I apologize to Muslims for another reason. This isn't about them, but about us. I want to defend Muslims from intolerance, but I also want to defend America against extremists engineering a spasm of religious hatred.
Message to Muslims: I’m Sorry 9/22/2010 - Opinion Political - Article Ref: NT1009-4301 Number of comments: 1 Opinion Summary: Agree:0 Disagree:0 Neutral:1 By: Nicholas D. Kristof New York Times* -
That's reasonable advice, and as a moderate myself, I'm going to take it. (Throat clearing.) I hereby apologize to Muslims for the wave of bigotry and simple nuttiness that has lately been directed at you. The venom on the airwaves, equating Muslims with terrorists, should embarrass us more than you. Muslims are one of the last minorities in the United States that it is still possible to demean openly, and I apologize for the slurs.
I'm inspired by another journalistic apology. The Portland Press Herald in Maine published an innocuous front-page article and photo a week ago about 3,000 local Muslims praying together to mark the end of Ramadan. Readers were upset, because publication coincided with the ninth anniversary of 9/11, and they deluged the paper with protests.
So the newspaper published a groveling front-page apology for being too respectful of Muslims. "We sincerely apologize," wrote the editor and publisher, Richard Connor, and he added: "we erred by at least not offering balance to the story and its prominent position on the front page." As a blog by James Poniewozik of Time paraphrased it: "Sorry for Portraying Muslims as Human."
I called Mr. Connor, and he seems like a nice guy. Surely his front page isn't reserved for stories about Bad Muslims, with articles about Good Muslims going inside. Must coverage of law-abiding Muslims be "balanced" by a discussion of Muslim terrorists?
Ah, balance - who can be against that? But should reporting of Pope Benedict's trip to Britain be "balanced" by a discussion of Catholic terrorists in Ireland? And what about journalism itself?
I interrupt this discussion of peaceful journalism in Maine to provide some "balance." Journalists can also be terrorists, murderers and rapists. For example, radio journalists in Rwanda promoted genocide.
I apologize to Muslims for another reason. This isn't about them, but about us. I want to defend Muslims from intolerance, but I also want to defend America against extremists engineering a spasm of religious hatred.
Granted, the reason for the nastiness isn't hard to understand. Extremist Muslims have led to fear and repugnance toward Islam as a whole. Threats by Muslim crazies just in the last few days forced a Seattle cartoonist, Molly Norris, to go into hiding after she drew a cartoon about Muhammad that went viral.
And then there's 9/11. When I recently compared today's prejudice toward Muslims to the historical bigotry toward Catholics, Mormons, Jews and Asian-Americans, many readers protested that it was a false parallel. As one, Carla, put it on my blog: "Catholics and Jews did not come here and kill thousands of people."
That's true, but Japanese did attack Pearl Harbor and in the end killed far more Americans than Al Qaeda ever did. Consumed by our fears, we lumped together anyone of Japanese ancestry and rounded them up in internment camps. The threat was real, but so were the hysteria and the overreaction.
Radicals tend to empower radicals, creating a gulf of mutual misunderstanding and anger. Many Americans believe that Osama bin Laden is representative of Muslims, and many Afghans believe that the Rev. Terry Jones (who talked about burning Korans) is representative of Christians.
Many Americans honestly believe that Muslims are prone to violence, but humans are too complicated and diverse to lump into groups that we form invidious conclusions about. We've mostly learned that about blacks, Jews and other groups that suffered historic discrimination, but it's still O.K. to make sweeping statements about "Muslims" as an undifferentiated mass.
In my travels, I've seen some of the worst of Islam: theocratic mullahs oppressing people in Iran; girls kept out of school in Afghanistan in the name of religion; girls subjected to genital mutilation in Africa in the name of Islam; warlords in Yemen and Sudan who wield AK-47s and claim to be doing God's bidding.
But I've also seen the exact opposite: Muslim aid workers in Afghanistan who risk their lives to educate girls; a Pakistani imam who shelters rape victims; Muslim leaders who campaign against female genital mutilation and note that it is not really an Islamic practice; Pakistani Muslims who stand up for oppressed Christians and Hindus; and above all, the innumerable Muslim aid workers in Congo, Darfur, Bangladesh and so many other parts of the world who are inspired by the Koran to risk their lives to help others. Those Muslims have helped keep me alive, and they set a standard of compassion, peacefulness and altruism that we should all emulate.
I'm sickened when I hear such gentle souls lumped in with Qaeda terrorists, and when I hear the faith they hold sacred excoriated and mocked. To them and to others smeared, I apologize.
Dupa trei zile de ploaie neincetata, în sfarsit a iesit soarele şi Nabil a putut sa se joace prin curte. Desi pamantul era ud şi erau multe balti, lui Nabil nu îi pasa. Se bucura sa alerge pe afara şi sa se joace cu cele doua pisicute, care şi ele statusera la adapost în zilele ce trecusera. Nu trecu mult timp şi tatal sau îl striga:
- Nabil, nu vrei sa mergi cu mine la moschee? În curand vine rugaciunea de dupa-amiaza şi vreau sa ma rog la moschee.
- Sigur, tata, raspunse Nabil!
Lui Nabil îi placea intotdeauna sa mearga cu tatal sau la moschee şi chiar sa stea mai mult acolo, nu doar cinci minute cat dura rugaciunea. În plus, moscheea nu era foarte departe de casa lor şi preferau sa faca o plimbare pe jos în zilele frumoase, asa cum era aceea.
Tatal sau se duse sa ia ablutiunea şi se intoarse imediat din casa şi amandoi pornira impreuna pe drum. În timp ce mergeau se auzea în urma lor:
- Scuiş, scuiş.
Cei doi se oprira sa vada de unde vine sunetul. Dar când ei s-au oprit, şi sunetul s-a oprit. Au pornit mai departe, fara sa îşi dea seama de unde venise zgomotul. Dar iar se auzi pe drum:
- Scuiş, scuiş.
Cei doi deja se mirau şi se intrebau mirati unul pe altul de unde putea sa se auda asa. Nabil se intoarse sa vada dacă nu îi urmarea cineva. Dar drumul era gol, nici o pasare nu era langa ei, nimic. Cei doi pornira din nou şi iarasi zgomotul acela…
- Nabil, spuse tatal razand, pantofii tai fac asa! Ai intrat cu ei în apa, în curte şi s-au udat. Inshallah saptamana viitoare îţi iau alti pantofi, caci uite au o gaura în talpa şi de aceea intra apa în ei.
Nabil se bucura foarte mult când afla ca tatal sau urma sa îi cumpere o pereche noua de pantofi. Deja incepea sa viseze ce culoare o sa fie, ce model.
Luni, dupa ce se intoarse de la scoala, Nabil îl intreba pe tatal sau:
- Tata, azi mergem sa cumparam pantofi?
- Ai rabdare, Nabil! Inca nu mergem.
- Tata, azi am vazut ca prietenul meu Mustafa avea o pereche de pantofi negri noi.
- Alhamdulillah, raspunse tatal. Asta este ceea ce Allah i-a daruit lui.
Marti, dupa ce se intoarse de la scoala, Nabil îl intreba pe tatal sau:
- Tata, azi mergem sa cumparam pantofi?
- Ai rabdare, Nabil, raspunse tatal. Inca nu mergem sa cumparam.
- Tata, azi am vazut ca profesorul nostru de geografie avea pantofi albi noi. Erau foarte frumosi!
- Alhamdulillah, Nabil. Asta este ceea ce Allah i-a daruit lui.
Miercuri, dupa ce se intoarse de la scoala, Nabil îl intreba pe tatal sau:
- Tata, azi mergem sa îmi cumpar pantofi noi?
- Ai rabdare, Nabil, raspunse tatal. Inca nu mergem la cumparaturi.
- Tata, azi am vazut ca postasul avea pantofi albastri foarte eleganti! Şi erau noi!
- Alhamdulillah, Nabil, asta este ceea ce Allah i-a daruit lui.
Di nou, duminica, Nabil l-a intrebat pe tatal sau:
- Tata, azi mergem sa îmi cumpar pantofi?
- Da, Nabil, azi mergem sa îţi cumperi pantofi noi. Pregateste-te, caci dupa rugaciunea de pranz plecam.
Nabil asteptase o saptamana sa vina aceasta zi şi era nerabdator sa plece la cumparaturi.
Dupa ce au mers la moschee şi s-au rugat, cei doi au plecat la un mare magazin care vindea pantofi. Nabil era foarte entuziasmat de toate perechile pe care le vazuse acolo şi nu stia ce sa aleaga.
- Ai rabdare, Nabil, uite-te la toate perechile şi alegeti-o pe cea care îţi place cel mai mult şi care ti se potriveste!
Dupa scurt timp, Nabil se intoarse cu o pereche foarte eleganta de pantofi negri, care îi placura şi tatalui sau.
- Ai ales o pereche foarte frumoasa de pantofi, Nabil! Sa vedem cat costa.
Dar când tatal sau intoarse unul dintre pantofi şi se uita pe eticheta, vazu ca erau 200 de lei.
- Nabil, acestia sunt mult prea scumpi! Costa 200 de lei. Noi vom cheltui numai 100 de lei pe pantofi, este suficient. Ar trebui sa platim inca 100 de lei şi acest lucru inseamna risipa. Şi Allah a spus:
„Sa nu faceti risipa, caci lui Allah nu îi plac oamenii risipitori.”
Nabil se duse sa îşi caute o alta pereche de pantofi şi în curând se intoarse cu unii maro. Acestia îi placeau chiar mai mult decat cei negri.
- Pe acestia îi vrei, Nabil?
- Da, tata!
- Ia sa vedem cat costa acestia, raspunse tatal.
Tatal sau intoarse şi eticheta acestora şi vazu ca ei costa 110 lei.
- Nabil, acestia costa 110 lei. Dar nu este nicio problema, eu îţi dau acesti 10 lei în plus, dacă tie îţi plac.
- Da, tata, îmi plac mult şi îmi vin bine.
- Atunci pe acestia îi vom lua, raspunse tatal.
El arata modelul catre unul dintre baietii care venisera sa îi ajute şi acesta se duse sa aduca perechea potrivita pentru Nabil. Dar în timp ce baiatul îi cauta perechea, Nabil vazu o alta pereche de pantofi, albi, cu niste clopotei micuti care atarnau de sireturi şi care faceau niste zgomote usoare când îi miscai. Când se uita la pret, acestia erau 50 de lei. Fugi repede dupa tatal sau şi îi spuse:
- Tata, tata, m-am razgandit! Pe acestia îi vreau! Îmi plac mult mai mult. Şi uite, sunt doar 50 de lei!
- Nabil, chiar nu este nici o problema, pot sa dau 110 lei pe pantofii maro. Alege-i pe cei care îţi plac cel mai mult.
Dar Nabil raspunse:
- Acestia albi îmi plac cel mai mult şi dacă îi iau pe cei maro, inseamna ca fac risipa şi adu-ti aminte, tata, ca Allah a spus:
„Sa nu faceti risipa, caci lui Allah nu îi plac oamenii risipitori.”
Tatal sau se bucura foarte mult ca el invatase aceasta mica lectie.
- Nabil, dacă îi iei pe acestia, o sa îţi las tie restul de bani, până la 100 de lei, atat cat pregatisem sa îţi dau pentru pantofi. Îi meriti! Poti sa îţi iei ce vrei tu de ei!
O data ajunsi acasa, Nabil se gandi ce ar putea sa faca cu restul de bani. Primul sau gand a fost sa se duca şi sa îşi ia dulciuri de toti banii. Dar gandul îi trecu repede. Vroia sa îşi ia de ei ceva care sa îl multumeasca şi sa îl multumeasca şi pe Allah, caci Allah îi daruise şi pantofii şi restul de bani.
A doua zi, la scoala, Nabil reusi sa se hotarasca ce va face cu banii. 10 lei îi va darui mamei sale, pe care o iubea atat de mult, 10 lei îi va pastra pentru el, de 10 lei va cumpara niste dulciuri pentru fratele sau, 10 lei îi va pune deoparte pentru mai tarziu şi 10 lei îi va darui unei familii sarace care locuia langa moschee.
Nabil era foarte multumit de hoatararea luata şi considera ca a impartit banii foarte bine. Abia astepta sa se intoarca acasa sa inceapa sa imparta banii.
Când se intoarse de la scoala, mama sa îl intreba dacă nu vroia sa mearga cu ea sa duca niste haine acelei familii care locuia langa moschee. Ea facuse curat în dulapuri şi stransese toate hainele care le ramasesera lor mici şi le pregatise sa le dea acelei familii, care avea şi ea mai multi copii. Nabil se bucura de invitatie, caci oricum vroia sa le dea cei 10 lei. Când ajunsera în curte la acea familie, auzira plansete de copii.
- Assalamu alaikum, Maryam, spuse mama lui Nabil, când o vazu pe mama copiilor.
- Wa alaikum assalam, Umm Nabil! Bien ati venit, intrati!
În urma lui Maryam, iesise o fetita plangand:
- Mama, mama, da-mi ceva sa mananc, mi-e foame!
Mama lui Nabil îi dadu lui Maryam hainele pe care i le pregatise şi Nabil îi dadu cei 10 lei.
- Mashallah, Alhamdulillah, spuse Maryam. Allah sa va rasplateasca, sunteti mereu atat de buni cu noi!
Maryam îl striga pe fiul sau cel mare sa iasa şi îi sopti acestuia sa ia banii şi sa se duca sa cumpere niste orez, sa poata sa îi faca ceva de mancare la sora lui.
Desi vorbise în soapta, Nabil auzise ce a zis. S-a intristat mult când a vazut ca în casa lor nu era nimic de mancare. La ei acasa mereu se gasea mancare şi ce aveau nevoie. Ei niciodata nu au plans de foame, precum copiii lui Maryam. El s-a gandit ca nu avea nevoie de restul de bani. Baga mana în buzunar, scoase toti banii şi îi intinse lui Maryam. Acesteia nu îi venea sa creada ca primeste atatia bani. L-a chemat pe fiul sau inapoi şi i-a spus sa cumpere şi niste paine, niste peste uscat şi mai mult orez. Astazi vor avea o masa imbelsugata, alhamdulillah!
Nabil se simti mult mai bine ca îi ajutase pe acestia sa manance, dar odata ajunsi acasa, Nabil incepu sa planga. Mama sa incerca sa îl consoleze, spunandu-i:
- Alhamdulillah, Allah ofera din darurile sale cui doreste, unora mai putin şi altora mai mult, pentru a vedea dacă aceastia impart cu ceilalti din ceea ce au primit!
Nabil se uita la pantofii sai cei albi şi spuse:
- Alhamdulillah ca am cumparat acesti pantofi şi am economisit cei 50 de lei pentru a-i da familiei lui Maryam!
Ce invatam din aceasta poveste:
- trebuie sa avem rabdare atunci când ne dorim un lucru nou
- trebuie sa nu facem risipa atunci când facem cumparaturi, chiar dacă avem mai multi bani
- trebuie sa ne gandim la cei din jurul nostru atunci când avem ceva ce putem imparti
- trebuie sa ne gandim mereu la cei mai saraci decat noi şi sa incercam sa îi ajutam atat cat putem
- trebuie sa mergem la moschee sa facem cat mai multe rugaciuni acolo
- Rayan, opreşte televizorul şi du-te să te culci, strigă mama din bucătărie.
Dar cine să o audă pe ea? Rayan era de cateva ore bune în faţa televizorului, se juca un nou joc pe care îl primise de curand.
- Rayan, m-ai auzit? Du-te să te culci, este târziu.
Rayan auzea că cineva vorbea din bucatarie, dar nu s-a oprit nici un moment sa vada ce se intampla.
- Rayan, nu auzi? Stinge televizorul! Mâine trebuie sa te trezesti devreme.
De data aceasta, vocea se auzea de langa urechea lui şi îi fu mai greu sa o ignore. Dar nu avea nici un gand sa lase jocul.
- Rayan, o sa îţi iau jocul şi nu te mai las niciodata cu el! Nu vrei sa mergi maine la moschee pentru rugaciunea de Sarbatoare? Este tarziu, nu te vei trezi la timp!
Cu noile amenintari, nu a avut incotro decat sa lase jocul. Bosumflat a plecat sa se culce, desi gandul lui era tot la joc.
Noaptea a trecut repede şi dimineata devreme, mama sa a intrat în camera sa îl trezeasca. Dar Rayan se culcase mult prea tarziu pentru a se putea trezi usor. Mult timp a trecut până ce mama sa a reusit sa îl trezeasca.
În cele din urma, bombanind, s-a dus sa se spele. Când a iesit de la baie, mirosul frumos de prajitura l-a atras în bucatarie, unde toti erau deja asezati la masa.
- Mama, vreau şi eu sa mananc! Striga Rayan pe un ton nu foarte politicos.
- Aşeaza-te şi îţi pun şi tie, îi raspunse mama.
- Mamaaa, de ce este atat de fierbinte prajitura?
- Vai, cineva s-a trezit cu fata la cearsaf, spuse Aişa, sora lui mai mare.
Rayan s-a intors catre ea şi s-a strambat foarte urat. Mama sa îl lasa în pace, gandindu-se ca este foarte obosit şi de aceea este asa mofturos.
- Mamaaa, de ce ai pus atatea nuci în prajitura? NU stii ca nu îmi plac nucile?
- Rayan, spune alhamdulillah ca avem ce sa mancam. Stii cati copii din lumea asta nu au ce sa manance, chiar dacă este sarbatoare? Vino sa îţi arat supriza!
Îl duse inapoi în camera sa, unde pe pat erau asezate hainele sale noi, pe care mama i le cumparase special pentru sarbatoare.
- Ce culoare e asta, mama? Şi uite ce nasturi are! Nu îmi plac!!
- Nasturii nu au nimic şi asta este culoarea ta preferata, Rayan! Dacă ai fi dormit când eu ti-am spus prima data şi acum erai odihnit, nu ai fi facut atatea mofturi. Nu e frumos sa vorbesti asa. Trebuie sa fii recunoscator ca ai haine noi!
Tatal sau anunta ca e timpul sa plece, altfel intarziau la moschee. Rayan se urca şi el în masina, dar era în continuare incruntat şi imbufnat. La moschee, se intalni cu prietenul sau Ali, care îl intampina bine dispus şi zambind. Lui Rayan îi trecu supararea când incepu sa se joace cu Ali. Oamenii din moschee spuneau toti: Allahu Akbar wa lillahi-l hamd, asa cum trebuie spus în dimineata de sarbatoare, asa ca amandoi s-au asezat şi au repetat cu ceilalti. Nu a trecut mult timp şi a inceput şi predica. Imamul spunea în timpul predicii:
„ Noi trebuie sa fim mereu recunoscatori lui Allah, pentru binecuvantarile mici sau mari. Trebuie sa îi multumim lui Allah ca avem apa curata sa bem, în timp ce mii de oameni nu au nici macar apa. Trebuie sa îi multumim lui Allah ca avem mancare şi o casa unde sa stam, în timp ce alti oameni mor de foame sau au casele daramate de incendii, cutremure sau razboaie. Ceea ce noua ni se pare ceva obisnuit, altora li se pare un lux. Sa nu credem ca acestea nu sunt importante şi sa îi multumim mereu lui Allah pentru ele. Sa îi multumim ca suntem sanatosi, ca suntem aici impreuna.”
Rayan se rusina pentru comportamentul sau din acea dimineata şi şi-a dat seama ca a gresit fata de Allah şi fata de parintii lui, care se straduisera ca el sa aiba o sarbatoare frumoasa. Dupa ce se incheie predica, a urmat rugaciunea de sarbatoare, în care Rayan a cerut iertare de la Allah şi i-a multumit pentru tot ceea ce îi oferise. Dupa rugaciune, el se intoarse spre prietenul sau Ali şi îi ura:
- Eid mubarak, Takabal mina wa minkum inshallah. (Sarbatoare fericita, Allah sa primeasca faptele mele şi alte tale, cu voia Sa).
Apoi se duse la parintii sai, le ura şi lor Sarboatoare fericita şi îşi ceru iertare pentru comportamentul sau. Restul zilei se simtii foarte fericit, caci toata lumea era vesela şi a putut sa se intalneasca cu multe din rudele şi prietenii sai.
Ce invatam din aceasta poveste:
- trebuie sa ne ascultam parintii, chiar dacă atunci nu ne place sa facem ce ne zic ei, caci ei ne vor binele
- trebuie sa îi multumim lui Allah pentru tot ce avem şi sa ne gandim mereu la cei care au mare nevoie de lucrurile simple de care noi ne bucuram
- de Sarbatoare trebuie sa ne ducem cu totii la moschee, sa ascultam predica şi sa ne rugam şi apoi sa ne facem urari unii altora
1. Mănâncă, bea, dar fii moderat! Aproape toţi dintre noi, odata ce începe Iftar-ul, mâncăm şi bem pâna ce nu mai putem să ne deplasăm. Şi cei care procedează în acest mod, ştiu că este contrar spiritului Ramadanului, prin intermediul căruia ar trebui să invăţăm autocontrolul nu să fim delăsători. Regula Profetului (pacea si binecuvântarea Lui Allah fie asupra lui) este să ne umplem stomacul cu o treime mâncare, o treime apă şi o treime să rămână spaţiu pentru respirat, chiar şi în Ramadan.
2. Fiţi generoşi! Profetul Muhammed (pacea si binecuvântarea Lui Allah fie asupra lui) avea un înalt simţ al generozităţii, care era cu atât mai ridicat în Ramadan. Asemeni Profetului (pacea si binecuvântarea Lui Allah fie asupra lui), şi noi ar trebui să procedăm la fel.
3. Memoraţi 4 Sure noi Memorarea Coranului pare de cele mai multe ori o sarcina dificilă, dar soluţia este să învăţăm puţin câte puţin. Din moment ce sunt 4 săptămâni în Ramadan, încercaţi să memoraţi câte o sură în fiecare săptămână. Puteţi începe iniţial cu una mai uşoara, scurta, ca apoi să incercati mai lungi şi cu grad de dificultate sporit.
4. Mergeţi la rugăciunile Terawih După Iftar, primul impuls este să dormim. Dar, ar trebui să incercăm să ne întremăm şi să mergem la moschee la rugăciunea Terawih. Să ne rugăm singuri este minunat, dar rugăciunea în grup este fantastică. Spiritul comunitaţii este o parte a binecuvântării Ramadanului. Nu o pierdeţi în acest an! Dacă nu aveţi posibilitatea să mergeţi în fiecare zi, încercaţi măcar o dată pe săptămână.
5. Participaţi la rugăciunea Terawih, în care va fi terminată recitarea Coranului Aflaţi în ce zi Imamul va termina recitarea Coranului în rugăciune. Asistaţi nu numai la partea în care se recită Coranul dar şi la emoţionantele Du’a-uri care urmează.
6. Incetaţi în a mai injura şi cleveti
7. Sunaţi-vă rudele, apropiaţii sau daţi-le e-mail Accesul uşor la internet, taxele reduse la serviciile de telefonie, cartelele telefonice etc. ar fi trebuit să ne faciliteze păstrarea legăturii cu persoanele dragi noua, dar nu este aşa de fiecare data. Cazul opus este valabil, datorită faptului că suntem din ce în ce mai “ocupaţi”. Întărirea legăturilor cu familia şi menţinerea contactului cu pretenii este o parte a vieţii noastre şi o faptă care îi este dragă lui Allah SWT. În acest Ramadan, sunaţi-vă familia şi pretenii sau măcar trimiteţi-le o felicitare pe mail.
8. Luaţi o pauză privind tehnologia Chiar dacă lucraţi în industria IT, puteţi face acest lucru. Evitaţi să vă verificaţi mailul şi să navigaţi pe internet în timpul postului. După Iftar, în loc să va aşezaţi în faţa calculatorului, mergeţi la rugăciunea Terawih. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul televizorului. Scopul este de a ne dedica completamente credinţei în această luna, pentru a-L mulţumi pe Allah SWT.
9. Citiţi măcar 5 minute din Coran în fiecare zi… Desi ar trebui ca aceasta luna sa fie dedicata mai mult Coranului si fiecare sa isi faca un program aparte, special de recitare/citire cat mai lunga din Coranul cel Nobil, sa incerce sa il citeasca macar o data in intregime, chiar dacă trăiţi cu impresia ca nu aveţi deloc timp, setaţi alarma la o anumită oră si căutaţi un loc liniştit. Puteţi citi o pagină aleatoare din Coran, sau pagini succesive. Alegerea este a voastră. Scopul este de a ne conecta cu Allah prin Cartea Sa în luna Coranului.
10. Iertaţi toate persoanele care v-au rănit Încă mai aveţi o rană chinuitoare datorată certei cu un prieten/prietenă? Încă suparat/ă din cauza unui lucru pe care l-a spus soţul/ soţia? Sau înverşunaţi din cauza comportamentului pe care l-au avut părinţii cu voi când eraţi mici? Renunţaţi în acest Ramadan, la furia şi durerea care vă apasă şi iertaţi-i pe toţi cei care v-au provocat suferinţă. Iertând pe cineva nu este benefic numai organismului, dar şi sufletului. Şi în Ramadan, 10 zile care sunt dedicate iertării lui Allah, nu ar trebui să iertăm şi noi?
ISLAMUL GARANTEAZĂ SĂ ADUCĂ NAŢIUNII VIITOARE TOT CEEA CE ÎI LIPSEŞTE
Nu există nici un regim în această lume care poate să aducă naţiunii viitoare, în aceeaşi măsură în care Islamul o poate face, tot ce aceasta necesită în materie de norme, principii, obiective şi hotărâri. În Sfântul Coran sunt scrise numeroase pasaje care descriu acestă caracteristică particulară, prezentând exemple atât generale cât şi detaliate, aceasta oferind un remediu clar şi précis. Nici o naţiune nu aderă la toate acestea fără reuşită în aspiraţiile sale.
ISLAMUL ŞI SPERANŢA
O naţiune viitoare are nevoie de o amplă si ambiţioasă viziune. Coranul a dezvoltat în comunitatea (naţiunea) sa acest sentiment într-o manieră care face ca chiar și o naţiune moartă să revină la viaţă, plină de ambiţie, speranţă şi fermitate. Sunt suficiente numai denumirile sale, acestea deznădăjduind drumul spre necredinţă şi lipsa de speranţă ca o manifestare de eroare. Dacă cea mai slabă naţiune ar auzi cuvintele Atotputernicului:
“ Insă Noi am dorit să Ne arătăm îndurarea faţă de aceia care au fost socotiţi slabi pe pamânt şi să îi facem pe ei modele de urmat şi să-I facem pe ei mostenitori. “
(Surat Al – Qasas: versete 5-6)
Şi în cuvintele Atotputernicului:
“ Nu fiţi slabi şi nici întristaţi, căci voi veţi fi cei biruitori, dacă sunteţi credincioşi! Dacă aţi primit o rană, şi ceilalţi oameni au primit răni asemenea ei. Astfel schimbăm Noi aceste zile între oameni …”
(Surat Al – Imran: versete 139-140)
Şi în cuvintele Atotputernicului:
“ El este Cel care i-a scos pe cei care nu au crezut dintre oamenii Cărţii, din căminele lor în prima pribegie. Nu aţi crezut că vor ieşi, dar ei şi-au închipuit că cetăţile lor îi vor apăra de Allah. Însă Allah a venit la ei de acolo de unde ei nu se aşteptau şi a aruncat spaimă în inimile lor. Şi ei au dărâmat casele lor cu propriile mâini si cu mâinile drept-credincioşilor. Trageţi învăţăminte, voi cei care aveţi ochi! “
(Surat Al – Haşr: verset 2)
Şi în cuvintele Atotputernicului:
“ Sau aţi socotit că veţi intra în Rai înainte de a se fi abătut asupra voastră încă asemenea celor (care s-au abătut) asupra celora care au fost înainte de voi? I-au lovit nenorociri şi iar nenorociri şi au fost zgâlţâiţi până într-atât încât au zis Trimisul şi cei care au crezut împreună cu el: “ Când vine ajutorul lui Allah? (Răbdare) Ajutorul lui Allah este (cu siguranţă ) aproape! “
( Surat Al – Baqara: verset 214)
Dacă cea mai slabă dintre naţiuni ar auzi aceste veşti bune şi ar citi aceste povestiri realiste şi cu aplicabilitate, fără nici o îndoială ar apărea ca cea mai puternică naţiune în credinţă şi spirit. Ei ar vedea în această speranţă, o forţă care să îi determine să “ plonjeze “sau să se cufunde în problemele şi dificultăţile pe care le întâmpină indiferent cât de severe acestea pot fi, să ţină piept acestora, confruntându-le indiferent cât de imense sunt, până în momentul în care vor atinge perfecţiunea la care ei au aspirat.
ISLAMUL ŞI MĂREŢIA SA
Naţiunile viitoare au nevoia de a găsi mândrie şi onoare în naţionalismul lor, asa cum o naţiune straşnică procedează cu istoria şi meritele sale, imaginea lor punându-şi amprenta adânc în gândirea şi inimile fiilor lor, în cele din urmă oferindu-şi sângele şi viaţa în numele onoarei si a acestei nobile glorii. Astfel, ei vor izbuti pentru binele patriei, pentru mândria şi prosperitatea acesteia. Nu vom vedea şi nici nu vom găsi în niciun alt regim, un ideal mai mare, mai virtuos şi mai milostiv aşa cum vedem în adevăratul Islam.
Pentru naţiunea care cunoaşte că onoarea şi nobleţea sunt caracteristici ce au fost consacrate de Allah în previziunea Sa şi astfel consemnate în Cartea Sa cu porunci, El, Cel Preaslavit şi Atotputernic, spune:
“ Sunteţi cea mai bună comunitate care s-a ivit pentru oameni. “
(Surat Al- Imran: verset 110)
şi în cuvinetele Atotputernicului:
“Astfel Noi am făcut din voi o comunitate cumpătată pentru ca să fiţi martori în legătură cu oamenii şi pentru ca Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să fie martor în legătură cu voi. “
(Surat Al-Baqara: verset 143)
“ A lui Allah este puterea şi a Trimisului Său şi a dreptcredincioşilor.”
(Surat Al – Munafiqun: verset 8)
se află cea mai vrednică dintre naţiuni care sacrifică omenirea şi tot ce conţine aceasta, Dumnezeu dându-i onoarea. Naţiunile moderne au muncit din greu pentru a promova această imagine fermă în mintea celor tineri, bărbaţi şi băieţi deopotrivă. Astfel, am auzit: “ Germania mai presus de toate! “ şi “ Italia mai presus de toate! “ şi “ Trăiască Marea Britanie! “ Dar diferenţa dintre sentimentele pe care ideologia islamică le transmite şi sentimentele transmise de aceste sloganuri şi ideologii este aceea că, un musulman întotdeauna caută să se apropie şi să fie în legătură cu Allah, în timp ce o persoană care nu este musulmană nu depăşeşte semnificaţia literală a acestor cuvinte. Mai mult de atât, în crearea de astfel de sentimente, Islamul a definit scopul său, a făcut din acesta o datorie strictă a fiecarui musulman pentru a-l putea menţine, clarificând că nu este doar o chestiune de şovinism extrem sau mândrie falsă ci doar pentru a conduce lumea la un bine comun. Referitor la aceasta, Allah subhanu wa ta’ala a spus:
“ Voi porunciţi ceea ce este drept şi opriţi ceea ce este nedrept şi credeţi în Allah.”
(Surat Al-Imran: verset 110)
Cu alte cuvinte, prin aceste valori ridicate se urmăreşte, lupta împotriva răului şi respect pentru ideal în timpul îndeplinirii oricărui act. Cu ajutorul acestor sentimente, primii musulmani, au atins cel mai înalt nivel de dreptate şi milostenie de care a dat dovadă vreo altă comunitate. Pe de altă parte, concepţia de dominaţie şi stăpânire, pe care o au naţiunile occidentale, nu ar putea defini obiectivul lor fără a fi un habotnic înşelător şi prin urmare, rezultatul a fost un război sângeros împotriva naţiunilor slabe. În acest sens, ideologia islamică a adoptat cel mai bun curs şi a căutat să insufle acest lucru oamenilor săi, ţinându-i departe pe aceştia de orice trăsătură caracterizată prin răutate şi opresiune. Islamul a extins frontierele patriei islamice şi a poruncit trudirea pentru bunăstarea sa şi sacrificarea de sine de dragul libertăţii şi măreţiei. Conform gândirii islamice, prin patrie se întelege:
ţara însăşi.
celălalte ţări islamice, pentru toţi acestea sunt privite ca un popor de origine şi un domiciliu pentru orice musulman.
Aceasta se extinde de la primul imperiu Islamic pe care strămoşii pioşi l-au construit cu sângele lor scump şi preţios şi peste care au ridicat steagul lui Allah. Amprenta pe care au lăsat-o aceştiaîncă trăieşte si strigă despre trecutul lor glorios şi măreţ. Musulmanii vor fi întrebaţi în faţa lui Allah subhanehu wa ta’ala de ce nu au făcut nimic pentru a restitui pământurile sale.
Astfel patria unui musulman se extinde pentru a cuprinde lumea întreagă. Nu aţi auzit cuvintele lui Allah subhanehu wa ta’ala?
“ Luptaţi-vă cu ei până ce nu va mai fi necredinţă şi credinţa va fi numai în Allah! “
(Surat Al Baqara: verset 193)
Aşadar Islamul a conciliat sentimentele naţionalismului local cu cele ale naţionalismului comun, în tot ceea ce este bun pentru omenire:
“ O, voi oameni! Noi v-am creat pe voi dintr-un bărbat şi o muiere şi v-am făcut pe voi popoare şi triburi, pentru ca să vă cunoaşteţi. “
(Surat Al Hujurat: verset 13)
ISLAMUL ŞI SĂNĂTATEA PUBLICĂ
Naţiunile care sunt în prezent şi cele care vor urma, trebuie să exceleze în ceea ce priveşte forţa militară, iar susţinerea unei astfel de forţe necesită sănătate fizică şi rezistenţă. Islamul punctează acest aspect în povestea unei naţiuni care a fost gata de luptă de dragul libertăţii sale, a independenţei şi a formării. De dragul lui Allah, pentru această luptă ei au ales un conducător, care din punct de vedere moral şi ideologic să fie sănătos, straşnic, puterea sa fizică în special, să poată să îi permită să poarte povara acestei lupte. Aceasta este ceea ce Sfântul Coran relatează cu privire la copiii lui Israel şi confirmarea liderului lor, Saul (Taalut).
“ Allah l-a ales pe el peste voi şi la înzestrat cu prisos de învăţătură şi putere trupească! “
(Surat-al-Baqarah (2),verset 247)
Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a vorbit foarte mult despre acestă idée în mai multe întamplări sau evenimente şi îi îndemna pe credincioşi să îşi păstreze puterea lor fizică (corporală), la fel cum le-a cerut acest lucru şi în ceea ce priveşte puterea lor spirtituală. Referitor la aceasta există un hadis sahih care menţionează:
“ Credinciosul puternic este mai bun decât credinciosul slab.”
Şi de asemenea:
“ Într-adevăr corpul tău are un drept asupra ta! “
Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a explicat principiile sănătăţii publice comunităţii sale, în special în ceea ce priveşte medicina preventivă, aceasta din urmă fiind mai deosibită dintre cele două aspecte ale medicinei.
El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus:
“ Suntem un popor care nu mănâncă decât dacă ne este foame, iar atunci când mâncăm, nu mâncăm pe săturate.”
Iar atunci când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) obişnuia să caute apă potabilă, El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) căuta apa dulce. Şi El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a interzis a se urina sau defeca în apele stătătoare, a declarat carantina împotriva ciumei din ţările afectate, astfel, locuitorii nu puteau să părăsească o astfel de ţară şi nici alţii nu puteau să intre. În cele din urmă, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a acordat o atenţie mărită sportului fizic, şi anume: tragerea cu arcul, înotul, echitaţia şi alergatul, îndemnând comunitatea sa să participe şi să-şi arate interesul pentru ele. Există chiar şi o întâmplare în acest sens, în care se relatează:
“Cel care ştia să tragă cu arcul apoi a uitat, el nu face parte din comunitatea mea.”
Iar El (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a interzis cu stricteţe celibatul, viaţa monahală, pedepsirea şi slăbirea organismului, în scopul de a se apropia de Allah subhanu wa ta’ala. Referitor la toate aceste chestiuni, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi-a îndemnat comunitatea a fi moderată. Toate acestea demonstrează profunda îngrijorare a Islamului pentru sănătatea comunităţii sale, pentru eforturile intense care s-au făcut în a o proteja şi acceptarea Islamului a oricărui lucru care care este bun pentru bunăstarea si fericirea sa generală.
ISLAMUL ŞI ŞTIINŢA
Aşa cum naţiunile au nevoie de putere ele au nevoie şi de ştiinţă, cu ajutorul căreia să sprijine această putere şi să o direcţioneze în cel mai bun mod posibil, asigurându-le tot ceea ce este necesar în materie de invenţii şi descoperiri. Islamul nu respinge ştiinţa; într-adevăr o face ca pe o obligaţie ca şi achiziţionarea puterii şi îi oferă tot sprijinul de care are nevoie. Este suficient a spune ca primul verset din Cartea lui Allah care a fost revelat, este:
“ Citeşte! În numele Domnului tău care a creat, Care l-a creat pe om din sânge închegat! Citeşte! Domnul tău este cel mai Nobil, Este Cel care l-a învăţat cu calemul, L-a învăţat pe om ceea ce el nu a ştiut! “
(Surat-al-‘Alaq (96), versetele 1-5)
Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a stipulat ca o parte a răscumpărării pentru politeiştii capturaţi la bătălia de la Bedr să fie: fiecare persoană capturată trebuia să înveţe 10 copii musulmani să scrie şi să citească. Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a făcut toate acestea în încercarea sa de a se strădui cât mai mult cu putinţă să şteargă orice urmă de analfabetism din comunitatea sa. Allah nu a acordat statut de egalitate între învăţaţi şi ignoranţi. El, subhanehu wa ta’ala, spune:
“ Oare sunt egali cei care ştiu cu aceia care nu ştiu? Însă numai aceia care au minte, trag învăţăminte.”
(Surat-az-Zumar (39), versetul 9)
Islamul a acordat o mare valoare cernelii marilor savanti, ba chiar egală cu cea a sângelui unuimartir. Coranul corelează ştiinţa şi puterea împreună în două nobile versete:
“ Dreptcredincioşii nu trebuie să purceadă cu toţii, ci să purceadă din fiecare grup o parte din ei, pentru ca să înveţe bine religia şi să-i prevină (pe cei din) neamul lor, când se întorc. Poate că ei vor şti să se ferească! O, voi cei care credeţi! Luptaţi împotriva necredincioşilor de lângă voi! Ei să găsească în voi asprime! Şi să ştiţi că Allah este alături de cei care au frică! “
(Surat-at-Tawbah (9), versete 122-123)
Coranul nu face distincţie între științele religioase și celelalte științe şi le susţine pe amândouă. Se rezumă la ştiinţele naturale doar într-un singur verset, încurajând omul să le studieze. A înţelege şi a fi familiarizaţi cu Universul este o modalitate de a-L onora pe Allah subhanehu wa ta’ala şi o cale spre cunoaşterea Lui. Aceasta este ceea ce spune Atotputernicul:
“Oare nu vezi că Allah a făcut să coboare din cer apă?!
(Surat-Fatir (35), verset 27)
Aici Allah se referă la astronomie şi Univers, precum şi la conexiunea dintre cer şi pământ. Apoi Allah spune:
“ Noi am făcut apoi să iasă la iveală roduri cu felurite culori.”
(Surat-Fatir (35), verset 27)
Aici Allah se referă la ştiinţa uimitoare a botanicii.
“ În munţi sunt dâre albe şi roşii, cu felurite culori, şi stânci foarte negre. “
(Surat-Fatir (35), verset 27)
Aici se face o trimitere către ştiinţa geologiei şi diferitele straturi ce alcătuiesc pământul.
“ Tot astfel sunt şi printre oameni şi vieţuitoare şi vite cu felurite culori. “
(Surat-Fatir (35), verset 28)
Aici se face referire la ştiinţa biologiei şi sistemul de clasificare. Credeţi că aceste versete au omis vreuna din ştiinţele naturale? La toate acestea Atotputernicul adaugă:
“ Singurii ce se tem de Allah sunt învăţaţii dintre robii Săi.”
(Surat-Fatir (35), verset 28)
Nu observaţi că, cu o astfel de construcţie minunată de versete, Allah porunceşte şi încurajează omenirea să studieze universul, aşezându-i pe cei care au o cunoaştere adâncă în misterele universului pe aceaşi treaptă cu cei care-L respectă şi Îl cunosc.
ISLAMUL ŞI PRINCIPIILE MORALE
Naţiunile viitoare, mai presus de orice, au nevoie să impună demnitatea şi să stabilească un cod de înaltă ţinută etică, împreună cu un spirit mărinimos care să fie însufleţit de aspiraţii măreţe. Pentru aceasta vor trebuie să îndeplinească cerinţele unei noi epoci, care nu pot fi îndeplinite decât dacă stăpâneşte sincere şi puternice principii morale, întemeiate pe o credinţă profundă, cu o fermitate de neclintit, un mare sacrificiu de sine şi o considerabilă toleranţă. Islamul este singurul care poate crea un astfel de suflet perfect, deoarece a făcut ca purificarea/curăţarea sufletului să fie fundament al izbândei. Cel Atotputernic spune:
“ Izbândeşte cel care-l curăţeşte şi pierdut este cel care-l strică!”
(Surat-ash-Shams (91), versetele 9-10)
Allah Preaînaltul a clădit refacerea societăţii revenind mai întâi asupra refacerii personalităţiişi a principiilor morale, spunând:
“ Allah nu schimbă starea unor oameni până ce ei nu schimbă ceea ce se află în sufletele lor.”
(Surat-ar-Ra’d (13), verset 11)
Veţi găsi versete care se adâncesc în aspectele individuale ale comportamentului nobil al fiecăruia, şi veţi vedea că ele reprezintă o forţă ce nu poate fi atacată, cerându-i fiecărui individ să îşi purifice şi să îşi consolideze sufletul, aşa cum Cel Atotputernic spune:
“Între dreptcredincioşi sunt oameni care au fost sinceri în legământul pe care l-au făcut faţă de Allah, unii dintre ei au pierit, iar alţii dintre ei aşteaptă fără să schimbe nimic (din legământul lor) , pentru ca Allah să îi răsplătească pe cei sinceri pentru sinceritatea lor şi să-i chinuiască pe cei făţarnici...”
(Surat-al-Ahzaab (33), versetele 23-24)
În ceea ce priveşte generozitatea, sacrificiul de sine, răbdarea, toleranţa şi depăşirea greutăţilor, Allah Preaînaltul spune:
“Aceasta pentru că pe ei nu-i încearcă nici sete, nici trudă, nici foame pe calea lui Allah şi ei nu calcă într-un loc care să-i mânie pe necredincioşi şi nu pricinuiesc nici un rău vreunui duşman, fără ca aceasta să li se scrie lor o faptă bună. Într-adevăr, Allah nu pierde răsplata făcătorilor de bine. Şi să nu suporte ei nici o cheltuială – nici mică, nici mare – şi să nu străbată nici o vale fără ca aceasta să li se scrie lor, pentru ca Allah să-i răsplătească pentru cele mai bune fapte pe care le împlineau! “
(Surat-at-Tawbah (9), versetele 120-121)
Nu există nici un factor care să determine aşa cum o face Islamul, care poate trezi conştiinţa, care poate stârni sentimente şi în acelaşi timp să vegheze asupra personalităţii. Acesta este singurul care poate reglementa secretele cele mai profunde şi cele mai ascunse.
ISLAMUL ŞI ŞTIINŢA ECONOMIEI
Naţiunea care se află în creştere are nevoie, de asemenea de a reglementa afacerile sale economice. Aceasta a fost cea mai importantă întrebare a acestei ultime epoci. Islamul nu neglijează acest aspect, ci mai degrabă a prevăzut toate orientările posibile. Îl poţi auzi pe Allah Preaînaltul vorbind despre protejarea şi ocrotirea bunurilor, explicând valoarea acestora şi necesitatea de a le acorda importanţă:
“ Şi nu încredinţaţi celor nepricepuţi averile vaostre, pe care Allah le-a făcut pentru voi mijloc de trai. “
(Surat-an-Nisaa’ (4), verset 5)
IarEl, Preaînaltul spune cu privire la echilibrarea cheltuielilor şi a veniturilor:
“ Şi nu ţine mâna înlănţuită în jurul gâtului tău, dar nici nu o întinde de tot.”
(Surat-al-Israa’ (17), verset 29)
Iar Trimisul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) spune:
“Cel care economiseşte nu va fi în dificultate.”
Ceea ce este valabil pentru o persoană, este la fel de valabil şi pentru o naţiune, aşa cum a spus Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!):
“ Cât de excelentă este averea cinstită pentru un om cinstit! “
Orice sistem economic bun este bine venit în Islam, acesta îndemnându-şi naţiunea să-l promoveze şi să nu pună nici un obstacol în calea sa. Jurisprudenţa islamică este completă, plină de tot felul de norme cu privire la operaţiunile financiare, explicându-le în detalii amănunţite, acest lucru fiind foarte clar că nu ar omite o aprofundare ulterioară.
În cele din urmă, în cazul în care naţiunea posedă toate aceste întăriri: speranţă, ştiinţă, putere, sănătate şi o economie solidă, aceasta va fi, fără nici o îndoială, cea mai puternică dintre toate neamurile, iar viitorul îi va aparţine. Mai ales, dacă la toate acestea se mai adaugă faptul că, acest neam a fost purificat de egoism, agresivitate, egotism şi aroganţă şi a ajuns la dorinţa de bunăstare a întregii lumi. Într-adevăr, Islamul a garantat acest lucru, astfel încât nu există nici o scuză pentru o naţiune care vrea să crească şi refuză acest lucru, deviind de la calea sa.
