Pantofii cei albi ai lui Nabil
http://islamulazi.ro/ramadan-pentru-copii/
Dupa trei zile de ploaie neincetata, în sfarsit a iesit soarele şi Nabil a putut sa se joace prin curte. Desi pamantul era ud şi erau multe balti, lui Nabil nu îi pasa. Se bucura sa alerge pe afara şi sa se joace cu cele doua pisicute, care şi ele statusera la adapost în zilele ce trecusera. Nu trecu mult timp şi tatal sau îl striga:
- Nabil, nu vrei sa mergi cu mine la moschee? În curand vine rugaciunea de dupa-amiaza şi vreau sa ma rog la moschee.
- Sigur, tata, raspunse Nabil!
Lui Nabil îi placea intotdeauna sa mearga cu tatal sau la moschee şi chiar sa stea mai mult acolo, nu doar cinci minute cat dura rugaciunea. În plus, moscheea nu era foarte departe de casa lor şi preferau sa faca o plimbare pe jos în zilele frumoase, asa cum era aceea.
Tatal sau se duse sa ia ablutiunea şi se intoarse imediat din casa şi amandoi pornira impreuna pe drum. În timp ce mergeau se auzea în urma lor:
- Scuiş, scuiş.
Cei doi se oprira sa vada de unde vine sunetul. Dar când ei s-au oprit, şi sunetul s-a oprit. Au pornit mai departe, fara sa îşi dea seama de unde venise zgomotul. Dar iar se auzi pe drum:
- Scuiş, scuiş.
Cei doi deja se mirau şi se intrebau mirati unul pe altul de unde putea sa se auda asa. Nabil se intoarse sa vada dacă nu îi urmarea cineva. Dar drumul era gol, nici o pasare nu era langa ei, nimic. Cei doi pornira din nou şi iarasi zgomotul acela…
- Nabil, spuse tatal razand, pantofii tai fac asa! Ai intrat cu ei în apa, în curte şi s-au udat. Inshallah saptamana viitoare îţi iau alti pantofi, caci uite au o gaura în talpa şi de aceea intra apa în ei.
Nabil se bucura foarte mult când afla ca tatal sau urma sa îi cumpere o pereche noua de pantofi. Deja incepea sa viseze ce culoare o sa fie, ce model.
Luni, dupa ce se intoarse de la scoala, Nabil îl intreba pe tatal sau:
- Tata, azi mergem sa cumparam pantofi?
- Ai rabdare, Nabil! Inca nu mergem.
- Tata, azi am vazut ca prietenul meu Mustafa avea o pereche de pantofi negri noi.
- Alhamdulillah, raspunse tatal. Asta este ceea ce Allah i-a daruit lui.
Marti, dupa ce se intoarse de la scoala, Nabil îl intreba pe tatal sau:
- Tata, azi mergem sa cumparam pantofi?
- Ai rabdare, Nabil, raspunse tatal. Inca nu mergem sa cumparam.
- Tata, azi am vazut ca profesorul nostru de geografie avea pantofi albi noi. Erau foarte frumosi!
- Alhamdulillah, Nabil. Asta este ceea ce Allah i-a daruit lui.
Miercuri, dupa ce se intoarse de la scoala, Nabil îl intreba pe tatal sau:
- Tata, azi mergem sa îmi cumpar pantofi noi?
- Ai rabdare, Nabil, raspunse tatal. Inca nu mergem la cumparaturi.
- Tata, azi am vazut ca postasul avea pantofi albastri foarte eleganti! Şi erau noi!
- Alhamdulillah, Nabil, asta este ceea ce Allah i-a daruit lui.
Di nou, duminica, Nabil l-a intrebat pe tatal sau:
- Tata, azi mergem sa îmi cumpar pantofi?
- Da, Nabil, azi mergem sa îţi cumperi pantofi noi. Pregateste-te, caci dupa rugaciunea de pranz plecam.
Nabil asteptase o saptamana sa vina aceasta zi şi era nerabdator sa plece la cumparaturi.
Dupa ce au mers la moschee şi s-au rugat, cei doi au plecat la un mare magazin care vindea pantofi. Nabil era foarte entuziasmat de toate perechile pe care le vazuse acolo şi nu stia ce sa aleaga.
- Ai rabdare, Nabil, uite-te la toate perechile şi alegeti-o pe cea care îţi place cel mai mult şi care ti se potriveste!
Dupa scurt timp, Nabil se intoarse cu o pereche foarte eleganta de pantofi negri, care îi placura şi tatalui sau.
- Ai ales o pereche foarte frumoasa de pantofi, Nabil! Sa vedem cat costa.
Dar când tatal sau intoarse unul dintre pantofi şi se uita pe eticheta, vazu ca erau 200 de lei.
- Nabil, acestia sunt mult prea scumpi! Costa 200 de lei. Noi vom cheltui numai 100 de lei pe pantofi, este suficient. Ar trebui sa platim inca 100 de lei şi acest lucru inseamna risipa. Şi Allah a spus:
„Sa nu faceti risipa, caci lui Allah nu îi plac oamenii risipitori.”
Nabil se duse sa îşi caute o alta pereche de pantofi şi în curând se intoarse cu unii maro. Acestia îi placeau chiar mai mult decat cei negri.
- Pe acestia îi vrei, Nabil?
- Da, tata!
- Ia sa vedem cat costa acestia, raspunse tatal.
Tatal sau intoarse şi eticheta acestora şi vazu ca ei costa 110 lei.
- Nabil, acestia costa 110 lei. Dar nu este nicio problema, eu îţi dau acesti 10 lei în plus, dacă tie îţi plac.
- Da, tata, îmi plac mult şi îmi vin bine.
- Atunci pe acestia îi vom lua, raspunse tatal.
El arata modelul catre unul dintre baietii care venisera sa îi ajute şi acesta se duse sa aduca perechea potrivita pentru Nabil. Dar în timp ce baiatul îi cauta perechea, Nabil vazu o alta pereche de pantofi, albi, cu niste clopotei micuti care atarnau de sireturi şi care faceau niste zgomote usoare când îi miscai. Când se uita la pret, acestia erau 50 de lei. Fugi repede dupa tatal sau şi îi spuse:
- Tata, tata, m-am razgandit! Pe acestia îi vreau! Îmi plac mult mai mult. Şi uite, sunt doar 50 de lei!
- Nabil, chiar nu este nici o problema, pot sa dau 110 lei pe pantofii maro. Alege-i pe cei care îţi plac cel mai mult.
Dar Nabil raspunse:
- Acestia albi îmi plac cel mai mult şi dacă îi iau pe cei maro, inseamna ca fac risipa şi adu-ti aminte, tata, ca Allah a spus:
„Sa nu faceti risipa, caci lui Allah nu îi plac oamenii risipitori.”
Tatal sau se bucura foarte mult ca el invatase aceasta mica lectie.
- Nabil, dacă îi iei pe acestia, o sa îţi las tie restul de bani, până la 100 de lei, atat cat pregatisem sa îţi dau pentru pantofi. Îi meriti! Poti sa îţi iei ce vrei tu de ei!
O data ajunsi acasa, Nabil se gandi ce ar putea sa faca cu restul de bani. Primul sau gand a fost sa se duca şi sa îşi ia dulciuri de toti banii. Dar gandul îi trecu repede. Vroia sa îşi ia de ei ceva care sa îl multumeasca şi sa îl multumeasca şi pe Allah, caci Allah îi daruise şi pantofii şi restul de bani.
A doua zi, la scoala, Nabil reusi sa se hotarasca ce va face cu banii. 10 lei îi va darui mamei sale, pe care o iubea atat de mult, 10 lei îi va pastra pentru el, de 10 lei va cumpara niste dulciuri pentru fratele sau, 10 lei îi va pune deoparte pentru mai tarziu şi 10 lei îi va darui unei familii sarace care locuia langa moschee.
Nabil era foarte multumit de hoatararea luata şi considera ca a impartit banii foarte bine. Abia astepta sa se intoarca acasa sa inceapa sa imparta banii.
Când se intoarse de la scoala, mama sa îl intreba dacă nu vroia sa mearga cu ea sa duca niste haine acelei familii care locuia langa moschee. Ea facuse curat în dulapuri şi stransese toate hainele care le ramasesera lor mici şi le pregatise sa le dea acelei familii, care avea şi ea mai multi copii. Nabil se bucura de invitatie, caci oricum vroia sa le dea cei 10 lei. Când ajunsera în curte la acea familie, auzira plansete de copii.
- Assalamu alaikum, Maryam, spuse mama lui Nabil, când o vazu pe mama copiilor.
- Wa alaikum assalam, Umm Nabil! Bien ati venit, intrati!
În urma lui Maryam, iesise o fetita plangand:
- Mama, mama, da-mi ceva sa mananc, mi-e foame!
Mama lui Nabil îi dadu lui Maryam hainele pe care i le pregatise şi Nabil îi dadu cei 10 lei.
- Mashallah, Alhamdulillah, spuse Maryam. Allah sa va rasplateasca, sunteti mereu atat de buni cu noi!
Maryam îl striga pe fiul sau cel mare sa iasa şi îi sopti acestuia sa ia banii şi sa se duca sa cumpere niste orez, sa poata sa îi faca ceva de mancare la sora lui.
Desi vorbise în soapta, Nabil auzise ce a zis. S-a intristat mult când a vazut ca în casa lor nu era nimic de mancare. La ei acasa mereu se gasea mancare şi ce aveau nevoie. Ei niciodata nu au plans de foame, precum copiii lui Maryam. El s-a gandit ca nu avea nevoie de restul de bani. Baga mana în buzunar, scoase toti banii şi îi intinse lui Maryam. Acesteia nu îi venea sa creada ca primeste atatia bani. L-a chemat pe fiul sau inapoi şi i-a spus sa cumpere şi niste paine, niste peste uscat şi mai mult orez. Astazi vor avea o masa imbelsugata, alhamdulillah!
Nabil se simti mult mai bine ca îi ajutase pe acestia sa manance, dar odata ajunsi acasa, Nabil incepu sa planga. Mama sa incerca sa îl consoleze, spunandu-i:
- Alhamdulillah, Allah ofera din darurile sale cui doreste, unora mai putin şi altora mai mult, pentru a vedea dacă aceastia impart cu ceilalti din ceea ce au primit!
Nabil se uita la pantofii sai cei albi şi spuse:
- Alhamdulillah ca am cumparat acesti pantofi şi am economisit cei 50 de lei pentru a-i da familiei lui Maryam!
Ce invatam din aceasta poveste:
- trebuie sa avem rabdare atunci când ne dorim un lucru nou
- trebuie sa nu facem risipa atunci când facem cumparaturi, chiar dacă avem mai multi bani
- trebuie sa ne gandim la cei din jurul nostru atunci când avem ceva ce putem imparti
- trebuie sa ne gandim mereu la cei mai saraci decat noi şi sa incercam sa îi ajutam atat cat putem
- trebuie sa mergem la moschee sa facem cat mai multe rugaciuni acolo
http://islamulazi.ro/ramadan-pentru-copii/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu