Abdullah ibn Omar (Allah sa fie multumit de amandoi!)

ABDULLAH BIN OMAR

(Allah să fie mulțumit de ambii!)

A fost un mare și venerabil companion, unul dintre cei mai informați și mai virtuoși dintre oameni, unul dintre cei mai buni companioni în a urma exemplul Trimisului (s.a.s.). El nu a schimbat sau înlocuit nimic după ce Trimisul lui Allah (s.a.s.) a murit; de fapt, el a spus: „Am făcut un jurământ de supunere Trimisului lui Allah (s.a.s.) și nici nu l-am încălcat, nici nu am modificat ceva până azi.”

și în ciuda faptului că provenea dintr-una din cele mai nobile familii, ceea ce l-a ridicat până la acest nivel înalt nu a fost descendența sa; ceea ce l-a ridicat au fost faptele bune, sârguința sa, strădania sa și sinceritatea sa față de chemarea lui Allah.

El l-a iubit pe Trimisul lui Allah (s.a.s.) și atunci Allah i-a sortit ca oamenii să-l iubească. El a pus religia mai presus de oricare dintre țelurile lumești trecătoare și Allah l-a ridicat la un statut înalt și a sortit pentru el o amintire demnă de laudă, până în Ziua Recompensei.

Cine este el?

El este Abdullah bin Umar bin Al-Khattab, mama sa a fost Zeineb bin Maz’un și unchiul său din partea mamei a fost marele și venerabilul companion Osman bin Maz’un (r.a.).

Tatăl lui a fost marele și venerabilul companion și unul dintre Califii Bine Îndrumați; a fost un exemplu strălucitor al corectitudinii și susținător înfocat al adevărului; a avut un rang înalt și calități excepționale, așa cum le-au transmis cărțile despre Siyrah și cărțile scrise despre el.

Trimisul lui Allah (s.a.s.) a spus despre el: „Dacă ar fi fost să fie un Profet după mine, ar fi fost Umar bin Al-Khattab.”[1]

Este relatat de A’işah (r.a.) că Profetul a spus: „Văd diavoli printre jinni și oameni fugind de Umar.”[2]

Și Ibn Asakir a relatat de la A’işah (r.a.) că profetul (s.a.s.) a spus: „Cu adevărat, Satana se teme de tine, Umar.”

Trimisul lui Allah (s.a.s.) cunoaștea tăria personalității sale, aderarea sa la adevăr și statutul său în Mekka, și din aceste motive, el l-a rugat pe Allah, spunând: „O, Allah! Întărește Islamul cu Umar bin Al-Khattab sau cu Umar bin Hisham.” Umar bin Al-Khattab (r.a.) a fost singurul care nu a emigrat la Medina în secret; în schimb, a pornit în emigrare fățiș, prin fața ochilor necredincioșilor quraișiți.

Ibn Asakir a spus: „Nu știu pe nimeni care să nu emigreze în secret, în afară de Umar.” Și-a tras sabia, și-a aruncat arcul peste umăr, trăgându-și săgețile din tolba sa și a spus: „Oricine vrea să-și vadă mama îndoliată pentru el, să vină să mă întâlnească dincolo de munți.”

Umar bin Al-Khattab (r.a.) a avut păreri confirmate de Coran în mai multe ocazii și Statul Islamic s-a extins foarte mult sub conducerea sa.

Fiul lui, Abdullah, a fost născut în al treilea an care a urmat începutului misiunii Profetului (s.a.s.).

Acceptarea Islamului

Abdullah bin Umar (r.a.) era copil când Trimisul lui Allah (s.a.s.) a respectat porunca de a propovădui adevărul, iar tatăl lui a stăruit cu îndârjire să se opună noii chemări și să comploteze împotriva sa, blocându-l cu tot ce putea; el a fost un om puternic și curajos. Atitudinea sa a fost una tipică pentru un lider quraișit, care se temea că noua religia îi va face să-și piardă poziția socială, pentru că prevedea egalitatea dintre oameni, astfel încât să nu mai existe nici stăpâni, nici sclavi. Era dintr-o familie nobilă și se bucura de o poziție specială în ochii liderilor quraișiți, atât de bună, încât ei obișnuiau să-l numească emisar între ei și inamic în timp de război, când aveau loc negocieri. Iar în timp de pace, ei îl numeau reprezentantul lor pentru a-i lăuda în numele lor, dacă triburile se lăudau cu descendența lor, cu gloria lor, cu bătăliile și victoriile lor, pentru că era bun la așa ceva și transmitea mesajul în cea mai bună manieră.

Iar când păgânii au observat că apelul la adevăr se răspândea rapid, că numărul musulmanilor era în creștere în fiecare zi și că noua religie câștiga efective și putere, au ajuns la concluzia că nimic nu ar putea opri-o, decât uciderea lui Muhammed (s.a.s.), și astfel, Umar bin Al-Khattab a fost ales să ducă la bun sfârșit această sarcină; el și-a luat sabia și a pornit, cu intenția de a ajunge la casa Trimisului lui Allah (s.a.s.), dar pe drum s-a întâlnit cu on om care i-a spus: „Unde te duci, fiu al lui Al-Khattab?” Umar i-a răspuns: „Mă duc la Muhammed să-l ucid.” Apoi omul a spus? „Crezi că Banu Hashim și Banu Zuhrah[3] îţi vor mai permite să umbli pe acest pământ (dacă îl ucizi)? Este mai bine să începi cu propria ta familie; du-te la sora ta și la soțul ei, pentru că ei și-au abandonat religia strămoșilor lor și l-au urmat pe Muhammed.”

Auzind aceasta, Umar s-a umplut de ură și s-a dus direct la casa Fatimei (sora lui), aproape ieșindu-i scântei din ochi și când a ajuns, a bătut la ușă, iar sora lui a răspuns: „Cine este?” El a spus: „Umar.” El a intrat și a întrebat: „Este adevărat că v-ați lepădat de credință?” vărul lui l-a întrebat: „Ce ai spune dacă noi am urma adevărul?” Auzind aceasta, Umar s-a înfuriat și a început să-și bată vărul cu toată puterea; Fatimah a încercat să-l apere și el a lovit-o și i-a spart capul, iar ea a spus: „Mă lovești pentru că cred în Allah Unicul și mărturisesc că nimic nu merită adorat decât Allah și că Muhammed este Trimisul lui Allah?” Umar s-a așezat, întristat de rana pe care i-a făcut-o surorii lui, pe care o iubea foarte mult, apoi s-a gândit puțin și a spus: „Unde este manuscrisul pe care îl citeați amândoi?” Atunci Fatimah i l-a dat. Îl ascunsese când a intrat. În el era Surah Ta-Ha și când a citit-o, expresia feței sale s-a schimbat și semne ale uimirii și impresionării sale au apărut, datorită vorbelor de care nu auzise niciodată. Chipul său a spus: „Pe Allah, acestea nu sunt Vorbele unei ființe umane.” S-a gândit pentru o vreme, apoi a întrebat: „Unde îl pot găsi pe Muhammed?” Ei au răspuns: „Este mai jos de As-Safa.” Când a ajuns la locul acela, l-a găsit pe Hamzah și un număr de alți companioni (r.a.) la ușă, iar Hamzah a spus: „Acesta este Umar; dacă Allah îi vrea binele, îl va îndruma spre Islam, dar dacă a venit cu un alt scop, ne este foarte ușor să-l ucidem.”

Umar a ajuns apoi în fața Trimisului lui Allah (s.a.s.) și a rostit Shahadatan[4]. Companionii și-au ridicat vocile, slăvindu-L pe Allah. Dar când unii dintre companioni l-au sfătuit să țină în secret convertirea lui la Islam, el a spus: „Pe Allah, îmi voi face public Islamul, așa cum mi-am făcut publică și necredința.” Ibn Umar a spus că atunci când Umar bin Al-Khattab a îmbrățișat Islamul, el a întrebat: „Care dintre oamenii din Mekka este mai bun în a răspândi veștile?” Ei au spus: „Gemil bin Ma’mar Al-Jamhi.” Atunci Umar a ieșit și eu l-am urmat și eram un băiat tânăr care a înțeles tot ce s-a spus, când a venit la el și a spus: „O, Gemil! Știi că am îmbrățișat Islamul?” Pe Allah, el nu i-a răspuns la aceste vorbe, dar a rămas în picioare și a fugit afară, iar Umar l-a urmărit, până când a ajuns în fața ușii moscheii, unde a strigat: „O, popor quraișit! Umar s-a lepădat de credință!” El a spus: „Voi ați mințit, dar eu am îmbrățișat Islamul.”[5]

Ibn Umar a fost un suflet bun, care încă era în starea naturală (Fitrah) în care Allah l-a creat și astfel că era gata să primească noua religie. A auzit despre Muhammed (s.a.s.), despre veridicitatea mesajului lui și despre încrederea care i se acorda, iar sufletul său fusese plin de întrebări despre personalitatea lui Muhammed (s.a.s.), de care nimeni nu vorbea decât lucruri bune, astfel că atunci când tatăl său a îmbrățișat Islamul și a anunțat convertirea sa, fiul lui cel mic a simțit cum o piatră, care îl împiedica să-și proclame convertirea la Islam, fusese îndepărtată; el a îmbrățișat Islamul la o vârstă fragedă și a devenit un bun musulman, Allah să fie mulțumit de el și să-l mulțumească.

Dragostea sa pentru Trimis (s.a.s.) și supunerea față de el

Ibn Umar (r.a.) a fost unul dintre cei mai buni companioni în a urma exemplul Trimisului lui Allah (s.a.s.). și dragostea adevărată l-a făcut să urmeze exemplul celui iubit, pentru că Allah Preaînaltul i-a spus lui Muhammed (s.a.s.):

„Spune: ʺ[O, Profetule] Dacă Îl iubiți pe Allah, urmați-mă și Allah vă va iubi și vă va ierta păcatele voastre! Allah este Iertător, Îndurător [Al-Ghafur, Ar-Rahim]!ʺ” [6]

Ibn Umar a înțeles adevăratul sens al acestor cuvinte și dragostea sa pentru Trimisul lui Allah (s.a.s.) a fost transformată în supunere absolută. Obișnuia să facă ceea ce Trimisul lui Allah (s.a.s.) făcea și îndeplinea orice poruncă îi dădea și se abținea de la orice interzicea el. Într-adevăr, el a urmat pașii Trimisului lui Allah (s.a.s.), se ducea oriunde se ducea el, stătea oriunde stătea el și propovăduia orice propovăduia el. Dacă Trimisul lui Allah (s.a.s.) se așeza sub un copac, atunci Ibn Umar trebuia să se așeze și el, la fel cum s-a așezat Muhammed (s.a.s.).

