ISLAMUL - RELIGIA OMENIRII

ISLAMUL - RELIGIA OMENIRII

Allah Preaînaltul se adresează în repetate rânduri şi le atrage atenţia oamenilor în mai multe locuri asupra faptului că El nu poate să-l fi creat pe om în glumă, pentru a se amuza cu el un număr de zile, iar după aceea să moară. El îndeamnă raţiunea umană să înţeleagă acest adevăr limpede: “Oare credeţi că v-am creat pe voi fără rost şi că nu vă veţi întoarce la Noi 1)?” / Preaînalt este Allah, Stăpânul adevărat! Nu există altă divinitate în afară de El, Stăpânul Tronului sublim!” (23 : 115-116); “Noi nu am creat cerul şi pământul şi ceea ce se află între ele, jucându-Ne! / Dacă am fi voit să facem o joacă, am fi făcut-o [din lucrurile apropiate] de Noi, dacă am fi făcut-o.” (21: 16-17).

Allah a fost într-atât de generos cu omul că nu l-a lăsat să se călăuzească în această viaţă numai cu ajutorul naturii perfecte cu care l-a înzestrat pe el, pentru a ajunge la ceea ce este bun şi pentru a-l călăuzi către evlavie, ci i-a trimis lui, din când în când, câte un profet care să-i aducă mesajul Său, să-l cheme la adorarea numai a Sa, să-i aducă lui veştile cele bune şi să-l prevină pe el, pentru ca pe el să-l ia ca argument: “[şi a trimis] trimişi - vestitori şi prevenitori - pentru ca oamenii să nu mai aibă nici un fel de scuză faţă de Allah, după trimişi...” (4 : 165).

Omenirea a continuat - în evoluţia sa şi în progresul gândirii sale -, în vreme ce revelaţia revenea la ea, aducându-i ceea ce era potrivit şi pentru a-i rezolva problemele temporare în cadrul neamului fiecărui trimis, până ce a ajuns la deplina maturizare şi Allah a voit ca mesajul profetului Muhammed să lumineze peste întreaga fire. Allah l-a trimis pentru a desăvârşi edificiul înălţat de fraţii săi - profeţii anteriori - prin Legea Sa generală şi veşnică şi prin Cartea care i-a fost revelată - Coranul cel sfânt. Profetul Muhammed însuşi a zis: “Eu sunt faţă de profeţii de dinaintea mea asemenea omului care a durat o casă, a făcut-o pe ea neîntrecut de frumoasă, afară de locul unei cărămizi de la un colţ, iar lumea a început să o ocolească şi să se minuneze de ea, zicând: «Dacă nu ar
lipsi această cărămidă!» Eu sunt această cărămidă şi eu sunt încheietorul profeţilor!”

Coranul este mesajul lui Allah către întreaga omenire. În Coran şi în Sunna se află mai multe prescripţii care dovedesc acest adevăr. Allah Preaînaltul a grăit: “Spune: “O, oameni! Eu sunt pentru voi toţi trimisul lui Allah!” (7 : 158). şi tot Allah Preaînaltul a grăit: “Binecuvântat este Acela care a trimis Îndreptarul [Al-Furqan] robului Său, pentru ca el să fie o prevenire pentru toate lumile” (25 : 1). Iar profetul Muhammed a zis: “Fiecare profet a fost trimis la neamul său, în vreme ce eu am fost trimis pentru toţi oamenii”. Şi după el nu va mai veni nici un mesaj. Allah Preaînaltul a grăit: “Muhammed nu este tată nici unuia dintre bărbaţii voştri, ci el este Trimisul lui Allah şi încheietorul profeţilor” (33 : 40).

De aceea, Coranul a venit pentru a răspunde tuturor cerinţelor vieţii umane, pe primele temelii ale religiilor divine. Allah Preaînaltul a grăit: “El v-a orânduit vouă religia pe care i-a prescris-o lui Noe, pe care ţi-am revelat-o ţie şi am prescris-o pentru Avraam şi Moise şi Isus: “Întemeiaţi religia şi nu vă despărţiţi întru ea!” (42 : 13).

Allah i-a prescris Coranului să dăinuiască şi să fie transmis de la o generaţie la alta, fără nici o modificare, şi el va rămâne aşa cum este până când Allah va moşteni pământul cu tot ceea ce se află pe el. şi a grăit Allah Preaînaltul: “Într-adevăr, Noi am pogorât Coranul şi Noi îi vom fi păzitori!” (15 : 9). Nici o altă scriptură divină nu a avut această particularitate, căci scripturile anterioare au fost temporare, limitate la o anumită perioadă de timp. Allah Preaînaltul a grăit: “şi fiecare soroc a fost scris într-o Carte” (13 : 38).

Iar mesajul Coranului a trecut dincolo de om, adresându-se şi djinnilor, căci Allah Preaînaltul a grăit: “şi [adu-ţi aminte] când am abătut Noi către tine o ceată de djinni ca să asculte Coranul! şi când s-au adunat ei, au zis: “Ascultaţi cu luareaminte!” Iar când s-a terminat, s-au întors la neamul lor ca îndemnători şi prevenitori.
/ şi au zis ei: “O, neam al nostru! Noi am auzit o Carte, care a fost trimisă după Moise, întărind ceea ce a fost înainte de ea. Ea călăuzeşte către Adevăr şi către o cale dreaptă. / O, neam al nostru! Răspundeţi celui care cheamă la Allah şi credeţi în El!” (46 : 29-31).

Prin aceste trăsături ale sale, Coranul dă soluţii înţelepte pentru toate problemele umane, din toate domeniile vieţii spirituale, intelectuale, fizice, sociale, economice şi politice, căci el este revelaţia Celui Înţelept şi Vrednic de Laudă. El dă soluţii pentru toate problemele, pe baza unor principii generale pe care le urmează omenirea şi pe care aceasta îşi clădeşte, în fiecare epocă, ceea ce se potriveşte cu ea. În felul acesta, el a căpătat valabilitate universală în timp şi spaţiu, fiind religia veşnică.

sursa: Introducerea la trdaucerea sensurilor versetelor din Coran in limba română
Liga Islamică şi Culturală din România

Islamul - Religia omenirii

În veacurile de la începutul istoriei, când comunităţile umane s-au constituit în neamuri şi în triburi dispersate şi izolate unele de altele, în diferite zone ale lumii, când aceste neamuri şi triburi simţeau nevoia acută ca cineva să le trezească şi să le prevină, ca un reformator să le îndrepte şi să le călăuzească, înţelepciunea lui Allah - care este Înţelept şi Bineştiutor - a impus trimiterea de mesageri care să vestească binele şi să prevină în cetăţile izolate ale acestor comunităţi, pentru ca ele să nu mai aibă argumentul neştiinţei şi ignoranţei. Aceşti mesageri au fost asemenea ambasadorilor însărcinaţi cu o misiune animată de principii unitare şi ei transmiteau voinţa Celui care-i trimitea cu misiunea - adică Allah Preaslăvitul -, transmiteau scripturile Sale şi împlineau mesajele Sale.

Unitatea mesajelor divine

Constatăm, de aceea, că fundamentele mesajelor trimişilor şi principiile propovăduirii lor sunt identice, pentru că ei toţi au fost trimişi de o divinitate unică - Allah Preaslăvitul - şi nu au fost deosebiri în credinţele pe care le-au propăvăduit, nici în spiritul actelor de devoţiune şi ritualurilor care le-au fost poruncite şi nici în principiile de interacţiune materială, morală şi politică pe care le-au împlinit.

Diferenţele mari pe care le observăm astăzi între credinţele adepţilor mesajelor divine se datorează schimbărilor şi deformărilor introduse în principiile acestor religii. Dacă aceste religii anterioare şi-ar fi păstrat nealterate principiile lor iniţiale, aderenţii lor s-ar fi întâlnit cu musulmanii cu adevărat şi ar fi fost în consens cu ei şi toţi aderenţii credinţelor divine s-ar afla într-o singură religie şi ar urma aceeaşi cale şi s-ar călăuzi după orânduiala pe care Allah a transmis-o prin toate mesajele şi pe care i-a pogorât-o lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!

