Hafsah bint ‘Umar - radiyAllahu anha

Hafsah bint ‘Umar
(Allah să fie mulţumit de ea!)

Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost fiica lui ‘Umar Faruq (Allah să fie mulţumit de el!) şi nepoata unui alt sahabi (companion) faimos – ‘Osman bin Maz’un (Allah să fie mulţumit de el!), cel care a avut norocul de a-l fi avut pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la conducerea rugăciunii funerare şi de a fi fost îngropat chiar de către acesta în Jannatul Baqi, fiind primul sahabi care a fost înmormântat acolo. Unchiul ei din partea tatălui, martir şi general al armatei musulmane, a fost Zeid bin Al-Khattab. ‘Umar Faruq (Allah să fie mulţumit de el!) a recunoscut superioritatea fratelui său, afirmând că Zeid (Allah să fie mulţumit de el!) a acceptat Islamul şi a devenit martir înaintea lui. ’Abdullah bin ‘Umar (Allah să fie mulţumit de el!), cel despre care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a declarat că este un om extraordinar, era fratele ei.

Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost o femeie foarte religioasă care obişnuia să-şi petreacă timpul în rugăciune şi post. O excelentă scriitoare şi oratoare, o adeptă înfocată a Islamului, ea număra şapte membri ai familiei printre războinicii de la Badr: tatăl ei – ‘Umar bin Al-Khattab, unchiul din partea tatălui – Zeid bin Al-Khattab, soţul ei– Khanis bin Hathafah, trei dintre fraţii mamei ei – ‘Osman bin Maz’un, Qudamah bin Maz’un şi ’Abdullah bin Maz’un şi Sa’ib bin ’Abdullah bin Maz’un (Allah să fie mulţumit de ei!). Toţi au participat la
bătălia de la Badr şi au luptat atât de curajos pentru cauza Islamului, încât
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le-a vestit că vor intra în Paradis cu siguranţă.

Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) avea calităţi atât de nobile şi o fire aşa de prietenoasă, încât ‘A’işah (Allah să fie mulţumit de ea!), a remarcat că, printre soţiile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), era singura care se putea compara cu ea. Viaţa ei este exemplară, crescută fiind de un companion de talia lui ‘Umar bin Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!).

Cu cinci ani înainte ca Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie
asupra lui!) să fie ales Trimis al lui Allah Preaînaltul, a avut loc renovarea Ka’bei. Atunci când Piatra Neagră a trebuit să fie reaşezată în pereţii Ka’bei, a izbucnit o dispută. Aceasta ar fi putut foarte bine degenera într-o lungă serie de lupte între triburi, fiecare dorind să aibă onoarea de a o reinsera în pereţii Ka’bei. În cele din urmă s-a decis ca problema să fie rezolvată de întâmplare. Oricine ar fi intrat primul în Casa lui Allah Preaînaltul, dimineaţa, ar fi avut dreptul de a insera Piatra Neagră.

Încă dinainte de a deveni profet, din tinereţe, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost cunoscut pentru onestitatea, integritatea şi înţelepciunea sa. Astfel, când el a intrat primul, conducătorii triburilor au fost bucuroşi şi au căzut de acord ca el să aibă onoarea de a reinsera Piatra Neagră. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost prea înţelept pentru a accepta însă o decizie spontană ce ar fi putut să genereze în viitor complicaţii serioase şi rivalităţi. El i-a uimit pe oameni, cerând un cearşaf mare; apoi a luat Piatra Neagră, a aşezat-o în mijlocul cearşafului şi i-a cerut fiecărui şef de trib să ţină marginile şi să-l ridice. Luând Piatra Neagră, a aşezat-o în nişa peretelui. Un subiect spinos a fost rezolvat foarte simplu şi inteligent. Vestea înţeleptei şi simplei decizii luate de Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a devenit peste tot subiectul discuţiilor. În această perioadă, o fetiţă numită Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) s-a născut în familia marelui războinic şi luptător – ‘Umar bin Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!), companion foarte cunoscut pentru aptitudinile sale războinice. Fetiţa a crescut şi a fost educată într-un mediu complet islamic, ambii părinţi, dar şi mătuşile şi unchii săi fiind deja convertiţi la noua religie. Când a fost suficient de mare, a fost căsătorită cu Khanis bin Hazafah Sehmi. El a fost influenţat de învăţătura lui Abu Bekr As-Siddiyq (Allah să fie mulţumit de el!) şi a acceptat Islamul.

