FATIMAT-UZ ZEHRAH (Allah să fie mulţumit de ea!)
Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a spus: „Fatimah este o parte din mine!”
Fatimah a fost ultimul copil rămas al Profetului Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem). Pământul îi înghițise pe ceilalţi copii, în timpul vieţii tatălui lor. În felul acesta, toată dragostea paternă a fost îndreptată spre Fatimah. A devenit bucuria ochilor lui şi i-a cinstit memoria.
Fiind în preajma tatălui său, era un adevărat cerc, format din Khadigeah – mama ei, Zeyneb, Ruqiyyah, Umm Kulsum, Abdullah, Ibrahim şi Qasim. Ori de câte ori îi apărea Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem), cu chipul ei zâmbitor şi frumos, i se părea că toţi stăteau înaintea lui.
Naşterea sa
Un eveniment important care a zguduit întreaga Mekka şi care aproape a iscat un război printre triburile sale a avut loc în aceeaşi perioadă în care Fatimah s-a născut. Acest eveniment a avut loc atunci când Ka’bah era în reconstrucţie.
Quraișiții hotărâseră să reconstruiască Casa (Ke’abah), după ce fusese afectată de o ploaie torenţială, care ameninţa fundaţia zidurilor.
Au început să reconstruiască Casa cu entuziasm şi fiecare participa în onoarea construcţiei, cu orice îşi permitea, bani şi efort.
De abia ajunseseră la punctul punerii al-Hager al-Aswad (Piatra Neagră) la locul ei, că au şi început să se certe cine să aibă onoarea de a face acest lucru. Neînţelegerea aproape a condus la un război şi membrii triburilor şi-au scos săbiile gata de luptă.
Bătrânii din Mekka erau îngrijoraţi de acest război iminent şi au început să se gândească la un mod de a evita această criză care putea cauza pierderi grave.
După o lungă deliberare, Umayyah ibn al-Mughiyrah, care era unul dintre cei mai înţelepţi bătrâni, a propus:
„O, bărbaţi ai neamului Qurayș, desemnaţi un judecător dintre voi, care va decide pentru înţelegerea voastră şi lăsaţi-l să fie prima persoană care va intra în Moscheea cea Sfântă.”
Toţi au fost mulţumiţi de sugestie şi au spus: „Suntem de acord!”
Şi toţi se uitau spre poartă, aşteptând prima persoană care va intra în Moscheea cea Sfântă.
În timp ce aşteptau, Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem), care le era cunoscut ca „cel de încredere” a apărut în toată splendoarea sa, cu paşi hotărâţi şi cumpătaţi. Era pe atunci un tânăr bărbat de 35 de ani. Când l-au văzut, au izbucnit în strigăte de bucurie: „Iată-l pe cel demn de încredere, Muhammed, fiul lui Abdullah! Suntem de acord ca el să fie judecătorul nostru!”.
Înţelepciunea lui Muhammed
„Cel demn de încredere” a ascultat argumentul lor. Apoi ei i-au cerut să fie judecătorul lor.
A rămas tăcut un timp, cugetând până a fost inspirat de o soluţie. Apoi şi-a dat jos haina, a pus Piatra cea Neagră în mijloc şi a spus:
„Lăsaţi liderii fiecărui grup să ţină de marginile veşmântului şi lăsaţi-i să o ridice împreună.”
Şi cu toţii au ridicat şi au dus Piatra până la locul ei. Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a luat-o apoi cu mâinile sale nobile şi a pus-o la locul ei.
Vestea s-a răspândit în tot oraşul Mekka şi oamenii erau foarte fericiţi că problema a fost rezolvată. Erau încântaţi de înţelepciunea lui Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem) „cel demn de încredere”.
Bucuria arabilor la acest eveniment mare a fost exprimată în arta poetică şi înregistrată în istorie. Printre pasajele poetice compuse referitoare la acest eveniment se numără şi cele ale lui al-Makhzumi, ale căror înţelesuri sunt următoarele:
„Triburile se certau reciproc în ceea ce priveşte un plan mai bun; şi această ceartă aproape a cauzat nenorocire după bucurie.
Din această cauză, ura generală a înlocuit dragostea generală şi focul războiului se aprinsese.
Când am observat că lucrurile se înrăutăţesc şi oamenii își scoteau din teci săbiile unul împotriva celuilalt,
Am fost de acord ca judecata să fie dată primei persoane care intră fără nici o înţelegere anterioară;
Prima persoană care a intrat deodată a fost Muhammed, cel demn de încredere; şi noi am spus: Suntem mulţumiţi de Muhammed, cel demn de încredere.”
Întregul oraş Mecca a simţit că Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem) a încheiat neînţelegerile lor şi a făcut ca fiecare lider de trib să participe onoarea mutării Pietrei Negre. A fost ca şi când toate triburile o duseseră. Aceasta este una din dovezile înţelepciunii lui Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem) şi a excelentului său comportament.
Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem) cel demn de încredere s-a reîntors la casa lui, bucuros că rezolvase această problemă care îi preocupa şi care aproape că dusese la vărsare de sânge printre ei.
Când s-a intors acasă a primit vestea naşterii celei de-a patra fiice, Fatimah. Faţa i s-a luminat şi a intrat repede la graţioasa sa soţie, bucuria strălucindu-i pe chip. A felicitat-o pentru naşterea în siguranţă şi i-a arătat cât de fericit era pentru minunata fiică, care s-a născut într-o zi nobilă, în care sângele a fost cruţat, săbiile au rămas în teci şi pacea şi securitatea domnea – datorită înţelepciunii lui Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem).
Profetul (SallAllahu aleyhi we sellem) a numit-o Fatimah, după bunica sa. El obișnuia să îi spună az-Zehra.
Părinţii erau fericiţi de naşterea Fatimei, care a fost a patra lor fiică. Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a văzut în ea o apariţie de bun augur şi semne de binecuvântare şi prosperitate.
Noua fiică semăna izbitor cu tatăl ei. Aceasta a făcut-o foarte iubită de mama sa şi de tatăl său. Şi Fatimah i-a iubit întotdeauna pe părinţii ei, până la sfârşitul vieţii lor.
Copilăria ei
Fatimah se bucura de marea dragoste a părinţilor ei şi a surorilor, în special a sororii ei Zeyneb, care întotdeauna o răsfăţa, o mângâia şi se juca cu ea.
Fatimah a crescut ca adolescentă într-o casă milostivă profetică, în grija şi atenţia Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem). Prin urmare, a crescut cu mare puritate, educație islamică aleasă, bucurându-se de rafinament abundent, afecţiune şi instrucțiuni adecvate de la tatăl său.
Când Zeyneb s-a căsătorit, cea care a avut grijă de ea foarte mult, şi s-a mutat la casa ei şi când Ruqiyyah a făcut la fel, Fatimah a simţit o singurătate imensă.
Se spune că Fatimah a plâns când Ruqiyyah s-a căsătorit, şi când mama sa a întrebat-o motivul lacrimilor, ea a spus: „Să nu permiţi nimănui să mă ia de lângă tatăl meu. Nu pot îndura să vă părăsesc!”.
Mama sa a zâmbit apoi cu dragoste şi cu blândeţe şi apoi i-a spus: „Nu ne vei părăsi niciodată, numai dacă vei vrea tu!”
Astfel a devenit Fatimah mai apropiată de părinţii ei şi îi iubea atât de mult. Vârsta ei fragedă îi permitea să iasă cu tatăl său, ori de câte ori el vizita cartierele oraşului Mekka.
Fatimah a crescut în mijlocul dragostei mari a tatălui ei şi a compasiunii ample a mamei sale. A văzut marea calitate profetică de care se bucura tatăl ei.
A fost de asemenea influenţată de calităţile alese ale mamei sale şi de atributele pline de laudă.
Ea a creascut cu un caracter nobil, luându-l pe tatăl ei ca cel mai înalt model în acţiunile sale. Allah Preaînaltul spune:
„Aţi avut voi în trimisul lui Allah o pildă frumoasă, pentru cel care nădăjduieşte în Allah şi în Ziua de Apoi şi Îl pomeneşte pe Allah mereu”. (Qur’an 33:21)
Astfel a crescut Fatimah în perfectă cinste, demnitate, dragostea de fapte bune şi un comportament excelent, extras din învăţăturile Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem) lumii, Mesagerul milei, cel mai bun învăţător şi educator şi cel care a îndrumat omenirea pe calea cea dreaptă.
Mai jos sunt reperele personalităţii ei unice, de-a lungul vieţii. Allah să fie mulţumit de ea!
Primele responsabilităţi
De abia ajunsese Fatimah la vârsta de 5 ani, când a început să observe că tatălui ei îi plăcea să stea izolat şi să se roage în Peştera Hira. În acea vreme i-a fost revelat versetul:
„Citeşte! În numele Domnului tău care a creat. Care l-a creat pe om din sânge închegat. Citeşte! Domnul tău este cel mai Nobil. Este Cel care l-a învăţat cu calemul. L-a învăţat pe om ceea ce el nu a ştiut!” (Qur’an 96:1 – 5)
Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a anunţat că Allah l-a trimis întregii omeniri ca martor, dătător de veşti bune, un om care avertizează, un chemător pe Calea sa, cu permisiunea Lui şi o sursă de iluminare.
Versetele coranice au început să vină succesiv, ca revelaţii de la Allah Preaînaltul. Allah spune:
„O, tu cel acoperit! Ridică-te şi îndeamnă! Pe Domnul tău preamărește-L. Veșmintele tale curăţeşte-le. Şi de nelegiuire stai departe. Şi nu dărui, căutând să dobândeşti mai mult. Şi pentru Domnul tău îndură!” (Qur’an 74:1 – 7).
Fatimah (Allah să fie mulțumit de ea!) a fost martoră la această dezvoltare istorică pentru vecie, din viaţa tatălui ei, care primise acum o responsabilitate mare în conducerea şi ducerea mesajului Ummei, şi a unei civilizaţii care a fost semn pentru toate civilizaţiile, ale căror baze sunt universale, iar învăţăturile sunt umane.
Prin urmare, Fatimah simţise noua atmosferă din casa tatălui său; o atmosferă parfumată de revelația divină şi înconjurată de povara grea a chemării oamenilor pe calea lui Allah, în faţa crâncenilor, nedrepţilor dușmani şi poziţiei ostile a Qurayşiților.
Fatimah a suferit de asemenea din cauza planurilor necredincioşilor împotriva tatălui ei. De multe ori, şi-a dorit să-şi poată sacrifica viaţa pentru tatăl său şi să-i împiedice pe Qurayşiți să-l rănească. Dar cum putea fi aşa ceva posibil, când ea era foarte mică?!
Iat-o, privind-o pe mama sa stând alături de tatăl ei, Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem), după ce revelaţia i-a fost transmisă, în Peştera Hira. El intrase în casă la soţia sa cu sufletul tremurând. Khadigeah i-a spus soţului ei, potolindu-i frica: „Niciodată! Pe Allah, Allah nu te va dezonora niciodată. Păstrezi relaţii bune cu cunoștințele şi rudele tale, îi serveşti pe oaspeţii tăi generos, ajuţi săracii şi nevoiaşii şi îi sprijini pe cei loviţi de calamităţi, care merită.”
Khadigeah (Allah să fie mulţumit de ea!) l-a sprijinit pe soțul ei cu viaţa şi cu averea, fiind alături de el în toate dificultăţile pe care le întâlnea în cursul răspândirii mesajului Stăpânului Său.
Această postură glorioasă şi veşnică a Khadigei nu putea fi neobservată de Fatimah, deşi era atunci mică. Mai degrabă i-a trezit gândurile şi reacţiile.
Era o mare responsabilitate – şi aceasta era ceea ce Allah vroia şi oricând El doreşte, face – ca Fatimah, fiica cea mică a Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem) trebui să rostească în timpul primilor ani de viaţă mărturisirea de unicitate a lui Allah şi să crească curată şi departe de murdăria idolilor. Ea avea să urmeze religia islamului, religie pură şi dreaptă, aleasă de Allah pentru servitorii Săi.
„Ridică-ţi faţa ta spre Religia cea adevărată! Această [religie] este firea [creată de] Allah, creaţia lui Allah. Aceasta este Religia cea dreaptă, dar cei mai mulţi oameni nu ştiu.”(Qur’an 30:30)
Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a început să cheme oamenii la Islam, cu hotărârea şi puterea credinţei. Nu-şi făcea griji de persecuţiile necredincioşilor şi cu faptul că-l negau, pentru că a găsit putere, sprijin şi siguranţă în versetele gloriosului Qur’an. De asemenea, a găsit în iubita lui soţie o dovadă de mare credinţă şi un sprijin enorm, care l-a ajutat să îndeplinească mesajul pentru care Allah l-a ales şi l-a desemnat să-l dea oamenilor.
Am menţionat anterior că Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) şi companionii săi erau persecutaţi zilnic de Qurayşi. Fatima, de asemenea, a trăit suferinţe din cauza negării de către politeişti a tatălui ei, pe care îl iubea enorm.
Apogeul suferințelor pe care le-a trăit de la începutul Da’wah a fost interdicţia răutăcioasă prin care musulmanii au fost boicotaţi, împreună cu tribul Banu Hashim, în valea lui Abu Talib. Boicotul şi foamea şi durerea care a rezultat au avut un impact negativ asupra sănătăţii ei, slăbind-o fizic prin urmare, pentru toată viața.
Un mare necaz
În ciuda vârstei ei fragede, Fatimah a suferit un mare necaz, care i-a umplut sufletul de tristeţe şi mâhnire. Imediat ce a ieşit din chinuitorul boicot, mama sa s-a simţit brusc rău şi a rămas țintuită la pat. Era complet speriată de acea suferinţă care afecta pe cea mai bună şi nobilă mamă.
Nu a durat mult şi Khadigeah a murit de boala aceea. Fatimah şi surorile ei au fost profund îndurerate de moartea mamei lor. Şi Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a fost enorm de îndurerat pentru moartea scumpei şi devotatei sale soţii.
Perioada mekkană de 13 ani a fost foarte grea pentru musulmani în general, şi pentru gospodăria Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem), în particular. Fatimah a fost martora multor evenimente din anii aceia.
A fost martoră la emigrarea surorii ei, Zeyneb, cu soţul ei, Osman, împreună cu mulţi musulmani, spre Abisinia.
Fusese martoră la cum puneau necredincioşii lucruri murdare pe capul tatălui ei, în timp ea plângea şi ţipa, dar tatăl ei i-a spus: „Fiica mea, nu plânge, pentru că sigur Allah îl va proteja pe tatăl tău!”
A fost martora revelaţiei versetelor din Qur’an. Şi era foarte fericită ori de câte ori asculta versetele clare din Cartea lui Allah, recitate cu delicateţe şi emoţionant de tatăl ei.
După moartea mamei sale, s-a trezit în faţa unor mari responsabilităţi faţă de tatăl ei, în timp ce acesta se confrunta cu dificultăţi şi cu situaţii amare în cursul chemării pe calea lui Allah. A împărţit aceste mari responsabilităţi cu sora sa, Umm Kulsuum, care încerca să uşureze lucrurile pentru ea.
Fatimah era foarte dârză. Şi-a dublat eforturile, a suportat evenimentele dificile cu îngăduinţă şi răbdare, sperând să-şi primească recompensa de la Allah. A stat alături de tatăl ei pentru a compensa ceea ce a pierdut prin moartea mamei sale, cea mai iubită mamă şi mai nobilă soţie. Iar Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) i-a dat fiicei sale dragoste, afecţiune, compasiune şi atenţie din belşug.
Mica Fatimah, îndoliata şi responsabila fată, chiar avea nevoie de această dragoste şi atenţie. Și care inimă este atunci mai mare decât a lui Muhammed?
Emigrarea
Persecuţia necredincioşilor asupra musulmanilor devenise prea mare şi persecuţia corporală a fost extinsă până la însuşi persoana Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem), în special după moartea unchiului său, Abu Talib şi a soţiei lui, Khadigeah (Allah să fie mulțumit de ea!).
A avut loc Legământul de Aqabah, urmat de emigrarea musulmanilor la Medina, locuinţa Ansarilor, ajutătorii Islamului. Fatimah a emigrat în compania surorilor ei, Ruqiyyah şi Umm Kulsum, şi a mamei vitrege, credincioasa mamă Sawdah bint Zam’ah (Allah să fie mulţumit de ea!).
Ruqayyah nu a emigrat cu soţul ei, Osman. A preferat să rămână cu surorile ei.
Cât despre Sawda, Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) s-a căsătorit cu ea la o vreme după moartea soţiei sale, Khadigeah.
Cei de mai sus erau atunci membrii familiei lui.
El nu i-a luat cu el în timpul emigrării sale. I-a făcut să rămână în Mekka. În timp ce era departe de ei, ei au fost foarte îngrijoraţi şi nu s-au putut linişti decât atunci când au auzit de sosirea sa în siguranţă în Medina.
Ele şi alte femei musulmane care nu au emigrat cu soţii şi cu taţii lor – ca şi membrii familiei lui Abu Bekr, soţia sa, Umm Ruman şi fiicele lui, Aișah, pe care Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) o ceruse în căsătorie înaintea emigrării, şi Esma – obişnuiau să se consoleze.
Nu trebuie să uităm de familia unchiului Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem), Abbas ibn Abdul-Muttalib. Soţia sa, Umm al-Fadl, era printre femeile care îmbrăţişaseră Islamul şi care credea în Allah şi în Trimisul Său (SallAllahu aleyhi we sellem). Ea a fost ca o mamă miloasă pentru fiicele Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem).
Într-o noapte, Zeid bin Harisah a bătut la uşa lor, fiind trimis de Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem), ca să le aducă la Medina.
Au fost foarte bucuroase şi au aflat de la el tot ce era legat de grija lor pentru Profet (SallAllahu aleyhi we sellem). S-au pregătit şi nici unul dintre politeişti nu a ştiut de sosirea lui Zeid în Mekka.
Apoi Zeid le-a dus în afara Mekkăi, sub ascunzişul nopţii, punându-şi încrederea în Allah şi conducându-le spre Medina.
La vremea aceea, Fatimah era o tânără de 18 ani, plină de energie şi cu pasiuni arzătoare. Preocuparea ei principală era să vadă chipul iubitului său tată şi să-i audă cuvintele dulci. Toate acestea o făceau să uite de dificultatea călătoriei sau de lungimea distanţei. Dorea ca timpul să treacă repede şi se grăbea să ajungă la Medina, chiar dacă ar fi trebuit să călătorească pe aripa unei păsări.
În timp ce Zeid poposea cu ele într-o loc adecvat pentru a se putea odihni, Fatimah era de acord cu popasul numai ezitând, ascultându-le pe surorile ei, Ruqiyyah şi Umm Kulsum, şi pe mama drept-credincioşilor Sawdah.
Sosirea convoiului
Convoiul a intrat în Medina printr-unul din cartiere. Iat-o pe Fatimah, făcându-și cămila să încetinească şi dorind să coboare din hawdah (lectica pentru cămilă), alergând pe jos în brațele așteptând ale tatălui ei.
Şi s-au întâlnit!
Ochii lor au vorbit în locul limbilor; şi lacrimile au șiroit – lacrimi de fericire – care exprimau sentimentele mai repede decât cuvintele. Lacrimile au dat de fapt o mai bună exprimare a sentimentelor sincere.
Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) i-a primit cu onoare, i-a îmbrăţişat cu inima sa mare şi i-a mulţumit lui Zeid pentru marea sarcină pe care a îndeplinit-o.
Cu această călătorie binecuvântată, Fatimah şi-a luat rămas bun de la Mekka, iubitul ei oraş, care a fost martor copilăriei ei şi adolescenţei ei, pentru că era acum o tânără de 18 ani. Încă de atunci, ea nu şi-a aţintit privirea spre Mekka până în anul al 8-lea al Hijrah, în ziua cuceririi Mekkăi.
Ali şi Fatimah (RadiyAllahu anhuma!)
După căsătoria Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem) cu Aishah (Allah să fie mulţumit de ea!) companioni proeminenți au venit la Profet (SallAllahu aleyhi we sellem) cerând în căsătorie pe fiica sa, Fatimah. Ei s-au abţinut să facă acest lucru, atâta timp cât timp ea era singura care avea grijă de tatăl ei.
Abu Bekr (Allah să fie mulţumit de el!) şi apoi Omar (Allah să fie mulţumit de el!), succesiv, au cerut mâna Fatimei pentru căsătorie. Dar Trimisul lui Allah (s.a.s) i-a rugat cu blândeţe să-l ierte că nu poate să le onoreze cererea. Omar i-a propus apoi lui Ali (Allah să fie mulţumit de el!) să iasă în faţă şi să câştige onoarea de a fi ginerele Profetului (SallAllahu aleyhi we sellem).
Ali (radiyAllahu anhu!) s-a întrebat: „Crezi că Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) va accepta cererea lui Ali, după ce a refuzat cererile celor doi companioni ai săi, Abu Bekr şi Omar?!”.
Dar Omar i-a reamintit că el era dintre cei care acceptaseră Islamul încă de la început, relaţiile lui cu familia Mesagerului lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) erau deosebite şi aprecierea Profetului pentru el era aleasă. A continuat să încerce să-l convingă pe Ali (radiyAllahu anhu!) până acesta a fost convins.
Ali s-a dus la Mesagerul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) şi s-a aşezat timid lângă el. Nu putea parcă să spună scopul venirii lui. A stat acolo pentru mult timp fără să spună un cuvânt. Şovăia să-şi exprime cererea, temându-se că va fi respinsă.
Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) l-a privit cu blândeţe şi chip zâmbitor şi apoi l-a întrebat: „Ce s-a întâmplat, fiu al lui Abu Talib?”.
Ali i-a răspuns cu voce joasă şi cu timiditate mare: „Cer mâna Fatimei pentru căsătorie, fiica Trimisului lui Allah.”
Profetul (SallAllahu aleyhi we sellem) i-a răspuns, cu chipul strălucind: „Fii binevenit!”.
A plecat, nevenindu-i să-şi creadă urechilor.
Când unii dintre cei care ştiau problema l-au întrebat despre rezultat, el le-a spus: „Am vorbit cu Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) despre aceasta şi el spus,
În ziua următoare, Ali (RadiyAllahu anhu!) s-a dus la Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) şi a repetat aceeași întrebare pentru confirmare.
Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) l-a întrebat: „Ai altceva?”. El i-a răspuns negativ. Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) l-a întrebat apoi: „Unde este scutul tău Khatami, pe care ţi l-am dat eu?”. El i-a răspuns că încă îl mai are.
Când l-a adus, Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) i-a cerut să-l vândă, pentru a putea plăti dota mireasei.
Osman (RadiyAllahu anhu!) a cumpărat armura de la el cu 470 dirhami. Ali (RadiyAllahu anhu!) a dat banii Trimisului lui Allah (s.a.s).
Mesagerul lui Allah (s.a.s) a dat o parte din bani lui Bilal să cumpere parfum şi restul lui Umm Selemeh, să cumpere lucruri de care mireasa ar avea nevoie.
L-a privit pe Enes, băiatul din casă, şi i-a spus: „Du-te şi cheamă-i pe Abu Bekr, Umar, Osman, Talhah, Zubeyr şi un număr de Ansari”.
El s-a dus apoi să o anunţe pe fiica sa că Ali venise să o ceară în căsătorie. Fatimah a tăcut sfioasă, şi acesta a fost semnul acceptării sale.
Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a ieşit şi i-a găsit pe bătrânii companioni prezenţi. El li s-a adresat apoi:
„Toată lauda i se cuvine lui Allah, care este lăudat pentru binecuvântările Sale, venerat pentru puterea Sa şi ascultat pentru autoritatea sa. El este Singurul Protector împotriva propriilor pedepse, şi Singurul a cărui poruncă este pusă în aplicare în cer şi pe pământ.” El a creat fiinţele cu puterea Sa şi le-a dat glorie prin aderarea la religia Sa. I-a onorat cu Trimisul Lui, Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem). Într-adevăr, Allah face relaţia de căsătorie un mijloc de a menţine perpetuarea umană. O face o obligaţie şi o binecuvântare atotcuprinzătoare. El leagă, prin căsătorie, rudele şi face apropierea legăturilor de rudenie obligatorie printre oameni. Allah spune:
„El este Cel care i-a creat pe oameni din apă şi i-a legat prin obârşie şi prin căsătorie. Iar Domnul tău este Atotputernic [Qadir].” (Qur’an 25:24)
Şi pentru orice problemă, există un decret. Allah şterge ceea ce vrea şi confirmă ceea ce vrea. Într-adevăr, Allah mi-a poruncit să o dau de soţie pe Fatima lui Ali şi vă iau ca martori că am făcut aşa, cu o dotă de 400 de dirhami, dacă Ali este de acord. Aceasta este Sunnah (tradiţia) stabilită şi o obligaţie. Fie ca Allah să-i unească în pace şi să le deschidă copiilor lor porţile îndurării, bogăţiilor şi înţelepciunii, şi sursei de încredere pentru Ummah. Aceasta este ce am de spus şi-L implor să mă ierte pe mine şi pe voi”.
Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a poruncit apoi ca o tavă cu curmale să fie adusă invitaţilor şi le-a spus să treacă în jurul ei.
Pe neaşteptate, a apărut Ali (RadiyAllahu anhu!). Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a zâmbit şi i-a spus: „Ali, Allah mi-a poruncit să ţi-o dau pe Fatima de soţie. Şi am făcut acest lucru pentru 400 de dirhami.”
Ali a spus: „Sunt de acord, Mesager lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem)”.
Apoi Ali s-a prosternat lui Allah în semn de recunoştinţă. Când şi-a ridicat capul, Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) i s-a adresat: „Allah să te binecuvânteze şi să-ţi binecuvânteze eforturile. Fie ca Allah să te binecuvânteze cu urmași care să Îl mulțumească!”.
Aceasta a fost căsătoria Fatimei cu Ali (RadiyAllahu anhuma!), martori fiind un grup de companioni distinşi. De atunci, Ali a trăit fericit în căsătoria sa cu fiica profetului Muhammed (SallAllahu aleyhi we sellem).
O noapte binecuvântată de Allah şi de Trimisul Său (SallAllahu aleyhi we sellem!)
În noaptea căsătoriei lui Ali cu Fatimah, Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) i-a cerut lui Umm Selemeh să ducă mireasa la casa lui Ali, pe care se îngrijise să o pregătească pentru nevoile lor şi să îl aştepte acolo.
Când Trimisul lui Allah (SallAllahu aleyhi we sellem) a terminat Rugăciunea de Seară (‘Ișa / Akșam), s-a dus la casa lui Ali. Ajuns acolo, a cerut apă, a făcut abluţiunea şi a făcut următoarea rugă:
„O, Allah, binecuvântează-i pe ei şi pe urmașii lor.”
Apoi a sfătuit-o pe fiica lui să-şi onoreze soţul. De asemenea, l-a sfătuit pe Ali cu următoarele cuvinte:
~~~~~~
Va urma~curând si partea a doua, cu Voia lui Allah.
_____________________________________
Traducere făcută de Sorina Cassiana din cartea "Femei în jurul Profetului"
Asociația Surori Musulmane, 2010.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu