Rugăciunea

Cartea rugăciunii

Cuvânt înainte

O poruncă importantă: Rugăciunea

Încă de pe vremea lui Adam (Allah să-l aibă în mila Sa!), în
toate religiile există, într-un fel sau altul, rugăciunea. Allah
Preaînaltul a poruncit credincioşilor musulmani, practicarea
obligatorie a rugăciunilor (nu practicarea rugăciunii este condiţia,
pilonul de bază al islamului, ci credinţa în faptul că acesta este
obligatoriu).
Rugăciunea este pilonul credinţei. Practicarea neîntreruptă,
corectă şi completă a rugăciunii reprezintă înălţarea edificiului
religiei islamice şi menţinerea ei în picioare. Cine nu practică
rugăciunea, acela contribuie la dărâmarea acestui edificiu. Profetul
nostru (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus:
“Capul religiei noastre este rugăciunea”. Aşa cum omul nu poate
exista fără cap, tot aşa nici religia nu poate exista fără rugăciune.
După mărturia de credinţă, care este condiţia necesară
aderării la Islam, rugăciunea este cel de al doilea pilon, stâlp de
bază poruncit de Allah. Fără îndoială că Allah Preaînaltul a
poruncit rugăciunea ca o îndatorire obligatorie, numai pentru ca
supuşii să se roage Lui. În Coranul cel Sfânt sunt peste o sută de
îndemnuri privind împlinirea rugăciunii. Într-un Hadisul autentic se
menţionează: “Allah Preaînaltul a poruncit obligativitatea practicării
rugăciunii. Allah Preaînaltul a făgăduit că îl va primi în Rai pe acela
care, în cunoştinţă de cauză şi respectând ritualul, efectuează de
cinci ori pe zi Rugăciunea “.
Rugăciunea este cea mai importantă faptă dintre toate cele
existente în religia noastră. Într-un Hadis Autentic se menţionează
că: “Cel care nu efectuează rugăciunea nu are nici un beneficiu din
faptul că este musulman”. Într-un alt Hadis Autentic se spune că:
“Rugăciunea determină diferenţa între un musulman şi un
necredincios”.
8
Cartea rugăciunii
Acest lucru înseamnă că musulmanul efectuează
rugăciunea pe când necredinciosul nu, iar făţarnicii uneori
efectuează rugăciunea, alteori nu. Aceştia vor avea parte de cea
mai aspră osândă în Iad. Trimisul lui Allah (pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spune: “În Ziua Judecăţii,
cei care nu efectuează rugăciunea, îl vor găsi pe Allah Preaînaltul
mâniat”.
Prin rugăciune ajungem să înţelegem ce reprezentăm noi
faţă de măreţia lui Allah Preaslăvitul. Cine realizează acest lucru
este mereu dispus să facă numai bine. Inima lui este purificată de
rău. Inima celui care se prezintă de cinci ori pe zi în faţa lui Allah
Preaînaltul este plină de evlavie. Toate mişcările care au fost
impuse pentru a fi efectuate în timpul rugăciunii au un efect
binefăcător atât asupra sufletului, cât şi asupra trupului.
Rugăciunile efectuate în moschee, în grup, contribuie la
stabilirea unor legături trainice între inimile credincioşilor şi
sporeşte respectul între aceştia. Ei înţeleg mai bine că sunt fraţi.
Cei mari sunt mai miloşi, faţă de cei mici, iar aceştia din urmă sunt
mai respectuoşi faţă de cei mari. Cei bogaţi vin în ajutorul celor
săraci, iar cei puternici îi sprijină pe cei slabi. Cei sănătoşi îi
vizitează acasă pe cei bolnavi. Musulmanii se întrec între ei ca să
fie demni de vestirea din hadisul autentic: “Acela care va sări în
ajutorul fratelui său se va bucura de mărinimia şi dărnicia lui Allah
Preaslăvitul”. Rugăciunea ocroteşte oamenii de lucruri urâte, rele,
nocive şi interzise. El este garanţia, zălogul pentru păcatele pe
care le-au săvârşit. Într-un hadis autentic se spune: “Rugăciunea
efectuată de cinci ori pe zi este asemenea unui pârâu care curge
la uşa unuia dintre voi. Dacă acela s-ar îmbăia de cinci ori pe zi, nar
mai rămâne vreo urmă de murdărie pe trupul lui. Tot aşa,
datorită rugăciunii făcute de cinci ori pe zi, Allah îi şterge păcatele”.
După mărturisirea că nu exista altă divinitate afară de Allah,
care nu are asociat şi Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra lui!), este Trimisul Lui, rugăciunea este cea mai
importantă faptă. Tocmai de aceea, atunci când efectuăm
rugăciunea, trebuie să ţinem cont de felul acelei rugăciuni: dacă
9
Cartea rugăciunii
este fard (obligatoriu), uagib (necesar), sunnet (liber) şi mustehab
(dorit). Profetul nostru (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
lui!) într-un hadis autentic spune: “O, voi ce credeţi! Rugăciunea
efectuată cu respectarea neabătută a tuturor regulilor impuse este
fapta cea mai scumpă în faţa Atotputernicului Allah. Ea este
tradiţia profeţilor; este lucrul cel mai iubit de către îngeri. Este
esenţa cunoaşterii, raza şi lumina universului şi cerurilor. Ea dă
forţă trupului. Este sursa abundenţei şi îndestulării, este prilejul
prin care rugile noastre sunt primite, este protectorul nostru
înaintea îngerului morţii. Ea ne luminează mormântul şi, în acelaşi
timp este printre primele lucruri de care ne întreabă Munker şi
Nekir (îngerii care vin la cel decedat).
Atunci când va veni Sfârşitul lumii, acesta ne va fi un con de
umbră protector pentru noi. Este un scut protector între noi şi focul
iadului; cu el vom parcurge podul Sirat ca fulgerul. Este cheia ce
deschide Raiul. Allah Preaînaltul n-a mai dat ceva mai important şi
mai valoros oamenilor ca rugăciunea. Dacă ar fi existat altă
pomenire mai importantă decât rugăciunea atunci, negreşit că El lar
fi dat oamenilor, primul, pe acela.
Şi toţi îngerii efectuează rugăciunea şi apoi se roagă pentru
cei care merg pe drumul arătat de Allah Preaslăvitul. Rugăciunea
este sufletul credinţei, pilonul, baza religiei, cuvântul islamului şi
înălţarea credincioşilor musulmani. Este lumina cerurilor şi
salvatorul nostru de focul Iadului.
O, fratele meu de credinţă, uite că aşa stau lucrurile. De
aceea nu-ţi cheltui timpul cu lucruri inutile. Să ştii să apreciezi
însemnătatea timpului pe care îl ai la dispoziţie! Dedică-ţi timpul
pentru a înfăptui cele mai bune lucruri. Iubitul nostru Profet (Allah
să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a spus: “Cea mai mare
nenorocire este atunci când îţi petreci timpul cu lucruri inutile,
nefolositoare”.
Fă-ţi rugăciunea la timpul stabilit ca să ai parte de multă
răsplată. Altfel, nu te va salva regretele tardive în Ziua Judecăţii.
Cine cu bună ştiinţă nu face rugăciunea la timpul stabilit şi nu are
nici un fel de remuşcare pentru această faptă a sa, negreşit că
10
Cartea rugăciunii
acela înseamnă că îşi abandonează credinţa sau, în cazurile
arătate mai sus, moare fără credinţă. Vai de soarta celor care nu
numai că nu fac rugăciune, dar care nici nu vor să recunoască
faptul că rugăciunea este o îndatorire obligatorie pentru fiecare
musulman!
Toţi învăţaţii celor patru şcoli împărtăşesc aceeaşi opinie în
ceea ce priveşte faptul că sunt păgâni (kafir) cei care nu acordă
importanţă rugăciunii şi nu le recunosc ca fiind o îndatorire
obligatorie pentru orice musulman.
În versetul 19 din Sura Muzammil (Cel învăluit) se arată:
﴾ Aceasta este o îndemnare şi cine voieşte va urma drumul
către Domnul său. ﴿
[Coran 73:19]
11
Cartea rugăciunii
CAPITOLUL I
CREDINŢĂ ŞI RUGĂCIUNE
Primordială este credinţa
Allah Preaînaltul voieşte ca oamenii să trăiască în linişte şi
prosperitate pe pământ şi într-o fericire veşnică în Lumea de Apoi.
Tocmai de aceea a poruncit oamenilor să facă doar lucruri
folositoare.
A interzis acele lucruri care aduc nenorociri unei singure
persoane sau unei comunităţi întregi. Prima poruncă a lui Allah
Preaînaltul este ca oamenii să aibă credinţă în suflete. De această
credinţă au nevoie toţi oamenii. Credinţa este indispensabilă
pentru toţi.
„Iman” (credinţa) este un cuvânt de origine arabă, având
sensul de a crede în ceva sau în cineva, a şti că cineva este drept
şi cinstit. În islam însă acest cuvânt are o semnificaţie mult mai
largă şi înseamnă credinţa în Allah şi în faptul că Muhammed
(pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) este trimisul lui
Allah. De asemenea ‘iman’ mai înseamnă credinţa atât în mesajele
scurte, cât şi în cele lungi transmise de Allah Preaînaltul prin
Trimisul Său, exact aşa cum au fost transmise acestea, fără nici o
denaturare.
Cei care posedă o credinţă nestrămutată sunt aceia care
arată cea mai mare supuşenie faţă de Allah Preaînaltul. Indiferent
de situaţie, aceştia urmează fără şovăire şi cu un suprem
devotament drumul arătat de Bunul Allah. Ei îşi dedică, cu hotărâre
şi dârzenie, inimile lor strădaniei de a putea intra în voia lui Allah şi
fac tot ce le stă în putinţa să se ferească de mânia Lui. Aşa cum o
inscripţie poate fi durabilă atunci când este gravată în marmură, tot
aşa şi adevăratul iman este gravat în inimile credincioşilor. Iman
mai înseamnă ca un musulman să încerce să pună în practică
toate vorbele spuse de Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi
să-l miluiască!, să le accepte din toată inima, adică să creadă în
ele. Fiecare musulman trebuie să asculte de profetul Muhammed
12
Cartea rugăciunii
(pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) şi să meargă
neabătut pe drumul indicat de el. Acest drum este şi drumul arătat
de Coranul cel Sfânt. Iată că acest drum este Islamul însuşi. Islam
înseamnă deci supunere absolută faţă de Allah şi adorarea
exclusivă a lui Allah. Dar islamul mai înseamnă să te conformezi
lui, ceea ce presupune o credinţă nestrămutată, apoi mai
înseamnă însuşirea, asimilarea temeinică a islamului, îndeplinirea
în întregime a îndatoririlor obligatorii (fard) impuse de islam,
evitarea cu cea mai mare atenţie a lucrurilor neîngăduite (haram),
îndeplinirea Tradiţiilor Profetice (sunna) şi neacceptarea unor
lucruri nepermise (mekruh) de islam. De asemenea, trebuie
abordată cu grijă şi lucrurile permise (mubah) de islam. Temelia
religiei noastre este credinţa. Allah Preaînaltul nu primeşte
rugăciunile şi binele făcut de necredincioşi.
Credinţa trebuie să fie sinceră
Informaţiile şi cunoştinţele percepute cu ajutorul simţurilor şi
al gândirii ne conduc la credinţă. Ştiinţele exacte relevă, dezvăluie
faptul că ordinea şi rânduiala universului nu sunt la întâmplare şi
că ele reprezintă opera unui Creator. Tocmai înţelegerea acestui
adevăr ne conduce la credinţă. Iman înseamnă învăţarea,
însuşirea mesajelor trimise nouă prin Profetul Muhammed (pacea
şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), de Allah Preaînaltul şi
credinţa în ele.
A nu crede în toate mesajele, acceptând pe unele şi
tăgăduind pe altele, reprezintă dovada necredinţei faţă de profeţi.
Cunoştinţele religioase nu reprezintă inovaţiile unor minţi
inteligente. Mesajele transmise de Profetul nostru Muhammed
(Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) le învăţam din cărţile
teologilor musulmani, desăvârşindu-ne credinţa pentru a avea o
credinţă (iman) adevărată şi acceptată; credincioşii trebuie să ţină
cont de următoarele situaţii:
1. Credinţa trebuie să fie permanentă şi constantă.
Credinciosului nu-i poate trece nici o clipă prin minte eventualitatea
13
Cartea rugăciunii
părăsirii credinţei. Cel care planifică, să zicem, ca peste trei ani va
renunţa la islam, atunci din clipa respectivă, acela îşi pierde
credinţa şi se autoexclude din islam.
2. Credinţa musulmanului trebuie să includă teama, dar şi
speranţa. Trebuie să ne temem de pedeapsa lui Allah Preaînaltul,
dar în acelaşi timp nu trebuie să pierdem niciodată speranţa în
milostenia Lui. Musulmanul trebuie să se teamă foarte mult de
săvârşirea de păcate, întrucât este în mare primejdie de a-şi pierde
credinţa. Chiar dacă cineva a săvârşit toate păcatele posibile, nu
trebuie să-şi piardă speranţa că va fi iertat de Allah Preaslăvitul.
Pentru iertarea păcatelor este necesară căinţa sinceră. Cine
imploră iertare, îndurare de la Allah Preaînaltul este ca şi cum nu a
săvârşit nici un păcat.
3. Un musulman măcar înainte de a muri trebuie să-şi
exprime aderenţa la credinţă. Tocmai atunci când omul este pe
punctul de a-şi da duhul i se înfăţişează toate stările şi situaţiile
existente în Lumea de Apoi. Atunci toţi necredincioşii vor dori să
adere la credinţă. Dar e deja prea târziu întrucât iman-ul
presupune o credinţă necondiţionată, fără rezerve, o credinţă în
taină. Totuşi, în momentele acelea căinţa musulmanilor este
acceptată de Allah Preaînaltul.
4. Mărturisirea de credinţă trebuie rostită înainte ca soarele
să răsară din Apus; care este totodată şi unul din semnele
Sfârşitului Lumii. Toţi oamenii care vor vedea acest fenomen vor
dori să vină la credinţă, dar acest lucru nu va mai fi posibil fiind
deja închisă poarta prin care se primeşte aderarea la Islam.
5. Un musulman trebuie să aibă credinţa în faptul că doar
Allah Preaînaltul cunoaşte toate tainele cerurilor şi ale pământului.
Doar El este Atotştiutorul şi Stăpân al Lumilor. Nici îngerii, nici
djinni, nici diavolul şi nici profeţii nu pot pătrunde în Tainele Lui.
Totuşi, Taina poate fi revelată de către Allah Preaînaltul profeţilor.
6. Cei care aderă la islam nu trebuie să respingă fără motive
şi în deplină cunoştinţă de cauză un anumit principiu, a învăţăturii
referitoare la credinţă sau la o anumită rugăciune.
Desconsiderarea unor porunci şi interziceri, luarea în derâdere şi
14
Cartea rugăciunii
ironizarea Coranului cel Sfânt, al îngerilor şi a unuia dintre profeţi
şi a-i renega prin orice fel de declaraţii, fără a fi supus unor
ameninţări şi presiuni, înseamnă lipsă de credinţă, înseamnă
necredinţă. Nu-şi pierde credinţa cel care, sub ameninţarea morţii,
este obligat să renege existenţa lui Allah Preaînaltul, a îngerilor, a
faptului că rugăciunile sunt porunci obligatorii (fard) pentru un
musulman.
7. Un musulman nu trebuie să aibă îndoieli şi ezitări privind
cunoştinţele practice impuse cu claritate de religia islamică.
Atitudinea de îndoială cu privire la faptul că rugăciunea este
obligatorie (fard), emiterea părerii precum că, chipurile, consumul
de vin şi al altor băuturi alcoolice, practicarea oricărui joc de noroc,
camăta, mita n-ar fi lucruri interzise (haram) sau susţinerea faptului
că un lucru foarte cunoscut ca fiind haram (nepermis) este halal
(permis), iar din contră, prezentarea unui lucru permis ca un lucru
haram sunt alte motive de pierdere a credinţei.
8. Credinţa trebuie să fie în maniera cerută de religia
islamică. Credinţa nu se poate baza pe speculaţiile gândirii, pe
informaţiile speculative ale unor pretinşi filozofi şi oameni de
ştiinţă.
9. Un adevărat credincios trebuie să iubească sau să urască
doar pentru Allah Preaînaltul. El trebuie să iubească musulmanii
care sunt apropiaţii lui Allah Preaînaltul.
10. Un musulman trebuie să meargă pe drumul adevăraţilor
credincioşi, pe drumul arătat de Trimisul lui Allah Preaînaltul şi de
companionii lui.
Pentru a dobândi credinţa adevărată, un musulman trebuie
să-şi edifice credinţa urmând învăţătura teologilor sunniţi ai
islamului. Cel mai de seamă reprezentant al acestora este marele
imam Abu Hanife. Aceşti mari imami, în lucrările lor, au consemnat
cele relatate de apropiaţii, companionii profetului nostru, iar
aceştia, la rându-le au transmis mai departe musulmanilor cele
relatate de Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască).
15
Cartea rugăciunii
Orientările marilor teologi musulmani
Prima condiţie ce trebuie îndeplinită pentru a fi musulman
reprezintă angajamentul de aderare la islam, mărturia de credinţă.
Însă, o credinţă dreaptă, adevărată, depinde de felul în care un
musulman însuşeşte învăţăturile unor mari teologi privind credinţa
islamică. Îndatorirea principală a fiecărui musulman, fie bărbat, fie
femeie, ajuns la pubertate, este de a însuşi dogmele şi principiile
religiei islamice expuse în lucrările marilor teologi ai islamului şi de
a crede în cele relatate de aceştia.
Prin urmare, Tradiţiile Profetului (pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra lui!) au fost păstrate foarte bine, nealterate, într-o
manieră demnă de toată încrederea şi credinţa. Cei care se vor
salva de Iad sunt tocmai aceia care vor urma neabătut prescripţiile
existente în aceste cărţi sfinte. Într-o Relatare Profetică se spune:
„Poporul meu se va împărţi în şaptezeci şi trei de alianţe. Doar una
dintre acestea va scăpa de osânda iadului, iar celelalte vor avea
ca răsplată Gheena, unde vor fi veşnici”. Fiecare din cele
şaptezeci şi trei de alianţe susţine că doar alianţa sa urmează
adevărata cale a islamului şi că, doar acea alianţă va scăpa de
osânda iadului.
În Surat Rum (Bizantinii) versetul 32, Allah Preaînaltul
spune:
﴾ Dintre cei care au divizat religia lor şi au devenit secte,
fiecare ceată bucurându-se pentru ceea ce are ea! ﴿
[Coran 30:32]
Numai că Profetul nostru (pacea şi binecuvântarea lui Allah
fie asupra lui!) descrie astfel însuşirile orientării care se va salva de
osânda iadului: „Cei care fac parte din această orientare sunt aceia
care merg pe drumul meu şi al companionilor mei. Cine nu arată
respect şi dragoste chiar şi faţă de un singur companion, nu poate
fi un credincios musulman.
16
Cartea rugăciunii
Principiile fundamentale ale credinţei islamice
Principiile fundamentale, de bază ale credinţei sunt în număr
de şase. Credinţa în cele şase principii a fost poruncită de Trimisul
lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Tocmai
de aceea fiecare musulman trebuie să-i înveţe pe copii săi Amentu
(Crezul), aşa cum este textul în arabă, dar şi semnificaţia, înţelesul
lui.
آمنت بالله وملائكته وآتبه ورسله واليوم الآخر والقدر خيره وشره
“Amentu billahi, ue melaiketihi, ue kutubihi, ue resuluhi, ueliemil-
akhiri, uel-qaderi khairihi ue şerrihi ”.
“Cred în Allah, în îngerii Lui, în Cărţile Sale, în Profeţii Lui, în
Ziua de Apoi, în Destinul cel bun sau cel rău.
- primul principiu fundamental: Credinţa în Allah Preaînaltul
Amentu billahi înseamnă: cred în existenţa lui Allah
Preaînaltul, în faptul că este Unic şi mărturisesc că această
credinţă este adevărată; că Allah Preaînaltul există negreşit şi este
Unic.
Cuvântul unu în dicţionar se referă la faptul că este unic,
pentru că nu are pereche şi nu se asociază cu nimic. Prin urmare,
Allah Preaînaltul este unic din punctul de vedere al faptului că nu
are pereche şi nu are asociat. Allah nu poate fi asociat cu nimeni şi
cu nimic privind însuşirile şi atribuţiile Sale. Aşa cum nici una din
însuşirile şi atribuţiile vreunei fiinţe nu se regăseşte în însuşirile şi
atributele lui Allah Preaînaltul, tot aşa nici una din însuşirile şi
atributele Creatorului acestora nu se regăseşte în însuşirile şi
atributele acestora.
Numai Allah Preaînaltul este creatorul unic şi suprem al
acestui univers, cu tot ce are el. Legea care guvernează asupra tot
ce intră în alcătuirea acestui univers, începând cu cele mai mici
particule şi terminând cu uriaşele galaxii, reprezintă voinţa lui Allah
Preaînaltul, creatorul şi suveranul acestui univers. Allah Preaînaltul
este prezent peste tot şi oriunde. Tocmai de aceea nu ne este
17
Cartea rugăciunii
îngăduit să încercăm să ne închipuim cam cum ar arăta Allah
Preaînaltul.
În schimb trebuie să învăţăm toate numele, atributele şi
calificativele Lui Allah menţionate în Coranul cel Sfânt şi să le
invocăm cu cel mai mare respect, cuviinţă şi decenţă.
Toate atributele şi însuşirile lui Allah Preaînaltul sunt eterne,
veşnice, pururea. Allah Atotputernicul este peste tot şi oriunde,
liber de cele şase poziţii şi direcţii cunoscute: faţa, spatele,
dreapta, stânga, sus, jos cu puterea Lui cu Ştiinţa.
Allah Preaînaltul are paisprezece însuşiri şi atribute. Şase
dintre ele poartă numele de Sifat zatiie (însuşiri intrinsece) şi opt
dintre ele se numesc Sifat subutiie (însuşiri constatate). Este foarte
important să le cunoaştem şi să le memorăm.
Sifat zatiie – Însuşiri intrinsece (imanente)
1. Existenţa: Allah Preaînaltul există. Existenţa Lui este
eternă. Existenţa Lui este o condiţie sine qua non.
﴾ Şi printre semnele Lui [este acela] că El v-a creat din voi
înşivă soaţe, pentru ca voi să trăiţi în linişte împreună cu ele. Şi El
a pus între voi dragoste şi îndurare şi întru aceasta sunt semne
pentru un neam [de oameni] care chibzuiesc ~ Şi printre semnele
Lui sunt crearea cerurilor şi a pământului şi deosebirea limbilor
voastre şi culorilor voastre. Întru aceasta sunt semne pentru cei
care ştiu. ~ Şi printre semnele Lui sunt somnul vostru în timpul
nopţii şi în timpul zilei şi căutarea de către voi a harului Său. Întru
aceasta sunt semne pentru un neam [de oameni] care aud. ~ Şi
printre semnele Lui este [acela] că El vă arată vouă fulgerul, cu
teamă [de trăsnet] şi cu nădejde [în ploaie], şi că pogoară apă din
cer, cu care învie pământul, după moartea lui. Întru aceasta sunt
semne pentru un neam [de oameni] care pricep. ~ Şi printre
semnele Lui este [acela] că cerul şi pământul există prin porunca
Sa, iar dacă vă va chema pe voi cu o chemare, veţi ieşi voi din
pământ. ~ Ai Lui sunt cei din ceruri şi de pre pământ şi toţi Îi sunt
Lui supuşi. ~ El este Cel care creează prima oară făpturile şi apoi
le face din nou - şi aceasta este şi mai uşor pentru El - şi a Lui este
18
Cartea rugăciunii
pilda cea mai înaltă din ceruri şi de pre pământ şi El este
Atotputernic şi Înţelept [Al-Aziz, Al-Hakim]. ﴿
[Coran 30:21-27]
2. Vechimea: Existenţa lui Allah Preaînaltul este în afara
timpului, este veşnică.
﴾ Spune: “Umblaţi pe pământ şi vedeţi cum [Allah] a început
creaţia! Tot astfel va crea Allah făpturile din nou, căci Allah este
peste toate cu putere. ﴿
[Coran 29:20]
3. Veşnicia: Nu există sfârşitul existenţei lui Allah Preaînaltul.
Nu piere niciodată. Aşa cum nu poate avea seamăn, tot aşa este
un nonsens, o absurditate să credem că s-ar putea regăsi
însuşirile Lui şi la alte fiinţe.
﴾ Şi nu chema alături de Allah un alt dumnezeu, căci nu este
alt Dumnezeu afară de El! Totul va pieri în afară de El, la El este
judecata şi la El veţi fi aduşi înapoi! ﴿
[Coran 28:88]
4. Unicitatea: Allah Preaînaltul nu are seamăn nici în
identitatea Sa, nici în însuşiri şi atribute şi nici în truda Sa. Este
exclus să existe vreo afinitate, legătură între toate acestea şi cele
specifice altor fiinţe.
﴾ Allah mărturiseşte că nu este Dumnezeu afară de El. Şi
îngerii [mărturisesc] şi cei înzestraţi cu ştiinţă [mărturisesc] cu
dreptate că [Allah în toate este şi că] "Nu este Dumnezeu afară de
El, Atotputernicul, Înţeleptul [Al-Aziz, Al-Hakim]!" ﴿
[Coran 3:18]
5. Neasemuirea: Prin însuşirile şi atributele Sale Allah
Preaînaltul nu seamănă cu nici o fiinţă sau cu nimic altceva sau
altcineva.
﴾ Făcătorul cerurilor şi al pământului. El a făcut pentru voi
soaţe din voi înşivă şi [a făcut] dobitoacele perechi. Prin aceasta
19
Cartea rugăciunii
vă înmulţeşte. Nu este nimic asemenea cu El. El este Cel care
Aude Totul şi Cel care Vede Totul [As-Sami', Al-Basir]. ﴿
[Coran 42:11]
6. Statornicia: Allah Preaînaltul prin El însuşi exprimă
permanenţa, eternitatea, El nu are nevoie de nici un spaţiu anume,
de încăpere. El deja exista când materia şi spaţiul nu existau. Allah
Preaînaltul nu are nevoie de nimic. Aşa cum era înainte de a crea
acest univers din neant, tot aşa este şi acum şi va continua să
rămână la fel, până-n veci.
﴾ O, oameni! Voi sunteţi săraci [şi aveţi nevoie] de Allah, iar
Allah este Cel Deajuns pentru Sine şi Cel Vrednic de Laudă. ﴿
[Coran 34:15]
Sifat subutiie - Însuşiri constatate
1. Viaţa: Allah Preaînaltul este viu. Viaţa Lui nu are nici o
asemănare cu viaţa celorlalte fiinţe, fiind o viaţă demnă de El şi
specifică Lui. Este o viaţă veşnică şi eternă.
﴾ Allah! Nu este Dumnezeu în afară de El, Cel Viu, Veşnicul
[Al-Qayyum]! Nici aţipirea, nici somnul nu-L cuprind! Ale Lui sunt
cele din ceruri şi cele de pre pământ! Cine este acela care ar putea
mijloci la El fără de îngăduinţa Lui? El le ştie pe cele din faţa lor şi
pe cele din urma lor. Şi ei nu pricep nimic din ştiinţa Sa în afară de
ceea ce El voieşte. Tronul Lui se întinde peste ceruri şi peste
pământ şi nu-I este grea păzirea lor. El este Preaînaltul, Măreţul
[Al-'Aliyy, Al-'Azim]! ﴿
[Coran 2:255]
2. Cunoaşterea: Allah Preaînaltul are cunoştinţe de toate, El
ştie totul. Capacitatea Lui de înţelegere, de cunoaştere nu se
aseamănă cu ale altor fiinţe. El vede şi recunoaşte mersul unei
furnici, noaptea, pe o piatră neagră. El ştie prea bine gândurile şi
intenţiile fiecăruia. Această capacitate a Lui de înţelegere, de
cunoaştere este la fel, neschimbătoare, veşnică şi eternă.
20
Cartea rugăciunii
﴾ Oare nu le ştie pe cele pe care le-a creat, cu toate că El
este Binevoitor şi Atoateştiutor [Al-Latif, Al-Khabir]? ﴿
[Coran 67:14]
3. Auzul: Allah Preaînaltul aude direct, fără mijlocitor. Auzul
lui nu seamănă nici pe departe cu auzul celorlalte fiinţe. Şi această
însuşire ca şi celelalte însuşiri ale lui Allah Preaînaltul sunt
permanente, veşnice şi eterne.
﴾ Oare nu vezi că din harul lui Allah corăbiile plutesc pe
mare, spre a vă arăta vouă din semnele Sale? Şi întru aceasta
sunt semne pentru oricine este răbdător şi mulţumitor. ﴿
[Coran 31:28]
4. Văzul: Allah Preaînaltul vede. Vede nemijlocit şi
necondiţionat. El nu are nevoie de ochi pentru a vedea.
﴾ Făcătorul cerurilor şi al pământului. El a făcut pentru voi
soaţe din voi înşivă şi [a făcut] dobitoacele perechi. Prin aceasta
vă înmulţeşte. Nu este nimic asemenea cu El. El este Cel care
Aude Totul şi Cel care Vede Totul [As-Sami', Al-Basir]. ﴿
[Coran 42:11]
5. Voinţa: Allah Preaînaltul este înzestrat cu voinţă. Poate
crea tot ce doreşte. Totul este supus voinţei Lui. Nu există o altă
forţă care să i se opună.
﴾ Şi dacă voieşte El un lucru, porunca Lui este numai să zică
"Fii" şi el este. ﴿
[Coran 36:82]
6. Puterea: Allah Preaînaltul este Atotputernic şi posedă
capacitatea de a putea face tot ce voieşte. Nimic şi nimeni nu
poate să i se împotrivească.
﴾ Aceasta pentru [ca să ştiţi] că Allah este Adevărul şi pentru
[ca să ştiţi] că El îi readuce la viaţă pe cei morţi şi El este
Atotputernic [Qadir]; ﴿
[Coran 22:6]
21
Cartea rugăciunii
7. Cuvântul divin: Allah Preaînaltul este Cuvântătorul.
Cuvântul Lui nu se transmite cu ajutorul limbii sau cu ajutorul altui
organ, sunete sau litere.
﴾ Poveştile câtorva trimişi ţi le-am spus Noi mai înainte, iar
poveştile altor trimişi nu ţi le-am spus, iar lui Moise i-a vorbit Allah
Însuşi, prin viu grai, ﴿
[Coran 4:164]
8. Plăsmuirea: Allah Preaînaltul este Plăsmuitorul, este
Creatorul. În afară de El alt creator nu există. Absolut totul El
creează. Este bine ca acest cuvânt să fie folosit exclusiv când este
vorba de Allah Preaînaltul. Desigur , este imposibil de cunoscut
toate însuşirile şi atributele lui Allah. Nimeni şi nimic nu poate fi
asemuit cu Allah Preaînaltul, iar însuşirile şi atributele Lui nu pot
avea nimic în comun cu cele ale altor fiinţe sau lucruri.
﴾ El a creat cerurile şi pământul întru adevăr şi v-a dat vouă
chipuri. Şi a făcut chipurile voastre frumoase. Şi la El este
întoarcerea. ﴿
[Coran 64:3]
- a doilea principiu fundamental – Credinţa în îngeri
Ue melaiketihi înseamnă: Cred în îngerii lui Allah
Preaînaltul. Aceştia sunt supuşii lui Allah Preaînaltul. Toţii îngerii
respectă cu cea mai mare stricteţe poruncile lui Allah. Îngerii sunt
făpturi alese ale lui Allah Preaînaltul, pentru că sunt făpturi pure,
fără păcate. Îngerii nu au un sex anume. Ei nu se căsătoresc. Ei
nu au nevoie nici de mâncare, nici de băutură şi nici de somn.
Îngerii au fost creaţi din lumina divină şi sunt făpturi raţionale. Cei
mai importanţi sunt:
1. Gebrail (Gavriil) – pacea asupra lui! – Îndatorirea lui este
de a releva (uahi) profeţilor, ceea ce i-a fost relevat de Allah
Preaînaltul. Prin el transmite Allah profeţilor vorbele, poruncile şi
prohibiţiile Sale.
2. Israfil – pacea asupra lui! – Însărcinarea lui este de a sufla
în Sur’ – Trâmbiţă. Când va suna din trâmbiţă o dată, tot ce e viu
22
Cartea rugăciunii
va muri (doar Allah nu moare!) şi când va suna a doua oară toţi
morţii vor învia.
3. Mikail (Mihail) – pacea asupra lui! – Misiunea lui este de a
repartiza resursele de existenţă. Astfel, el asigură pâinea cea de
toate zilele, abundenţa, prosperitatea sau, din contră, trimite
sărăcia, mizeria, foametea.
4. Azrail (Îngerul Morţii) – pacea asupra lui! – Lui îi este
încredinţată luarea vieţii tuturor fiinţelor.
În afara acestora mai există încă patru categorii de îngeri.
Îngerii numiţi Hamalatul-Arş sunt în număr de patru. O a doua
categorie de îngeri poartă numele de Mukarrabin. Mai marii
îngerilor osândei, torturii se numesc Kerubiian, iar îngerii iertării,
milosteniei poartă numele de Ruhanian. Numele celui mai mare
înger al raiului se numeşte Riduan, iar mai marele îngerilor iadului
are numele de Malik. Grupul îngerilor Gheenei poartă numele de
Zebani. Creaturile cele mai numeroase sunt îngerii. Pretutindeni în
ceruri ei se roagă necontenit la Allah Preaînaltul.
- a treilea principiu fundamental – Credinţa în cărţile lui Allah
Ue kutubihi înseamnă: Recunoaşterea şi confirmarea
credinţei în cărţile pogorâte de Allah Preaslăvitul. Aceste cărţi
sfinte au fost revelate de către Allah Preaînaltul unora dintre profeţi
prin intermediul îngerului Gavriil (Gebrail), iar altora ori prin viu
grai. Toate conţin cuvântul lui Allah Preaslăvitul. Ele sunt eterne,
nepieritoare, veşnice. Acestea nu sunt falsuri, contrafaceri, ci
reprezintă cuvântul lui Allah. Ne sunt cunoscute o sută de
pergamente şi patru cărţi divine, dintre care Zece pergamente
(suhuf), revelate lui Adam, (Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască!). Cinzeci de pergamente, revelate profetului Şit (pacea
şi binecuvântarea fie asupra lui). Treizeci de pergamente,
revelate profetului Idris (Enoch)- Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască – Zece pergamente, revelate profetului Ibrahim
(Abraham, Avraam) - pacea asupra lui!- Taurat (Tora), carte
revelată profetului Musa (Moise) – Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască!, Zabur (Psalmii), carte revelată profetului Daud (David)
23
Cartea rugăciunii
– Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – Ingil (Evanghelie),
carte revelată profetului Isa (Isus) – pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra lui!, Kuran Kerim (Coranul Cel Sfânt), carte
relevată profetului Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah
fie asupra lui!).
Allah Preaînaltul, pentru a asigura un trai liniştit şi prosper
oamenilor pe pământ, raiul şi fericirea veşnică în Lumea de Apoi, a
trimis scripturi prin intermediul mai multor profeţi – începând cu
primul om şi primul profet Adam – pacea aspra lui! – şi terminând
cu Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!).
Toate mesajele divine transmise prin aceste cărţi au avut
scopul de a răspândi principiile şi fundamentele credinţei şi de a
oferi oamenilor un ansamblu de prescripţii şi legi referitoare la
diferitele aspecte ale vieţii lor şi ale relaţiilor între oameni.
Dintre acestea Kuran Kerim (Coranul cel Sfânt) este ultima
carte divină. Odată cu revelarea mesajului Coranului cel Sfânt, sau
încheiat mesajele celorlalte cărţi divine. Îngerul Gavriil – pacea
asupra lui! – a transmis lui Muhammed (pacea şi binecuvântarea
lui Allah fie asupra lui!) revelaţia pe care a primit-o de la Allah
Preaînaltul, în douăzeci şi trei de ani.
Coranul cel Sfânt este alcătuit din 114 Sure (capitole), 6236
aiet (versete). Coranul cel Sfânt de astăzi este acelaşi cu cel
revelat Trimisului lui Allah (Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască!), nu a suferit aici cea mai mică modificare şi nici în viitor
nu va suferi vreo modificare. Coranul cel Sfânt este cuvântul lui
Allah şi de aceea el nu poate fi imitat absolut de nimeni.
Oricât de elocvent ar fi, nici un om nu poate crea cel mai
scurt aiet asemănător. După săvârşirea din viaţă a Profetului
Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!),
primul calif Abu-Bakr – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! –
a strâns între două coperte versetele Coranului cel Sfânt. În felul
acesta a văzut lumina zilei un Mushaf. Toţi apropiaţii, toţi
companionii, în înţelegere deplină, au anunţat că acest Mushaf
este cuvântul lui Allah. Al treilea calif Osman (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!), a dispus să se mai scrie încă
24
Cartea rugăciunii
şase exemplare. Acestea au fost expediate în unele provincii.
Coranul cel Sfânt trebuie să-l citim în original, aşa cum a fost scris
el. Cel scris cu alte litere nu poate fi considerat ca fiind Coranul cel
Sfânt.
Atitudinea credincioşilor faţă de Coranul cel Sfânt:
a) Atunci când îl ia în mână musulmanul, trebuie să fi
executat abluţiunea (spălarea rituală).
b) Trebuie citit încet, fără grabă, cu smerenie şi umilinţă.
c) Trebuie citit urmărind cu privirea scrisul şi căutând a
înţelege sensul fiecărui verset.
d) Trebuie citit respectând regulile citirii Coranului cel Sfânt
(Tegiuid).
e) Trebuie să fie conştient de faptul că cele citite sunt
cuvântul lui Allah Preaînaltul.
f) Trebuie supunere faţă de toate poruncile şi prohibiţiile.
- al patrulea principiu fundamental - Credinţa în profeţi
Ue Rusulihi înseamnă: Cred în trimişii, profeţii lui Allah
Preaînaltul. Profeţii au fost aleşi pentru a duce la îndeplinire voia
lui Allah Preaînaltul, în primul rând să cheme la credinţa în
unicitatea lui Allah, la supunerea tuturor oamenilor numai faţă de
Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul.
Caracterele Profetului sunt în număr de şapte:
1. Puritate înseamnă: A nu comite nici un păcat. Profeţii,
indiferent de religie şi indiferent de situaţie şi împrejurare, nu
intenţionează nici cel mai mic păcat.
2. Integritate înseamnă: Profeţii sunt oameni integri. Ei
niciodată nu atentează la bunul altuia.
3. Sinceritate înseamnă: Profeţii sunt drepţi în vorbă, în fapte
şi în comportament. Ei nu mint niciodată.
4. Perspicacitate înseamnă: Profeţii sunt foarte inteligenţi şi
ageri la minte. N-au existat profeţi cu diferite handicapuri fizice
(fără vedere sau fără auz) şi n-au exitat nici profeţi dintre femei.
5. Comunicare înseamnă: Trimişii transmit vorbele, poruncile
şi prohibiţiile lui Allah. Nici una dintre aceste porunci şi prohibiţii nu
25
Cartea rugăciunii
este rodul gândirii vreunui profet. Toate acestea au fost revelate de
Allah Preaînaltul profeţilor pentru a fi transmise oamenilor.
6. Dreptate înseamnă: Profeţii nu fac niciodată nedreptate
sau silnicii. De dragul nimănui ei nu renunţă la dreptate.
7. Retrogradare, destituire înseamnă: Profeţii nu pot fi
retrogradaţi din calitatea de profet. Ei vor rămâne mereu profeţi
atât pe pământ, cât şi în Lumea de Apoi.
Profeţii care au adus religii şi legi noi poartă numele de
Resul (Trimis al lui Allah), iar profeţii care nu au adus o religie
nouă, îndeplinind doar misiunea de a chema oamenii la religia
existentă poartă numele de Nebi.
A avea credinţă în profeţi înseamnă a nu face nici o
deosebire între aceştia, considerându-i pe toţi aleşii lui Allah
Preaînaltul, la fel de drepţi şi devotaţi. Cine crede doar în unul
dintre ei, înseamnă că nu crede în nici unul. Un musulman nu are
voie să tăgăduiască pe vreunul din profeţi. Rangul de profet nu se
obţine printr-o muncă deosebită, cu rugăciuni multe şi suportând
tot felul de privaţiuni lipsuri. Acest rang se dobândeşte numai şi
numai cu voia lui Allah Preaînaltul, cu alegerea Lui. Numărul lor nu
se cunoaşte cu precizie. Se apreciază că sunt peste o sută
douăzeci şi patru de mii. Dintre aceştia, trei sute treisprezece sunt
Resul. Cinci dintre ei au poziţii mai înalte, având numele de profeţii
“Ulul’azm”. Aceştia sunt: Adem (Adam), Nuh (Noe), Mûsâ (Moise),
Isa bin Meriem (Isus) şi Muhammed – Allah să-i binecuvânteze şi
să-i miluiască!
Allah Preaînaltul pomeneşte în Coranul cel Sfânt numele a
douăzeci şi opt de profeţi trimişi: Adem (Adam), Idris (Enach), Nuh
(Noe), Hud, Salih (Saleh), Lut (Lot), Ibrahim (Avraam), Ismail
(Ishmael), Ishak (Isaac), Ia’kub (Iacob), Iusuf (Iosif), Şuaib, Harun
(Aaron), Musa (Moise), Daud (David), Suleiman (Solomon), Eiiub
(Iov), Zulkifl, Yunus bin Meta (Iona), Ilias (Elia), Eliesa (Eliasar),
Zekeriia (Zaharia), Iahia, Isa bin Meriem (Isus) şi Muhammed –
Allah să-i binecuvânteze şi să-i miluiască!
Există păreri contradictorii în ceea ce priveşte profeţia lui
Zulkarnein, Lokman, Uzeiir şi Khidir.
26
Cartea rugăciunii
Profetul nostru Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi
să-l miluiască!
Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
lui!) este mesagerul şi preferatul lui Allah Preaînaltul. El este cel
mai îndrăgit şi ultimul mesager al lui Allah Preaînaltul.
Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) s-a
născut la Mekka, în data de 12 Rebi’ul aual, luni, în zori, dată ce
corespunde cu 20 aprilie 571 d.C. Tatăl său Abdullah a murit încă
înainte de naşterea profetului. Când avea şase ani i-a murit mama,
iar când avea opt ani, i-a murit şi bunicul. L-a crescut unchiul din
partea tatălui, Abu Talib. La douăzeci şi cinci de ani s-a căsătorit
cu Khadija.
Din această căsătorie a avut patru fiice şi doi fii. Numele
primului fiu născut a fost Kasim, drept pentru care i se mai spune
şi Abul-Kasim. Când avea patruzeci de ani, a fost transmisă tuturor
oamenilor şi djinnilor profeţia lui.
Peste trei ani a început să cheme oamenii la credinţă. Când
avea cincizeci şi doi de ani a avut loc călătoria sa nocturnă şi
înălţarea sa în cele şapte ceruri, în noaptea cînd s-a deplasat de la
Mekka la Ierusalim. Această călătorie a sa poartă numele de Mi’raj
(Înălţare). Aici a văzut raiul, infernul şi a vorbit cu Allah Preaînaltul.
Tot atunci a devenit fard (obligatoriu) efectuarea de cinci ori pe zi,
a rugăciunii. După istorici, în anul 622 d.C., la porunca lui Allah
Preaînaltul, el a emigrat de la Mekka la Medina. Această
strămutare, emigrare poartă numele de Hegira.
Data de 16 iulie 622 d.C., data sosirii lui Muhammed (Allah
să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) în satul Kuba, din suburbia
oraşului Medina, este considerată începutul anului musulman care
începe cu luna Muharrem al aceluiaşi an 622 d.C., unde un an
este alcătuit din douăsprezece luni lunare, calculate după timpul
de rotaţie a satelitului planetei noastre Luna, în jurul Pământului.
Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) a
răposat luni, înainte de prânz, pe data de 8 Rabi’ul auual, anul 11,
după calendarul musulman şi anul 632 d.C. A fost înmormântat în
27
Cartea rugăciunii
noaptea de marţi spre miercuri în aceeaşi odaie unde a şi decedat.
La moarte avea 63 de ani după anul lunar şi 61 de ani după anul
solar.
Profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra lui!) era alb. Era cel mai frumos şi cel mai prezentabil om
între oameni. Frumuseţea lui nu putea fi intuită de toată lumea.
Viaţa celui care îl vedea în realitate sau chiar în vis, se schimba
definitiv, devenind plăcută şi fericită. Din toate punctele de vedere,
el era superior tuturor oamenilor de pretutindeni; nu a avut şi nu va
avea egal în trecut şi în viitor, pe vecie.
Era cu mult mai inteligent, mai înzestrat şi mai integru decât
orice alt om, iar în ceea ce priveşte forţa cu care era înzestrat
trupul său, nu exista un alt om mai puternic decât el.
În copilărie a călătorit de două ori împreună cu negustorii
oraşului său în părţile Damascului (Şam) şi a trecut prin oraşul
Basra. Nu a mai călătorit niciodată. Muhammed (pacea şi
binecuvântarea fie asupra lui!) nu era cititor, adică nu mersese
deloc la şcoală şi nici în particular nu fusese învăţat în ale cititului.
Dar, cu toate acestea, era erudit. Orice dorea să afle, să înveţe, să
cunoască reuşea imediat, fiind mereu ajutat de Allah Preaînaltul.
Arhanghelul Gavriil – pacea lui Allah asupra lui! – era mereu în
preajma lui pentru a-i veni imediat în ajutor. Sfînta sa inimă radia
lumină asemenea soarelui. Lumina cunoaşterii, a ştiinţei pe care o
emitea el, asemenea undelor radio, se propaga peste tot, pe
pământ şi în ceruri.
Allah Preaînaltul prin intermediul arhanghelului Gavriil i-a
revelat lui Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!),
Coranul cel Sfânt. A poruncit oamenilor lucrurile necesare şi
folositoare atât în Lumea pământească cât şi în Lumea de Apoi. A
interzis lucrurile nefolositoare şi dăunătoare. Toate aceste porunci,
îndemnuri şi interziceri laolaltă, reprezintă religia islamică sau
islamul sau, altfel spus, Ahkam Ilahiie, adică Poruncile Divine.
Fiecare cuvânt al lui Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi
să-l miluiască!) este drept, preţios şi folositor. Cine crede în
cuvântul lui este Mumin sau Muslim (musulman), iar cel care nu
28
Cartea rugăciunii
crede chiar şi într-un singur cuvânt al său este Kafir (necredincios,
ateu). Allah Preaînaltul îi iubeşte pe musulmani. El nu îi ţine pe
aceştia în iad pe vecie. Ori nu îi trimite deloc în iad, ori, deşi îi
trimite acolo pentru păcatele săvârşite, totuşi mai apoi îi
eliberează. În schimb kafirul nu poate intra în rai, îi este interzis. El
este trimis direct în iad şi nici nu mai poate ieşi vreodată de acolo.
Credinţa în trimisul lui Allah Preaînaltul, dragostea faţă de el
reprezintă sursa binelui, tihnei şi a tuturor fericirilor, iar, din contră,
lipsa acestora conduc la nenorociri, la tot felul de necazuri şi
chinuri.
Muhammed (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!)
comparativ cu ceilalţi oameni avea mai multă ştiinţă, cultură,
pricepere, exactitate, inteligenţă, minte, generozitate, modestie,
toleranţă, mărinimie, răbdare, perseverenţă, devotament, fidelitate,
credibilitate, curaj, prestanţă, bărbăţie, elocvenţă, înţelegere,
fineţe, virtute, mărinimie, conştiinţă, decenţă, abstinenţă,
supuşenie. Nu era ranchiunos, nu ţinea duşmănie, ba din contră
era foarte iertător. În războiul Uhud când necredincioşii i-au rănit
faţa şi i-au spart dinţii, el s-a rugat astfel: „Doamne! Iartă-i pe
aceştia! Iartă-le ignoranţa!”
Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! –
posedă foarte multe trăsături de caracter frumoase. Fiecare
musulman trebuie să le afle şi să le însuşească. Procedând în felul
acesta, vom reuşi să fim feriţi de nenorociri şi lipsuri în viaţa
lumească şi în viaţa de apoi, şi, de asemenea, vom reuşi să
câştigăm bunăvoinţa şi protecţia Profetului nostru – Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!.
Eshab Kiram – Companionii Profetului
Poartă numele de Eshab Kiram primii musulmani care au
avut marea onoare de a vedea chipul Profetului nostru şi de a-i
asculta cuvintele. După profeţi, Abu Bakr – pacea asupra lui! - este
cel mai bun, cel mai nobil om care s-a văzut vreodată pe pământ.
El este primul calif, adică primul succesor al lui Muhammed – Allah
29
Cartea rugăciunii
să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Apoi al doilea calif a fost ales
Omar bin Khattab – pacea asupra lui! – numit şi Faruk. Al treilea
calif, al treilea urmaş al Trimisului lui Allah Preaînaltul, este Osman
bin Affan – pacea asupra lui! -, cel mai credincios, cel mai cult şi
cel mai modest om între oameni, iar al patrulea calif a fost Ali bin
Abu Talib – pacea asupra lui! -, care a fost un om foarte generos,
cu un simţ deosebit al dreptăţii şi deosebit de curajos, din care
cauză era supranumit Leul lui Allah (Asadullah).
După relatările Profetului, cele mai distinse femei ale lumii
sunt domniile lor Khadija, Fatima, Meriem Aişa şi Asia - pacea
asupra lor! - Tot în Hadis se menţionează faptul ca Fatima este
femeia cea mai nobila între femeile din rai, iar Hasan si Husein
(nepoţii Trimisului lui Allah Preaînaltul) sunt cei mai aleşi tineri ai
raiului. Pe aceştia îi urmează alţi companioni remarcabili. Aceştia
au fost încunoştinţaţi de faptul că au meritat raiul şi că vor ajunge
direct în rai.
Aceştia sunt: domniile lor Abu Bakr, Omar Faruk, Osman bin
Affan, Ali bin Abu Talib, Abu Ubeida bin Gerrah, Talha, Zubair bin
Auuam, Sa’d bin Abu Uakkas, Sa’id bin Zeid, Abdurahman bin Auf
– pacea asupra lui! . Apoi, în aceeaşi situaţie sunt cei care au
participat la luptele de la Bedr, Uhud şi Bei’atur-riduan.
Este îndatorire sfântă pentru toţi musulmanii să pomenim cu
evlavie numele tuturor acestor apropiaţi ai Trimisului lui Allah
Preaînaltul, care şi-au jertfit viaţa şi tot avutul lor în numele
idealurilor sfinte. Sunt cu desăvârşire nepotrivite acele aprecieri
care ar pune la îndoială măreţia acestora. Rostirea numelor lor
fără respect şi consideraţie reprezintă, pur şi simplu, dovada unei
rătăciri mari.
Cine îl iubeşte pe Trimisul lui Allah, are datoria să-i iubească
pe toţi apropiaţii şi companionii lui. Iată ce se spune în legătură cu
această chestiune într-un Hadis: „Companionii mei sunt iubiţi
pentru că eu sunt iubit. Cine nu-i iubeşte pe ei, înseamnă că nu mă
iubeşte nici pe mine. Cine îi jigneşte pe ei, e ca şi cum l-ar jignit pe
Allah Preaînaltul, iar cine îl jigneşte pe Allah Preaînaltul, va fi lovit
cu cea mai mare mânie!”.
30
Cartea rugăciunii
Tot aşa se mai spune: „Când Allah Preaînaltul doreşte sa-l
ajute pe un slujitor al Sau, îi inoculează în inimă şi în suflet iubirea
faţă de companionii lui Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi
să-l miluiască!”
În ziua când Trimisul lui Allah Preaînaltul s-a săvârşit din
viaţă, în oraşul Medina existau treizeci şi trei de mii de Sahabi
(companioni care au avut fericirea de a-l fi văzut în viaţă pe
Profet), iar numărul total al acestora era mai mare de o sută
douăzeci şi patru de mii.
Imamii celor patru şcoli şi alţi învăţaţi
În ştiinţele credinţei există o singură orientare, cale justă,
adevărată. Există patru mari personalităţi care arată tuturor
musulmanilor calea cea dreaptă şi îi determină pe aceştia să
înveţe islamul aşa cum este el, fără nici o denaturare. Primul dintre
aceştia este Imamul Abu Hanifa Numan bin Sabit. El este unul
dintre cei mai de seamă savanţi ai islamului. Este liderul de
necontestat al şcolilor islamului. Al doilea este Imamul Malik bin
Anas, al treilea Imamul Muhammed bin Idris Şafii, iar al patrulea
este Imamul Ahmed bin Hanbal – pacea asupra lor!
Cine astăzi nu se supune uneia dintre cele patru orientări ale
sunnismului, este ameninţat de mari pericole. Înseamnă că este pe
drumul rătăciţilor. Noi, în lucrarea de faţă, prezentăm problemele
legate de rugăciune, aşa cum apar ele în orientarea şcolii Hanefite.
Aceste probleme sunt preluate din lucrările marilor învăţaţi
aparţinând acestei orientări şi sunt prezentate într-o formă
simplificată. Doi dintre discipolii celor patru imami au obţinut
succese deosebite în cercetările lor privind religia islamică.
Aceşti imami au propovăduit una şi aceeaşi credinţă.
Diferenţele sunt contradictorii. Coranul cel Sfânt îi laudă pe
învăţaţii islamului. Allah Preaînaltul într-un verset spune:
﴾ ... Spune: “Oare sunt egali cei care ştiu cu aceia care nu
ştiu? Însă numai aceia care au minte, trag învăţăminte. ﴿
Iar în alt verset sfânt se arată:
31
Cartea rugăciunii
﴾ Întrebaţi-i pe oamenii pricepuţi în cărţi, dacă voi nu ştiţi. ﴿
[Coran 16:43]
Printre relatările Profetului găsim: „Allah Preaînaltul se roagă
pentru musulmanii care îi învaţă pe oameni binele. În Ziua
Judecăţii, primii care au iertarea lui Allah Preaînaltul sunt profeţii,
apoi învăţaţii, şi apoi martirii. O, oameni, luaţi seamă, ştiinţele se
învaţă din gura învăţaţilor. Însuşiţi-vă ştiinţele! Învăţarea ştiinţelor
este tot o rugăciune. Răsplata, atât pentru cel care primeşte, cât şi
pentru cel care oferă învăţătură, este aceeaşi cu cel al unuia care
participă la jihad. Să înveţi pe altul tainele ştiinţei este ca şi cum ai
da sadaka (milostenie). Primirea de cunoştinţe de la un învăţat e
ca şi cum ai executa o rugăciune de veneraţie. Încearcă să capeţi
cunoştinţe ştiinţifice, căci răsplata primită pentru munca depusă în
vederea acumulării cunoştinţelor ştiinţifice este mai mare decât
cea pentru săvârşirea tuturor rugăciunilor neobligatorii (nafile)”.
Deoarece învăţătura însuşită este atât în folosul său propriu, cât şi
în folosul celorlalţi oameni. Răsplata pentru cei care studiază
pentru ca, mai apoi, să-i înveţe pe alţii, este aceeaşi cu cea a
apropiaţilor Profetului. Ştiinţa este o comoară. Ca să beneficiezi de
ea trebuie să găseşti cheia. Învăţaţi şi învăţaţi-i şi pe alţii. Orice are
o origine. Originea ascezei este inima unui om iluminat. Învăţarea
este leacul care te face imun faţă de păcate”.
- a cincea trăsătură fundamentală- Credinţa în Ziua de Apoi
Uel ieumil akhiri înseamnă: Cred în Ziua de Apoi.
Momentul iniţial al începerii acestui timp este moartea omului şi
durează până la Sfârşitul lumii. Se spune Ultima Zi pentru că după
această zi nu mai urmează alte nopţi. Nu s-a vestit când va fi
sfârşitul lumii. Totuşi, profetul nostru –Allah să-l binecuvânteze şi
să-l miluiască! – ne-a făcut cunoscute mai multe semne ale
apropierii Sfârşitului Lumii. Aceste semne sunt: va veni pe pământ
Mehdi, apoi Isus – pacea asupra lui! – va coborî din ceruri în Şam
(Damasc). Un popor cu numele de Iagog şi Magog va răspândi
intriga şi vrajba peste tot. Soarele va răsări din apus. Vor avea loc
cutremure înfricoşătoare. Învăţătura religioasă se va da uitării.
32
Cartea rugăciunii
Păcatul şi răul se vor înmulţi. Haramul va fi la el acasă, nimeni nu
va mai ţine seamă de el. Va porni un foc mare din Yemen. Cerurile
şi munţii se vor despica. Soarele şi luna se vor întuneca.
În ziua învierii, toţi oamenii vor învia şi se vor aduna în locul
Judecăţii de Apoi. Tot aici sunt aduse şi registrele cu bilanţul vieţii
fiecăruia. Registrele celor cucernici sunt înmânate pe partea
dreaptă, iar ale celor păcătoşi sunt prezentate pe la spate sau pe
partea stângă.
Allah Preaînaltul dacă voieşte, iartă orice fel de păcat, dacă
nu, poate să dea o osândă aspră şi pentru păcate mici. Allah
Preaînaltul nu iartă niciodată pe cei care au asociat pe altcineva cu
Allah (şirk) şi pe cei care l-au hulit. Pentru cântărirea faptelor
fiecăruia există o balanţă (Mizan). De asemenea, cu voia lui Allah
Preaînaltul, Podul “Sirat” este întins chiar deasupra iadului
(Gehennem). Mai există un bazin de apă al raiului care îi aparţine
profetului nostru Muhammed Mustafa – Allah să-l binecuvânteze şi
să-l miluiască!
Intervenţia în favoarea cuiva este posibilă doar cu
permisiunea lui Allah. Profeţii, cucernicii, savanţii, martirii şi alţi
aleşi ai lui Allah Preaînaltul, pot interveni pe lângă El ca păcatele
mici sau mari ale celor care au murit fără să se căiască, să fie
iertate, iar Allah Preaînaltul iubeşte iertarea.
Aici există raiul (Gennet) şi iadul (Gehennem). Raiul se află
deasupra a şapte ceruri, iar iadul se află dedesubtul tuturor
lucrurilor. Raiul are opt porţi. Fiecare poartă duce în acelaşi rai, pe
când iadul este suprapus pe şapte trepte. Cu fiecare treaptă
coborâtă intensitatea caznei, supliciului creşte şi mai mult.
- a şasea trăsătură fundamentală – Credinţa în Kader
(predestinare, soartă, destin)
Ue bil kaderi, hairihi ue şerrihi minallahi teala înseamnă:
Eu cred în destin şi cred că Allah Preaînaltul hotărăşte dinainte
binele şi răul. În univers absolut totul este dinainte prestabilit, Allah
Preaînaltul a hotărât dinainte binele şi răul, utilul şi nocivul,
câştigul şi paguba cu care se confruntă omul. Kader mai înseamnă
33
Cartea rugăciunii
exercitarea voinţei lui Allah Preaînaltul atunci când doreşte ca ceva
să existe.
Crearea unui lucru dorit de Allah Preaînaltul se numeşte
kada. Allah Preaînaltul i-a înzestrat pe oameni cu voinţă (irada). El
le-a dat această voinţă pentru ca aceştia să înfăptuiască lucruri
demne. Atunci când un slujitor doreşte să facă un lucru anume,
Allah Preaînaltul, dacă voieşte, îl ajută să îndeplinească acel lucru,
iar dacă slujitorul nu vrea acel lucru , atunci nici Allah Preaînaltul
nu-l ajută.
Profetul Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască! – relatează: „Mi-au arătat o parte din musulmanii de
acolo. Umpluseră văile şi munţii. M-a surprins numărul lor, dar m-a
şi bucurat. M-au întrebat dacă m-am bucurat şi le-am răspuns că
da. Am fost informat că doar şaptezeci de mii dintre aceştia vor
intra în rai. Atunci am vrut să ştiu care dintre ei vor intra în rai şi
care nu . Mi-au răspuns că vor intra în rai cei care cred în Allah
Preaînaltul şi sunt plini de evlavie faţă de El şi nu îşi rezolvă
treburile pe căi nedrepte, necinstite, prin înşelătorie vrajă sau
ghicit. Auzind toate acestea, Ukaşe –pacea asupra lui! – care se
afla acolo se ridică in picioare şi se adresă Trimisului lui Allah,
spunându-i: „O, Trimis al lui Allah, roagă-te ca şi eu să fiu unul
dintre aceia!”. Atunci Profetul spuse: „O, Doamne, fie ca şi el să fie
între aceia!”
Atunci când un altul se ridică în picioare şi îl rugă acelaşi
lucru, Trimisul lui Allah spuse: „Ukaşe ţi-a luat-o înainte!”
Supuşenia faţă de Allah Preaînaltul, înseamnă de fapt
eliberarea de multe griji şi îngrijorări.


Cartea rugăciunii
CAPITOLUL II
Adoraţiile noastre şi Rugăciunea. Ce este adoraţia?
Ibadet - adoraţia - înseamnă respectarea poruncilor şi
prohibiţiilor lui Allah Preaînaltul care ne-a creat pe noi şi tot ce
există pe lume, care ne apără de primejdii şi de necazuri
previzibile şi imprevizibile, care ne asigură creşterea şi buna
dezvoltare, dându-ne în fiecare clipă toate cele necesare vieţii şi
bunăstării noastre. Ibadet mai înseamnă că trebuie să-l urmăm pe
profet, precum şi pe companionii şi învăţaţii islamului care au reuşit
să câştige iubirea lui Allah Preaînaltul şi să mergem pe calea
arătată de ei.
Este o datorie a noastră, a oamenilor să aducem cât putem
de multe mulţumiri lui Allah Preaînaltul, care ne dă toate bunurile
necesare existenţei şi bunăstării noastre.
O responsabilitate impusă de raţiune, trebuie să devină deja
o îndatorire. Cu toate acestea, oamenii, din cauza unor lacune în
judecată şi din cauză că nu au întotdeauna clarviziune, nu pot
distinge, cu precizie, acele mijloace prin care să-şi exprime
gratitudinea şi respectul faţă de Allah Preaînaltul. De aceea, atâta
timp cât Allah Preaînaltul nu vesteşte modalităţile de exprimare a
mulţumirii şi iubirii faţă de El, oamenii ar putea săvârşi greşeli,
făcând confuzie între ceea ce este laudă, proslăvire, gratitudine pe
de o parte, şi ocară, hulire, batjocură, pe de altă parte.
Au fost vestite de Allah Preaînaltul şi transmise
musulmanilor prin trimisul Său iubit Muhammed – Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască! – îndatoririle acestor slujitori ca
semn de recunoştinţă faţă de Allah Preaînaltul.
Îndeplinirea de către toţi slujitorii lui Allah Preaînaltul a
tuturor îndatoririlor vestite şi poruncite de El, se numeşte Islam.
Exprimarea recunoştinţei faţă de Allah Preaînaltul se îndeplineşte
mergând, pas cu pas pe drumul arătat de Trimisul Lui. Allah
Preaînaltul respinge şi nu primeşte nici o rugăciune ale celor care
nu merg pe acest drum. Peste tot sunt atât de multe lucruri care la
35
Cartea rugăciunii
prima vedere, în ochii oamenilor, par a fi frumoase, bune, utile, dar
care, în realitate, sunt urâte şi de aceea Islamul nu le agreează şi
dezvăluie adevărata lor faţă.
Deci, cei cu judecată sănătoasă, pentru a-şi exprima
sentimentele lor de mulţumire şi recunoştinţă faţă de Allah
Preaînaltul,, trebuie să urmeze, fără şovăire, calea arătată de
Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Cine
crede în Trimisul lui Allah Preaînaltul şi merge pe drumul arătat de
El, este musulman. Se spune că cine face ibadet pune în practică
învăţătura Profetului nostru – Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască! - în viaţa lui de zi cu zi, atunci când îşi exprimă
sentimentele sale de recunoştinţă faţă de Allah Preaînaltul. În
Islam există două modalităţi de a săvârşi un ibadet:
Adorarea care se săvârşeşte cu sufletul, cu inima.
Adorarea care se săvârşeşte, deopotrivă, cu trupul şi cu
sufletul.
Între practicile de adorare realizate cu trupul cel mai
important este Rugăciunea.
Cine este o persoană responsabilă (mukellef)?
Bărbaţii şi femeile, în deplinătatea facultăţilor mintale şi care
au trecut de vârsta pubertăţii sunt consideraţi responsabili faţă de
poruncile şi prohibiţiile lui Allah Preaînaltul. În credinţa noastră,
persoanele responsabile au obligaţia, în primul rând, să-şi exprime
aderenţa la islam şi apoi să facă adoraţia.
Mai mult, trebuie să se ferească şi să se protejeze de acele
lucruri şi fapte pe care Allah Preaînaltul le-a interzis (haram) sau
pe care le-a anunţat ca fiind nedorite, indezirabile (mekruh).
Mintea este un centru al judecăţii şi al înţelegerii. Ea a fost creată
pentru a realiza deosebirea dintre folositor şi dăunător. Mintea este
ca un instrument de măsurare. Ea poate să distingă pe cel mai util
dintre două lucruri folositoare şi, de asemenea, poate să aleagă pe
cel mai puţin dăunător dintre două lucruri dăunătoare. A fi
inteligent nu înseamnă doar că ai capacitatea de a distinge ce este
36
Cartea rugăciunii
bun şi ce este rău, ci mai înseamnă că îl şi iei atunci când vezi că
acel lucru este bun şi îl abandonezi când este rău. Mintea este ca
ochiul, ca vederea; iar islamul este ca o fasciculă de lumină. Dacă
nu este lumină şi este întuneric, ochii nu văd.
Vârsta pubertăţii înseamnă vârsta maturităţii în islam. Băieţii
ajung la pubertate după împlinirea vârstei de 12 ani. Există o serie
de semne fizice şi fiziologice care arată că un copil de sex
masculin a atins această vârstă. Se poate întâmpla ca la unii
indivizi să nu apară aceste semne la vârsta amintită. În asemenea
situaţii, vârsta pubertăţii este de maxim cincisprezece ani.
Vârsta pubertăţii la fete începe odată cu împlinirea vârstei de
nouă ani. Dacă însă nu apare nici unul din semnele fizice şi
fiziologice specifice pubertăţii la fete, atunci vârsta aceasta este
calculată tot la cincisprezece ani.
Clasificare faptelor în Islam
Poruncile (obligaţiile) şi prohibiţiile (interzicerile) promovate
de islam nu sunt toate pe acelaşi nivel. Acestea sunt în număr de
opt: ○1 Fard, ○2 Uagib, ○3 Sunnet Muekkede, ○4 Sunnet Gairi
Muekkede, ○5 Mubah, ○6 Mekruh Tenzih, ○7 Mekruh Tehrim, ○8
Haram
○1 Fard (obligatoriu, impus). Se numesc fard acele lucruri şi
fapte ale căror înfăptuire Allah Preaînaltul le-a poruncit, în mod clar
şi categoric, prin intermediul unor versete sfinte sau pe care
Muhammed le-a poruncit ca fiind obligatorii. Abandonarea,
neîndeplinirea unui fard este haram. Cei care nu cred în fard şi cei
care nu acordă importanţa cuvenită acestuia sunt kafir
(necredincioşi). Fard-ul este de două feluri:
a) Fard Ain (obligaţia personală). Acesta este un tip de fard
pe care fiecare musulman major, responsabil trebuie să-l ducă la
îndeplinire singur, personal.
Mărturisirea de credinţă, abluţiunea parţială sau generală,
efectuarea rugăciunii de cinci ori pe zi, postul în luna Ramadan,
37
Cartea rugăciunii
darea zekat-ului (danie), de către cei avuţi şi efectuarea
pelerinajului reprezintă fard ain (obligaţia personală).
b) Fard Kifaia (obligaţia compensatorie). Aceasta este
situaţia când unul sau mai mulţi musulmani îndeplinesc un fard
oarecare în numele celorlalţi, absolvindu-i pe aceştia de această
obligaţie. Acest lucru are loc în următoarele situaţii: când unul
singur dintr-un grup de musulmani răspunde la salut, când un
musulman spală mortul, când unul săvârşeşte rugăciunea de
înmormântare, când cineva devine hafiz, memorând în întregime
Coranul cel Sfânt, când unul dintr-o comunitate participă la jihad,
când cineva învaţă religia şi ştiinţele mai mult decât îi este necesar
în meseria sa sau în afacerile sale.
○2 Uagib (necesar, indispensabil). Acestea sunt porunci care
sunt tot atât de categorice ca şi fard-ul. Argumentele, condiţionările
acestei obligaţii nu sunt chiar atât de clar descrise în Coranul cel
sfânt şi pot fi interpretabile. Argumentarea acestei obligaţii este
neclară. Din această categorie de obligaţii fac parte următoarele:
rugăciunea uitr şi rugăciunea de sărbătoare, sacrificarea
animalului).
Ca importanţă nu se deosebeşte de fard. Abandonarea
uagib-ului este interzisă, cu unele rezerve. Neîndeplinirea unui
lucru uagib nu atrage după sine şi pierderea credinţei. Însă cel
care nu îndeplineşte o îndatorire uagib este vrednic de a da
socoteală.
Sunnet (preferabil). Sensul cuvântului sunnet se referă la
acele situaţii despre care Allah Preaînaltul nu a vestit ceva precis,
dar pe ale căror îndeplinire Profetul nostru a încurajat şi a lăudat
sau acele lucruri şi fapte pe care le-a îndeplinit personal Trimisul
lui Allah Preaînaltul, de asemenea şi acele lucruri şi fapte pe care
le vedea îndeplinite de alţii, dar nu se opunea, le îngăduia tacit.
Cei care nu agreează, nu recunosc sunnet-ul comit o
blasfemie. În acelaşi timp, nu este prevăzută nici o osândă
împotriva celor care, deşi văd cu ochi buni sunnet-ul, nu-l practică.
Însă cei care abandonează nemotivat şi în permanenţă sunnet-ul,
aceia vor primi reproşuri şi mustrare şi, în acelaşi timp, vor fi lipsiţi
38
Cartea rugăciunii
de răsplata cuvenită pentru sunnet. Exemple de sunnet sunt: Azan
(Chemarea la rugăciune), ikamat (Chemarea la începerea
rugăciunii), rugăciunea în grup, folosirea de misuak (periuţă de
dinţi confecţionată din ramurile sau rădăcinile unui copac ce poate
ţine locul periuţei de azi)) în timpul abluţiunii, să ofere altora o
masă festivă cu ocazia căsătoriei şi efectuarea circumciziei la
băieţi.
Sunnet-ul este de două feluri:
○3 Sunnet Muekkede (sunnet-ul accentuat). Acesta se
referă la acel sunnet îndeplinit cu multă rigurozitate de Trimisul lui
Allah Preaînaltul şi neefectuat în cazuri excepţionale de acesta. De
exemplu, aşa stau lucrurile cu sunnet-urile de la începutul şi
sfârşitul rugăciunii de dimineaţă, sunnet-urile de la începutul şi
sfârşitul rugăciunii de prânz, sunnet-ul rugăciunii de seară şi
ultimele două rekat de sunnet al rugăciunii de noapte. Aceste
sunnet-uri nu pot fi părăsite fără un motiv bine întemeiat. Cel care
neagă cu bună ştiinţă aceste sunnet-uri este kafir (nelegiuit,
necredincios).
○4 Sunnet Gairi Muekkede (Sunnet-ul neaccentuat). Este
vorba de acele sunnet-uri pe care Profetul nostru le îndeplinea din
când în când. Aşa sunt de exemplu cele patru rekat-uri ale
rugăciunii de după amiază şi de noapte. Acestea chiar dacă sunt
părăsite de mai multe ori, nu au urmări grave. Dar dacă sunt
abandonate definitiv, atunci se pierde plusul de bunăvoinţă şi
afecţiune din partea lui Allah Preaînaltul.
Este de asemenea sunnet să spunem “bismillah” adică: În
numele lui Allah cel Milostiv, Îndurător, când ne aşezăm la masă,
când bem apă şi în general, când începem o treabă de la care
aşteptăm un rezultat favorabil, fericit.
○5 Mubah (permis). Este vorba despre acele fapte şi lucruri
ale căror îndeplinire nu a fost nici impusă si nici interzisă. Altfel
spus, este vorba despre fapte şi lucruri despre care nu s-a vestit
precum că neîndeplinirea lor ar însemna păcat sau necredinţă.
Dacă cineva le îndeplineşte cu intenţie bună atunci obţine o
39
Cartea rugăciunii
răsplată, iar în caz de le îndeplineşte cu intenţii necurate, atunci
face păcat.
În categoria faptelor mubah intră somnul, consumarea
diferitelor feluri de mâncare permise (halal), îmbrăcarea cu diferite
obiecte de îmbrăcăminte, de asemenea, permise etc. Dacă toate
acestea sunt îndeplinite cu scopul de a se ataşa, de a se apropia
şi mai mult de islam, atunci, într-adevăr, ele sunt fapte bune.
Astfel, tot o faptă mubah este atunci când cineva sănătos
mănâncă şi bea cu intenţia declarată de a face un act de adorare.
Mekruh (condamnabil). Acest cuvânt denumeşte acele fapte
si lucruri pe care nici Allah Preaînaltul şi nici Muhammed -Allah săl
binecuvânteze şi să-l miluiască! - nu le agreează şi care şterg,
anulează răsplata obţinută prin rugăciuni.
Mekruh-ul este de două feluri :
○6 Mekruh Tenzih (nerecomandabil neaccentuat). Este
vorba despre fapte şi lucruri apropiate de halal sau, altfel spus,
este vorba despre acele fapte pe care este de preferat să nu le
înfăptuim, decât să le înfăptuim. Aşa sunt de exemplu omiterea
intenţionată a sunnet-ului neaccentuat etc.
○7 Mekruh Tehrim (interdicţie urmată de sancţiuni severe,
nerecomandabil accentuat). Părăsirea uagib-ului este un astfel de
mekruh. Acest fel de mekruh se apropie, din punct de vedere al
consecinţelor sale, foarte mult de haram. Încălcarea acestei
interdicţii atrage după sine, automat, sancţiuni aspre. Sunt
considerate mekruh tehrim următoarele situaţii: săvârşirea
rugăciunii de dimineaţă exact în momentul răsăritului soarelui;
săvârşirea rugăciunii de prânz atunci când soarele se găseşte
perpendicular deasupra creştetului şi de asemenea, săvârşirea
rugăciunii de seară atunci când soarele este pe punctul de a
apune. Cel care încalcă cu bună-ştiinţă aceste interdicţii este un
răzvrătit şi păcătos. O rugăciune uagib omisă în anumite condiţii
poate fi recuperată. Dacă la rugăciune, un uagib a fost uitat pur şi
simplu, se recurge la o “prosternare de uitare” (segidetul-sahu), în
cadrul rugăciunii respective, înainte de terminarea rugăciunii.
40
Cartea rugăciunii
○8 Haram (neîngăduit, interzis). Aici este vorba despre acele
lucruri pe care Allah Preaînaltul în Coranul cel Sfânt, le-a interzis,
fără echivoc, zicând: „Nu faceţi!”, nelăsând loc interpretărilor.
Săvârşirea şi folosirea haram-ului sunt cu desăvârşire interzise.
Cine crede, neagă şi declară că un haram este halal sau un halal
este haram îşi pierde automat credinţa, devine kafir (necredincios).
Abandonarea definitivă a tot ce este haram şi a se păzi de ele
reprezintă o poruncă, o obligaţie impusă (fard) şi răsplata este
foarte mare.
Haram-ul este de două feluri:
a) Haram li-ainihi (interzis prin natura acelei fapte, acelui
lucru). În această categorie de haram intră următoarele fapte:
omuciderea, adulterul, perversiunea sexuală între bărbaţi sau
femei, practicarea jocurilor de noroc, consumarea băuturilor
alcoolice, minciuna, hoţia, consumul de carne de porc, consumul
de sânge şi leşuri, ieşirea neacoperită a femeilor şi a fetelor pe
stradă. Toate aceste fapte atrag după sine păcate foarte mari.
Devine kafir când cineva, înainte de a comite una din aceste
fapte, fie crede că acea faptă a lui este halal, fie nu vrea să ţină
cont de faptul că Allah Preaînaltul a interzis cu desăvârşire
comiterea acelei fapte. Dar dacă cineva săvârşeşte una din faptele
arătate, fiind conştient de faptul că ceea ce face el este haram,
atunci acesta nu devine kafir, însă „pedeapsa” lui pentru fapta sa
va fi focul iadului. În caz că cineva perseverează în a săvârşi
haram şi moare într-o bună zi fără să facă tauba (căinţă) înseamnă
că părăseşte această lume ca păcătos.
b) Haram li-gairihi (interzis prin fapte, lucruri externe ce îl
fac să fie interzis). Aici este vorba de acele fapte şi lucruri care, în
realitate sunt halal doar din cauză că acestea aduc sustragerea
drepturilor altora. Astfel, este haram să intri fără voie în via cuiva şi
să mănânci struguri de acolo, să furi obiectele sau banii cuiva şi să
le foloseşti în interesul propriu, să nu fii demn de încrederea
acordată, să câştigi bani şi avere prin corupţie, camătă şi jocuri de
noroc. Avem parte de mult mai multă răsplată, când evităm
haramul, decât atunci când facem rugăciuni. Tocmai de aceea
41
Cartea rugăciunii
trebuie să cunoaştem dinainte ce este haram şi ce nu, ca să putem
să ne ferim de acesta.
Dacă am dori să ordonăm clasificarea faptelor pe procente*,
atunci ar arăta astfel:
1 Fard +100 %
2 Uagib +75 %
3 Sunnet Muekkede +50 %
4 Sunnet Gairi Muekkede +25 %
5 Mubah 0 %
6 Mekruh Tenzih -50 %
7 Mekruh Tehrim -75%
8 Haram -100%
*Acest procentaj nu ne indică în exactitate procentul răsplăţii
sau ale păcatelor şi a fost scris pentru a înţelege mai bine
diferenţele dintre ele.
Obligaţiile şi îndatoririle fundamentale ale islamului
(Principii de bază ale Islamului)
În Islam există următoarele cinci obligaţii şi îndatoriri
fundamentale pe care trebuie să le făptuiască oricine care aderă la
islam, adică ale căror îndeplinire este o îndatorire obligatorie (fard)
pentru fiecare musulman în parte:
1. Primul este Kelime şehadet (Mărturisirea de credinţă).
Mărturisirea de credinţă constă în a spune: Eşhedu en la ilahe
illallah ue eşhedu enne Muhammeden abduhu ue resuluh: „Nu
există altă divinitate în afară de Allah; şi Muhammed este Trimisul
(Profetul) lui Allah”. Fiecare musulman care a atins vârsta
pubertăţii şi care poate să vorbească trebuie să-şi mărturisească
necontenit gratitudinea faţă de Allah Preaînaltul pentru că l-a
binecuvântat cu înţelepciunea de a urma calea dreaptă, trebuie să
pună mărturie că pe pământ sau în ceruri nu există altul demn de
slavă în afară de Allah Unicul. Singura divinitate vrednică de
adoraţie este Allah Preaînaltul. El este Preamăritul, Preasfântul,
Absolutul, Unicul şi numele Lui este Allah. Fiecare musulman
42
Cartea rugăciunii
trebuie să mai mărturisească că Muhammed (pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) este Trimisul lui Allah,
precum şi apropiatul şi slujitorul său preferat. El ne-a călăuzit pe
calea cea dreaptă şi ne-a chemat la adevărata credinţă.
Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
lui!), fiul lui Abdulah din neamul Haşimi şi al lui Amina (pacea
asupra ei!), era un om cu un chip trandafiriu, senin, luminos şi
atrăgător, cu ochi şi sprâncene negre, cu fruntea lată, cu trăsături
morale deosebite şi cu un mod de a se exprima foarte plăcut, fiind
de origine arabă şi născut la Mekka, în Arabia.
2. Al doilea principiu al Islamului este “rugăciunea” efectuată
de fiecare musulman, de cinci ori pe zi, conform unui ansamblu de
gesturi, atitudini, rostiri de rugăciuni, care se succed într-o ordine
bine determinată. Aşa cum executarea rugăciunii este o obligaţie
impusă (fard) pentru fiecare musulman, tot aşa şi cunoaşterea de
către acesta a faptului că executarea rugăciunii, de cinci ori pe zi,
în limitele unor perioade de timp stabilite este, de asemenea, o
obligaţie (fard).
Rugăciunea trebuie executată cu cea mai mare acurateţe,
acordând importanţa şi atenţia cuvenită fiecărui fel de rugăciunefard,
uagib şi sunnet şi cu inima plină de iubire şi adoraţie faţă de
Allah Preaînaltul.
Este, de asemenea, de importanţă covârşitoare respectarea
timpului fiecărei rugăciuni. În Coranul cel Sfânt, rugăciunea are
denumirea de Salat. Sensul etimologic al acestui cuvânt este:
rugăciunea adresată de credincioşi lui Allah Preaînaltul, ruga
îngerilor, milostenia, îndurarea lui Allah.
Din punct de vedere teologic, salat înseamnă executarea
unui ansamblu de gesturi şi mişcări şi rostirea unor cuvinte şi
rugăciuni, la ore anumite.
O rugăciune are o parte introductivă alcătuită din intenţia de
a face o rugăciune, apoi urmează începutul propriu-zis al
rugăciunii cu tekbir el-iftitah, adică cu rostirea formulei “Allahu
Akbar” însoţită, la bărbaţi de ridicarea mâinilor la nivelul urechilor şi
43
Cartea rugăciunii
termină cu salutul rostit prin întoarcerea capului, peste umărul
drept, apoi prin întoarcerea capului peste umărul stâng.
3. Al treilea principiu al islamului este zekat-ul (dania).
Sensul etimologic al acestui cuvânt este: curăţenie, purificare şi a
lăuda; a se înfrumuseţa.
În islam zekat-ul înseamnă darea plătită benevol de către cei
înstăriţi, musulmanilor săraci. Cine trebuie să beneficieze de zekat
este specificat în Coranul cel Sfânt. Dania se dă unui număr de
şapte categorii de musulmani. În cele patru şcoli ale sunnismului
există patru tipuri de bunuri, de la care ar trebuie să se dea zekatul.
Acestea sunt: dania de la aur şi argint, dania de la produse
comerciale, dania de la animalele patrupede pentru tăiat, care
pasc mai mult de şase luni în luncă şi dania de la produsele
agricole. Acest ultim zekât mai poartă numele de uşr. De îndată ce
se strânge recolta se şi dă acest bold. Celelalte trei danii se
plătesc (se distribuie) la un an după ce s-a realizat nisab-ul (adică
capitalul care face necesară scoaterii zekat-ului după un interval
de un an lunar).
4. Al patrulea principiu al islamului este postul, adică postul
de fiecare zi în luna sfântă a Ramadanului. Acest post se numeşte
siam. Înţelesul etimologic al acestui cuvânt arab este „a apăra
ceva de altceva”. În luna Ramadanului orice musulman ajuns la
pubertate şi sănătos la minte trebuie să se abţină de la trei lucruri
poruncite de Allah Preaînaltul: de la mâncare, băuturi şi acte
sexuale, din zori şi până la asfinţitul soarelui.
5. Al cincilea principiu al islamului este pelerinajul. Fiecare
musulman care dispune de posibilităţi materiale, liber şi sănătos,
face o dată în viaţă pelerinajul la Mekka, pentru a îndeplini toate
prescripţiile rituale presupuse de acest pelerinaj. Pentru orice
pelerin aflat la Mekka este o datorie impusă (fard) să facă de şapte
ori înconjurul Kaabei (tauaf) şi să-şi facă prezenţa pe platoul
Arafat.
Între cele cinci principii ale islamului cel mai important este
mărturisirea de credinţă (kelime şehadet) şi credinţa în ceea ce
exprimă această mărturisire. Apoi, ca importanţă, în ordine,
44
Cartea rugăciunii
urmează efectuarea rugăciunii, postul, pelerinajul şi pe ultimul loc,
este zekat-ul.
Există o unanimitate de păreri în ceea ce priveşte faptul că
mărturisirea de credinţă este pilonul de bază cel mai important al
islamului. Şi în ceea ce priveşte ordinea, după importanţă, a
celorlalţi stâlpi ai islamului, nu există deosebire de păreri între
învăţaţi. Mărturisirea de credinţă, încă de la începuturile islamului,
a fost impusă prima ca o îndatorire obligatorie (fard).
Rugăciunea a fost poruncită (a fost impus ca o îndatorire
obligatorie -„fard”) în noaptea înălţării (Miraj), după doisprezece ani
de la revelare şi cu un an şi câteva luni înainte de Hegira. Postul a
fost impus ca o îndatorire obligatorie (fard) doi ani după Hegira, în
luna şa’ban. Dania pentru săraci (zekat) a fost impusă în anul când
a devenit fard şi postul, în luna Ramadan. Pelerinajul a devenit
fard nouă ani după Hegira.
45
Cartea rugăciunii
CAPITOLUL III
Efectuarea rugăciunii
În religia noastră, rugăciunea este după mărturisirea de
credinţă, cea mai importantă obligaţie rituală (ibadet). Credinţa
este pilonul de bază al religiei. Credinţa este cea mai perfecţionată
formă de adorare. Este al doilea stâlp al islamului. În arabă
rugăciunea este denumit prin cuvântul salat. Acest cuvânt
înseamnă în realitate rugăciune, iertare şi implorare pentru
îndurare. Având în vedere că rugăciunea cuprinde toate cele trei
valori şi de aceea i s-a spus salat.
