâmplă.

Femeile musulmane nu manifestă niciodată slăbiciunea celor lipsite de credinţă. Insultele, comportamentul nepoliticos şi critica nu le sperie şi nici nu le slăbesc voinţa; ele consideră a fi sub demnitatea lor să reacţioneze manifestându-şi durerea sau supărarea. Orice s-ar întâmpla, ele au încredere în Dumnezeu şi sunt liniştite, ştiind că Dumnezeu este cel mai Drept şi Atoateştiutor şi că „nu vor fi nedreptăţiţi [la răsplată] nici cât un firicel“ (Capitolul An-Nisa': 49). Ele se abandonează voinţei lui Dumnezeu, ştiind că El va demasca orice nedreptate şi nu se îngrijorează atunci când sunt confruntate cu acuzaţii nefondate.

Unele femei lipsite de credinţă consideră că forţa şi puterea de stăpânire sunt caracteristici masculine, datorită concepţiei greşite conform căreia doar bărbaţii, în faţa adversităţilor, trebuie să demonstreze forţă şi hotărâre - atât pentru ei înşişi, cât şi pentru femeile aflate în grija lor. Astfel, femeile ajung să considere că este în interesul lor să se supună intelectului, voinţei şi puterii bărbaţilor. Mai ales când se confruntă cu probleme şi dificultăţi, ele îşi pierd şi puţina putere şi voinţă pe care o au, lăsându-se pradă comportamentului confuz şi iraţional.

Această personalitate slabă şi fragilă le face pe femeile necredincioase să acorde o atenţie prea mare opiniilor celorlalţi. Se întâmplă adesea ca ele să facă în mod deliberat ceva greşit doar pentru a-i impresiona pe ceilalţi sau a câştiga un loc respectabil în comunitate. În caz că sunt criticate, ele se simt inferioare şi respinse. Neînţelegând că tot ceea ce contează este valoarea lor în faţa lui Dumnezeu, ele caută doar aprobarea oamenilor şi sfârşesc prin a fi supărate şi confuze, gândindu-se că tot ce fac este zadarnic. Rezultatul: devin depresive şi îşi pierd puterea, voinţa şi curajul.

Femeile musulmane nu sunt tulburate din cauza criticii oamenilor. Raportându-se la criteriile din Coran, prin care se indică clar ce este bine şi ce este rău, ele se străduiesc să trăiască în conformitate cu morala islamică. Dacă sunt criticate din această cauză, ele devin şi mai hotărâte şi consecvente în demersul lor de a-L mulţumi pe Dumnezeu - cel mai înalt scop al vieţii musulmanilor. Considerând că doar adoptarea moralităţii coranice le conferă valoare în această lume şi în cea următoare, rămân indiferente la ce cred ceilalţi despre ele. Chiar dacă sunt singure, ele nu urmează majoritatea oamenilor, ci rămân independente. Discutând acest aspect, Bediuzzaman Said Nursi a afirmat că aprobarea oamenilor nu are nicio importanţă pentru cei care trăiesc doar pentru a-i fi pe plac lui Dumnezeu:

„Aprobarea divinităţii este suficientă. Dacă El este ceea ce tu preaiubeşti, atunci totul este iubit de tine. Dacă El nu este ceea ce tu preaiubeşti, atunci aplauzele întregii lumi sunt complet inutile.“ (22);

„Prin faptele tale ar trebui să urmăreşti mulţumirea divinităţii. Dacă Atotputernicul Dumnezeu este mulţumit, nu are nicio importanţă dacă întreaga lume este nemulţumită. Dacă El acceptă o faptă şi toţi ceilalţi oameni o resping, nu contează. Dacă ai câştigat mulţumirea Lui şi El a acceptat o faptă, chiar dacă nu îi ceri aceasta, dacă El doreşte şi înţelepciunea Lui o cere, îi va determina şi pe ceilalţi să o accepte. Îi va face şi pe ei să fie de acord. De aceea singurul scop al vieţii umane ar trebui să fie căutarea mulţumirii divine.“ (23);

„Dacă ai obţinut aprobarea Creatorului prin pietatea şi devoţiunea ta, înseamnă că e îndeajuns şi nu trebuie să cauţi să obţii aprobarea celorlalţi. Dacă oamenii sunt de acord şi acceptă de dragul lui Dumnezeu, e bine. Dacă acţionează pentru a obţine binecuvântări lumeşti, va fi complet inutil. Căci ei sunt supuşi umili, la fel ca şi tine…“ (24).

Femeile musulmane sunt echilibrate şi cumpătate

Oamenii care trăiesc după reguli concepute chiar de ei pot să facă uşor compromisuri, dacă este în interesul lor. Niciun principiu suprem nu le modelează viaţa şi nu dă stabilitate personalităţilor lor. În consecinţă, din când în când, personalităţile lor tind să se schimbe şi sunt marcate de inconsecvenţă.

Factorul determinant îl reprezintă, de obicei, egoul. Dumnezeu a revelat că oamenii au fost creaţi cu tendinţe egocentrice. Dacă oamenii se lasă controlaţi de propriul ego, întregul comportament va fi afectat. Acesta va avea un impact negativ asupra echilibrului, integrităţii şi stabilităţii personalităţii lor. De exemplu, ei pot deveni furioşi, emotivi, irascibili sau invidioşi într-o clipă, iar aceasta se reflectă în comportamentul lor. Astfel de oameni îi surprind mereu pe ceilalţi cu reacţiile lor neaşteptate, creând neîncredere şi nesiguranţă.

Astfel de trăsături se întâlnesc adesea la femeile lipsite de credinţă. Îndepărtate fiind de valorile Coranului, ele se lasă dominate de emoţiile stereotipe ale femeilor şi îşi lasă viaţa în voia fluctuaţiilor comportamentale. În cele din urmă, se ajunge la dezvoltarea unui comportament dezechilibrat şi iraţional.

Femeile credincioase ştiu din învăţătura coranică că eul lor le ispiteşte mereu înspre rău şi că Satana va încerca să le convingă să se complacă într-un comportament confuz şi instabil şi să acţioneze instinctual. În multe versete, Dumnezeu le aduce aminte oamenilor că cei care acceptă îndrumarea Coranului şi urmează vocea propriei conştiinţe îşi vor dezvolta o personalitate ideală şi vor fi remarcaţi în ambele lumi.

Femeile musulmane îşi formează această personalitate puternică şi superioară urmând calea lui Dumnezeu. Adoptarea valorilor islamice facilitează dezvoltarea unei personalităţi moderate şi echilibrate. Acţiunile, perspectiva şi logica lor nu-i vor surprinde niciodată pe ceilalţi, întrucât personalităţile lor vor reflecta întotdeauna stabilitatea ce decurge din aplicarea normelor morale expuse în Coran. Cu alte cuvinte, ele vor fi persoane de încredere, spre deosebire de femeile lipsite de credinţă.

Femeile musulmane nu sunt emotive

Oamenii lipsiţi de credinţă consideră că a fi emotiv reprezintă un aspect important al caracterului uman. Conform acestei perspective, comportamentul manifest are la bază un sentiment ce trebuie experimentat. Defecte comportamentale, precum a fi furios, supărat, introvertit sau a plânge, a te plânge şi a fi apatic sunt încurajate, căci se presupune că vin din inimă. Această perspectivă este complet greşită. În societăţile laice, sentimentalismul, mai ales acela exprimat de femei, favorizează formarea unei personalităţi slabe. Oamenii cu personalitate slabă sunt, în mare măsură, incapabili să gândească raţional sau logic şi astfel nu pot lua decizii corecte.

Femeile musulmane cunosc caracteristicile eului uman egoist şi ştiu cum să le combată, întrucât personalităţile şi vieţile lor sunt marcate de înţelepciunea coranică. Ele ştiu că sentimentalismul îţi întunecă mintea, împiedică perceperea adecvată a realităţii şi generează slăbiciune şi îndoială. În plus, sunt foarte conştiente că astfel de trăsături stereotipe - a fi emotiv, supărat, introvertit, furios şi invidios - nu sunt compatibile cu caracterul musulmanului; Dumnezeu le dezavuează şi le recomandă musulmanilor să le controleze.

Aceste defecte comportamentale izvorăsc din credinţe corupte şi din neconştientizarea anumitor aspecte. Oamenii dominaţi în mod nediscriminativ de emotivitate şi sentimentalism, fie au uitat, fie continuă să nege faptul că Dumnezeu este Atotputernic, creează totul conform înţelepciunii, dreptăţii şi bunătăţii Lui; El creează tot ceea ce doreşte şi răspunde la toate rugăciunile.

Supunerea şi abandonarea plenară a fiinţei umane în faţa lui Dumnezeu, precum şi conştientizarea că El controlează totul, conduce la a vedea bunătatea ascunsă în tot ceea ce este şi previne formarea unui comportament instabil şi emotiv. Femeile musulmane se păzesc de astfel de defecte comportamentale din dragostea lor puternică, teama şi respectul lor faţă de Dumnezeu. Ele caută să fie exemple de conduită, personalitate şi integritate islamică: „Şi aceia care zic: «Doamne, dă-ne nouă de la soaţele noastre şi de la vlăstarele noastre mângâiere pentru ochi şi fă din noi călăuză pentru cei evlavioşi!»“ (Capitolul Al-Furqan: 74). Astfel, ele nu se lasă în voia depresiei sau a sentimentalismului.

Musulmanele manifestă o personalitate puternică, servind drept exemplu pentru alte femei şi acţionând pe deplin conştiente de responsabilitatea lor. Purificându-şi eul de răutate, ele vor afla generozitate şi mulţumire în ambele lumi şi vor trăi fericite: „Iar aceia care se feresc de zgârcenia propriilor suflete, aceia sunt cei care izbândesc.“ (Capitolul Al-Haşr: 9).

Femeile musulmane au o personalitate autentică

Sinceritatea înseamnă să fii acelaşi / aceeaşi în orice situaţie; inima să îţi reflecte sentimentele aşa cum sunt ele; să fii cinstit, deschis şi clar. Cu alte cuvinte, constă în revelarea complet dezinteresată, integrală şi onestă a personalităţii şi gândurilor. O trăsătură importantă a sincerităţii o reprezintă imposibilitatea de a aplica în viaţă ceea ce nu se petrece în inimă. Comportamentul unei persoane sincere vine din inimă, este natural şi lasă o impresie pozitivă şi de durată asupra celorlalte persoane. Înfăţişarea, conversaţia, stilul şi limbajul corpului unei persoane sincere sunt naturale şi au impact asupra oamenilor.

Totuşi, mulţi indivizi nu sunt conştienti de puterea şi efectul sincerităţii şi o caută în altă parte. Unii recurg la prefăcătorie, sperând să descopere ce comportament sau mod de gândire agreează alţi oameni. Din moment ce toţi oamenii au trăsături de caracter diferite, aceşti oameni ipocriţi dezvoltă o personalitate adaptată fiecărei persoane pe care doresc să o influenţeze - se poartă diferit şi încearcă să pară ca şi cum ar da expresie mai multor gânduri. Dat fiind că această abordare lipsită de onestitate dezvoltă ipocrizia umană, rezultatul va fi repulsia, răceala şi respingerea. În plus, astfel de oameni creează anxietate în sufletele celorlalţi, deoarece aceştia din urmă nu ştiu niciodată la ce să se aştepte.

Dumnezeu ne spune: „A dat Allah ca pildă un bărbat [rob] cu asociaţi care se ceartă între ei [asupra Lui] şi un [alt] bărbat cu totul supus unui singur om. Oare sunt ei în aceeaşi situaţie? Laudă lui Allah! Dar cei mai mulţi dintre ei nu ştiu.“ (Capitolul Az-Zumar: 29).

Oamenii lipsiţi de credinţă consideră prefăcătoria un comportament justificat, deoarece nu se gândesc suficient la consecinţele nesincerităţii faţă de Dumnezeu şi oameni. Ipocrizia este mai des întâlnită printre femeile necredincioase, căci unele dintre ele, datorită unor interese vulgare, par să placă şi să fie interesate de anumite persoane, pe care - în realitate - nu le respectă şi nu le agreează, ci, mai mult decât atât, le bârfesc. Ele pot să mintă sau să înşele fără scrupule, ascunzându-şi antipatia şi lăsând impresia contrară. În acelaşi mod, ele îşi pot masca sentimentele şi pot induce în eroare oamenii pe care îi preţuiesc şi îi plac foarte mult.

Femeile musulmane nu se comportă astfel, întrucât vieţile lor sunt călăuzite de teama sinceră şi de respectul faţă de Dumnezeu. Nu îşi fac griji să fie pe placul nimănui, în schimbul unor câştiguri materiale infime, pentru că ştiu că Dumnezeu şi oamenii cu adevărat credincioşi detestă un astfel de comportament. Ele caută să se poarte într-un fel care să-L mulţumească pe Dumnezeu. De asemenea, ele ştiu că Dumnezeu îi place numai pe cei care sunt sinceri: „El este Bineştiutor al celor dinlăuntrul piepturilor“ (Capitolul Aş-Şura: 24). În alt verset, Dumnezeu spune: „Şi dacă tu rosteşti vorbele cu glas tare, El ştie, [neîndoielnic], taina şi ceea ce este chiar şi mai ascuns“ (Capitolul Ta-Ha: 7). Din acest motiv numai necredincioşii încearcă să ascundă ceea ce se află în inimile lor.

Mai mult decât atât, femeile musulmane ştiu că a-i mulţumi pe oameni nu le va fi de folos în niciuna dintre lumi, pentru că Dumnezeu a revelat că El nu va ierta pe nimeni care Îi face Lui asociaţi. Aşadar toţi credincioşii trebuie să îşi controleze acest comportament; a te strădui să obţii aprobarea oamenilor reprezintă una din multele forme de a-I face asociaţi lui Dumnezeu.

Femeile musulmane sunt cinstite

Dumnezeu le aduce aminte oamenilor să nu mintă: „O, voi cei care credeţi! Fiţi cu frică de Allah şi spuneţi vorbe adevărate, pentru ca El să vă îndrepte faptele voastre şi să vă ierte greşelile voastre!“ (Capitolul Al-'Ahzab: 70-71); „… şi feriţi-vă voi de murdăria idolilor şi feriţi-vă de vorbele mincinoase“ (Capitolul Al-Hajj: 30).

De asemenea, El a revelat că distorsionarea adevărului şi minciuna atrag numai răul şi prietenia lui Şeitan: „Să vă vestesc Eu despre aceia asupra cărora se pogoară şeitanii? Ei se pogoară asupra fiecărui mincinos şi păcătos. Ei îşi încordează auzul, însă cei mai mulţi dintre ei sunt mincinoşi“ (Capitolul Aş-Şu'ara: 221-223).

Dumnezeu a revelat clar: „Să fie blestemaţi mincinoşii“ (Capitolul Adh-Dhariyat: 10), iar femeile musulmane se abţin de la minciună pentru că ştiu că Dumnezeu nu aprobă aceasta. Conştiente fiind că vor fi confruntate în Viaţa de Apoi cu fiecare cuvânt rostit în această lume, femeile musulmane spun numai vorbe bune, care vor fi răsplătite prin bunăvoinţa şi Îndurarea lui Dumnezeu.

Minciunile, care vor aduce multă pierdere în Ziua de Apoi, nu aduc niciun beneficiu nici în această lume. Cum ele întotdeauna antrenează pierderi materiale şi psihologice, oamenii ipocriţi şi nesinceri îşi arată finalmente adevărata faţă. Forţaţi să recunoască faţă de ei înşişi că sunt necinstiţi şi mincinoşi, îşi pierd respectul de sine şi respectul faţă de cei pe care îi induc în eroare. Cu toate acestea, ei cred că ceilalţi nu sesizează nesinceritatea lor şi astfel dezvoltă un complex de superioritate. Un astfel de comportament generează o mare dificultate: trebuie să construieşti minciuni din ce în ce mai complicate pentru a disimula adevărul şi să trăieşti cu teama constantă de a fi demascat. Dumnezeu va divulga nesinceritatea şi minciunile lor fie în această lume, fie în Cea de Apoi.

A mărturisi adevărul reprezintă o atitudine superioară şi demnă. Dumnezeu revelează diferenţa dintre vorbele bune şi vorbele corupte în următorul exemplu: „Nu vezi ce pildă a dat Allah pentru cuvântul bun? El este ca un pom bun, cu rădăcina neclintită şi cu ramuri [ce se înalţă] în cer! El dă fructe tot timpul - cu voia Domnului său. Şi Allah dă pilde oamenilor pentru ca ei să-şi aducă aminte. Iar pilda unui cuvânt rău este ca un pom rău care a fost smuls de pe faţa pământului şi care nu mai are pic de statornicie. Allah îi întăreşte pe cei care cred cu vorbe hotărâte atât în viaţa aceasta, cât şi în Viaţa de Apoi. Allah îi duce în rătăcire pe cei nelegiuiţi şi Allah face ceea ce voieşte.“ (Capitolul Ibrahim: 24-27).

Conştiente de bunătatea şi beneficiile inerente cinstei şi adevărului, femeile musulmane nu fac niciodată compromisuri, indiferent de consecinţe. Cu deschidere şi curaj, ele spun mereu adevărul. Dumnezeu revelează această trăsătură de caracter: „O, voi cei care credeţi! Fiţi făptuitori neclintiţi ai dreptăţii, martori înaintea lui Allah, chiar împotriva voastră, împotriva părinţilor şi rudelor voastre - fie bogat sau sărac - căci Allah cunoaşte cel mai bine ce este spre binele lor! Nu urmaţi poftei, ca să nu vă abateţi [de la dreptate]! Iar dacă voi faceţi mărturie mincinoasă sau vă sustrageţi, [să ştiţi că] Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi.“ (Capitolul An-Nisa': 135).

De asemenea, Dumnezeu le reaminteşte oamenilor să nu sacrifice adevărul şi onestitatea din cauza unei clipe în care se lasă dominaţi de furie: „O, voi cei care credeţi! Fiţi statornici faţă de Allah şi martori drepţi! Să nu vă împingă ura împotriva unui neam să nu fiţi drepţi! Fiţi drepţi, căci aceasta este mai aproape de evlavie! Şi fiţi cu frică de Allah, căci Allah este Bineştiutor a ceea ce faceţi voi!“ (Capitolul Al-Ma'ida: 8).

În societăţile lipsite de credinţă, multe femei îşi mint membrii familiei, soţii, copiii, fraţii sau prietenii. Ele au o scuză pentru fiecare minciună: unele minciuni sunt inofensive; este bine să minţi pentru a ajuta pe cineva, iar minciunile cotidiene minore nici nu sunt luate în considerare. De exemplu, ele nu cred că este vreo problemă în a minţi cu privire la locul unde au fost, cu cine s-au întâlnit sau cum şi-au cheltuit banii. Astfel de lucruri, spun ele, sunt minciuni nevinovate, întâlnite în orice căsătorie.

În realitate, toate scuzele îşi pierd validitatea, din moment ce Dumnezeu le-a interzis. În plus, minciuna este apanajul Satanei. După cum ştim, Diavolul a apelat la minciună pentru a face ca Profetul Adam şi soţia sa să fie izgoniţi din Rai.

Femeile musulmane cunosc destinaţia finală a mincinoşilor, dat fiind că se lasă călăuzite de Coran şi tradiţia Profetului. În consecinţă, se abţin de la minciună şi se străduiesc să rămână cinstite, pentru că doar urmărind în orice situaţie adevărul vor fi răsplătite prin bunătate şi respect. Profetul nostru le-a spus credincioşilor că: „Adevărul duce la dreptate, iar dreptatea duce la Paradis. Şi un om continuă să spună adevărul până ce devine un om sincer.“ (25).

Femeile musulmane sunt curajoase

Un stereotip banal, adesea invocat de bărbaţii necredincioşi, promovează ideea că femeile nu au răbdarea şi maturitatea necesare pentru a se putea confrunta cu anumite situaţii stresante. De fapt, se crede că femeile înrăutăţesc lucrurile şi creează noi obstacole. Există un sâmbure de adevăr în această pretenţie. În timp ce bărbaţii tind să rămână calmi, chiar şi în situaţii foarte periculoase şi încearcă să le facă faţă cu curaj, femeile lipsite de credinţă adesea se lasă pradă panicii şi fricii, amplificând şi înrăutăţind situaţia. Din acest motiv, bărbaţii sunt deseori nevoiţi să îşi calmeze femeile, în timp ce se ocupă şi de rezolvarea situaţiei.

Femeile musulmane nu pot concepe o astfel de atitudine; dragostea, încrederea, devotamentul şi supunerea lor faţă de Dumnezeu le ajută să-şi dezvolte o personalitate puternică, curajoasă. Ele ştiu că vor fi testate de Dumnezeu, iar constanţa în supunerea şi devotamentul lor faţă de El va fi răsplătită prin Îndurarea Sa. Aşa cum Dumnezeu revelează, această atitudine le amplifică fermitatea: „Câţi profeţi au luptat - şi laolaltă cu ei nenumăraţi ucenici - şi nu au slăbit în faţa loviturilor pe care le-au primit pe calea lui Allah! Nu au slăbit şi nu au cedat niciodată! Şi Allah îi iubeşte pe cei statornici!“ (Capitolul 'Al-'Imran: 146);

„Care, dacă s-a abătut asupra lor vreo nenorocire, spun: «Noi suntem ai lui Allah şi noi la El ne întoarcem.»“ (Capitolul Al-Baqara: 156);

„Acelora cărora lumea le-a spus: «Oamenii s-au adunat împotriva voastră, deci temeţi-vă de ei!», credinţa le-a sporit şi au zis ei: «Ne este de ajuns [ajutorul lui] Allah şi El este Cel mai bun ocrotitor al nostru!»“ (Capitolul 'Al-'Imran: 173).

Curajul lor se bazează pe dezinteresul faţă de viaţa lumească; musulmanele ştiu că supunerea şi încrederea în Dumnezeu vor fi răsplătite în cel mai bun mod posibil. Dumnezeu a dat viaţa şi El o ia înapoi, aşa cum El a dat totul (de exemplu: sănătate, tinereţe şi avere) şi va lua totul înapoi. Conştiente de acest adevăr şi de faptul că Dumnezeu creează totul după înţelepciunea şi bunătatea Sa, ele îşi păstrează liniştea interioară. Rezultatul general - femeile credincioase nu îşi pierd cumpătul în faţa pericolului, greutăţilor sau riscurilor.

De asemenea, curajul lor se reflectă în hotărârea de a respecta limitele impuse de Dumnezeu umanităţii. Indiferent de situaţie, ele nu fac compromisuri în ceea ce priveşte adoptarea moralităţii expuse în Coran şi nu se tem şi nu respectă nicio altă fiinţă, lucru sau valoare în afară de Dumnezeu. Dumnezeu revelează această calitate în următorul verset: „… Aceia care transmit mesajele lui Allah şi se tem de El şi nu se tem de nimeni în afară de Allah [să ştie că] Allah este de ajuns pentru a ţine socoteala [la toate].“ (Capitolul Al-'Ahzab: 39).

Femeile musulmane se abţin de la cuvinte şi fapte deşarte

Dumnezeu defineşte credincioşii drept „Şi aceia care rămân departe de vorbele deşarte“ (Capitolul Al-Mu'minun: 3) şi „... aceia care nu fac mărturie mincinoasă şi dacă trec pe lângă clevetiri, trec cu vrednicie“ (Capitolul Al-Furqan: 72). Cu alte cuvinte, musulmanii care se confruntă cu astfel de situaţii nu fac compromisuri în ce priveşte demnitatea şi onoarea lor şi nu se comportă neislamic.

Petrecerea timpului în acest mod facil şi înjositor reprezintă ceva obişnuit pentru femeile lipsite de credinţă. Femeile care nu au idealuri mai elevate am văzut că sunt caracterizate de un anumit tip de comportament. Unele atitudini sunt utile familiilor lor, mediului şi lor înşile, în timp ce altele constituie doar obiceiuri de petrecere a timpului liber: socializarea cu prietenii în anumite zile, petrecerea întregii zile privind la televizor emisiuni lipsite de valoare, vorbitul ore în şir la telefon, plângându-se de orice, bârfind şi discutând scăpările şi greşelile celorlalţi. Numitorul comun al tuturor acestor activităţi este că nu servesc nimănui.

Dumnezeu revelează că inimile unor astfel de oameni sunt atrase de lucrurile şi ispitele acestei lumi: „Cu inimi nepăsătoare“ (Capitolul Al-'Anbiya': 3).

Femeile musulmane evită activităţile inutile, fiind conştiente că Dumnezeu a dăruit oamenilor o perioadă limitată de timp. Ele ştiu că trebuie să folosească acest timp pentru a obţine mulţumirea lui Dumnezeu, Îndurarea Sa şi Paradisul şi îşi trăiesc fiecare moment al vieţii în consecinţă. Pentru a nu regreta în Viaţa de Apoi timpul petrecut în activităţi inutile sau vorbărie goală, ele se străduiesc să facă cât mai multe fapte bune. După cum Dumnezeu revelează, musulmanii sunt implicaţi într-o cursă constantă de a-L mulţumi: „Ei cred în Allah şi în Ziua de Apoi, poruncesc ceea ce este drept şi opresc de la ceea ce este nedrept şi se grăbesc la faptele bune; aceştia sunt printre cei cucernici.“ (Capitolul 'Al-'Imran: 114).

Femeile musulmane sunt virtuoase şi demne de respect

„Averea şi copiii sunt podoaba vieţii celei lumeşti, însă [lucrurile] care rămân sunt faptele bune ce vor avea la Domnul tău mai bună răsplată şi mai dătătoare de nădejde vor fi ele.“ (Capitolul Al-Kahf: 46).

Prin acest verset, Dumnezeu revelează un aspect important oamenilor: acele lucruri care par esenţiale şi pentru obţinerea cărora oamenii îşi dedică întreaga viaţă, reprezintă doar plăcerile temporare şi iluzorii ale acestei vieţi. Singurele valori adevărate şi permanente sunt valorile spirituale şi aplicarea lor constantă în viaţa umană. Cei care neglijează această realitate aleargă după avere, statut şi proprietăţi, crezând, în mod eronat, că le vor aduce onoare, respect şi valoare. În acelaşi mod, îi judecă pe ceilalţi conform acestor valori şi, în funcţie de situaţia materială, decid dacă merită respectul, admiraţia şi bunăvoinţa lor.

În realitate, Dumnezeu oferă toate aceste lucruri drept daruri pe care oamenii să le fructifice. Dar calităţile care conferă excelenţă şi merit în faţa lui Dumnezeu, precum şi aici pe pământ, cum ar fi onoarea, cinstea şi integritatea, sunt foarte diferite. Aceste atribute, împreună cu teama şi respectul faţă de Dumnezeu, dau scop şi valoare vieţii musulmanilor şi atrag deferenţa, consideraţia şi dragostea sinceră a celorlalţi. Chiar şi cel mai bogat, cel mai frumos şi cel mai puternic om nu poate accede la acelaşi grad de elevare şi la natura spirituală aparte a unui om cinstit, onorabil şi virtuos. O persoană cu astfel de calităţi radiază o strălucire şi frumuseţe naturală şi demonstrează profunzime sufletească.

Dumnezeu a revelat că El conferă onoare celor care se străduie în mod autentic să trăiască conform normelor morale expuse în Coran, celor care se tem de El şi Îl respectă: „De vă veţi feri de păcatele mari, care vă sunt oprite, vă vom ierta pentru faptele voastre rele [mărunte] şi vă vom lăsa să intraţi într-un loc nobil“ (Capitolul An-Nisa': 31) şi că „Aceia care au făcut milostenie şi acelea care au făcut milostenie i-au dat lui Allah un împrumut minunat, care li se va întoarce lor înmulţit, şi vor avea ei parte de răsplată generoasă.“ (Capitolul Al-Hadid: 18).

