Curs de limba araba - incepatori

Asociatia Surori Musulmane anunta inceperea unui curs de limba araba, modulul pentru incepatori pe o perioada de trei luni.

In cadrul acestui curs se vor pune bazele limbii arabe literare, limba vorbita in mai mult de 20 de tari, studiul acestei limbi deschizandu-va orizontul cultural si religios. Limba araba clasica este limba sacra a Coranului. Chiar daca exista multe dialecte ale limbii arabe, in toate tarile arabe limba oficiala este araba clasica sau literara si este singura limba in care se preda in scoli, limba scrisa.

Prima intalnire intre cursanti va avea loc miercuri, 30 martie 2011 la ora 11:00 la sediul asociatiei din Sos. Colentina, nr. 373, sector 2 (de la Obor cu tramvaiul 21, statia Depou - nu e ultima statie). Cursul costa 100 lei/luna, iar programul poate fi stabilit de comun acord cu ceilalti cursanti si dna profesoara.


Pentru relatii suplimentare, puteti contacta surorimusulmane@yahoo.com.

Carta musulmanilor in Europa

În numele lui Allah cel Milostiv, Îndurător

Încă de la începutul anului 2000, Federaţia Organizaţiilor din Europa (FOIE) a ţinut dezbateri privind înfiintarea unei carte pentru musulmanii din Europa, stabilind principiile generale pentru o bună înţelegere a islamului şi fundamentele pentru integrarea musulmanilor în societate, în contextul cetăţeniei.

FOIE a format o comisie pentru a pregăti carta şi au fost purtate discuţi la nivelul de conducere al organizaţiilor. Carta a fost apoi prezentată mai multor instituţii islamice europene la un seminar ţinut în Bruxelles în ianuarie 2001, unde au participat reprezentanţii acestora. Proiectul a fost apoi larg răspândit, pentru a include cel mai mare număr posibil de organizaţii musulmane care să adauge observaţiile şi sugestiile lor.

După ce amendamentele au fost aprobate, şi corect încorporate, versiunea finală a cartei a fost gata. A fost semnată de organizaţii musulmane din 28 de state europene; acestea sunt menţionate în documentul însoţitor.

Ulterior, semnarea cartei va rămâne deschisă pentru toate organizaţiile care decid să o adopte.

Introducere la Cartă

Această cartă îşi propune să definească un număr de principii în conformitate cu înţelegerea islamului în contextul european şi să pună bazele une interacţiuni pozitive cu societatea. Argumentele pentru această cartă sunt: · Contribuţia islamului la formarea unei Europe moderne, precum şi prezenţa islamică înrădăcinată reprezentată de musulmani în multe dintre ţările Europei de Est. Mai mult decât atât, stabilirea comunităţilor musulmane în câteva dintre ţările Europei de Vest a însemnat o trecere importantă de la o prezenţă tranzitorie a emigranţilor la o prezenţă mult mai stabilă. · Prezenţa musulmanilor în Europa cere un cadru cetăţenesc bazat pe dreptate, egalitatea drepturilor şi recunoaşterea musulmanilor ca o comunitate religioasă. · Ca urmare a extinderii şi dezvoltării Uniunii Europene, se vede nevoia unei cooperări mai strânse între musulmanii din Europa. · Nevoia de a susţine înţelegerea reciprocă, pacea, bunăstarea societăţii, cumpătarea şi dialogul inter-cultural, dar şi nevoia de a îndepărta toate înclinaţiile ce duc spre extremism şi marginalizare. · Importanţa islamului în lume şi potenţialul său spiritual, uman şi cetăţenesc cer o apropiere cu Occidentul şi îndeosebi cu Europa, pentru a asigura astfel dreptatea şi pacea în lume. Aceste considerente au condus organizaţiile musulmane din Europa să formuleze această cartă în speranţa că vor susţine rolul musulmanilor în ajutorarea societăţii europene şi vor ajuta la construirea unor punţi benefice cu restul lumii musulmane.

Articole din Cartă

Secţiunea I: Înţelegerea Islamului

1. Înţelegerea noastră islamică se bazează pe principii imuabile, dobândite din izvoarele autentice ale islamului: Coranul şi „Tradiţia Profetului” (Sunna). În înţelegerea noastră trebuie să se ţină cont atât de factorul timp, cât şi de specificul realităţii europene.

2. Adevăratul spirit islamic se bazează pe moderaţie, aşa cum reise din obiectivele acestei religii. În această moderaţie nu sunt incluse nici îndoiala, nici excesele; se creează o punte între raţiune şi revelaţie divină, luându-se în considerare nevoile materiale şi spirituale ale omului, având o perspectivă echilibrată asupra vieţii.

3. Tinând cont de principiile, regulile şi valorile lui, islamul poate fi structurat în trei cateorii: a. Principii de bază, aşa cum sunt acestea exprimate în cei şase stâlpi ai credinţei – credinţa în Dumnezeu, îngeri, cărţile revelate, trimişi, Ziua de Apoi şi Hotărârea Divină; b. Şari’a, exprimată în actele de slăvire şi relaţiil dintre oameni; c. Codul etic, care pune bazele unui trai demn. Aceste trei categorii legate între ele sunt complementare şi au ca scop îndeplinirea intereselor oamenilor şi îndepărtarea răului din lume.

4. Accentul pus pe dimensiunea umană, pe flexibilitatea legislativă, respectul pentru diversitate şi pentru deosebirile normale dintre oameni reprezintă caracteristici importante ale islamului.

5. Islamul preţuieşte fiinţele umane. Această preţuire este acordată tuturor fiilor lui Adam, bărbaţi şi femei, fără discriminare. Datorită acestei preţuiri, fiinţele umane sunt ocrotite de orice lucru care reprezintă un afront la deminitatea lor, care este dăunător pentru facultăţile lor mintale şi pentru sănătatea lor sau care abuzează de drepturile lor prin exploatarea vulnerabilităţii lor.

6. Islamul acordă o importanţă deosebită dimensiunii sociale şi cere compasiune, ajutor reciproc, cooperare şi frăţie. Aceste valori sunt exemplificate în drepturile cuvenite părinţilor, rudelor vecinilor, dar şi săracilor, nevoiaşilor, olnavilor, bătrânilor şi celorlalţi, indiferent de rasă sau de religie.

7. Islamul cere egalitate între bărbat şi femeie în ceea ce priveşte rspectul reciproc şi consideră că o viaţă echilibrată este cea în care relaţia dintre bărbat şi femeie este armonioasă şi complementară. Islamul respinge fără echivoc orice noţiune sau faptă care subminează femeile sau le lipsesc de drepturile lor legale, indiferent de unele obiceiuri exploatării femeilor şi tratării lor ca pe nişte simple obiecte ale plăcerii.

8. Islamul consideră că o familie întemeiată pe legătura de căsătorie dintre bărbat şi femeie este mediul firesc şi necesar pentru creşterea ciitoarelor generaţii. Familia reprezintă de asemenea temelia de bază pentru fericirea unui ndivid şi pentru stabilitatea societăţii. De accea, islamul a subliniat cât este de important să se ia toate măsurile necesare pentru a întări familia şi pentru a p feri de toate lucrurile care ar putea să o slăbească şi să îi marginelizeze rolul.

9. Islamul respectă drepturile omului şi cheamă la egalitate între fiinţele umane; respinge orice formă de discriminare rasială şi pune accent pe importanţa libertăţii. Condamnă constrângerea în religie şi permite libertatea de conştiinţă a omului. Mai mult, islamul menţionează că libertatea trebuie să fie încadrată în limitele valorilor morale şi respectării legii, ca să nu se încalce astfel drepturile celorlalţi.

10. Islamul îi îndeamnă pe oameni să se cunoască între ei, îndeamnă la dialog şi la cooperare între oameni şi naţiuni, astfel încât să existe o coexistenţă mai bună şi să reuşească să obţină pacea în lume. Termenul „jihad”, care apare în scrierile islamice, se referă la exercitarea tuturor eforturilor de a face bine, începând cu îndreptarea sinelui şi ajungând la răspândirea adevărului şi a dreptăţii printre oameni. „Jihad-ul”, lupta sfântă, este privit de statul musulman ca unul dintre mijloacele disponibile atunci când este nevoie să se apere de agresiune. În această privinţă, învăţăturile islamice respectă legea internaţională. Pe baza acestei înţelegeri a jihad-ului, islamul respinge orice formă de violenţă şi terorism, susţine cauze drepte şi afirmă drepturile omului de a se apăra prin mijloace legale.

11. Islamul îi îndeamnă pe musulmani să fie oneşti şi să îşi respecte promisiunile. Interzice trădarea şi înşelătoria. Porunceşte un comportament desăvârşit în toate legăturile cu oamenii şi restul creaţiei.

12. Datorită beneficiilor pe care le are consultarea (Şura) şi ţinându-se cont de experienţa omului în domeniile politic, legislativ şi constituţional, islamul susţine cu tărie principiile democraţiei bazate pe pluralism, pe libertatea de a alege instituţiile politice şi pe alterarea paşnică de putere.

13. Islamul le cere fiinţelor umane să se folosească de natură într-un mod responsabil. Acest lucru înseamnă conservarea mediului şi protejarea acestui de toate sursle dăunătoare şi de poluare, ca de altfel şi de toate lucrurile care pot distruge echilibrul natural. De asemenea, islamul îndeamnă la protejarea resurselor naturale şi interzice cruzimea faţă de animale, risipa şi irosirea averii.

Secţiunea II: Prezenţa musulmană în societate

Principiile interacţiunii dintre musulmani 1. În ciuda deosebirilor etnice şi culturale şi a afilierii la diferite şcoli de lege islamică, toţi musulmanii din Europa cosntituie o singură entitate religioasă, unită prin fraternitate. În plus, peste tot în ţările europene, ei aparţin de asemenea de statul în care sunt rezidenţi. Orice discriminare care apare între ei pe baza originii etnice este împotriva valorilor islamice care pun accent pe unitate.

2. Pe baza principiilor religioase şi a intereselor împărtăşite, musulmanii din Europa sunt îndemnaţi să se întâlnească, să coopereze şi să îşi coordoneze eforturile făcute de instituţiile lor. Acest lucru nu trebuie să îi împiedice să recunoască diferenţa firească dintre ei.

3. În afară de faptul că aparţin ţării în care sunt rezidenţi şi că au unele angajamente de cetăţenie, musulmanii din Europa păstrează cu ceilalţi musulmani pe baza relaţiei care există între membrii aceleaşi comunităţi.

Despre cetăţenie 4. Musulmanii din Europa respectă legile ţării în care se află şi autorităţile care le aplică. Acest lucru nu trebuie să îi împiedice să îşi apere individual sau colectiv drepturile sau să îşi exprime opiniile ce ţin de diverse preocupări , ca o comunitate religioasă, sau alte probleme generale care îi privesc pe ei ca cetăţeni. Acolo unde apare un conflict legat de anumite legi sau lucruri specifice religiei, autorităţile relevante trebuie contactate pentru a oferi soluţii potrivite şi viabile.

5. Musulmanii din Europa respectă principiul neutralităţii statului faţă de problemele religioase. Aceasta înseamnă că repectă toate religiile şi le permit celor credincioşi să îşi exprime credinţa şi să pună în aplicare practicile lor religioase fie ca indivizi, fie ca grupuri, atât în general, cât şi în special, aşa cum se specifică în cartele şi tratatele europene referitoare la drepturile omului. Aşadar, musulmanii, fiind comunităţi religioase, au dreprul de a clădi moschei, dar şi instituţii religioase, educaţionale şi de asistenţă, de a-şi practica religia în viaţa de zi cu zi, atât în ceea ce priveşte alimentaţia şi vestimentaţia, cât şi în celelalte nevoi.

6. Ca cetăţeni europeni, musulmanii din Europa consideră că este de datoria lor să muncească pentru binele societăţii, iar entuziasmul lor în această strădanie nu trebuie să fie mai prejos decât entuziasmul de a-şi cere drepturile. Ei au obligaţia să joace un rol activ în societate, să îşi aducă contribuţia, luând iniţiativă şi străduindu-se să aducă foloase pentru ceilalţi.

7. Musulmanii din Europa sunt îndemnaţi să se integreze într-un mod pozitiv în societăţile respective, creând un echilibru armonios între conservarea identităţii musulmane şi îndatoririle cetăţeneşti. Orice formă de integrare care nu reuşeşte să recunoască drepturile musulmanilor de a-şi păstra personalitatea lor islamică şi drepturile de a-şi îndeplini obligaţiile religioase nu serveşte nici interesele musulmanilor şi nici societăţile europene de care aceştia aparţin.

8. Musulmanii din Europa sunt încurajaţi să ia parte la viaţa politică, ca cetăţeni activi. Cetăţenia adevărată include angajamentul politic, pornind de la exercitarea dreptului de vot până la participarea la instituţiile politice. Acest lucru va fi uşurat dacă aceste instituţii şi-ar deschide porţile tuturor membrilor şi segmentelor sociale, ţinându-se cont de calificare şi de concepţii.

9. Musulmanii din Europa pun accent pe respectul pe care îl au pentru pluralism şi pentru diversitate religioasă şi polotică existentă în societăţile multi-culturale în care trăiesc. Ei consideră că islamul recunoaste diversitatea care există între oameni şi nu este stânjenit de această realitate multi-culturală. Mai mult decât atât, islamul îi îndeamnă pe membrii unei societăţi să se aprecieze şi să se îmbogăţească unii pe alţii prin aceste diferenţe.

Despre cetăţenie 10. Principiile islamice susţin relaţiile buen dintre toţi oamenii care respectă drepturile şi particularităţile celorlalţi, cât şi principiile corectitudinii între oameni în ceea ce priveşte interacţiunea şi cooperarea. Începând de la aceste principii, musulmanii din Europa consideră că este de datoria lor să consolideze relaţiile dintre Europa şi lumea musulmană. Acest lucru înseamnă eliberarea de toate prejudecăţile reciproce şi de imaginile negative care stau între islam şi Occident, aşa încât să existe relaţii bune între oameni şi să fie înălţate punţi prolifice de schimb între diferitele civilizaţii.

11. Datorită moştenirii culturale bogate şi a valorilor umane, islamul, prin prezenţa sa în Europa, poate participa la sporirea unor valori importante în societatea contmporană, cum ar fi: dreptatea, libertatea, fraternitatea, egalitatea şi solidaritatea. Islamul acordă întâietate considerentelor morale, dar şi progreselor ştiinţifice, tehnice şi economice. Această participare poate fi folositoare şi prolifică pentru întreaga societate.

12. Prezenţa musulmană în Europa este privită ca un element cheie în stabilitatea unei comunicări şi a unei coexistenţe mai bune între diferitele religii şi doctrine, încurajând discuţii între diferite credinţe şi ideologii. Fără îndoială, acest lucru va cimenta calea spre pacea mondială.

13. Prin moştenirea religioasă şi culturală, ca de altfel şi prin prezenţa lor în numeroase state europene, musulmanii din Europa reprezintă un element de sprijin în eforturile de a consolida Uniunea Europeană. Având o structură religioasă şi culturală diversă, Europa poate constitui un important indicator pentru civilizaţie, jucând un rol cheie în menţinerea unei stabilităţi internaţionale între puterile influente ale lumii. „O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o muiere şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi pentru ca să vă cunoaşteţi.” [Coran 49:13]

Allah Preamăritul - Said Hawwa

Allah Preamăritul

de Sa'id Hawwa

Cunoaşterea lui Allah este fundamentul pe care se bazează întregul Islam. Fără această cunoaştere, orice act din Islam sau pentru Islam este lipsit de o valoare reală, deoarece în acest caz actul îşi pierde încărcătura spirituală; care este valoarea unui act lipsit de spirit?
Dar cum Îl putem cunoaşte pe Allah? Care este calea spre această cunoaştere? Este nevoie de un răspuns la această întrebare, deoarece, dacă nu cunoaştem calea, nu vom ajunge la ţelul dorit.

1 – Cum văd nemusulmanii această cale

O serie de oameni au tăgăduit existenţa lui Allah atât în antichitate, cât şi în vremurile moderne, întrucât nu L-au putut percepe cu ajutorul simţurilor proprii, închipuindu-şi că aceasta este calea către El. Ei i-au acuzat pe cei care au crezut în El că ar avea iluzii, că ar fi rătăciți, că ar fi superstiţioşi, că ar fi tulburaţi mintal, că ar gândi neştiinţific şi au continuat şirul lung al injuriilor, batjocurii şi dispreţului manifestat faţă de credincioşi, din cauza faptului că aceştia au crezut în Allah fără să fi recurs la calea simţurilor.
Aceia care pretind că nu cred decât în ceea ce percep simţurile lor sunt contrazişi de realitatea materială pe care o trăiesc, căci ei cred, de exemplu, în existenţa gravitaţiei şi în legile ei fără să o fi văzut, ci prin prisma efectelor ei, cred în validitatea raţiunii fără să o fi văzut, ci doar pentru că i-au constatat efectele, cred în magnetism pentru că fierul este atras de fier, fără să fi văzut cauza acestei atracţii, cred în existenţa electronului şi a neutronului, fără să fi văzut vreun electron sau vreun neutron. Aceste fapte dovedesc că ei cred în nişte lucruri pe care nu le-au perceput cu ajutorul simţurilor proprii, dar ale căror efecte i-au făcut să ia cunoştinţă de ele şi să creadă în existenţa lor cu certitudine, ceea ce înseamnă că aceştia cred în multe dintre faptele existenţei doar pentru că le-au perceput efectele, fără să le fi perceput substanţa sau esenţa.
Aşadar raţiunea – şi nu simţurile – l-a ajutat pe om să le cunoască. Simţurile au constituit instrumentul care i-a furnizat raţiunii datele necesare emiterii unei judecăţi, dar nu ar fi fost emisă nicio judecată şi nu ar fi existat nicio cunoaştere dacă nu ar fi existat raţiunea. Realitatea este că simţurile ne oferă uneori imagini deformate, iluzii şi noi cunoaştem adevărul numai cu ajutorul raţiunii: băţul introdus în apă pare frânt, liniile paralele despărţite de alte linii nu mai par paralele, cifrele albe par mai mari decât cifrele negre, impresia că mergem întotdeauna cu capul în sus, indiferent dacă ne aflăm la Polul Nord, la Polul Sud sau la Ecuator. Toate aceste exemple ne arată limpede că, dacă nu ar fi existat raţiunea, simţurile ne-ar fi oferit erori în loc de adevăruri; dacă nu ar exista raţiunea, nu am dispune de nicio cunoştinţă.
Oare au avut dreptate aceia care au limitat întreaga cunoaştere la simţuri? Oare au fost logici atunci când au respins credinţa în Allah pentru că nu L-au perceput cu simţurile proprii, cu toate că ei au crezut numai datorită consecinţelor şi efectelor în toate realităţile nevăzute şi care constituie cele mai multe fapte cunoscute de om?
Această viziune greşită referitoare la calea cunoaşterii lui Allah, atât în vechime, cât şi în prezent, este unul dintre cele mai importante elemente care i-a îndepărtat pe mulţi oameni de calea adevăratei credinţe în Allah, deşi această perspectivă nu este corectă, întrucât raţiunea prin intuiţia ei judecă şi constată că Allah este creatorul materiei şi nu este o materie, fiindcă materia nu creează materie, iar dacă numai materia concretă este lucrul pe care îl pot percepe simţurile, atunci ele nu-L vor putea percepe pe Allah. Se pare că nu există nicio naţiune şi niciun necredincios care să nu aibă această suspiciune în legătură cu dimensiunea senzorială a căii de cunoaştere a esenţei divine. Am auzit, în vremurile noastre, de existenţa unor indivizi care consideră imposibilitatea vederii esenţei divine drept o justificare a ateismului, după cum am auzit şi state declarând acest lucru, aşa cum a declarat postul de radio al fostei Uniuni Sovietice cu ocazia lansării primului satelit artificial sovietic în cosmos.
Printre răspunsurile ciudate care apar în urma raportării la ciudăţeniile acestei orientări se numără şi următoarea anecdotă: „Învăţătorul îi întreabă pe elevii din clasa a şasea dintr-o şcoală primară: «Mă vedeţi?» Elevii i-au răspuns: «Da!» El a conchis: «Aşadar eu exist…» Apoi a continuat: «Vedeţi tabla?» I-au răspuns: «Da!» El a conchis: «Aşadar tabla există.» A continuat: «Vedeţi această masă?» I-au răspuns: «Da!» El a conchis: «Aşadar masa există.» Apoi i-a întrebat: «Îl vedeţi pe Allah?» I-au răspuns: «Nu…» El a conchis: «Aşadar Allah nu există.» Dar un elev mai inteligent s-a ridicat în picioare şi a întrebat şi el: «Vedeţi mintea învăţătorului nostru?» Colegii i-au răspuns: «Nu…» Elevul a tras și el concluzia: «Aşadar învăţătorul nostru nu are minte…»”.
Se pare că această iluzie de care se agaţă mulţi necredincioşi este la fel de veche ca şi necredinţa; ea este rezultatul unor maladii ale sufletului şi ale inimii şi nu al unei gândiri normale, al unei raţiuni drepte şi al unei judecăţi nepărtinitoare.
Coranul cel nobil afirmă că necredincioşii din toate timpurile au condiţionat credinţa de perceperea lui Allah cu ajutorul auzului sau al văzului. Acesta este unul dintre aspectele la care s-a referit Coranul, menţionând şi motivele acestei condiţionări, motive care sunt identice cu maladiile din care rezultă această viziune alterată şi aceste cuvinte greşite. Coranul stabileşte că principalele cauze ale acestei cerințe sunt: ignoranţa, aroganţa, devierea şi nedreptatea.

1. Ignoranţa
„Au zis cei care nu ştiu: «De-ar vorbi Allah cu noi sau de ne-ar aduce vreun semn!» Aşa au spus şi cei de dinaintea lor, cuvinte semănând cu ale lor. Inimile lor seamănă. Însă Noi am adus semne limpezi pentru cei care vor să creadă neclintit.” (Surat Al-Baqara: 118).
Se observă că versetul face aluzie la faptul că aceste cuvinte nu au fost spuse de oameni ştiutori, ci de ignoranţi, că aceste cuvinte nu sunt noi, ci ele reprezintă logica necredincioşilor dintotdeauna, atât din timpurile străvechi, cât şi din vremurile moderne, că acesta este rezultatul asemănării dintre inimi. În cele din urmă el stabileşte că drumul către Allah este reprezentat de semnele Lui, adică de urmele care Îi confirmă existenţa.

2. Aroganţa
„Aceia care nădăjduiesc în întâlnirea cu Noi zic: «Dacă ni s-ar trimite nouă îngeri sau dacă L-am putea vedea pe Domnul nostru!...» Însă ei sunt prea trufaşi şi se poartă cu semeţie mare, iar în Ziua când îi vor vedea pe îngeri nu va fi veste bună atunci pentru nelegiuiţi...” (Surat Al-Furqan: 21-22)
Dacă în primul verset citat îi vedem cerând să audă, în cel de al doilea verset îi vedem cerând să vadă. Dar cine sunt aceia care vor să vadă? Aceştia sunt cei care îşi închipuie că această viaţă este totul şi că după ea nu mai urmează nimic. Aşa cum primul verset le dă un răspuns indirect, tot la fel cel de al doilea verset ne arată că, într-o altă lume decât aceasta şi în condiţiile altor legi decât cele care guvernează această lume, necredincioşii îi vor vedea pe îngeri. În condiţiile acestei lumi obişnuite simţurile nu vor putea sesiza lumea nevăzută şi, dacă în condiţiile obişnuite ale acestei lumi îngerii nu pot fi văzuţi, este firesc ca la fel să se întâmple şi cu esenţa divină. Versetul mai arată, de asemenea, că numai trufia îi împinge pe necredincioşi la o astfel de logică şi nu situaţia normală a omului care doreşte Adevărul şi care merge pe calea corectă către el.

3. Devierea
Un alt verset ne vorbeşte despre unul dintre faraonii Egiptului prin următoarele cuvinte:
„Şi Faraon a zis: «O, Hamam, durează-mi mie un turn, poate că eu voi ajunge la cărări, la cărările cerurilor, astfel încât să-L văd pe Dumnezeul lui Moise, căci eu îl socotesc pe el mincinos!…» Astfel i s-a împlinit lui Faraon fapta sa cea rea şi a fost el abătut de la drum.” (Surat Ghafir: 36-37).
Versetul conţine răspunsul, după cum se vede, în cuvintele „şi a fost el abătut de la drum”, căci calea pe care şi-a imaginat-o Faraon pentru a-L cunoaşte pe Allah nu a fost calea corectă, ci una greşită.

4. Nedreptatea
Un alt verset se referă la faptul că iudeii au adresat o astfel de cerere pe nedrept:
„Şi (aduceţi-vă aminte) când aţi zis voi: «O, Moise! Nu te vom crede până nu-L vom vedea pe Dumnezeu [cu ochii noştri] desluşit.» Şi trăsnetul s-a abătut asupra voastră [şi v-a ucis], în vreme ce voi priveaţi.” (Surat Al-Baqara: 55).
Într-un alt verset:
„Au cerut doară şi de la Moise: «Arată-ni-L nouă pe Dumnezeu, pe faţă!» Atunci i-a pălit trăsnetul pentru nedreptatea lor.” (Surat An-Nisa’: 153).
Aşa cum primul verset le-a răspuns implicit celor care întrebau, la fel şi aici răspunsul a fost sugerat de cuvintele „pentru nedreptatea lor”, fiindcă nu dreptatea i-a împins să adreseze o astfel de cerere, ci nedreptatea – nedreptatea sufletelor care cunosc Adevărul, dar refuză să-l recunoască şi să-l accepte. Aşa cum cuvintele necredincioşilor de astăzi sunt identice cu ale celor din vechime, la fel şi atacul lor de astăzi este identic cu atacul lor din trecut. Coranul ne relatează şi povestea atacului lor din trecut:
„El zice: «Domnul meu ştie ceea ce se spune şi în cer şi pe pământ. El doară este Cel care Aude Totul şi Atoateştiutor!» Dar ei spun: «Sunt vise încurcate! Ba le-a plăsmuit! Ba el este mai degrabă un poet!»” (Surat Al-ʽAnbiya’: 4-5).

