DOMENIUL VESTIMENTAŢIEI ŞI AL PODOABELORIslamul i-a permis musulmanului, ba chiar i-a cerut să aibă o înfăţişare plăcută, să se îmbrace frumos, folosind veşmintele şi podoabele pe care le-a creat Allah.
Islamul urmăreşte prin îmbrăcăminte două scopuri: acoperirea goliciunilor şi împodobirea. De aceea, Allah i-a binecuvântat pe oameni cu veşmintele pe care le-a orânduit pentru ei. Şi a grăit Allah Preaînaltul:
’’ O, fii ai lui Adam! Noi v-am dat vouă straie care să vă acopere goliciunile, ca şi podoabe.’’ ( Al-’A’raf: 26 ).
Acela care neglijează unul dintre cele două aspecte – acoperirea goliciunii şi împodobirea – este abătut de la calea Islamului, apucând pe calea lui Şeitan. Acesta este secretul celor două apeluri pe care Allah le-a adresat oamenilor, după apelul precedent, avertizându-i asupra goliciunii şi asupra abandonării podoabelor, socotindu-le echivalente cu urmarea paşilor lui Şeitan.
Allah Preaînaltul a grăit:
’’ O, fii ai lui Adam! Să nu vă amăgească Şeitan, aşa cum i-a scos pe strămoşii voştrii din Rai , dezbrăcându-i de veşmintele lor, ca să le arate goliciunile lor! ’’ ( Al-’A’raf: 27 )
Şi tot Allah Preaslăvitul a grăit:
’’ O, fii ai lui Adam! Puneţi-vă veşmintele voastre la toate locurile de Rugăciune! Mâncaţi şi beţi, însă nu întreceţi măsura! ’’ ( Al-’A’raf: 31 )
Islamul le-a impus musulmanilor să-şi acopere goliciunea pe care omul
civilizat se sfieşte prin firea sa să şi-o lase descoperită, pentru a se deosebi de animalul gol. L-a chemat să se acopere chiar şi atunci când se află departe de ceilalţi oameni, pentru ca sfiiciunea să devină pentru el religie morală.
Bahz bin Hakim a transmis, preluând de la tatăl său, care la rândul lui a preluat de la bunicul lui, care a spus: Am zis: O, Trimis al lui Allah! În privinţa goliciunilor noastre, cui putem să le arătăm şi cui nu avem voie să i le arătăm? Atunci i-a răspuns lui: ’’ Acoperă-ţi goliciunile afară de muierea ta sau afară de cele pe care le stăpâneşte dreapta ta! ’’ I-am zis: O, Trimis al lui Allah! Şi dacă oamenii se află împreună, amestecaţi unii cu alţii? Şi el a răspuns: ’’ Dacă se poate să nu le vadă nimeni, [ este mai bine aşa ] să nu le vadă! ’’ Am zis: Şi dacă unul dintre noi este singur? Şi a răspuns: ’’ Mai potrivit este să te sfieşti faţă de Allah Binecuvântatul şi Preaînaltul! ’’ .
Religia curăţeniei şi îmbrăcării în straie frumoase
Înainte de a se interesa de podoabe şi înfăţişarea frumoasă, Islamul a acordat o atenţie şi mai mare curăţeniei, căci ea este baza oricărei podoabe frumoase şi oricărei înfăţişări frumoase.
S-a relatat că Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Fiţi curaţi, fiindcă Islamul este curat! ’’ şi : ’’ Curăţenia cheamă la credinţă, iar credinţa împreună cu stăpânul ei se vor afla în Rai ’’ .
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a îndemnat la curăţenia veşmintelor şi la curăţenia trupurilor, la curăţenia caselor şi la curăţenia drumurilor şi a acordat o atenţie deosebită curăţeniei dinţilor, curăţeniei mâinilor şi curăţeniei capului.
Acesta nu este un lucru ciudat într-o religie care a făcut din purificare ( tahara ) cheia pentru primele actele sale de cult, adică Rugăciunea. Rugăciunea musulmanului nu va fi primită decât dacă trupul său va fi curat, dacă veşmintele sale vor fi curate, dacă locul în care se roagă va fi curat şi toate acestea pe lângă curăţenia impusă pentru întregul trup sau pentru membrele lui expuse contactului cu prafuri, cunoscute în Islam cu numele de abluţiune rituală sau majoră ( ghusl ) şi abluţiunea pentru Rugăciune ( wudu’ ).
Dacă mediul arab cu modul lui de viaţă beduin, în deşert, îi tenta pe locuitorii săi sau pe cei mai mulţi dintre ei să neglijeze curăţenia, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- i-a îndrumat şi i-a sfătuit până ce a ajuns să îi ridice pe ei de la stadiul vieţii bediune la viaţa sedentară, de la neglijenţa demnă de dispreţ la curăţenie şi la îmbrăcarea unor veşminte frumoase.
S-a relatat că a venit un bărbat cu părul vâlvoi şi cu barba încâlcită la Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- şi că Profetul a făcut semn spre el, ca şi cum i-ar fi poruncit să-şi aşeze părul şi el a făcut acest lucru. Când s-a întors, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Oare nu este mai bine decât să vină cineva dintre voi cu părul vâlvoi, de parcă ar fi şeitan? ’’ .
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a văzut un bărbat cu părul nepieptănat şi a zis: ’’ N-a avut acesta cu ce să-şi aranjeze părul?! ’’
Altădată a văzut un bărbat în straie murdare şi a zis: ’’ N-a avut acesta cu ce să-şi spele veşmintele!? ’’ .
Odată a venit la Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- un bărbat îmbrăcat în nişte veşminte ponosite şi l-a întrebat: ’’ Avere ai?’’ Acesta i-a răspuns: Da! Apoi, l-a întrebat: ’’Ce fel de averi ai? ’’ Omul i-a răspuns: Am de toate! Allah Preaînaltul mi-a dat de toate! Atunci i-a zis: ’’ Dacă Allah ţi-a dat avere, să se vadă pe tine urmele binefacerii şi mărinimiei lui Allah! ’’ .
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a îndemnat la curăţenie şi la îmbrăcarea de straie curate în locurile de întâlnire cum sunt Rugăciunea de vineri şi Rugăciunea din cele două sărbători , zicând: ’’ Nu se cuvine pentru acela dintre voi care are stare să se îmbrace în ziua de vineri decât cu alte straie decât cele ale meseriei sale ’’ .
Aurul şi mătasea pură sunt oprite ( haram ) pentru bărbaţi
Islamul a permis împodobirea, ba chiar a cerut-o şi a dezavuat oprirea ei.
’’ Spune: ’’ Cine a oprit podoaba orânduită de Allah, pe care El a făcut-o pentru robii Săi şi bunătăţile cele trebuincioase pentru vieţuire? ’’ ( Al-’A’raf: 32 ).
Însă Islamul le-a interzis bărbaţilor două tipuri de podoabe, pe care le-a îngăduit numai femeilor: podoabele confecţionate din aur pur sau din aur care reprezintă cea mai mare parte a aliajului şi veşmintele confecţionate din mătase curată sau în care aceasta reprezintă cea mai mare parte într-un amestec.
S-a relatat că Ali bin abi Talib – Allah să-l binevestească – a zis: Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a luat în mâna dreaptă mătase şi în măna stângă aur şi a zis apoi: ’’ Acestea două sunt oprite bărbaţilor din comunitatea mea! ’’ .
Iar despre califul Omar, bin al-Khattab s-a relatat că a zis: L-am auzit pe Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- zicând: ’’ Nu îmbrăcaţi [ straie ] de mătase! Cel care le va îmbrăca în această lume nu va avea parte de ele în Lumea de Apoi! ’’
Şi a mai zis Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- referindu-se la veşmintele de mătase: ’’ Acelea sunt veşminte ale celor vrednici de ocară! ’’ .
Când a văzut un inel de aur pe degetul unui bărbat i l-a smuls şi l-a aruncat, zicând: ’’ Unul dintre voi se îndreaptă spre tăciunele aprins pentru a-l lua în mână ’’ .După ce s-a îndepărtat Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- ,i-au zis bărbatului: Ia-ţi inelul şi foloseşte-l! Însă el a răspuns: Nu, jur pe Allah! Nu-l voi lua, după ce l-a aruncat Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!
Alături de inel, mai vedem la cei înstăriţi stilouri de aur, ceasuri de aur, brichete de aur, tabachere de aur, port-ţigarete de aur etc.
În schimb, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a îngăduit purtarea inelelor de argint de către bărbaţi. Al-Bukhari a relatat că Ibn Omar a zis: Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- şi-a luat o pecete – de forma unui inel – făcută din argint şi a purtat-o pe deget. Apoi l-a purtat Abu Bakr, apoi l-a purtat Omar, apoi l-a purtat Osman, până când a căzut în puţul Aris.
