Istoricii menționează primele contacte ale musulmanilor cu Europa ca fiind reprezentate de formarea statului musulman omeyad Andaluzia. Este conscut faptul că din sec. al VIII-lea și pînă în sec. al XV- lea, lumea islamică era superioară lumii creștine în cele mai multe aspecte. Nenumărați istorici, sociologi, cercetători și academicieni menționează rolul cel puțin însemnat al Islamului în renașterea civilizației Europene. Astfel că operele de artă inedite, centrele de traduceri ale operelor clasice din greaca veche în arabă, lucrările în diferite domenii ale savanților musulmani ai vremii, contribuția fundamentală în domenii precum medicina, geografia, astronomia, chimia, botanica, matematica au continuat să fie amintite până în zilele noastre. Statul Andaluzian rămâne în istorie și unul dintre puținele state care a reușit să creeze o adevărată comunitate interculturală în care creștini, musulmani și evrei au format o societate puternică cu principii indivizibile. A urmat mai târziu o perioadă în care și-a lăsat Imperiul Otoman amprenta multiculturalismului. În momentul de față Islamul în Europa se află tot în ascensiune prin fenomenul de imigrație al musulmanilor ce a început în anii 50 – 60. Din păcate, islamul nu a revenit în atenția Europei prin prisma științei, culturii, progresului civilizațional și a bunăstării, ci a început să fie eticheta terorismului. Atacul asupra Statelor Unite de la 11 septembrie 2001 a devenit punct de referință pentru întreaga lume, reprezentând momentul din care musulmanii au început să fie etichetați drept teroriști, violenți, radicali, extremiști. Atacurile teroriste din Madrid, Londra, Bali sau Istanbul au pătat destul de mult imaginea toleranței islamice și a conviețuirii interculturale.
La momentul acestor atacuri în Europa trăiau zeci de milioane de musulmani proveniți din diverse culturi, procentul lor diferind de la stat la stat. Dacă în 1950 în Europa trăiau 800.000 de musulmani, astăzi numărul lor se ridică la peste de 50.000.000 (conform statisticilor oferite de Federtația Organizațiilor Islamice din Europa).
Deși poate că în unanimitate musulmanii din Europa și-ar exprima dezacordul față de invadarea Irakului și a Afganistanului, tot la fel, în unamitate ar refuza să catalogheze guvernele respective guverne sioniste cruciate. Musulmanii au condamnat acele atacuri, cu atât mai mult cu cât cei care se pare că au săvârșit acele atacuri sunt considerați păcătoși conform Coranului și în niciun caz nu „eroici mujahedini”, iar atacul un atac terorist condamnabil, și nu un „atac militar slăvit” sau un „atac binecuvântat”.
Pentru prevenirea radicalizării noului terorism în spaţiul UE au fost stabilite unele direcţii prioritare: dezvoltarea dialogului inter-cultural, în interiorul şi în afara spaţiului european; promovarea democraţiei, educaţiei şi prosperităţii economice în statele UE, dar şi în statele asistate de către aceasta; dezvoltarea unei strategii media şi de comunicare adecvate unei mai bune înţelegeri a politicii UE în domeniu.
Organizațiile islamice și comunitățile musulmane din Europa și din întreaga lume au condamnat acele atacuri într-o voce cu autoritățile europene, indiferent care au fost autorii lor sau pretextele care au orbit mintea și sufletele acelora care au crezut că prin aceste acte o cauză a lor va găsi soluția. Musulmanii din Europa sunt și ei vizați odată cu europenii de acest tip de atacuri care nu semnează în numele unei religii sau culturi anume, așa cum țintele lor se știe că nu sunt îndreptate asupra unor religii sau culturi anume.
Terorismul şi extremismul, „fundamentalismul islamic”, au devenit teme abordate de fiecare segment al mijloacelor de comunicare în masă. Ştirile centrate pe teroarea generată de actele de terorism, revendicate sau nu, sunt difuzate pe prima pagină a diverselor canale media şi sunt însoţite de comentarii încărcate de stimulente emoţionale. Teroriştii atrag atenţia oamenilor, indiferent de apartenenţa lor politică, religioasă, de nivelul educaţional sau de locul în care locuiesc. Fenomenul terorismului nu se mai limitează la o ţară anume, ci a devenit o problemă internaţională. Tendinţa sa dinamică este alimentată de rolul pe care acesta îl joacă în arena politicii mondiale. Uneori, terorismul capătă semnificaţii generatoare de multiple efecte, la care partidele politice apelează atunci când încearcă să-şi împlinească obiectivele pe fondul tensionat al politicii internaţionale. Pentru unele grupuri politice a reprezentat şi reprezintă în continuare singurul pretext motivabil pentru a-şi exprima poziţia şi a-şi proclama cauza lor politică.
Regretabil este însă că unele canale media încearcă să stabilească anumite relaţii între Islam şi terorism. Scopul acestora este de a defăima şi a păta reputaţia şi imaginea Islamului. Mulţi occidentali au început să promoveze ideea conform căreia terorismul şi extremismul ar reprezenta două trăsături ale musulmanului, indiferent de locul în care acesta ar trăi. Nu există nicio poruncă divină în Islam care să îndemne musulmanii să comită acte de terorism. Din punctul de vedere al Islamului, aceste acte sunt condamnabile, periculoase şi au consecinţe notorii. Comiterea unor astfel de acte este echivalată, în viziunea islamică, cu opresiunea şi păcatul săvârşit împotriva omului, în general. Dacă o persoană cercetează cele două surse principale ale constituirii Islamului – Coranul şi Tradiţia Profetului Muhammed, nu va descoperi niciun fundament al ideii conform căreia ar exista porunci divine, adresate musulmanilor, de a săvârşi acte de violenţă şi terorism. Aceste două surse principale sunt lipsite complet de orice concepte sau expresii care să îndemne musulmanul la încălcarea drepturilor celorlalţi.
În plus, cele mai multe cercetări ne fac să credem – obiectiv şi unanim acceptat – că definiţiile terorismului nu s-au pus întotdeauna de acord. Cineva este terorist, iar altcineva este luptător pentru libertate. Această întrebare primeşte răspuns în funcţie de sistemul de referinţă, dar, în orice caz, este nevoie de o definiţie. Pentru a iniţia o luptă internaţională împotriva terorismului nu este suficient să spunem că cineva arată ca un terorist, că discursul cuiva sună precum al unui terorist sau instigă la terorism. Şi nici nu trebuie să încadrăm în anumite categorii terorismul: intern sau internaţional, tolerabil sau intolerabil. Toate acestea reflectă subiectivismul punctelor de vedere, acest subiectivism neajutându-ne să identificăm adevăratul terorism. O definiţie corectă şi obiectivă a terorismului ar trebui să se bazeze pe legile internaţional acceptate în care să fie specificat clar ce este permis şi ce nu în războaiele convenţionale dintre naţiuni, să fie instituite convenţii care să diferenţieze clar între soldaţi şi criminalii de război care atacă civilii deliberat, între lupta de gherilă şi terorism, între ţintele militare şi cele civile în război.
Din punctul de vedere al unora dintre europeni valorile islamice nu se suprapun cu democrația și drepturile omului. Însă această imagine a fost creată Islamului și prin influența unor state autoritare, dictatoriale. Realitatea condiției femeii în unele state dictatoriale așa-zis islamice au condus la critici majore din partea europenilor. De asemenea acțiuni neislamice și inumane precum crimele de onoare săvârșite de unii musulmani duc la etichetarea întregii comunități musulmane. Din motive precum acestea, în a doua jumătate a secolului XX, musulmanii au devenit după evrei categoria de “ceilalți” ai Europei. Astfel terorismul, moscheile, minaretele, vălul, burqa și caricaturile Profetului Muhammed au devenit simbolurile acelui Islam înfricoșător dinăuntrul granițelor Europei. Astfel că după atacurile din 11 septembrie musulmanii care ajunseseră în categoria “celorlalți” ai Europei au ajuns țintele a numeroase acte de discriminare. În raportul E.U.M.C. a fost acordat foarte mult spațiu și atenție acestor tipuri de discriminări. În urma anchetelor și cercetărilor făcute a ieșit la iveală faptul că musulmanii în Europa suferă de discriminare în ceea ce privește condițiile de lucru, trai sau educație.
Dintre cei mai mari dușmani care stârnesc astfel de atitudini sunt organizațiile radicale de tip islamist pe de o parte si institutiile asa-zis islamice care promoveaza cu orice pret asimilarea musulmanilor si nu integrarea lor. Însă unii occidentali influenți au facilitat crearea unor stereotipuri prin care cultura și civilizatia islamică și prin urmare toți musulmanii sunt reduse la o dimensiune teroristă. Ca rezultat, în țările europene a apărut un nou fenomen numit Islamofobie care afectează în mod direct și pe nedrept populația musulmană care trăiește în Europa.
Ascensiunea din ultimii ani a unor regimuri de extremă dreapta au instigat această ură pentru Islam. Au existat campanii electorale ale unor partide politice din Europa în care se aducea un argument fundamental asupra Islamofobiei. Pe de altă parte, o altă categorie de partide naționaliste din Europa s-au hrănit cu Islamofobia și astfel au prins putere din aceasta. Politicienii conservatori populiști au instigat la Islamofobie și au acordat un mare spațiu acesteia în discursurile lor. Frontul Național Francez de extremă-dreapta condus până de curând de Jean Marie Le Pen, partidul populist din Italia – Liga Nordului, Patidul Libertății din Austria, Partidul Poporului din Danemarca, Lista lui Pim Fortuyn sunt doar câteva dintre partidele de extremă-dreapta islamofobe. Mai ales după 11 septembrie aceste partide i-au luat pe imigranții musulmani drept țintă a atacurilor lor.
Referendumul din 2009 prin care elvețienii s-au exprimat în procent de 58% împotriva minaretelor au inspirat partide de extremă-dreapta din țări membre ale Uniunii Europene să facă apel la inițierea unor astfel de referendumuri.
Un sondaj de opinie realizat tot in 2009 în zona flamandă a Belgiei indica de asemenea răspândirea Islamofobiei în mod îngrijorător. Acestă situație i-a determinat pe politicieni să înceapă la discuții în urma cărora să fie găsite soluții. Astfel că ministrul responsabil cu zona flamandă a acuzat presa de prezentarea în mod tendențios a musulmanilor atunci când s-a făcut referire la actele de terorism.
După 11 septembrie 2001 în Occident, dar mai ales în Statele Unite ale Americii a înflorit o industrie a panicii. Până și acum specialiștii extrapolează orice tendință ce nu le place, înainte de a apărea vreun studiu serios bazat pe date. Există oameni plătiți pentru a nota aberațiile oricărui imam trăsnit sau vreunui disperat dintr-o zonă de conflict, “înregistrează și difuzează noaptea târziu emisiuni TV cu tot felul de lunatici care glorifică martiriul.[1]” “Specialiști” în probleme legate de Orientul Mijlociu și studii islamice se exprimă apoi vehement cu privire la amenințarea islamică ce paște Statele Unite sau Europa. John L. Esposito își exprima dezamăgirea anul trecut în decembrie într-un articol în Huffington Post față de controversatul realizator de televiziune Glenn Beck care a afirmat fără să se bazeze pe niciun studiu într-o emisiune din care a reieșit doar ignoranță și habotnicie că 10% dintre musulmani (ceea ce ar însemna 150 milioane) ar fi teroriști care încearcă să răstoarne regimul Statelor Unite. Decupând din contextul complicat în care aceste afirmații așa-zis islamice sunt făcute – “precum lupta internă pentru putere din Iran, dintre clerici și ceilalți – ele îți vor face părul măciucă prin absurditatea predicțiilor, precum afirmația încrezătoare a lui Bernard Lewis că președintele Iranului Mahmoud Ahmadinejad plănuiește să marcheze o zi de bun augur în calendarul islamic (22 august 2006) provocând Sfârșitul Lumii. (Da, chiar a scris asta!)” Nu se ia în considerare situația actuală a musulmanilor, realitatea acestei comunități care este împrăștiată pe tot globul, iar asimilarea lor la cultura și practicile occidentale reprezintă etapa de frustrare la care au ajuns propovăduitorii Islamului.
La 1 iulie 2009 Marwa Al-Sherbiny a fost înjunghiată într-o sală de tribunal din Dresda, Germania de către un german islamofob. Marwa Al-Sherbiny era o musulmană de naţionalitate
egipteană care respecta codul vestimentaţiei islamice pentru femei şi care locuia în Germania din anul 2005. Farmacistă de profesie, era mama unui băieţel de 3 ani şi urma să dea naştere unui alt bebeluş după şase luni. Pentru că ea a îndrăznit să ceară un loc şi pentru băieţelul ei în leagănul din parc, cetăţeanul german Alexander îi aduce o serie de insulte precum: „islamistă“, „teroristă“, „prostituată“, insulte pe care Marwa le semnalează autorităţilor printr-o plângere. Drept răspuns, pârâtul primeşte o amendă contravenţională de 780 euro, însă în mai puţin de un an procesul ajunge în faza de recurs. Procuratura germană pledând pentru detenţia neamţului ca urmare a insultelor aduse chiar şi pe durata procesului, Alexander o atacă pe Marwa aflată în boxa martorilor şi doar în câteva momente o înjunghie cu 18 lovituri de cuţit. Femeia cade la pământ sub privirile îngheţate ale fiului ei de doar 3 ani. Încercând să o salveze, soţul ei, Ali este şi el rănit din greşeală de către unul dintre poliţişti.
Aceste atitudini la care se adaugă discuțiile și sondajele pe tema interzicerii burqa în Europa occidentală reprezintă piedici puse democrației, ele șifonând imaginea Uniunii Europene multiculturale. Însă trebuie apreciate eforturile depuse împotriva fenomenului islamofob. Ca un exemplu poate fi luată dezbaterea ce a avut loc în luna iunie în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului European unde s-au pus în discuție teme precum interzicerea minaretelor și a burqăi și unde le-a fost solicitat musulmanilor să progreseze pe planul egalității dintre bărbat și femeie.
Musulmanii sunt prezenți în Europa de multe sute de ani, având numeroase perioade în care istoria ei se confundă cu istoria islamului. Ne referim aici la primul contact al Europei cu Islamul, la formarea Andaluziei si mai târziu la Imperiul Otoman. Însă contactele Europei cu Islamul nu s-au limitat la atât. Musulmanii au rămas pe teritoriul Europei și au reprezentat comunități bine integrate în societățile în care trăiesc, împărtășind același tratament al istoriei și aceleași probleme de securitate, mediu și viață.
http://video.google.com/videoplay?docid=-8772233626040707077#
La momentul acestor atacuri în Europa trăiau zeci de milioane de musulmani proveniți din diverse culturi, procentul lor diferind de la stat la stat. Dacă în 1950 în Europa trăiau 800.000 de musulmani, astăzi numărul lor se ridică la peste de 50.000.000 (conform statisticilor oferite de Federtația Organizațiilor Islamice din Europa).
Deși poate că în unanimitate musulmanii din Europa și-ar exprima dezacordul față de invadarea Irakului și a Afganistanului, tot la fel, în unamitate ar refuza să catalogheze guvernele respective guverne sioniste cruciate. Musulmanii au condamnat acele atacuri, cu atât mai mult cu cât cei care se pare că au săvârșit acele atacuri sunt considerați păcătoși conform Coranului și în niciun caz nu „eroici mujahedini”, iar atacul un atac terorist condamnabil, și nu un „atac militar slăvit” sau un „atac binecuvântat”.
Pentru prevenirea radicalizării noului terorism în spaţiul UE au fost stabilite unele direcţii prioritare: dezvoltarea dialogului inter-cultural, în interiorul şi în afara spaţiului european; promovarea democraţiei, educaţiei şi prosperităţii economice în statele UE, dar şi în statele asistate de către aceasta; dezvoltarea unei strategii media şi de comunicare adecvate unei mai bune înţelegeri a politicii UE în domeniu.
Organizațiile islamice și comunitățile musulmane din Europa și din întreaga lume au condamnat acele atacuri într-o voce cu autoritățile europene, indiferent care au fost autorii lor sau pretextele care au orbit mintea și sufletele acelora care au crezut că prin aceste acte o cauză a lor va găsi soluția. Musulmanii din Europa sunt și ei vizați odată cu europenii de acest tip de atacuri care nu semnează în numele unei religii sau culturi anume, așa cum țintele lor se știe că nu sunt îndreptate asupra unor religii sau culturi anume.
Terorismul şi extremismul, „fundamentalismul islamic”, au devenit teme abordate de fiecare segment al mijloacelor de comunicare în masă. Ştirile centrate pe teroarea generată de actele de terorism, revendicate sau nu, sunt difuzate pe prima pagină a diverselor canale media şi sunt însoţite de comentarii încărcate de stimulente emoţionale. Teroriştii atrag atenţia oamenilor, indiferent de apartenenţa lor politică, religioasă, de nivelul educaţional sau de locul în care locuiesc. Fenomenul terorismului nu se mai limitează la o ţară anume, ci a devenit o problemă internaţională. Tendinţa sa dinamică este alimentată de rolul pe care acesta îl joacă în arena politicii mondiale. Uneori, terorismul capătă semnificaţii generatoare de multiple efecte, la care partidele politice apelează atunci când încearcă să-şi împlinească obiectivele pe fondul tensionat al politicii internaţionale. Pentru unele grupuri politice a reprezentat şi reprezintă în continuare singurul pretext motivabil pentru a-şi exprima poziţia şi a-şi proclama cauza lor politică.
Regretabil este însă că unele canale media încearcă să stabilească anumite relaţii între Islam şi terorism. Scopul acestora este de a defăima şi a păta reputaţia şi imaginea Islamului. Mulţi occidentali au început să promoveze ideea conform căreia terorismul şi extremismul ar reprezenta două trăsături ale musulmanului, indiferent de locul în care acesta ar trăi. Nu există nicio poruncă divină în Islam care să îndemne musulmanii să comită acte de terorism. Din punctul de vedere al Islamului, aceste acte sunt condamnabile, periculoase şi au consecinţe notorii. Comiterea unor astfel de acte este echivalată, în viziunea islamică, cu opresiunea şi păcatul săvârşit împotriva omului, în general. Dacă o persoană cercetează cele două surse principale ale constituirii Islamului – Coranul şi Tradiţia Profetului Muhammed, nu va descoperi niciun fundament al ideii conform căreia ar exista porunci divine, adresate musulmanilor, de a săvârşi acte de violenţă şi terorism. Aceste două surse principale sunt lipsite complet de orice concepte sau expresii care să îndemne musulmanul la încălcarea drepturilor celorlalţi.
În plus, cele mai multe cercetări ne fac să credem – obiectiv şi unanim acceptat – că definiţiile terorismului nu s-au pus întotdeauna de acord. Cineva este terorist, iar altcineva este luptător pentru libertate. Această întrebare primeşte răspuns în funcţie de sistemul de referinţă, dar, în orice caz, este nevoie de o definiţie. Pentru a iniţia o luptă internaţională împotriva terorismului nu este suficient să spunem că cineva arată ca un terorist, că discursul cuiva sună precum al unui terorist sau instigă la terorism. Şi nici nu trebuie să încadrăm în anumite categorii terorismul: intern sau internaţional, tolerabil sau intolerabil. Toate acestea reflectă subiectivismul punctelor de vedere, acest subiectivism neajutându-ne să identificăm adevăratul terorism. O definiţie corectă şi obiectivă a terorismului ar trebui să se bazeze pe legile internaţional acceptate în care să fie specificat clar ce este permis şi ce nu în războaiele convenţionale dintre naţiuni, să fie instituite convenţii care să diferenţieze clar între soldaţi şi criminalii de război care atacă civilii deliberat, între lupta de gherilă şi terorism, între ţintele militare şi cele civile în război.
Din punctul de vedere al unora dintre europeni valorile islamice nu se suprapun cu democrația și drepturile omului. Însă această imagine a fost creată Islamului și prin influența unor state autoritare, dictatoriale. Realitatea condiției femeii în unele state dictatoriale așa-zis islamice au condus la critici majore din partea europenilor. De asemenea acțiuni neislamice și inumane precum crimele de onoare săvârșite de unii musulmani duc la etichetarea întregii comunități musulmane. Din motive precum acestea, în a doua jumătate a secolului XX, musulmanii au devenit după evrei categoria de “ceilalți” ai Europei. Astfel terorismul, moscheile, minaretele, vălul, burqa și caricaturile Profetului Muhammed au devenit simbolurile acelui Islam înfricoșător dinăuntrul granițelor Europei. Astfel că după atacurile din 11 septembrie musulmanii care ajunseseră în categoria “celorlalți” ai Europei au ajuns țintele a numeroase acte de discriminare. În raportul E.U.M.C. a fost acordat foarte mult spațiu și atenție acestor tipuri de discriminări. În urma anchetelor și cercetărilor făcute a ieșit la iveală faptul că musulmanii în Europa suferă de discriminare în ceea ce privește condițiile de lucru, trai sau educație.
Dintre cei mai mari dușmani care stârnesc astfel de atitudini sunt organizațiile radicale de tip islamist pe de o parte si institutiile asa-zis islamice care promoveaza cu orice pret asimilarea musulmanilor si nu integrarea lor. Însă unii occidentali influenți au facilitat crearea unor stereotipuri prin care cultura și civilizatia islamică și prin urmare toți musulmanii sunt reduse la o dimensiune teroristă. Ca rezultat, în țările europene a apărut un nou fenomen numit Islamofobie care afectează în mod direct și pe nedrept populația musulmană care trăiește în Europa.
Ascensiunea din ultimii ani a unor regimuri de extremă dreapta au instigat această ură pentru Islam. Au existat campanii electorale ale unor partide politice din Europa în care se aducea un argument fundamental asupra Islamofobiei. Pe de altă parte, o altă categorie de partide naționaliste din Europa s-au hrănit cu Islamofobia și astfel au prins putere din aceasta. Politicienii conservatori populiști au instigat la Islamofobie și au acordat un mare spațiu acesteia în discursurile lor. Frontul Național Francez de extremă-dreapta condus până de curând de Jean Marie Le Pen, partidul populist din Italia – Liga Nordului, Patidul Libertății din Austria, Partidul Poporului din Danemarca, Lista lui Pim Fortuyn sunt doar câteva dintre partidele de extremă-dreapta islamofobe. Mai ales după 11 septembrie aceste partide i-au luat pe imigranții musulmani drept țintă a atacurilor lor.
Referendumul din 2009 prin care elvețienii s-au exprimat în procent de 58% împotriva minaretelor au inspirat partide de extremă-dreapta din țări membre ale Uniunii Europene să facă apel la inițierea unor astfel de referendumuri.
Un sondaj de opinie realizat tot in 2009 în zona flamandă a Belgiei indica de asemenea răspândirea Islamofobiei în mod îngrijorător. Acestă situație i-a determinat pe politicieni să înceapă la discuții în urma cărora să fie găsite soluții. Astfel că ministrul responsabil cu zona flamandă a acuzat presa de prezentarea în mod tendențios a musulmanilor atunci când s-a făcut referire la actele de terorism.
După 11 septembrie 2001 în Occident, dar mai ales în Statele Unite ale Americii a înflorit o industrie a panicii. Până și acum specialiștii extrapolează orice tendință ce nu le place, înainte de a apărea vreun studiu serios bazat pe date. Există oameni plătiți pentru a nota aberațiile oricărui imam trăsnit sau vreunui disperat dintr-o zonă de conflict, “înregistrează și difuzează noaptea târziu emisiuni TV cu tot felul de lunatici care glorifică martiriul.[1]” “Specialiști” în probleme legate de Orientul Mijlociu și studii islamice se exprimă apoi vehement cu privire la amenințarea islamică ce paște Statele Unite sau Europa. John L. Esposito își exprima dezamăgirea anul trecut în decembrie într-un articol în Huffington Post față de controversatul realizator de televiziune Glenn Beck care a afirmat fără să se bazeze pe niciun studiu într-o emisiune din care a reieșit doar ignoranță și habotnicie că 10% dintre musulmani (ceea ce ar însemna 150 milioane) ar fi teroriști care încearcă să răstoarne regimul Statelor Unite. Decupând din contextul complicat în care aceste afirmații așa-zis islamice sunt făcute – “precum lupta internă pentru putere din Iran, dintre clerici și ceilalți – ele îți vor face părul măciucă prin absurditatea predicțiilor, precum afirmația încrezătoare a lui Bernard Lewis că președintele Iranului Mahmoud Ahmadinejad plănuiește să marcheze o zi de bun augur în calendarul islamic (22 august 2006) provocând Sfârșitul Lumii. (Da, chiar a scris asta!)” Nu se ia în considerare situația actuală a musulmanilor, realitatea acestei comunități care este împrăștiată pe tot globul, iar asimilarea lor la cultura și practicile occidentale reprezintă etapa de frustrare la care au ajuns propovăduitorii Islamului.
La 1 iulie 2009 Marwa Al-Sherbiny a fost înjunghiată într-o sală de tribunal din Dresda, Germania de către un german islamofob. Marwa Al-Sherbiny era o musulmană de naţionalitate
egipteană care respecta codul vestimentaţiei islamice pentru femei şi care locuia în Germania din anul 2005. Farmacistă de profesie, era mama unui băieţel de 3 ani şi urma să dea naştere unui alt bebeluş după şase luni. Pentru că ea a îndrăznit să ceară un loc şi pentru băieţelul ei în leagănul din parc, cetăţeanul german Alexander îi aduce o serie de insulte precum: „islamistă“, „teroristă“, „prostituată“, insulte pe care Marwa le semnalează autorităţilor printr-o plângere. Drept răspuns, pârâtul primeşte o amendă contravenţională de 780 euro, însă în mai puţin de un an procesul ajunge în faza de recurs. Procuratura germană pledând pentru detenţia neamţului ca urmare a insultelor aduse chiar şi pe durata procesului, Alexander o atacă pe Marwa aflată în boxa martorilor şi doar în câteva momente o înjunghie cu 18 lovituri de cuţit. Femeia cade la pământ sub privirile îngheţate ale fiului ei de doar 3 ani. Încercând să o salveze, soţul ei, Ali este şi el rănit din greşeală de către unul dintre poliţişti.Aceste atitudini la care se adaugă discuțiile și sondajele pe tema interzicerii burqa în Europa occidentală reprezintă piedici puse democrației, ele șifonând imaginea Uniunii Europene multiculturale. Însă trebuie apreciate eforturile depuse împotriva fenomenului islamofob. Ca un exemplu poate fi luată dezbaterea ce a avut loc în luna iunie în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului European unde s-au pus în discuție teme precum interzicerea minaretelor și a burqăi și unde le-a fost solicitat musulmanilor să progreseze pe planul egalității dintre bărbat și femeie.
Musulmanii sunt prezenți în Europa de multe sute de ani, având numeroase perioade în care istoria ei se confundă cu istoria islamului. Ne referim aici la primul contact al Europei cu Islamul, la formarea Andaluziei si mai târziu la Imperiul Otoman. Însă contactele Europei cu Islamul nu s-au limitat la atât. Musulmanii au rămas pe teritoriul Europei și au reprezentat comunități bine integrate în societățile în care trăiesc, împărtășind același tratament al istoriei și aceleași probleme de securitate, mediu și viață.
http://video.google.com/videoplay?docid=-8772233626040707077#
