Asurah - a zecea zi a calendarului islamic

Ce înseamnă ziua de Aşurah pentru musulmani?

Este din traditia Profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) sa postim in a noua si a zecea zi a lunii Muharram. Profetul obisnuia sa posteasca in a zecea zi a acestei luni, zi numita "Aşura". Cand Profetul a venit in Medina a observat ca si evreii mediniti posteau in aceasta zi in amintirea profetului Moise (Pacea fie asupra lui!). Profetului i-a placut aceasta traditie si le-a spus evreilor "Noi suntem mai aproape de Moise decat sunteti voi." Asa ca a postit si i-a indemnat si pe companionii sai sa posteasca. Dupa ceva timp, inainte de sfarsitul vietii sale, Profetul i-a indemnat pe musulmani sa adauge si ziua a noua la postul lor. Astfel, ne este recomandat sa postim in a noua si a zecea zi a lunii Muharram.

Mu`awiyyah ibn Ebi Sufyan a relatat ca l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunand: "In ceea ce priveste ziua Aşurah - nu este obligatoriu pentru voi sa postiti precum fac eu. Oricine doreste poate posti si care dintre voi nu doreste nu este obligat sa o faca." (Al-Bukhari si Muslim).

Postul in aceste zile a fost categorisit de savanti pe trei nivele:
1. postul de trei zile: ziua a noua, a zecea, a unsprezecea a lunii Muharram;
2. postul in ziua a noua si a zecea a lunii Muharram;
3. postul doar in ziua a zecea a lunii Muharram.

De asemenea trebuie amintit si sacrificiul lui Huseyn si a familiei lui (Fie ca Allah sa fie multumit de ei toti!). Sacrificiul lor a fost adevaratul Jihad pentru cauza lui Allah, pentru dreptate si adevar. Putem sa luam lectii de curaj, rabdare si perseverenta din episodul de la Karbala (anul 61 dupa Hijrah / 680 d. Ch.)

'Aşura – ca nu cumva să uităm!

A zecea zi a primei luni din anul lunar islamic marcheaza o zi inseamnata pentru in calendarul islamic.

'Ashurah, atunci si acum

A zecea zi a lunii Muharram este ziua in care, conform unor relatari, Allah Preainaltul l-a salvat pe profetul Moise de tiranicul Faraon, acel prototip al autoritatii despotice. Au existat numeroase autoritati similare celei faraonice care au aparut de-a lungul istoriei si au existat si acei aparatori incorigibili ai dreptatii care s-au impotrivit lor. In perioada post-profetica, o asemenea persoana a fost Imamul Husein care s-a opus coruptiei despoticului Yezid si si-a sfarsit zilele in a zecea zi a lunii Muharram a anului 61 dupa Hijrah (680 d. Ch.); un eveniment ce sta ca o piatra de hotar in istoria credinciosilor - martiriul iubitului nepot al Profetului Muhammed (s.a.s.) la Karbala in Iraq.

Moise si Faraonul, Husein si Yezid

Profetul Moise (Pacea fie asupra lui!) nu a luptat impotriva Faraonului pentru a deveni el rege, si de asemena nici Imamul Husein nu a luptat impotriva armatei lui Yezid pentru a prelua califatul. Efortul lor a fost depus in scopul de a isi implini obligatia morala care serveste drept un mesaj universal care a lasat o mostenire durabila de efort si rezistenta impotriva coruptiei si nedreptatii. Ei erau pregatiti sa lupte pentru ce este drept, dar nu numai aceasta, de asemenea erau gata sa moara pentru acea dreptate; altruism – nu egoism, smerenie – nu ego, principii – nu putere.



Lupte asemeni celei lui Moise si a lui Husein au existat mereu in lumea aceasta imorala. Precum a spus allamah Iqbal: Musa-o Fira'un Shabbīr-o Yazīd In do quwwataz hayat āmad padīd. "Inca de la inceputuri, doua forte contrarii au fost in razboi – virtutea si viciul. Astfel, Profetul Moise (Pacea fie asupra lui!) s-a rasculat impotriva Faraonului si Şabbir (Imamul Husein) s-a rasculat impotriva lui Yezid.”

Evenimentul tragic

Atat de infricosatoare si groaznica a fost omorarea Imamului Husein, incat renumitul istoric arab Al-Fakhri a scris: „Aceasta este o catastrofa despre care nu voi vorbi indelung, pentru ca este prea grava si oribila. Pentru ca a fost o catastrofa atat de odioasa cu care nu se poate compara niciun alt incident rusinos din istoria musulmanilor. A fost un masacru atat de terifiant incat sa zbarleasca carnea pe orice om. Din nou nu m-am putut abtine sa ma lungesc cu descrierea acestui incident oribil din cauza notorietatii sale si pentru ca este cea mai regretabila dintre toate catastrofele.” Istoricul occidental, Dr. Edward Browne in lucrarea sa „Istoria literara a Persiei” scrie: „ca o reamintire, episodul sangeros de la Karbala unde nepotul trimisului lui Dumnezeu a cazut, fiind torturat in mod insetat si inconjurat de cadavrele familiei sale ucise a fost intotdeauna suficient sa evoce, chiar si in cel mai nepasator si lipsit de entuziasm mod, emotia profunda, durerea frenetica si exaltarea spiritului inainte de care durerea, pericolul si moartea se contracta in fleacuri negandite.” Professor E. Gibbon scrie: „Intr-un mediu si o epoca distanta, scena mortii lui Husein trezeste simpatia chiar si a celui mai rece cititor.” [Acensiunea si Decaderea Imperiului Roman]

Tragedia

Pentru a intelege tragedia, trebuie spus ca este vorba de nepotul ultimului Trimis al lui Allah si a rudelor lui apropiate, acesyia fiind ucisi in mod brutal. A fost un masacru al urmasilor ultimului Profet al lui Allah.



· Acea familie a profetului despre care Allah Preainaltul spune in Coran: „Spune: Eu nu va cer voua pentru aceasta rasplata, afara de prietenia fata de ruda apropiata.” (Coran, 42:23) Cu privire la acest verset Imamul Şafi’yi a scris în poezia sa: Ya aala-bayti Rasulillahi hubbakum Fardun minaalhi fil Qur'ani anzalah Yakfikum min 'azimil fakhri annakum Man lam yusalli 'alaykum la salata lah In traducere aproximativa: “O, familie a Profetului! Este o obligatie de la Allah pentru noi, pogorata in Coran sa te iubim. Faptul ca salutarile (salawat) noastre sunt invalide daca nu te salutam pe tine (familie) denota onoarea."



Acel Husein care impreuna cu fratele sau sunt considerati a fi seyyid şebābi ehlil Genneh "Conducatorii Tinerilor in Paradis" [Sunan at-Tirmidhi]



Acel Husein care semana atat de mult cu bunicul sau, despre care multi companioni ai Profetului s.a.s. spuneau ca este imaginea bunicului sau.



Acel Husein despre care Profetul a spus: „Husein e din mine si eu sunt din Husein. Allah iubeste pe cel care il iubeste pe Husein.” [Sunan at-Tirmidhi]



Cu toate acestea, Imamul Husein a fost martirizat de mana celor care se considerau a fi urmasii iubitului nostru Profet Muhammed, de catre aceia care pretindeau in mod nerusinos si fara retineri ca fac aceasta in numele Islamului, pregatiti sa stearga orice urma a vreunui exponent adevarat al lui, aceia care (asemeni multora azi) sunt gata sa omoare pentru Islam, desi ei nu stiu cum sa traiasca cu Islamul. Da, Imamul Husein a fost martirizat din mana acelora care ar saruta Piatra cea Neagra (pentru ca Profetul a facut-o), dar si ar taia capul al acelui iubit nepot al profetului, acel cap de care Profetul (salleAllahu aleyhi wa sellem) a avut grija insusi si l-a sarutat cu afectiune de atatea ori.

Continuarea traditiei avraamice

Ne-am luat adio de la anul ce a trecut amintindu-ne de Profetul nostru Ibrahim si de atitudinea sa pioasa in fata crudului Nemrud. Ibrahim aleyhisselam, cel care si-a dovedit devotamentul fata de Allah prin faptul ca fost gata sa il sacrifice pe fiul sau rabdator, profetul Ismail, la cererea Lui. Intram in noul an islamic comemorand martiriul nepotului Profetului nostru iubit Muhammed, Imamul Husein care s-a luptat sa tina in picioare principiile bunicului sau – Profetul Muhammed, si ale stramosului sau – Profetul Ibrahim.



O, Allah, trimite slava Ta asupra lui Muhammed si asupra urmasilor lui Muhammed, asa cum ai trmis slava Ta asupra lui Avraam si asupra urmasilor lui Avraam. Cu adevarat, Tu esti plin de Slava si Maretie. Lupta meccana pentru manifestarea si sustinerea valorilor Islamului a fost inceputa cu iubire si sinceritate de catre familia lui Ibrahim si continuata cu iubire si mare rabdare de catre familia Profetului Muhammed, dupa cum 'allama Iqbal spune: Sidq-e Khalil bhi hay ishq, sabr-e Husayn bhi hay ishq Ma'rika-e-wujud mayn Badr-o-Hunayn bhi hay ishq. „Sinceritatea Profetului Ibrahim este dragostea, asa cum perseveranta plina de rabdare a Imamului Husein este dragostea. Asa cum lupta altruista a Profetului Muhammed la Bedr si Huneyn a fost de asemenea dragoste (pentru Allah, adevar si dreptate).”



Iqbal a concluzionat astfel: Gharib-o sada o- rangeen hay dastane haram, nehayat is ki Husayn, ibtida hay Isma'il" "Ciudata, dar si colorata este istoria haram. Incepe cu profetul Ismail si se sfarseste cu Imamul Husein.”

Modelul exemplar al lui Husein (radiyAllahu anhu!)

Statutul aparte al Imamului Husein in istoria musulmanilor se datoreaza in mare parte sacrificiului familiei lui, auto-controlului si vietii lor in sine traite si jertfite pe Calea lui Allah. Curajul lui, sinceritatea, statornicia, demnitatea si devotiunea de neclintit in vremuri cruciale – au inspirat si continua sa inspire oameni din toate categoriile. Lupta si martiriul lui au devenit un izvor de putere si indurare pe timpuri de suferinta, persecutii si opresiuni. El este modelul moral al fiecarei persoane impotriva conducatorilor nedrepti, a tiranilor, incurajand pe cel oprimat sa persiste in lupta pentru dreptate, libertate si demnitate. "Nicio batalie in istoria moderna sau trecuta a omenirii nu a acumulat mai multa simpatie si admiratie, si de asemenea niciuna nu a dat mai multe invataminte decat martiriul lui Husein in lupta de la Karbala." [Antoine Bara in 'Husein in Ideologia Crestina']

Chemarea de 'Aşurah

Trebuie sa reflectam asupra acelui moment monumental, de acum mai bine de 1350 de ani, in a zecea zi a lunii Muharram a anului 61 dupa Hijrah (680 d. Ch.), chiar inainte de rugaciunea de dupa-amiaza (Asr/Ikindi) cand Imamul Husein se afla pe o duna de nisip la Karbala in Iraq. Sangele curgea pe tot corpul sau din ranile ce ii fusesera provocate. El adusese mai multe cadavre in tabara sa si chiar isi ingropase iubitul sau copilas. El a privit cadavrele si trupurile celor dragi lui. Lacrimi s-au scurs din ochii lui; a privit catre cer si s-a rugat: „O, Allah! In Tine mi-am pus toata increderea in mijlocul tuturor durerilor. Tu esti Speranta mea in mijlocul tuturor violentelor. Tu esti Refugiul meu si Cel Datator in tot ce se petrece. Cât de multe sunt nemulţumirile care slabesc inima, lasandu-ma incapabil de vreo reacţie – în timp ce pietenii mei mă părăsesc, iar duşmanii mei se bucură.”



Apoi, acest iubit nepot al Profetului a facut o chemare: „Exista careva care sa ne sprijine? Exista cineva care sa raspunda strigatului nostru de ajutor?” El s-a intors in mai multe parti cu privirea si a repetat strigatul lui. La cine striga el? Cu siguranta el nu astepta pe cineva sa vina in ajutorul lui, odata ce aceia pe care el se bazase il tradasera deja. Probabil ca a fost o strigare catre constiinta oamenilor fiecarei perioade, fiecarei generatii a fiecarui tărâm. Era un strigat de ajutor impotriva coruptiei, a depravarii care in orice timp si orice loc isi ridica capul uracios spre oprimarea dreptatii si subminarea adevarului.

În fiecare zi, pretutindeni

Martiriul Imamului Husein la Karbala aduce o dovada a victoriei morale a adevarului în faţa minciunii, a virtutii in faţa viciului, a principiului în faţa compromisului, a oprimatului în faţa opresorului, o victorie finala a sangelui în faţa sabiei. O lectie care invata omenirea prin inscriptia cu sange in pergamentele istoriei umane, cum s-a transmis lumii prin lupta sa, prin sensul vietii: ca viata este cu adevarat o valoare care se ofera pentru o cauza mai valoroasa decat ea, ca moartea cu onoare este mai buna decat viata in subjugare si nedreptate.



Pentru cei constienti de obligatiile lor morale care se lupta constant impotriva nedreptatii si a opresiunii, fiecare zi este aşurah si fiecare loc este Karbala. Cu cuvintele lui Moulana 'Ali Gouhar: Qatle Husayn asl mein marge yazid hay Islam zinda hotahay har Karbala ki ba'd "Omorarea lui Husein este de fapt dangătul de inmormantare al lui Yezid, pentru ca Islamul renaste de fiecare data dupa un astfel de episod precum Karbala."

Amintiţi-vă: Să nu uitaţi niciodată!

Comemorarea zilei de Asura pe 10 Muharram in fiecare an serveste la reamintirea noastra a sacrificiilor celor drepti de-a lungul istoriei noastre glorioase. Ne leaga de mostenirea noastra spirituala si morala, facandu-ne constienti de oameni care, atunci si acum, au rezistat si sprijinit in mod demn ceea ce este drept, dar si de oameni care au incercat sa distruga familia profetului si idealurile nobile pentru care familia lui s-a rasculat. Mai mult decat atat, ii scoate in evidenta pe cei care au stat si au privit, stiind care este adevarul, insa cu toate acestea care nu au facut nimic.

Fie ca Allah sa ne fereasca sa fim dintre cei nepasatori si dintre cei care uita!

Traducere a unui fragment din “’Aşurah – ca nu cumva să uităm!”, autor: Sadullah Khan - predicator de la 12 ani, absolvent al Facultatii de Drept din cadrul Universitatii din Durban (Africa de Sud), absolvent al Facultatii de Jurnalism din Marea Britanie si Studii Islamice la Universitatea Al-Azhar din Egipt.

Emigrarea de acum 1432 de ani

EMIGRAREA PROFETULUI

- extras din cartea Nectarul Pecetluit (Biografia Nobilului Profet) editata de Liga Islamica si Culturală din România

Allah l-a trimis la Muhammed pe îngerul Gavriil pentru a-i dezvălui complotul quraişilor şi pentru a-i da permisiunea Domnului său de a părăsi Mekka. El i-a fixat data emigrării şi i-a cerut să nu doarmă în noaptea aceea în patul său. La prânz, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a mers să-l întâlnească pe prietenul său Abu Bekr şi a aranjat cu el ultimele detalii pentru călătoria plănuită. Abu Bekr s-a arătat surprins să-l vadă pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - deghizat la acea oră neobişnuită de amiază, dar de îndată ce a aflat, a exclamat: "El nu vine la noi pe căldura asta decât pentru o poruncă!" A cerut voie să intre, apoi, după ce a obţinut permisiunea, a intrat şi i-a spus lui Abu Bekr: "Vreau să vorbesc doar cu tine!" Abu Bekr a răspuns: "Dar ei sunt familia ta!" Muhammed a spus: "Mi s-a permis intrarea în Medina." Atunci, Abu Bekr a zis: "Doresc să-ţi fiu tovarăş de drum", iar Profetul a încuviinţat, zicând:

"Bine!" Pentru a face pregătirile necesare pentru aplicarea planului lor diavolesc, căpeteniile din Mekka au ales unsprezece oameni: Abu Jahl, Hakam bin Abul Al-’As, ‘Uqba bin Abu Mu’ait, An-Nadr bin Harith, Omaiia bin Khalaf, Zama’a bin Al-Asuad, Tu’aima bin ‘Udai, Abu Lahab, Ubai bin Khalaf, Nabi bin Al-Hajjaj şi fratele său, Munbi bin Al-Hajjaj. Toţi erau în alertă. La căderea nopţii ei au postat asasinii în jurul casei Profetului. Astfel au stat de pază toată noaptea, aşteptând să-l omoare în momentul în care va pleca de acasă în zorii zilei. Din când în când, ei trăgeau cu ochiul printr-o gaură a uşii pentru a se asigura că Profetul se afla încă în patul lui.

Abu Jahl, marele duşman al islamului, se plimba prin jur cu trufie, batjocorind cu aroganţă vorbele lui Muhammed şi spunând oamenilor din jurul său: “Muhammed vă promite că dacă-l urmaţi o să vă numească stăpâni atât peste arabi, cât şi peste cei care nu sunt arabi şi că în Viaţa de Apoi răsplata voastră va fi Grădinile asemănătoare cu cele ale Iordanului, iar dacă nu-l urmaţi o să vă ucidă şi după moarte veţi fi arşi în foc. Era plin de încredere în succesul planului său diavolesc.

Însă, Allah Atotputernicul, în Mâinile Căruia se află stăpânirea cerurilor şi a pământului, face aşa cum doreşte El. El este cel ce trimite ajutor şi niciodată nu poate fi biruit. Prin Voinţa Sa, Allah a făcut exact ce i-a revelat mai târziu Profetului:

“[şi adu-ţi aminte] cum au ticluit împotriva ta cei care nu credeau, ca să te întemniţeze ori să te omoare, ori să te alunge! Au ticluit ei, însă şi Allah a ticluit, căci Allah este cel mai Bun între cei care ştiu a ticlui.”

[8:30].

În acele momente critice, planurile quraişilor au eşuat, în ciuda asedierii strânse a casei Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!, în timp ce acesta se afla înăuntru împreună cu ‘Ali. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - i-a spus lui ‘Ali să se culce în patul său şi să se acopere cu mantaua sa verde, asigurându-l că, având protecţia lui Allah, va fi în siguranţă deplină şi nu i se va întâmpla nimic rău.

Apoi, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a ieşit din cameră, cu Voia lui Allah, fără să-l vadă nimeni şi a aruncat o mână plină de praf peste asasini, reuşind să-şi croiască drum printre ei, în timp ce recita versete din Nobilul Coran:

“şi Noi am pus o stavilă dinaintea lor şi o stavilă în urma lor şi astfel le-am acoperit lor ochii şi iată că ei nu mai văd”. [36:9]

El s-a îndreptat direct spre casa lui Abu Bekr, care i s-a alăturat imediat, şi amândoi au pornit spre direcţia opusă Medinei, au urcat panta uşoară a Muntelui Seur şi s-au refugiat într-o peşteră. Asasinii care îi înconjuraseră casa aşteptau miezul nopţii, când cineva a venit şi i-a anunţat că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - plecase deja. Ei au dat buzna înăuntru şi, spre marea lor uimire, au descoperit că persoana care dormea în patul Profetului era ‘Ali şi nu Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Acest lucru a stârnit o mare agitaţie în tot oraşul. Astfel, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi-a părăsit casa pe 27 Safar, în al treisprezecelea an al Profeţiei, adică pe 12-13 septembrie 622 e.n. Realizând că neamul Quraiş îşi va mobiliza întregul potenţial pentru a-l găsi, Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - le-a jucat o festă inteligentă. În loc să urmeze drumul spre Medina de la nord de Mekka, aşa cum se aşteptau politeiştii, el a luat-o pe un drum la care ei se aşteptau cel mai puţin, prin partea de sud a oraşului, care ducea spre Yemen. A mers aşa cam 3-4 km, până când a ajuns la un munte stâncos, numit Seur.

Acolo papucii i s-au rupt, iar unii spuneau chiar că umbla în vârful picioarelor pentru a nu lăsa urme. Abu Bekr - Allah să fie mulţumit de el! -l-a purtat pe munte până la o peşteră care avea acelaşi nume ca şimuntele, Peştera Seur.

Abu Bekr a intrat primul pentru a cerceta peştera şi a se asigura cănu este nici un pericol. A înfundat toate găurile cu bucăţi rupte din hainelelui, a curăţat-o şi apoi l-a rugat pe Profet să intre. Profetul - Allah să-lbinecuvânteze şi să-l miluiască! - a intrat şi imediat şi-a pus capul în poala lui Abu Bekr şi a adormit. Deodată, Abu Bekr a fost înţepat în picior de oinsectă veninoasă. L-a durut atât de tare încât i-au dat lacrimile, care aucăzut pe faţa Profetului.

Imediat, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a dat cu puţină salivă pe piciorul lui Abu Bekr şi durerea a dispărut ca prin minune. Ei au stat în peşteră timp de trei nopţi, de vineri, până duminică. După lăsarea întunericului, ‘Abdullah, fiul lui Abu Bekr, venea să-i vadă şi rămânea acolo peste noapte, punându-i la curent cu situaţia din Mekka. Dimineaţa devreme pleca înapoi şi ca de obicei se amesteca printre mekkani, pentru a nu atrage câtuşi de puţin atenţia asupra activităţilor lui clandestine. ‘Amir bin Fuhaira care avea grijă de turma de capre a stăpânului său, Abu Bekr, se furişa în fiecare seară fără a fi observat şi ducea câteva capre până la peşteră, pentru a-i alimenta cu lapte pe cei doi care sălăşluiau acolo.

Quraişiţii, pe de altă parte, au fost foarte nedumeriţi şi de-a dreptul exasperaţi, când ştirea evadării celor doi tovarăşi a fost confirmată. Ei l-au adus pe ‘Ali la Al-Ka'ba, l-au bătut cu sălbăticie şi l-au închis acolo un timp, într-o încercare disperată de a-l face să mărturisească secretul dispariţiei celor doi “fugari”, dar fără nici un rezultat. Ei au mers atunci la Asma’, fiica lui Abu Bekr, dar nici aici n-au avut succes. Când a ajuns la uşa ei, Abu Jahl a pălmuit-o pe fată atât de puternic, încât i-a rupt cercelul.

Notabilii din Mekka au convocat o adunare de urgenţă pentru a determina viitorul curs al acţiunii şi pentru a cerceta toate variantele care i-ar fi putut ajuta să-i prindă pe cei doi bărbaţi.

Ei au hotărât să blocheze toate drumurile spre ieşire şi au pus supraveghetori bine înarmaţi la toate ieşirile posibile. A fost pus şi un preţ de 100 de cămile pe capul fiecăruia dintre cei doi.[1] Călăreţii, infanteria şi cercetaşii au răscolit ţara. Odată au ajuns chiar şi până la gura peşterii unde se ascundeau Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi Abu Bekr. În momentul în care a văzut duşmanul la o distanţă aşa de mică, Abu Bekr i-a şoptit Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!: “Dacă ei se uită prin crăpătură şi ne descoperă, ce facem atunci?” Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - i-a răspuns, cu calmul său de inspiraţie divină: “Ce rău crezi tu că va veni peste aceiadoi pe lângă care al Treilea este Allah?”

A fost într-adevăr o minune divină. Urmăritorii se aflau doar la câţiva paşi de peşteră şi, totuşi, nu i-au văzut. Timp de trei zile, Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi Abu Bekr au trăit în peşteră, în timp ce quraişiţii făceau eforturi disperate pentru a-i prinde. ‘Abdullah bin Uraiquit, care nu îmbrăţişase încă islamul, dar în care Abu Bekr avea încredere şi pe care-l angajase drept călăuză, a ajuns, potrivit unui plan, la peşteră după trei nopţi, aducând cu el cele două cămile ale lui Abu Bekr. Vestea despre încetinirea cercetărilor i-a mulţumit pe cei doi nobili “fugari”. şansa plecării apăruse. Atunci Abu Bekr s-a oferit să-i dea Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - animalul mai ager ca să-l călărească. Acesta a consimţit, cu condiţia să i-l plătească.

Au luat cu ei provizii de hrană pe care le adusese Asma’, fiica lui Abu Bekr, şi pe care le legase într-o boccea făcută din brâul ei, după ce-l rupsese în două, de aici şi apelativul care i se va da ulterior: Asma’, "cea cu două brâuri”. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!, Abu Bekr şi Amir bin Fuhaira au plecat şi călăuza lor, ‘Abdullah bin Uraiquit, i-a condus întâi spre sud şi mai apoi spre vest, pe poteci abia umblate, de-a lungul drumului de coastă. Aceasta se întâmpla în Rabi’ Al-Auual, primul an d.H., adică în septembrie 622 e.n. În drum spre Quba’, micuţa caravană a călătorit prin numeroase sate. În acest context, este relevantă prezentarea câtorva întâmplări interesante, petrecute pe parcursul obositoarei călătorii:

1. Într-o zi nu puteau găsi nici un loc care să-i apere împotriva căldurii înăbuşitoare. Atunci Abu Bekr - Allah să fie mulţumit de el!, aruncând o privire în jur, a văzut în cele din urmă puţină umbră lângă o stâncă. El a curăţat pământul şi şi-a aşternut mantia pentru ca Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - să se întindă pe ea şi apoi el a stat de pază.

S-a întâlnit cu un păstor, un băiat beduin, care, de asemenea, căuta adăpost. Abu Bekr l-a rugat să-i dea puţin lapte pe care, după ce l-a răcit puţin în apă, l-a dus Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! Apoi s-a întors şi a aşteptat până ce Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - s-a trezit şi şi-a potolit setea cu laptele adus.

2. Pe drum, oricui îl întreba pe Abu Bekr -Allah să fie mulţumit de el despre identitatea onorabilului său tovarăş, acesta îi răspundea că acel om era călăuza lui. Cel care primea răspunsul se gândea că Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - era o călăuză de drum, în timp ce Abu Bekr voia să spună că era călăuzit pe calea Adevărului.

3. Quraişiţii, după cum am menţionat deja, declaraseră că oricine îl va prinde pe Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - va primi o sută de cămile drept recompensă. Acest lucru i-a îndemnat pe mulţi să-şi încerce norocul. Printre cei care pentru a câştiga recompensa îi căutau pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi pe tovarăşul lui era şi Suraqa, fiul lui Malik. După ce a primit informaţia că un grup de patru persoane fusese văzut pe un anumit drum, a hotărât să-l urmărească în secret pentru ca el singur să câştige recompensa. S-a urcat pe un cal iute şi a pornit grabnic în urmărirea lor. Pe drum, calul s-a împiedicat şi el a fost aruncat la pământ. A dat atunci cu zarul ca să vadă dacă trebuia să continue sau nu urmărirea, aşa cum fac de obicei arabii în asemenea circumstanţe, şi a găsit sorţii nefavorabili dorinţei lui. Lăcomia pentru avere însă l-a orbit de tot şi el a reluat urmărirea. I s-a întâmplat acelaşi lucru, dar el nu a dat nici o atenţie. A sărit iarăşi în şa şi a galopat cu viteză ameţitoare până când a ajuns să audă glasul Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - în timp ce recita din Coran. Abu Bekr era foarte agitat şi îşi întorcea mereu capul să privească în urmă, în timp ce Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - era foarte calm şi continua să recite versuri din Coran.

Pe parcursul drumului, calul lui Suraqa se tot împiedica, iar el era aruncat la pământ. Deodată, a văzut că picioarele din faţă ale calului intraseră în pământ şi din ele ieşea fum. Abia atunci s-a trezit la realitate şi şi-a dat seama că acesta era un avertisment constant al lui Allah faţă de planul nelegiuit pe care îl avea în minte împotriva Profetului. El i-a rugat să se apropie de grupul de călători şi cu inima spăşită a implorat cu toată umilinţa iertare Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!

El s-a adresat Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi tovarăşului său, astfel: “Oamenii tăi (n.t. quraişiţii) au promis o răsplată generoasă celui care te va prinde”. A mai adăugat apoi că putea să le ofere provizii, dar ei i-au refuzat oferta. I-au cerut doar să le acopere plecarea şi să nu le spună politeiştilor care era locul unde se ascundeau. Apoi, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - l-a iertat şi i-a confirmat acest lucru printr-o dovadă scrisă de ‘Amir bin Fuhaira pe o bucată de pergament. Suraqa s-a întors în grabă la Mekka şi a încercat să dejoace planurile celor care erau în urmărirea lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi a tovarăşului său. Aşadar, duşmanul jurat a devenit un sincer credincios.

Într-o versiune a lui Abu Bekr - Allah să fie mulţumit de el!, acesta spune: "Am emigrat în timp ce mekkanii ne urmăreau. Nimeni nu ne-a ajuns din urmă, în afară de Suraqa bin Malik bin Ju’şam, pe calul său. Eu am spus: “O, Mesager al lui Allah, acesta ne-a ajuns din urmă!”. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a răspuns: “Nu fi mâhnit, căci Allah este cu noi”. [9:40]

4. Grupul şi-a continuat călătoria până când a ajuns la nişte corturi izolate ce aparţineau unei femei numite Umm Ma’bad Al-Khuzaiia. Era o femeie milostivă şi şedea în uşa cortului ei, cu un covoraş aşternut pe jos, pregătit pentru orice călător ce se întîmpla să treacă pe acolo. Obosiţi şi însetaţi, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi tovarăşul lui au vrut să se învioreze cu hrană şi puţin lapte. Femeia le-a spus că turma este la păscut, iar capra ce se află în apropiere era aproape stearpă.

Era un an secetos. Cu permisiunea ei, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a atins ugerul caprei, invocând Numele lui Allah şi, spre marea lor bucurie, din uger a început să curgă lapte din belşug. Profetul- Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a oferit lapte stăpânei casei şi apoi a împărţit restul cu ceilalţi membrii ai grupului. Înainte de plecare, el a muls capra, a umplut plosca şi i-a dat-o lui Umm Ma’bad.

Mai târziu, soţul ei a venit cu caprele slăbănoage care nu aveau nici un pic de lapte în ugere. El a fost uimit să găsească lapte în casă. Soţia sa i-a povestit că trecuse pe acolo un om binecuvântat şi i-a dat mai multe amănunte despre înfăţişarea şi felul său de a vorbi. Abu Ma’bad şi-a dat seama imediat că omul acela era cel pe care îl căutau quraişiţii şi i-a cerut nevestei să i-l descrie în întregime. Ea a schiţat într-un mod minunat aspectul şi manierele lui, dar acest subiect îl vom detalia mai târziu, când vom vorbi despre trăsăturile şi meritele Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!

După ce a ascultat descrierea soţiei lui, Abu Ma’bad şi-a exprimat dorinţa sinceră de a-l însoţi pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!, oricând se va ivi ocazia. şi-a arătat admiraţia faţă de acesta prin versuri care au răsunat cu o asemenea putere în toată Mekka, încât oamenii de aici au crezut că un djinn îi întipărea aceste cuvinte în minte. Asma’, fiica lui Abu Bekr, auzind aceste versuri, şi-a dat seama că aceşti doi tovarăşi se îndreptau spre Medina. Micul poem începea cu mulţumiri către Allah, care le dăduse şansa (n.t. familiei Ma’bad) de a-l găzdui, chiar şi pentru puţin timp, pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!

Apoi era descrisă lumina ce va învălui inima celui ce-l va însoţi pe Profet, indiferent cine ar fi fost acela, încheindu-se cu invitaţia adresată tuturor oamenilor de a veni s-o vadă cu ochii lor pe Umm Ma’bad, pe capra ei şi plosca plină cu lapte, ce stăteau mărturie a bunei-credinţe a Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!

5. În drum spre Medina, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - l-a întâlnit pe Abu Buraida, unul dintre cei conduşi de lăcomie pentru obţinerea răsplăţii quraişilor. De îndată ce l-a văzut pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi a vorbit cu el, Abu Buraida a îmbrăţişat islamul împreună cu alţi şaptezeci dintre oamenii săi. El şi-a scos turbanul şi l-a legat în jurul lancei sale ca pe o flamură, drept mărturie că îngerul păcii şi armoniei venise să umple întreaga lume de cinste şi dreptate.

6. Cei doi emigranţi şi-au reluat călătoria. În această perioadă, l-au întâlnit pe Az-Zubair, care se afla în fruntea unei caravane ce se întorcea din Siria. Ei s-au salutat călduros şi Az-Zubair le-a dăruit două veşminte albe, pe care ei le-au acceptat cu recunoştinţă. Într-o zi de luni, pe 8 Rabi’ Al-Auual, în cel de-al treisprezecelea an al Profeţiei, adică pe 23 septembrie 622 e.n., Mesagerul lui Allah a sosit la Quba’.

De îndată ce s-a răspândit vestea sosirii lui Muhammed, mulţimea din Medina a început să se îngrămădească pe vârfurile munţilor şi în copaci. Veneau în fiecare dimineaţă şi aşteptau cu nerăbdare apariţia lui până când erau nevoiţi să plece datorită căldurii insuportabile a amiezii. Într-o zi, plecaseră ca de obicei şi după o lungă aşteptare şi pândă se întorceau în oraş, când un evreu, care a văzut călători îmbrăcaţi în alb care-şi croiau grăbiţi calea spre Medina, a strigat de pe vârful unei coline: “O, voi, familii de arabi! Străbunul vostru a sosit! Cel pe care l-aţi aşteptat cu nerăbdare a venit!” Musulmanii au alergat de îndată cu armele în mână pentru a-l apăra.[3] Fericita veste s-a răspândit cu repeziciune în oraş şi lumea a ieşit să-l întâmpine pe distinsul oaspete.

Ibn Al-Qaiiim a spus: “Strigătele de "Allahu Akbar" (Allah este Mai Mare) au răsunat în neamul ‘Amr bin ‘Auf. Auzindu-le, Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - s-a emoţionat foarte tare, dar, cu un rar simţ al coordonării şi bunei-cuviinţe, a cerut să se facă linişte. Seninătatea l-a învăluit şi revelaţia i-a fost trimisă.

“...atunci Allah este Ocrotitorul lui; iar Gavriil şi dreptcredincioşii evlavioşi şi îngerii îi vor fi peste aceasta ajutoare.” [66:4]

‘Urua bin Az-Zubair a spus: "Ei l-au primit pe Mesagerul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi el a mers cu ei în partea dreaptă. Acolo, cei din neamul ‘Amr bin ‘Auf l-au găzduit. Aceasta se întâmpla într-o zi de luni, în Rabi’ Al-Auual. El s-a aşezat în tăcere şi "ajutoarele" care nu avuseseră ocazia să-l vadă mai înainte au venit să-l salute. Se spune că soarele dogorea şi atunci Abu Bekr s-a ridicat în picioare să-l apere cu umbra lui de razele arzătoare. Abia atunci cei care nu-l mai văzuseră au înţeles care este Profetul. A fost într-adevăr o zi nemaiîntâlnită în Medina. Chiar şi evreii, din semnele pe care le-au văzut la Muhammed, şi-au dat seama de adevărul spuselor Profetului lor. În Quba’, Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a locuit la Khultum bin Al-Hadm, o căpetenie primitoare a tribului ‘Amr bin ‘Auf. Aici el şi-a petrecut patru zile: de luni, până joi. În această perioadă, s-a turnat fundaţia Moscheei din Quba. La baza acestei iniţiative a stat credinţa adevărată. ‘Ali a mai rămas în Mekka timp de trei zile, pentru a înapoia proprietarilor de drept lucrurile ce-i fuseseră date de Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - spre păstrare. După aceea, şi-a început emigrarea, pentru a se întâlni cu Profetul la Quba’.

Vineri dimineaţa, Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a trimis după cei din neamul An-Najjar, unchii săi din partea mamei, să vină şi să-i conducă pe Abu Bekr şi pe el la Medina. El s-a oprit într-o vale unde locuia neamul Salim şi acolo şi-a făcut rugăciunea de vineri împreună cu o sută de oameni. Între timp, familiile şi triburile din Medina, noua denumire pentru Yathrib şi o formă prescurtată a "Al-Medinatun Nabauiia" - "Oraşul Profetului", au început să se întreacă unii pe alţii în a-l invita pe nobilul oaspete în casele lor. Fiicele mediniţilor i-au cântat versuri minunate de bun venit prin care îşi afirmau ascultarea şi supunerea faţă de noul Mesager.

Deşi nu erau bogaţi, fiecare "ajutor" îşi dorea cu nerăbdare şi din toată inima să-l primească pe Mesager în casa lui. A fost într-adevăr o procesiune triumfală. Alături de cămila lui Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - şi ale adepţilor săi apropiaţi călăreau căpeteniile oraşului în cele mai bune veşminte şi armuri strălucitoare, fiecare spunând: “Descalecă aici, O, Mesager al lui Allah, sprijină-te pe noi”. Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - răspundea fiecăruia cu amabilitate şi bunăvoinţă: “Cămila aceasta este condusă de Allah. Unde se opreşte ea, acolo va fi adăpostul meu”.

Cămila a mers mai departe cu frâul slăbit, până ce a ajuns pe locul Moscheei Profetice, iar acolo a îngenunchiat. Muhammed n-a descălecat până ce ea nu s-a ridicat din nou, a mai mers puţin, s-a întors şi iar a îngenunchiat, chiar pe locul de dinainte. Aici el a descălecat într-un cartier locuit de neamul Najjar, trib înrudit cu Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - pe linie maternă. De fapt, a fost dorinţa sa să-i cinstească pe unchii săi materni şi să trăiască printre ei. Gazda norocoasă, Abu Aiiub Al-Ansari, a păşit înainte cu bucurie nespusă pentru binecuvântarea divină care-l copleşise, l-a întâmpinat pe nobilul oaspete şi l-a rugat să intre în casă.

Câteva zile mai târziu, a sosit şi soţia Profetului, Sauda, împreună cu cele două fiice ale acestuia, Fatima şi Umm Kulthum, dar şi cu Usama bin Zaid, Umm Aiman, ‘Abdullah, fiul lui Abu Bekr, şi familia lui Abu Bekr, inclusiv ‘A’işa - Allah să fie mulţumit de ea! Zeinab nu putuse să emigreze, rămânând cu soţul ei, Abu Al-As’, până la bătălia de la Badr.

‘A’işa - Allah să fie mulţumit de ea! - a relatat: "Când Mesagerul lui Allah a intrat în Medina atât Abu Bekr, cât şi Bilal au căzut la pat. Eu îi îngrijeam pe amândoi. Când era chinuit de febră, Abu Bekr obişnuia să recite versuri care vorbeau despre moarte, în timp ce Bilal, atunci când febra s-a mai domolit, a început să recite versuri din care reieşea clar dorul de casă."

Tot ‘A’işa a mai adăugat: “L-am anunţat pe Profet - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - de situaţia lor gravă şi el a spus: “O, Allah, Te implorăm să înalţi în inimile noastre o dragoste la fel de puternică pentru Medina cum este cea pe care am simţit-o pentru Mekka, sau chiar mai puternică. O, Allah, binecuvântează şi sporeşte bunăstarea Medinei şi, Te rugăm, mută-i "boala" într-un alt loc”.

1 Muharram 1432 - 7 decembrie 2010

Un nou an islamic incepe pe 7 decembrie 2010

Marti, 7 decembrie 2010, coincide cu prima zi a lunii Muharram, ceea ce inseamna inceputul unui nou an calendaristic islamic - 1432.

In anul 622 Profetul Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) a emigrat din Mecca in Medina la porunca lui Allah Preainaltul. Acest moment a semnificat inceperea calendarului islamic, anul hijri (de la Hijrah care inseamna emigrare).

Fie ca Allah sa daruiasca musulmanilor de pretutindeni un an nou binecuvantat care sa ii uneasca, pace si lumina in casele si sufletele lor!

Cu adevarat, luna sacra Muharram este o luna binecuvantata si importanta. Este prima luna a calendarului hijri si este una dintre cele patru luni despre care Allah spune: Numarul lunilor la Allah este de douasprezece luni, în Cartea lui Allah, din ziua când El a facut cerurile si pamântul. Patru dintre ele sunt sfinte. Aceasta este religia cea dreapta. Si nu savârsiti în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor voastre! Si luptati uniti împotriva politeistilor, întocmai cum lupta ei împotriva voastra! Si sa stiti ca Allah este cu cei care au frica [de El]! (At-Tawba 9:36)

Muharram este numit astfel pentru ca este o luna sfanta (muharram) si tocmai pentru a-i confirma sacralitatea. Allah Preainaltul spune: Si nu savârsiti în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor voastre!, ceea ce inseamna sa avem grija sa nu pacatuim in aceste luni sfinte, pentru ca pacatul in aceste luni cantareste mai greu decat in alte luni. Qatada a spus in legatura cu aceasta propozitie Si nu savârsiti în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor voastre! ca greseala facuta in aceste luni este mai serioasa si mai plina de pacat decat cea facuta intr-o alta perioada a anului. Greseala este o problema serioasa in sine, insa Allah ii da mai mare greutate in aceasta perioada. Allah a ales de fiecare data dintre cele create de EL. El a ales dintre ingeri trimisii si dintre oameni a ales trimisii. Dintre vorbe a ales pomenirea Lui (zikr, dhikr). Dintre cele de pe pamant El a ales moscheile, geamiile; dintre luni a ales Ramadanul si lunile sfinte; dintre zile a ales ziua de vineri; dintre nopti a ales Noaptea de al-Qadr (Leylet-ul Qadr), asa ca venerati ceea ce Allah ne-a spus sa veneram. (Extras din Tefsirul lui Ibn Kesiyr, Fie ca Allah sa fie multumit de munca sa!)

Dr. Muzammil H. Siddiqi :

In luna Muharram ne amintim de emigrarea Profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui!) de la Mecca la Medina. In aceasta intamplare sunt foarte multe lectii care sa ne ajute sa intelegem semnificatiile principale ale calendarului hijrah. E bine de amintit ca momentul emigrarii a fost de o importanta capitala pentru evolutia islamului.

De asemenea este din traditia Profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) sa postim in a noua si a zecea zi a lunii Muharram. Profetul obisnuia sa posteasca in a zecea zi a acestei luni, zi numita "Aşura". Cand Profetul a venit in Medina a observat ca si evreii mediniti posteau in aceasta zi in amintirea profetului Moise (Pacea fie asupra lui!). Profetului i-a placut aceasta traditie si le-a spus evreilor "Noi suntem mai aproape de Moise decat sunteti voi." Asa ca a postit si i-a indemnat si pe companionii sai sa posteasca. Dupa ceva timp, inainte de sfarsitul vietii sale, Profetul i-a indemnat pe musulmani sa adauge si ziua a noua la postul lor. Astfel, ne este recomandat sa postim in a noua si a zecea zi a lunii Muharram.

De asemenea trebuie amintit si sacrificiul lui Huseyn si a familiei lui (Fie ca Allah sa fie multumit de ei toti!). Sacrificiul lor a fost adevaratul Jihad pentru cauza lui Allah, pentru dreptate si adevar. Putem sa luam lectii de curaj, rabdare si perseverenta din episodul de la Karbala (anul 61 dupa Hijrah / 680 d. Ch.)

Şeikhul Seyyid Saabiq a mentionat in cartea sa "Fiqh-us Sunnah":

Abu Hurayrah a relatat: "L-am intrebat pe Trimisul lui Allah: Care dintre rugaciuni este cea mai buna dupa rugaciunile obligatorii? El a raspuns: Rugaciunea din toiul noptii. Am intrebat: Care post este cel mai bun dupa postul din Ramadan?El a spus: Luna lui Allah pe care voi o numiti Muharram." (Ahmed, Muslim, si Abu Dawud).

Mu`awiyyah ibn Ebi Sufyan a relatat ca l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunand: "In ceea ce priveste ziua Aşurah - nu este obligatoriu pentru voi sa postiti precum fac eu. Oricine doreste poate posti si care dintre voi nu doreste nu este obligat sa o faca." (Al-Bukhari si Muslim).

Postul in aceste zile a fost categorisit de savanti pe trei nivele:

1. postul de trei zile: ziua a noua, a zecea, a unsprezecea a lunii Muharram;

2. postul in ziua a noua si a zecea a lunii Muharram;

3. postul doar in ziua a zecea a lunii Muharram.

Zile deosebite pentru musulmani

Şeikh Dr. Yusuf al-Qaradawi despre sarbatorirea unor zile cu semnificatii pentru musulmani:
" Unii musulmani sustin ca sarbatorirea oricarei ocazii islamice este interzisa; considera ca zile speciale precum emigrarea Profetului la Medina, Al-Isra wa-l Mi'raj (calatoria nocturna si inaltarea Profetului Muhammed in ceruri), ziua de nastere a Profetului, batalia de la Bedr, cucerirea Meccai si alte ocazii islamice inregistrate in biografia Profetului ar fi bid'ah (inovatii), ceea ce este un semn al ratacirii si prin urmare al focului Iadului. Dar nu este deloc asa. Sunt anumite practici care fac din sarbatorirea unor asemenea zile ceva haram (interzis), si aceasta daca oamenii includ practici interzise sau lucruri ce contravin invataturilor Şeri'ah, asa cum se intampla in unele tari si regiuni unde oamenii practica obiceiuri ciudate cu ocazia nasterii Profetului, a awliyaa' (robi apropiati ai lui Allah) sau a altor oameni drept-credinciosi.

Nu este nicio greseala ca in zile precum ziua de nastere a Profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) sa ne amintim si sa amintim oamenilor despre personalitatea uimitoare a Profetului, biografia lui si despre mesajul sau adevarat ce a fost revelat lui de Allah Preainaltul ca indurare pentru lumi. Cum poate fi considerata aceasta o inovatie (bid'ah)?

Sarbatorirea zilelor cu semnificatii islamice este un mod de a aminti oamenilor despre darurile, binecuvantarile pe care Allah le-a dat oamenilor, si aceasta nu este doar permis, ci este recomandat si laudabil. Allah Preainaltul le-a poruncit robilor Sai sa isi aminteasca de astfel de ocazii. (O, voi cei care credeti! Aduceti-va aminte de harul lui Allah asupra voastra când au venit ostenii asupra voastra si când Noi am trimis asupra lor un vânt si osteni pe care voi nu i-ati vazut. Si Allah este Cel care Vede ceea ce voi împliniti. Când ei au venit la voi de deasupra voastra si de sub voi si când ochii vostri au fost tulburati si inimile v-au ajuns în gât si v-ati fãcut voi fel de fel de gânduri în privinta [fagaduintei] lui Allah.) (Al-Ahzab 33:9-10)Acest verset coranic aminteste musulmanilor de batalia Al-Ahzab cand quraişiţii, ghatafan si aliatii lor i-au atacat pe Profet si pe cei care il urmau, asediind Medina cu scopul de a se descotorosi de musulmani laolalta. Allah Preainaltul i-a sustinut pe musulmani si i-a salvat de la planurile anti-islamice ale dusmanilor. Allah s.w.t. a trimis vanturi puternice si soldati dintre ingeri care sa lupte impotriva inamicilor. Este o porunca a lui Allah Preainaltul pentru musulmani sa nu uite acest eveniment. Asadar, este o porunca divina ca musulmanii sa isi aminteasca de astfel de evenimente care subliniaza binecuvantarile fara seaman ale lui Allah asupra lor.

Allah Preainaltul spune intr-un alt verset: O, voi cei care credeti! Aduceti-va aminte de binefacerile lui Allah asupra voastra! În ziua când unii oameni au voit sa întinda mâinile lor spre voi [pentru a va ataca], El a oprit mâinile lor de la voi. Fiti cu frica de Allah! În Allah trebuie sa se încreada dreptcredinciosii! (Al-Ma'ida 5:11) Aici Allah aminteste musulmanilor despre incercarile indarjite ale evreilor din tribul Banu Qaynuqa de a-l asasina pe Profetul Muhammed (Pacea si binecuvatarea lui Allah fie asupra lui!). Ei au complotat, insa Allah s-a opus planurilor lor si l-a salvat pe Profet. Allah Preainaltul spune: Au ticluit ei, însa si Allah a ticluit, caci Allah este cel mai bun între cei care stiu a ticlui. (Al-Enfal 8:30)

Asadar, vedem ca a vorbi despre darurile lui Allah si a le sarbatori este un act de credinta, asa cum a ne aminti de indurarea lui Allah si a aminti aceasta musulmanilor cu ocazia anumitor zile islamice, astfel incat ei sa poata invata lectii morale din acestea reprezinta tot acte alese de credinta. Cu adevarat, nu exista nimic gresit in aceasta, asa cum aceste fapte nu au semne de inovatie sau de erezie in religie. "