Jurământul ideal al ansarilor

Jurământul ideal al „ajutoarelor” (ansarilor)

Muhammed Al-Ghazali

„Ajutoarele” (ansarii) au făcut un jurământ înaintea Trimisului lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!): vor sprijini acest mesaj cu vieţile şi cu avuţiile lor şi vor face tot ce depinde de ei să apere Profeţia, până când mesajul va fi predat atât arabilor, cât şi celor ce nu sunt arabi.

Legământul făcut de cei din neamul „ajutoarelor” (ansar) este considerat a fi cel mai glorios pact din analele credinţei. Nu există alt termen de comparaţie în ceea ce priveşte sinceritatea, credinţa altruistă şi deplina supunere faţă de adevăr.

Acest legământ a fost încheiat într-o noapte superbă din perioada pelerinajului (hajj). După aceea oamenii au plecat, fiecare în drumul său, şi s-au ocupat de afacerile pe care le aveau. Dar cei care au făcut jurământ s-au preocupat să împlinească acest legământ istoric şi au acceptat de bunăvoie toate cerinţele şi provocările acestuia.

În bătălia de la Bedr şi în alte bătălii pe care Islamul le-a condus împotriva idolatriei, sângele lor a curs în valuri. Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a avut mare încredere în acel legământ făcut pentru supremaţia religiei în vremuri de restrişte şi pentru înălţarea tărâmului lui Allah. În acest sens, când, după primul asalt în bătălia de la Hunain, musulmanii s-au retras, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) nu s-a uitat înspre rândurile de musulmani nou-veniţi, ci şi-a chemat vechii credincioşi care au făcut jurământ în acea vale, în noaptea din perioada de hajj, pentru ca să poată prelua controlul situaţiei.

Anas (Allah să fie mulţumit de el!) ne povesteşte că, pentru bătălia de la Hunain, triburile Hauazan şi Ghatfan au participat la luptă cu averea, echipamentul şi fiii lor. Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) avea o armată de zeci de mii de oameni, din care făceau parte şi cei ce-i erau îndatoraţi pentru victoria de la Mekka, însa toţi l-au părăsit şi a rămas singur.

La vremea aceea a făcut a doua chemare. El s-a întors către dreapta sa şi a chemat: „O, neamul «ajutoarelor»!” Ei au zis: „Aici suntem, o, Trimis al lui Allah! Suntem cu tine, fii pe pace!” Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) călărea pe un catâr cenuşiu. A descălecat şi a zis: „Eu sunt supusul lui Allah şi Trimisul Său!”

Politeiştii au fost înfrânţi şi armata islamică a dobândit o pradă consistentă. Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a împărţit prada între noii veniţi, cei care au acceptat Islamul în ziua în care a fost cucerită Mekka, şi „emigranţi” (muhagirin). El nu a împărţit nimic „ajutoarelor”. Aceştia au fost puţin tulburaţi. Au început să vorbească între ei: „Când situaţia era disperată, noi am fost cei chemaţi, dar când prada a fost capturată, ea este împărţită la alţii.” Când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a aflat acest lucru, i-a adunat şi i-a întrebat: „O, neam al ansar-ilor! Ce zvonuri am auzit despre partea voastră?” Ei au rămas tăcuţi. Atunci el a zis: „O, «ajutoarelor»! Nu vă convine ca alţii să aibă parte de bunurile pământeşti, iar voi să vă întoarceţi acasă cu Muhammed?” Ei au răspuns: „De ce nu, o, Trimis al lui Allah! Suntem mulţumiţi.” Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Dacă oamenii umblă pe o vale şi «ajutoarele» (ansar) pe altă vale, atunci eu voi umbla pe valea pe care umblă «ajutoarele».” (Bukhari).

Adevărul este că acest important mesaj avea nevoie de ascuţişul săbiilor „ajutoarelor”. Ei şi-au împlinit promisiunea, sacrificându-şi vieţile şi tot ce aveau. Nu aveau dinaintea ochilor profiturile efemere ale acestei lumi, nici vreo plăcere sau vreun avantaj trecător.

Politica pe care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a adoptat-o la împarţirea prăzii de război s-a bazat pe sinceritatea şi credinţa lor. Beduinii care au devenit musulmani într-o etapă ulterioară aveau nevoie de ajutor financiar ca să nu se descurajeze în faţa greutăţilor ce aveau să apară în calea lor ca o consecinţă a aderării lor la Islam. Din această pricină, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a vrut să-i reasigure şi să-i îmbărbăteze şi, fiindcă „ajutoarele” aveau o credinţă de nezdruncinat, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a lăsat aşa cum erau.

În asemenea condiţii, profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: „Dau câteva lucruri unui om astfel ca (din cauza faptelor sale rele) Allah să nu-l arunce în iad, deşi există alte persoane care îmi sunt mai dragi.” (Bukhari).