Cât priveşte celelate materiale, aşa cum sunt fierul şi altele, nu există nicio prescripţie autentică destinată să le interzică. Dimpotrivă, în Sahih de Al-Bukhari se relatează că Trimisul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- i-a zis unui bărbat care a vrut să se însoare cu o femeie: ’’ Caută un inel, chiar dacă este şi numai din fier! ’’ Şi din acest citat Al-Bukhari a dedus că inelul de fier este permis.
În ceea ce priveşte mătasea, s-a admis purtarea veşmintelor de mătase din motive care ţin de sănătate. Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- le-a îngăduit lui Abd ar-Rahman bin ’Awf şi lui Az-Zubayr bin al-Awwam – Allah să fie mulţumit de ei! – să poarte straie de mătase din pricina alrgiei de care sufereau.
Explicaţia interzicerii aurului şi mătăsii pentru bărbaţi
Islamul a urmărit prin interzicerea aurului şi mătăsii pentru bărbaţi un scop educativ nobil. Islamul apără bărbăţia de aspectele care fac dovada slăbiciunii şi degradării. Bărbatul, pe care Allah l-a înzestrat cu o structură fizică şi organică diferită de cea a femeii, nu se cuvine să concureze frumuseţea femeilor, târându-şi straiele şi fălindu-se cu ele şi cu podoabele.
Această interdicţie comportă şi un aspect social.
Interzicerea aurului şi mătăsii este o parte din programul Islamului în lupta sa împotriva luxului în general. Luxul, în opinia Islamului, este asociat cu slăbiciunea şi decăderea care prevesteşte căderea naţiunilor. El este unul din aspectele nedreptăţii sociale, întrucât este manifestarea îmbuibării unei minorităţi înstărite pe seama majotităţii care trăieşte în mizerie. Pornind de la aceasta, luxul este duşmanul oricărei străduinţe pentru adevăr, bine şi reformă. În Coran se relatează:
’’ Şi dacă voim Noi să nimicim o cetate, le vom porunci celor îmbuibaţi din ea [ să se supună rânduielilor Noastre ], însă ei, [ dimpotrivă ], se vor deda desfrâului. Atunci pedeapsa hotărâtă împotriva ei se va adeveri şi Noi o vom nimici cu totul.’’ ( Al ’Isra’: 16 )
Într-un alt verset se relatează:
<< Şi nu am trimis Noi niciun prevenitor în vreo cetate fără ca cei înstăriţi din ea să nu zică: ’’ Noi nu credem în cele cu care aţi fost trimişi! ’’ >> ( Saba’: 34 ) .
În conformitate cu spiritul Coranului, Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a interzis toate manifestările luxului în viaţa musulmanului; aşa cum bărbaţilor le-a interzis aurul şi mătasea, tot astfel le-a interzis tuturor – bărbaţi sau femei, deopotrivă – folosirea vaselor de aur şi de argint, aşa după cum vom arăta mai jos.
În plus, există şi un considerent economic care are şi el greutatea lui: aurul este acoperirea banilor în întreaga lume şi nu se cuvine ca el să fie folosit pentru confecţionarea de vase sau podoabe pentru bărbaţi.
Explicaţia permiterii folosirii aurului şi mătăsii de către femei
Femeile au fost exceptate de la această prescripţie, respectându-se specificul femeii şi feminităţii ei şi dragostea ei naturală pentru podoabe, dar cu condiţia ca prin împodobire să nu urmărească ispitirea bărbaţilor şi stârnirea poftelor. Într-un hadis se relatează: ’’ Orice femeie care se parfumează şi trece pe lângă un grup [ de bărbaţi ] pentru ca ei să-i simtă parfumul este o târfă’’.
Allah Preaînaltul a grăit, prevenindu-le pe femei:
’’ Şi să nu lovească cu picioarele lor astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! ’’ ( An- Nur: 31 )
Îmbrăcămintea femeii musulmane
Islamul a interzis femeii să poarte veşmintele transparente, care permit să se vadă trupul de sub ele, precum şi veşmintele care permit să se vadă conturile trupurilor şi cu deosebire locurile ispititoare, cum sunt sânii, şoldurile, pulpele etc.
În Sahih se relatează că Abu Hurayra a spus: Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Nu am văzut două soiuri dintre oaspeţii Focului: un neam care au nişte bice asemenea cozilor de vaci cu care-i lovesc pe oameni şi nişte femei îmbrăcate, dar goale, ispititoare, care se mlădiază, cu capetele aplecate ca nişte cocoaşe de cămile, care nu vor intra în Rai şi nu vor simţi mirosul, cu toate că mirosul lui se simte de la o distanţă de atât şi atât ’’.