Aşa cum i-au acuzat pe cei care au crezut în Allah că au iluzii, că sunt mincinoşi şi sentimentali, tot la fel şi semenii lor de astăzi îi acuză pe credincioşi că nu urmează o cale ştiinţifică sau că sunt rătăciţi, intoxicaţi şi înşelaţi. Chiar dacă mulţi oameni ar merge pe astfel de căi, musulmanul care are inima tare nu trebuie să urmeze exemplul celor rătăciţi şi să cadă în situaţia despre care Allah ne-a prevenit:
„Sau voiţi [voi, musulmanii,] să-i cereţi Trimisului vostru, aşa cum i s-a cerut lui Moise mai înainte? Dar cel care schimbă prin necredinţă credinţa, acela se abate de la Drumul cel drept.” (Surat Al-Baqara: 108).

'Aişah, fiica lui Abu Bekr

’Aişah bint Abu Bekr

(Allah să fie mulţumit de ea!)

’Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a spus: „Îngerul Gibril (Pacea fie asupra lui!) i-a adus imaginea mea, învelită în mătase verde, în vis, şi i-a spus: Ea este soţia ta în această lume şi-n Lumea de Apoi” (Tirmizi în cartea Faza’il).

’Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost fiica preferată a unuia dintre cei mai apropiaţi prieteni, companioni şi asociaţi ai Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), Abu Bekr. Câteva versete revelate în nobilul Qur’an au fost asociate cu ea, iar ea a fost în mod justificat mândră de această onoare. Ea a fost într-o poziţie de invidiat printre Mamele credincioşilor, prin faptul că a fost considerată cea mai importantă dintre ele. Însuşi Allah Preaînaltul a ales-o din ceruri, ca mireasă pentru Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!); o imagine a ei, învelită în mătase, a fost adusă adusă în vis Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de către Îngerul Gibril (Pacea fie asupra lui!). El i-a spus că se va căsători cu ea şi că îi va fi consoartă, atât în această viaţă, cât şi în Viaţa de Apoi.

’Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) avea, pe lângă o minte strălucitoare, şi o memorie remarcabilă, şi onoarea de a fi sursa celor mai multe hadisuri, datorită perioadei lungi petrecute cu Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Cunoştinţele ei despre multe din ramurile religiei, cum ar fi Fiqh şi Şeri’ah, inteligenţa ei în interpretare, cunoaşterea desăvârşită a învăţăturilor Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), corectitudinea şi integritatea ei, toate aceste calităţi au făcut-o una dintre cele mai remarcabile personalităţi ale vremii. Ea era foarte miloasă şi nicio persoană nevoiaşă nu pleca din casa ei cu mâinile goale. Îngerul Gibril (Pacea fie asupra lui!) a binecuvântat-o personal. În timpul vieţii ei, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a dat vestea minunată că şi-a câştigat un loc în Paradis. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a murit în timp ce se odihnea pe genunchii ei şi locuinţa ei a devenit ultimul lui loc de odihnă. Îngerii îi înconjurau locuinţa chiar şi în timpul vieţii ei, tot timpul, binecuvântările lui Allah Preaînaltul se vor revărsa asupra ei, din moment ce era centrul sanctuarului din Medina.

‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a spus că sunt nouă binecuvântări ale lui Allah Preaînaltul care o deosebesc de toate celelalte femei din lume, cu excepţia lui Mariam bint ‘Imran, mama lui ‘Isa (Isus) (Pacea fie asupra lui!):

1. Îngerul Gibril (Pacea fie asupra sa!) i-a prezentat imaginea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) învelită în mătase verde şi i-a spus că aceasta era imaginea femeii alese de Allah Preaînaltul pentru a-i fi soţie în această lume şi-n Viaţa de Apoi.

2. A fost singura soţie virgină a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!).

3. Când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a murit, se odihnea pe genunchii ei şi a fost înmormântat în locuinţa ei.

4. De multe ori, îngerii i-au încercuit locuinţa cu dragoste şi respect.

5. Deseori, revelaţia divină i-a fost trimisă lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) când erau împreună, odihnindu-se în pace şi linişte.

6. A fost fiica prietenului loial şi adevărat al Profetului (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!), Abu Bekr As-Siddiq (Allah să fie mulțumit de el!).

7. Versetele care o apărau de orice acuzaţie coborâseră din ceruri de la Allah Preaînaltul, dovedindu-i inocenţa.

8. S-a născut musulmană, a fost crescută într-un mediu curat şi şi-a petrecut anii de formare împreună cu cel mai curat şi cel mai bun dintre oameni, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

9. Allah Preaînaltul, Susţinătorul Universului i-a promis Iertarea Divină şi recompense nenumărate.

***

’Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) avea drepturile unei naşteri nobile din ambele părţi ale familiei. Mama ei a fost Umm Roman (Allah să fie mulţumit de ea!), iar tatăl ei a fost Abu Bekr As-Siddiq (Allah să fie mulțumit de el!). Umm Rumman (Allah să fie mulţumit de ea!) s-a căsătorit mai întâi cu ‘Abdullah Azdi şi au avut un fiu pe nume ‘Abdur-Rahman. ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) s-a născut în 614 d.Cr. Tatăl ei, Abu Bekr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!) este menţionat în termeni elogioşi în nobilul Qur’an. Era un om pur, cu frică de Allah, cel dintâi şi cel mai aprig susţinător al Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), pe care-l iubea din toată inima, chiar mai mult decât propria-i viaţă, şi astfel leagănul ’Aişei a fost leagănul Islamului. Abu Bekr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!) a avut onoarea de a fi înmormântat alături de dragul lui lider şi Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), în sanctuarul din Medina. El va intra în Paradis în compania Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!).

Distracţiile favorită ale ‘Aişei (Allah să fie mulţumit de ea!) în copilărie erau jocul cu păpuşile şi legănatul. Odată, într-o vizită la tatăl ei, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a văzut-o jucându-se cu un cal înaripat; abia avea cinci ani la vremea respectivă. El a întrebat-o ce era acel lucru şi ea i-a răspuns că era un cal. El i-a zâmbit şi i-a răspuns că ei, caii, nu au aripi! Ea i-a răspuns prompt că Profetul Suleiman (Pacea fie asupra lui!) a avut cai înaripaţi! Această întâmplare evidenţiază câteva lucruri despre ea – era inteligentă, ageră la minte, bine informată în problemele de religie şi de istorie – şi toate la o vârstă atât de fragedă! Avea memoria unui computer, care nu părea să o înşele vreodată. Rareori uita ceva ce a auzit o dată. La vremea Hegirei, emigrarea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) către Medina, ea avea aproape opt ani şi, cu toate acestea, şi-a amintit, câţiva ani mai târziu, chiar şi detalii minore despre acea mişcare istorică importantă, când primul stat islamic era în creştere.

Avea aproape nouă ani când s-a alăturat familiei Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Aceasta a fost perioada în care el a fost lovit de durerea pierderii iubitei lui soţii şi susţinătoare Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!). Atât ea, cât şi unchiul ei, Abu Talib, l-au apărat împotriva celor mai puternice două căpetenii de triburi importante ale Arabiei. Confruntat cu moartea lor, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a simţit singur şi izolat. Apoi, el şi adepţii săi credincioşi au înfruntat cea mai cruntă persecuţie religioasă cunoscută în istorie.