Filozofia complementarităţii mesajelor

Constatăm că înţelepciunea lui Allah a ţinut seamă, în pogorârea mesajelor divine, de dezvoltarea comunităţilor de pe pământ, de comunităţile primitive care aveau legături limitate între ele, fiind izolate în cetăţile lor situate departe una de alta şi de comunităţile civilizate instruite, care întreţineau legături comerciale, culturale şi politice. Observăm, de aceea, că rânduielile legislative diferă în mesajele divine de la o comunitate la alta, în ceea ce priveşte forma lor, dar nu şi în ceea ce priveşte spiritul şi semnificaţia lor, pornind de la diferenţele în ceea ce priveşte nevoile comunităţilor de diverse tipuri de reformă şi de îndreptare. De pildă, faptele rele ale unei comunităţi pot să fie înşelarea la măsură şi la cântar şi ele au nevoie de o anumită îndrumare, pentru îndreptarea acestor vicii, în vreme ce faptele rele ale unei alte comunităţi sunt nelegiuirile, iar faptele rele ale celei de a treia comunităţi sunt nedreptatea, întrecerea măsurii şi uciderea sufletelor pe nedrept. Fiecare dintre aceste comunităţi izolate are nevoie de o îndrumare specifică şi de legi cu caracter particular. Mediul limitat şi izolat impune ca prescripţiile şi legile sale pe care i le aduce trimisul să corespundă cu situaţia comunităţilor respective, atât în ceea ce priveşte modalităţile, cât şi în ceea ce priveşte prescripţiile şi orânduielile, fără să fie nimic în plus, şi prin modalitatea care să garanteze cele mai adecvate mijloace pentru comunitatea respectivă.

Dacă aruncăm o privire asupra popoarelor primitive care nu cunosc alte mijloace care să le asigure existenţa, în afară de oile pe care le duc la păscut, hrănindu-se cu laptele şi cu carnea lor şi îmbrăcându-se în pieile lor, trăind în satele şi în pustiurile lor, constatăm că cea mai mare parte a rânduielilor şi legilor de care ele au nevoie sunt dogme, principii ale ritualurilor, o serie de norme etice şi foarte puţine prescripţii referitoare la relaţiile reciproce. Constatăm, apoi, că ar fi absurd ca acestor oameni izolaţi, care nu ştiu nimic despre comerţ, meşteşuguri şi politică, să li se aducă un sistem cuprinzător de legi care să reglementeze vânzările, activitatea firmelor sau relaţiile internaţionale, de vreme ce ei nu ştiu nimic despre aceste tipuri de relaţii.

Sfârşitul profeţiilor şi mesajelor o dată cu Muhammed

Urmărind istoria comunităţilor, constatăm că atunci când relaţiile sociale, economice, politice şi culturale dintre ele s-au extins, s-a extins şi mesajul trimişilor. şi Allah Preaînaltul a trimis atunci în Asia şi în Africa un mesager important prin minunile sale şi prin dovezile misiunii sale, pe care l-a însărcinat cu o propovăduire însemnată şi căruia i-a pogorât o scriptură care a conţinut un ansamblu de prescripţii şi legi referitoare la diferitele relaţii dintre oameni. Acesta a fost profetul Moise - pacea asupra lui! După el, Allah a trimis succesiv mai mulţi profeţi fiilor lui Israel, pentru a întări rânduielile Sale şi chemarea Sa şi pentru a întregi diversele aspecte ale mesajului Său, şi a încheiat şirul lor cu Isus, fiul Mariei - pacea asupra lor amândoi! Când conştiinţa umană s-a dezvoltat, ajungând să accepte o unitate religioasă universală cu norme globale, înţelepciunea a impus trimiterea de către Allah Preaslăvitul a mesagerului Său, înrudit cu ceilalţi trimişi, printr-un mesaj uman universal, care să încheie mesajele divine şi să poarte în sine fundamentele sistemului integral, comun pentru toţi oamenii, indiferent de condiţiile lor de mediu, de diversitatea relaţiilor lor, de varietatea de tradiţii şi obiceiuri, într-o comunitate aspirând spre monoteism, într-o limbă precisă, într-un stil concis şi elocvent. Cel pe care l-a trimis Allah cu acest mesaj a fost profetul Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! – din stirpea lui Ismail, fiul lui Avraam, arab prin genealogia şi prin limba sa, umanist prin propovăduirea sa, şi cu o religie universală. El a adus mesajul care a încheiat mesajele divine, care a adunat toate legile trimise de Allah oamenilor şi care le-a garantat interesele

într-un mod mai cuprinzător decât orice rânduială sau lege, precum şi fericirea cea mai deplină pe care o poate realiza orice rânduială sau lege. Allah Preaslăvitul s-a pus chezaş pentru păstrarea şi sprijinirea acestui mesaj şi a trimis pentru el o Carte limpede, fără nici un fel de abatere, venind de la un Înţelept Bineştiutor. De aceea, Allah a făcut mărturie în legătură cu mesajul lui Muhammed că el este integral, comun pentru toţi oamenii, atunci când a zis: “şi Noi nu te-am trimis decât ca vestitor şi prevenitor pentru toată lumea, însă cei mai mulţi dintre oameni nu ştiu” (34 : 28).

Întrucât mesajul Său a fost general şi global, Allah a garantat apărarea lui de deformare, schimbare şi pierdere, păstrând Cartea Sa - Coranul - şi Sunna Trimisului Său Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!
Allah a vestit sfârşitul profeţiilor şi a mesajelor o dată cu profeţia lui Muhammed, spunând: “Muhammed nu este tată nici unuia dintre bărbaţii voştri, ci el este Trimisul lui Allah şi încheietorul profeţilor, şi Allah este Atoateştiutor” (33 : 40).

Este evident că dăinuirea Coranului, care conţine, prin rânduielile şi prescripţiile sale, toate nevoile omenirii în bazele de legislaţie, întocmai aşa cum i-a fost trimis lui Muhammed, ca şi dăinuirea despre Profet, care face şi mai limpezi sensurile Coranului cele adevărate şi constante, sunt o dovadă a continuării prezenţei Profetului printre noi, mereu viu.

Astfel, putem afirma pe drept cuvânt că Trimisul lui Allah se află printre noi prin Coranul şi revelaţia care i-au fost trimise şi prin înrâurirea pe care a avut-o asupra retoricii, asupra practicii şi legislaţiei. Prin aceasta, lumea nu a avut nevoie de trimiterea altor profeţi sau mesageri şi nici de înnoirea rânduielilor oamenilor, după trimiterea lui Muhammed, căci dacă Allah ar mai fi trimis alţi mesageri şi profeţi, aceştia nu ar mai fi putut să aducă nimic nou şi să adauge nimic nou la principiile dogmei şi legislaţiei cu care a venit Profetul Muhammed. Allah a făcut ca religia şi legea să fie depline, căci El însuşi a zis: “În ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi!” (5 : 3). şi dacă scopul trimiterii de mesageri a fost propagarea acestui mesaj şi chemarea oamenilor la el, această sarcină le-a revenit după aceea teologilor musulmani, cărora le-a revenit misiunea de a chema la Allah, de a răspândi legea divină (şari’a) printre făpturile Sale şi de a deduce preceptele juridice pentru toate lucrurile noi care apar în lume şi care necesită exprimarea judecăţii lui Allah în legătură cu ele, conform fundamentelor constante ale legii divine.



Din acest motiv, nu este corect să socotim propovăduirile profeţilor a fi religii
diferite. Ele sunt propovăduiri diferite şi mesaje diferite ale unei singure religii pe care
profeţii le-au adus neamurilor omeneşti. Trecând în revistă concepţiile despre religie,
mesaje şi Islam, ne-a devenit limpede că religia islamică este cadrul care înglobează toate
ţelurile religiei divine, forma deplină a marilor mesaje divine care cârmuiesc chipul omului
şi vieţii de pe acest pământ, ea este materialul de bază al mesajelor şi propovăduirilor lui
Noe, Moise şi Isus - pacea asupra lor! -, precum şi ale altor trimişi şi profeţi. Allah
Preaînaltul a grăit: “El este la Noi, în Mama Cărţii, preaînalt şi plin de înţelepciune”
(43 : 4). Islamul este expresia cuprinzătoare a religiei divine care a fost pogorâtă în întregul
său profetului Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - pentru ca el să-l
transmită şi să cheme omenirea la el, în calitatea sa de cea mai înaltă orânduială şi lege.
Propovăduirile şi mesajele anterioare în totalitatea lor au fost propovăduiri abrogate,
pentru că religia lui Muhammed a fost religia desăvârşită, după care s-au elaborat legi şi
mesaje. Ea este calea după care s-a dorit să se călăuzească omenirea la sfârşitul unei faze
istorice, pentru ca ea să-şi organizeze viaţa, călăuzindu-se după propovăduirea şi mesajul
ei.

