În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
PRINCIPIILE ISLAMULUI ÎN LEGĂTURĂ CU CEEA CE ESTE
PERMIS ( HALAL ) ŞI CU CEEA CE ESTE INTERZIS ( HARAM )
PERMIS ( HALAL ) ŞI CU CEEA CE ESTE INTERZIS ( HARAM )
Continuare: Principiul numarul 8, 9 si 10
8.BUNA INTENŢIE NU JUSTIFICĂ SĂVÂRŞIREA A CEEA CE ESTE OPRIT ( HARAM)
Islamul apreciază în toate răndurile şi îndrumările sale motivele nobile, scopul cinstit şi buna intenţie. Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis:¸¸ Faptele bune sunt după intenţii şi fiecare om va avea parte de ceea ce intenţioneaz㸸3. Datorită bunei intenţii lucrurile permise şi obiceiurile se preschimbă în faptele evlavioase şi în motive de apropiere de Allah. Acela care mănâncă şi bea din cele îngăduite cu intenţia de a-şi păstra viaţa şi a-şi întări trupul pentru a-şi putea înfăptui îndatoririle sale faţă de Domnul său şi faţă de comunitatea sa, harana sa şi ceea ce bea el vor fi socotite venerate şi apropiere de Domnul său.
Plăcerea aceluia care se împreună cu soţia sa cu gândul de a avea urmaşi sau cu gândul ca această împreunare să-l dispenseze pe el şi pe soţia sa de preacurvie este socotită venerare pentru care lui i se cuvine răsplată. Profetul –-Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a spus în această privinţă adresându-se tovarăşilor lui: ¸¸ Împreunarea cu femeile voastre este un act de devoţiune ce merită să fie bine răsplătit¸¸ Au zis ei: ¸¸ Se poate ca unul dintre noi care-şi satisface pofta lui să fie şi bine răsplătit, o, Trimis al lui Allah?¸¸ Iar el a răspuns :¸¸ Dacă unul îşi satisface pofta lui acolo unde nu este permis, el va avea parte de păcat. Tot aşa, dacă o satisface unde este permis, el va avea parte de bună răsplată.¸¸1
S-a relatat şi un alt hadis în care spune Trimisul: ’’ Acela care caută avere, din cele îngăduite, pentru a se reţine de la cerşetorie şi pentru a asigura cele de trebuinţă pentru cei aflaţi în îngrijirea sa şi pentru a fi binevoitor cu vecinii lui Îl va întilni pe Domnul lui cu faţa lui strălucind asemenea lunii pline’’2.
Aşadar, în orice faptă permisă pe care o săvârşeşte drepcredinciosul intră elementul intenţiei şi o transformă în venerare. Cât despre lucrul care este interzis ( haram ), acesta este oprit oricât de bună ar fi intenţia făptaşului lui şi oricât de nobil ar fi ţelul său. Islamul nu acceptă în niciun caz ca ceea ce este oprit (haram), acesta este oprit să fie folosit ca mijloc pentru înfăptuirea unui ţel vrednic de laudă, căci Islamul ţine atât la ţelul nobil cât şi la puritatea mijloacelor, deopotrivă, iar rânduiala sa nu acceptă în niciun caz principiul ’’ Scopul scuză mijloacele ’’ sau principiul ’’ajungerii la adevăr intrând în multe neadevăruri’’, ci impune ajungerea la adevăr numai prin intermediul adevărului.
Cine adună bani din camăta, din lucruri ilicite, din distracţii oprite, din jocuri de noroc sau din orice altă activitate interzisă pentru a construi din ei o moschee sau pentru a realiza un proiect de binefaceri sau altceva de acest gen nu găseşte justificare în ţelul său nobil pentru a fi scutit de păcatul săvârşirii lucrului interzis, căci ţelurile şi intenţiile nu au influenţă în Islam asupra lucrurilor oprite ( haram ).
Acest lucru ni l-a transmis Trimisul lui Allah--Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- când a zis:<<>> ( Al-Mu’minun: 51 )
Şi tot El a grăit:
’’O, voi cei care credeţi! Mâncaţi din bunătăţile pe care vi le-am dăruit’’ ( Al-Baqara: 172 )
Şi a zis profetul Muhammed: ’’Omul călătoreşte îndelung, cu părul nepieptănat şi plin de praf, pentru împlinirea Pelerinajul mare ( Hajj ) sau a Pelerinajului mic ( ’Umra ) sau pentru altceva de acest fel, ridicând mâinile către cer şi zicând: O, Doamne! O, Doamne! Dar mâncarea lui este din cele oprite, băutura lui este din cele oprite, veşmintele sale sunt din cele oprite şi se hrăneşte din cele oprite!... Atunci cum să se răspundă chemării sale?!’’1
Şi a mai zis:’’ Cel care a strâns bani din ceea ce este oprit şi a făcut milostenie din ei, acela nu va avea răsplată pentru aceasta, iar povara lor va apăsa asupra lui’’2.
Şi tot profetul Muhammed a zis:’’ Niciunui rob care va dobândi avere din ceea ce este oprit şi nu face milostenie din ea nu i se va primi lui şi nu va fi binecuvâtat pentru că cheltuieşte din ea şi dacă o va lăsa moştenire în urma lui, o va găsi pe aceasta la proviziile lui în Foc. Allah Preaînaltul nu şterge răul cu rău, ci şterge răul cu bine, căci răul nu şterge răul’’3.
9.EVITAREA LUCRURILOR ÎNDOIELNICE DE TEAMA DE A NU CĂDEA ÎN CEEA CE ESTE INTERZIS
Allah Preaînaltul din mare mila Sa pentru oameni, nu le-a lăsat lor nimic neclar în privinţa a ceea ce este permis ( halal ) şi a ceea ce este interzis ( haram ), ci le-a lămurit cu toată limpezimea atât ceea ce este permis ( halal ) cât şi ceea ce este interzis ( haram ), căci Allah Preaînaltul a grăit:
’’ El doară v-a lămurit vouă limpede ceea ce v-a oprit’’ ( Al’-’An’am: 119 ).
Nu există nicio restricţie în săvârşirea a ceea ce este permis în mod limpede şi nu este nicio îngăduinţă pentru apropierea de ceea ce este interzis în mod clar, în czul în care omul este silit.
Dar există o zonă între ceea ce este permis în mod clar şi ceea ce este oprit în mod clar şi ceea ce oprit în mod clar. Aceasta este zona lucrurilor în legătură cu care există îndoieli din partea unor oameni, fie din pricina dovezilor care li se par neclare, fie din pricina neclarităţii în aplicarea textului la o astfel de situaţie sau la un astfel de lucru.
Islamul a apreciat că este mai potrivit ca musulmanul să evite lucrurile asupra cărora are îndoieli, pentru a nu ajunge în situaţia săvârşirii a ceea ce este oprit ( haram ). Acesta este un fel de împiedicare a pretextelor şi un fel de educaţie clarvăzătoare, care dovedeşte cunoaşterea bună a realităţii vieţii şi a omului.
Baza acestui principiu se constitue hadisul relatat despre Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!-în care se spune :’’Ceea ce este îngăduit este limpede şi ceea ce este oprit este limpede, dar între cele două sunt şi lucruri îndoielnice despre care mulţi oameni nu le cunosc dacă ele fac parte din cele îngăduite sau din cele oprite. Acela care se abţine de la cele îndoielnice pentru a păstra nepătate credinţa şi onoarea sa, acela se află în siguranţă, iar acela care săvârşeşte una dintre cele îndoielnice, el aproape că se angajează să săvârşească un păcat. Ca pilda unui păstor care păşunează în jurul unei rezervaţii1 : el este aproape gata să păşuneze şi în ea. De bună seamă că fiecare cârmuitor are propia lui rezervaţie, dar Rezervaţia lui Allah este ceea ce El a interzis’’2.
10.UN LUCRU INTERZIS ESTE OPRIT PENTRU TOATĂ OMENIREA
Lucrul interzis ( haram ) de legea Islamului se distinge prin natura sa cuprinzătoare, general valabilă. Nu există nimic oprit celui ce nu este arab şi permis arabului, nu există nimic oprit negrului şi îngăduit albului, nu eistă nicio permisiune acordată unei pături sociale sau unui grup de oameni, care să săvârşească ceea ce poftesc sub pretextul că ei ar fi preoţi, apostoli, regi sau nobili. Un musulamn nu se deosebeşte de ceilalţi şi nu-şi poate îngădui să transforme ceea ce le este oprit celorlalţi într-un lucru îngăduit pentru sine. Dimpotrivă! Allah este Stăpânul tuturor, Legea divină ( şari’a ) este suverană pentru toţi; ceea ce Allah a îngăduit prin legea Sa ( şari’a ) este permis tuturor oamenilor, după cum ceea ce este oprit le este interzis tuturor oamenilor până în Ziua Învierii.
Furtul, de exemplu, este interzis atât musulmanului, indiferent dacă victima furtului este musulman sau nemusulman. Hoţul trebuie să fie pedepsit, indiferent de originea sau poziţia sa. Astfel a procedat şi Profetul când a zis:’’ Jur pe Allah că dacă Fatima, fiica lui Muhammed, ar fura, i-aş tăia mâna’’1.
În vremea Profetului a fost săvârşit un furt şi bănuielile au planat asupra unui evreu şi asupra unui musulman. Câţiva apropiaţi ai musulmanului au adus unele dovezi împotriva evreului, străduindu-se să risipească bănuielile ce planau asupra prietenului lor musulman, care era autorul real al furtului. Atunci Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a fost aproape gata să îi ia apărarea musulmanului, fiind convins de nevinovîţia lui, dar a fost trimisă atunci o revelaţie divină care-i demască pe trădători şi-l declară pe evreu nevinovat, restabilind astfel adevărul. Iată cuvintele lui Allah Preaslăvitul:
’’Noi ţi-am trimis Cartea cu Adevărul, ca să judeci între oameni aşa cum ţi-a arătat Allah. Şi nu fi apărător al celor haini! / Şi roagă-L pe Allah pentru iertare, căci Allah este Iertător şi Îndurător! / Şi nu te certa în folosul acelora care se hainesc pe ei înşişi! Allah nu-L iubeşte pe cel care este hain şi păcătos! / Ei încearcă să se ascundă de oameni, dar ei nu se pot ascunde de Allah, căci El este cu ei atunci când născocesc în timpul nopţii vorbe ce Lui Allah nu-I plac şi Allah este ştiutor a toate câte se fac./ Iată că voi le-aţi luat apărarea în această lume. Dar cine le va lua apărarea înaintea lui Allah în Ziua Învierii sau cine le va fi lor ocrotitor?’’ ( An-Nisa’: 105-109 )
Iudaismul deformat a pretins că evreilor le este interzis să obţină camătă pentru banii pe care îi împrumută semenilor lor evrei, însă celor ce nu sunt evrei le pot împrumuta bani cu camătă. Astfel, în Deuteronom -33: 19 se relatează:
’’ Să nu ceri nicio dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobândă’’; 20: ’’ De la străin vei putea să iei dobândă, dar de la fratele tău să nu iei.’’
Coranul s-a referit la această înclinare a lor, la faptul că au socotit îngăduită viclenirea celor care nu aprţineau neamului şi religiei lor, fără să vadă în aceasta vreo interdicţie sau vreun păcat.
<<’’ Dar printre ei sunt şi alţii care, dacă le-ai încredinţat un dinar2 nu ţi-l dau înapoi decât dacă tu stărui fără încetare. Şi toate astea pentru că ei zic:’’ Noi nu avem datorniţă faţă de aceşti neînvăţaţi’’. Şi ei spun minciuni împotriva lui Allah cu bună ştiinţă>>. ( Al ’Imran: 75 )
Într-adevăr, ei spun pe seama lui Allah, pentru că Legea Sa ( şari’a ) nu face deosebire între un neam şi altul, interzicând viclenia sau hainia prin intermediul tutuor trimişilor şi profeţilor Săi.
Regretăm că această înclinare nu se cuvine se cuvine să fie atribuită unei religii divine. Doar virtuţile alese, adevărate, au un caracter general, atotcuprinzător. Nu se cuvine să permiţi ceva cuiva şi să interzici lucrul respectiv altcuiva. Deosebirea între noi şi primitivi constă în extensia sferei morale şi nu în existenţa sau inexistenţa ei. Încrederea, de pildă, era pentru ei o calitate de laudă, dar ea se limita doar la membrii tribului între ei, dincolo de trib sau de clan trădarea fiind admisă, ba chiar preferabilă sau obligatorie.
Autorul lucrării ’’ Povestea civilizaţiei '' spune:’’ Aproape toate comunităţile umane consideră că celelalte comunităţi le sunt inferioare. Indienii americani se consideră poporul ales al lui Dumnezeu, şi socotesc că ei au fost creaţi de duhul suprem pentru a fi exemplul către care se ridică ceilalţi oameni. Un neam de indieni şi-a dat numele de ’’ oameni în afara cărora nu există alţi oameni’’ iar altul îşi spune ’’oamenii dintre oameni’’. Carabienii spun:’’ numai noi suntem oameni’’. Eschimoşii, de asemenea, au crezut că europenii au venit în Groelanda pentru a învăţa bunele moravuri şi virtuţi de la ei. Ca urmare a acestei situaţii, omului primitiv nu i-a trecut prin minte să trateze celelalte triburi respectând aceleaşi criterii morale pe care le respectă în relaţiile cu membrii tribului său. El consideră că funcţia moralei este de a întări comunitatea sa şi de a susţine în relaţiile cu celelalte comunităţi. Dispoziţiile moralei şi interdicţiile nu se aplică decât la membrii tribului său. Cât despre ceilalţi, dacă nu sunt oaspeţii lui, îi este îngăduit să li se opună atât cât îi stă în putinţă.’’
Islamul apreciază în toate răndurile şi îndrumările sale motivele nobile, scopul cinstit şi buna intenţie. Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis:¸¸ Faptele bune sunt după intenţii şi fiecare om va avea parte de ceea ce intenţioneaz㸸3. Datorită bunei intenţii lucrurile permise şi obiceiurile se preschimbă în faptele evlavioase şi în motive de apropiere de Allah. Acela care mănâncă şi bea din cele îngăduite cu intenţia de a-şi păstra viaţa şi a-şi întări trupul pentru a-şi putea înfăptui îndatoririle sale faţă de Domnul său şi faţă de comunitatea sa, harana sa şi ceea ce bea el vor fi socotite venerate şi apropiere de Domnul său.
Plăcerea aceluia care se împreună cu soţia sa cu gândul de a avea urmaşi sau cu gândul ca această împreunare să-l dispenseze pe el şi pe soţia sa de preacurvie este socotită venerare pentru care lui i se cuvine răsplată. Profetul –-Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a spus în această privinţă adresându-se tovarăşilor lui: ¸¸ Împreunarea cu femeile voastre este un act de devoţiune ce merită să fie bine răsplătit¸¸ Au zis ei: ¸¸ Se poate ca unul dintre noi care-şi satisface pofta lui să fie şi bine răsplătit, o, Trimis al lui Allah?¸¸ Iar el a răspuns :¸¸ Dacă unul îşi satisface pofta lui acolo unde nu este permis, el va avea parte de păcat. Tot aşa, dacă o satisface unde este permis, el va avea parte de bună răsplată.¸¸1
S-a relatat şi un alt hadis în care spune Trimisul: ’’ Acela care caută avere, din cele îngăduite, pentru a se reţine de la cerşetorie şi pentru a asigura cele de trebuinţă pentru cei aflaţi în îngrijirea sa şi pentru a fi binevoitor cu vecinii lui Îl va întilni pe Domnul lui cu faţa lui strălucind asemenea lunii pline’’2.
Aşadar, în orice faptă permisă pe care o săvârşeşte drepcredinciosul intră elementul intenţiei şi o transformă în venerare. Cât despre lucrul care este interzis ( haram ), acesta este oprit oricât de bună ar fi intenţia făptaşului lui şi oricât de nobil ar fi ţelul său. Islamul nu acceptă în niciun caz ca ceea ce este oprit (haram), acesta este oprit să fie folosit ca mijloc pentru înfăptuirea unui ţel vrednic de laudă, căci Islamul ţine atât la ţelul nobil cât şi la puritatea mijloacelor, deopotrivă, iar rânduiala sa nu acceptă în niciun caz principiul ’’ Scopul scuză mijloacele ’’ sau principiul ’’ajungerii la adevăr intrând în multe neadevăruri’’, ci impune ajungerea la adevăr numai prin intermediul adevărului.
Cine adună bani din camăta, din lucruri ilicite, din distracţii oprite, din jocuri de noroc sau din orice altă activitate interzisă pentru a construi din ei o moschee sau pentru a realiza un proiect de binefaceri sau altceva de acest gen nu găseşte justificare în ţelul său nobil pentru a fi scutit de păcatul săvârşirii lucrului interzis, căci ţelurile şi intenţiile nu au influenţă în Islam asupra lucrurilor oprite ( haram ).
Acest lucru ni l-a transmis Trimisul lui Allah--Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- când a zis:<<>> ( Al-Mu’minun: 51 )
Şi tot El a grăit:
’’O, voi cei care credeţi! Mâncaţi din bunătăţile pe care vi le-am dăruit’’ ( Al-Baqara: 172 )
Şi a zis profetul Muhammed: ’’Omul călătoreşte îndelung, cu părul nepieptănat şi plin de praf, pentru împlinirea Pelerinajul mare ( Hajj ) sau a Pelerinajului mic ( ’Umra ) sau pentru altceva de acest fel, ridicând mâinile către cer şi zicând: O, Doamne! O, Doamne! Dar mâncarea lui este din cele oprite, băutura lui este din cele oprite, veşmintele sale sunt din cele oprite şi se hrăneşte din cele oprite!... Atunci cum să se răspundă chemării sale?!’’1
Şi a mai zis:’’ Cel care a strâns bani din ceea ce este oprit şi a făcut milostenie din ei, acela nu va avea răsplată pentru aceasta, iar povara lor va apăsa asupra lui’’2.
Şi tot profetul Muhammed a zis:’’ Niciunui rob care va dobândi avere din ceea ce este oprit şi nu face milostenie din ea nu i se va primi lui şi nu va fi binecuvâtat pentru că cheltuieşte din ea şi dacă o va lăsa moştenire în urma lui, o va găsi pe aceasta la proviziile lui în Foc. Allah Preaînaltul nu şterge răul cu rău, ci şterge răul cu bine, căci răul nu şterge răul’’3.
9.EVITAREA LUCRURILOR ÎNDOIELNICE DE TEAMA DE A NU CĂDEA ÎN CEEA CE ESTE INTERZIS
Allah Preaînaltul din mare mila Sa pentru oameni, nu le-a lăsat lor nimic neclar în privinţa a ceea ce este permis ( halal ) şi a ceea ce este interzis ( haram ), ci le-a lămurit cu toată limpezimea atât ceea ce este permis ( halal ) cât şi ceea ce este interzis ( haram ), căci Allah Preaînaltul a grăit:
’’ El doară v-a lămurit vouă limpede ceea ce v-a oprit’’ ( Al’-’An’am: 119 ).
Nu există nicio restricţie în săvârşirea a ceea ce este permis în mod limpede şi nu este nicio îngăduinţă pentru apropierea de ceea ce este interzis în mod clar, în czul în care omul este silit.
Dar există o zonă între ceea ce este permis în mod clar şi ceea ce este oprit în mod clar şi ceea ce oprit în mod clar. Aceasta este zona lucrurilor în legătură cu care există îndoieli din partea unor oameni, fie din pricina dovezilor care li se par neclare, fie din pricina neclarităţii în aplicarea textului la o astfel de situaţie sau la un astfel de lucru.
Islamul a apreciat că este mai potrivit ca musulmanul să evite lucrurile asupra cărora are îndoieli, pentru a nu ajunge în situaţia săvârşirii a ceea ce este oprit ( haram ). Acesta este un fel de împiedicare a pretextelor şi un fel de educaţie clarvăzătoare, care dovedeşte cunoaşterea bună a realităţii vieţii şi a omului.
Baza acestui principiu se constitue hadisul relatat despre Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!-în care se spune :’’Ceea ce este îngăduit este limpede şi ceea ce este oprit este limpede, dar între cele două sunt şi lucruri îndoielnice despre care mulţi oameni nu le cunosc dacă ele fac parte din cele îngăduite sau din cele oprite. Acela care se abţine de la cele îndoielnice pentru a păstra nepătate credinţa şi onoarea sa, acela se află în siguranţă, iar acela care săvârşeşte una dintre cele îndoielnice, el aproape că se angajează să săvârşească un păcat. Ca pilda unui păstor care păşunează în jurul unei rezervaţii1 : el este aproape gata să păşuneze şi în ea. De bună seamă că fiecare cârmuitor are propia lui rezervaţie, dar Rezervaţia lui Allah este ceea ce El a interzis’’2.
10.UN LUCRU INTERZIS ESTE OPRIT PENTRU TOATĂ OMENIREA
Lucrul interzis ( haram ) de legea Islamului se distinge prin natura sa cuprinzătoare, general valabilă. Nu există nimic oprit celui ce nu este arab şi permis arabului, nu există nimic oprit negrului şi îngăduit albului, nu eistă nicio permisiune acordată unei pături sociale sau unui grup de oameni, care să săvârşească ceea ce poftesc sub pretextul că ei ar fi preoţi, apostoli, regi sau nobili. Un musulamn nu se deosebeşte de ceilalţi şi nu-şi poate îngădui să transforme ceea ce le este oprit celorlalţi într-un lucru îngăduit pentru sine. Dimpotrivă! Allah este Stăpânul tuturor, Legea divină ( şari’a ) este suverană pentru toţi; ceea ce Allah a îngăduit prin legea Sa ( şari’a ) este permis tuturor oamenilor, după cum ceea ce este oprit le este interzis tuturor oamenilor până în Ziua Învierii.
Furtul, de exemplu, este interzis atât musulmanului, indiferent dacă victima furtului este musulman sau nemusulman. Hoţul trebuie să fie pedepsit, indiferent de originea sau poziţia sa. Astfel a procedat şi Profetul când a zis:’’ Jur pe Allah că dacă Fatima, fiica lui Muhammed, ar fura, i-aş tăia mâna’’1.
În vremea Profetului a fost săvârşit un furt şi bănuielile au planat asupra unui evreu şi asupra unui musulman. Câţiva apropiaţi ai musulmanului au adus unele dovezi împotriva evreului, străduindu-se să risipească bănuielile ce planau asupra prietenului lor musulman, care era autorul real al furtului. Atunci Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a fost aproape gata să îi ia apărarea musulmanului, fiind convins de nevinovîţia lui, dar a fost trimisă atunci o revelaţie divină care-i demască pe trădători şi-l declară pe evreu nevinovat, restabilind astfel adevărul. Iată cuvintele lui Allah Preaslăvitul:
’’Noi ţi-am trimis Cartea cu Adevărul, ca să judeci între oameni aşa cum ţi-a arătat Allah. Şi nu fi apărător al celor haini! / Şi roagă-L pe Allah pentru iertare, căci Allah este Iertător şi Îndurător! / Şi nu te certa în folosul acelora care se hainesc pe ei înşişi! Allah nu-L iubeşte pe cel care este hain şi păcătos! / Ei încearcă să se ascundă de oameni, dar ei nu se pot ascunde de Allah, căci El este cu ei atunci când născocesc în timpul nopţii vorbe ce Lui Allah nu-I plac şi Allah este ştiutor a toate câte se fac./ Iată că voi le-aţi luat apărarea în această lume. Dar cine le va lua apărarea înaintea lui Allah în Ziua Învierii sau cine le va fi lor ocrotitor?’’ ( An-Nisa’: 105-109 )
Iudaismul deformat a pretins că evreilor le este interzis să obţină camătă pentru banii pe care îi împrumută semenilor lor evrei, însă celor ce nu sunt evrei le pot împrumuta bani cu camătă. Astfel, în Deuteronom -33: 19 se relatează:
’’ Să nu ceri nicio dobândă de la fratele tău: nici pentru argint, nici pentru merinde, pentru nimic care se împrumută cu dobândă’’; 20: ’’ De la străin vei putea să iei dobândă, dar de la fratele tău să nu iei.’’
Coranul s-a referit la această înclinare a lor, la faptul că au socotit îngăduită viclenirea celor care nu aprţineau neamului şi religiei lor, fără să vadă în aceasta vreo interdicţie sau vreun păcat.
<<’’ Dar printre ei sunt şi alţii care, dacă le-ai încredinţat un dinar2 nu ţi-l dau înapoi decât dacă tu stărui fără încetare. Şi toate astea pentru că ei zic:’’ Noi nu avem datorniţă faţă de aceşti neînvăţaţi’’. Şi ei spun minciuni împotriva lui Allah cu bună ştiinţă>>. ( Al ’Imran: 75 )
Într-adevăr, ei spun pe seama lui Allah, pentru că Legea Sa ( şari’a ) nu face deosebire între un neam şi altul, interzicând viclenia sau hainia prin intermediul tutuor trimişilor şi profeţilor Săi.
Regretăm că această înclinare nu se cuvine se cuvine să fie atribuită unei religii divine. Doar virtuţile alese, adevărate, au un caracter general, atotcuprinzător. Nu se cuvine să permiţi ceva cuiva şi să interzici lucrul respectiv altcuiva. Deosebirea între noi şi primitivi constă în extensia sferei morale şi nu în existenţa sau inexistenţa ei. Încrederea, de pildă, era pentru ei o calitate de laudă, dar ea se limita doar la membrii tribului între ei, dincolo de trib sau de clan trădarea fiind admisă, ba chiar preferabilă sau obligatorie.
Autorul lucrării ’’ Povestea civilizaţiei '' spune:’’ Aproape toate comunităţile umane consideră că celelalte comunităţi le sunt inferioare. Indienii americani se consideră poporul ales al lui Dumnezeu, şi socotesc că ei au fost creaţi de duhul suprem pentru a fi exemplul către care se ridică ceilalţi oameni. Un neam de indieni şi-a dat numele de ’’ oameni în afara cărora nu există alţi oameni’’ iar altul îşi spune ’’oamenii dintre oameni’’. Carabienii spun:’’ numai noi suntem oameni’’. Eschimoşii, de asemenea, au crezut că europenii au venit în Groelanda pentru a învăţa bunele moravuri şi virtuţi de la ei. Ca urmare a acestei situaţii, omului primitiv nu i-a trecut prin minte să trateze celelalte triburi respectând aceleaşi criterii morale pe care le respectă în relaţiile cu membrii tribului său. El consideră că funcţia moralei este de a întări comunitatea sa şi de a susţine în relaţiile cu celelalte comunităţi. Dispoziţiile moralei şi interdicţiile nu se aplică decât la membrii tribului său. Cât despre ceilalţi, dacă nu sunt oaspeţii lui, îi este îngăduit să li se opună atât cât îi stă în putinţă.’’
inshaallah vom continua!
___________________________________________
Extras din Permis si Interzis in Islam - Prof. Dr. Yusuf Al-Qaradawi
Traducerea si editarea au fost realizate de catre Liga Islamica si Culturala din Romania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu