Stâlpii Islamului şi Valorile Morale - M. Ghazali

Stâlpii Islamului şi Valorile Morale

Scopul profeţiei – Perfecţionarea principiilor morale

Profetul (Pacea şi Binecuvântarea Lui Allah fie asupra lui), a declarat principalul scop al trimiterii sale în această lume şi metoda prin care cheamă oamenii în următoarele cuvinte:

„Am fost trimis numai pentru motivul perfecţionării principiilor morale.” (Al-Muta)

Acest mesaj măreţ a lăsat o impresie de neuitat în istoria omenirii şi a fost util în transmiterea şi aducerea oamenilor sub influenţa Căruia se afla permanent Profetul Muhammed (pacea şi binecuvântarea Lui Allah fie asupra sa). Scopul său nu era altul decât întărirea principiilor morale ale oamenilor pentru ca aceştia să vadă adevărata realitate, o lume plină de perfecţiune şi frumuseţe şi să incerce să atingă acest ţel în mod conştient.

Premărirea este un act obligatoriu în Islam şi a fost inclusă în principalii stâlpi ai credinţei islamice. Dar, formele Islamice de preamărire nu sunt un fel de exerciţiu mistic care leagă oamenii cu forţă misterioasă, necunoscută care îl supune pe om să execute fapte inutile şi mişcări fără sens. Toate formele obligatorii de preamărire sunt asememeni unor exerciţii care îi antrenează pe oameni să dobândească un comportament corect şi să ducă o viaţă cinstită şi să adere la aceste virtuţii toată viaţa oricare ar fi schimbările care se produc pe parcurs.

Rugăciunea împiedică săvârşirea de păcate, ea fiind o formă obligatorie de slăvire, de care omul este atras cu interes şi voinţă. El practică tot timpul pentru ca viaţa lui să fie ferită de boli şi ca trupul său să fie sănătos şi puternic.

Coranul Cel Sfânt şi sunnah Profetului sunt dovezi ale acestor realităţi.

Când Allah a poruncit rugăciunile obligatorii a specificat următoarele:

“Rugăciunea împiedică obscenitatea şi răul.”

Ferirea de rău, răutăţi şi purificarea de faptele rele sunt de asemenea realităţi ale rugăciunii. Într-un Hadis Qudsi este menţionat:

“Accept rugăciunile persoanei care adoptă politica modestiei, conştientă de Măreţia Mea, nu păcătuieşte împotriva mea, îşi dedică timpul preamărindu-Mă şi este îngăduitor cu săracii, călătorii, persoanele slabe şi suferinde.

Dania este un mijloc de purificare, obligatoriu pentru “sahihe Nisab”. Nu reprezintă doar o taxă care este colectată din buzunarele oamenilor, ci scopul său principal este răspândirea seminţelor bunătăţii, simpatiei şi bunăvoinţei, furnizarea unui mijloc de introducere în societate şi stabilirea unei relaţii de iubire şi prietenie.

Scopul plătirii daniei a fost menţionat în Coran în următoarele cuvinte:

“O Profetule! Ia din bunurile lor milostenie, prin care să-i curăţeşti şi să-i binecuvântezi.” (Tauba: 103)

Curăţirea sinelui de impurităţile lumeşti şi ridicarea standardelor societăţii la înălţimile decenţei şi purităţii reprezintă înţelepciunea din spatele acestei taxe.

Din acest motiv, Profetul a dat un sens larg noţiunii de sadaqah şi a fost impusă fiecărui musulman. Profetul a spus:

“A zîmbi în compania fratelui tău reprezintă milostenie. Impunerea săvârşirii de fapte bune şi împiedicarea păcătuirii reprezintă milostenie. Călăuzirea cuiva pe calea cea dreaptă înseamnă milostenie. Îndepărtarea obstacolelor de pe drum precum ghimpii şi oasele, reprezintă milostenie. A turna apă din vasul tău în vasul fratelui tău reprezintă milostenie. A ghida o persoană cu deficienţe vizuale reprezintă milostenie pentru tine. (Bukhari)

Împrejurimile deşertului şi viaţa beduinilor – un mediu ce îşi are bazele în conflicte interne – a fost locaţia în care învăţăturile Islamului au fost expuse lumii şi arată scopurile şi rezultatele acestor învăţături şi ce efect au avut asupra arabilor din acele vremuri întunecate.

Postul reprezintă de asemenea un stâlp al Islamului, el fiind obligatoriu.

Profetul (salleAllahu aleyhi wa sellem) a spus:

“Postul nu este doar o abţinere de la mâncare şi băutură, dar este şi o abţinere/ o ferire de lucrurile rele şi obscene. Dacă în timpul postului, cineva te insultă sau începe o ceartă, tu spune, ‘Eu postesc’.”

În Coran se arată impunerea postului prin următoarele cuvinte:

„O, voi cei care credeţi, v-a fost statornicit vouă Postul, aşa cum le-a fost prescris şi celor dinaintea voastră – Poate că veţi fi cu frică!” (Surat Al-Baqarah: 183)

Hajj este un pelerinaj obligatoriu pentru a micşora iubirea pentru lumea care ne înconjoară. Uneori omul crede că a călători în locurile sfinte şi a efectua pelerinaj, care a fost impus pentru orice musulman care îsi permite acest lucru, şi care este inclus în Stâlpii de bază a Islamului, este numai o formă de preamărire care nu are legătură cu moralitatea şi caracterul oamenilor.

“Pelerinajul are loc în lunile cunoscute. Acelui care s-a decis să facă Pelerinajul în aceste luni îi sunt oprite în timpul Pelerinajului împreunarea cu muierea, nesupunerea şi cearta. Şi binele pe care îl faceţi, Allah îl ştie. Luaţi cu voi provizie, dar cea mai bună provizie este evlavia! Şi fiţi cu frică de Mine, voi cei care aveţi minte!” (Surat Al-Baqarah: 197)

Acestea sunt doar trăsăturile esenţiale ale formelor de preamărire care sunt bine-ştiute şi practicate în Islam, fiind Sâlpii de bază ai Islamului. Ei ne arată relaţia profundă care există între religie şi moralitate şi cît de puternică şi durabilă este această relaţie. Cît de variate sunt aceste forme de preamărire şi diferite unele faţă de altele în spirit şi aspect, dar apropiate privind scopul şi obiectivele, prin care Profetul a arătat principala ţintă.

Aşadar, salah (rugăciunea), sawm (postul), zekat (dania), Hajj (pelerinajul) şi alte forme de preamărire asemeni acestora sunt pietrele de temelie pentru atingerea perfecţiunii, şi sunt mijloace de curăţire şi purificare care duc spre o viaţă liniştită. Datorita atributelor înalte şi calităţilor nobile care sunt părţi inalienabile şi rezultatele acestor forme de preamărire, le-au fost acordate o poziţie înaltă în religia Lui Allah.

În aceste forme de preamărire nu sunt purificate inimile oamenilor dacă aceştia nu nutresc cele mai bune calităţi faţă de acei care îi observă, şi dacă nu îmbunătăţesc relaţia dintre Allah şi robii săi, atunci nu le mai rămâne decât distrugere şi devastare.

Allah Spune:

“ Cel care vine nelegiuit la Domnul său, acela va avea parte de Gheena, în care el nici nu va muri, dar nici nu va trăi. /Iar aceia care vin la El credincioşi şi care au săvârşit fapte bune, aceia vor avea treptele cele mai înalte,/ Grădinile Edenului, pe sub care curg pâraie. Veşnic vor avea ei sălaş în ele, căci aceasta e răspala acelora care s-au curăţit.” (TaHa: 74-76).

Să păstraţi secretele altora - M. Ghazali

Să păstraţi secretele altora

- o dovadă de încredere

Încrederea mai înseamnă şi să aperi drepturile adunărilor la care participi. Să nu dezvălui informaţiile şi secretele lor altora.

Numeroase relaţii sunt afectate, prieteniile se destramă şi interesele sunt periclitate când cineva dezvăluie informaţii şi secrete ale adunărilor, citând corect sau incorect sursa, punând astfel în pericol toate planurile.

Trimisul lui Allah a spus: "Când un om spune ceva cuiva şi apoi îti marturiseşte ţie înseamnă un semn de încredere."

Discuţia confidenţială a întâlnirilor trebuie aparată, potrivit legilor morale şi principiilor religiei, altfel sfinţenia ei dispare.

Dacă un musulman este prezent la o astfel de întâlnire unde criminalii conspiră între ei pentru a face rău altora, atunci este responsabilitatea sa să încerce să prevină acest păcat, după cum se pricepe mai bine.

Trimisul lui Allah a spus: “Secretele adunărilor reprezintă o dovadă de încredere, însa fac excepţie trei feluri de adunări: cea în care se varsă sange haram (nevinovat), cea în care se permite sexul haram (interzis) sau cea în care proprietatea este contestată in mod ilegal." (Abu Dawud)

Legaturile conjugale sunt sfinte în ochii Islamului. Relaţiile familiale dintre soţ si soţie şi problemele lor mutuale trebuie protejate pe deplin. Nici măcar persoana cea mai apropiată nu trebuie informată despre acestea.

Oamenii nesăbuiti însă îşi povestesc problemele intime şi relaţiile familiale în tot locul, chiar şi unor oameni străini. Acesta este un nărav foarte urât şi Allah 1-a declarat haram.

Asma bint Yezid povesteşte că se afla alături de Profet şi tot acolo şedeau şi un soţ cu soţia sa. Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: "Se află aici vreun om care povesteşte despre lucrurile pe care le face nevasta lui? Şi se află vreo nevastă care povesteşte altora despre relaţia pe care o are cu soţul ei?" Oamenii, de frică, nu au spus nimic. Eu am zis: "O, Trimis al lui Allah! Pe Dumnezeu, şi soţii şi nevestele lor fac acest lucru." El a zis: "Să nu mai spuneti asa ceva. Exemplul ce rezultă din aceasta este ca un diavol ce întalneşte o diavoliţă şi se împreunează cu ea în văzul lumii." (Ahmed)

Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: "În Ziua Judecăţii, cea mai mare necinste în faţa lui Allah va fi că un bărbat işi iubeste nevasta şi nevasta este şi ea apropiată de soţul ei, însă el dezvăluie altora secretele nevestei sale." (Muslim)

Unele lucruri ni se încredintează pentru a fi protejate o perioadă fixă de timp şi a fi apoi returnate la cerere. Noi suntem răspunzători pentru aceste bunuri.

În vreme ce emigra la Medina, Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) l-a lăsat în urmă pe vărul său, ca acesta să poată înapoia politeiştilor bunurile pe care le primise el în păstrare, deşi politeiştii erau membri aceleiaşi comunităţi care-1 alungaseră din locul său de baştină. El a fost obligat să părăsească locuinţa din cauza credinţei sale, însa cum poate un om decent să se poarte necuviincios chiar şi cu oamenii necuviincioşi şi ticăloşi?

Maimun din Mehran spune că trei feluri de comportament s-au aflat întotdeauna atât la omul bun, cât şi la cel rău: păstrarea încrederii, respectarea promisiunii şi bunătatea.

Să consideri lucrurile date în păstrare ca fiind proprietate personală este o ticaloşie, un furt.

Abdullah bin Mes’ud spune că lupta pentru cauza lui Allah şterge toate păcatele, mai puţin însuşirea ilegală a lucrurilor aflate în pastrare. El spune că în Ziua Judecăţii va fi adusă o persoană care a luptat pentru cauza lui Allah şi care va spune: "O, Stăpân al nostru! Cum este posibil cand lumea s-a sfarşit?" Atunci se va spune: "Aruncati-1 in iad." Şi în prezenţa lui vor fi aduse lucrurile ce i-au fost date lui în păstrare, în aceeaşi formă în care i-au fost încredinţate în această lume. El le va vedea şi le va recunoaşte. Se va îndrepta spre ele, le va apuca şi le va căra pe umeri până ce va avea impresia ca a reuşit să iasă, dar atunci lucrurile vor aluneca de pe umerii lui. El va alerga din nou să le prindă. Şi tot asa se va întampla cu el pe vecie. Apoi el a zis că rugaciunea (salat, namaz) este o garanţie, ablutiunea (wudu, abdest) este o garanţie, să cântăreşti sau să măsori un lucru este o garanţie. Şi a enumerat el o gramadă de lucruri, dupa care a adăugat că cea mai importantă garanţie este avuţia sau lucrurile ce se pastrează sau se înapoiază.

Cel ce a relatat acest Hadis spune că el a mers la Bara bin A'azid şi 1-a întrebat ce părere are despre ce a spus Ibn Mes’ud. Bara bin A'azid a răspuns: "A grăit adevarul. Nu ai auzit această poruncă a lui Alah:

"Allah vă porunceşte să daţi înapoi stăpânilor lor lucrurile încredinţate, iar dacă judecaţi între oameni, să judecaţi cu dreptate!"

[Coran 4:58]

Păstrarea garanţiei apără drepturile lui Allah şi ale supusilor Săi, îi fereşte pe oameni de josnicie şi meschinărie şi ajunge la nivelul dorit doar când această calitate este absorbită de firea şi conştiinţa oamenilor, coboară în adâncul inimilor lor şi este aparată împotriva influenţelor legăturilor apropiate sau îndepărtate.

Astfel poate fi explicat sensul acestui Hadis, relatat de Huzeifeh bin Yaman: "Păstrarea garanţiei a fost clădită în adâncul inimilor oamenilor. Apoi a apărut Coranul şi oamenii au învăţat din Coran şi Sunnah." (Muslim)

Ştiinţa Şariei nu poate fi indiferentă la comportamentul virtuos şi păstrarea garanţiei semnifică o cunoaştere corectă a Coranului şi a Sunnei, precum şi o constiinţă trează. Dacă moare conştiinţa atunci dispare şi calitatea de a păstra garanţia. Într-un astfel de moment, recitarea versetelor din Coran şi studierea Hadis-urilor nu este de nici un folos, dar aspiranţii islamului cred despre alţii şi chiar despre ei înşişi că sunt purtători ai acestei calităţi, însă atunci se naşte următoarea intrebare: "Cum poate cel ce respinge adevărul să pastreze o garanţie?"

Din această pricină, Huzaifa a afirmat că cel care nu are credinţă pierde calitatea de garant. Tot în acest sens, el spune: "Apoi am început să discutăm despre dispariţia calităţii de a păstra garanţia şi Profetul a zis: "Când omul cade într-o stare asemenea somnului, încrederea se scurge din inima lui până când nu mai ramane decât o urmă. Apoi intră într-un altfel de somn şi încrederea se zbârceşte în inima lui, ajungând să arate ca o crestătură". Apoi Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: "Atunci oamenii vând şi cumpără, dar nimeni nu mai dă un lucru spre păstrare, astfel încât se spune că într-o anumită familie există un om demn de încredere şi se povesteşte cât de îngăduitor, bine crescut şi înţelept este el! Cu toate acestea nu există nici o iotă de credinţă în inima lui."

Acest Hadis schitează o imagine oribilă a dispariţiei calităţii din inimile oamenilor necinstiţi. Este ca şi când găseşti uneori urme de bunătate în firea celor ticăloşi, deşi aceasta nu are nici o influenţă în viaţa lor. Şi deseori faptele bune acoperă faptele rele, deşi în mod clar nu pot reînvia inimile moarte. Această persoană lipsită de constiinţă apreciază oamenii după propriile ei dorinţe şi preferinţe. El nu face distincţie dintre credinta şi necredinţa din ei.

Păstrarea lucrurilor încredinţate este o calitate foarte importantă. Oamenii cu credinţa slabă nu au parte de ea. Allah a dat un exemplu despre cum poate povara ei să pună la încercare întreaga existenţă a omului. De aceea, această responsabilitate nu poate fi considerată un lucru obişnuit şi nu este permisă nici o neglijenţă în împlinirea cerinţelor ei:

"Noi am propus cerurilor, pământului şi munţilor sarcina de a purta povara Adevărului, dar ele au refuzat să o poarte şi le-a fost teamă de ea, însă s-a încărcat omul cu ea, căci el este tare nedrept [faţă de el însuşi] şi tare neştiutor."

[Coran 33:72]

Nedreptatea şi neştiinţa sunt două păcate ce 1-au împresurat pe om şi omul trebuie să înceapă o luptă (jihad) împotriva lor. Credinţa nu va fi deplină daca nu este curăţată şi purificată de dreptate.

"Cei care cred şi nu amestecă puritatea credinţei lor cu nedreptatea, aceia sunt în siguranţă şi ei sunt bine călăuziţi".

[Coran 6:82]

"Şi se tem de Allah singuri invăţaţii dintre robii săi. Dar Allah este Puternic si Iertător".

[Coran 35:28]

Acesta este motivul pentru care, după ce se menţionează calitatea de păstrător a omului, în următoarele versete din Surat Al-Ahzab se spune că cei nedrepţi şi neştiutori se dedau la păcate, sunt ipocriţi şi merită pedeapsa lui Allah; iar Allah îi ocroteşte pe cei credincioşi şi cinstiţi.

"[Este astfel] pentru ca Allah să-i osândească pe făţarnici şi pe făţarnice, pe politeişti şi pe politeiste. Însă Allah primeşte căinţa dreptcredincioşilor şi dreptcredincioaselor. Allah este Iertator şi Îndurător."

[Coran 33:73]

Bunăstarea şi resursele dăruite de Allah înseamnă încredere

Încrederea mai înseamnă şi o analiză a forţei de percepţie cu care Allah ne-a binecuvântat. Ar trebui să acorzi puţină atentie acelor capacităţi speciale cu care te-a înzestrat Allah. Dacă te uiţi la averea şi la copiii tăi, care îti sunt foarte dragi, simţi că toate acestea reprezintă încrederea pe care Allah o are în tine. De aceea este necesar ca acestea să fie sacrificate pentru cauza Lui şi să fie folosite pentru a-i împlini voia. Dacă pierzi vreunul dintre aceste lucruri să nu începi să plângi şi să te vaiţi şi să nu te gândeşti că ai fost deposedat de avutul tău personal, fiindcă în comparaţie cu tine Allah este mai îndreptăţit şi El are dreptul să-1 folosească dupa cum îi place. Dacă esti pus la încercare printr-o înmulţire a bunurilor tale, atunci să nu şovăi să participi la jihad, când eşti chemat să faci astfel şi să nu te răzvrăteşti faţă de Allah din cauza lor. Nici să nu te simţi convins de puterea lor.

O, voi cei care credeti! Nu-L vicleniţi pe Allah şi pe Trimis! Nici nu vicleniţi asupra celor ce v-au fost încredinţate, cu bună ştiinţă! / Şi să ştiţi că bunurile voastre şi copiii voştri nu sunt decât o încercare şi că la Allah se află rasplata mare. [Coran 8:27-28]

Să-ţi faci datoria înseamnă încredere - M. Ghazali

Să-ţi faci datoria înseamnă încredere

Noţiunea de încredere se referă şi la faptul că omul căruia i-a fost încredinţată o responsabilitate ar trebui să aibă înclinaţia sinceră de a împlini satisfăcător această responsabilitate şi de a-şi concentra întreaga energie de a duce sarcina la îndeplinire. Fără îndoială, aceasta este încredere. Islamul consideră că este demn de respect omul care se dovedeşte sincer în munca lui, care se străduieşte să lucreze într-un mod cât mai eficient şi să protejeze drepturile celor care se află în grija sa, fiindcă oricât de comuna ar fi acea responsabilitate o cât de mică neglijenţă poate cauza probleme nedorite întregii comunităţi şi societăţi, iar germenii corupţiei şi ticaloşiei pătrund în întregul corp politic. Necinstea în realizarea îndatoririlor oficiale generează numeroase boli morale în societate, aduce mari daune religiei, comunităţii musulmane şi ţării. Acest păcat, pedeapsa şi răul din el apar în diferite forme.

Trimisul lui Allah a spus: "În Ziua Judecăţii când Allah îi va aduna pe toţi oamenii, trecuţi şi prezenţi, fiecare mincinos va purta o flamură prin care va fi recunoscut. Şi astfel se va spune că acela este grupul de cutare şi cutare mincinoşi." (Bukhari)

Într-o altă variantă se afirmă: "Lângă capul fiecărui mincinos va flutura un steag, cu cât mai sus, cu atât mai mare este păcatul. Ascultă! Nu există un mincinos mai mare decât acel conducator (Amir) ce amăgeşte lumea." (Muslim)

Cu alte cuvinte, nu există persoană mai înşelătoare, care să-şi merite pedeapsa mai mult decât acela care răspunde de treburile oamenilor şi doarme netulburat în vreme ce lumea înfruntă greutăţi şi se află în pragul distrugerii.

Abuzul de putere - înşelare a încrederii

Încrederea presupune ca o persoană numită într-o funcţie importantă să nu se folosească de poziţia sa pentru a trage foloase în interes propriu sau al rudelor sale, deoarece utilizarea fondurilor publice în scopuri personale este o crimă.

Este un lucru obişnuit ca guvernele sau companiile să ofere salarii fixe angajaţilor lor pe de altă parte este lipsit de respect, josnic şi meschin să cauţi surse suplimentare de venit. Trimisul lui Allah a spus: Celui căruia îi vom încredinţa o slujbă avem de asemenea responsabilitatea de a-i asigura şi traiul necesar. Dacă acesta îsi însuşeşte mai mult decat atât, atunci săvârşeşte o faptă nedreaptă." (Abu Dawud)

Este greşit deoarece persoana în cauză a folosit proprietatea organizaţiei în scop personal, în loc să uzeze de ea pentru a-i ajuta pe cei sărmani şi nevoiaşi sau pentru o cauză nobilă:

"Un profet nu poate să-şi însuşească o pradă! lar acela care şi-o va însuşi va veni în Ziua de Apoi cu ceea ce şi-a însuşit. Atunci fiecare suflet va primi pe de-a-ntregul răsplata care şi-a agonisit-o. Şi lor nu li se va face nedreptate."

[Coran 3:161]

Cel care ţine însă cont de poruncile lui Allah în îndeplinirea sarcinilor sale şi nu se lasă târât în activităţi necinstite va fi considerat înaintea lui Allah drept unul dintre luptătorii pentru supremaţia religiei.

Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a spus: "Cand administratorul primeşte o slujbă, el trebuie să-şi primească partea ce i se cuvine şi să platească celorlalţi partea ce li se cuvine şi atunci va fi ca un luptator pentru cauza lui Allah, pana ce ajunge acasă." (At-Tabarani)

Islamul interzice ca o persoană să profite de poziţia pe care o deţine în scopuri personale şi s-a declarat foarte strict pentru închiderea tuturor căilor ce duc spre caştigarea unor venituri necinstite.

Abi bin 'Umaira relatează că 1-a auzit pe Profet spunând: "Cel căruia i s-a oferit o slujbă şi el a furat un ac sau chiar mai puţin decât atât a făcut o greşeală cu care va trebui să apară în Ziua Judecăţii." Atunci un "ajutor" (Ansar) cu pielea închisă s-a ridicat şi a spus: "O, Trimis al lui Allah! Nu mai vreau să fiu guvernator." Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a întrebat ce s-a întâmplat. El a răspuns: "Am ascultat cu mare atenţie tot ce ai spus acum." Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a zis: "Eu totuşi spun că dacă numim pe cineva guvernator acela trebuie să aduca totul dinaintea noastra (să faca totul cunoscut nouă). Să primească tot ce i se oferă şi să se abţină de la tot ce i se cere să se abţină." (relatat de Muslim)

Se spune că un om din tribul Uzd, pe nume Abu Labtih, a fost trimis de Profet să adune milostenii şi donaţii. Când s-a întors cu colecta, a spus: "Acestea sunt lucrurile tale şi acestea mi-au fost oferite mie." Cel ce a relatat acest hadis spune că auzind acestea, Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) s-a ridicat şi, după ce a adus laudă lui Allah, a zis: "... numesc dintre voi un administrator pentru aceste treburi pentru care Allah m-a facut răspunzător pe mine. Când acel om se întoarce, îmi spune că aceasta este pentru noi şi aceasta i-a fost dăruit lui. Dacă spune adevarul atunci de ce nu stă în casa parinţilor lui? Haideţi să vedem aşadar de unde îi vin aceste daruri? Pe Allah, dacă vreunul dintre noi primeşte chiar şi cel mai mic lucru care nu i se cuvine, el va trebui să apară înaintea lui Allah purtând acest lucru. Nu vreau să vad pe niciunul dintre voi în această stare, la întâlnirea cu Allah, purtând pe cap o camilă sau o vacă care muge, ori o capra care behăie." Apoi şi-a ridicat mâinile atât de sus încât i se vedeau subsuorile şi a spus: "O, Allah! Am făcut cunoscut mesajul tau." (Muslim)