Mesajele anterioare Islamului au fost mesaje temporare şi propovăduiri limitate,
care au pregătit terenul pentru mesajul Islamului şi propovăduirea lui glorioasă.

Principii comune ale mesajelor divine

1 - Toate mesajele divine se întâlnesc în ceea ce priveşte doctrina care constituie
fundamentul pe care se clădeşte întreaga structură a religiei, pe care se clădesc concepţiile
omului şi ideile sale generale despre univers şi despre viaţă.

Doctrina monoteismului, care se bazează pe credinţa în Allah, în trimişii Săi, în
îngerii Săi, în cărţile Sale şi în Ziua de Apoi, reprezintă numitorul comun al tuturor
mesajelor cu care au venit profeţii. Toţi profeţii au chemat la credinţa în Allah, la venerarea
Lui, la monoteism, au vestit răsplata şi au avertizat în legătură cu pedeapsa. Pentru a
sublinia acest adevăr şi pentru a conduce omenirea către El, Coranul cel nobil oferă
exemple din discursul profeţilor şi din propovăduirile cu care ei s-au adresat comunităţilor
şi popoarelor lor.

Allah Preaînaltul a grăit: “Doar a zis Mesia: “O, fii ai lui Israel, adoraţi-L pe
Allah, Domnul meu şi Domnul vostru!” (5 : 72). şi a mai grăit Allah Preaînaltul: “şi
[neamului] ‘Ad [i l-am trimis] pe fratele lor Hud, care le-a zis: “O, neam al meu!
Adoraţi-L pe Allah! Voi nu aveţi altă divinitate în afara Lui! şi oare nu vă temeţi voi?”
(7 : 65). şi tot Allah a grăit: “Noi l-am trimis pe Noe la neamul său, căruia i-a zis: “O,
neam al meu! Adoraţi-L pe Allah! Voi nu aveţi altă divinitate în afara Lui!” (7 : 59). şi,
asemenea, a grăit Allah: “[şi adu-ţi aminte aminte] şi de Avraam, când a zis neamului
său: “Adoraţi-L pe Allah şi fiţi cu frică de El! Aceasta este mai bine pentru voi, dacă voi
ştiţi!” (29 : 16). şi a mai grăit Allah: “Noi am trimis la fiecare comunitate un trimis [ca
să le zică]: “Adoraţi-L pe Allah şi ţineţi-vă departe de Taghut!” Pe unii dintre ei i-a
călăuzit Allah, însă altora le-a fost hărăzită rătăcirea” (16 : 36). şi tot Allah a grăit: «şi
Noi nu am trimis înaintea ta nici un profet fără să nu-i revelăm lui: “Nu există altă
divinitate în afară de Mine, deci adoraţi-Mă pe Mine!”» (21 : 25).

2 - Toate mesajele propovăduiesc morala aleasă şi valorile umane, cheamă la
săvârşirea de fapte bune, la îndreptarea omenirii şi la curăţirea sufletului omenesc şi
orânduiesc viaţa pe baza adevărului, dreptăţii şi opoziţiei faţă de nedreptăţi, nelegiuiri şi
stricăciune. Toţi profeţii au fost ideali şi modele de evlavie prin vorbele şi faptele lor şi
prin dragostea pentru bine. Allah Preaînaltul a grăit: “şi i-am făcut Noi ocârmuitori, care
au călăuzit [lumea] după porunca Noastră, şi le-am revelat lor să facă fapte bune, să
împlinească Rugăciunea [As-Salat] şi să dea Dania [Az-Zakat] şi ei Ne-au fost Nouă
adoratori” (21 : 73).

Gradaţia şi complementaritatea în mesajele divine

Allah Preaînaltul a grăit:
«Spuneţi: “Noi credem în Allah şi în ceea ce ne-a fost trimis nouă şi ceea ce a fost trimis lui Avraam, lui Ismail, lui Isaac, lui Iacob şi seminţiilor; în ceea ce le-a fost dat lui Moise şi lui Isus şi în ceea ce le-a fost dat [tuturor] profeţilor de către Domnul lor. Noi nu facem deosebire între ei. Noi Lui Îi suntem supuşi [musulmani]!” (2 : 136).

Toate mesajele divine se întâlnesc pe o coordonată. Ele se îndreaptă către un singur ţel: izbăvirea omenirii, determinarea oamenilor să-L adore pe Allah prin intermediul înaltelor principii ale credinţei şi rânduielilor legislative constând din legi, morală, dogme şi acte de devoţiune pe care le-au vestit profeţii şi la care au chemat trimişii de-a lungul istoriei omeneşti şi în decursul vieţii umane, pe etape şi în modalităţi corespunzătoare
dezvoltării credinţei şi civilizaţiei omenirii şi complementarităţii lor reformatoare.

Fiecare profet a pregătit terenul pentru un alt profet şi a acţionat pentru maturizarea omenirii din punct de vedere al modului de gândire, spiritual şi comportamental, pentru a fi aptă să recepteze următorul mesaj divin. Mesajele s-au succedat, urmând această linie a mersului profeţilor, până când au ajuns să îmbrace o formă definitivă în mesajul lui
Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! -, al cărui mesaj avea să le încheie şirul şi a cărui lege a fost legea desăvârşirii omului, în cea mai înaltă şi mai dezvoltată formă. Allah Preaînaltul a grăit: “În ziua aceasta, am desăvârşit religia voastră şi am împlinit harul Meu asupra voastră şi am încuviinţat Islamul ca religie pentru voi!” (5 : 3). şi a mai grăit Allah Preaînaltul: “[Unica] religie acceptată de Allah este Islamul” (3 : 19). şi tot Allah a grăit: “Acela care doreşte o altă religie decât Islamul, nu-i va fi acceptată, şi el se va afla în Lumea de Apoi printre cei pierduţi” (3 : 85).

Mesajele divine au realizat procesul de dezvoltare şi de perfecţionare în structura lor legislativă şi de civilizaţie generală, folosind două metode principale:

1 - Metoda abrogării, constând în anularea unei legi revelate anterior şi înlocuirea ei printr-o prescripţie superioară. Allah Preaînaltul a grăit: “Însă nici un trimis nu a putut să aducă vreun semn decât cu voia lui Allah. şi fiecare soroc a fost scris într-o Carte. / Allah şterge sau întăreşte ceea ce voieşte şi la El se află mama Cărţii” (13 : 38-39).

2 - Cea de a doua metodă a complementarităţii mesajelor este dezvoltarea şi extinderea prescripţiilor, legilor şi conceptelor. Fiecare dintre mesajele care au fost adresate omenirii, într-una din etapele evoluţiei sale, a fost mai extins, mai cuprinzător sub aspect organizatoric, s-a referit la tot mai multe aspecte ale activităţii omului, a abordat tot mai multe laturi ale vieţii şi a devenit mai apt pentru a crea o formulă de viaţă mai dezvoltată decât mesajul care l-a precedat. Acest proces de extindere şi de cuprindere a atins punctul maxim în mesajul lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Coranul a înregistrat acest aspect legislativ al mesajelor şi a menţionat această legătură dintre principiile lor, căci Allah Preaînaltul a grăit: “Iar ţie, [Muhammed], ţi-am trimis Cartea cu Adevărul, întărind Scriptura de dinaintea ei şi întrecând-o pe ea. Deci fă judecată între ei după ceea ce ţi-a trimis Allah şi nu urma poftele lor, [îndepărtându-te] de la Adevărul ce ţi-a venit. Fiecăruia dintre voi Noi i-am dat o lege şi o rânduială” (5 : 48).

Mesajele despre autenticitate şi deformare. Mesajele divine anterioare celui cu care a venit Muhammed s-au confruntat cu numeroase încercări de obliterare a trăsăturilor lor, de mistificare a principiilor lor şi de ridicare a unor stavile în calea lor, pentru a împiedica mersul şi propovăduirea lor şi pentru a le goli de conţinutul lor reformator, pentru ca aceste principii să devină neînţelese şi pentru a unelti împotriva chemării la izbăvire şi la mântuire.

Probabil că cea mai primejdioasă încercare de obliterare şi de luptă împotriva mesajelor a fost mistificarea lor, astfel încât religia a devenit expresia unor superstiţii şi mituri pe care raţiunea le respinge şi pe care adevărata ştiinţă nu le poate lua decât în derâdere. Prin aceste mistificări s-au adus prejudicii propovăduirii religiei şi credinţei şi omul nu a mai găsit în acest tablou zugrăvit de imaginaţia limitată a unora decât superstiţii şi mituri, chemarea la împietrire şi la stagnare şi acest tablou a determinat repulsie faţă de credinţă şi a încurajat declararea războiului împotriva ideii religiei.

REVELAŢIA SI TIMPURILE SALE

Stim că trimişii transmit vorbele, poruncile şi prohibiţiile lui Allah, precum şi celelalte lucruri pe care El îi însărcinează să le comunice. Dar care este mijlocul pe care Allah l-a ales pentru a le transmite lor toate acestea? Aceasta este revelaţia (wahi). şi wahi în limba arabă înseamnă transmiterea unui mesaj în taină şi repede. De aceea, sunt numite prin cuvântul wahi: gestul, semnul făcut în grabă, vorba rostită în şoaptă, scrierea, transmiterea unui sens în sufletul cuiva, inspiraţia - fie prin instinct, fie prin lumina divină şi viziunea bună, limpede. Toate aceste fenomene sunt denumite în limba arabă prin termenul wahi. Întâlnim cuvântul wahi, folosit de Allah cu sensul lui lingvistic, ca în următoarele situaţii. Allah Preaputernicul şi Preaînaltul a grăit: “şi [iată ce] le-a revelat Domnul tău albinelor: “Faceţi-vă case în munţi, în pomi şi în ceea ce ei făuresc!” (16 : 68). şi a mai grăit Allah Preaînaltul: “şeitanii îi vor ispiti pe aliaţii lor să se certe cu voi. De le veţi da ascultare, veţi fi şi voi politeişti” (6 : 121).

În sens juridic şi religios, însă, prin wahi se are în vedere transmiterea de către Allah a unor cuvinte sau a unui sens unuia dintre trimişii sau profeţii Săi, astfel încât profetul sau trimisul să dobândească informaţia exactă şi pe care i-o transmite Allah.

În felul acesta, wahi, ca termen de legislaţie religioasă, include câteva elemente:
- primul element: constă în transmiterea (unui mesaj) de către Allah Atoateştiutorul;
- al doilea element: profetul sau trimisul primeşte această ştiinţă divină, concentrându-şi gândurile şi sentimentele asupra informaţiei care i se transmite, fără ca voinţa şi opţiunea sa să poată interveni în conţinutul a ceea ce i se transmite sau în rostirea a ceea ce i se transmite, dacă ceea ce i se revelează este rostit;
- al treilea element: cuvintele sau sensul, care se transmit prin revelaţie ocupă în sufletul profetului sau trimisului poziţia de ştiinţă adevărată şi exactă primită de la Allah, fără ca în sufletul său să existe vreun fel de ezitare sau îndoială în această privinţă;
- al patrulea element: fenomenul revelaţiei este o lege divină graţie căreia toţi profeţii şi trimişii receptează informaţia care li se transmite.

Să citim vorbele lui Allah Preaînaltul care se adresează lui Muhammed: “Noi ţi-am revelat ţie după cum am revelat şi lui Noe şi profeţilor de după el, precum Le-am revelat şi lui Avraam, Ismail, Isaac, Iacob şi seminţiilor şi lui Isus, Iov şi lui Iona, Aaron şi lui Solomon, şi i-am dat lui David psalmii.” (4 : 163). Sau să citim descrierea rostirii Coranului de către profetul Muhammed: “Nu rosteşte nimic după pofta lui! / El [Coranul] nu este decât o revelaţie trimisă” (53 : 3-4). şi a grăit Allah Preaînaltul, înfăţişând lipsirea voinţei Profetului sau a opţiunii sale de conţinut sau de rostire a ceea ce i se transmite lui prin revelaţie: «şi când li se citesc lor versetele Noastre desluşite, zic aceia care nu nădăjduiesc în întâlnirea cu Noi: “Adu un alt Coran decât acesta!” sau “Schimbă-l!”. Spune: “Nu am eu căderea să-l schimb cu de la mine putere! Eu nu fac decât să urmez ceea ce îmi este revelat. Eu mă tem, dacă mă răzvrătesc împotriva Stăpânului meu, de osânda unei Zile cumplite!”» (10 : 15). şi a mai grăit Allah, înfăţişând revelaţia trimisă de El îngerilor: «[Aduceţi-vă aminte] când Domnul tău le-a revelat îngerilor: “Eu sunt cu voi! Întăriţi-i, aşadar, pe cei care cred! Eu voi arunca spaimă în inimile celor care nu cred!”» (8 : 12). şi a grăit Allah în legătură cu arhanghelul Gavriil - pacea asupra lui! - : “şi i-a revelat Robului Său ceea ce i-a fost revelat” (53 : 10), adică Allah i-a revelat robului Său Gavriil - îngerul cel credincios al revelaţiei - aceeaşi revelaţie pe care Gavriil a transmis-o lui Muhammed.

În aceste texte din Coranul cel glorios şi în altele, Coranul face următoarele precizări:
1. Allah este cel care revelează;
2. oamenii cărora li se transmite revelaţia sunt aleşi pentru profeţie;
3. modalitatea de informare divină a îngerilor sau a oamenilor este revelaţia;
4. fenomenul revelaţiei este simţit ca atare de către toţi profeţii şi trimişii şi că prin intermediul ei primesc mesajele divine, fără ca Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - să fie nou în această privinţă;
5. ceea ce se transmite pot fi cuvinte rostite sau scrise sau sensuri care pot fi exprimate în cuvinte de către profet şi că voinţa celui ales pentru a i se transmite revelaţia nu se poate ingera în conţinutul sau rostirea revelaţiei care i se transmite.

Profeţia şi mesajul

Cuvântul arab “profeţie” (nubuwah) derivă de la naba’ care înseamnă “ştire, veste” şi are sensul de ajungere a unei veşti de la Allah, prin intermediul revelaţiei, la acela dintre robii Săi pe care l-a ales pentru aceasta. Cuvântul este o explicaţie, aşadar, relaţia dintre profet şi Allah Preaputernicul constă în revelaţie şi în transmiterea unor ştiri.

Mesajul (risalah) înseamnă împuternicirea de către Allah a unuia dintre robii Săi cu transmiterea unei legi religioase sau a unor anumite rânduieli. Cuvântul este o explicaţie, aşadar, a relaţiei dintre profet şi ceilalţi oameni, este o relaţie de trimitere ca mesager.
Aşadar, mesajul este înfăţişarea unei legături dintre trimis şi lume, în vreme ce profeţia este înfăţişarea unei legături dintre profet şi Allah Preaputernicul şi Preaînaltul.

Primul profet trimis de Allah Preaînaltul şi sprijinit de o revelaţie şi de rânduieli a fost Adam, strămoşul neamului omenesc, iar ultimul profet a fost profetul Muhammed, după care nu a mai existat vreun alt profet. “Muhammed nu este tată nici unuia dintre bărbaţii voştri, ci el este Trimisul lui Allah şi încheietorul profeţilor, şi Allah este Atoateştiutor” (33 : 40).

Allah Preaînaltul pomeneşte în Cartea Sa numele a douăzeci şi cinci de profeţi trimişi. Dacă dreptcredinciosul musulman este întrebat despre unul dintre cei a căror profeţie este menţionată în Coran, el nu are dreptul să tăgăduiască faptul că el a fost profet. Aceştia sunt: Adam, Idris, Noe, Hud, Salih, Avraam, Lot, Ismail, Isaac, Iacob, Iusuf, Şu’ayb, Iov, Dhu-L-Kifl, Moise, Aaron, Solomon, David, Elia, Eliasar, Iona, Zaharia, Yahya, Isus şi Muhammed - binecuvântarea şi pacea asupra lor toţi!

Mai există şi alţi profeţi, la care Coranul nu se referă în amănunţime şi despre care nu se relatează nimic, ci ne vorbeşte despre ei în ansamblu şi se cuvine să credem în ei ca atare, în sensul că Allah a trimis numeroşi profeţi, la fiecare comunitate şi grup de oameni în diverse locuri şi epoci. Allah Preaînaltul a grăit: “Poveştile câtorva trimişi
ţi le-am spus Noi mai înainte, iar poveştile altor trimişi nu ţi le-am spus” (4 : 164).

Calităţile pe care trebuie să le întrunească profeţii:
1. să fie bărbat;
2. să fie demn de încredere, adică să fie sincer şi Allah să-i apere atât manifestările exterioare, cât şi manifestările interioare, de orice amestec în ceea ce este oprit;
3. să fie ferit de căderea în păcat;
4. să fie cu mintea întreagă, exact şi drept.