marți, 27 aprilie 2010

Targ haine islamice



السلام عليكم
Vineri, 30 aprilie, dupa rugaciunea de Giumu'ah si pana la rugaciunea de Seara si Sambata pana la rugaciunea Dhuhr, puteti vizita targul de haine islamice organizat de Asociatia Surori Musulmane din Bucuresti la sediul din Soseaua Colentina, nr 373, sector 2 (Moschee Taiba). Vor fi puse la vanzare esarfe, batice, amire, pardesie, abaye si alte obiecte de interes feminin din colectia noua primavara-vara 2010, toate la preturi promotionale! Fondurile stranse vor fi folosite in scop caritabil, inshaAllah.

Si Allah sa va rasplateasca cu bine!
_______________________________________

"Asociatia Surori Musulmane"

PERMIS SI INTERZIS IN ISLAM - Prof. Dr. Yusuf Al-Qaradawi


În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător


PRINCIPIILE ISLAMULUI ÎN LEGĂTURĂ CU CEEA CE ESTE
PERMIS ( HALAL ) ŞI CU CEEA CE ESTE INTERZIS ( HARAM )

Continuare: Principiul numarul 8, 9 si 10


8.BUNA INTENŢIE NU JUSTIFICĂ SĂVÂRŞIREA A CEEA CE ESTE OPRIT ( HARAM)

Islamul apreciază în toate răndurile şi îndrumările sale motivele nobile, scopul cinstit şi buna intenţie. Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis:¸¸ Faptele bune sunt după intenţii şi fiecare om va avea parte de ceea ce intenţioneaz㸸3. Datorită bunei intenţii lucrurile permise şi obiceiurile se preschimbă în faptele evlavioase şi în motive de apropiere de Allah. Acela care mănâncă şi bea din cele îngăduite cu intenţia de a-şi păstra viaţa şi a-şi întări trupul pentru a-şi putea înfăptui îndatoririle sale faţă de Domnul său şi faţă de comunitatea sa, harana sa şi ceea ce bea el vor fi socotite venerate şi apropiere de Domnul său.
Plăcerea aceluia care se împreună cu soţia sa cu gândul de a avea urmaşi sau cu gândul ca această împreunare să-l dispenseze pe el şi pe soţia sa de preacurvie este socotită venerare pentru care lui i se cuvine răsplată. Profetul –-Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a spus în această privinţă adresându-se tovarăşilor lui: ¸¸ Împreunarea cu femeile voastre este un act de devoţiune ce merită să fie bine răsplătit¸¸ Au zis ei: ¸¸ Se poate ca unul dintre noi care-şi satisface pofta lui să fie şi bine răsplătit, o, Trimis al lui Allah?¸¸ Iar el a răspuns :¸¸ Dacă unul îşi satisface pofta lui acolo unde nu este permis, el va avea parte de păcat. Tot aşa, dacă o satisface unde este permis, el va avea parte de bună răsplată.¸¸1
S-a relatat şi un alt hadis în care spune Trimisul: ’’ Acela care caută avere, din cele îngăduite, pentru a se reţine de la cerşetorie şi pentru a asigura cele de trebuinţă pentru cei aflaţi în îngrijirea sa şi pentru a fi binevoitor cu vecinii lui Îl va întilni pe Domnul lui cu faţa lui strălucind asemenea lunii pline’’2.
Aşadar, în orice faptă permisă pe care o săvârşeşte drepcredinciosul intră elementul intenţiei şi o transformă în venerare. Cât despre lucrul care este interzis ( haram ), acesta este oprit oricât de bună ar fi intenţia făptaşului lui şi oricât de nobil ar fi ţelul său. Islamul nu acceptă în niciun caz ca ceea ce este oprit (haram), acesta este oprit să fie folosit ca mijloc pentru înfăptuirea unui ţel vrednic de laudă, căci Islamul ţine atât la ţelul nobil cât şi la puritatea mijloacelor, deopotrivă, iar rânduiala sa nu acceptă în niciun caz principiul ’’ Scopul scuză mijloacele ’’ sau principiul ’’ajungerii la adevăr intrând în multe neadevăruri’’, ci impune ajungerea la adevăr numai prin intermediul adevărului.
Cine adună bani din camăta, din lucruri ilicite, din distracţii oprite, din jocuri de noroc sau din orice altă activitate interzisă pentru a construi din ei o moschee sau pentru a realiza un proiect de binefaceri sau altceva de acest gen nu găseşte justificare în ţelul său nobil pentru a fi scutit de păcatul săvârşirii lucrului interzis, căci ţelurile şi intenţiile nu au influenţă în Islam asupra lucrurilor oprite ( haram ).
Acest lucru ni l-a transmis Trimisul lui Allah--Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- când a zis:<<>> ( Al-Mu’minun: 51 )
Şi tot El a grăit:
’’O, voi cei care credeţi! Mâncaţi din bunătăţile pe care vi le-am dăruit’’ ( Al-Baqara: 172 )
Şi a zis profetul Muhammed: ’’Omul călătoreşte îndelung, cu părul nepieptănat şi plin de praf, pentru împlinirea Pelerinajul mare ( Hajj ) sau a Pelerinajului mic ( ’Umra ) sau pentru altceva de acest fel, ridicând mâinile către cer şi zicând: O, Doamne! O, Doamne! Dar mâncarea lui este din cele oprite, băutura lui este din cele oprite, veşmintele sale sunt din cele oprite şi se hrăneşte din cele oprite!... Atunci cum să se răspundă chemării sale?!’’1
Şi a mai zis:’’ Cel care a strâns bani din ceea ce este oprit şi a făcut milostenie din ei, acela nu va avea răsplată pentru aceasta, iar povara lor va apăsa asupra lui’’2.
Şi tot profetul Muhammed a zis:’’ Niciunui rob care va dobândi avere din ceea ce este oprit şi nu face milostenie din ea nu i se va primi lui şi nu va fi binecuvâtat pentru că cheltuieşte din ea şi dacă o va lăsa moştenire în urma lui, o va găsi pe aceasta la proviziile lui în Foc. Allah Preaînaltul nu şterge răul cu rău, ci şterge răul cu bine, căci răul nu şterge răul’’3.


9.EVITAREA LUCRURILOR ÎNDOIELNICE DE TEAMA DE A NU CĂDEA ÎN CEEA CE ESTE INTERZIS

Allah Preaînaltul din mare mila Sa pentru oameni, nu le-a lăsat lor nimic neclar în privinţa a ceea ce este permis ( halal ) şi a ceea ce este interzis ( haram ), ci le-a lămurit cu toată limpezimea atât ceea ce este permis ( halal ) cât şi ceea ce este interzis ( haram ), căci Allah Preaînaltul a grăit:
’’ El doară v-a lămurit vouă limpede ceea ce v-a oprit’’ ( Al’-’An’am: 119 ).
Nu există nicio restricţie în săvârşirea a ceea ce este permis în mod limpede şi nu este nicio îngăduinţă pentru apropierea de ceea ce este interzis în mod clar, în czul în care omul este silit.
Dar există o zonă între ceea ce este permis în mod clar şi ceea ce este oprit în mod clar şi ceea ce oprit în mod clar. Aceasta este zona lucrurilor în legătură cu care există îndoieli din partea unor oameni, fie din pricina dovezilor care li se par neclare, fie din pricina neclarităţii în aplicarea textului la o astfel de situaţie sau la un astfel de lucru.
Islamul a apreciat că este mai potrivit ca musulmanul să evite lucrurile asupra cărora are îndoieli, pentru a nu ajunge în situaţia săvârşirii a ceea ce este oprit ( haram ). Acesta este un fel de împiedicare a pretextelor şi un fel de educaţie clarvăzătoare, care dovedeşte cunoaşterea bună a realităţii vieţii şi a omului.
Baza acestui principiu se constitue hadisul relatat despre Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!-în care se spune :’’Ceea ce este îngăduit este limpede şi ceea ce este oprit este limpede, dar între cele două sunt şi lucruri îndoielnice despre care mulţi oameni nu le cunosc dacă ele fac parte din cele îngăduite sau din cele oprite. Acela care se abţine de la cele îndoielnice pentru a păstra nepătate credinţa şi onoarea sa, acela se află în siguranţă, iar acela care săvârşeşte una dintre cele îndoielnice, el aproape că se angajează să săvârşească un păcat. Ca pilda unui păstor care păşunează în jurul unei rezervaţii1 : el este aproape gata să păşuneze şi în ea. De bună seamă că fiecare cârmuitor are propia lui rezervaţie, dar Rezervaţia lui Allah este ceea ce El a interzis’’2.


10.UN LUCRU INTERZIS ESTE OPRIT PENTRU TOATĂ OMENIREA


Lucrul interzis ( haram ) de legea Islamului se distinge prin natura sa cuprinzătoare, general valabilă. Nu există nimic oprit celui ce nu este arab şi permis arabului, nu există nimic oprit negrului şi îngăduit albului, nu eistă nicio permisiune acordată unei pături sociale sau unui grup de oameni, care să săvârşească ceea ce poftesc sub pretextul că ei ar fi preoţi, apostoli, regi sau nobili. Un musulamn nu se deosebeşte de ceilalţi şi nu-şi poate îngădui să transforme ceea ce le este oprit celorlalţi într-un lucru îngăduit pentru sine. Dimpotrivă! Allah este Stăpânul tuturor, Legea divină ( şari’a ) este suverană pentru toţi; ceea ce Allah a îngăduit prin legea Sa ( şari’a ) este permis tuturor oamenilor, după cum ceea ce este oprit le este interzis tuturor oamenilor până în Ziua Învierii.
Furtul, de exemplu, este interzis atât musulmanului, indiferent dacă victima furtului este musulman sau nemusulman. Hoţul trebuie să fie pedepsit, indiferent de originea sau poziţia sa. Astfel a procedat şi Profetul când a zis:’’ Jur pe Allah că dacă Fatima, fiica lui Muhammed, ar fura, i-aş tăia mâna’’1.
În vremea Profetului a fost săvârşit un furt şi bănuielile au planat asupra unui evreu şi asupra unui musulman. Câţiva apropiaţi ai musulmanului au adus unele dovezi împotriva evreului, străduindu-se să risipească bănuielile ce planau asupra prietenului lor musulman, care era autorul real al furtului. Atunci Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a fost aproape gata să îi ia apărarea musulmanului, fiind convins de nevinovîţia lui, dar a fost trimisă atunci o revelaţie divină care-i demască pe trădători şi-l declară pe evreu nevinovat, restabilind astfel adevărul. Iată cuvintele lui Allah Preaslăvitul:
’’Noi ţi-am trimis Cartea cu Adevărul, ca să judeci între oameni aşa cum ţi-a arătat Allah. Şi nu fi apărător al celor haini! / Şi roagă-L pe Allah pentru iertare, căci Allah este Iertător şi Îndurător! / Şi nu te certa în folosul acelora care se hainesc pe ei înşişi! Allah nu-L iubeşte pe cel care este hain şi păcătos! / Ei încearcă să se ascundă de oameni, dar ei nu se pot ascunde de Allah, căci El este cu ei atunci când născocesc în timpul nopţii vorbe ce Lui Allah nu-I plac şi Allah este ştiutor a toate câte se fac./ Iată că voi le-aţi luat apărarea în această lume. Dar cine le va lua apărarea înaintea lui Allah în Ziua Învierii sau cine le va fi lor ocrotitor?’’ ( An-Nisa’: 105-109 )
Iudaismul deformat a pretins că evreilor le este interzis să obţină camătă pentru banii pe care îi împrumută semenilor lor evrei, însă celor ce nu sunt evrei le pot împrumuta bani cu camătă. Astfel, în Deuteronom -33: 19 se relatează:
’’ Să nu ceri nicio dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobândă’’; 20: ’’ De la străin vei putea să iei dobândă, dar de la fratele tău să nu iei.’’
Coranul s-a referit la această înclinare a lor, la faptul că au socotit îngăduită viclenirea celor care nu aprţineau neamului şi religiei lor, fără să vadă în aceasta vreo interdicţie sau vreun păcat.
<<’’ Dar printre ei sunt şi alţii care, dacă le-ai încredinţat un dinar2 nu ţi-l dau înapoi decât dacă tu stărui fără încetare. Şi toate astea pentru că ei zic:’’ Noi nu avem datorniţă faţă de aceşti neînvăţaţi’’. Şi ei spun minciuni împotriva lui Allah cu bună ştiinţă>>. ( Al ’Imran: 75 )
Într-adevăr, ei spun pe seama lui Allah, pentru că Legea Sa ( şari’a ) nu face deosebire între un neam şi altul, interzicând viclenia sau hainia prin intermediul tutuor trimişilor şi profeţilor Săi.
Regretăm că această înclinare nu se cuvine se cuvine să fie atribuită unei religii divine. Doar virtuţile alese, adevărate, au un caracter general, atotcuprinzător. Nu se cuvine să permiţi ceva cuiva şi să interzici lucrul respectiv altcuiva. Deosebirea între noi şi primitivi constă în extensia sferei morale şi nu în existenţa sau inexistenţa ei. Încrederea, de pildă, era pentru ei o calitate de laudă, dar ea se limita doar la membrii tribului între ei, dincolo de trib sau de clan trădarea fiind admisă, ba chiar preferabilă sau obligatorie.
Autorul lucrării ’’ Povestea civilizaţiei '' spune:’’ Aproape toate comunităţile umane consideră că celelalte comunităţi le sunt inferioare. Indienii americani se consideră poporul ales al lui Dumnezeu, şi socotesc că ei au fost creaţi de duhul suprem pentru a fi exemplul către care se ridică ceilalţi oameni. Un neam de indieni şi-a dat numele de ’’ oameni în afara cărora nu există alţi oameni’’ iar altul îşi spune ’’oamenii dintre oameni’’. Carabienii spun:’’ numai noi suntem oameni’’. Eschimoşii, de asemenea, au crezut că europenii au venit în Groelanda pentru a învăţa bunele moravuri şi virtuţi de la ei. Ca urmare a acestei situaţii, omului primitiv nu i-a trecut prin minte să trateze celelalte triburi respectând aceleaşi criterii morale pe care le respectă în relaţiile cu membrii tribului său. El consideră că funcţia moralei este de a întări comunitatea sa şi de a susţine în relaţiile cu celelalte comunităţi. Dispoziţiile moralei şi interdicţiile nu se aplică decât la membrii tribului său. Cât despre ceilalţi, dacă nu sunt oaspeţii lui, îi este îngăduit să li se opună atât cât îi
stă în putinţă.’’
inshaallah vom continua!
___________________________________________
Extras din Permis si Interzis in Islam - Prof. Dr. Yusuf Al-Qaradawi
Traducerea si editarea au fost realizate de catre Liga Islamica si Culturala din Romania

Fatimah - Fiica Profetului Muhammed (s.a.s.)

FATIMAT-UZ ZEHRAH (Allah să fie mulţumit de ea!)

Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a spus: „Fatimah este o parte din mine!”

Fatimah a fost ultimul copil rămas al Profetului Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem). Pământul îi înghițise pe ceilalţi copii, în timpul vieţii tatălui lor. În felul acesta, toată dragostea paternă a fost îndreptată spre Fatimah. A devenit bucuria ochilor lui şi i-a cinstit memoria.
Fiind în preajma tatălui său, era un adevărat cerc, format din Khadigeah – mama ei, Zeyneb, Ruqiyyah, Umm Kulsum, Abdullah, Ibrahim şi Qasim. Ori de câte ori îi apărea Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem), cu chipul ei zâmbitor şi frumos, i se părea că toţi stăteau înaintea lui.

Naşterea sa

Un eveniment important care a zguduit întreaga Mekka şi care aproape a iscat un război printre triburile sale a avut loc în aceeaşi perioadă în care Fatimah s-a născut. Acest eveniment a avut loc atunci când Ka’bah era în reconstrucţie.

Quraișiții hotărâseră să reconstruiască Casa (Ke’abah), după ce fusese afectată de o ploaie torenţială, care ameninţa fundaţia zidurilor.
Au început să reconstruiască Casa cu entuziasm şi fiecare participa în onoarea construcţiei, cu orice îşi permitea, bani şi efort.
De abia ajunseseră la punctul punerii al-Hager al-Aswad (Piatra Neagră) la locul ei, că au şi început să se certe cine să aibă onoarea de a face acest lucru. Neînţelegerea aproape a condus la un război şi membrii triburilor şi-au scos săbiile gata de luptă.
Bătrânii din Mekka erau îngrijoraţi de acest război iminent şi au început să se gândească la un mod de a evita această criză care putea cauza pierderi grave.
După o lungă deliberare, Umayyah ibn al-Mughiyrah, care era unul dintre cei mai înţelepţi bătrâni, a propus:
„O, bărbaţi ai neamului Qurayș, desemnaţi un judecător dintre voi, care va decide pentru înţelegerea voastră şi lăsaţi-l să fie prima persoană care va intra în Moscheea cea Sfântă.”
Toţi au fost mulţumiţi de sugestie şi au spus: „Suntem de acord!”
Şi toţi se uitau spre poartă, aşteptând prima persoană care va intra în Moscheea cea Sfântă.
În timp ce aşteptau, Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem), care le era cunoscut ca „cel de încredere” a apărut în toată splendoarea sa, cu paşi hotărâţi şi cumpătaţi. Era pe atunci un tânăr bărbat de 35 de ani. Când l-au văzut, au izbucnit în strigăte de bucurie: „Iată-l pe cel demn de încredere, Muhammed, fiul lui Abdullah! Suntem de acord ca el să fie judecătorul nostru!”.

Înţelepciunea lui Muhammed

„Cel demn de încredere” a ascultat argumentul lor. Apoi ei i-au cerut să fie judecătorul lor.
A rămas tăcut un timp, cugetând până a fost inspirat de o soluţie. Apoi şi-a dat jos haina, a pus Piatra cea Neagră în mijloc şi a spus:
„Lăsaţi liderii fiecărui grup să ţină de marginile veşmântului şi lăsaţi-i să o ridice împreună.”
Şi cu toţii au ridicat şi au dus Piatra până la locul ei. Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a luat-o apoi cu mâinile sale nobile şi a pus-o la locul ei.
Vestea s-a răspândit în tot oraşul Mekka şi oamenii erau foarte fericiţi că problema a fost rezolvată. Erau încântaţi de înţelepciunea lui Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem) „cel demn de încredere”.
Bucuria arabilor la acest eveniment mare a fost exprimată în arta poetică şi înregistrată în istorie. Printre pasajele poetice compuse referitoare la acest eveniment se numără şi cele ale lui al-Makhzumi, ale căror înţelesuri sunt următoarele:
„Triburile se certau reciproc în ceea ce priveşte un plan mai bun; şi această ceartă aproape a cauzat nenorocire după bucurie.
Din această cauză, ura generală a înlocuit dragostea generală şi focul războiului se aprinsese.
Când am observat că lucrurile se înrăutăţesc şi oamenii își scoteau din teci săbiile unul împotriva celuilalt,
Am fost de acord ca judecata să fie dată primei persoane care intră fără nici o înţelegere anterioară;
Prima persoană care a intrat deodată a fost Muhammed, cel demn de încredere; şi noi am spus: Suntem mulţumiţi de Muhammed, cel demn de încredere.”

Întregul oraş Mecca a simţit că Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem) a încheiat neînţelegerile lor şi a făcut ca fiecare lider de trib să participe onoarea mutării Pietrei Negre. A fost ca şi când toate triburile o duseseră. Aceasta este una din dovezile înţelepciunii lui Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem) şi a excelentului său comportament.

Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem) cel demn de încredere s-a reîntors la casa lui, bucuros că rezolvase această problemă care îi preocupa şi care aproape că dusese la vărsare de sânge printre ei.

Când s-a intors acasă a primit vestea naşterii celei de-a patra fiice, Fatimah. Faţa i s-a luminat şi a intrat repede la graţioasa sa soţie, bucuria strălucindu-i pe chip. A felicitat-o pentru naşterea în siguranţă şi i-a arătat cât de fericit era pentru minunata fiică, care s-a născut într-o zi nobilă, în care sângele a fost cruţat, săbiile au rămas în teci şi pacea şi securitatea domnea – datorită înţelepciunii lui Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem).
Profetul (SallAllahu aleyhi we sellem) a numit-o Fatimah, după bunica sa. El obișnuia să îi spună az-Zehra.
Părinţii erau fericiţi de naşterea Fatimei, care a fost a patra lor fiică. Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a văzut în ea o apariţie de bun augur şi semne de binecuvântare şi prosperitate.
Noua fiică semăna izbitor cu tatăl ei. Aceasta a făcut-o foarte iubită de mama sa şi de tatăl său. Şi Fatimah i-a iubit întotdeauna pe părinţii ei, până la sfârşitul vieţii lor.

Copilăria ei

Fatimah se bucura de marea dragoste a părinţilor ei şi a surorilor, în special a sororii ei Zeyneb, care întotdeauna o răsfăţa, o mângâia şi se juca cu ea.
Fatimah a crescut ca adolescentă într-o casă milostivă profetică, în grija şi atenţia Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem). Prin urmare, a crescut cu mare puritate, educație islamică aleasă, bucurându-se de rafinament abundent, afecţiune şi instrucțiuni adecvate de la tatăl său.
Când Zeyneb s-a căsătorit, cea care a avut grijă de ea foarte mult, şi s-a mutat la casa ei şi când Ruqiyyah a făcut la fel, Fatimah a simţit o singurătate imensă.
Se spune că Fatimah a plâns când Ruqiyyah s-a căsătorit, şi când mama sa a întrebat-o motivul lacrimilor, ea a spus: „Să nu permiţi nimănui să mă ia de lângă tatăl meu. Nu pot îndura să vă părăsesc!”.
Mama sa a zâmbit apoi cu dragoste şi cu blândeţe şi apoi i-a spus: „Nu ne vei părăsi niciodată, numai dacă vei vrea tu!”
Astfel a devenit Fatimah mai apropiată de părinţii ei şi îi iubea atât de mult. Vârsta ei fragedă îi permitea să iasă cu tatăl său, ori de câte ori el vizita cartierele oraşului Mekka.
Fatimah a crescut în mijlocul dragostei mari a tatălui ei şi a compasiunii ample a mamei sale. A văzut marea calitate profetică de care se bucura tatăl ei.
A fost de asemenea influenţată de calităţile alese ale mamei sale şi de atributele pline de laudă.
Ea a creascut cu un caracter nobil, luându-l pe tatăl ei ca cel mai înalt model în acţiunile sale. Allah Preaînaltul spune:
„Aţi avut voi în trimisul lui Allah o pildă frumoasă, pentru cel care nădăjduieşte în Allah şi în Ziua de Apoi şi Îl pomeneşte pe Allah mereu”. (Qur’an 33:21)

Astfel a crescut Fatimah în perfectă cinste, demnitate, dragostea de fapte bune şi un comportament excelent, extras din învăţăturile Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem) lumii, Mesagerul milei, cel mai bun învăţător şi educator şi cel care a îndrumat omenirea pe calea cea dreaptă.
Mai jos sunt reperele personalităţii ei unice, de-a lungul vieţii. Allah să fie mulţumit de ea!


Primele responsabilităţi

De abia ajunsese Fatimah la vârsta de 5 ani, când a început să observe că tatălui ei îi plăcea să stea izolat şi să se roage în Peştera Hira. În acea vreme i-a fost revelat versetul:

„Citeşte! În numele Domnului tău care a creat. Care l-a creat pe om din sânge închegat. Citeşte! Domnul tău este cel mai Nobil. Este Cel care l-a învăţat cu calemul. L-a învăţat pe om ceea ce el nu a ştiut!” (Qur’an 96:1 – 5)

Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a anunţat că Allah l-a trimis întregii omeniri ca martor, dătător de veşti bune, un om care avertizează, un chemător pe Calea sa, cu permisiunea Lui şi o sursă de iluminare.
Versetele coranice au început să vină succesiv, ca revelaţii de la Allah Preaînaltul. Allah spune:

„O, tu cel acoperit! Ridică-te şi îndeamnă! Pe Domnul tău preamărește-L. Veșmintele tale curăţeşte-le. Şi de nelegiuire stai departe. Şi nu dărui, căutând să dobândeşti mai mult. Şi pentru Domnul tău îndură!” (Qur’an 74:1 – 7).

Fatimah (Allah să fie mulțumit de ea!) a fost martoră la această dezvoltare istorică pentru vecie, din viaţa tatălui ei, care primise acum o responsabilitate mare în conducerea şi ducerea mesajului Ummei, şi a unei civilizaţii care a fost semn pentru toate civilizaţiile, ale căror baze sunt universale, iar învăţăturile sunt umane.
Prin urmare, Fatimah simţise noua atmosferă din casa tatălui său; o atmosferă parfumată de revelația divină şi înconjurată de povara grea a chemării oamenilor pe calea lui Allah, în faţa crâncenilor, nedrepţilor dușmani şi poziţiei ostile a Qurayşiților.
Fatimah a suferit de asemenea din cauza planurilor necredincioşilor împotriva tatălui ei. De multe ori, şi-a dorit să-şi poată sacrifica viaţa pentru tatăl său şi să-i împiedice pe Qurayşiți să-l rănească. Dar cum putea fi aşa ceva posibil, când ea era foarte mică?!

Iat-o, privind-o pe mama sa stând alături de tatăl ei, Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem), după ce revelaţia i-a fost transmisă, în Peştera Hira. El intrase în casă la soţia sa cu sufletul tremurând. Khadigeah i-a spus soţului ei, potolindu-i frica: „Niciodată! Pe Allah, Allah nu te va dezonora niciodată. Păstrezi relaţii bune cu cunoștințele şi rudele tale, îi serveşti pe oaspeţii tăi generos, ajuţi săracii şi nevoiaşii şi îi sprijini pe cei loviţi de calamităţi, care merită.”
Khadigeah (Allah să fie mulţumit de ea!) l-a sprijinit pe soțul ei cu viaţa şi cu averea, fiind alături de el în toate dificultăţile pe care le întâlnea în cursul răspândirii mesajului Stăpânului Său.
Această postură glorioasă şi veşnică a Khadigei nu putea fi neobservată de Fatimah, deşi era atunci mică. Mai degrabă i-a trezit gândurile şi reacţiile.
Era o mare responsabilitate – şi aceasta era ceea ce Allah vroia şi oricând El doreşte, face – ca Fatimah, fiica cea mică a Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem) trebui să rostească în timpul primilor ani de viaţă mărturisirea de unicitate a lui Allah şi să crească curată şi departe de murdăria idolilor. Ea avea să urmeze religia islamului, religie pură şi dreaptă, aleasă de Allah pentru servitorii Săi.
„Ridică-ţi faţa ta spre Religia cea adevărată! Această [religie] este firea [creată de] Allah, creaţia lui Allah. Aceasta este Religia cea dreaptă, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu.”(Qur’an 30:30)

Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a început să cheme oamenii la Islam, cu hotărârea şi puterea credinţei. Nu-şi făcea griji de persecuţiile necredincioşilor şi cu faptul că-l negau, pentru că a găsit putere, sprijin şi siguranţă în versetele gloriosului Qur’an. De asemenea, a găsit în iubita lui soţie o dovadă de mare credinţă şi un sprijin enorm, care l-a ajutat să îndeplinească mesajul pentru care Allah l-a ales şi l-a desemnat să-l dea oamenilor.
Am menţionat anterior că Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) şi companionii săi erau persecutaţi zilnic de Qurayşi. Fatima, de asemenea, a trăit suferinţe din cauza negării de către politeişti a tatălui ei, pe care îl iubea enorm.
Apogeul suferințelor pe care le-a trăit de la începutul Da’wah a fost interdicţia răutăcioasă prin care musulmanii au fost boicotaţi, împreună cu tribul Banu Hashim, în valea lui Abu Talib. Boicotul şi foamea şi durerea care a rezultat au avut un impact negativ asupra sănătăţii ei, slăbind-o fizic prin urmare, pentru toată viața.


Un mare necaz

În ciuda vârstei ei fragede, Fatimah a suferit un mare necaz, care i-a umplut sufletul de tristeţe şi mâhnire. Imediat ce a ieşit din chinuitorul boicot, mama sa s-a simţit brusc rău şi a rămas țintuită la pat. Era complet speriată de acea suferinţă care afecta pe cea mai bună şi nobilă mamă.
Nu a durat mult şi Khadigeah a murit de boala aceea. Fatimah şi surorile ei au fost profund îndurerate de moartea mamei lor. Şi Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a fost enorm de îndurerat pentru moartea scumpei şi devotatei sale soţii.
Perioada mekkană de 13 ani a fost foarte grea pentru musulmani în general, şi pentru gospodăria Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem), în particular. Fatimah a fost martora multor evenimente din anii aceia.
A fost martoră la emigrarea surorii ei, Zeyneb, cu soţul ei, Osman, împreună cu mulţi musulmani, spre Abisinia.
Fusese martoră la cum puneau necredincioşii lucruri murdare pe capul tatălui ei, în timp ea plângea şi ţipa, dar tatăl ei i-a spus: „Fiica mea, nu plânge, pentru că sigur Allah îl va proteja pe tatăl tău!”
A fost martora revelaţiei versetelor din Qur’an. Şi era foarte fericită ori de câte ori asculta versetele clare din Cartea lui Allah, recitate cu delicateţe şi emoţionant de tatăl ei.
După moartea mamei sale, s-a trezit în faţa unor mari responsabilităţi faţă de tatăl ei, în timp ce acesta se confrunta cu dificultăţi şi cu situaţii amare în cursul chemării pe calea lui Allah. A împărţit aceste mari responsabilităţi cu sora sa, Umm Kulsuum, care încerca să uşureze lucrurile pentru ea.
Fatimah era foarte dârză. Şi-a dublat eforturile, a suportat evenimentele dificile cu îngăduinţă şi răbdare, sperând să-şi primească recompensa de la Allah. A stat alături de tatăl ei pentru a compensa ceea ce a pierdut prin moartea mamei sale, cea mai iubită mamă şi mai nobilă soţie. Iar Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) i-a dat fiicei sale dragoste, afecţiune, compasiune şi atenţie din belşug.
Mica Fatimah, îndoliata şi responsabila fată, chiar avea nevoie de această dragoste şi atenţie. Și care inimă este atunci mai mare decât a lui Muhammed?

Emigrarea

Persecuţia necredincioşilor asupra musulmanilor devenise prea mare şi persecuţia corporală a fost extinsă până la însuşi persoana Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem), în special după moartea unchiului său, Abu Talib şi a soţiei lui, Khadigeah (Allah să fie mulțumit de ea!).
A avut loc Legământul de Aqabah, urmat de emigrarea musulmanilor la Medina, locuinţa Ansarilor, ajutătorii Islamului. Fatimah a emigrat în compania surorilor ei, Ruqiyyah şi Umm Kulsum, şi a mamei vitrege, credincioasa mamă Sawdah bint Zam’ah (Allah să fie mulţumit de ea!).
Ruqayyah nu a emigrat cu soţul ei, Osman. A preferat să rămână cu surorile ei.
Cât despre Sawda, Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) s-a căsătorit cu ea la o vreme după moartea soţiei sale, Khadigeah.
Cei de mai sus erau atunci membrii familiei lui.
El nu i-a luat cu el în timpul emigrării sale. I-a făcut să rămână în Mekka. În timp ce era departe de ei, ei au fost foarte îngrijoraţi şi nu s-au putut linişti decât atunci când au auzit de sosirea sa în siguranţă în Medina.
Ele şi alte femei musulmane care nu au emigrat cu soţii şi cu taţii lor – ca şi membrii familiei lui Abu Bekr, soţia sa, Umm Ruman şi fiicele lui, Aișah, pe care Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) o ceruse în căsătorie înaintea emigrării, şi Esma – obişnuiau să se consoleze.
Nu trebuie să uităm de familia unchiului Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem), Abbas ibn Abdul-Muttalib. Soţia sa, Umm al-Fadl, era printre femeile care îmbrăţişaseră Islamul şi care credea în Allah şi în Trimisul Său (SallAllahu aleyhi we sellem). Ea a fost ca o mamă miloasă pentru fiicele Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem).
Într-o noapte, Zeid bin Harisah a bătut la uşa lor, fiind trimis de Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem), ca să le aducă la Medina.
Au fost foarte bucuroase şi au aflat de la el tot ce era legat de grija lor pentru Profet (SallAllahu aleyhi we sellem). S-au pregătit şi nici unul dintre politeişti nu a ştiut de sosirea lui Zeid în Mekka.
Apoi Zeid le-a dus în afara Mekkăi, sub ascunzişul nopţii, punându-şi încrederea în Allah şi conducându-le spre Medina.
La vremea aceea, Fatimah era o tânără de 18 ani, plină de energie şi cu pasiuni arzătoare. Preocuparea ei principală era să vadă chipul iubitului său tată şi să-i audă cuvintele dulci. Toate acestea o făceau să uite de dificultatea călătoriei sau de lungimea distanţei. Dorea ca timpul să treacă repede şi se grăbea să ajungă la Medina, chiar dacă ar fi trebuit să călătorească pe aripa unei păsări.
În timp ce Zeid poposea cu ele într-o loc adecvat pentru a se putea odihni, Fatimah era de acord cu popasul numai ezitând, ascultându-le pe surorile ei, Ruqiyyah şi Umm Kulsum, şi pe mama drept-credincioşilor Sawdah.


Sosirea convoiului

Convoiul a intrat în Medina printr-unul din cartiere. Iat-o pe Fatimah, făcându-și cămila să încetinească şi dorind să coboare din hawdah (lectica pentru cămilă), alergând pe jos în brațele așteptând ale tatălui ei.
Şi s-au întâlnit!
Ochii lor au vorbit în locul limbilor; şi lacrimile au șiroit – lacrimi de fericire – care exprimau sentimentele mai repede decât cuvintele. Lacrimile au dat de fapt o mai bună exprimare a sentimentelor sincere.
Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) i-a primit cu onoare, i-a îmbrăţişat cu inima sa mare şi i-a mulţumit lui Zeid pentru marea sarcină pe care a îndeplinit-o.
Cu această călătorie binecuvântată, Fatimah şi-a luat rămas bun de la Mekka, iubitul ei oraş, care a fost martor copilăriei ei şi adolescenţei ei, pentru că era acum o tânără de 18 ani. Încă de atunci, ea nu şi-a aţintit privirea spre Mekka până în anul al 8-lea al Hijrah, în ziua cuceririi Mekkăi.

Ali şi Fatimah (RadiyAllahu anhuma!)

După căsătoria Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem) cu Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!) companioni proeminenți au venit la Profet (SallAllahu aleyhi we sellem) cerând în căsătorie pe fiica sa, Fatimah. Ei s-au abţinut să facă acest lucru, atâta timp cât timp ea era singura care avea grijă de tatăl ei.
Abu Bekr (Allah să fie mulţumit de el!) şi apoi Omar (Allah să fie mulţumit de el!), succesiv, au cerut mâna Fatimei pentru căsătorie. Dar Trimisul lui Allah (s.a.s) i-a rugat cu blândeţe să-l ierte că nu poate să le onoreze cererea. Omar i-a propus apoi lui Ali (Allah să fie mulţumit de el!) să iasă în faţă şi să câştige onoarea de a fi ginerele Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem).
Ali (radiyAllahu anhu!) s-a întrebat: „Crezi că Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) va accepta cererea lui Ali, după ce a refuzat cererile celor doi companioni ai săi, Abu Bekr şi Omar?!”.
Dar Omar i-a reamintit că el era dintre cei care acceptaseră Islamul încă de la început, relaţiile lui cu familia Mesagerului lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) erau deosebite şi aprecierea Profetului pentru el era aleasă. A continuat să încerce să-l convingă pe Ali (radiyAllahu anhu!) până acesta a fost convins.
Ali s-a dus la Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) şi s-a aşezat timid lângă el. Nu putea parcă să spună scopul venirii lui. A stat acolo pentru mult timp fără să spună un cuvânt. Şovăia să-şi exprime cererea, temându-se că va fi respinsă.
Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) l-a privit cu blândeţe şi chip zâmbitor şi apoi l-a întrebat: „Ce s-a întâmplat, fiu al lui Abu Talib?”.
Ali i-a răspuns cu voce joasă şi cu timiditate mare: „Cer mâna Fatimei pentru căsătorie, fiica Trimisului lui Allah.”
Profetul (SallAllahu aleyhi we sellem) i-a răspuns, cu chipul strălucind: „Fii binevenit!”.
A plecat, nevenindu-i să-şi creadă urechilor.
Când unii dintre cei care ştiau problema l-au întrebat despre rezultat, el le-a spus: „Am vorbit cu Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) despre aceasta şi el spus, .”
În ziua următoare, Ali (RadiyAllahu anhu!) s-a dus la Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) şi a repetat aceeași întrebare pentru confirmare.
Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) l-a întrebat: „Ai altceva?”. El i-a răspuns negativ. Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) l-a întrebat apoi: „Unde este scutul tău Khatami, pe care ţi l-am dat eu?”. El i-a răspuns că încă îl mai are.
Când l-a adus, Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) i-a cerut să-l vândă, pentru a putea plăti dota mireasei.
Osman (RadiyAllahu anhu!) a cumpărat armura de la el cu 470 dirhami. Ali (RadiyAllahu anhu!) a dat banii Trimisului lui Allah (s.a.s).
Mesagerul lui Allah (s.a.s) a dat o parte din bani lui Bilal să cumpere parfum şi restul lui Umm Selemeh, să cumpere lucruri de care mireasa ar avea nevoie.
L-a privit pe Enes, băiatul din casă, şi i-a spus: „Du-te şi cheamă-i pe Abu Bekr, Umar, Osman, Talhah, Zubeyr şi un număr de Ansari”.
El s-a dus apoi să o anunţe pe fiica sa că Ali venise să o ceară în căsătorie. Fatimah a tăcut sfioasă, şi acesta a fost semnul acceptării sale.
Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a ieşit şi i-a găsit pe bătrânii companioni prezenţi. El li s-a adresat apoi:
„Toată lauda i se cuvine lui Allah, care este lăudat pentru binecuvântările Sale, venerat pentru puterea Sa şi ascultat pentru autoritatea sa. El este Singurul Protector împotriva propriilor pedepse, şi Singurul a cărui poruncă este pusă în aplicare în cer şi pe pământ.” El a creat fiinţele cu puterea Sa şi le-a dat glorie prin aderarea la religia Sa. I-a onorat cu Trimisul Lui, Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem). Într-adevăr, Allah face relaţia de căsătorie un mijloc de a menţine perpetuarea umană. O face o obligaţie şi o binecuvântare atotcuprinzătoare. El leagă, prin căsătorie, rudele şi face apropierea legăturilor de rudenie obligatorie printre oameni. Allah spune:
„El este Cel care i-a creat pe oameni din apă şi i-a legat prin obârşie şi prin căsătorie. Iar Domnul tău este Atotputernic [Qadir].” (Qur’an 25:24)

Şi pentru orice problemă, există un decret. Allah şterge ceea ce vrea şi confirmă ceea ce vrea. Într-adevăr, Allah mi-a poruncit să o dau de soţie pe Fatima lui Ali şi vă iau ca martori că am făcut aşa, cu o dotă de 400 de dirhami, dacă Ali este de acord. Aceasta este Sunnah (tradiţia) stabilită şi o obligaţie. Fie ca Allah să-i unească în pace şi să le deschidă copiilor lor porţile îndurării, bogăţiilor şi înţelepciunii, şi sursei de încredere pentru Ummah. Aceasta este ce am de spus şi-L implor să mă ierte pe mine şi pe voi”.

Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a poruncit apoi ca o tavă cu curmale să fie adusă invitaţilor şi le-a spus să treacă în jurul ei.
Pe neaşteptate, a apărut Ali (RadiyAllahu anhu!). Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a zâmbit şi i-a spus: „Ali, Allah mi-a poruncit să ţi-o dau pe Fatima de soţie. Şi am făcut acest lucru pentru 400 de dirhami.”
Ali a spus: „Sunt de acord, Mesager lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem)”.
Apoi Ali s-a prosternat lui Allah în semn de recunoştinţă. Când şi-a ridicat capul, Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) i s-a adresat: „Allah să te binecuvânteze şi să-ţi binecuvânteze eforturile. Fie ca Allah să te binecuvânteze cu urmași care să Îl mulțumească!”.
Aceasta a fost căsătoria Fatimei cu Ali (RadiyAllahu anhuma!), martori fiind un grup de companioni distinşi. De atunci, Ali a trăit fericit în căsătoria sa cu fiica profetului Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem).

O noapte binecuvântată de Allah şi de Trimisul Său (SallAllahu aleyhi we sellem!)

În noaptea căsătoriei lui Ali cu Fatimah, Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) i-a cerut lui Umm Selemeh să ducă mireasa la casa lui Ali, pe care se îngrijise să o pregătească pentru nevoile lor şi să îl aştepte acolo.
Când Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a terminat Rugăciunea de Seară (‘Ișa / Akșam), s-a dus la casa lui Ali. Ajuns acolo, a cerut apă, a făcut abluţiunea şi a făcut următoarea rugă:
„O, Allah, binecuvântează-i pe ei şi pe urmașii lor.”
Apoi a sfătuit-o pe fiica lui să-şi onoreze soţul. De asemenea, l-a sfătuit pe Ali cu următoarele cuvinte:

„Ali, să nu te mânii şi când te mânii, stai jos. Aminteşte-ţi puterea lui Allah asupra supuşilor şi toleranţa Sa pentru păcatele lor. Dacă ești sfătuit să te temi de Allah, alungă-ţi mânia şi întoarce-te la precauţie.”

Toţi musulmanii erau fericiți de căsătoria Fatimei cu Ali. Este relatat că Hamza a adus doi berbeci pe care i-a sacrificat şi a dat carnea lor locuitorilor Medinei.

~~~~~~

Va urma~curând si partea a doua, cu Voia lui Allah.

_____________________________________
Traducere făcută de Sorina Cassiana din cartea "Femei în jurul Profetului"
Asociația Surori Musulmane, 2010.

duminică, 25 aprilie 2010

Un mijloc de apori averea

Filantropia – mijloc de apori averea


Uneori, prin minte ne trece gândul că milostenia împuţinează averea şi îl apropie pe om de sărăcie, răpindu-i pacea şi siguranţa pe care le simte la adăpostul averii. Un astfel de gând este generat de Şeytan, care-l pune în mintea avarilor de speţă joasă.


Adevărul este că milostenia constituie un mijloc de alimentare şi dezvoltare. Donarea averilor este un drum lung şi larg. Omului care cheltuieşte darurile lui Allah cu generozitate şi cu ambele mâini, Allah îi va umple mâinile cu daruri. El este întotdeauna înconjurat de harul şi binecuvântările lui Allah.


Într-o relatare se menţionează: „Există trei oameni pentru care pot să pun garanţie. Averea nici unui om nu se împuţinează prin milostenie. Orice om arată răbdare în faţa asupritorilor va avea parte de lauda lui Allah. Şi celui care deschide uşa cerşetoriei, Allah îi va deschide uşa sărăciilor şi nevoilor.” (consemnat de Ibn Mageh)


Omul trebuie să arate milă şi genorozitate şi să încerce să umple golurile societăţii. Cei săraci şi nevoiaşi, care vin la el după ajutor, să nu fie respinşi şi dezamăgiţi, ci el să-i mulţumească şi să-l trateze astfel încât el însuşi să culeagă foloase în lumea ce va să vină.


Dacă astăzi se cheltuie puţin prin milostenie, mâine sau poimâine mari foloase se vor ivi din aceasta.

Allah a denumit acest lucru drept generozitate sau donaţie, un împrumut perfect ce va fi dat înapoi înmulţit, nu de două sau de trei ori, ci de mult mai multe ori. El şi-a încurajat supuşii să cheltuie pentru cauza Lui şi le-a explicat foarte clar că această cheltuială îi ajută să dobândească pe merit harul şi binecuvântările nelimitate ale lui Allah, care sunt veşnice.


Într-o relatare sfântă se menţionează: „O, supus al lui Allah, cheltuie, este de datoria ta să cheltui. Mâna lui Allah este plină. Milostenia făcută şi zi şi noapte nu o poate goli. Ce crezi tu, cât de mult a cheltuit El de când a creat cerurile şi pământul? El nu şi-a închis niciodată palmele, când tronul Său se fla pe ape, în mâinile Sale se află cântarul care se ridică şi coboară.” (consemnat de Bukhari)


Allah spune:

„Şi pentru tot cee ce dăruiţi voi El vă va da vouă în schimb, căci El este cel mai bun dintre dăruitori.”

[Coran 34:39]

Cei ce cheltuie pentru cauza lui Allah rămân sub veghea Sa şi la adăpostul Său atât la vreme de bucurie, cât şi la vreme de nenorocire. Îngerul a trimis Darud pentru ei şi s-a rugat să li se înmulţească averea. Iar celor ce agonisesc bani cu multă avariţie, ei le doresc pierzanie şi distrugere. Şi vor rămâne ei cu averea lor sau averea lor va rămâne cu ei veşnic? Averea o aveau de la alţii şi va ajunge din nou în mâinile altora. Atunci de ce avem atâta fală şi mândrie pentru ea? Şi de ce să-şi uite cineva locul şi manierele din cauza asta?


Omul îşi va lăsa lucrurile de care este ataşat în această lume adevăratului moştenitor ale acestora şi va apărea dinaintea Domnului său fără nici o avere şi fără rang sau poziţie. Averea şi lucrurile pentru care el s-a purtat cu atâta meschinărie vor deveni o povară pe umerii săi în Ziua Judecăţii. Şi nu este de mirare că Allah se va răzbuna pe acei oameni care au uitat aceste realităţi şi au trăit pe lume nepăsători faţă de îndatoririle lor. Singurul gând ce i-a tulburat a fost dacă un lucru sau altul a fost folositor sau nu pentru ei. Ei au fost profund egoişti şi în egoismul lor au uitat ce era într-adevăr bine pentru ei.


Trimisul lui Allah spune: „În fiecare dimineaţă, doi îngeri coboară pe pământ. Unul dintre ei spune: Celălalt spune:

joi, 8 aprilie 2010

Imam al-Azzam Abu Hanifeh

Marele Imam Abu Hanifeh

(Allah să fie mulţumit de el!)


Imamul Abu Hanifeh, numit „Imamul“ de către Abu Dawud şi “Imamul, unul dintre aceia care a ajuns la cer” de către Ibn Hager, este cunoscut în Lumea Islamică drept “Marele Imam” (al-Imam al A’zzam) şi şcoala lui are cel mai mare număr de adepţi dintre cele 4 şcoli Ehl-ul Sunnah. Este primul dintre cei 4 Imami Mujtehizi şi singurul tabi’i, dintre cei care i-au văzut pe Companionii Enes ibn Malik, ‘Abdullah ibn Abi Awfa, Sahl ibn Sa’d al-Sa’idi, Abu al-Tufayl şi ‘Amir ibn Wathila.

Abu Hanifeh este primul din Islam care a organizat scrierea jurisprudenţei (fiqh) în subtitluri cuprinzând în totalitate Legea, începând cu curăţenia (tahara), urmată de rugăciune (salah), o ordine care a fost reţinută de toţii savanţii ce au urmat precum Imamul Malik, Shafi’i, Abu Dawud, Bukhari, Muslim, Tirmizi, şi alţii. Toţi aceştia, cât şi urmaşii lor sunt îndatoraţi lui Abu Hanifeh şi i-au acordat o parte din răsplata lor pentru că a fost primul ce le-a deschis această cale, potrivit hadith-ului Profetului saaws: “Acela care începe ceva bun în Islam are atât răsplata lui cât şi răsplata acelora care practică respectivul lucru până în Ziua Judecăţii, fără a se micşora răsplata nici unuia dintre ei. Acela care începe ceva rău în Islam, va suporta pedeapsa pentru acel lucru cât şi pedeapsa tuturor celor care practică acel lucru până în Ziua Judecăţii, fără a se micşora pedeapsa vreunuia dintre ei.” Imaul Aş-Şafi’i s-a referit la acest lucru când a afirmat: “Oamenii sunt toţi copiii lui Abu Hanifeh în fiqh, ai lui Ibn Ishaq în istorie, ai lui Malik în hadis şi ai lui Muqatil în tefsiyr.”

Al-Khatib a relatat de la studentul lui Abu Hanifeh, Abu Nu’aym că acesta a spus: “Musulmanii ar trebui să facă du’a pentru Abu Hanifeh, pentru că Sunen şi Fiqh au fost menţinute de-a lungul timpului pentru ei, datorită lui.” Az-Zehebi a scris câte un volum despre viaţa fiecarui mare Imam dintre cei 3 şi a spus: “Relatarea întregii vieţi a lui Abu Hanifeh necesită 2 volume.” Fiul lui, Hammad a spus în timp ce spăla trupul fara suflet al tatălui său pentru înmormântare. „Fie ca Allah Să aibă milă de tine! Ai obosit pe orişicine încearcă să ţină pasul cu tine.”

Abu Hanifeh era deosebit de pios, el refuzând oferta pe care i-a făcut-o Ibn Hubayra, de a fi judecător, chiar şi atunci când cel din urmă a pus să fie biciuit. Ca şi Imamul Bukhari şi Imamul Aş-Şafi’i, obişnuia să facă 60 de recitări complete ale Qur’an-ului (khatim) în fiecare Ramadan: una pe timp de zi şi una pe timp de noapte, în afara cursurilor pe care le ţinea şi altor îndatoriri. Ibrahim ibn Rustum al-Marwazi a spus: “4 sunt Imamii care au recitat întregul Qur’an într-o singură rak’a: ‘Osman bin ‘Affan, Tamim al-Dari, Sa’id ibn Jubayr şi Abu Hanifeh.” Ibn al Mubarak a spus: “ Abu Hanifeh timp îndelungat reuşea să se roage cele 5 rugăciuni cu o singură abluţiune.”

Al-Suyuti relatează în Tabyd al-Sahifa că un oarecare vizitator a venit să-l observe pe Abu Hanifeh şi l-a văzut întreaga zi în moschee, predând, răspunzând la fiecare întrebare atât din partea elevilor cât şi a oamenilor de rand, nu se ridica decât pentru rugăciune, apoi statea acasa şi se ruga în timp ce alţi oameni dormeau, cu greu mânca sau dormea, şi totuşi era cel mai frumos şi mai amabil dintre oameni, tot timpul în alertă şi niciodată obosit, zi după zi pentru mult timp, astfel încât la final vizitatorul a spus: sunt convins că acest lucru nu este un lucru obişnuit, ci wilaya (prietenia cu Allah).

Aş-Şafi’i a spus: “Cunoaşterea gravitează în jurul a 3 oameni: Malik, al-Layth şi Ibn ‘Uyayna.” Az-Zehebi a explicat: “Gravitează de asemenea şi în jurul lui al-Awza’i, al-Thawri, Ma’mar, Abu Hanifeh, Şu’ba şi cei doi Hammazi (Ibn Zayd şi Ibn Salama).”

Sufyan al-Thawri l-a lăudat pe Abu Hanifeh când a spus: “Noi eram în faţa lui Abu Hanifeh precum păsărelele în faţa şoimului” şi Sufyan l-a sprijinit când Abu Hanifeh l-a vizitat după mortea fratelui său şi a spus: “Acest om deţine o înaltă clasă în cunoaştere, şi dacă nu m-aş ridica în faţa lui pentru ştiinţa sa, m-aş ridica pentru vârsta sa, şi dacă nu pentru vârsta sa atunci pentru grija sa pentru indatoririle sale in faţa lui Allah (wara’), şi dacă nu pentru aceasta, atunci pentru fiqh.” Ibn al-Mubarak a vorbit doar în cuvinte de laudă despre Abu Hanifeh şi spunea despre el că este un semn de la Allah. Ibn al-Mubarak şi Sufian al-Thawri au spus: “Abu Hanifeh a fost în timpul lui unul dintre cei mai mari învăţaţi din întreaga lume.” Ibn Hajar de asemenea a relatat că Ibn al-Mubarak a spus: “Dacă Allah nu mă salva prin intermediul lui Abu Hanifeh şi Sufyan (al-Thawri), aş fi fost asemenea oamenilor de rand.” Zehebi relatează în felul: “Aş fi fost un inovator.”

Un exemplu legat de claritatea pe care o are în deducţia normelor legale din texte-izvor o reprezintă citirea următorului hadis:

Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Viaţa ta în comparaţie cu viaţa popoarelor trecute este asemeni perioadei dintre ’asr şi apus. Exemplul tău şi exemplul evreilor şi creştinilor este acela al unui om care a angajat muncitori şi le-a spus: Cine va lucra pentru mine până la miezul zilei pentru câte un qirat (o parte dintr-un dinar)? Evreii au lucrat până la jumatatea zilei pentru câte in qirat. Apoi omul a spus: Cine va lucra pentru mine între mijlocul zilei şi ’asr pentru câte un qirat? Creştinii au lucrat de la prânz până la rugăciunea ’asr pentru câte un qirat. Apoi omul a spus: Cine va lucra pentru mine între ’asr şi magrib pentru câte 2 qirat? Aceia într-adevăr merită o răsplata dublă. Evreii şi creştinii s-au enervat şi au spus: Am lucrat mai mult, dar am fost plătiţi mai puţin. Dar Allah a spus: „V-am nedreptăţit Eu cumva? Ei au negat. Apoi a spus: Aceasta este binecuvântarea Mea pe care o dau cui doresc Eu.”

Rezultă din propoziţia „Am muncit mai mult” că timpul de la amiază până la ’asr este întotdeauna mai mare decât cel dintre ’asr şi magrib. Acest lucru este confirmat de dovezi autentice ca:

Profetul s-a grăbit să se roage pentru zuhr şi a întârziat ruga ’asr.

Profetul a spus: „Fie ca Allah să aibă milă de cei care se roagă 4 raka înainte de ’asr.

’Ali a întârziat în a se ruga ’asr puţin după ce soarele s-a schimbat, şi l-a mustrat pe mu’ezzin care îl repezea cu cuvintele: „Încearca să ne înveţe Sunnah!”

Ibrahim al Nakha’i a spus: ”Aceia care au venit înaintea ta obişnuiau să se grăbească pentru zuhr şi întârziau mai mult ’asr.” Al-Tahanawi a spus: „Aceia care au fost înaintea ta erau Companionii.”

Ibn Mas’ud a întârziat în a se ruga ’asr.

Sufyan al-Thawri, Abu Hanifeh şi cei 2 companioni Muhammed ibn a-Hasan şi Abu Yusuf au considerat în concluzie că este mai bine să mărească timpul dintre zuhr şi ’asr prin întârzierea celei de-a doua atât timp cât soarele nu începe să se înroşească; în timp ce majoritatea considerau că rugăciunea ’asr trebuie făcută mai devreme.

Ca orice persoană apropiată lui Allah, Abu Hanifeh avea duşmanii lui. ‚’Abdan a spus că l-a auzit pe Ibn al-Mubarak spunând: „Dacă îi auzi discreditându-l pe Abu Hanifeh atunci mă discreditează şi pe mine. Adevărat mi-e teamă pentru ei de nemulţumirea lui Allah.” Autentică este şi afirmaţia relatată de Bişr al-Hafi: „Nimeni nu-l critică pe Abu Hanifeh exceptând un invidios sau un ignorant.” Hamid ibn Adam al-Marwazi a spus: „L-am auzit pe Ibn Al-Mubarak spunând: „Nu am văzut niciodată pe cineva care să se teamă mai mult de Allah decât Abu Hanifeh, chiar şi atunci când este încercat sub bici, prin bani şi proprietăţi.” Abu Mu’awiya al-Darir a spus: „Dragostea pentru Abu Hanifeh este parte din Sunnah.”

http://video.google.com/videoplay?docid=-1194082005055508852# - Imamul Abu Hanifeh

____________________________________________________

Articol tradus de Alexandra Hanu pentru Asociatia Surori Musulmane.

miercuri, 7 aprilie 2010

PERMIS SI INTERZIS IN ISLAM - Prof. Dr. Yusuf Al-Qaradawi


În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător

PRINCIPIILE ISLAMULUI (nr.5, 6 si 7) ÎN LEGĂTURĂ CU CEEA CE ESTE
PERMIS (HALAL)
ŞI CU CEEA CE ESTE INTERZIS (HARAM)

5.CEEA CE ESTE ÎNGĂDUIT (HALAL) PERMITE DISPENSAREA DE CEEA CE ESTE OPRIT (HARAM)

Unul dintre avantajele Islamului, precum şi una dintre facilităţile pe care le-a adus oamenilor este aceea că El nu le-a interzis nimic fără să le dea, în schimb , ceva mai bun care să facă posibilă dispensarea de ceea ce le-a fost oprit, aşa cum arată Ibn al-Qayyim1 – Allah să fie îndurător cu el!
Allah a interzis tragerea la sorţi cu ajutorul săgeţilor2 şi le-a dat în compensare posibilitatea de a cere lui Allah să-i îndrume către ceea ce se cuvine3, le-a interzis camăta şi le-a dat în compensare negoţul aducător de câştig.
Le-a interzis jocurilor de noroc şi le-a dat în compensare pentru aceasta câştigurile provenite din întrecerea cu caii, cămilele şi săgeţile.
Le-a interzis mătasea şi le-a dat în compensare multe alte veşminte alese, din lână, in, bumbac şi altele.
Le-a interzis destrăbălarea şi sodomia şi le-a dăruit în compensare căsătoria legală.
Le-a interzis băuturile îmbătătoare şi le-a dăruit în schimb băuturi dulci, folositoare atât sufletului cât şi trupului.
Le-a interzis mâncărurile cu efecte dăunătoare şi le-a dăruit în schimb mâncăruri bune şi plăcute.
Această observaţie este aplicabilă tuturor prescripţiilor Islamului, astfel că Allah Preamăritul nu le-a oprit robilor Săi ceva fără să le dea cu generozitate ceva în schimb, fiindcă Allah Preaslăvitul nu voieşte ca robii Săi să aibă parte de poveri şi greutăţi, ci dimpotrivă, voieşte ca ei să aibă parte de lucruri uşoare, de bine, de bună călăuzire şi de îndurare. Allah Preaînaltul a grăit în această privinţă:
¸¸ Allah voieşte să vă facă vouă limpezi ( poruncile Sale ) şi să vă arate rânduielile acelora de dinainte de voi ( cei bine călăuziţi ) şi El vă iartă pe voi. Şi Allah este Atoateştiutor şi Înţelept. / Şi Allah voieşte să vă ierte pe voi, în vreme ce acela care urmează poftele lor râvnesc ca voi să vă abateţi cât mai mult ( de la El). / Allah voieşte să vă uşureze ( dorinţele ), căci omul a fost creat slab.¸¸ ( An-Nisa’: 26-28 )


6.CEEA CE CONDUCE SPRE INTERZIS ESTE INTERZIS

Unul dintre principiile orânduite de Islam este acela că atunci când a oprit un lucru el a interzis şi mijloacele care conduc la el.
Atunci când a interzis preacurvia ( zina ), de pildă, el a interzis şi toate situaţiile care o preced şi motivele ei, aşa cum sunt îmbracămintea şi acţiunile ispititoare, întâlnirile în singurătate ale unui bărbat cu o femeie, întâlnirile mixte excitante, pornografia, cântecul obscen etc.
Pornind de la acesta, legiştii au stabilit ormătoarea regulă: Ceea ce conduce la ceea ce este oprit este interzis.
Acesta are unele similitudini cu ceea ce a stabilit Islamul şi în legătură cu faptul că păcatul pentru ceea ce este oprit nu se limitează doar la cel care-l săvârşeşte în mod nemijlocit, ci are o sferă mai largă, cuprizându-i pe toţi aceia care au concurat la săvârşirea lui, moral sau material, fiecare având partea sa de vină în funcţie de măsura participării la săvârşirea lui. În ceea ce priveşte vinul ( khamr ), Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- îi blesteamă atât pe aceia care îl bea, cât şi pe acela care a stors strugurii, pe acela îl aduce, pe acela care beneficiază de preţul vânzării lui etc., aşa cum se va arăta şi mai jos. În ceea ce priveşte camăta, îl blesteamă atât pe acela care şi-o însuşeşte, cât şi pe acela care o dă, pe cel care o consemnează şi pe cei care sunt martori la stabilrea ei.
Aşadar, tot ceea ce favorizează lucrul oprit este socotit interzis ( haram ), după cum toţi aceia care favorizează ceea ce este oprit sunt participanţi la păcat.


7.RECURGEREA LA VICLEŞUGURI PENTRU A SĂVÂRŞI CEEA CE ESTE OPRIT ESTE SOCOTITĂ INTERZISĂ

Aşa cum Islamul interzice toate mijloacele vizibile care conduc la lucrurile oprite, tot astfel el interzice şi recuegerea la vicleşuguri pentru săvârşirea a ceea ce este oprit şi interzice şi trucurile ascunse care conduc la aceasta. El i-a mustrat pe iudeii care au recurs la vicleşuguri pentru a considera îngăduit ceea ce Allah a interzis. Profetul –-Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis în această privinţă: ¸¸ Nu săvârşiţi ceea ce au săvârşit iudeii socotind îngăduit ceea ce a oprit Allah prin folosirea celor mai simple vicleşuguri!¸¸1.
El s-a referit la evreii cărora Allah le-a interzis pescuitul în ziua de sâmbătă, dar ei au viclenit împotriva acestei interdicţii săpând şanţuri în ziua de vineri pentru ca peştii să cadă în ele în ziua de sâmbătă şi să-i prindă în ziua de duminică. Acest lucru este admisibil pentru cei vicleni, însă legiştii musulmani l-au socotit a fi oprit ( haram ) pentru că interdicţia a avut în vedere abţinerea de la ceea ce conduce la obţinerea vânatului fie într-un mod direct, fie într-un mod indirect.
Un alt vicleşug socotit păcat constă în recurgerea la denumirea lucrului interzis altfel decât este numele său sau în modificarea înfăţişării lui, păstrându-i adevărata esenţă. Fără îndoială că modificarea numelui nu are importanţă dacă rămâne conţinutul neschimbat.
Dacă oamenii au născocit diverse tertipuri pentru a obţine cu ajutorul lor camătă sau au născocit nume diferite pentru vin ( khamr ), astfel încât să socotească consumarea lui a fi permisă, păcatul cametei sau consumării vinului rămâne în mod obligatoriu. Într-un hadis se relatează:
¸¸O parte din comunitatea mea va socoti vinul ( khamr ), a fi îngăduit, dându-i alt nume¸¸1
Într-un alt hadis se relatează:
¸¸ Vine o vreme când oamenii socotesc camăta a fi îngăduită, numind-o negoţ¸¸2..
Şi printre ciudăţeniile epocii noastre menţionăm că dansul depravat este numit artă, alcoolul este numit băutură spirtoasă, camăta este numită dobândă etc.

________________________________________________________


Extras din Permis si Interzis in Islam - Prof. Dr. Yusuf Al-Qaradawi
Traducerea si editarea au fost realizate de catre Liga Islamica si Culturala din Romania


luni, 5 aprilie 2010

PERMIS SI INTERZIS IN ISLAM - Prof. Dr. Yusuf Al-Qaradawi

În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător

AL IV-lea PRINCIPIU ISLAMIC ÎN LEGĂTURĂ CU CEEA CE ESTE PERMIS (HALAL) ŞI CU CEEA CE ESTE INTERZIS (HARAM)

4.INTERZICEREA A URMAT DUPĂ RĂUTATE ŞI ADUCEREA DE STRICĂCIUNE

Allah Preaînaltul, care este Creatorul oamenilor şi Dăruitorul a nenumărate binefaceri, are dreptul să le permită şi să le interzică lor ce voieşte. De asemenea, El are dreptul să le impună lor orice îndatoriri şi ritualuri, ăn vreme ce ei nu au dreptul să se opună sau să se revolte. Acesta este dreptul derivând din calitatea Lui de Stăpân al lor şi din calitatea lor de robo ai Lui. Dar, din îndurarea faţă de robii Săi, Allah a stabilit ceea ce este permis şi ceea ce este oprit din raţiuni ce ţin de interesul oamenilor înşişi şi nu au îngăduit decât ceea ce este bun şi nu a oprit decât ceea ce este rău.
Este adevărat că Allah Preaînaltul a oprit comunităţii iudeilor unele lucruri bune, însă a făcut aceasta pentru a-i pedepsi pentru nelegiurea lor şi pentru că au încălcat lucrurile sacre, aşa după cum a grăit Preaslăvitul: ’’ Iar acelora care s-au iudaizat le-am oprit Noi pe toate cele cu o unghie, iar de la bovine şi oi le-am oprit Noi lor grăsimile, în afară de ceea ce poartă pe spatele lor sau este în măruntaie sau se amestecă între oase. Astfel i-am pedepsit Noi pentru fărădelegea lor şi Noi spunem numai Adevărul.’’ ( Al-An’am: 146 ).
Când l-a trimis pe ultimul dintre profeţii Săi cu religia generală şi veşnică, Allah şi-a arătat îndurarea faţă de oameni: după ce interdicţiile avuseseră caracterul de pedeapsă temporară împotriva unui neam arogant şi neînduplecat – după cum l-a calificat Tora. În Coran se relatează referitor la oamenii Cărţii: ’’ El le porunceşte ceea ce este bine şi-i opreşte de la ceea ce este urât, le îngăduie lor bunătăţilor şi le opreşte lor pe cele necurate şi-i uşurează pe ei de povara lor şi de lanţurile care au fost asupra lor.’’ ( Al’A’raf: 157 ).
Allah a orânduit ca penitenţă ( takfir ) a păcatelor în Islam alte lucruri decât oprirea bunătăţilor; a orânduit căinţa ( tawaba ) sinceră, care curăţă păcatele, aşa cum apa curăţă murdăria, a orânduit faptele bune care anulează faptele rel, a orânduit milosteniile care sting păcatele, aşas cum apa stinge fosul, şi pe lângă acestea mai sunt şi încercările şi nenorocirile care lovesc musulmanul şi cu care păcatele se risipesc, aşa cum se risipesc frunzele uscate ale pomilor în anotimpul toamnei.
Astfel, a devenit cunoscut în Islam că interdicţia urmează după răutate şi aducere de stricăciune. Ceea ce este stricăciune curată este oprit, în vreme ce ceea ce este folos curat este îngăduit, lucru în care stricăciunea este mai mare decât folosul oprit, iar cel în care folosul este mai mare este îngăduit. Această situaţie este declarată în Coran în legătură cu vinul ( khamr ) şi cu jocul de noroc: <<>> (Al-Baqara: 219).
Dacă în Islam se întreabă despre cele care sunt îngăduite, se răspunde cu claritate că acestea sunt ’’ cele bune ’’, adică lucrurile pe care sufletele moderate le socotesc a fi bune şi pe care toţi oamenii le socotesc a fi recomandabile, fără să fie vorba de rezultatul unui obicei. Allah Preaînaltul a grăit:
<<>> ( Al-Ma’ida: 4 )
Şi a mai grăit Allah:
’’ Astăzi vă sunt îngăduite vouă cele bune’’ ( Al-Ma’ida: 5 ).
Nu este nevoie ca musulmanul să cunoască în detaliu răul şi stricăciunea din pricina căruia Allah a interzis ceva. Se poate întâmpla ca pentru el să rămână necunoscut ceea ce pentru altcineva este cunoscut sau se poate întâmpla ca răul dintr-un lucru să nu fie cunoscut într-un anumit moment şi să devină cunoscut ulterior. Drept-credinciosul are datoria să zică întotdeauna: ’’Noi auzim şi ne supunem!’’ ( Al-Baqara: 285 ).
Allah a oprit, de pildă, consumarea cărnii de porc. Dreptcredinciosul musulman nu a văzut alt motiv pentru interzicerea ei în afară de faptul că porcul este socotit un animal murdar. Dar cu trecerea timpului ştiinţa a descoperit că în carnea lui se află viermi şi microbi ucigători. Dar indiferent dacă ştiinţa n-ar fi descoperit nimic sau ar fi descoperit chiar mai multe în legătură cu carnea de porc, credinciosul musulman va conzinua să-l socotească a fi murdar.
Tot astfel s-a relatat că Profetul Muhammed – Allah să-l binecuvinteze şi să-l miluiască! – a zis: ’’ Feriţi-vă de cele trei care aduc blestem: să vă faceţi nevoile în izvoare, în mijlocul drumului şi la umbră!’’ .În primele veacuri, lumea s aştiut că acestea sunt nişte lucruri socotite urâte, respinse de bunul gust şi de buna-cuviinţă. Dar pe măsura avansării descoperirilor ştiinţifice, lumea şi-a dat seama că ’’ cele trei care atrag blestemul ’’ sunt dintre cele mai primejdioase lucruri pentru sănătatea publică şi reprezintă principala sursă a răspândirii unor boli parazitare pericoloase cum sunt ankylostoma şi skis osomiasis.
Şi astfel, pe măsură ce razele ştiinţei au devenit mai pătrunzătoare şi s-a extins sfera descoperirilor, ne-au devenit tot mai clare avantajele permiterii de către Islam a unor lucruri şi interzicerii altor lucruri ca şi ale tuturor rânduielilor lui. Şi cum să nu fie aşa, de vreme ce el este o orânduială de la Cel Atotştiutor, Înţelept şi Îndurător cu robii Săi:
’’ Allah ştie să-l deosebească pe cel care face bine. Şi dacă ar vrea Allah, ar putea să vă copleşească cu greutăţile. Căci Allah este Atotputernic, Înţelept.’’ ( Al-Baqara: 220 ).

Inshaallah vom continua!

_______________________________________________________

Extras din Permis si Interzis in Islam - Prof. Dr. Yusuf Al-Qaradawi
Traducerea si editarea au fost realizate de catre Liga Islamica si Culturala din Romania




duminică, 4 aprilie 2010

PERMIS SI INTERZIS IN ISLAM - Prof. Dr. Yusuf Al-Qaradawi


În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător

AL III - lea PRINCIPIU ISLAMIC ÎN LEGĂTURĂ CU CEEA CE ESTE PERMIS ( HALAL ) ŞI CU CEEA CE ESTE INTERZIS ( HARAM )

3.INTERZICEREA LUCRURILOR PERMISE ŞI PERMITEREA CELOR INTERZISE SUNT ASEMĂNĂTOARE CU ASOCIAŢIONISMUL ( ŞIRK )

Dacă Islamul i-a blamat pe cei care opresc de la anumite lucruri şi pe cei care îngăduie anumite lucruri după bunul lor plac, în totalitatea lor, el se referă în mod special la cei care opresc pe un ton mult mai violent, având în vedere gravitatea tendinţei de a le opri oamenilor fără niciun moti lucrurile pe care Allah li le-a hărăzit din belşug şi venirea acestei tendinţe în întâmpinarea dorinţelor unor oameni ai religiei înclinaţi spre exagerare şi fanatism. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – s-a opus acestei tendinţe spre exagerare şi fanatism cu toată forţa şi i-a blamat pe fanatici, vestind pieirea lor prin cuvintele: ’’Să piară cei neîduplecaţi! Să piară cei neînduplecaţi!
El şi-a anunţat mesajul spunând: ’’ Am fost trimis cu religia cea adevărată şi tolerantă’’. Aceasta este adevărată în ceea ce priveşte dogma şi unicitatea lui Allah, dar este tolerantă în ceea ce priveşte practica şi legislaţia iar în partea opusă stă politeismul şi oprirea de la ceea ce este permis. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a menţionat aceste ultime ascpecte atunci când a relatat că Domnul Său Cel Binecuvântat şi Preaînalt a grăit stfel: ’’Eu i-am creat pe robii Mei întru credinţa cea adevărată, dar au venit peste ei şeitanii care i-au dus în rătăcire, îndepărtându-i de la credinţa lor, şi le-au oprit lor ceea ce Eu le-am îngăduit şi le-au poruncit să-Mi facă Mie semeni în privinţa cărora Eu nu le-am pogogrât nicio dovadă ( că îmi sunt semeni )’’.
Oprirea de la ceea ce este permis este asemănătoare cu facerea de semeni lui Allah, adică politeismul. De aceea, Coranul i-a dezaprobat cu tărie pe arabii politeişti pentru facerea de semeni lui Allah, pentru idolii lor şi penru că şi-au oprit diverse mâncăruri vegetale şi animale pe care nu le-a oprit Allah. Aşa de pildă, oprirea obţinerii de foloase de la Al-Bahira, As-Sa’iba, Al-Wasila şi Al-Ham. Înainte de venirea Islamului, în perioada Al-Jahiliyya, exista obiceiul ca după ce o cămilă năştea cinci pui, ultimul dintre ei fiind mascul, să i se cresteze urechea şi să se interzică folosirea ei pentru călărie, fiind dedicată zeilor. Ea nu putea fi nici sacrificată, nici folosită la căratul poverilor şi nici nu putea fi alungată de la resursele de apă sau de la locurile pentru păşunat. Acestei cămile i-au dat numele de Al-Bahira, adică cea cu urechea crestată. Exista, de asemenea, obiceiul ca un bărbat care se întorcea dintr-o călătorie sau se lecuia după o boală sau ăn alte situaţii să lase cămila slobodă, aceasta primind un tratament asemănător cu cel de care avea parte Al-Bahira, ea primind numele de As-Sa’iba, adică cea slobodă. Dacă o oaie făta o mieluşică, aceasta era a lor, dar dacă făta un mascul, acesta era dedicat zeilor. Dacă făta doi miei – un mascul şi o femelă -, atunci ei ziceau că mieluşica este legată de fratele ei şi nu-l mai sacrificau pentru zeii lor. Aceasta se numea A-Wasila. Când un armăsar fecunda o iapă ce fusese adusă pe lume de unul din puii lui, atunci spuneau că el şi-a apărat spinarea şi nu mai era călărit sau folosit la căratul poverilor şi era numit Al-Hami. Există interpretări variate pentru aceste patru situaţii, dar în jurul aceleiaşi idei.
Coranul a respins aceste interdicţii, iar necredincioşilor nu le-a găsit nicio justificare pentru imitarea strămoşilor lor şi persistenţa în rătăcire: ’’ N-a statornicit Allah nimic despre Bahira, nici despre Sa’iba, nici despre Wasila şi nici despre Ham. Însă cei care nu cred au născocit minciuni împotriva lui Allah şi cei mai mulţi dintre ei nu au judecată. / Când li se spune: ’’ Veniţi la ceea ce v-a pogorât Allah şi la Trimis!’’ , ei zic: ’’ Pentru noi sunt de ajuns cele cu care i-am găsit pe părinţii noştri!’’ . Dar dacă părinţii lor nu ştiau nimic şi nu erau călăuziţi ( pe calea cea bună )?’’ ( Al-Ma’ida: 103-104 ).
Surat al-’An’am cuprinde o discuţie amănunţită în legătură cu vitele – cămile, bovine, ovine, caprine – despre care au pretins că ar fi oprite, prezentată de Coran într-o manieră ironică, dar convingătoare:
’’(El a creat ) opt suflete în perechi: două ovine şi două caprine. Spune: ’’ Pe cei doi bărbătuşi i-a oprit El sau pe cele două femeiuşe, ori ce este cuprins în pântecele celor două femeiuşe? Spuneţi-Mi Mie cu ştiinţă, dacă voi aveţi dreptate cu adevărat?’’ / Două cămile şi două bovine. Spune: ’’ Cei doi bărbătuşi i-a oprit El sau cele două femeiuşe, ori ce este cuprins în pântecele celor două femeiuşe? Sau aţi fost voi, cumva, martori când v-a poruncit Allah aceasta?!’’>> ( Al-’An’am: 143-144 ).
Surat al-’A’raf cuprinde o altă discuţie în care Allah îi dezaprobă pe cei care opresc ( de la anumite lucruri ) şi care înfăţişează pricipiile de bază permanente ale lucrurilor interzise: <> (Al-’A’raf: 33)
Aceste discuţii din surele mekkane care se ocupă de confirmarea dogmei, a unicităţii lui Allah şi a existenţei Vieţii de Apoi, ne demonstrează că acest lucru – din punct de vedere al Coranului – nu face parte din lucrurile secundare sau amănunte, ci dintre principiile de bază şi conceptele generale.
La Medina au apărut printre musulmani unii care erau înclinaţi către rigoare şi exagerare, către abţinerea de la lucrurile bune şi plăcute. Allah Preaînaltul a relevat versete în care ei sunt opriţi la limitele stabilite de El şi întorşi pe calea cea dreaptă a Islamului, cum este şi acesta: ’’ O, voi cei care credeţi! Nu opriţi bunătăţile pe care Allah vi le-a îngăduit şi nu călcaţi ( poruncile ), căci Allah nu-i iubeşte pe cei ce încalcă ( poruncile )! / Mâncaţi din ceea ce Allah v-a dăruit, ca fiind îngăduit şi bun, şi fiţi cu frică de Allah în care voi credeţi!’’ ( Al-Ma’ida: 87-88 ).
inshaallah vom continua!
____________________________________________________________
Extras din Permis si Interzis in Islam - Prof. Dr. Yusuf Al-Qaradawi
Traducerea si editarea au fost realizate de catre Liga Islamica si Culturala din Romania