Generozitatea - M. Ghazali

Generozitatea – trăsătură esenţială a comportamentului unui musulman

Islamul este religia a cărei temelie s-a înălţat pe milostenie, generozitate şi filantropie. Obtuzitatea, lăcomia şi zgârcenia sunt trăsături negative ce-i clatină edificiul. De aceea, islamul doreşte ca adepţii săi să fie generoşi şi milostivi. Ei au fost îndrumaţi să-i trateze ce ceilalţi cu bunătate, să facă fapte bune, să-şi ajute vecinii şi să săvârşească toate celelalte lucruri virtuoase. Adepţii islamului au fost atenţionaţi să-şi facă din traiul cinstit o politică performantă:

„Cei care dăruiesc din bunurile lor [milostenie] noaptea şi ziua, în taină şi făţiş, au răsplata lor de la Domnul lor şi ei nu au a se teme şi nici nu vor fi mâhniţi.”

[Coran 2:274]

Este responsabilitatea fiecărui musulman ca atunci când îşi împlineşte cerinţele, să acţioneze în mod echilibrat şi să nu-şi cheltuie toată averea doar pentru nevoile lui personale, ci este de datoria lui să-i facă părtaşi şi pe alţii la binecuvântările pe care Allah le-a revărsat asupra lui şi să aloce o parte din averea sa pentru ajutorarea şi sprijinirea persoanelor sărace şi nevoiaşe.

Trimisul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „O, fiu al lui Adam! Cheltuieşte-ţi averea, este mai bine pentru tine. Şi nu aduna cu avariţie, pentru că acest lucru este rău pentru tine. Averea potrivită nevoilor nu este de condamnat. Cheltuieşte mai întât pentru familia ta şi pentru cei ce depind de tine, căci o mână întinsă este mai bună decât una lăsată în jos.” (consemnat de Muslim)

Coranul a făcut o trimitere clară la acest subiect când a poruncit musulmanilor să cheltuie pentru rudele lor şi pentru cei nevoiaşi şi a împiedicat irosirea averii. Un cheltuitor îşi iroseşte averea şi se complace în prostie. El îşi cheltuie banii pentru plăcerile lui personale şi atunci ce-i mai rămâne pentru a plăti drepturile celorlalţi şi a acorda ajutorul necesar celor nevoiaşi?

Allah a poruncit:

„Şi dă-i celui care ţi-e rudă ceea ce i se cuvine, ca şi sărmanului şi călătorului de pe drum [aflat la nevoie], însă nu risipi peste măsură, / Căci risipitorii sunt fraţii şeitanilor, iar Şeitan este nerecunoscător Domnului Său!”.

[Coran 17:26, 27]

Şi după aceea, musulmanii sunt îndemnaţi să ţină cont de sentimentele nevoiaşilor şi ale celor ce duc lipsă şi să nu le rănească sentimentele. Dacă nu este nimic care să le poată fi oferit, să fie refuzaţi cu blândeţe şi cu cuviinţă:

„Şi dacă te întorci de la ei, căutând îndurare la Domnul tău, în care tu nădăjduieşti, spune-le lor o vorbă prietenoasă!”

Islamul îi îndeamnă pe musulmani să cheltuiască pentru cauza lui Allah şi pentru milostenie şi această chemare este binecunoscută. La fel de limpede este şi războiul pe care Islamul l-a declarat împotriva zgârceniei, lăcomiei şi obtuzităţii.

Într-o relatare Profetul Muhammed (s.a.s.) spune: „Cel ce face milostenii se află aproape de Allah şi de oameni, aproape de Paradis şi departe de Iad. Un zgârcit însă este departe de Allah şi de oameni, departe de Paradis şi aproape de Iad. Cel lipsit de învăţătură, care face însă milostenii, este mai plăcut lui Allah decât un credincios zgârcit.” (consemnat de Tirmizi)

Nu există nici un sistem în lumea aceasta şi nu există nici o şansă să apară acel sistem în care toată lumea să fie nepăsătoare şi să nu simtă nevoia relaţiilor reciproce. Atâta vreme cât forţa şi slăbiciunea, bogăţia şi sărăcia coexistă în societatea omenească, pentru instaurarea păcii şi liniştitii, pentru asigurarea succesului şi securităţii în soceitate, este necesar ca cel puternic să fie blând cu cel slab şi cel bogat să-i ajute pe săraci şi nevoiaşi cu daruri şi donaţii.

Dacă oamenii agonisesc averi datorită străduinţei şi calităţii lor, atunci unii oameni agonisesc o mulţime de bogăţii, iar alţii obţin doar strictul necesar. Şi acest lucru nu poate fi contestat. Întrebarea referitoare la nenorocire şi nerecunoştinţă se naşte atunci când aceşti oameni trăiesc o viaţă întreagă izolaţi de societate, când sunt preocupaţi sa-şi satisfacă nevoile personale şi să-şi îndeplinească propriile plăceri şi pofte, în vreme ce Allah a menit ca oamenii să trăiască împreună şi a declarat că nu diferenţele de stare materială, ci tocmai această convieţuire a lor, reprezintă o încercare serioasă pentru ei. Aceasta este o încercare a credinţei lor şi o şansă de a-i dovedi meritele.

„Şi Noi v-am făcut pe unii dintre voi încercare pentru alţii, [ca să vedem] dacă veţi fi statornici. Iar Domnul tău este Cel care Vede.”

[Coran 25:20]

O comunitate poate avea succes în acest domeniu al vieţii doar dacă relaţia dintre indivizi este puternică şi fermă. Nici un individ al societăţii nu trebuie să fie atât de sărac încât să înfrunte o viaţă de lipsuri şi nici un bogătaş al societăţii nu trebuie să fie atât de lacom încât s-şi cheltuie averea doar pentru plăcerile şi poftele personale.

Pentru a atinge aceste înalte obiective, Islamul a emis legi foarte dure. Inimile oamenilor au fost pregătite să se dedea la fapte bune şi virtuoase şi ei au fost îndemnaţi să lucreze cu alţii, să se ajute recioproc şi să acţioneze cu credinţă. Ei au fost lămuriţi că de avantajul de a cheltui în cauza lui Allah nu se bucură doar persoanele sărace şi nevoiaşe, ci şi cei care fac milostenii şi dobândesc bogăţii nepreţuite de pace şi împlinire. Sufletele lor sunt apărate de cutremurele ranchiunii şi geloziei şi salvate de consecinţele negative ale egoismului şi obtuzităţii.

„Iată că voi sunteţi chemaţi să cheltuiţi pe calea lui Allah. Şi unii dintre voi sunt zgârciţi, iar acela care este zgârcit este zgârcit numai în paguba lui însuşi. Allah este de ajuns pentru Sine, iar voi sunteţi săraci.”

[Coran 47:38]