Le-a caracterizat a fi ’’îmbrăcate’’ fiindcă ele au straie pe ele, dar cu toate acestea ele sunt ’’goale’’, fiindcă straiele lor nu le acoperă, din cauză că sunt transparente sau foarte subţiri şi lasă să se vadă contururile trupurilor, aşa cum sunt cele mai multe veşminte ale femeilor din această epocă.
A comparat capetele lor cu cocoaşele mari ale unor cămile din cauză că-şi ridică părul pe creştete, ca şi cum Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- ar fi ştiut ce se va afla în această vreme, în care femeile îşi piaptănă părul, şi-l aranjează, şi-i dau cele mai variate forme în saloanele speciale de coafură, controlate în majoritatea cazurilor de bărbaţi care primesc în schimbul lucrului lor sume excesive. Şi nu numai atât, căci unele femei nu se mulţumesc cu părul natural pe care li l-a dăruit Allah, ci recurg la cumpărarea de păr artificial pe care şi-l leagă de părul lor, pentru a părea mai delicate şi mai frumoase, pentru a fi mai atrăgătoare şi mai ispititoare.
Dar un lucru ciudat care apare în acest hadis este faptul că el stabileşte o legătură între arbitrariul politic şi între descompunerea morală şi acest lucru este confirmat de realitate, fiindcă oprimatorii ocupă popoarele cu lucruri care încurajează poftele, distrigându-i prin aceste plăceri personale de la urmărirea problemelor generale.
Imitarea bărbatului de către femeie şi a femeii de către bărbat
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a vestit că femeii îi este interzis să poarte veşminte de bărbat după cum şi bărbatului îi este interzis să poarte veşminte de femeie , iar într-un alt hadis Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- i-a blestemat atât pe bărbaţii care le imită pe femei, cât şi pe femeile care-i imită pe bărbaţi.
Se are în vedere imitarea felului de a vorbi, de a se mişca, de a merge, de a se îmbrăca etc.
Nenorocirea cea mai mare care loveşte viaţa şi cu care este încercată o comunitate este purtarea împotriva naturii şi în natură există bărbat şi există femeie, fiecare dintre cei doi având trăsăturile sale, iar dacă bărbatul se poartă ca femeia şi femeia se poartă ca bărbatul, aceata este deviere de la starea normală şi descompunere.
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a menţionat printre cei care au fost blestemaţi atât în această lume cât şi în Lumea de Apoi pe bărbatul pe care Allah l-a creat bărbat, dar se poartă asemenea femeii, imitând-o pe ea ca şi pe femeia pe care Allah a creat-o femeie, dar ea se poartă ca un bărbat şi.l imită pre bărbat.
Profetul i-a interzis, de aceea, bărbatului să poarte straie galbene ca şofranul. Muslim relatează în Sahih-ul său că Ali, califul, a spus: ’’ Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- m-a oprit să port inel de aur şi să port straie şi veşminte galbene ca şofranul de mătase ’’.
Se relatează, de asemenea, că Ibn Amr a zis: Trimisul lui Allah m-a văzut purtând două straie galbene ca şofranul şi mi-a zis:’’ Acestea sunt straie ale necredincioşilor. Nu le mai îmbrăca! ’’
Veşmintele cu care omul vrea să exagereze şi să se fălească
Norma generală a folosirii tuturor bunătăţilor – fie că este vorba de mâncare, de băutură sau de îmbrăcăminte – este aceea că omul nu trebuie să exagereze şi nu trebuie să se fălească atunci când le foloseşte.
Exagerarea înseamnă întrecerea măsurii, atunci când omul se bucură de ceva care este permis (halal), iar fălirea este un aspect care ţine mai degrabă de intenţie şi de suflet decât de aparenţă, prin care omul voieşte să se mândrească şi să apară superior membrilor săi.
Allah Preaînaltul a grăit:
’’ Şi Allah nu-l iubeşte pe cel trufaş şi lăudăros’’ ( Al-Hadid: 23 )
Profetul Muhammed -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Acela care îşi târăşte straiele după el cu trufie, [ fără să ştie ], Allah nu se va uita la el în Ziua Învierii ’’ .
Pentru ca musulmanul să evite suspectarea de trufie, Profetul a oprit de la purtarea straielor care ar fi de natură să-i provoace pe ceilalţi oameni şi să-i sfideze. Într-un hadis se relatează: ’’ Pe acela care va îmbrăca haine pentru a se mândri cu ele în această lume Allah îl va îmbrăca în straiul umilinţei în Ziua Învierii şi apoi îi va da foc ’’.
Un bărbat l-a întrebat pe Ibn Omar: Ce veşminte să port? Şi i-a răspuns lui: (Acele straie ) pentru care cei proşti să nu te dispeţuiască , iar cei înţelepţi să nu te ocărască’’ .