Este relatat de Nafi că Ibn Umar (r.a.) obișnuia să urmeze pașii Trimisului lui Allah (s.a.s.) și să se roage în orice loc s-a rugat el, într-o asemenea măsură, încât dacă Profetul (s.a.s.) se așeza sub un copac, Ibn Umar obișnuia să se îngrijească de acel copac, udându-i rădăcinile, ca să nu se usuce. Nu numai că se așeza sub copacul sub care s-a așezat Trimisul lui Allah (s.a.s.), ci îl uda ca sa nu moară, iar acea binecuvântare a imitării Trimisului (s.a.s.) să nu se piardă. Acesta este un exemplu rar al dragostei adevărate; și nu există nici o semnificație pentru dragostea care nu se transpune în imitația obiectului iubirii cuiva. Și Ibn Umar, datorită marii griji de a-l imita pe Trimisul lui Allah (s.a.s.), a pus în aplicare ceea ce a spus, chiar dacă doar a exprimat o dorință pentru ceva și nu a poruncit ceva în mod explicit; și ar fi făcut așa toată viața sa, chiar dacă Trimisul lui Allah (s.a.s.) i-a poruncit acest lucru doar o singură dată.

Hafi a relatat de la Ibn Umar (r.a.) că Trimisul lui Allah (s.a.s.) a spus: „Să lăsăm ușa aceasta pentru femei”. Nafi a spus: „După aceea, Umar nu a mai intrat niciodată pe acea ușă, până în ziua în care a murit.”[7]

Ceilalți companioni au observat că Ibn Umar imită comportamentul Trimisului lui Allah (s.a.s.), inclusiv A’işah (r.a.), care a spus: „Nimeni nu a urmat pașii Profetului atât de amănunțit precum Ibn Umar.”[8]

Datorită marilor suferințe îndurate în timp ce urma comportamentul Trimisului lui Allah (s.a.s.), el s-a dus într-un loc pe lângă care Trimisul lui Allah (s.a.s.) a trecut și în care a tras căpăstrul cămilei, fără intenție, făcând-o să se răsucească o dată sau de două ori, iar el s-a întors cu cămila sa în același loc în care se întorsese cămila Trimisului lui Allah (s.a.s.), în speranța de a-i reconstitui pașii.

Permanenta sa adeziune la jurământ

Ibn Umar (r.a.) a continuat să-și demonstreze dragostea pentru Profet (s.a.s.) și după moartea lui și ori de câte ori era pomenit, ochii lui se umpleau de lacrimi; Asim bin Muhammed Al-Amri a relatat de la tatăl său, că el a spus: „De câte ori l-am auzit pe Ibn Umar pomenindu-l pe Profet, el lăcrima.”[9]

Era foarte atent să nu-l citeze greșit pe Trimisul lui Allah (s.a.s.) sau să nu cumva să adauge sau să omită vreo spusă.

Abu Ja’far Al-Baqir a spus: „Când auzea o vorbă a Trimisului lui Allah (s.a.s.), nu adăuga nimic la ea, nici nu omitea ceva din ea și nu mai era nimeni ca el în această privință.”

Nu a făcut schimbări după moartea Trimisului lui Allah (s.a.s.), astfel încât unul dintre contemporanii săi a spus în ruga sa: „O, Allah! Ține-l pe Abdullah bin Umar în viață atâta timp cât voi trăi, astfel încât să pot să-l urmez, pentru că nu știu pe nimeni altcineva care să adere atât de profund la ceea ce Trimisul lui Allah (s.a.s.) și companionii săi au urmat.”

și A’işah (r.a.) a spus: „Nu am văzut pe nimeni să adere mai profund la Sunnah Profetului (s.a.s.) și a companionilor săi decât Ibn Umar.” și a continuat să-și îndeplinească obligațiile și să-l imite pe Profet (s.a.s.), până în ziua în care a plecat din această locuință temporară. De aceea Ibn Al-Musayyab a spus: „În ziua în care a murit (profetul – s.a.s.), Ibn Umar a fost unul dintre cei mai buni care au rămas.”

A refuzat să accepte funcția de judecător

Califul Osman (r.a.) i-a poruncit lui Abdullah bin Umar (r.a.) să preia funcția de judecător, spunând: „Judecă între oameni.” Dar Ibn Umar (r.a.) a spus: „Nu voi judeca între două persoane, nici nu voi conduce două persoane în rugăciune.” Osman a spus: „Nu mi te supui?” El a spus: „Nu, dar am fost anunțat că judecătorii sunt de trei feluri: un om care judecă cu ignoranță, și el va fi în Foc, un om care împarte nedrept și după bunul său plac și el va fi în Foc și un om care își exercită raționamentul juridic (Ijtihad) și este drept, nu are nici o răsplată și nu-l apasă nici o greutate.” Osman i-a răspuns: „Tatăl tău obișnuia să judece.” El a spus: „Tatăl meu obișnuia să judece și când nu era sigur de ceva, îl întreba pe Profet (s.a.s.); și când profetul nu era sigur de ceva, îl întreba pe Gavril, dar eu nu am pe nimeni pe cine să întreb. Nu l-ai auzit pe Profet (s.a.s.) spunând să oricine caută refugiu la Allah, a căutat un refugiu potrivit?”. Osman a spus: „Da.” Abdullah bin Umar a spus: „Atunci caut adăpost la Allah de tine, ca să nu mă numești judecător.” Atunci Osman (r.a.) l-a iertat, dat a spus: „Să nu spui nimănui despre acest lucru.”[10]


A refuzat de asemenea orice funcție de conducere

Așa cum a refuzat să accepte funcția de judecător datorită temerilor legate de religie, a refuzat de asemenea să accepte orice funcție de conducere, temându-se că ar putea să fie sedus de viața acestei lumi sau să judece nedrept.

Este relatat de către Umar bin Nafi, de la tatăl său, de la Ibn Umar, că a spus: „Ali a trimis după mine și a spus: ʺO, Abu Abdur-Rahman! Tu ești un om de care ascultă poporul Aş-Şam, așa că du-te acolo, pentru că te-am numit guvernator peste ei.ʺ Dar eu am spus: ʺLasă-mă să îți reamintesc prin Allah de legătura mea de rudenie cu Trimisul lui Allah (s.a.s.) și de conviețuirea mea strânsă cu el și astfel, mă vei ierta?ʺ El a refuzat să mă ierte și atunci am adus-o pe Hafsah să insiste în numele meu, dar el a refuzat. Şi atunci am plecat noaptea spre Mekka.”[11] Și a fost auzit spunând, în timp ce se prosterna: „Tu știi, Stăpânul meu, că nimic nu mă împiedică să concurez cu quraișiții pentru viața din această lume, cu excepția fricii față de Tine.”[12]

Ascetismul său

El a fost extrem de sobru în ceea ce privește viața din această lume; am văzut cum a refuzat numirea ca administrator și ca judecător. Și nu a fost mulțumit de averea sa, până nu și-o cheltuia în scop caritabil. Și uneori se spune că treceau câteva luni fără ca el să mănânce carne.

Este relatat de către Geabir (r.a.) că a spus: „Nu am văzut sau observat pe cineva care să nu fie influențat de viața acestei luni sau să încline spre ea, cu excepția lui Abdullah bin Umar.”

Odată, sclavul lui Abdullah bin Umar (r.a.) a sosit din Iraq și a venit să-l salute și a spus: „Ți-am adus un dar.” Ibn Umar (r.a.) a întrebat „Și ce este?” El a răspuns: „Jawariş.” El a întrebat: „Și ce este Jawariş?” El a spus: „Ajută la digerarea mâncării.” Ibn Umar (r.a.) a spus: „Nu mi-am umplut stomacul cu mâncare de 40 de ani, atunci ce să fac cu el?”

Unul dintre cei care îl iubeau, a cărui nume era Qaza’ah, a spus: „Am observat că Ibn Umar purta veșminte aspre și i-am spus: ʺO, Abu Abdur-Rahman! Ți-am adus un veșmânt moale, care a fost făcut în Khurasan și mi-ar face plăcere să îl porți, pentru că într-adevăr, veșmintele pe care le porți sunt aspre.ʺ El a spus: ʺArată-mi-o, ca să o pot examina.ʺ Și el a pipăit-o și a spus: ʺAceasta este mătase?ʺ Eu am răspuns: ʺNu, este bumbac.ʺ El a spus: ʺ Mi-e teamă să o port; mi-e teamă că voi deveni arogant și mândru și Allah nu-i iubește pe cei mândrii și lăudăroși.ʺ”[13]

S-a spus de asemenea că valoarea tuturor mobilelor din casa sa nu depășea 100 de dirhami. El a înțeles viața acestei lumi și a respins-o și a înțeles viața din Lumea de Apoi și s-a străduit s-o câștige.

Obișnuia să spună: „Ce am să fac cu viața din această lume? Relația mea cu ea nu este decât ca cea a unui om care caută umbra unui copac, apoi pleacă și merge mai departe.”

Frica sa de Allah

Ibn Umar (r.a.) s-a temut foarte mult de Allah Preaînaltul și toate gesturile sale confirmă că: nu începea nimic decât dacă era pentru Allah și nu refuza nimic datorită fricii de Allah. Fie că dădea sau accepta, era de dragul lui Allah. Vorba sa sau tăcerea sa era de dragul lui Allah. Când îi plăcea ceva, o făcea de dragul lui Allah și când nu-i plăcea ceva, o făcea de dragul lui Allah. Se abținea de la multe lucruri permise datorită fricii de a nu comite ceea ce este interzis.

El se ruga lui Allah deseori și plângea mult

Este relatat de Abdullah bin Ubeidullah bin Umar, de la tatăl său, că el a recitat: „Și cum le va fi [celor nedrepți] când vom aduce din fiecare comunitate un martor”[14] până la sfârșitul versetului și Ibn Umar (r.a.) a început să plângă, până ce barba sa i s-a udat de lacrimi.

Şi nu l-ar fi menționat pe Trimisul lui Allah (s.a.s.) fără să plângă. Este relatat de Nafi că atunci când Ibn Umar (r.a.) a recitat: „Oare nu a sosit vremea pentru aceia care cred, ca inimile lor să fie smerite la pomenirea la Allah și înaintea Adevărului care a fost trimis și ca ei să nu fie ca aceia cărora li s-a dăruit Cartea mai înainte și li s-a lăsat lor timp îndelung, însă inimile lor au rămas împietrite și mulți dintre ei sunt nelegiuiți? ”[15], a plâns până când a fost copleșit. [16]

Obișnuia să se abțină de la a vorbi de rău

Obișnuia să se abțină de la a vorbi de rău și acest lucru este obligatoriu pentru musulmani. Trimisul lui Allah (s.a.s.) a spus: „Dreptcredinciosul nici nu înjură, nici nu blestemă, nici nu vorbește peste măsură, nici nu rostește obscenități.”[17] Iar Ibn Umar (r.a.), un discipol al Trimisului lui Allah (s.a.s.), a fost cel mai atent în a implementa ceea ce învățătorul său i-a poruncit să facă. Este relatat de către Salim: „Ibn Umar nu a insultat niciodată un sclav, cu o singură excepție, o singură dată, după care l-a eliberat.”[18]

Într-adevăr, atât de atent era Ibn Umar (r.a.) cu limbajul său, încât nu răspundea nici măcar unuia care îl insulta. Este relatat de Zeid bin Aslam că un bărbat a început să-l insulte pe Ibn Umar, dar el a rămas tăcut. Apoi, când a ajuns la ușa casei sale, s-a întors și a spus: „Eu și fratele meu Asim nu insultăm pe nimeni.”

Blândețea și generozitatea sa

Ibn Umar (r.a.) a fost blând și generos, nu refuza nici un solicitant și dădea milostenie ca cineva care nu se temea de sărăcie, căutând astfel răsplata care este cu Allah, pentru că a preferat viața din Lumea de Apoi în locul celei din această lume. Nu dădea decât ceea ce avea mai bun, pentru că Allah este Bun și El acceptă numai ceea ce este bun. Nafi a spus: „Orice din bunurile lui Ibn Umar, care îi fac plăcere, el le dăruia. Odată, când călătorea pe cămila sa, a început să o admire și a spus: ʺIkh! Ikh!ʺ[19] Și a făcut-o să îngenuncheze. Apoi a spus: ʺO, Nafi! Scoate-i șaua și leag-o.ʺ” Și a dus-o printre cămilele sale.

Abdullah bin Gea’fer i-a dat lui Ibn Umar 10.000 de dirhami pentru sclavul său, Nafi și a venit la Safiyyah, soția sa, și a anunțat-o despre asta. Ea a spus: „Ce mai aștepți?” El a spus: „de ce nu ceva mai bun decât asta? El este liber de dragul lui Allah.” Da, cu adevărat că ceea ce este cu Allah este mai măreț și mai durabil decât 10.000 de dirhami.

și Ayub bin Wa’il a spus: „Abdullah a venit cu 10.000 de dirhami și i-a distribuit, apoi a căutat hrană pentru cămila sa, rămânând dator cu un dirham.”[20]

Ibn Umar (r.a.) nu mânca decât dacă erau săraci și nevoiași să stea cu el la masă și să mănânce cu el.

Nafi a spus: „Înainte să moară, Ibn Umar a eliberat o mie de sclavi sau mai mulți.”[21]

Pietatea sa

Ibn Umar (r.a.) obișnuia să-l venereze pe Allah foarte mult și era cu frică de Allah; adesea, stătea noaptea în rugăciune și postea mult și a îndeplinit Hajj de multe ori, și-a amintit des de Allah. Din aceste motive, Ibn Al-Musayyab a spus: „Dacă ar fi să depun mărturie despre cineva că a fost unul dintre oamenii Paradisului, acesta ar fi Ibn Umar.”

I s-a spus lui Nafi: „Ce obișnuia să facă Ibn Umar în casa sa?” El a răspuns: „Tu nu poți face la fel; obișnuia să facă abluțiune pentru fiecare rugăciune și să citească Coranul între abluțiune și rugăciune.”[22]

Ibn Umar (r.a.) nu obișnuia să postească atunci când călătorea, dar obișnuia să postească des acasă. Noaptea dormea ca o pasăre; dormea o vreme, apoi se trezea și se ruga, apoi iar dormea și iar se trezea și se ruga, și făcea astfel de patru sau de cinci ori pe noapte.

Ibn Umar (r.a.) se ducea la târg chiar dacă nu vroia să cumpere sau să vândă și îi saluta pe toți cei pe care îi întâlnea. Când a fost întrebat despre acest lucru, el a spus: „Ies doar pentru a saluta oamenii cu salutul de pace.”

Ibn Umar (r.a.) își controla dorințele și se abținea de la a fi neatent față de Allah, pentru că vroia să-I facă pe plac, chiar și atunci când a fost foarte tânăr; de aceea, Abdullah bin Mes’ud (r.a.) a spus: „Ne-ai văzut adunându-ne în număr mare și nu există nici un tânăr printre noi care să fie mai rezervat decât Abdullah bin Umar.”

Lupta sa

De la o vârstă fragedă, Abdullah bin Umar (r.a.) a foarte interesat să lupte cu dușmanul lui Allah, pentru că a înțeles, în ciuda tinereții sale, că acesta este cea mai înaltă culme a Islamului și a înțeles statutul înalt acordat de Allah celor care se străduiesc pentru Cauza Sa și celor care sunt martirizați. Din acest motiv, a pornit să lupte deși nu era încă la o vârsta matură.

În Bătălia de Bedr, când musulmanii au pornit să lupte împotriva necredincioșilor, Ibn Umar (r.a.) s-a dus cu ei, datorită dorinței sale arzătoare de a fi luptător în armata lui Muhammed (s.a.s.). cu toate acestea, Trimisul lui Allah (s.a.s.) l-a trimis înapoi din cauza vârstei lui fragede, nu mai mult de 10 ani la vremea aceea.

Iar când a venit momentul Bătăliei de la Uhud, a pornit din nou cu dorința de a lupta, dar și de această dată a fost trimis înapoi de Trimisul lui Allah (s.a.s.), tot din cauza vârstei, împreună cu alți tineri care nu ajunseseră încă la vârsta pubertății. [23]

Abdullah (r.a.) a început să caute nerăbdător o posibilitate de a se duce la luptă și era nerăbdător pentru momentul în care urma să guste dulceața străduinței pentru Cauza lui Allah.

Dar când a sosit momentul Bătăliei de la Tranșee, el s-a oferit voluntar în fața Trimisului lui Allah (s.a.s.) și se temea că îl va respinge, așa cum a făcut în celelalte două ocazii, pentru că era încă tânăr la vremea aceea, avea doar 14 ani. Cu toate acestea, de data aceasta, Trimisul lui Allah (s.a.s.) i-a permis să lupte și Abdullah (r.a.) a fost încântat, pentru că acum avea dreptul că participe în luptă împotriva dușmanilor lui Allah și să apere adevărata religie.

Lui Abdullah (r.a.) îi plăcea să participe la război pentru Cauza lui Allah și nu a încetat să participe nici după moartea Trimisului lui Allah (s.a.s.). A fost unul dintre soldații lui Abu Bekr As-Siddiq (r.a.) în luptele împotriva celor care și-au negat religia, atunci când triburile s-au răzvrătit împotriva lui, imediat după moartea Profetului (s.a.s.). El a luptat alături de ceilalți războinici, până când situația a fost stabilizată și rebeliunea a fost înăbușită.

Ibn Umar (r.a.) a participat de asemenea în lupte în timpul Califatului lui Umar bin Al-Khattab (r.a.). Și în timpul Califatului lui Osman bin Affan (r.a.) a participat la cucerirea Nordului Africii și a fost martor la cucerirea Nahawand, sub comanda lui An-Nu’man bin Muqarrin.

Apoi, în timpul domniei lui Mu’awiyah bin Abi Sufyan (r.a.), a plecat cu armata trimisă de acesta, sub conducerea fiului său, Yezid, să se unească cu armata lui Sufyan bin Awf (r.a.), care se dusese să lupte împotriva Constantinopolului.

Și ori de câte ori Ibn Umar (r.a.) se întorcea dintr-o bătălie, era întotdeauna pregătit pentru următoarea, pentru Cauza lui Allah.

Cunoașterea și înțelegerea jurisprudenței islamice

Ibn Umar (r.a.) a fost un învățat cu o cunoaștere vastă a jurisprudenței islamice și și-a petrecut viața prin a o înțelege și a o memora. Malik a spus: „Ibn Umar (r.a.) a trăit încă 60 de ani după moartea Trimisului lui Allah (s.a.s.), dând verdicte de jurisprudenţă oamenilor, în timpul pelerinajului și în alte ocazii.” Și tot Malik a mai spus: „Ibn Umar a fost unul dintre Imamii musulmanilor.”[24]

Oamenii se linișteau cu verdictele sale, pentru că era foarte strict în a urma ceea ce Trimisul lui Allah (s.a.s.) spusese și atunci când dădea verdicte, se referea întotdeauna la Cartea lui Allah Preaslăvitul, Preaînaltul și dacă nu găsea ceea ce vroia, atunci se referea la Sunnah Profetului (s.a.s.); și dacă nici aici nu găsea ceea ce căuta, se referea la raționamentele juridice ale companionilor (r.a.) și le urma, dacă erau în unanimitate de acord. Iar dacă acestea erau diferite, atunci alegea dintre opiniile lor ceea ce i se părea lui corect.

Un exemplu despre o problemă în care părerile companionilor erau diferite și în care Ibn Umar (r.a.) și-a exercitat raționamentul juridic poate fi găsită în relatarea lui Amr bin Şu’aib, în care se menționează că un hoț a spart un magazin aparținând lui Ibn Wada’ah și a fost găsit acolo, luând lucrurile, dar nu părăsise magazinul. Atunci Ibn Az-Zubeir (r.a.) a venit și a poruncit să fie biciuit și să i se taie mâna. Ibn Umar (r.a.) a trecut pe acolo și a întrebat ce se întâmplase; a fost informat despre întâmplare, s-a dus la Az-Zubeir (r.a.) și i-a spus: „Ai poruncit ca mâna lui să fie tăiată?” El a răspuns: „Da.” Ibn Umar (r.a.) a spus: „Nu poate fi considerat hoț până nu pleacă din casă cu bunurile furate.”

Obișnuia să acorde o importantă aparte spuselor companionilor mai în vârstă, dacă acestea erau în conformitate cu Coranul și cu Sunnah.

S-a relatat că un bărbat l-a întrebat pe Ibn Umar (r.a.) despre un om cu un singur ochi, a cărui ochi fusese scos din greșeală. Abdullah bin Safwan a spus: „Umar bin Al-Khattab a poruncit în această privință că trebuie plătiți banii de sânge.” Omul a spus: „Nu te întreb pe tine, îl întreb pe Ibn Umar.”Ibn Umar a spus: „El îți spune despre Umar și tu mă întrebi pe mine?”
Părerea lui Ibn Umar era cea mai puternică și una pe care contemporanii săi se bazau și în care aveau încredere. Az-Zuhri a spus: „Nu putem ignora părerea lui Ibn Umar, pentru că el a trăit 60 de ani după moartea Trimisului lui Allah (s.a.s.) și nimic din Sunnah sa nu a fost ascunsă față de el, nici de companionii săi.”

Unele dintre rugile sale

Ibn Umar (r.a.) obișnuia să se roage lui Allah foarte mult și să Îl implore; unele cuvinte ale rugilor sale erau: „O, Allah! Apără-mă pe mine cu religia Ta, mă supun Ţie și Trimisului Tău; o, Allah! Ține-mă departe de limitele pe care Tu le-ai stabilit, O, Allah! Fă-mă unul dintre cei care Te iubesc, care iubesc îngerii Tăi și care iubesc robii Tăi drepți; O, Allah! Fă-mă să Te iubesc, să iubesc îngerii Tăi și robii Tăi drepți; o, Allah! Netezește-mi calea ușoară și îndepărtează-mă de greutăți și iartă-mă în Viața de Apoi și în această viață, și fă-mă unul dintre conducătorii celor drepți; o, Allah! Tu ai spus: ʺCheamă-Mă și Eu voi răspunde chemării tale.ʺ Și Tu nu îți încalci promisiunea Ta. O, Allah! După ce m-ai îndrumat spre Islam, nu mă îndepărta de el și nu îl îndepărta de mine, pentru ca atunci când îmi vei lua sufleul, să rămân statornic.”[25]

Vorbele robilor sunt precum condeiele Celui Milostiv

Reprezintă o chestiune de timp faptul că, despre o asemenea personalitate precum cea a lui Abdullah bin Umar (r.a.), se va vorbi frumos și că oamenii vor transmite relatările despre el, despre știința sa, despre pietatea, noblețea și despre aderarea sa fermă la urmărirea pașilor Trimisului lui Allah (s.a.s.). El nu a deviat de la acești pași nici măcar în cea mai mică măsură.

Geabir bin Abdullah (r.a.) a spus: „Nu există nici unul printre noi care să nu fie influențat sau înclinat spre această viață, cu excepția lui Umar și a fiului său, Abdullah.”[26]

Așa cum am menționat anterior, Abdullah bin Mes’ud (r.a.) a spus: „Printre tinerii quraișiți, cel care avea cea mai mare putere de a se abține de la viața acestei lumi, este Ibn Umar.”

Sa’iid bin Al-Musayyab (r.a.) a spus: „Dintre fiii lui Umar, cel care semăna cel mai mult cu el a fost Abdullah, iar dintre fiii lui Abdullah, cel care îi semăna cel mai mult a fost Salim.”

Musa bin Talhah a spus: „Allah să fie milostiv cu Abdullah bin Umar; consider că și-a îndeplinit încrederea pe care i-a acordat-o Trimisul lui Allah (s.a.s.); el nu a fost unul care să fie pus la încercare după el și el nu s-a schimbat.”

Câteva dintre spusele sale

Ibn Umar (r.a.) a fost întrebat despre dreptul unui prieten asupra prietenului și el a spus: „Să nu fii sătul în timp ce el este flămând, nici îmbrăcat în timp ce el este gol și să-ți împarți cu el averea în clipele grele și în clipele de belșug.”

Un om i-a spus: „O, tu cel mai bun dintre oameni!” sau „O, fiu al celui mai bun dintre oameni!” Ibn Umar (r.a.) i-a răspuns: „Nu sunt cel mai bun dintre oameni și nici fiul celui mai bun dintre oameni. Sunt doar unul dintre robii lui Allah Preaînaltul și mă tem de El. Pe Allah, tu vei sta cu un om până ce îl vei distruge.”

A mai spus de asemenea: „Am făcut legământul de supunere Trimisului lui Allah (s.a.s.) și nu l-am încălcat, nici nu am schimbat nimic până în ziua de azi și nu am jurat supunere nici unei alte persoane care a făcut încercări, nici nu am trezit din somn vreun dreptcredincios (nu l-am deranjat sau supărat).”

Ibn Umar (r.a.) a spus: „Încălcarea promisiunii cuiva reprezintă o treime din ipocrizie și împlinirea promisiunii cuiva reprezintă o treime din credință. Și ce părere aveți despre ceva pe care Allah l-a lăudat în Cartea Sa și este mândru de Profeții Săi? El, Preaînaltul, spune:
ʺȘi pomenește-l în Carte pe Ismail! El a fost credincios făgăduinței sale și a fost el un trimis și un profet.ʺ”[27]

Și el spune: „Oricine spune:ʺVino la rugăciuneʺ, Eu îi voi răspunde, dar oricine spune:ʺVino și ucide-l pe fratele tău și i-ai bunurileʺ, nu Îi voi răspunde.”[28]
I s-a spus lui Ibn Umar (r.a.): „Zeid bin Haritah a murit și lăsat 100.000 de dinari.” El a spus: „Însă ei nu l-au lăsat.”

Martiriul său

Oamenii l-au iubit foarte mult pe Ibn Umar (r.a.) și, așa cum am văzut, îl considerau un exemplu perfect al companionului care l-a imitat pe Trimisul lui Allah (s.a.s.) și care nici nu a schimbat, nici nu a înlocuit ceva și a cărui poveste exemplară de viață s-a răspândit de-a lungul lumii islamice, de la un capăt la altul.

În anul martiriului său, era în Mekka, în perioada zilelor de Hajj și la vremea aceea, Abdul-Malik bin Maewan era calif omeyad; el l-a trimis pe Al-Hajjaj bin Yusuf Ath-Thaqafi să conducă pelerinajul. Pelerinii s-au adunat în jurul lui Ibn Umar, pentru că în inimile oamenilor, el deținea cel mai înalt rang. Și l-au părăsit pe Al-Hajjaj, deși el se ocupa de Hajj.

Acest lucru a rănit adânc inima lui Al-Hajjaj și nu i-a plăcut, așa că a poruncit unui om care era cu el să-l înjunghie pe Ibn Umar cu o suliță otrăvită. Astfel că atunci când oamenii s-au răspândit pe Arafat, omul s-a apropiat și și-a înfipt sulița în piciorul lui; de atunci, Ibn Umar a fost bolnav câteva zile, timp în care Al-Hajjaj l-a vizitat și l-a întrebat: „Cine te-a otrăvit, o, Abu Abdur-Rahman?” Ibn Umar (r.a.) l-a întrebat: „Ce vei face cu el (cu vinovatul)?” Al-Hajjaj i-a răspuns: „Fie ca Allah să mă omoare, dacă nu îl voi ucide.” Ibn Umar (r.a.) a spus: „Nu cred că vei face asta. Tu ești cel care a poruncit omului să mă înțepe cu o suliță.” Al-Hajjaj a spus: „De ce spui asta, Allah să aibă milă de tine?” Ibn Umar a mai trăit câteva zile, apoi a murit.

La moartea sa, Ibn Umar (r.a.) i-a spus fiului său, Salim: „O, fiule! Când voi muri, îngroapă-mă în Locul Sfânt, pentru că nu mi-ar place să fiu îngropat cu ei, după ce am emigrat de aici.”
Salim a spus: „O, tată! Așa vom face, dacă vom putea.” Ibn Umar (r.a.) a mai spus: „Mă vei auzi spunându-ți ceva; spun că Al-Hajjaj va reuși împotriva ta și că mă rog pentru tine.” Apoi a tăcut.
A fost îngropat, Allah să aibă milă de el, în cimitirul Muhajirun, în Fakhkh Dhi Tuwa. A murit în anul 73 după Hijrah, la vârsta de 86 de ani. Fie ca Allah să aibă milă de el!




________________________________
[1] Relatat de At-Tirmidhi.
[2] Din cartea Khulafa’ur-Rasul (s.a.s.)
[3] Banu Hashim sunt familia tatălui Profetului (s.a.s.) și Banu Zuhrah sunt familia mamei sale.
[4] Shahadatan: cele două mărturisiri: Eşhedu en La ilahe illAllah wa eşhedu enne Muhammeden abduhu wa Rasuluhu (Mărturisesc că nu există altă divinitate în afară de Allah şi mărturisesc că Muhammed este robul şi Trimisul Său).
[5] Din Usdul-Ghabah, vol. 3.
[6] Sura Al-Imran 3:31.
[7] Din Siyar A’lam An-Nubala, de Ad-Dhahabi, vol. 3
[8] Din At-Tabaqat de Ibn Sa’d, vol. 4.
[9] Din Siyar A’lam An-Nubala, de Ad-Dhahabi, vol. 3

[10] Din At-Tabaqat de Ibn Sa’s. (Nota traducătorului: acest Hadith a fost relatat de Ahmad într-o formă prescurtată, de la Yazid bin Mawhib și conține în lanțul de naratori pe Eesa bin Sinan, care a fost declarat slab de către Ahmad, Yahya bin Ma’in și Ar-Razi.)
[11] Din Siyar A’lam An-Nubala, de Ad-Dhahabi, vol. 3
[12] Din Usdul-Ghabah, vol. 3.
[13] Din Hilyatul-Awliya, vol. 1.
[14] Sura An-Nisa 4:41
[15] Sura Al-Hadid 57:16.
[16] Relatat de Abu Nua’im.
[17] Relatat de At-Tirmidhi și Ahmad, de la Abdullah bin Mas’ud (r.a.).
[18] Din Siyar A’lam An-Nubala.
[19] Ikh!:Whoa! – o comandă (pentru animal) pentru a se opri.
[20] Din Siyar A’lam An-Nubala.
[21] Din Hilyatul-Awliya.
[22] Relatat de Ibn Sa’d.
[23] Din Usdul-Ghabah
[24] [24] Din Usdul-Ghabah

[25] Din Hilyatul-Awliya, vol. 1.
[26] Din Usdul-Ghabah.
[27] Sura Al-Maryam, 19:4.
[28] Relatat de Ibn Sa’d.


Extras din Copii companioni in jurul Profetului.
Traducere: Sorina Baloi
Asociatia Surori Musulmane, ianuarie 2011