Indreptarea personalitatii - M. Al-Ghazali

Indreptarea personalitatii

Si Islamul, la fel ca alte religii divine, pastreaza pe primul loc in planul sau de reforme, indreptarea personalitatii unui om. Islamul considera persoana umana ca fiind prima tinta a eforturilor sale si sadeste semintele invataturilor sale in adancurile individului, astfel ca sinele si instruirea sa devina inseparabile.

Invataturile profetilor dainuie pana la sfarsitul lumii, iar grupul oamenilor credinciosi se strange in jurul lor. Secretul consta in faptul ca sinele uman este obiectivul intregii lor straduinte si ca acesta reprezinta axa tuturor actiunilor lor. Invataturile lor nu erau ca o eticheta lipita in exterior, care putea fi separata de indivizi in activitatile lor zilnice. Acestea nu erau precum vopseaua sau spoiala, care se pot sterge odata cu trecerea timpului. Profetii si-au imbibat principiile si invataturile lor in adancurile inimii omului, ceea ce s-a transformat intr-o putere extraordinara, capabila sa protejeze persoana de rautatea naturii omenesti si sa guverneze deciziile acesteia. De multe ori, unele religii divine au provocat proteste impotriva societatii si structurii sale, impotriva guvernelor si a naturii acestora, prezentand si leacurile pentru bolile aparute in aceste cercuri.

In ciuda acestui lucru, natura tuturor religiilor divine a fost aceea ca ele au pastrat integritatea personalitatii umane ca baza pentru programele lor de reforma, considerand caracterul moral puternic si solid ca fiind garantia permanenta pentru stabilimentul si intretinerea fiecarei civilizatii.

Dar aceasta nu inseamna ca importanta celor care se straduiesc pentru construirea unui guvern mai bun sau pentru unei societati mai bune, ar fi redusa, sau ca eforturile lor ar fi considerate mai putin importante. Nu, chiar deloc. Se incearca a-i determina pe oameni sa constientizeze valoarea pe care o are indreptarea personalitatii umane pentru siguranta vietii si pentru protejarea sanatatii si a unui trai virtuos.

Sinele care a devenit nelegiuit poate sa raspandeaca numai dezmembrare si dezordine in sistemul de guvernamant si poate face uz de executarea legilor acelui sistem pentru a-si onora obiectivele ticaloase si rele. Dar un sine purificat si nobil va indeplini datoria responsabila de a coase rupturile din vesmantul anturajului, rparandu-le. Va incerca sa sporeasca maretia si decenta societatii. Va considera aceasta ca fiind responsabilitatea sa, de a introduce regularitatea in uzul puterii si de a indeparta din guvern toate felurile de defecte.

Este asemeni unui judecator. Daca acesta este instruit si decent, el poate sa indrepte defectele legii prin deciziile sale altruiste si prin hotararile sale drepte. Dar un judecator crud si nedrept poate sa manifeste indiferenta la ordonantele si la autoritatile corecte. La fel este si conditia sinelui, atunci cand este confruntatat cu ideile si viziunile lumii si cu interesele si placerile personale. De aceea reforma sinelui este primul pilon al temeliei suprematiei virtutii in aceasta viata.

Daca nu se acorda atentie indreptarii personalitatii indivizilor, aceasta lume devine imperiul forteleor intunecate, prezentul si viitorul omului fiind guvernat de stricaciune. De aceea Allah spune:

"Allah nu schimba starea unor oameni pana ce ei nu schimba ceea ce se afla in sufletele lor. Iar daca Allah voieste un rau pentru un neam, acesta nu poate fi respins. Si ei nu au in locul lui Allah nici un alt ocrotitor." - Surat Ar-Ra'ad: 11

Formuland cauza existentei comunitatilor pervertite, Allah spune:

"[Ei sunt] asemenea neamului lui Faraon si celor de dinaintea lor, care nu au crezut in semnele lui Allah si pe care Allah i-a pedepsit pentru pacatele lor. Allah este Puternic [Qawiyy] [si] aspru la pedeapsa! Aceasta pentru ca Allah nu schimba indurarea pe care a ravarsat-o asupra unui neam, decat daca ei schimba ceea ce este in sufletele lor. - Surat Al-Anfal: 52, 53

Din punctul de vedere al indreptarii si al instruirii, Islamul considera aceasta problema in cele doua aspecte ale sale: primul aspect este acesta: Fiecare individ are o natura decenta si pura in sine care se indreapta spre ceea ce este drept si bun, simtindu-se fericit cand obtine aceasta. Aceasta uraste rautatea si ticalosia, intristandu-se si parandu-i rau cand le comite. Isi vede prelungirea si dezvoltarea existentei sale si sanatatea vietii sale in dreptate si adevar.

Întreaga umanitate merită să fim morali

Comportamentul nostru faţă de nemusulmani

Fiecare religie are simbolurile ei caracteristice care o diferenţiaza de celelalte religii. Fără îndoiala sunt anumite forme fixe de adoraţie în Islam care au devenit obligatorii pentru toţi cei care urmează această cale. În afară de acestea, sunt anumite valori răspândite printre aceia care nu au niciun fel de contact cu cei nemusulmani. Dar învăţăturile morale nu se încadrează în acestă categorie sau sferă a principiului. Fiecare musulman trebuie să se comporte într-un fel civilizat cu toţi cei trăiesc pe acest pamant şi asta fără ezitare. Pentru orice musulman este necesar să fie deschis în ceea ce priveşte contactul cu persoanele nemusulmane. Asemenea calităţi precum caritatea, respectarea promisiunilor, toleranţa, decenţa, generozitatea, într-ajutorarea și așa mai departe trebuie respectate când vorbim cu musulmani, dar şi atunci cand avem legături cu nemusulmani. Sfântul Qur’an ne-a specificat să nu le facem pe plac acelor evrei sau creştini care încurajează antipatia reciprocă, conflictele şi certurile:

„Nu discutaţi cu oamenii Cărţii decât în felul cel mai frumos, afară de aceia care sunt nelegiuiţi cu voi, şi spuneţi: Noi credem în ceea ce ni s-a trimis noua şi ceea ce vi s-a trimis vouă! Domnul nostru şi Domnul vostru este unul singur şi noi Lui îi suntem supuşi”

[Al-Ankebut – 46]

Şi discipolii lui Moise şi Iisus au fost intrebaţi dacă se înhamă în aceste polemici şi discuţii, surprinzându-se mirarea lor:

„Spune: Voiţi să disputaţi cu noi in legatură cu Allah? El doar e Domnul nostru şi Doamnul vostru! Faptele noastre sunt ale noastre, iar faptele voastre sunt ale voastre. Noi numai Lui îi suntem devotaţi.”

[Baqara - 139]

Există un incident celebru în biografia Profetului cum că ar fi datorat ceva unui evreu. Evreii au cerut achitarea datoriei şi pe cel mai aspru ton au spus: „O voi, fii ai lui Abdul Muttalib! Voi intenţionat întârziaţi achitarea datoriilor voastre. De faţă era şi Omar bin Al-Khattab care a decis să îi înveţe bunele maniere pe evreii care L-au insultat pe Profet şi şi-a scos sabia din teacă. Dar Trimisul lui Allah l-a calmat pe Omar spunând: „Atat eu, cât şi el, merităm un tratament mai bun. Învată-l să îşi ceară banii într-un mod mai frumos şi pe mine să îl recompensez cât mai repede cu putinţă.” Islamul ne spune să tratăm cu respect şi corectitudine chiar dacă adversarul nostru poate fi un necredincios sau fățarnic. Trimisul lui Allah ne spune: „Rugăciunile celor oprimați îşi găsesc răspuns. Dar dacă este viclean şi necredincios, toate efectele rele se vor întoarce împotriva lui.” – Ahmed.

Într-un alt hadis ni se spune: „Chiar dacă persoana oprimată este un ipocrit, nu este nicio piedică între rugaciunea lui şi răspuns. Renunţă la lucrurile îndoielnice şi îmbraţişează-le pe acestea în care nu există nicio urmă de îndoială.” Prin prisma acestor legi şi porunci, Islamul şi-a sfătuit adepţii să nu îşi trateze adversarii religioşi şi ideologici cu răutate. Legat de obligaţia de a-i trata pe cei de altă religie într-o manieră caldă mai există şi un alt hadis conform căruia Ibn Omar relatează că o capră a fost măcelarită în casa lui. Când s-a întors acasă a întrebat dacă i s-a facut parte şi vecinului său evreu. Acesta a continuat cum că l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunând că îngerul Gavril insista asupra lui să îşi trateze cu ospitalitate vecinii, în aşa fel încât se gândea să îşi facă vecinul urmaş la moştenirea pe care o va lăsa. – Bukhari.

De asemenea, în Islam se spune că adepţii acestei credinţe trebuie să fie buni cu rudele lor, chiar dacă acestea nu au îmbrăţişat Islamul sau şi-au făcut culte religioase. Aşadar, urmând calea adevarului nu înseamnă că drepturile rudelor noaste să fie încălcate:

„Rămâi împreună cu ei în această lume, cu dreptate, dar urmează calea acelor care se întorc către Mine, căci apoi la Mine este întoarcerea şi Eu vă voi vesti ce aţi făcut.”

[Luqman - 15]

Rabdarea - Muhammed Al-Ghazali

Răbdarea este un turn de lumină

„Răbdarea este o lumină.” (Muslim)

Pe căile întortocheate ale vieţii, când omul se confruntă cu necazuri şi greutăţi, iar întunericul nenorocirilor şi suferinţelor se prelungeşte, numai răbdarea este cea care acţionează ca o lumină pentru un musulman, care-l împiedică să rătăcească încoace şi încolo şi îl salvează din mlaştina dezamăgirii, a disperării şi a frustrării. Răbdarea este o calitate elementară de care un musulman are nevoie pentru a-şi modela viaţa în această lume şi în cea ce va să vină. Doar pe această bază ar putea el face faţă întregii sale activităţi. El ar trebui să o folosească drept torţă, să-i lumineze calea, altfel va fi înfrânt în viaţă. Să se pregătească să îndure necazurile şi greutăţile şi să nu scormonească sau să stârnească iadul. Să nu stea şi să aştepte rezultatul ori cât de mult ar dura. Să nu se ferească de responsabilităţi, oricare ar fi ele. Mintea să nu-i fie tentată să se dedea la violenţă, indiferent de îndoieli şi greşeli, greutăţi şi necazuri. Să aibă mare îndurare în sine. Să nu se înspăimânte de norii întunecoşi ce apar la orizontul vieţii, chiar dacă aceştia apar necontenit, ci să fie siguri că aceşti nori de necazuri şi greutăţi vor dispărea şi cerul senin şi strălucitor al succesului şi gloriei se va ivi din nou. De aceea, înţelepciunea şi perspicacitatea arată că pariţia sa trebuie aşteptată cu rabdare, pace şi convingere.

Allah, Cel Atotputernic a subliniat acest punct în repetate rânduri, şi anume că nici un om nu se poate feri de încercări şi ispite, pentru ca omul să fie atent şi pregătit în orice clipă, dacă necazurile şi greutăţile îl copleşesc, să nu se înspăimânte de aceste năpaste cereşti şi pământeşti şi să fie dezamăgit.

„Şi vă vom încerca până ce îi vom cunoaşte pe cei care luptă pentru cauza lui Allah dintre voi şi cei statornici şi vom încerca veştile despre voi.”

[Coran 47:31]

Un mare poet a exprimat aceeaşi idee în aceste cuvinte: „Noi am prevăzut nenorocirile nopţii înainte ca ele să apară. Şi, când au apărut, eram tot neştiutori.”

Fără îndoială, este folositor pentru om să înfrunte problemele şi necazurile cu mintea limpede şi să fie pregătit dinainte, fiindcă astfel va putea să-şi stabilizeze şi consolideze poziţia.

Cei doi piloni ai răbdării

Răbdarea are la bază două realităţi importante. Prima se referă la natura vieţii pământeşti. Iată lămuririle: Allah nu a făcut din această lume o casă a păcii şi mulţumirii sau a răsplăţilor şi recompenselor, ci o casă a ispitelor. Timpul pe care omul îl petrece pe pământ este într-adevăr o perioadă de nenumarate experienţe. El iese dintr-o încercare pentru a intra în alta, mai grea şi diferită de cele prin care a trecut deja; adică omul este ispitit de un lucru, apoi de altul, total diferit, aşa cum fierul este mai întâi încalzit la foc şi apoi introdus în apă. Tot aşa, şi omul trece atât prin încercări favorabile, cât şi prin încercări nedorite.

Când Allah l-a binecuvântat pe Suleiman aleyhisselam cu un imperiu uriaş şi magnific, el cunoştea legi fireşti ale pământului. El a zis:

„Aceasta este prin graţia Domnului meu, ca să mă încerce dacă eu sunt mulţumitor sau nemulţumitor. Însă acela care este mulţumitor este mulţumitor pentru sine însuşi, cât despre acela care este nemulţumitor, Domnul meu Îşi este De Ajuns pentru Sine şi El este Însărit [şi] Mărininimos.”

[Coran 27:40]

Motivele pentru care suntem încercaţi cu tristeţi şi greutăţi sunt necunoscute şi instabile. Totuşi, le putem înţelege cum se cuvine, prin exemplul soldaţilor ce luptă pe câmpul de bătălie. Pe câmpul de luptă unele grupuri trebuie să lupte până ce unii dintre ei işi pierd viaţa nepreţuită, astfel ca vieţile altora să poată fi salvate. Siguranţa altor sectoare depinde de grupurile rămase, care trebuie să lupte şi în alte bătălii. Această strategie se aplică pentru interesul ţării şi pentru dobândirea unor foloase mai mari de către conducerea armatei.

În această luptă, viaţa unui om nu are importanţă, fiindcă problema este mult mai extinsă.

La fel este şi poziţia norocului şi a sorţii. Un om trece prin diferite feluri de încercări, până se prabuşeşte, învins, fiindcă nu mai are altă cale, decât să întâmpine greutăţile care l-au copleşit cu răbdare şi supunere. Deoarece întreaga viaţă este un loc de încercare, trebuie să ne străduim din greu să ieşim din ea.

Care este ispita sau încercarea vieţii? Nu poate fi descrisă în cuvinte sau în discuţii. Omul se confruntă cu greutăţile care deschid în faţa lui calea fricii şi frustrării. Prin încercare se numără trăsăturile care-l îndeamnă pe om să fie gelos, să nutrească ranchiună împotriva unui prieten sincer; se numără de asemenea şi tirania pentru care o naţiune ocupă locul unei zeităţi, pe când ceilalţi oameni îşi varsă sângele ca sacrificiu pentru redobândirea drepturilor lor furate.

Din prima zi şi până în ziua de astăzi, istoria vieţii pământeşti este foarte dureroasă. Adevărul este că omul trebuie să-şi croiască singur drumul în viaţă şi să fie sigur că drumul către destinaţia sa este plin de spini şi murdărie.

A doua realitate se referă la natura şi temperamentul credinţei. Credinţa este numele legăturii dintre om şi Domnul său.

În ceea ce priveşte relaţiile dintre oameni, adevărata prietenie şi sinceritate poate fi judecată doar atunci când aceştia se confruntă cu situaţii nefavorabile şi dure, când înfruntă greutăţile generate de capriciile timpului şi când relaţia lor este înconjurată de tot felul de probleme. În astfel de situaţii iese la iveală adevărata sinceritate şi adevăratul merit al omului. La fel se întâmplă şi în cazul credinţei, unde pentru a afla adevărul şi sinceritatea credinţei este necesar ca un musulman să fie încercat, să fie trecut prin foc, pentru a vedea dacă iese din această încercare strălucind ca aurul sau mistuit împreună cu celelalte reziduuri.

„Oare socotesc oamenii că vor fi lădaţi [în pace], dacă vor spune “Noi credem!”, şi că ei nu vor fi încercaţi? / Noi i-am încercat pe cei dinaintea lor şi Allah îi cunoaşte pe cei care spun adevărul şi îi cunoaşte pe cei care mint [în privinţa credinţei].”

[Coran 29:2-3]

Fără îndoială, ştiinţa lui Allah acoperă toate aspectele evidenţiate sau ascunse şi această încercare nu se adaugă ştiinţei Sale, fiindcă El ştie toate condiţiile de la început şi până la sfârşit.

Ştiinţa divină nu poate fi o bază pentru preţuirea omului, preţuire care se va face numai pe baza propriilor sale fapte. Dacă unii criminali îşi neagă crimele, atunci în Ziua Judecăţii ce dovadă poate fi adusă împotriva lor, decât să fie puşi la încercare în această lume şi propriile lor mădulare să mărturisească împotriva lor?

Despre asemenea oameni, Coranul spune astfel:

„Şi în Ziua când Noi îi vom aduna pe toţi, atunci le vom zice acelora care au făcut asociaţi: „Unde sunt asociaţii pe care i-aţi pretins?” / Atunci nu vor avea alt răspuns decât să zică: „[Jurăm] pe Allah, Stăpânul nostrum! Noi nu am făcut niciodată asociaţi!” / priveşte cum se mint pre ei înşişi şi cum părăsesc ei ceea ce au născocit.”

[Coran 6:22-24]

Cum se poate face evaluarea acestor criminali în lumina ştiinţei divine? Ei îşi vor primi răsplata cuvenită doar atunci când păcatele lor se află dinaintea lor. Toate eforturile şi silinţa lor de a răspândi corupţia şi nelegiuirea printre ceilalţi şi toate păcatele le vor fi prezentate înaintea lor.

Pe aceste două piloane s-a menţinut temelia răbdării. Şi din acest motiv, religia o impune, dar cel ce-şi deschide ochii înaintea realităţilor este năucit în faţa greutăţilor şi mădularele sale nu-l mai ajută să lupte împotriva dificultăţilor. Firea sa nerăbdătoare nu suportă să aştepte, să aibă răbdare şi el nu poate să îndure acest lucru. De aceea, atunci când se întâmplă o nenorocire sau ajunge să sufere vreun eşec sau vreun accident, pământul cu toată întinderea lui devine prea îngust pentru el şi condiţiile i se par disperate. El doreşte să scape din aceste condiţii cât ai clipi, dar este evident că efprturile lui nu vor avea succes, fiindcă este împotriva firii pământeşti şi a religiei. Un musulman trebuie să înveţe să fie răbdător şi să aştepte atâta timp cât este nevoie.

„Omul a fost creat din grabă. Eu vă voi arăta semnele Mele, însă nu-Mi cereţi să Mă grăbesc!”

[Coran 21:37]

Versete din Coran

Versete recomandate din Surat Al-Baqarah

Darany împreună cu Beyhaqi relatează de la Ibn Mes’ud (Allah să fie mulţumit de el!) că a spus: „De cel care citeşte zece versete din capitolul Al-Baqara, la începutul zilei, nu se apropie Satana până la înserat. Dacă le recită când se înserează, nu se apropie Satana de el până în zori şi nu vede vreun lucru neplăcut în familia sau în averea sa.” At-Tabarany relatează în cartea sa Al-Kebir, precum şi Al-Hakim în culegerea sa autentică de hadisuri, că Ibn Mes’ud (Allah să fie mulţumit de el!) l-a auzit pe Trimisul lui Allah (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spunând: „În casa celui care citeşte zece versete, patru de la începutul capitolului Al-Baqara, versetul Jilţului (Aayet-ul Kursiy) şi cele două versete care îl urmează şi ultimele versete din Capitolul Al-Baqara nu va intra Satana până în zori.”


بِسْمِ اللهِ الرَّحْمَنِ الرَّحِيمِ

 آلم  ذَلِـكَ الكِتـَابُ لا رَيْبَ فِيهِ هُدًى لِلْمُتَّقِينَ  الَّذِينَ يُؤْمِنُونَ بِالغَيْبِ وَيـُقِيمُونَ الصَّلاةَ وَمِمَّا رَزَقْنَاهُمْ يُنْفِقُونَ  وَالًّذِينَ يُؤْمِنُونَ بِـمَا أُنْزِلَ إِلَيْكَ وَمَا أُنْزِلَ مِنْ قَبْلِكَ وَبِالآخِرَةِ هُمْ يُوقِنُونَ  أُوْلَئِكَ عَلَى هُدًى مِنْ رَبـِّهِمْ وَأُوْلَئِكَ هُمُ المُفْلِحُونَ   ( البقرة 1-5)

Bismillahi-r Rahmani-r Rahim
Alif Laaamm Mmiiim. Zalike-l kitabu la raybe fihi hude-l lil mutteqin. Ellezine yu’minune bi-l ghaybi wa yuqimune-s salaate wa mimma razeqnahum yunnfiqun. Wellezine yu’minune bimaa unzile ileyke wa ma unzile min qablike wa bi-l aakhirati hum yuuqinun. Ulaaike ‘ala hude-m mi-r Rabbihim wa ulaaike humu-l muflihun .

În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
Alif, Lam, Mim. Aceasta este Cartea, cea fără îndoială; Ea este Călăuză pentru cei smeriţi, care cred în cele nevăzute şi împlinesc Rugăciunea şi din ceea ce le-am dăruit fac milostenie. Şi care cred în ceea ce ţi-a fost pogorât ţie şi în ceea ce a fost pogorât înaintea ta şi în Viaţa de Apoi ei se încred. Aceia sunt călăuziţi de Domnul lor şi aceia sunt izbânditori.


 اللهُ لا إِلَهَ إِلاَّ هُوَ الحَيُّ القَـيُّومُ لا تَأْخُذُهُ سِنَـةٌ وَلا نَوْمٌ لَهُ مَا فِي السَّمَاوَاتِ وَمَا فِي الأَرْضِ مَنْ ذَا الَّذِي يَشْـفَعُ عِنْدَهُ إِلاَّ بِإِذْنِهِ يَعْلَمُ مَا بَيْنَ أَيْدِيهِمْ وَمَا خَلْفَهُمْ وَلا يُحِيطُونَ بِشَيْءٍ مِنْ عِلْمِهِ إِلاَّ بِمَا شَاءَ وَسِعَ كُرْسِيُّهُ السَّمَاوَاتِ وَالأَرْضَ وَلا يَؤُودُهُ حِفْظُهُمَا وَهُوَ العَلِيُّ العَظِيمُ  لا إِكْرَاهَ فِي الدِّينِ قَدْ تَبَيََّنَ الرُّشْدُ مِنَ الغَيِّ فَمَنْ يَكْفُرْ بِالطَّاغُوتِ وَيُؤْمِنم بِاللهِ فَقَدِ اسْتَمْسَكَ بِالعُرْوَةِ الوُثْقَى لا انفِصَامَ لَهَا وَاللهُ سَمِيعٌ عَلِيمٌ  اللهُ وَلِيُّ الَّذِينَ آمَنـُوا يُخْرِجُهُم مِنَ الظُّـلُمَاتِ إِلَى النُّورِ وَالَّذِينَ كَفَرُوا أَوْلِيَاؤُهُمُ الطَّاغُوتُ يُخْرِجُونَهُمْ مِنَ النُّورِ إِلَى الظُّـلُمَاتِ أُوْلَئِكَ أَصْحَابُ النَّارِ هُمْ فِيهَا خَالِدُونَ  ( البقرة 255 – 257 )

Allahu la ilahe illa Huwwal Hayyul Qayyum. La te’khuzuhu sinetu-u wa la neum. Lehu ma fi-s semawati wa ma fi-l ard. Men zellezi yeşfe’u ‘indehu illa bi iznih. Ya’lemu ma beyne eydiihim wa ma khalfehum wa la yuhiitune bişey-im min ‘ilmihi illa bimaşaa’. Wasi’aa kursiyyuhu-s semawati wa-l arda wa la yeuduhu hifzuhuma wa Huwwa-l Aliyyu-l Azim. Laa ikraha fi-d diin. Qad tebeyyene-r ruşdu mine-l ghayy. Feme-y yekfur bi-t taaghuti wa yu’mi-m billahi feqad istemseke bi-l ‘urweti-l usqa len fisame leha; wallahu Semi’un ‘Alim. Allahu Weliyyu-l lezine aamenu yukhrigiuhum mine-z zulumati ile-n nur. Wellezine keferu awliyaauhumu-t taaghutu yukhrigiunehum mine-n nuuri ila-z zulumat. Ulaaike ashabu-n naari hum fiha khaalidun.

În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
Allah! Nu există divinitate afară de El, Cel Viu, Veşnicul! Nici aţipirea, nici somnul nu-L cuprind! Ale Lui sunt cele din ceruri şi de pre pământ! Cine este acela care ar putea mijloci la El afară de îngăduinţa Lui? El le ştie pe cele din faţa lor şi pe cele din urma lor. Şi ei nu pricep nimic din ştiinţa Sa în afară de ceea ce El voieşte. Tronul Lui se întinde peste ceruri şi peste pământ şi nu-I este grea păzirea lor. El este Preaînaltul, Măreţul. Nu este silire la credinţă! Răzvedită este deosebirea dintre calea cea dreaptă şi rătăcire, iar acela care se leapădă de Taghut şi crede în Allah, acela s-a prins de cea mai trainică toartă [Islamul] care nu se sparge niciodată. Şi Allah este Cel care Aude totul, Atoateştiutor. Allah este Ocrotitorul celor care cred; El îi scoate din întunecimi la Lumină, în vreme ce acelora care nu cred le sunt ocrotitori Taghuţii, care îi scot de la Lumină la întunecimi şi aceştia sunt oaspeţii Focului şi în El vor rămâne veşnic.

 للهِ مَا فِي السَّمَاوَاتِ وَمَا فِي الأَرْضِ وَإِنْ تُبْدُوا مَا فِي أَنْفُسِكُمْ أَوْ تُخْفُوهُ يُحَاسِبْكُمْ بِهِ اللهُ فَيَغْفِرُ لِمَنْ يَشَاءُ وَيُعَذِّبُ مَنْ يَشَاءُ وَاللهُ عَلَى كُلِّ شَيْءٍ قَدِيرٌ  آمَنَ الرَّسُولُ بِمَا أُنْزِلَ إِلَيْهِ مِنْ رَبِّهِ وَالمُؤْمِنُونَ كُلٌّ آمَنَ بِاللهِ وَمَلاَئِكَتِهِ وَكُتُبِهِ وَرُسُلِهِ لا نُفَرِّقُ بَيْنَ أَحَدٍ مِنْ رُسُلِهِ وَقَالُوا سَمِعْنَا وَأَطَعْنَا غُفْرَانَكَ رَبَّنَا وَإِلَيْكَ المَصِيرُ  لا يُكَلِّفُ اللهُ نَفْساً إِلاَّ وُسْعَهَا لَهَا مَا كَسَبَتْ وَعَلَيْهَا مَا اكْتَسَبَتْ رَبَّنَا لا تُؤَاخِذْنَا إِنْ نَسِينَا أَوْ أَخْطَأْنَا رَبَّنَا وَلا تَحْمِلْ عَلَيْـنَا إِصْراً كَمَا حَمَلْتَهُ عَلَى الَّذِينَ مِنْ قَبْلِنَا رَبَّنَا وَلا تُحَمِّلْنَا مَا لاَ طَاقَةَ لَنَا بِهِ وَاعْفُ عَنَّا وَاغْفِرْ لَنـَا وَارْحَمْنَا أَنْتَ مَوْلانَا فَانْصُرْنَا عَلَى القَوْمِ الكَافِرِينَ   (البقرة 284 – 286)

Lillahi ma fi-s semawati wa ma fi-l ard. Wa inn tubdu ma fi enfusikum aw tukhfuuhu yuhaasibkum bihillah. Feyaghfiru lime-y yeşaa’ wa yu’azzibu me-y yeşaa’. Wallahu ala kulli şey’in qadiir.
Aamene-r rasuulu bima unzile ileyhi mi-r Rabbihi wa-l mu’minun. Kullun aamene billahi wa melaaiketihi wa kutubihi wa rusulih. La nuferriqu beyne ahadi-m mi-r rusulih. Wa qaalu semi’na wa ata’na ghufraneke Rabbena wa Ileyke-l masiir.
Laa yukelifullahu nefsen illa wus’aha. Leha ma kesebet wa aleyha mektesebet. Rabbena la tuakhizna in nesiyna aw akhta’na. Rabbena wa la tahmil aleyna isrann kema hameltehu ala-lezine minn qablina. Rabbena wa la tuhamilna ma la taaqate lena bih. W’afu’anna, waghfirlena, warhamna; ennte Meulana fennsurna ala-l qaumi-l kaafirin.

În numele lui Allah Cel Milostiv, Îndurător
Ale lui Allah sunt toate din ceruri şi de pre pământ. Şi dacă arătaţi sau ascundeţi ceea ce este în sufletele voastre, Allah vă va cere socoteală pentru acest lucru. Apoi El îl va ierta pe cel care El va voi şi îl va chinui pe cel care El va voi. Allah este cu putere peste toate! Trimisul a crezut în ceea ce i-a fost pogorât de la Domnul său, asemenea şi drept-credincioşii. Fiecare [dintre ei] a crezut în Allah, în îngerii Lui, în scripturile Lui şi în trimişii Lui. [Şi ei zic]: „Noi nu facem nicio deosebire între vreunul dintre trimişii Săi”. Şi ei au zis: „Noi auzim şi ne supunem! Iertarea Ta [o implorăm], Doamne, şi la Tine este întoarcerea!” Allah nu impune niciunui suflet decât ceea ce este în putinţa lui. El are ca răsplată ceea ce şi-a agonisit [faptele bune] şi împotriva lui ceea ce a dobândit [faptele rele]. Doamne, nu ne pedepsi pe noi, dacă am uitat sau am greşit! Doamne, nu ne împovăra pe noi cu grea povară, aşa cum i-ai împovărat pe cei dinaintea noastră! Doamne, nu ne împovăra pe noi cu ceea ce nu putem îndura! Şi şterge-ne nouă greşalele noastre şi iartă-ne pre noi şi fii milostiv cu noi! Tu eşti Ocrotitorul nostru, ajută-ne pe noi să izbândim asupra celor necredincioşi!

Pomenirea lui Allah

Etica pomenirii lui Allah

Prin pomenire nu se are in vedere doar pomenirea facuta verbal; și căința este tot o pomenire a lui Allah. Meditația este una dintre cele mai înalte forme de pomenire; căutarea științei este tot pomenire; cererea cu bună intenție a bunăstării este tot o pomenire și orice lucru făcut pentru obținerea mulțumirii Domnului Tău, fiind conștient că El te vede și te veghează continuu. Cel care știe și realizează acestea se află permanent într-o stare de pomenire a lui Allah. Pentru ca acest zikr să aibă efect asupra inimii lui, musulmanul trebuie să se conformeze anumitor reguli etice ale acestei forme de adorare a lui Allah; pentru că în caz contrar pomenirea va reprezenta doar cuvinte goale fără sens. Teologii au enumerat și explicat numeroase condiții pentru zikr. Cele mai importante dintre ele sunt următoarele:

1. Pomenirea trebuie făcută cu khușu’ (teamă de Allah), într-o manieră ce impune respect, conștientizând și trăind înțelesul celor spuse.

2. Pomenirea trebuie făcută cu voință, într-o stare de conștientizare totală și pe cât posibil fără a-i deranja pe alții.

3. Versetul coranic spune următoarele în legătură cu aceste principii: “Pomenește-L pe Domnul tău în sufletul tău, cu umilință și frică, fără a o rosti cu glas tare, atât dimineața cât și seara, și nu fi dintre cei nepăsători!” (Surat Al-‘Araf:205)

4. Atunci când pomenirea lui Allah se face în grup, trebuie să se conformeze grupului, astfel încât să nici nu o ia inaintea, dar nici să nu rămână în urma lor, să nu facă adăugiri la cele recitate de ceilalți. Dacă cineva se alătură grupului după ce aceștia au început, el va recita odată cu ei, iar la sfârșit va recupera singur cele pierdute. Nu trebuiesc făcute adăugiri celor recitate de grup, pentru ca pomenirea să nu fie deformată și sensurile distorsionate. Teologii sunt în consens că împlinirea unui astfel de lucru este interzisă.

5. În timpul pomenirii îmbrăcămintea și locul în care ea se face trebuie să fie curate. Timpul și locul trebuie să fie bine alese. Astfel, musulmanul care se alătură pomenirii lui Allah trebuie să își limpezească gândurile, să își curețe inima de orice lucru lumesc și să își purifice intenția.

6. Pomenirea trebuie făcută cu umilință și respect, iar musulmanul să stea departe de orice zgomot și lucru lumesc care ar putea să scadă din răsplata și binefacerea pomenirii.

Cel care va pune în practică aceste reguli, cu voia lui Allah, va simți roadele pomenilor, va simți dulceață în inima lui, o lumină în sufletul său, o deschidere în pieptul său și o binecuvântare de la Allah.

Pomenirile de dimineata si seara - partea 1
http://www.youtube.com/watch?v=PXwewv6brSs
Loading...

<div id="" class="yt-alert yt-alert-error yt-alert-player yt-rounded"> <div class="yt-alert-icon master-sprite"></div> <div id="" class="yt-alert-content"> You need Adobe Flash Player to watch this video. <br> <a href="http://get.adobe.com/flashplayer/">Download it from Adobe.</a> </div> <div class="clear"></div> </div>

După rugăciunea din zorii zilei și seara după rugăciunea de apus, după ce s-au făcut pomenirile, se recită de 100 de ori “Astaghfirullah!” أستغفر الله , de 100 de ori “Allahumme salli ‘ala seyyidina Muhammed” اللهم صل على سيدنا محمد

, de 100 de ori “La ilahe illAllah!” لا اله الا الله . După aceea se va face du’a pentru izbânda cauzei Islamului, pentru propovîduitorii acestei religii, pentru frații și surorile întru Allah, pentru cel ce face du’a și pentru familia lui. Aceste rugăciuni se vor face în stare de meditație profundă neîntreruptă de vorbe lumești deșarte.

Următoarele versete vor fi recitate de asemenea cu evlavie:

قُلِ اللَّهُمَّ مَالِكَ الْمُلْكِ تُؤْتِي الْمُلْكَ مَنْ تَشَاءُ وَتَنْزِعُ الْمُلْكَ مِمَّنْ تَشَاءُ وَتُعِزُّ مَنْ تَشَاءُ وَتُذِلُّ مَنْ تَشَاءُ بِيَدِكَ الْخَيْرُ إِنَّكَ عَلَى كُلِّ شَيْءٍ قَدِيرٌ , تُولِجُ اللَّيْلَ فِي النَّهَارِ وَتُولِجُ النَّهَارَ فِي اللَّيْلِ وَتُخْرِجُ الْحَيَّ مِنَ الْمَيِّتِ وَتُخْرِجُ الْمَيِّتَ مِنَ الْحَيِّ وَتَرْزُقُ مَنْ تَشَاءُ بِغَيْرِ حِسَابٍ آل عمران27-26

Quli-Llahumme maalike-l mulki tu’ti-l mulke men teșaa-u ue tenzi-‘u-l mulke mimmen teșaa-u ue tu’izzu men teșaa-u ue tuzillu men teșaa-u biyedike-l khayru inneke ‘alaa kulli șey-in qadiyr. Tuuligiu-l leyle fiy-n nehaari ue tuuligiu-n nehaara fi-l leyli ue tukhrigiu-l hayye min-el meyyiti ue tukhrigiu-l meyyite min-el hayyi ue terzuqu men teșaa-u bighayri hisaab.

Spune: “O, Doamne, Stăpân peste toate! Tu dai stăpânirea aceluia care voiești Tu și iei stăpânirea de la cel care voiești Tu. Tu îl cinstești pe cel care voiești Tu și îl umilești pe cel care voiești Tu. În mâna Ta se află Binele și Tu ești Cel care are putere peste toate. Tu faci sa intre noaptea in zi si faci sa intre ziua in noapte. Tu faci sa se iveasca viul din mort si faci sa se iveasca mortul din viu si Tu il daruiesti [cu cele necesare traiului] pe cel care voiesti Tu, fara a tine socoteala.

(Surat Aali Imran:26,27)

După care se va recita următoarea rugă preluată dintr-o relatare profetică (hadis nebeui): “O, Allah, aceasta este sosirea noptii si plecarea zilei si aceasta este vocea propovăduitorilor Tăi! Iartă-mi!”

اللهم إن هذا إقبال ليلك وإدبار نهارك

, وأصوات دعاتك فاغفر لي

Apoi vor fi aduși în memorie frații și surorile în Islam și simțind legătura sufletească profundă, musulmanul se va ruga în felul următor atât pentru el, cât și pentru ei:

اللهم إنك تعلم أن هذه القلوب قد اجتمعت على محبتك , والتقت على طاعتك , وتوحدت على دعوتك , وتعاهدت على نصرة شريعتك , فوثق اللهم رابطتها , وأدم ودها , واهدها سبلها , وأملأها بنورك الذي لا يخبو ,واشرح صدورها بفيض الإيمان بك , وجميل التوكل عليك , وأحيها بمعرفتك , وأمتها على الشهادة في سبيلك , إنك نعم المولى ونعم النصير , الهم آمين , وصل اللهم على سيدنا محمد وعلى آله وصحبه وسلم

O, Allah, Tu știi că aceste inimi

S-au întrunit întru dragostea Ta

Și s-au adunat intru adorarea Ta,

Au venit laolaltă intru propovăduire,

Si s-au juruit pentru inaltarea religiei Tale!

O, Allah, întărește legăturile dintre aceste inimi,

Fă-le dragostea continuă (perpetuă),

Călăuzește-le pe Calea cea dreaptă,

Umple-le cu Lumina Ta [care nu se stinge niciodată]!

Umple piepturile cu castigul credinței in Tine,

Și cu frumusetea increderii in Tine!

O, Allah, învie aceste inimi cu Știința și Cunoașterea Ta,

Și ia-le lor sufletele pe calea Ta!

Fără îndoială, Tu ești Stapanul minunat,

Si un ajutor minunat,

O, Allah, primește!

O, Allah, pacea și binecuvântările fie asupra Profetului nostru Muhammed, asupra familiei sale și asupra companionilor săi!

Această du’a se face în fiecare zi dupa apus.

În fiecare zi înainte de culcare, musulmanul trebuie să își revizuiască toate faptele de peste zi. Dacă el vede că faptele sunt bune, atunci el să mulțumească lui Allah. Dacă faptele de peste zi nu sunt bune, atunci el să ceară iertare de la Allah și să se roage ca El să îl ajute să împlinească fapte bune. După care musulmanul își reînnoiește căința și doarme cu inima împăcată.

O, Allah, pacea și binecuvântările să fie asupra iubitului nostru profet Muhammed, asupra familiei sale și asupra companionilor săi! Amin!

Pomenirea lui Allah
Rugi și pomeniri preluate din Sfântul Coran și Tradiția Profetului Muhammed
Asociaţia Surori Musulmane, 2010