Când conducătorii Quraişilor au aflat prima dată că Khanis bin Hazafah a devenit musulman, s-au înfuriat şi l-au supus celei mai rele cruzimi şi asupriri posibile. Din acest motiv, el s-a alăturat caravanei celor persecutaţi, a celor care emigrau spre Abisinia. Se spune că aceasta se întâmpla pe vremea când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu începuse încă educarea noilor convertiţi. Însă lui Khanis bin Hazafah Sehmi (Allah să fie mulţumit de el!) îi era foarte dor de casă şi pur şi simplu nu se putea adapta. Îi lipsea îngrozitor Mekka, locul în care îşi petrecuse copilăria şi tinereţea; astfel, a decis să se întoarcă. Din nou s-a confruntat cu suferinţele care erau impuse adepţilor noii religii. După un timp, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a propus emigrarea la Medina. Khanis (Allah să fie mulţumit de el!), a răspuns chemării, devenind astfel unul dintre puţinii credincioşi care au trecut de două ori prin rigorile emigrării în semn de ascultare faţă de îndemnul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). În această perioadă, el era împreună cu soţia lui, Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!). Aici el a fost întâmpinat de Rafa’h bin ’Abdul Manzar (Allah să fie mulţumit de el!) şi a locuit în casa lui, ca oaspete. După ce toţi musulmanii au ajuns în Medina, a emigrat şi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a încredinţat spre păstrare toate lucrurile pe care oamenii i le lăsaseră, lui ‘Ali (Allah să fie mulţumit de el!). Scăpând de ochii atenţi ai duşmanului care-i înconjurase casa, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a ajuns la locuinţa lui Abu Bekr Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!); însoţit de acesta, a pornit în călătoria sa istorică. Prima oprire pe care au făcut-o a fost pentru trei zile la peştera Thour; apoi şi-au continuat a doua parte a călătoriei. Necredincioşii au făcut tot posibilul pentru a-l prinde însă au eşuat. Abu Jahl, unul dintre cei mai mari duşmani ai săi, a pus o recompensă foarte mare pe capul său – o sută de cămile, însă fără rezultat. Dacă Allah Atotputernicul vrea să protejeze pe cineva, niciun duşman pământean nu-i poate face vreun rău.

Ajungând la Medina, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a întărit legăturile de fraternitate între emigranţi şi gazdele lor, Ansarii. De exemplu, Abu ’Abbas bin Jaber Ansai şi Khanis bin Hazafah Sehmi (Allah să fie mulţumit de ei!) au fost declaraţi fraţi în Islam. Ambii erau studenţi la cea mai bună şcoală dintre toate – şcoala Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) – şi ambii erau călăreţi desăvârşiţi pe câmpul de luptă.
Atât Khanis, cât şi Hafsah (Allah să fie mulţumit de ei!) iubeau noua
viaţă din Medina. Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) a făcut pregătiri speciale pentru a memora versetele din Coran şi, de asemenea, contextul în care au fost
revelate. Ea medita profund şi acorda atenţie sporită sensului şi interpretării versetelor. Între timp, soţul ei se pregătea entuziasmat de jihad şi îşi îmbunătăţea abilităţile războinice. Era în permanenţă atent la mişcările inamicului şi
era mereu pregătit să-i înfrunte.

Au sosit veşti că tribul Quraiş din Mekka – după ce au făcut pregătiri
minuţioase pentru un război de nimicire a musulmanilor – se îndrepta către
Medina. Abu Gehl jurase să ajungă pe câmpiile din Badr, să stabilească tabăra acolo trei zile, să sacrifice cămile şi să facă o orgie de dans şi muzică, înainte de a ataca micul grup de soldaţi musulmani. Credea că o dată ce oamenii auzeau de forţele sale imense, niciun trib arab nu ar fi avut curaj să-i înfrunte. Chiar dacă firava armată musulmană ar fi îndrăznit să-l înfrunte, le-ar fi dat o lecţie pe care nu ar fi uitat-o niciodată.

Forţele puternic înarmate a le lui Abu Gehl au pornit; musulmanii, sub conducrerea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), practic neînarmaţi, au ajuns la Badr şi au aşezat tabăra, preluând controlul singurei surse de apă. Tot ce aveau cu ei era încredere puternica în Allah. Când armata lui Abu Gehl a fost zărită, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a rugat Celui Atotputernic, că dacă acest mic grup de credincioşi ar fi
nimicită, nu ar mai rămâne nimeni pe faţa pământului pentru a i se ruga Lui.
Khanis bin Hazafah, ‘Umar Faruq (Allah să fie mulţumit de ei!) şi unchii din partea mamei şi ai tatălui lui Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!), precum şi vărul ei, făceau parte din acest grup curajoas. Soţul ei a fost hotărât să câştige bătălia pentru Allah şi să facă una cu pământul strălucirea şi grandoarea forţelor lui Abu Jahl. În cele din urmă, forţele s-au întâlnit şi Khanis bin Hazafah (Allah să fie mulţumit de el!) a pornit să sfâşie rândurile de inamici. El a fost rănit grav, dar marea majoritate a liderilor necredincioşilor au fost ucişi şi Islamul a
triumfat. Este una dintre cele mai mari bătălii purtate în istorie, în care o mână de oameni neînarmaţi şi în inferioritate numerică, a pus pe fugă o armată puternică şi bine echipată.
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a rămas în Badr trei zile, timp în care răniţii au fost îngrijiţi; apoi el a condus forţele musulmane victorioase şi jubilând înapoi la Medina. Când Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) a auzit de faptele eroice ale soţului ei, a fost foarte fericită i-a lăudat vitejia în luptă; dar totodată a realizat că în starea lui, avea nevoie de cea mai bună îngrijire posibilă. Imediat a recitat versetele din Sura Al-Anfal, care fuseseră revelate în legătură cu Bătălia de la Badr:

„Allah nu l-a făcut decât pentru a fi buna vestire, pentru ca inimile voastre să-şi găsească liniştea cu ea. Şi nu este victorie decât numai de la Allah. Allah este Puternic [şi] Înţelept [Aziz, Hakim].” (8:10)

Aceste cuvinte ale lui Allah Cel Atotputernic ce promiteau victoria au inspirat-o şi s-a întors fericită la datoria ei de a-şi îngriji soţul pentru a se reface. Dar nu a fost să fie, pentru că el urma să fie binecuvântat cu o poziţie înaltă. Câteva zile mai târziu a murit datorită rănilor şi a intrat în rândurile celor ce sunt binecuvântaţi cu viaţa eternă. Când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a auzit de moartea lui, a aranjat să să fie înmormântat în Jannatul Baqi, alături de unchiul lui Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) şi a condus personal rugăciunea funerară. Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost bineînţeles răpusă de durere, dar având o credinţă puternică, s-a supus cu respect Voinţei lui Allah. S-a întors către Creatorul ei şi s-a dedicat curajoasă, chiar mai mult decât înainte, rugăciunii şi meditaţiei. La acel moment, avea doar 21 de ani.

***

Pentru tatăl ei a fost foarte dureros să-şi vadă fiica în acea stare. Curajul ei mut în aceste circumstanţe, rugăciunile ei perseverente şi studiul Qur’anului i-a luminat chipul cu o frumuseţe spirituală şi inocentă, dar exista totuşi şi o tristeţe datorată asprei singurătăţi care devenise parte din viaţa ei. După o gândire profundă, ‘Umar Faruq (Allah să fie mulţumit de el!) a decis să-l abordeze pe ‘Osman bin Affan (Allah să fie mulţumit de el!), a cărui soţie, Ruqayyah (Allah să fie mulţumit de ea!), fiica Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), murise. A crezut că împărtăşind o legătură comună, aceasta îi va ajuta să-şi aline durerea pierderii onorabilelor soţii. Astfel, luând această decizie, s-a dus direct la ‘Osman (Allah să fie mulţumit de el!). După salutul oficial şi exprimarea condoleanţelor pentru moartea soţiei lui, a deschis subiectul cât mai aproape de sufletul său. ‘Osman (Allah să fie mulţumit de el!) şi-a plecat ochii şi după câteva clipe de tăcere, a spuse că avea nevoie de timp pentru a se gândi.
‘Umar Faruq l-a întâlnit din nou după câteva zile şi l-a întrebat dacă se gândise la propunerea lui. ‘Osman (Allah să fie mulţumit de el!) i-a răspuns că momentan nu se gândea la căsătorie. De aici, el s-a dus la Abu Bekr As-Siddiyq (Allah să fie mulţumit de el!) şi i-a oferit-o pe fiica sa de soţie. Şi el şi-a plecat privirea şi nu i-a răspuns. Imam Bukhari, în cartea lui de Hadituri, ‚,As-Sahih
Al-Bukhari”, a dedicat un întreg capitol despre subiectul unui om respectabil oferindu-şi sora ori fiica spre căsătorie.

