Statutul femeilor in Islam
De Dr. Yusuf Al Qaradawy
Nota traducătorului
Conştientizăm importanţa acestei cărţi pentru înlăturarea unor concepţii greşite despre Islam şi pentru răspândirea unei religii pe Pământ care poate rezolva sau stăvili numeroasele nenorociri de pe Terra. Prin cărţi precum "Statului femeilor în Islam", se speră că recunoaşterea Islamului ca o îndurare pentru omenire va deveni clară.
Sperăm ca "Statutul femeilor în Islam" să fie una din multele cărţi ce va aduce în faţă acest subiect al decoperirii continue a femeilor, a abilităţile lor, şi consolarea pe care o aduc. Situaţia femeilor şi locul lor special în faţa lui Allah a fost subminată în toată lumea şi aş putea să adaug şi în istorie. Condiţia proastă a sexului slab în occident, unde exploatarea este larg răspândită, in orient, unde valoarea lor este depreciată şi cu tristeţe, trebuie să admit în lumea arabă unde oamenii nu îşi urmează religia, este într-adevăr tragică. Femeile sunt stâlpii viitoarelor generaţii şi trebuie tratate ca atare.
Islamul, îndurarea noastră de
Sper că nu există nicio confuzie în privinţa termenilor pe care i-am utilizat în această lucrare. Am folosit Dumnezeu în loc de Allah, Singurul, Atotputernicul, Eternul, Atotştiitorul şi celelalte nouăzeci şi nouă de atribute ale lui Allah asupra cărora ar trebui reflectat pentru inspiraţie si călăuzire.
Doresc in mod special să îi mulţumesc Dr. Mohammed Tolba, Dr. Elham Fathy, Alicia Daniel şi Afiwine Mischler pentru sprijinul lor nepreţuit în realizarea acestei cărţi.
Şeicul Mohammed Gemeaah
Introducere
În numele lui Allah, Cel
Aceste lucruri sunt în totalitate adevărate. Poate fi de asemenea discutat că, deşi femeile constituie jumătate din populaţia globului, autoritatea lor le depăşeşte numărul, întrucât femeile, la bine sau rău, îi influenţează pe soţii şi pe copiii lor. Poetul Hafiz Ibrahim a susţinut această afirmaţie când a descris femeia ca o şcoală întreagă, priceperea solidă care conduce la crearea unei societăţi nobile.
Pentru aceste motive, oamenii de ştiinţă, cugetătorii, liderii, revoluţionarii, predicatorii şi pedagogii au fost interesaţi de analizarea a ceea ce femeia înseamnă. Ei au cerut să i se facă dreptate, să fie tratată cu respect, şi pentru desfiinţarea formelor de nedreptate şi represiune faţă de ea pentru ca ea sa aibă accesul cuvenit la învăţătură, serviciu, responsabilitate şi libertate de a alege în căsătorie. Unii au crezut că nu este de ajuns; ei au vrut să îi acorde dreptul la homosexualitate, de a fi permisivă sexual, la avorturi, la răzvrătire împotriva familiei şi indiferenţă faţă de valorile religiei şi societate.
Acestea au fost unele din punctele ţintă ale Conferinţei Internaţionale în privinţa femeilor din Peking 1995. Acestea au provocat multe controverse în lumea islamică şi creştină. Noi, musulmanii avem un document divin care onorează cu adevărat femeile şi le tratează corect; există un document care a salvat-o de trista nedreptate a ignoranţei preislamice. Acest document constituit de Sfântul Coran percepe femeia ca o fiinţă omenească, feminină, ca o fiică, soţie, mamă şi cu siguranţă ca pe un membru deplin al societăţii ei. Este adevărat că unii musulmani au nedreptăţit femeia în diferite epoci, privând-o de dreptul de a acumula cunoştinţe religioase şi de dreptul de a lucra. Ei chiar i-au interzis să meargă la moschee pentru venerare sau studii, au silit-o să se mărite cu cineva pe care nu îl plăcea şi au închis-o în casă. Dar acest lucru s-a întâmplat deoarece era absentă înţelegerea sensului religiei. Nu a predominat însă peste tot; au existat mereu musulmani care au dorit să respingă aceasta, ceea ce am văzut că se întâmpla în zonele rurale.
Adevăratul punct de vedere al Islamului în privinţa statutului femeii este ceea ce acest mic tratat urmăreşte să clarifice. Deşi chestiunile referitoare la femei şi familie au fost prezentate în unele din cărţile noastre anterioare, în special "Permis şi interzis în Islam" (Al-Halal wal-Haram fil Islam) şi "Opinii contemporane permise" (Fataawa Muserah) cititorul poate găsi în aceste pagini o lumină ce conduce la cunoaşterea opiniilor corecte asupra acestei probleme critice, între privaţiunile aspre şi indulgenţa excesivă.
"Iar izbânda mea nu este decât de
Femeia ca fiinţă umană
Islamul a fost revelat într-un moment în care mulţi oameni au negat că femeia este fiinţă umană; unii erau sceptici din acest punct de vedere; iar alţii au admis acest lucru, incă considerau femeia creată spre a-l servi umilă pe bărbat. Odata cu apariţia Islamului, circumstanţele s-au îmbunătăţit pentru femeie. Demnitatea şi umanitatea sa au fost restabilite. Islamul a confirmat capacitatea ei de a îndeplini poruncile lui Allah, responsabilităţile ei şi urmarea poruncilor care conduc în Rai. Islamul a considerat femeia o fiinţă omenească demnă, cu un procent în umanitate egal cu al bărbatului. Ambii sunt ramuri ale aceluiaşi copac şi copii ai aceluiaşi tată, Adam, şi a aceleiaşi mame, Eva. Unica lor origine, trăsăturile lor umane generale, responsabilitatea lor în îndeplinirea datoriilor religioase cu răsplata sau pedeapsa consecventă, şi unitatea destinelor lor toate stau martori pentru egalitatea lor din punctul de vedere islamic.
Stabilind acest lucru, Sfântul Coran spune:
"O, voi, oameni! Fiţi cu frică de Domnul vostru care v-a făcut dintr-o singură fiinţă şi a făcut din aceasta şi pe perechea ei şi care a răspândit din cele două (fiinţe) mulţi bărbaţi şi femei! Fiţi cu frică de Allah în numele căruia vă conjuraţi (unii pe alţii) şi (fiţi cu frică de ruperea) legăturilor de rudenie, căci Allah este Veghetor peste voi (Raqib)!." (Coran 4:1)
Toţi oamenii, bărbaţi şi femei, au fost creaţi de Stăpânul lor dintr-o singură persoană sau fiinţă, iar această fiinţă este un nucleu din care Allah a creat un corespondent integral ce completeză această fiinţă originală şi la rândul ei este completată de ea, se spune într-un alt verset:
" El este Cel care v-a creat dintr-un singur suflet şi din el a făcut-o şi pe perechea lui, lângă care el să poată găsi linişte. " (Coran 7:189)
În cele din urmă, Allah i-a creat pe toţi oamenii din perechea primordială, din care s-au născut numeroşi bărbaţi şi femei, toţi supuşi unui singur Dumnezeu şi copiii aceloraşi părinţi, arătând că sunt uniţi prin fraternitate, cuprinzând atât bărbaţi cât şi femei deopotrivă. Datorită acestui lucru, versetul porunceşte oamenilor să se teamă de Allah, Stăpânul lor, şi să ţină seama de îndatoririle pe care le au faţă de pântecele mamelor, ca un simbol al legăturii dintre ei.
Bărbatul, în acest raport, este un frate pentru femeie, iar femeia este cealaltă jumătate a perechii. Trimisul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) spune: "Femeile sunt surorile bărbaţilor." (Transmis de
"Musulmanilor şi musulmancelor, dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor,celor supuşi şi celor supuse, celor iubitori de adevăr şi celor iubitoare de adevăr, celor statornici şi celor statornice, celor smeriţi şi celor smerite, celor ce dau milostenii şi acelora (dintre femei) care dau milostenii, celor care postesc şi acelora (dintre femei) care postesc, celor care îşi păzesc castitatea lor şi acelora (dintre femei) care şi-o păzesc, celor care-L pomenesc pe Allah mereu şi acelora (dintre femei) care-L pomenesc, Allah le-a pregătit iertare şi răsplată mare. (adică Paradisul)."(Coran 33:35)
Pe baza responsabilităţilor sociale şi religioase, Coranul stabileşte egalitatea:
" Dreptcredincioşii şi dreptcredincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit,plinesc Rugăciunea (As-Salat), aduc Dania (Az-Zakat) şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic (şi) Înţelept ('Aziz, Hakim)." (Coran 9:71)
În povestea lui Adam, Poruncile Divine erau date lui şi soţiei sale în mod egal:
„O, Adam, sălăşluieşte tu împreună cu soaţa ta în această grădină! Mâncaţi din ea pe îndestulate, ori de unde voiţi, dar să nu vă apropiaţi de acest pom, pentru ca să nu fiţi dintre cei nedrepţi!” (Coran 2:35)
Ce este nou în privinţa aceastei istorisiri după cum este prezentată în Coran este că pentru tentaţie nu este învinovăţită Eva ci Satana:
"Şeitan i-a ademenit (să mănânce) din el şi i-a scos pe ei de unde
se aflau.." (Coran 2:36) - opusul versiunilor Vechiului Testament.
Astfel Eva nu a fost singura care a mâncat din acel copac, nici cea care a iniţiat acest act. Mai degrabă, greşeala a fost a amândoura, şi amândoi s-au căit şi au cerut iertare:
"Şi au răspuns ei: "Doamne, am fost nedrepţi cu sufletele noastreşi dacă nu ne ierţi şi nu Te înduri de noi, vom fi printre cei pierduţi"..." (Coran 7:23)
Mai mult, unele versete încă atribuie vina lui Adam:
"Noi am încheiat un legământ cu Adam mai înainte, însă el l-a uitat şi Noi nu am aflat în el tărie." (Coran 20:115)
Şi
"Şi l-a ispitit pe el Şeitan, zicându-i: „O, Adam, vrei tu să-ţi arăt pomul veşniciei şi împărăţia care nu piere?” " (Coran 20:120)
şi
"... Adam s-a revoltat, aşadar, împotriva Domnului său şi a ajuns în rătăcire.." (Coran 20:121)
Acest lucru sugerează că Adam a fost cel care a păcătuit primul şi a fost urmat de soţia sa. Oricare ar fi situaţia, chiar şi acceptând că Eva a păcătuit prima, ea, singură, va fi responsabilă fără nicio transmitere a responsabilităţii fiicelor ei.
În privinţa egalităţii pedepsei, răsplatei şi eligibilităţii pentru Paradis, Allah Preaînaltul spune:
" Acest neam a trecut. El are ceea ce şi-a agonisit, iar voi veţi avea ceea ce v-aţi agonisit. Voi nu veţi fi întrebaţi pentru ceea ce au făcut ei." (Coran 2:134 şi 2:141)
În privinţa egalităţii bărbaţilor şi femeilor în primirea recompenselor şi a intrării în Paradis, Dumnezeu spune:
"Domnul lor le-a răspuns: “Eu nu las să se piardă nici o faptă plinită de vreunul dintre voi, bărbat sau muiere, deopotrivă unul cu altul!" (Coran 3:195)
"Pe cel ce face o faptă bună - bărbat ori femeie - şi este credincios îl vom dărui Noi cu o viaţă bună. Şi Noi îi vom răsplăti pe ei după (faptele) cele mai bune pe care le-au săvârşit" (adică Paradis în Lumea de Apoi). (Coran 16:97)
În privinţa chestiunilor financiare, Islamul a desfiinţat convenţiile predominante în multe naţiuni ce au privat femeia de dreptul ei de proprietate, moştenire, şi acelea care au creat obstacole împotriva exercitării controlului liber şi complet asupra proprietăţilor ei. Islamul admite drepturile femeii la toate tipurile de posesiune, de a cheltui şi de a-şi investi banii. Îi dă dreptul la moştenire, vânzare, cumpărare, închiriere, donare, împrumutare, distribuirea proprietăţilor în scopuri religioase şi caritabile, la a da caritate, la transferuri legale şi ipotecă, la fel şi multe alte forme de contracte şi acţiuni.
Dreptul femeii la educaţie sau de a învăţa este fundamental şi este garantat de asemenea de învăţăturile Islamului. Islamul, de fapt, îi dă femeii dreptul cuvenit de a căuta cunoaşterea; Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) spune: "Dobândirea cunoştiinţelor este datoria fiecărui musulman," unde "fiecare musulman" implică în mod evident bărbaţi şi femei într-o manieră egală, de obicei formalizat de toate autorităţile de jurisprudenţă.
Femeii îi este de asemenea cerut să îndeplinească ritualuri religioase şi forme de venerare aşa cum îi este cerut şi bărbatului. Rugăciunea, postul, dania, pelerinajul şi toate celelalte obiceiuri fundamentale în Islam le sunt cerute musulmanilor în funcţie de capacitatea lor, atât bărbaţi cât şi femei, ca oameni responsabili. Acţiunile femeii sunt recompensate de Allah la fel cum sunt şi ale bărbatului.
Femeia nu este exclusă din aria activităţilor sociale; Allah spune:
" Dreptcredincioşii şi dreptcredincioasele îşi sunt aliaţi unii altora. Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit,plinesc Rugăciunea (As-Salat), aduc Dania (Az-Zakat) şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic (şi) Înţelept ('Aziz, Hakim)." (Coran 9:71)
De exemplu, ea poate oferi adăpost celor ce îl caută. Dacă adăposteşte un refugiat, fapta ei este demnă de respect şi recompensată. Această regulă conduce la cazul când Um Hani bint Abi Talib a uşurat sufleteşte pe socrul ei în ziua Cuceririi Meccăi de către musulmani. Când fratele ei a vrut să îl omoare pentru că fusese păgân, ea s-a plâns Trimisului lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) zicând: "Trimisul a lui Allah, fiul mamei mele insistă să îl omoare pe refugiatul meu, Ibn Hubayra. "Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a răspuns: "Noi îi oferim azil celui pe care îl adăposteşti tu, Um Hani". (Mustafaq aley (consens) prin autoritatea lui Um Hani, Perla şi Coralul (Al-Lu'lu' wal-Marjan) (193))
Concepţii greşite infirmate
Distincţii justificate
Unii oameni au anumite îndoieli şi ridică întrebări despre poziţia Islamului în privinţa statutului femeii ca fiinţă umană. Aici noi vom dezbate cele mai importante motive de îndoială sau chiar scepticism.
Una din aceste întrebări este: de ce, dacă Islamul chiar consideră umanitatatea femeii egală cu a bărbatului, favorizează bărbatul în anumite situaţii precum mărturia legală, moştenirea, preţul sângelui, grija familiei, conducerea statului?
Deosebirea (dacă se poate spune că există vreuna) între bărbat şi femeie nu constă în faptul că Allah i-ar prefera pe unii dintre ei , în defavoarea altora, că ar fi mai nobil sau mai aproape de Stăpân. Evlavia şi numai evlavia este unitatea de măsură a ascensiunii, nobleţii şi apropierii de Allah:
"Cel mai cinstit dintre voi
Cu toate astea, deosebirile sunt determinate doar de îndatoririle diferite destinate fiecăruia dintre cele două sexe prin virtutea dispoziţiei sale x©naturale.
Dovadă legală
Versetul din Coran cunoscut ca "versetul îndatoririlor" în care Allah porunceşte încheierea unor contracte scrise pentru datorii ca o măsură preventivă este:
"Şi luaţi drept martori doi dintre bărbaţii voştri, iar dacă nu sunt doi bărbaţi, (luaţi) un bărbat şi două muieri, dintre aceia pe care îi acceptaţi ca martori, aşa încât, dacă va greşi una dintre ele, să-şi amintească una celeilalte! Martorii nu au voie să se împotrivească, dacă sunt chemaţi." (Coran 2:282)
Astfel, în Coran, Allah stipulează că mărturia unui bărbat este egală cu mărturia a două femei. Mai mult, majoritatea juriştilor au stabilit că mărturia unei femei nu este luată în considerare în majoritatea delictelor şi în probleme care nu implică răzbunarea.
Deosebirea este departe de a se datora oricărei credinţe în deficienţa umanităţii şi integrităţii femeii. Este mai degrabă datorită caracterului ei natural şi înclinaţiilor ei speciale care pot exclude amestecul ei în situaţii de genul acesta, în timp ce se concentrează asupra copiilor şi gospodăriei. Astfel, este foarte probabil să fie o neatenţie caracteristică când se pune problema de a se ocupa de aceste situaţii. Pentru acest motiv, Allah porunceşte creditorilor, dacă ei doresc să verifice valoarea datoriei, să caute mărturia a doi bărbaţi sau a unui bărbat şi a două femei. Coranul nu lasă loc de ambiguităţi:
" ... aşa încât, dacă va greşi una dintre ele, să-şi amintească una celeilalte!" (Coran 2:282)
Excluderea mărturiei femeii, din cazurile crimelor majore, şi în cazurile care necesită răzbunare, este pentru a proteja femeile şi pentru a le ţine departe de situaţii precum crimele sau agresiuni împotriva sufletelor, onoarei şia proprietăţii. De exemplu, de cele mai multe ori vom vedea că o femeie închide ochii sau fuge panicată dacă vede o scenă sângeroasă; de aceea, este dificil pentru acea femeie să dea o explicaţie credibilă a crimei.
Aceasta a însemnat pentru jurişti că mărturia unei femei contează în cazul unor chestiuni feminine precum relaţiile de adopţie, menstruaţia, naşterea şi astfel de situaţii a căror cunoştinţă a fost limitată la femei în ultimii ani şi probabil încă mai este. Totuşi,Ata'a-tabiei (înseamnă un urmaş al unuia din companionii Profetului) susţine că mărturia unei femei în asemenea situaţii chiar contează. În plus, alţi jurişti acceptă mărturia unei femei pentru crime care au avut loc între femei, care, de obicei nu sunt frecventate de bărbaţi atât de mult precum sunt de femei (Coran 2:282) piscine orientale, petreceri de nuntă la care participă doar femei şi alte adunări de genul acesta. Oricum, întrebarea este: dacă o femeie ucide, răneşte sau mutilează pe o altă femeie şi unicul martor este o femeie, ar trebui ca mărturia ei să fie exclusă doar pentru că este femeie sau ar trebui ca bărbaţii să dea mărturie pentru ceva la care nu au fost martori? Este logic să fie acceptată mărturia unei femei în acest caz atâta timp cât aceasta are o reputaţie bună. Comentând versetul:
"... iar dacă nu sunt doi bărbaţi, (luaţi) un bărbat şi două muieri(Coran 2:282) , şeicul de
" O, voi, cei care credeţi! Dacă voi contractaţi o datorie pentru un anumit timp, atunci însemnaţi-o în scris! Şi să o însemne, între voi, un scrib cu dreptate! Scribul nu are voie să refuze a scrie, aşa cum l-a învăţat Allah.Aşadar, el trebuie să scrie aşa cum îi dictează datornicul, care trebuie să fie cu frică de Allah, Stăpânul său, şi să nu micşoreze (valoarea datoriei) cu nimic! Dar dacă datornicul este fără judecată sau slab sau nu poate dicta el, atunci să dicteze tutorelui său, cu dreptate.Şi luaţi drept martori doi dintre bărbaţii voştri, iar dacă nu sunt doi bărbaţi, (luaţi) un bărbat şi două muieri, dintre aceia pe care îi acceptaţi ca martori, aşa încât, dacă va greşi una dintre ele, să-şi amintească una celeilalte!" (Coran 2:282)
De aceea situaţia este una de verificare şi de documentare a drepturilor, ci nu una de judecată. Astfel, versetul indică cele mai bune moduri de documentare şi verificare prin care partenerii din înţelegere pot beneficia de securitate maximă. Acest lucru nu înseamnă că mărturia unei singure femei, sau a unui grup de femei fără cea a unui bărbat nu contează şi nici că trebuie luată în considerare de un judecător din moment ce în jurisdicţie maximul cerut este "dovada".
De-a lungul acestui subiect de gândire, juristul Ibn Al-Qayyim susţine că "dovada" în legislaţia Islamică este mai cuprinzătoare decât mărturia; confirmând că "dovada" este factorul în stabilirea drepturilor, ceea ce face să fie "evidentă" şi, în consecinţă ce trebuie să fie luată în considerare de către judecător.
Judecătorul pronunţă verdictul pe baza dovezilor decisive, chiar dacă este vorba de mărturia unui non-musulman atâta vreme cât acesta îi inspiră încredere.
Aceasta îl conduce pe şeicul Şaltut la concluzia că atunci când mărturiile a două femei sunt considerate precum mărturia unui bărbat, acest lucru nu este din cauza unei slăbiciuni sau a unei deficienţe a intelectului ei.
Versetul, totuşi, a fost astfel exprimat pentru a se adresa normelor acelor timpuri, ce sunt încă aceleaşi pentru majoritatea femeilor. Ele nu sunt prezente la şedinţele de înregistrare a datoriilor sau tranzacţiilor. Faptul că unele femei iau parte la aceste activităţi nu modifică realitatea fundamentală , înclinaţia ei naturală în viaţă spre procreere. Din nou, versetul serveşte ca o îndrumare pentru verificare maximă. În anumite locuri, tendinţa este pentru femeie să facă tranzacţii şi să asiste la scrierea actelor pentru datorii; este dreptul oamenilor de a accepta mărturia unei femei aşa cum o acceptă pe cea a unui bărbat atâta vreme cât au aceeaşi încredere în memoria ambelor sexe.
Şeicul Şaltut încă nu se opreşte aici; el continuă pentru a analiza un caz în care cuvântul bărbaţilor şi femeilor cântăresc la fel: Este o dovadă puternică de egalitate în afirmaţiile Coranului, şi anume că femeia este egală cu bărbatul în tipul mărturiei cunoscută ca jurământul condamnării ( un jurământ în care chiar soţul sau soţia îşi acuză partenerul de adulter şi în care singurul martor este unul dintre ei. (Nota traducătorului.)
" Aceia care le defăimează pe soţiile lor şi nu au martori afară de ei înşişi, fiecare dintre ei trebuie să facă patru mărturii (cu jurământ) pe Allah că el este dintre cei care spun adevărul/ Şi o a cincea (mărturie cu jurământ) ca blestemul lui Allah să cadă asupra lui, dacă el este dintre cei care mint. Însă osânda va fi îndepărtată de la ea, dacă ea face patru mărturii (cu jurământ) pe Allah că el este dintre cei care mint Şi o a cincea (mărturie cu jurământ) ca mânia lui Allah să se abată asupra ei, dacă el este dintre cei care spun adevărul. " (Coran 24:6-9)
Aceasta înseamnă, patru jurăminte ale mărturiei de către bărbatul încheiate prin o invocaţie a distrugerii lui de către Allah dacă minte, iar pedeapsa nu îi va fi aplicată ei dacă şi ea la rândul ei face patru jurăminte ale mărturiei încheiate cu o invocaţie de abatare a blestemului lui Allah asupra ei dacă ea este cea care minte. (Convingeri Islamice şi Codul de Legi, Şeicul Şalt, p.111-112)
Moştenirea
Diferenţa dintre bărbat şi femeie în privinţa părtilor lor referitoare la moştenire, este stabilită de Allah astfel:
" Allah vă porunceşte în privinţa (moştenirii) copiilor voştri: un fiu are (o parte) cu partea a două fiice." (Coran 4:11) şi este clar datorită diferenţelor dintre datoriile şi cheltuielile la care fiecare trebuie să facă faţă prin virtutea învăţăturilor islamice .
De exemplu, dacă un bărbat, care are un fiu şi o fiică, moare, fiul se căsătoreşte şi plăteşte dota soţiei (zestrea) miresei, imediat ce se mută împreună el trebuie să asigure şi să plătească cheltuielile lor. Pe cealaltă parte, când sora lui se mărită, ea primeşte dota de la mire şi atunci când locuiesc împreună, soţul ei are grijă de ea fără ca ea să plătească vreun ban, chiar dacă este una din cele mai bogate persoane. Săracă sau bogată, cheltuielile ei de trai sunt estimate în proporţie cu abilitatea financiară a soţului său. Coranul spune astfel:
" Cel care este înstărit să cheltuiască după averea sa ...". (Coran 65:7)
Pentru a simplifica problema, dacă tatăl lasă o avere de 150,000 de dolari, fiul va lua 100,000, iar fiica va lua 50,000 de dolari. Apoi, fiul plăteşte dota soţiei (zestrea), îi dăruieşte cadouri miresei şi mobilează un apartament care poate costa cel puţin 25,000 de dolari. Dacă fiica se căsătoreşte, are banii de nuntă şi cadourile, atunci va lua încă 25,000 de dolari. Aşa vor avea în mod egal.
Dar aceasta nu este tot; îndatoririle şi cheltuielile bărbatului cresc când trebuie să se asigure pentru copii, în anumite cazuri, de părinţii lui care îmbătrânesc, de fraţii şi surorile lui dacă nu au nici un venit şi nimeni care să aibă grijă de ei şi de alte rude care se află în circumstanţe asemănătoare – toate prin virtutea învăţăturilor islamice şi în anumite condiţii. Pentru partea ei, deşi, femeii nu îi este poruncit de legislaţia islamică să dea ajutor decât dacă ea alege să facă acest lucru din propie iniţiativă.
Nici nu este diferenţa în niciun sens absolut. Uneori, partea femeii din moştenire este aceeaşi cu a bărbatului. De exemplu, când cei doi părinţi îi moştenesc pe copiii lor; Coranul spune că:
" …Cât despre părinţii lui, primeşte fiecare dintre ei a şasea parte din ceea ce a lăsat (defunctul), dacă el are un copil…" (Coran 4:11).
Motivul în acest caz este că nevoile părinţilor sunt deseori similare. Pentru fraţi sau surori vitrege ce moştenesc de la un frate care nu are părinţi sau copii, Coranul stabileşte că:
"... Dacă un bărbat sau o femeie moare fără a avea nici un moştenitor direct, dar are un frate sau o soră, fiecăruia dintre cei doi le revine a şasea parte. Dacă ei însă sunt mai mulţi de-atât, atunci ei toţi sunt părtaşi la o treime,..."(Coran 4:12)
Astfel, sora din partea mamei primeşte o şesime, ce este egală cu a fratelui din partea mamei. Dacă sunt mai mulţi de doi fraţi vitregi, ei moştenesc o treime pe care o vor împărţi în mod egal. Toate acestea confirmă că egalitatea moştenirii există în multe cazuri şi sunt cunoscute foarte bine de juriştii şi experţii din aceste domeniu.
Mai mult, sunt cazuri în care femeia ia o parte mai mare decât a bărbatului. De exemplu, dacă o femeie moare lăsând un soţ, o mamă, doi fraţi şi o soră din partea mamei ei, sora va primi o şesime; pe când doar o şesime va fi dată celor doi fraţi. De asemenea, dacă o femeie moare, lăsând în urmă un soţ, o soră din aceiaşi părinţi şi doi fraţi din partea tatălui, soţul primeşte o jumătate din moştenire, iar sora cealaltă jumătate, pe când fraţii vitregi nu primesc nimic, întrucât sunt doar rude. Dar dacă este vorba de o soră vitregă, aceasta va primi o şesime pentru întreţinere.
Încă un caz în care femeia primeşte mai mult decât bărbatul conform interpretării lui Ibn Abbas's a versetului:
"... Dacă însă nu are copil şi-l moştenesc părinţii lui, atunci mama sa are dreptul la o treime...." (Coran 4:11)
Pentru Ibn Abbas, aceasta înseamnă că dacă o femeie moare, lăsând un soţ şi cei doi părinţi ai ei, soţului i se cuvine o jumătate, mamei o treime, iar tatălui o şesime. Ibn Hazim le relatează această specificare lui Ibn "Abbas via Abdul-Taziq, lui Ali Ibn Abi Talib via al Abi "Uwana şi lui Mu'adh ibn Jabal care erau Companioni ai Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), şi cunoscuţi ca experţi în chestiuni de acest gen. Ibn Hazim îi relatează, de asemenea, lui Shuraih şi lui Dawud Al-Zahiry, în mijlocul juriştilor, şi citează axioma companionului Ibn Mas'ud pe această chestiune: "Lui Allah nu îi va plăcea să vadă că îl prefer pe tată în faţa mamei." Alte persoane importante care au fost de acord sunt Companioni precum 'Umar, 'Uthman şi Zaid ibn Thabit. Dintre adepţii lor sunt Al-Hasan, Ibn Sirin şi Al-Nakh'i. Printre jurişti se numără Abu Hanifa, Malik şi Al-Shafi, fie ca Allah să fie mulţumit de ei.
Preţul sângelui
Nu există o declaraţie autentică dată de Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), nici un consens al autorităţilor religioase (Ijm,') pentru a stabili că preţul de sânge plătit pentru uciderea unei femei reprezintă jumătate din suma plătită pentru uciderea unui bărbat. Există două hadisuri (tradiţii profetice), nici unul perfect autentic, care se adresează asupra acestei probleme. Cea mai bună din punct de vedere al autenticităţii este cea relatată de Al-Nisa'i şi Al-Daraqatny, care încă suferă o lipsă (în privinţa timpului) în lanţul de naratori până
Înţelegerea generală a savanţilor care face ca valoarea preţului sângelui plătit pentru uciderea unei femei să fie jumătate din cea pentru uciderea unui bărbat nu este de ajuns pentru stabilirea unui consens. Ibn 'Ulayya şi Al-Asam, doi savanţi din ordinea înaltă al juriştilor (fuquh, "as-salaf) fac ca valoarea preţului de sânge să fie aceeaşi pentru bărbaţi şi femei.Această părere este în concordanţă cu generalitatea referirii la "credincios" şi "suflet" în Coran şi hadis. Dacă optăm pentru această opinie astăzi, nu suntem vinovaţi din moment ce în plus la motivul anterior, verdictul legal (fatwa) se putea schimba odată cu vremea şi mediul, dar verdictul legal nou nu este în conflict cu declaraţiile scrise relevante, nici cu obiectivele generale ale Învăţăturilor Islamice. Subordonat subtitlului "preţul sângelui, acelaşi pentru bărbaţi şi femei", Şeicul Şaltut scrie:
" Femeia ca fiinţă umană are aceleaşi origini precum bărbatul, sângele ei este acelaşi ca al lui, el provine din ea, şi ea din el şi aceeaşi revanşă o vor primi amândoi în cazul omuciderii şi chinurile Iadului fiind cealaltă pedeapsă pentru uciderea unui bărbat sau unei femei, deci regula versetului se aplică uciderii accidentale fie a unui bărbat sau a unei femei."
Dat fiind cadrul nostru primar de referinţă, Coranul, găsim că relatările sale sunt generale şi nu privilegiază bărbatul cu niciun statut special:
" …Cel care omoară un dreptcredincios din greşeală, trebuie să slobozească un rob credincios şi să dea un preţ de sânge familiei lui,..." (Coran 4:92)
Este adevărat că savanţii au avut păreri diferite în cazul preţului sângelui, chiar dacă este aceeaşi sumă sau este dublă pentru bărbat. Al-Razi ne spune în At-Tafsr Al-Kabr că majoritatea juriştilor dublează suma în cazul omuciderii unui bărbat. El adaugă că Al-Asam şi Ibn 'Ulayya fac ca suma să fie plătită la fel. Majoritatea citează deciziile Companionilor 'Ali, 'Umar şi Ibn Mas'ud privind această chestiune, la fel ca şi regulile moştenirilor şi ale mărturiilor legale, în care moştenirea şi mărturia femeii sunt egale doar cu jumătate din cele ale bărbatului. Al-Asam, totuşi, citează versetul:
" Cel care omoară un dreptcredincios din greşeală, " (Coran 4:92).
Toţi sunt de acord cu faptul că se adresează atât bărbaţilor cât şi femeilor, de aceea se plăteşte aceeaşi sumă.
Tutela
Allah îl consideră pe bărbat protector al femeii în virtutea versetului din Coran: „Bărbaţii sunt proteguitori ai muierilor, datorită calităţilor deosebite cu care i-a dăruit Allah şi datorită cheltuielilor pe care le fac din bunurile lor.(Coran 4:34)
Există două motive pentru acest lucru: una are de-a face cu o calitate naturală, iar cealaltă se referă la ceva dobândit. Mai întâi, Allah l-a înzestrat pe bărbat cu o putere mai mare în timp ce pe femeie a înzestrat-o cu o putere mai mică, şi de obicei cu un corp mai delicat. Apoi, Allah l-a delegat pe bărbat să fie întreţinătorul familiei. Dacă familia este ruinată, el trebuie să suporte povara ruinării. Această responsabilitate atrage după sine, în mod natural, respect şi susţinere.
Sistemul judecătoresc şi corpul politic
Abu Hanifa susţine că femeilor nu le este interzis să ocupe posturi în sistemul judecătoresc în probleme ce aparţin sferei mărturiilor lor, care nu aparţin cazurilor de crimă. Pe de altă parte, At-Tabari şi Ibn Hazim susţin competenţa judecăţii lor în procese de omucideri, la fel şi în cele financiare şi alte cazuri. Faptul că acest lucru nu este încă interzis nu îi dă statutul de obligativitate sau necesitate. Este o posibilitate care poate fi ajustată conform diferitelor circumstanţe şi interese: interesul familiei, interesul societăţii, şi, mai presus de toate, interesul Islamului. Astfel, posibilitatea poate duce la o situaţie unde unele femei deosebite la un anumit moment din viaţa lor sunt alese pentru a participa la judecată în anumite probleme şi în anumite cirmcustanţe.
Pe cealaltă parte, incapacitatea ei cu privire la învăţăturile Islamului (shari’a) de a ţine califatul sau de a conduce statul se datorează poverii acestei responsabilităţi uriaşe, care în cele mai multe cazuri depăşesc capacitatea femeii (şi a bărbatului) şi sunt în dezacord cu starea ei naturală ca mamă. Acest lucru nu elimină toate posibilităţile din moment ce suntem conştienţi că unele femei pot fi chiar mai capabile decât unii bărbaţi. Un exemplu de acest gen este Regina din Saaba a cărei poveste este relatată de Allah în Coran. Ea şi-a îndrumat poporul spre fericire şi bunăstare în această viaţă şi în cealaltă şi s-a supus Profetului Solomon şi lui Allah, Conducătorul Lumilor. Cu toate acestea, regulile nu sunt stabilite pe baza unor întâmplari rare, ci pe baza unora frecvente. Astfel, savanţii susţin că, în mod general, „ce se întâmplă uneori nu constituie o regulă.” Dar este foarte bine pentru o femeie să fie manager, decan, director, membru al parlamentului, ministru, etc., atâta timp cât evaluează bine interesele. Toate aceste chestiuni sunt analizate în detaliu în cartea mea Părerile Contemporane (Fatawa Mu’aserah).
Feminitatea
Islamul a apreciat întotdeauna feminitatea femeii şi a privit-o ca având un rol integral ca al bărbatului. Nici nu este un duşman, adversar sau concurent al celuilalt. Mai degrabă, fiecare este un ajutor pentru celălalt pentru atingerea perfecţiunii relative a persoanei sale şi al fiecărui sex.
Ordinea realizată de Allah în univers face din existenţa binară una din caracteristicile sale. Acest principiu este manifestat în prezenţa bărbatului şi a femeii în lumea vie a oamenilor, animalelor şi plantelor, şi în prezenţa negativului şi pozitivului în lumea nevie cu fenomenul magnetismului, electricităţii şi altele. Chiar şi în atom există sarcini pozitive şi negative, acestea fiind date de proton şi electron. Coranul, revelat acum patru sute de ani, dă o explicaţie clară acestui fapt:
„Şi din fiecare lucru Noi am creat perechi. Poate că voi vă veţi lăsa îndemnaţi”. (Coran 51:49)
În definiţie, bărbaţii şi femeile sunt precum o cutie şi capacul său, o unitate ce cuprinde lucrul şi perechea sa; unul nu poate exista fără celălalt. Când Allah l-a creat pe primul om, Adam, El i-a creat, de asemenea, şi perechea, Eva, pentru a locui şi a găsi pacea alături de ea. Allah Atotputernicul nu l-a lăsat pe Adam singur nici chiar în Rai. Cuvântarea lui Allah, indiferent dacă era în formă de interzicere sau poruncă, era adresat amândoura:
“Şi zis-am Noi: „O, Adam, sălăşluieşte tu împreună cu soaţa ta în această grădină! Mâncaţi din ea pe îndestulate, ori de unde voiţi, dar să nu vă apropiaţi de acest pom, pentru ca să nu fiţi dintre cei nedrepţi!”. (Coran 2:35)
Toate acestea demonstrează că femeia este diferită de bărbat, ea completându-l pe el şi el pe ea. Un lucru nu se completează singur. Coranul evidenţiază acea deosebire:
“Şi când a născut, a zis ea: “Doamne, am zămislit o copilă!”, dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă! “Eu i-am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!”. (Coran 3:36)
Ei nu sunt precum pozitivul şi negativul. Deosebirea nu înseamnă că sunt adversari în niciun sens. Ei se nasc din fiecare şi sunt unul pentru altul:
“Acela dintre voi care nu are mijloace necesare să se însoare cu muieri slobode şi credincioase poate (să-şi ia de nevastă una) din fetele voastre credincioase aflate sub dreapta voastră, căci Allah cunoaşte prea bine credinţa voastră, căci sunteţi şi unii şi alţii (de aceeaşi religie). Luaţi-le de neveste cu voia stăpânilor lor şi daţi-le zestrea lor, după cuviinţă, dar ele să fie virtuoase, să nu fie destrăbălate şi să nu fi avut ibovnici. Iar dacă s-au măritat şi apoi preacurvesc, atunci ele să primească jumătate din pedeapsa cuvenită muierilor slobode. Aceasta este îngăduită pentru acela care se teme de păcat. Dar să fiţi răbdători e şi mai bine pentru voi, căci Allah este Iertător, Îndurător (Ghafur, Rahim).” (Coran 4:25)
Înţelepciunea lui Allah a ordonat, de asemenea, construcţia fizică şi psihică a femeii pentru a avea elemente prin care o face să atragă şi să fie atrasă de bărbat. Esenţial pentru acest scop a fost înzestrarea femeii de către Allah cu o dorinţă instinctivă şi o pasiune puternică naturală, ce conduce la atracţia reciprocă şi comuniunea lor astfel încât ca viaţa să continue, iar generaţiile să apară mai departe.
De aceea, Islamul dezaprobă sistemele care nu susţin acest instinct natural sau nu îl fructifică, precum viaţa monahală. Cu toate astea, prin niciun mijloc acest lucru nu reflectă acceptarea canalizării acestei energii în direcţia greşită, doar în căsătoriile permise de divinitate care formează baza familiei. Astfel Islamul, precum şi celelalte religii descoperite, interzice adulterul la fel ca şi toate formele de imoralitate indiferent dacă sunt vizibile sau nu. Islamul a completat toate omisiunile care pot duce la aceste acte, astfel asigurând protecţia bărbaţilor şi a femeilor de toţi factorii de seducţie şi pofte trupeşti.
Pe baza instinctului natural al femeii, nevoia de o ambianţă sănătoasă şi adecvată a relaţiei sale cu bărbatul, Islamul a stabilit codurile sale pentru femeie, precum a stabilit şi celelalte coduri relevante, intrucţiuni şi reguli. Islamul caută să îi protejeze feminitatea, să îi recunoască nevoile şi să nu i le reprime. El încearcă să creeze o barieră între femeie şi depravare, pentru a o proteja de lupi şi prădătorii care o vânează, o devorează în vizuinele lor şi îi aruncă rămăşiţele.
Putem oferi un rezumat al atitudinii Islamului referitor la femei:
1-Islamul protejează femeile pentru a-şi păstra gingăşia şi frumuseţea lor. Datorită acestui motiv le sunt permise unele lucruri ce sunt interzise bărbaţilor. Femeia poate purta aur şi mătase naturală; având ca dovadă hadisul: "Acestea două (materialele) le sunt interzise bărbaţilor comunităţii mele şi permise femeilor”. (Transmis de Ibn Majah de
2- Islamul susţine feminitatea datorită slăbiciunii lor relative, plasând-o în mâinile unui bărbat întreţinător, ce îi asigură cheltuielile de trai şi acoperirea nevoilor sale. Chiar dacă este sub tutela tatălui, soţului, fiului, sau fratelui ei, ea va îngrijită de ei, fiind o obligaţie conform legislaţiei islamice. Nicio nevoie nu ar trebui să o silească să îşi facă drum prin întinderile neexplorate ale vieţii cu conflictele sale, în mijlocul învălmăşelii bărbaţilor competitivi pentru a-şi câştiga pâinea - lucru care s-a abătut asupra femeii occidentale datorită unei necesităţi stringente din cauză că tatăl, fratele, fiul sau unchiul nu o ajutâ cu nimic. Consecinţa este că trebuie să accepte orice fel de muncă cu orice salariu pentru a putea supravieţui.
3- Religia lui Allah protejează moralitatea şi decenţa ei, are grijă de reputaţia şi demnitatea ei, apără castitatea ei împotriva gândurilor şi vorbelor necurate, şi încearcă să împiedice mâinile rauvoitoare care vor să-i facă rău. Ca să obţină aceste obiective nobile, în Islam este o datorie a femeii să îşi plece ochii şi să-şi păstreze castitatea şi puritatea.
“Şi spune dreptcredincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească pudoarea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară,...”. (Coran 24:31)
Ea se îmbracă şi se împodobeşte decent.
" ...să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară,..." (Coran 24:31)
Gătelile vizibile la care se referă acest verset au fost interpretate ca fiind inclusiv kohl, inelul, faţa, cele două mâini, şi unii exegeţi şi jurişti au stabilit ca fiind şi cele două picioare. (În timpul Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) unele femei obişnuiau să îşi acopere faţa. Flexibilitatea Islamului îi permite femeii să opteze sau nu pentru acoperirea feţei. (Nota editorului))
Să îşi acopere celelalte puncte de atracţie precum părul, gâtul, mâinile şi picioarele de toţi oamenii, excepţie făcând soţul, rudele de sânge, persoanele cu care nu poate avea o relaţie de căsătorie sau mahrim (Acele persoane cu care femeii îi este interzis să se căsătorească din cauza proximitaţiei relaţiei. (Nota editorului) (fraţi, unchi etc.) de care îi este dificil să şi-i le ascundă.
“să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea femeilor”. (Coran 24:31)
Decenţa în mers şi în vorbire:
” Şi să nu lovească cu picioarele lor, astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele!”.
şi
“O, voi soţii ale Profetului! Voi nu sunteţi ca nici una dintre femei.Dacă sunteţi pioase, nu vă arătaţi binevoitoare (faţă de bărbaţi), cu vorba, pentru ca acela care are o boală în inimă să nu poftească la voi, şi spuneţi vorbe potrivite!”. (Coran 33:32)
Prin urmare ei nu îi este interzis să vorbească (aşa cum unii au înţeles); vocea sa nu este ceva interzis. Ci dimpotrivă; În Coran îi este poruncit să vorbească conform normelor credinţei islamice.
Trebuie să fie mai presus de toate actele menite să stârnească şi să tenteze bărbatul aşa cum se întâmpla în epoca ignoranţei,în perioada preislamică sau în modalitatea modernă. O femeie musulmană ar trebui să nu fie excentrică.
Trebuie să evite să se afle într-un loc singură cu un bărbat care nu este soţul ei sau o persoană cu care nu se poate căsători, pentru a păstra o barieră între ea sau celălalt bărbat şi toate gândurile păcătoase, şi între reputaţia ei bună şi zvonurile false. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) spune: “Niciun bărbat nu trebuie să se afle într-un loc izolat cu o femeie şi nicio femeie nu ar trebui să călătorească cu nimeni în afară de o persoană cu care nu se poate căsători,” sau soţul ei, desigur.
Trebuie evitate adunările de bărbaţi, excepţie făcându-se pentru cazuri necesare sau scopuri considerabile, şi asta doar pentru strictul necesar. Participarea la rugăciunile în grup din moschee, căutând cunoaşterea, cooperarea în caritate şi promovarea credinţei sunt locuri în care prezenţa femeii alături de bărbaţi este acceptată, astfel ea nefiind privată de dreptul de a participa la servirea comunităţii ei, şi numai cu condiţia de a nu depăşi limitele codului Islamic în viaţa social.
Prin aceste indicaţii şi regulamente, Islamul are grijă ca femeia să fie în siguranţă şi feminitatea ei să fie apărată de limbile necucernice; păstrează decenţa şi castitatea sa, ţinând-o departe de orice abatere. Islamul îi apără onoarea de calomnii şi calomniatori. Mai presus de toate, îi protejează sufletul şi îi calmează nervii împotriva tensiunii, instabilităţii şi tulburării ce pornesc de la închipuirile sălbatice sau obsesiile auzite între factorii de agitaţie. În acelaşi timp, Islamul protejează bărbatul de anxietate şi rătăcire, familia de despărţire şi societatea de prăbuşire şi descompunere.
Întâlnirea permisă între bărbaţi şi femei
Unele cuvinte ce au existat în limbaj pentru mult timp au căpătat noi semnificaţii şi chiar greutate. Printre acestea este termenul “îmbinare (sau amestecare)”, care se referă la amestecarea bărbaţilor şi femeilor într-un anumit loc. În timpul Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), al Companionilor ce l-au succedat şi al adepţilor lor, musulmanii, bărbaţi şi femei, s-au întâlnit la diferite adunări, religioase sau de alt gen, iar acest lucru nu a fost interzis deloc. În anumite circumstanţe şi pentru motive serioase, le-a fost permis să se întâlnească. Nici nu se numea “amestecare”.
În vremea noastră, totuşi, cuvântul a devenit foarte comun. Nici eu nu ştiu când a început să fie utilizat cu noi conotaţii dezgustătoare pentru musulmani, bărbaţi şi femei, de când amestecarea unui lucru cu altul sugerează o dizolvare, aşa cum zahărul sau sarea sunt dizolvate în apă, o metaforă ce ar fi avut aluzii neplăcute dacă erau aplicate în relaţiile dintre bărbaţi şi femei. Oricum, scopul este de a sublinia că nu toate felurile de socializare sunt interzise aşa cum unii îşi pot imagina sau cum pretind conservatorii. Pe de altă parte, nu toate formele de amestecare a bărbaţilor şi femeilor într-un loc sunt acceptabile precum susţin propaganiştii occidentalizării.
În al doilea volum al cărţii mele “Păreri contemporane” (Fataawa Mu’aserah), am răspuns la întrebări pe această temă şi la altele precum salutarea femeilor, strângerile de mâini, consultarea femeilor de doctori de sex masculin şi invers. Un musulman prudent ar trebui să se refere la aceste opinii permise dacă cineva vrea să înveţe regulile legislaţiei islamice. Aici, totuşi, aş dori să subliniez că este datoria noastră să rămânem credincioşi călăuzirii cele mai bune, aceasta fiind cea a Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), onorabililor săi succesori şi Companionilor săi luminaţi, pe ai căror paşi evlavioşi ne recomandă să îi urmăm, evitând cele două căi extreme: occidentul permisiv şi sihastria severă a orientului.
Analizând această ghidare a Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), descoperim că femeia nu a fost închisă sau izolată aşa cum s-a întâmplat mai târziu în perioada abaterii de la normele islamice. Femeile au luat parte la majoritatea rugăciunilor în grup, vinerea la moscheea Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), incluzând rugăciunile de noapte (Al-Isha) şi din zori (Al-Fajr). Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), le îndruma să formeze şiruri în spatele bărbaţilor, cu cât mai în spate cu atât mai bine, pentru a nu vedea părţi din corpurilor bărbaţilor care puteau fi dezvăluite din cauza faptului că foarte puţini purtau pantaloni şi lenjerie intimă, şi nu era nicio separare între bărbaţi şi femei.
Mai mult, în etapele timpurii ale adunărilor pentru rugăciuni, bărbaţii şi femeile intrau prin acelaşi loc, formându-se aglomeraţii. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), a spus: “Numai dacă am păstrat această intrare pentru femei”. (Transmis de Abu Dawud cu acordul lui Ibn Umar (462) (463).) Aşa că, din acea vreme, au alocat intrarea pentru ele şi a devenit cunoscută sub numele de “Intrarea femeilor”. Precum şi în adunarea de vineri, femeile, în timpul Profetului luau parte la rugăciune şi ascultau predica până în punctul în care una dintre ele reuşea să înveţe Coran deoarece Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) o recita frecvent, din poziţia sa din amvon, la predică. Ele au luat parte, de asemenea, la cele două eiyd-uri(o sărbătoare religioasă) şi la toate sărbătorile islamice importante, la care luau parte toţi oamenii, bătrâni şi tineri, bărbaţi şi femei, având loc la periferiile oraşelor, unde slăveau numele lui Allah. Um’Ateyya, o martoră contemporană Profetului, a zis: “Noi eram îndemnaţi frecvent să mergem la sărbătoare.” Într-o altă versiune a spus: “Mesagerul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), ne-a instruit pe noi, fetele şi pe femeile cărora le venise menstruaţia, să rămânem în afara spaţiului de rugăciune. Femeile cu menstruaţie nu vor face rugăciune, şi vor fi martore la binele zilei şi la rugăciunile musulmanilor pentru Allah. Iar eu am spus: ‘O, Mesagerul lui Allah, poate este una dintre noi care nu are jilbab (rochie).” El a răspuns, ‘Sora ei (în Islam) să îi dea una. (Sahih musulman “Rugăciunile celor două Eid-uri” (890).)
Acesta este unul din aspectele vieţii musulmane ignorate de musulmanii din cele mai multe ţări. Totuşi, unele, precum retragerea devotaţională în ultimele zece zile de Ramadan şi participarea femeilor la rugăciunea de sărbătoare, sunt în procesul de revenire la viaţă prin eforturile tinerilor musulmani moderni.
