Indatorirea musulmanului fata de propriul suflet

Indatorirea fata de propriul suflet

In Sfantul Coran Allah Preainaltul spune: "Si pe suflet si pe ceea ce l-a plasmuit/ Si i-a insuflat lui nelegiuirea sa si evlavia sa! / Izbandeste cel care-l curateste / Si pierdut este cel care-l strica!" (Surat Aş-Şems 7-10)

Conform acestor versete sacre din Coran prosperitatea cuiva depinde in mod complet de purificarea propiului suflet, acel suflet care ii este lui dusman invederat. Sufletul tinde spre fapte odioase, neplacandu-i faptele bune. Este de datoria musulmanului sa isi disciplineze sufletul si sa si-l orienteze spre adorarea lui Allah. Cu cat ne disciplinam sufletul, cu atat ne supunem mai mult Vointei lui Allah. Si cu cat ne corupem sufletul, cu atat adoptam o atitudine mai rebela fata de Vointa Divina. Daca persistam in a ne disciplina si a ne controla sufletul, el o sa devina Lewwamah (mentionat in surat al Qiyamah, care este constient de rau si se impotriveste lui, se autoinvinovateste, cere multumirea si iertarea lui Allah dupa cainta, incearca sa se indrepte si spera in a fi salvat de Focul Iadului) pe care Allah se jura in Surat al Qiyamah in Sfantul Coran. La aceasta ar trebui sa aspire fiecare musulman pentru ca sufletul sau sa atunga nivelul de Mutma'innah (mentionat in Surat al Fajr, aceasta Mutmainnah reprezinta cel mai inalt nivel, cand acumuleaza maximum de linistire si implinire, relaxare si satisfactie). (Ihya Ulumu-d Din, Imam al Ghazali)

Sufletul omului inclina spre a conduce, spre faima, reputatie, laudarosenie, egoism, fala, invidie, zgarcenie spre viata aceasta lumeasca. Pentru a nu ne supune inclinatiilor sufletului nostru, ni se cere sa ni-l disciplinam si controlam. In Sfantul Coran Allah Preainaltul ne porunceste, noua, credinciosilor sa avem aceasta caracteristica spunand:

"Iar in ce-l priveste pe cel care se teme de ziua cand se va infatisa Domnului sau si si-a oprit sufletul de la pofte, Raiul ii va fi salas." (Surat An Naziat: 40-41)

"Iar pe aceia care lupta pentru Noi ii vom calauzi Noi pe caile Noastre, caci Allah este cu cei credinciosi care fac bine." (Surat al Ankebut:69)

Companionii, inaintasii musulmani si oamenii piosi ai comunitatii au persistat sa se auto-controleze in mod neintrerupt. In explicatia pe care o da versetului: "Si nu! Jur pe sufletul care singur se invinuieste!" Hasan al Basry, spune: "In mod continuu credinciosul trebuie sa isi controleze si sa isi examineze sufletul spunand: "

La fel, Sufyan As-Seuri a spus: "Niciodata nu am fost supus unui test mai greu decat acela de a imi auto-controla sufletul. Uneori am reusit, alteori nu."

Abu Abbas al Musali obisnuia sa isi controleze sufletul spunand: "(...) Te vad ratacind intre Rai si Iad. Nu ti-ar fi rusine!"

Odata, Omar ibn Abd-ul Aziz (Allah sa fie multumit de el!) a fost intrebat: "Cand ar trebui sa vorbesc?" 'Omar a raspuns: "Atunci cand ai vrea sa pastrezi tacere." Apoi omul a intrebat: "Si cand ar trebui sa tac?" 'Omar a raspuns: "Cand ai vrea sa vorbesti."

Malik ibn Dinar obisnuia sa spuna atunci cand trecea printr-o piata si cand vedea ceva delicios ce ii placea: "O, suflet al meu! Fii rabdator! Jur pe Allah ca doar de dragul de a te onora pe tine in Viata de Apoi, ma abtin sa iau acest fel de mancare."

Un alt om pios obisnuia sa reproseze sufletului sau astfel: "Faptele mele bune sunt precum un miraj, inima mea este lipsita de constiinta, iar numarul pacatelor mele este precum numarul firelor de praf si nisip. Si apoi tu mai speri la hurii in Rai? Departe, foarte departe de tine acestea! Esti ca un beat fara sa fi baut."

Un alt om pios a spus: "Sufletul va fi stapanul tau daca tu ii faci placerile, iar daca il controlezi va fi ca un servitor al tau."

Un om pios a spus ca "Remediul sufletului nostru consta in urmatoarele cinci:
-recitarea Coranului cu o inima constienta;
-infometarea;
-oferirea de rugaciuni de noapte;
-invocarea lui Allah in ultima treime din noapte;
-compania oamenilor drepti si buni."