Nu contează unde trăiești, ci cum trăiești

Unul dintre subiectele de conversație des întâlnite în ultima vreme se referă la cetățenie. Unii au nevoie de cetățenie, pentru a se bucura de drepturile oferite de unele țări cetățenilor ei, alții se tem ca nu cumva cetățenia să îi ia calitatea de musulman, considerând că nu poate fi și cetățean și musulman în același timp, un sistem de gândire eronat, căci nu știu că, de fapt, a-ți iubi poporul și țara, a te simți legat de locul tău este parte din Islam.Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne-a spus – și mulți vor argumenta că era vorba de un loc sfânt – că atunci când a părăsit Mekkah, s-a oprit la marginea orașului, s-a uitat spre orașul său drag și a spus: „Pe Allah, tu ești cel mai drag loc pentru mine și el cel mai iubit loc de Allah și dacă Allah nu le-ar fi dat permisiunea acestor oameni de a mă alunga (căci Allah este Cel care le-a permis mekkanilor să-l alunge pe Profet), nu te-aș fi părăsit niciodată.” Această dragoste sinceră și puternică din sufletul Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era pentru un oraș locuit în majoritate de nemusulmani, de politeiști, oameni care credeau și se închinau la idoli. Mulți ar spune: „da, dar era un oraș sfânt”. Da, dar după ce Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a mutat în Medina, rămânând acolo pentru tot restul vieții, el s-a întors în Mekkah în al optulea an după emigrare și i s-a dat posibilitatea de a rămâne acolo, dar el a preferat să se întoarcă alături de ansari (mediniți) în Medina, dând astfel o lecție importantă, despre cum oamenii care pleacă în alte locuri, se atașează de ele și construiesc împreună cu cei de acolo o societate mai bună, bucurându-se de noua viață. Acum unii ar putea spune că în Medina era vorba de o „societate musulmană”. De fapt nu era o societate musulmană, ci una diversă. În Medina conviețuiau multe comunități, de evrei, nemusulmani, ansari (cei care îi primiseră pe musulmani în Medina, numit pe vremea aceea Yathrib), emigranții din Mekkah. Chiar după ce Mekkah fusese recucerită, o mare parte dintre emigranți au preferat să se întoarcă în Medina împreună cu Profetul, decât să rămână în Mekkah, orașul în care crescuseră și trăiseră până la Hegira (emigrare).Avem exemplul mai multor profeți care și-au părăsit locurile natale și s-au stabilit în alte locuri, deși cei din locurile unde se mutaseră nu erau credincioși. Avem exemplul profetului Iosif, care datorită împrejurărilor a ajuns în Egipt. Dar acest lucru nu l-a împiedicat să ajungă ajutorul ministrului de finanțe, să lucreze pentru marele faraon, fără a-i fi rușine de acest lucru. O parte din companioni au părăsit Mekkah și Medina și s-au stabilit pe alte meleaguri și avem exemple date și de companioane. Umm Hiram bint Milham s-a stabilit în Cipru, unde a și murit. Un alt companion, Abu Al-Darda este îngropat în Alexandria, Egipt, în timp ce alții sunt îngropați în Iraq sau Siria, care pe atunci făcea parte din Imperiul Bizantin.Acest lucru ne învață că nu sunt de condamnat, ci dimpotrivă sunt de lăudat aceia care din diverse motive își părăsesc locurile natale și se stabilesc în alte ținuturi. Oamenii ar trebuie să se ducă spre locuri noi, pe care să le iubească din tot sufletul și să se dedice transformării lor în locuri mai frumoase, care, în definitiv, ar trebui sa fie scopul oricărui om, acela de a-și transforma căminul într-un loc prosper . De ce? Pentru că islamul ne învață că pământul este al lui Allah și ar trebui să mergem și să îl cunoaștem, să cunoaștem noi comunități, în care să ne integrăm și să contribuim la bunăstarea comunității.

www.islamulazi.ro/forum

traducere de pe www.onislam.com