اسلام زوجين رومانيين

تعودنا هنا في رومانيا على ان يشهر بعض الشبان ،او بعض الفتيات إسلامهم إسلامهن وخاصة حين يتزوجن برجل مسلم حيث لايلبثن أن يتحولن إلى دين أزواجهن سواء عن اقتناع كامل أو عن مراضاة.

وهناك بعض الشباب ممن يميلوا إلى بساطة وروعة الحياة الإسلامية وسمعوا وقراوا عن قصص الإسلام فعرفوا فيه ملاذا وخلاصا وراحة لهم من الكثير من المشاكل والأخطاء. واقتنعوا واتوا طواعية إلى دين أراد الله له الانتشار والسيادة ولو كره الكارهون .


"استيقان" مهندس روماني متزوج منذ ثلاث سنوات من زوجته التي تعرف إليها وأحبها وأحبته ولأنها أرادات أن تشغل نفسها في تعلم اللغة العربية فقد ثابرت على حضور الدروس التي تقيمها جمعية الأخوات المسلمات وكانت حريصة اشد الحرص على ان تتعلم هذه اللغة الغريبة بسرعة، ومن خلال تعلمها اللغة العرببة كان لابد لها أن تتعلم عن مبادئ الإسلام .

والإسلام الذي عرفته من خلال قراءاتها والكتب المترجمة إلى اللغة الرومانية هو إسلام المحبة والرحمة والتسامح، وليس إسلام العنف والإرهاب ، حتى أنها وجدت في تعدد الزوجات حكمة لم تكن تتصور أنها في يوم من الأيام وهي الغيورة على زوجها ستقتنع بها

لقد وجدت ان المسلمين يحبون الحياة وليس الموت كما كانت تقرا عنهم ،ووجدت الكثير من ما كانت تبحث عنه من الهدوء والسكينة والتكافل الاجتماعي، لذلك بدأت تميل إلى اعتناق هذا الدين.

ولان زوجها مسيحي و لايحق لها ان تتحول عن دينها إلى بعد أن تطلقه فقد بدأت بالمهمة الصعبة وهي مهمة إقناعه بالإسلام!

في البداية ايدت له رغبتها في أن يتعلم العربية ويطلع على هذا الدين عن قرب لانها تجده دينا حقا وتميل إلى تعاليمه المنسجمة مع نفسيتها وشخصيتها ، وخلال أشهر بدا النقاش بينهم، وأبدت له رغبتها في اعتناق الدين فكان رده لو تعرفين أني كنت أفكر في نفس الموضوع .

راجعا المسجد وطلبا ان يتم إسلامهما، فكان الجواب! اذهبا وتريثا وادرسا الموضوع واطلعا على هذه الكتب ومن ثم سنناقش الموضوع.

ومرت الشهور والزوجين يزداد تعلقهما بالإسلام وحبهما أن يحملا صفة مسلم وان يكون أبنائهم مسلمون من بعدهما ، وبعد ان درسا الفكر الإسلامي والعبادات والواجبات عادا وأعلنا عن رغبتهما في إشهار إسلامهما.

وبحضور عدد كبير من الأخوات المسلمات تم إعلان إسلامهما بنطق الشهادتين وتم اتمام معاملة الزواج الشرعية لهما وفتح الله لهما طريق الجنة التي وضعا اول خطواتهم عليها بدخولهم الى الدين الحنيف.

Memoria si hotararea - M. Gazali

Memoria si hotararea

esentiale pentru implinirea unei promisiuni

Împlinirea promisiunilor depinde de doi factori. Cu aceste două lucruri este uşor să-ţi împlineşti promisiunile. Adam aleyhi-s selam a promis lui Allah că nu se va apropia de pomul oprit, dar şi-a uitat promisiunea după câteva zile. El a căzut pradă slăbiciunii şi a încălcat promisiunea:

"Noi am încheiat un legământ cu Adam mai înainte, însă el l-a uitat şi Noi nu am aflat în el tărie".

[Coran 20:115]

Aceasta arată că deficienţa memoriei şi slăbiciunea sunt două piedici ce stau în calea împlinirii datoriei. Şi este ciudat că omul, copleşit de greutăţile vremurilor, diferitelor necazuri şi problemelor presante uită de realităţile clare şi deschise. În ochii lui formele clare apar înceţoşate şi realităţile, la fel de izbitoare ca şi lumina zilei, îi dispar din vedere.

De aici reiese că este necesară şi presantă o împrospatare a memoriei, pentru a preveni neglijenţa şi uitarea şi a menţine un lucru important în atenţia omului. Există o serie de versete din Coran care au fost revelate pentru împrospătarea memoriei:

"Urmati ceea ce vi s-a trimis de la Domnul vostru şi nu urmaţi alţi aliaţi în afară de El! Dar voi numai puţin vă aduceţi aminte."

[Coran 7:3]

"Acesta este drumul drept al Domnului tău. Noi am tâlcuit în amănunţime semnele pentru aceia care îşi amintesc."

[Coran 6:126]

"O, fii ai lui Adam! Noi v-am dot uouă straie care să vă acopere goliciunile, ca şi podoabe. Dar veşmântul smereniei, acesta este cel mai bun! Acesta este [unul] dintre semnele lui Allah; poate ca ei îşi vor aminti!"

[Coran 7:26]

"Astfel îi vom scoate Noi şi pe morţi; poate că vă va fi aminte!"

[Coran 7:57]

Memoria vie si trează şi aducerea aminte este esenţială pentru respetarea legămintelor. Cum poate un om care uită de promisiunile şi legămintele sale să le îndeplinească? lata de ce următorul verset s-a încheiat într-o nuanţă mustrătoare, dupa ce s-a poruncit împlinirea lor:

"Si ţineţi-vă legământul faţă de Allah!" Acestea vi le-a poruncit [Allah], poate că voi vă aduceţi aminte!"

[Coran 6:152]

Dacă un om are o memorie foarte bună referitoare la respectarea promisiunii pe care a făcut-o, este necesar să fie hotărât să facă astfel - hotărâre ce ar trebui să înăbuşe toate dorinţele rebele şi să uşureze povara greutăţilor ce vor veni.

Măsurile cu care sunt "cântăriţi" sau apreciaţi oameni sunt diferite, în funcţie de oameni. Preţul pe care trebuie să-l plătească cineva pentru a-şi păstra credinţa este uneori foarte mare. În acest scop, câteodată trebuie să-ţi sacrifici tot avutul, toate bunurile şi lucrul pe care ţi-l doreşti cel mai mult.

Sfântul Coran a adus o critică celor care caută să atingă culmile necesarului şi gloriei, la umbra unui trai confortabil:

"Sau aţi socotit că veţi intra în Rai înainte de a se fi abătut asupra voastră încă asemenea celor [care s-au abătut] asupra celora care au fost înainte de voi? I-au lovit nenorociri şi iar nenorociri şi au fost zgâlţâiţi până într-atât încât au zis Trimisul şi cei care au crezut împreună cu El: "Când vine ajutorul lui Allah?" [Răbdare!] Ajutorul lui Allah este [cu siguranţă] aproape!"

[Coran 2:214]

Cand un om îsi dezvoltă în interiorul său forţele combinate ale unei minţi conştiente şi vigilente şi o inimă plină de hotărâre, atunci se poate considera îndreptăţit să se alăature grupului de credincioşi.

Respectarea promisiunii - M. Ghazali

Respectarea promisiunii

trasatură esenţială a comportamentului musulman

Când un musulman îşi asumă o responsabilitate el trebuie să o ducă la îndeplinire. Dacă încheie un contract el trebuie să îl onoreze până la sfârşit. Aceasta este o cerinţă a credinţei, ca atunci când un om vorbeşte de vreo afacere, trebuie să aibă intenţia de a o duce la îndeplinire, ca şi apa care nu-şi găseşte odihna până ce nu ajunge la nivelul cel mai scăzut. El trebuie să fie cunoscut printre oameni ca o persoană de cuvant, de care să nu-ţi fie teamă că-şi va încălca promisiunile sau că va face vreo afacere necurată.

Respectarea promisiunii este necesară. La fel şi când se face un legământ, acesta trebuie respectat. Dar împlinirea promisiunii şi respectarea jurământului sunt necesare când afacerea este legală şi priveşte adevărul, altfel, onorarea promisiunii legată de ceva păcătos şi nesupunerea faţă de Allah nu are nici o valoare şi legământul în păcat nu are nici o importanţă.
Trimisul lui Allah a spus: "Dacă cineva a făcut un legământ, dar a observat un aspect benefic la alt lucru, poate să-şi încalce legământul şi să plătească răscumpărarea şi apoi să se apuce de lucrul care este mai avantajos şi benefic." (Muslim) Nu este potrivit ca un om să insiste să-şi împlinească legământul. În astfel de ocazii este mai bine să-şi încalce legământul. Într-o relatare se spune:
"Este păcat ca unul dintre voi să meargă la nevasta sa cu legământul nerăscumpărat, dacă nu plateşte compensaţia pe care El a stabilit-o pentru încălcarea legământului." (Bukhari)

Din această pricină nici o promisiune sau convenţie nu este corectă decât dacă se referă la aspecte cinstite. Dacă cineva a promis să facă un anumit lucru bun, atunci trebuie să se străduiască sa-l realizeze, atâta vreme cât i se pare bun. Să fie conştient că trebuie să se menţină în limitele unei discuţii ferme, a încrederii şi credinţei. Nu se admite încălcarea promisiunilor şi nu există loc de îndoială sau şovaială.

Anas bin Malik spune că unchiul său, Anas bin Nadar, n-a putut participa la bătălia de la Bedr şi i-a spus Profetului: "O, Mesager al lui Allah! La prima bătălie în care ai luptat împotriva politeiştilor n-am putut lua parte. Dacă Allah m-a păstrat lângă Profet, atunci vor vedea ei cu siguranţă isprăvile mele în a doua bătălie împotriva politeiştilor.” În timpul bătăliei de la Uhud a avut loc o încleştare aprigă şi musulmanii se retrageau. El s-a rugat lui Allah: "O, Allah! Îţi cer iertare pentru greşeala pe care ei au făcut-o şi mă declar nevinovat de păcatele politeiştilor." Spunând acestea, s-a repezit în luptă. În cale i-a iesit Sa'ad bin Ma'az, căruia i-a spus: "O, Sa'ad bin Ma'az! Pe Dumnezeul lui Nadar, mă îndrept spre Paradis. Pot să-i simt parfumul în valea de la Uhud " Sa'ad a spus: "O, Mesager al lui Allah! Dragostea de martiriu pe care a arătat-o nu poate fi exprimată în cuvinte. Apoi a pornit."
Anas spune că s-au găsit mai mult de optzeci de răni pe corpul lui, generate de săbii, vârfuri de lăncii şi de ploaia de săgeti. Politeiştii i-au ciopârţit trupul şi a fost greu de identificat. Sora lui l-a recunoscut cu foarte mare greutate după o alunita pe care o avea pe vârful degetului.
Anas spune că el crede că următoarele versete au fost revelate cu referinţă la el sau la alte persoane asemănătoare lui:
"Între dreptcredincioşi sunt oameni care au fost sinceri în legământul pe care l-au făcut faţă de Allah, unii dintre ei au pierit, iar alţii dintre ei asteaptă fără să schimbe nimic [din legământul lor].
[Coran 33:23]

Stâlpii Islamului şi Valorile Morale - M. Ghazali

Stâlpii Islamului şi Valorile Morale

Scopul profeţiei – Perfecţionarea principiilor morale

Profetul (Pacea şi Binecuvântarea Lui Allah fie asupra lui), a declarat principalul scop al trimiterii sale în această lume şi metoda prin care cheamă oamenii în următoarele cuvinte:

„Am fost trimis numai pentru motivul perfecţionării principiilor morale.” (Al-Muta)

Acest mesaj măreţ a lăsat o impresie de neuitat în istoria omenirii şi a fost util în transmiterea şi aducerea oamenilor sub influenţa Căruia se afla permanent Profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea Lui Allah fie asupra sa). Scopul său nu era altul decât întărirea principiilor morale ale oamenilor pentru ca aceştia să vadă adevărata realitate, o lume plină de perfecţiune şi frumuseţe şi să incerce să atingă acest ţel în mod conştient.

Premărirea este un act obligatoriu în Islam şi a fost inclusă în principalii stâlpi ai credinţei islamice. Dar, formele Islamice de preamărire nu sunt un fel de exerciţiu mistic care leagă oamenii cu forţă misterioasă, necunoscută care îl supune pe om să execute fapte inutile şi mişcări fără sens. Toate formele obligatorii de preamărire sunt asememeni unor exerciţii care îi antrenează pe oameni să dobândească un comportament corect şi să ducă o viaţă cinstită şi să adere la aceste virtuţii toată viaţa oricare ar fi schimbările care se produc pe parcurs.

Rugăciunea împiedică săvârşirea de păcate, ea fiind o formă obligatorie de slăvire, de care omul este atras cu interes şi voinţă. El practică tot timpul pentru ca viaţa lui să fie ferită de boli şi ca trupul său să fie sănătos şi puternic.

Coranul Cel Sfânt şi sunnah Profetului sunt dovezi ale acestor realităţi.

Când Allah a poruncit rugăciunile obligatorii a specificat următoarele:

“Rugăciunea împiedică obscenitatea şi răul.”

Ferirea de rău, răutăţi şi purificarea de faptele rele sunt de asemenea realităţi ale rugăciunii. Într-un Hadis Qudsi este menţionat:

“Accept rugăciunile persoanei care adoptă politica modestiei, conştientă de Măreţia Mea, nu păcătuieşte împotriva mea, îşi dedică timpul preamărindu-Mă şi este îngăduitor cu săracii, călătorii, persoanele slabe şi suferinde.

Dania este un mijloc de purificare, obligatoriu pentru “sahihe Nisab”. Nu reprezintă doar o taxă care este colectată din buzunarele oamenilor, ci scopul său principal este răspândirea seminţelor bunătăţii, simpatiei şi bunăvoinţei, furnizarea unui mijloc de introducere în societate şi stabilirea unei relaţii de iubire şi prietenie.

Scopul plătirii daniei a fost menţionat în Coran în următoarele cuvinte:

“O Profetule! Ia din bunurile lor milostenie, prin care să-i curăţeşti şi să-i binecuvântezi.” (Tauba: 103)

Curăţirea sinelui de impurităţile lumeşti şi ridicarea standardelor societăţii la înălţimile decenţei şi purităţii reprezintă înţelepciunea din spatele acestei taxe.

Din acest motiv, Profetul a dat un sens larg noţiunii de sadaqah şi a fost impusă fiecărui musulman. Profetul a spus:

“A zîmbi în compania fratelui tău reprezintă milostenie. Impunerea săvârşirii de fapte bune şi împiedicarea păcătuirii reprezintă milostenie. Călăuzirea cuiva pe calea cea dreaptă înseamnă milostenie. Îndepărtarea obstacolelor de pe drum precum ghimpii şi oasele, reprezintă milostenie. A turna apă din vasul tău în vasul fratelui tău reprezintă milostenie. A ghida o persoană cu deficienţe vizuale reprezintă milostenie pentru tine. (Bukhari)

Împrejurimile deşertului şi viaţa beduinilor – un mediu ce îşi are bazele în conflicte interne – a fost locaţia în care învăţăturile Islamului au fost expuse lumii şi arată scopurile şi rezultatele acestor învăţături şi ce efect au avut asupra arabilor din acele vremuri întunecate.

Postul reprezintă de asemenea un stâlp al Islamului, el fiind obligatoriu.

Profetul (salleAllahu aleyhi wa sellem) a spus:

“Postul nu este doar o abţinere de la mâncare şi băutură, dar este şi o abţinere/ o ferire de lucrurile rele şi obscene. Dacă în timpul postului, cineva te insultă sau începe o ceartă, tu spune, ‘Eu postesc’.”

În Coran se arată impunerea postului prin următoarele cuvinte:

„O, voi cei care credeţi, v-a fost statornicit vouă Postul, aşa cum le-a fost prescris şi celor dinaintea voastră – Poate că veţi fi cu frică!” (Surat Al-Baqarah: 183)

Hajj este un pelerinaj obligatoriu pentru a micşora iubirea pentru lumea care ne înconjoară. Uneori omul crede că a călători în locurile sfinte şi a efectua pelerinaj, care a fost impus pentru orice musulman care îsi permite acest lucru, şi care este inclus în Stâlpii de bază a Islamului, este numai o formă de preamărire care nu are legătură cu moralitatea şi caracterul oamenilor.

“Pelerinajul are loc în lunile cunoscute. Acelui care s-a decis să facă Pelerinajul în aceste luni îi sunt oprite în timpul Pelerinajului împreunarea cu muierea, nesupunerea şi cearta. Şi binele pe care îl faceţi, Allah îl ştie. Luaţi cu voi provizie, dar cea mai bună provizie este evlavia! Şi fiţi cu frică de Mine, voi cei care aveţi minte!” (Surat Al-Baqarah: 197)

Acestea sunt doar trăsăturile esenţiale ale formelor de preamărire care sunt bine-ştiute şi practicate în Islam, fiind Sâlpii de bază ai Islamului. Ei ne arată relaţia profundă care există între religie şi moralitate şi cît de puternică şi durabilă este această relaţie. Cît de variate sunt aceste forme de preamărire şi diferite unele faţă de altele în spirit şi aspect, dar apropiate privind scopul şi obiectivele, prin care Profetul a arătat principala ţintă.

Aşadar, salah (rugăciunea), sawm (postul), zekat (dania), Hajj (pelerinajul) şi alte forme de preamărire asemeni acestora sunt pietrele de temelie pentru atingerea perfecţiunii, şi sunt mijloace de curăţire şi purificare care duc spre o viaţă liniştită. Datorita atributelor înalte şi calităţilor nobile care sunt părţi inalienabile şi rezultatele acestor forme de preamărire, le-au fost acordate o poziţie înaltă în religia Lui Allah.

În aceste forme de preamărire nu sunt purificate inimile oamenilor dacă aceştia nu nutresc cele mai bune calităţi faţă de acei care îi observă, şi dacă nu îmbunătăţesc relaţia dintre Allah şi robii săi, atunci nu le mai rămâne decât distrugere şi devastare.

Allah Spune:

“ Cel care vine nelegiuit la Domnul său, acela va avea parte de Gheena, în care el nici nu va muri, dar nici nu va trăi. /Iar aceia care vin la El credincioşi şi care au săvârşit fapte bune, aceia vor avea treptele cele mai înalte,/ Grădinile Edenului, pe sub care curg pâraie. Veşnic vor avea ei sălaş în ele, căci aceasta e răspala acelora care s-au curăţit.” (TaHa: 74-76).

Să păstraţi secretele altora - M. Ghazali

Să păstraţi secretele altora

- o dovadă de încredere

Încrederea mai înseamnă şi să aperi drepturile adunărilor la care participi. Să nu dezvălui informaţiile şi secretele lor altora.

Numeroase relaţii sunt afectate, prieteniile se destramă şi interesele sunt periclitate când cineva dezvăluie informaţii şi secrete ale adunărilor, citând corect sau incorect sursa, punând astfel în pericol toate planurile.

Trimisul lui Allah a spus: "Când un om spune ceva cuiva şi apoi îti marturiseşte ţie înseamnă un semn de încredere."

Discuţia confidenţială a întâlnirilor trebuie aparată, potrivit legilor morale şi principiilor religiei, altfel sfinţenia ei dispare.

Dacă un musulman este prezent la o astfel de întâlnire unde criminalii conspiră între ei pentru a face rău altora, atunci este responsabilitatea sa să încerce să prevină acest păcat, după cum se pricepe mai bine.

Trimisul lui Allah a spus: “Secretele adunărilor reprezintă o dovadă de încredere, însa fac excepţie trei feluri de adunări: cea în care se varsă sange haram (nevinovat), cea în care se permite sexul haram (interzis) sau cea în care proprietatea este contestată in mod ilegal." (Abu Dawud)

Legaturile conjugale sunt sfinte în ochii Islamului. Relaţiile familiale dintre soţ si soţie şi problemele lor mutuale trebuie protejate pe deplin. Nici măcar persoana cea mai apropiată nu trebuie informată despre acestea.

Oamenii nesăbuiti însă îşi povestesc problemele intime şi relaţiile familiale în tot locul, chiar şi unor oameni străini. Acesta este un nărav foarte urât şi Allah 1-a declarat haram.

Asma bint Yezid povesteşte că se afla alături de Profet şi tot acolo şedeau şi un soţ cu soţia sa. Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: "Se află aici vreun om care povesteşte despre lucrurile pe care le face nevasta lui? Şi se află vreo nevastă care povesteşte altora despre relaţia pe care o are cu soţul ei?" Oamenii, de frică, nu au spus nimic. Eu am zis: "O, Trimis al lui Allah! Pe Dumnezeu, şi soţii şi nevestele lor fac acest lucru." El a zis: "Să nu mai spuneti asa ceva. Exemplul ce rezultă din aceasta este ca un diavol ce întalneşte o diavoliţă şi se împreunează cu ea în văzul lumii." (Ahmed)

Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: "În Ziua Judecăţii, cea mai mare necinste în faţa lui Allah va fi că un bărbat işi iubeste nevasta şi nevasta este şi ea apropiată de soţul ei, însă el dezvăluie altora secretele nevestei sale." (Muslim)

Unele lucruri ni se încredintează pentru a fi protejate o perioadă fixă de timp şi a fi apoi returnate la cerere. Noi suntem răspunzători pentru aceste bunuri.

În vreme ce emigra la Medina, Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) l-a lăsat în urmă pe vărul său, ca acesta să poată înapoia politeiştilor bunurile pe care le primise el în păstrare, deşi politeiştii erau membri aceleiaşi comunităţi care-1 alungaseră din locul său de baştină. El a fost obligat să părăsească locuinţa din cauza credinţei sale, însa cum poate un om decent să se poarte necuviincios chiar şi cu oamenii necuviincioşi şi ticăloşi?

Maimun din Mehran spune că trei feluri de comportament s-au aflat întotdeauna atât la omul bun, cât şi la cel rău: păstrarea încrederii, respectarea promisiunii şi bunătatea.

Să consideri lucrurile date în păstrare ca fiind proprietate personală este o ticaloşie, un furt.

Abdullah bin Mes’ud spune că lupta pentru cauza lui Allah şterge toate păcatele, mai puţin însuşirea ilegală a lucrurilor aflate în pastrare. El spune că în Ziua Judecăţii va fi adusă o persoană care a luptat pentru cauza lui Allah şi care va spune: "O, Stăpân al nostru! Cum este posibil cand lumea s-a sfarşit?" Atunci se va spune: "Aruncati-1 in iad." Şi în prezenţa lui vor fi aduse lucrurile ce i-au fost date lui în păstrare, în aceeaşi formă în care i-au fost încredinţate în această lume. El le va vedea şi le va recunoaşte. Se va îndrepta spre ele, le va apuca şi le va căra pe umeri până ce va avea impresia ca a reuşit să iasă, dar atunci lucrurile vor aluneca de pe umerii lui. El va alerga din nou să le prindă. Şi tot asa se va întampla cu el pe vecie. Apoi el a zis că rugaciunea (salat, namaz) este o garanţie, ablutiunea (wudu, abdest) este o garanţie, să cântăreşti sau să măsori un lucru este o garanţie. Şi a enumerat el o gramadă de lucruri, dupa care a adăugat că cea mai importantă garanţie este avuţia sau lucrurile ce se pastrează sau se înapoiază.

Cel ce a relatat acest Hadis spune că el a mers la Bara bin A'azid şi 1-a întrebat ce părere are despre ce a spus Ibn Mes’ud. Bara bin A'azid a răspuns: "A grăit adevarul. Nu ai auzit această poruncă a lui Alah:

"Allah vă porunceşte să daţi înapoi stăpânilor lor lucrurile încredinţate, iar dacă judecaţi între oameni, să judecaţi cu dreptate!"

[Coran 4:58]

Păstrarea garanţiei apără drepturile lui Allah şi ale supusilor Săi, îi fereşte pe oameni de josnicie şi meschinărie şi ajunge la nivelul dorit doar când această calitate este absorbită de firea şi conştiinţa oamenilor, coboară în adâncul inimilor lor şi este aparată împotriva influenţelor legăturilor apropiate sau îndepărtate.

Astfel poate fi explicat sensul acestui Hadis, relatat de Huzeifeh bin Yaman: "Păstrarea garanţiei a fost clădită în adâncul inimilor oamenilor. Apoi a apărut Coranul şi oamenii au învăţat din Coran şi Sunnah." (Muslim)

Ştiinţa Şariei nu poate fi indiferentă la comportamentul virtuos şi păstrarea garanţiei semnifică o cunoaştere corectă a Coranului şi a Sunnei, precum şi o constiinţă trează. Dacă moare conştiinţa atunci dispare şi calitatea de a păstra garanţia. Într-un astfel de moment, recitarea versetelor din Coran şi studierea Hadis-urilor nu este de nici un folos, dar aspiranţii islamului cred despre alţii şi chiar despre ei înşişi că sunt purtători ai acestei calităţi, însă atunci se naşte următoarea intrebare: "Cum poate cel ce respinge adevărul să pastreze o garanţie?"

Din această pricină, Huzaifa a afirmat că cel care nu are credinţă pierde calitatea de garant. Tot în acest sens, el spune: "Apoi am început să discutăm despre dispariţia calităţii de a păstra garanţia şi Profetul a zis: "Când omul cade într-o stare asemenea somnului, încrederea se scurge din inima lui până când nu mai ramane decât o urmă. Apoi intră într-un altfel de somn şi încrederea se zbârceşte în inima lui, ajungând să arate ca o crestătură". Apoi Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: "Atunci oamenii vând şi cumpără, dar nimeni nu mai dă un lucru spre păstrare, astfel încât se spune că într-o anumită familie există un om demn de încredere şi se povesteşte cât de îngăduitor, bine crescut şi înţelept este el! Cu toate acestea nu există nici o iotă de credinţă în inima lui."

Acest Hadis schitează o imagine oribilă a dispariţiei calităţii din inimile oamenilor necinstiţi. Este ca şi când găseşti uneori urme de bunătate în firea celor ticăloşi, deşi aceasta nu are nici o influenţă în viaţa lor. Şi deseori faptele bune acoperă faptele rele, deşi în mod clar nu pot reînvia inimile moarte. Această persoană lipsită de constiinţă apreciază oamenii după propriile ei dorinţe şi preferinţe. El nu face distincţie dintre credinta şi necredinţa din ei.

Păstrarea lucrurilor încredinţate este o calitate foarte importantă. Oamenii cu credinţa slabă nu au parte de ea. Allah a dat un exemplu despre cum poate povara ei să pună la încercare întreaga existenţă a omului. De aceea, această responsabilitate nu poate fi considerată un lucru obişnuit şi nu este permisă nici o neglijenţă în împlinirea cerinţelor ei:

"Noi am propus cerurilor, pământului şi munţilor sarcina de a purta povara Adevărului, dar ele au refuzat să o poarte şi le-a fost teamă de ea, însă s-a încărcat omul cu ea, căci el este tare nedrept [faţă de el însuşi] şi tare neştiutor."

[Coran 33:72]

Nedreptatea şi neştiinţa sunt două păcate ce 1-au împresurat pe om şi omul trebuie să înceapă o luptă (jihad) împotriva lor. Credinţa nu va fi deplină daca nu este curăţată şi purificată de dreptate.

"Cei care cred şi nu amestecă puritatea credinţei lor cu nedreptatea, aceia sunt în siguranţă şi ei sunt bine călăuziţi".

[Coran 6:82]

"Şi se tem de Allah singuri invăţaţii dintre robii săi. Dar Allah este Puternic si Iertător".

[Coran 35:28]

Acesta este motivul pentru care, după ce se menţionează calitatea de păstrător a omului, în următoarele versete din Surat Al-Ahzab se spune că cei nedrepţi şi neştiutori se dedau la păcate, sunt ipocriţi şi merită pedeapsa lui Allah; iar Allah îi ocroteşte pe cei credincioşi şi cinstiţi.

"[Este astfel] pentru ca Allah să-i osândească pe făţarnici şi pe făţarnice, pe politeişti şi pe politeiste. Însă Allah primeşte căinţa dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor. Allah este Iertator şi Îndurător."

[Coran 33:73]

Bunăstarea şi resursele dăruite de Allah înseamnă încredere

Încrederea mai înseamnă şi o analiză a forţei de percepţie cu care Allah ne-a binecuvântat. Ar trebui să acorzi puţină atentie acelor capacităţi speciale cu care te-a înzestrat Allah. Dacă te uiţi la averea şi la copiii tăi, care îti sunt foarte dragi, simţi că toate acestea reprezintă încrederea pe care Allah o are în tine. De aceea este necesar ca acestea să fie sacrificate pentru cauza Lui şi să fie folosite pentru a-i împlini voia. Dacă pierzi vreunul dintre aceste lucruri să nu începi să plângi şi să te vaiţi şi să nu te gândeşti că ai fost deposedat de avutul tău personal, fiindcă în comparaţie cu tine Allah este mai îndreptăţit şi El are dreptul să-1 folosească dupa cum îi place. Dacă esti pus la încercare printr-o înmulţire a bunurilor tale, atunci să nu şovăi să participi la jihad, când eşti chemat să faci astfel şi să nu te răzvrăteşti faţă de Allah din cauza lor. Nici să nu te simţi convins de puterea lor.

O, voi cei care credeti! Nu-L vicleniţi pe Allah şi pe Trimis! Nici nu vicleniţi asupra celor ce v-au fost încredinţate, cu bună ştiinţă! / Şi să ştiţi că bunurile voastre şi copiii voştri nu sunt decât o încercare şi că la Allah se află rasplata mare. [Coran 8:27-28]