Exagerarea în împodobire schimbând creaţia lui Allah
Islamul a respins exagerarea în împodobire până la limita care duce la schimbarea creaţiei lui Allah, căci Coranul socoteşte aceasta a fi ispita lui Şeitan care a zis despre cei care-l vor urma:
’’ Şi le voi porunci să schimbe creaţia lui Allah ’’.( An-Nisa’: 119 )
Interzicerea tatuajului, ascuţirii dinţilor şi operaţiilor estetice
Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a oprit de la tatuarea corpurilor şi tăierea dinţilor, ’’ blestemând-o atât pe femeia care face tatuaje cât şi pe femeia care cere să i se facă tatuaje, atât pe femeia care taie dinţii cât şi pe femeia care cere să i se taie dinţii ’’.
Tatuajul areca rezultat mutilarea feţei şi a mâinilor cu culoare albastră şi desene urâte. Unele femei arabe au exagerat, tatuându-şi cea mai mare parte a corpului. Alături de aceasta, aderenţii unor credinţe îşi desenau pe mâini şi piepturi divinităţile pe care le adorau şi simbolurile de cult.
Pe lângă toate acestea, operaţiunea de înţepare cu ace a corpului tatuat provoacă dureri şi chinuri.
Toate la un loc atrag blestemul asupra aceluia care face acest lucru, adică femeia care face tatuaje şi femeia care cere să fie tatuată.
Cât despre tăierea dinţilor, adică ascuţirea şi scurtarea lor, Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a blestemat-o atât pe femeia care face operaţiunea de tăiere cât şi pe femeia care cere să i se taie dinţii, iar dacă această faptă este săvârşită de un bărbat, acelaşi blestem i se cuvine şi lui.
Aşa cum a interzis tăierea dinţilor, Profetul a interzis şi îndepărtarea lor şi ’’ le-a blestemat pe cele care îndepărtează dinţii pentru înfrumuseţare şi pe acelea care schimbă creaţia lui Allah ’’.
Unele femei se nasc cu strungăreaţă, dar altele nu se nasc astfel şi regurg la pilirea dinţilor lipiţi pentru a-şi face strungăreaţă în mod artificial, înşelându-i pe oameni şi exagerând cu împodobirea, ceea ce este respins de Islam.
Pornind de la aceste hadisuri autentice, putem deduce atitudinea faţă de ceea ce astăzi se numeşte ’’ chirurgie estetică’’, pe care a răspândit-o civilizaţia trupului şi a poftelor. Există femei şi bărbaţi care cheltuiesc sute şi mii pentru a li se modifica forma nasului, sânii etc. Toţi aceştia intră în rândul acelora pe care Allah şi Trimisul Său i-au blestemat, căci aceasta provoacă chinuirea omului şi schimbarea creaţiei lui Allah fără să existe o nevoie care obligă să se recurgă la o astfel de operaţie, afară de preocuparea exagerată faţă de aspectul exterior, interesul exagerat faţă de aparenţă şi nu de realitate, faţă de trup şi nu de spirit.
’’ Dacă,însă, omul are un defect care îi provoacă dureri fizice sau psihice, aşa cum ar fi excrescenţele, ori de câte ori apare într-o adunare sau poposeşte într-un loc, atunci nu este nicio blamare dacă şi le tratează, de vreme ce se străduieşte să scape de un necaz care-i tulbură liniştea vieţii, căci Allah nu a prescris nimic care să ne provoace suferinţă ’’.
Probabil că faptul că în hadis sunt blestemate femeile care-şi provoacă strungăreţe pentru înfrumuseţare confirmă acest lucru, căci din aceasta înţelegem că este ocărâtă femeia care face acest lucru căutând frumuseţea înşelătoare. Dacă ea ar fi recurs la aceasta pentru a scăpa de o durere sau de un defect, n-ar fi fost nimic rău în asta.
Subţierea sprâncenelor
Prin exagerările în privinţa înfrumuseţării pe care Islamul le-a interzis se numără şi îndepărtarea părului sprâncenelor, adică pensarea, pentru a le subţia sau pentru a le îndepărta. Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- ’’ le-a blestemat atât pe femeia care face această operaţiune cât şi pe femeia care cere să i se facă această operaţiune’’.
Interzicerea subţierii sprâncenelor mai este confirmată când ea este practicată de obicei, de femeile desfrânate şi de nemusulmance.
Unii savanţi hanbaliţi au acceptat depilarea feţei, rumenirea obrajilor, cu condiţia ca soţul să fie de acord cu aceste operaţiuni, întrucât ele sunt socotite operaţii de împodobire. Însă An-Nawawi nu a acceptat depilarea feţei, socotind-o ca făcând parte din pensare care este oprită. Dar Abu Dawud în As-Sunan răspunde acestei afirmaţii spunând că referirea se face numai la femeia care subţiază sprâncenele şi că aceasta nu include şi îndepărtarea părului de pe faţă.
At-Tabari a relatat că soţia lui Abu Ishaq – o femeie tânără căreia îi plăcea frumuseţea – a intrat la ’A’işa, soţia Profetului, şi a întrebat-o: Femeia îşi curăţă părul de pe frunte pentru a fi mai plăcută de soţul ei? Iar ’A’işa i-a răspuns: Îndepărtează de la tine ceea ce nu este plăcut, cât este cu putinţă!
Înnădirea părului
Femeii îi este interzis, de asemenea, să înnădească de părul ei un alt păr, indiferent dacă este natural sau artificial, şi, de asemenea, ceea ce se numeşte azi perucă.
Al-Bukhari şi alţii au relatat, preluând de la ’A’işa şi de la sora ei Asma’, de la Ibn Mas’ud, Ibn Omar şi Abu Hurayra că ’’ Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a blestemat-o atât pe cea care înnădeşte părul cât şi pe cea care cere să i se înnădească părul ’’.
Şi fără îndoială că şi bărbatul este avut în vedere prin această interdicţie, indiferent dacă el este cel care înnădeşte părul, aşa cum este coaforul, sau cel care cere să i se înnădească părul, aşa cum sunt tinerii efeminaţi, ca aceia cărora li se spune pletoşi.
Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a fost neînduplecat în privinţa combaterii acestui mod de înşelare a semenilor, încât nu a permis nici femeilor cărora le cade părul, din pricipa unei boli, să-şi pună peruci, nici chiar dacă ar fi vorba de o mireasă care urmează să fie condusă la soţul ei.
Al-Bukhari a relatat, preluând de la ’A’işa, că o fată din rândurile ansarilor s-a căsătorit şi după aceea s-a îmbolnăvit şi i-a căzut părul. Au vrut să facă perucă şi l-au întrebat pe Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- iar acesta le-a răspuns:’’ Allah a blestemat-o atât pe cea care înnădeşte [ părul ] cât şi pe aceea care cere să i se înnădească [ părul ] ’’.
Şi despre Asma’ s-a relatat că a spus: O femeie l-a întrebat pe Profet – Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – zicând: O, Trimis al lui Allah! Fiica mea a avut o boală şi i-a picat părul. Eu am maritat-o. Pot să facă perucă? Profetul i-a răspuns: „Allah a blestemat-o atât pe aceea care înnădeşte părul cât şi pe aceea care cere să i se înnădească (părul) .”
S-a relatat că Sa’id bin al-Musaib a spus: Când Mu’awiya a venit la Medina pentru ultima oară şi ne-a ţinut predica, a scos un ghem de păr şi a zis: ’’ N-am văzut pe nimeni făcând aşa ceva în afară de evrei. Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a numit aceasta măsluire ’’. Iar într-o altă relatare se spune că el le-a zis locuitorilor din Medina: Unde sunt învăţaţii voştrii? L-am auzit pe Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- oprind de la aceasta zicând: ’’ Fiii lui Israel au pierit când femeile lor au făcut asta ’’.
Numirea de către Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a acestui lucru ’’măsluire’’ face referire la motivul interzicerii lui, căci el este un soi de înşelare, de falsificare şi de denaturare, în vreme ce Islamul urăşte înşelarea şi se dezice de cel care înşeală în orice afacere, fie materială fie morală, spunând: ’’ Cel care înşeală nu face parte din [ comunitatea ] noastră ’’.
Al-Khattabi a spus: Ameninţarea este aspră pentru astfel de lucruri pentru că sunt înşelătorii, iar dacă s-ar fi admis ceva dintre ele,acesta ar fi fost folosit drept mijloc pentru a socoti îngăduite şi alte feluri de înşelătorii, precum şi pentru că ele schimbă înfăţişarea firească şi la aceasta se referă hadisul lui Ibn Mas’ud în care se caracterizează unele femei că sunt ’’ Cele care schimbă făptuirea lui Allah’’ .
Citatele se referă la înnădirea părului cu un alt păr, fie natural, fie artificial. Aceasta înseamnă înşelare şi mistificare, în vreme ce legarea părului cu o stofă, cu o sfoară sau cu altceva asemănător nu este oprită.
În legătură cu aceasta s-a relatat că Sa’id bin Jubayr a zis: ’’ Nu-i nicio nenorocire când e vorba de sfori’’ , prin care aici se au în vedere firele de mătase şi de lână care împletesc şi cu care femeia îşi leagă părul. Imamul Ahmad a afirmat şi el că acestea sunt permise .
Vopsirea părului cărunt
În legătură cu chestiunea împodobirii trebuie menţionată şi vopsirea părului cărunt de pe cap şi din barbă. S-a spus că evreii şi creştinii nu-şi vopseau părul cărunt şi nu şi-l schimbau, închipuindu-şi că înfrumuseţarea şi împodobirea contravine cu adorarea şi cu religiozitatea. Aşa credeau unii dintre monahi şi ascenţi.
Însă Profetul Muhammed -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a oprit de la imitarea altor neamuri şi de la urmarea căii lor, astfel încât musulamanii să aibă în permanenţă personalitatea lor distinctă, independentă, atât în privinţa ascpectului exterior cât şi în privinţa convingerilor. Al-Bukhari a relatat, preluând de la Abu Hurayra: Profetul a zis: ’’ Evreii şi creştinii nu-şi vopsesc [ părul ], dar voi faceţi în aşa fel încât să vă deosebiţi de ei! ’’ . Acest lucru era la alegere, după cum demonstrează atitudinea companionilor ( sahaba ): unii dintre ei – aşa cum au fost ’Ali, ’Ubayy bin Ka’b şi ’Anas – nu şi l-au vopsit.
Dar cum să se vopsească părul? Să fie vopsit în negru şi cu alte culori sau să se evite culoarea neagră? Bătrânii foarte înaintaţi în vârstă, cărora le-a albit părul de pe cap şi barba în întregime, nu se cuvine să-şi vopsească părul cu negru. De aceea, când Abu Bakr as-Siddiq l-a adus pe tatăl său Abu Quhafa, în ziua în care a fost cucerită Mekka, şi l-a înfăţişat dinaintea Trimisului lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- acesta a zis, văzând capul lui albit cu totul: ’’ Schimbaţi-i această [ culoare a părului ], dar nu i-l coloraţi în negru! ’’
Dar nu era niciun păcat, dacă cineva nu avea o stare asemănătoare cu a lui Abu Quhafa şi o vârstă ca a lui îşi vopsea părul în negru. Az-Zuhri a zis în această privinţă:’’ Vopseam cu negru când faţa era tânără, dar când faţa s-a zbârcit şi dinţii au căzut, am lăsat [ culoarea asta ]’’.
O serie de înaintaşi au acceptat vopsirea în negru. Printre aceştia s-au numărat şi companionii ( sahaba ) Sa’id bin abi Waqqas, ’Uqba bin ’Amer, Al-Hasan, Al-Husayn, Jarir şi alţii. Dar unii învăţaţi nu au acceptat vopsirea cu negru decât în timpul luptei, pentru a-i speria pe adversari, care îi vedeau pe toţi oştenii musulmani cu îmfăţişarea de tineri.
Iar în hadisul relatat de Abu Dhurr se spune:’’ Lucrurile cele mai potrivite cu care schimbaţi părul cărunt sunt ( plantele ) hinna’ şi katm’’.
Iar ’Anas a relatat că ‚’’ Abu Bakr se vopsea cu hinna’ şi cu khatm, iar Omar se vopsea numai cu hinna’ ’’.
Lăsarea bărbii
De chestiunea de care ne ocupăm se leagă şi lăsarea bărbii să crească. Al-Bukhari a relatat în legătură cu aceasta preluând de la Ibn Omar, care l-a auzit pe Profet -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- zicând: ’’ Deosebiţi-vă de politeişti, lăsaţi bărbile să vă crească şi scurtaţi-vă mustăţile! ’’. Hadisul ne dezvăluie motivul acestei porunci, aceasta fiind deosebirea de politeişti, avându-se în vedere prin ei magii care se închinau la foc. Aceştia îşi tăiau bărbile, iai unii dintre ei, chiar şi le rădeau. Profetul le-a poruncit musulmanilor să se deosebească de ei, pentru a le educa independenţa personalităţii şi pentru a se distinge sub aspectul înfăţişării exterioare şi al convingerilor, pe lângă faptul că în raderea bărbii este o răzvrătire împotriva firii şi o asemănare cu femeile, deoarece barba este unul dintre semnele distinctive ale bărbăţiei.
Lăsarea bărbii să crească nu înseamnă că nu se taie absolut nimic din ea, fiindcă aceasta ar putea duce la lungirea ei nefirească şi l-ar putea incomoda pe cel care o poartă. Dimpotrivă, lungimea şi lăţimea ei trebuie ajustate, aşa după cum a relatat At-Tirmizi într-un hadis şi aşa cum procedau o parte dintre înaintaşi. ’Ayyad a zis: ’’Raderea bărbii şi retezarea ei nu sunt recomndabile, dar ajustarea lungimii şi lăţimii ei, atunci când creşte prea mare, sunt preferabile’’.
Iar Abu Şama a zis: ’’ A apărut un neam [ de oameni ] care-şi rădeau bărbile, şi acesta este mai vestit decât zoroaştrii despre care se relatează că şi le scurtau ’’.
Trebuie să spun că mai mulţi musulmani îşi rad bărbile, imitându-i pe colonizatorii ţărilor lor, aşa cum îi place întotdeauna învinsului să-l imite pe învingător, ignorănd porunca Trimisului de a se deosebi de necredincioşi şi de a evita să semene cu ei, căci ’’ Cine seamănă cu [ oamenii dintr- ] un neam este dintre ei ’’.
Numeroşi legişti ( fuqaha’ ) au oprit de la raderea bărbii, luând ca argument pentru aceasta porunca Trimisului de a o lăsa să crească, căci porunca iniţială, îndeosebi pentru faptul că el a justificat aceasta prin necesitatea de a fi altfel decât necredincioşii, iar deosebirea de ei este un lucru obligatoriu.
Nu s-a transmis despre niciunul dintre înaintaşi că ar fi abandonat vreodată această obligaţie. Unii dintre savanţii teologi din epoca noastră admit raderea ei sub influenţa realităţii şi supunându-se tendinţei generale, însă ei spun: Lăsarea bărbii să crească este unul dintre lucrurile obişnuite de Profet şi nu este dintre lucrurile stabilite ca Lege, prin care oamenii se dedică slujirii lui Allah. Realitatea este că lăsarea bărbii să crească nu a fost numai confirmată de Profet, ci a fost cerută în mod expres pentru deosebirea de necredincioşi. Ibn Taymiyya a afirmat pe bună dreptate că legiuitorul a cerut în mod special deosebirea de necredincioşi, căci asemănarea cu ei în privinţa aspectului exterior atrage după sine acceptarea lor şi în fond, atrage după sine asemănarea cu ei şi în privinţa înfăţişării exterioare. Aceasta este un lucru confirmat de simţuri şi de experienţă. Şi el a mai spus că toate deopotrivă – Coranul, Tradiţia şi consensul – poruncesc ca musulmanii să se deosebească de necredincioşi şi opresc de la asemănarea cu ei în toate privinţele. Tot ceea ce ar putea să fie motiv al unei stricăciuni ascunse a fost oprit, iar asemănarea cu ei în înfăţişarea exterioară este motiv pentru asemănarea cu ei şi în privinţa obiceiurilor şi faptelor reprolabile, ba chiar în privinţa convingerilor. Iar stricăciunea decurgând din asemănare se poate să nu iasă la iveală, dar dispariţia ei se poate să fie dificilă sau chiar imposibilă, iar Legiuitorul a interzis tot ceea ce este motiv de stricăciune.
Aşadar, există trei păreri în legătură cu raderea sau neraderea bărbii:
- O părere după care raderea bărbii este interzisă, susţinută de Ibn Taymiyya şi de alţii;
- O părere după care raderea bărbii nu este recomandabilă, susţinută de ’Ayyad în Fath al-Bari, fără a fi confirmată de alţii;
- O părere după care raderea bărbii este permisă, susţinută de unii savanţi teologi din această epocă.
Probabil că părerea cea mai apropiată de adevăr şi mai justă este calea de mijloc, adică aceea care afirmă că raderea nu este recomandabilă, pentru că porunca dată de Profet în această privinţă nu se înţelege ca o obligaţie categorică, chiar dacă aduce argumentul deosebirii de necredincioşi. Cel mai apropiat exemplu asemănător cu această situaţie este cel referitor la vopsirea părului cărunt, pentru deosebirea de evrei şi de creştini, dar unii companioni ( sahaba ) nu şi-au vopsit părul, ceea ce dovedeşte că aspectul acesta a fost considerat facultativ.
Este adevărat că nu s-a transmis despre niciunul dintre înaintaşi că el şi-ar fi ras barba, dar aceasta se datorează probabil faptului că nu aveau nevoie să şi-o radă, pentru că face parte din obiceiul lor.