Când ’Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) s-a alăturat familiei lui în Medina, ea nu se simţea în largul ei în acea locuinţă regală. Un număr de camere micuţe au fost construite în localitatea Beni Nejjar, împrejurul Moscheii Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), iar ea locuia într-una dintre acestea, aflată în partea estică a Moscheii. Avea o lărgime de aproximativ doi metri, avea pereţi de pământ şi acoperişul era din frunze şi ramuri. Pentru a evita
infiltrarea ploii în acoperiş, acesta a fost acoperit cu o pătură. Acoperişul era atât de jos, încât o persoană aflată în picioare îl putea atinge. Avea o singură uşă despărţitoare, care nu era niciodată închisă; o pătură ţinea loc de perdea. Aproape de cameră, la un nivel mai ridicat, se afla o altă încăpere mică, pe care Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) o ocupa cu o
singură ocazie, când le boicota pe Mamele credincioşilor. O rogojină, o saltea subţire, o pernă umplută cu scoarţă de copac, un burduf din piele pentru apă, o farfurie mică pentru curmale şi un pahar pentru băut apă erau toate lucrurile din cameră. Nu era niciun semn de bunăstare pământească şi măreţie, însă această mică încăpere a fost plină de comori spirituale. Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) îi plăcea lipsa bogăţiilor şi a confortului material; deseori se ruga să trăiască şi să moară în sărăcie şi să fie înviat în Ziua Judecăţii, în compania celor săraci şi nevoiaşi.

Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) era însărcinat cu aranjamentele şi cu procurarea necesităţilor pentru familiile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). El era cel care obişnuia să distribuie rezerva anuală de cereale. Uneori, era necesar chiar să împrumute bani pentru a le acoperi nevoile. Când întreaga Arabie a fost sub autoritatea Islamului, cantităţi enorme de grâne şi bani s-au revărsat în trezoreria centrală. Însă, în ziua în care Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a murit, nu exista hrană nici măcar pentru o singură zi în gospodăria sa. ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a menţinut această tradiţie a generozităţii şi dărniciei până la sfârşitul zilelor sale. În timpul perioadelor de prosperitate, zilnic veneau tot soiul de lucruri de preţ, dar ea, până la lăsarea serii, le distribuia întotdeauna celor nevoiaşi. Cele mai importante trăsături ale caracterului ei au fost mărinimia înnăscută şi bunăvoinţa. Generozitatea ei era acum binecunoscută şi niciun cerşetor nu-i părăsea casa cu mâinile goale.

‘Abdullah bin Zubeir (Allah să fie mulţumit de el!) a menţionat că ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) şi sora ei Asma’ (Allah să fie mulţumit de ea!) erau amândouă foarte mărinimoase şi binevoitoare. Cheltuiau tot ce primeau în numele lui Allah Preaînaltul. Singura diferenţă dintre ele a fost că ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) aduna treptat o anumită cantitate pe care apoi o dădea de pomană; Asma’ (Allah să fie mulţumit de ea!), pe de altă parte, oferea orice îi cădea în mână. De fapt, se spune că ea ar fi intrat chiar în datorii, pentru a ajuta pe cineva la nevoie. Când a fost întrebată de ce îşi făcea datorii fără să ezite, ea a răspuns că, dacă o persoană avea intenţia de a plăti înapoi datoria, Allah Preaînaltul o va ajuta pe ea sau pe el. A adăugat că ea caută Mila şi Ajutorul Lui.

Odată, ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!), la o adunare, a oferit 70.000 de dirhami pentru cauza lui Allah Preaînaltul şi s-a ridicat arătând batista ei goală oamenilor aşezaţi acolo. Într-o seară, a primit 100.000 de dirhami de la Amir Mu’awiyah (Allah să fie mulţumit de el!), care se afla în Siria, şi, până la lăsarea serii, întreaga sumă fusese dată ca binefacere. Servitoarea ei i-a amintit că postea şi că ar trebui să-şi păstreze ceva şi pentru ea. Ea o întrebă de ce nu i-a amintit mai devreme. Cu o altă ocazie, ‘Abdullah bin Zubeir (Allah să fie mulţumit de el!) i-a trimis 100.000 de dirhami şi, în mod similar, aceştia au fost daţi cât mai repede posibil.

Într-o zi, ea ţinea post şi o cerşetoare a venit la uşa ei şi i-a cerut ceva de mâncare. Ea i-a spus servitoarei să-i dea femeii bucata de pâine pe care o aveau. Servitoarea i-a răspuns că nu mai exista nimic cu care putea să-şi întrerupă postul. ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) i-a răspuns tăios că trebuie să o ajute pe femeia înfometată şi că seara va avea grijă de ei. Până seara, cineva i-a trimis un vas cu carne gătită; i-a spus servitoarei că Allah Preaînaltul a asigurat-o cu ceva chiar mai bun decât ceea ce oferise ea. A avut o casă pe care i-a vândut-o lui Mu’awiyah (Allah să fie mulţumit de el!) şi a dăruit banii ca binefacere.

Ea îl iubea foarte mult pe fiul surorii ei, ‘Abdullah bin Zubeir (Allah să fie mulţumit de ea!). Şi el, la rându-i, răspundea pe măsură acestei iubiri şi întotdeauna se îngrijea de nevoile ei. Odată, el a observat că generozitatea ei trebuia să fie moderată. ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost foarte supărată şi furioasă când a auzit acest lucru; a jurat că nu îi va mai vorbi niciodată. L-a întrebat cine în lume ar putea s-o oprească să cheltuiască pe calea lui Allah Preaînaltul. L-a întrebat cum a îndrăznit măcar să spună aşa ceva. Şi, în cele din urmă, când s-a calmat şi s-au împăcat, a eliberat câţiva sclavi ca pedeapsă pentru încălcarea jurământului.

‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) era foarte sensibilă şi izbucnea în plâns foarte uşor. Odată, când o cerşetoare cu doi copilaşi în braţe a venit la uşa ei, ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) avea doar trei curmale în casă. Pe acestea i le-a dat ei; femeia a dat câte o curmală fiecărui copil şi una a început s-o mănânce ea. Unul din copii şi-a mâncat partea mai repede şi o privea lung pe mamă mâncându-şi curmala. Femeia nu a putut îndura foamea copilului său, şi-a luat curmala de la gura ei, a rupt-o în două jumătăţi şi a dat câte o parte fiecărui copil. Când ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a văzut această scenă înduioşătoare nu şi-a putut stăpâni lacrimile.

***

‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost o femeie modestă, pură şi credincioasă, şi totuşi nu a putut scăpa de calomniile şi de răutăţile puse la cale de ipocriţi. În luna Şa’aban[1], în al cincilea an de la Hegira, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a condus armata musulmană spre Qadid şi o luptă minoră a urmat între ei şi tribul Banu Mustalaq. Unii ipocriţi făceau parte de asemenea din armată, în timpul acestei lupte. Câţiva oameni au fost ucişi, dar majoritatea au fost luaţi prizonieri. Armata şi-a
stabilit tabăra pe malurile unui râu numit Marisa’.

‘Aişah, o micuţă slabă de paisprezece ani, l-a însoţit, de asemenea, pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în această expediţie. Ea împrumutase un colier delicat de la sora ei Asma’. Pe drumul de întoarcere, când armata şi-a stabilit tabăra, ea s-a dus departe, în deşert, pentru a-şi face nevoile. Brusc, şi-a dat seama că acel colier îi căzuse, undeva, pe drum. Şi-a reconstituit traseul şi, din fericire, l-a găsit, după o lungă căutare. Până să ajungă la tabără, caravana plecase. Procedura obişnuită era ca femeile, care erau separate de mulţimea bărbaţilor, să intre în litierele[2] lor şi să tragă perdelele. Apoi, conducătorii cămilelor urcau litiera pe spatele cămilelor. Întrucât ‘Aişah era foarte uşoară, nimeni nu a remarcat lipsa ei. Când s-a întors în tabără, a descoperit că plecase caravana. Neînfricată cum era, s-a aşezat aşteptând companionii să se întoarcă după ea când îşi vor da seama de lipsa ei.

Safwan bin Mu’attal avea responsabilitatea de a verifica locul de campare pentru lucrurile care ar fi putut fi uitate după plecarea caravanei; la răsăritul soarelui, când a ajuns, el a găsit o siluetă întinsă pe jos şi înfăşurată într-un gilbab[3]. Când a observat că era o femeie, s-a îndepărtat după ce a coborât de pe cămilă, pentru ca ea să poată urca. Când ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) l-a auzit, s-a trezit şi a urcat pe cămilă. Apoi, el a mers pe jos, conducând cămila de căpăstru.

După-amiază, când caravana tocmai ajunsese la următorul loc de campare pentru odihnă, au văzut-o pe ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) sosind cu Safwan bin Mu’attal. Ea a coborât de pe cămilă în faţa tuturor oamenilor adunaţi acolo. Acest incident a devenit motivul unei defăimări pentru ipocriţi, conduşi de ‘Adbullah bin Ubeyy bin Selul. Natura sa intrinsecă, tendinţa sa naturală pentru suspiciuni naive şi slabe l-au făcut a se deda la bârfe calomniatoare. Întreaga Medina a fost inundată de aceste vorbe murdare că ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) era o femeie uşoară, iar caracterul ei era suspect. Hasan bin Sabit, Hamnah bint Jahaş şi Mastah bin Asasah s-au alăturat şi ei ipocriţilor în această împroşcare cu noroi. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a fost în mod normal foarte deranjat când a auzit aceste vorbe despre un membru al familiei sale şi despre soţia sa preferată; însă ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost neştiutoare în privinţa acestor bârfe din jurul ei şi a lui Safwan bin Mu’attal.

Într-o noapte, când a ieşit împreună cu vârstnica mamă a lui Mastah bin Athathah, femeia s-a împiedicat şi a început să-şi blesteme fiul. ’Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost surprinsă; certând-o i-a spus că acesta era un companion al Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) care a luptat cu curaj în bătălia de la Bedr şi că merita respect. Bătrâna i-a răspuns că ea, ‘Aişah, nu ştia de faptul că el a fost implicat într-un complot urât şi înfricoşător; apoi i-a destăinuit ceea ce avusese loc pe la spatele ei. ’Aişah a fost consternată de felul cum poate decădea o persoană dintr-o răutate intenţionată. După ce s-a întors acasă, a primit permisiunea lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi s-a dus să-şi viziteze părinţii. Şi ei au confirmat povestea pe care ea o auzise. Avea inima frântă şi a început să plângă. Mama sa, înţelegătoare şi iubitoare, a încercat să o consoleze, dar nu a reuşit să-i oprească şuvoaiele de lacrimi. I-a spus că datorită faptului că era soţia favorită a lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), oamenii invidioşi de poziţia ei au pus la cale acest complot. A sfătuit-o să
aibă răbdare şi totul se va clarifica. Tatăl ei a încercat de asemenea s-o liniştească şi s-o calmeze. Însă, cu această imagine vie a purităţii şi integrităţii nu putea accepta faptul că oamenii se pot coborî la asemenea minciuni şi că viaţa poate fi o aşa tortură psihică. După două zile şi două nopţi de plâns continuu, ea s-a îmbolnăvit. În a treia dimineaţă, părinţii erau alături de ea, încercând s-o consoleze, când a venit Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-o vadă. I-a spus foarte blând că dacă cumva a greşit ar trebui să-i ceară iertare lui Allah Preaînaltul. Auzind acestea, lacrimile ei se uscară şi-i ceru mamei să-i răspundă. Însă aceasta a rămas tăcută, îngrijorată şi plină de lacrimi. Când a văzut că mama ei nu spunea niciun cuvânt, i-a cerut tatălui ei, Abu Bekr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!), să-i vorbească lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), însă nici el nu a spus nimic. În cele din urmă, ea i-a vorbit soţului ei şi i-a spus că, dacă ar nega că ar fi vinovată, nimeni nu ar crede-o; însă ea era inocentă şi numai Allah Preaînaltul ştia asta. Cel mai bun răspuns la aceste acuzaţii era să citeze răspunsul tatălui lui Yusuf (Iosif): „ … Deci [nu-mi rămâne decât] răbdarea cuminte! Şi Allah este Cel la care se cere ajutor pentru cele pe care voi le povestiţi!” (12:18).

Era atât de răvăşită, încât, chiar dacă s-a străduit foarte tare, tot nu şi-a putut aminti numele de Ya’aqub (Iaacov) (Allah să fie mulţumit de el!), tatăl lui Yusuf (Allah să fie mulţumit de el!). Chiar în acest moment i-au fost revelate Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) versetele care anunţau nevinovăţia ei.

Când revelaţia s-a încheiat, fruntea sa era plină de broboane de sudoare datorită efortului; apoi s-a întors către ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) zâmbind şi a început să recite versetele:

„Cei care au venit cu minciuna sunt un grup dintre voi. Nu o socotiţi a fi un rău pentru voi! Fiecare dintre aceştia are păcatul ce l-a agonisit, iar aceluia căruia îi revine cea mai mare parte din vină va avea parte de mare chin. De ce atunci când aţi auzit-o [această calomnie], nu au avut credincioşii şi credincioasele o reacţie în sinea lor şi de ce nu au zis: «Aceasta este o minciună învederată?». De ce nu au adus ei întru aceasta patru martori? Iar dacă nu au adus martori, înseamnă că ei sunt în faţa lui Allah mincinoşi. Şi de n-ar fi graţia lui Allah asupra voastră şi îndurarea Lui atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi, v-ar fi ajuns pe voi un chin mare pentru ceea ce aţi vorbit. Căci l-aţi rostit cu limbile voastre şi aţi spus cu gurile voastre lucrul despre care nu aveţi nici o ştiinţă şi l-aţi luat drept un lucru lipsit de importanţă, când – de fapt – el este la Allah [un lucru] cu greutate. Şi de ce, când aţi auzit-o, n-aţi zis: «Nu se cuvine să vorbim despre aceasta! Mărire Ţie! Aceasta este o mare clevetire!». Allah vă îndeamnă să nu vă mai întoarceţi la una ca asta niciodată, dacă sunteţi dreptcredincioşi. Şi Allah vă desluşeşte vouă versetele, iar Allah este Bineştiutor [şi] Înţelept [‘Alim, Hakim]. Aceia care vor ca printre dreptcredincioşi să se răspândească ticăloşia vor avea parte de o osândă dureroasă atât în această lume, cât şi în Lumea de Apoi. Allah ştie, în vreme ce voi nu ştiţi. Şi de n-ar fi graţia lui Allah asupra voastră şi mila Lui, şi [faptul] că Allah este Cel cu milă [Ra’uf, Rahim], [voi aţi fi aspru pedepsiţi]. O, voi cei care credeţi! Nu urmaţi paşii lui Şeitan! Aceluia care urmează paşii lui Şeitan el îi porunceşte ticăloşia şi lucrul oprit. Şi, de nu ar fi graţia lui Allah asupra voastră şi mila Sa, nici unul dintre voi nu ar fi curat nicicând. Însă Allah curăţeşte pe cine voieşte El. Iar Allah este Cel care Aude Tot [şi] Bineştiutor [As-Semi’, El-‘Alim]” (24:11-21).

Părinţii ei au fost copleşiţi de un sentiment mândru de uşurare; mândri că fiica lor a fost onorată cu o revelaţie coranică şi uşuraţi că ea a fost absolvită de orice vină. Ei i-au cerut fiicei lor să se ridice şi să-i mulţumească soţului ei, însă ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a răspuns prompt că-i era recunoscătoare lui Allah Preaînaltul pentru revelarea versetelor în cinstea ei. Iar acestea vor fi recitite până în Ziua Judecăţii. Acest episod este cunoscut în istoria Islamului ca, „Întâmplarea din Ufuk”.

După acest eveniment, respectul Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pentru ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a devenit şi mai mare. ‘Amr bin ‘Aas l-a întrebat odată pe Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) pe cine iubeşte cel mai mult în această lume, iar el a răspuns că o iubeşte pe ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) mai mult decât pe oricine altcineva. Apoi l-a întrebat despre mulţimea bărbaţilor. Iar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a răspuns că-l iubeşte cel mai mult pe Abu Bekr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!). Odată, ‘Omar i-a spus fiicei sale, Hafsah, să nu încerce să concureze cu ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!), pentru că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) o respecta şi o preţuia foarte mult. Unul dintre motive a fost măiestria şi cunoaşterea decretelor şi articolelor legate de credinţă, cât şi interpretarea strălucitoare a legislaţiei islamice.

Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) îi plăcea să o asculte pe ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) vorbind şi întotdeauna zâmbea când ea vorbea. Întotdeauna a încercat să-i facă pe plac. Într-o zi de Eid, veniseră nişte africani care îşi prezentau îndemânarea cu suliţele. ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a vrut să privească şi ea acest sport, aşa că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a aşezat în faţa ei, pentru ca ea să se bucure şi să nu fie văzută. Şi nu s-a mişcat până ce ea nu s-a plictisit. Deseori, ca să se distreze, îşi spuneau unul altuia poveşti. Profetul (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) i-a spus povestea unui om numit Kharafah, pe care îl luaseră ginnii. ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) i-a povestit în detaliu despre unsprezece fete care erau prietene şi cum fiecare dintre ele şi-a descris soţul. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) o asculta foarte atent în timp ce ea vorbea. Cele unsprezece femei au fost de acord să fie sincere şi să nu ascundă nimic despre soţii lor. Prima a spus că soţul ei era ca o bucată de carne de cămilă aflată pe creasta unui munte – nu exista nici un mijloc de a ajunge la ea; şi oricum nu era nimeni care să o ia. A doua a spus că erau atât de multe de spus despre soţul ei, încât, dacă ar începe să povestească, nu ar şti ce să omită; era astfel mai bine să nu înceapă. A treia prietenă a spus că soţul ei avea o fire aşa de viciată, încât, dacă ea l-ar contrazice, ar divorţa imediat de ea, iar dacă nu, asta ar fi fost o altă problemă. Era ca şi cum ar fi fost căsătorită şi totodată necăsătorită. Acum era rândul celei de-a patra prietene. Aceasta a zis că soţul ei era ca nopţile din Higeaz, nici prea reci, dar nici prea calde, avea un temperament echilibrat. A cincea femeie a spus despre soţul ei că era ca un ghepard în casă şi ca un leu în afara ei; dacă-şi dădea cuvântul, nu şi-l încălca niciodată şi nici nu era nevoie să-i fie amintit de el. A şasea femeie a spus că soţul ei nu urma niciodată calea de mijloc, în nimic. Când începea să mănânce, el mânca tot ce se afla în faţa lui; la fel şi cu orice băutură se afla acolo. Chiar şi când dormea, trăgea tot cearceaful pentru a se acoperi. Nici măcar nu întreba cum se descurcă soţia lui. A şaptea a spus că soţul ei era un om de nimic ce avea un temperament groaznic. La furie, putea sparge capul sau sfărâma oasele cuiva. A opta femeie a povestit că soţul ei era blând şi delicat la atingere ca un iepuraş şi mirosea dulce ca mireasma de iasomie. A noua soţie era foarte fericită, descriindu-şi soţul astfel: spunea că era înalt, trăia într-o locuinţă imensă şi era un om cu inima deschisă şi mărinimos. A zecea prietenă a spus că soţul ei era mai bun decât toţi cei descrişi, era un om foarte bogat, care avea multe cămile. Era atât de ospitalier, încât deseori era în compania prietenilor şi-i făcea o mare plăcere să-şi sacrifice cămilele pentru oaspeţii săi. A unsprezecea doamnă era foarte mândră de soţul ei, Abu Zara’a, pentru că era bogat şi o copleşea cu daruri în bijuterii. Imaginea lui zâmbitoare şi
plăcută o făcea fericită. El a întâlnit-o prima oară pe când era doar fiica unui
cioban, dar a adus-o într-o casă care era plină de grâne şi avea destule animale, cămile şi cai. Pretutindeni era îndestulare şi o atmosferă plăcută; chiar dacă dormea până târziu dimineaţa, el nu ar fi deranjat-o vreodată. Mama lui era o femeie foarte bună şi grijulie. Avea o mulţime de haine şi o casă mare. Fiul ei luase doar o mică parte şi mânca numai cele mai bune delicatese, care erau din carne de capră. Fiica lui preferată era bine educată şi ascultătoare faţă de părinţi. Servitoarea lui Abu Zara’a era o femeie loială ce nu bârfea despre întâmplările din casă; era foarte credincioasă şi onestă şi menţinea casa curată şi îngrijită. Şi astfel povestea continua şi continua...

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) o asculta pe ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) total captivat şi apoi i-a spus că era un soţ la fel de bun cum era Abu Zara’a pentru Umm Zara’a. Însă nici măcar aceste distracţii plăcute nu-l puteau distrage pe Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de la datoria sa faţă de Allah Preaînaltul. Chiar în momentul în care se simţea atât de bine, dacă chemarea muezinului ar fi fost auzită, s-ar fi ridicat imediat, pregătindu-se să meargă la moschee. ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) spunea că acesta părea să nu-şi mai recunoască familia sau prietenii; dragostea pentru Allah Preaînaltul avea prioritate înaintea tuturor celorlalte iubiri şi interese. „Cât de perfect este Allah şi eu Îl preamăresc. Cât de perfect este Allah, Supremul.”

Un alt eveniment ce a adus binecuvântarea revelaţiei a avut loc într-o
călătorie, când ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) călătorea împreună cu
Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Tatăl ei şi mulţi companioni îi însoţeau. Ei s-au oprit într-un loc în deşert şi, din nou, colierul ‘Aişei căzuse. Câţiva companioni au fost trimişi să-l caute, însă nu era de găsit. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se odihnea în cortul său, când s-a dat chemarea pentru rugăciunea de dimineaţă. Însă nu era apă pentru abluţiune. Companionii erau îngrijoraţi în legătură cu rugăciunile de dimineaţă şi ziceau că ‘Aişah era vinovată pentru această situaţie neplăcută. Abu Bekr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!) o certă scurt pe fiica lui pentru crearea acestei situaţii, care ar putea duce la pierderea rugăciunilor de dimineaţă. Exact în acest moment a fost revelat un alt verset Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

„Iar dacă sunteţi bolnavi sau în călătorie ori dacă unul dintre voi se întoarce din locul unde şi-a făcut nevoile sau aţi atins muierile şi nu găsiţi apă, atunci căutaţi ţărână măruntă curată şi treceţi-vă palmele peste faţă şi peste mâini, căci Allah este Îngăduitor, Iertător [‘Afuww, Ghafur]” (4:43).

Imediat, aceleaşi persoane care o criticaseră şi se plânseseră în legătură cu ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) au început s-o laude şi să-şi exprime aprecierea şi mulţumirea pentru o asemenea favoare cu care Allah Preaînaltul i-a binecuvântat datorită ei. Unul din companioni, Aseed bin Hudhair (Allah să fie mulţumit de el!) a spus că familia lui Abu Bekr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!) a fost adesea responsabilă pentru favorurile şi binecuvântările trimise de Allah Preaînaltul. Însuşi Abu Bekr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!), care, cu câteva clipe mai devreme, îşi certase fiica, era acum numai zâmbet. El a spus că nu şi-a dat seama până în acel moment cât de mulţumit era Allah Preaînaltul de ea, încât revelase un asemenea verset, care va fi o sursă de
binecuvântări pentru întreaga comunitate (Ummah) a musulmanilor, până în Ziua Judecăţii. El s-a rugat pentru ca ea să aibă o viaţă lungă şi fericită, pentru că ea fusese sursa unor mari uşurinţe şi alinări pentru toţi adepţii Islamului. După rugăciune, când cămilele erau gata de plecare, colierul a fost găsit sub una dintre acestea.

***

Până în al nouălea an după Hegira, puterea Islamului se răspândise în cea mai mare parte a Peninsulei Arabice. Centrul nou înfiinţat al Islamului, Medina, devenise un oraş-stat înfloritor. Unele dintre soţiile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) fuseseră obişnuite cu un stil de viaţă de lux înainte de căsătorie şi, când au văzut că acolo existau bogăţii şi confort, pe care ar fi putut să le aibă, au făcut o cerere ca alocaţiile lor să fie revăzute şi mărite corespunzător. Această dorinţă a soţiilor lui pentru bunăstarea lumească l-au tulburat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). El a declarat că, pentru o lună, se va separa de soţiile lui şi s-a izolat într-o
cameră mică deasupra locuinţei ‘Aişei (Allah să fie mulţumit de ea!). În această perioadă, el a suferit datorită unei răni avute în urma căderii de pe cal. În mod firesc, acest lucru a făcut furori în toată casa. După 29 de zile, a coborât în locuinţa ‘Aişei (Allah să fie mulţumit de ea!) şi i-a spus că, după consultarea părinţilor, putea să aleagă; fie putea să-l aleagă pe el şi o viaţă grea, aproape de înfometare, fie putea să-l părăsească şi să ducă o viaţă uşoară şi
confortabilă. ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) nu a avut nici un fel de îndoială în mintea ei; ea a răspuns imediat că atât ea, cât şi părinţii ei şi-ar fi sacrificat viaţa bucuroşi pentru el, dacă se ivea ocazia. A spus că nu era nevoie să-şi consulte părinţii şi că ar prefera viaţa alături de el, în locul lumii şi atracţiilor şi tentaţiilor ei. Un zâmbet minunat i-a luminat faţa. Şi, apoi, Allah Preaînaltul a revelat următoarele versete:

„O, Profetule! Spune soţiilor tale: «De voiţi voi această viaţă şi podoabele ei, atunci veniţi, căci eu vă voi da vouă mijloacele cele necesare şi vă voi da vouă dezlegare [prin divorţ], după cuviinţă. Iar de Îl voiţi voi pe Allah, precum şi pe
Trimisul Său şi Casa de Apoi, atunci Allah a pregătit pentru cele binefăcătoare dintre voi răsplată mare»” (33: 28 – 29).

După ce i-a spus ceea ce simţea despre această problemă, ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!), cu naivitate, l-a rugat să păstreze acest lucru secret, pentru că dorea să vadă ce vor spune ceilalţi, influenţaţi de decizia ei. I-a spus, zâmbindu-i blând, că el fusese trimis de Allah Preaînaltul ca învăţător şi nu ca dictator ori tiran. Până la urmă, toate soţiile au luat aceeaşi decizie ca ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!), iar valul de tensiune ce cuprinsese Medina se schimbă; şi au revenit aceleaşi vremuri de fericire, pace şi linişte.

Există înregistrate două evenimente, când ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) l-a văzut personal pe Îngerul Gibril (Pacea fie asupra lui!).

***

Odată, ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) l-a văzut pe Profet (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) cu mâinile în coama unui cal, vorbind cu călăreţul. L-a întrebat cine era. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) păru mai degrabă surprins şi o întrebă dacă îl văzuse. Apoi i-a spus că a fost Îngerul Gibril (Pacea fie asupra lui!), cu înfăţişare umană, şi i-a cerut ca salutările lui să-i fie transmise ei. Ea s-a rugat imediat ca Allah Preaînaltul să dea o recompensă bună onorabilului oaspete şi nobilei gazde.

***

Anas (Allah să fie mulţumit de el!) relatează cum, odată, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se ruga în locuinţa ‘Aişei, când a văzut un străin stând în faţa uşii. Ea l-a anunţat pe soţul ei, iar el şi-a terminat rugăciunea şi a ieşit. Străinul nu era nimeni altul decât Îngerul Gibril (Pacea fie asupra lui!). Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a cerut să intre, însă el i-a spus că ei nu intră în locurile în care se află câini sau tablouri. Când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a uitat în jur, a văzut un căţel într-un colţ al camerei. Când acesta a fost alungat afară, Îngerul Gibril (Pacea fie asupra lui!) a intrat.

’Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a obţinut un statut nobil datorită
cunoştinţelor şi înţelepciunii cu care a fost binecuvântată. Era consultată de către ceilalţi companioni şi companioane despre cele mai delicate subiecte ale religiei. Multe dintre tradiţiile şi hadisurile autentice provin de la ea. Din mulţimea Companionilor asociaţi cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) există numai şapte nobili cărora li s-au atribuit mii de hadisuri. Aceştia sunt:

1. Abu Hurairah ‘Abdur-Rahman bin Sakhar Dosi (Allah să fie mulţumit de el!) – 5374 hadisuri

2. Abdullah bin ‘Omar bin Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) – 2630 hadisuri

3. ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) – 2210 hadisuri

4. ‘Abdullah bin ‘Abbas (Allah să fie mulţumit de el!) – 1660 hadisuri

5. Geabir bin ‘Abdullah Ansari (Allah să fie mulţumit de el!) – 1540 hadisuri

6. Sa’ad bin Malik Abu Sa’id Khudri (Allah să fie mulţumit de ea!) – 1540 hadisuri

7. Anas bin Malik (Allah să fie mulţumit de ea!) – 2286 hadisuri

Imam Az-Zehebi a scris că ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) era superioară tuturor celorlalte femei în cunoştinţe şi înţelepciune. Era un teolog de cel mai înalt rang. Şi el era corect în evaluările sale; la urma urmelor, se născuse şi crescuse sub îndrumarea unui tată ca Abu Bekr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!) şi-şi petrecuse viaţa de soţie alături de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) de la o vârstă fragedă. Ea a absorbit cunoştinţele de inspiraţie divină şi înţelepciunea din izvorul autentic al Profeţiei; a fost martoră oculară a problemelor şi întrebărilor la care revelaţiile divine răspundeau. Locuinţa ei a fost centrul în care au fost revelate versetele din Mila divină a lui Allah Preaînaltul. Astfel, i s-a dat titlul de „Orizontul Femeilor din Islam”.

În timpul califatului lui Khulafa-ur Rashidin[4], Fatwa[5] ei a fost acceptată. Odată, cineva l-a întrebat pe Masruq dacă ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) avea cunoştinţe desăvârşite despre legile Şaria în ceea ce priveşte moştenirea. Acesta a jurat că văzuse personal companioni respectabili punându-i întrebări despre cele mai delicate subiecte ale legilor moştenirii. ‘Urwah bin Zubeir (Allah să fie mulţumit de el!), fiul surorii ei, o vizita adesea pentru a discuta cu ea probleme religioase. Alţi companioni îl invidiau pentru că se putea apropia oricând de ea pentru a-şi clarifica îndoielile, întrucât era fiul surorii ei, Asma’ (Allah să fie mulţumit de ea!), fiindu-i, astfel, mahram[6].

***

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) o iubea foarte mult şi o respecta pentru stăpânirea pe care o avea asupra problemelor religioase şi pentru alte calităţi demne de laudă. Într-o zi, când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost bolnav, nici ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) nu se simţea bine. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus că, dacă ea ar fi murit înaintea lui, ar îmbăia-o personal, ar înfăşura-o în giulgiu şi coborî-o personal în mormânt şi s-ar ruga pentru ea. Ea i-a răspuns, cu inima uşoară, că părea ca şi cum el i-ar fi preamărit moartea şi i-a spus că, în cazul în care ea ar muri înaintea lui, ar trebui să aducă o nouă soţie în locuinţa sa. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a zâmbit la acestea, dar, în timpul acestei boli, el a părăsit această lume pentru a se alătura Stăpânului său.

***

‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a relatat că era mândră că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) murise atunci când era rândul ei, în locuinţa ei, pe genunchii ei. Fratele ei, ‘Abdur-Rahman, intrase în ultimele Lui momente cu un miswak[7] în mână; Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a uitat lung la el. ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a înţeles ce vroia şi l-a întrebat dacă putea să-i ofere unul. Când acesta i-a făcut semn că da, ea l-a luat de la fratelui ei. Pentru că era dur, l-a înmuiat cu dinţii şi apoi i l-a oferit. El şi-a curăţat dinţii şi, înmuindu-şi mereu mâna într-un vas cu apă aflat lângă el, şi-a tot umezit faţa, o dată şi încă o dată, repetând cuvintele: „Nu este nimeni demn de laudă în afară de Allah. Într-adevăr, moartea doare”. Apoi, a arătat cu mâinile în sus şi a spus: „Spre cel mai bun prieten”. Şi, astfel, sufletul şi-a luat zborul din închisoarea trupului.

Înainte de această întâmplare, ’Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a avut un vis în care trei Luni au coborât în locuinţa ei. Când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a murit, a fost îngropat în locuinţa ei. Apoi, tatăl ei i-a spus că o parte a visului ei s-a îndeplinit în acea zi – prima lună i-a luminat locuinţa. Mai târziu, tatăl ei a fost înmormântat alături de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi mai târziu, ‘Omar Al-Faruq (Allah să fie mulţumit de ea!). Astfel, profeţia visului ei a fost îndeplinită.

Imam Thahbi a citat un enunţ al Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra lui!), acela că sufletul unui Profet îşi părăseşte corpul în locul pe care îl place cel mai mult. Astfel, este dovedit că a murit în locul său preferat, locuinţa ’Aişei (Allah să fie mulţumit de ea!).

***

Ea a plecat dintre cei vii în Paradis în anul 58 de la Hegira, în
ziua de 7 Ramadhan, la vârsta de 66 de ani.

„Lui Allah Îi aparţinem şi la Allah ne întoarcem.”

A fost înmormântată în cimitirul din Medina; Gennet-ul Baqi’. Abu Hurairah (Allah să fie mulţumit de el!) a condus rugăciunile funerare. ‘Adbullah bin Muhammed bin ‘Abdur-Rahman bin Abu Bekr As-Siddiq şi ‘Abdullah bin ‘Abdur-Rahman bin Abu Bekr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de ei!) au aşezat-o cu grijă în mormântul ei.

„O, tu suflet liniştit! Întoarce-te la Domnul tău mulţumit şi împăcat. Şi intră între robii Mei. Şi intră în Raiul Meu” (89: 27 – 30).

---

[1] A opta lună a calendarului Hegira.

[2] Litiera era ca un palanchin sau howdah, dar cu perdele şi aşezat pe cămile, pentru femei.

[3] Mantie care acoperă întreg corpul.

[4] Primii patru califi după Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!); Abu Bekr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!); ’Omar bin Khattab (Allah să fie mulţumit de el!), ’Osman bin Affan (Allah să fie mulţumit de el!), Ali bin Abi Talib (Allah să fie mulţumit de el!).

[5] Decret judiciar sau verdict.

[6] Rudă, de sânge sau prin alianţă, cu care căsătoria este interzisă.

[7] Ramură mică (beţişor) utilizat pentru curăţarea dinţilor şi a gurii.

http://www.youtube.com/watch?v=PbygMSNCNm4&feature=channel_video_title