Feriţi-vă de bârfe

Feriţi-vă de bârfe

         

  Prin curăţirea şi puritatea sufletului, se înţelege şi situaţia când, chiar dacă omul nu lucrează pentru binele altora, atunci măcar să le dorească binele. Însă omul ce nu găseşte la alţii cusururi, dar îi învinovăţeşte totuşi de acele lucruri şi încearcă să-i acuze pe nedrept, este un micninos, un înşelător şi un neruşinat. Allah a aspus:

            „Aceia care vor ca printre drept-credincioşi să se răspândească ticăloşia, vor avea parte de asândă dureroasă atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi. Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi”.

[Coran 24:19]

           

Allah îşi pogoară marea Sa bunăvoinţă asupra supuşilor Săi, căci este de acord să acopere cusururile oamenilor chiar dacă acele cusururi există. Şi unui musulman nu-i este îngăduit să se bucure de pedeapsa altui musulman, chiar dacă pedeapsa lui este dreaptă, căci oamenii cu judecată sănătoasă suferă când văd suferinţele altora şi se roagă pentru însănătoşire şi bunăstarea lor.

Să te bucuri de nenorocirea altora, să bârfeşti defectele altora şi să le arăţi păcatele cu degetul, nu reprezintă caracterul unui adevărat musulman.

Din această pricină, islamul consideră bârfa ca fiind haram (interzisă), căci prin aceasta, ranchiuna mocnită găseşte portiţa să iasă la iveală şi omul nu mai are parte de milă şi binecuvântare.

Abu Hurairah a relatat că Trimisul lui Allah (sallAllahu aleyhi wa sellem) a spus: „Ştiţi voi ce este bârfa?”. Oamenii au răspuns: „Allah şi Trimisul lui ştiu mai bine”. El a zis: „Să-l pomeniţi pe fratele vostru  într-un mod care poate să-i displacă”. Profetul a fost întrebat: „Dacă fratele meu are un cusur pe care eu îl pomenesc, atunci şi aceasta este bârfă?”. Şi el a răspuns: „Dacă omul are acel cusur, este bârfă, dar dacă nu are acel cusur de care vorbiţi, atunci este o acuzaţie mincinoasă”. (Muslim)

Eticheta şi principiile formulate de islam pentru ocrotirea prieteniilor şi ca măsură de siguranţă împotriva tendinţelor separaţioniste, includ interzicerea fabulaţiilor (bârfelor), fiindcă acestea generează resentimente între prieteni şi distrug puritatea sufletului.

Profetul îşi obliga companionii să nu rostească ce puteau răni sentimentele altora. El a zis: „Nici unul dintre voi să nu-mi împărtăşească vreu lucru dureros legat de companionii mei, căci vreau ca atâta vreme cât sunt printre voi, sufletul meu să fie împăcat cu voi toţi”. (consemnat de Abu Daud)

Dacă cineva aude un lucru rău despre altcineva, să nu toarne gaz pe foc, discutând la rândul lui cu alţii. Numeroase bârfe se sting de la sine dacă nu sunt luate în seamă şi multe afirmaţii generează războaie, deoarece masele le copiază şi le susţin. Acestea sunt ca nişte scântei ce zboară prin aer, purtând cu ele distrugerea.

Trimisul lui Allah a spus: „Nici un născocitor nu va intra în Paradis”.

Într-o altă relatare a fost folosit cuvântul „Qattat”. Învăţaţii spun că Qattat şi Nemmam au acelaşi sens. Dar există o opinie conform căreia Nemmam este cel care ascultă nişte oameni discutând şi apoi repetă ce au zis ei, iar Qattat este cel care trage cu urechea la discuţiile altora şi apoi repetă ce a auzit, pe ici şi colo.

Într-o relatare se spune: „Vorbăria falsă şi ranchiuna vor sfârşi în iad. Aceste lucruri nu pot sălăşlui în inima unui musulman” (consemnat de At-Tabarani).

Din cauza duşmăniei şi a ranchiunii, omul îşi face impresii greşite, începe să caute defecte potrivnicului său, suferă în sufletul său când îi vede pe alţii că au poziţii mai bune şi bunăstare. Islamul a dezaprobat puternic toate aceste lucruri.

Profetul spune: „Celui ce cunoaşte defectele altui frate al său musulman şi le ascunde, Allah îi va acoperi (propriile defecte) în Ziua Judecăţii”. (consemnat de At-Tabarani)

Într-o altă tradiţie profetică se spune: „Cel care a acoperit greşeala unui credincios a făcut ca şi când ar fi adus la viaţă o fată dintr-un mormânt”. (consemnat de At-Tabarani).

Majoritatea persoanelor care se află în permanenţă în căutarea defectelor altora, comit crime mai groaznice decât cele făptuite de criminalii profesionişti. Inimile unor astfel de oameni se află la mare distanţă de Domnul lor.

Să cercetezi o crimă doar ca să o faci cunoscută, este mai condamnabil chiar decât dacă ai comite acea crimă.

Ce mare diferenţă este între aceste două sentimente şi atitudini! Un sentiment este acela că există consideraţie împotriva lucrurilor interzise de Allah şi preocupare pentru protejarea lor, în vreme ce pe de altă parte, există ranchiuna împotriva supuşilor lui Allah şi dorinţa de a-i umili.

Primul simţământ poate chiar să ajungă la limită, dar nu este atât de grav ca cel de-al doilea, care provoacă plăcere şi satisfacţie din nenorocirea celorlalte fiinţe – aşteaptă ca ei să şovăie şi îşi bate joc de necazurile lor.