Fapta care îi face cea mai mare plăcere lui Allah Preaînaltul
şi pe care a poruncit-o în nenumărate ori, este rugăciunea
efectuată de cinci ori pe zi.
Efectuarea rugăciunii reprezintă, după mărturisirea de
credinţă, cea mai importantă poruncă vestită de Allah Preaînaltul
musulmanilor. Rugăciunea este de asemenea primul fard impus în
islam. În Ziua Judecăţii de Apoi, a doua întrebare, după cea privind
credinţa, este cu privire la rugăciune. Cel care va scăpa cu bine de
acest examen dificil privind rugăciunea, va avea parte de fericire
veşnică. Efectuarea corectă a rugăciunii înseamnă salvarea de la
osânda focului iadului şi intrarea în rai, pe vecie. Pentru ca
rugăciunea să fie valabilă este necesară efectuarea unei abluţiuni
(udu), ireproşabile şi, de asemenea, rugăciunea trebuie începută
cu hotărâre şi rigoare, fără semne de moleşeală sau lene, iar în
timpul rugăciunii gesturile şi mişcările să fie executate în mod
corect.
Rugăciunea este acea îndatorire obligatorie care înglobează
în el toate celelalte rugăciuni şi care apropie cel mai mult pe om de
Allah Preaînaltul. În acest sens, iubitul nostru Profet (Allah să-l
binecuvânteze şi să-l miluiască!) spune: „Rugăciunea este stâlpul
credinţei. Cine face rugăciunea acela îşi întăreşte credinţa, iar cine
nu efectuează rugăciunea, fără îndoială că îşi distruge credinţa”.
46
Cartea rugăciunii
Cel care ajunge să înfăptuiască rugăciunea, în mod corect,
fără îndoială că nu se va încumeta să săvârşească lucruri urâte:
﴾ ... Rugăciunea împiedică de la ceea ce este ruşinos şi de
la ceea ce este oprit. ... ﴿
[Coran 29:45]
Acea rugăciune care nu-i îndepărtează pe oameni de rău,
urât şi mârşăvie, înseamnă că nu este o rugăciune adevărată, ci
este o rugăciune superficială, de ochii lumii. Totuşi, trebuie să fim
îngăduitori cu cei care, la început, fac rugăciunea de ochii lumii,
aşteptându-ne ca în cele din urmă să reuşească să efectueze
rugăciunea sincer şi corect.
Allah Generosul, dacă voieşte, poate considera aparenţa ca
adevărată. Nu trebuie să spunem nimănui că nu efectuează
rugăciunea corect, îndemnându-l mai bine să renunţe, decât să
facă rugăciunea greşit. Este de datoria fiecărui musulman ca în
asemenea situaţii să-i ajute pe aceştia. În această ordine de idei,
este necesar a arăta faptul că fiecare musulman trebuie să
aprecieze, să judece corect această situaţie delicată.
Trebuie să facem rugăciunea împreună cu întreaga
comunitate. Rugăciunea unui om, în grup, cot la cot cu ceilalţi
musulmani, este mai bună decât rugăciunea celui care o face de
unul singur, izolat, de 70 de ori.
În timpul rugăciunii, toate organele noastre trebuie să fie în
deplină smerenie şi umilinţă, iar inimile noastre să fie cuprinse de
teama lui Allah Preaînaltul. Doar rugăciunea este acea faptă care
ne va salva de nenorociri, de situaţii grele, atât în Lumea aceasta,
cât şi în Lumea de Apoi:
﴾ Fără îndoială că izbândesc şi sunt fericiţi
dreptcredincioşii, ﴿
[Coran 23:1]
Importanţa rugăciunii într-un loc aflat sub ameninţarea unor
pericole iminente, este de sute de ori mai mare decât a celor
efectuate în condiţii normale.
47
Cartea rugăciunii
Se ştie că există trei duşmani care nu-i lasă pe tineri să se
roage, să facă rugăciune. Primul adversar este diavolul (Şeitan), al
doilea este propriul eu, iar al treilea anturajul aşa-zişilor prieteni.
Capul tuturor relelor este tocmai acest anturaj al aşa-zişilor
prieteni. Pentru un tânăr este deosebit de important să aibă
discernământ, să vadă limpede, deosebind lucrurile bune de cele
rele şi în felul acesta să se dedice rugăciunii şi efectuării ei. Pentru
aceste rugăciuni ale sale, faptele bune primite de tânăr sunt de
sute de ori mai mari decât al celor mai în vârstă. Pentru o
rugăciune mică tânărul primeşte o recompensă mare.
Pentru cine este obligatorie rugăciunea?
Rugăciunea este o obligatorie pentru musulmanii de ambele
sexe, ajunşi la pubertate şi în deplinătatea facultăţilor mintale.
Astfel cel care efectuează rugăciunea trebuie să îndeplinească trei
condiţii:
- Să fie musulman;
- Să fie în deplinătatea facultăţilor mintale;
- Să treacă vârsta pubertăţii.
Rugăciunea nu este obligatorie pentru cei care nu sunt
sănătoşi mintal şi copiii care nu au ajuns încă la pubertate. Acest
lucru nu însemnă că părinţii nu trebuie să-i înveţe pe copiii lor atât
problemele referitoare la credinţă, cât şi practica efectuării
rugăciunii. Profetul nostru – Allah să-l binecuvânteze şi să-l
miluiască! – spune: „Toţi sunteţi asemenea unor ciobani de turme.
Aşa cum aceştia au menirea de a-şi proteja turmele lor, tot aşa şi
voi aveţi menirea de a-i proteja pe cei din familiile voastre şi pe
subordonaţii voştri de osânda iadului. Învăţaţi-i pe aceştia
credinţa. În caz contrar voi veţi fi cei răspunzători”.
Într-un alt Hadis el spune: „Toţi copiii se nasc musulmani.
Ulterior doar părinţii lor fac din ei creştini, evrei sau atei”. Tocmai
de aceea, îndatorirea principală a fiecărui musulman este de a-l
învăţa pe copilul său principiile religiei islamice, citirea Coranului
cel Sfânt, efectuarea rugăciunii, obligaţiile şi îndatoririle
48
Cartea rugăciunii
fundamentale ale credinţei şi ale islamului. Taţii şi mamele care
doresc să se bucure de fericire în această Lume şi în Lumea de
Apoi, trebuie să ducă la bun sfârşit, în primul rând, această
îndatorire. Nu în zadar bătrânii noştri au spus: „Copacul se îndoaie
când este fraged” sau „Bate fierul cât e cald”. Într-adevăr, peste
ani, crengile unui copac nu se mai îndoaie aşa uşor, mai degrabă
se rup, iar fierul capătă forma dorită de fierar doar atunci când este
cald, incandescent.
Copilul care nu primeşte o educaţie religioasă adecvată şi
căruia nu i se dă, aşa cum se spune în popor, educaţia celor şapte
ani de acasă, devine mai uşor victima unor oameni care au apucat
pe un drum greşit. E de la sine înţeles că această situaţie va fi o
povară grea pe umerii părinţilor, pe umerii comunităţii şi pe umerii
statului.
Unele pilde din viaţa celor care săvârşesc rugăciunea
Rugăciunea care salvează de la închisoare
Guvernatorul Hurasanului, Abdullah bin Tahir era recunoscut
ca un om foarte drept. Într-o zi jandarmii i-au dat de veste că au
pus mâna pe nişte hoţi. Între timp, unul dintre hoţi a evadat. Acesta
era un fierar, de fel din Hirat, care după evadare s-a dus în oraşul
Nişapur. După un timp, atunci când el, în sfârşit, încerca să se
întoarcă acasă a fost din nou prins. Împreună cu ceilalţi hoţi a fost
scos şi el înaintea guvernatorului. Acesta a poruncit ca toţi să fie
aruncaţi în temniţă.
Fierarul nostru, de îndată ce a ajuns în temniţă, s-a spălat şi
s-a purificat ca pentru rugăciune şi a efectuat rugăciunea. La
sfârşitul rugăciunii, se rugă întinzând-şi mâinile spre cer: “O, Allah,
scapă-mă! Doar Tu ştii că nu am nici o vină! Doar Tu poţi să mă
scapi de această temniţă! O, Allah, salvează-mă!”
În noaptea aceea visă cum patru necunoscuţi au dat buzna
în palat şi cum i-au răsturnat tronul cu fundul în sus. Se trezi
speriat şi imediat săvârşi abluţiunea şi efectuă de îndată două
rekat de rugăciune.
49
Cartea rugăciunii
După rugăciune, dintr-o dată se linişti şi se culcă din nou.
Nici nu aţipi bine că visă din nou pe cei patru care se pregăteau
să-i răstoarne din nou tronul. Trezindu-se din somn, guvernatorul
înţelese că în treaba aceasta poate să fie vorba despre o
nedreptate comisă de el faţă de un nevinovat.
O, Allah! Tu eşti Preaînaltul! Tu eşti atât de mare că şi cei
mari şi cei mici, deopotrivă, atunci când dau de greu aleargă la
Tine! Doar cei care se roagă la tine reuşesc!
Chiar în noaptea aceea el chemă la palat pe şeful gardienilor
şi îl întrebă dacă nu cumva în temniţă se află vreunul închis fără să
aibă vreo vină. Acesta răspunse că nu ştie, dar specificând faptul
că este unul care efectuează rugăciunea şi se roagă în continuu,
plângând foarte mult. Guvernatorul porunci ca acesta să fie adus
imediat la el.
După o scurtă discuţie cu acesta, guvernatorul înţelese
imediat că acest om era nevinovat şi atunci îl rugă să-l ierte pentru
nedreptatea pe care o pricinuise, oferindu-i o mie de arginţi şi
asigurându-l că ori de câte ori are nevoie de ceva, să-l caute direct
pe el. Fierarul acceptă cu bucurie darul atât de generos al
guvernatorului, dar refuză cu supuşenie invitaţia de a-l căuta pe
acesta ori de către ori va avea nevoie de ceva. Atunci guvernatorul
se miră din cale-afară şi vru să afle motivul acestui refuz.
-Cum de aş putea face eu aşa ceva, Măria Ta, zise fierarul
respectuos. Cum de-aş putea veni la Măria Ta, lăsându-l la o
parte pe Stăpânul meu, care pentru un biet fierar ca mine, ţi-a
răsturnat de câteva ori tronul cu fundul în sus?! Măria Ta, te rog să
nu-mi ceri să fiu atât de nerecunoscător, atât de ingrat faţă de
Stăpânul meu! În urma rugii făcute după săvârşirea rugăciunii El
m-a recompensat atât de generos încât am scăpat de toate
necazurile mari pe care le-am avut şi numai datorită Lui mi-am
împlinit toate dorinţele. Atunci, cum de aş putea apela la altcineva,
cu ce obraz! Atât timp cât există generozitatea infinită, pentru toată
lumea, a lui Allah Dăruitorul, cum de aş îndrăzni să cer de la
altcineva, cât de puternic şi bogat ar fi acela! Mă încred în totalitate
50
Cartea rugăciunii
în Allah şi în puterea Sa îmi încredinţez sufletul. Măria Ta, El îmi
este de ajuns, El îmi este cel mai bun ajutor.
Când trebuie să cerem, cerem numai de la El, iar când avem
nevoie de ajutor Îl implorăm numai pe Allah Singur.
Porţile Dărniciei Tale
O dată, când Rabia Aduiie, auzise unul rugându-se
spunând: Doamne, deschide-mi şi mie porţile dărniciei Tale!, nu se
putu stăpâni şi-i spuse: O, tu, omule ignorant, cum de poţi afirma
aşa ceva! Când anume porţile dărniciei şi generozităţii lui Allah
Preaînaltul au fost închise, de vrei tu acum să fie deschise special
pentru tine. Ele sunt deschise şi vor fi mereu deschise. Cheia cu
care se intră acolo sunt inimile noastre pline de evlavie şi adoraţie
faţă de Allah Preaînaltul. Doamne, Tu eşti Singurul izbăvitor,
mântuitor al tuturor oamenilor, apără-ne de necazuri în Lumea
aceasta şi în Viaţa de Apoi şi călăuzeşte-ne pe calea cea dreaptă!
Doar Tu trimiţi oamenilor nevoiaşi toate cele necesare existenţei
lor! Dă-ne toate cele necesare nouă, atât în lumea aceasta, cât şi
în Lumea de Apoi, şi nu ne lăsa să tânjim după ajutorul altora nici
aici, pe pământ, nici în Lumea de Apoi!
Apa din tingire
Abdullah bin Şehir (Allah să-l aibă în mila Sa!), unul dintre
companionii Trimisului lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah
fie asupra lui!) relatează: „În timp ce îmi săvârşeam rugăciunea
lângă Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea fie asupra lui!)
auzeam ieşind din pieptul său curat nişte sunete care îmi aminteau
de clocotul apei când fierbe în tingire”.
Legendă istorică: Sacrificii în numele rugăciunii
Mai de mult, pe când oraşul Barsa nu făcea încă parte din
Imperiul Otoman, un grec care locuia în acest oraş, se converti la
religia islamică. Un prieten apropiat îl întrebă motivul acestui gest
al lui:
51
Cartea rugăciunii
Cum poţi să fii atât de neloial cu religia moşilor şi strămoşilor
tăi? strigă el înfuriat
Atunci, grecul-musulman îi povesti ce anume l-a determinat
să se convertească la islam:
Un musulman prizonier a fost lăsat în grija mea, trebuia ca
eu să-l supraveghez. Într-o zi am observat că acesta face, în odaia
unde era închis, nişte mişcări ciudate: se înclina şi apoi se îndrepta
din nou. Aceste gesturi se repetau de foarte multe ori. Mi-a stârnit
curiozitatea şi de aceea m-am dus şi l-am întrebat ce face. După
ce a încetat să mai facă acele mişcări ciudate şi după ce şi-a
mângâiat faţa cu mâinile deschise, mi-a mărturisit că el se închină,
făcând rugăciune şi mi-a spus că, în caz că-i dau voie să continue,
poate să-mi dea câte un galben pentru fiecare rugăciune săvârşită.
Iar eu, din lăcomie, nu numai că am fost de-acord cu oferta lui, dar,
pe zi ce trecea, îi ceream şi mai mult aur. Ajunsesem să primesc
câte zece galbeni pentru fiecare rugăciune săvârşită.
Acest comportament al lui a început să mă pună pe gânduri.
Pur şi simplu eram uimit la culme. Într-o dimineaţă l-am înştiinţat
că este liber.
Atunci, în culmea bucuriei, s-a rugat în felul următor pentru
mine: „O, Allah! Dă-i acestui rob al Tău lumina credinţei noastre! În
acel moment, am simţit în adâncul inimii mele o tainică chemare
spre această credinţă şi aceasta a sporit într-atât, încât imediat am
rostit Mărturisirea de Credinţă şi am devenit musulman”.
52
Cartea rugăciunii
CAPITOLUL IV
Felurile rugăciunii
Rugăciunea pe care o efectuează un musulman este de trei
feluri: fard (obligatoriu), uagib (necesar, indispensabil), şi sunnet
(preferabil).
Rugăciunea fard este efectuată de cinci ori în cursul zilei şi
al nopţii, două unităţi rekat la rugăciunea de vineri şi tot două
unităţi rekat la rugăciunea de înmormântare (fard kifaie).
Rugăciunea uagib este rugăciunea uitr, rugăciunile de
sărbători şi rugăciunea sunnet (benevolă), reluată după ce a fost
întrerupt în mod intenţionat.
Rugăciunea sunnet al celor cinci rugăciuni obligatorii pe zi,
rugăciunea terauih în timpul Ramadanului şi rugăciunile din miezul
nopţii, tahiiatul-mesgid (intrarea în moschee) duha, istikhare şi
tesbih. Efectuarea acestor rugăciuni nu este impusă, obligatorie.
Musulmanilor care sunt la zi cu rugăciunile fard şi uitr, adică cei
care nu au nici o restanţă în ceea ce priveşte efectuarea acestor
rugăciuni, li se dă mai multă răsplată pentru săvârşirea rugăciunilor
sunnet.
Rugăciunea de cinci ori pe zi
Rugăciunea este porunca lui Allah Preaînaltul. El, în Coranul
cel Sfânt, în peste o sută de locuri ne îndeamnă să efectuăm
rugăciunea prin cuvintele : „Faceţi rugăciunea!” Atât Coranul cel
Sfânt, cât şi Relatările Profetului poruncesc ca fiecare musulman
în deplinătatea facultăţilor mintale şi ajuns la vârsta pubertăţii să
efectueze rugăciunea.
Allah Preaînaltul spune:
﴾ Aduceţi, aşadar, slavă lui Allah, când vine seara pentru voi
şi când vă treziţi dimineaţa! ~ Slavă Lui în ceruri şi pre pământ -
atât înainte de asfinţit, cât şi când sunteţi în mijlocul zilei! ﴿
[Coran 30:17,18]
53
Cartea rugăciunii
﴾ Împliniţi cu sârguinţă Rugăciunile, cu deoosebire Rugăciunea
[As-Salat] de la mijloc! Şi staţi în picioare dinaintea lui Allah,
cu smerenie! ﴿
[Coran 2:238]
Este deja cunoscut faptul că în Comentariile (Tefsir) asupra
Coranului cel Sfânt, cuvintele tesbih şi hamd au înţeles de
rugăciune.
﴾ Şi împlineşte Rugăciunea [As-Salat] la cele două capete
ale zilei şi la anumite ceasuri din noapte! Faptele bune le alungă
pe cele rele. Aceasta este reamintirea pentru cei care cugetă! ﴿
[Coran 11:114]
Faptele bune (cele cinci rugăciuni) le îndepărtează pe cele
rele. Aceasta este o reamintire pentru cei care cugetă.
Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra lui!) spune: „Allah Preaînaltul a poruncit fard, împlinirea
rugăciunii de cinci ori pe zi. El îi va ierta şi îi va binecuvânta pe cei
care după o abluţiune corespunzătoare, împlinesc cele cinci
rugăciuni, efectuând fără cusur înclinarea şi prosternarea”.
Cele cinci rugăciuni zilnice totalizează patruzeci de rekat.
Dintre acestea şaptesprezece rekat sunt fard (impuse), trei rekat
sunt uagib (necesare, indispensabile) şi douăzeci de rekat sunt
sunnet (benevole). Astfel:
1. Rugăciunea de dimineaţă este de patru rekat. La
început se împlinesc două rekat sunnet (benevole), apoi încă două
rekat fard (obligatorii). Sunnetul rugăciunii de dimineaţă este foarte
important, existând păreri care susţin că este o rugăciune uagib
(indispensabil).
2. Rugăciunea de amiază (de prânz) este de zece rekat-uri.
La început se efectuează primele patru unităţi sunnet, apoi patru
unităţi fard şi încă două rekat sunnet.
3. Rugăciunea de după amiază este de opt unităţi. La
început se împlinesc patru unităţi sunnet şi apoi patru unităţi fard.
4. Rugăciunea de seară este de cinci unităţi. La început se
efectuează trei unităţi fard, apoi două unităţi sunnet.
54
Cartea rugăciunii
5. Rugăciunea de noapte este de treisprezece unităţi. La
început se efectuează patru unităţi sunnet, apoi patru unităţi fard,
urmate de încă două unităţi sunnet şi trei unităţi uitr.
Primele sunnet-uri ale rugăciunilor de după amiază şi de
noapte sunt gair muekkede (accentuate). După al doilea rekat,
când se stă în genunchi, după recitarea Ettehiiatu-ului se recită,
în ordine, Allahumme salli şi Allahumme barik.
Apoi, când ne sculăm în picioare şi reluăm rugăciunea cu al
treilea rekat, înainte de bismillah, recităm Subhaneke. În contrast,
primul sunnet al rugăciunii de amiază este muekkede, adică
recomandat în mod precis. Este mult mai mare răsplata pentru
această rugăciune. Tocmai de aceea la prima aşezare (după al
doilea rekat) se recită doar Ettehiiatu, după care se ridică imediat
de jos, pentru a continua rugăciunea cu al treilea rekat. În picioare
spunem Bismillah şi recităm direct Fatiha.
Rostirea formulei selam (încheierea rugăciunii) se poate face
atât după săvârşirea întregii rugăciuni, cât şi după fiecare două
rekat-uri. Indiferent de forma care se preferă, primele două rekaturi
sunt considerate a fi ultimele două rekat-uri ale rugăciunii
respective.
Prima unitate începe cu poziţia în picioare, iar următoarele
unităţi încep odată cu ridicarea în picioare, şi durează până la
următoarea ridicare în picioare, iar ultima rekat durează până la
rostirea salutului.
În varianta cu două unităţi de rugăciune, după două rekat se
stă jos. În fiecare unitate sunt înglobate rugi sau mişcări obligatorii,
indispensabile, preferabile, neclare sau lucruri şi fapte
nerecomandabile (mekruh). Ne vom referi la ele şi le vom analiza
în conformitate şcolii sunnite Hanefi.
55
Cartea rugăciunii
Fardurile obligatorii rugăciunii
Fard-ul este o obligaţie categorică, irevocabilă poruncită de
Allah Preaînaltul. Atât timp cât nu sunt îndeplinite fard-urile unei
rugăciuni, acea rugăciune nu este corectă. Atunci când împlinim o
rugăciune este fard (obligatoriu) să ducem la îndeplinire
douăsprezece condiţii, dintre care şapte înainte de efectuarea
rugăciunii, iar cinci după începerea propriu-zisă a rugăciunii.
Fard-ul care nu este în timpul rugăciunii se numeşte şart
(condiţie), iar fard-ul care are legătură directă cu desfăşurarea
rugăciunii se numeşte rukn (stâlp). Unii savanţi susţin că tehrime
tekbir (rostirea formulei Allahu akbar) este inclusă în rugăciune.
După aceşti savanţi există şase condiţii şi tot şase stâlpi.
A) Condiţiile de dinaintea rugăciunii
1. Abluţiunea. Pentru ca rugăciunea să fie valabilă, un
musulman trebuie să facă abluţiunea, iar atunci când este vorba
de o impuritate majoră, trebuie să facă îmbăierea (abluţiunea
generală).
2. Îndepărtarea murdăriilor. Musulmanul care săvârşeşte o
rugăciune trebui să-şi curăţească corpul, îmbrăcămintea, locul
unde va săvârşi rugăciunea, de diferite murdării, gunoie, resturi
murdare, etc, de ceea ce în religia noastră se numeşte necs
(murdarii, impurităţi). Astfel, lucruri ca sângele, urina, alcoolul
s.a.m.d. sunt considerate murdare, impure.
3. Îmbrăcarea decentă (acoperirea locurilor ruşinoase). Altă
condiţie ca rugăciunea să fie valabilă este ca musulmanul să aibă
unele părţi ale corpului acoperite. Şi această condiţie este o
poruncă impusă de Allah Preaînaltul. Ele sunt acele părţi ale
corpului pe care musulmanii trecuţi de vârsta pubertăţii şi în
deplinătatea facultăţilor mintale, nu le pot descoperi, dezveli atunci
când fac rugăciune, fiind haram (interzis) atât pentru cel care îşi
expune aceste părţi ale corpului său privirii altora, cât şi pentru cel
care se uită intenţionat la ele.
La bărbaţi, partea corpului care trebuie acoperită este de la
ombilic, până la genunchi, iar în ceea ce le priveşte pe femei,
56
Cartea rugăciunii
acestea trebuie să acopere tot în afară de faţă, mâna până la
încheietură şi piciorul până la gleznă.
4. Orientarea spre Ka’ba. Polul credinţei islamului spre care
se orientează cu faţa toţi musulmanii atunci când împlinesc
rugăciunea. Ka’ba se află în oraşul Mekka.
5. Timpul. Împlinirea rugăciunii la timpul stabilit pentru acea
rugăciune. Un musulman trebuie să cunoască perioada de timp
stabilită pentru o anumită rugăciune şi să se încadreze în acest
timp prestabilit.
6. Intenţia. Declararea intenţiei de a face rugăciunea
trebuie să fie izvorâtă din inimă. A intenţiona rugăciunea înseamnă
a simţi în adâncul inimii felul rugăciunii, cărui timp ea aparţine,
supunerea totală imamului, dacă face rugăciunea în grup. Intenţia
se realizează până la rostirea formulei de începere a rugăciunii.
Intenţia de a face rugăciunea respectivă se face după formula de
începere (Allahu akbar), atunci rugăciunea respectivă nu mai are
valabilitate.
7. Rostirea sintagmei, de intrare în rugăciune, Allahu akbar.
Această formulă se mai numeşte “Tekbirul de deschidere” a
rugăciunii. Formula Allahu akbar categoric că nu poate fi înlocuită
cu alte cuvinte sau formule cum ar fi Subhanallah, Elhamdulillah.
B) Stâlpii rugăciunii
Din momentul începerii rugăciunii şi până la sfârşitul lui sunt
cinci îndatoriri ale căror îndeplinire este obligatorie (fard). Fiecare
dintre aceste îndatoriri poartă numele de rukn. Aceste îndatoriri
sunt următoarele:
1. Poziţia în picioare la debutul şi desfăşurarea rugăciunii.
Bolnavii care nu pot sta în picioare fac rugăciune stând jos, iar
care nici măcar nu pot sta jos, vor săvârşi rugăciunea în poziţia
culcat, prin semne, urmărind în gând desfăşurarea normală a
acestuia.
2. Recitarea unor sure şi versete din Coranul cel Sfânt în
timpul rugăciunii.
3. Poziţia de înclinare însoţită de acoperirea genunchilor cu
57
Cartea rugăciunii
palmele. În acel moment se spune Subhane Rabbiel-azim, iar în
momentul revenirii la poziţia dreaptă se spune Semi’allahu limen
hamideh, urmate de cuvintele Rabbenalekel-hamd la revenire.
4. Poziţia de prosternare, poziţia de şezând în genunchi,
atingem podeaua de două ori consecutiv cu palmele, cu fruntea şi
cu nasul, neridicându-ne degetele de la picioare şi rostind în
acelaşi timp, de trei ori, cuvintele Subhane rabbiiel-a’la.
5. Ultima şedere este poziţia de semiaşezare (în genunchi,
cu picioarele strânse sub noi, spatele drept, palmele aşezate pe
genunchi) la fiecare a doua unitate sau la sfârşitul rugăciunii.
Faptul că rugăciunea nu este o activitate, o treabă uşoară şi
faptul că aceasta constituie rugăciunea cea mai importantă dintre
toate celelalte rugăciuni, este demonstrat şi de multitudinea
obligaţiilor care trebuiesc îndeplinite. Mai ales dacă adăugăm la
acestea şi celelalte rugăciuni, cum ar fi cele uagib, sunnet
(benevole), atunci se înţelege mai bine felul cum se prezintă, felul
cum trebuie să se prezinte supusul lui Allah Preaînaltul în faţa Lui.
Aceşti supuşi, aceşti slujitori sunt nişte făpturi neajutorate,
neputincioase şi vrednice de milă. Chiar şi pentru fiecare
respiraţie, aceştia depind de ajutorul Creatorului lor. Rugăciunea
este acea rugăciune care arată limpede robului lui Allah Preaînaltul
cât de neajutorat este el.
Toate aceste chestiuni vor fi expuse în această carte a
noastră.
58
Cartea rugăciunii
Condiţiile pentru rugăciune
Abluţiunea - purificarea pentru adoraţie.
Aici vom discuta despre abluţiunea minoră, abluţiunea
majoră sau îmbăierea) şi abluţiunea cu pământ.
Abluţiunea minoră
﴾ O, voi cei care credeţi! Atunci când vă gătiţi pentru
Rugăciune, spălaţi-vă feţele voastre şi mâinile voastre, până la
coate, treceţi-vă mâinile voastre ude peste capetele voastre şi
[spălaţi-vă] picioarele voastre până la glezne! Dacă sunteţi
spurcaţi, atunci curăţaţi-vă [printr-o baie]! Dacă sunteţi bolnavi, sau
în călătorie, sau unul dintre voi vine de la locul unde şi-a făcut
nevoile, sau aţi atins muierile şi nu găsiţi apă, atunci luaţi voi
ţărână măruntă şi curată şi ştergeţi-vă feţele şi mâinile voastre cu
ea! Allah nu voieşte să vă facă vouă greutăţi, ci doreşte să vă
curăţească şi să desăvârşească binefacerea Sa. Poate că voi veţi
fi mulţumitori! ﴿
[Coran 5:6]
Pentru ca rugăciunea să fie valabilă este necesară
îndeplinirea abluţiunii (purificării). Un musulman trebuie să aibă
abluţiune şi atunci când pune mâna pe Coranul cel Sfânt, când
face de şapte ori înconjurul Kaabei, când face segidetut-tilaua
(prosternare de recitare), când împlineşte o rugăciune de
înmormântare (salatul genaza).
Mai mult, este foarte bine când avem în permanenţă o
abluţiune, să ne culcăm, să mâncăm şi să bem având abluţiune.
Cel care moare având abluţiunea primeşte răsplata unui
martir (şehid). În această privinţă, Profetul nostru - pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui! - spune: „Cel care moare
având abluţiunea, nu simte chinurile morţii pentru că abluţiunea
reprezintă dovada existenţei credinţei. El este cheia rugăciunii,
purificatorul trupului de păcate”.
Cine face abluţiunea aşa cum se cuvine, păcatele lui vor ieşi
59
Cartea rugăciunii
prin urechi, din ochi, din vârful degetelor şi din picioare. La
terminarea abluţiunii el este deja absolvit de toate păcatele mici.
Cea mai binecuvântată faptă a omului este rugăciunea. Cei
care fac abluţiune sunt doar musulmanii. Musulmanul trebuie să fie
cu abluţiune pe toată durata zilei, iar noaptea, la culcare, trebuie
să fie tot cu abluţiune. Procedând în felul acesta, el se găseşte în
permanenţă în paza lui Allah Preaînaltul. Mâncarea şi apa
consumate de cineva care are abluţiunea, atât timp cât stau în
stomacul lui se roagă pentru iertarea păcatelor acestuia.
Abluţiunea nu se efectuează la întâmplare, ci se ţine cont de
anumite reguli. Unele din aceste reguli sunt obligatorii, (fard) iar
altele sunt binevenite (sunnet).
De asemene, în timpul acestei spălări rituale există unele
situaţii acceptate, altele neacceptate.
Este kafir (necredincios) acela care săvârşeşte o rugăciune,
ştiind foarte bine că nu are abluţiunea, deoarece el ia în derâdere
poruncile lui Allah..
Dacă cineva devine impur, adică i se strică abluţiunea în
timpul rugăciunii, el imediat îşi întoarce faţa peste umăr şi rosteşte
formula de salut, părăsind astfel rugăciunii. În continuare, el se
purifică din nou prin abluţiune şi efectuează rugăciunile de la
început.
Obligaţiile abluţiunii
Abluţiunea are patru obligaţii impuse în şcoala sunnită
Hanefi:
1. Spălarea o dată a feţei. Spălarea înseamnă a trece apă
peste toată suprafaţa ce trebuie spălată, iar întinderea feţei în lung
este de la frunte sub bărbie şi în lat între cele două loburi ale
urechii.
2. Spălarea o dată a mâinilor, inclusiv a coatelor.
3. Ştergerea cu palmele ude a minim o pătrime din suprafaţa
capului.
4. Spălarea o dată a picioarelor împreună cu gleznele.
60
Cartea rugăciunii
Cum se efectuează abluţiunea
1. La începerea abluţiunii se face intenţia şi se spune:
“E’uzu billahi mineş-şeitan-ragim, Bismillahir-rahmanir-rahim”,
adică : “Mă adăpostesc la Allah de Satana cel alungat, în numele
lui Allah, cel Milostiv, Îndurător. Apoi, se spală de trei ori mâinile
până la încheieturi.
2. Se ia de trei ori apă în gură folosindu-se de mâna dreaptă
3. Atunci când se trage, de trei ori, apă în nas din palma
mâinii drepte şi se suflă nasul cu mâna stângă.
4.Se spală cu ambele mâini faţa (porţiunea cuprinsă între
frunte şi nodul gâtului şi în lateral, porţiunea cuprinsă între cei doi
lobi ai urechii).
5. Mâna stângă spală de trei ori braţul drept până după cot.
6. Mâna dreaptă spală de trei ori braţul stâng până după cot.
7. Se trec palmele ude peste cap.
8. Se curăţă interiorul urechilor cu degetele arătătoare şi cu
degetele mari se freacă porţiunea din spatele urechilor.
9. Se atinge ceafa cu dosul palmelor ude.
10. Se spală de trei ori piciorul drept, începând cu degetele
şi continuând cu porţiunile dintre degete şi apoi tot piciorul,
împreună cu gleznele.
11. Se spală de trei ori piciorul stâng, împreună cu gleznele.
Apoi se spune: “Eşehedu en la illahe illa Allah, uahdehu la
şerike leh, ue eşedu enne muhammeden ‘abduhu ue resuluhu.
Allahume igi’alni minet-teuabine uegi’alni minel-mutetahhirin
(Mărturisesc că nu există nici o divinitate în afară de Allah, Unicul
fără asociaţi şi mărturisesc că Muhammed este Robul şi Trimisul
Său. O, Allah, fă-mă dintre cei care se căiesc şi fă-mă dintre cei
care se curăţesc.)
Sunneturile abluţiunii (ce este preferabil la o abluţiune)
1. Să spunem Besmele când începem abluţiunea
(bismillahir-rahmanir-rahim - În numele lui Allah, cel Milostiv,
61
Cartea rugăciunii
Îndurător.
2. Se rosteşte intenţia de a face abluţiunea.
3. Să ne spălăm de trei ori mâinile şi printre degete
(frecându-ne degetele printre degete), împreună cu încheieturile.
4. Să ne clătim gura cu apă de trei ori cu mâna dreaptă.
Această clătire se numeşte madmada.
5. Tragem de trei ori apă în nas, spălându-l. Această spălare
a nasului se numeşte istinşak.
6. Să ne scărmănăm barba cu degetele ude ale mâinii
drepte (ca un pieptene).
7. Să ne frecăm dinţii cu o periuţă sau dacă nu cu degetul.
Reprezintă un sunnet foarte important frecarea dinţilor cu misuaksiuak
(o ramură sau rădăcinile unui copac anume ale căror fibre
formează o periuţă de dinţi).
8. Să atingem cu palmele ude, uşor, tot capul.
9. Să ştergem cu palmele ude urechile.
10. Să ştergem ceafa cu dosul a trei degete împreunate, de
la fiecare mână.
11. Orice fel de spălare să se facă de trei ori.
12. Ordinea să înceapă cu dreapta.
13. Să frecăm locurile spălate (delk).
14. Să respectăm ordinea, unul după altul, în ordine.
15. Spălarea între degete (mâini şi picioare).
16. Să clătească nasul şi gura în profunzime (în afară de cei
care ţin post pentru ca nu cumva să ne intre apă în interiorul
nostru).
Normele de etică (de comportament) privind săvârşirea
abluţiunii
Aici sensul cuvântului ‘normă de etică’ are în vedere acele
fapte şi lucruri ale căror împlinire aduce multă răsplată, iar
neîmplinirea acestora nu este păcat. Aceste norme etice sunt
următoarele:
1. Să se afle pe un loc ridicat.
62
Cartea rugăciunii
2. Să se orienteze spre Ka’ba.
3. Să încerce să îşi facă abluţiunea singur.
4. Să nu rostească vorbe deşarte în timpul abluţiunii.
5. Pentru efectuarea spălării gurii şi a nasului să se
folosească mâna dreaptă şi răsuflarea nasului să fie
efectuată cu mâna stângă.
6. Să frece mai mult decât locurile ce trebuie spălate.
7. Mişcarea inelului de pe deget pentru ca apa să poată
ajunge şi sub el.
8. După terminarea abluţiunii, e bine să se orienteze spre
Ka’ba şi să spună: “Eşehedu en la ilahe illa Allah uahdehu la
şerike leh, ue eşedu enne muhammeden ‘abduhu ue resuluhu.
Allahume igi’alni minet-teuabine uegi’alni minel-mutetahhirin
(Mărturisesc că nu există nici o divinitate în afară de Allah, Unicul
fără asociaţi şi mărturisesc că Muhammed este Robul şi Trimisul
Său. O, Allah, fă-mă dintre cei care se căiesc şi fă-mă dintre cei
care se curăţesc.)
9. Să facă două unităţi de rugăciune pentru abluţiune în
afara timpurilor necuvenite care sunt:
A. În timpul răsăritului soarelui.
B. Când soarele este la zenit.
C. În timp ce soarele apune.
D. După rugăciunea de dimineaţă până după răsărit.
E. De la rugăciunea de după-amiază până după apus.
Faptele nedorite la abluţiune
În timpul abluţiunii sunt nedorite următoarele fapte:
1. Irosirea apei
2. Lovirea feţei cu apă.
3. Cel ce ţine post să nu efectueze adânc madmada şi
istinşak.
4. A efectua abluţiunea într-un loc murdar.
5. A vorbi în timpul abluţiunii
63
Cartea rugăciunii
Obligativitatea abluţiunii
Este obligatoriu:
1. Pentru orice fel de rugăciune
2. Pentru atingerea Quranului cel Sfânt.
3. Pentru a face tawaf (înconjurul Ka’abei de 7 ori)
Preferabilitatea abluţiunii
1. A face abluţiune pentru a dormi.
2. A recita Coranul.
3. A spăla decedatul.
4. După fiecare păcat, minciună, bârfă.
5. Pentru fiecare rugă.
6. Înainte de abluţiunea generală (corporală)
7. La supărare.
8. Pentru studierea ştiinţelor islamice.
9. Pentru a face Azanul şi Ikama.
10. Pentru a se merge între Safa şi Marua la Pelerinaj.
11. După atingerea soţiei cu dorinţă.
12. După atingerea părţilor intime cu mâna.
Ce strică abluţiunea
1. Nevoile fiziologice.
2. Curgerea sângelui sau a puroiului în mai mult decât locul
rănii.
3. A vomita mult.
4. A curge sângele pe gură; dacă este cantitatea de sânge
mai multă în salivă, lucru care se ştie după culoarea salivei.
5. Pierderea cunoştinţei (somnul, beţia, leşinul, nebunia)
6. A râde cu voce tare în timpul rugăciunii.
Abluţiunea se consideră valabilă atunci când cineva ştie că a
făcut abluţiunea, dar ulterior are îndoieli în privinţa valabilităţii ei.
Abluţiunea trebuie reînnoită atunci când cineva ştie foarte bine că
nu a făcut abluţiunea, totuşi, ulterior, nu-şi poate aduce aminte
dacă are sau nu abluţiune.
64
Cartea rugăciunii
Folosirea misuak-ului
Folosirea misuak-ului în timpul abluţiunii este un sunnet
accentuat (sunnet muekkede). Într-un Hadis se spune:
“Rugăciunea împlinită folosindu-se de misuak este de şaptezeci de
ori mai preţios decât rugăciunea împlinită fără a se fi folosit
misuak-ul, la spălare”.
Misuak-ul este de fapt, crengile copacului Arak care creşte
în peninsula Arabică. Pentru a putea fi folosite ca misuak, acestor
crengi li se decojesc vârfurile în lungime de un centimetru şi partea
aceasta se ţine în apă aproximativ două ore. Apoi, prin apăsare,
capătul respectiv se desface în nenumărate fibre, arătând ca o
periuţă.
Facilităţi privind spălarea rituală
Mesh înseamnă a atinge uşor, a mângâia. Există două feluri
de mesh:
Mesh peste mest:
Mest este un fel de şosetă cu faţa de cele mai multe ori din
piele ( sau material impermeabil), care acoperă piciorul până la
glezne (inclusiv), adică până unde spălarea rituală este o obligaţie
impusă (fard).
Rolul acestor încălţări (mest) este de a proteja picioarele
care sunt spălate ritual. Este chiar indicat să facem abdest după ce
am pus acest mest în picioarele spălate în prealabil.
Condiţiile Mestului
1. Să acopere piciorul împreună cu gleznele.
2. După încălţare lărgime nu trebuie să fie mai mare de 3
degete de la picior (din cele mai mici).
3. Să nu cadă de pe picior când mergem cu ele.
4. Impermeabile (apa cu care ne ştergem nu trebuie să
ajungă la piele).
65
Cartea rugăciunii
5. Rezistenţi (la mers minim 8 km)
6. Să fie îmbrăcaţi după ce în prealabil au fost spălaţi la
ultima abluţiune.
Mesh (ştergerea cu degetele ude) se execută pe faţa mestului,
nu pe talpa lui. Un mesh se execută în felul următor: cele cinci
degete ude ale mâinii drepte fac o mişcare de jos în sus, deasupra
mest-ului piciorului stâng, iar cele cinci degete ude ale mâinii
stângi fac aceeaşi mişcare peste cipicul piciorului drept, având
grijă ca palmele să nu atingă suprafaţa cipicilor. Este o obligaţie
impusă (fard) ca acest mesh (ştergere) să aibă minim lăţimea şi
lungimea a trei degete.
Deşi este permis să se facă mesh şi cu exteriorul degetelor,
totuşi este sunnet să-l executăm cu partea interioară a degetelor.
Se consideră mesh şi atunci când această încălţăminte se udă
mergând prin iarba udă sau atunci când plouă.
Pentru cel care nu este călător valabilitatea acestui mesh pe
mest este de douăzeci şi patru de ore, iar pentru cel care are statut
de călător, este de trei zile şi trei nopţi, adică şaptezeci şi două de
ore.
Dacă cineva, încălţat cu un mest pleacă în călătorie înainte
de a trece douăzeci şi patru de ore de când s-a anulat valabilitatea
abluţiunii, atunci poate să facă mesh trei zile şi trei nopţi. Dacă un
călător ajunge acasă şi limita de timp de douăzeci şi patru de ore
este deja depăşită, atunci trebuie efectuată din nou abluţiunea,
incluzând şi spălarea picioarelor.
Nu este valabil să se facă mesh peste un mest a cărei
deschizătură este mai mare de trei degete după ce s-a introdus
piciorul. Dacă deschizătura este mai mică decât această mărime,
atunci este permis să se facă mesh.
Tot aşa nu este indicat să se facă mesh pe mest-ul care are
mai multe găuri, care toate împreună fac cât grosimea a trei
degete. De asemenea, se poate face mesh dacă sunt găuri până
la două degete.
2. Mesh peste o rană şi peste un bandaj. Se efectuează
mesh peste o rană, un furuncul şi peste anumite traume şi leziuni
66
Cartea rugăciunii
şi, de asemenea, pe bandaje, pansamente, peste plasture, faşe şi
gips, considerându-se că îndepărtarea lor ar împiedica vindecarea
acestor răni sau întârzierea lor.
Cei care au o scuză întemeiată pot efectua abluţiunea
uscată atunci când doresc şi cu o singură spălare rituală efectuată
cu pământ, pot săvârşi oricâte rugăciuni obligatorii (fard) şi de
bunăvoie (sunnet) doresc, şi pot citi Coranul cel Sfânt. După
epuizarea timpului rugăciunii respective, abluţiunea acestora îşi
pierde valabilitatea. Intrând în timpul rugăciunii următoare, aceştia
trebuie să facă din nou abluţiunea, în felul acesta ei putând săvârşi
oricâte rugăciuni doresc, numai în acest răstimp. Cineva este scutit
de a face abluţiune cu apă atât timp cât continuă starea de forţă
majoră care a provocat această scutire. În momentul în care
motivul sau cauza dispare se revine la stare de dinainte.
Astfel, cineva este scutit dacă nu-şi poate menţine
abluţiunea nici măcar cât durează o rugăciune obligatorie (fard).
Atât timp cât persistă cauza, continuă şi scuza.
Abluţiunea generală (Gusl)
Pentru ca rugăciunea să fie adevărată, trebuie ca abluţiunea
şi îmbăierea (abluţiunea corporală generală) să fie corect
efectuate. Atunci când este vorba de o impuritate majoră, bărbaţii
şi femeile trebuie să efectueze abluţiunea corporală generală. Este
o obligaţie (fard) ca fiecare bărbat şi femeie după împreunare,
femeile după menstruaţie şi lăuzie să efectueze până la sfârşitul
timpului primei rugăciuni, când a mai rămas atâta timp cât să fie
suficient pentru a săvârşi rugăciunea aceea, o îmbăiere, o
abluţiune corporală generală.
Profetul nostru (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
lui!) a spus: “Cine efectuează abluţiunea corporală generală
primeşte atâtea răsplăţi (seuap), câte fire de păr are pe corp. I se
iartă tot atâtea păcate. Ajunge la un grad superior în rai. Răsplata
pe care o va primi pentru abluţiunea sa generală este mai
preţioasă decât orice de pe lume. Allah Preaînaltul porunceşte
67
Cartea rugăciunii
îngerilor, spunându-le: Aveţi grijă de acest slujitor al Meu!
Noaptea, fără a fi cuprins de lene, doar gândindu-se la porunca
Mea, a efectuat abluţiune generală pentru a se purifica. Îmi sunteţi
martori că Eu i-am iertat toate păcatele acestui slujitor al Meu!”
Într-un alt hadis autentic se spune: “În caz de o impuritate
majoră, grăbită-vă să efectuaţi abluţiunea generală! Pentru că
îngerii lui Allah Preaînaltul se jenează de cel care este giunub
(starea persoanei de după împreunare)”.
Într-un alt hadis autentic se spune: “În casa unde există
câini, poze şi vreun giunub acolo nu intră îngerii binecuvântării”.
Dacă cineva, indiferent dacă împlineşte rugăciunea în mod
regulat sau nu, sare peste o rugăciune fiind giunub, va avea parte
de pedeapsă. În caz că nu există apă, trebuie executată
abluţiunea uscată. Persoanele giunub nu pot face următoarele
lucruri:
1. Nu pot efectua nici un fel de rugăciune
2. Nu poate atinge Coranul Cel Sfânt şi versetele sale.
3. Nu poate înconjura (tauaf) Kaaba de şapte ori
4. Nu poate intra în moschei sau în locuri unde se
efectuează rugăciunile, în grup.
5. Nu poate recita din Coran cu voce nici măcar un verset.
Fardurile (obligaţiile impuse) ale abluţiunii generale
În şcoala Hanefi abluţiunea generală are trei fard-uri:
1. Mahmada - Clătirea gurii.
2. Istinşaq - Clătirea nasului.
3. Spălarea corpului în întregime.
Este fard spălarea orificiului ombilical, pielea de sub
mustaţă, sprâncene şi barbă şi, de asemenea, părul din cap.
Abluţiunea generală nu are valabilitate dacă, indiferent de locul
unde s-ar afla pe corp, există anumite obstacole artificiale (de ex.
oja de pe unghii) care împiedică pătrunderea apei în porţiunea
respectivă.
68
Cartea rugăciunii
Sunnet-urile abluţiunii corporale
1. Se spune Besmele: Bismillahir-rahmanir-rahim
2. Se face intenţia.
3. La început spălarea mâinilor.
4. Spălarea locurilor intime.
5. Curăţirea murdăriilor de pe corp.
6. Efectuarea abluţiunii normale înainte de începerea
abluţiunii generale, întârzie spălarea picioarelor până ce termină
îmbăierea.
7. La îmbăiere începem cu capul, apoi cu umărul drept şi
apoi cu cel stâng.
8. Frecarea corpului de trei ori, în întregime.
9. După spălarea corpului, la sfârşit, se spală şi picioarele,
mai întâi dreptul şi apoi stângul.
Cum se efectuează abluţiunea generală (gusl)
1. La început spune Besmele: Bismillahir-rahmanir-rahim.
2. Apoi facem intenţia.
3. Chiar dacă suntem curaţi, se începe cu spălare mâinilor, a
locurilor intime şi a oricărui loc unde ar putea fi murdărie.
4. Apoi, se efectuează o abluţiune completă.
5. La început se toarnă apă de trei ori pe cap, după aceea
tot de trei ori, peste umărul drept, apoi peste umărul stâng. La
fiecare turnare a apei, zona respectivă trebuie udată în întregime.
La prima turnare, porţiunea respectivă trebuie frecată. Dacă
turnând apă peste un anumit organ al corpului se udă şi celelalte
organe ale corpului, atunci se consideră că sunt spălate şi
acestea, întrucât la abluţiunea generală corpul este privit ca un
singur organ.
În schimb, la abluţiune lucrurile nu stau aşa; acolo un organ
nu se consideră spălat, chiar dacă acesta a fost udat în timpul
spălării unui alt organ. Totuşi, dacă în timpul abluţiunii generale,
abluţiunea îşi pierde valabilitatea (se strică), atunci este nevoie să
69
Cartea rugăciunii
se efectueze din nou abluţiunea.
Ciclul menstrual şi lăuzia (Haid ue Nifas)
Există unsprezece feluri de îmbăiere, abluţiune generală.
Dintre acestea cinci sunt fard (impuse). Două din ele se referă la
îmbăierea femeii la sfârşitul ciclului estral şi terminarea perioadei
de lăuzie.
Ibni Abidin în cartea sa specifică: „Toţi învăţaţii fukaha
(ştiinţele legislaţiei islamice) fără excepţie, susţin faptul că este
fard (obligatoriu) ca toţi bărbaţii şi toate femeile să studieze teoria
şi practica religiei islamice. Este, de asemenea fard ca toate
femeile musulmane să posede cunoştinţele adecvate privind
menstruaţia şi lăuzia. De asemenea, şi bărbaţii care urmează să
se căsătorească trebuie să deţină cunoştinţele privind aceste două
stări fiziologice ale femeii.”
Haid - Menstruaţia este hemoragia fiziologică care apare
pentru prima dată la fetele sănătoase ajunse la vârsta pubertăţii şi
se repetă aproximativ la patru săptămâni, având o durată de cel
puţin trei zile şi maxim zece zile. Orice lichid de altă culoare decât
albă, este socotit sânge menstrual (haid). O fetiţă la care a apărut
menstruaţia se consideră că a atins vârsta pubertăţii,
conştientizând astfel viaţa ei intimă, şi responsabilităţile ei
religioase. Este fard (obligaţie impusă) ca o fetiţă care ajuns la
vârsta pubertăţii să fie instruită în această privinţă de mama ei, de
bunică sau de mătuşi.
Lăuzia este acea stare fiziologică a unei femei în primele 6
săptămâni după naştere. Nu se poate spune exact când se
întrerupe această hemoragie, în schimb este bine de ştiut că, de
îndată ce se opreşte hemoragia, lăuza trebuie să facă abluţiunea
generală. Starea de lăuzie ţine cel mult patruzeci de zile. După
patruzeci de zile, chiar dacă hemoragia nu s-a oprit, lăuza fără
întârziere efectuează abluţiunea generală şi începe să împlinească
cele cinci rugăciuni zilnice.
Astfel istihada este acea hemoragie ca apare în
70
Cartea rugăciunii
următoarele circumstanţe:
1. La menstruaţie când perioada este mai mică de trei zile
sau depăşeşte zece zile.
2. La lăuzie când se depăşeşte 40 de zile.
3. Înaintea ciclului menstrual la fete.
4. În perioada de menopauză.
O femeie în perioada de haid şi nifas (menstruaţie şi lăuză)
nu poate efectua rugăciunea şi nu poate ţine post. Nu poate atinge
Coranul cel Sfânt. Nu poate intra în moschee. Nu poate face tauaf.
După purificare, ea trebuie să recupereze (kada) zilele de post
pierdute, dar nu şi rugăciunile din acele zile. Femeia trebuie să-l
informeze pe soţul ei de faptul că este indispusă fiziologic. În
legătură cu această chestiune, Profetul nostru (pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) spune: „Este blestemată
femeia care ascunde de bărbatul ei când începe şi când se
termină ciclul”. În momentul epuizării termenului stării de haid şi
nifas, ea trebuie să efectueze obligatoriu abluţiunea generală.
Acest lucru este fard, este o poruncă a lui Allah Preaînaltul.
Abluţiunea cu pământ (Teiemum)
Teiemum înseamnă o purificare, o curăţire fără apă, cu
pământ şi praf. În situaţiile când nu există apă sau când, deşi
există, nu poate fi utilizată pentru efectuarea abluţiunii şi a
abluţiunii generale, se utilizează ţărână curată, nisip, var şi piatră.
Purificarea “uscată” uşurează mult efectuarea abluţiunii şi a
abluţiunii generale. Purificarea cu ţărână este la fel ca purificarea
cu apă.
Situaţiile care fac permisă abluţiunea cu pământ:
1. Când nu există apă curată pentru a face abluţiunea sau
abluţiunea generală sau chiar dacă există şi este puţină şi este
întrebuinţată pentru băut sau mâncare.
2. Când există o boală care nu permite spălarea cu apă, sau
când există diferite pericole de îmbolnăvire, sau dacă se întârzie
vindecarea.
71
Cartea rugăciunii
3. Când în apropierea sursei de apă există un inamic sau
animale sălbatice şi otrăvitoare.
Obligaţiile abluţiunii cu pământ
1. Intenţia.
2. Două loviri pe pământ. La prima ştergem faţa iar la a doua
ştergem mâinile până la coate.
Sunnet-urile abluţiunii cu pământ
1. Începerea abluţiunii cu Besmele (Bismillahir-rahmirrahim).
2. A mişca palmele în faţă şi în spate peste pământ (a le
freca).
3. În caz că de palme se lipesc bucăţi de pământ, atunci se
lovesc din palme, în aşa fel încât degetele mari să se lovească
între ele.
4. Atunci când palmele ating ţărâna, degetele trebuie să fie
răsfirate.
5. Întâi se freacă faţa, apoi mâna dreaptă şi ultima, mâna
stângă.
6. Trebuie efectuată unu după altul fără să treacă mult timp
între ele.
Situaţiile de care se ţine seamă atunci când se efectuează
abluţiunea cu pământ
1. De aceeaşi ţărână se pot folosi mai multe persoane
pentru efectuarea purificării uscate. Întrucât ţărâna nu se
deteriorează, îşi păstrează în continuare intactă întrebuinţarea.
2. Nu sunt considerate a face parte din aceeaşi categorie de
materie cu pământul, obiectele inflamabile şi cele care se topesc şi
se lichefiază . Astfel, nu se poate efectua purificarea uscată cu
material lemnos, iarbă, fier, bronz, aramă, aur, sticlă etc.
72
Cartea rugăciunii
Nu se poate folosi nici de peretele acoperit cu vopsea de
ulei. În schimb se poate efectua pe peretele de var. Se mai poate
efectua purificarea uscată cu marmura sau care are pe ea var,
ipsos, cu ciment, cu faianţă, porţelan, vase de lut nesmălţuite, cu
nămol .
3. Cu o singură abluţiune uscată (teiemum) se pot săvârşi
mai multe feluri de rugăciune.
4. Dacă cineva efectuează abluţiunea uscată, presupunând
că nu există apă în jur şi săvârşeşte rugăciunea, aflând în timpul
rugăciunii de la cineva demn de crezare de existenţa apei, atunci
face abluţiunea cu apă, apoi face acea rugăciune.
5. Este absolut necesar (uagib) ca o persoană să ceară apă
de la cei din preajma sa. În cazul când nimeni nu-i dă apă, atunci
săvârşeşte rugăciunea cu teiemum. Dacă apa se vinde la preţul
pieţei, atunci musafirul cel mai înstărit cumpără apă pentru
abluţiune. Dar dacă apa se vinde cu mult peste preţul pieţei, atunci
acesta este nevoit să facă rugăciunea cu teiemum. Mai mult, dacă
acesta nu are la el suficienţi bani pentru a cumpăra apă, chiar şi la
preţul pieţei, atunci, tot aşa, este nevoit să împlinească rugăciunea
cu teiemum.
6. Pentru a săvârşi o rugăciune, se recurge tot la teiemum,
dacă cineva, deşi are apă la el, se află în deşert sau la drum lung.
7. Cineva, fiind giunub a efectuat purificarea uscată şi mai
apoi i s-a stricat abluţiunea, nu mai este considerat giunub. Este
de ajuns să efectueze abluţiunea, dacă între timp găseşte puţină
apă.
8. Cineva care are mai mult de jumătate a corpului acoperită
cu răni sau varicelă, scarlatină etc., atunci acesta efectuează
teiemum. Dacă însă aceste răni nu acoperă mai mult din jumătatea
corpului şi este posibilă spălarea, evitând udarea acestor răni,
atunci este necesar să se efectueze abluţiunea generală. Dacă,
executând abluţiunea generală, există pericolul udării rănilor sau
întârzierii vindecării, atunci totuşi, se recurge la teiemun.
73
Cartea rugăciunii
Cum se efectuează abluţiunea cu pământ (Teiemum)
1. Înainte de toate spune Bismillahir, apoi se face intenţia de
a efectua abluţiunea cu pământ pentru a se curăţa de “genabe”
sau, pur şi simplu, pentru a avea abluţiunea..
Când se face intenţia de a efectua abluţiunea uscată, trebuie
făcută o distincţie între abluţiune şi abluţiunea generală. Cu
purificarea uscată (teiemum), intenţionată pentru a se curăţa de
giunub nu se poate săvârşi o rugăciune. Pentru abluţiune trebuie
efectuată o nouă purificare uscată.
2. Având mânecile suflecate până la coate, se pun palmele
pe ţărână, piatră, nisip sau pe un perete zugrăvit cu var şi cu ele îşi
şterge faţa în aşa fel încât să nu rămână nici o porţiunea a feţei
neatinsă. În caz că rămâne vreun loc neatins, atunci înseamnă că
purificarea uscată nu s-a realizat. Pentru a putea şterge faţa cum
trebuie, cele patru degete ale mâniilor se unesc şi în forma
aceasta ele execută ştergerea feţei, începând de la frunte şi până
la bărbie. În alunecarea lor, palmele trebuie să atingă fiecare
cavitate, fiecare fir de păr de pe suprafaţa feţei.
3. Se bat din nou mâinile pe pământ, se bate din palme
(lovindu-se numai degetele mari între ele) pentru a da jos
eventualele bucăţele de ţărână lipite de ele şi apoi se execută
ştergerea reciprocă a mâinilor, până la coate. Întâi mâna stângă
şterge mâna dreaptă, începând de la vârful degetelor până la cot,
apoi, mâna dreaptă şterge mâna stângă, până la cot. Inelele
trebuie scoase. Abluţiunea cu pământ (teiemum) pentru abluţiune
şi pentru abluţiunea generală se execută la fel.
Anularea valabilităţii purificării uscate
Acele fapte şi lucruri care anulează valabilitatea abluţiunii şi
a abluţiunii generale sunt valabile şi pentru purificarea uscată. De
asemenea, apariţia sau existenţa apei este un motiv principal al
anulării valabilităţii abluţiunii cu pământ.
74
Cartea rugăciunii
Foloasele abluţiunii, abluţiunii generale şi a abluţiunii
cu pământ
Cele două procedee de a efectua curăţenie, din
considerente religioase, au o însemnătate deosebită pentru
sănătatea oamenilor. Acest mod de a face curăţenie, pe lângă
faptul că are o importanţă mare pentru sănătatea noastră
corporală, are o importanţă la fel de mare şi pentru sănătatea
noastră spirituală. Enumerăm în continuare câteva dintre aceste
foloase:
1. În viaţa noastră cotidiană, la tot pasul atingem tot felul de
obiecte, prilej cu care venim în contact cu o sumedenie de microbi.
Tocmai de aceea, spălarea rituală constituie un mijloc ideal de a
ne apăra de multe infecţii şi boli ale pielii, când, cel puţin de cinci
ori ne spălăm pe mâini, pe faţă şi pe picioare. De multe ori,
microbii, bacteriile parazitare pătrund în organism prin piele.
2. Prin spălarea nasului care este santinela aparatului
respirator, reuşim să preîntâmpinăm pătrunderea prafului şi a
microbilor în organismul nostru.
3. Spălarea feţei fortifică pielea obrazului şi înlătură
oboseala, stimulează circulaţia sângelui feţei şi a capului. Tocmai
această spălare rituală permanentă constituie explicaţia frumuseţii
obrazului unor oameni, chiar şi la o vârstă înaintată.
4. În mod normal., în organismul nostru există un echilibru al
energiei statice (această încărcătură electrică creşte de patru ori
atunci când ne enervăm). Sănătatea corporală are o legătură
directă cu acest echilibru electric. Acesta se dereglează datorită
tensiunilor nervoase, condiţiilor de climă, modului cum ne
îmbrăcăm, condiţiilor de trai şi problemelor legate de munca
noastră. Ele îşi revin prin această abluţiune generală (gusl).
Oamenii de ştiinţă au fotografiat cu raze infraroşii epiderma
organismului uman şi au observat că după o împreunare cu o
femeie, epiderma şi derma s-au acoperit de o energie statică cu
mult deasupra normalului. Această încărcătură în exces, pe de o
parte, împiedică schimbul de oxigen al pielii, iar pe de altă parte,
75
Cartea rugăciunii
deteriorează pigmentaţia pielii feţei şi în felul acesta, provoacă
încreţirea, ridarea ei prematură.
Pentru a se elibera de această situaţie, trebuie făcută o
îmbăierea, spălarea corporală generală, aşa încât fiecare por să
primească apă.
În felul acesta, stropii de apă înlătură încărcarea electrică
negativă – ca şi cum ar fi făcut contact cu pământul – şi
organismul începe să funcţioneze normal. De aceea, abluţiunea,
îmbăierea este o activitate de curăţenie şi din punct de vedere
medical.
5. Abluţiunea şi abluţiunea generală (gusl) au o înrâurire
binefăcătoare şi asupra circulaţiei sanguine. Previne scleroza şi
stenoza vaselor sanguine. În abluţiune există o stimulare locală.
Sistemul limfatic al cărui centru se găseşte în partea dorsală a
nasului, este stimulat prin spălarea nasului şi a amigdalelor. Mai
mult, şi spălarea gâtului, pe toate părţile, stimulează sistemul
limfatic. Astfel, datorită circulaţiei limfatice bine stimulate de
abluţiune şi abluţiunea generală (gusl), celulele luptătoare numite
limfocite apără organismul de elementele nocive şi sporeşte
puterea de rezistenţă a organismului.
6. Purificarea uscată la care se recurge atunci când lipseşte
apa, anihilează, într-o măsură apreciabilă, electricitatea statică din
organism.
Îndepărtarea murdăriilor
Un musulman nu trebuie să aibă murdării pe corp,
îmbrăcăminte sau în locul unde săvârşeşte rugăciunea.
Rugăciunea este primită atunci când locul de rugăciune este în
întregime curat sau cel puţin ca locul unde calcă picioarele şi locul
unde se aşează capul în timpul prosternării să fie curate.
Este valabilă şi este primită rugăciunea împlinită pe o
bucată de pânză, de geam sau de nailon, întinse pe un loc murdar.
Chiar dacă marginea de jos (poalele) a unui obiect de
îmbrăcăminte atinge o murdărie solidă, rugăciunea nu-şi pierde
76
Cartea rugăciunii
valabilitatea.
Murdăria este de două feluri:
1. Impuritatea majoră reprezintă tot ce este eliminat de om şi
sângele precum şi materiile fecale şi urina animalelor a căror carne
nu este permisă pentru om, sângele tuturor animalelor, alcoolul,
leşurile, carnea de porc, excrementele păsărilor domestice.
2. Impuritatea minoră este acea murdărie care, deşi poate
să acopere o pătrime din suprafaţa unui organ sau a unui obiect
de îmbrăcăminte, totuşi nu reprezintă un obstacol în calea
săvârşirii unei rugăciuni. Este murdărie minoră urina animalelor
patrupede, a căror carne este comestibilă şi găinaţul păsărilor a
căror carne nu este comestibilă. Se consideră curat găinaţul unor
păsări ca porumbelul, vrabia etc.
Toate tipurile de alcool sunt considerate a fi o impuritate
majoră şi de aceea, consumul acestora este haram (interzis).
Înainte de rugăciune, atunci când este cazul, toate petele de
sânge şi de băuturi alcoolice de pe corp şi de pe obiectele de
îmbrăcăminte trebuie spălate, curăţate. Curăţirea şi purificarea nu
se realizează pe bază de evaporare.
Îmbrăcămintea adecvată
Adică acele părţi ale corpului pe care cineva nu le poate
despuia faţă de alte persoane, fiind haram atât pentru cel care se
expune privirilor altora, cât şi pentru cel care le priveşte. La bărbaţi
această zonă este între ombilic şi genunchi. Trebuie spus că
rotula genunchiului intră în zona ce trebuie acoperită. Nu este
primită rugăciunea celui care o săvârşeşte, având doar o părticică
din zona respectivă descoperită. Pentru bărbaţi sunnet ca în timpul
rugăciunii să-şi acopere şi celelalte părţi ale corpului (de pildă
capul, mâinile, pieptul şi spatele). Este mekruh (condamnabil)
săvârşirea rugăciunii cu locurile respective descoperite.
La femei, în toate cele patru şcoli, este interzis descoperirea
corpului în faţa persoanelor străine în afară de faţă şi cele două
palme.
77
Cartea rugăciunii
Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra lui!) ne spune: “O, Ali! Nu-ţi despuia coapsa şi să nu te uiţi
la coapsa altcuiva, fie acela viu sau mort”.
Într-un alt hadis se spune: “Nu vă descoperiţi locurile
ruşinoase, pentru că în jurul vostru sunt creaţii care vă însoţesc în
permanenţă. Să vă fie jenă de ei şi să fiţi respectuoşi faţă de
aceştia”.
În alt hadis autentic se spune: “Acoperă-ţi locurile ruşinoase.
Nu te descoperi decât faţă de soţia ta şi roaba ta. Şi chiar când
sunteţi singuri să aveţi jenă faţă de Allah Preaînaltul. Blestemul lui
Allah fie asupra acelor bărbaţi care se socot la fel cu femeile şi
asupra acelor femei care se socot la fel ca bărbaţii!”
Dacă cineva care văzând frumuseţea unei feţe îşi întoarce
imediat privirea de la ea, atunci imediat Allah Preaînaltul îi oferă
răsplată (seuap) unei rugăciuni săvârşite, pe al cărei gust îl simte
imediat.
Blestemul lui Allah fie asupra celui care îşi descoperă
locurile ruşinoase şi asupra celui care se uită la locurile ruşinoase
ale altora!”
“Cine imită un alt neam, va fi din acel neam”. Prin urmare cel
care imită morala, preocupările sau îmbrăcămintea cuiva, până la
urmă va fi identic cu acela. Cei care se iau după modă, cei care
acceptă obiceiurile necredincioşilor (kafir), cei care numesc
haramul arte frumoase şi cei care îi numesc artişti, avangardişti pe
cei care propovăduiesc haramul ar trebui să ia pildă de la aceste
hadisuri, ar trebui să fie cuprinşi de teamă, ar trebui să se
trezească la realitate.
Zona ce trebuie acoperită a unui bărbat atât faţă de bărbaţi,
cât şi faţă de femei este porţiunea corpului cuprinsă între ombilic şi
genunchi. Zona ce trebuie acoperită a unei femei faţă de altă
femeie este cea cuprinsă între ombilic şi genunchi, iar a unei femei
faţă de un bărbat străin este tot trupul ei, mai puţin faţa şi palmele.
Un bărbat poate să se uite la părul, faţa, gâtul, braţele, picioarele
(de la genunchi în jos) a optsprezece femei, cu care, datorită unor
relaţii de rudenie, nu poate să se însoare. Totuşi, acesta nu poate
78
Cartea rugăciunii
să se uite la sânii, subţioara, la coapsele, la genunchii şi la spatele
acestora.
Faţă de o femeie, toţi verii ei au statut de bărbat străin. Soţul
surorii (cumnatul) şi fratele soţului (cumnatul) sunt bărbaţi străini.
Un bărbat atât cât trăieşte, în nici o împrejurare a vieţii sale,
nu poate să se căsătorească cu una din cele optsprezece femei
mahrim (adică rude apropiate), iar o femeie nu se poate mărita cu
unul din bărbaţii de mai jos:
Rudenie de sânge
Pe linie bărbătească Pe linie femeiască
1. Tatăl 1. Mama
2. Tatăl tatălui şi al mamei 2. Mama mamei şi a tatălui.
3. Fiul şi fii fiului şi al fiicei. 3. Fiica şi fiicele fiului şi ale fiicei.
4. Fratele. 4. Sora.
5. Fii fratelui. 5. Fiicele surorii.
6. Fii surorii. 6. Fiicele fratelui.
7. Unchiul după tată şi după
mamă.
7. Mătuşa după tată şi după
mamă.
Rudenie prin alianţă (prin căsătorie)
Pe linie bărbătească: Pe linie femeiască:
15. Socrul. 15. Soacra.
16. Fiul vitreg. 16. Fiica vitregă.
17. Tatăl vitreg. 17. Mama vitregă.
18. Ginerele. 18. Nora.
79
Cartea rugăciunii
Orientarea spre Qibla
Qibla se numeşte direcţia spre Kaaba din oraşul Mekka, în
Arabia Saudită. Mai înainte Qibla, adică polul islamului, era
Ierusalimul. La şaptesprezece ani după Hegira, într-o zi de marţi a
lunii Şa’ban, a fost poruncită orientarea spre Kaaba. De fapt, Qibla,
adică polul islamului, nu este edificiul Kaabei, ci terenul pe care se
află acesta.
Locul respectiv, de la pământ până în al nouălea cer este
Qibla. Tocmai de aceea, indiferent de locul unde se află (în fundul
mării, în fântână, pe culmile munţilor sau în avion), cel care
săvârşeşte rugăciunea se orientează cu faţa spre Qibla. Însă sunt
şi excepţii de la această prevedere: în caz de boală; pericolul de a
fi furate bunurile; ameninţarea din partea unor animale sălbatice;
pericolul de a fi descoperit de inamic; teama de a nu mai putea
încăleca animalul, dacă s-ar da jos de pe el pentru rugăciune.
Rudenie de lapte
Pe linie bărbătească: Pe linie femeiască
8. Soţul doicii (tatăl de lapte). 8. Doica (mama de lapte).
9. Tatăl tatălui de lapte şi
mamei de lapte
9. Mama mamei de lapte şi
mama de lapte.
10. Fiul de lapte şi fii fiului şi
ai fiicei de lapte.
10.Fiica de lapte şi fiicele
fiului si ale fiicei de lapte.
11. Fratele de lapte. 11. Sora de lapte.
12. Fii surorii de lapte. 12. Fiicele surorii de lapte.
13. Fii fratelui de lapte. 13. Fiicele fratelui de lapte.
14. Unchiul de lapte după tată
şi după mamă.
14. Mătuşa de lapte după tată şi
după mamă.
80
Cartea rugăciunii
În tren, pe vapor, în autobuz sau în avion este obligatoriu să
ne îndreptăm spre Qibla. Dacă însă nu avem loc unde să facem
plecăciunea şi prosternarea, facem în locul unde stăm, iar direcţia
în care se îndreaptă mijlocul de transport este Qible-ul nostru.
Timpurile rugăciunii
Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra lui!) într-un hadis autentic menţionează: “Când mă aflam în
faţa Kaabei, îngerul Gavriil (Allah să-l aibă în mila Sa!) două zile
mi-a fost imam. Amândoi am împlinit rugăciunea de dimineaţă
atunci când a început să crape de ziuă, rugăciunea de amiază,
atunci când soarele a început să se lase de pe creştet, rugăciunea
de după amiază atunci când tot ce se află sub soare avea umbra
egală cu mărimea sa, rugăciunea de seară atunci când soarele a
asfinţit în întregime şi rugăciunea de noapte atunci când se lăsa
întunericul asupra orizontului. A doua zi rugăciunea de dimineaţă
am împlinit-o atunci când s-a luminat de ziuă, rugăciunea de
amiază atunci când umbra oricărui lucru este dublul mărimii proprii,
rugăciunea de după amiază, imediat după rugăciunea de amiază,
rugăciunea de seară atunci când s-a deschis postul, iar rugăciunea
de noapte am împlinit-o atunci când trecuse o treime din noapte.
Apoi, mi s-a adresat cu cuvintele: “O, Muhammed! Acestea sunt
timpurile rugăciunilor tale şi ale celorlalţi profeţi care au fost
înaintea ta. Musulmanii să împlinească cele cinci rugăciuni între
cele două timpuri în care noi doi am săvârşit rugăciunea.”
Şi de aici se înţelege că numărul rugăciunilor zilnice este în
număr de cinci.
Timpul rugăciunii de dimineaţă ţine de la revărsatul zorilor
până la începutul răsăritului soarelui.
Timpul rugăciunii de amiază începe din momentul în care
umbrele încep să se mărească, după ce au trecut de limita minimă
şi durează până când această umbră creşte de două ori.
După cei doi imami (Imam Abu Yusuf şi Imam Muhammed),
timpul rugăciunii de amiază ţine până când umbrele cresc o dată,
81
Cartea rugăciunii
iar după Imam Abu Hanifa (Allah să-l aibă în mila Sa!), până când
umbrele cresc de două ori (se dublează).
Timpul rugăciunii de după amiază - începe după
epuizarea timpului rugăciunii de amiază. După cum am văzut mai
sus, aici există două păreri:
1. Părerea celor doi imami, după care rugăciunea de după
amiază începe atunci când umbra creşte o dată, adică atât cât
măsoară acel obiect şi ţine până la asfinţitul complet al soarelui.
2. Părerea marelui Imam Abu Hanifa, după care rugăciunea
de după amiază începe când umbra s-a dublat, adică este de două
ori lungime a obiectului.
Timpul rugăciuni de seară începe o dată cu apusul
soarelui şi ţine până la lăsarea nopţii, adică dispariţia roşeţei de la
apus.
Timpul rugăciunii de noapte ţine de la întunericul deplin al
nopţii (care marchează şi ieşirea din timpul rugăciunii de seară) şi
ţine până la începutul revărsării zorilor. După marele imam Abu
Hanifa (Allah să-l aibă în mila Sa!) timpul rugăciunii de noapte
începe odată cu dispariţia crepusculului de seară. Este mekruh
(condamnabil) amânarea acestei rugăciuni, fără un motiv plauzibil,
până după miezul nopţii.
Este haram împlinirea rugăciunilor înainte de începerea
timpului acelei rugăciuni sau după consumarea timpului respectiv.
Există trei intervale de timp în care efectuarea rugăciunii
este haram. Cele trei intervale de timp sunt: momentul răsăritului
soarelui, momentul asfinţitului soarelui şi la amiază (când soarele
este la zenit). De asemenea, nu este bine ca în aceste trei
intervale să se efectueze rugăciunea de înmormântare, mai ales
dacă ceremonia de înmormântare este planificată dinainte,
prosternările de citire (când se citeşte Coranul cel Sfânt) şi în urma
unor erori în timpul rugăciunii. În momentul asfinţitului soarelui se
poate împlini doar rugăciunea de amiază a acelei zile.
Există două momente în care efectuarea unei rugăciuni de
bunăvoie (sunnet) se consideră mekruh (condamnabil). Aceste
două momente sunt: intervalul de timp care începe imediat după
82
Cartea rugăciunii
săvârşirea rugăciunii obligatorii (fard) de dimineaţă, până la
răsăritul soarelui şi de asemenea, în perioada care urmează după
rugăciunea de după amiază până la cea de seară.
Chemarea la rugăciune (Ezan şi Ikamet)
Ezan înseamnă a informa pe toată lumea de sosirea timpului
pentru rugăciunea respectivă. Este un sunnet accentuat rostirea,
strigarea ezanului de către bărbaţi, cu ocazia celor cinci rugăciuni
şi a rugăciunilor care urmează să fie recuperate (kada) şi, de
asemenea, la rugăciunea de vineri, în faţa predicatorului. Este
mekruh (condamnabil) ca femeile să facă ezan sau ikamet, decât
dacă sunt într-un loc unde sunt numai femei (ex: internat, şcoală).
Chemarea la rugăciune are menirea de a-i informa pe
credincioşi privind timpul rugăciunii, şi de aceea se face dintr-un
loc mai ridicat. Este bine când cineva care face ezan, îşi acoperă
urechile şi îşi introduce arătătorul în urechi. Ikamet-ul (chemarea la
începutul rugăciunii) este preferabil ezan-ului, este mai apreciat.
Amândouă se rotesc cu faţa către Kaaba. Atunci când se face
ezanul nu se discută şi nu se răspunde la salut, ci se repetă
precum se aude în afară de: “Haiialas-salah” se spune: “La haule
ue la quuete billahil-aliiul-azim”. La fel se zice când se aude
“Haiialel-falah”.
Cum se face ezan-ul şi ikamet-ul
1. Este sunnet accentuat ca bărbaţii să rostească ezanul sau
ikametul, oriunde s-ar afla ei, pe câmp, sau în clădiri, atunci când
săvârşesc rugăciunea de unul singur sau în adunare. În Ziua
Judecăţii de Apoi toţi oamenii, toţi djinni, toate pietrele care aud
ezanul vor depune mărturie pentru acesta. Cel care împlineşte
câteva rugăciuni restante în acelaşi timp, mai întâi face ezanul şi
apoi ikametul, apoi, atunci când săvârşeşte celelalte rugăciune
restante, este bine să facă doar ikametul.
83
Cartea rugăciunii
Rostirea Ezanului
Allahu Akbar................................................de 4 ori
Eşhedu en la ilahe illallah............................de 2 ori
Eşhedu enne Muhammeden Resulullah......de 2 ori
Haiialas-Salah..............................................de 2 ori
Haiialal-Felah...............................................de 2 ori
Allahu Akbar.................................................de 2 ori
La ilahe illallah.............................................o dată
Doar la rugăciunea de dimineaţă după Haiialal-Felah se
rosteşte de două ori Es-salatu kharium-minem-neum.
Rugile de ezan
Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra lui!) a zis: “Când auziţi ezanul recitaţi următoarea rugă
(dua): Ue ene eşhedu en la ilahe illallahu uahdehu la şerikeleh, ue
eşhedu enne Muhammeden abduhu ue resuluh, ue raditu billahi
rabben, ue bil-islami dinen, ue bi Muhammedin sallallahu aleihi ue
selleme resulen ue nebiia”.
Într-un alt Hadis a spus: “O, obşte a mea! După ce se
termină ezanul spune-ţi următoarea rugăciune: Allahumme rabbe
hadzihid-da’uetit-tammeti, ues-salatil-ka-imeti ati Muhammedeniluesilete
uel fadilete ued-dereceter-refi’ate ueb’athu mekamen
mahmudenil-ledzi ue’adtehu inneke la tukhliful-mi’ad”.
Sensurile cuvintelor ezanului
Allahu Akbar: Allah este Cel mai Mare.
Eşhedu en la ilahe illallah: Mărturisesc că nu există altă
divinitate, în afară de Allah.
Eşhedu enne Muhammeden Resulullah: Mărturisesc că
Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) este
supusul şi Trimisul Său.
Haiie ales-salah - Haideţi la rugăciune, haiie alel-felah -
84
Cartea rugăciunii
Haideţi la izbândă: Allahu Akbar: Allah este Cel mai Mare.
Şi din măreţia acestor cuvinte de chemare musulmanilor la
împlinirea rugăciunii, se vede cât de mare este prestigiul
rugăciunii.
Intenţia
Orice rugăciune începe cu intenţia de a face rugăciunea.
Intenţia înseamnă că un musulman îşi declară hotărârea de a face
rugăciunea, şi stabileşte cu exactitate timpul şi felul rugăciunii,
direcţia aşezării sale la rugăciune (Qibla) şi faptul că va săvârşi
rugăciunea după imam. Intenţia se face înainte cu puţin de rostirea
“iftitah tekbir”, adică rostirea sintagmei Allahu akbar (Allah este
cel mai Mare). Intenţia făcută după iftitah tekbir nu este valabilă
Intenţia de a săvârşi o rugăciune anume nu se îndeplineşte numai
prin viu grai, ci şi cu inima, cu sufletul. Nici o rugăciune nu va fi
primită dacă niet-ul nu este făcut cu cea mai mare sinceritate.
Rostirea sintagmei Allahu akbar la începutul rugăciunii
Începerea rugăciunii se face cu formula Allahu akbar (Allah
este Cel mai Mare) este fard (o obligaţie impusă). Este interzisă
înlocuirea lor cu altele. Unii învăţaţi islamici susţin că această
sintagmă face parte integrantă din rugăciune. După părerea
acestora, condiţiile obligatorii ale rugăciunii sunt în număr de şase.
Stâlpii rugăciunii
Obligaţiile existente în cadrul rugăciunii poartă numele de
rukn (stâlpi). Acestea sunt în număr de cinci:
1. A sta în picioare. Unul din cei cinci stâlpi ai rugăciunii
este kiiam-ul (statul în picioare). Cei care nu pot sta în picioare,
săvârşesc rugăciunea stând aşezaţi, iar acei bolnavi paralizaţi,
săvârşesc rugăciunea prin gesturi. Când este întins pe pat li se
pune o pernă mai ridicată sub cap ca să aibă faţa îndreptată spre
85
Cartea rugăciunii
Qibla şi nu spre cer. Atunci când se stă în picioare, picioarele
trebuie să fie deschise uşor, cam de patru degete, să fie paralele
între ele şi să nu-şi pună unul în faţa celuilalt.
Rugăciunea poate fi săvârşită stând jos atunci când există o
boală care împiedică statul în picioare, cineva, are ameţeli, dureri
de cap, de măsele, de ochi sau când are dureri în alte zone ale
corpului, îi supurează o rană, există pericolul de a fi văzut de
inamic, de a i se fura marfa sau înclinându-se i s-ar vedea locurile
ruşinoase.
Dacă stă pe pământ cu picioarele strânse sub el, la înclinare
doar se înclină puţin. La sejde (prosternare) se pune capul pe
pământ. Cel care împlineşte rugăciunea prin gesturi putând să-şi
mişte mijlocul sau capul, pentru ruku se înclină un pic, iar pentru
sejde se înclină mai mult. Dacă înclinarea pentru sejde nu este mai
mare decât înclinarea pentru ruku, atunci rugăciunea nu are
valabilitate. Deşi rugăciunea săvârşită sprijinindu-se sau
ajutându-se de obiectele de lângă pentru a face sejde
(prosternare) este primită, totuşi, cel care recurge la acest
procedeu fără un motiv întemeiat face o faptă condamnabilă
(mekruh).
2. Recitarea din Coranul cel Sfânt. Este uagib (necesar)
recitarea surei Fatiha fiecare unitate a rugăciunilor fie că sunt
sunnet (benevole) sau fard (obligatorii). Recitarea după sura
Fatiha a unei sure sau a câtorva versete (minim 3 dintre cele mai
scurte), în primele două unităţi, la rugăciunile fard, uagib sau
sunnet este uagib (necesară). Este uagib (necesar) şi recitarea
surei Fatiha înaintea surei suplimentare. În caz că se omite unul
dintre lucrurile necesare (uagib), atunci trebuie efectuat sejde-i
sehu (prosternare pentru omisiune)
Nu este permis să se recite la rugăciuni, sure şi versete
traduse din Coranul cel Sfânt. Este sunnet ca în a doua unitate de
rugăciune, imamul să recite o sură mai scurtă decât sura pe care a
recitat-o în prima unitate.
Este mekruh (nepreferabil) ca imamul să repete aceleaşi
versete, în aceeaşi rugăciune şi în aceeaşi unitate. Este de
86
Cartea rugăciunii
asemenea mekruh să se recite acelaşi verset şi în a doua unitate.
A le recita inversându-le e şi mai condamnabil. E o obligaţie
permanentă ca surele din Coranul cel Sfânt să fie recitate în
ordinea lor firească.
3. Ruku - înclinarea din poziţia stând în picioare, la poziţia
de înclinare din mijloc, care trecere este însoţită de rostirea
cuvintelor Allahu akbar. La înclinare îşi acoperă genunchii cu
palmele, având degetele răsfirate şi ţinând spatele şi capul pe
aceeaşi linie.
La ruku se rosteşte cel puţin de trei ori cuvintele Subhane
rabbiel azim. Când imamul îşi ridică capul după ce rosteşte de trei
ori aceste cuvinte, imediat după el îşi ridică capul şi cei care îl
urmează. La înclinare (ruku) braţele şi picioarele trebuie să fie
perfect întinse.
Este sunnet ca imamul şi de asemenea, cel care face
rugăciunea de unul singur, ca în momentul revenirii la poziţia
verticală să spună semi’allahu limen hamideh. Adunarea care
efectuează rugăciunea după imam nu mai rosteşte aceste cuvinte.
Imediat după aceste cuvinte se rostesc cuvintele Rabbena lekel
hamd, revenindu-se pentru câteva clipe în poziţia stând în picioare
şi în timp ce se spune Allahu akbar se realizează prosternarea
(sejde), atingând podeaua întâi cu genunchii, apoi mâinile şi, în
sfârşit, urmate de nas şi de frunte.
4. Sejde - Prosternarea: degetele mâinilor trebuie să fie lipite
între ele, îndreptate spre Qibla şi în dreptul urechilor. Este fard ca
fruntea să fie pusă pe un loc curat: pe piatră, pe lemn, pe pământ,
pe un covoraş s.a.m.d şi este uagib (necesar) ca şi nasul să atingă
podeaua împreună cu fruntea. În lipsa unui caz de forţă majoră nu
este recomandată atingerea podelei doar cu nasul. De asemenea,
este mekruh a pune doar fruntea pe podea. Este fard sau uagib ca
în timpul prosternării să se atingă podeaua cu amândouă
picioarele sau măcar cu câte un deget de la fiecare picior.
Rugăciunea nu este primită sau este mekruh, dacă picioarele nu
ating podeaua.
Este sunnet ca în timpul prosternării toate degetele să fie
87
Cartea rugăciunii
îndoite în aşa fel încât să fie îndreptate spre Qibla. Bărbaţii nu
trebuie să-şi sprijine abdomenul pe braţe. Este de asemenea
sunnet, ca la kiam (poziţia stând în picioare) distanţa dintre cele
două picioare să fie de lăţimea a patru degete, iar la ruku
(înclinare) şi la sejde (prosternare) acestea trebuie să fie
împreunate.
Este de asemenea mekruh săvârşirea rugăciunii cu
mânecile, cracii pantalonilor sau cu poalele îmbrăcămintelor
suflecate. Apoi, este mekruh săvârşirea rugăciunea cu capul
descoperit.
5. Ka’da ahire. Este fard ca după ultima unitate să se stea
jos cu picioarele strânse sub noi, atât timp cât să fie rostită ruga
“Ettahiatu”. În timpul acestei şederi se ridică degetul arătător de la
mâna dreaptă de pe coapsă când se ajunge la “eşedu” iar la “la
ilahe” se lasă jos. Bărbaţii îşi aşează piciorul stâng pe podea, cu
laba piciorului stâng întoarsă spre dreapta şi se aşează pe acest
picior. Laba piciorului drept îl ţine drept ca şi cum l-ar înfige în
pământ, având degetele sprijinite pe podea şi îndreptate spre
Qibla. Adaptarea unei asemenea poziţii este sunnet.
Femeile se aşează pe şezut. Laba piciorului stâng, care are
degetele întoarse în dreapta, care trece un pic pe sub piciorul
drept care este în dreapta noastră.
88
Cartea rugăciunii
Cum se efectuează rugăciunea?
Rugăciunea bărbatului de unul singur. Spre exemplu,
sunnet-ul rugăciunii de dimineaţă se împlineşte în felul următor:
1. Se stă în picioare cu faţa spre
Qibla. Picioarele sunt uşor deschise
şi paralele între ele. Apoi, mâinile
sunt ridicate până la urechi, cu palma
deschisă spre Qibla, atingând cu
degetele mari lobul urechii. Până la
ridicarea mâinilor se face intenţia,
după care imediat se spune Allahu
akbar punând, dedesubtul
ombilicului, mâna dreaptă deasupra
celei stângi.
2. În această poziţie cu ochii aţintiţi
asupra locului unde se va face
prosternarea (sejde) se recită: a)
Subhaneke, b) A’uzu, Bismila, apoi
sura Fatiha, c) Imediat după Fatiha,
se recită fără Bismila, o sura
suplimentară, de exemplu sura Alam
tarakeife.
89
Cartea rugăciunii
3. Imediat după recitarea capitolului,
urmează ruku (înclinarea) însoţită de
rostirea cuvintelor Allahu akbar (Allah
e Cel mai Mare). În poziţia aceasta,
având palmele cu degetele răsfirate
deasupra genunchilor, spatele drept
şi privirea aţintită asupra vârfului
picioarelor, se rosteşte cel puţin de
trei ori Subhane Rabbiel-azim.
De altfel, aceste pomeniri pot fi
rostite de cinci sau chiar de şapte ori.
4. Când se revine la poziţia iniţială de stând în picioare, se rostesc
cuvintele Semi Allahu Liman Hamideh, având acum privirea
aţintită asupra locului prosternării. În momentul revenirii la poziţia
iniţială, (de stând în picioare) se spune: Rabbena ue lekel hamd.
5. După o foarte scurtă
pauză se spune Allahu
akbar şi se efectuează
prosternarea (sejde), care
se realizează în felul
următor:
a) se pun pe podea întâi
genunchii urmată de mâin
şi, în sfârşit, nasul şi
fruntea;
b) degetele picioarelor sunt
îndoite în aşa fel încât să
fie îndreptate spre Qibla;
c) capul se încadrează între cele două mâini;
d) degetele mâinilor sunt lipite;
90
Cartea rugăciunii
e) palmele sunt lipite de podea, în schimb coatele nu trebuie să
atingă podeaua;
f) în această poziţie se spune de cel puţin trei ori Subhane
Rabbiel-a’la.
6. Imediat după aceea, rostindu-se
din nou Allahu akbar, piciorul stâng
se întinde pe podea sub noi,
degetele piciorului drept sunt răsucite
spre Qibla, realizându-se astfel
şederea. În poziţia aceasta palmele
se pun pe genunchi, având degetele
relaxate, îndreptate spre Qibla.
7. Fără a zăbovi prea mult
în poziţia aceasta, se
repetă prosternarea
(sejde), rostindu-se în
timpul mişcării Allahu
akbar (această şedere
scurtă între cele două
prosternări se numeşte
“gelsa”, adică şederea
dintre prosternări).
8. În timpul prosternării se
spune din nou, de cel puţin trei ori, Subhane Rabbiiel a’lâ, după
care se zice Allahu akbar, urmând apoi ridicarea în picioare. La
ridicarea în picioare, nu ne folosim de mâini şi nici picioarele nu le
91
Cartea rugăciunii
mişcăm din loc. Desprinderea din poziţia de prosternare se
realizează prin inversarea ordinii mişcărilor efectuate la
prosternare, adică, mai întâi este desprinsă fruntea cu nasul şi
apoi, în ordine, mâinile şi genunchii. Se revine în poziţia verticală,
fiind săvârşită astfel o unitate de rugăciune.
9. În picioare, la a doua unitate, după
Bismillah se recită sura Fatiha şi
câteva versete, după care spunând
Allahu akbar, se efectuează ruku
(înclinarea).
10. Al doilea rekat se efectuează la fel ca şi primul, cu
deosebirea că, după a doua prosternare (sejde), după ce se
rosteşte Allahu akbar, nu se realizează ridicarea în picioare, ci se
rămâne cu picioarele sub noi pentru încheierea rugăciunii, şi se
citesc următoarele:
a) Ettahiiatu, Allahumme salli, Allahumme barik şi alte
rugi, apoi se rosteşte formula de încheiere a rugăciunii Esselamu
aleikum ue rahmetullah, prima dată rotind capul spre dreapta,
apoi, repetând acelaşi lucru, spre stânga.
b) după îndeplinirea celor două unităţi sunnet de dimineaţă,
se rostesc cuvintele: „Allahume entesselam ue minkas-selamu
tebarakta iazel-gelali uel-ikram”. Apoi, în linişte, fără a mai spune
ceva, se revine în poziţia verticală, pentru a efectua fardul
92
Cartea rugăciunii
rugăciunii de dimineaţă. Aceste două unităţi se împlinesc exact
cum a fost efectuat şi sunnetul.
După terminarea rugăciunii se spune de trei ori
Estagfirullah şi se recită Aietel-kursii, după care se rosteşte de
câte treizeci şi trei de ori Subhanallah (tesbih), Elhamdulillah
(tahmid) şi Allahu akbar (tekbir), urmată de ruga (tehlil) La ilahe
illallah uahdehu la şerikelehu, lehul-mulku ue lehul hamdu ue
huua ala kulli şei’in kadir. Este bine ca acestea să fie rostite în
şoaptă.
După ce toate acestea au fost îndeplinite, urmează
momentul rugii când oamenii îşi ridică mâinile până la linia
pieptului, având palmele deschise spre cer. Aşa cum rugăciunea
are polul său (direcţia spre Kaaba), tot aşa şi rugăciunea are polul
său, bolta cerească.
În cazul rugăciunilor cu trei sau patru unităţi sunnet sau fard,
după săvârşirea celui de-al doilea rekat se recită Ettehiiatu şi
apoi se execută ridicarea în picioare pentru cel de-al treilea rekat.
La al treilea şi al patrulea rekat ale rugăciunilor sunnet, după
sura Fatiha, se citeşte o sură suplimentară sau câteva versete, iar
în cazul rugăciunilor fard, la a treia şi a patra unitate se recită doar
Fatiha, nu se mai citeşte o sură suplimentară.
La rugăciunea fard de seară se procedează la fel, adică nu
se mai recită sura suplimentară. În schimb, la rugăciunea uitr, la
fiecare din cele trei rekat, după sura Fatiha, se recită câteva
versete, după care spunând Allahu akbar, mâinile se apropie de
urechi. Se recită ambele rugăciuni kunut.
Sunneturile celor cinci rugăciuni sunt astfel.
2 - înainte de rugăciune de dimineaţă - sunnet accentuat
4 - înainte de rugăciunea de amiază - sunnet accentuat
2 - după rugăciunea de amiază - sunnet neaccentuat
4 - înainte de rugăciunea de după-amiază - sunnet
neaccentuat
2 - după rugăciunea de seară - sunnet accentuat
4 - înainte de rugăciunea de noapte - sunnet neaccentuat
93
Cartea rugăciunii
2 - după rugăciunea de noapte - sunnet accentuat
Deosebirea dintre sunnet accentuat şi sunnet neaccentuat
constă în faptul că la acestea, în momentul şederii după al doilea
rekat, după Ettehiiatu se mai recită şi rugile Allahumme salli şi
Allahume barik, apoi ne ridicăm în picioare pentru al treilea rekat.
Cum efectuează femeia rugăciunea de una singură?
Spre exemplificare, cum va împlini ea rugăciunea sunnet de
dimineaţă:
1. Se acoperă foarte bine, din creştet până în tălpi, în aşa fel
încât să nu se vadă liniile, contururile trupului. Rămân descoperite
doar faţa şi mâinile. Surele şi rugile recitate în timpul rugăciunii
sunt aceleaşi cu cele ale bărbatului care săvârşeşte rugăciunea de
unul singur. Diferenţele sunt cele de mai jos:
a. Spre deosebire de bărbaţi, care ridică mâinile la înălţimea
urechilor, femeile le ridică până la înălţimea umerilor după care îşi
leagă mâinile deasupra pieptului, punând mâna dreaptă peste
mâna stângă.
94
Cartea rugăciunii
b. La ruku’ (înclinare) nu are picioarele întinse perfect (nu stă
complet înclinată la 90 de grade ci cât mai aproape de 90 de
grade).
c. La semişedere se aşează direct pe şezut având picioarele
scoase în partea dreaptă.
Uagib-urile (necesităţile) rugăciunii
Aceste cerinţe obligatorii sunt:
1. Recitarea surei Fatiha şi a minim trei versete dintre cele
mai scurte.
2. Recitarea surei Fatiha înainte de versete.
3. Şederea scurtă (primul teşehhud) după al doilea rekat.
Ultima şedere este fard (impusă).
4. La sejde (prosternare) se atinge podeaua cu nasul şi cu
fruntea împreună.
5. Recitarea rugii Ettehiiatu la fiecare şedere şi a nu întârzia
cu ridicarea pentru cele cu trei rekat.
95
Cartea rugăciunii
6. În finalul rugăciunii a se rosti cuvintele: Esselamu aleikum
ue rahmetullah în partea dreaptă; în partea stângă este sunnet.
7. La sfârşitul celui de al treilea rekat al rugăciunii uitr a se
rosti rugile kunut.
8. Recitarea rugăciunilor cu voce tare de către imam la
rugăciunile de dimineaţă, de vineri, terauih (în serile lunii
Ramadan), uitr şi, de asemenea, la primele două rekaturi ale
rugăciunilor de seară şi de noapte.
9. De asemenea, este uagib recitarea rugăciunilor cu voce
şoptită (joasă) de către iman şi de cel care săvârşeşte rugăciunea
de unul singur, la rugăciunile fard de amiază şi de după amiază şi
la al treilea rekat a rugăciunii de seară, la al treilea şi al patrulea
rekat al rugăciunii de noapte. Cel care efectuează rugăciunea de
unul singur poate să recite atât cu voce tare, cât şi cu voce înceată
ceea ce imanul recită, obligatoriu, cu voce tare.
10. La fiecare poziţie de rugăciune sugiud, ruku, gelse
s.a.m.d, se aşteaptă atât cât să se zică cel puţin o singură dată
“subhane rabbiel-azim” la ruku şi “subhane rabbiel-ala” la sejde.
- Este uagib ca să se facă Tekbir-i teşrik (rostirea
următoarelor cuvinte: Allahu akbar, Allahu akbar, la ilahe
illellahu uellahu akbar. Allahu akbar ue lillahil hamd) începând
cu rugăciunea de dimineaţă a zilei de ajun de sărbătoare, până la
rugăciunea de după amiază a celei de a patra zi a sărbătorii jertfei
care totalizează astfel 23 rekâturi de rugăciune fard.
- Sejdetu sehu (prosternarea în caz de eroare sau uitare).
Atunci când cineva, intenţionat sau fără voia sa, nu îndeplineşte un
fard (un element obligatoriu) al unei rugăciuni, ruga lui nu are
valoare. Atunci când este vorba de un uagib omis neintenţionat.
trebuie să facă neapărat prosternarea pentru omisiune (sejdetu
sehu). Cineva care în mod voit nu efectuează sejdetu sehu sau
intenţionat nu a îndeplinit una din obligaţiile rugăciunii să repete
acea rugăciune.
La o rugăciune este suficient să se facă o singură dată
sejdetu sehu, chiar dacă în cadrul acelei rugăciuni au existat mai
multe situaţii care fac necesară efectuarea acestei prosternări. În
96
Cartea rugăciunii
cazul unor omisiuni ale imanului, trebuie să facă sejdetu sehu şi
cei care efectuează rugăciunea după el. În caz că cineva din
adunare are asemenea greşeli, atunci acesta nu este nevoit să
facă sejdetu sehu de unul singur. Sejdetu sehu se efectuează în
felul următor: Se recită din nou Ettehiiatu, după care se roteşte
capul într-o parte şi se dă salutul cunoscut (Esselamu aleikum ue
rahmetullah), apoi se efectuează două prosternări (sejde). Apoi,
stând în genunchi se recită Ettehiiatu, Allahumme salli şi
Allahumme barik şi astfel se întregeşte rugăciunea dorită. Sejdetu
sehu se poate efectua atât rotind capul şi în dreapta şi în stânga,
cât şi într-o singură parte sau fără a saluta deloc.
Situaţiile care determină efectuarea Sejde-i sehu
A se ridica în picioare, din greşeală, în loc să stea jos şi
invers, a sta jos în loc de a se ridica în picioare. Recitarea
rugăciunilor încet, în loc de recitarea lor cu voce tare şi recitarea
rugăciunilor cu voce tare, când, de fapt, ele trebuiau recitate încet.
În loc de rostirea unei rugi obişnuite, se recită sure din Coranul cel
Sfânt şi invers, în loc de recitarea unor sure din Coranul ce Sfânt
este rostită o rugă (dua) obişnuită. Astfel, în loc să se recite sura
Fatiha, se rosteşte ruga Ettehiiatu şi invers, în loc să se rostească
Ettehiiatu, se recită sura Fatiha. În acest exemplu din urmă se
consideră că sura Fatiha a fost omisă. Alte situaţii, a da salutul
înainte ca rugăciunea să fie terminată, recitarea unor versete la al
treilea şi al patrulea rekat a rugăciunilor fard, unde, după cum se
ştie se recită doar sura Fatiha sau nerecitarea unei sure
suplimentare după sura Fatiha la primul şi al doilea rekat. A nu
efectua tekbir-ul la rugăciunile de sărbători. A nu rosti rugă “kunut”
la rugăciunea uitr.
Sejde-i tilauet (Prosternare de recitare al Coranului cel
Sânt). În Coranul cel Sfânt există paisprezece versete care
determină efectuarea prosternării. Cel care citeşte sau ascultă un
asemenea verset, chiar dacă nu-i înţelege sensul, este obligat
(uagib) să efectueze prosternarea. Cel care copiază aceste
97
Cartea rugăciunii
versete sau se străduieşte să înveţe cum se citesc acestea nu are
obligaţia de a efectua prosternarea decât o singură dată.
După efectuarea abluţiunii se stă în picioare cu faţa spre
Qibla, se spune Allahu akbar, după care se execută direct
prosternarea (sejde). Se rosteşte de trei ori Subhane rabbiel-a’la,
apoi zicând Allahu akbar se revine în poziţia verticală, care
înseamnă şi sfârşitul acestei prosternări. Dar, înainte de toate, la
început trebuie făcută intenţia de a efectua sejde-i tilauet. Fără niet
(intenţia) această prosternare nu este primită.
Dacă un asemenea verset este recitat în timpul rugăciunii,
se efectuează imediat un sejde (prosternare) după care se revine
în poziţia verticală, continuându-se recitarea. Cel care îndeplineşte
rugăciunea în adunare, chiar dacă nu aude recitarea de către
imam a unui asemenea verset, totuşi o efectuează, împreună cu
grupul, deoarece el trebuie să facă ce face imamul iar citirea
imamului este şi citirea lui.
Sejdetu şukr este la fel ca sejdetu tilauet. Este bine
(mustehab) ca cineva în semn de recunoştinţă faţă de Allah
Preaînaltul, pentru realizările într-un domeniu oarecare sau pentru
că a scăpat dintr-un necaz, să efectueze prosternarea de
mulţumirea (sejdetu şukr).
Sunnet-urile rugăciunii
1. Bărbaţii ridica mâinile până în dreptul urechilor.
2. A pune mâna dreaptă peste mâna stângă sub buric la
bărbaţi şi pe piept la femei.
3. A recita Subhaneke după ce se spune Allahu akbar.
4. Rostirea sintagmei E’uzu billahi mineş-şeitanir-ragim
de către imam sau de către cel care săvârşeşte rugăciunea de
unul singur.
5. A spune Bismila înaintea capitolului Fatiha la fiecare
unitate şi a spune “Amin” după terminarea ei şi apucarea cu
degetele răsfirate a rotulei de la genunchi având spatele şi capul
pe aceeaşi linie.
98
Cartea rugăciunii
6. A spune de trei ori Subhane rabbiel-azim la ruku
(înclinare).
7. A spune de trei ori Subhane rabbiel-’ala la sejde
(prosternare).
8. A întoarce capul spre dreapta şi spre stânga atunci când
se încheie rugăciunea.
9. A rosti semi’allahu lime hamideh, în timpul ridicării din
înclinare (ruku).
10. A rosti Rabbena ue lekel-hamd, în poziţia verticală.
11. A spune Allahu akbar atunci când ne înclinăm pentru
ruku şi sejde şi când ne îndreptăm din prosternare (sejde).
12. Imamul să spună cu voce tare formulele schimbării de
poziţie pentru ca cei din spatele lui să ştie ce urmează să facă.
13. Când se execută prosternarea mai întâi ating pământul
genunchii, apoi mâinile, apoi capul (creştetul şi nasul) iar la
ridicarea către “kiam” se face invers ordinii sus amintite.
14. La “şedere” bărbatul să stea pe laba piciorului stâng,
având laba piciorului drept pe partea dreaptă de parcă şi-ar înfigeo
în pământ. Femeia se aşează pe şezut, scoţându-şi picioarele pe
partea dreaptă a ei. La şedere, în timp ce se citeşte “Ettahiatu” se
ridică degetul arătător de la mână când ajungem la “Eşhedu en la
ilahe...” şi se lasă jos la “illa Allah”
15. În poziţia stând în picioare (kiam), distanţa dintre cele
două călcâie să fie de patru degete şi la prosternare (sejde) să fie
lipite.
- Cei care efectuează rugăciunea după imam, nu mai recită
sura Fatiha şi sura suplimentară aceştia recită doar
Subhaneke.
16. După Ettehiiatu, se mai citesc rugiile Allahumme salli şi
Allahumme barik la ultima şedere.
17. După “Salati-Ibrahimie” se fac rugi din versetele coranice
sau din relatările autentice.
99
Cartea rugăciunii
Fapte care contribuie la perfecţiunea rugăciunii
1. La Qiam a privi în locul unde se efectuează prosternarea.
2. La Ruku a privi în vârful picioarelor.
3. La şedere a avea privirea aţintită asupra genunchilor.
4. La ruku (înclinare) să se pună palmele pe genunchi,
având degetele răsfirate.
5. În timpul înclinării (ruku) capul şi gâtul să fie pe aceeaşi
linie.
6. A-şi închide gura cu dosul palmei, în cazul în care cască
în timpul rugăciunii.
7. În timpul prosternării (sejde), bărbaţii nu-şi ating
abdomenul cu coatele sau cu picioarele.
8. Atunci când se recită Ettehiiatu mâinile se ţin pe genunchi,
degetele fiind unite şi bine întinse, cu vârfurile îndreptate spre
Qibla. Degetele rămân în poziţia respectivă fără să fie mişcate sau
îndoite.
9. Întoarcerea capului spre dreapta şi spre stânga pentru
încheierea rugăciunii.
10. A privi vârfurile umerilor atunci când se dă salutul.
Faptele condamnabile (mekruh) din timpul rugăciunii
Sunt acele fapte pe care cel care le face nu i se strică
rugăciunea ci numai i se consideră ca fiind neîntregită.
1. A omite intenţionat un uagib (necesar) al rugăciunii (a nu
recita Fatiha sau câteva versete etc ...)
2. A omite intenţionat un sunnet (lucru preferabil) - a nu
recita Subhaneke, a nu spune pomenirile de 3 ori la ruku şi sugiud)
3. La fard a repeta intenţionat într-un singur rekat (unitate)
doar un capitol sau la al doilea rekat. La rugăciunea sunnet nu
este condamnabil.
4. A avea o recitare dezordonată:
5. A te preocupa aranjarea hainelor.
6. A te uita împrejur.
100
Cartea rugăciunii
7. A începe rugăciunea ştiind bine că nu poate rezista prea
mult fără să meargă la toaletă.
8. A închide ochii.
9. A face rugăciunea în spatele unui rând incomplet.
10. A face rugăciunea având în faţă un om care stă cu faţa
la noi, fotografii, sau picturi cu vietăţi sau tot ce are flacără sau
tăciune.
11. A te uita către cer.
12. A nu folosi vreun semn în faţă dacă în locul unde se face
rugăciunea există posibilitatea ca unele persoane să treacă.
Semnul poate fi orice lucru pus în faţă, pentru ca oamenii să nu
treacă printre el şi locul prosternării. “Semnul” imamului este şi
“semnul” celor care fac rugăciunea împreună cu el.
13. A efectua rugăciunea în preajma unor lucruri distractive,
în sunetele muzicii sau când se află în apropierea unor mărfuri
expuse care îi fac poftă.
14. A atinge cu coatele pământul la prosternare.
15. A îndrepta degetele de la mâini sau picioare în timpul
rugăciunii la înclinare sau prosternare.
Situaţii când este obligatoriu întreruperea rugăciunii
1. Când cineva strigă după ajutor, pentru salvarea unei vieţi
de la înec, incendiu etc.
2. Când vedem un furt.
3. Dacă rugăciunea nu este fard şi ne strigă unul dintre
părinţi.
Fapte ce strică rugăciunea
- a spune un cuvânt ce nu aparţine de rugăciune sau chiar şi
neintenţionat.
- a te ruga pentru lucruri lumeşti (ex. bani, maşini etc).
- a saluta - Esselamu Aleikum.
- răspunsul la salutul islamic, chiar şi fără să-ţi dai seama
101
Cartea rugăciunii
sau ai strânge mâna celui care te salută
- mişcările multiple (mai mult de trei ori în acelaşi loc într-o
singură unitate de rugăciune)
- îndreptarea pieptului într-altă direcţie decât Qibla (în cazul
în care facem rugăciunea dar nu ştim precis direcţia şi apoi vine
cineva de încredere şi ne îndreaptă către direcţia corectă, mă
îndrept în timpul rugăciunii continându-mi-o fără nici o recuperare).
- a mânca şi a bea orice din afara gurii, indiferent de
cantitate.
- a înghiţi ce a rămas printre dinţi şi acestea la un loc
depăşesc mărimea unui bob de năut
- dregerea vocii fără motiv
- a ofta, a spune Ah... sau Oh... fără motiv
- a alege versete prin care să le răspundeţi celor care vă
întreabă
- când se termină perioada mesh-ului precum şi scoaterea
mest-ului de pe picior
- leşinul, nebunia, somnul în timpul rugăciunii
- pierderea abluţiunii
- dezvelirea locurilor ce trebuiesc acoperite
- a râde (strică şi valabilitatea abluţiunii)
Situaţiile scuzabile (mubah) de părăsire a rugăciunii
1. Pentru a omorî un animal care eventual ne-ar putea face
rău.
2. Pentru a prinde un animal scăpat.
3. Pentru a salva de lupi turma.
4. Pentru a lua o mâncare care a dat pe foc.
5. Mai poate părăsi rugăciunea atunci când cineva nu se mai
poate abţine de la a nu se duce la toaletă.
102
Cartea rugăciunii
Rugăciunea în grup
Se numeşte rugăciune în grup dacă este alcătuită din cel
puţin doi credincioşi, dintre care unul este imamul. Este o
îndatorire sunnet pentru bărbaţi de a efectua fard-urile celor cinci
rugăciuni în adunare, împreună cu ceilalţi credincioşi. Pentru a
săvârşi rugăciunile de vineri şi de sărbători în grup este fard (o
obligaţie impusă). În Hadisuri se subliniază faptul că răsplata
(seuap) pentru rugăciunile împlinite în adunare este mult mai
mare. Profetul nostru (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
lui!) spune: „Răsplata pentru o rugăciune împlinit în grup este de
douăzeci şi şapte de ori mai mare decât rugăciunea împlinită de
unul singur”, iar în alt loc spune: „Dacă cineva îşi face abluţiunea
aşa cum se cuvine şi îşi îndreptă paşii spre moschee pentru a-şi
face rugăciunea în grup, Allah Preaînaltul, pentru fiecare pas făcut
îl răsplăteşte cu un seuap şi, de asemenea, pentru fiecare pas
făcut îi şterge câte un păcat din evidenţele Sale, înălţându-l cu un
grad în rang în Rai”.
Rugăciunea săvârşită în grup asigură şi garantează unitatea
şi solidaritatea între musulmani. Sporeşte, întăreşte relaţiile de
stimă şi dragoste între aceştia. Indivizii acelei comunităţi se
întâlnesc şi discută între ei anumite chestiuni care interesează
toată comunitatea, află care musulmani sunt într-o situaţie dificilă,
care dintre ei sunt bolnavi şi găsesc împreună căile de rezolvare
ale acestor probleme. Comunitatea (Gemata) este cea mai
frumoasă expresie a faptului că musulmanii sunt un trup şi un
suflet.
Nu este obligatoriu ca cineva bolnav, cineva atins de
paralizie, un şchiop, un bătrân sau un orb să facă rugăciunea în
grup.
Se numeşte “imam” persoana după care se efectuează
rugăciunile în grup; el conduce rugăciunea săvârşită de mai mulţi
musulmani adunaţi laolaltă.
103
Cartea rugăciunii
Însuşirile unui imam (conducătorul de rugăciuni)
Pentru a fi imam trebuie îndeplinite şase condiţii. Nu este
primită rugăciunea efectuată după un imam despre care se ştie că
nu îndeplineşte măcar una din aceste condiţii. Aceste condiţii sunt:
1. Să fie musulman drept-credincios.
2. Să fie o persoană majoră trecută de vârsta pubertăţii.
3. Să fie în deplinătatea facultăţilor mintale, să fie un om
sănătos la minte. Nu poate fi imam un beţiv şi un debil mintal.
4. Să fie de sex bărbătesc. O femeie nu poate fi imamul
bărbaţilor.
5. Să poată psalmodia corect cel puţin sura Fatiha şi un
verset. Nu poate fi imam cineva care nu a reuşit să memoreze un
verset sau, chiar dacă l-a memorat, nu reuşeşte să-l recite, corect
şi curgător acel verset (reguli de citire).
6. Să nu fie handicapat fizic. Cineva care are vreun
handicap, deficienţe fizice nu poate fi imamul acelora care n-au
asemenea defecte.
Imamul trebuie să recite corect Coranul cel Sfânt. Recitarea
frumoasă este egală cu recitarea corectă, pronunţând corect
cuvintele versetelor. Nimeni nu trebuie să efectueze rugăciunea
după un imam care nu acordă importanţa cuvenită acestor condiţii.
Cei care sunt vrednici de a fi imami sunt aceia care au cele
mai temeinice cunoştinţe religioase. În cazul când sunt doi
aspiranţi la funcţia de imam, cu acelaşi nivel de pregătire
religioasă, cel care recită cel mai bine Coranul cel Sfânt devine
imam. Dacă nici acest criteriu nu-i poate departaja, atunci se ia în
calcul evlavia, pioşenia acelor persoane. Cel care este mai
cucernic va fi numit imamul comunităţii respective. Dacă şi acest
criteriu nu este suficient pentru departajarea acestora, atunci cel
mai în vârstă este ales imam.
Este mekruh (condamnabil) să fie imam un stricat, un
depravat. Un imam niciodată nu lungeşte rugăciunea şi slujba
în aşa fel încât să-i plictisească şi să-i irite pe musulmanii
adunaţi la moschee.
104
Cartea rugăciunii
Este mekruh (condamnabil) ca femeia, de una singură, să
efectueze rugăciunea în grup, cu bărbaţii.
În cazul când există o singură persoană la rugăciune, atunci
imamul îl trece pe acesta în dreapta sa şi aşa conduce rugăciunea.
Dar dacă sunt prezente, pentru rugăciune, minimum două
persoane, atunci imamul trece în faţa acestora pentru a conduce
rugăciunea. Nu este recomandat ca bărbaţii să efectueze
rugăciunea după o femeie sau după un copil.
Imediat în spatele imamului se formează şirul (rândul)
bărbaţilor, apoi cel al copiilor şi, în sfârşit, ultimul şir este al
femeilor.
Cel care săvârşeşte rugăciunea stând în picioare este
permis să-l urmeze pe cel care săvârşeşte rugăciunea stând jos
(şezând). Un localnic poate să-şi facă rugăciunea după un imam
călător. Cel care împlineşte o rugăciune fard nu-l poate urma pe
cel care împlineşte o rugăciune sunnet (benevolă), însă acesta din
urmă poate să-l urmeze pe cel care face o rugăciune fard.
Cineva care a aflat ulterior că a săvârşit rugăciunea după un
imam care nu avea abluţiunea, atunci acela este dator să repete
acea rugăciune.
Dacă cineva întârzie la rugăciune şi nu reuşeşte să facă
ruku (înclinare) împreună cu imam, atunci se consideră că acesta
nu a executat rekatul (unitate de rugăciune) cu imamul. Cel care
vine atunci când imamul execută ruku (înclinarea), imediat face
intenţia şi zicând Allahu akbar începe rugăciunea. Execută
înclinarea (ruku) şi-l ajunge din urmă pe imam. În caz că este în
contratimp cu imamul, în sensul că, dacă imamul se ridică din
înclinare şi el de-abia se înclină, atunci înseamnă că nu s-a
efectuat acel rekat.
Este mekruh tahrimen (aproape haram) atunci când cineva
execută înaintea imamului ruku (înclinarea) şi sejde (prosternarea)
sau ridicarea din înclinare sau prosternare, iar dacă o face
intenţionat i se strică rugăciunea. Ruperea rândurilor după
rugăciunile obligatorii (fard) este permisă, adică la voia fiecăruia.
Cel care împlineşte cele cinci rugăciuni în fiecare zi, în grup
105
Cartea rugăciunii
(împreună cu gema’at-ul) va fi recompensat cu răsplata (seuap)
celor care ar fi săvârşit rugăciunea cu profeţii (pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra lor!)
Mărimea răsplăţii pentru săvârşirea rugăciunilor în grup este,
în mare măsură, şi în funcţie de modul în care a fost primită
rugăciunea imamului.
În cele patru cărţi sfinte, pentru a-i caracteriza pe cei care îşi
abandonează fără nici un motiv plauzibil comunităţile lor, sunt
folosite cuvintele afurisit şi blestemat.
Trebuie să facem tot posibilul să efectuăm cele cinci
rugăciuni în adunare, împreună cu comunitatea din care facem
parte.
Condiţiile ce trebuiesc îndeplinite pentru a putea săvârşi
rugăciunea după imam
Aceste condiţii sunt în număr de opt:
1. La debutul rugăciunii, înainte de tekbir (a rosti Allahu
akbar) trebuie făcută intenţia de a săvârşi rugăciunea.
2. Călcâiul celor din primul şir trebuie să fie în spatele
călcâiului imamului.
3. Imamul şi grupul trebuie să efectueze aceeaşi rugăciune
fard (impus).
4. Între imam şi primul rând al bărbaţilor nu trebuie să fie
intercalat un rând al femeilor.
5. Spaţiul între imam şi primul rând al bărbaţilor nu trebuie
să fie mai mare decât o fâşie de apă, pe care ar putea să treacă o
barcă sau mai mare decât un drum, pe care ar putea să treacă o
căruţă.
6. Nu trebuie să existe vreun perete între imam şi primul
rând, care să împiedice ca imamul să fie văzut sau auzit.
7. Imamul nu poate să conducă rugăciunea călare pe un
animal şi ceilalţi pe jos şi invers, imamul pe jos şi ceilalţi călare.
8. Dacă grupul este compus din două persoane (imamul plus
încă o persoană), atunci acea persoană se aşează în partea
106
Cartea rugăciunii
dreaptă a imamului, pe aceeaşi linie cu acesta. Este mekruh să
stea în partea stângă sau în spatele lui. Rugăciunea acestuia va fi
valabilă dacă călcâiul lui nu este înaintea călcâiului imanului. Dacă
un grup este alcătuit din mai mult de două persoane, atunci aceste
persoane stau în spatele imamului.
Deşi rugăciunea este condusă de imam, rugăciunea se
efectuează ca în cazul când s-ar efectua de unul singur. Totuşi
există următoarea deosebire: atunci când se stă în picioare,
adunarea nu recită nimic, tace, chiar dacă imamul recită în gând
sau cu voce tare (în şcoala Şafi’i recită Fatiha, şi grupul în gând,
cu imamul). Adunarea recită Subhaneke doar în primul rekat.
Adunarea spune amin, după ce imamul termină de recitat cu voce
tare sura Fatiha. Atunci când se revine din înclinare (ruku), imamul
spune Semi’allahu limen hamideh, iar adunarea rosteşte doar
cuvintele Rabbena ue lekel hamd. Apoi, spunând Allahu akbar,
grupul împreună cu imamul, efectuează prosternarea (sejde). La
înclinare (ruku), la prosternare (sejde) şi în timpul şederii adunarea
recită rugăciunile aşa cum se face acest lucru atunci când se
efectuează rugăciunea de unul singur. În luna Ramadan,
rugăciunea uitr se efectuează în grup.
Rugăciunea unuia care se alătură imamului
În raport cu momentul alăturării cuiva la o rugăciune, în
adunare (cu imam), există patru situaţii în care se poate afla: de
mudrik, muktedi, mesbuk şi de lahik.
Mudrik este cel care face tekbir-ul - formula de începere a
rugăciunii - (Allahu akbar) împreună cu imamul.
Muktedi este numele celui care a ajuns la rugăciune după
rostirea imamului a tekbirului, dar în primul rekat.
Mesbuk este numele celui care nu prinde primul rekat.
Lahik este cel care face tekbir-ul împreună cu imamul, dar,
după aceea, din cauza unor situaţii independente voinţei lui
(anularea valabilităţii abluţiunii), este nevoit să abandoneze
rugăciunei, dar care, după îndepărtarea acelui impediment, se
107
Cartea rugăciunii
alătură din nou la rugăciune. El îşi continuă rugile ca la început,
făcând doar tekbir-ul de înclinare şi de prosternare, fără să recite
rugăciunile de debut. Rugăciunea lui este considerată ca o
rugăciune efectuată în grup (după imam), doar dacă pe timpul
întreruperii rugăciunii nu a discutat despre cele lumeşti. Este
necesar ca imediat după ieşirea din moschee, acesta să-şi
reînnoiască abluţiunea, în caz contrar, dacă întârzie prea mult, se
pierde valabilitatea rugăciunii împlinite în grup.
Masbuk, adică cel care nu a prins primul rekat, efectuează
şi celelalte rekat-uri, pe care nu a apucat să le săvârşească cu
imamul, după ce imamul pune capăt rugăciunii, dând selam-ul
cunoscut, în dreapta şi în stânga.
Recitările se fac în funcţie de ce a pierdut din rugăciune;
adică dacă a pierdut unităţi la care se citeşte Fatiha şi câteva
versete el va trebui să le recite în funcţie de ce rekat va face.
Şederile se fac la fiecare 2 unităţi şi la sfârşitul rugăciunii.
Exemplu: cineva a apucat ultimul rekat de la rugăciunea de
seară. După formula de încheiere a imamului se scoală în picioare
pentru a face primul rekat pierdut recitând astfel: “Subhaneke,
Fatiha şi câteva versete apoi Ruku şi două prosternări. După ce
face a doua prosternare, rămâne la prima şedere citind Ettehiiatu.
Apoi se scoală, recită Fatiha şi câteva versete, face ruku, 2
prosternări şi execută ultima şedere la care citeşte: Ettehiiatu, Sali,
barik şi îşi încheie rugăciunea.
Lucruri pe care dacă nu le execută imamul, nu le face
nici grupul
La rugăciunea uitr, în luna Ramadan:
1. Dacă imamul nu recită ruga kunut, n-o recită nici
adunarea.
2. La rugăciunile de sărbători, dacă imamul nu face tekbirurile
(Allahu akbar), atunci nici adunarea nu le face.
La rugile de patru unităţi.
108
Cartea rugăciunii
1. Dacă imamul nu şade după al doilea rekat, atunci nici
adunarea nu stă jos.
2. La un verset de prosternare, dacă imamul nu efectuează
prosternarea (sejde), atunci nici adunarea nu face sejde.
Dacă imamul nu face sejde-i sehu (prosternare pentru
omisiune, uitare), nici adunarea nu îndeplineşte acest lucru.
Lucruri pe care, chiar dacă le face imamul,
grupul (gema’at) nu le îndeplineşte
1. Dacă imamul efectuează mai mult de două prosternări,
grupul face doar două.
2. Dacă imamul face mai mult de trei ori tekbir-ul într-un
rekat, la rugăciunea de sărbătoare, adunarea se opreşte după al
treilea tekbir.
3. Tot aşa, dacă imamul face mai mult de patru tekbir-uri la
rugăciunea de înmormântare, grupul face doar patru tekbir-uri.
4. Dacă imamul se ridică în picioare pentru al cincilea rekat,
adunarea nu-l urmează, îl aşteaptă şi în finalul rugăciunii salută
împreună.
Rugăciunea de vineri
Allah Preaînaltul a poruncit ca ziua de vineri să fie ziua
sfântă a săptămânii pentru musulmani. Este porunca lui Allah
Preaînaltul ca în ziua de vineri, la prânz, musulmanii să
împlinească rugăciunea de vineri.
Allah Preaînaltul, prin intermediul versetelor nouă şi zece
cap. Gium`a a poruncit : „O, voi cei care credeţi! Când sunteţi
chemaţi vineri la rugăciune, mergeţi în grabă la pomenirea lui Allah
şi lăsaţi la o parte negoţul. Aceasta este mai bine pentru voi. Dacă
aţi şti. Când rugăciunea a fost împlinită, răspândiţi-vă pe pământ şi
căutaţi harul lui Allah şi amintiţi-L mult pe Allah pentru ca să fiţi
mântuiţi!”
După rugăciune cine doreşte se duce la lucru, cine doreşte
109
Cartea rugăciunii
rămâne în moschee, să recite Coranul cel Sfânt sau să se roage.
Profetul nostru (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
lui!) în diferite Hadisuri Autentice spune: „Dacă cineva face
abluţiunea aşa cum se cuvine şi apoi se duce la rugăciunea de
vineri, păcatele lui de o săptămână vor fi iertate şi pentru fiecare
pas va primi o răsplată (seuap)”.
- dacă cineva, fără nici un motiv, nu împlineşte trei rugăciuni
de vineri, atunci Allah Preaînaltul îi pune pecete pe inima lui, adică
încetează de a-i mai face bine.
- există un moment după rugăciunea de vineri, în care orice
rugă făcută de musulmani este împlinită.
Vinerea nici iadul (Gehennem) nu este chiar atât de fierbinte.
Adam (Allah să-l aibă în mila Sa!) a fost creat vinerea şi tot în
această zi a fost trimis în Paradis şi tot în zilele de vineri cei din rai
îl vor vedea pe Allah Preaînaltul.
Pentru ca rugăciunea de vineri să fie valabilă trebuie
respectate şapte condiţii de efectuare a acestei rugăciuni
1. A săvârşi rugăciunea într-o localitate.
2. A săvârşi rugăciunea cu aprobarea preşedintelui statului
sau a guvernatorului iar Hatib-ul (predicatorul) poate fi desemnat
de aceştia .
3. Timpul rugăciunii de vineri este acelaşi cu timpul
rugăciunii de amiază.
Este haram ca în predică să se spună vorbe fără rost, a
vorbi de lucruri nedemne, a bârfi. Este sunnet ca predica (hutba)
să fie cât mai scurtă, cât mai concisă. A o lungi este mekruh
(condamnabil).
5. Rostirea predicii care trebuie să fie înainte de rugăciune.
6. Să fie cel puţin unul care să asculte predica şi minim trei
în spatele imamului la rugăciune.
7. Porţile moscheilor să fie deschise pentru toată lumea.
110
Cartea rugăciunii
Pentru cine este obligatoriu
1. Să fie locuitorul acelui oraş sau sat. Rugăciunea de vineri
nu este fard (obligatoriu) pentru călători.
2. Să fie sănătos. Nu este impus, obligatoriu (fard) pentru
bolnavi.
3. Să fie liber.
4. Să fie de sex bărbătesc. Nu este fard (impus) pentru
femei.
5. Să nu fie orb. Pentru acesta nu este fard (obligatoriu)
săvârşirea) rugăciunii de vineri, chiar dacă acesta poate să ajungă
la moschee ajutat de cineva.
6. Să se poată deplasa singur. Rugăciunea de vineri nu este
impusă (fard) nici pentru şchiopi.
7. Să nu fie sub ameninţarea unui duşman, a unui tiran.
Cum se efectuează rugăciunea de vineri?
﴾ O, voi cei care credeţi! Când se cheamă la Rugăciune [As-
Salat], în ziua de vineri, grăbiţi-vă la pomenirea lui Allah şi lăsaţi
negoţul! Aceasta este mai bine pentru voi, dacă [voiţi să] ştiţi. ﴿
[Coran 62:9]
Cum se ajunge la moschee se intră cu piciorul drept şi se
caută un loc cât mai în faţă, însă fără a înghesui oamenii. În timpul
rugăciunii, cei care sunt cei mai în faţă, aceştia primesc cele mai
multe răsplăţi.
1. După ce se termină prima chemare la rugăciune se
efectuează sunnetul de patru rekat al rugăciunii de vineri. Aceste
patru unităţi sunt benevole.
2. Apoi, se face a doua chemare la rugăciune după care se
ţine predica care este compusă din două părţi.
3. După predică se face ikamet (chemarea la începerea
rugăciunii), după care toţi cei prezenţi se aliniază şi săvârşesc în
grup urmându-l pe imam fard-ul rugăciunii de vineri, format din
111
Cartea rugăciunii
două rekaturi.
4. Apoi, după efectuarea fard-ului rugăciunii de vineri se
împlineşte sunnet patru rekaturi ale rugăciunii de vineri. Modul de
efectuare al acestui sunnet este la fel ca primul sunnet al
rugăciunii de amiază.
5. După aceea se efectuează rugăciunea benevolă zuhru
ahir (ultima amiază). Modul de săvârşire al acestei rugăciuni este
la fel cu cel al fard-ului rugăciunii de amiază.
6. Apoi, se efectuează o rugăciune sunnet (benevol) de
două rekat al rugăciunii de amiază.
Sunnet-urile zilei de vineri
1. A face abluţiunea generală (gusl) în ziua de vineri (după
răsăritul soarelui până la începutul predicii de vineri).
2. A-şi tunde părul. A-şi aranja barba şi a-şi tăia unghiile. A
se îmbrăca curat.
3. A merge cât se poate de devreme la rugăciunea de vineri.
4. A nu se înainta spre primele rânduri sprijinindu-se pe
umerii celorlalţi enoriaşi şi înghesuindu-i.
5. A nu trece prin faţa celui care efectuează rugăciunea în
moschee.
6. A nu vorbi absolut deloc, după ce predicatorul sa urcat în
minbar (amvon) şi a nu se răspunde la provocări.
7. A rămâne în moschee şi a se ruga până la rugăciunea de
după amiază, deoarece în acest răstimp este un ceas în care Allah
răspunde tuturor rugilor.
8. A face multe Saluturi Profetului.
9. A recita Coranul cel Sfânt, cu deosebire cap. Kahf
(Peştera).
10. Să dea pomană (sadaka).
11. A vizita părinţii sau neamurile.
112
Cartea rugăciunii
Rugăciunile de sărbători
În Islam există două mari sărbători pe an. Acestea sunt:
În prima zi în Şauual este prima zi a sărbătorii Postului, iar
pe zece Zilhige este sărbătoarea ofrandei. În aceste două zile este
uagib pentru bărbaţi, efectuarea a două rekat de rugăciune, după
răsăritul soarelui.
Modalitatea de săvârşire a rugăciunilor de sărbători este
aceeaşi. Predica este sunnet (benevolă) şi se rosteşte după
săvârşirea rugăciunii. Este mustehab (de dorit) ca înainte de
rugăciunea Postului să se mănânce curmale sau dulciuri, să se
facă abluţiunea generală (gusl), să se folosească misuak pentru
spălarea dinţilor, să se îmbrace cu cele mai bune obiecte de
îmbrăcăminte, să se dea de pomană (Pomana fitra), iar în drum
spre moschee să se rostească tekbir-ul (Allahu akbar).
Este mustehab ca înainte de sărbătoarea Ofrandei să nu se
mănânce nimic, iar după rugăciune să se mănânce la început
carnea unui animal sacrificat, iar în drum spre moschee să se
rostească cu voce tare tekbir-ul. Rugăciunea de sărbători este de
două rekaturi şi se efectuează numai în grup, împreună cu ceilalţi
credincioşi ai comunităţii.
Pomana Fitra
Este pomana pe care o dau cei bogaţi săracilor ca o “danie a
trupului”. Capul familiei are datoria ca măcar odată pe an, mai ales
înaintea sărbătorii Postului să dea atât pentru el cât şi pentru
familia lui această pomană. Este bine ca aceasta să fie dată
săracilor cu cinci sau zece zile înainte de sărbătoare astfel ca
săracul să se poată bucura şi el de sărbătoare. Iată câteva relatări
ce vorbesc de Pomană:
• daţi pomana Fitra înainte de a vă duce la rugăciunea
de Sărbătoare.
• Pomana face ca Postul să fie primit.
• Pomana scapă pe om de chinurile mormântului.
113
Cartea rugăciunii
Această pomană nu se dă celor bogaţi, celor care nu sunt
musulmani sau părinţilor lor, copiilor şi soţiei deoarece el are
obligaţia de ai întreţine pe aceştia. Este permis ca un sărac să
primească de la mai mulţi oameni pomană. Suma care trebuie
dată este anunţată în fiecare an de către Muftiatul Cultului
Musulman sau de către organele competente.
Cum se efectuează rugăciunea de sărbători
1. În primul rând se face intenţia (niet), apoi imamul rosteşte
Allahu akbar îşi ridică mâinile la urechi, atunci şi adunarea îl
urmează pe imam, spunând şi ea Allahu akbar şi îşi ridică mâinile
precum o rugăciune normală. După acest prim Tekbir adunarea
recită cu imamul încet ruga Subhaneke.
2. Imediat după recitarea rugii Subhaneke, imamul, cu voce
tare şi adunarea încet spun Allahu akbar, îşi ridică mâinile până la
urechi şi apoi le lasă pe lângă corp. Totul se repetă încă de două
ori, cu singura deosebire că a treia oară mâinile se împreunează
normal ca pentru rugăciune. Deci, de două ori mâinile sunt lăsate
să cadă pe lângă corp, iar a treia oară ele sunt împreunate
dedesubtul ombilicului. În această poziţie imamul spune în gând
Euzu-Besmele şi apoi recită cu voce tare cap. Fatiha şi încă un
capitol sau câteva rânduri. În acest timp adunarea nu recită nimic
ci numai ascultă. Imediat după recitare, imamul efectuează ruku
(înclinarea) şi apoi prosternarea (sejde), după care se revine în
poziţie verticală.
3. La al doilea rekat, imamul spune în gând Besmele, apoi
recită cu voce tare sura Fatiha şi încă o sură sau câteva versete.
Imediat după recitare, imamul cu voce tare, iar adunarea, încet,
rostesc de trei ori Allahu akbar, de fiecare dată ridicând mâinile la
urechi, apoi fiind lăsate pe lângă corp (a treia oară mâinile nu se
împreunează dedesubtul ombilicului ca în prima rekat). În această
poziţie, după ce se spune a treia oară Allahu akbar, după care se
efectuează direct ruku (înclinarea), apoi (sejde) prosternarea.
Există o formulă care sintetizează foarte bine cele explicate puţin
114
Cartea rugăciunii
mai înainte: „Ridică-le de trei ori şi împreunează-le o dată (la prima
unitate), ridică-le de trei ori şi înclină-te o dată (la a doua unitate)!”
Începând cu rugăciunea de dimineaţă al zilei care precedă (arafa =
ajun) sărbătoarea jertfei şi până la rugăciunea de după amiază al
celei de a patra zi a acestei sărbători, bărbaţi şi femei, toată lumea,
după toate rugăciunile fard săvârşite în grup sau de unul singur,
este uagib să rostească o dată tekbir-i teşrik. Acest tekbir nu se
face după o rugăciune de înmormântare. Nu se rosteşte nici după
ce se iese din moschee sau după ce oamenii discută între ei. În
caz că imamul uită să facă acest tekbir, este de datoria celorlalţi
credincioşi să facă acest tekbir. Bărbaţii spun cu voce tare, iar
femeile îl spun mai încet. Iată şi textul complet al acestui tekbir:
„Allahu akbar, Allahu akbar. La ilahe illallahu uallahu akbar. Allahu
akbar ue lillahilhamd”.
Pregătiri de moarte
Cea mai mare povaţă pentru om este ca el să-şi amintească
că este muritor. Este bine ca fiecare credincios să nu uite nici o
clipă că într-o zi va muri.
﴾ Fiecare suflet va gusta moartea, dar voi veţi primi întreaga
voastră răsplată în Ziua Învierii! Cel care va fi îndepărtat de Foc şi
adus în Rai va fi izbânditor. Viaţa aceasta nu este decât plăcere
amăgitoare. ﴿
[Coran 3:185]
Cu cât credincioşii îşi aduc mai mult aminte de faptul că
lumea aceasta este trecătoare, că într-o bună zi vom muri, cu atât
ei se vor supune poruncilor lui Allah şi se vor feri de săvârşirea
păcatelor. Iubitul nostru Profet Mohammed (pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Să nu vă iasă nici
o clipă din minte moartea care distruge toate plăcerile şi pune
capăt tuturor distracţiilor”. Unii din mai marii religiei noastre îşi
făcuseră un obicei din a-şi aminti, o dată pe zi, că sunt muritori. Un
mare pios, pe nume Muhammed Baha-addin Buhari (Allah să-l
aibă în mila Sa!), în fiecare zi, de douăzeci de ori, îşi imagina
115
Cartea rugăciunii
moartea şi aşezarea sa în mormânt. A dori să ai o viaţă
îndelungată, fără un scop anume, este o aspiraţie deşartă. Nu este
o aspiraţie deşartă când se doreşte o viaţă îndelungată pentru a se
ruga şi mai mult şi pentru a fi şi mai folositor religiei noastre.
Doritorii unei vieţi îndelungate care nu-şi îndeplinesc rugăciunile la
timp, iar pentru păcatele lor, au uitat să mai ceară iertare faţa lui
Allah Preaînaltul, au inimile împietrite. Nici gând să-şi amintească
de faptul că într-o zi vor muri şi ei. Ei nu dau ascultare nici unui
sfat, sau vreunui îndemn. Aceştia îşi irosesc viaţa în străduinţa de
a dobândi cât mai multă bogăţie şi cât mai înalte poziţii. Uită de
Ziua Judecăţii de Apoi. Aceştia se gândesc numai la plăcerile şi
desfătările lor. Califul Omar (Allah să fie mulţumit de el!) a spus:
“Cereţi-vă socoteală înainte de a da socoteală şi cântăriţi-vă
faptele înainte de a fi cântărite.”
Unii, uitând că sunt muritori, sunt luaţi şi duşi de curentul
plăcerilor acestei lumi, fiind amăgiţi de faptul că sunt tineri şi
sănătoşi. Pentru a se putea debarasa de această mare amăgeală,
oamenii trebuie să se gândească că orice pe lumea aceasta are
un sfârşit. Şi omul are un sfârşit. Acest sfârşit al lui se numeşte
moarte.
Ce este moartea?
Moartea nu înseamnă o dispariţie. Moartea înseamnă
întreruperea legăturii dintre suflet şi trup. Este separarea sufletului
de trup. Moartea înseamnă trecerea dintr-o stare în alta. Este ca şi
cum te-ai muta dintr-o locuinţă în alta.
Omer bin Abdul Aziz a spus: “Voi sunteţi creaţi o dată pentru
totdeauna, pe vecie. Desigur, în această existenţă veşnică există
şi momentul mutării dintr-o casă în alta”.
Moartea este un dar, o binefacere pentru un dreptmusulman.
Pentru cei păcătoşi este o mare nenorocire, o pacoste mare. Este
normal ca nimeni să nu dorească moartea. Însă, trebuie ştiut că
moartea este mai bună decât intriga, vrajba. Omul iubeşte viaţa.
Dar trebuie ştiut că moartea este mai bună decât ea. Un om cu
116
Cartea rugăciunii
mintea întreagă ştie că moartea este singura cale de salvare de
suferinţele şi osteneala vieţii pe pământ. Moartea unui tiran este
cel mai râvnit moment al eliberării de opresiune şi de sclavie.
Separarea sufletului de trup e ca şi eliberarea deţinutului din
închisoare. Un musulman, după moarte, nu mai doreşte să revină
pe pământ. Doar martirii, cei care au murit pentru o cauză dreaptă
vor dori să revină pe pământ, ca să se sacrifice din nou. Moartea
este un dar pentru fiecare musulman. Doar mormântul poate să
protejeze credinţa cuiva iar viaţa de mormânt va fi, în funcţie de
fapte, ori grădinile raiului, cu o şedere în tihnă şi pace, ori gropile
iadului, locul unde se duc necredincioşii.
Moartea este predestinată
E cu putinţă să scapi de moarte? Desigur că nu. Atunci când
i se împlineşte sorocul, nimeni nu poate trăi, nici măcar o secundă
mai mult. Acest soroc este cât o clipită, vine şi trece. Într-un verset
din Coranul cel Sfânt se spune: „Atunci când i se împlineşte cuiva
sorocul, nimeni nu are puterea să-i grăbească sau să-i amâne,
măcar pentru un ceas, moartea.”
﴾ Şi dacă Allah ar voi să-i apuce pe oameni pentru nelegiuirea
lor, nu ar lăsa pe el nici o vietate, însă El îi amână până la
un termen hotărât, iar dacă sorocul lor soseşte, atunci El nu-i mai
întârzie nici măcar cu un ceas şi nici nu-i grăbeşte. ﴿
[Coran 16:61]
Cineva moare lăsând pe lumea aceasta tot ce are, avere,
bogăţie, copii, acolo unde îi este scris de Allah Preaînaltul. Allah
Preaînaltul ştie desigur, de câte ori respirăm noi oamenii, într-o zi.
El ştie totul, nu există nimic neştiut, necunoscut de El. Cine
îşi trăieşte viaţa în credinţă şi rugându-se, răsplata finală a aceluia
va fi fericirea veşnică.
Într-o relatare se spune că Allah Preaînaltul îl îndeamnă pe
Azrail (Îngerul morţii) - Allah să-l aibă în mila Sa!-, spunându-i:
„Supuşii Mei credincioşi să nu sufere când le iei viaţa, iar pe
duşmanii Mei chinuie-i când le iei viaţa!”. Ce veste mare este
117
Cartea rugăciunii
aceasta pentru cei credincioşi şi ce avertisment îngrozitor este
pentru cei care nu vor să se întoarcă la credinţă!
Rugăciunea de înmormântare
Este fard kifaie (obligaţie compensatorie adică dacă într-o
localitate nimeni nu face rugăciunea de înmormântare, atunci cu
toţii sunt păcătoşi. Dar dacă măcar unul face această rugăciune,
atunci responsabilitatea cade de pe umerii lor) pentru bărbaţi, în
lipsa lor, pentru femei, ca în cazul decesului unui musulman să
efectueze rugăciunea de înmormântare. Rugăciunea de
înmormântare este o rugăciune pentru răposat şi un rugăciune
pentru Allah Preaînaltul. Neparticiparea la o rugăciune de
înmormântare, fără motive întemeiate, este mekruh (condamnabil).
Condiţiile îndeplinirii rugăciunii de înmormântare
1. Decedatul trebuie să fie musulman.
2. Trebuie să fie spălat. Dacă un trup neînsufleţit este pus în
groapă, fără să fi fost în prealabil spălat, este scos din groapă (cu
condiţia ca să nu fi fost acoperit cu pământ) şi înmormântat din
nou, după spălarea sa. Locul unde este aşezat mortul şi, de
asemenea, locul unde stă imamul trebuie să fie curate.
3. Trebuie să fie prezent în faţa imamului cel puţin jumătatea
trupului plus capul sau mai mult de jumătate a trupului, fără cap.
4. Decedatul trebuie aşezat jos sau într-un loc mai ridicat, de
pildă poate fi pus pe o lespede. Capul mortului să fie în dreapta şi
picioarele în stânga imamului. A aşeza mortul invers este păcat.
5. Corpul neînsufleţit trebuie să fie prezent în faţa imamului.
Fard-urile rugăciunii de înmormântare
A face de patru ori tekbir (Allahu akbar).
A efectua rugăciune în picioare.
118
Cartea rugăciunii
Sunnet-urile rugăciunii de înmormântare
1. A sta în dreptul pieptului mortului, chiar dacă decedatul
este bărbat sau femeie.
2. A recita Subhaneke după primul tekbir (Allahu akbar).
3. A recita Allahume salli şi barik după al doilea tekbir.
4. A recita rugăciunile cunoscute pentru iertarea păcatelor
sale, ale răposatului şi a tuturor musulmanilor după al treilea tekbir.
5. În cazul înmormântării unui prunc care a murit după ce s-a
născut viu, întâi i se pune un nume, apoi se spală, se înveleşte în
giulgiu (kefen) şi i se face rugăciunea de înmormântare
6. Sicriul este transportat de patru persoane, pe umeri, cel mult
zece paşi în fiecare loc, întâi se ridică pe umărul drept umărul
drept al decedatului, apoi tot umărul drept partea dinspre picioare
apoi pe umărul stâng partea dinspre cap al sicriului şi tot pe umărul
stâng partea dinspre picioare a sicriului. La sosirea la locul
înmormântării, nimeni nu se aşează jos până ce sicriul nu este pus
lângă groapă.
Condiţiile îndeplinirii rugăciunii de înmormântare
La rugăciunile de înmormântare fiecare takbir (Allahu akbar)
are consistenţa unui rekat. Doar la primul tekbir (Allahu akbar)
mâinile sunt ridicate la urechi, la celelalte trei tekbir-uri mâinile nu
se ridică.
Imamul care conduce rugăciunea de înmormântare se
plasează în dreptul pieptului răposatului. Cei prezenţi la
înmormântare stau în picioare, cu fata spre Qibla, imediat în
spatele imamului şi este foarte bine să fie mai multe rânduri. Este
mustehab (potrivit) ca să se formeze trei rânduri. Atunci când se
face intenţia, se specifică dacă răposatul este bărbat, femeie, băiat
sau fetiţă.
Imamul, le va explica de fiecare dată cum se face
rugăciunea de înmormântare apoi va începe rugăciunea.
După primul tekbir (ridicarea mâinilor la urechi însoţită de
119
Cartea rugăciunii
rostirea cuvintelor (Allahu akbar), cu mâinile puse una peste alta
deasupra abdomenului, se recită Subhaneke, la care se adaugă şi
cuvintele ue gelle senauke. Nu se recită Fatiha.
Imediat urmează al doilea tekbir după care se recită
Allahume salli şi Allahume bârik.
Urmează al treilea tekbir după care se recită rugă de
înmormântare. (În locul rugii de înmormântare se poate recita
Rabbena ati-na …sau “Allahummagfir leh” sau chiar, cu
proclamarea intenţiei se poate citi Fatiha).
După al patrulea tekbir se dă salutul în dreapta şi în stânga.
Imamul spune cu voce tare cele patru tekbiruri şi salutul, pe
celelalte le recită în gând.
Rugăciunea Terauih
Rugăciunea Terauih este sunnet pentru bărbaţi şi pentru
femei. Această rugăciune se efectuează în fiecare noapte a lunii
Ramadan. Este cel mai bine ca această rugăciune să se facă în
grup la moschee. Timpul acestei rugăciuni este după rugăciunea
de noapte până la rugăciunea de dimineaţă. Rugăciunea uitr se
face la sfârşit. Cine întârzie la rugăciunea terauih şi apucă totuşi
uitr, atunci acesta recuperează restul nefectuat al rugăciunii
terauih, după săvârşirea rugăciunii uitr, în grup, în moschee.
Rugăciunea terauih neefectuată în timpul arătat mai sus, nu
se mai recuperează (nu se face kada). Chiar dacă se efectuează,
are doar importanţa unei rugăciuni nafile (benevole). Rugăciunea
terauih este de douăzeci de rekat.
Cum se efectuează rugăciunea Terauih
Rugăciunea terauih se efectuează numai în luna Ramadan
şi preferabil în adunare (cu ceilalţi credincioşi). Este de dorit
(mustehab) ca rugăciune terauih să se efectueze cu rostirea
salutului (de încheiere) după fiecare două rekat de rugăciune.
Desigur, această rugăciune se poate săvârşi şi cu salutul rostit o
120
Cartea rugăciunii
dată după patru rek’ât. De asemenea rugăciunea terauih se poate
efectua şi de unul singur, acasă.
Trebuie ştiut că răsplata (seuap) pentru rugăciunea terauih
săvârşit în adunare, la moschee, este mai mare. Răsplata pentru
rugăciunea săvârşită chiar şi acasă, dar cel puţin două persoane
împreună, este de douăzeci şi şapte de ori mai mare decât
rugăciunea împlinită de unul singur.
Cineva care nu a săvârşit rugăciunea de noapte împreună
cu ceilalţi credincioşi, poate săvârşi rugăciunea terauih în grup
doar dacă împlineşte mai întâi fardul rugăciunii de noapte.
După modul cum se efectuează, rugăciunea terauih nu se
deosebeşte de celelalte rugăciuni.
După efectuarea celor doua rekat de început, nu se ridică în
picioare, ci se stă jos până ce se recită Ettehiiatu, Allahumme salli,
Allahumme barik şi Rabbena atina etc. şi se salută în dreapta şi în
stânga. La un rugăciunea terauih se salută în total de zece ori (20
de unităţi cu 10 saluturi).
121
Cartea rugăciunii
CAPITOLUL V
Rugăciunea în timpul călătoriei
şi comasarea ei
Călătorul este acel care cineva care atunci când pleacă de
acasă, intenţionează (niet), în prealabil, că va lipsi de acasă mai
mult de cincisprezece zile şi că va merge într-un loc aflat la o
distanţă mai mare de 84 de kilometri de domiciliul său.
Musafir înseamnă călător, drumeţ. Drumeţul, musafirul
efectuează rugăciunile fard de patru rekat în două rekat. Dar dacă
efectuează acea rugăciune după un imam localnic (mukim), atunci
săvârşeşte acea rugăciune completă, nu două rekat. Dacă
rugăciunea în grup este condus de un imam musafir, acesta, după
al doilea rekat încheie rugăciunea sa, iar adunarea (cei prezenţi la
rugăciune) îşi continuă rugăciunea, efectuând încă două rekat,
fără imam dacă sunt localnici. Călătorii îl urmează pe imam iar
localnicii mai fac două unităţi de rugăciune.
Un călător poate să facă mesh peste mest, trei zile şi trei
nopţi. Poate să nu ţină post. În cazul în care condiţiile de călătorie
sunt bune, atunci este de preferat să ţină post. Pentru un călător
nu este fard rugăciunea de vineri şi de sărbători.
Într-o călătorie cu un mijloc de transport, dacă este posibil,
rugăciunea se efectuează întorcând mijlocul de transport cu faţa
spre Qibla. În caz că nu este posibil acest lucru, atunci rugăciunea
se efectuează cu faţa îndreptată în direcţia de mers a vehiculului.
În cazul când nu exista o situaţie de necesitate, o rugăciune
fard sau uagib nu trebuie efectuată fiind într-un mijloc de transport.
Dacă ele pot fi oprite pentru rugăciune, se împlineşte aşa cum se
cuvine, în picioare şi cu faţa îndreptată spre Qibla. Tocmai de
aceea trebuie luate unele măsuri de precauţie, atunci când cineva
planifică să călătorească cu un anumit mijloc de transport.
Dacă apar unele greutăţi pe drum şi nu pot face toată
rugăciunile la timpul lor aceştia pot săvârşi exact ca în şcoala Şafi,
într-o formă comasată, unind rugăciunile a două timpuri diferite.
122
Cartea rugăciunii
Astfel, se comasează numai rugăciunea de amiază cu cea de
după amiază şi rugăciunea de seară cu rugăciunea de noapte.
Este bine ştiut faptul că, în şcoala Şafi, în cazul unei călătorii
mai lungi de 84 de kilometri se admite efectuarea rugăciunii de
după amiază în timpul rugăciunii de amiază, comasată cu aceasta,
iar rugăciunea de noapte în rugăciunii de seară, reunită cu aceasta
din urmă (comasare timpurie). Această comasare a rugăciunilor se
poate realiza şi altfel: rugăciunea de amiază se amână până în
timpul rugăciunii de după amiază şi aceste două rugăciuni
comasate în felul acesta sunt efectuate împreună, iar rugăciunea
de seară, tot aşa, este amânată până în timpul rugăciunii de
noapte şi astfel sunt săvârşite împreună (comasare târzie).
Tocmai de aceea credincioşii, atunci când se află într-o
călătorie şi sunt conştienţi de faptul că în mijlocul de transport în
care se urcă nu pot săvârşi o rugăciune la timp efectuează două
rugăciuni deodată.
Exemplu: Dacă porneşte la drum după rugăciunea de
dimineaţă, el nu are voie a-şi face rugăciunile de amiază şi de
după amiază decât într-unul din aceşti timpi, adică face comasare
timpurie săvârşind rugăciunea de după amiază în timpul rugăciunii
de amiază sau comasare târzie amânând rugăciunea de amiază la
timpul celei de după amiază.
Să presupunem că ajunge la destinaţie în timpul rugăciunii
de noapte. În acest moment el trebuie să facă comasarea târzie
adică trei rekaturi de la rugăciunea de seară şi patru de la
rugăciunea de noapte. Se fac patru şi nu două deoarece el a ajuns
la destinaţie în intervalul rugăciunii de noapte. Se ia în consideraţie
ultimul timp al ultimei rugăciunii.
La început am spus că nu poate reduce rugăciunea de la
patru la două rekaturi pe perioada şederii într-un loc dacă
depăşeşte mai mult de 15 zile. Acest lucru este valabil dacă ştie de
dinainte cât va şedea. Dacă pleacă într-o călătorie de peste 84 de
kilometri dar nu ştie cât va sta acolo, această persoană poate
reduce rugăciunea fard de la patru la două rekaturi, chiar dacă
acest lucru ţine luni sau ani întregi.
123
Cartea rugăciunii
În momentul în care el s-a hotărât să rămână peste 15 zile,
atunci el nu mai are voie să mai reducă. Mai trebuie reţinut şi faptul
că rugăciunea redusă nu se poate face în localitatea de destinaţie
sau de călătorie dacă este localitatea unde ne-am născut şi trăim,
învăţăm, ne-am însurat, de muncă.
Rugăciunea săvârşită în timpul bolii
Dacă eliminarea de către corpul uman, într-un fel sau altul, a
materiilor şi a substanţelor care strică udu (abluţiunea) este
permanentă, atunci apare situaţia de ’uzr, adică o situaţie de scuză
întemeiată.
În cazul când, în decursul întregii perioade de timp a unei
rugăciuni, există scăpări de urină, stare de diaree, sau de
balonare, sângerarea nasului, supurarea unei răni, atunci se
iveşte situaţia de scuză întemeiată.
Cei care au o scuză întemeiată, cu o singură abluţiune pot
săvârşi în perioada de timp a unei rugăciuni, mai multe feluri de
rugăciuni: fard, kada (de recuperare) sau nafile (de bunăvoie). Pot
pune mâna pe Coranul cel Sfânt. După epuizarea timpului acelei
rugăciuni, abluţiunea îşi pierde valabilitatea. O scuză este o faptă
care provoacă pierderea abluţiunii şi trebuie să dureze în tot
cursul perioadei de timp a unei rugăciuni. Cineva nu poate fi
considerat scuzabil, dacă poate să păstreze abluţiunea atât timp
cât să efectueze rugăciunea fard.
Dacă există temerea agravării bolii sau apariţiei unor
complicaţii, nu se mai efectuează abluţiunea generală (gusl), ci se
preferă teiemmum-ul (abluţiunea cu pământ). În privinţa alegerii
felului abluţiunii contează foarte mult recomandarea unui medic
musulman, bine pregătit. Nu trebuie neglijată nici recomandarea
unui medic care chiar dacă nu este musulman însă este drept şi
cinstit.
Dacă cineva are mai mult de jumătate a corpului acoperită
de răni, atunci se aplică purificarea uscată, dar dacă aceste răni nu
acoperă mai mult de jumătate a trupului, atunci se efectuează
124
Cartea rugăciunii
spălarea generală a corpului (gusl = îmbăierea), ferind porţiunile
respective de udare şi, tot aşa, se mângâie rana cu palmele,
imitând spălarea. Dacă exista pericolul udării rănilor, atunci, în
orice condiţii, se recurge la purificarea uscată.
Dacă atingerea rănii cu palmele este nocivă, atunci se
mângâie pansamentul cu care este pansată acea rană. Se renunţă
totuşi la mesh (atingere) dacă oricum este dăunător pentru bolnav.
Cineva care nu are nici mâini nici picioare, efectuează rugăciunea
fără să efectueze abluţiunea. Bolnavul care nu are pe nimeni ca
să-l ajute să facă abluţiune, efectuează purificarea uscată. Copiii
sunt obligaţi să-şi ajute părinţii să efectueze abluţiunea. Soţii, din
punct de vedere teologic nu sunt obligaţi să se ajute între ei în
săvârşirea abluţiunii.
Bolnavul care nu poate sta în picioare efectuează
rugăciunea stând jos şi execută ruku înclinându-şi uşor trunchiul.
Apoi îşi îndreaptă trunchiul, după care efectuează de două ori
prosternarea (sejde), şi se aşează aşa cum îi este comod. Lui îi
este îngăduit să stea în genunchi, cu picioarele încrucişate
(turceşte), pe fund sau să se ţină cu mâinile de genunchi.
Durerile de cap, de genunchi, de ochi sunt considerate boli.
Este uzr (o scuză întemeiată) şi teama de a fi zărit de duşmani.
Dacă cineva poate săvârşi rugăciunea sprijinit de ceva, atunci îi
este îngăduit să facă acest lucru.
Cineva care începe rugăciunea în picioare şi după rostirea
iftitah tekbir (Allahu akbar) nu mai poate sta în picioare din cauza
durerilor, poate să continue rugăciunea stând jos. Cineva care nu
poate efectua prosternarea (sejde) la început recită rugăciunile în
picioare, după care efectuează stând jos înclinarea şi
prosternarea. Astfel, pentru ruku îşi înclină trunchiul uşor, iar
pentru prosternare (sejde) îl înclină mai mult.
Cine nu poate să-şi încline trunchiul, îşi înclină capul. În
situaţia aceasta nu este nevoie ca la prosternare să-şi sprijine
capul pe ceva.
Profetul nostru Mohammed (pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra lui!) se dusese în vizită la un bolnav. I-a tras
125
Cartea rugăciunii
acestuia perna de sub cap, văzându-l pe acesta că face
prosternarea pe această pernă. Atunci, bolnavul a luat de jos un
lemn de foc şi a executat prosternarea pe acesta. Luându-i şi
lemnul de sub cap îi spuse: “Dacă eşti în puteri atunci fă
prosternarea pe podea! Dacă nu te poţi apleca, atunci nu încerca
să faci prosternare pe ceva ridicat pentru acest scop. Împlineşte
rugăciunea prin mimică şi gesturi, înclinându-te mai puţin la ruku şi
mai mult la sejde” .
﴾ Care îl pomenesc pe Allah, stând [în picioare], şezând [jos]
sau pe o parte şi cugetă la facerea cerurilor şi a pământului,
[zicând]: "Doamne, n-ai făcut acestea în deşert! Slavă Ţie! Apărăne
pe noi de pedeapsa Focului!” ﴿
[Coran 3:191]
Atunci când Imran bin Husein s-a îmbolnăvit, Trimisul lui
Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a spus:
“Săvârşeşte rugăciunea în picioare! Dacă eşti prea epuizat, atunci
săvârşeşte-l stând jos! Dacă nu poţi nici aşa, atunci săvârşeşte-l
culcat într-o parte sau culcat pe spate!”
Din exemplele arătate mai sus se vede că cine nu poate
săvârşi nici stând în picioare, poate să-l săvârşească stând jos, iar
dacă nu-l poate săvârşi nici stând jos, atunci îl săvârşeşte culcat.
Există douăzeci de scuze (uzr) pentru ca cineva să nu
săvârşească rugăciunea în grup (gemaat). Printre acestea cele
mai importante sunt: ploaia, arşiţa sau gerul puternic, teama de a fi
omorât sau de a fi prădat, teama de a putea fi părăsit, în drum, de
către tovarăşii săi de drum, întunericul beznă, teama datornicului
nevoiaş de a fi prins şi aruncat în închisoare, a fi nevăzător,
paralizia din care cauză cineva nu poate să meargă, lipsa unui
picior, boala, invaliditatea, mâzga şi noroiul, a nu putea merge de
bătrâneţe, a nu găsi un înlocuitor pentru a îngriji bolnavul, vântul
puternic.
Au scuze (uzr) de a nu merge la rugăciunea de vineri
bolnavii care se tem de agravarea bolii, îngrijitorul unui bolnav care
nu reuşeşte să găsească un înlocuitor şi cei de o vârstă foarte
înaintată care merg foarte greu. Este de preferat mersul pe jos la
126
Cartea rugăciunii
moschee, decât cu un mijloc de transport.
Este o erezie a face rugăciunile altfel decât cum ne îndrumă
islamul. În lucrările de fiqh (jurisprudenţă) se menţionează că
săvârşirea unei erezii reprezintă un mare păcat ce poate chiar
scoate omul din credinţă dacă este făcut intenţionat.
Bolnavul care nu poate să stea sprijinit de ceva săvârşeşte
rugăciunea lungit pe spate, în caz că nu poate sta nici lungit pe
spate, atunci săvârşeşte rugăciunea prin mişcările capului. În caz
că nu poate să se întoarcă cu faţa spre Qibla, atunci săvârşeşte
rugăciunea îndreptat în direcţia dorită.
Bolnavului lungit pe spate i se pune o pernă mai groasă sub
cap, ca să aibă faţa îndreptată spre Qibla atunci când săvârşeşte
rugăciunea prin mişcările capului.
Dacă un bolnav nu poate, pentru moment, să efectueze
rugăciunea nici prin mişcările capului, atunci acea rugăciune se
amână (se lasă pentru kada = recuperare). Cel care începe să se
simtă din ce în ce mai rău în timpul rugăciunii, continuă efectuarea
rugăciunii atât cât îi mai ţin puterile. Dacă cineva care săvârşeşte
namazul stând jos, începe să se simtă mai bine în timpul
rugăciunii, atunci poate continua rugăciunea în picioare.
Cineva care pierde într-un fel sau altul deplinătatea
facultăţilor mintale în momentul săvârşirii rugăciunii, acela
întrerupe rugăciunea. Acesta recuperează acea rugăciune, în
cazul însănătoşirii sale.
Este fard (obligatoriu) ca să se facă de urgenţă recuperarea
tuturor rugăciunilor nesăvârşite la timpul lor.
Recuperarea rugăciunilor (kada)
Dat fiind faptul că rugăciunea este o acţiune, prin excelenţă,
fizică, adică o rugăciune efectuată cu ajutorul corpului, de aceea
nimeni nu poate să-l efectueze în locul altuia. Fiecare trebuie să-l
efectueze de unul singur, personal.
Un musulman trebuie să-şi planifice timpul în aşa fel încât să
efectueze toate cele cinci rugăciuni fard şi uitr la timpul lor, fără ca
127
Cartea rugăciunii
să le amâne.
Fardul rugăciunii de vineri trebuie efectuat în timpul
rugăciunii de amiază. Cel care nu a putut să se trezească pentru
rugăciunea de dimineaţă poate să facă kada, chiar şi înainte de
predică (hutbe). Nu este indicat să se efectueze rugăciunile
celorlalte timpuri, până când nu s-a recuperat (kada) rugăciunea
care nu a fost săvârşită la timpul său.
În legătură cu această chestiune într-un Hadis autentic se
spune: “Dacă cineva care, în timp ce efectuează o rugăciune în
grup (cu gemat), îşi aduce aminte că nu a împlinit rugăciunea
anterioară din cauză că a adormit sau pur şi simplu a uitat de el,
atunci să facă kada această rugăciune după efectuarea rugăciunii
în adunare cu imamul”.
Este fard (obligatoriu) recuperarea unei rugăciuni fard şi este
uagib recuperarea unei rugăciuni uagib. Recuperarea rugăciunilor
sunnet nu a fost poruncită. Efectuarea rugăciunilor sunnet este
doar în graniţele timpului afectat pentru acesta.
Sunnet-urile neefectuate în cadrul acestui timp, nu mai pot fi
rucuperate. Doar sunnet-ul rugăciunii de dimineaţă trebuie
recuperat, înainte de rugăciunea de amiază, împreună cu fardul
acestei rugăciuni şi asta pentru că sunnet-ul rugăciunii de
dimineaţă, ca importanţă, se apropie de o rugăciune uagib.
Celelalte rugăciuni sunnet nu vor fi recuperate niciodată.
Este un păcat foarte mare când se renunţă în mod voit la
împlinirea rugăciunilor fard. Rugăciunile fard care n-au fost
împlinite la timpul lor, trebuiesc a fi recuperate. Există scuze
întemeiate (uzr) pentru ca o rugăciune fard sau uagib să fie lăsat
pentru kada (recuperare). Acestea sunt: existenţa unui pericol din
partea unui inamic somnul şi uitarea.
Acesta trebuie să facă această rugăciune, de îndată ce
motivul pentru care nu a săvârşit acea rugăciune şi-a pierdut
valabilitatea. Cu cât cineva întârzie săvârşirea unor asemenea
rugăciuni, cu atât ameninţarea de a săvârşi un păcat creşte şi mai
mult. Astfel, iubitul nostru Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah
fie asupra lui!) a săvârşit în grup chiar în noaptea aceea, cele patru
128
Cartea rugăciunii
rugăciuni pe care nu le-a putut împlini din cauza violenţei bătăliei
de la Handak, deşi companionii săi (Allah să-i aibă în mila Sa!)
erau epuizaţi de oboseală şi mulţi dintre ei răniţi.
Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra lui!) a spus: „A uni două rugăciuni fard este unul din
păcatele cele mai mari”. Acest lucru înseamnă că este mare păcat
a nu săvârşi o rugăciune la timpul său.
Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra lui!) spune: „Rugăciunea este pilonul credinţei. Cine
împlineşte rugăciunea, îşi desăvârşeşte credinţa, iar cine nu
împlineşte rugăciunea îşi ruinează credinţa”.
Într-un alt Hadis autentic se specifică: “În ziua Judecăţii de
Apoi, a doua întrebare imediat după credinţă va fi în legătură cu
rugăciunea. Allah Preaînaltul ne avertizează: “O, voi ce credeţi!
Izbăvirea pentru voi este atunci când vă veţi prezenta cu bine când
veţi fi chemaţi să daţi socoteală pentru rugăciunile voastre. În
funcţie de aceasta voi ţine celelalte socoteli mai uşoare”.
﴾ Recită ceea ce ţi s-a revelat din Carte şi împlineşte Rugăciunea
[As-Salat]! Rugăciunea [As-Salat] împiedică de la ceea ce
este ruşinos şi de la ceea ce este oprit. Iar pomenirea [voastră] de
către Allah este lucru şi mai mare, iar Allah ştie ce faceţi voi! ﴿
[Coran 29:45]
Profetul Mohammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra lui!) spune: “Momentul prosternării este şi momentul când
omul se apropie cel mai mult de Allah Preaînaltul”.
Este interzis şi foarte mare păcat a amâna fără un motiv
întemeiat o rugăciune fard (obligatorie) pentru kada. Atât timp cât o
rugăciune nu este recuperată, pentru iertarea acestui păcat nu
este de ajuns exprimarea părerii de rău, a regretului. Abia după
recuperare şi după exprimarea regretului acest păcat va fi iertat.
Atunci când se face teube-istigfar (exprimarea regretului), trebuie
să fi făcut kada toate rugăciunile restante. Este şi mai mare
păcatul atunci când cineva pur şi simplu nu mai vrea să
recupereze rugăciunile restante, deşi are posibilitatea şi
capacitatea de a realiza acest lucru. Cei care nu acordă importanţă
129
Cartea rugăciunii
recuperării rugăciunilor neefectuate la timpul lor, vor da socoteală.
Păcatul pentru întârzierea recuperării rugăciunii este mai
mare decât păcatul pentru nesăvârşirea ei la timpul său.


Cartea rugăciunii
CAPITOLUL VI
Musulmanii care nu săvârşesc rugăciunea
Companionul Abu Bakr Siddik (Allah să-l aibă în mila Sa!)
relatează că atunci când începe timpul unei rugăciuni, îngerii ne
avertizează spunând: “O, voi fii lui Adam, sculaţi-vă! Stingeţi focul
pregătit pentru mistuirea voastră, săvârşind rugăciunea!” Într-un
hadis autentic se menţionează: “Rugăciunea este cea care
diferenţiază musulmanul de necredincios. Adevăratul musulman
face rugăciune, în schimb, necredinciosul nu face, iar ipocriţii,
făţarnicii, cei cu două feţe uneori fac, alteori nu fac rugăciunea.
Pentru făţarnici osânda va fi cumplită în iad”.
Unul dintre cei mai de seamă învăţaţi islamici Abdullah ibnu
Abbas (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează: “L-am auzit pe
Trimisul lui Allah spunând: Cei care nu săvârşesc rugăciunea, Îl
vor vedea pe Allah Preaînaltul tare înfuriat în Ziua Judecăţii de
Apoi”. Toţi imamii Hadis-urilor, fără excepţie, sunt de părere că
este necredincios (kafir) cel care intenţionat nu săvârşeşte
rugăciunea şi nu simte nici un pic de remuşcare pentru faptul că
timpul unei rugăciuni trece şi el nu l-a efectuat. Dar care va fi
soarta celor care nici nu se gândesc la rugăciunea, soarta celor
care nici nu recunosc rugăciunea ca o îndatorire sfântă?
Toţi învăţaţii musulmani sunt în unanimitate de părere
privind faptul că pomenirile şi rugile (nu şi rugăciunea) nu
reprezintă o componentă obligatorie a credinţei. Doar în privinţa
rugăciunii, părerile sunt diferite. Imami ai legii canonice islamice
(fikh) ca Imam Ahmed ibni Hanbel, Ishak ibni Reheveih, Abdullah
ibnu Mubarak, Ibrahim Nehai, Hakem bin Uteibe, Eiiub Sahtiiani,
Daud Tai, Abu Bakr ibnu Şeibe, Zubeir bin Harb şi mulţi alţi învăţaţi
susţin că este necredincios (kafir) cel care cu bună-ştiinţă,
intenţionat nu săvârşeşte rugăciunea. Aşa stând lucrurile, o, fratele
meu de credinţă, nu neglija rugăciunea, tratează-o cu cea mai
mare seriozitate! Împlineşte-o cu dragă inimă! Allah Preaînaltul îi
va osândi cumplit, în Ziua Judecăţii de Apoi, pe cei care nu se
131
Cartea rugăciunii
achită de această obligaţie?
Binefacerile spirituale ale rugăciunii
Sunt foarte multe hadis-uri în care se menţionează şi se
subliniază binefacerile efectuării rugăciunii şi răsplata pe care o vor
primi cei care săvârşesc rugăciunea.
1. Abu Hureira (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează:
“Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!)
a spus: Cele cinci rugăciuni împreună cu rugăciunea de vineri
până în vinerea cealaltă, de asemenea şi postul de Ramadan
până la următorul post de Ramadan, şterg toate păcatele săvârşite
în perioadele respective, atâta timp cât este evitată săvârşirea
păcatelor mari”.
Sunt şterse toate păcatele mici, cu excepţia păcatelor pentru
încălcarea drepturilor individuale. Este un prilej pentru uşurarea
păcatelor mari, în cazul că toate păcatele mici au fost şterse.
Pentru iertarea păcatelor mari este nevoie şi de mărturisirea
căinţei (tauba). În cazul când cineva nu are păcate mari care să fie
şterse, atunci aceste fapte îl ajută să fie ridicat în rang.
2. Abdullah ibnu Mes’ud (Allah să-l aibă în mila Sa!)
relatează: “L-am întrebat pe Trimisul lui Allah (pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): Ce faptă este cea mai
preţioasă Atotputernicului Allah? El a răspuns: Rugăciunea
împlinită la timpul stabilit”. Se menţionează şi varianta: “În primul
rând rugăciunea împlinită la timpul stabilit. Eu l-am mai întrebat: Şi
în afară de acesta ce este preţios pentru El? El a răspuns: Să faci
bine părinţilor. Şi în afară de asta? El a zis: A te lupta pe calea lui
Allah”.
Acest hadis autentic este menţionat în două culegeri: în
Bukhari şi Muslim. Într-un alt Hadis se spune că fapta cea mai
agreată de Allah Preaînaltul este să-i saturi pe alţii, în altul să
saluţi, în altul să faci rugăciune când toată lumea doarme, în altul
să nu jigneşti pe nimeni, nici cu vorba şi nici cu fapta, în altul să
săvârşeşti pelerinajul, fără să săvârşeşti vreun păcat.
132
Cartea rugăciunii
Sunt hadisuri în care se specifică faptul că pomenirea lui
Allah Preaînaltul este o îndatorire permanentă scumpă Lui. După
cum se vede răspunsurile au fost formulate în funcţie de cel care
formula aceste întrebări. Se mai poate spune că aceste răspunsuri
ţin cont şi de perioada când au fost puse şi de către cine.
Versetele Sfântului Coran, hadisurile autentice arată că
rugăciunea este mai importantă decât dania (zekat), decât
milostenia (sadaka). Însă a salva, într-un fel sau altul, pe cineva de
la moarte este mai important decât rugăciunea. Astfel că, în alte
condiţii, alte lucruri şi fapte sunt mai importante.
3. Obada bin Samit (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează:
“Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!)
a zis: Allah Preaînaltul a poruncit cinci rugăciuni în timpul zilei şi
nopţii. Allah Preaînaltul a făgăduit că îi va ierta păcatele celui care
îşi face abluţiunea cum se cuvine şi le împlineşte la timpul stabilit,
efectuând înclinările şi prosternările fără cusur. Nu a făgăduit nimic
în ceea ce îi priveşte pe cei care nu săvârşesc rugăciunea. Pe
aceştia, dacă voieşte îi iartă, dacă nu le dă osânda grea. Acest
hadis a fost consemnat de Imam Ahmed, Abu Daud şi Nisaî. Este
limpede că trebuie să acordăm atenţia cuvenită modului de
efectuare a rugăciunii şi felului cum facem înclinările (ruku) şi
prosternările (sejde). Allah Preaînaltul se ţine de cuvânt. Cu
siguranţă că îi va ierta pe cei care împlinesc rugăciunile.
4. Buraida Aslami, unul dintre cei mai de seamă companioni
relatează: “Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra lui!) a zis: Legământul nostru cu voi este rugăciunea. Cel
care părăseşte rugăciunea este necredincios (kafir)”. Se poate
vedea că este musulman doar acela care face rugăciunea. Este un
necredincios (kafir) cel care nu acordă importanţa cuvenită
rugăciunii, cel care nu efectuează rugăciunea pentru că nu are
convingerea că efectuarea lui este prima obligaţie. Acest Hadis a
fost consemnat de imamii Ahmed, Tirmidzi, Nisai şi Ibni Mageh.
5. Abu Zar Ghifari relatează faptul că într-o zi de toamnă a
ieşit împreună cu Trimisul lui Allah în stradă. Se scuturau frunzele.
A rupt două crenguţe dintr-un copac. Atunci când a văzut că
133
Cartea rugăciunii
acestora li s-au scuturat toate frunzele a zis: “O, Abu Zar! Aşa cum
s-au scuturat frunzele acestor crenguţe, tot aşa se scutură şi
păcatele unui musulman care săvârşeşte rugăciunea întru Allah.
Acest Hadis l-a consemnat imamul Ahmed.
6. Zeid bin Halid Giuhani relatează: Trimisul lui Allah (pacea
şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: Toate păcatele din
trecut îi vor fi iertate unui musulman care, împlineşte o rugăciune
de două rekat aşa cum se cuvine, stăpânit de evlavie. Adică toate
păcatele mai mici ale acestuia vor fi iertate”. Acest Hadis a fost
consemnat de Imam Ahmed.
7. Abdullah bin Amr-ibni ’As relatează: Trimisul lui Allah
(pacea şi Binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: “Dacă
cineva face rugăciune, această rugăciune împlinită de el
reprezintă, in Ziua Învierii, dovada salvării sale de focul iadului. În
caz că întrerupe rugăciunea, atunci nu mai are nici o dovadă
pentru a fi iertat, fiind trimis lângă Karun, lângă Haman şi lângă
Ubei bin Halef”.
Se poate vedea şi din relatarea aceasta că rugăciunile
impuse (fard), indispensabile (uagib) şi cele libere (sunnet)
efectuate aşa cum se cuvine, de către cineva, vor fi conul lui de
lumină, cu care se va acoperi în ziua Învierii. În caz că încetează
de a mai efectua rugăciunile, negreşit că va fi azvârlit în iad, alături
de necredincioşii pomeniţi mai sus. Acest Hadis a fost consemnat
de către Imam Ahmed Dairimi şi Baihaki.
8. Abuddarda (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează: “Cel pe
care îl iubesc foarte mult mi-a zis: Chiar dacă eşti tocat mărunt,
chiar dacă eşti mistuit de foc să nu pui nimic în rând cu Allah
Preaînaltul! Nu părăsi rugăciunile impuse (fard)! Cine intenţionat
părăseşte rugăciunea nu mai este musulman. “Nu consuma alcool!
Alcool este cheia a tot ce este rău!” Acest Hadis a fost consemnat
de Ibn Mageh. Se vede de aici că devine kafir (necredincios) cel
care nu acordă importanţa cuvenită rugăciunii şi o abandonează.
Cine părăseşte rugăciunea pur şi simplu din lenevie, dar nu
recunoaşte nu devine kafir, dar se încarcă cu un mare păcat. Nu
este păcat atunci când rugăciunea nu este îndeplinită datorită unei
134
Cartea rugăciunii
scuze motivate (uzr) prevăzute de islam.
9. Abdullah ibn Omer (Allah să-l aibă în mila Sa!) relatează:
“Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!)
a zis: Fapta cea mai scumpă Atotputernicului Allah este
rugăciunea împlinită la timpul stabilit. El îi iartă şi pe aceia care
săvârşesc rugăciunea spre sfârşitul timpului stabilit”. Acest Hadis a
fost consemnat de Tirmidhi.
Rugăciunea este superioară tuturor celorlalte pomeniri. Este
şi mai bună atunci când este săvârşită de îndată ce începe timpul
stabilit. Aişa (Allah s-o aibă în mila sa!) relatează: “Nu l-am văzut
nici măcar de două ori ca Trimisul lui Allah să fi amânat împlinirea
rugăciunii spre sfârşitul timpului stabilit”. Acest lucru înseamnă că
o singură dată în viaţă a săvârşit rugăciunea spre sfârşitul timpului
stabilit al acelei rugăciuni.
10. Aişa (Allah s-o aibă în mila Sa!) relatează că printre
rugăciunile nafile (de bunăvoie) pe care Trimisul lui Allah (pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) le-a săvârşit, sunnetul
rugăciunii de dimineaţă este, de departe, pe primul loc. Această
informaţie este consemnată şi în Bukhari şi în Muslim. Se vede că
Aişe (Allah s-o aibă în mila sa!) spune că sunt rugăciuni nafile
rugăciunile sunnet efectuate împreună cu rugăciunile fard.
Emir-ul muminin Omar Al-Faruk (Allah să-l aibă în mila Sa!)
într-o zi, după ce a condus o rugăciune de dimineaţă, observând
că lipseşte un cunoscut, întrebă pe ceilalţi motivul absenţei
acestuia. Cei prezenţi spuseră că acesta are obiceiul să facă
rugăciune nafile toată noaptea şi probabil că de aceea nu s-a mai
putut trezi pentru rugăciunea de dimineaţă. Atunci Omar (Allah să-l
aibă în mila Sa!) spuse că mai bine dormea toată noaptea şi
efectua rugăciunea de dimineaţă în grup, împreună cu toată
lumea. Şi din această pildă se vede că este de zeci de ori mai bine
să ne concentrăm asupra acelor detalii care ne conduc să realizăm
o rugăciune fard perfectă, decât să ne ocupăm de alte rugăciuni
neimpuse (nafile).
De aceea, de exemplu, achitarea daniei (zekat) de o liră este
mult mai apreciată decât darea unei pomeni, milostenii (sadaka)
135
Cartea rugăciunii
de o mie de lire. Contează foarte mult, nu numai împlinirea unui
fard, ci şi căile şi modalităţile cum se efectuează acesta. Astfel,
când se dă zekat o liră se are în vedere şi cui trebuie să-l dai
primul. Chiar şi simplul fapt că-l dai unei rude apropiate, este mult
mai bine decât să dai cuiva necunoscut o pomană.
Adevărurile rugăciunii
Rugăciunea reprezintă o chintesenţă a tuturor modalităţilor
de închinare, de rugăciune. Sunt concentrate într-o rugăciune
recitarea unor versete şi sure din Coranul cel Sfânt, rostirea tesbihului
(adică a spune subhanallah), ruga pentru binecuvântarea lui
Allah asupra Trimisuluilui Allah, rugă pentru iertarea păcatelor şi
chemarea binecuvântării lui Allah asupra sa şi a celorlalţi
musulmani.
Copacii, ierburile, toate plantele stau drept, în poziţie
verticală, ca şi cum ar sta gata să înceapă o rugăciune. Animalele
stau ca şi cum ar face ruku (înclinare), iar tot ce este neînsufleţit
stă întins la pământ de parcă ar efectua prosternarea (sejde). Un
musulman, prin tot ceea ce face într-o rugăciune, simbolizează
ceea ce se petrece în mediul său înconjurător.
Împlinirea rugăciunii a fost poruncită în noaptea de mi’ragi
(înălţare).
Cei care săvârşesc rugăciunea cu evlavie faţă de Allah
Preaînaltul şi precum Trimisul Lui, vor simţi în sufletele lor o stare
de înălţare. Allah Preaînaltul şi Trimisul Lui i-au binecuvântat pe
musulmani, dăruindu-le rugăciunea. Pentru acest dar trebuie să-L
venerăm şi să ne arătăm necontenit recunoştinţa faţă de Allah
Preaînaltul. Fie ca Allah să coboare binecuvântarea Sa asupra
Profetului Său preferat, care ne-a călăuzit pe calea cea dreaptă şi
ne-a adunat la adevărata credinţă!
Cel care săvârşeşte o rugăciune simte o uşurare, o
eliberare, o mulţumire incredibilă! (Un pios spunea: “Deşi este
imposibil să-L vezi pe Allah Preaînaltul, totuşi atunci când
împlineşti rugăciunea trăieşti sentimentul că eşti faţă-n faţă cu El)”.
136
Cartea rugăciunii
La începuturile islamului se efectua rugăciunea cu faţa
orientată spre Ierusalim. Atunci când s-a poruncit efectuarea
rugăciunii cu faţa orientată spre Qibla, locul unde se află lăcaşul
profetului Ibrahim (Allah să-l aibă în mila Sa!), renunţându-se la
săvârşirea rugăciunii cu faţa îndreptată spre Beit-ul-makdis, evrei
din oraşul Medina s-au supărat, întrebând care va fi soarta tuturor
rugăciunilor care fuseseră efectuate cu faţa orientată spre
Ierusalim. Atunci a fost pogorât versetul o sută patruzeci şi trei al
surei Al-Bakara (Vaca) care a rezolvat această dilemă:
﴾ Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cumpătată, pentru
ca să fiţi martori în legătură cu oamenii şi pentru ca Profetul să fie
martor în legătură cu voi. Şi nu am ales Qibla pe care ai avut-o
decât pentru a-l şti pe cel care-l urmează pe Profet [când o vom
schimba] şi pe cel care se întoarce pe călcâiele sale. Şi va fi lucru
greu [acesta], mai puţin pentru cei pe care i-a călăuzit Allah. Şi nu
va lăsa Allah să fie în deşert Rugăciunea voastră, căci Allah este
faţă de oameni Iertător şi Îndurător [Ra'uf, Rahim]. ﴿
[Coran 2:143]
Rugăciunea a fost înştiinţată prin cuvântul credinţă (iman).
De aici se poate trage concluzia că efectuarea rugăciunii
neconform cu exigenţele sunnei atrage după sine zdruncinarea
credinţei. Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra lui!) a zis: “Lumina şi desfătarea ochilor mei este
rugăciunea”. Acest Hadis Sacru se poate interpreta în felul
următor: Allah Preaînaltul îmi este martor atunci când împlinesc
rugăciunea şi acest lucru constituie o mare desfătare pentru
privirea mea.
Într-un Hadis se relatează că Trimisul lui Allah (pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) zice: “O, Bilal! Linişteştemă!,
Acesta înseamnă: “O, Bilal, linişteşte-mă rostind ezanul şi
ikamet”. Doar în rugăciune ne putem găsi liniştea. Cine îşi caută
liniştea în altă parte, nu va reuşi. Cine neglijează efectuarea
rugăciunii, fără îndoială că va neglija şi celelalte aspecte ale
religiei.
137
Cartea rugăciunii
Superioritatea Rugăciunii
Rugăciunea concentrează în ea toate celelalte rugăciuni.
Deşi reprezintă o cincime din islam, datorită capacităţii sale de
cuprindere, datorită densităţii sale, chiar şi singură poate
reprezenta întreg islamul. Este cea mai importantă faptă prin care
omul poate câştiga bunăvoinţa şi binecuvântarea lui Allah
Preaînaltul. Datorită faptului că practicarea rugăciunii a fost
poruncită într-o noapte atât de importantă, aşa cum este noaptea
de mi’ragi, de aceea rugăciunea mai este caracterizată ca fiind
înălţarea musulmanilor.
Într-un hadis se spune: „Prin rugăciune omul se apropie cel
mai mult de Allah Preaînaltul”. Este imposibil ca trăind pe această
lume să-L vedem pe El. Această lume nu este prielnică pentru
realizarea acestui lucru. Sunt oameni pe care Allah Preaînaltul i-a
înzestrat cu înţelepciune şi cu harul de a călăuzi şi pe ceilalţi
oameni pe calea cea dreaptă. Dacă rugăciunea nu ar fi fost
poruncită ca o îndatorire obligatorie, atunci cine ar fi tras vălul de
pe faţa sublimă a năzuinţei şi a scopului suprem? Cum ar mai fi
descoperit pioşii şi cuvioşii pe adevăratul şi singurul iubit al lor?
Rugăciunea aduce mângâiere sufletelor îndurerate. Tot
rugăciunea alină durerile celor suferinzi. Hrana sufletului este
rugăciunea. Rugăciunea este cel mai extraordinar leac al inimii.
Mărturisiri ca: “O, Bilal! Linişteşte-mă!” şi “Lumina şi desfătarea
ochilor mei este rugăciunea!” consemnate de unele hadisuri , scot
în evidenţă miracolul pe care-l reprezintă rugăciunea. Tot ce există
în afara rugăciunii nu este altceva decât închipuiri şi imaginaţii.
Cineva care este pătruns, cuprins de adevărul transmis de
rugăciune, trăieşte sentimentul că părăseşte această lume şi
pătrunde în Viaţa de Apoi şi parcă are şi el parte de binefacerile
acelei Lumi.
Fără îndoială că aceasta este adevărata desfătare, fără a fi
rodul unor închipuiri deşarte. Pentru că în lumea noastră, tot ce
există, reprezintă o urmare a închipuirii noastre. Pentru a putea
vedea care este de fapt realitatea, trebuie încercată înălţarea.
138
Cartea rugăciunii
Pentru un musulman înălţarea reprezintă rugăciunea. De această
binefacere se bucură doar musulmanii. Musulmanii urmând calea
arătată de Profetul lor se bucură de această binefacere. Doar
Profetul lor iubit (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!),
în noaptea Înălţării, părăsind lumea noastră a ajuns până la Allah.
A intrat în rai şi i s-a oferit cinstea şi fericirea de a vedea
splendorile raiului. O, Allah, coboară harul şi binecuvântarea Ta
asupra profetului Tău preferat, Pacea şi mila Ta fie asupra lui! O,
Allah! Coboară harul şi binecuvântarea Ta asupra tuturor profeţilor
şi tuturor urmaşilor lor şi de asemenea, asupra tuturor
credincioşilor!
Adepţi ai misticismului islamic susţineau că rugăciunea este
rodul unui ritualism mecanic, care nu ajută la cunoaşterea realităţii
religioase şi de aceea căutau alinarea recurgând la calea
descoperirii personale a tainelor divine şi a descoperirii şi
înţelegerii propriei persoane. Aceştia pentru a-şi atinge scopurile sau
îndreptat în altă direcţie. Mai mulţi dintre ei considerau că
rugăciunea nu are nici o legătură cu năzuinţele lor de a descoperi
tainele divine prin eforturi personale. Considerau postul superior
rugăciunii. O mare parte dintre aceştia care nu puteau sau nu
vroiau să înţeleagă binefacerile rugăciunii, s-au străduit să-şi
găsească liniştea sufletească în dans şi în muzică, prin care
puteau să intre în transă, în felul acesta, spuneau ei că se
contopesc cu divinitatea. Ei erau convinşi că notele muzicale le
conferă alinarea pe care o căutau, deşi ştiau foarte bine
semnificaţia unui Hadis autentic: “Allah Preaînaltul nu a poruncit
vindecarea în haram”.
Într-adevăr, un începător în ale înotului, atunci când este în
pericol de a se îneca se agaţă şi de foc.
O, fraţii mei întru credinţă! Distanţa între rugăciune şi
muzică, este tot atât de mare ca distanţa dintre binefacerile
rugăciunii şi alinarea pe care ţi-o dă muzica!
Este un mare har al Atotputernicului Allah că săvârşim cu
plăcere rugăciunile fără să simţim absolut nici un fel de greutate în
săvârşirea lor. Nu oricui îi este dat să simtă acel gust miraculos al
139
Cartea rugăciunii
rugăciunii. Plăcerea gustată prin săvârşirea rugăciunilor fard este
de zeci de ori mai puternică decât plăcerea pe care o gustăm
săvârşind rugăciunile nafile. (Rugăciunea nafile înseamnă toate
celelalte rugăciuni în afară de rugăciunile fard şi uagib). Sunneturile
celor cinci rugăciuni şi toate celelalte rugăciuni, în afara celor
uagib, sunt nafile. Trupului nu-i revine nici măcar o părticică din
plăcerea provocată de rugăciune. În timp ce omul simte acest gust
în suflet, geme şi plânge. O, Allah! Ce înaltă favoare este aceasta!
Ce mare binecuvântare şi fericire pentru cei ca noi cu sufletele
bolnave, să auzim aceste vorbe!
Să nu se uite faptul că importanţa, gradul rugăciunii săvârşit
pe această lume este egal cu favoarea de a-l vedea pe Allah
Preaînaltul, în Viaţa de Apoi. Pe pământ, toate rugăciunile sunt
concentrate în vederea atragerii oamenilor spre rugăciune. Scopul
primordial este de a săvârşi rugăciunea, întrucât numai prin el se
ajunge la fericirea veşnică.
Rugăciunea este mai importantă decât toate celelalte rugi şi
decât postul. Rugăciunea umple de bucurie inimile îndurerate.
Rugăciunea şterge toate păcatele, îi apără pe oameni de
săvârşirea unor fapte nedemne.
Într-un hadis se spune: “Rugăciunea umple inimile de
bucurie şi fericire”. Rugăciunea aduce bucurie în sufletele
întristate, ea este hrana sufletului şi leacul tămăduitor al inimii.
Miracolul rugăciunii
Allah Preaînaltul, prin mai multe versete ale sale, ne face
cunoscut faptul că musulmanii care săvârşesc fapte bune vor intra
în rai.Ce se înţelege prin fapte bune (amel salih), toate faptele
bune sau numai o parte din ele? Dacă ar fi vorba de toate faptele
bune existente, atunci nimeni nu le-ar putea făptui absolut pe
toate. Dacă însă ar fi vorba doar de unele dintre acestea, atunci se
pune întrebarea privind: pe care dintre acestea trebuie să le
efectuăm. În faţa acestei dileme Allah Preaînaltul ne-a venit în
ajutor, indicându-ne cele mai importante fapte pe care trebuie să le
140
Cartea rugăciunii
săvârşească un musulman. Faptele cele mai scumpe
Atotputernicului Allah sunt îndeplinirea, împlinirea celor cinci piloni
pe care este clădit islamul.
Cine împlineşte, în întregime, fără cusur, cei cinci piloni, are
şanse mari de a se salva de focul iadului. Mărturisirea că nu este
altă divinitate afară de Allah, că Mohammed este supusul şi
Trimisul Său, săvârşirea rugăciunii, achitarea zekat-ului (dania),
pelerinajul la Kaaba şi postul de Ramadan sunt chintesenţa tuturor
celorlalte fapte bune existente. Acestea sunt fapte care feresc
oamenii de a săvârşi păcate şi de a făptui lucruri urâte, lucruri rele.
﴾ Recită ceea ce ţi s-a revelat din Carte şi împlineşte Rugăciunea
[As-Salat]! Rugăciunea [As-Salat] împiedică de la ceea ce
este ruşinos şi de la ceea ce este oprit. Iar pomenirea [voastră] de
către Allah este lucru şi mai mare, iar Allah ştie ce faceţi voi! ﴿
[Coran 29:45]
În Coranul cel Sfânt, sura Ankabut (Păianjenul), versetul
patruzeci şi cinci se spune: „Recită cartea ce ţi s-a relevat şi
împlineşte rugăciunea. Fără îndoială că rugăciunea te ţine departe
de necuviinţă şi răutate, iar pomenirea lui Allah este cea mai mare
rugăciune. Allah ştie ceea ce faceţi. Dacă un musulman împlineşte
întocmai toate obligaţiile prevăzute de cei cinci piloni, atunci
înseamnă că acesta a ştiut să-şi arate recunoştinţa faţă de Allah
Preaînaltul.
﴾ De ce să vă pedepsească Allah, dacă sunteţi mulţumitori şi
credeţi? Doar şi Allah este Mulţumitor şi Atoateştiutor. ﴿
[Coran 4:147]
Dintre aceşti cinci piloni cel mai important este rugăciunea,
el este stâlpul credinţei. Trebuie să ne străduim să împlinim
rugăciunile respectând întru-totul cerinţele, exigenţele de înfăptuire
a fiecărui rugăciuni, a fiecărei părţi a rugăciunii. Dacă rugăciunea
este împlinită temeinic, atunci înseamnă că s-a înălţat un pilon
puternic al islamului. Procedând astfel reuşim să apucăm frânghia
salvării de iad. Fie ca Atotputernicul Allah să ne acorde favoarea,
să ne învrednicească să împlinim rugăciunea!
141
Cartea rugăciunii
Când rostim Allahu akbar la începutul rugăciunii noi de fapt
mărturisim că Allah Preaînaltul nu are nevoie nu numai de
rugăciunea oamenilor, El nu are, în general nevoie de absolut
nimic. N-are nevoie de întreţinere şi nici nu voieşte ca cineva să-L
hrănească. Tekbir-urile pe care le facem în timpul rugăciunii ne
arată că noi, de fapt, nu reuşim să facem o rugăciune demnă de
slava lui Allah Preaînaltul.
Datorită faptului că rugăciunea este înălţarea musulmanului,
a fost poruncită recitarea, la sfârşitul rugăciunii, a cuvintelor pe
care le-a rostit Profetul nostru (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra lui!) în noaptea de mi’ragi (în noaptea înălţării), adică
recitarea rugăciunii Ettehiiatu. Tocmai de aceea este necesar ca
cineva care săvârşeşte o rugăciune, trebuie s-o folosească ca un
mijloc prin care realizează propria înălţare.
Profetul nostru (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
lui!) a zis: “Momentul săvârşirii prosternării este şi momentul când
un om este cel mai aproape de Allah Preaînaltul”. În momentul
săvârşirii rugăciunii credincioşii se află în strânsă legătură cu
Atotputernicul Allah, atunci Îl imploră, Îl roagă. Tot atunci aceştia
realizează şi mai bine că El este Preaînaltul, Unicul, Cel
Atotputernic şi Iertător. Tocmai de aceea s-a poruncit salutul la
sfârşitul rugăciunii pentru ca cel care a săvârşit rugăciunea să nu
se ridice cu gânduri sumbre de la rugăciune.
Într-un hadis Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra lui!) a poruncit ca după fiecare rugăciune fard să
se recite de 33 de ori tesbih-ul (Subhanallah), de 33 de ori
tahmid-ul (Elhamdulillah) şi de 33 de ori tekbir-ul (Allahu akbar) şi
o dată tehlil-ul (la ilahe illa Allah, uahdehu la şerike leh, lehulmulku
ue lehul-hamdu ue hua ’ala kulli şei-in kadir).
După rugăciune, cu gândul curat că am săvârşit rugăciunea,
străduindu-ne să fim cât mai aproape de perfecţiune şi după
pomenirile prin tesbih, tahmid şi tekbir, ne rugăm ca Allah să
coboare harul şi binecuvântarea Sa, în primul rând asupra
Profetului nostru iubit (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra
lui!), asupra tuturor profeţilor, credincioşilor şi urmaşilor lor şi, de
142
Cartea rugăciunii
asemenea, asupra părinţilor, rudelor, prietenilor şi fraţilor noştri
întru credinţă. Amin.
Binefacerile fizice Rugăciunii
Un musulman săvârşeşte rugăciunea pentru că este o
poruncă a Atotputernicului Allah. Poruncile lui Allah Preaînaltul
sunt pline de foloase şi avantaje, iar în prohibiţiile Lui există foarte
mult rău. Specialiştii în medicină cunosc astăzi cu precizie o mare
parte din aceste foloase şi inconveniente. Nici o altă ideologie nu a
acordat şi nu acordă importanţa pe care o acordă islamul sănătăţii.
Religia noastră a poruncit efectuarea rugăciunii începând cu
o vârstă fragedă şi până la sfârşitul vieţii. Fără îndoială că cel care
săvârşeşte rugăciunea simte din plin binefacerile acesteia asupra
sănătăţii sale.
Iată câteva din foloasele rugăciunii asupra sănătăţii:
1. Datorită faptului că mişcările executate în timpul rugăciunii
nu sunt bruşte, de aceea ele nu obosesc inima. Tot aşa, faptul că
aceste mişcări sunt executate în diferitele perioade ale zilei,
reprezintă o împrejurare deosebit de favorabilă pentru ca
organismul să fie tot timpul plin de energie.
2. Sângele irigă foarte bine creierul aceluia care în timpul
celor cinci rugăciuni este nevoit să-şi pună capul de optzeci de ori
pe podea.
Tocmai de aceea, este comparativ redus numărul bolnavilor
de amnezie sau alte boli ale creierului în rândul celor care
efectuează rugăciunea, faţă de cei care nu efectuează. Aceşti
oameni au o existenţă mult mai sănătoasă, trăiesc mai mult.
Aceştia nu suferă de boala demans senil, boală a slăbirii
facultăţilor intelectuale, cauzată de bătrâneţe.
3. Ochii celui care efectuează rugăciunea beneficiază de o
circulaţie mai bună a sângelui. De aceea sunt mai puţine cazurile
de presiune intraoculară. De asemenea, se asigură în permanenţă
înlocuirea lichidului de pe ochi. Aceste exerciţii executate cu o
precizie de ceasornic, de cinci ori pe zi, apără ochii de cataractă şi
143
Cartea rugăciunii
de glaucom.
4. Mişcările uniforme din timpul rugăciunii ajută la digestia
stomacului, asigură fluiditatea, curgerea normală a bilei, evitânduse
astfel depunerile de calculi şi, de asemenea, ajută la degajarea
mai uşoară a enzimelor pancreasului, este deosebit de eficace în
prevenirea constipaţiei. Datorită faptului că rinichii şi căile urinare
sunt agitate în permanenţă, posibilitatea formării de calculi în
rinichi este redusă, asigurâdu-se şi o golire normală a vezicii
urinare.
5. Mişcările ritmice efectuate în timpul rugăciunii, pune în
funcţiune muşchii şi articulaţiile care sunt mai puţin solicitate în
viaţa cotidiană, prevenind astfel apariţia unor maladii ale
articulaţiilor şi ale muşchilor, cum ar fi de pildă, artroza şi
calcifierea.
6. O bună sănătate corporală este asigurată printr-o igienă
ireproşabilă. Abluţiunea simplă şi cea generală sunt deopotrivă, o
purificare spirituală şi fizică. Fără o purificare corporală şi spirituală
nu este posibilă rugăciunea. Prin abluţiune şi îmbăiere se asigură
curăţenia, purificarea corporală. Prin rugăciunea îndeplinită se
asigură şi purificarea sufletească, spirituală.
7. În medicina preventivă se acordă o mare importanţă
exerciţiilor fizice executate în anumite perioade de timp ale zilei.
Timpurile stabilite pentru efectuarea celor cinci rugăciuni sunt cele
mai optime pentru reîmprospătarea circulaţiei sanguine şi pentru
înviorarea respiraţiei.
8. Rugăciunea are însuşirea de a regla somnul. Chiar şi
electricitatea statică acumulată în corpul omenesc, prin efectuarea
prosternării (punerea capului pe podea) se realizează contactul cu
pământul, asigurându-se astfel scurgerea acestei electricităţi. În
felul acesta, trupul îşi recapătă vigoarea anterioară.
Pentru a ne bucura de acestea foloase ale rugăciunii, trebuie
să împlinim rugăciunea la timpul stabilit şi, de asemenea, trebuie
să acordăm o importanţă deosebită curăţeniei, să avem grijă să nu
mâncăm prea mult şi de aceea, ceea ce consumăm să fie halal din
toate punctele de vedere.
144
Cartea rugăciunii
CAPITOLUL VII
Surele şi rugile pot fi scrise cu litere latine?
Deşi m-am străduit să scriu surele şi pomenirile cu litere
latine totuşi acest lucru nu a fost posibil. Indiferent de semnele
diacritice folosite cu literele latine; pentru redarea corectă a
sunetelor şi implicit a cuvintelor acestor sure şi pomenirile este
imposibilă. Pentru recitarea corectă a acestor sure şi pomeniri
trebuie să învăţăm de la cunoscătorii recitării Coranului cel Sfânt
tainele textului coranic, tainele sunetelor şi semnelor acestei cărţi
sfinte. Ce mare binefacere este ca un musulman să înveţe să
recite corect Coranul cel Sfânt! Foarte multe hadisuri şi lucrări de
fıqh subliniază binefacerile şi foloasele, cunoaşterii recitării cât mai
corecte a Coranului cel Sfânt.
Tocmai de aceea fiecare musulman trebuie să-şi înveţe
copilul într-un fel sau latul, recitarea corectă a Coranului cel Sfânt.
Mijlocul cel mai eficace de îndeplinire a acestui scop este acela de
a-l trimite la cursurile de învăţare a recitării Coranului cel Sfânt
organizate în cadrul moscheilor. Acest mod de învăţare a recitării
corecte a Coranului cel Sfânt, de către copiii musulmanilor, este
foarte eficace peste tot în lume. Seuap-ul primit atât pentru cel
care depune eforturi întru învăţarea corectă a semnelor acestei
cărţi sfinte, cât şi pentru cel care îi ajută pe alţii să înveţe corect
recitarea Coranului cel Sfânt, este deosebit de mare.
145
Cartea rugăciunii
Ruga pentru ruku
În timpul plecăciunii în rugăciune (rukuu’)
سُبْحانَ رَبِّيَ الْعَظيم . (ثلاثاً)
Subhaane rabbiel-’aziim (de trei ori)
„Cât de măreţ este Domnul meu Cel mai Mare!” (de trei ori).
Ruga de ezan
اللّهُمَّ رَبَّ هَذِهِ الدّعْوَةِ التّامَّة وَالصّلاةِ القَائِمَة آتِ محَمَّداً الوَسيلةَ وَالْفَضيلَة وَابْعَثْه
مَقاماً مَحموداً الَّذي وَعَدْتَه إِنَّكَ لا تُخْلِفُ الميعاد.
Allahumme rabbe hadzihid-da’uetit-taammeti ues-salaatilqaa-
imeh, e’ati Muhammedanil-uasiilate uel-fadiilate ueb’athhu
maqaamen mahmuuden elladzii ua’ad-tehu [’innaka laa tukhlifulmi’aad].
„O, Allah, Stăpân al acestei chemări perfecte şi Stăpân al
săvârşirii acestei rugăciuni, acordă-i lui Muhammed al-uasila şi alfadila
şi trimite-l în locul binecuvântat pe care l-ai promis. Cu
adevărat, Tu îţi ţii întotdeauna promisiunile.”
Ruga de deschidere (subhaneke)
سُبْحانَكَ اللّهُمَّ وَبِحَمْدِكَ وَتَبارَكَ اسْمُكَ وَتَعالى جَدُّكَ وَلا إِلهَ غَيْرُك.
Subhaaneke Allahumme ue bi-hamdike ue tabaarekesmuke
ue te’aalaa gedduke ue laa ’ilaha ghairuke.
„Cât de măreţ eşti Tu, O, Allah, şi Ţie ţi se cuvine toată
slava. Binecuvântat este numele Tău şi măreţ este rangul Tău şi
nu există altă divinitate în afară de Tine.”
La ridicare din plecăciune
سَمِعَ اللهُ لِمَنْ حَمِدَه .
Sami’allahu-limen-hamideh.
„Fie ca Allah să-l audă pe cel care-l slăveşte!”
Această rugă trebuie făcută chiar în momentul ridicării
Ruga după ridicarea din plecăciune
رَبَّنا وَلَكَ الحَمْدُ حَمْداً آَثيراً طَيِّباً مُبارَآاً فيه .
Rabbena ue lekel-hamdu, hamden kethiraan taiiban
146
Cartea rugăciunii
mubaareken fihi.
„O, Doamne, Ţie ţii se cuvine toată slava, o slavă multă
minunată binecuvântată.
Ruga la prosternare
سُبْحانَ رَبِّيَ الأَعْلى . (ثلاثاً )
Subhaane Rabbiiel-e’alaa.(de trei ori)
„Cât de măreţ este Domnul meu, Cel Prea Înalt!” (de trei ori)
Ruga între două prosternări
رَبِّ اغْفِرْ لي ، رَبِّ اغْفِرْ لي .
Rabbighfir-lii, rabbighfir-lii.
„Domnul meu, iartă-mă! Domnul meu, iartă-mă!”
Ruga ‘Et-tahiiaatu’
ه ، �� اتُ �� التَّحِيّاتُ للهِ وَالصَّلَواتُ والطَّيِّبات ، السَّلامُ عَلَيكَ أَیُّها النَّبِيُّ وَرَحْمَةُ اللهِ وَبَرَآ
دُهُ �� �� بْ�� داً عَ �� �� مّ�� حَ�� السَّلامُ عَلَيْنا وَعَلى عِبادِ كَ الصَّالِحين . أَشْهَدُ أَنْ لا إِلهَ إِلاّ الله ، وَأَشْهَدُ أَنَّ مُ
وَرَسولُه .
Et-tahiiaatu lillahi ues-salauaatu uet-taiiibaatu, ues-selamu
’aleike aiiuhen-nebiiiu ue rahmetullahi ue berekeatuhu, es-selamu
’aleina ue ’alaa ’ibaadikes-salihiin. Eşhedu en laa ilahe illa Allah,
ue eşhedu enne Muhammeden ’abduhu ue resuluhu.
Toate saluturile sunt pentru Allah. Toate actele de slăvire şi
faptele bune sunt pentru El. Pacea, mila şi binecuvântarea lui Allah
să fie asupra ta, O, Profetule. Pacea să fie asupra noastră şi
asupra tuturor servitorilor drept-credincioşi ai lui Allah. Mărturisesc
că nu există altă divinitate în afară de Allah şi că Muhammed este
robul şi Trimisul Său!”
Salati Ibrahimiie
(Allahumme salli şi Allahumme barik)
ى آلِ �� �� ل�� مَ وَعَ �� ي�� راه �� ى إبْ �� �� ل�� تَ عَ �� �� ي�� لَّ�� اللّهُمَّ صَلِّ عَلى مُحمَّد، وَعَلى آلِ مُحمَّد، آَما صَ
ى �� �� ل�� تَ عَ �� ارِآْ �� ا ب �� �� م�� إبْراهيم، إِنَّكَ حَميدٌ مَجيد ، اللّهُمَّ بارِكْ عَلى مُحمَّد، وَعَلى آلِ مُحمَّد، آَ
إبْراهيمَ وَعَلى آلِ إبْراهيم، إِنَّكَ حَميدٌ مَجيد .
147
Cartea rugăciunii
Allahumme salli ’ala Muhammedin ue ’ala aali Muhammedin
kema salleite ’ala Ibrahime ue ’ala aali Ibrahiime, inneke hamiidun
megiid. Allahumme barik ’ala Muhammedin ue ’ala aali
Muhammedin kema barekte ’ala Ibrahiime ue ’ala aali Ibrahime,
’inneke hamiidun megiid.
„O, Allah, trimite slava Ta asupra lui Muhammed şi asupra
urmaşilor lui Muhammed, aşa cum ai trimis slava Ta asupra lui
Avraam şi asupra urmaşilor lui Avraam. Cu adevărat, Tu eşti plin
de slavă şi măreţie. O, Allah, trimite binecuvântarea Ta asupra lui
Muhammed şi asupra urmaşilor lui Muhammed, aşa cum ai trimis
binecuvântări asupra lui Avraam şi asupra urmaşilor lui Avraam.
Cu adevărat, Tu eşti plin de slavă şi măreţie!”
Rugi dupa ‘selam’
أَسْتَغْفِرُ الله . (ثَلاثاً)
اللّهُمَّ أَنْتَ السَّلامُ ، وَمِنْكَ السَّلام ، تَبارَآْتَ یا ذا الجَلالِ وَالإِآْرام .
Estaghfirullah. [de trei ori]
Allahumme entes-selamu ue minkes-selamu tebarekte ya
dzal-gelali uel-ikraam.
„Cer iertarea Ta!” (de trei ori).
„O, Allah, Tu eşti As-Salaam (Pacea – Făcătorul de pace şi
sursa păcii) şi de la Tine este toată pacea. Slăvit eşti Tu, O,
Posesor al Măreţiei şi al Cinstei!”
مَّ �� �� هُ�� لّ�� لا إلهَ إلاّ اللّهُ وحدَهُ لا شریكَ لهُ، لهُ المُلْكُ ولهُ الحَمْد، وهوَ على آلّ شَيءٍ قَدیر، ال
لا مانِعَ لِما أَعْطَيْت، وَلا مُعْطِيَ لِما مَنَعْت، وَلا یَنْفَعُ ذا الجَدِّ مِنْكَ الجَد .
Laa ilahe illa Allahu uahdehu laa şeriike leh, lehul-mulku ue
lehul-hamdu ue hua ’ala kulli şei-in qadiir. Allahumme laa maani’a
lima e’ataite, ue laa mu’tiia limaa mane’ata, ue laa ianfa’u dzalgeddi
minkal-geddu.
„Nu există altă divinitate în afară de Allah, Unicul, care nu
are pe nimeni egal, a Lui este Împărăţia şi Slava şi El este mai
presus de toate Atotputernic. O, Allah, nimeni nu poate interzice
ceea ce Tu ai poruncit şi nimeni nu poate porunci ceea ce Tu ai
interzis şi nimeni nu poate beneficia nici de bunăstare, nici de
148
Cartea rugăciunii
măreţie, căci la Tine se află toată bunăstarea şi măreţia.” (Şi nu-i
foloseşte puterea celui puternic decât cu puterea Ta)
اللّهُمَّ أَعِنِّي عَلى ذِآْرِكَ وَشُكْرِك ، وَحُسْنِ عِبادَتِك .
Allahumme e’innii ’ala dzikrike, ue şukrike, ue husni
’ibadetike.
„O, Allah, ajută-mă să Te pomenesc, să-Ţi mulţumesc şi să
Te slăvesc în cel mai frumos mod cu putinţă.”
سُبْحانَ اللهِ، والحَمْدُ لله ، واللهُ أآْبَر . (ثلاثاً وثلاثين)
لا إلهَ إلاّ اللّهُ وَحْدَهُ لا شریكَ لهُ، لهُ الملكُ ولهُ الحَمْد، وهُوَ على آُلّ شَيءٍ قَدیر .
Subhanallah—de trezeci şi trei de ori
el-hamdulil-lah — de trezeci şi trei de ori
allahu akbar—[de trezeci şi trei de ori.
La ilahe illa Allahu uahdehu laa şeriike lehu, lehul-mulku ue
lehul-hamdu ue huua ’ala kulli şei-in qadiir.
„Cât de măreţ este Allah, toată slava se cuvine lui Allah şi
Allah este Cel mai Mare.” (de treizeci şi trei de ori)
„Nu există altă divinitate în afară de Allah Unicul, care nu are
pe nimeni egal, a Lui este Împărăţia şi Slava şi El este mai presus
de toate Atotputernic!”
Următoarele trei capitole trebuie recitate o singură dată după
rugăciunea de prânz, de amiază şi noapte şi de trei ori după Fajr şi
Magreb (ruga de dimineaţă şi de seară).
[ ﴿ قُلْ هُوَ اللهُ أَحَدٌ …..﴾ [ الإِخْلاصْ 112
Bismillahir-rahmair-rahim
﴾ Qul huallahu ahad ﴿1﴾ Allahus-samed ﴿2﴾ lem ielid ue lem
iuuled ﴿3﴾ Ue lem iekun-lehu kufu-uen ahad﴿4
În numele lui Allah, cel Milostiv, Îndurător
“El este Allah, Cel Unic.
Allah este Stăpânul.
El nu zămisleşte şi nu este născut
Şi El nu are pe nimeni egal.”
149
Cartea rugăciunii
În numele lui Allah...
[Al-Ikhlas]
[ ﴿ قُلْ أَعوذُ بِرَبِّ الفَلَقِ…..﴾ [ الفَلَقْ 113
Bismillahir-rahmair-rahim
﴾ Qul e’udzu birabbil-felaq ﴿1﴾ Min şerri ma khalaq﴿2﴾Ue
min şerri ghasiqin idza ue qab ﴿3﴾ ue min şerrinneffathati fil-
’uqad﴿4﴾Ue min şerri hasidin idza hased ﴿5
În numele lui Allah, cel Milostiv, Îndurător
„Eu caut adăpost la Stăpânul revărsatului zorilor
Împotriva răului [venind] de la ceea ce El a creat
Şi împotriva răului întunericului ce se aşterne
Şi împotriva răului vrăjitoarelor care suflă în noduri
Şi împotriva răului pizmuitorului când pizmuieşte.”
[Al-Falaq]
﴿ قُلْ أَعوذُ بِرَبِّ النّاسِ…..﴾[ النّاس ]
Bismillahir-rahmair-rahim
﴾ Qul e’udzu birabbin-nas ﴿1﴾ Melikin-nas ﴿2﴾ llahin-nas
﴿3﴾ Min şerril- uesuasil-khannas ﴿4﴾ Elledzi iu-ues-uisu fi sudurinnas
﴿5﴾ Minel-ginneti uen-na﴿ 6
„Eu caut adăpost la Domnul oamenilor
Stăpânul oamenilor
Dumnezeul oamenilor
Împotriva răului ademenitorului fugar
Care şopteşte în piepturile oamenilor
Împotriva [şoaptelor] djinilor şi oamenilor”.
[An-Nas]
- De asemenea, din Sunna se recită după fiecare rugăciune
obligatorie „Versetul Tronului” [„Aayet-ul-Kursiyy”].
﴿ اللّهُ لا إلهَ إلاّ هُوَ الحَيُّ القَيّومُ لا تَأْخُذُهُ سِنَةٌ وَلا نَوْمٌ …..﴾
150
Cartea rugăciunii
﴾Allahu laa ilaahe illa huuel-haiiul-qaiiuum. La te-khudzuhu
sinetu-ue laa neum. Lehu maa fis-samauati ue ma fil-erd. Men
dze-lledzii ieşfe’u ’indehu illa bi-idznih. I’alemu ma beine eidiihim
ue ma khalfahum. Ue la iuhiitune bişei-im-min ’ilmihi illa bima şa-e
uesi’a kursi-iuhus-semauati uel-erda ue la ie-uuduhu hifzuhuma ue
huel-’aliiul-’aziim.﴿ 255
„Allah! În afară de El nu este Dumnezeu, Cel Viu, Veşnicul!
Nici aţipirea, nici somnul nu-L cuprind. Ale Lui sunt cele din ceruri
şi cele de pe pământ! Cine este acela care ar putea mijloci la El
fără de îngăduinţa Lui? El le ştie pe cele din faţa lor şi pe cele din
urma lor. Şi ei nu pricep nimic din ştiinţa Sa în afară de ceea ce El
voieşte. Tronul Lui se întinde peste ceruri şi peste pământ şi nu-I
este grea păzirea lor. El este Preaînaltul, Măreţul!”
[Al-Bakara:255]
﴿ ءامَنَ الرَّسولُ بِما أُنْزِلَ إِلَيْهِ مِنْ رَبِّهِ وَالْمُؤْمِنونَ….﴾
E’uudzu billahi mineş-şeitaanir-ragiim
﴾ Aamener-resuulu bimaa unzile ileihi minr-rabbihi uel-muminune,
kullun amene billahi ue mela-iketihi ue kutubihi ue rusulihi
la nuferriqu beine ahadim-mir-rusulihi ue qaaluu semi’naa ue
ata’anaa ghufraneke rabbenaa ue ileikel-masiir ﴿285﴾ La
iukellifullahu nefsen illa us’ahaa leha maa kesebet ue ’aleihaa
maktesebet, rabbenaa la tu-akhidzna in nesiinaa eu akhta-na
rabbenaa ue la tahmil ’aleina isren kamaa hamaltahu ’alelledziina
min qablinaa rabbenaa ue la tuhammilna maa la taaqate lena bihi
ua’fu ’anna uaghfirlena ue-rhamnaa ente meulaana fansurnaa
’alal-qaumil-keafiriin.﴿ 286
﴾ Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul
său, asemenea şi drept-credincioşii. Fiecare [dintre ei] a crezut în
Allah, în îngerii Lui, în scripturile Lui şi în trimişii Lui. [Ei zic]: „Noi
nu facem nici o deosebire între vreunul dintre trimişii Săi [şi
ceilalţi]”. Şi ei au zis: „Noi auzim şi ne supunem! Iertarea Ta [o
151
Cartea rugăciunii
implorăm], Doamne, şi la Tine este întoarcerea ﴿285﴾ Allah nu
impune nici unui suflet decât ceea ce este în putinţa lui. El are ca
răsplată ceea ce şi-a agonisit [din faptele bune] şi ca pedeapsă
ceea ce a dobândit [din faptele rele]. Doamne, nu ne pedepsi pe
noi, dacă am uitat sau am greşit! Doamne, nu ne împovăra pe noi
cu grea povară, aşa cum i-ai împovărat pe cei dinaintea noastră.
Doamne nu ne împovăra pe noi cu ceea ce nu putem îndura! Şi
şterge-ne nouă greşalele noastre şi iartă-ne pe noi şi fii milostiv cu
noi! Tu eşti Ocrotitorul nostru, ajută-ne pe noi să izbândim asupra
celor necredincioşi. ﴿ 286
[Al-Baqara:285,286]
Rugile ‘Kunnut’
كَ �� يْ�� لَ�� ل عَ �� وَآَّ �� تَ�� كَ وَ نَ �� يْ�� اللّهُمَّ إِنّا نَسْتَعينُكَ وَنَسْتَغْفِرُك وَ نَسْتَهْدِیْك، وَنُؤْمِنُ بِك وَ نَتُوبُ إلَ
دْ، �� بُ�� �� عْ�� اكَ ن �� مَّ إِیّ �� �� هُ�� وَنُثْني عَلَيْك الخَيْرَ آُلُّهُ نَشْكُرُكَ وَلا نَكْفُرُك وَنَخْلَعُ وَ نَتْرُكُ مَنْ یَفْجُرُك . اللّ
كَ �� ذابَ �� ك، إِنَّ عَ �� ذابَ �� ى عَ �� �� ش�� خْ�� ك، وَنَ �� وَلَكَ نُصَلّي وَنَسْجُد، وَإِلَيْكَ نَسْعى وَنَحْفِد، نَرْجو رَحْمَتَ
بالكافرین ملْحَق.
Allahumme inna neste’inuke ue nesteghfiruke Aue
nestehdike ue nu-minu bike ue netubu ileike ue neteuekkelu
aleike ue nuthni aleikel-khaira kulluhu neşkuruke ue la nekfuruke
ue nekhla’u ue netruku mei-iefgiuruk. Allahumme iiake ne’abudu,
ue leke nusalli ue nesgiudu, ue ileike nes’a ue nehfidu, nergiu
rahmeteke, ue nekhşa ’adzaabeke, inne ’adzaabeke bil-keafirine
mulhiq. .
„O, Allah, pe Tine te slăvim, la Tine ne rugăm şi ne
prosternăm [în rugăciune], spre Tine ne întoarcem şi pe Tine te
slujim. Ne rugăm pentru mila Ta şi ne temem de pedeapsa Ta,
căci, cu adevărat, pedeapsa Ta va cădea asupra necredincioşilor.
O, Allah, căutăm sprijinul Tău şi cerem iertarea Ta. Te slăvim şi nu
ne pierdem credinţa în Tine. Credem în Tine şi ne supunem Ţie şi
îi respingem pe cei care nu cred în Tine!”
152
Cartea rugăciunii
Rugile pentru rugăciunea de deces
اللهُمِّ اغْفِرْ لِحَيِّنا وَمَيِّتِنا وَشاهِدِنا ، وَغائِبِنا ، وَصَغيرِنا وَآَبيرِنا ، وَذَآَرِنا وَأُنْثانا .
مِّ لا �� �� هُ�� ل�� ان ، ال �� م�� ى الإِی �� ل�� هُ عَ �� وَفَّ �� تَ�� اللهُمِّ مَنْ أَحْيَيْتَهُ مِنّا فَأَحْيِهِ عَلى الإِسْلام ،وَمَنْ تَوَفَّيْتَهُ مِنّا فَ
تَحْرِمْنا أَجْرَه ، وَلا تُضِلَّنا بَعْدَه .
Allahumme igfir lihai-ina ue mei-itina ue şahidina ue ghaibina
ue saghirina ue kabirina ue dzekerina ue unthana. Allahumme men
ehieitehu minna fe-ehihi ’alel-islami ue men teueffeitehu minna
feteuefehu ’alel-imani. Allahumme la tahrimna egirahu ue la
tudillena be’adehu.
„O, Allah, iartă-i pe cei vii şi pe cei morţi, pe cei prezenţi şi pe
cei absenţi, pe cei mici dintre noi şi pe bătrânii noştri, pe bărbaţii
noştri şi pe femeile noastre. O, Allah, pentru cei pe care îi ţii în
viaţă, fie ca viaţa lor să fie întru islam, pentru cei pe care i-ai luat la
Tine, fie ca moartea lor să fie întru credinţă. O, Allah, nu ne lipsi de
răsplată şi nu ne abate de la calea cea dreaptă după el.”
مْ �� اللهُمِّ اجْعَلْهُ فَرَطاً وَذُخْراً لِوالِدَیه، وَشَفيعاً مُجاباً، اللهُمِّ ثَقِّلْ بِهِ مَوازینَهُما، وَأَعْظِ
ذابَ �� كَ عَ �� تِ�� �� مَ�� رَحْ �� بِهِ أُجورَهُما، وَأَلْحِقْهُ بِصالِحِ المؤْمِنين، وَاجْعَلْهُ في آَفالَةِ إِبْراهيم، وَقِهِ بِ
الْجَحيم .
Allahumme igi’alhu faratan ue dzukhran liualideihi, ue şefiian
mugeaban. Allahumme theq-qil bihi mauazinehuma ue e’azim bihi
ugiurehuma, uel-hiqhu bi-salihil-mu’minine uegi’alhu fi kefaleti
Ibrahime ue qihi bi-rahmatike ’adzabel-gehim.
„O, Allah, fă-l să fie o răsplată şi o comoară pentru părinţii
lui. O, Allah, prin el, îngreunează talerele lor şi măreşte-le răsplata.
Primeşte-l alături de drept-credincioşi, pune-l sub protecţia lui
Avraam şi protejează-l prin mila Ta de chinurile Iadului.
Ruga de intrare în cimitir
ون، �� �� ق�� مْ لاحِ �� �� كُ�� اءَ اللهُ بِ �� ا إِنْ ش �� ن، وَإِنّ �� السَّلامُ عَلَيْكُمْ أَهْلَ الدِّیارِ مِنَ المؤْمِنينَ وَالْمُسْلِمي
نَسْاَلُ اللهَ لنا وَلَكُمْ العافِيَة.
Es-selamu ’aleikum ehled-diari minel-mu-uminine uelmuslimine
ue inna inşa-Allahu bikum lahiqune [ue ierhamullahulmusteqdimine
minna uel-muste-khirine] nes-elu Allaha lena ue
153
Cartea rugăciunii
lekumul-’afie.
„Pacea să fie asupra voastră, O, voi cei din morminte,
asupra credincioşilor şi asupra tuturor musulmanilor. Şi, noi, cu
voia lui Allah, vă vom urma, Allah să-i ierte pe înaintaşii noştrii şi
pe cei amânaţi şi vom cere lui Allah bunăstare atât pentru noi, cât
şi pentru voi.”
﴿ قُلْ یا أَیُّها الكافِرون…. ﴾
Bismillahir-rahmanir-rahim
﴾ Qul iaa ei-iuhel keafirun ﴿1﴾ la e’abudu ma te’abudun ﴿2﴾
ue la entum ‘abidune ma e’abud ﴿3﴾ ue la ene ‘abidum-ma
abettum ﴿4﴾ ue la entum ‘abidune ma e’abud ﴿5﴾lekum dinekum
ue lie din ﴿ 6
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător 1. Spune: „O, voi,
necredincioşi!
2. Eu nu ador ceea ce adoraţi
3. Şi nici voi nu adoraţi ceea ce ador eu.
4. Nici adorarea mea nu este asemeni adorării voastre,
5. Şi nici adorarea voastră nu este asemenea adorării mele!
6. Voi aveţi religia voastră, iar eu am religia mea!”
[Capitolul Al-Kafirun 109]
154
Cartea rugăciunii
Capitole şi versete din Coran ce se recită în timpul rugăciunii
بِسْمِ اللّهِ الرَّحْمنِ الرَّحِيمِ
﴿ أَلَمْ تَرَ آَيْفَ فَعَلَ رَبُّكَ بِأَصْحَابِ الْفِيلِ ﴾ 1﴿ أَلَمْ یَجْعَلْ آَيْدَهُمْ فِي تَضْلِيلٍ ﴾ 2﴿ وَأَرْسَلَ
عَلَيْهِمْ طَيْرًا أَبَابِيلَ ﴾ 3﴿ تَرْمِيهِم بِحِجَارَةٍ مِّن سِجِّيلٍ ﴾ 4﴿ فَجَعَلَهُمْ آَعَصْفٍ مَّأْآُولٍ ﴾ 5
Bismillahir-rahmair-rahim
﴾ Elem tera keife fe’ale rabbuke bi-eshabil-fil ﴿1﴾ elem iegi’al
keidehum fi tedlil ﴿2﴾ ue ersele aleihim tairan ebabil ﴿3﴾ termihim
bihigearetim-min sigi-gil ﴿4﴾ fege’alehum ke’asfim-me-kul ﴿5
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
1. Oare n-ai văzut tu ce a făcut Domnul tău cu oamenii
elefantului?!
2. Oare nu a făcut El vicleşugul lor să fie în deşert?!
3. Şi a trimis peste ei păsări în stoluri,
4. Ca să arunce asupra lor cu pietre din lut ars!
5. Şi i-a făcut pe ei ca un ogor mâncat.
Întâmplarea cu elefantul. Cârmuitorul Etiopiei Necâşînîn
avea un dregător al provinciei Yemen pe nume Abraha. Cu scopul
de a stopa pelerinajul oamenilor locului la Kaaba, oamenii acestuia
au construit o biserică foarte mare în oraşul Sana. Cu toate
acestea, oamenii au continuat să meargă în număr mare la Mekka.
Într-o noapte un tânăr pe nume Nüfeyl a profanat biserica.
Pretextând această situaţie, Abraha a pornit cu oastea sa să
dărâme Al-Ka’aba cea nobilă. Dar elefantul uriaş care mergea în
fruntea oştii a refuzat să intre în Mekka şi lăstunii (ebabil) trimişi în
stoluri au aruncat cu pietre de lut ars asupra oştii etiopiene,
distrugând-o în întregime.
Arabii denumesc anul când a avut acest eveniment „anul
elefantului”. Aproximativ peste 50-55 de zile după acest eveniment
a venit pe lume Profetul nostru (pacea şi binecuvântarea lui Allah
fie asupra lui!)
155
Cartea rugăciunii
بِسْمِ اللّهِ الرَّحْمنِ الرَّحِيمِ
ذِي �� تِ ﴾ 3﴿ الَّ �� يْ�� بَ�� ﴿ لِإِیلَافِ قُرَیْشٍ ﴾ 1﴿ إِیلَافِهِمْ رِحْلَةَ الشِّتَاء وَالصَّيْفِ ﴾ 2﴿ فَلْيَعْبُدُوا رَبَّ هَذَا الْ
أَطْعَمَهُم مِّن جُوعٍ وَآمَنَهُم مِّنْ خَوْفٍ ﴾ 4
Bismillahir-rahmair-rahim
Li-ilafi qureiş ﴿1﴾ ilafihim rihleteş-şita-i ues-saif ﴿2﴾ felie’abudu
rabbe hadzal-beit ﴿3﴾ elledzi et-amehum-min giu’iu-ue
amenehum-min khauf ﴿4
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
1. Pentru obiceiul [neamului] Qurayş,
2. Obiceiul lor pentru călătoria de iarnă şi cea de vară,
3. Să-L adore ei pe Stăpânul acestei Case,(2)
4. Care-i hrăneşte, păzindu-i de foame şi-i fereşte pe ei de
spaimă!
Această sură a fost revelată atunci când reprezentanţii de
frunte ai tribului Kureyş au fost de acord să se închine lui Allah,
doar cu condiţia ca şi Muhammed (pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra lui!) să se închine idolilor şi zeităţilor lor, ceea ce
ar fi însemnat perpetuarea idolatriei şi a politeismului.
بِسْمِ اللّهِ الرَّحْمنِ الرَّحِيمِ
امِ �� عَ�� ى طَ �� لَ�� ضُّ عَ �� حُ�� ا یَ �� ﴿ أَرَأَیْتَ الَّذِي یُكَذِّبُ بِالدِّینِ ﴾ 1﴿ فَذَلِكَ الَّذِي یَدُعُّ الْيَتِيمَ ﴾ 2﴿ وَلَ
﴿ الْمِسْكِينِ ﴾ 3﴿ فَوَیْلٌ لِّلْمُصَلِّينَ ﴾ 4﴿ الَّذِینَ هُمْ عَن صَلَاتِهِمْ سَاهُونَ ﴾ 5﴿ الَّذِینَ هُمْ یُرَاؤُونَ ﴾ 6
وَیَمْنَعُونَ الْمَاعُونَ ﴾ 7
Bismillahir-rahmair-rahim
Eraeitel-ledzi iukedz-dzibu biddin ﴿1﴾ fedzalikel-ledzi iedu’ul
ietim ﴿2﴾ ue la iehuddu ala ta’amil miskin ﴿3﴾ feueilun lilmusallin
﴿4﴾ elledzine hum ’an salatihim sahun ﴿5﴾ elledzine hum iura-une
﴿6﴾ ue iemna’unel-ma’un ﴿7
156
Cartea rugăciunii
بِسْمِ اللّهِ الرَّحْمنِ الرَّحِيمِ
﴿ إِنَّا أَعْطَيْنَاكَ الْكَوْثَرَ ﴾ 1﴿ فَصَلِّ لِرَبِّكَ وَانْحَرْ ﴾ 2﴿ إِنَّ شَانِئَكَ هُوَ الْأَبْتَرُ ﴾ 3
Bismillahir-rahmair-rahim
﴾ Inna e’atainakel-keuther ﴿1﴾ fesalli lirabbike uenhar ﴿2﴾
inne şani-eke huel-ebter﴿ 3
بِسْمِ اللّهِ الرَّحْمنِ الرَّحِيمِ
ا �� دُ ﴾ 3﴿وَلَ �� بُ�� ﴿ قُلْ یَا أَیُّهَا الْكَافِرُو نَ﴾ 1﴿لَا أَعْبُدُ مَا تَعْبُدُونَ ﴾ 2﴿ وَلَا أَنتُمْ عَابِدُونَ مَا أَعْ
أَنَا عَابِدٌ مَّا عَبَدتُّمْ﴾ 4﴿ وَلَا أَنتُمْ عَابِدُونَ مَا أَعْبُدُ ﴾ 5﴿ لَكُمْ دِینُكُمْ وَلِيَ دِینِ ﴾ 6
Bismillahir-rahmanir-rahim
﴾ Qul iaa ei-iuhel keafirun ﴿1﴾ la e’abudu ma te’abudun ﴿2﴾ ue la
entum ‘abidune ma e’abud ﴿3﴾ ue la ene ‘abidum-ma abettum ﴿4﴾
ue la entum ‘abidune ma e’abud ﴿5﴾ lekum dinekum ue lie din ﴿6
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
1. Spune: „O, voi, necredincioşi!
2. Eu nu ador ceea ce adoraţi
3. Şi nici voi nu adoraţi ceea ce ador eu.
4. Nici adorarea mea nu este asemeni adorării voastre,
5. Şi nici adorarea voastră nu este asemenea adorării mele!
6. Voi aveţi religia voastră, iar eu am religia mea!”
[Capitolul Al-Kafirun 109]
بِسْمِ اللّهِ الرَّحْمنِ الرَّحِيمِ
﴿ إِذَا جَاء نَصْرُ اللَّهِ وَالْفَتْحُ ﴾ 1﴿ وَرَأَیْتَ النَّاسَ یَدْخُلُونَ فِي دِینِ اللَّهِ أَفْوَاجًا ﴾ 2﴿ فَسَبِّحْ
بِحَمْدِ رَبِّكَ وَاسْتَغْفِرْهُ إِنَّهُ آَانَ تَوَّابًا ﴾ 3
Bismillahir-rahmanir-rahim
﴾ Idza gea-e nasrullahi uel-feth ﴿1﴾ ue ra-eiten-nase iedkhulune fi
dinillahi efuagea ﴿2﴾ fesebbih bihamdi rabbike uestegfirhu innehu
keane teu-uaba ﴿3
157
Cartea rugăciunii
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
1. Când vine biruinţa lui Allah şi cucerirea
2. Şi-i vezi pe oameni intrând în religia lui Allah în cete,
3. Atunci slăveşte-L cu laudă pe Domnul tău şi roagă-L pe El de
iertare, fiindcă El este Iertător [cu cel care se căieşte] [Tawwab]!
بِسْمِ اللّهِ الرَّحْمنِ الرَّحِيمِ
﴿ ﴿ تَبَّتْ یَدَا أَبِي لَهَبٍ وَتَبَّ ﴾ 1﴿ مَا أَغْنَى عَنْهُ مَالُهُ وَمَا آَسَبَ ﴾ 2﴿ سَيَصْلَى نَارًا ذَاتَ لَهَبٍ ﴾ 3
وَامْرَأَتُهُ حَمَّالَةَ الْحَطَبِ﴾ 4 فِي جِيدِهَا حَبْلٌ مِّن مَّسَدٍ 5
Bismillahir-rahmanir-rahim
﴾ Tebbet ieda abi lehebiu-ue teb ﴿1﴾ ma agna ’anhu maluhu ue
ma keseb ﴿2﴾ seiesla naren dzate leheb ﴿3﴾ uemra-atuhu
hammaletel-hatab ﴿4﴾ fi gidiha hablum-mim-mesed ﴿5
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
1. Să piară mâinile lui Abu Lahab(2) şi să piară şi el(3)!
2. Averea lui să nu-i fie de nici un folos şi nici ce a agonisit!
3.Va arde în Focul cu flăcări,
4.Împreună cu muierea lui,(4) aducătoarea de vreascuri,
5.Care va avea la gâtul ei o funie de fire [de palmier].(5)
Profetul (Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!) s-a urcat pe
colina As-Safa şi i-a chemat pe fii tuturor clanurilor tribului Kureyş
la adunare. A venit şi unchiul său Abu Lahab. Aceştia l-au întrebat
motivul acestei adunări Atunci Trimisul lui Allah i-a întrebat: „Dacă
v-aş fi spus că o oaste de călăreţi se află peste dealul acela, gata
să năvălească, m-aţi fi crezut voi oare?” Aceştia au răspuns că nu
l-au învinuit niciodată de minciună. Atunci profetul le-a spus
mesajul său de profeţie şi să creadă doar într-o singură divinitate
Atunci Abu Lahab l-a învinuit de minciună, şi s-a supărat că doar
pentru asta a fost chemat. Atunci Allah a revelat această sură. Se
ştie că unchiul său Abu Lahab, unul din cei mai aprigi adversari ai
islamului, a murit păgân, după bătălia de la Badr. Abu Lahab şi
soţia lui aruncau vreascuri cu spini dinaintea casei Trimisului lui
Allah, când el se întorcea pe întuneric de la rugăciune.
158
Cartea rugăciunii
بِسْمِ اللّهِ الرَّحْمنِ الرَّحِيمِ
﴿ قُلْ هُوَ اللَّهُ أَحَدٌ﴾ 1﴿ اللَّهُ الصَّمَدُ ﴾ 2﴿ لَمْ یَلِدْ وَلَمْ یُولَدْ ﴾ 3﴿ وَلَمْ ي آُن لَّهُ آُفُوًا أَحَدٌ ﴾ 4
Bismillahir-rahmair-rahim
﴾ Qul huallahu ahad ﴿1﴾ Allahus-samed ﴿2﴾ Lem ielid ue lem
iuuled ﴿3﴾ Ue lem iekun-lehu kufu-uen ahad ﴿ 4
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
1. Spune: "El este Allah, Cel Unic!
2. Allah este Stăpânul!
3. El nu zămisleşte şi nu este născut
4. Şi El nu are pe nimeni egal!"
بِسْمِ اللّهِ الرَّحْمنِ الرَّحِيمِ
رِّ �� ن شَ �� بَ ﴾ 3﴿ وَمِ �� قٍ إِذَا وَقَ �� اسِ �� ﴿ قُلْ أَعُوذُ بِرَبِّ الْفَلَقِ ﴾ 1﴿ مِن شَرِّ مَا خَلَقَ ﴾ 2﴿ وَمِن شَرِّ غَ
النَّفَّاثَاتِ فِي الْعُقَدِ﴾ 4﴿ وَمِن شَرِّ حَاسِدٍ إِذَا حَسَدَ ﴾ 5
Bismillahir-rahmair-rahim
﴾ Qul e’udzu birabbil-felaq ﴿1﴾ Min şerri ma khalaq ﴿2﴾ Ue min
şerri ghasiqin idza ue qab ﴿3﴾ ue min şerrinneffathati fil-’uqad ﴿4﴾
Ue min şerri hasidin idza hased ﴿5
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
1. Spune: "Eu caut adăpost la Stăpânul revărsatului zorilor
2. Împotriva răului [venind] de la ceea ce El a creat
3. Şi împotriva răului întunericului care se aşterne
4. Şi împotriva răului vrăjitoarelor care suflă în nodur
5. Şi împotriva răului pizmuitorului, când pizmuieşte."
Un evreu cu numele Lebid bin Asam a făcut farmece
Trimisului lui Allah, provocând îmbolnăvirea lui. Cibril-i Emin l-a
înştiinţat pe trimisul lui Allah despre această vrăjitorie a evreului,
care lăsase în fântână, făcând nod, unsprezece fire de păr ale
profetului. În urma intervenţiei lui Ali (Allah să-l aibă în mila sa!)
cele unsprezece fire de păr au fost scoase din fântână, iar Trimisul
159
Cartea rugăciunii
lui Allah şi-a recăpătat sănătatea. Faptul că această sura are
unsprezece versete se datorează acestei întămplări.
بِسْمِ اللّهِ الرَّحْمنِ الرَّحِيمِ
﴿ ﴿ قُلْ أَعُوذُ بِرَبِّ النَّاسِ ﴾ 1﴿ مَلِكِ النَّاسِ ﴾ 2﴿ إِلَهِ النَّاسِ ﴾ 3﴿ مِن شَرِّ الْوَسْوَاسِ الْخَنَّاسِ ﴾ 4
الَّذِي یُوَسْوِسُ فِي صُدُورِ النَّاسِ ﴾ 5﴿ مِنَ الْجِنَّةِ وَ النَّاسِ ﴾ 6
Bismillahir-rahmair-rahim
﴾ Qul e’udzu birabbin-nas ﴿1﴾ Melikin-nas ﴿2﴾ llahin-nas ﴿3﴾ Min
şerril- uesuasil-khannas ﴿4﴾ Elledzi iu-ues-uisu fi sudurin-nas﴿ ﴿5﴾
Minel-ginneti uen-nas ﴿6
În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
1. Spune: "Eu caut adăpost la Domnul oamenilor,
2. Stăpânul oamenilor,
3. Dumnezeul oamenilor,
4. Împotriva răului ademenitorului fugar(2)
5. Care şopteşte în piepturile oamenilor,(3)
6. Împotriva [şoaptelor] djinnilor şi oamenilor".
﴿ مِ ﴾ 3 �� ي�� رَّحِ �� نِ ال �� م�� ﴿ بِسْمِ اللّهِ الرَّحْمنِ الرَّحِيمِ ﴾ 1﴿ الْحَمْدُ للّهِ رَبِّ الْعَالَمِينَ ﴾ 2﴿ الرَّحْ
نَ �� ذِی �� رَاطَ الَّ �� مَلِكِ یَوْمِ الدِّینِ ﴾ 4﴿ إِیَّاكَ نَعْبُدُ وإِیَّاكَ نَسْتَعِينُ ﴾ 5﴿ اهدِنَا الصِّرَاطَ المُستَقِيمَ ﴾ 6﴿ صِ
أَنعَمتَ عَلَيهِمْ غَيرِ المَغضُوبِ عَلَيهِمْ وَلاَ الضَّالِّينَ ﴾ 7
﴾ Elhamdulillahi rabbil-’alemin ﴿1﴾ errahmanir-rahim ﴿2﴾
maliki ieumiddin ﴿3﴾ i-iake ne’abudu ue i-iake neste’in ﴿4﴾ ihdinessiratal-
musteqim ﴿5﴾ siratal-ledzine en’amte ’aleihim ﴿6﴾ gairilmagdubi
’aleihim ueled-dalin.﴿7
Bismillahir-rahmair-rahim
1. În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător [Ar-Rahman, Ar-
Rahim],2. Laudă lui Allah, al lumilor Stăpânitor,3. Cel Milostiv,
Îndurător,4. În Ziua de Apoi Stăpânul Cârmuitor,5. Pe Tine Te
160
Cartea rugăciunii
adorăm, la Tine cerem ajutor,6. Pe drumul drept Tu fii-ne Călăuzitor,
7. Drumul celor cu care fost-ai Tu dăruitor, nu al celor pe care
Tu Te-ai mâniat, nici al rătăciţilor.
بِسْمِ اللّهِ الرَّحْمنِ الرَّحِيمِ
ي �� ا فِ �� اوَاتِ وَمَ �� مَ�� ي السَّ �� ا فِ �� هُ مَ �� وْمٌ لَّ �� ﴿ اللّهُ لاَ إِلَهَ إِلاَّ هُوَ الْحَيُّ الْقَيُّومُ لاَ تَأْخُذُهُ سِنَةٌ وَلاَ نَ
نْ �� يْءٍ مِّ �� ونَ بِشَ �� طُ�� ي�� حِ�� الأَرْضِ مَن ذَا الَّذِي یَشْفَعُ عِنْدَهُ إِلاَّ بِإِذْنِهِ یَعْلَمُ مَا بَيْنَ أَیْدِیهِمْ وَمَا خَلْفَهُمْ وَلاَ یُ
عِلْمِهِ إِلاَّ بِمَا شَاء وَسِعَ آُرْسِيُّهُ السَّمَاوَاتِ وَالأَرْضَ وَلاَ یَؤُودُهُ حِفْظُهُمَا وَهُوَ الْعَلِيُّ الْعَظِيمُ ﴾
Bismillahir-rahmair-rahim
﴾ Allahu laa ilaahe illa huuel-haiiul-qaiiuum. La te-khudzuhu sinetuue
laa neum. Lehu maa fis-samauati ue ma fil-erd. Men dze-lledzii
ieşfe’u ’indehu illa bi-idznih. I’alemu ma beine eidiihim ue ma
khalfahum. Ue la iuhiitune bişei-im-min ’ilmihi illa bima şa-e uesi’a
kursi-iuhus-semauati uel-erda ue la ie-uuduhu hifzuhuma ue huel-
’aliiul-’aziim. ﴿
„Allah! În afară de El nu este Dumnezeu, Cel Viu, Veşnicul!
Nici aţipirea, nici somnul nu-L cuprind. Ale Lui sunt cele din ceruri
şi cele de pe pământ! Cine este acela care ar putea mijloci la El
fără de îngăduinţa Lui? El le ştie pe cele din faţa lor şi pe cele din
urma lor. Şi ei nu pricep nimic din ştiinţa Sa în afară de ceea ce El
voieşte. Tronul Lui se întinde peste ceruri şi peste pământ şi nu-I
este grea păzirea lor. El este Preaînaltul, Măreţul!”
[Al-Bakara:255]
بِسْمِ اللّهِ الرَّحْمنِ الرَّحِيمِ
رِّقُ �� فَ�� هِ لاَ نُ �� لِ�� ﴿ آمَنَ الرَّسُولُ بِمَا أُنزِلَ إِلَيْهِ مِن رَّبِّهِ وَالْمُؤْمِنُونَ آُلٌّ آمَنَ بِاللّهِ وَمَلآئِكَتِهِ وَآُتُبِهِ وَرُسُ
ا �� سً�� بَيْنَ أَحَدٍ مِّن رُّسُلِهِ وَقَالُواْ سَمِعْنَا وَأَطَعْنَا غُفْرَانَكَ رَبَّنَا وَإِلَيْكَ الْمَصِيرُ ﴾ 285 ﴿ لاَ یُكَلِّفُ اللّهُ نَفْ
لْ �� مِ�� حْ�� ا وَلاَ تَ �� نَ �� إِلاَّ وُسْعَهَا لَهَا مَا آَسَبَتْ وَعَلَيْهَا مَا اآْتَسَبَتْ رَبَّنَا لاَ تُؤَاخِذْنَا إِن نَّسِينَا أَوْ أَخْطَأْنَا رَبَّ
رْ �� فِ�� ا وَاغْ �� نَّ�� فُ عَ �� عَلَيْنَا إِصْرًا آَمَا حَمَلْتَهُ عَلَى الَّذِینَ مِن قَبْلِنَا رَبَّنَا وَلاَ تُحَمِّلْنَا مَا لاَ طَاقَةَ لَنَا بِهِ وَاعْ
لَنَا وَارْحَمْنَآ أَنتَ مَوْلاَنَا فَانصُرْنَا عَلَى الْقَوْمِ الْكَافِرِینَ ﴾
Bismillahir-rahmair-rahim
﴾ Aamener-resuulu bimaa unzile ileihi minr-rabbihi uel-mu-minune,
kullun amene billahi ue mela-iketihi ue kutubihi ue rusulihi la
161
Cartea rugăciunii
nuferriqu beine ahadim-mir-rusulihi ue qaaluu semi’naa ue
ata’anaa ghufraneke rabbenaa ue ileikel-masiir ﴿285﴾ La
iukellifullahu nefsen illa us’ahaa leha maa kesebet ue ’aleihaa
maktesebet, rabbenaa la tu-akhidzna in nesiinaa eu akhta-na
rabbenaa ue la tahmil ’aleina isren kamaa hamaltahu ’alelledziina
min qablinaa rabbenaa ue la tuhammilna maa la taaqate lena bihi
ua’fu ’anna uaghfirlena ue-rhamnaa ente meulaana fansurnaa
’alal-qaumil-keafiriin.﴿ 286
﴾ Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul
său, asemenea şi drept-credincioşii. Fiecare [dintre ei] a crezut în
Allah, în îngerii Lui, în scripturile Lui şi în trimişii Lui. [Ei zic]: „Noi
nu facem nici o deosebire între vreunul dintre trimişii Săi [şi
ceilalţi]”. Şi ei au zis: „Noi auzim şi ne supunem! Iertarea Ta [o
implorăm], Doamne, şi la Tine este întoarcerea ﴿285﴾ Allah nu
impune nici unui suflet decât ceea ce este în putinţa lui. El are ca
răsplată ceea ce şi-a agonisit [din faptele bune] şi ca pedeapsă
ceea ce a dobândit [din faptele rele]. Doamne, nu ne pedepsi pe
noi, dacă am uitat sau am greşit! Doamne, nu ne împovăra pe noi
cu grea povară, aşa cum i-ai împovărat pe cei dinaintea noastră.
Doamne nu ne împovăra pe noi cu ceea ce nu putem îndura! Şi
şterge-ne nouă greşalele noastre şi iartă-ne pe noi şi fii milostiv cu
noi! Tu eşti Ocrotitorul nostru, ajută-ne pe noi să izbândim asupra
celor necredincioşi. ﴿ 286
[Al-Baqara:285,286]
162
Cartea rugăciunii
Bibliografie
! Coranul cel Sfânt - Traducere în română de Liga Islamică
şi Culturală din România, Editura Islam, ediţia a II-a 1999.
! Namaz Kitabı - Hasan Yavaş (turcă), Editura Hakîkat
Kitabevi nr. 11, ediţia a XXX-a, 2002, Istanbul.
! Nurul-Izah - Şernebalali (arabă), Editura Dar Al-Beiruti,
ediţia I, 1990, Damasc.
! Raddul-Mukhtar alad-darril-muhtar, Vol. 3 – Ibn Abidin
(arabă), Editura Dar Al-Kutub Al-’Ilmieh, ediţia I, 1994, Beirut.
! Muhtasar Ilmihal - Hasan Arıkan (turcă), Editura Fazilet
Neşriyat ve Ticaret A.Ş, ediţia a 63-a, 1999, Istanbul
! Islam Dîni - A. Hamdi Akseki (turcă), Editura Başbakanlık
Basımevi, ediţia XXIX, 1980, Ankara.

Rugaciunea - partea a 2-a

Loading...

163
Cartea rugăciunii
Cuprins
Cuvânt înainte ............................................................................... 7
Capitolul I - Credinţă şi rugăciune ........................................... 11
Primordială este credinţa............................................................. 11
Credinţa trebuie să fie sinceră ..................................................... 12
Orientările marilor teologi musulmani .......................................... 15
Principiile fundamentale ale credinţei islamice ............................ 16
Eshab Kiram - Companionii Profetului......................................... 28
Imamii celor patru şcoli şi alţi învăţaţi .......................................... 30
Capitolul II .................................................................................. 34
Adoraţiile noastre şi Rugăciunea. Ce este adoraţia?................... 34
Cine este o persoană responsabilă (mukellef)?........................... 35
Clasificarea faptelor în islam........................................................ 36
Obligaţiile şi în îndatoririle fundamentale ale Islamului (principii de
bază ale islamului)....................................................................... 41
Capitolul III ................................................................................. 45
Efectuarea rugăciunii................................................................... 45
Pentru cine este obligatorie rugăciunea ...................................... 47
Unele pilde din viaţa celora care săvârşesc rugăciunea.............. 48
Capitolul IV................................................................................. 52
Felurile rugăciunii ........................................................................ 52
Rugăciunea de cinci ori pe zi....................................................... 52
Fardurile obligatorii rugăciunii...................................................... 55
Condiţiile pentru rugăciune .......................................................... 58
Obligaţiile abluţiunii...................................................................... 59
Cum se efectuează abluţiunea .................................................... 60
Sunneturile abluţiunii (ce este preferabil la o abluţiune) .............. 60
Normele de etică (de comportament) privind săvârşirea
abluţiunii ...................................................................................... 61
Fapte nedorite la abluţiune .......................................................... 62
Obligativitatea abluţiunii............................................................... 63
Preferabilitatea abluţiunii ............................................................. 63
Ce strică abluţiunea..................................................................... 63
Folosirea misuak-ului................................................................... 64
164
Cartea rugăciunii
Facilităţi privind spălarea rituală .................................................. 64
Condiţiile Mest-ului ...................................................................... 64
Abluţiunea generală..................................................................... 66
Fardurile (obligaţiile impuse) ale abluţiunii generale.................... 67
Sunneturile abluţiunii corporale ................................................... 68
Cum se efectuează abluţiunea generală (gusl) ........................... 68
Ciclul menstrual şi lăuzia (Haid ue Nifas) .................................... 69
Abluţiunea cu pământ (Teiemun)................................................. 70
Obligaţiile abluţiunii cu pământ.................................................... 71
Sunneturile abluţiunii cu pământ.................................................. 71
Situaţii de care se ţine seama atunci când se efectuează
abluţiunea cu pământ .................................................................. 71
Cum se efectuează abluţiunea cu pământ (Teiemun) ................. 73
Anularea valabilităţii purificării uscate.......................................... 73
Foloasele abluţiunii, abluţiunii generale şi a abluţiunii cu
pământ......................................................................................... 74
Îndepărtarea murdăriilor .............................................................. 75
Îmbrăcămintea adecvată ............................................................. 76
Orientarea spre Qibla .................................................................. 79
Timpurile rugăciunii ..................................................................... 80
Chemarea la rugăciune (Ezan şi Ikamet)..................................... 82
Cum se face Ezan-ul şi Ikamet-ul ................................................ 82
Rostirea Ezanului ........................................................................ 83
Rugile de ezan............................................................................. 83
Sensurile cuvintelor ezanului ....................................................... 83
Intenţia......................................................................................... 84
Rostirea sintagmei Allahu akbar la începutul rugăciunii .............. 84
Stâlpii rugăciunii .......................................................................... 84
Cum se efectuează rugăciunea ................................................... 88
Cum efectuează femeia rugăciunea de una singură ................... 93
Uagib-urile (necesităţile) rugăciunii.............................................. 94
Situaţii care determină efectuarea Sejde-i Sehu.......................... 96
Sunnet-urile rugăciunii ................................................................. 97
Fapte care contribuie la perfecţionarea rugăciunii ....................... 99
Fapte condamnabile (mekruh) din timpul rugăciunii .................... 99
165
Cartea rugăciunii
Situaţii când este obligatoriu întreruperea rugăciunii ................. 100
Fapte ce strică rugăciunea ........................................................ 100
Situaţii scuzabile (mubah) de părăsire a rugăciunii ................... 101
Rugăciunea în grup ................................................................... 102
Însuşirile unui imam (conducătorul de rugăciuni)....................... 103
Condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a putea săvârşii rugăciunea
după imam................................................................................. 105
Rugăciunea unuia care se alătură imamului.............................. 106
Lucruri pe care dacă nu le execută imamul, nu le face
nici grupul .................................................................................. 107
Lucruri pe care, chiar dacă le face imamul, grupul (gema’at) nu le
îndeplineşte ............................................................................... 108
Rugăciunea de vineri................................................................. 108
Pentru ca rugăciune de vineri să fie valabilă trebuie să fie
respectate şapte condiţii de efectuare a acestei rugăciuni ........ 109
Pentru cine este obligatoriu ....................................................... 110
Cum se efectuează rugăciunea de vineri................................... 110
Sunnet-urile rugăciunii de vineri ................................................ 111
Rugăciunile de sărbători ............................................................ 112
Pomana Fitra ............................................................................. 112
Cum se efectuează rugăciunea de sărbători ............................. 113
Pregătiri de moarte .................................................................... 114
Ce este moartea? ...................................................................... 115
Moartea este predestinată ......................................................... 116
Rugăciunea de înmormântare ................................................... 117
Condiţiile îndeplinirii rugăciunii de înmormântare ...................... 117
Fard-urile rugăciunii de înmormântare....................................... 117
Sunnet-urile rugăciunii de înmormântare................................... 118
Condiţiile îndeplinirii rugăciunii de înmormântare ...................... 118
Rugăciunea Tereuih .................................................................. 119
Cum se efectuează rugăciunea Terauih.................................... 119
Capitolul V................................................................................ 121
Rugăciunea în timpul călătoriei şi comasarea ei........................ 121
Rugăciunea săvârşită în timpul bolii .......................................... 123
Recuperarea rugăciunilor (kada) ............................................... 126
166
Cartea rugăciunii
Capitolul VI............................................................................... 130
Musulmanii care nu săvârşesc rugăciunea................................ 130
Binefacerile spirituale ale rugăciunii .......................................... 131
Adevărurile rugăciunii ................................................................ 135
Superioritatea rugăciunii ............................................................ 137
Miracolul rugăciunii.................................................................... 139
Binefacerile fizice ale rugăciunii................................................. 142
Capitolul VII.............................................................................. 144
Surele şi rugile pot fi scrise cu litere latine?............................... 144
Ruga pentru ruku....................................................................... 145
Ruga de ezan ............................................................................ 145
Ruga de deschidere (Subhaneke) ............................................. 145
La ridicarea din plecăciune........................................................ 145
Ruga după ridicarea din rugăciune............................................ 145
Ruga la prosternare................................................................... 146
Ruga între două prosternări....................................................... 146
Ruga ‘Et-tahiiaatu’ ..................................................................... 146
Salatii Ibrahimiie (Allahumme salii şi Allahume barik)................ 146
Rugi după “selam” ..................................................................... 147
Rugile “Kunnut”.......................................................................... 151
Rugile pentru rugăciunea de deces ........................................... 152
Rugă de intrare în cimitir............................................................ 152
Capitole şi versete din Coran ce se recită în timpul rugăciunii... 154
Bibliografie................................................................................. 162
Cuprins ...................................................................................... 163