În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
AL II- lea PRINCIPIU AL ISLAMULUI ÎN LEGĂTURĂ CU CEEA CE ESTE PERMIS ( HALAL ) ŞI CU CEEA CE ESTE INTERZIS ( HARAM )
2.DREPTUL EXCLUSIV AL LUI ALLAH DE A STABILI CEEA CE
ESTE PERMIS ŞI CEEA CE ESTE INTERZIS
Cel de al doilea principiu este acela ca Islamul a stabilit autoritatea care are dreptul de a hotărâ ce este permis şi ce este interzis, luând-o din mâinile oamenilor, oricare ar fi poziţia acestora în ierarhia religiei sau în ierarhia statului şi făcând-o de competenţa exclusivă a lui Allah Preaînaltul. Nici companionii sau monarhii, nici regii sau sultanii nu au dreptul de a interzice un lucru pentru totdeauna robilor lui Allah. Acela dintre ei care a făcut acest lucru înseamnă că şi-a depăşit atribuţiile sale şi s-a ridicat împotriva dreptului lui Allah de a stabili rânduieli pentru oameni, iar acela care a acceptat acest lucru din partea lor şi i-a urmat înseamnă că i-a făcut pe ei asociaţi ai lui Allah şi aceasta din urmare este socotită politeism.
¨ Sau au ei asociaţi ( ai lui Allah ) care le-au rânduit lor religie pe care Allah nu a îngăduit-o?¨ ( Aş-Şura: 21 ).
Coranul îi dezaprobă şi-i blamează pe aceia dintre oamenii Cărţii care au pus în mâinile apostolilor şi monarhilor lor autoritatea de a stabili ceea ce este permis şi ceea ce este interzis. Allah Preaînaltul a grăit în Surat at – Tawba:
¨ El îi iau pe rabinii lor şi pe călugării lor, precum şi pe Mesia, fiul Mariei, ca Domni În locul lui Allah, în vreme ce li s-a poruncit să nu adore decât un singur Dumnezeu, în afara căruia nu este ( alt ) Dumnezeu. Mărire lui! El este deasupra celor pe care-i asociază Lui!¨ (At- Tawba: 31).
’Udai bin Hatim, care a fost creştin înainte de venirea Islamului, a venit la Profetul Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi i-a zis când l-a auzit pe el recitând acest verset: <>.
După o relatare, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis comentând acest verset: ¨ Într-adevărat ei nu i-au venerat, dar atunci când le-au îngăduit un lucru, l-au socotit pe el îngăduit, iar atunci când le-au oprit un lucru, l-au socotit oprit¨.
Creştinii continuă să pretindă că Isus Christos, când s-a înălţat la cer, le-a dat ucenicilor săi împuternicirea de a îngădui şi de a opri după bunul lor plac. În Evanghelia lui Matei: 18:18 se relatează: ’’ Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi deylega pe pământ va fi dezlegat în cer’’.
Coranul i-a blamat, de asemenea, pe politeiştii care au interzis sau au permis fără voia lui Allah, căci Allah Preaînaltul a grăit: <<>> ( Yunus: 59 ).
Şi a mai grăit Allah Preaslăvitul:
<< Şi nu spuneţi, luându-vă după limbile voastre care rostesc minciuni: ’’ Acesta este îngăduit şi acesta este oprit’’ , pentru a născoci minciună împotriva lui Allah! Aceia care născocesc minciuni împotriva lui Allah nu vor izbândi!>> ( An-Nahi:116 ).
Pornind de la aceste versete limpezi şi de la aceste citate clare, specialiştii în jurisprudenţă (fiqh) şi–au dat seama cu certitudine că numai Allah este singurul îndreptăţit să permită şi să oprească, prin Cartea Sa sau prin intermediul Trimisului Său şi că misiunea lor se limitează la prezentarea a ceea ce Allah a hotîrât a fi permis sau oprit:
’’El doară v-a lămurit vouă limpede ceea ce v-a oprit’’ (Al-An’am:119).
Sarcina lor nu este să stabiliească rânduieli religioase pentru oameni în legăturp cu ceea ce se cuvine sau ceea ce nu se cuvine. În ciuda faptului că sunt fruntaşii juriştilor musulmani şi a jihad-ului lor, ei au încercat să evite, pe cât a fost posibil, emiterea de opinii atunci când au fost întrebaţi de public şi au trimis unii la alţii, de teama să nu cadă în greşeala de a îngădui ceea ce este oprit sau de a opri ceea ce este îngăduit.
Imamul Aş-Şafi’i a relatat în lucrarea sa ’’Al- ’Umm’’, preluând de la cadiul Abu Yusuf, tovarăşul lui Abu Hanifa: ’’Şeihii noştrii erudiţi evitau să emită opinii religioase ( futya ), evitau să spună despre un lucru că ar fi îngăduit ( halal) sau oprit ( haram ), în afară de ceea ce era foarte limpede în Cartea lui Allah Preaputernicul şi Preaînaltul, cea care nu are nevoie de nicio interpretare. Ibn As-Sa’ib ne-a relatat, preluând de la Ar-Rabi’ bin Khaytam – unul dintre cei mai virtuoşi epigoni ( tabi’un ) – că el a zis: ’’Să nu cumva să cuteze cineva a spune că Allah a îngăduit sau a acceptat cutare lucru, iar Allah să-i răspundă: Eu nu am îngăduit sşi nu am accepata acest lucru! ( Sau să cuteze ) a spune că Allah a oprit cutare, iar Allah să-i răspundă: Minţi! Eu nu am oprit acest lucru!’’ Iar unul dintre tovarăşii noştrii ne-a spus, preluând de la Ibrahim an-Nakha’i – unul dintre marii legişti epigoni de la Al-Kufa -, că acesta ar fi zis despre tovarăşii săi: ’’ A tunci când ei dădeau o hotărâre ( în materie de drept canonic ) sau opreau de la ceva, ziceau: Acest lucru este nerecomandabil...Acesta este aşa şi aşa... Dar să spunem despre un lucru că este îngăduit ( halal ) sau că este oprit ( haram), acesta este un lucru mult prea însemnat!’’
Aceste opinii au fost transmise de Abu Yusuf care le- apreluat de la străbunii venerabili, iar de la el au fost preluate şi consemnate de Aş-Şafi’i. Tot astfel, Ibn Muflih a preluat de la Ibn Taymiyya, care a afirmat că străbunii nu au socotit oprit ( haram ) decât ceea ce era cunoscut ca fiind oprit în mod incontestabil.
Şi astfel, aflăm că un imam cum este Ahmad bin Hanbal, atunci când este întrebat de o chestiune, răspunde: O socostesc nerecomandabilă... Sau: Nu-mi place... Sau: nu o iubesc... Sau: Nu o socotesc potrivită.
Tot astfel, se relatează şi despre Malik, Abu Hanifa şi ceilalţi imami – Allah fie mulţumit de ei!
ESTE PERMIS ŞI CEEA CE ESTE INTERZIS
Cel de al doilea principiu este acela ca Islamul a stabilit autoritatea care are dreptul de a hotărâ ce este permis şi ce este interzis, luând-o din mâinile oamenilor, oricare ar fi poziţia acestora în ierarhia religiei sau în ierarhia statului şi făcând-o de competenţa exclusivă a lui Allah Preaînaltul. Nici companionii sau monarhii, nici regii sau sultanii nu au dreptul de a interzice un lucru pentru totdeauna robilor lui Allah. Acela dintre ei care a făcut acest lucru înseamnă că şi-a depăşit atribuţiile sale şi s-a ridicat împotriva dreptului lui Allah de a stabili rânduieli pentru oameni, iar acela care a acceptat acest lucru din partea lor şi i-a urmat înseamnă că i-a făcut pe ei asociaţi ai lui Allah şi aceasta din urmare este socotită politeism.
¨ Sau au ei asociaţi ( ai lui Allah ) care le-au rânduit lor religie pe care Allah nu a îngăduit-o?¨ ( Aş-Şura: 21 ).
Coranul îi dezaprobă şi-i blamează pe aceia dintre oamenii Cărţii care au pus în mâinile apostolilor şi monarhilor lor autoritatea de a stabili ceea ce este permis şi ceea ce este interzis. Allah Preaînaltul a grăit în Surat at – Tawba:
¨ El îi iau pe rabinii lor şi pe călugării lor, precum şi pe Mesia, fiul Mariei, ca Domni În locul lui Allah, în vreme ce li s-a poruncit să nu adore decât un singur Dumnezeu, în afara căruia nu este ( alt ) Dumnezeu. Mărire lui! El este deasupra celor pe care-i asociază Lui!¨ (At- Tawba: 31).
’Udai bin Hatim, care a fost creştin înainte de venirea Islamului, a venit la Profetul Muhammed – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – şi i-a zis când l-a auzit pe el recitând acest verset: <
După o relatare, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – a zis comentând acest verset: ¨ Într-adevărat ei nu i-au venerat, dar atunci când le-au îngăduit un lucru, l-au socotit pe el îngăduit, iar atunci când le-au oprit un lucru, l-au socotit oprit¨.
Creştinii continuă să pretindă că Isus Christos, când s-a înălţat la cer, le-a dat ucenicilor săi împuternicirea de a îngădui şi de a opri după bunul lor plac. În Evanghelia lui Matei: 18:18 se relatează: ’’ Adevărat vă spun, că orice veţi lega pe pământ va fi legat în cer; şi orice veţi deylega pe pământ va fi dezlegat în cer’’.
Coranul i-a blamat, de asemenea, pe politeiştii care au interzis sau au permis fără voia lui Allah, căci Allah Preaînaltul a grăit: <<>> ( Yunus: 59 ).
Şi a mai grăit Allah Preaslăvitul:
<< Şi nu spuneţi, luându-vă după limbile voastre care rostesc minciuni: ’’ Acesta este îngăduit şi acesta este oprit’’ , pentru a născoci minciună împotriva lui Allah! Aceia care născocesc minciuni împotriva lui Allah nu vor izbândi!>> ( An-Nahi:116 ).
Pornind de la aceste versete limpezi şi de la aceste citate clare, specialiştii în jurisprudenţă (fiqh) şi–au dat seama cu certitudine că numai Allah este singurul îndreptăţit să permită şi să oprească, prin Cartea Sa sau prin intermediul Trimisului Său şi că misiunea lor se limitează la prezentarea a ceea ce Allah a hotîrât a fi permis sau oprit:
’’El doară v-a lămurit vouă limpede ceea ce v-a oprit’’ (Al-An’am:119).
Sarcina lor nu este să stabiliească rânduieli religioase pentru oameni în legăturp cu ceea ce se cuvine sau ceea ce nu se cuvine. În ciuda faptului că sunt fruntaşii juriştilor musulmani şi a jihad-ului lor, ei au încercat să evite, pe cât a fost posibil, emiterea de opinii atunci când au fost întrebaţi de public şi au trimis unii la alţii, de teama să nu cadă în greşeala de a îngădui ceea ce este oprit sau de a opri ceea ce este îngăduit.
Imamul Aş-Şafi’i a relatat în lucrarea sa ’’Al- ’Umm’’, preluând de la cadiul Abu Yusuf, tovarăşul lui Abu Hanifa: ’’Şeihii noştrii erudiţi evitau să emită opinii religioase ( futya ), evitau să spună despre un lucru că ar fi îngăduit ( halal) sau oprit ( haram ), în afară de ceea ce era foarte limpede în Cartea lui Allah Preaputernicul şi Preaînaltul, cea care nu are nevoie de nicio interpretare. Ibn As-Sa’ib ne-a relatat, preluând de la Ar-Rabi’ bin Khaytam – unul dintre cei mai virtuoşi epigoni ( tabi’un ) – că el a zis: ’’Să nu cumva să cuteze cineva a spune că Allah a îngăduit sau a acceptat cutare lucru, iar Allah să-i răspundă: Eu nu am îngăduit sşi nu am accepata acest lucru! ( Sau să cuteze ) a spune că Allah a oprit cutare, iar Allah să-i răspundă: Minţi! Eu nu am oprit acest lucru!’’ Iar unul dintre tovarăşii noştrii ne-a spus, preluând de la Ibrahim an-Nakha’i – unul dintre marii legişti epigoni de la Al-Kufa -, că acesta ar fi zis despre tovarăşii săi: ’’ A tunci când ei dădeau o hotărâre ( în materie de drept canonic ) sau opreau de la ceva, ziceau: Acest lucru este nerecomandabil...Acesta este aşa şi aşa... Dar să spunem despre un lucru că este îngăduit ( halal ) sau că este oprit ( haram), acesta este un lucru mult prea însemnat!’’
Aceste opinii au fost transmise de Abu Yusuf care le- apreluat de la străbunii venerabili, iar de la el au fost preluate şi consemnate de Aş-Şafi’i. Tot astfel, Ibn Muflih a preluat de la Ibn Taymiyya, care a afirmat că străbunii nu au socotit oprit ( haram ) decât ceea ce era cunoscut ca fiind oprit în mod incontestabil.
Şi astfel, aflăm că un imam cum este Ahmad bin Hanbal, atunci când este întrebat de o chestiune, răspunde: O socostesc nerecomandabilă... Sau: Nu-mi place... Sau: nu o iubesc... Sau: Nu o socotesc potrivită.
Tot astfel, se relatează şi despre Malik, Abu Hanifa şi ceilalţi imami – Allah fie mulţumit de ei!
inshaallah vom continua!
_____________________________________________________________________________
extras din Permis si Interzis in Islam - Prof. Dr. Yusuf Al-Qaradawi
traducerea si editarea au fost realizate de catre Liga Islamica si Culturala din Romania
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu