duminică, 7 noiembrie 2010

LUNA ZU-L HIJJAH - Luna pelerinajului


Mărire lui Allah!
Astăzi
7 noiembrie 2010 coincide cu prima zi a lunii sacre
ذو الحجة Zu-l Hijjah, luna pelerinajului cel mare. Despre virtutiile primelor zece zile din Zul Hijjah şi despre faptele bune care sunt recomandate a se împlini putem citi în cele ce urmează:


Ibn Abbas spune despre Ayah "Pomeniti-L pe Allah in citeva zile statornicite!" (Quran, traducerea sensurilor 2:203) ca face referire la primele zece zile din Dhul Hijjah (relatat Bukhari).

Allah jura pe ele, iar a jura pe ceva este un indiciu despre importanta acelui lucru. Allah spune: "Pe zori; si pe cele zece nopti" (Quran, traducerea sensurilor 89:1-2). Ibn Abbas, Ibn al-Zubayr, Mujjahid si altii din generatii anterioare sau de dupa au spus ca se refera la primele zece zile din Dhul Hijjah. Ibn Katheer a spus: "Aceasta este opinia corecta" (Tafseer Ibn Katheer, 8/413).

Lauda lui Allah care a facut unele vremuri mai bune decit altele, unele luni si zile si nopti mai bune decit altele, cind rasplata este inmultita de multe ori, ca o dovada a marei Lui Mile catre robii Sai. Asta ii incurajeaza pe acestia sa faca mai multe fapte bune si ii fac si mai dornici sa Il slaveasca, asa ca musulmanul isi mareste eforturile pentru a cistiga mai mare rasplata, pentru a se pregati pentru moarte si a fi gata pentru Ziua Judecatii.

Aceasta perioada de adorare aduce multe beneficii, ca de exemplu ocazia de a ne corecta greselile si a recupera din ceea ce am pierdut. Fiecare dintre aceste ocazii implica un fel de adorare prin care robii se pot apropia de Allah si un fel de binecuvintare prin care Allah isi trimite Mila asupra cui doreste. Omul fericit este cel care profita la maxim de aceste luni, zile si ore speciale si se apropie de Domnul sau in timpul actelor de adorare. Va fi cel mai probabil atins de binecuvintarea lui Allah si va simti bucuria de fi protejat de flacarile Iadului (Ibn Rajab, al-Lataaif, p. 8).

Ibn Abbas a relatat ca Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Nici o fapta buna facuta in alte zile nu este mai presus decit fapta buna facuta in aceste zile (primele zece din Dhul Hijjah)". Companionii au intrebat: "O Mesagerule al lui Allah, nici macar jihad pe calea lui Allah?". El a raspuns: "Nici macar jihad, cu exceptia omului care isi pune viata si averea in pericol (de dragul lui Allah) si se intoarce fara ele" (relatat de un grup de relatatori, cu exceptia lui Muslim si An-Nasa'i).

Ahmad si At-Tabarani au relatat de la Ibn 'Umar ca Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Nu este nici o zi mai importanta pentru Allah si nici o fapta mai iubita de Allah decit cea facuta in aceste zece zile. Asa ca spuneti Tahlil (nu este nici o zeitate demna de slava in afara de Allah: La ilaha ila Allah), Takbir (Allah este cel mai mare: Allahu akbar) si Tahmid (Toata slava se cuvine lui Allah: Alhamdulillah) de multe ori (in aceste zile) (relatat de Ahmad, 7/224; Ahmad Shaakir l-a clasat sahih).

Abu Hurairah a relatat ca Trimisul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Nu sint alte zile mai iubite de Allah in care sa-L adorati in afara celor zece zile din Dhul Hijjah. Postul in oricare dintre aceste zile este echivalent cu a posti un an si a face Salat-ul Tahajjud (rugaciunea de noapte) in timpul noptilor acestor zile este asemenea rugaciunii de noapte in Noaptea Puterii (Lailat-ul Qadr) (relatat de at-Tirmidhi, Ibn Majah si al-Baihaqi).

Ibn Umar a relatat ca la Mina, Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Stiti ce zi e astazi?" Oamenii au raspuns: "Allah si mesagerul Sau stiu cel mai bine". El a spus: "Este ziua interzisa (sacra). Si stiti ce oras este acesta?" Ei au raspuns: "Allah si mesagerul Sau stiu cel mai bine". El a spus: "Este orasul interzis (sacru) Mecca. Si stiti ce luna este asta?". Oamenii au raspuns: "Allah si mesagerul Sau stiu cel mai bine". El a spus: "Este luna cea interzisa (sacra)". Trimisul lui Allah a adaugat: "Fara indoiala, Allah v-a facut singele, proprietatile si onoarea sacra unul pentru altul, la fel ca sanctitatea acestei zile a voastre in aceasta luna a voastra in acest oras al vostru".

Relatat Ibn 'Umar: In ziua de Nahr (a zecea zi din Dhul Hijjah), Mesagerul (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a stat intre Jamrat in timpul Hajj-ului pe care l-a implinit si a spus: "Aceasta este cea mai importanta zi (a zecea zi a Dhul Hijjah)". Apoi a inceput sa repete: "O Allah, fii martor (ca am trimis mesajul Tau)". Apoi si-a luat ramas bun de la oameni. Oamenii au spus ca acesta este Hajjat-ul-Wada (Bukhari 2798).



Postul in ziua de Arafat

Abu Qatadah a relatat ca Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Postul in Ziua de Arafat este iertare pentru doi ani: cel dinainte si cel ce urmeaza. Postul in ziua de Aşura este iertare pentru anul ce a trecut" (relatat de un grup de relatatori, cu exceptia lui Bukhari si at-Tirmidhi).

Hafsah a relatat: "Cinci sint lucrurile pe care Mesagerul (sallallaahu 'alaihi wa sallam) nu le-a abandonat niciodata: postul in ziua de Ashurah, postul in primele zece zile din Dhul Hijjah, postul trei zile in fiecare luna si doua raka inainte de rugaciunea de dimineata" (relatat de Ahmad si An-Nasai).

'Uqbah ibn 'Amr a relatat ca Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Ziua de Arafat, ziua sacrificiului si zilele taşriq sint 'id pentru noi - oamenii Islamului - si sint zile de mincat si baut" (relatat de "cei cinci", cu exceptia lui Ibn Majah. At-Tirmidhi l-a clasat sahih).

Abu Hurairah a spus "Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a interzis postul in ziua de Arafat pentru cel care se afla pe Arafat" (relatat de Ahmad, Abu Dawud, An-Nasai si Ibn Majah).

At-Tirmidhi a comentat: "Savantii spun ca e preferat ca ziua de Arafat sa fie de post, cu exceptia celui care se afla pe Arafat".



Takbir

Este Sunnah sa spunem Takbir (Allahu akbar), Tahmid (Alhamdulillah), Tahlil (La ilahe ila Allah) si Tasbih (SubhanAllah) in timpul primelor zece zile din Dhul Hijjah si sa le spunem cu voce tare in moschei, acasa, pe strada si in orice loc unde este permisa amintirea lui Allah si mentionarea numelui Sau cu voce tare, ca act de venerare si ca proclamare a maretiei lui Allah swt. Barbatii trebuie sa le spuna cu voce tare, iar femeile incet.

Allah spune: "Pentru a vedea unele avantaje ale lor si pentru a pomeni numele lui Allah in zile hotarite asupra vitelor cu care El i-a inzestrat" (Quran, traducerea sensurilor 22:28)

Majoritatea savantilor sint de acord ca "zilele hotarite" sint primele zece zile din Dhul Hijjah, datorita cuvintelor lui Ibn Abbas (Allah sa fie multumit de el si de tatal sau): "Zilele numite sint primele zece zile (ale Dhul Hijjah)".

Takbir poate include cuvintele
الله أكبر الله أكبر لا إله إلا الله ، ولله الحمد "Allahu akbar, Allahu akbar, la ilaaha ill-Allah; wa Allahu akbar wa Lillaahil-hamd (Allah este cel mai mare, Allah este cel mai mare, nu este nici o zeitate demna de slava in afara de Allah, Allah este cel mai mare si Lui i se cuvine toata slava", dar si alte cuvinte.

Takbir in aceasta perioada este o parte din Sunnah care a fost uitata, in special la inceputul acestei perioade, astfel incit abia se aude in zilele noastre Takbir, cu exceptia citorva oameni. Acest Takbir ar trebui pronuntat cu voce tare pentru a reinvia Sunnah si ca o reamintire pentru cei ce au uitat. Exista dovezi clare ca Ibn 'Umar si Abu Hurairah (Alllah sa fie multumit de ei) obisnuiau sa mearga in piete in primele zece zile de Dhul Hijjah si recitau Tekbir, iar oamenii incepeau sa recite si ei cind ii auzeau. Ideea de a reaminti oamenilor sa recite Tekbir este ca fiecare trebuie sa recite individual, nu la unison, nefiind nici o dovada in Şeri'ah pentru aceasta din urma.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Despre sacrificarea legală în Islam puteţi citi în cele ce urmează (extract din cartea "Permis şi Interzis în Islam", autor Dr. Yusuf Al-Qardawi, cap. II "Lucrurile permise si interzise in viata credinciosului musulman", Editura Islam, 1999, Liga Islamică şi Culturală din România)

Toate animalele marine sunt îngăduite ( halal )

Prin animalele marine avem în vedere toate animalele care trăiesc numai în apă. Toate sunt considerate îngăduite ( halal ), indiferent cum ar fi obţinute: fie că sunt luate din apă vii, fie că sunt luate moarte, fie că plutesc. Aceste criterii sunt valabile atăt pentru peşti, cât şi pentru mamiferele marine, atât pentru câinele de mare, cât şi pentru porcul de mare şi celealte animale de mare, fără să aibă importanţă faptul dacă cel care le prinde sau le vânează este musulman sau nemusulman. Allah a fost îndurător cu robii Săi şi le-a îngăduit lor să mănânce toate soiurile de vieţuitoare care trăiesc în mare, fără nicio oprelişte şi fără să pună condiţia junghierii lor, aşa cum a pus pentru animalele de uscat. El i-a lăsat omului posibilitatea de a le ucide pe acelea dintre ele, evitând chinuirea lor în măsura în care este cu putinţă.

Allah Preaînaltul a grăit, arătându-se cu bunăvoinţă faţă de robii Săi:

’’ El[1] este Cel care a supus marea, pentru ca voi să mâncaţi din ea carne proaspătă[2] ’’ ( Al-Nahl: 14 )

Şi tot El a grăit:

’’Vânatul pe mare[3] vă este îngăduit, iar mâncarea lui este pentru voi, ca şi pentru călătoi, merindă ’’ ( Al-Ma’ida : 96 ).

Şi Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul a avut încredere toate vieţuitoarele de mare, fără excepţie, căci a grăit:

’’ Şi Domnul tău nu uită niciodată! ’’ ( Maryam: 64 )

Animalele de uscat oprite

În ceea ce priveşte animalele de uscat, Coranul nu a declarat interzicerea a nimic dintre ele, cu excepţia cărnii de porc, a mortăciunii, a sângelui şi a tuturor animalelor asupra cărora s-a rostit numele altcuiva decât al lui Allah – aşa cum s-a văzut în versetele care le delimitează foarte clar de cele interzise, în număr de patru în rezumat şi în număr de zece în detaliu.

Însă Coranul cel Sfânt a zis despre Profetul Muhammed -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- :

’’[ El ] le îngăduie lor bunătăţile şi le opreşte lor pe cele necurate ’’ ( Al-’A’raf : 157 ).

’’Cele necurate’’ sunt cele pe care gustul general al oamenilor în ansamblu lor le socoteşte murdare, chiar dacă unii indivizi dintre ei le suportă.

În aceasta se află faptul că ’’[Trimisul lui Allah] - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a interzis să se mănânce carnea de măgar domestic’’[4].

De asemenea, în cele două Sahih-uri se reletază că El ’’A oprit mâncarea fiarelor cu colţi şi a păsărilor cu ghiare’’. Prin ’’fiare’’ a avut în vedere animalele de pradă care răpesc alte animale şi le devorează aşa cum sunt leul, tigrul, lupul etc., iar prin ’’păsările cu ghiare’’ a avut în vedere păsările cu gheare care sfâşie carnea, aşa cum sunt vulturul, şoimul, uluiul etc.

După părerea lui Ibn Abbas, nu sunt interzise decât cele patru interzise în Coran, ca şi cum el ar considera că hadisurile referitoare la fiare şi la altele ar avea în vedere faptul că ele sunt nerecomandabile şi nu faptul că ele sunt interzise, sau probabil că el nu a cunoscut aceste hadisuri. El a zis: Oamenii din perioada anterioară Islamului mâncau unele lucruri şi evitau alte lucruri, socotindu-le murdare. De aceea, Allah l-a trimis pe Profetul Său şi a revelat Cartea Sa, îngăduind ceea ce a socotit că trebuie să fie îngăduit şi oprind de la ceea ce a socotit că trebuie să fie oprit. Ceea ce a îngăduit Allah este permis şi ceea ce a oprit este interzis, iar lucrurile despre care nu a spus nimic înseamnă că sunt acceptate. Şi a citit ( Allah ):

’’ Spune: <<>>’’ etc.[5] ( Al-’An’am: 145 ).

Pornind de la acest verset, Ibn Abbas a apreciat că este permisă ( halal ) carnea de măgar domestic.

Imamul Malik înclină şi el să accepte părerea lui Ibn Abbas, întrucât nici el nu pomeneşte de interzicerea fiarelor şi celor asemenea lor, ci se mulţumeşte să le socotească nerecomandabile.

Este limpede că sacrificarea legală nu are influenţă asupra animalelor interzise în sensul permiterii consumării cărnii lor, dar ea are influenţă asupra considerării pieii ca fiind curată fără condiţia tăbăcirii.

Sacrificarea legală a animalelor domestice este o condiţie necesară

Animalele de uscat a căror carne este îngăduită se împart în două categorii:

1.- Categoria celor aflate în stăpânirea omului, cum sunt cămilele, bovinele, ovinele şi alte animale domestice, precum şi păsările crescute în gospodărie şi cele asemenea lor.

2.- Categoria celor care nu se află în stăpânirea omului.

În privinţa acestei categorii, Islamul a condiţionat îngăduirea acestor animale şi păsări de sacrificarea lor legală.

Condiţiile sacrificării legale

Sacrificarea legală presupune întrunirea următoarelor condiţii:

1. Animalul să fie junghiat cu un obiect ascuţit care să facă sângele să ţâşnească şi să despice venele jugulare, chiar dacă este vorba de piatră sau de lemn ascuţit. Se relatează că ’Udai bin Hatim at-Ta’i a spus: Am zis: O, Trimis al lui Allah, noi prindem un vânat şi nu găsim niciun cuţit, afară de o piatră sau de o aşchie.[6] Atunci, el a răspuns: ’’Fă să curgă sângele, cu ce voieşti şi pomeneşte numele lui Allah asupra lui ’’[7].

2. Animalul să fie junghiat printr-o tăietură la gât cauzatoare de moarte sau printr-o lovitură pătrunzătoare în gât cauzatoare de moarte.

Junghierea ideală constă în tăierea gâtlejului, împreună cu esofagul şi traheea, şi a celor două vene jugulare[8] ( cele două vene groase de pe cele două părţi ale gâtlejului ).

Această condiţie este anulată dacă nu este posibilă junghiarea animalului în locul indicat, ca urmare a prăbuşirii lui într-un puţ cu capul în jos, încât nu se poate ajunge la gâtul lui, sau ca urmare a scăpării animalului supus sacrificării. În asemenea cazuri el este tratat asemenea vânatului şi este suficientă tăierea lui cu un obiect ascuţit în orice zonă la care se poate ajunge.

În cele două Sahih-uri se relatează că Rafi’ bin Khadij a zis: Eram împreună cu Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- într-o călătorie şi a fugit o cămilă, iar ei nu aveau cai ca să o prindă. Atunci, un bărbat a slobozit o săgeată care a lovit-o şi a oprit-o. Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Aceste dobitoace se poartă uneori ca animalele sălbatice. Aceluia dintre ele care face aşa ceva, faceţi-i aşa!’’[9].

3. Să nu fie rostit asupra animalului care este junghiat decât numele lui Allah. Există un consens în această privinţă, întrucât în perioada anterioară Islamului, păgânii se apropiau de zeii sau idolii lor când le aduceau ofrande, fie rostind numele lor la sacrificarea animalelor, fie junghiindu-le pe altarele monumentelor, în vreme ce Coranul a interzis toate lucrurile acestea, aşa după cum am menţionat.

’’Cele asupra cărora a fost pomenit numele altcuiva decât al lui Allah (...) – ca şi vitele junghiate pe pietrele înălţate [ale idolilor] ’’ ( Al-Ma’ida: 3 ).

4. Să fie folosit numele lui Allah asupra animalului sacrificat, acest lucru fiind exprimat explicit în textul Coranului:

’’Mâncaţi [numai] din cele peste care s-a pomenit numele lui Allah, dacă voi sunteţi încrezători în versetele Lui. ’’ ( Al-’An’am: 118 ).

Şi mai departe adaugă:

’’ Şi nu mâncaţi din cel peste care nu s-a pomenit numele lui Allah, căci aceasta este nelegiuire! ’’ ( Al-’An’am: 121 ).

Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a zis: ’’Mâncaţi din cele din care a curs sângele şi asupra cărora a fost rostit numele lui Allah!’’[10]

Hadisurile considerate atunci autentice referitoare la condiţia rostirii numelui lui Allah asupra vânatului, la slobozirea săgeţii sau la trimiterea câinelui dresat – aşa cum se va arăta – confirmă obligativitatea acestei condiţii.

Unii erudiţi au exprimat părerea că pomenirea numelui lui Allah este necesară, dar acest lucru nu trebuie să se întâmple în mod obligatoriu în momentul junghierii, ci se poate şi la consumarea cărnii. Dacă musulmanul rosteşte numele lui Allah asupra cărnii mâncate, în momentul în care se consumă carnea, atunci el nu va fi un consumator de carne asupra căreia nu a fost numele lui Allah. În Sahih-ul lui Al-Bukhari se relatează că ’A’işa a spus că nişte oameni de curând convertiţi la Islam i-au zis Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - : „Nişte oameni ne aduc carne şi noi nu ştim dacă a rostit numele lui Allah asupra ei sau nu... Mâncăm din ea sau nu? Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- le-a răspuns: ’’ Rostiţi voi numele lui Allah şi mâncaţi! ’’.

Secretul acestei junghieri şi explicaţia ei

Secretul acestei junghieri, din câte se pare, este uciderea animalului cât mai repede şi cu cât mai mici chinuri. De aceea s-a pus condiţia existenţei unui instrument ascuţit, care este mai eficient, şi condiţia junghierii în gât – locul cel mai apropiat de inimă , pentru a se pune capăt vieţii cât mai uşor. A fost respinsă sacrificarea cu ajutorul dinţilor şi a unghiilor, fiindcă acestea provoacă chinuri animalului şi conduce în cele mai multe cazuri la asfixiere. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a poruncit ca lama să fie ascuţită şi ca animalul sacrificat să fie ferit de chinuri: ’’Allah a prescris buna împlinire a oricărui lucru. Dacă omorâţi, faceţi în aşa fel încât omorârea să fie cât mai bună! Dacă junghiaţi, faceţi astfel încât junghierea să fie cât mai bună! Unul dintre voi să ascută lama sa şi să ferească animalul sacrificat de chinuri!’’[11].

Ibn Omar, la rândul său, a relatat că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a poruncit ca lamele să fie ascuţite şi să fie ascunse de animale, zicând: ’’Când unul din voi se prăgăteşte de junghiere, să o facă astfel încât animalul să moară!’’ [12].

Ibn Abbas a relatat că un bărbat a trântit o oaie la pământ şi apoi s-a apucat să-şi ascută cuţitul. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - i-a zis: ’’Vrei să o omori de mai multe ori? De ce nu ţi-ai ascuţit cuţitul înainte de a o trânti la pământ?’’ [13] .

Omar a văzut un bărbat târând o oaie de picior pentru a o înjunghia şi i-a zis lui: „De ce faci asta? Condu-o pe ea către moarte frumos!”[14].

Ideea generală care se degajă din aceste relatări, este aceea a necesităţii recurgerii la blândeţe faţă de animalul necuvântător şi a feririi lui de chinuri, în măsura în care omul poate face acest lucru.

În perioada anterioară Islamului, păgânii tăiau cocoaşele cămilelor şi cozile groase ale oilor, păstrând animalele în viaţă, ceea ce le provoca mari chinuri. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a interzis această practică, spunând: ’’Ceea ce este tăiat de la vita vie este mortăciune!’’ [15].

Explicaţia rostirii numelui lui Allah la junghierea animalului

Cererea de a se rosti numele lui Allah la junghierea unui animal are o semnificaţie adâncă, ce merită toată atenţia. Pe de o parte, acest lucru este contrar practicii păgânilor din perioada anterioară Islamului, care pomeneau numele pretinselor lor divinităţi la sacrificarea animalelor. Dacă poleteistul rostea numele idolului său în acest loc, atunci cum să nu rostească dreptcredinciosul numele Domnului său?

Pe de altă parte, aceste animale au în comun împreună cu omul faptul că ele sunt create de Allah şi că sunt fiinţe vii care au suflet. De ce ar fi omul stăpânul lor absolut şi ar avea dreptul de a lua sufletele, dacă acest lucru nu i-ar fi îngăduit lui de Creatorul său şi Creatorul lor, care este Stăpân peste toate cele de pe pământ? Rostirea numelui lui Allah în această situaţie înseamnă anunţarea acestei îngăduinţe venite de la Allah şi este ca şi cum omul ar zice: Eu nu săvârşesc aceasta pentru a nedreptăţi aceste fiinţe, nici pentru că le-aş socoti pe ele slabe, ci junghii în numele lui Allah, vânez în numele lui Allah, mănânc în numele lui Allah.

[1] Allah (N.T.)

[2] Adică peştele (N.T.)

[3] Peştele şi celelalte vieţuitoare marine (N.T.)

[4] Al Bukhari. S-a mai spus că interzicerea cărnii de măgar s-a datorat unui motiv temporar, întrucât ei aveau nevoie de măgari pentru a-I călări, după cum unele guverne interzic sacrificarea viţeilor mici deoarece au nevoie de carnea lor când se fac mai mari etc (N.A.)

[5] Relatat de Abu Dawud care l-a preluat de la Ibn Abbas, socotindu-l mawquf, adică al cărui lanţ de transmiţători nu urcă până la Profetul Mohammed, ci numai până la companionii săi. (N.A.)

[6] Adică o bucată de trestie (N.A.)

[7] Relatat de Ahmad, Abu Dawud, An-Nasa’i, Ibn Maja, Al-Hakim şi Ibn Habban (N.A.)

[8] Unii legişti (fuqaha’) pun şi alte condiţii în legatură cu chestiunea junghierii pe care le-am mai menţionat întrucât nu există un text clar referitor la ele şi întrucât junghierea le este cunoscută prin obişnuinţă tuturor oamenilor. Nu mai este nevoie de alte insistenţe care nu sunt în concordanţă cu uşurinţa şi simplitatea islamului. De aceea, au existat şi numeroase deosebiri în privinţa lor. Este obligatorie tăierea gâtlejului şi a venelor jugulare în totalitatea lor sau este sufiecientă tăierea numai a unei părţi din ele? Este obligatoriu ca cele tăiate să fie retezate în întregime sau în cea mai mare parte a lor? Gâtlejul trebuie tăiat în partea de jos sau în partea de sus? Una din condiţiile jughierii este aceea ca omul să nu ridice cuţitul până ce nu este încheiată sacrificarea? Legiştii au avut păreri diferite în legătură cu toate întrebările menţionate. (N.A.)

[9] Relatat de Al Bukhari şi alţii (N.A.)

[10] Menţionat în cele două Sahih-uri (N.A.)

[11] Relatat de Muslim, care a preluat de la Şaddad bin’Aws (N.A.)

[12] Relatat de Ibn Maja (N.A.)

[13] Relatat de Al-Hakim, care a spus că este autentic, după condiţia pusă de către Al-Bukhari (N.A.)

[14] Relatat de Abd ar-Rayyaq (N.A.)

[15] Relatat de Ahmad, Abu Dawud, At-Tirmizi şi Al-Hakim (N.A.)

___________________________________________________________

Despre primele zece zile din luna sfântă Zu-l Hijjeh

Printre perioadele foarte bune pentru acte de adorare sint primele zece zile din Dhu’l-Hijjal, pe care Allah le-a favorizat fata de alte zile. A fost relatat de la Ibn ‘Abbaas ra ca Profetul saws a spus: “Nu exista alte zile in care faptele bune sint mai pe placul lui Allah decit aceste zece zile”. I s-a raspuns: “Nici macar jihad de dragul lui Allah?”. El a raspuns: “Nici macar jihad de dragul lui Allah, decit daca un om pleaca din proprie initiativa la jihad luindu-si toata averea si nu se mai intoarce cu nimic” (relatat de al-Bukhaari 2/457).
A fost relatat de la Anas ra ca Profetul saws a spus: „Nici o fapta nu este mai buna pentru Allah sau mai mult rasplatita decit o fapta buna in primele zece zile de al-Adha”. I s-a raspuns: „Nici macar jihad de dragul lui Allah?”. El a raspuns: „Nici macar jihad de dragul lui Allah, decit daca un om pleaca din proprie initiativa la jihad luindu-si toata averea si nu se mai intoarce cu nimic” (relatat de al-Daarimi 1/357, isnaad-ul a fost clasat hasan in al-Irwa’ 3/398).
Aceste texte si altele indica faptul ca aceste zece zile sint mai bune decit toate celelalte zile din timpul anului, fara exceptie, chiar si decit ultimele zece zile din Ramadan. Insa ultimele zece nopti din Ramadan sint mai bune decit primele zece nopti din Dhu’l-Hijjah, pentru ca includ Laylat al-Qadr, care este mai buna decit o mie de nopti (vezi Tafseer Ibn Katheer 5/412).
Musulmanul trebuie sa inceapa aceste zile cu cainta sincera catre Allah, apoi ar trebui sa faca multe fapte bune, apoi ar trebui sa fie atent la a face urmatoarele fapte:

1. Post

Este Sunnah pentru musulmani sa posteasca in primele noua zile din Dhu’l-Hijjah, pentru ca Profetul saws ne-a incurajat sa facem fapte bune in primele zece zile din Dhu’l-Hijjah, iar postul este una dintre cele mai bune fapte, pe care Allah a ales-o pentru El Insusi, cum spune hadith-ul qudsi: „Allah spune: ‚Toate faptele fiului lui Adam sint pentru el, cu exceptia postului, care este pentru Mine si voi da rasplata pentru el” (relatat de al-Bukhaari 1805).
Profetul saws obisnuia sa posteasca in primele noua zile din Dhu’l-Hijjah. A fost relatat de la Hunaydah ibn Khaalid de la sotia lui ca una dintre sotiile Profetului saws a spus: Profetul saws obisnuia sa posteasca in primele noua zile din Dhu’l-Hijjah si ziua de ‘Ashoora’ si trei zile in fiecare luna, prima luni din luna si doua zile de joi (relatat de al-Nasaa’i 4/205 si de Abu Dawood, clasificat drept saheeh de catre al-Albaani in Saheeh Abi Dawood 2/462).

2. Multa recitare de tahmeed, tahleel si takbeer

Este Sunnah sa recitam takbeer (Allahu Akbar), tahmeed (Al-hamdu Lillah), tahleel (La ilaha illa Allah) si tasbeeh (Subhan-Allah) in primele zece zile din Dhu’l-Hijjah, spunind aceste cuvinte cu voce tare in moschei, case, pe strada si in orice loc este permis sa ne amintim de Allah, sa facem aceste acte de adorare deschis si sa proclamam maretia lui Allah.
Barbatii ar trebui sa recite cu voce tare, iar femeile incet.
Allah spune (interpretarea sensurilor):
Pentru a vedea unele avantaje ale lor si pentru a pomeni numele lui Allah in zile hotarite asupra vitelor cu care El i-a inzestrat(Al-Hajj 22:28)
Majoritatea invatatilor sint de parere ca „zilele hotarite” sint primele zece zile din Dhu’l-Hijjah, pentru ca a fost relatat de la Ibn ‘Abbaas ra ca zilele hotarite sint primele zece zile din Dhu’l-Hijjah.
A fost relatat de la ‘Abd-Allah ibn ‘Umar ra ca Profetul saws a spus: “Nu exista alte zile mai importante in fata lui Allah sau in care faptele bune sint mai pe placul Lui decit aceste zece zile, asa ca recitati mult tahleel, takbeer si tahmeed pe parcursul lor” (relatat de Ahmad 7/224, isnaad-ul a fost clasat saheeh de catre Ahmad Shaakir).
Takbeer este urmatorul:
Allahu akbar, Allahu akbar, la ilaha illa-Allaah, Allahu akbar, wa Lillaah il-hamd(Allah este cel mai mare, Allah este cel mai mare, nu exista alt dumnezeu in afara de Allah, Allah este cel mai mare, si toata slava se cuvine lui Allah)
Si exista si alte variante.
Acest takbeer a fost abandonat in zilele noastre, in special la inceputul acestor zece zile. Numai in foarte putine locuri mai poate fi auzit. Ar trebui sa fie recitat cu voce tare, pentru a reimprospata Sunnah si a le reaminti celor nepasatori. A fost dovedit ca Ibn 'Umar si Abu Hurayrah ra obisnuiau sa mearga in piata in primele zece zile ale Dhu’l-Hijjah, recitind takbeer-ul cu voce tare, iar oamenii recitau si ei cind ii auzeau; de exemplu oamenii isi aduceau aminte de takbeer si fiecare recita apoi individual; nu e neaparat sa fie recitat la unison – asta nu e prevazut in sharee’ah.
Reimprospatarea Sunnah ce au fost uitate aduce rasplata mare, asa cum insusi Profetul saws a spus: „Cel care reinvie o sunnah care a fost uitata cind eu nu voi mai fi va primi rasplata egala cu cel care o face, rasplata lui nefiind deloc micsorata”.

3. Hajj si 'Umrah

Una dintre cele mai bune fapte ce poate fi facuta in aceste zece zile este Hajj la Casa sfinta a lui Allah. Celui pe care Allah il ajuta sa mearga in Hajj la Casa Lui si face ritualurile asa cum trebuie va fi inclus in sha Allah printre cei carora li se adreseaza urmatoarele cuvinte ale Profetului saws: „Un Hajj acceptat aduce o rasplata nu mai mica decit Paradisul”.

4. Udhiyah (sacrificiu)

Una dintre faptele bune care aduce o persoana mai aproape de Allah in aceste zece zile este sa faca un sacrificiu, cautind un animal bun si gras si sa cheltuiasca pe acesta de dragul lui Allah.

Sa ne straduim sa beneficiem cit mai mult de aceste zece zile, inainte ca neglijentul sa regrete ce a facut si sa ceara sa se intoarca, insa chemarea lui sa fie fara raspuns.

Niciun comentariu: