Recitare de Coran la București

Clasificarea faptelor în Islam

Clasificarea faptelor în Islam

Poruncile (obligaţiile) şi prohibiţiile (interzicerile) promovate de islam nu sunt toate pe acelaşi nivel. Acestea sunt în număr de opt: ○1 Fard, ○2 Uagib, ○3 Sunnah Muakkada, ○4 Sunnah Gairi Muakkada, ○5 Mubah, ○6 Mekruh Tenzih, ○7 Mekruh Tahrim, ○8 Haram

○1 Fard (obligatoriu, impus). Se numesc fard acele lucruri şi fapte ale căror înfăptuire Allah Preaînaltul le-a poruncit, în mod clar şi categoric, prin intermediul unor versete sfinte sau pe care Muhammed le-a poruncit ca fiind obligatorii. Abandonarea, neîndeplinirea unui fard este haram. Cei care nu cred în fard şi cei care nu acordă importanţa cuvenită acestuia sunt kafir (necredincioşi).

Fard-ul este de două feluri:

a) Fard Ain (obligaţia personală). Acesta este un tip de fard pe care fiecare musulman major, responsabil trebuie să-l ducă la îndeplinire singur, personal. Mărturisirea de credinţă, abluţiunea parţială sau generală, efectuarea rugăciunii de cinci ori pe zi, postul în luna Ramadan, darea zekat-ului (danie), de către cei avuţi şi efectuarea pelerinajului reprezintă fard ain (obligaţia personală).

b) Fard Kifaia (obligaţia compensatorie). Aceasta este situaţia când unul sau mai mulţi musulmani îndeplinesc un fard oarecare în numele celorlalţi, absolvindu-i pe aceştia de această obligaţie. Acest lucru are loc în următoarele situaţii: când unul singur dintr-un grup de musulmani răspunde la salut, când un musulman spală mortul, când unul săvârşeşte rugăciunea de înmormântare, când cineva devine hafiz, memorând în întregime Coranul cel Sfânt, când unul dintr-o comunitate participă la jihad, când cineva învaţă religia şi ştiinţele mai mult decât îi este necesar în meseria sa sau în afacerile sale.

○2 Uagib (necesar, indispensabil). Acestea sunt porunci care sunt tot atât de categorice ca şi fard-ul. Argumentele, condiţionările acestei obligaţii nu sunt chiar atât de clar descrise în Coranul cel sfânt şi pot fi interpretabile. Argumentarea acestei obligaţii este neclară. Din această categorie de obligaţii fac parte următoarele: rugăciunea uitr şi rugăciunea de sărbătoare, sacrificarea animalului). Ca importanţă nu se deosebeşte de fard. Abandonarea uagib-ului este interzisă, cu unele rezerve. Neîndeplinirea unui lucru uagib nu atrage după sine şi pierderea credinţei. Însă cel care nu îndeplineşte o îndatorire uagib este vrednic de a da socoteală.

Sunnah (preferabil). Sensul cuvântului sunnah se referă la acele situaţii despre care Allah Preaînaltul nu a vestit ceva precis, dar pe ale căror îndeplinire Profetul nostru a încurajat şi a lăudat sau acele lucruri şi fapte pe care le-a îndeplinit personal Trimisul lui Allah Preaînaltul, de asemenea şi acele lucruri şi fapte pe care le vedea îndeplinite de alţii, dar nu se opunea, le îngăduia tacit. Cei care nu agreează, nu recunosc sunnah-ul comit o blasfemie. În acelaşi timp, nu este prevăzută nici o osândă împotriva celor care, deşi văd cu ochi buni sunnah-ul, nu-l practică. Însă cei care abandonează nemotivat şi în permanenţă sunnah-ul, aceia vor primi reproşuri şi mustrare şi, în acelaşi timp, vor fi lipsiţi de răsplata cuvenită pentru sunnah. Exemple de sunnah sunt: Azan (Chemarea la rugăciune), ikamat (Chemarea la începerea rugăciunii), rugăciunea în grup, folosirea de misuak (periuţă de dinţi confecţionată din ramurile sau rădăcinile unui copac ce poate ţine locul periuţei de azi)) în timpul abluţiunii, să ofere altora o masă festivă cu ocazia căsătoriei şi efectuarea circumciziei la băieţi.

Sunnah-ul este de două feluri:

○3 Sunnah Muakkada (sunnah-ul accentuat). Acesta se referă la acel sunnah îndeplinit cu multă rigurozitate de Trimisul lui Allah Preaînaltul şi neefectuat în cazuri excepţionale de acesta. De exemplu, aşa stau lucrurile cu sunnah-urile de la începutul şi sfârşitul rugăciunii de dimineaţă, sunnah-urile de la începutul şi sfârşitul rugăciunii de prânz, sunnah-ul rugăciunii de seară şi ultimele două rekat de sunnah al rugăciunii de noapte. Aceste sunnah-uri nu pot fi părăsite fără un motiv bine întemeiat. Cel care neagă cu bună ştiinţă aceste sunnah-uri este kafir (nelegiuit,
necredincios).

○4 Sunnah Gairi Muakkada (Sunnah-ul neaccentuat). Este vorba de acele sunnah-uri pe care Profetul nostru le îndeplinea din când în când. Aşa sunt de exemplu cele patru rekat-uri ale rugăciunii de după amiază şi de noapte. Acestea chiar dacă sunt părăsite de mai multe ori, nu au urmări grave. Dar dacă sunt abandonate definitiv, atunci se pierde plusul de bunăvoinţă şi afecţiune din partea lui Allah Preaînaltul.
Este de asemenea sunnah să spunem “bismillah” adică: În numele lui Allah cel Milostiv, Îndurător, când ne aşezăm la masă, când bem apă şi în general, când începem o treabă de la care aşteptăm un rezultat favorabil, fericit.

○5 Mubah (permis). Este vorba despre acele fapte şi lucruri ale căror îndeplinire nu a fost nici impusă si nici interzisă. Altfel spus, este vorba despre fapte şi lucruri despre care nu s-a vestit precum că neîndeplinirea lor ar însemna păcat sau necredinţă. Dacă cineva le îndeplineşte cu intenţie bună atunci obţine o răsplată, iar în caz de le îndeplineşte cu intenţii necurate, atunci face păcat.

În categoria faptelor mubah intră somnul, consumarea diferitelor feluri de mâncare permise (halal), îmbrăcarea cu diferite obiecte de îmbrăcăminte, de asemenea, permise etc. Dacă toate acestea sunt îndeplinite cu scopul de a se ataşa, de a se apropia şi mai mult de islam, atunci, într-adevăr, ele sunt fapte bune. Astfel, tot o faptă mubah este atunci când cineva sănătos mănâncă şi bea cu intenţia declarată de a face un act de adorare.

Mekruh (condamnabil). Acest cuvânt denumeşte acele fapte si lucruri pe care nici Allah Preaînaltul şi nici Muhammed -Allah săl binecuvânteze şi să-l miluiască! - nu le agreează şi care şterg, anulează răsplata obţinută prin rugăciuni.
Mekruh-ul este de două feluri :

○6 Mekruh Tenzih (nerecomandabil neaccentuat). Este vorba despre fapte şi lucruri apropiate de halal sau, altfel spus, este vorba despre acele fapte pe care este de preferat să nu le înfăptuim, decât să le înfăptuim. Aşa sunt de exemplu omiterea intenţionată a sunnah-ului neaccentuat etc.

○7 Mekruh Tahrim (interdicţie urmată de sancţiuni severe, nerecomandabil accentuat). Părăsirea uagib-ului este un astfel de mekruh. Acest fel de mekruh se apropie, din punct de vedere al consecinţelor sale, foarte mult de haram. Încălcarea acestei interdicţii atrage după sine, automat, sancţiuni aspre. Sunt considerate mekruh tahrim următoarele situaţii: săvârşirea rugăciunii de dimineaţă exact în momentul răsăritului soarelui; săvârşirea rugăciunii de prânz atunci când soarele se găseşte perpendicular deasupra creştetului şi de asemenea, săvârşirea rugăciunii de seară atunci când soarele este pe punctul de a apune. Cel care încalcă cu bună-ştiinţă aceste interdicţii este un răzvrătit şi păcătos. O rugăciune uagib omisă în anumite condiţii poate fi recuperată. Dacă la rugăciune, un uagib a fost uitat pur şi simplu, se recurge la o “prosternare de uitare” (segidetul-sahu), în cadrul rugăciunii respective, înainte de terminarea rugăciunii.

○8 Haram (neîngăduit, interzis). Aici este vorba despre acele lucruri pe care Allah Preaînaltul în Coranul cel Sfânt, le-a interzis, fără echivoc, zicând: „Nu faceţi!”, nelăsând loc interpretărilor. Săvârşirea şi folosirea haram-ului sunt cu desăvârşire interzise. Cine crede, neagă şi declară că un haram este halal sau un halal este haram îşi pierde automat credinţa, devine kafir (necredincios). Abandonarea definitivă a tot ce este haram şi a se păzi de ele reprezintă o poruncă, o obligaţie impusă (fard) şi răsplata este foarte mare.

Haram-ul este de două feluri:

a) Haram li-ainihi (interzis prin natura acelei fapte, acelui lucru). În această categorie de haram intră următoarele fapte: omuciderea, adulterul, perversiunea sexuală între bărbaţi sau femei, practicarea jocurilor de noroc, consumarea băuturilor alcoolice, minciuna, hoţia, consumul de carne de porc, consumul de sânge şi leşuri, ieşirea neacoperită a femeilor şi a fetelor pe stradă. Toate aceste fapte atrag după sine păcate foarte mari. Devine kafir când cineva, înainte de a comite una din aceste fapte, fie crede că acea faptă a lui este halal, fie nu vrea să ţină cont de faptul că Allah Preaînaltul a interzis cu desăvârşire comiterea acelei fapte. Dar dacă cineva săvârşeşte una din faptele arătate, fiind conştient de faptul că ceea ce face el este haram, atunci acesta nu devine kafir, însă „pedeapsa” lui pentru fapta sa va fi focul iadului. În caz că cineva perseverează în a săvârşi haram şi moare într-o bună zi fără să facă tauba (căinţă) înseamnă că părăseşte această lume ca păcătos.

b) Haram li-gairihi (interzis prin fapte, lucruri externe ce îl fac să fie interzis). Aici este vorba de acele fapte şi lucruri care, în realitate sunt halal doar din cauză că acestea aduc sustragerea drepturilor altora. Astfel, este haram să intri fără voie în via cuiva şi să mănânci struguri de acolo, să furi obiectele sau banii cuiva şi să le foloseşti în interesul propriu, să nu fii demn de încrederea acordată, să câştigi bani şi avere prin corupţie, camătă şi jocuri de noroc. Avem parte de mult mai multă răsplată, când evităm haramul, decât atunci când facem rugăciuni. Tocmai de aceea trebuie să cunoaştem dinainte ce este haram şi ce nu, ca să putem să ne ferim de acesta.

Dacă am dori să ordonăm clasificarea faptelor pe procente*, atunci ar arăta astfel:

1 Fard +100 %
2 Uagib +75 %
3 Sunnah Muakkada +50 %
4 Sunnah Gairi Muakkada +25 %
5 Mubah 0 %
6 Mekruh Tenzih -50 %
7 Mekruh Tahrim -75%
8 Haram -100%

*Acest procentaj nu ne indică în exactitate procentul răsplăţii sau ale păcatelor şi a fost scris pentru a înţelege mai bine diferenţele dintre ele.


_________________________________________
Extras din Cartea Rugăciunii
Editura Islam, Liga Islamică și Culturală din România

Soția Profetului - Meimunah bint Haris

Meimunah bint Harith Al-Hilalian
(Allah să fie mulţumit de ea!)

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Allah mi-a poruncit să mă căsătoresc numai cu femei ale Paradisului”.

’Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) a spus: „Pe Allah, Meimunah era cea mai temătoare de Allah şi întreţinea legăturile de rudenie”.

Abu Hurairah şi ‘Abdullah bin ‘Abbas (Allah să fie mulţumit de ei!) au relatat că numele originar al Meimunei (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost Barah şi a fost schimbat de către Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Tatăl ei a fost Harith bin Hazan şi aparţinea tribului Banu Halal. Numele mamei ei era Hind bint ‘Auf. Umm Al-Fadhal Lababah Kubra şi Lababah Sughra, Asma’ şi ‘Uzzah erau surorile ei. Umm Al-Fadhal Lababah Kubra era căsătorită cu ‘Abbas bin ‘Abdul Muttalib şi a avut onoarea de a fi cea de-a doua femeie care a acceptat Islamul după Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!). Lababah Sughra s-a căsătorit cu Walid bin Mughairah; fiul lor a fost Khalid bin Walid, unul dintre cei mai mari generali ai Islamului. Asma’ bint Harith s-a căsătorit cu Ubay bin Khalaf şi ‘Uzzah s-a căsătorit cu Ziyad bin ‘Abdullah bin Malik. Asma’ bint ‘Omais şi Salamah bint ‘Omais erau surorile ei după mamă.

Asma’ bint ‘Omais a fost căsătorită mai întâi cu Gea’far bin Abi Talib (Allah să fie mulţumit de el!). Ea a avut trei fii de la el: ‘Abdullah, ‘Awn şi Muhammed. Când soţul ei a fost ucis, s-a recăsătorit cu Abu Bakr Siddique (Allah să fie mulţumit de el!). I-a născut un fiu, pe Muhammed bin Abi Bakr. Când Abu Bakr Siddique (Allah să fie mulţumit de el!) a murit, ea s-a căsătorit pentru a treia oară. Cel de-al treilea soţ a fost ‘Ali bin Abi Talib cu care a mai avut un fiu, numit Yahya. Salamah bint ‘Omais s-a căsătorit cu Hamzah bin ‘Abdul Muttalib. Iar cea de-a treia soră, Salama bin‚ ‘Omais, s-a căsătorit cu ‘Abdullah bin Ka’b.

Astfel, Hind bint ‘Auf s-a remarcat prin aceea că a fost singura femeie care a fost soacra Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a primului Calif, Abu Bekr As-Siddique, a lui Hamzah bin ‘Abdul Muttalib, a lui ‘Abbas bin ‘Abdul Muttalib, a lui Gea’far bin Abi Takib şi a lui Ali bin Abi Talib (Allah să fie mulţumit de ei!).

Unul dintre nepoţii ei, ‘Abdullah bin ‘Abbas, era cel mai de seamă purtător al steagului armatei musulmane. Era un comentator învăţat al Nobilului Qur’an şi era priceput în Hadis şi Fiqh. Un alt nepot era cel mai mare general menţionat mai sus, fiul lui Lababah Sughra, pe nume Khalid bin Walid. Aşadar Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!) provenea dintr-o familie ilustră de martiri, războinici şi intelectuali.

***

Ea a fost căsătorită pentru prima oară cu Mas’ood bin ‘Amr bin ‘Omair Thaqafi, dar curând s-au despărţit pe motiv de incompatibilitate. Al doilea ei soţ a fost Abu Raham bin ‘Abdul ‘Uzzah ‘Amri Quraishi. Acesta a murit la puţin timp după căsătorie, iar Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!) a rămas văduvă la o vârstă foarte tânără.

În anul 7 după Hegira, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a dus cu companionii săi la Mekka pentru a îndeplini ‘Umrah. Se spune că Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!) îşi dorea să se căsătorească cu el şi să devină una dintre onorabilele Mame ale Credincioşilor. Curând, această dorinţă deveni una arzătoare. Ea le-a spus-o chiar şi surorilor ei.

Ea a simţit că tribul ei, Banu Hilal, ar trebui să fie legat de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în acelaşi mod în care erau legate şi celelalte triburi ca Banu Teem, Banu ‘Adi, Banu ‘Umayyah, Banu Makhzoom, Banu Asad, Banu Mustalaq: prin căsătorie. Lababah Kubra, care era măritată cu ‘Abbas bin ‘Abdul Muttalib (Allah să fie mulţumit de el!), i-a povestit soţului său despre dorinţa surorii ei, spunând că, din moment ce el era unchiul şi era foarte respectat de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), dacă i-ar fi cerut el, dorinţa surorii ei s-ar putea îndeplini.

Când ‘Abbas (Allah să fie mulţumit de el!) a vorbit cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), el i-a cerut lui Gea’far bin Abi Talib să facă aranjamentele pentru căsătorie. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a terminat ‘Umrah şi a fost liber, iar Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!) se afla pe o cămilă. Când aceasta l-a zărit, a exclamat involuntar că cel care călărea şi cămila sa erau hărăziţi ai Trimisului lui Allah. Astfel, ea s-a dăruit Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi el a acceptat-o cu multă recunoştinţă.

Însă o tradiţie mult mai cunoscută spune că atunci când el a sosit în Mekka pentru ‘Umrah, l-a trimis pe Gea’far bin Abi Talib (Allah să fie mulţumit de el!) cu cererea în căsătorie la Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!). Ea l-a rugat pe cumnatul ei, ‘Abbas bin ‘Abdul Muttalib (Allah să fie mulţumit de el!), să se ocupe de tot. Când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a încheiat ‘Umrah, ‘Abbas (Allah să fie mulţumit de el!) a pregătit ceremonia.

Allah a spus:
„O Profetule! Noi îţi îngăduim ţie soţiile tale, cărora tu le dai zestre, precum şi pe acelea care se află sub stăpânirea dreptei tale, pe care Allah ţi le-a dăruit ca pradă, precum şi pe fiicele unchiului tău după tată şi pe fiicele mătuşii tale după tată, pe fiicele unchiului tău după mamă şi pe fiicele mătuşii tale după mamă, care au purces împreună cu tine, şi asemenea orice femeie dreptcredincioasă, dacă se dăruieşte ea însăşi Profetului, dacă primeşte Profetul să o ia în căsătorie, acesta este un privilegiu numai pentru tine, fără [ceilalţi] dreptcredincioşi. Noi ştim ceea ce le-am impus lor în privinţa soaţelor lor, şi acelora pe care le stăpânesc dreptele lor, ca să nu fie nicio stânjeneală pentru tine, iar Allah este Iertător, Îndurător [Ghafur, Rahim]” (33:50).


După ‘Umrah, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a rămas în Mekka trei zile. Apoi, în cea de-a patra dimineaţă, Hawaitab bin ‘Abdul ‘Uzza a venit cu câţiva politeişti şi i-a spus că, din moment ce-şi încheiase ‘Umrah, trebuia să plece, potrivit termenilor Tratatului Hudaibah. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a cerut permisiunea să mai stea câteva zile şi i-a invitat la cina pe care o pregătise pentru sărbătorirea căsătoriei. Hawaitab a răspuns că nu erau interesaţi de nici o cină; ei voiau doar ca el să plece.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a plecat şi şi-a întins tabăra într-un loc numit Saraf, la vreo 9 mile de Mekka şi aici şi-a sărbătorit căsătoria. Sclavul său, Abu Rafi’, a adus-a pe Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!) pe o cămilă, la Saraf. Aici i-a fost schimbat numele din Barah în Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!). Amândoi îşi îndepliniseră ritualurile ‘Umrah, şi-au schimbat îmbrăcămintea de Ihram şi căsătoria lor putea avea loc, conform cu Şari’ah.

Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost ultima femeie cu care s-a căsătorit Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Ea avea 26 de ani la acea vreme. Când au ajuns în Medina, i-a fost dată o locuinţă construită alături de moscheea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Celelalte soţii ale Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) au primit-o cu căldură. Ea obişnuia să se roage în moscheea Profetului , întrucât îl auzise spunând că o rugăciune în acea moschee era echivalentă cu 1.000 de rugăciuni în toate celelalte moschei, cu excepţia Mesgid Al-Haram din Mekka. O rugăciune în Masjid Al-Haram era egală cu 100.000 de rugăciuni din orice altă moschee.

Într-un an, mai multe delegaţii au venit la Medina; una din ele era din tribul Banu Halal. Unul dintre membrii acestei delegaţii era fiul surorii Meimunei (Allah să fie mulţumit de ea!), Ziyad bin ‘Abdullah bin Malik ‘Amri. El şi-a vizitat mătuşa în locuinţa ei, când Profetul s-a întâmplat să fie pe afară cu unele treburi. Când a venit şi a văzut un străin stând cu ea, nu i-a prea plăcut. Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!), sensibilă cum era, i-a simţit nemulţumirea şi l-a prezentat imediat ca fiul surorii ei şi membru al delegaţiei aflate în vizită. El şi-a exprimat bucuria şi s-a rugat lui Allah Atotputernicul pentru binecuvântarea lui.

Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!) era foarte apreciată pentru credinţa ei în Dumnezeu şi pentru faptul că întreţinea relaţii bune cu toţi membrii familiei. Iar acest tribut i-a fost plătit când a murit, de către ‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!), prin cuvintele: „Pe Allah! Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!) a murit, ea a fost cea mai temătoare de Allah şi întreţinea legăturile de rudenie”.

***

Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!) avea o memorie excelentă şi ştia pe de rost multe dintre hadisurile Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Majoritatea hadisurilor – 2210 – sunt atribuite ‘Aişei (Allah să fie mulţumit de ea!). Următoarea vine Umm Salamah (Allah să fie mulţumit de ea!), cu 378 de hadisuri. Apoi Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!), cu 76 hadisuri. ‘Abdullah bin ‘Abbas, ‘Abdullah bin Şaddad, ‘Obaid din Sabaq, Yazid bin Asam, ‘Abdul-Rahman Sa’ib Al-Hilali, ‘Obaidullah Khaulani, Sulaiman bin Yasar şi ‘Ata’ bin Yasar (Allah să fie mulţumit de ei!) au citat-o.

În Sahih Al-Bukhari, un hadis este povestit de ‘Abdullah bin ‘Abbas (Allah să fie mulţumit de el!) şi atribuit Meimunei (Allah să fie mulţumit de ea!). Cineva l-a întrebat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în legătură cu un şoarece care căzuse în unt curat. El a spus că şoarecele şi ceea ce este împrejurul lui, trebuie aruncat şi restul poate fi mâncat.

Musned Abu Ya’la, Muslin, Abu Dawud şi Nisa’i au citat un alt hadis de la Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!). Acesta a fost relatat de soţia lui ‘Abdullah bin ‘Abbas (Allah să fie mulţumit de el!).

Într-o dimineaţă, Profetul se arăta foarte îngrijorat şi părea să fie în aceeaşi stare şi seara. În următoarea zi, îngrijorarea continuă. Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!) l-a întrebat ce-l deranja. El a spus că Îngerul Gavril (Pacea fie asupra lui!) i-a promis că vine să-l viziteze, însă nu apăruse. Aşa ceva nu se mai întâmplase până acum. În cele din urmă, familia a observat un căţel stând sub pat. Căţelul a fost izgonit afară, iar acea parte a podelei a fost spălată sub îndrumarea Profetului . Curând după aceea, a apărut şi îngerul Gavril (Pacea fie asupra lui!). Apoi Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a întrebat de ce nu venise mai devreme, aşa cum a promis, şi a spus că asta nu se mai întâmplase niciodată până acum. Îngerul i-a răspuns că îngerii nu intră în locurile unde sunt câini sau chipuri.

Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!) obişnuia uneori să se împrumute. Odată, un membru al familiei ei a observat acest lucru şi a întrebat-o de ce face asta. Ei nu i-a plăcut această întrebare şi a răspuns că Profetul spunea câteodată că, dacă un musulman împrumută bani şi crede sincer că Allah Preaînaltul îl va ajuta să returneze împrumutul, atunci Allah Preaînaltul cu siguranţă va aranja lucrurile într-o manieră neaşteptată.

‘Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!) relatează că ultima boală, fatală, a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a început când el se afla în locuinţa Meimunei (Allah să fie mulţumit de ea!). El a cerut permisiunea celorlalte soţii ale lui să-şi petreacă acele zile în locuinţa ’Aişei (radiyAllahu anha). Toate au acceptat imediat. Când a murit, era mulţumit de toate soţiile sale. Când sufletul său curat i-a părăsit trupul, el se afla în locuinţa soţiei lui preferate ’Aişah (Allah să fie mulţumit de ea!), odihnindu-se cu capul pe genunchii ei. A fost înmormântat în locul său preferat, în apartamentul ei. Nouă dintre soţiile lui erau în viaţă în acel moment. Acestea erau: ‘Aişah, Meimunah, Safiyyah, Juveriah, Saudah, Zainab, Ramlah, Hind şi Hafsah (Allah să fie mulţumit de ele!).

Era în timpul califatului lui Mu’awiyah (Allah să fie mulţumit de el!), în anul 51 după Hegira, când Meimunah (Allah să fie mulţumit de ea!) a murit şi ea. Ea se afla la Mekka şi s-a îmbolnăvit acolo. Era foarte neliniştită şi voia să fie dusă într-un alt loc. Rudele ei au dus-o la Saraf, locul unde se măritase cu Profetul . După ce a ajuns în acelaşi punct unde-şi petrecuse noaptea nunţii, a murit. ‘Abdullah bin ‘Abbas (Allah să fie mulţumit de ea!) a condus rugăciunile funerare şi a fost înmormântată cu mare onoare.

„O, tu suflet liniştit! Întoarce-te la Domnul tău mulţumit şi împăcat. Şi intră între robii Mei. Şi intră în Raiul Meu” (89:27-30).

Extras din cartea Mari femei in Islam vestite cu Paradisul
Editura Femeia Musulmana, Bucuresti 2010

Imamul Bukhari - Allah sa fie multumit de el!

In continuare puteti citi un articol despre Imamul Bukhari preluat de pe siteul totul.md:

Hazrat Imam al-Bukhari: Lumina din adâncul secolelor

20.04.2010, 9:38

În istoria civilizaţiei umane sunt personalităţi, ale cărei activitate remarcabilă devine parte a procesului de dezvoltare a spiritualității. În operele lor se întruchipează cele mai valoroase experienţe anterioare, şi care determină mişcarea ştiinţifică de gândire şi culturii spirituale a societăţii multe secole înainte.

Timp de doisprezece secole lumea islamică cu mare respect şi veneraţie studiază lucrările lui Imam Al-Bukhari, munca sa este distinsă prin înaltele realizări ale gândirii teologice. El s-a născut în Bukhara, şi este cel mai remarcabil dintre toţi învăţătorii Hadith ai lumii musulmane.

Al-Bukhari a lăsat omenirii o moștenire incomparabilă. El era numit "Imamul imamilor din lume," Sultanul credincioşilor în ştiinţa Hadith". Recunoaşterea mondială a lui Imam al-Bukhari se datorează lucrării grandioase "Al-Jami Al-Saheeh" - o colecţie de hadith autentic. În afară de această lucrare fundamentală, Imam al-Bukhari a creat 23 tratate şi cărţi. Cele mai multe dintre ele au ajuns în timpurile noastre şi au fost publicate în mod repetat în multe ţări. De asemenea, au fost publicate aproximativ o sută de comentarii şi explicaţii în limba arabă pentru "Sahih Bukhari".

În timpul vieţii lui Imam al-Bukhari, oraşul Bukhara se afla sub administrarea moşierilor Tahirizi, care au venit la putere în anii 821. Fondatorul dinastiei este considerat Tahir Husayn. Fiul său, Abdallah Tahir a consolidat puterea politică şi administrativă în Khorasan şi Maurya, a dezvoltat agricultura, irigarea, a simplificat sistemul fiscal. Liderul dinastiei Tahir Husayn scria fiului său: "Reţine că bogăţia nu este profitabilă atunci când este adunată în trezorerie, ci mai degrabă creşte atunci când asigură nevoile supuşilor, este destinată plăţii taxelor şi îi eliberează de grijile lor, prin aceasta se realizează prosperitatea maselor, asta serveşte drept ornament pentru domnitori, acest lucru asigură prosperitate veacului, în asta constă gloria şi de puterea... Pe lângă asta, datorită acestui fapt vei primi posibilitatea de a aduna impozitul pentru teren colectat, se va mări impozitul pe teren perceput şi asta va creşte averile tale, şi astfel vei primi puterea de a se lega armata şi de a satisface masele, împărţind cu ele darurile tale ".

Sub conducerea dinastiei Tahirid, în oraşul Bukhara s-a înregistrat dezvoltarea meşteşugurilor şi agriculturii. De asemenea se dezvoltau ştiinţa, cultura, conducătorii susţinând poeţii şi savanţii...

Imam al-Bukhari, numele complet: „Abu Abdallah Muhammad Ismail Ibrahim Al-Mughir Bardazbeh Bazazbeh Al-Joof”, era cunoscut sub porecla de onoare - "Imam al-Muhaddisin" (Imam liderul muhad) şi „al-Muminin fil Amir-Hadith "(emir al credincioşilor hadith).

Descendenţa lui Imam al-Bukhari, după cum se observă din numele strămoșilor lui, nu provine de la arabi. Străbunicul lui Imam, Al - Mughir a fost Zoroastrian, convertit la Islam în sec. VIII, cu susţinerea moşierului arab al oraşului Bukhara, Yaman Al-Joof. Conform obiceiurilor acelor timpuri, cei care au primit Islamul de la cineva îşi atribuie descendenţa acestuia. Izvoarele scrise nu conţin informaţii precise cu privire la apartenenţa etnică a lui Al-Imam Bukhari. Cu toate acestea, cercetările permit să se presupună că un strămoş îndepărtat al lui Imam al-Bukhari a fost un reprezentant al populaţiei locale din Bukhara - sogdian sau turc, adept al zoroastrismului.

Tatăl lui Imam Al - Bukhari Ismail, de asemenea, cunoscut sub numele Abu'l-Hasan, îa fost în vremea sa muhad şi se ocupa cu comerţul. Imam al-Bukhari în cartea sa "Al-Tarikh Al-Kabir” ("Marea Istorie") oferă informaţii biografice complete despre tatăl său. El a fost un om credincios, care respecta cu stricteţe regulile Sharia. Istoricul Ahiyd bin Hafas mărturiseşte că, înainte de moartea sa, Abu'l-Hasan a zis: "Nu simt nici o îndoială în oricare dintre dirham, şi nici în ceea ce priveşte proprietatea mea, precum că ar putea fi dobândite prin mijloace necinstite sau necurate."

Mama lui Imam al-Bukhari a fost o femeie credincioasă şi raţională, fiind posesoarea unei puteri miraculoase, şi era caracterizată prin puritate şi înţelepciune. Abu Ali al-Hassan menţionează că Imam al-Bukhari când era copil era orb, pentru că şi-a rânit ochiul. Mama l-a văzut în vis pe profetul Ibrahim, care i-a spus "Datorită rugăciunilor tale numeroase către Allah, el a restabilit complet văzul fiului tău.” La trezirea din somn, ea a văzut că ochii fiului ei sunt plini de lumină, şi în cele din urmă el a recâştigat vederea.

Imam Al - Bukhari s-a născut în a 13-a zi a lunii Shawwal după rugăciunea de vineri în 194 ( 20-21 iulie 810) în oraşul Bukhara. Data naşterii lui Imam al-Bukhari, este exactă doar pentru că tatăl său a înscris acest eveniment. El a fost educat doar de mama sa. Dar unul dintre învăţătorii săi a fost un înţelept de renume din Bukhara, un cunoscător al ştiinţei Hadith, Al -Dahili. Neîmplinind nici 10 ani, în timp ce studia la şcoala primară din Bukhara, el a manifestat interesul în ştiinţa hadith. La 11 ani, Al-Bukhari a început să corecteze profesorul în timpul orelor. Pe măsură ce creştea, el nu numai memoriza hadith, dar şi le clasifica.

Secretarul Ibn Abu al Hatam-Warraq a scris din spusele lui Al-Bukhari: "Când am împlinit 16 ani, mai întâi am memorat cartea lui Ibn al-Mubarak şi Wakiiya şi abia apoi am cunoscut oameni care aveau propria opinie. După asta, împreună cu fratele mai mare Ahmad şi cu mama am plecat la Hajj.” Apoi, mama şi fratele său s-au întors la Buhara, dar el a rămas în Mecca binecuvântată, unde a învăţat despre Hadith ". Înţeleptul din Bukhara - Salim Mujahid - a spus: "Intr-o zi m-am dus să vizitez prietenul meu Muhammad Salama Al-Baykandi, care mi-a spus că, dacă aş fi venit mai devreme, aş fi întâlnit un tânăr care ştie pe de rost 70 mii hadith. Atunci am ieşit şi l-am ajuns din urmă pe tânăr, şi l-am întrebat: "Tu eşti cel care ştie pe de rost 70 mii hadith-uri?" - La care el a răspuns: "Da, ştiu chiar mai mult."

În 827, el împlinise 18 ani când a sosit în Medina, el a început să ia lecţii despre Hadith de la Ibrahim Al-Munzir, Abdulaziz Al-Abdullah Uvaysi şi alţii. Lucrând cu Hadith, Imam al-Bukhari a vizitat toate orașele celebre ale lumii islamice: Hijaz, Mecca, Medina, Taif, Jeddah, Basra, Kufa, Bagdad, Misr, Merv Terap, Nishapur, Ray Cash, etc. Scopul vizitării acestor oraşe consta în studierea hadith-urile şi conversarea cu mulţi oameni de ştiinţă. El mereu îşi perfecţiona cunoştinţele sale. Al Khatib Al -Baghdadi, autorul "Istoriei Bagdadului", constată că al Imam-Bukhari, ar fi spus: "Am scris mii şi, posibil mai multe hadith pe baza declarațiilor învăţaţilor religioşi, în cartea mea nu este nici un hadith fără isnaad (scopul adevărat al emitenţilor)”.

De-a lungul vieţii sale Imam Al - Bukhari mereu a acordat ajutor spiritual şi material celor care necesitau asistenţă. El ajuta oamenilor de ştiinţă, profesorilor, învăţătorilor muhad. Ocupându-se cu comerţul, ca şi tatăl său, Imam al-Bukhari din venitul său lunar dădea de cinci sute dirhami celor săraci. Cu toate acestea, el se mulţumea cu puţin, încercând să evite costurile inutile. Imam al-Bukhari a fost un om cinstit, cu o inimă deschisă, pios şi devotat, departe de bârfe şi zvonuri. El scria: "Din momentul în care am învăţat că bârfa şi judecata sunt lucruri murdare, eu niciodată nu spuneam despre cineva vorbe de condamnare."

În anul 869, Imam al-Bukhari revine in patria sa şi a făcut oraşul său renumit. Conducătorul oraşului, fiind susţinător al mişcării Tahirid, din motive personale începe să determine locuitorii Maverennahra împotriva lui Al-Bukhari, acuzându-l de erezie. El a devenit victima invidioşilor şi răufăcătorilor. Celebrul orientalist S. Kamoliddin a dedicat acestui subiect un articol, în care el conchide: "Deși al Imam-Bukhari a avut o contribuţie uriaşă la dezvoltarea ştiinţei şi societăţii, el a devenit victima fanatismului, conservatorismului, fundamentalismului, inteligent utilizate în scopurile personale ale unui număr de demnitari cu intenţii negative.” Aflând despre intrigile guvernanţilor împotriva lui, şi neavând dorinţa de a opune susţinătorii credincioşi adversarilor, Al-Bukhari a spus următoarea rugăciune: "O, Allah, chiar dacă lumea este mare, ea a devenit prea mică pentru mine, şi eu te rog să mă primeşti." Curând el s-a îmbolnăvit grav şi în seara sărbătorii Ramadan (Eid al-Fitr), 30-31 august anul 870 a murit în satul Hartang (regiunea Chelaks), situat la o depărtare de 25 km spre nord de oraşul Samarkand.

Restabilirea justiţiei istorice în ceea ce priveşte moştenirea glorioasă a lui Imam al-Bukhari a avut loc odată cu dobândirea independenţei şi acceptarea principiilor democratice în Uzbekistan. În 1993, în oraşul Bukhara a avut loc o conferinţă cu tema "Imam al-Bukhari şi modernitatea”. Pe data de 29 aprilie 1997 Guvernul Republicii Uzbekistan a fost aprobată decizia cu privire la "Celebrarea Aniversării a 1225 ani de la naşterea lui Al-Imam Bukhari pe Hijra - calendarul lunar”. În luna noiembrie a acelui an Adunarea Generală a UNESCO a adoptat o rezoluţie privind participarea în 1998 la celebrarea aniversării a 1225 de ani de la nașterea înţeleptului Al-Bukhari Ismail. În cadrul pregătirii pentru aniversare a fost dată spre publicare o colecţie de "Ca-Saheeh" în uzbecă, rusă, engleză şi alte limbi. Vieţii şi activităţii lui Al-Imam Bukhari au fost consacrate numeroase articole, eseuri în ziare şi reviste, şi emisiuni tematice difuzate la radio şi televiziune. În Hartange a fost construit complexul memorial la mormântul lui Imam al-Bukhari, în tradiţia arhitecturii antice. Oamenii de știință din Uzbekistan au elaborat şi publicat lucrarea sa fundamentală "Imam al-Bukhari. Lumina din adâncul secolelor.”

Vorbind la ceremonia de deschidere a complexului memorial în cinstea lui Imam al-Bukhari, Preşedintele Republicii Uzbekistan a declarat: "Hazrat Bukhari este mândria nu numai a poporului uzbec, dar şi a întregii lumi islamice. Viaţa acestei persoane sfinte în sensul prorpiu al acestui cuvânt este un exemplu de eroism ştiinţific şi umanist, voinţă neabătută, un simbol al unei convingeri arzătoare.

Locuitorii oraşului Buhara au adus o contribuţie demnă în ceea ce priveşte perpetuarea memoriei lui Hazrat Imam al-Bukhari. A fost construit "Memorialul în cinstea lui Al-Imam Bukhari" (prezentat în imagine). Elaboratorii proiectului memorialului sunt Zoirsho Klychev şi Sharipov Zebo, renunţând la stereotipurile prezente în proiectarea unor structuri similare, au aplicat o soluţie inovatoare. Compoziţia volumetrică este compusă din elemente sfinte de heraldica ale Islamului: semiluna, steaua cu opt raze şi o carte simbolică. Împreună, aceste elemente formează un element asemănător cu o migdală, orientat spre Mecca. Astăzi, în clădirea memorială este situat un muzeu care prezintă exponate dedicate marelui nostru compatriot.

De asemenea, expoziţia muzeului include monede, exemplare ale artei aplicative, ostrakon cu inscripţii arabe, ceramică, podoabe de decor arhitectural, miniatura, care prezintă dezvoltarea ştiinţei în Buhara, lucrările lui Al-Imam Bukhari. Formând viitorul nostru, ne bazăm pe moştenirea istorică şi culturală, izvoare morale şi spirituale care constituie o experienţă unică a marilor noştri strămoşi. Imam - Al-Bukhari este una dintre cele mai renumite şi remarcabile personalităţi dintre conaţionalii noştri, care a adus şi aduce faimă ţării noastre.

Viktor Sidorenko, Buhara.

sursa: totul.md
_________________




Recomandam si urmarirea urmatorului video despre Imamul Bukhari:

http://www.youtube.com/watch?v=IoNQsjZqRF8&feature=player_embedded

The Caliphs Gave News Service and Postal System to the World

A cursory look at the golden age of Islam reveals that the scientific achievements made by Muslims were continuous during that era. The decline of the Muslim political power saw total absence of scientific achievements. Yet, the Muslim contributions to the human civilization are enormous and include astronomy, mathematics, physics, chemistry, natural sciences, medicine ...

The Caliphs Gave News Service and Postal System to the World

By: Mohammad Yacoob
IslamiCity* -

Diagram by al-Biruni showing eclipses of the moon. Islamic Science, An Illustrated Study, Seyyed Hossein Nasr, 1976.

The book, "The Timeline of History", published during the fourth quarter of the 20th century, documents historical facts by establishing a linkage between people and events, and records introduction of the first organized news service in the Muslim world by the Caliph in 650 C.E. It also mentions the availability, in 942 C.E., of approximately 1000 stations of postal and news services to the public in the Caliph's Empire. This timeline does not provide any details.

These milestones provided advanced communication between the various strata of the Muslim society in the Muslim world. The Divine message of 'Read' and spread the word of Allah, was taken to heart by the Muslim Ummah during the life of Prophet Muhammad, may Allah bless and greet him, whose instructions and guidance brought a change in the lives of tribal and ethnic groups.

A cursory look at the golden age of Islam reveals that the scientific achievements made by Muslims were continuous during that era. The decline of the Muslim political power saw total absence of scientific achievements. Yet, the Muslim contributions to the human civilization are enormous and include astronomy, mathematics, physics, chemistry, natural sciences, medicine, music, philosophy, literature, history, geography, political sciences, sociology, architecture and arts. These are some of the representative achievements of some and not all of the scientists, inventors, philosophers and thinkers in the Muslim world.

Astronomy:
The Caliphs, Sultans and Khans in the various regions of the Muslim world and during various times were very much interested in astronomy. This gave rise to the development and establishments of observatories throughout the Islamic world in cities of Baghdad, Cairo, Cordova, Toledo and Samarkand. The most famous Baghdad School of Astronomy was established by Caliph Mansur, whose reign lasted from 754 to 775 C.E. This school is credited for discovery of the movement of the sun's apogee. It was also involved in evaluation of the obliquity of the elliptical diminution, which means the determination of the inclination of the earth towards the plane of orbit around the sun and the orbital path. The scientists at the Baghdad astronomy school also made detailed study of exact duration of the year, forecasted sunspots, studied eclipses and appearances of comets. These findings and other information data were recorded and compiled in the "verified Tables" prepared by Yahya Ben Abu Mansur. The great astronomers were Al Batani, Abul Wefa, Maslamah Al Maherbi, Omar Ibn Khaldoun, Averroes, Ali Ibn Younis, who invented pendulum and edited Hakemite Tables; Hasan Ibn Al Haitan wrote treatise on optics; Al Biruni published a list of towns and their latitudes and longitude; Nasr Ed Dine authored Ilkanian Tables of astronomy; and Ulug Beg's work on astronomy was published in France in 1437.

Mathematics:
Basic principles of arithmetic, geometry and algebra were developed by the Arab mathematicians. Al Khawarizmi wrote the algebra treatise entitled Hisab Al-Jabr Wal Muqabalah, Thabit Ben Garrah translated Ptolemy's Almagest, Al Batani developed trigonometry and Mohammed Ben Ahmed is credited with the invention of zero.

Physics:
Hassan Ali Haitan (Alhasan) conducted research into magnifying lenses and gave an exact description of eye, lenses and binocular vision. He finally completed a lengthy treatise on optics. Documented proof mentions that Muslim scientists were involved in perfecting the compass. Arab discovered use of pendulum for clocks. Ben Hamin of Toledo, Spain, gave description of the famous clock in the Mosque of Damascus. Muslim scientists developed navigational system and put compass to practical use by applying the magnetic needle.

Chemistry:
The science of Kimiah was cultivated and advanced by Muslims scientists who discovered alcohol, sulphuric acid, aqua regia and nitric acid. They developed many chemical processes including distillation, sublimation, crystallization, coagulation cupellation, and more. Abu Mussa DJafar Al Sufi prepared Chemistry Scientific Encyclopaedia called Sum of Perfection. Zakaria Al Razi (Razes) wrote a book on chemistry entitled al Hawi that listed the procedure and method of making sulphuric acid and alcohol. The other areas of chemistry that were given to this world are camphor, distilled water, plasters, syrups, ointments, art of dyeing, curing leather, tampering steel, paper and gunpowder.

Medicine:
Medical services attracted Muslims most after mathematics and chemistry. Medicine formed an integral part of the education system during the first centuries of Hijri calendar. The medical research, encyclopedias, books and treatises written by Abu Bakr Ibn Zakaria Al Razi (Rhases), Abu Ali Al Hussein Ibn Abdulla Abi Sina (Avicenna), Abul Cassis and Ibn Zohar were used in European universities for centuries and these books were responsible for the advancement of medical sciences in Europe. Medical manual written by Abu Bakr Ibn Zakaria Al Razi became part of the curriculum of the Paris Faculty of Medicine in 1395. Abu Ali Al Hussein Ibn Abdulla Abi Sina's Qanoon Fil Tib, published in Rome in 1593, deals with physiology, hygiene, pathology, therapeutics treatment methods and much more. The Qanoon Fil Tib was the most revered book that was used for medical studies in France and Italy from 12th to 17th centuries. A pharmacopoeia prepared at that time listed approximately 760 drugs for the treatment of diseases.

Natural Sciences:
The Arab pharmacopoeia contained names of plants and medical substances which were unknown to Europeans and Greeks. Some of them are rhubarb, tamarind pulp, cssia, manna, sana leaves and camphor. The Arabs developed processes and used sugar instead of honey to concoct syrups, juleps, and also preserve herbs and fruits. They introduced perfumes and spices to the whole world including incense, sweet-smelling resins, attars of roses, nutmeg, cloves and pepper; also, tomatoes, asparagus, artichokes and exquisite flowers. The coffee was discovered by Arabs; it originated in Yemen.

Bernard Grunn wrote a book entitled The Timetable of History - A Horizontal Linkage of People and Events. It was published by Simon and Schuster, New York in 1982. The recorded achievements of Muslims given in that book are listed here:

Seventh Century:
Year 650: News Services. The Caliph Introduced the First Organized News Service. 695: Coin; First Arab Coinage.

Eighth Century:
711: Spanish Jews, Freed by Arabs, Begin their Cultural Development. 720: Abu Musa Dshaffar, Arab Chemist; Sulphuric Acid, Nitric Acid and Aquaregia. 750: Medicine and Various Sciences. Spain, Prime of Medicine, Astronomy, Mathematics, Optics and Chemistry. 760: Arabic Numerals in Baghdad. 774: Euclid's 'Elements' Translated into Arabic. 782: Jabir, Great Arab scientist Begins Chemical Studies, Distinct from Alchemy.

Ninth Century:
810: M. Ibn Musa Alkhawarazmi wrote a book on equations and coined "Algebra". 813: School of Astronomy in Baghdad. 814: Zero - Arabs take over Indian numerals including Zero to multiply by ten. 828: Astronomical System of Ptolemy translated into Arabic "Almagest". 850: Coffee. Arabian Goat Herder Kaldi credited with discovery of coffee. 850: Astrolabe perfected by Arabs. 870: Philosopher / mathematician Al Farabi died. Al Kindi also died. 873: Physician Honain Ibn Iszhak died. 878: Al Battani, Arab astronomer, begins his observations. 885: Ibn Khordadbeh completed The Book of Roads and Countries. 889: Ibn Koteiba, Arab scholar and historian died. 900: Arab physician Rhases (died 923) mentions plague, consumption small pox and rabies as infectious diseases and describes them.

Tenth Century:
904: Ibn Doried prepared a manual of genealogy and etymology. 930: Cordoba, Spain, Seat of Learning, Science, Commerce and Industry. 940: Abu Wefa, Astronomer / Mathematician, Born in Baghdad. 942: Arabs bring kettledrum and trumpet to Europe. 942: Postal and news services in the Caliph's Empire have at their disposal approximately 1000 stations.

Eleventh Century:
1009: Ibn Junis authored Hikmite Table of astronomy. 1020: Poetry: Firdusi died. 1027: Omar Khayyam, poet and scientist born. 1038: Al Hazen, Arab physicist died. 1050: Important astronomic instruments arrive in Europe from eastern countries. 1059: Al Ghazali, Arab Theologian born. 1080: Astronomy. Toledan tables of position of stars completed.

Twelfth Century:
1100: Decline of Islamic science begins. 1150: Arabs in Spain manufacture paper. 1154: Geography - Mohammad Al-Idrisi published Geography at Palermo.

Thirteenth Century:
1200: Scientists - Ibn Al-Baiter, Arab Scientist born. 1201: Scholar Nasir Ed-din Et-Tusi born. 1201: Abdullah Ur-Rumi (1179-1229) published, Mu'jam Ul-Bulda, a Geographical Encyclopaedia.

Fourteenth Century:
1352: Ibn Battuta explores Sahara Desert.

The timeline of history does not record any other significant scientific event after the world famous Ibn Batutta travels. This timeline, however, mentions about News Services and Postal System introduced in 650 C.E. and establishment of 1000 stations of postal and news services to the public in the Caliph's Empire.

The caliphs and the administrators working under the caliphs established a very strong communication system based on the words of Prophet Muhammad, may Allah bless and greet him, whose main purpose in life was to bring about the spiritual renaissance in this world and propagate the word of Allah. They used news services and postal system as early as 650 C.E. to spread the word of God.

In conclusion, a greater emphasis should be placed on holding on to the Islamic values. We must vigorously commence research into the past scientific achievements by Muslims. At the same time, we must continue research and knowledge acquisition in modern technology. It is our responsibility to help correct deficiencies found in contemporary world regarding Muslim achievement. This will also identify the ideas put forth by Muslims, discoveries made by them and treatises written that were stolen and plagiarized by the Europeans. We have to expose these people. We gave to the world the news services and postal system and why did we lose their ownership? We must find the causes of the decline of scientific achievement among Muslims. We must move into the forefront of spiritual renaissance and scientific advancement. We must work for welfare and improvement of mankind. We must work for both Deen and Duniya.

The world must be made aware of the contributions made by Muslims to modern civilization. We must provide this as a basis for our children to excel in achieving scientific knowledge. We must help our children become leaders not only in the spiritual arena but also in the scientific fields.

This can be done at two fronts: Visibility and Leverage. Become more visible in the scientific field. Involve yourself in scientific conferences, seminars and workshops. Display Islamic hospitality. Write a thesis, if involved in research, on a Muslim scientist, scholar or philosopher. Invite Muslims and non-Muslims to these conferences. Assert yourself, while holding on to the Islamic values. Continue to work hard. Make others realize that Muslims excelled and can still achieve excellence in scientific and communication fields. Remember, during the golden age of Islam, Muslims were making things happen. In this world, there are three types of people: those who make things happen, those who watch things happen and those who wonder what happened. We must struggle, strive and make tireless strivings, and consider this as a part of survival. We must make this happen.

*****

Mohammad Yacoob is an Industrial Engineer and Engineering Proposals Analyst working at an Aerospace Company in Los Angeles, California.

Povestea revenirii mele la Islam

Bismillah-ir Rahman-ir Rahim

Urmatoarele rânduri sunt scrise de sora noastră Lara în ziua în care a împlinit trei ani de la îmbrățișarea Islamului. Allah să o răsplătească, să îi călăuzească pașii mereu pe Calea Sa și să o ajute să fie dintre femeile model ale acestei comunități, urmându-le în comportament și credință pe marile femei ale Islamului! Amin!

Și știu...

Astazi imi "serbez" a doua zi de nastere. Prin voia lui Allah, sint 3 ani de cind am revenit la Islam alhamdulillah. La indemnul unui frate drag noua si important pentru comunitate, voi relua aici citeva cuvinte despre cum am re-descoperit eu Islamul, scrise deja in cadru mai privat si care, re-editate dupa trecerea anilor si experientelor, sper sa fie undeva in viitor un fragmentel dintr-o carte inshaAllah.

Privind in urma peste anii scursi ai vietii mele, imi dau seama ca povestea revenirii mele la Islam a inceput din copilarie. Alaturi de bunici, intr-un sat de linga Iasi, am gustat toate dulcetile copilariei, am invatat ordinea lucrurilor si respectul pentru ceea ce Dumnezeu a creat in jurul nostru, am invatat sa multumesc Bunului Dumnezeu si sa ma rog Lui. Bineinteles, cu voce joasa si pe ascuns, ca altfel "mama si tata pot avea de suferit". Erau anii '80... Allah sa aiba in grija sufletele dragilor mei bunici.

Am ales mai tirziu, deja in plina democratie a Romaniei si plina criza post-adolescentina pentru mine, sa urmez cursurile facultatii de Filosofie si Stiinte Politice din Iasi. La disciplina Filosofie studiam si "conceptul de Dumnezeu". Si adesea in timp ce studiam tirziu in noapte pentru examene, ma trezeam asezindu-ma in genunchi, cu fruntea pe podea. Plingind in hohote, ceream calauzirea Unicului Creator.

Au urmat ani de peregrinari prin Europa de Vest si Statele Unite. Am intilnit oameni fel de fel, am mers in biserici de toate felurile, am mers la intilniri cu Dalai Lama in Central Park, am fost invitata la cina de familii de evrei cu ocazia sarbatorilor lor, am trait sarbatorile 'romanesti' departe de casa, m-am intrebat cum pot prietenii din America de Sud sa conceapa un Craciun la 30 de grade, am batut din palme pe ritm de haleluya cu prieteni negri.

In 2007 lucram in Grecia ca ghid turistic, intr-o tara pe care am iubit-o si inca o iubesc, o limba si o arta culinara de care sint inca strins legata, o meserie in care ma simteam ca pestele in apa, intre colegi si prieteni extraordinari, cu salariu bunicel si perspective de marire, de a lua propriul tur al orasului Salonic. Eram multumita.

Deodata mi s-a raspuns la o aplicatie mai veche pentru un job in Qatar. Un loc despre care abia de stiam citeva lucruri, o slujba sub nivelul meu de pregatire si mult sub ce cistigam deja, perspective profesionale neimbucuratoare. Si totusi am simtit ca TREBUIE sa merg acolo. De ce?? m-au intrebat parintii si prietenii. Nu stiu, dar simteam ca trebuie sa merg.

La o luna dupa ce am ajuns in Qatar (in mijlocul lui august caldura si umiditatea zonei sint de-a dreptul neprimitoare), a inceput luna Ramadan. Si in fiecare zi, cu citeva minute inainte de chemarea la rugaciune de la sfirsitul zilei de post, ieseam afara si ramineam cu gura cascata de cit era de LINISTE! O liniste plina de pace si care-ti aducea un gen.. dulce de fericire in inima. Genul de fericire pe care il mai simtisem vag intre copacii de la bunica din gradina. Dar acum nu eram acasa, chiar dimpotriva eram intr-un mediu climateric si profesional putin spus neprietenos. In fiecare seara priveam cerul, copacii, tot din jur scufundat in acea LINISTE inaltatoare. Si apoi izbucnea adhan-ul! Ce minunatie!!!

Am inceput sa intreb ce-i cu religia asta, sa citesc si iar sa citesc. Auzeam mereu "cum poti sa te interesezi de religia oamenilor astora?", fiindu-mi aratati musulmani care nu erau chiar exemple de pus in rama. Insa alhamdulillah am continuat studiul si cautarea.

In mai 2008 am spus shahada alhamdulillah. Si de atunci continui sa invat despre Islam, continui sa imi fac prieteni cu inimi frumoase de iubire de Allah, continui sa ma minunez in fiecare zi de maretia lui Allah.

Multumesc parintilor mei, care m-au indemnat mereu sa gindesc cu propriul cap si m-au sustinut mereu. Multumesc tatalui meu pentru discutiile interminabile ce le aveam pe balcon si mamei pentru imensa dragoste si rabdare. Nu am cuvinte, si nici nu cred ca trebuie, pentru a exprima dragostea ce le-o port. Bunul Allah sa-i calauzeasca si sa le dea mereu numai bine.

Un alt om important in cursul dezvoltarii mele ca individ, si automat a ajungerii la aceasta decizie, a fost profesorul meu de engleza, Allah sa aiba mila de sufletul lui si sa-i dea ce e mai bine pentru el. Am studiat la unul dintre liceele de top si, sub influenta hormonilor adolescentini poate, ne lovea uneori cite un atac de mindrie gratuita. El ne punea mereu cu picioarele pe pamint spunindu-ne ca "nu conteaza cite diplome de doctorat aduni una peste alta daca la sfirsitul zilei nu esti in stare sa vorbesti cu vatmanul de pe tramvaiul 5 (cea mai apropiata linie de tramvai de scoala noastra)".

Imi vin in minte toti musulmanii pe care i-am intilnit si de la care am invatat lucruri extraordinare:

* sotul meu, una dintre cele mai mari inimi ce le-am intilnit vreodata, alaturi de care mi-e viata linistita si care imi e mereu suport, alinare, reamintire si exemplu, Allah sa-l rasplateasca numai si numai cu bine;

* sora Khadijah din Qatar, care are o casa adevarata biblioteca islamica mashaAllah;

* surorile de la Markaz Hooda din Dubai, unde am petrecut superbe zile de vineri si nu numai;

* Shk Yasir Qadhi, shk Mohammed Salah, shk Yusuf Estes, Nouman Ali Khan, sub cuvintele intelepte ale carora, la Conferinta de Pace de la Dubai, la doi ani de la convertire, am pus hijabul si din cuvintele si exemplul carora am invatat tare mult;

* dragile mele surori romance linga care locuiesc acum si care imi rabda multe si cu care as dori sa am mai mult timp de impartit;

* sora Gabi din Abu Dhabi, cu adresarea ei plina de coloana vertebrala si dragoste intru Allah;

* dragile surori pe care le-am cunoscut aici pe forum sau la fundatie si care isi au un loc tare special in viata mea; o voi aminti numai pe Sevinci, insa in spatele numelui ei sint toate celelalte surori pe care le iubesc nespus de dragul lui Allah

* fratii profesori de la Scoala Online alaturi de care, printre multe altele, am avut bucuria si binecuvintarea de a ajunge de la 0 barat la primii pasi increzatori in recitarea Quran-ului;

* fratii si surorile din Romania si nu numai cu care tin zilnic sau saptaminal legatura si pentru care am mare respect, admiratie si iubire de dragul lui Allah;

* fratii sau surorile din spatele unor ID-uri sau site-uri pe Internet, pe care nu i-am cunoscut personal, dar de la care am avut mereu de invatat. InshaAllah informatiile pretioase la a caror transmitere contribuie sa fie de mare folos cit mai multora si lor insisi. Primul video islamic, cu care mi-am petrecut ore intregi in primele luni dupa convertire, in care imi gaseam linistea din gindurile si framintarile acelei perioade a fost acesta de mai jos, inshaAllah sa fie alinare si bucurie si pentru altii asa cum mi-a fost si mie:

http://www.youtube.com/watch?v=mBnUOEqIu44&feature=player_embedded

Allah sa va binecuvinteze pe toti, sa ne faca reprezentati intelepti si buni ai Islamului, sa deschida inimile si mintile a cit mai multor oameni, sa ne intareasca in cunoasterea folositoare, sa intareasca comunitatea noastra si sa ne tina departe de toate relele, sa ne faca sa ne regasim in gradinile Paradisului alaturi de Profeti. AMEEN.

Va rog sa luati aminte la cuvintele acestui nasheed, care mie imi merge direct la inima:

"And I know" Islamic Nasheed Eng. subtitle

http://www.youtube.com/watch?v=qcXKv2DkZ44&feature=player_embedded#at=102

Traducerea nasheedului:

Si stiu ca Tu imi ierti pacatele
Si stiu ca Tu imi acoperi defectele
Dar imi fac griji, Doamne
Si pling din cauza regretelor
Cit de mult imi doresc sa nu-ti spun intr-o zi"
"Nu Te-am ascultat, ya Rabbi"

Lacrimile imi siroiesc
Si sufletul meu se supune Dumnezeului creatiei
Robul tau nu te-a ascultat
Dar acum Te cheama
Iar lacrimile ii uda obrajii

Si daca am pacatuit
Iata-ma
Cu inima trista si lacrimi in ochi
Si daca am fost nepasator
Acum sint treaz
Iar cel ce se teme va merge in intuneric.

(Profetul Muhammed, salallahu aleyhi wa salam, a spus: “Cel care se teme va merge in intuneric, iar daca merge in intuneric (adica si-a luat toate masurile pentru a-si atinge scopul), va ajunge la destinatia finala. Rasplata lui Allah este scumpa. Rasplata lui Allah este Al-Janna”.



__________________




Forum Islamul Azi

http://islamulazi.ro/forum/index.php?showtopic=7171&pid=66229&st=0&#entry66229

CORANUL CEL SFÂNT ȘI IMPOSIBILITATEA DE A-L IMITA

CORANUL CEL SFÂNT ȘI IMPOSIBILITATEA DE A-L IMITA

Minunea este orice lucru neobișnuit săvârșit de către profet sau trimis atunci când este provocat de către cei care-l tăgăduiesc, pentru a demonstra adevărul propovăduirii sale. Prin imposibilitatea de a-l imita, aici se are în vedere punerea în evidență a adevărului mesajului propovăduit de către profetul Muhammed , prin dezvăluirea incapacității arabilor din epoca sa de a se opune minunii sale veșnice, reprezentată de Coran, și incapacitatea generațiilor care le-au urmat de a face acest lucru.

Credința în minune. Allah Preaslăvitul i-a înzestrat pe profeții și trimișii Săi pe care i-a trimis la oameni cu minuni care demonstrează adevărul propovăduirii lor și fac pentru oameni limpezi legătura dintre ei și Allah Preaslăvitul și faptul că sunt sprijiniți de către El. Nu există nici un profet pe care Allah Preaputernicul și Preamăritul să nu-l fi dăruit cu însușirea de a face cel puțin o minune care să le atragă oamenilor atenția asupra necesității de a crede în El și de a urma calea Lui cea dreaptă. Profetul Muhammed a spus în legătură cu aceasta: “Nu este nici un profet care să nu fi fost dăruit cu semne care să-I facă pe oameni să aibă încredere în el. Iar eu am fost dăruit cu revelația ce mi-a fost trimisă și eu nădăjduiesc să fiu în Ziua de Apoi cu mai mulți supuși decât oricare dintre ei”. Iar versetele coranice care demonstrează sprijinirea de către Allah a profeților Săi prin minunile pe care i-a ajutat să le împlinească sunt numeroase și sunt prea bine cunoscute pentru a le mai enumera în această expunere sumară.

Minunile profetului Muhammed sunt numeroase, ele depășind cifra de o mie. Printre ele se numără călătoria sa nocturnă și înălțarea sa în cele șapte ceruri, în noaptea când s-a deplasat de la Moscheea cea Sfântă (Masjid Al Haram) de la Mekka la Moscheea cea mai îndepărtată (Mesjid Al-Aqsa) din orașul Al-Quds (Ierusalim), iar de acolo l-a făcut să se înalțe în cerul al șaptelea, unde a vorbit cu Allah; minunea despicării lunii în două jumătăți, despre care vorbește Coranul prin graiul lui Allah Preaînaltul: “Ceasul sa apropiat și Luna s-a despicat, / Însă când văd un semn, ei se îndepărtează și zic: “[Aceasta este] o vrăjitorie neîntreruptă” (54 : 1-2); minunea izvorului dătător de apă dintre degetele mâinilor sale; minunea despre oaia cea friptă și otrăvită pentru el, adică oaia pe care a otrăvit-o o evreică și i-a oferit-o lui, dar când a mestecat o înghițitură din ea, a aruncat-o din gură zicând: “Acest os îmi spune că el a fost otrăvit”, conform hadis-ului consemnat de Al-Bukhari.

Minunea la care voim să ne referim în detaliu este minunea Coranului - cea mai elocventă și mai măreață dintre toate minunile cu care Allah i-a ajutat pe toți profeții și trimișii Săi. Aceasta întrucât minunea Coranului dăinuiește veșnic, grăind despre profeția lui Muhammed în toate timpurile și pretutindeni, în vreme ce celelalte minuni cu care Allah i-a sprijinit pe profeții Săi au luat sfârșit și au dispărut, rămânând istorie, adică istorisiri relatate. Înțelepciunea ce se degajă din această minune a mesajului profetului Muhammed , în comparație cu ceilalți profeți și trimiși de dinaintea lui, constă în faptul că mesajul celorlalți profeți a luat sfârșit o dată cu misiunea profetului următor, pe când minunea profetului Muhammed va dăinui până în Ziua de Apoi și a necesitat o minune care să facă mărturie pentru ea în decursul tuturor epocilor.

Caracterul inimitabil al Coranului. Coranul cel sfânt este inimitabil în toate sensurile exprimate de acest cuvânt:

El este imposibil de imitat în privința cuvintelor și a stilului său.

El este imposibil de imitat în privința clarității și întocmirii lui.

El este imposibil de imitat în privința sensurilor sale care dezvăluie adevărul despre om și menirea lui în această lume.

El este imposibil de imitat în privința ideilor științifice și informațiilor transmise, pe care știința modernă le-a confirmat.

El este imposibil de imitat în privința legislației sale și a apărării drepturilor omului, în scopul edificării unei societăți ideale în care toată lumea să fie fericită.

Aspectele imposibilității de a imita Coranul pot fi împărțite în două categorii: o parte dintre ele care se referă la toți oamenii și o altă parte care se referă numai la arabi.

Categoria celor care se referă la toți oamenii constă din istorisirile sale despre lucrurile neștiute care nu se întâmplaseră încă și care s-au întâmplat așa cum a anunțat el, precum și povestirea despre comunitățile anterioare. După cum constă din legislația sa cuprinzătoare, exactă și potrivită pentru orice timp și pentru orice loc, cu toate că - așa după cum se cunoaște - profetul Muhammed a fost analfabet; nu a citit nici o carte și nici nu a scris nici o carte cu mâna lui. De asemenea, el nu a studiat nici un cod de legi și nici o legislație, nu știa nimic despre sistemele sociale cunoscute în vremea aceea de către persani și de către bizantini. Ea mai constă din normele și cunoștințele științifice, dintre care unele sunt descoperite de om de-abia astăzi. Aceste aspecte ale imposibilității de a imita Coranul pot fi înțelese atât de către arabi, cât și de către toți ceilalți oameni înzestrați cu aptitudini intelectuale sănătoase.

Categoria celor care se referă numai la arabi constă în alcătuirea unică a Coranului, care nu este nici proză, nici poezie, cu elocvența sa minunată, cu stilul său fără egal, pe care maeștrii în retorică din epoca Profetului și până în prezent nu l-au putut imita, în ciuda provocării și a incitării repetate formulate prin diverse modalități la o astfel de încercare.

O dovadă limpede în acest sens este și faptul că arabii i-au cerut profetului Muhammed să le aducă o minune care să demonstreze adevărul propovăduirii sale și misiunii sale, iar Allah le-a vestit lor că acest Coran este cea mai mare minune care dovedește ceea ce voiesc ei, atunci când a grăit: “și zic ei: “De ce nu i se trimit lui minuni de la Domnul său?” Spune: “Ci minunile sunt numai la Allah, iară eu sunt doar un Prevenitor limpede!” / Oare nu le este lor de ajuns că Noi ți-am trimis ție Cartea care le este recitată? Întru aceasta este îndurare și pomenire pentru un neam [de oameni] care vor să creadă” (29 : 50-51). Allah Preaînaltul i-a provocat să aducă o singură sură asemenea celor din Coran, adresând acest îndemn în diverse modalități. S-a dovedit că profetul Muhammed i-a provocat pe arabi cu Coranul în trei etape:

1. I-a provocat prin întregul Coran, în general, adresându-se lor și adresându-se altor oameni și djinnilor, atunci când Allah Preaînaltul a grăit: “Spune: “De s-ar aduna oamenii și djinii ca să facă [ceva] ca acest Coran, ei nu vor fi în stare să facă [ceva] asemenea lui, chiar dacă își vor fi unul altuia ajutor!” (17 : 88).

2. Apoi i-a provocat pe ei să creeze zece sure asemenea cu cele din el, atunci când Allah Preaînaltul a grăit: “Sau vor zice ei: «El l-a născocit!» Spune: «Așadar, aduceți voi zece sure, asemeni lui, născocite [de voi] și chemați pe cine puteți, afară de Allah, dacă sunteți voi întru dreptate!» / și dacă nu vă răspund ei, atunci aflați că a fost trimis prin știința lui Allah!” (11 : 13-14).

3. Apoi i-a provocat să facă o singură sură asemănătoare cu cele din el, atunci când Allah Preaînaltul a grăit: “Sau spun ei: “L-a născocit [Muhammed]!” Spune: “Aduceți voi o sură asemănătoare lui!” (10 : 38). Această provocare a fost exprimată și atunci când Allah a grăit: “Iar dacă vă îndoiți de cele pe care le-am trimis Robului Nostru [Muhammed], aduceți o Sură asemenea lui!” (2 : 23).

Semnele acestei provocări au rămas înregistrate în Cartea lui Allah Preaînaltul și ele au continuat să impresioneze auzul scriitorilor, poeților și oratorilor, aparținând diverselor secte și doctrine din toate timpurile și nici unul dintre ei nu a reușit să răspundă acestei provocări prin crearea unei lucrări despre care să se poată spune că s-ar compara cu Coranul sau că ar fi adus ceva la fel de frumos și bun. Acest fapt este una din cele mai limpezi dovezi care confirmă caracterul inimitabil al Coranului în decursul secolelor. Adevăr a grăit Allah atunci când a spus: “și dacă nu vă răspund ei, atunci aflați că a fost trimis prin știința lui Allah și că nu există altă divinitate în afară de El! Oare voi sunteți supuși [lui Allah, musulmani]?” (11 : 14).

_________________________________

Extras din Introducerea la Traducerea sensurilor versetelor din Coran facuta de Liga Islamică și Culturală din România

IMPOSIBILITATEA IMITĂRII CORANULUI CEL SFÂNT

IMPOSIBILITATEA IMITĂRII CORANULUI CEL SFÂNT

Previziuni științifice miraculoase în Coran

Coranul face din cugetarea corectă și judecata dreaptă, în legătură cu universul, cel mai minunat mijloc al credinței în Allah. El îl îndeamnă pe credinciosul musulman să cugete asupra făpturilor lui Allah din cer și de pe pământ. Allah a grăit: “În crearea cerurilor și a pământului și în schimbarea nopții și a zilei sunt semne pentru cei dăruiți cu minte, / Care îl pomenesc pe Allah stând [în picioare], șezând [jos] sau pe o parte și cugetă la facerea cerurilor și a pământului, [zicând]: “Doamne, n-ai făcut acestea în deșert! Slavă Ție! Apără-ne pe noi de chinul Focului!” (3 : 190-191).

El îl îndeamnă pe credinciosul musulman să cugete în legătură cu el însuși, în legătură cu pământul pe care trăiește și în legătură cu natura care-l înconjoară. Allah Preaînaltul a grăit în această privință: “Oare nu s-au gândit ei în însuși sufletele lor că Allah nu a creat cerurile și pământul și ceea ce este între ele decât întru adevăr și pentru un termen hotărât?” (30 : 8). și a mai grăit Allah Preaînaltul: “Pe pământ se află semne pentru cei care cred cu putere, / Ca și în voi înșivă. Voi nu vedeți?” (51 : 20-21).

Coranul cel sfânt incită, de asemenea, simțul științific să reflecteze, să înțeleagă și să raționeze. Allah Preaînaltul a glăsuit: “Astfel Allah vă face deslușite Semnele Sale; poate că voi o să cugetați!” (2 : 219). și tot Allah Preaînaltul a mai grăit: “și aceste pilde le dăm Noi oamenilor pentru ca ei să cugete” (59 : 21). și tot El a grăit: “Astfel tâlcuim Noi semnele pentru un neam [de oameni] care cugetă” (10 : 24).

Coranul cel sfânt înalță poziția credinciosului musulman prin virtutea științei, căci Allah Preaînaltul a grăit: “și Allah îi va ridica cu [câteva] trepte pe aceia care cred dintre voi și pe aceia cărora li s-a dat știința” (58 : 11). Cel învățat și cel ignorant nu sunt egali. Allah a grăit în această privință: “Spune: Oare sunt egali cei care știu cu aceia care nu știu?” (39 : 9). El îi poruncește credinciosului musulman să se roage Domnului său pentru a-l înzestra cu știință, căci Allah Preaînaltul a grăit: “și spune: “Doamne, sporește-mi mie știința!” (20 : 114).

Astfel, caracterul miraculos referitor la aspectele științifice cuprinse în Coran constă în faptul că el îi îndeamnă pe dreptcredincioșii musulmani să chibzuiască și le deschide lor porțile cunoașterii, chemându-i să intre prin ele, să înainteze, să accepte tot ceea ce este nou și trainic în domeniul științelor.

Pe lângă acestea, în Coran se află indicații științifice care au valoare de călăuzire, dar acestora le vom dedica un capitol separat ce poartă titlul “Previziuni științifice miraculoase în Coran”.

Imposibilitatea imitării legislative a Coranului cel sfânt

Allah l-a dăruit pe om cu numeroase instincte care exercită influențe asupra sufletului. Dacă rațiunea îl ferește pe om de greșeală, înclinațiile psihice deviate ajung să domine asupra forței rațiunii, iar rațiunea nu mai este capabilă să se controleze în orice situație. De aceea, pentru ca omul să urmeze calea cea dreaptă, se impune să recurgă la o educație specială a instinctelor sale, să și le educe, să și le dezvolte și să le dirijeze bine, către izbândă.

Omul este civilizat din fire; el are nevoie de alții și alții au nevoie de el. Colaborarea între oameni este o necesitate socială, impusă de civilizația umană. Însă deseori omul este nedrept cu semenul său, datorită egoismului și dorinței de a-și impune dominația. Dacă nu ar exista o normă care să reglementeze relațiile dintre ei și să le apere drepturile, s-ar instaura anarhia. De aceea, toate comunitățile umane au avut nevoie de un sistem după care să se călăuzească și care să înfăptuiască dreptatea între membrii lor.

Omenirea a cunoscut în decursul epocilor diverse doctrine, teorii, sisteme și legislații care au urmărit asigurarea fericirii individului într-o societate perfectă, dar nici una dintre acestea nu a atins perfecțiunea Coranului în domeniul legislației, care este imposibil de imitat.

Coranul cel sfânt eliberează sufletul credinciosului musulman, grație credinței în unicitatea lui Allah, care-l izbăvește de dominația superstițiilor și a slăbiciunii, de robia pasiunilor și poftelor, astfel încât să fie rob devotat lui Allah și să se înalțe pe sine deasupra celorlalți, căci făptura omenească nu are nevoie decât de Creatorul care întrunește perfecțiunea absolută. El este Creatorul Unic, Dumnezeul Unic, Cel care nu are început și nu are sfârșit, Atotputernic, Atoateștiutor și nimeni și nimic nu poate fi asemenea Lui.

Această prezentare concisă nu permite discuția detaliată despre aspectele imposibilității imitării legislative a coranului.

Coranul a rupt barierele necunoscutului

Coranul cel sfânt a rupt prin sfidarea sa cele trei bariere ale necunoscutului: bariera timpului trecut, bariera spațiului și bariera viitorului. Citind Coranul, constatăm că el a rupt bariera timpului trecut; el ne istorisește ceea ce li s-a întâmplat comunităților anterioare, ne relatează povestirile despre trimișii anteriori, ne spune lucruri pe care nu le-a cunoscut nimeni, ne dezvăluie tainele trecutului și-i provoacă prin ele pe cei care tăgăduiesc. Este de-ajuns să citim în Coran: “Tu nu ai fost [prezent] când..., tu nu ai fost [de față] când..., tu nu ai fost...” pentru ca să știm câte știri despre trecutul necunoscut i-a transmis Allah profetului Muhammed. Astfel, Allah Preaînaltul a grăit: “Tu nu ai fost pe coasta de apus, când i-am dat lui Moise porunca” (28 : 44) sau “Tu nu ai fost lângă ei, când ei au aruncat calemurile lor [pentru a hotărî] care dintre ei s-o ocrotească pe Maria” (3 : 44). Trebuie să înțelegem aceste două versete în sensul că “Tu, Muhammed, nu ai fost acolo, ci Allah ți-a spus ție și a rupt pentru tine bariera trecutului. Vedem cum Coranul a rupt bariera timpului trecut în numeroase ocazii, pentru a-i transmite profetului Muhammed istorisirile adevărate despre comunitățile, despre trimișii și despre profeții de dinaintea lui și îndreaptă ceea ce a fost mistificat din scripturile divine pe care Allah Preaînaltul le-a pogorât, pentru a ajunge la cele mai exacte taine ale mesajelor divine trecute și a le îndrepta și pune în evidență ceea ce a fost deformat și ceea ce a fost ascuns în ele, provocându-i pe oameni să dezmintă aceste istorisiri pomenite în Coran, fără ca ei să reușească. Acest lucru este dovedit de spusele Sale: “Acesta este Isus, fiul Mariei!” Aceasta este povestea adevărată de care ei se îndoiesc” (19 : 34).

Apoi a rupt Allah Preaînaltul bariera spațiului pentru profetul Muhammed și aceasta într-o chestiune din cele mai delicate: tainele sufletului.

Coranul reprezintă cuvintele lui Allah, iar El este adorat prin citirea lui și el nu trebuie supus nici unei modificări sau schimbări și nimeni nu trebuie să îndrăznească să-l atingă sau să-l mistifice. Așadar, acest cuvânt este un argument pentru profetul Muhammed dobândit de la El, iar dacă ceva este vestit de Coran și s-ar constata că acest lucru nu este adevărat, aceasta ar fi o distrugere pentru întreaga religie.

Coranul vine, după ce am declarat gravitatea veștilor aduse de el, pentru a vorbi despre gândurile ascunse din piepturile necredincioșilor. și Coranul nu le spune aici: Am rupt bariera trecutului și v-am spus vouă istorisirile despre cei de dinainte de voi. și nu le spune nici: Voi rupe bariera spațiului și vă voi spune ceea ce se întâmplă într-un loc din apropiere pe care nu-l vedeți. Ci le spune: Voi rupe bariera sufletului și vă voi spune ceea ce se află ascuns în sufletele voastre și ceea ce nu au șoptit buzele voastre. Ar fi fost de-ajuns să zică, pentru a tăgădui vorbele lui Muhammed: “Nu am ascuns în sufletele voastre așa ceva”, dacă ei nu s-ar fi gândit într-adevăr la ceea ce ascundeau sufletele lor.

Așadar, dând la o parte vălul spațiului, Coranul a pătruns în adâncul sufletului omenesc, în sufletele celor care nu credeau în El și care voiau distrugerea Islamului. Allah Preaînaltul a grăit în legătură cu aceasta: “Oare tu nu-i vezi pe aceia cărora le-a fost oprit să vorbească în taină cum se întorc la ceea ce le-a fost oprit și se sfătuiesc în șoaptă, cu păcat, dușmănie și nesupunere față de Trimis? Iar dacă vin la tine, te salută [cu vorbe] cu care nu te salută Allah și zic în sinea lor: “De ce ne chinuiește Allah pentru ceea ce spunem?” Gheena va fi de ajuns pentru ei și vor arde în ea! și ce loc rău [este acesta]!” (58 : 8). și a mai grăit Allah Preaînaltul: “și vor jura ei pe Allah: “De-am fi putut noi, am fi purces laolaltă cu voi!” Se pierd pe ei înșiși, căci Allah știe că ei sunt mincinoși” (9 : 42). și a mai grăit Allah despre ei: “și ei jură cu minciună și ei știu [aceasta]” (58 : 14)

Coranul a rupt, de asemenea, bariera viitorului, căci Allah Preaînaltul a grăit: “O, Trimisule! Vestește ceea ce ți-a fost trimis de la Domnul tău! Dacă nu o faci, înseamnă că nu ai transmis mesajul Lui. Însă Allah te ocrotește de oameni și Allah nu călăuzește neamul de necredincioși” (5 : 67). Câțiva dintre companionii profetului Muhammed s-au oferit voluntar să-l protejeze de necredincioși, dar când a fost revelat acest verset, el a scos capul pe ușă și le-a zis celor care-i asigurau paza: “Duceți-vă, oameni buni, de aici, căci mă va apăra de oameni Allah!” Acest verset este cea mai puternică dovadă a faptului că el este o revelație divină, căci altfel cine ar putea să afirme că un om ar fi în stare să reziste unei întregi comunități, să conteste credința ei, să disprețuiască divinitățile ei și să rămână teafăr.

Discuția despre viitor s-a desfășurat în câteva etape: etapa contemporană, pentru ca adepții mesajului, credincioșii și necredincioșii să știe că el reprezintă adevărul, și etapa viitorului îndepărtat, pentru ca toate epocile care vor urma după trimiterea Coranului să știe că el este Cartea cea adevărată a lui Allah. Pe contemporani i-a prevenit despre
producerea unor evenimente în viitorul apropiat, iar lumea viitoare a prevenit-o asupra evoluțiilor care se vor produce în întregul Univers.

Dar Coranul a fost revelat într-o epocă în care, dacă minunile ce urmau să se producă în viitor ar fi fost prezentate detaliat, mintea umană nu ar fi fost capabilă să înțeleagă sensul lor la vremea respectivă. De aceea, pentru ca dreptcredinciosul să nu se îndoiască în privința religiei sale și pentru ca imposibilitatea imitării să dăinuie, Coranul a venit cu adevăruri și cu minuni care reprezintă culmi ale legilor universului. Dacă ele ar fi fost prezentate credincioșilor în vremea aceea, ar fi trecut pe lângă ei fără ca ei să înțeleagă adevărata lor semnificație științifică, dar când au fost prezentate generațiilor viitoare, acestea au înțeles natura lor extraordinară și au recunoscut că astfel de lucruri nu puteau să fie spuse de oameni care au trăit cu mii de ani în urmă. Așadar, Coranul este, indubitabil, Adevărul trimis de Allah, iar cel care l-a trimis a fost Allah Creatorul.

Cititorul se cuvine să mai știe un lucru, și anume faptul că prescripțiile religiei sunt porunci de tipul “Fă!” și interdicții de tipul “Nu face!”, adică lucruri permise și lucruri interzise. Ele au fost foarte limpezi, lipsite de orice ambiguitate, fără nici un fel de adaos, modificare sau neclaritate. Orânduiala lui Allah este deplină; ea a fost explicată cu ajutorul tradițiilor sacre (ahadis qudsiyya) și cu ajutorul tradițiilor profetice (ahadis nabawiyya). Coranul a fost comentat și explicat în vremea profetului Muhammed, astfel încât a devenit foarte limpede pentru orice om care voia să-L adore pe Allah și să trăiască pe pământ, respectând rânduielile lui Allah. “Fă!” și “Nu face!”, adică ceea ce este îngăduit (helal) și ceea ce este interzis (haram) sunt lucruri foarte clare; ceea ce este permis este clar, ceea ce este oprit este clar și religia este, de asemenea, foarte limpede. Cât privește versetele lui Allah referitoare la univers, constatăm că ele nu au beneficiat de o explicare completă în vremea profetului Muhammed , pentru ca să nu devină obligatorii pentru musulmani, întrucât ele au o semnificație care se reînnoiește cu fiecare generație.

Sfidarea absolută până în Ziua de Apoi

Coranul i-a provocat pe arabi cu imposibilitatea imitării limbii, dar provocarea lumii nu se poate referi la limbă, întrucât oamenii vorbesc limbi diferite. Dar el s-a adresat întregii omeniri cu alte provocări, sfidarea fiind absolută până în Ziua de Apoi. El li s-a adresat oamenilor spunându-le: „Voi nu veți ajunge la cutare și la cutare!”... Coranul s-a adresat cu zeci de provocări omenirii în întregul ei, spunând: „Nu veți ajunge la cutare!, nu veți crea cutare!, nu veți face cutare!” Aceste provocări au fost adresate întregii omeniri și tuturor timpurilor și ele continuă să fie valabile și astăzi, pentru că nimeni și nimic nu este asemenea lui Allah. El le-a mai zis: „Voi toți nu veți putea să creați nimic, până la sfârșitul lumii!” Apoi i-a provocat să facă măcar o muscă, atunci când Allah a grăit: “O, voi oameni! Vi s-a dat vouă o pildă, auziți-o: “Aceia pe care voi îi chemați în locul lui Allah nu vor putea crea nici măcar o muscă, chiar de s-ar uni ei pentru aceasta! Iar dacă musca le răpește un lucru, ei nu-l vor putea lua înapoi! Slabi sunt și cel care cere și cel de la care se cere!” (22 : 73). Astfel a adresat Allah întregii omeniri provocarea până în Ziua de Apoi, de a crea măcar o singură muscă și le-a spus că ei nu vor fi în stare să facă acest lucru, chiar dacă se vor uni cu toții pentru acest scop. Apoi ne-a provocat pe noi să fugim de moarte, atunci când Allah a grăit: “Oriunde ați fi, moartea vă va ajunge, chiar de-ați fi în turnuri semețe” (4 : 78). Așadar, Allah Preaslăvitul adresează această provocare spunând că oricare ar fi nivelul științei la care vor ajunge oamenii, ei nu vor putea să scape de moarte, fiindcă numai Allah este Cel care dă viață și Cel care dă moartea.

Atunci când Allah ne vorbește nouă despre una dintre minunile cu care-i ajută pe profeții Săi și despre lumea îngerilor și lumea djinnilor pe care nu-i vedem, trebuie să fim încredințați că acestea sunt adevăruri incontestabile, fiindcă Allah Preaslăvitul este Atotputernic, puterea Sa neputând fi comparată nici cu puterea întregii lumi, este Atoateștiutor, știința oamenilor neechivalând nici cu un grăunte din știința Sa. Pornind de la aceasta, trebuie să înțelegem că El creează atât ceea ce vedem, cât și ceea ce nu vedem, creează ceea ce nu vedem în momentul de față, dar s-ar putea să vedem în viitor. Allah este Binevoitor cu robii Săi și El creează în univers minuni pentru mintea omenească, pentru ca prin aceasta să aducă liniște în inimile noastre și să ne dăruiască încredere și credință.



_______________________________________
Extras din Introducerea la Traducerea sensurilor versetelor din Coran facuta de Liga Islamică și Culturală din România