Adevărata onoare a oamenilor se manifestă prin refuzul lor de a se înjosi atunci când se află în compania oamenilor josnici, de a urmări să obţină câştiguri mici prin mici fraude, de a se comporta precum necredincioşii, de a minţi şi a se complace în ipocrizie. Altfel spus, ei răspund tuturor oamenilor cu aceeaşi maturitate şi manifestă faţă de toţi acelaşi caracter şi comportament bun. Femeile musulmane dobândesc onoare şi integritate, întrucât comportamentul lor are la bază frica şi respectul faţă de Dumnezeu, credinţa şi supunerea desăvârşită faţă de El. Ele nu fac niciodată compromisuri în ce priveşte aceste aspecte, pentru a nu-L nemulţumi pe Dumnezeu şi a se coborî la nivelul femeilor lipsite de credinţă.

În multe versete, Dumnezeu menţionează importanţa purităţii şi castităţii şi a beneficiilor pe care acestea le aduc femeilor. El a revelat că puritatea şi caracterul Mariei oferă un exemplu tuturor femeilor, indiferent de timp sau loc; aceste calităţi îi conferă superioritate incontestabilă în raport cu celelalte femei: „Îngerii au zis: «O, Maria! Allah te-a ales şi te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor!»“ (Capitolul 'Al-'Imran: 42).

Dumnezeu le reaminteşte oamenilor că puritatea este caracteristica definitorie a femeii musulmane: „Acela dintre voi care nu are mijloace necesare să se însoare cu muieri slobode şi credincioase poate [să-şi ia de nevastă una] din fetele voastre credincioase aflate sub dreapta voastră, căci Allah cunoaşte prea bine credinţa voastră, căci sunteţi şi unii şi alţii [de aceeaşi religie]. Luaţi-le de neveste cu voia stăpânilor lor şi daţi-le zestrea lor, după cuviinţă, dar ele să fie virtuoase, să nu fie destrăbălate şi să nu fi avut ibovnici“ (Capitolul An-Nisa': 25); „... femeile virtuoase, dreptcredincioase, dar şi femeile virtuoase ale acelora cărora le-a fost dăruită Scriptura înaintea voastră, dacă le daţi zestrea, cu contracte de căsătorie, fără să preacurviţi şi fără să le luaţi de ţiitoare. Cel care se leapădă de credinţă, faptele lui sunt în deşert, iar în Lumea de Apoi se va afla printre cei pierduţi.“ (Capitolul Al-Ma'ida: 5).

Puritatea conferă onoare şi respect femeilor şi le protejează de eventuale suferinţe în societate. Într-un alt verset, Dumnezeu afirmă că „astfel vor fi mai bine distinse să fie cunoscute şi să nu li se pricinuiască necazuri.“ (Capitolul Al-'Ahzab: 59). Femeile musulmane capătă onoare, integritate şi respect dacă respectă limitele impuse de Dumnezeu umanităţii. Natura virtuoasă şi pură a unei persoane poate fi determinată din comportamentul, conversaţia, mişcările, mimica şi chiar din zâmbetul ei. O femeie pură manifestă o aură naturală de bunăstare, o personalitate radiantă şi un caracter demn de încredere. Dumnezeu revelează că musulmanele se recunosc după astfel de calităţi. De fapt, „Semnele prosternării se văd pe chipurile lor“ (Capitolul Al-Fath: 29).

FEMEI MENŢIONATE ÎN CORAN

Respectarea Coranului conduce umanitatea pe calea cea dreaptă: „Le-au venit lor ştiri destule în care se află oprire [de la necredinţă]. [Aceasta este] o Înţelepciune deplină, însă prevenitorii nu sunt de niciun folos [pentru cei care nu vor să priceapă]“ (Capitolul Al-Qamar: 4-5). Într-un alt verset, Dumnezeu ne reaminteşte că povestirile despre musulmanii adevăraţi din vechime, relatate în Coran, ne oferă multe exemple şi sfaturi: „În istoria lor a fost pildă pentru cei dăruiţi cu minte. El nu este o poveste care să fie născocită, ci, dimpotrivă, este întărirea celor dinaintea lui şi tâlcuirea tuturor lucrurilor, călăuză şi îndrumare pentru oamenii care cred!“ (Capitolul Yusuf: 111).

Dumnezeu le menţionează pe femeile devotate care I s-au supus din adâncul inimii, astfel încât credincioşii să le cunoască acest caracter exemplar şi să încerce să şi-l însuşească. De asemenea, alte versete vorbesc despre femei care persistă în necredinţă, îndepărtându-se de Îndurarea lui Dumnezeu.

În paginile următoare, vom explora câteva modele caracteriale excepţionale ale musulmanelor devotate menţionate în Coran şi, de asemenea, vom releva trăsăturile acelor femei necredincioase care s-au rătăcit, tăgăduind adevărul. Putem învăţa lecţii importante de la cei care nu au putut sau nu au vrut să înţeleagă superioritatea credinţei, deşi erau în compania Profeţilor.

Caracterul bun al soţiei Faraonului

Dumnezeu menţionează două modele feminine pentru credincioşi: Maria şi soţia Faraonului. La începutul acestei cărţi, am arătat cum Dumnezeu a ales-o pe Maria deasupra tuturor femeilor datorită purităţii, devoţiunii sale profunde şi credinţei puternice în Dumnezeu. Caracterul soţiei Faraonului este descris în cele ce urmează: „Şi Allah a dat-o drept pildă pentru aceia care cred pe muierea lui Faraon, care a zis: «Doamne, durează-mi mie o casă lângă Tine în Rai şi mântuieşte-mă pe mine de Faraon şi de fapta sa şi mântuieşte-mă pe mine de neamul de nelegiuiţi!»“ (Capitolul At-Tahrim: 11).

Soţia faraonului este un alt model de femeie credincioasă. Ea a fost un martor apropiat al naturii violente a Faraonului, al extremelor în care el a alunecat prin tăgăduirea credinţei şi oprimarea evreilor.

Versetul „... Faraon era un tiran puternic peste acest pământ şi era dintre cei necumpătaţi“ (Capitolul Yunus: 83) ne revelează că Faraonul era un om nemilos şi rău care şi-a supus poporul la multe violenţe. De exemplu, el nu le-a rănit pe femei, dar le-a omorât toţi băieţii. Această pedeapsă a fost insuportabilă. Tot Egiptul îi aparţinea şi trăia în mare bogăţie şi grandoare. Nimeni nu îndrăznea să nu fie de acord cu el sau să se revolte, întrucât, conform tradiţiei egiptene, Faraonul pretindea a fi dumnezeul egiptenilor şi israeliţilor.

Dumnezeu l-a trimis pe Profetul Moise (Pacea lui Allah fie asupra sa!) la Faraon ca mesager al adevăratei credinţe şi salvator al israeliţilor. Când Profetul Moise i-a invitat pe egipteni la adevărata religie a lui Dumnezeu şi le-a cerut să renunţe la idoli pentru Dumnezeu, Faraonul i-a ameninţat pe toţi: „Dacă tu iei un alt dumnezeu afară de mine, te voi pune printre cei întemniţaţi!“ (Capitolul Aş-Şu'ara: 29). Drept rezultat, numai câţiva tineri au crezut: „Şi nu a crezut în [mesajul lui] Moise decât un grup de oameni din neamul lui [Faraon]. Şi apoi le-a fost teamă ca Faraon şi căpeteniile sale să nu-i silească [la necredinţă], căci Faraon era un tiran puternic peste acest pământ şi era dintre cei necumpătaţi“ (Capitolul Yunus: 83). Magicienii de la curte, care au răspuns chemării la credinţă a Profetului Moise, au avut parte de reacţia violentă şi malefică a Faraonului: „Aţi crezut în el mai înainte ca eu să vă fi îngăduit? Acesta este un vicleşug pe care l-aţi urzit faţă de cetate, pentru ca să scoateţi din ea poporul lui. Dar veţi afla voi în curând! Vă voi tăia mâinile şi picioarele voastre cruciş şi apoi vă voi răstigni pe toţi!“ (Capitolul Al-'A'raf: 123-24).

Un alt verset revelează motivul aceastei cruzimi: „Tu nu te răzbuni pe noi decât pentru că noi am crezut în semnele Domnului nostru, atunci când ele ne-au venit. Doamne, revarsă asupra noastră răbdare şi fă-ne pe noi să murim cu desăvârşire supuşi [musulmani]!“ (Capitolul Al-'A'raf: 126).

Răutatea Faraonului faţă de oamenii care au respins conducerea lui şi au crezut în Dumnezeu a fost evidentă. Dar soţia lui, deşi ştia toate acestea, nu s-a temut de răzbunarea sau cruzimea Faraonului, considerând că este mult mai bine să câştige mulţumirea, dragostea şi apropierea lui Dumnezeu. Devoţiunea şi supunerea ei faţă de Dumnezeu, precum şi răbdarea, credinţa şi curajul de care a dat dovadă în circumstanţe dificile, oferă lecţii importante pentru toţi credincioşii.

Mai mult, nu trebuie să uităm că ea era dispusă să renunţe la toate comorile şi darurile Egiptului deţinute de către Faraon pentru a-L mulţumi pe Dumnezeu şi a trăi conform moralităţii islamice. Ea a considerat toate posesiunile soţului ei lipsite de valoare. Sinceritatea ei este evidentă în rugăciunea sa: „… care a zis: «Doamne, durează-mi mie o casă lângă Tine în Rai şi mântuieşte-mă pe mine de Faraon şi de fapta sa şi mântuieşte-mă pe mine de neamul de nelegiuiţi!»“ (Capitolul At-Tahrim: 11).

Caracterul ei superior se manifestă în lipsa de ataşament faţă de viaţa pământească şi în dorinţa ardentă de a căuta doar mulţumirea şi Îndurarea lui Dumnezeu şi Paradisul. Dumnezeu oferă modelul credinţei sale drept pildă tuturor musulmanilor şi o răsplăteşte pe soţia Faraonului conferindu-i superioritate în ambele lumi.

Devoţiunea mamei Profetului Moise

Dumnezeu a revelat că Faraonul era un păcătos, un conducător malefic care îşi oprima supuşii şi care a masacrat odraslele de parte bărbătească ale propriului său popor: „Faraon a devenit prea semeţ pe pământ. A împărţit neamul lui în trepte şi se purta cu trufie, slăbind o ceată dintre ei, măcelărindu-i pe fiii lor şi lăsându-le în viaţă doar pe copilele lor. El era dintre făcătorii de stricăciune.“ (Capitolul Al-Qasas: 4).

Profetul Moise s-a născut în Egipt în timpul acestui regim opresiv. Dumnezeu l-a ales pe el şi i-a cerut să lupte împotriva opresiunii Faraonului. El i-a adus la cunoştinţă mamei lui Moise că ar trebui să-l protejeze: „Când i-am revelat mamei tale ceea ce a fost revelat: «Aşează-l pe el într-un sicriaş şi aruncă-l pe el în valuri, pentru ca apoi apa fluviului să-l arunce la mal, de unde îl va lua un duşman al Meu şi duşman al lui!» Şi am pogorât asupra ta dragostea Mea [şi să fie iubit şi de ceilalţi], pentru ca tu să fii crescut sub ochii Mei.“ (Capitolul Ta-Ha: 38-39); „Şi i-am revelat Noi mamei lui Moise: «Alăptează-l! Iar dacă te temi pentru el, aruncă-l în mare! Şi nu-ţi fie teamă şi nu fi mâhnită, căci Noi îl vom întoarce pe el la tine şi-l vom face pe el [unul] dintre trimişi!»“ (Capitolul Al-Qasas: 7).

Dumnezeu i-a reamintit mamei lui Moise să nu se teamă şi să nu fie mâhnită, ci, mai degrabă, să pună noul născut într-o lădiţă şi să-i dea drumul pe apă. A îndeplini o astfel de cerinţă necesită credinţă profundă şi încredere autentică în Dumnezeu, fără a mai aminti de supunere. Dar mama lui Moise a fost încercată şi a trecut testul, manifestându-şi astfel caracterul superior, precum şi devoţiunea şi încrederea sa în Dumnezeu. Aşadar ea a devenit un exemplu pentru credincioşi până în Ziua Judecăţii.

După ce a respectat porunca Sa, Dumnezeu i-a întărit inima cu răbdare şi perseverenţă, ştiind că testul îi va pune la încercare limitele: „Şi inima maicii lui Moise a devenit goală. Şi puţin a lipsit ca ea să nu dea totul în vileag, dacă Noi nu i-am fi întărit inima pentru ca ea să fie dintre cei credincioşi“ (Capitolul Al-Qasas: 10).

În următorul vers se relatează cum mama Profetului Moise i-a cerut surorii lui să-l urmărească fără să fie văzută, astfel încât să ştie ce s-a întâmplat cu fiul său: „Şi i-a zis ea surorii lui: «Urmăreşte-l!» şi a privit ea la el de la distanţă, fără ca ei să-şi dea seama“ (Capitolul Al-Qasas: 11). Dumnezeu a hotărât destinul lui Moise şi a aranjat ca totul să se desfăşoare conform dorinţei Lui. El a făcut ca profetul Moise, care urma să se lupte cu Faraonul, să fie dus în palatul lui şi să fie crescut de familia acestuia. Dumnezeu a făcut ca el să fie alăptat de mama sa naturală; sora lui a sugerat familiei Faraonului să îl crească şi a prezentat-o pe mama sa drept doică: „Şi Noi l-am oprit pe el mai înainte de aceasta de la doici. Şi a zis [sora lui Moise]: «Să vă duc eu la stăpânii unei case, care să-l îngrijească pentru voi şi care să-i fie lui buni sfătuitori?»“ (Capitolul Al-Qasas: 12).

Dumnezeu i-a reunit pe Profetul Moise şi pe mama sa din următorul motiv: „Şi astfel l-am adus Noi înapoi la mama lui, pentru ca ea să se bucure şi să nu fie mâhnită şi pentru ca să ştie că făgăduinţa lui Allah este adevărată. Dar cei mai mulţi dintre ei nu ştiu.“ (Capitolul Al-Qasas: 13).

Aşa cum ne lămureşte versetul, Dumnezeu a testat devoţiunea mamei Profetului Moise şi, în schimbul răbdării, supunerii şi tăriei sale de caracter, a făcut în aşa fel încât ea să aibă grijă de el. Dumnezeu a folosit acest eveniment pentru ca Profetul Moise, care într-o zi îşi va asuma mari responsabilităţi în Egipt şi se va lupta să îi elibereze pe israeliţi de sub opresiunea Faraonului, să fie crescut în palatul Faraonului, aproape de el. Dumnezeu a revelat: „Şi famila lui Faraon l-a cules, ca să le fie lor duşman şi [motiv de] tristeţe! Faraon, Haman şi oştenii lor erau ei păcătoşi“ (Capitolul Al-Qasas: 8); „Şi a zis soţia lui Faraon: «[Acest copil] va fi o bucurie pentru mine şi pentru tine! Nu-l ucideţi! S-ar putea să ne fie de folos sau îl vom lua noi ca fiu!» Însă ei nu presimţeau!“ (Capitolul Al-Qasas: 9).

Dumnezeu creează totul în conformitate cu un destin specific şi încearcă oamenii cu evenimente în cadrul acestui destin. Dumnezeu dă veşti bune tuturor celor răbdători, aşa cum s-a petrecut şi în cazul mamei Profetului Moise şi îi călăuzeşte spre cele bune, cu Îndurarea Lui: „Vă vom încerca cu puţină spaimă, foamete, lipsire de bunuri, de suflete şi de roade, dar binevesteşte celor răbdători.“ (Capitolul Al-Baqara: 155).

Femeile pe care Profetul Moise le-a ajutat

Dumnezeu a revelat că Profetul Moise, după ce a părăsit Egiptul, s-a îndreptat spre est, spre Madyan. Acolo a văzut două femei care aşteptau lângă o fântână ca să le vină rândul animalelor lor să bea apă. Când le-a întrebat ce se întâmplă, ele i-au răspuns că tatăl lor era prea bătrân, aşa că le revenea lor sarcina de a adăpa animalele. Totuşi ele trebuiau să aştepte din cauza păstorilor care erau deja la apă. Dumnezeu revelează întreaga situaţie: „Şi când a ajuns la apa de la Madyan, a găsit acolo o mulţime de oameni care adăpau [vitele] Şi în afară de ei, a găsit el şi două femei care-şi ţineau departe [turma lor]. Şi le-a întrebat el: «Care este necazul vostru?» Au răspuns ele: «Noi nu vom putea să adăpăm până ce nu s-au dus păstorii, iar tatăl nostru este tare bătrân!» şi a adăpat pentru ele...“ (Capitolul Al-Qasas: 23-24).

Comportamentul lor denotă că erau femei foarte cinstite care încercau să se protejeze de un mediu considerat nesigur şi indecent. Prezenţa păstorilor le-a obligat să stea departe de fântână. Înfăţişarea Profetului Moise inspira încredere şi le-a convins pe femei că nu era nicio problemă să vorbească cu el. După ce a aflat de plângerea lor, le-a ajutat el însuşi, adăpându-le animalele.

Comportamentul acestor două femei este un bun exemplu pentru femeile musulmane. Deşi erau la nevoie, au preferat să îşi apere puritatea, chiar dacă le complica situaţia. Ştiind că era mai important să Îl mulţumească pe Dumnezeu, au ales să aştepte. Ca răsplată, Dumnezeu le-a trimis un om de încredere să le ajute.

Dumnezeu le-a dat o mare binecuvântare trimiţându-l pe Profetul Moise care, după ce a adăpat animalele, s-a rugat: „Doamne, eu am mare nevoie de binele pe care îl faci să coboare asupra mea!“ (Capitolul Al-Qasas: 24). Mai târziu, una dintre femei s-a întors şi i-a spus că tatăl lor l-a invitat în casa lor, în schimbul ajutorului său: „Apoi a venit la el una dintre cele două [copile], mergând cu sfială, şi i-a zis: «Tatăl meu te cheamă să-ţi dea o răsplată pentru că ne-ai adăpat nouă [turma]»“ (Capitolul Al-Qasas: 25); „A zis una dintre ele: «Tată, ia-l cu simbrie, căci cel mai bun pe care-l poţi lua cu simbrie este cel puternic şi vrednic de încredere!»“ (Capitolul Al-Qasas: 26).

Este evident că ea a încercat să îi transmită tatălui său că îl considera pe Profetul Moise un om de încredere. După ce a văzut adevărul din cuvintele fiicei sale, tatăl i-a propus să se însoare cu una din fete.

Comportamentul acestor femei, mai ales protejarea castităţii lor, oferă un bun exemplu pentru toţi musulmanii. În schimbul devoţiunii şi moralităţii lor, Dumnezeu le-a uşurat povara trimiţându-le un om de încredere şi a făcut ca una dintre ele să devină soţia Profetului Moise.

Belqis, regina din Saba

Datorită binecuvântării şi darurilor lui Dumnezeu asupra sa, Profetul Solomon (Pacea lui Allah fie asupra sa!) a înfiinţat un mare regat - admirat şi în prezent - cu ajutorul armatei sale formate din oameni şi jini. Palatul său a fost construit cu ajutorul celor mai înalte tehnologii ale vremii şi înfrumuseţat într-un stil estetic de mare rafinament. Coranul relatează că Belqis, regina din Saba, a intrat într-un dialog economic şi politic cu Profetul Solomon. Fără îndoială, credincioşii pot extrage de aici multă înţelepciune şi multe sfaturi.

Dumnezeu a revelat că o pupăză din armata Profetului Solomon i-a adus veşti importante despre regina din Saba: „Dar ea nu a rămas [absentă] prea mult şi [s-a ivit], zicând: «Eu am aflat ceea ce tu nu ştii! Îţi aduc din Saba o veste sigură: Eu am aflat o femeie care împărăteşte peste ei. Şi i s-au dat ei din toate lucrurile. Şi are ea un tron minunat. Am aflat-o prosternându-se împreună cu neamul ei dinaintea Soarelui, în loc de Allah. Şeitan le-a împodobit faptele lor şi i-a abătut pe ei de la cale şi nu sunt ei bine călăuziţi! Oare nu voiesc ei să se prosterneze lui Allah care face să iasă la iveală cele ascunse în ceruri şi pre pământ şi care ştie atât ceea ce ţin ei ascuns, cât şi ceea ce mărturisesc ei?»“ (Capitolul An-Naml: 22-25).

Mai întâi, pupăza i-a dat Profetului Solomon unele detalii referitoare la situaţia reginei: ei nu-i lipsea nimic, era dăruită cu toate din abundenţă, conducea regatul Saba şi poseda un tron renumit. Profetului i-a fost atrasă astfel atenţia asupra puterii regatului şi a conducerii sale eficiente.

Bazându-se pe această informaţie, Profetul Solomon i-a trimis o scrisoare lui Belqis şi a invitat-o să creadă în Dumnezeu şi să se predea lui. Regina şi-a dat imediat seama de importanţa acestei scrisori şi a discutat-o cu sfătuitorii săi. Acest eveniment este relatat în Coran: „A zis: O, voi înalţi dregători! A fost aruncat dinaintea mea un răvaş vrednic de respect. El vine de la Solomon şi este «În numele lui Allah Cel mai Milostiv, Cel mai Îndurător. Nu fiţi semeţi cu mine, ci veniţi la mine cu supunere!» A zis ea: «O, voi înalţi dregători! Sfătuiţi-mă în această privinţă, căci eu nu hotărăsc în nicio treabă fără ca voi să fiţi de faţă [pentru a mă sfătui]! »“ (Capitolul An-Naml: 29-32).

Consiliul ei a răspuns: „Au zis ei: Noi avem putere şi avem tărie mare, însă porunca este la tine, aşa că vezi ce porunceşti!“ (Capitolul An-Naml: 33). E izbitoare puterea extraordinară pe care o avea regina asupra regatului ei.

A urmat sfatul ajutoarelor sale şi a ales să fie precaută: „Ea a zis: Când regii intră într-o cetate, ei o strică şi pe cei mai puternici dintre locuitorii ei îi fac umili. Astfel fac ei [de obicei]; Eu voi să le trimit lor un dar şi voi aştepta să văd cu ce se întorc solii!“ (Capitolul An-Naml: 34-35).

Principalul său scop era să descopere adevărata lui intenţie. Profetul Solomon a înţeles strategia, a respins darurile şi i-a trimis un alt mesaj: „[Solomon a spus mesagerului]: Întoarce-te [conducător al soliei] la ei! Şi vom veni noi cu oştiri asupra lor, cărora nu le vor putea sta împotrivă! Şi-i vom alunga noi de acolo umiliţi şi vor fi ei ruşinaţi!“ (Capitolul An-Naml: 37).

A avertizat-o încă o dată de puterea imbatabilă a armatei sale şi a somat-o să se predea. De asemenea, el a cerut armatei sale să-i aducă lui tronul ei, simbol al guvernării absolute a reginei. Un demon dintre jinii lui i l-a adus cât ai clipi, iar Profetul Solomon l-a transformat. Când în cele din urmă Balqis a venit, el a întrebat-o dacă tronul acela îi aparţinea: „Şi când a venit ea, i s-a zis: «Aşa este tronul tău?» Iar ea a răspuns: «Parcă ar fi el ...» Şi nouă ni se dăduse ştiinţa înaintea ei şi eram noi deja supuşi. Însă pe ea o abătuse ceea ce ea adora în locul lui Allah şi era ea dintr-un neam de necredincioşi.“ (Capitolul An-Naml: 42-43).

În pofida faptului că provenea dintr-un ţinut al adoratorilor soarelui, regina din Saba a fost afectată de stilul sincer şi raţional al scrisorii Profetului Solomon şi de puterea şi palatul său impresionant. Toate acestea au determinat-o să creadă şi să devină musulmană. Dumnezeu revelează supunerea reginei: „I s-a zis ei: «Intră în palat!» şi când l-a văzut ea, l-a socotit a fi o mare adâncă [şi-a ridicat poalele], descoperindu-şi pulpele. Atunci,[Solomon] a zis: «Este un palat pardosit cu cristal». A zis ea: «Doamne, eu sunt nedreaptă faţă de mine însămi! Eu mă supun împreună cu Solomon lui Allah, Stăpânul Lumilor!»“ (Capitolul An-Naml: 44).

Această povestire despre regina din Saba şi Profetul Solomon e plină de înţelepciune şi sfaturi. Capacitatea reginei de a raţiona corect i-a permis să vadă adevărul şi să acţioneze în consecinţă. În pofida credinţelor sale diferite, ea s-a abandonat şi supus voinţei lui Dumnezeu şi a crezut în El fără ezitare, când şi-a dat seama de adevăr. Acesta reprezintă un alt comportament exemplar.

Femei care au tăgăduit: Soţia Profetului Lot şi soţia Profetului Noe

Coranul ne relatează istoria a două femei care L-au tăgăduit pe Dumnezeu şi şi-au pecetluit destinul prin şederea în Iad. Ambele au avut ceva foarte important în comun: soţii lor erau profeţi.

Profeţii au fost oameni aleşi de către Dumnezeu, Care i-a onorat făcându-i mesagerii Lui, amplificându-le atât abilităţile fizice, cât şi facultăţile raţionale. Din acest motiv, este foarte important să menţionăm că soţiile Profeţilor Noe şi Lot nu au crezut, deşi au ştiut că profeţii acţionau doar conform revelaţiilor autentice, deşi au fost martore la credinţa sinceră a soţilor lor, a caracterelor, discursurilor înţelepte şi deciziilor lor raţionale. Mai târziu, cele două femei au devenit nerecunoscătoare şi i-au trădat. Dumnezeu spune: „Allah le-a dat drept pildă pentru aceia care nu cred pe muierea lui Noe şi pe muierea lui Lot, care s-au aflat sub oblăduirea a doi robi evlavioşi dintre robii Noştri şi care i-au viclenit pe ei, iar ei doi nu le-au putut fi de niciun ajutor la Allah. Şi [li] s-a zis: «Intraţi în Foc [laolaltă] cu ceilalţi care intră!»“ (Capitolul At-Tahrim: 10).

În ciuda apropierii de aceşti profeţi iubiţi de Dumnezeu, care I-au câştigat mulţumirea şi Paradisul, cele două femei nu au beneficiat de Îndurarea lui Dumnezeu. În plus, nesinceritatea a atras asupra lor mânia lui Dumnezeu. De exemplu, soţia Profetului Lot a fost distrusă împreună cu necredincioşii: „Şi nu a fost răspunsul neamului său altul decât că au zis ei: «Alungaţi familia lui Lot din cetatea voastră, căci ei sunt oameni care se pretind curaţi!» Şi l-am mântuit Noi pe el împreună cu familia sa, afară de muierea lui, căreia i-am hotărât să fie dintre cei pierduţi. Şi am făcut Noi să coboare asupra lor ploaie [de pietre]. Şi ce rea a fost ploaia acestor oameni preveniţi!“ (Capitolul An-Naml: 56-58).

„Şi când au venit trimişii Noştri la Avraam cu vestea cea bună, i-au zis: «Noi venim să nimicim pe locuitorii acestei cetăţi, căci locuitorii ei sunt nelegiuiţi!» El a zis: «Dar în ea se află Lot!» şi au răspuns ei: «Noi ştim mai bine cine se află în ea! Pe el împreună cu familia lui îi vom mântui, afară de muierea lui care va fi printre cei ce vor pieri.» Şi când au venit trimişii Noştri la Lot, el a fost îndurerat pentru ei şi nu s-a simţit în stare să-i ajute, însă ei au zis: «Nu te teme şi nu fi mâhnit!... Noi te vom mântui pe tine împreună cu familia ta, afară de muierea ta care va fi printre cei ce vor pieri. Noi vom pogorî asupra locuitorilor din această cetate pedeapsă aspră din cer, pentru că ei sunt nelegiuiţi»“ (Capitolul Al-'Ankabut: 31-34).

Ambelor femei li s-a dat o şansă unică în viaţă, aceea de a deveni soţii de profet. Dar niciuna dintre aceste femei nu a putut valorifica această oportunitate, nu a putut să o transforme într-o mare răsplată în cele două lumi; ele nu au atins asemenea înălţimi. Astfel, au cunoscut doar mânia lui Dumnezeu, umilirea şi înjosirea.

Soţia guvernatorului egiptean

Coranul o menţionează şi pe soţia unui guvernator egiptean. Ca rezultat al intrigii ţesute de fraţii lui, Profetul Iosif a fost vândut de un negustor acestui guvernator egiptean. Dumnezeu a revelat circumstanţele sosirii lui în casa acestuia: „Şi a zis acela din Egipt, care l-a cumpărat, către muierea lui: «Cinsteşte şederea lui [printre noi]! S-ar putea să ne fie de folos sau să-l luăm ca fiu!» Şi astfel i-am dat Noi lui Iosif stare temeinică pe acest pământ, pentru a-l învăţa pe el tâlcuirea vedeniilor. Allah are putere să facă orice lucru dacă voieşte, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu. Şi când a ajuns el la vârsta bărbăţiei, I-am dat Noi înţelepciune şi ştiinţă, căci astfel îi răsplătim Noi pe cei care fac bine.“ (Capitolul Yusuf: 21-22).

Când a ajuns la maturitate, Dumnezeu l-a binecuvântat cu ştiinţă şi înţelepciune, l-a învăţat să interpreteze vise, l-a preferat înaintea altora şi l-a susţinut cu îndurarea Lui.

Dumnezeu l-a testat pe Profetul Iosif în următorul mod: soţia guvernatorului a încercat să îl seducă. Aşa cum e revelat în verset, ea a închis uşile şi i-a făcut anumite propuneri. Totuşi Profetul Iosif a căutat adăpost la Dumnezeu, pentru a nu comite un astfel de păcat, şi a plecat.

Pentru a-i schimba femeii intenţiile, i-a adus aminte de soţul ei, stăpânul lui, şi i-a spus că era mulţumit de el avându-l ca stăpân şi nu îl putea trăda. De asemenea, i-a amintit că oamenii care fac rău nu îşi vor găsi salvarea în Lumea de Apoi, iar modul în care ea acţionează atrage numai rău. Dumnezeu relatează întreaga întâmplare în următorul verset: „Şi a vrut să-l ademenească, împotriva voinţei lui, cea în a cărei casă se afla şi a încuiat uşile şi i-a zis: «Vino încoace!» Însă el i-a răspuns: «Ferească Allah! Stăpânul meu mi-a dat bun loc. Într-adevăr nelegiuiţii nu izbândesc!»“ (Capitolul Yusuf: 23).

Complet conştient de limitele pe care Dumnezeu le-a impus oamenilor, Profetul Iosif a respins avansurile ei: „Avea ea poftă de el şi ar fi avut şi el poftă de ea, de n-ar fi văzut semnul Domnului său. Astfel [am făcut Noi], ca să îndepărtăm răul şi fapta ruşinoasă de el, căci el era unul dintre robii Noştri aleşi“ (Capitolul Yusuf: 24).

În timpul acestei confruntări, soţul femeii a intrat în cameră. Pentru a-şi salva reputaţia, femeia a minţit şi, în pofida comportamentului pur şi devotat manifestat de către Profetul Iosif, l-a acuzat că a încercat să o seducă şi a cerut pedepsirea lui. În Coran se relatează: „Şi au alergat amândoi spre uşă, iar ea i-a rupt cămaşa la spate. Şi l-au găsit pe stăpânul ei lângă uşă şi i-a zis ea [atunci]: «Care este pedeapsa pentru acela care voieşte familiei tale un rău, decât temniţa sau osânda dureroasă?»“ (Capitolul Yusuf: 25).

Evident, ea era fără teamă şi respect faţă de Dumnezeu şi a încercat să îşi trădeze soţul, făcând păcatul şi calomniind un om nevinovat, astfel încât el să fie pedepsit în locul ei. Conştiinţa sa era stăpânită de dorinţele sale egoiste.

Confruntat cu aceste acuzaţii periculoase, Profetul Iosif a spus adevărul: „A zis: Dar ea a vrut să mă ademenească, în pofida voinţei mele!“ (Capitolul Yusuf: 26). Una din rudele femeii a sugerat cum să descopere adevărul: „Însă un martor din familia ei a mărturisit: «Dacă a fost ruptă cămaşa lui dinainte, atunci ea a spus adevărul, iar el a fost dintre aceia care mint, Însă dacă a fost ruptă cămaşa lui la spate, atunci ea a minţit, iar el este dintre aceia care spun adevărul.»“ (Capitolul Yusuf: 26-27).

Verificând, soţul a constatat că Profetul Iosif avea cămaşa ruptă la spate. A fost evident că Profetul Iosif fugea spre uşă, iar soţia îl urmărea. Dumnezeu relatează răspunsul guvernatorului: „Şi când a văzut cămaşa lui că a fost ruptă la spate, a zis el: «Acesta este un vicleşug de-al vostru, [femeilor], iar viclenia voastră este fără de margini! Iosif, uită de aceasta! Iar tu, [muiere], roagă-te de iertare pentru vina ta, căci tu ai fost dintre cei păcătoşi!»“ (Capitolul Yusuf: 28-29).

După cum clarifică acest verset, guvernatorul ştia că Profetul Iosif este nevinovat. Totuşi nu aici se sfârşeşte povestirea. Următorul verset relatează cum s-a răspândit vestea despre acest incident şi în afara palatului: „Şi apoi au zis unele muieri din cetate: «Soaţa lui Al-Aziz îl ademeneşte pe băiatul ei, în pofida voinţei lui. A făcut-o să-şi piardă minţile iubirea pentru el! Noi o vedem cu adevărat în rătăcire limpede»“ (Capitolul Yusuf: 30). Aceste femei erau conştiente că nu Profetul Iosif trebuia învinuit, ci soţia guvernatorului. Când soţia şi-a dat seama că ajunsese ţinta tuturor bârfelor, a început să plănuiască o altă capcană.

Dorind să demonstreze că ea nu poate fi învinuită că îl doreşte pe Profetul Iosif care, aşa cum se relatează în verset, era extrem de frumos, a încercat să le facă părtaşe la fapta sa ruşinoasă. A invitat femeile în casa sa. Când au sosit, le-a oferit cuţite pentru a-şi curăţa fructele. Apoi i-a cerut Profetului Iosif să intre în cameră şi le-a urmărit reacţiile. Când l-au văzut, femeile au fost atât de uimite de frumuseţea lui, încât s-au tăiat. Dumnezeu revelează: „Şi când a aflat ea de clevetirea lor, a trimis ea la ele, le-a pregătit rezemătoare şi a dat fiecăreia dintre ele câte un cuţit. Şi atunci a zis: «Ieşi afară la ele, [Iosif]!» Iar când l-au văzut, s-au minunat de el peste măsură şi şi-au tăiat mâinile, în vreme ce ziceau: «Allah să ne ferească! Acesta nu este om! Acesta este un înger nobil!»“ (Capitolul Yusuf: 31).

Frumuseţea Profetului Iosif le-a făcut pe femei să îşi aducă aminte de Dumnezeu şi astfel L-au slăvit pentru frumuseţea pe care El a creat-o. Ele au pretins că o astfel de frumuseţe nu poate fi umană şi că Iosif trebuie să fie un înger. Soţia guvernatorului a recunoscut în faţa lor că a încercat să îl seducă, dar el a ales să rămână cast. Cu toate acestea, ea şi-a reafirmat dorinţa faţă de el în prezenţa celorlalte femei: „A zis ea: «Priviţi-l pe acela pentru care voi m-aţi clevetit! Am încercat să-l ademenesc în pofida voii lui, însă el s-a împotrivit, [rezistând ispitei]. Iar de nu va face ce-i poruncesc, să fie întemniţat şi să fie printre cei umiliţi!»“ (Capitolul Yusuf: 32).

Comportamentul său i-a divulgat caracterul urât şi malefic. Poate a crezut că totul se poate rezolva în virtutea statutului şi a averii sale. Profetul Iosif a respins oferta imorală, căutând adăpost la Dumnezeu: „Doamne! Temniţa îmi este mai dragă decât aceea la ce mă cheamă ele. Şi dacă nu vei depărta de la mine vicleşugul lor, voi simţi dorinţă pentru ele şi voi fi astfel printre cei proşti.“ (Capitolul Yusuf: 33).

Dumnezeu a răspuns rugăciunii sale şi a îndepărtat complotul ţesut împotriva lui. Guvernatorul şi toate femeile care au fost martore la propunerea soţiei, deşi ştiau că Iosif este nevinovat, au ales să ţină partea nedreptăţii şi au acţionat fără conştiinţă; guvernatorul a ordonat ca Profetul Iosif să fie întemniţat. El a rămas acolo ani în şir: „Apoi li s-a năzărit lor, după ce au văzut semnele, să-l întemniţeze până la un timp“ (Capitolul Yusuf: 35). Dumnezeu a zădărnicit planul femeilor şi, în schimbul sincerităţii şi devoţiunii faţă de El, l-a eliberat pe Profetul Iosif din închisoare, i-a declarat nevinovăţia şi l-a făcut conducătorul Egiptului.

Aceste întâmplări conţin multe aspecte la care ar trebui să cugete toţi musulmanii. Faptele soţiei guvernatorului şi a celorlaltor femei arată în mod clar cum intrigile necredincioşilor îi afectează pe credincioşi şi cât de hotărâţi pot fi aceşti rătăciţi în a face rău şi cum găsesc scuze pentru orice trădare. Oamenii care nu au frică şi nu Îl respectă pe Dumnezeu pot ignora cu uşurinţă vocea conştiinţei şi pot plănui intrigi insidioase împotriva nevinovaţilor doar pentru a-şi împlini dorinţele egoiste, fără a se gândi că defăimează o persoană inocentă. Aşa cum Dumnezeu revelează prin cuvintele guvernatorului: „Acesta este un vicleşug de-al vostru, [femeilor], iar viclenia voastră este fără de margini!“ (Capitolul Yusuf: 28). Alte versete relatează despre femeile necredincioase: „Nu fiţi ca [femeia] aceea care destramă torsura ei bine răsucită în firicele şi nu faceţi din jurămintele voastre un mijloc de a vă înşela între voi, pentru ca o comunitate să devină mai puternică decât o altă comunitate! Allah nu face decât să vă încerce prin aceasta, iar în Ziua Învierii vă va arăta vouă desluşit [Adevărul] asupra acelor lucruri pentru care voi v-aţi certat.“ (Capitolul An-Nahl: 92).

„Spune: «Eu caut adăpost la Stăpânul revărsatului zorilor Împotriva răului [venind] de la ceea ce El a creat Şi împotriva răului întunericului care se aşterne Şi împotriva răului vrăjitoarelor care suflă în noduri.»“ (Capitolul Al-Falaq: 1-4).

Dumnezeu ne atrage atenţia asupra răutăţii oamenilor care se lasă dominaţi de dorinţele lor egoiste, complotând, înşelând şi făcând rău altora. Conform versetului de mai sus, răutatea acestor femei poate fi imensă. Însă nu trebuie uitat că Dumnezeu a promis să destrame intrigile unor astfel de oameni. Un caracter malefic îl afectează întotdeauna şi pe „posesor“. Pe de altă parte, respectul şi teama faţă de Dumnezeu, precum şi corectitudinea atrag întotdeauna binecuvântarea şi ajutorul Lui.

CONCLUZIE

Maria a fost o femeie slăvită, binecuvântată de Dumnezeu, căreia i-a revenit responsabilitatea de a-l aduce pe Profetul Iisus în această lume: „O, Maria! Allah te-a ales şi te-a făcut curată. El te-a ales peste femeile lumilor!“ (Capitolul 'Al-'Imran: 42).

Dumnezeu a făcut din ea un model pentru toate generaţiile viitoare.

Dumnezeu a revelat statutul deosebit al Profetului Iisus: „... numele lui va fi Al-Masih, Isa, fiul Mariei, măreţ în această lume ca şi în lumea de Apoi şi unul dintre cei mai apropiaţi [de Allah]“ (Capitolul 'Al-'Imran: 45). Prin cuvintele „... a fost pentru Domnul său un rob plăcut“ (Capitolul Maryam: 55), Dumnezeu Îşi arată mulţumirea Sa în ceea ce-l priveşte pe Profetul Ismail (Pacea lui Allah fie asupra sa!). De asemenea, El îl binecuvântează pe Profetul Idris (Pacea lui Allah fie asupra sa!) şi ne revelează înaltul său statut în faţa Sa: „Şi pomeneşte-l în Carte pe Idris! El a fost iubitor de adevăr şi profet! Şi Noi l-am ridicat pe o treaptă înaltă“ (Capitolul Maryam: 56-57). Menţionaţi sunt şi Profetul Avraam, Profetul Isaac, Profetul Iacob (Pacea lui Allah fie asupra lor!) ca modele de oameni puternici, prevăzători şi superiori: „Ei au fost la Noi printre cei mai buni aleşi“ (Capitolul Sad: 47). De asemenea, Dumnezeu declară că Profetul Ismail, Profetul Eliseu şi Profetul Dhu'l-Kifl (Pacea lui Allah fie asupra lor!) au fost „printre cei mai buni“ (Capitolul Sad: 48). Profetul Solomon e lăudat pentru devoţiunea sa: „... pe Solomon care a fost un rob prea bun şi care a fost cu căinţă!“ (Capitolul Sad: 30). Cât despre Profetul Avraam, Dumnezeu spune: „Şi Allah l-a primit pe Avraam ca ales“ (Capitolul An-Nisa': 125).

Dumnezeu a revelat despre Profetul Muhammad: „Şi tu vei avea parte de o răsplată neîntreruptă! Şi tu ai o fire minunată!“ (Capitolul Al-Qalam: 3-4).

Fără îndoială, faptul că Dumnezeu îi laudă în acest mod pe Profeţii Săi şi pe alţi musulmani devotaţi ne dezvăluie statutul lor excepţional. Este o mare onoare să ţi se spună că Dumnezeu este mulţumit de tine, că ai fost ridicat la un rang mai înalt, că ai fost ales drept apropiat al lui Dumnezeu, că eşti unul dintre cei preţuiţi de Dumnezeu sau un bun slujitor al Lui. Fiecare credincios doreşte să fie răsplătit cu apropierea, prietenia şi mulţumirea lui Dumnezeu. Totuşi, pentru a-şi împlini această dorinţă, musulmanul nu trebuie să considere că aceste daruri sunt destinate doar profeţilor, ci trebuie să aibă încredere că Binecuvântarea şi Îndurarea lui Dumnezeu este foarte mare. Dumnezeu a revelat că va răspunde tuturor rugăciunilor credincioşilor sinceri şi devotaţi care-I vor cere ajutorul. În consecinţă, atât bărbaţii, cât şi femeile trebuie să facă tot posibilul pentru a accede la înaltul statut al profeţilor.

„Aceia cărora li s-a promis de mai înainte [răsplata] cea mai bună din partea Noastră vor sta departe de ea“ (Capitolul Al-'Anbiya': 101). Acest verset se referă la cei asupra cărora Dumnezeu Şi-a revărsat bunătatea. Dumnezeu oferă tuturor, indiferent de sex, şansa de a deveni unul dintre apropiaţii Săi. Ceea ce trebuie să facem pentru a ne atinge acest scop este să menţinem legătura cu Dumnezeu prin dragostea noastră faţă de El, să Îl preţuim mai presus decât orice altceva, trăind în aşa fel încât să Îi fim Lui pe plac. Oricine trăieşte în credinţă sinceră, cu voia lui Dumnezeu, va primi cea mai bună răsplată în faţa Lui.

NOTE:

1- Mahmud Alusi, Ruh al-Maani fi Tafsir al-Qur'an (Beirut), 3:133-34; Ismail Hakki Bursevi, Ruhu'l Beyan (Spritiual Meaning) (Istanbul: 1306 ah) 1:321

2- http://www.geocities.com/SoHo/Easel/3809/hurma.htm

3- "Date and Health;" www.sgp-dates.com/date.htm

4- Ibid.

5- "Date Palm," Telmedpak Agriculture; www.telmedpak.com/agricultures.asp?a=agriculture&b=date_palm

6- Ibid.

7- "Break Your Fasting On Dates," Islamonline.net; http://198.65.147.194/English/Science/2000/7/article5.shtml; "Mothering and Oxytocin or Hormonal Cocktails for Two," Sarah Blaffer Hrdy and C. Sue Carter ; www.people.virginia.edu/~rjh9u/oxytocin.html

8- Sahih Muslim hadiths.

9- http://www.yasamsaglik.com/HaberAraSonuc.asp?txtAnahtar1=Migren http://www.autism-tr.org/hydroteraphy.htm

10- "Preganancy and Water;" www.mumcu.com/html/article.php?sid=247

11- http://www.bebek.com/index.asp?bolum=12&haberid=173

12- http://www.bebek.com/index.asp?bolum=4&konu=49

13- "The second stage of pregnancy;" www.mumcu.com/html/article.php?sid=43

14- Muhammad Khalil Herras, Fasl al-Maqal fi raf`i `Isa hayyan wa nuzulihi wa qatlihi ad-Dajjal, (Cairo: Maktab at al-Sunnah, 1990), 20.

15- Imam at-Tabari, Tafsir al-Tabari, 2:528; 1:247

16- Sahih Muslim, Book 8, No. 3465

17- Imam Ghazzali, Ihya Ulum-Id-Din (The Book of Religious Learnings) (New Delhi: Islamic Book Service, 2001), 2:32

18- Ibid., 2:32.

19- Sahih Muslim, Book 8, No. 3468; al-Bukhari hadiths.

20- Sahih Muslim, "Kitab al-Fada'il," 63.

21- Sahih al-Bukhari hadiths.

22- Bediuzzaman Said Nursi, The Risale-i Nur Collection, Barla Lahikasý (Barla Letters), 78.

23- Bediuzzaman Said Nursi, The Risale-i Nur Collection, The Flashes Collection: The Twenty-first Flash.

24- Bediuzzaman Said Nursi, The Risale-i Nur Collection, Mesnevi-i Nuriye ("The seed-bed" of the Risale-i Nur), 215.

25- Sahih al-Bukhari hadiths.

Asociatia Surori Musulmane

Fecioara Maria

Maria, o femeie musulmană exemplară

Totalul afișărilor de pagină