‘Umar Faruq (Allah să fie mulţumit de el!) a fost foarte trist pentru că ambii bărbaţi de care se apropiase fie au ezitat, fie au refuzat căsătoria cu fiica lui. A fost încrezător într-o dorinţă şi o acceptare plină de bucurie, însă lucrurile s-au dovedit contrare. A fost foarte trist şi îngrijorat de întorsătura evenimentelor; într-un fel, a fost un afront pentru el şi poziţia lui de apărător fidel al credinţei. Oamenii, s-a gândit el, ar considera o onoare să aibă cu el o alianţă prin căsătorie. Cu această supărare, el s-a dus la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi i-a explicat situaţia în care se afla. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus zâmbind, că n-ar trebui nici să se întristeze şi nici să se îngrijoreze, şi că Allah va găsi un om mai bun decât ‘Osman (Allah să fie mulţumit de el!) pentru Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!), iar ‘Osman (Allah să fie mulţumit de el!) în schimb, va găsi pentru el o femeie mai bună decât Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!).

‘Umar Faruq (Allah să fie mulţumit de el!) a fost mulţumit să audă aceasta chiar de la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), dar şi nedumerit de cine putea fi acest om. Câteva zile mai târziu, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a căsătorit fiica, pe Umm Kulthom (Allah să fie mulţumit de ea!) cu ‘Osman (Allah să fie mulţumit de ela!). ‘Umar Faruq (Allah să fie mulţumit de el!) şi-a dat seama că o parte din prevestire se adeverise, dar continua să se întrebe asupra celei de-a două părţi a afirmaţie. Cine putea fi un om mai bun decât ’Utman (Allah să fie mulţumit de el!)? Într-o zi, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a cerut-o în căsătorie pe Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!). ‘Umar Faruq (Allah să fie mulţumit de ea!) nu-şi putea crede urechilor; fiica sa avea onoarea de a se alătura grupului ales al femeilor care erau cunoscute „Mame ale credincioşilor”! ‘Aişah şi Saudah (Allah să fie mulţumit de ele!) făceau deja parte din familiei Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Părea prea bun să fie adevărat. Astfel, Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) se alăturase prin căsătorie Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în al treilea an după Hijrah, înaintea Bătăliei de la Uhud. Ea avea în jur de 22 de ani la acea vreme. Când a însoţit-o la casa soţului ei, ‘Umar Faruq (Allah să fie mulţumit de el!) i-a spus că nu trebuia să încerce să concureze vreodată cu ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!), care era preferata Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi mai bună decât ea în multe privinţe. I-a spus că trebuie s-o respecte sincer şi să trăiască fericită ca membră a celei dintâi familii.

Sa’yid bin Musayyab, un savant învăţat, mărturiseşte că previziunea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) că el era un soţ mai bun pentru Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) decât ‘Osman (Allah să fie mulţumit de el!) s-a dovedit adevărată, ca şi afirmaţia că Umm Kulthom (Allah să fie mulţumit de ea!) era o soţie mai bună pentru ‘Osman (Allah să fie mulţumit de el!) decât Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!). După căsătorie, Abu Bekr As-Siddiyq (Allah să fie mulţumit de el!) s-a întâlnit cu ‘Umar Faruq (Allah să fie mulţumit de el!) şi i-a spus că adevărul era că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) îi spusese că a plănuit să se căsătorească cu Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!). Acesta a fost motivul pentru care a nu i-a răspuns, întrucât nu ar fi fost corect să-i trădeze încrederea. Dacă lucrurile ar fi fost altfel, ar fi fost mai mult decât bucuros să-i accepte propunerea în căsătorie. ‘Umar Faruq (Allah să fie mulţumit de el!) şi-a exprimat fericirea, citând următoarele versete:

„ Aceasta este graţia Domnului meu!, ca să mă încerce dacă eu sunt mulţumitor sau sunt nemulţumitor. Însă acela care este mulţumitor este mulţumitor pentru sine însuşi, cât despre acela care este nemulţumitor, Domnul meu Îşi este Deajuns pentru Sine şi El este Înstărit [şi] Mărinimos [Al-Ghaniy, Al-Kerim].” (Surat An-Neml:40)

După ce a obţinut poziţia de Mamă a Credincioşilor, Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) a devenit şi mai dedicată studierii celor mai delicate subiecte ale religiei. A memorat diferite versete şi locul unde au fost ele revelate. Ea ţinea minte conversaţii ale lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care ar fi fost pentru o mai bună înţelegere a Islamului. Deseori obişnuia să discute orice subiect care-i venea în minte despre Shari’ah. Jaber bin
’Abdullah Al-Ansari (Allah să fie mulţumit de el!) relatează o întâmplare care i-a fost povestită de Umm Mubasher (Allah să fie mulţumit de ea!). Ea, Hafsah (Allah să fie mulţumit de ele!) şi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra lui!) stăteau împreună şi vorbeau. El spunea că toţi oamenii care s-au angajat la supunere la Hudaybiyah sub copac vor merge în
Paradis, şi nu în Iad. Ea a întrebat cum era acest lucru posibil. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a supărat, dar însă Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) nu a renunţat şi a citat un verset din Surah Maryam:

„Şi nu se află nimeni printre voi care să nu treacă pe acolo. Aceasta este o hotărâre nestrămutată a Domnului tău." (19:71)

Ca răspuns, el i-a citat versetul următor, tot din Surah Maryam:

„După aceea, îi vom mântui Noi pe cei care au fost cu frică, iar pe cei nelegiuiţi îi vom lăsa acolo în genunchi.” (19:72)

Această veste că Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) se contrazicea cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a răspândit în Medina. În acea zi, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost foarte tulburat; iar când ‘Umar Faruq a auzit despre acest lucru, şi-a mustrat fiica. Ea i-a răspuns că şi ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) vorbea în acelaşi mod cu el. Tatăl ei a avertizat-o din nou să nu concureze cu ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) şi să menţină o anumită decenţă, ori altfel îşi va cauza probleme.
Dintre Mamele Drept-credincioşilor, ‘Aişah, Umm Habibah, Saudah şi Hafsah (Allah să fie mulţumit de ele!), toate aparţineau tribului Quraişh. Celelalte veneau din alte triburi. Zilnic, după rugăciunea ’Asr, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) le vizita pe toate pentru puţin timp, pentru a vedea dacă au nevoie de ceva; momentul vizitelor era obişnuit, şi fiecare aştepta cu nerăbdare sosirea lui. De câteva ori, s-a întâmplat să petreacă mai mult timp cu Zeineb (Allah să fie mulţumit de ea!). Acest lucru a supărat-o pe ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) şi ea le-a vorbit despre aceasta lui Hafsah şi Saudah
(Allah să fie mulţumit de ele!). Ele s-au întâlnit şi au aflat că o anumită rudă îi trimisese lui Zeineb (Allah să fie mulţumit de ea!) o fel special de miere şi ea obişnuia să i-o ofere zilnic Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Această miere era preferata lui şi obişnuia să mai întârzie în locuinţa ei, bucurându-se de ea. ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) era atât de ataşată de Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), încât nu putea suporta ca el să întârzie venirea la casa ei. Datorită respectului faţă de el, nu putea obiecta în mod direct. Astfel că s-a consultat cu celelelate două – Hafsah şi Saudah (Allah să fie mulţumit de ele!) – şi au hotărât ca atunci când el va sosi la fiecare din ele pe rând, să-i spună că gura lui ar emana un miros ciudat. Când el a auzit acelaşi lucru de la toate trei, a crezut că este datorită mierii pe care o luase, şi a hotărât să renunţe definitiv la ea. Dacă aceasta ar fi fost o întâmplare din viaţa unei persoane obişnuite, nu ar fi avut nici o importanţă. Însă aceasta s-a întâmplat ultimului Profet al lui Allah Preaînaltul şi fiecare cuvânt al său şi fiecare acţiune a sa urma să devină lege sau Shari’ah, pentru toţi musulmanii, din toate timpurile ce urmau să vină. De aceea a avut o semnificaţie deosebită.

Şi astfel Allah Preaînaltul l-a mustrat în versetul din Surat At-Tahrim:

„ O, Profetule! De ce îţi opreşti tu ceea ce Allah ţi-a îngăduit, căutând
mulţumirea soaţelor tale? Allah, doară, este Iertător [şi] Îndurător [Ghafur, Rahim].” (66:1)

Era cam în aceeaşi perioadă când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a încredinţat un secret lui Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) şi a averrtizat-o să nu vorbească nimănui despre acesta. Însă ea i-a spuse ’Aishei (Allah să fie mulţumit de ea!). Allah i-a revelat apoi Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) ceea ce s-a întâmplat. Allah Preaînaltul a revelat acest lucru în următorul verset din Surat At-Tahrim:

„Când Profetul i-a încrediţat o taină uneia dintre soaţele lui, iar ea a
povestit-o şi Allah i-a vestit lui aceasta, atunci el a înştiinţat despre o parte şi a neglijat o altă parte. Şi când el i-a spus, atunci ea a zis: “Cine te-a înştiinţat despre aceasta?” A răspuns el: “M-a înştiinţat Atoateştiutorul [şi] Bineştiutorul [Al-Alim, Al-Khabir]!”.” (66:3)

Până în al nouălea an după Hijrah, marea parte a Peninsulei era sub
guvernul Islamic de la Medina; toate hambarele erau pline şi toate bogăţiile ajungeau în centru din diferite regiuni ale Arabiei. Multe dintre femeile din casa Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) fuseseră crescute în mijlocul luxului; astfel, când au văzut acest regat al prosperităţii, au formulat cereri de creştere a alocaţiilor gospodăriei. Când ‘Umar Faruq (Allah să fie mulţumit de el!) a auzit despre aceasta, a fost foarte supărat; i-a spus fiicei sale Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) că ar trebui să-şi întrebe tatăl dacă ar avea nevoie de ceva şi să nu facă nici o cerere Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). De asemenea, le sfătui pe toate Mamele Drept-credincioşilor să nu facă nici o cerere. Lui Umm Selemeh (Allah să fie mulţumit de ea!) nu prea i-a plăcut acest lucru şi a simţit că el avea obiceiul să se amestece în orice problemă. I-a spus deschis că ar trebui să se abţină de la a se amesteca în afacerile soţiilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Era în perioada în care Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) căzuse de pe cal şi fusese rănit; având în vedere toate acestea, el a hotărât să se izoleze şi s-a mutat într-o cameră de mai sus, alăturată locuinţei ’Aishei (Allah să fie mulţumit de ea!). Tot oraşul forfotea de bârfa pe care ipocriţii au împrăştiau, spunând că Profeul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) divorţase de soţiile lui. Dar, de fapt, nici un asemenea lucru nu s-a întâmplat. Toţi Companionii au fost deranjaţi de această situaţie, dar niciunul nu a avut curajul de a se apropia de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi de a vorbi cu el direct. În cele din urmă, ‘Umar Faruq, cunoscut pentru sinceritatea sa, s-a dus la el şi l-a întrebat dacă zvonul era adevărat. Când a negat, Faruq a fost încântat. Apoi l-a întrebat dacă putea să anunţe această veste bună celorlalţi musulmani. Când a primit permisiunea, el a informat fericit comunitatea că totul era în ordine cu familia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Tot oraşul a răsuflat uşurat că Trimisul lui Allah Preaînaltul nu a fost ofensat în vreun fel. În a 29-a zi, el a coborât în locuinţa ’Aishei (Allah să fie mulţumit de ea!). Ea l-a întrebat zâmbind de ce coboră înainte de a se încheia luna. El a răspuns că uneori luna calendaristică consta în numai 29 de zile. Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) i-a promis tatălui ei că nu-i va mai cere vreodată o mărire de alocaţie şi s-a ţinut de cuvânt până la finalul vieţii.

***

Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!) a murit în anul 41 după Hijra, la 59 de ani. La momentul morţii, postea. Rugăciunile funerare au fost conduse de guvernatorul Medinei, Marwan bin Hakam. Abu Hurairahh şi Abu Sa’yid Khudri (Allah să fie mulţumit de ei!), distinşi Companioni ai Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au fost dintre cei ce au purtat giulgiul la Jannatul Baqi’. Cei doi fraţi ai ei, ’Abdullah bin ‘Umar şi ’Asim bin ‘Umar (Allah să fie mulţumit de ei!), au aşezat-o cu blândeţe în ultimul ei loc de odihnă. Salem bin ’Abdullah, ’Abdur-Rahman bin ’Abdullah şi Hamza bin ’Abdullah, toţi fiii lui ’Abdullah bin ‘Umar (Allah să fie mulţumit de el!) au fost prezenţi, de asemenea, la funerarii.
Astfel, un corect şi învăţat scriitor şi recitator al Nobilului Qur’an, care s-a dedicat din tinereţe rugăciunii, postului şi meditaţiei, a trecut în istorie.
Versete din Surat Al-Qamar exprimă un omagiu vrednic acestei mari Mame a Credincioşilor:

„ Cei care se tem vor fi în grădini şi [printre] pâraie. Într-un loc al adevărului, lângă un Stăpânitor Atotputernic.” (Surat Al-Qamar:54-55)