Femeile au luat parte mereu la şedinţele de învăţare ale Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa). Ele se adresau Aişei pentru întrebările jenante sau prea îndrăzneţe. Soţia Profetului, Aişa (fie ca Allah să fie mulţumit de ea) a lăudat femeile ajutoarelor Ansar a căror timiditate nu le-a împiedicat să caute informaţii despre religie şi să pună întrebări despre chestiuni majore precum impuritatea (relaţiile intime sau dacă ejacularea împiedică omul să îndeplinească unele forme de venerare) ejacularea nocturnă, spălarea impurităţilor şi alte asemenea chestiuni. Aceasta, oricum, nu a fost de ajuns pentru ele în comparaţie cu cunoştiinţele complete pe care le avea Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa); de aceea au cerut o zi specială de învăţare care să le fie alocată fără să fie în preajma unei mulţimi de bărbaţi, şi au spus deschis: “Mesagerul lui Allah, bărbaţii se bucură complet de compania ta, aşa că dedică una din zilele tale nouă.” Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), a promis că le va dărui o zi, le-a predicat şi le-a dat instrucţii. (Transmis de Bukhari în Lumea (Al-Alam) 1/34 cu acordul lui Abu Said.)
Acest tip de activism feminin a fost revelat în timpul bătăliilor, când femeile şi-au slujit patria în armată ca mujahedine (războinici care se luptă pentru ca islamul să supravieţuiască) într-un mod care li s-a potrivit şi le-a scos la iveală cele mai bune abilităţi precum: îngrijirea rănilor, oferirea de ajutor medical, luptătorilor răniţi, iar mai mult, găteau, procurau apă şi alte lucruri asemănătoare. Um ‘Ateyya a afirmat: “Am mers în patru expediţii militare cu Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa); Am păzit luptătorii, proviziile, le făceam mâncare, le tratam rănile şi îi îngrijeam pe cei bolnavi”. (Transmis de Muslim (1812))
Anas, unul din Companionii Profetului, relatează: “În Ziua de Uhud, Aişa şi Um Salim, cu mânecile suflecate, cărau în spate traiste de piele cu apă pe care o vărsau în gura soldaţilor”. (Transmis de Muslim (1811).) Faptul că ‘Aişa era încă adolescentă contrazice afirmaţia conform căreia la expediţiile militare şi bătălii participau doar femei în vârstă.
Realist vorbind, acest lucru sfidează logica, întrucât această muncă ar fi împovărătoare pentru bătrâni, ţinând seama de exigenţele fizice şi psihologice ale războiului.
Cu privire la acelaşi subiect, Imam Ahmad relatează: ‘şase femei credincioase erau în armata care i-a asediat
Se ştie de asemenea că unele din soţiile Companionilor au ridicat armele în unele expediţii şi bătălii. Faptele lui Um ‘Imarah Nasba bint Ka’b în Ziua de Uhud sunt foarte cunoscute şi au avut efectul de a-l face pe Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) să spună: “Purtarea ei a depăşit pe aceea a oamenilor cutare.” În ziua Bătăliei Hunainului, Um Salum avea un pumnal pentru a înjunghia orice duşman care vroia s-o atingă. Această întâmplare a fost povestită de fiul ei Anas: “În Ziua Hunainului, Um Salum avea un pumnal; când a fost trimisă de soţul ei, Abu Talha, el i-a spus Profetului: ‘Mesager a lui Allah, Um Salum poartă un pumnal cu ea.” Când Profetul a întrebat-o, ea a răspuns: ‘Îl port pentru a înjunghia abdomenul oricărui păgân care se va apropia de mine’, la care Profetul a râs. (Transmis de Muslim (1809).)
Dar femeile din timpul Profetului şi a Companionilor săi aveau ambiţii ce treceau dincolo de participarea la expediţiile în zonele adiacente. Ele erau de asemenea dornice de a lua parte la cucerirea ţinuturilor îndepărtate pentru a ajuta la răspândirea mesajului Islamului. Anas a relatat: “Într-o zi, Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), şi-a făcut siesta în casa
În timpul domniei lui ‘Uthman (al treilea calif), Um Hiram a împreună cu soţul ei, Ubada ibn As-Samit, a navigat spre Cipru, unde a fost ucisă când se afla pe spinarea unui cal (într-o luptă) şi a fost îngropată acolo, conform biografilor şi cronicarilor. Un capitol întreg îi este închinat pentru a evidenţia rolul femeii în bătălii şi expediţii militare.
În sfera vieţii sociale, femeia musulmană a jucat rolul său, ţinând predici despre faptele bune, poruncind ceea ce este bine şi interzicând răul, în conformitate cu vorbele lui Allah:
“Dreptcredincioşii şi dreptcredincioasele îşi sunt aliaţi unii altora.Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit,.” (Coran 9:71)
O poveste binecunoscută descrie o femeie vorbind cu ‘Umar (fie ca Allah să fie mulţumit de el) în moschee despre valoarea dotei plătite miresei. Ilustrează de asemenea cum ‘Umar (al treile calif), fiind convins de argumentul ei, a contrazis-o în public. Explicaţia sa a fost “cunoştiinţele tuturor sunt mai bune decât ale mele”. (Tafsir Ibn Kathir 1/468) Povestea este citată de un registru autoritar al lui Ibn Kathir’s Tafsir, unde Ibn Kathir este de acord cu ‘Umar. Într-o altă versiune, ‘Abdul-Raziq îl citează pe ‘Umar spunând despre el: “O femeie a dezbătut un subiect cu ‘Umar şi l-a întrecut în dezbatere. (Tafsir Ibn Kathir 7/180) De asemenea, în timpul califatului său, ‘Umar a numit în funcţia de administrator al unei pieţe o femeie, aceasta fiind Al-Shifa bint Abdullah.
Analizând ce scrie în Coran în privinţa chestiunilor legate de femei şi meditând asupra vieţilor Profeţilor, găsim cu greu o asemenea cortină, precum este trasă de unii oameni, între bărbaţi şi femei. Astfel, în prima parte a tinereţii sale, Profetul Moise (pacea fie asupra lui) este descris vorbindu-le celor două fete ale bătrânului Madyan. El le pune întrebări şi primeşte răspunsurile lor fără niciun sentiment de vinovăţie sau jenă şi le ajută cu mărinimie. Una din ele se întoarce curând
“Şi când a ajuns la apa de
În povestea Mariei, de fiecare dată când Zaharia intra în camera ei găsea multă mâncare, de aceea o întreabă despre acest lucru:
“Domnul ei a acceptat-o cu bună primire şi a lăsat-o să crească cu bună creştere şi a încredinţat-o lui Zaharia. Şi de fiecare dată când intra Zaharia la ea în templu, găsea lângă ea mâncare. Şi a întrebat-o el: “O, Maria, de unde ai aceasta?” Iar ea îi răspundea: “Ea este de
Altă poveste este aceea a Reginei din Saaba, fiind descrisa de Coran că îşi consulta oamenii despre cum ar trebui să răspundă mesajului lui Solomon către ea:
“A zis ea: "O, voi înalţi dregători! Sfătuiţi-mă în această privinţă căci eu nu hotărăsc în nici o treabă fără ca voi să fiţi de faţă (pentru a mă sfătui)!” Au zis ei: “Noi avem putere şi avem tărie mare, însă porunca este la tine, aşa că vezi ce porunceşti!” Ea a zis: “Când regii intră într-o cetate, ei o strică şi pe cei mai puternici dintre locuitorii ei îi fac umili. Astfel fac ei (de obicei); Eu voi să le trimit lor un dar şi voi aştepta să văd cu ce se întorc solii!” (Coran 32:34)
Mai târziu ea ajunge în palatul lui Solomon şi discută cu acesta următoarele:
“Şi când a venit ea, i s-a zis: “Aşa este tronul tău?” Iar ea a răspuns: “Parcă ar fi el...” “Şi nouă ni se dăduse ştiinţa înaintea ei şi eram noi deja supuşi”. Însă pe ea o abătuse ceea ce ea adora în locul lui Allah şi era ea dintr-un neam de necredincioşi. I s-a zis ei: “Intră în palat!” Şi când l-a văzut ea, l-a socotit a fi o mare adâncă şi (şi-a ridicat poalele), descoperindu-şi pulpele. Atunci,(Solomon) a zis: “Este un palat pardosit cu cristal”. A zis ea: “Doamne,eu sunt nedreaptă faţă de mine însămi! Eu mă supun împreună cu Solomon lui Allah, Stăpânul Lumilor!” (Coran 27:42-44)
Nici nu este corect să afirmăm că nu ni se aplică nouă codurile revelate ale popoarelor anterioare, de când poveştile lor au fost prezentate în Coran pentru reflectare şi ghidare. Astfel, corectitudinea susţinerii că, codul revelat popoarelor anterioare prezentat în Coran şi Sunna (tradiţiile Profetului Mohammed) este de asemenea un cod pentru noi atâta vreme cât niciun alt cod al nostru nu îl consideră nul. Allah Preaînaltul i-a spus Trimisului său (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa):
“Pe aceştia i-a călăuzit Allah. Aşadar, urmează îndrumarea lor!” (Coran 6:90).
Mai mult, faptul că în stadiul timpuriu al Islamului pedeapsa iniţială revelată pentru o femeie care a comis un adulter a fost să se închidă într-o casă până la moartea ei sau până ce Allah îi oferea o altă cale de scăpare:
“Împotriva acelora care preacurvesc dintre muierile voastre,chemaţi să facă mărturie patru dintre voi. Iar de au mărturisit, atunci ţineţi-le închise în case până la moarte sau Allah va porunci pentru ele altă cale.” (Coran 4:15) însemnând că nu este logic din punctul de vedere al Coranului, şi al Islamului în general, să închizi în casă o femeie crezând că aceasta este o caracteristică a femeii musulmane decente şi virtuoase, căci asta este mai degrabă o pedeapsă deşi nu a comis niciun păcat. Mai târziu, desigur, pedeapsa s-a schimbat într-o biciuire pentru persoanele necăsătorite care comit un adulter şi moartea cu pietre pentru cele căsătorite.
În concluzie, întâlnirea însăşi dintre bărbaţi şi femei nu este interzisă. Ci dimpotrivă, este permisă sau chiar necesară în scopul unei cauze nobile precum sporirea cunoştiinţelor sau îndeplinirea unor fapte bune în care sunt necesare eforturile bărbaţilor şi femeilor.
Pseudo-argumente pentru amestecarea bărbaţilor şi femeilor fără restricţii
Aceasta este poziţia Islamului în privinţa relaţiilor dintre bărbaţi şi femei; iar implicarea lor comună în actele caritabile şi religioase este ceea ce numim amestecare permisă; dar “imperialismul intelectual” urmăreşte să îi determine pe oamenii din ţările noastre să nu ţină cont de îndrumarea lui Allah şi a Trimisului său (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa). Aceşti oameni au promis să îi dea femeii libertatea de a-şi afirma drepturile, personalitatea, de a se bucura de viaţă şi de feminitatea ei. Ei vor să îi permită să stea alături de bărbaţi, să se manifeste intim când ar fi singură cu un bărbat, să călătorească alături de ei, să meargă la cinema sau să danseze împreună până la miezul nopţii. Prin acestea ar trebui să îşi găsească bărbatul potrivit din toţi cei pe care i-a cunoscut. În acest mod, se spune, că viaţa se presupune a fi mai sigură şi a avea o rezistenţă mai bună în faţa necazurilor.
Aceşti oameni care pot gândi despre ei că sunt serafimi nepătaţi, ne spun să nu ne facem griji din cauza unei decente comunicări, unei prietenii şi unui contact inocent dintre bărbaţi şi femei. Frecvenţa contactului lor va calma dorinţa. Cele două sexe se presupune că vor găsi satisfacţia în simpla privire, conversaţie sau, într-un mod extrem prin a dansa împreună, ceea ce este doar o formă de impresie artistică. Plăcerile senzuale nu au loc. Este doar o eliberare a energiei, nimic mai mult. Aceasta este ceea ce au făcut şi oamenii din Vest după ce s-au eliberat de complexe şi privaţiune.
Pseudo-argumente infirmate
Pentru a răspunde la această temă, trebuie să precizăm că noi, în principal, suntem musulmani. Nu ne vindem religia pentru capriciile occidentalilor sau orientalilor. Religia noastră interzice amestecul între bărbaţi şi femei, ostentaţiile şi caracterul lor seducător:
„Apoi te-am aşezat Noi pe calea cea adevărată a religiei.Urmeaz-o, aşadar, şi nu urma poftelor celor care nu ştiu!” (Coran 45:18)
“Ei nu-ţi vor fi de nici un folos, în faţa lui Allah. Cei nedrepţi îşi sunt aliaţi unii altora, în vreme ce Allah este Ocrotitorul celor cu frică.” (Coran 45:19)
În plus, occidentul însuşi, îndrăgostit de aceste idei, suferă consecinţe de genul desfrâului, decăderea morală ce a corupt tinerii şi a dus civilizaţia la ruinare şi prăbuşire. În Statele Unite, în Suedia şi în alte ţări, unde libertatea sexuală este ceva obişnuit, statisticile arată că dorinţa trupească nu este frânată de libertatea de a vorbi şi de a avea contact cu cineva, şi nici de orice altceva asemănător. Dimpotrivă, cu cât îşi satisfac poftele, cu atât mai doritori devin.
Ar fi fost mai bine dacă studiam consecinţele acestei libertăţi ce mai poate fi denumită şi pierzanie şi abandonarea virtuţilor şi tradiţiilor în societăţile moderne civilizate din occident.
Consecinţele amestecării promiscue
Procentele şi cazurile din statistici şi rapoarte prevăd o tot mai mare creştere a acestei probleme. Libertatea şi revoluţia sexuală au dat naştere fructului lor amar odată cu dizolvarea barierelor ce despărţeau bărbaţii şi femeile, iar rezultatele lor sunt expuse mai jos.
Decăderea morală
Consecinţele promiscuităţii sexuale sunt descompunerea moralităţii caracterizată prin tirania şi dorinţa triumfului bestialităţii asupra omenirii, pierderea noţiunii de puritate şi a oricărei timidităţi, iar păstrată de bărbaţi şi femei, va da naştere unei societăţi tulburate. Într-un discurs faimos din 1962, preşedintele Kennedy a declarat că tinerii americani erau iresponsabili, indulgenţi şi decadenţi; şase din şapte tineri nu se înrolau în armată întrucât erau plini până la urechi de lascivitate. El i-a avertizat asupra răului produs dacă asemenea tineri preluau conducerea ţării.
Într-o carte scrisă de directorul Centrului de Cercetare Harvard, cu titlul “Revoluţia sexuală”, autorul a afirmat că Statele Unite se îndreaptă spre o situaţie catastrofală a anarhiei sexuale, asemănătoare cu cea a romanilor şi grecilor. El adaugă că americanii sunt înconjuraţi de pericolele abuzurilor sexual, care ar putea distruge creşterea şi toate aspectele vieţii lor.
Cu toate că comuniştii erau mai reticenţi în privinţa acestor chestiuni, şi existau restricţii generale de cenzură în media, în 1962, Khrushchev a declarat că tinerii sovietici s-au abătut de la calea lor şi au fost stricaţi de lux. El a ameninţat că va deschide lagăre de concentrare în Siberia pentru a scăpa societatea de tinerii ce decăzuseră, o ameninţare pentru viitorul Uniunii Sovietice.
Copiii nelegitimi
Creşterea rapidă a numărului copiilor nelegitimi este datorată în mod direct neînfrânării dorinţelor şi desfiinţării barierelor dintre bărbaţii şi femeile tinere. În statistici numărul de fete însărcinate în timpul şcolii în Statele Unite s-au descoperit proporţii înspăimântătoare. Într-un raport dintr-un ziar s-a scris că o treime din copiii născuţi in 1983 erau nelegitimi. Cei mai mulţi din aceştia erau născuţi de fete mai tinere de 19 ani. Numărul total de copii nelegitimi a fost 112.353, fiind un procent de 37% a naşterilor din acel an.
Scăderea ratei căsătoriilor
Existenţa sexului în afara căsătoriei şi familia, i-a îndemnat pe tineri să îşi petreacă tinereţea cu mai mulţi parteneri, bucurându-se de şansa aceasta fără să fie obligaţi la o „viaţă monotonă” şi fără a avea cum să asigure cheltuielile unei vieţi responsabile ale unui căsătorii şi asumarea responsabilităşii de tată. Astfel, un număr uriaş de femei tinere sunt private de şansa de a avea un soţ şi de a trăi cu un minimum de pace şi securitate, din cauza dorinţelor trupeşti interzise ale relaţiilor amoroase. De asemenea, sunt şi mulţi bărbaţi tineri privaţi de o viaţă liniştită. Statisticile publicate într-o emisiune din Statele Unite, pentru prima dată de la începutul secolului, majoritatea locuitorilor din San Francisco erau celibatari; 53% nu erau căsătoriţi. Pentru Bruce Chapman, care a relatat această informaţie, aceasta a fost probabil un semn că modelul unei familii tradiţionale era demodat. El a adăugat că aceste schimbări sociale erau bune pentru bunăstarea oraşului în care existau procente de 40% de creştere a numărului de tineri între 25-34 de ani în timpul a zece ani anteriori. Aceasta, totuşi, nu a inclus homosexualii din oraş care constituiau 15% din populaţie. În faţa degradării sexuale, ce este un fenomen social predominant în lumea occidentală, a fost normal pentru femeile suedeze să facă un protest, strângându-se o sută de mii- protestul femeii împotriva libertăţii sexuale nelimitate. Trebuie să fi fost conştienţa femeilor asupra viitorului lor şi interesele lor care le-au motivat să organizeze un asemenea protest uriaş.
Rata mare a divorţurilor şi a distrugerii familiei
Nu numai căsătoria este copleşită de multe obstacole, ci şi după săvârşirea ei se întâmpină probleme. Familia se prăbuşeşte şi legătura se rupe odată cu ivirea celei mai neînsemnate probleme. În toate ţările occidentale, numărul ratei divorţurilor este în continuă creştere.
Răspândirea bolilor incurabile
Prin izbucnirea sexualităţii libere s-au transmis boli, precum cele somatice şi psihice. Răspândirea complexelor şi tulburărilor de care se plâng sute de mii de pacienţi sunt printre efectele binecunoscute ale promiscuităţii sexuale. Unul dintre cele mai periculoase, şi în multe cazuri fatal, este SIDA, aceasta fiind cauzată de virusul HIV. Virusul este responsabil pentru pierderea imunităţii corpului, lăsându-l vulnerabil în faţa tuturor factorilor exteriori. Milioane de oameni au decedat din cauza aceasta, un fapt ce prevede o dovadă pentru cuvintele Profetului Mohammed (pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra sa): „Desfrâul nu apare niciodată într-o comunitate, fără ca el să cu proclamaţia lui vor apărea problemele şi greutăţile, aceastea neexistând în generaţiile trecute.” (Transmis de Ibn Majah cu acordul lui Ibn Umar (4019); Al-Zawa’ed, Hadith Sahih; Al-Hakim şi Al Dhahaby 4/540, 541 şi alţii.)
Neţinându-se seama de tulburările nevrotice şi psihologice ce pot apărea, societăţile occidentale au fost luate cu asalt, iar spitalele şi azilele au fost umplute de pacienţi. Freud şi adepţii săi în psihoanaliză au susţinut că ridicarea restricţiilor tradiţionale vor diminua nervii şi vor alina conştiinţa, dispariţia complexelor vor da spiritului o senzaţie de confort şi uşurare. Restricţiile au fost ridicate, dorinţele au fost satisfăcute, iar spiritele complicate sunt mai rău decât înainte; nervii sunt mai încordaţi şi anxietatea este o boală a vârstei. Nici deschiderea a unui milion de clinici nu a ajutat.
Este greu de crezut că aceasta este imaginea pe care şi-ar dori s-o vadă cei care au propus amestecarea sexelor fără restricţii, pe când Allah ne-a protejat de aceste rele. Sau ei chiar nu ştiu?
Femeia ca mamă zb
Primul contact cu o femeie este acela cu mama, care suportă graviditatea, naşterea, alăptarea şi creşterea copilului ei.
Istoria nu prezintă religie face Islamul. Islamul laudă femeia în mod repetat, şi aceasta vine direct de la porunca de a venera şi a crede în Unitatea lui Allah. Allah a stabilit ca onorarea mamei noastre să fie o virtute, şi a pus-o înaintea tatălui datorită a ceea ce îndură din cauza sarcinii, naşterii, alăptării şi creşterii copiilor ei. Acest lucru este stabilit şi restabilit în Coran, în numeroase capitole, pentru a imprima această noţiune în mintea şi inima copilului precum în versetele următoare:
„Noi l-am povăţuit pe om (să facă bine) părinţilor săi, mama lui l-a purtat, (suportând pentru el) slăbiciune după slăbiciune, iar înţărcarea lui a fost după doi ani, (aşadar): “Adu mulţumire Mie şi părinţilor tăi, căci
şi
,, Noi i-am poruncit omului să le arate bunătate părinţilor săi. Mama sa l-a purtat cu dureri şi l-a născut cu dureri. Purtarea lui şi (până la) înţărcarea lui sunt treizeci de luni. Iar când ajunge în plină putere şi împlineşte patruzeci de ani, zice el: “Doamne, ajută-mă pe mine ca să-Ţi aduc mulţumire pentru binefacerea Ta, cu care Te-ai îndurat de mine şi de părinţii mei, şi să împlinesc o faptă bună care să-Ţi placă! Şi fă ca urmaşii mei să fie oameni buni (evlavioşi)! Eu mă întorc
Un bărbat a venit
Al-Bazzar relatează că un bărbat făcea tawaf în jurul Kabbei cărând-o pe mama sa. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) l-a întrebat: „Ai răsplătit-o?” Bărbatul a spus: „Nu, nici măcar pentru unul din suspinele ei (adică unul din suspinele al trudei, naşterii sale şi aşa mai departe) (Transmis de Al-Bazzar (1872)) A fi bun cu ea înseamnă să o tratezi bine, să o respecţi, să te umileşti în faţa ei, să o asculţi pe ea fără a nu te supune lui Allah, să-i cauţi mulţumirea şi plăcerea în toate privinţele, chiar şi într-un război. Dacă este opţional, el trebuie să aibă permisiunea ei, pentru a fi bun cu ea într-un tip de jihad. (Jihad este lupta (psihică, psihologică, spirituală, etc.) de a păstra puritatea şi practicarea Islamului. (Nota editorului)
Un bărbat a venit
Înainte de Islam, unele reguli religioase au neglijat relaţiile mamei, făcându-le nesemnificative. Odată cu venirea Islamului, este recomandat să ai grijă de unchii şi mătuşile din partea tatălui şi a mamei. Un bărbat s-a apropiat de Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) şi a zis: „Am comis o ofensă; pot să plătesc pentru ea?” El a întrebat: „Ai mamă?” Bărbatul a spus: „Nu.” Apoi el a întrebat: „Ai o mătuşă din partea mamei?” Omul a răspuns: „Da.” Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a zis: „Fii bun cu ea.” (Transmis de Termithy în „Relaţii şi virtuţi” (1905); Ibn Hibban Charity (El-Ehsan) (435); şi Al-Hakim care l-a perfecţionat în termenii celor două Şeicul , fiind de acord Al-Dhahaby, 4/155, toate cu acordul lui Umar.)
Este uimitor că Islamul ne porunceşte să fim buni cu mama deşi aceasta nu este credincioasă! Asma’a bint Abu Bakr l-a întrebat pe Profet (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre relaţia sa cu mama ei necredincioasă care a venit la ea. El a spus: „Da, să ai relaţie bună cu mama ta.” (Transmis cu acordul lui Asmaa, Perla şi Coralul (Al-Lu’lu’ wal-Marjan) (587).)
O dovadă că Islamul se îngrijeşte de mame, pentru drepturile şi sentimentele mamelor, este aceea că o mamă divorţată are drepturi mai multe şi este mai indicată să aibă grijă de copii decât tatăl lor. ’Abdallah ibn ’Amr ibn Al-as a relatat că o femeie a întrebat: „O Mesagerul lui Allah, acest fiu al meu a crescut în pântecele meu, l-am alăptat de la sânul meu, l-am ţinut în poala mea. Tatăl lui l-a luat de lângă mine.” Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: „Tu ai mai multe drepturi dacă nu te măriţi.” (Transmis de Ahmad în Al Musnad (6707). Şeicul Şaker a confirmat autenticitatea sa. Transmis, de asemenea, şi de Abu Dawud.)
Imam Al-Khataby a spus în „Punctele de reper ale tradiţiei” (Maalem As-Sunna): „Cutia” este numele unui loc care conţine un lucru. Aceasta înseamnă că mama este mai îndreptăţită dacă ea şi tatăl au procreat copilul, iar apoi ea a făcut singură lucruri precum alăptatul şi altele la care tatăl nu a contribuit. De aceea ea merită să aibă drepturi asupra copilului în faţa bărbatului.
Ibn ’Abbas a spus: „’Umar ibn Al-Khatteb a divorţat de soţia lui din Al-Ansar, mama lui ’Asim. El a întâlnit-o cărându-şi copilul în Mahser (o piaţă dintre Quba şi Medina). Copilul era înţărcat şi putea să meargă. ’Umar a luat copilul de la ea şi s-au certat până ce copilul a început să plângă. ’Umar a zis: „Am mai multe drepturi asupra copilului meu decât tine.” Ei s-au plâns lui Abu Bakr, al cărui verdict a fost acela că mama ar trebui să păstreze copilul. El a spus: „Mirosul, patul şi poala ei sunt mai bune pentru el decât ale tale până ce copilul va creşte şi va alege el însuşi.” („Punctele de reper ale tradiţiei” (Maalem As-Sunna) (2181).)
Mama, care este apreciată atât de mult de Islam şi îi sunt date toate aceste drepturi are o sarcină de îndeplinit. Ea trebuie să aibă grijă de copiii ei, să îi crească bine, să le sădească virtuţi şi să îi facă să deteste răul. Trebuie să îi înveţe să îi fie supuşi lui Allah, să îi încurajeze să apere ce este corect, să nu îi oprească să lupte pentru Allah (o formă de jihad) din cauza sentimentelor ei materne, dar să favorizeze calea bună a sentimentelor.
Noi am văzut o mamă credincioasă, Al-Khansaa, îndemnându-şi elocvent cei patru fii ai ei să fie curajoşi şi credincioşi. Apoi, imediat ce bătălia s-a terminat şi vestea morţii celor patru fii ai ei s-a aflat, ea nu s-a jelit şi a mers mai departe, dar a zis cu certitudine şi mulţumire: „Lăudat fie Allah care m-a onorat cu martiriul lor pentru credinţa Sa.”
Mame nepieritoare
În afara călăuzirii Coranului, cunoaştem exemple superbe de mame bune care au avut o influenţă şi o poziţie în istoria credinţei în Allah. Mama lui Moise, de exemplu, a răspuns la chemarea şi inspiraţia lui Allah când şi-a pus lumina ochilor ei pe râu, asigurată de promisiunea lui Allah:
„Şi i-am revelat Noi mamei lui Moise: “Alăptează-l! Iar dacă te temi pentru el, aruncă-l în mare! Şi nu-ţi fie teamă şi nu fi mâhnită, căci Noi îl vom întoarce pe el la tine şi-l vom face pe el (unul) dintre trimişi!” (Coran 28:7)
Este de asemenea şi mama Mariei, care a promis ca orice avea în pântece să fie dedicat lui Allah, să fie departe de orice politeism sau altă venerare în afară de cea pentru Allah. Ea s-a rugat lui Allah pentru a-i accepta legământul:
“Muierea lui Imran a zis: “Doamne, Îţi juruiesc (numai) Ţie ceea ce este în pântecul meu, devotat numai Ţie! Primeşte-l de la mine! Tu eşti Cel care Aude Totul, Atoateştiutor (As-Sami’, Al-’Alim)!”. (Coran 3:35)
Când s-a descoperit că copilul era o fetiţă, lucru la care nu se aştepta, nu a împiedicat-o să îşi îndeplinească jurământul, rugându-l pe Allah să o protejeze de tot ce este rău:
“Şi când a născut, a zis ea: “Doamne, am zămislit o copilă!”, dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă! “Eu i-am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!”. (Coran 3:36)
Mai mult decât atât, Coranul a făcut din Maria (fie ca Allah să fie mulţumit de ea), fiica lui ‘Imran şi mama Profetului Iisus (pacea fie asupra sa), un exemplu de puritate, umilinţă în faţa lui Allah şi credinţă în cuvântul Său.
“Şi (la fel şi) pe Maria, fiica lui 'Imran, care a rămas neprihănită şi am suflat în ea din Duhul Nostru. Şi ea a crezut în cuvintele Domnului ei şi în scripturile Sale şi a fost ea dintre cei supuşi cu statornicie.” (Coran 66:12)
Femeia ca fiică
În vremurile pre-islamice, arabii erau mâhniţi şi supăraţi de naşterea fetelor, aşa că un tată, când era informat că soţia lui a dat naştere unei fete, spunea: “Ea nu este atât de binecuvântată de Allah precum un fiu; apărarea ei constă în plâns şi îngrijirea ei este prin furt!” El a vrut să spună că ea nu-şi putea apăra tatăl şi familia decât ţipând şi plângând, ci nu luptând şi folosind arme. Ea nu putea, de asemenea, să fie bună pentru ei şi să aibă grijă de ei decât luând banii de la soţul ei şi oferindu-i familiei. Tradiţiile lor i-au permis tatălui să o îngroape de vie pe fiica lui datorită sărăciei actuale sau presupuse sau de teama unei ruşini pe care ar putea s-o cauzeze când ar fi crescut. În acel context, Coranul îi acuză, zicând:
"Şi când fetiţa îngropată de vie va fi întrebată. Pentru ce păcat a fost omorâtă,” (Coran 81:8-9)
Coranul descrie, de asemenea, starea bărbatului când fiicele sunt născute:
“Iar dacă vreunuia dintre ei i se vesteşte (naşterea) unei fiice,chipul lui devine negru şi el e plin de mânie,Se ascunde de lume din pricina răului ce i s-a vestit. Să-l ţină el,în ciuda umilinţei, sau să-l îngroape în ţărână? Ce proastă judecată! (Coran 16:58-59)
Unele reguli vechi îi dădeau tatălui dreptul de a-şi vinde fiica, pe când alţii îi permiteau să o ofere altui bărbat care putea chiar să o omoare sau să o posede dacă tatăl omorâse fiica altui om.
Când a fost revelat Islamul, el a poruncit că o fiică, la fel ca un fiu, era un cadou de
“A lui Allah este stăpânirea cerurilor şi a pământului. El creează ceea ce voieşte şi dăruieşte El copile cui voieşte şi dăruieşte El băieţi cui voieşte, Sau dă El şi băieţi şi copile şi-l face sterp pe cel pe care El voieşte. El este Atoateştiutor (şi) Atotputernic ('Alim, Qadir).” (Coran 42:49-50)
Coranul a ilustrat în pildele sale cum unele din fiice îşi pot exercita mai bine influenţa. Avem un bun exemplu în povestea Mariei, fiica lui ‘Imran, care a fost aleasă de Allah din toate celelalte femei şi purificată. Mama ei şi-a dorit să fie băiat, să-l servească pe Allah şi să fie unul din credincioşi:
“Muierea lui Imran a zis: “Doamne, Îţi juruiesc (numai) Ţie ceea ce este în pântecul meu, devotat numai Ţie! Primeşte-l de la mine! Tu eşti Cel care Aude Totul, Atoateştiutor (As-Sami’, Al-’Alim)!”. Şi când a născut, a zis ea: “Doamne, am zămislit o copilă!”, dar Allah ştia bine ceea ce născuse ea. Şi un băiat nu este întocmai ca o copilă! “Eu i-am pus numele Maria şi o încredinţez pe ea şi pe scoborâtorii ei ocrotirii Tale, împotriva lui Şeitan cel izgonit!”. Domnul ei a acceptat-o cu bună primire şi a lăsat-o să crească cu bună creştere şi a încredinţat-o lui Zaharia. Şi de fiecare dată când intra Zaharia la ea în templu, găsea lângă ea mâncare. Şi a întrebat-o el: “O, Maria, de unde ai aceasta?” Iar ea îi răspundea: “Ea este de
Coranul a condus o campanie intransigentă împotriva acelor oameni cruzi care ucideau copiii, indiferent dacă erau băieţi sau fetiţe. Allah spune în Coran:
“Au pierdut aceia care şi-au omorât copiii, din neghiobie şi neştiinţă, şi care au oprit ceea ce Allah le-a dat pentru trai, născocind minciuni pe seama lui Allah! Ei sunt în rătăcire şi nu au fost bine călăuziţi.” (Coran 6:140)
Şi El mai spune:
“Şi nu vă omorâţi copiii voştri de frica sărăciei! Noi le vom asigura cele de trebuinţă ca şi vouă. Omorârea lor este un păcat mare!” (Coran 17:31)
Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) Islamului a făcut Paradisul o recompensă a fiecărui bărbat care se comportă bine cu fiicele sale, are răbdarea să le crească, le asigură educaţia morală şi ţine cont de poruncile lui Allah cu privire la ele, până ce devin majore. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a păstrat locul de lângă el tatălui în Paradis. Muslim a transmis de
Ibn ‘Abbas a transmis că Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a zis: “Un musulman care are două fiice, cu care se comportă bine când acestea îl acompaniază sau când el le acompaniază, este admis în Paradis.” (Transmis de Bukhari în Al Adab Al Mufrad (77); Ibn Abu Sheiba, 8/551; Ahmad care este corectat de Şeicul Şaker (2104); Ibn Majah (3670); şi alţii.)
Anumite tradiţii profetice au stabilit că o asemenea recompensă – adică admiterea în Paradis – este de asemenea garantată şi pentru fratele care îşi susţine şi îşi protejează surorile (două sau mai multe). Alte tradiţii spun că aceste recompense cereşti sunt garantate oricui le tratează bine pe femei, chiar dacă e vorba numai de una. Abu Huraira a relatat: “Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: ‘Oricine a avut trei fiice şi şi-a demonstrat răbdarea în creşterea lor, mulţumirea şi nemulţumirea lor, Allah îl admite în Paradis pentru mila lui asupra lor. Un bărbat a întrebat: ‘Şi cele două fiice, O Mesagerul lui Allah?’ El a răspuns: ‘Şi două fiice de asemenea’ Altul a întrebat: “O, Mesagerul lui Allah, dar o fiică?’ El a răspuns: ‘Şi o fiică, de asemenea.’” (Transmis şi perfecţionat de Al-Hakim, de acord fiind şi Al-Zahaby, 4/176) Ibn ‘Abbas a relatat: “Oricine a avut o fată care nu a fost îngropată sau insultată de către el, şi nu i-a preferat pe fiii săi înaintea ei, Allah îl admite în Paradis.” (Transmis de Abu Dawud, 5/5146; şi Al-Hakim care l-a corectat, 4/177, aprobat de Al-Dhahaby.)
În relatarea de
Astfel, Islamul a anulat pentru totdeauna obiceiul de a îngropa fetele, care, acum au un loc foarte bun în inima tatălui lor. Acest fapt este arătat de ceea ce spune Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) despre fiica sa Fatima: “Fatima este o parte din mine; ce o înfurie pe ea, mă înfurie pe mine”. (Transmis de Al-Bukhari cu acordul lui Al-Masur ibn Makrama, Cartea concisă şi cuprinzătoare a sunetului Hadith-ului (Sahih al-Jame’as-Sagheer) şi suplimentul său. (4188).) Şi: “Fatima este o parte din mine, ce mă întristează pe mine, o întristează pe ea, şi ce mă mulţumeşte pe mine, o mulţumeşte pe ea.” (Transmis de Ahmas, Al-Tabraby şi Al-Hakim cu acordul lui Al-Masur de asemenea. Ibid. (4189). Vezi Ahmad 4/323,332; Al-Tabrany 20/25; Al-Hakim 3/158 care a îmbunătăţit-o şi apoi a fost aprobată de Al-Zahaby.)
Şi “fără îndoială fiica mea este o parte din mine; mă tem de ceea ce o sperie pe ea, şi sunt vătămat de ceea ce o vatămă pe ea”. (Transmis de toţi cei şase. Vezi Cartea Concisă de Tradiţii (Mukhtassar As-Sunna) de Al-Munzery, Hadith (1987).
Simţim efectul acestuia în literatura islamică, un poet scriind următoarele versuri:
Dar pentru fetele gingaşe în blană pufoasă de pisică,
Care le-au luat netezimea,
Eu aş fi fost într-o mare mare problemă
Pe acest pământ vast.
Cu siguranţă când copiii noştri sunt printre noi,
Ei sunt lumina ochilor noştri ce supravieţuiesc pe pâmânt;
Dacă vântul suflă pe vreunul din ei,
Ochii mei nu se vor mai închide niciodată.
Controlul tatălui asupra fiicei lui nu depăşeşte limitele educaţiei morale, la fel şi pentru fraţii ei. El îi spune să se roage când are şapte ani, dar o mustră dacă nu se roagă când împlineşte zece ani. El trebuie să o separe pe ea şi pe fraţii ei la această vârstă (Ei nu ar trebui să doarmă împreună în acelaşi pat sau să îşi facă baie împreună aşa cum fac copii mici.) şi o obligă să urmeze codul Islamic al comportamentului în privinţa îmbrăcămintei, împodobirii, ieşirii din casă şi vorbitului. El este obligat conform religiei să o întreţină până când se mărită. Nu are dreptul de a o vinde sau să o facă proprietatea unui bărbat în nici un mod. Islamul a interzis categoric vinderea oamenilor liberi, atât bărbaţi cât şi femei. Dacă un bărbat liber a cumpărat sau a câştigat o fiică care a fost sclavă pentru un altul, ea trebuie eliberată imediat ce a intrat în posesia lui, indiferent dacă este de acord cu acest lucru sau nu, conform Legilor Islamice.
Dacă fiica are proprii ei bani, tatăl ar trebui să îi păstreze pentru ea. Unui tată îi este interzis să îşi mărite fiica în schimbul căsătoriei cu fiica acelui bărbat, aceasta fiind numită în justiţie “căsătorie vacantă” datorită lipsei de zestrei, ce este dreptul fiicei, nu al tatălui.
În plus, tatăl nu are dreptul de a-şi mărita fiica cu un bărbat pe care aceasta nu îl vrea sau cu care ea nu este de acord. El trebuie să ştie opinia ei despre bărbatul cu care se va căsători, indiferent dacă ea este de acord sau nu. Dacă a mai fost măritată trebuie să îşi dea acordul clar. Dacă este virgină şi copleşită de timiditate, atunci tăcerea ei este semn că este de acord. Dacă spune „nu”, atunci el nu are puterea de a o mărita cu cineva pe care ea nu îl doreşte.
Cei doi şeici au transmis de
Khansaa’ bint Khaddam Al-Ansari a spus: „tatăl ei a măritat-o deşi nu era virgină, iar ea îşi ura mariajul. Când ea a mers
De la aceste tradiţii (hadisuri), avem dovadă că tatăl nu este deosebit de un alt bărbat şi că este obligat să îşi întrebe fiica şi că este necesar ca aceasta să fie de acord. Conform lui Sahih Muslim şi a altora: „O virgină este întrebată.” ceea ce înseamnă că trebuie să îşi dea consimţământul. Conform ’Aişei, o fată a venit la ea spunând: „Tatăl meu m-a măritat cu nepotul lui pentru a se înălţa pe el însuşi prin acest act, iar eu nu sunt de acord.” Aişa a replicat: „Stai jos până ce va veni Profetul.” Ea i-a spus, iar el a trimis după tatăl ei care i-a dat libertatea de a alege. Ea a spus: „O Mesagerul lui Allah, am fost de acord cu ce a făcut tatăl meu, dar am vrut să ştiu dacă femeia are vreun cuvânt de spus în această chestiune.” (Transmis de Al-Nisaai în Cartea Mariajului, capitolul „Fata este măritată, fără să dorească, de tatăl ei”; 6186-7.
Evident, tradiţiile Profetice au ilustrat permisiunea şi pentru virgine şi pentru femeile care au fost măritate anterior ca o condiţie a contractului mariajului. Dacă tatăl sau persoana în cauză mărită o femeie văduvă sau divorţată fără permisiunea ei, contractul este invalid şi revocabil, precum în povestea lui Al-Khansaa bint Khaddam. În privinţa virginei, şi ea are dreptul de a alege; dacă este de acord, îşi dă permisiunea; dacă nu, refuză, lucru care anulează contractul, precum în una din poveştile lui anterioare. (Vezi Nail Al-Awtar, 6/254-256) Ce este foarte interesant în legislaţia Islamică este faptul că acestea poruncesc consultarea mamei în căsătoria fiicei ei, aşa că mariajul poate fi săvârşit cu mulţumirea tuturor părţilor implicate. Ibn ’Umar a relatat că Profetul (pacea şi mulţumirile fie asupra sa) a zis: „Luaţi permisiunea femeii cu privire la fiicele lor.” (Transmis de Ahmad şi atribuit lui Ibn Umar (4905); cercetat de Ahmad Shaker, Abu Dawud (2095); şi alţii.) În acest context, Iman Abu Sulaiman Al-Khattaby are anumite observaţii demne de luat în seamă de adăugat, comentând acest Hadith, în cartea sa „Puncte de reper ale tradiţiilor” (Maalem as-Sunna), care ar trebui exprimate pentru integritatea şi moralitatea lor. El scrie: Consimţământul mamelor în chestiunile fiicelor lor nu este doar pentru că au ceva de spus în contractul mariajului, ci şi pentru că astfel fetele se simt mai sigure, având o relaţie intimă cu mamele lor, ce implică o prietenie mai îndelungată şi mai afectuoasă în aducerea fiicelor şi soţilor lor împreună, dacă contractul este bazat pe satisfacţia reciprocă şi dorinţa mamelor şi fiicelor. Dar dacă este altul decât acesta, unul nu va scăpa fără o consecinţă negativă (adică stârnind fiicele împotriva soţilor lor), iar posibila cauză de nenorocire va cădea asupra lor.
Mai mult, mamele sunt mai apropiate de fetele lor; ele ascultă mai mult de ceea ce spun. Datorită acestor motive, consultarea lor privind căsătoria fiicelor lor este apreciată şi Allah ştie cel mai bine.
El adaugă: Ar putea fi pentru un alt motiv în plus la ceea ce este menţionat. O femeie poate ajunge să ştie prin relaţia specială cu fiica ei şi prin conversaţia privată cu ea o problemă ce ar putea invalida contractul. Poate fi din cauza unei boli ce o face să nu poată să îşi îndeplinească datoriile de soţie. Pentru acest motiv, cuvintele Profetului: „Fata virgină nu ar trebui să se căsătorească, decât prin permisiunea ei, exprimată prin tăcere”, deoarece poate fi timidă să îşi dea permisiunea şi să îşi arate dorinţa de a se căsători. Prin urmare, tăcerea ei indică libertatea ei de a împiedica o relaţie sau un motiv ce este cunoscut numai de ea şi nu îi permite să se căsătorească. Şi Allah Atotputernicul ştie mai multe. (Vezi Cartea Concisă de Tradiţii (Mokhtasser As-Sunna) de Al-Munzery; Punctele de reper ale tradiţiei (Maalem As-Sunna) de Al-Khattab; Sfaturi de Ibn Al-Qayyim 3/39. Cercetat de Ahmad Shaker şi Mohammed Hamid Al-Fiqy.)
Adăugăm aici că mamei poate i-a mărturisit fiica secretul că inima ei aparţine altcuiva. Dacă acea persoană o cere în căsătorie şi este potrivită pentru ea, atunci el ar trebui să aibă prioritate, conform hadisului: „Nimic nu este mai bun pentru cei îndrăgostiţi decât căsătoria”. (Transmis cu acordul lui Ibn Abbas, Ibn Majah (1847); Al-Hakim şi corectat în termenii islamici 2/160, fiind de acord Al-Dhahaby şi Al-Baihaqi 7/78; Al-Tabrany, Tammam şi alţii. Este menţionat de Al-Albany în „cele autentice” (624).)
Dacă tatăl nu are dreptul de a-şi mărita fiica cu cineva pe care ea nu îl place, atunci nici fiica nu are dreptul de a se căsători fără permisiunea lui, conform Hadith-ului de Abu Musa: „Niciun mariaj fără un păzitor.” şi pentru Hadith (Transmis de Abu Dawud (2085); Al-Termithy (1101); Ibn Majah (1881); Ahmad 4/394,413,418. Alte cuvinte menţionate în Hadith sunt transmise de Al-Munzery în Cartea Concisă de Tradiţii (Mokhtasser As-Sunna), şi de Ibn Al-Qayyim; vezi Hadith (2000).) cu acordul ’Aişei: „Orice femeie care se mărită fără acordul tutorelui ei are mariajul nul.” Acest lucru a fost spus de trei ori. (Transmis de Abu Dawud (2083) şi (2084); Al-Termithy (1102) care l-a îmbunătăţit; şi Ibn Majah (1879).)
Abu Hanifa şi companionii săi cred că o fată are dreptul de a se mărita chiar şi fără acordul tatălui sau al tutorelui său, cu condiţia ca soţul să fie potrivit pentru ea. Hadisul anterior nu este menţionat în scrierile lor, dar îl ilustrează în părerile lor de ceea ce se află în Coran referitor la căsătorie unde Allah cere să împiedice femeile de la căsătoria cu soţul anterior până când nu se căsătoresc cu alt bărbat. În aceste versete şi în altele este clarificat că e important consimţământul femeilor. Allah interzice ca femeia să fie împiedicată să-şi caute pe cineva cu care să se mărite, atâta timp cât este capabilă să facă asta, aşa că acest lucru ar trebui acceptat pentru ea. Abu Hanifa a pus ca o condiţie că mariajul ei trebuie să fie cu un soţ potrivit, altfel persoanele responsabile au dreptul să se opună căsătoriei. Dacă o femeie se mărită cu acordul tutorelui ei, dar fără prezenţa sa, este permis de anumiţi jurişti, deşi consensul general pune prezenţa tutorelui ca o condiţie, altfel mariajul este nul.
Ibn Qud a spus: Dacă contractul este validat de un conducător, atunci nu este permis să fie anulat. Judecătorul are aici un punct de vedere special: contractul este anulat când este împotriva unui text. Conducătorul are prioritatea, pentru că este o chestiune negociabilă, şi astfel verdictul său nu este anulat, precum dând dreptul de prioritate pentru vecin. Textul (adică „Nicio căsătorie fără un tutore”) a fost interpretat în mai multe feluri şi este aprobat de unii şi respins de alţii.
Aceasta, potrivit lui Ibn Qud, ce are cunoştiinţe profunde şi este cinstit, fie ca Allah să fie mulţumit de el. Cu toate acestea, pentru a avea tact şi a fi individual, căsătoria ar trebui săvârşită cu acordul tuturor părţilor implicate: tatăl, mama şi fiica, pentru a nu da naştere bârfelor, duşmăniei şi certurilor, întrucât Allah a permis căsătoria pentru a susţine iubirea şi mila.
Este necesar pentru tată să aleagă pentru fiica sa un bărbat bun, care o face fericită şi care îşi găseşte fericirea alături de ea. Tatăl ar trebui să se concentreze asupra moralităţii şi credinţei bărbatului, şi nu asupra lucrurilor materiale şi lumeşti. El nu ar trebui să pună obstacole în calea căsătoriei dacă un bărbat potrivit cere mâna fiicei sale. Hadisul spune: „Dacă persoana care te mulţumeşte în privinţa moralităţii şi credinţei vine la tine, las-o să se căsătorească (cu fiica ta). Dacă nu faci asta, vei crea stricăciune pe pământ şi vei răspândi corupţie”. (Transmis de Al-Termithy; Ibn Majah (1967); Al-Hakim, a cărui îmbunătăţire a fost acceptată de Al-Dhahaby 2/165 cu acordul lui Abu Huraira; Al Baihaqi 7/82 cu acordul lui Abu Hatim Al-Mazay; Ibn Adeyy cu acordul lui Ibn Umar, îmbunătăţit în Cartea Cuprinzătoare a sunetului Hadisului (Sahih al-Jame’as-Sagheer) şi suplimentul lor (270).)
Astfel, Islamul l-a învăţat pe tată că fiica lui este o „fiinţă omenească” înainte de orice altceva. Ea nu este o „marfă” pentru a fi dăruită şi dată celui care plăteşte mai mult, ca în cazul multor taţi ignoranţi şi avari ce continuă să practice acest lucru şi azi. Hadisul spune: „Este norocul unei femei să îşi uşureze angajamentul, zestrea şi să îşi uşureze pântecul- adică naşterea”. (Transmis de Ahmad 6/77; Ibn Hayyan (4095);- Hakim 2/181 care l-a îmbunătăţit în termeni musulmani şi aprobat de Al-Dhahaby,cu acordul ’Aişei şi perfecţionat în Cartea Cuprinzătoare a sunetului Hadith-ului (Sahih al-Jame’as-Sagheer) şi suplementul lor (2235).)
Femeia ca soţie
Conform unor credinţe străvechi, femeia a fost considerată impură, creată de Satana. Fiecare ar trebui, prin urmare, să scape de ea şi să se îndrepte spre o viaţă călugărească şi să se sacrifice. Alţii au considerat soţia ca fiind un instrument de plăcere pentru bărbat, o bucătăreasă care să-i gătească şi o servitoare pentru casa lui.
Islamul a fost revelat să desfiinţeze viaţa monahală şi retragerea de lume. El preamăreşte căsătoriile şi consideră statutul căsniciei ca unul din semnele şi dovezile că Allah este în Univers:
„Printre semnele Lui (este acela) că El v-a creat pe voi din ţărână şi apoi iată-vă pe voi oameni care v-aţi răspândit (pe pământ).” (Coran 30:21)
Când un grup de companioni a dorit să se retragă din viaţa socială şi să se dedice venerării lui Allah, postind întreaga zi, petrecând toată noaptea venerând pe Allah şi părăsind femeile, Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a acuzat spunând: “Voi sunteţi oamenii care au spus un asemenea lucru? Dintre voi, eu îl venerez cel mai mult pe Allah, sunt cel mai religios, dar postesc şi apoi întrerup postul, mă trezesc noaptea să mă rog şi apoi dorm şi am o căsnicie. Oricine nu urmează calea mea (Sunna), nu este unul din noi.” (Transmis de Al-Bukhari şi Muslim cu autoritea lui Anas, Perla şi Coralui (Al-Lu’lu’ wal-Marjan) 2/885)
Islamul a făcut ca o soţie bună să fie cea mai mare comoară pe care un bărbat o poate avea în viaţa sa, după credinţa în Allah şi respectarea poruncilor Sale. Ea este considerată a fi cheia fericirii. Potrivit hadisului: “Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a zis lui Umar: Să îţi spun cea mai mare comoară pe care o poate păstra un bărbat? O soţie bună. Dacă el se uită la ea, primeşte bună dispoziţie; dacă îi porunceşte ceva, ea se supune; şi dacă este departe de ea, aceasta îi rămâne fidelă”. (Transmis de Abu Dawud cu acordul lui Ibn Abbas în “Zakat 2/1664; Al-Hakim care l-a îmbunătăţit 2/333, aprobat de Al-Dhahaby.)
Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: “Lumea este minunată şi cea mai mare comoară a ei este o femeie bună.” (Transmis de Muslim cu acordul lui Abdullah Ibn Amr (1467).) De asemenea, a zis: “Oricui îi este încuviinţată o soţie bună, este ajutat să urmeze jumătate din religie, iar în cealaltă jumătate este lăsat să îi fie supus lui Dumnezeu.” (Transmis de Hakim care l-a îmbunătăţit cu acordul lui Anas 2/161, aprobat de Al-Dhahaby şi repetat de Al-Munzery în “Inducerea şi intimidarea” (Al-Targheeb wal-Tarheeb). Vezi Cele Selectate (Al-Muntaqa) 111101. Este relatat de asemenea de
El (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a mai spus: “Există trei lucruri ce aduc fericire şi trei lucruri care aduc nefericire pentru oameni. O soţie bună, o casă bună şi un mijloc de transport bun aduc fericirea. O femeie rea, o casă urâtă şi un mijloc de transport prost aduc nefericirea.”. (Transmis de Ahmad, Al-Bazzar şi Al-Tabrany în Al-Majma’ 41272.
Este menţionat de Al-Munzery în “Inducerea şi intimidarea” (Al-Targheeb wal-Tarheeb) că a fost transmis de Ahmad prin dovezi autentice şi de Al-Tabrany, Al-Bazzar şi Al-Hakim care l-a îmbunătăţit.)
Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus de asemenea: “Patru lucruri dacă îi sunt încredinţate oricărei persoane, înseamnă că i s-a dat ce este mai bun din viaţa aceasta şi cea de după: o inimă plină de mulţumire, o gură ce îl pomeneşte pe Allah, un corp care îndură cu răbdare nenorocirile şi o soţie ce nu caută să îl trădeze sau să îi ia banii.” (Al-Haythamy a spus 4/273 că a fost relatat de Al-Tabrany în Vo.11 (11275) îm Al-Kabr wal-Awsat, cu acordul lui Ibn Abbas.) Într-o altă versiune: “nu caută să păcătuiască împotriva lui”. Islamul a indicat importanţa femeii ca soţie şi consideră angajamentul ei şi datoriile matrimoniale ca jihad (înfăptuirea unor eforturi în numele lui Allah.) Al-Tabrany a relatat cu acordul lui Ibn ‘Abbas, fie ca Allah să fie mulţumit de ei, hadisul următor: “O femeie a venit
Islamul a emis drepturile soţiei în faţa bărbatului şi nu o consideră o simplă unealtă. Dimpotrivă, stabileşte pentru ea mai mult decât un protector: în primul rând, dându-i pietatea şi credinţa musulmană; în al doilea rând conştienţa societăţii şi a slăbiciunilor ei; în al treilea rând, o lege obligatorie.
„Primul dintre drepturile ei este zestrea, Islamul obligând bărbatul să i-o ofere femeii ca un simbol al dorinţei lui de a se însura cu ea. Allah spune:
„Şi oferiţi femeilor zestrea de bună-voie, iar dacă ele se lipsesc -nesilite - de ceva, atunci voi cheltuiţi-o după cum doriţi, cu plăcere!” (Coran 4:4)
Expresia “cu inimă bună” înseamnă că zestrea este dată ca un cadou, şi nu este un preţ sau o recompensă pentru plăcerile pe care ea i le face, aşa cum au insistat unii oameni.
Aşadar, unde putem găsi acest lucru în alte civilizaţii, unde femeia plăteşte o sumă din proprii ei bani, deşi, în mod normal, bărbatul îi cere mai mult decât îi cere ea lui?
Al doilea drept al ei este de a fi întreţinută. Soţului îi este cerut să îi asigure soţiei mâncare, haine, un loc în care să locuiască şi tratament medical conform mediului, condiţiilor şi veniturilor sale. Bogaţii au propria lor măsură, la fel având-o şi săracii pe a lor. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus, în legătură cu drepturile femeilor: “Voi sunteţi obligaţi să le asiguraţi mâncarea şi hainele în mod onorabil.” (Transmis de Abu Dawud (1905); Ibn Majah (3074); Al-Doramy în Kittab Al-Mannish p. 440, cu acordul lui Jabber; Ahmad 5/73, cu acordul unchiului lui Abu Gara Al-Raqashi) “Onorabil” înseamnă ce este convenţional conform onoarei şi credinţei oamenilor, nu extravaganţă şi sărăcie. Allah Atotputernicul ne spune:
“Cel care este înstărit să cheltuiască după averea sa, iar cel a cărui înzestrare este măsurată să cheltuiască din ceea ce i-a dat Allah. Allah nu sileşte pe nimeni decât după cum El i-a dat. Şi Allah va face să vină după strâmtorare belşug.” (Coran 65:7)
Al treilea drept este acela de a convieţui cu ele onorabil. Allah Atotputernicul a spus:
“O, voi cei care credeţi! Nu vă este îngăduit să moşteniţi femei în pofida voinţei lor şi nici să le opriţi să se căsătorească (din nou) cu alţii, ca să le luaţi o parte din ce le-aţi dat (ca zestre), decât dacă ele au săvârşit un păcat învederat, ci purtaţi-vă cu ele după cuviinţă! Iar dacă nu vă este pe plac, se poate să nu vă fie pe plac un lucru pe care Allah l-a pregătit (să vă aducă) un mare bine.” (Coran 4:19)
Este un drept colectiv în care sunt incluse toate aspectele din relaţia soţ/soţie precum bunele maniere, o atitudine flexibilă, cuvinte dulci, o faţă zâmbitoare, veselie şi comportament amuzant etc. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: “Cei mai credincioşi sunt cei care se comportă cel mai frumos şi sunt cei mai amabili cu oamenii lor”. (Transmis de Al-Termithy cu acordul lui Abu Huraira (1162).)
Ibn Hibban a relatat de
Actuala biografie a Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a dovedit amabilitatea lui faţă de oameni, comportarea excelentă cu soţiile lui, chiar obişnuia să le ajute în gospodărie. Caracterul lui jucăuş este dezvăluit şi de faptul că a făcut de două ori concurs de alergări cu ‘Aişa; el a câştigat prima dată, iar apoi a câştigat ea. Atunci a zis: “Dinte pentru dinte”. (Transmis de Ibn Majah (1976) cu acordul ‘Aişei.
În schimb pentru aceste drepturi, o soţie este obligată să îl asculte pe bărbatul ei în tot, excepţie făcând nesupunerea faţă de Allah. Ea este obligată să aibă grjă de banii lui, şi să nu-i cheltuiască decât cu permisiunea lui; cât despre casa lui, ei nu îi este permis să lase pe nimeni înăuntru fără permisiunea lui, chiar dacă este vorba de o rudă. Astfel de îndatoriri nu sunt prea grele, nici nedrepte, în schimbul drepturilor ei. Prin urmare, pentru fiecare drept există o îndatorire. Este corect că Islamul nu a lăsat toate îndatoririle în grija femeii, şi nici a bărbatului. Allah Atotputernicul spune: “Muierile divorţate trebuie să aştepte trei menstruaţii şi nu le este îngăduit să ascundă ce a făcut Allah în pântecele lor , dacă ele cred în Allah şi în Ziua de Apoi. Iar bărbaţii lor sunt mai îndreptăţiţi să le aducă înapoi în acest răstimp, dacă vor împăcarea. Ele au drepturi egale cu obligaţiile lor, după cuviinţă. Dar bărbaţii au o treaptă peste ele. Şi Allah este Atotputernic, Înţelept ('Aziz, Hakim)” (Coran 2:228)
Prin urmare, femeile au drepturi şi obligaţii în mod egal. Cuvintele lăudabile transmise sunt cele ale lui Ibn ‘Abbas stând în faţa unei oglinzi pentru a se aranja. Când a fost întrebat de acest lucru, a spus:”Mă înfrumuseţez pentru soţia mea aşa cum şi ea face asta pentru mine.” Apoi a recitat nobilul verset din Coran 2:228. Este un exemplu minunat ilustrând cunoştiinţele Coranice adânci ale Companionilor, fie ca Allah să fie mulţumit de ei toţi.
Independenţa soţiei
Islamul nu ignoră personalitatea nici unei femei, din cauza mariajului ei, precum în anumite culturi care ataşează femeia bărbatului pentru a-i da numele lui. Islamul a păstrat deosebirea, personalitatea independentă a femeii aşa cum este, acesta fiind motivul pentru care cunoaştem soţiile Mesagerului după numele lor.
În plus, starea ei civilă nu este micşorată de căsătorie şi nu îşi pierde eligibilitatea de a încheia contracte, etc. Ea poate vinde şi cumpăra, poate să îşi închirieze proprietăţile, să doneze o parte din banii ei, să facă acte de caritate, să împuternicească şi să se opună unui lucru. Acestea sunt chestiuni realizate de femeile occidentale recent, deşi încă are restricţii din partea soţului în anumite ţări.
Divorţul
Propovăduitoarea şi invazia orientală a anilor precedenţi şi-a concentrat atacul pe două ţinte menite să defăimeze atitudinea islamică privind femeile. Acestea sunt divorţul şi poligamia, deşi, de fapt acestea sunt două lucruri bune de care Islamul este mândru.
Este într-adevăr regretabil că atunci când sunt discutate aceste două lucruri referitor la musulmani, ei se referă la ele ca fiind două probleme ale familiei şi societăţii. Vorbesc de ele într-un mod care discreditează Islamul şi legile lui remarcabile.
De fapt, Islamul nu a făcut legi privitoare la aceste două chestiuni decât pentru a rezolva multe probleme din viaţa bărbaţilor şi femeilor, precum şi din viaţa familiei şi a societăţii. Adevărata problemă este neînţelegerea spuselor lui Allah sau neîndeplinirea lor. Orice este folosit greşit duce la deservicii periculoase.
De ce a legalizat Islamul divorţul?
Nu orice divorţ este demn de laudă în Islam. Unele cazuri de divorţ sunt neplăcute sau chiar interzise, deoarece determină distrugerea familiei, de care Islamul are grijă să o construiască şi să o formeze. De aceea este relatat de
" Şi au urmat ceea ce şeitanii au născocit în timpul împărăţiei lui Solomon, dar nu a fost necredincios Solomon, ci şeitanii au fost necredincioşi. Ei i-au învăţat pe oameni vrăjitoria şi ceea ce a fost trimis celor doi îngeri din Babel, lui Harut şi Marut. Dar ei doi nu învăţau pe nimeni înainte de a-i spune: “Noi suntem o ispită, deci nu fi necredincios!” Şi au învăţat de la ei doi (chiar şi) cum să semene dezbinare între bărbat şi soaţa lui. Însă ei nu puteau să facă rău nimănui, fără îngăduinţa lui Allah. Ei au învăţat ceea ce le aduce rău şi nu le foloseşte şi totuşi au ştiut că cei care vor dobândi aceasta nu vor avea parte în Viaţa de Apoi. Ce lucru de nimic au dobândit în schimbul vinderii sufletelor lor! Dacă ei ar fi ştiut!"(Coran 2:102)
De aceea Coranul compară despărţirea provocată de vrăji dintre bărbat şi nevasta lui, precum spune Allah Atotputernicul:
“Iar dacă cei doi se despart, atunci Allah poate să-i înzestreze pe amândoi cu dărnicia Sa. Şi Allah este Cel cu Har Nemărginit (şi)Înţelept (Wasi', Hakim).” (Coran 4:130)
Divorţul,conform legislaţiei islamice este similar cu o operaţie dureroasă; omul sănătos îndură durerile rănii sale, chiar şi o amputare, pentru a-şi proteja părţile rămase ale corpului de răni mai grave. Dacă dezgustul între soţ şi soţie se menţine, metodele de reconciliere şi încercările celorlalte persoane de a-i împăca eşuează, divorţul este atunci cel mai amar medicament ce nu are o altă alternativă. Acesta este motivul pentru care dacă nu poate fi o reconciliere se aplică divorţul. Minunatul Coran spune:
“Iar dacă cei doi se despart, atunci Allah poate să-i înzestreze pe amândoi cu dărnicia Sa. Şi Allah este Cel cu Har Nemărginit (şi) Înţelept (Wasi', Hakim).” (Coran 4:130)
Ce porunceşte Islamul aici este datorită motivelor, înţelepciunii şi intereselor musulmanilor. Este ilogic să forţezi, cu puterea legii,doi oameni
care nu se simt bine unul cu altul şi nu au încredere unul în celălalt să convieţuiască împreună. Dimpotrivă, ei ajung la sentimente de repulsie. Să obligi la o astfel de viaţă cu puterea legii este o pedeapsă severă, nemeritată de om decât dacă a comis o crimă gravă. Este mai rău decât închisoarea pe viaţă şi este cu siguranţă precum Iadul insuportabil. În vremurile vechi, un bărbat înţelept a spus: “Una din cele mai mari nenorociri este să trăieşti cu cineva care nu este de acord cu tine, dar care nu te părăseşte.” Abu Al-Tayyeb Al-Mutanaby a spus:
Unul din necazurile unui bărbat liber este să observe inevitabilul de a se comporta cu un duşman precum cu un prieten. Dacă aşa se spune despre un amic pe care îl întâlneşti o dată sau de mai multe ori pe săptămână sau mai multe ore pe zi, atunci ce se poate spune despre o soţie care stă în casa lui, este foarte aproape de el şi îi este parteneră de viaţă?”
Limitarea numărului divorţurilor
Cu toate acestea, Islamul a stabilit un număr de principii, învăţături şi reguli, care, dacă sunt urmate şi săvârşite cu discreţie, ar diminua necesitatea divorţului şi ar limita efectele unei mari întinderi. Unele din acestea sunt considerate a fi următoarele:
1-Să alegi o soţie bună, să fii mai atent la religia şi moralitatea ei decât la banii, bogăţia şi frumuseţea ei. Profetul (pacea şi binecuvântările lui Allah fie asupra lui) a zis: „O femeie este luată în căsătorie pentru patru calităţi: banii, numele de familie, frumuseţea şi religiozitatea ei. Ia-le pe cele religioase şi vei fi mulţumit.” (Mutafaq aley (a aprobat) cu acordul lui Abu Huraira, Perla şi Coralul (Al-Lu’lu’ wal-Marjan) (928).) Pentru a-şi vedea logodnica înainte de încheierea contractului de căsătorie şi a fi sigur dacă în ochii lui o vede frumoasă şi că ea are un loc în inima lui, privirea fiind mesagerul căldurii şi afecţiunii. Datorită acestui motiv, Trimisul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a spus unui bărbat care a încercat să se căsătorească cu o femeie: „Du-te şi priveşte-o, probabil aceasta va duce la armonia dintre voi.” (Vezi Cartea cuprinzătoare a sunetului hadisului (Sahih Al-Jame’ As-Sagheer) şi suplimentul său (859).) adică, va aduce căldură şi armonie. Această poruncă profetică: „Priveşte-o”, dacă nu indică obligaţie, atunci indică preferinţă, fără îndoială. Hadisurile (tradiţiile profetice), referitoare la acelaşi înţeles, sunt numeroase. Jabber a spus despre femeia cu care s-a căsătorit: „Obişnuiam să mă ascund sub un copac până când am văzut la ea ceva care m-a determinat să mă căsătoresc cu ea.”
Din păcate, sunt anumiţi musulmani, în special în regiunea Golfului, care percep privirea bărbatului asupra logodnicei sale ca pe un act imoral. De aceea, el nu o vede până în ziua nunţii, deşi poate fi elevă sau studentă şi merge la şcoală şi la piaţă, fiind văzută de toată lumea în afară de logodnicul său.
În opoziţie, sunt cei care îi permit bărbatului să fie singur cu logodnica lui şi le permit să iasă frecvent împreună la cinema etc. Astfel, s-a pierdut ce este corect în aceste două extreme ale exagerării şi al comportamentului imoral.
2-Pentru femeia interesată, tutorii ei trebuie să aleagă un soţ cu caracter nobil şi să prefere pe cel a cărui credinţă şi moralitate este mulţumitoare. Noi am menţionat deja următorul hadis: „Dacă bărbatul care te mulţumeşte în credinţă şi moralitate, vine la tine, lasă-l să se căsătorească (cu fiica ta).” Predecesorii au zis: „Când îţi măriţi fata, las-o să se căsătorească cu un bărbat credincios; dacă o iubeşte, o va trata cu nobleţe, şi dacă o urăşte, nu va fi nedrept.”
3-Acceptarea unei femei de a se căsători cu cel care îi propune este o condiţie a mariajului. Nu este niciodată permis să căsătoreşti o persoană care nu e de acord. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a anulat căsnicia unei femei care a fost obligată să se căsătorească.
4-Se consideră mulţumirea şi aprobarea tutorelui femeii ca fiind obligatorie sau preferabilă, de aceea o femeie nu se mărită dacă familia nu este de acord cu mariajul sau este nemulţumită de ea, ce ar conduce la îndepărtarea dintre ea şi familia sa. Asemenea îndepărtare se poate reflecta de asemenea şi în căsnicia ei şi poate avea un efect negativ asupra sa.
5-Consultarea mamelor în privinţa căsătoriilor fiicelor lor pentru ca mariajul să fie stabil şi toate părţile să fie mulţumite. Este transmis că Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a spus: ”Întrebaţi femeile despre fiicele lor”, fiind deja menţionat în hadisul şi discursul lui Imam Al-Khattab.
6-Este necesar să existe în căsnicie înţelegere reciprocă, clarificând detaliile drepturilor şi îndatoririlor cuplului, evocând simţul credinţei pentru a rămâne credincioşi Legilor lui Allah şi pentru a se teme şi a asculta de Allah, urmând Legile Lui. Soţul şi soţia au fiecare sarcini de îndeplinit în schimbul drepturilor fiecăruia. Un musulman îndeplineşte sarcinile înainte de a întreba de drepturile lui. Allah Atotputernicul spune:
„Muierile divorţate trebuie să aştepte trei menstruaţii şi nu le este îngăduit să ascundă ce a făcut Allah în pântecele lor, dacă ele cred în Allah şi în Ziua de Apoi. Iar bărbaţii lor sunt mai îndreptăţiţi să le aducă înapoi în acest răstimp, dacă vor împăcarea. Ele au drepturi egale cu obligaţiile lor, după cuviinţă. Dar bărbaţii au o treaptă peste ele. Şi Allah este Atotputernic, Înţelept ('Aziz, Hakim).” (Coran 2:228)
7- Soţul trebuie să fie realist şi să nu caute perfecţiunea în soţia lui, dar pentru a lua în considerare calităţile precum şi punctele sale slabe. Dacă lui nu-i place o trăsătură a sa, va găsi alta care să îl satisfacă. În Hadith-ul: “Niciun credincios nu ar trebui să deteste o femeie care crede în Allah; dacă detestă una din manierele ei, el va fi satisfăcut de alta.” (Transmis de Ahmad şi Muslim cu autenticitatea lui Abi Huraira, Op. cit. (7741)
8-Pentru a cere soţului să îşi folosească raţiunea şi să considere bunăstarea generală a tuturor implicaţi dacă simte o antipatie faţă de soţia sa. El nu trebuie să se grăbească să cedeze sentimentelor sale şi trebuie să aibă încredere că Allah schimbă impulsul lui cu ceva bun. Allah Atotputernicul spune:
“O, voi cei care credeţi! Nu vă este îngăduit să moşteniţi femei în pofida voinţei lor şi nici să le opriţi să se căsătorească (din nou) cu alţii, ca să le luaţi o parte din ce le-aţi dat (ca zestre), decât dacă ele au săvârşit un păcat învederat, ci purtaţi-vă cu ele după cuviinţă! Iar dacă nu vă este pe plac, se poate să nu vă fie pe plac un lucru pe care Allah l-a pregătit (să vă aducă) un mare bine.” (Coran 4:19)
9- Să poruncească soţului să o trateze pe soţia neascultătoare cu înţelepciune, progresând pas cu pas de la bunăvoinţă, fără slăbiciune, la fermitate, fără violenţă. Allah Atotputernicul spune:
“Bărbaţii sunt proteguitori ai muierilor, datorită calităţilor deosebite cu care i-a dăruit Allah şi datorită cheltuielilor pe care le fac din bunurile lor. Iar cele evlavioase (dintre femei) sunt ascultătoare şi păzitoare (ale celor care trebuiesc păzite) în absenţa (soţilor lor), pe care şi Allah le păzeşte. Pe acelea de a căror neascultare vă temeţi,povăţuiţi-le, părăsiţi-le în paturi şi loviţi-le! Dar dacă ele (revin şi) ascultă de voi, atunci nu mai căutaţi pricină împotriva lor. Allah este Cel mai Înalt, Măreţ ('Aliyy, Kabir).” (Coran 4:34)
10- Să ceară societăţii să intervină, când se întâmplă un abuz între soţ şi soţie, cu un consiliu de familie al persoanelor de încredere dintre rudele lui şi ale ei, ca o încercare de îndreptare, reconciliere şi de rezolvare a crizelor existente prin metode paşnice. Allah Atotputernicul a spus:
“Dacă vă temeţi de o pricină între ei doi (cei doi soţi), atunci trimiteţi un arbitru din neamul lui şi un arbitru din neamul ei. Dacă voiesc ei (arbitrii) împăcarea, Allah va readuce înţelegerea între ei (cei doi soţi). Allah este Atoateştiutor, Bineştiutor ('Alim, Khabir).” (Coran 4:35)
Acestea sunt învăţăturile Islamului. Dacă musulmanii le urmează şi le păstrează, numărul divorţurilor va fi cu mult micşorat.
Când şi cum au loc divorţurile?
Islamul, cu toate acestea, nu hotărăşte divorţul în toate cazurile. Divorţul este permis, conform Coranului şi Sunnei (tradiţiilor profetice) când bărbatul nu se pripeşte şi alege un moment potrivit. De exemplu, el nu ar trebui să divorţeze când soţia sa se află în perioada menstruaţiei, nici când nu este în această perioadă dacă a avut relaţii cu ea. (Aceasta, dacă se află în perioada dintre menstruaţii şi dacă a întreţinut relaţii cu ea, el nu trebuie să divorţeze de ea până la următoarea menstruaţie,astfel, asigurându-se că nu este însărcinată. (Nota editorului)). Dacă totuşi divorţează, divorţul nu va fi conform învăţăturii (Sunna) Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) şi e interzis. Unii jurişti au mers atât de departe până la a spune că divorţul nu este valid pentru că nu întruneşte ceea ce ne-a poruncit Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa). În hadisul autentic: “Oricine a săvârşit ceea ce noi nu am poruncit, fapta lui nu este validă.” (Transmis de Muslim (1718) de
Nobilul hadis spune: “Niciun divorţ în momente de furie orbitoare.” Abu Dawud l-a interpretat astfel: “în acces de mânie”, în timp ce alţii l-au interpretat altfel: “cu forţa”. Ambele variante sunt corecte.
El trebuie să aibă intenţia să divorţeze de soţia sa şi să fie în momentul de faţă despărţit de ea. Dar dacă face din divorţ o ameninţare, un şantaj sau ceva pe care să jure, acesta va fi invalid, aşa cum au spus înţelepţii. Aceasta a fost repetată şi de juriştii pricepuţi Ibn Al-Qayyim şi şeicul său Ibn Taymeya.
Dacă astfel de tipuri de divorţ nu sunt valide, cele care rămân sunt cele cu intenţie asupra cărora s-a reflectat şi analizat de către soţ înainte de realizarea lor, şi pe care le vede ca o soluţie unică pentru finalul unei vieţi imposibile. Divorţul este descris de Ibn ‘Abbas astfel: “divorţul care este numai conform unei intenţii.” (Menţionat de Al-Bukhari în Secţiunea 11, “Cartea Divorţului” (6/168) cu acordul lui Ibn Abbas.)
După divorţ
Oricum, când divorţul are loc, nu se rupe definitiv legătura dintre cei doi şi despărţirea nu este definitivă. Dimpotrivă, precum este menţionat în Coran, divorţul îi dă fiecărui bărbat divorţat două şanse pentru a se întoarce şi pentru a remedia situaţia. Dacă divorţurile au loc unul după altul, şi dacă nici după două divorţuri nu îşi schimbă hotărârea, al treilea divorţ este cel final şi decisiv, după care nu se mai poate întoarce la el decât dacă ea s-a măritat înainte de asta cu alt bărbat (şi a rămas văduvă sau a divorţat de el).
Prin urmare, irosind cele trei şanse date de Allah o singură dată, este împotriva decretului Coranului. Aceasta este indicat şi ilustrat de şeicul Islamului Ibn Taymiya şi discipolul său Al-Qayyim, şi este ceea ce tribunalele Islamice acceptă în mai multe ţări arabe.
Totuşi, divorţul nu o privează pe femeia divorţată să fie întreţinută în timpul perioadei fixate prin legea divină în care trăieşte fără soţul ei. (‘iddah).(Iddah este o perioadă de aşteptare. Durata sa este de obicei până când naşte, dacă este însărcinată, sau trei cicluri menstruale dacă acestea sunt regulate, sau trei luni calendaristice dacă nu are menstruaţie. Pentru detalii şi excepţii, consultaţi o carte de legi islamice (Fiqh). În timpul iddah-ului femeia nu este liberă să se căsătorească cu nimeni. Dacă este un divorţ reversibil, soţul ei o poate lua înapoi în orice moment al perioadei de aşteptare. Dacă nu o ia înapoi după această perioadă, divorţul este final, iar femeia este liberă să se mărite cu altcineva, sau se poate întoarce la soţul său cu un nou contract de căsătorie, iar el trebuie să îi plătească o nouă zestre. (Nota editorului) (Divorţul nu îi permite să o alunge din casa ei, dar îl forţează pe soţ să o lase să stea în casă cu el; poate sentimentele se vor întoarce, inimile vor fi purificate şi jurămintele înnoite:
“O, Profetule! Dacă divorţaţi de muieri, atunci despărţiţi-vă de ele după timpul de aşteptare prescris pentru ele şi socotiţi timpul şi fiţi cu frică de Allah - Stăpânul vostru! Nu le alungaţi din casele lor şi ele să nu iasă, doar dacă au săvârşit mare păcat dovedit! Acestea sunt poruncile lui Allah, iar acela care calcă poruncile lui Allah este nedrept faţă de sine însuşi. Tu nu ştii, s-ar putea ca Allah să facă să se întâmple după aceea un lucru...” (Coran 65:1)
Mai mult, plângerile nu îi permit bărbatului să consume zestrea femeii sau să îi ia ce i-a dat înainte.
“Divorţul (este îngăduit doar) de două ori, după care (trebuie) sau ţinerea (soţiei) în bună înţelegere, sau slobozirea (ei) cu bunătate. Şi nu vă este îngăduit să luaţi înapoi nimic din ceea ce le-aţi dăruit (soţiilor),doar dacă se tem amândouă părţile că nu vor fi în stare să împlinească poruncile lui Allah. Iar dacă vă temeţi că nu veţi putea împlini poruncile lui Allah, atunci nu este nici un păcat ca ea să se răscumpere cu ceva. Acestea sunt poruncile lui Allah şi nu le încălcaţi! Aceia care încalcă poruncile lui Allah sunt nelegiuiţi!” (Coran 2:229)
Ea are de asemenea dreptul de mut’a, suma decisă în urma convenţiilor sociale.
” Celor divorţate să fie dăruite după cuviinţă. Aceasta este o obligaţie pentru cei care au frică (de Allah).” (Coran 2:241)
Este un lucru general pentru fiecare femeie divorţată să o liniştească şi să îi mulţumească. (Muta este o compensare sau un mahr, nu o întreţinere care continuă în perioada de aşteptare. (Nota editorului))
Este de asemenea interzis pentru un bărbat divorţat să răpândească zvonuri despre fosta lui soţie sau să o jignească pe ea sau pe familia ei după divorţ:
“Divorţul (este îngăduit doar) de două ori, după care (trebuie) sau ţinerea (soţiei) în bună înţelegere, sau slobozirea (ei) cu bunătate.” (Coran 2:229)
“Însă dacă divorţaţi de ele înainte de a le atinge, dar după ce le-aţi hotărât dota, atunci ele au dreptul la jumătate din ce aţi statornicit, cu excepţia situaţiei în care ele se lipsesc (de aceasta) sau acela în mâinile căruia se află contractul de căsătorie renunţă. Iar renunţarea este mai aproape de pietate. Şi nu uitaţi că Allah este Cel care Vede Bine (Basir) ceea ce faceţi!”. (Coran 2:237)
Aşa este divorţul poruncit de Islam. Este o vindecare aşa cum ar trebui, la timpul potrivit, în măsurile corecte, în modul şi scopul corecte.
Pe de altă parte, creştinismul a interzis categoric divorţul pentru catolici, excepţie făcând cazurile de adulter, fiind de asemnea interzis şi de Biserica Ortodoxă. Motivul lor este că ceea ce a fost unit de Allah (pe care îl numesc Dumnezeu), nu poate fi despărţit de om. Ca şi musulmanii, ei cred că Allah uneşte şi El este Cel Care separă în acord cu interesul lor, şi că El ştie cel mai bine. Rezultatul este că mulţi creştini au abandonat ce este interzis, ceea ce le-a obligat pe multe din ţările creştine să delibereze legi locale ce le permit divorţul fără restricţiile şi moralitatea Islamului. Nu este de mirare, că acum mulţi divorţează pentru motive neînsemnate şi vieţile lor de cuplu au fost supuse la degenerare şi colaps.
De ce este divorţul iniţiat de bărbat?
Ei întreabă: “De ce este divorţul iniţiat doar de bărbat?” Răspunsul este că bărbatului îi este în grijă familia şi este coloana vertebrală a acesteia. El este cel care plăteşte zestrea şi ce urmează până când stabilitatea familiei este construită pe umerii lui. De aceea, este foarte greu pentru el să distrugă această stabilitate, excepţie făcând motivele serioase şi necesităţile inevitabile, care l-ar face să sacrifice toate aceste cheltuieli şi să absoarbă pierderile. Un bărbat poate fi mai chibzuit, întrucât este mai puţin afectat de emoţii şi sentimente. Femeia poate fi foarte afectată de sentimente, mai ales în perioadele menstruaţiilor. Mai mult, divorţul poate nu este în interesul părţilor să fie lăsat în grija autorităţilor, deoarece nu toate motivele de divorţ pot fi menţionate în public, acestea fiind transmise la avocaţi şi secretari pentru a deveni un subiect de bârfă. În Occident, divorţul încă este realizat la tribunal. Aceasta nu reduce divorţurile, autorităţile neopunându-se dacă un bărbat şi o femeie vor să divorţeze.
Cum poate, o soţie nemulţumită, să divorţeze de soţul ei
Aceasta este o întrebare importantă pentru un număr mare de oameni:
“Dacă divorţul este iniţiat de bărbat – şi ştim deja motivele şi justificările pentru aceasta - ce este, atunci, poruncit cu privire la o femeie care iniţiază un divorţ? Care este modul ei prin care poate scăpa de nedreptatea soţului ei, dacă nu suportă viaţa cu el din cauza temperamentului lui sever, comportamentului rău sau pentru că nu îşi îndeplineşte deloc sarcinile? Poate exista de asemenea imposibilitatea psihică sau financiară ce îl împiedică să îşi îndeplinească aceste datorii, sau alte motive.
Răspunsul este că Allah care a făcut legile a lăsat mai multe excepţii pentru femeia pe care o copleşeşte dilema:
1 -Condiţia în contractul mariajului de a putea divorţa, ceea ce este acceptabil conform lui Abu Hanifa şi Ahmad. În hadisul autentic: “Cea mai reală condiţie este aceea pe care o faci legală, pentru a avea legătură psihică.” (Mutafaq aley (a fost de acord) conform lui Uqba Ibn Amer, Perla şi Coralui (Al-Lu’lu’ wal-Marjan) (2/894).)
2- Plătind o răscumpărare (Khul’). O femeie căreia îi displace soţul ei, se poate răscumpăra înapoindu-i zestrea şi lucruri de acest gen. Nu este corect din partea ei să fie cea care doreşte divorţul şi distrugerea mariajului; atunci bărbatul devine singurul care pierde. Allah Atotputernicul spune:
“Divorţul (este îngăduit doar) de două ori, după care (trebuie) sau ţinerea (soţiei) în bună înţelegere, sau slobozirea (ei) cu bunătate. Şi nu vă este îngăduit să luaţi înapoi nimic din ceea ce le-aţi dăruit (soţiilor),doar dacă se tem amândouă părţile că nu vor fi în stare să împlinească poruncile lui Allah. Iar dacă vă temeţi că nu veţi putea împlini poruncile lui Allah, atunci nu este nici un păcat ca ea să se răscumpere cu ceva. Acestea sunt poruncile lui Allah şi nu le încălcaţi! Aceia care încalcă poruncile lui Allah sunt nelegiuiţi!” (Coran 2:229)
Conform tradiţiilor profetice, soţia lui Thabet Ibn Qais’ s-a plâns Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) de dezgustul pe care îl avea faţă de soţul ei. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a întrebat-o: “Îi vei da înapoi livada? 1- aceasta fiind zestrea ei.- Ea răspuns: “Da.” Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a ordonat lui Thabet să îşi ia înapoi livada şi nimic mai mult. El l-a rugat pe soţ să rostească o repudiere ireversibilă.” (Transmis de Al-Bukhari (6/179). “Cartea divorţului” divizia 112, cu acordul lui Ibn Abbas.)
3- Divorţul prin doi judecători imparţiali când există un abuz între soţ şi soţie. Allah a zis:
“Dacă vă temeţi de o pricină între ei doi (cei doi soţi), atunci trimiteţi un arbitru din neamul lui şi un arbitru din neamul ei. Dacă voiesc ei (arbitrii) împăcarea, Allah va readuce înţelegerea între ei (cei doi soţi). Allah este Atoateştiutor, Bineştiutor ('Alim, Khabir).” (Coran 4:35)
Îndemnul Coranului este ca familia să aleagă doi judecători care au dreptul de a judeca şi a decide. Unii din companionii Profetului le-a spus judecătorilor: “Dacă vă doriţi să îi uniţi, atunci faceţi aceasta; dacă doriţi să divorţeze, atunci faceţi aceasta.”
4- Divorţul din cauza impotenţei. Dacă soţul are o slăbiciune ce îl împiedică să aibă relaţii sexuale, soţia poate cere divorţul ca să prevină orice rău asupra ei. În Islam, nu ar trebui să existe vătămare asupra celorlalţi.
5- Divorţul având ca motiv rănirea soţiei. Dacă bărbatul a lovit-o şi a rănit-o pe soţia sa, nu a sprijinit-o, de exemplu, ea poate cere judecătorului să o divorţeze. Într-un asemenea caz, judecătorul va decide forţat divorţul pentru a pune capăt vătămării şi nedreptăţii asupra ei. Allah Atotputernicul spune:
“Iar dacă divorţaţi de femei şi ele aproape împlinesc timpul lor, atunci luaţi-le înapoi cu bunătate ori daţi-le drumul cu bunătate. Dar nu le luaţi înapoi pentru a le face rău sau pentru a dobândi un folos necuvenit. Cel care face asta îşi pricinuieşte un rău lui însuşi. Şi nu luaţi versetele lui Allah în derâdere şi aduceţi-vă aminte de harul lui Allah asupra voastră şi de Cartea şi de Înţelepciunea pe care vi le-a trimis şi prin care v-a povăţuit! Şi fiţi cu frică de Allah şi să ştiţi că Allah e Atoateştiutor!” (Coran 2:231)
Allah Atotputernicul spune de asemenea:
“Divorţul (este îngăduit doar) de două ori, după care (trebuie) sau ţinerea (soţiei) în bună înţelegere, sau slobozirea (ei) cu bunătate.” (Coran 2:229)
Una dintre formele de vătămare a soţiei este lovirea ei. Şi anumiţi savanţi ai Islamului au mers atât de departe, încât au divorţat femei de bietul lor soţ dacă a eşuat în a o întreţine şi au cerut să le divorţeze. Legea Islamică nu o obligă să fie răbdătoare până ce ajunge să facă foamea cu un soţ sărac dacă ea nu acceptă din loialitate şi mărinimie.
Cu aceste excepţii, Islamul a deschis multe uşi pentru ca o femeie să fie eliberată de cruzimea unor soţi şi de dominarea lor nedreaptă. (Vezi “Dreptul soţiei nemulţumite” în cartea mea “Păreri contemporane” (Fataawa Mu’aserah), 2/361-366)
Legile la care au renunţat bărbaţii pot fi împotriva drepturilor femeilor, dar Legea dată de Allah, Creatorul bărbaţilor şi femeilor, este o Lege lipsită de nedreptate şi prejudicii. Este o justiţie perfectă:
“Nu veţi putea să vă purtaţi întocmai la fel cu (toate) soaţele,chiar dacă aţi voi cu tot dinadinsul. Dar nu vă întoarceţi cu totul (către vreuna dintre ele), lăsând-o (pe cealaltă) ca atârnată! Însă dacă îndreptaţi aceasta şi vă temeţi, Allah este Iertător, Îndurător (Ghafur,Rahim).” (Coran 4:129)
Abuzul divorţului
Trebuie spus că un mare număr de musulmani au abuzat de permisiunea de a divorţa şi l-au aşezat într-o parte greşită, făcând să pară o spadă îndreptată spre gâtul soţiei. Ei l-au folosit ca un obiect pe care să jure, indifferent dacă era ceva important sau nu. Mai mult, mulţi jurişti au lărgit scopul divorţului, chiar incluzând divorţul unui bărbat aflat în stare de ebrietate sau de mânie, şi, de asemenea, cel forţat, deşi Hadith-ul spune: “Niciun divorţ în momente de furie.” (Transmis de Abu Dawud – cu formularea sa –(3133), Al-Termithy (1141), Al-Nisa’I, 7/63, Ibn Majah (1969), Al-Doramy p.539, şi Ahmad, 2/347-471. Cu acordul lui Abu Huraira.
Ibn ‘Abbas spune: “Divorţul este doar conform intenţiei.” Dar luaţi în serios cele trei ori când un bărbat menţionează divorţul într-o singură exprimare, într-o stare de furie, ce este o ameninţare într-o ceartă din afara casei, deşi este mulţumit şi fericit cu soţia lui. Totuşi, este indicat în textele şi intenţiile naturii iertătoare ale Legii Islamice, pentru stabilitatea familiei şi pentru a o proteja, să restrângem scopul divorţului. Nu este valid decât într-o anumită formulare, la un moment dat, cu o anumită intenţie. Îi datorăm aceasta lui Allah; aceasta este ceea ce Imam Al-Bukhari şi alti predecesori au înţeles, şi ce a fost confirmat de Ibn Taymiya, Al-Qayyim şi alţii. Aceasta exprimă spiritul Islamului. Neînţelegerea şi neaplicarea regulilor Islamului este responsabilitatea musulmanilor, nu a Islamului.
Poligamia
Propovăduitorii şi orientalii tratează subiectul poligamiei ca un obicei Islamic, nu una din datoriile sale, sau cel puţin o practică plăcută în Islam. Aceasta este o neînţelegere sau o incorectitudine. Copleşitoarea normă a mariajului, pentru un musulman, este de a se căsători cu o femeie care să îi fie alinarea, bucuria sufletului său, îngrijitoarea casei sale şi în care să aibă încredere să îi spună secretele. Astfel, calmul, iubirea şi mila, bazele unui mariaj conform Coranului, îi va susţine. Prin urmare, învăţaţii spun: “Nu este în regulă ca un bărbat care are o soţie virtuoasă, modestă şi care este de ajuns pentru el, să se căsătorească cu alta. Aceasta îl expune la ceea ce este interzis.” Allah Atotputernicul spune:
“Nu veţi putea să vă purtaţi întocmai la fel cu (toate) soaţele,chiar dacă aţi voi cu tot dinadinsul. Dar nu vă întoarceţi cu totul (către vreuna dintre ele), lăsând-o (pe cealaltă) ca atârnată! Însă dacă îndreptaţi aceasta şi vă temeţi, Allah este Iertător, Îndurător (Ghafur,Rahim).” (Coran 4:129)
Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a zis: “Bărbatul care a avut două soţii şi a înclinat spre una din ele, în Ziua Judecăţii va fi înclinat într-o parte.” (Transmis de Abu Dawud –formularea sa proprie – (3133), Al Termithy (1141), A-Nisa’I, 7/63, Ibn Majah (1969), Al-Doramy p. 539, şi Ahmad, 2/347-471.
Toate cu acordul lui Abu Huraira. Precum pentru un bărbat care nu este capabil să întreţină o a doua soţie, sau care se teme că nu va fi corect (corectitudinea obligatorie este de a le trata egal în privinţa întreţinerii, îmbrăcămintei şi locuinţei. Îi este interzis să meargă la una din ele într-o noapte ce îi revine celeilalte, cu excepţia momentelor cruciale şi dacă ea e grav bolnavă. Îi este de asemenea interzis să meargă acolo în timpul zilei, excepţie făcând necesităţile precum o vizită pentru o boală, sau pentru a pune întrebări despre o anumită chestiune. Dacă nu stă mult, nu este nicio ispăşire pentru că este o chestiune neînsemnată. Dacă rămâne sau întreţine relaţii cu ea, ar trebui să se ispăşească mergând la cea pe care a tratat-o nedrept şi rămânând acolo la ea aceeaşi perioadă pe care a petrecut-o cu prima femeie. Aceasta a fost decis ca o elucidare a justiţiei obligatorii cu amândouă, este interzis pentru el să se căsătorească cu o altă femeie. Allah Atotputernicul spune:
“Iar dacă vă temeţi că veţi fi nedrepţi cu orfanii, luaţi de soţii pe acelea care vă plac dintre femei - două, trei sau patru, dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi (cu ele), atunci (luaţi) una singură sau ce se află în stăpânirea mâinilor voastre drepte. Aceasta (este situaţia care)vă dă cea mai mică putinţă de a purcede nedrept.” (Coran 4:3)
Deşi este preferabil pentru un bărbat să aibă doar o soţie pentru a evita greşelile precum pedeapsa în Ziua Judecăţii, sunt alte consideraţii umane pentru societate - pe care le vom menţiona - care au făcut ca Islamul să le permită musulmanilor să se căsătorească cu mai multe femei. Aceasta, deoarece Islamul este religia care se conformă condiţiilor naturii şi tratează realitatea fără scăpări, exagerări sau fantezii.
Poligamia în trecut şi în Islam.
Unii oameni vorbesc despre poligamie, afirmând că Islamul a fost primul care a permis-o. Acest lucru este incorect şi e o scăpare a istoriei.
Multe ţări şi religii dinaintea Islamului au permis căsătoriile cu un număr mare de femei, zeci de femei sau chiar o sută, fără condiţii şi limite. Vechiul Testament a menţionat că David a avut trei sute de femei, iar Solomon şapte sute, unele din ele erau soţii, în timp ce altele erau concubine. Cu apariţia Islamului, s-a stabilit o limită si o condiţie pentru poligamie. Limita s-a stabilit la numărul de patru soţii. Ghilan Ibn Salma a devenit musulman în timp ce avea zece femei, aşa că Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) i-a spus: “Alege patru din ele şi părăseşte-le (divorţează) pe celelalte.” (Transmis de Al-TIrmidhy (1128) şi Ibn Majah (1953) cu acordul lui Ibn ‘Umar).Acelaşi lucru li s-a întâmplat şi celor care au îmbrăţişat Islamul având opt sau cinci soţii; Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) le-a ordonat să nu păstreze mai mult de patru.
În privinţa mariajelor Profetului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) cu nouă femei, a fost ceva permis de Allah pentru el, datorită misiunii sale şi nevoii poporului de ele după moartea lui. El a trăit majoritatea vieţii sale cu o soţie, Khadijah, fie ca Allah să fie mulţumit de ea. Aceea a fost o preamărire de către Allah a soţiilor Profetului, care aleg calea lui Allah, Profetului Său (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) şi viaţa de după moarte. De aceea, Allah i-a interzis să se căsătorească cu altele şi să aleagă alta în locul uneia dintre soţiile sale. Allah Atotputernicul spune:
“El nu-ţi mai îngăduie ţie (să iei alte) femei apoi, nici să le schimbi pe ele cu alte soaţe, chiar dacă îţi place frumuseţea lor –afară de cele pe care le stăpâneşte dreapta ta. Allah este peste toate Veghetor.” (Coran 33:52)
Corectitudinea este o condiţie a poligamiei
Ca o condiţie proclamată de Islam pentru poligamie, este convingerea musulmanilor că pot fi corecţi în tratarea soţiilor în privinţa mâncării, băuturii, îmbrăcămintei, locuinţei şi susţinerii. Dacă cineva nu este sigur de abilitatea lui de a îndeplini astfel de îndatoriri în mod egal, îi este interzis să se căsătorească cu mai mult de o soţie. Allah spune:
“Iar dacă vă temeţi că veţi fi nedrepţi cu orfanii, luaţi de soţii pe acelea care vă plac dintre femei - două, trei sau patru, dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi (cu ele), atunci (luaţi) una singură sau ce se află în stăpânirea mâinilor voastre drepte. Aceasta (este situaţia care) vă dă cea mai mică putinţă de a purcede nedrept.” (Coran 4:3)
Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a zis: “Oricine are două soţii şi este mai înclinat spre una din ele, va veni în Ziua Judecăţii târând una din părţile lui în timp ce se lasă în jos.” (Transmis de Abu Dawud – formularea sa proprie- (3133), Al-Termithy (1141), Al-Nisa’i, 7/63, Ibn Majah (1969), Al-Doramy p. 539 şi Ahmad, 2/347-471. Toate cu acordul lui Abu Huraira.) Înclinarea de care ne avertizează Hadith-ul ia loc când scapă din vedere drepturile ei şi nu când el doar înclină în sentimente spre ea, ce face parte din drepturile natural, ce nu sunt posibile şi este iertat de Allah. Allah Atotputernicul spune:
“Nu veţi putea să vă purtaţi întocmai la fel cu (toate) soaţele,chiar dacă aţi voi cu tot dinadinsul. Dar nu vă întoarceţi cu totul (către vreuna dintre ele), lăsând-o (pe cealaltă) ca atârnată! Însă dacă îndreptaţi aceasta şi vă temeţi, Allah este Iertător, Îndurător (Ghafur,Rahim).” (Coran 4:129)
Pentru acest motiv, Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) obişnuia să se împartă în mod egal între soţiile sale şi să spună: “Allah, aceasta este împărţirea mea, aşa cum îmi stă în putere. Nu mă învinui pentru ce ai Tu şi eu nu.” (Transmis de Abu Dawud (2134), Al-Termithy (1140), Ibn Majah (1971), Al-Doramy, Cartea Mariajului p. 540, şi Ahmad 6/144 de
Un bărbat îşi poate dori foarte mult să aibă copii, dar poate fi căsătorit cu o femeie fără copii din cauza infertilităţii, bolii sau alte motive. Nu ar fi convenabil şi mai bine pentru ea dacă el s-ar fi căsătorit cu o altă femeie pentru a-şi îndeplini dorinţa, pâstrând-o în acelaşi timp pe prima şi garantându-i drepturile?
Unii bărbaţi au o dorinţă trupească mai mare, dar pot fi căsătoriţi cu o soţie ce are o dorinţă mică, sau care este bolnavă, are o perioadă lungă de menstruaţie sau altceva. Ea nu satisface dorinţa lui şi nu îi umple ochii lui doritori care caută alte femei. Nu i-ar fi permis să se căsătorească cu altă femeie într-o mod legal în loc să caute o alta doar pentru asta sau să divorţeze de prima?
În plus, numărul femeilor disponibile pentru căsătorie poate fi mai mare decât al bărbaţilor, în special după războaie în care se pierd cei mai buni bărbaţi şi tineri. Poate fi în interesul societăţii, iar femeile preferă ca soţii lor să mai aibă deja o soţie în loc să rămână nemăritate toată viaţa lor, să fie private de a avea un mariaj în care există calm, iubire şi protecţie, să fie private de fericirea de a fi mame, deşi instinctul matern există în ele. Sunt doar trei soluţii pentru acest surplus de femei:
1 –să îşi petreacă întreaga viaţă simţind amărăciunea de a fi private de o căsnicie şi de a fi mame, aceasta fiind o pedeapsă severă pentru ele pe care o suportă fără să comită niciun păcat.
2 –sau să aibă libertatea de a-şi urma instinctele şi să accepte plăcerile pe care le oferă bărbaţi păcătoşi, care, după ce le satisfac dorinţele, le aruncă când tinereţea lor se iroseşte. În plus, astfel se dau naştere unor copii nelegitimi, creşte numărul de copii fără tată, privaţi de drepturi fizice şi psihologice, aceştia devenind cetăţeni neproductivi şi unelte de distrugere şi corupere.
3 –sau să le fie permis să se mărite cu un bărbat căsătorit, care le poate întreţine, proteja şi să le fie fideli , aşa cum Allah a poruncit.
Fără îndoială, ultima alternativă este o soluţie ideală şi corectă. Islamul a poruncit:
“Şi, oare, voiesc ei judecata din vremea păgâniei? Dar cine, oare, ar putea fi mai bun judecător decât Allah, pentru un neam care se crede statornic?” (Coran 5:50)
Poligamia, ca o metodă morală, umană
Acceptarea poligamiei, conform Legii Islamice este o metodă morală şi umană. Este morală, doarece nu îi permite bărbatului să aibă legături cu orice femeie şi în orice moment când doreşte. Nu îi este permis să aibă o legătură cu mai mult de trei femei, în afară de prima sa soţie, şi nu poate face asta în secret, dar trebuie să facă un contract pe care să-l anunţe, chiar şi în faţa unui număr mic de persoane. Oamenii la care se află în grijă femeia trebuie să ştie despre relaţia sa legală şi să fie de acord cu ea, sau cel puţin să nu fie împotrivă. Trebuie înregistrată –potrivit unui sistem modern- într-o secţie specializată în contracte de căsătorie. Este de dorit să se facă o cină specială cu această ocazie, în care bărbatul să îşi invite prietenii. Trebuie cântat la dufoof (tobă) pentru a se exprima bucuria extrem de mare şi ospitalitatea.
Este umană, deoarece, prin ea, un bărbat micşorează numărul femeilor nemăritate din societate, adăpostind-o şi transformând-o în soţia sa. Este uman şi pentru că îşi justifică relaţia sa intimă bazată pe un mariaj legal pentru care mirele îi asigură o zestre, mobila şi cheltuielile. De asemenea, un beneficiu social este unirea socială (familia) capabilă să lase urmaşi ce vor munci la rândul lor. Este uman, de asemenea, şi pentru că el este singurul responsabil pentru femeia cu care are o relaţie în momentul în care suferă din cauza problemelor la naştere. El nu o lasă să nască singură şi suportă o parte din aceste probleme, plătind cheltuielile şi susţinând-o în timpul sarcinii şi naşterii. Este, de asemenea, pentru că îi recunoaşte pe copiii născuţi prin această relaţie intimă şi îi prezintă societăţii ca fructele unei iubiri nobile şi onorabile, care sunt îngrijiţi de el şi vor reprezenta societatea în viitor.
Dr. Mustafa El-Siba’i, fie ca Allah să fie mulţumit de el, a spus despre metoda poligamiei: “Bărbatul distribuie şi îşi diminuează poftele trupeşti, cu o anumită limită, dar îşi multiplică sarcinele dificile, problemele şi responsabilităţile, pe o întindere nelimitată.” Cu siguranţă, este o metodă ce protejează moralitatea, şi o metodă umană care cinsteşte omenirea.
Sistemul occidental încurajează promiscuitatea, este imoral şi inuman
Cât de diferit este sistemul Islamic faţă de actuala promiscuitate din viaţa societăţii occidentale! Un scriitor occidental a pus accent asupra faptului că nimeni, pe patul de moarte, nu poate să mărturisească că nu a avut nicio relaţie cu o femeie (alta decât soţia lui), cel puţin o dată în viaţa sa. Promiscuitatea vestului nu are o lege; mai mult, se întâmplă, când legea nu intervine. Nu se întâmplă în numele soţiilor, ci în numele relaţiilor şi cu femei uşoare. Nu este limitată doar la patru, ci este nelimitată. Nu este făcută public pentru a fi celebrată de familie, ci se întâmplă în secret, fără ca nimeni să ştie despre asta. În plus, nu se oferă o zestre şi nu există nici o responsabilitate financiară asupra femeilor cu care el are relaţii. Este suficient pentru el să le defăimeze şi să le părăsească într-un scandal, în sărăcie şi să le lase să îndure singure problemele sarcinii şi naşterii. În afară de asta, el nu este obligat să îşi recunoască copiii, rezultaţi în urma relaţiei. Ei sunt consideraţi nelegitimi, poartă asupra lor ruşinea de a fi bastarzi toată viaţa lor.
Este o promiscuitate legală, dar nu este numită “poligamie”. Este lipsită de orice moralitate, trezire a sensibilităţii sau de sentimente umane. Este o promiscuitate condusă de dorinţă trupească şi egoism, prin care se scapă de orice responsabilitate.
Care din aceste două metode este, atunci, mai aproape de moralitate, domoleşte mai mult dorinţele trupeşti, mai onorabliă pentru femei, denotă progresul şi e mai dreaptă pentru umanitate? (Vezi “Femei între jurisprudenţă şi lege” (Al-Mara’ah baina al-Fiquh wal-Qann) de Dr. Mustafa El-Sibai. Vezi, de asemenea, “Eliberarea femeilor în perioada Mesagerului” (Tahrir al-Mara’ah fe Asr Al-Resalah) de Abd Al-Haleem Abu Şaqqah, a cincea parte.)
Abuzul autorizării poligamiei
Noi nu negăm că mulţi musulmani au abuzat de faptul că poligamia este autorizată de Allah, în acelaşi mod cum au abuzat de permisiunea de a divorţa, aşa cum am explicat mai înainte. Greşeala nu este în legea propriu-zisă, ci în aplicarea ei, din cauza neînţelegerii, necuviinţei sau lipsa învăţăturilor religiei.
Am văzut anumiţi bărbaţi care s-au căsătorit cu mai multe femei, când aceştia nu erau siguri de împărţeala lor în mod corect, ce este o condiţie dată de Allah când se căsătoresc cu o altă femeie. Unii din ei se căsătoresc cu mai mult de o femeie şi nu pot să le întreţină pe amândouă, şi nici să îndeplinească celelalte îndatoriri, precum copiii şi responsabilităţile pe care le au. Unii bărbaţii pot întreţine mai multe femei, dar nu le pot proteja.
Frecvent, abuzul acestui drept duce la consecinţe grave pentru familie, ca un rezultat al răsfăţării noii soţii şi tratării pe cealaltă nedrept. El ar putea să nu se mai ocupe de ea ar putea să lase ca agăţată, adică nici căsătorită, nici divorţată. Aceasta, frecvent, conduce la invidie printre copiii care aparţin unui singur tată, deoarece nu este corect cu ele şi nu le tratează în mod egal în chestiuni morale şi financiare.
Orice nedreptăţire a unor persoane în această chestiune, nu va ajunge la răul pe care occidentalii l-au micşorat, considerând poligamia morală o crimă, în timp ce permit promiscuitatea imorală. (Oricum, poligamia este o problemă veche în cele mai multe societăţi musulmane, aşa cum mariajul cu o singură femeie a devenit acum o mare problemă.)
Dorinţa oamenilor occidentalizaţi de a interzice poligamia
Din păcate, unii oameni occidentalizaţi din ţările noastre arabe şi islamice s-au folosit de ceea ce s-a întâmplat din cauza musulmanilor care au încălcat legile; ei strigă, cerând ca poligamia să fie desfiinţată complet. Zi şi noapte dezavantajele poligamiei sunt repetate, în timp ce se păstrează liniştea în cazul dezavantajelor adulterului şi concubinajului, care sunt, din păcate, permise de legile locale care sunt în vigoare în statele musulmane, în vremea noastră. Mass-media, în special filmele şi serialele, au jucat un rol serios în răspândirea părerilor împotriva poligamiei, printre femei în particular, de aceea unele din ele ar tolera ca soţul să comită adulter decât să se căsătorească cu o alta.
Motivele pe care se bazează cei care resping poligamia
Asemenea avocaţi au reuşit, în anumite ţări arabe şi islamice, să întocmească legi ce înterzic ceea ce Dumnezeu a permis, astfel adoptând legile Occidentului. Încă mai sunt alţii care cer aceste schimbări în alte ţări. Ce este incredibil, în acest caz, este că ei vor să îşi justifice sistemul în numele Legii Islamice şi au dovezi pentru aceasta în faţa juriştilor. Ei au obiectat că este dreptul persoanei în cauză să prevină ce este permis când este în interesul oamenilor, sau să evite răul. Un asemenea pretext nu este acceptat de Legea Islamică. Unii au mers atât de departe, încât, într-un mod necuviincios şi insolent, au folosit Coranul pentru a-şi justifica pretenţiile. Coranul a pus o condiţie pentru bărbatul care se căsătoreşte cu mai multe femei pentru a fi sigur de comportarea lui corectă faţă de cele două (sau mai multe) soţii, şi oricui îi este teamă că nu va fii drept, trebuie să păstreze doar una. Allah spune:
“Iar dacă vă temeţi că veţi fi nedrepţi cu orfanii, luaţi de soţii pe
acelea care vă plac dintre femei - două, trei sau patru, dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi (cu ele), atunci (luaţi) una singură sau ce se află în stăpânirea mâinilor voastre drepte. Aceasta (este situaţia care) vă dă cea mai mică putinţă de a purcede nedrept.” (Coran 4:3)
Aceasta este condiţia Coranului pentru poligamie- corectitudinea. Oricum, Coranul, a clarificat în alt verset, în aceeaşi Surat, că dreptatea absolută nu este posibilă :
"Nu veţi putea să vă purtaţi întocmai la fel cu (toate) soaţele,chiar dacă aţi voi cu tot dinadinsul. Dar nu vă întoarceţi cu totul (către vreuna dintre ele), lăsând-o (pe cealaltă) ca atârnată! Însă dacă îndreptaţi aceasta şi vă temeţi, Allah este Iertător, Îndurător (Ghafur,Rahim).” (Coran 4:129)
De aceea, se spune că acest verset l-a negat pe cel anterior. De fapt, toate dovezile de care se folosesc sunt false şi nu pot face faţă analizei şi dezaprobării lor. Fiecare va fi discutată.
1 –Legea Islamică nu permite un lucru ale cărui părţi negative sunt mai multe decât cele pozitive
Afirmaţia că poligamia a dăunat şi a cauzat descompunere socială şi familială este o concluzie greşită; Legea Islamică nu poate permite ceva ce va face rău; de asemenea, nu interzice ceva benefic. Acest lucru este scris în Coran în cele mai elocvente şi cuprinzătoare fraze, cu descrierea Mesagerului (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), şi se adresează oamenilor Cărţii (evreii şi creştinii).
"Pentru aceia care îl urmează pe trimis, profetul neînvăţat, despre care află scris la ei în Tora şi în Evanghelie. El le porunceşte ceea ce este bine şi-i opreşte de la ceea ce este urât, le îngăduie lor bunătăţile şi le opreşte lor pe cele necurate şi-i uşurează pe ei de povara lor şi de lanţurile care au fost asupra lor. Cei ce cred în el şi îl susţin şi îl ajută şi urmează lumina care a fost pogorâtă cu el, aceia vor fi izbânditori". (Coran 7:157)
Tot ce este permis de Legea Islamică are un beneficiu clar sau beneficiile cântăresc mai mult decât daunele. Tot ce este interzis de către Legea Islamică trebuie să aibă ceva rău sau acesta cântăreşte mai mult decât binele. Aceasta este clar spus în Coran despre alcool şi jocurile de noroc: (Coran 7:219) Legea Islamică a urmat aceleaşi norme şi în cazul poligamiei, întrucât beneficiile sunt mai multe decât daunele.
Permite ceea ce o persoană are nevoie şi este capabilă să facă atâta vreme cât este sigură de corectitudinea sa şi nu îi este teamă că va fi nedrept sau că va avea o înclinare mai mare spre una din ele:
“dar dacă vă temeţi că nu veţi fi drepţi (cu ele), atunci (luaţi) una singură sau ce se află în stăpânirea mâinilor voastre drepte. Aceasta (este situaţia care) vă dă cea mai mică putinţă de a purcede nedrept.” (Coran 4:3)
Poate fi în interesul primei soţii să fie şi singura pe tronul mariajului şi să nu aibă rivale, şi poate crede că îi va dăuna prezenţa unei alte soţii; dar este de asemenea în interesul soţului să se căsătorească cu altă femeie pentru a-l proteja de relaţii clandestine sau îi poate oferi ce îşi doreşte –copil, etc.; mai mult, poate fi în interesul celei de-a doua soţii să aibă pe cineva care are grijă de ea.
Să aibă un soţ pe jumătate, să trăiască sub protecţia lui şi să fie în grija lui poate fi mai bine decât să trăiască nemăritată, văduvă sau divorţată şi în nevoi. Este, de asemenea, în interesul societăţii să îşi protejeze bărbaţii şi femeile, legalizând căsătoria –în care fiecare din ei are responsabilitatea pentru el sau ea, pentru partener şi pentru copiii pe care Allah le poate da –aceasta este, în locul promiscuităţii, permiţând multitudinea de adultere, care sunt imorale şi inumane, şi în care fiecare are plăcerea de a avea un companion fără nicio responsabilitate pentru ce urmează, chiar dacă un copil este născut din această relaţie clandestină. Atunci, copilul este considerat o plantă sălbatică, fără să aibă un tată, sau o familie care să-i ofere dragoste, compasiune sau o moştenire de care să aibă grijă.
Ce consecinţe dăunătoare ar trebui atunci evitate? Pe de altă parte, Legea Islamică i-a rezervat primei soţii dreptul de a împărţi, ea şi celeilalte soţii, întreţinerea casei, îmbrăcămintea şi locuirea într-un loc. Aceasta este dreptatea pusă ca o condiţie pentru poligamie. Este adevărat că anumiţi soţi nu îşi dau seama de dreptatea poruncită de Allah, dar neaplicarea ei nu înseamnă că principiul de bază ar trebui anulat; altfel, toată Legea Islamică şi toate celelalte legi ar trebui desfiinţate. Adeziunea la lege trebui aplicată.
2 –Dreptul persoanei în cauză de a împiedica ce este permis
Pentru afirmaţia că persoana cu autoritatea necesară are dreptul de a împiedica ceva ce este permis, noi avem de spus următoarele: ceea ce Legea i-a dat persoanei în cauză este dreptul de a limita ceva din ce este permis pentru un scop important în anumite momente, sau în anumite cazuri, sau pentru anumiţi oameni. El nu ar trebui să îl împiedice în general sau complet, pentru totdeauna, pentru că aceasta ar însemna să interzică, iar acesta este dreptul numai al lui Allah şi este negat de Coran şi de oamenii cărţii.
“Ei îi iau pe rabinii lor şi pe călugării lor, precum şi pe Mesia, fiul
Mariei, ca Domni în locul lui Allah, în vreme ce li s-a poruncit să nu adore decât un singur Dumnezeu, în afara căruia nu este (alt) Dumnezeu. Mărire Lui! El este deasupra celor pe care-i asociază Lui!” (Coran 9:31)
Hadith-ul a interpretat versetul: “Ei au permis pentru ei şi au interzis pentru ei, şi astfel i-a urmat”. (Transmis de Al-Termithy cu acordul lui Adeyy ibn Hatim în interpreatarea secţiunilor (3095) şi de Ibn Jarir în interpretarea secţiunii (16631). Al-Termithy a spus că acest Hadith este ghariyb (adică are numai un transmiţător), dar în secţiunea despre Hudhaifa este mauqf (adică a fost relatat de Companioni, nu de Profet (binecuvântările şi pacea fie asupra lui)) şi transmis de Al-Tabary (16634).)
A limita ce este permis este precum împiedicarea sacrificării animalelor în anumite zile pentru a reduce consumarea lor, aşa cum s-a întâmplat în timpul lui ‘Umar, fie ca Allah să fie mulţumit de el; sau precum împiedicarea cultivării în exces a unei anumite recolte ca să nu ocupe spaţiul destinat grânelor şi altor recolte ce reprezintă materia primă pentru hrana oamenilor. Este de asemenea similară cu împiedicarea ofiţerilor militari şi a diplomaţilor de cel mai înalt grad de a se căsători cu străine de teama de a se dezvălui, prin ele, secretele de stat duşmanilor. Este şi precum împiedicarea bărbaţilor de a se căsători cu o creştină sau evreică de teama de a-i afecta bărbaţii musulmani, în special în comunităţile unde sunt minorităţi islamice şi puţini emigranţi musulmani.
Dar la a ajunge la ceva permis de Allah în Cartea Sa şi menţionat de Profetul Lui (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa), stabilit în acea ţară, precum divorţul sau poligamia, şi să fie împiedicate complet, pentru totdeauna, este considerat altceva, ci nu a limita ce este permis conform exemplelor expuse.
"Nu veţi putea să vă purtaţi întocmai la fel cu (toate) soaţele,chiar dacă aţi voi cu tot dinadinsul. Dar nu vă întoarceţi cu totul (către vreuna dintre ele), lăsând-o (pe cealaltă) ca atârnată! Însă dacă îndreptaţi aceasta şi vă temeţi, Allah este Iertător, Îndurător (Ghafur,Rahim).” (Coran 4:129)
Conform Gloriosului Coran, este respins întru totul. Este o falsificare a ordinii cuvintelor şi aduce cu aceasta o acuzaţie împotriva Profetului Mohammed (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) şi a companionilor săi (fie ca Allah să fie mulţumit de ei), însemnând că nu au înţeles Coranul, sau poate ei au deviat intenţionat de la această învăţătură. Versetul citat pentru a ilustra aceasta, oferă, de asemenea, un răspuns dacă înţelesul este studiat; Atotputernicul Allah a permis poligamia cu condiţia dreptăţii, apoi evidenţiază dreptatea de care este nevoie în acelaşi capitol când spune:
“Nu veţi putea să vă purtaţi întocmai la fel cu (toate) soaţele,chiar dacă aţi voi cu tot dinadinsul. Dar nu vă întoarceţi cu totul (către vreuna dintre ele), lăsând-o (pe cealaltă) ca atârnată! Însă dacă îndreptaţi aceasta şi vă temeţi, Allah este Iertător, Îndurător (Ghafur,Rahim).” (Coran 4:129)
Acest verset indică justiţia completă şi absolută între două femei este imposibilă, din cauza naturii umane, întrucât dreptatea completă implică egalitate între ele în tot, chiar în înclinarea inimii şi în dorinţa sexuală, lucruri care nu pot fi controlate de bărbat. Inimile sunt controlate de Allah aşa cum doreşte.
Prin urmare, Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) obişnuia să spună, după ce împărţea femeilor lui aparentele îngrijiri, haine şi petrecerea nopţilor cu ele, “Allah, aceasta este împărţeala, aşa cum îmi stă în puteri. Aşa că nu mă pedepsi pentru ce ai Tu şi eu nu”. (Transmis de Abu Dawud (2134). Al-Tirmidhy (1140), Ibn Majah (1971), Al-Doramy, “Cartea mariajului” p. 154; şi Ahmad 61144 cu acordul Aişei). S-a referit la înclinarea inimii. Este această înclinare în care nimeni nu poate fi drept, iar Allah ne-a iertat pentru asta, întrucât El nu reproşează omului ceva ce este dincolo de abilitatea sa. Prin urmare, nobilul verset spune:
"Nu veţi putea să vă purtaţi întocmai la fel cu (toate) soaţele,chiar dacă aţi voi cu tot dinadinsul. Dar nu vă întoarceţi cu totul (către vreuna dintre ele), lăsând-o (pe cealaltă) ca atârnată! Însă dacă îndreptaţi aceasta şi vă temeţi, Allah este Iertător, Îndurător (Ghafur,Rahim).” (Coran 4:129)
Din acest verset trebuie să înţelegem că înclinarea emoţională ne este iertată. Un lucru uimitor este că unele ţări arabe adoptă interzicerea poligamiei, deşi, în legislaţia lor, nu interzic adulterul, cu excepţia anumitor cazuri, când cineva este obligat (violat), sau în cazul adulterului săvârşit de o femeie dacă soţul nu renunţă la acuzaţii.Adulterul este descris de Allah ca fiind un păcat foarte mare:
“Şi nu vă apropiaţi de preacurvie, căci ea este o josnicie! Şi rău drum este ea!” (Coran 17:32)
Am aflat prin bunul Imam Şeic ‘Abd Al Haleem Mahmud, fie ca Allah să aibă milă de sufletul lui, că un musulman care trăia într-o ţară africano-arabă, care avea legi împotriva poligamiei, s-a căsătorit în secret cu altă femeie, printr-un contract convenţional legitim ce respecta toate condiţiile, în afara faptului că nu era autentificat. Aceasta, deoarece legea ţării respective a refuzat să autentifice sau să îl accepte şi a considerat un asemenea mariaj un păcat pentru care el trebuie să fie pedepsit. Bărbatul obişnuia să frecventeze casa celei de-a doua soţii, iar poliţia l-a urmărit şi a dedus că era soţia lui şi că a comis o infracţiune. Într-o noapte, l-au aşteptat, l-au arestat în casa soţiei lui şi l-au dus la secţie, acuzându-l că s-a căsătorit cu a doua soţie.
Bărbatul era deştept şi i-a întrebat pe cei care îl interogau: “Dar cine v-a spus că este soţia mea? Ea nu este o nevastă. Este, de fapt, o femeie de consum pe care o iau ca parteneră şi o sun din când în când.” Interogatorii au fost surprinşi şi i-au spus bărbatului foarte politicos: “Ne pare sincer rău de neînţelegere. Am crezut că este o nevastă şi nu am ştiut că era o amantă.” După aceasta l-au eliberat, fiindcă, pentru ei, a fi în compania unei amante şi a comite un adulter, este considerat a fi libertatea personală a fiecăruia, protejată de lege.
Femeia ca un membru al societăţii
Anumiţi oameni influenţi, care sunt ghidaţi de interese personale, au propagat faptul că Islamul a forţat femeia să devină prizoniera casei şi să nu iasă decât când va fi înmormântată! Acel verdict are vreo bază adevărată în Coran sau în Sunna (tradiţii profetice) sau în istoria femeilor musulmane din primele trei secole ale islamului , care au fost cele mai bune?
Cu siguranţă nu.
Coranul îi consideră pe bărbat şi pe femeie parteneri în suportarea celor mai grele responsabilităţi în viaţa islamică, şi aceea este responsabilitatea de a participa la ce este corect şi de a interzice răul. Allah Preaînaltul spune: “Dreptcredincioşii şi dreptcredincioasele îşi sunt aliaţi unii altora.Ei poruncesc ceea ce este cuvenit, opresc de la ceea ce este neîngăduit, plinesc Rugăciunea (As-Salat), aduc Dania (Az-Zakat) şi se supun lui Allah şi Trimisului Său. Cu aceştia Allah va fi îndurător, căci Allah este Puternic (şi) Înţelept ('Aziz, Hakim).” (Coran 9:71)
Ca exemplu al aplicării acelui principiu: s-a întâmplat o dată să fie o femeie în moschee care nu era de acord cu califul ‘Umar Al-Faruq (“Cel care distinge adevărul de miniciuna”, adică ‘Umar ibn Al-Khattab) în timp ce se adresa enoriaşilor. El i-a acceptat părerea şi a renunţat la a lui, spunând deschis: “O femeie are dreptate şi ‘Umar a greşit.” (Menţionat de Ibn Kathir în interpretarea sa, valorificându-şi autoritatea, aşa cum am menţionat înainte) Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa) a zis: “Căutarea cunoaşterii este obligatorie pentru fiecare musulman. (Transmis de Ibn Majah, partea întâi, (224), cu acordul lui Anas, corectat de Al-Seyoti în vremurile vechi, şi de Al-Albany în vremuri moderne.)
Înţelepţii musulmani au fost de acord că şi o femeie musulmană este inclusă în Hadith, precum este şi obligată să ştie care este credinţa corectă, şi să îşi controlează manierele în interiorul moralităţii Islamului, etc. Ea este obligată să ştie învăţăturile lui Allah despre ceea ce este permis, ce este interzis, drepturile şi îndatoririle sale. Ea ar putea ajunge la cel mai înalt grad de cunoaştere pentru a dobândi gradul ijtihad-ului (judecarea independent asupra chestiunilor religioase).
Soţul ei nu are dreptul de a o împiedica să caute cunoaşterea, pe care este obligată să o facă, dacă el nu poate să o înveţe sau nu o face cum trebuie. Soţiile companionilor Profetului obişnuiau să meargă
Rugăciunea în grup nu este obligatorie pentru femeie, aşa cum este obligatorie pentru bărbat. Rugăciunea ei de acasă poate fi mai bună pentru mediul şi chemarea sa. Totuşi, soţul ei nu îi poate interzice să meargă, dacă îşi doreşte, la rugăciunea în grup într-o moschee. Profetul (pacea şi binecuvântarile fie asupra sa) a spus: “Nu interziceţi femeilor să meargă la moscheile Lui Allah”. (Transmis de Muslim în Sahih-ul său cu acordul lui Ibn Umar, 1/327, (442).)
O femeie poate ieşi din casă în interesul ei, al soţului sau al copiilor ei, pe un teren sau într-o piaţă, aşa cum a făcea Asma’a bint Abu Bakr That Al-Nit (“Cel care are două centuri”). Ea a spus: “Obişnuiam să car sâmburi de curmale pe cap de pe pământul soţului meu – Al-Zubeir, când locui am în Medina, şi se afla la două treimi de leghe de Medina.”
O femeie putea să însoţească armata pentru a oferi primul ajutor, a face treburi potrivite firii şi abilităţilor ei. Ahmad şi Al-Bukhari au relatat cu acordul lui Al-Rubayyi’bint Muaa şi cu al lui Ansar, care a zis: “Am mers la luptă cu Mesagerul lui Allah (pacea şi binecuvântările fie asupra lui), am oferit apă bărbaţilor, le-am făcut servicii şi i-am readus pe cei ucişi şi răniţi
Similar, Ahmad şi Muslim au relatat de
Aceasta este munca pentru femeie şi pentru abilităţile ei date de natură; dar să mânuiască o armă şi să lupte sau să conducă o armată, nu sunt unele din treburile ei, decât dacă este o nevoie specială de asta; atunci ea ar putea să participe alături de bărbaţi în războiul împotriva duşmanilor atât de mult cât îi stă în putere. În Ziua Hunain-ului Um Salm a luat un pumnal, şi, când soţul ei a întrebat-o ce motiv a avut, ea a spus: “L-am luat, ca, în cazul în care oricare din politeişti, ar veni la mine, să îl înjunghii în abdomen.” (Transmis de Muslim (1809)
Um ‘Imarah, a lui Ansar, a luptat atât de bine în Bătălia de
Dacă, în anumite timpuri, femeile erau private de cunoaştere, condamnate la o viaţă de izolare în casă ca şi cum ar fi fost mobile, nu erau învăţate de soţi şi nu le era dată şansa de a învăţa –chiar să meargă la moschee le era interzis –dacă o asemenea ilustrare este răspândită, atunci este o consecinţă a ignoranţei, exagerării şi devierii de la ghidarea Islamului. Este atunci o exagerare a stricteţii, nepermisă de Allah. Islamul nu este responsabil pentru aceste obiceiuri absurde din trecut; de asemenea nu este responsabil pentru alte convenţii exagerate create în prezent. Natura Islamului o reprezintă echilibrul în orice lucru legiferat şi sugerat cu privire la reguli şi moralitate. Islamul nu admite un lucru pentru a interzice altul, nici nu exagerează în privinţa unui lucru pe seama altuia. Nu exagerează în dăruirea drepturilor şi nici în atribuirea îndatoririlor.
Referindu-ne tot la acest lucru, nu a fost în intenţia Islamului de a răsfăţa femeia în detrimentul bărbatului, nici nu s-a intenţionat să se satisfacă capriciile femeii şi să i se diminuieze obligaţiile şi nici să i se dea satisfacţie bărbatului depreciindu-i demnitatea. Găsim că punctul de vedere al Islamului în legătură cu femeia este ilustrat astfel:
Îi protejează –aşa cum am spus deja- natura şi feminitatea aşa cum a fost creată de Allah, o ţine departe de lupii care vor să o devoreze în mod illicit şi o ţine departe de lăcomia celor ce vor să îi exploateze feminitatea ca şi cum aceasta ar fi o marfă pentru un profit clandestin.
Îi respectă funcţia supremă pentru care ea este prevăzută şi aleasă de Creatorul ei, Care i-a oferit mai multă compasiune, afecţiune, sensibilitate şi excitabilitate decât bărbatului, toate aceastea pentru vocaţia plină de compasiune de a fi mamă, ce reprezintă cea mai important industrie în lume, industria generaţiilor viitoare.
Islamul consideră căminul un mare regat pentru femeie. Ea este stăpâna, capul şi axa lui. Este soţia bărbatului, partenera, alinarea singurătăţii şi mama copiilor lui. Islamul consideră munca femeii îngrijirea casei, să se ocupe de nevoile bărbatului şi să-şi crească copiii bine, un fel de venerare (‘ibaadah) şi de a face eforturi pentru Allah (jihad). De aceea, se împotriveşte oricărei metode sau sistem care nu îi permite să îşi îndeplinească sarcinile sau care o împiedică să facă asta în cel mai mod, sau care îi distruge căminul.
Fiecare sistem care intenţionează să o scoată pe femeie din regatul ei, să o ia de lângă soţ şi copii, în numele libertăţii, serviciului, artei, etc., este de fapt duşmanul femeii care doreşte să îi fure totul şi foarte greu să îi ofere ceva. Fără îndoială, este respins de Islam.
Islamul vrea familii fericite care să fie baza unei societăţi fericite. Familiile fericite sunt construite prin încredere şi siguranţă, nu prin îndoieli şi suspiciuni. Familia a cărei este bazată pe un cuplu în care există suspiciuni şi temeri, este o familie aflată la marginea unei prăpastii şi pentru care viaţa este un iad insuportabil.
Islamul îi permite să lucreze în afara căminului, la un serviciu adecvat naturii, preocupărilor şi capacităţii ei, şi care nu îi nimiceşte feminitatea. Munca ei este legală, având anumite limite şi condiţii, în special când ea sau familia ei are nevoie de acest serviciu sau când societatea însăşi are nevoie de munca ei în particular. Nevoia de a munci nu este limitată doar la aspectul financiar. Poate fi şi o nevoie psihologică precum cea a unei femei inteligente, cu studii, care nu este măritată, sau o femeie măritată care nu are copii sau are mult timp liber şi doreşte să scape de plictiseală.
Problema nu este precum consideră aceia care cer ca femeia să muncească fără limite sau control. Ne vom ocupa de acest subiect, detaliat, în paginile următoare, cu voia lui Allah.
Aceia care exagerează în legătură cu serviciul femeii şi concepţii greşite privitoare la ei.
Oricum, chiar dacă prizonierii invaziei intelectuale au cerut relaţii relaţii mixte între bărbat şi femeie, şi barierele dintre cele două sexe au început să dispară, vedem că femeia este acceptată pentru orice tip de serviciu,chiar dacă are nevoie sau nu de slujbă şi chiar dacă societatea are nevoie de munca ei sau nu. Această chestiune este o îndeplinire a primei chestiuni, adică îndeplinirea scopurilor relaţiilor mixte, eliminarea diferenţelor şi eliberarea injustiţiei şi întunericului Evului Mediu, precum s-a cerut.
Viclenia este arătată frecvent prin nedeclararea sinceră a faptului că se vrea ca femeia să se împotrivească naturii ei, să îşi depăşească limitele feminităţii şi să se folosească de aceasta pentru plăceri şi câştiguri păcătoase. Ele apar cu imaginea unor oameni puri şi loiali care nu caută altceva decât interese generale. Opiniile referitoare la slujba unei femei sunt accentuate prin motive împrăştiate, aduse împreună astfel:
Vestul, care este mai avansat decât noi în civilizaţie, ne-au întrecut angajând femei; deci, dacă am vrea să avansăm precum Occidentul, ar trebui să îi urmăm în toate, pentru a fi o civilizaţie completă.
Femeile reprezintă jumătate din societate. Dacă stau acasă, fără serviciu, este o risipă, iar efectul său negativ cade asupra economiei naţionale. Este în interesul societăţii ca femeia să lucreze.
Este de asemenea în interesul familiei ca femeia să lucreze, întrucât cheltuielile au crescut în vremurile noastre. Slujba femeii ajută la creşterea veniturilor familiei şi îl ajută pe bărbat cu cheltuielile de trai, în special într-un mediu în care venitul este limitat.
Este chiar în interesul femeii ca ea să lucreze. Contactul cu oamenii, viaţa, societatea din afara casei, îi accentuează personalitatea şi îi aduce experienţe pe care nu le-ar fi obţinut acasă.
În plus, munca este o armă pentru ea împotriva vicisitudinilor timpului. Tatăl ei poate deceda, soţul poate divorţa de ea sau poate fi neglijată de copii. În acest caz, ea nu ar trebui să fie umilită de sărăcie şi nevoi, mai ales într-o vreme caracterizată de egoism, ingratitudine răspândită şi ruperea relaţiilor cu familia, în care toate rudele sunt interesate doar de persoana lor. (Vezi “Slujba femeii şi cererea propagatorilor ei” şi replicile la aceasta în “Femeia, între jurisprudenţă şi lege” (Al-Mara’ah baina al-Fiquh wal-Qann) de Dr. Mustafa Sib.)
Replica la aceste concepţii greşite
Cererea occidentalilor este greşită datorită următoarelor motive:
Vestul nu este un exemplu bun pentru noi de urmat, şi nu suntem obligaţi să îi considerăm pe occidentali veneratori ai lui Allah sau un model demn de urmat.
“Voi aveţi religia voastră, iar eu am religia mea!"” (Coran 109:6)
În Vest, femeia a fost forţată să meargă la fabrică, depozit, etc. şi nu a făcut acest lucru doar din ei. Este obligată din cauza nevoii de hrană şi pentru că trebuie să îşi câştige existenţa, fiind respinsă de bărbaţi, care refuză să le aibă în grijă într-o societate crudă, nerecunoscătoare şi care nu are milă de tinere sau de femeile slăbite. Allah ne-a prevăzut acest sistem de susţinere, în Legea Islamică, care face ca aceste activităţi să nu fie necesare pentru femei.
Profesorul Mohammed Youssef Moussa, Allah să aibă milă de el, a menţionat în cartea sa “Islamul şi nevoia umanităţii de el”, când discuta despre grija Islamului pentru familie: Poate fi relevant să menţionez aici, că, în timpul şederii mele în Franţa, am trăit cu o familie a cărei menajeră părea să provină dintr-o familie bună şi mi-a stârnit curiozitatea. Eu, prin urmare, am întreba-o pe stăpâna casei: “De ce trebuie ca această femeie să se înjosească în acest fel? Nu are rude care o pot întreţine şi să pună capăt acestei slujbe înjositoare?” Răspunsul a fost că domnişoara avea un unchi extrem de bogat, dar care nu avea grijă de ea. Când i-am spus că domnişoara putea să apeleze la el pentru a obţine sprijin, ea a fost foarte surprinsă şi mi-a zis că legea nu prevede deloc acest lucru.
Când a aflat că Islamul prevede că un asemenea unchi bogat era obligat de lege să îşi întreţină rudele sărace, a zis că această binecuvântare a Islamului este cu adevărat necesară pentru a pune capăt devalorizării sexului slab în slujbe din afara casei. (“Islamul şi nevoia umanităţii de el” de Mohammed Youssef Moussa (tradus de Consiliul Suprem pentru chestiuni islamice, Ministru al Waqf, Cairo).)
Ea a explicat că teama de foame şi strâmtorare a condus o asemenea armată de femei să lucreze, din necesitate.
Vestul, ce este urmat ca model, a început să se plângă de muncile femeilor şi de consecinţe. Femeile, însele, se plâng de aceste nenorociri pentru care nu au soluţii. Celebra scriitoare, Anna Rhode, a scris în ziarul “Poşta orientală”:
Dacă fiicele noastre muncesc acasă ca servitoare, sau precum servitoarele, este mai bine şi mai puţin nefericit decât să lucreze în laboratoare, unde fetele sunt infectate de boli şi murdărie care le iau strălucirea vieţii pentru totdeauna. Mi-aş dori ca ţara noastră să fie ca cea a musulmanilor, formată din puritate şi castitate, unde servitoarele şi sclavele se bucură de ce este mai bun în viaţă şi unde sunt tratate precum copiii casei. Onoarea lor este intactă. Da, este ruşinos pentru englezi să facă din fiicele noastre modele rele prin comportamentul lor promiscuu.
De ce nu căutăm ce este potrivit pentru natura unei fete, adică tendinţa de a lucra acasă şi nu lăsăm bărbaţii să aibă slujbe, pentru a avea onoarea nepătată? (De la “Islam şi sex” (Al-Islam wal-Jins) de Fathy Yakan.)
Nu este în interesul societăţii ca femeia să abandoneze prima ei chemare, aceea de acasă, pentru a lucra ca ingineră, avocată, reprezentantă, judecătoare sau muncitoare la o fabrică; dar este în interesul lor pentru o muncă în care sunt specializate, pentru care s-au pregătit din instinct, ce a unei căsnicii şi a fi mame, care nu este mai puţin serioasă, ci mai mult decât lucrul în depozite, laboratoare şi instituţii. Napoleon a fost întrebat: “Care castele ale Franţei sunt mai greu de cucerit?” El a răspuns: “Mamele bune.”
Mulţi au subminat munca soţiei în casă, care este una din cele mai importante servicii pentru comunitate. Responsabilităţile unei case şi a unor copii sunt din belşug şi reprezintă provocări. Femeia are treburi gospodăreşti, ce necesită multă muncă fizică şi sarcina de a-şi modela copiii pentru a fi cetăţeni productivi. Dacă anumite femei au ceva timp liber, îl pot petrece prestând meserii, servindu-şi comunitatea şi femeile sale, sau contribuind la lupta împotriva sărăciei, ignoranţei şi imoralităţii.
De fapt, multe femei lucrătoare angajează alte femei ca bone pentru copiii lor sau servitoare pentru casă. Casa are nevoie de o femeie care să o îngrijească, şi prioritatea aceasta îi revine stăpânei casei, adică reginei, în locul celei străine care are concepţii, religie, limbă, idei şi obiceiuri diferite, aşa cum este predominant în societăţile din Golf, unde bonele şi menajerele sunt aduse din Orientul Îndepărtat. Pericolul acestei situaţii nu poate fi trecut cu vederea de persoane înţelepte.
Fericirea familiei nu depinde doar de creşterea venitului –ce este cheltuit cel mai mult pe haine de mers la serviciu şi necesităţile unei vieţi mixte (ex. bărbaţi amestecaţi cu femei) bazate pe concurenţa cu alte persoane de a fi la modă. În consecinţă, casa este privată de calmul şi tovărăşia aduse de femeie în atmosfera familiei. Femeia care lucrează este epuizată, nervoasă şi are nevoie de cineva care să îi micşoreze sarcinile, întrucât ea nu se poate ocupa de asta.
Nu este în interesul femeii să îi fie forţată natura şi responsabilitatea şi să facă munca unui bărbat. Allah a creat-o femeie. Să facă munca bărbatului, atunci, însemnă să îşi înşele natura şi realitatea. O femeie îşi poate pierde feminitatea treptat, până ce ajunge, ceea ce numesc scriitori englezi, “al treilea sex”. Aceasta a fost mărturisit de multe femei curajoase moral.
Ce este cerut ca armă în mâna femeii, chiar dacă funcţionează în Vest, pentru noi, ca musulmani, nu funcţionează. Aceasta, deoarece, în Islam, o femeie îşi are nevoile satisfăcute datorită sprijinului obligatoriu ordonat de Legea Islamică tatălui, soţului, fiilor, fraţilor sau altor rude de sânge. Dacă copierea occidentalilor a început să ne facă să pierdem trăsăturile noastre, astfel încât şi fratele a început să îşi nege sora, rudele bărbăteşti au început să îşi abandoneze datoria faţă de rudele femeieşti, şi mulţi oameni se gândesc doar la ei, noi încă trebuie să ne alăturăm Legilor lui Allah, până ca motivele religioase să fie eliminate de cele lumeşti.
Efectul negativ apărut când o femeie este implicată în munca unui bărbat, fără restricţii sau limite
De aceea noi învăţăm că atunci când o femeie este implicată în munca unui bărbat, fără restricţii sau limite, are un efect negativ din mai multe aspecte:
Este dăunător pentru femeie însăşi, pentru că îşi pierde feminitatea, caracateristicile ce o disting de bărbat şi este îndepărtată de casa şi copiii ei. Unele au devenit sterpe, iar altele sunt ca „al treilea sex”, ce nu este nici bărbat, nici femeie.
Este dăunător pentru soţ, deoarece este privat de o sursă îmbelşugată de veselie şi companie plăcută. Se opreşte această sursă şi apare alta, cu plângeri şi certuri din cauza serviciului şi cu rivalităţi între soţi tot din această pricină. Aceasta, pe lângă gelozia pe care o poate simţi bărbatul, reală sau imaginară, pe alţi bărbaţi de la locul ei de muncă care rivalizează pentru atenţia ei.
Are un efect dăunător şi asupra copiilor, fiindcă compasiunea, simpatia şi supravegherea mamei nu poate fi înlocuită de cea a servitoarei sau a profesoarei. Cum pot avea copiii beneficii de la o mamă care îşi petrece ziua la serviciu, iar când ajunge acasă este obosită şi stresată? Condiţia ei fizică şi psihologică nu i-ar permite să le dea cea mai bună educaţie şi îndrumare copiilor.
Este dăunător pentru bărbaţi, pentru că fiecare femeie lucrătoare ia locul unui bărbat lucrător. Atâta timp cât există bărbaţi neangajaţi în societate, munca femeii este dăunătoare pentru ei.
Este dăunător pentru slujba însăşi, deoarece femeile sunt frecvent absente, din cauza unor urgenţe de la natură, ce nu pot fi evitate, precum menstruaţia, naşterea, alăpatarea copiilor, şi lucruri asemănătoare. Toate aceste lucruri privează munca de disciplină şi randament valoros.
Este dăunător moralităţii. Este dăunător pentru moralitatea femeii dacă îşi pierde modestia şi pentru bărbat dacă îşi pierde atenţia. Este dăunător pentru întreaga societate, dacă câştigarea traiului şi creşterea venitului este acelaşi scop căutat de oameni, neglijând principiile şi modelele bune.
Este dăunător pentru viaţa socială, fiindcă, acţionând împotriva naturii şi desprinzând lucruri care sunt localizate de la natură, distruge viaţa însăşi şi cauzează dezechilibru, dezordine şi haos.
Când îi este permis unei femei să lucreze?
Înţelegem că munca femeii este interyisă de Allah în toate situaţiile?
Cu siguranţă că nu. Totuşi, trebuie să indicăm aici ce este extins şi în care împrejurări, Legea Islamică îi permiâmndu-i femeii să lucreze. Aceasta urmează să subliniem, concis şi clar, pentru ca ceea ce este corect să nu fie amestecat cu este greşit, în aceste chestiuni delicate.
Prima şi cea mai importantă muncă a unei femei, în care nimeni nu îi poate fi rival, este de a clădi noi generaţii. Este pregătită pentru asta de către Allah, atât fizic, cât şi psihologic, şi nu trebuie să fie ocupată de alt lucru material sau moral, oricum, întrucât nimeni nu o poate înlocui în aceasta, de care depinde viitorul şi densităţii populaţiei. Fie ca Allah să aibă milă de poetul Nilului, Hafiz Ibrahim, care a spus:
"Mama este o şcoală, dacă este bine pregătită
O întreagă societate este pregătită."
Aceasta nu înseamnă că este interzisă, de către Legea Islamică, munca unei femei în afara casei. Nimeni nu are dreptul să îi interzică, decât dacă are un text autentic, ce spune clar acest lucru. În general, noi spunem că munca unei femei, este ea însăşi permisă. Este chiar cerută, dacă are nevoie de ea, dacă este văduvă, divorţată sau nu a avut şansa să se mărite, şi nu are nu are niciun venit ca să poată evita umilinţa de a cere mila sau bunăvoinţa oamenilor. Familia ei poate avea nevoie ca ea să muncească, pentru a-şi ajuta soţul sau să aibă grijă de copii, fraţi sau surori mai mici, de un tată bătrân, precum în povestea celor două fiice a bătrânului care a menţionat-o în Surat Al-Qasas în Coran, care obişnuiau să aibă grijă de oile tatălui lor. Allah Atotputernicul spune:
„Şi când a ajuns la apa de
Societatea însăşi poate avea nevoie de munca unei femei, de exemplu acordarea de tratamente medicale şi îngrijirea femeilor, predarea fetelor la şcoală şi asemenea slujbe ce privesc femeile. Este de preferat ca o femeie să apeleze la altă femeie, decât la un bărbat. Acceptarea unui bărbat, în anumite cazuri, este o necesitate ce ar trebui considerată în consecinţă, ci nu luată ca o regulă.
Acelaşi caz se aplică când societatea are nevoie de mână de lucru în vederea dezvoltării. Dacă le permitem anumitor femei să lucreze, acest lucru ar trebui restricţionat de un număr de condiţii:
Serviciul trebuie să fie legal islamic, în sensul că nu trebuie să fie interzis de Islam (haram), sau să conducă la ce este interzis, de exemplu să lucreze ca menajeră în casa unui celibatar, sau ca secretară privată pentru un director, a cărei funcţie îi cere să stea singură cu el, sau ca dansatoare ce îi excită pe bărbaţi, sau ca lucrătoare într-un restaurant şi să servească alcool. Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui) i-a condamnat pe cei care produc alcool, precum şi pe cei care îl transportă sau îl vând. Ea nu ar trebui să lucreze ca stewardesă, o funcţie care o obligă să poarte haine interzise şi să servească ce este păcat (haram) pasagerilor. Serviciul acesta îi cere, de asemenea,să stea peste noapte singură în străinătate, unele din aceste ţări nefiind sigure. Ea nu ar trebui să lucreze în alte genuri de servicii interzise de Islam, pentru femei, în particular, sau interzise pentru ambele sexe.
Dacă iese din casă, ea trebuie să aibă comportamentul unei femei musulmane, adică să se îmbrace, să vorbească şi să se comporte corespunzător.
“Şi spune dreptcredincioaselor să-şi plece privirile lor şi să-şi păzească ruşinea lor, să nu-şi arate gătelile lor, afară de ceea ce este pe dinafară, şi să-şi coboare vălurile peste piepturile lor! Şi să nu-şi arate frumuseţea lor decât înaintea soţilor, sau a părinţilor lor, sau a părinţilor soţilor lor, sau a fiilor lor, sau a fiilor soţilor lor, sau a fraţilor lor, sau a fiilor fraţilor lor, sau a fiilor surorilor lor, sau a muierilor lor, sau a acelora pe care le stăpânesc mâinile lor drepte, sau a slujitorilor dintre bărbaţi, care nu mai au dorinţă, sau a copiilor mici care nu ştiu ce este goliciunea femeilor. Şi să nu lovească cu picioarele lor astfel încât să se afle ce podoabe ascund ele! Şi căiţi-vă cu toţii, o, voi dreptcredincioşilor, faţă de Allah, pentru ca voi să izbândiţi!” [Surah 24:31]
“O, voi soţii ale Profetului! Voi nu sunteţi ca nici una dintre femei.Dacã sunteţi pioase, nu vã arãtaţi binevoitoare [faţã de bãrbaţi], cu vorba, pentru ca acela care are o boalã în inimã sã nu pofteascã la voi, şi spuneţi vorbe potrivite! “[Surah 33:32]
Serviciul ei nu trebuie să îi afecteze alte îndatoriri ce nu pot fi neglijate, precum datoria ei faţă de copii şi soţ, aceasta fiind sarcina ei de principală. [Pentru mai multe informaţii despre poziţia femeii în Islam, vezi “Eliberarea femeii în vremea Mesajului (Tahriyr al-Mara’ah fe Asr Ar-Resalah) de Abd Al-Haleem Mohammed Abu Şaqqah. Este al şaselea volum encyclopedic documentat cu texte din Coran şi Sunna.]
Este necesar pentru comunitatea musulmană să organizeze problema şi să facă aranjamente astfel încât femeia musulmană să poată lucra –dacă interesul familiei sau al societăţii sale îi cere asta- fără să îi schimbe modestia sau să îi contrazică ei sau familiei sale angajamentul faţă de Allah. Atmosfera generală ar trebui să o ajute să îşi îndeplinească treburile şi să obţină drepturi. Ar trebui înfiinţate locuri de muncă unde să lucreze cu jumătate de normă (trei zile pe săptămână, de exemplu). De asemenea, ar trebui să îi fie acordat timp suficient pentru căsnicie, naştere şi alăptare.
Unele aranjamente ar trebui să includă şi aranjarea şcolilor, colegiilor şi universităţilor special pentru fete, unde pot să practice sporturi şi exerciţii fizice potrivite pentru ele şi unde pot avea libertate de a se mişca şi de a practica diferite activităţi. Ar trebui să fie femei în ministere, instituţii şi bănci, ferite de locurile de tentaţii şi unde o femeie nu va fi singură cu unul sau mai mulţi bărbaţi, în plus alte motive ce nu pot fi considerate.
Allah este Cel Care spune adevărul şi ne ghidează spre calea cea bună.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu