LUNA ZU-L HIJJAH - Luna pelerinajului

Mărire lui Allah!
Astăzi 7 noiembrie 2010 coincide cu prima zi a lunii sacre ذو الحجة Zu-l Hijjah, luna pelerinajului cel mare. Despre virtutiile primelor zece zile din Zul Hijjah şi despre faptele bune care sunt recomandate a se împlini putem citi în cele ce urmează:

Ibn Abbas spune despre Ayah "Pomeniti-L pe Allah in citeva zile statornicite!" (Quran, traducerea sensurilor 2:203) ca face referire la primele zece zile din Dhul Hijjah (relatat Bukhari).

Allah jura pe ele, iar a jura pe ceva este un indiciu despre importanta acelui lucru. Allah spune: "Pe zori; si pe cele zece nopti" (Quran, traducerea sensurilor 89:1-2). Ibn Abbas, Ibn al-Zubayr, Mujjahid si altii din generatii anterioare sau de dupa au spus ca se refera la primele zece zile din Dhul Hijjah. Ibn Katheer a spus: "Aceasta este opinia corecta" (Tafseer Ibn Katheer, 8/413).

Lauda lui Allah care a facut unele vremuri mai bune decit altele, unele luni si zile si nopti mai bune decit altele, cind rasplata este inmultita de multe ori, ca o dovada a marei Lui Mile catre robii Sai. Asta ii incurajeaza pe acestia sa faca mai multe fapte bune si ii fac si mai dornici sa Il slaveasca, asa ca musulmanul isi mareste eforturile pentru a cistiga mai mare rasplata, pentru a se pregati pentru moarte si a fi gata pentru Ziua Judecatii.

Aceasta perioada de adorare aduce multe beneficii, ca de exemplu ocazia de a ne corecta greselile si a recupera din ceea ce am pierdut. Fiecare dintre aceste ocazii implica un fel de adorare prin care robii se pot apropia de Allah si un fel de binecuvintare prin care Allah isi trimite Mila asupra cui doreste. Omul fericit este cel care profita la maxim de aceste luni, zile si ore speciale si se apropie de Domnul sau in timpul actelor de adorare. Va fi cel mai probabil atins de binecuvintarea lui Allah si va simti bucuria de fi protejat de flacarile Iadului (Ibn Rajab, al-Lataaif, p. 8).

Ibn Abbas a relatat ca Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Nici o fapta buna facuta in alte zile nu este mai presus decit fapta buna facuta in aceste zile (primele zece din Dhul Hijjah)". Companionii au intrebat: "O Mesagerule al lui Allah, nici macar jihad pe calea lui Allah?". El a raspuns: "Nici macar jihad, cu exceptia omului care isi pune viata si averea in pericol (de dragul lui Allah) si se intoarce fara ele" (relatat de un grup de relatatori, cu exceptia lui Muslim si An-Nasa'i).

Ahmad si At-Tabarani au relatat de la Ibn 'Umar ca Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Nu este nici o zi mai importanta pentru Allah si nici o fapta mai iubita de Allah decit cea facuta in aceste zece zile. Asa ca spuneti Tahlil (nu este nici o zeitate demna de slava in afara de Allah: La ilaha ila Allah), Takbir (Allah este cel mai mare: Allahu akbar) si Tahmid (Toata slava se cuvine lui Allah: Alhamdulillah) de multe ori (in aceste zile) (relatat de Ahmad, 7/224; Ahmad Shaakir l-a clasat sahih).

Abu Hurairah a relatat ca Trimisul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Nu sint alte zile mai iubite de Allah in care sa-L adorati in afara celor zece zile din Dhul Hijjah. Postul in oricare dintre aceste zile este echivalent cu a posti un an si a face Salat-ul Tahajjud (rugaciunea de noapte) in timpul noptilor acestor zile este asemenea rugaciunii de noapte in Noaptea Puterii (Lailat-ul Qadr) (relatat de at-Tirmidhi, Ibn Majah si al-Baihaqi).

Ibn Umar a relatat ca la Mina, Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Stiti ce zi e astazi?" Oamenii au raspuns: "Allah si mesagerul Sau stiu cel mai bine". El a spus: "Este ziua interzisa (sacra). Si stiti ce oras este acesta?" Ei au raspuns: "Allah si mesagerul Sau stiu cel mai bine". El a spus: "Este orasul interzis (sacru) Mecca. Si stiti ce luna este asta?". Oamenii au raspuns: "Allah si mesagerul Sau stiu cel mai bine". El a spus: "Este luna cea interzisa (sacra)". Trimisul lui Allah a adaugat: "Fara indoiala, Allah v-a facut singele, proprietatile si onoarea sacra unul pentru altul, la fel ca sanctitatea acestei zile a voastre in aceasta luna a voastra in acest oras al vostru".

Relatat Ibn 'Umar: In ziua de Nahr (a zecea zi din Dhul Hijjah), Mesagerul (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a stat intre Jamrat in timpul Hajj-ului pe care l-a implinit si a spus: "Aceasta este cea mai importanta zi (a zecea zi a Dhul Hijjah)". Apoi a inceput sa repete: "O Allah, fii martor (ca am trimis mesajul Tau)". Apoi si-a luat ramas bun de la oameni. Oamenii au spus ca acesta este Hajjat-ul-Wada (Bukhari 2798).



Postul in ziua de Arafat

Abu Qatadah a relatat ca Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Postul in Ziua de Arafat este iertare pentru doi ani: cel dinainte si cel ce urmeaza. Postul in ziua de Aşura este iertare pentru anul ce a trecut" (relatat de un grup de relatatori, cu exceptia lui Bukhari si at-Tirmidhi).

Hafsah a relatat: "Cinci sint lucrurile pe care Mesagerul (sallallaahu 'alaihi wa sallam) nu le-a abandonat niciodata: postul in ziua de Ashurah, postul in primele zece zile din Dhul Hijjah, postul trei zile in fiecare luna si doua raka inainte de rugaciunea de dimineata" (relatat de Ahmad si An-Nasai).

'Uqbah ibn 'Amr a relatat ca Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Ziua de Arafat, ziua sacrificiului si zilele taşriq sint 'id pentru noi - oamenii Islamului - si sint zile de mincat si baut" (relatat de "cei cinci", cu exceptia lui Ibn Majah. At-Tirmidhi l-a clasat sahih).

Abu Hurairah a spus "Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a interzis postul in ziua de Arafat pentru cel care se afla pe Arafat" (relatat de Ahmad, Abu Dawud, An-Nasai si Ibn Majah).

At-Tirmidhi a comentat: "Savantii spun ca e preferat ca ziua de Arafat sa fie de post, cu exceptia celui care se afla pe Arafat".



Takbir

Este Sunnah sa spunem Takbir (Allahu akbar), Tahmid (Alhamdulillah), Tahlil (La ilahe ila Allah) si Tasbih (SubhanAllah) in timpul primelor zece zile din Dhul Hijjah si sa le spunem cu voce tare in moschei, acasa, pe strada si in orice loc unde este permisa amintirea lui Allah si mentionarea numelui Sau cu voce tare, ca act de venerare si ca proclamare a maretiei lui Allah swt. Barbatii trebuie sa le spuna cu voce tare, iar femeile incet.

Allah spune: "Pentru a vedea unele avantaje ale lor si pentru a pomeni numele lui Allah in zile hotarite asupra vitelor cu care El i-a inzestrat" (Quran, traducerea sensurilor 22:28)

Majoritatea savantilor sint de acord ca "zilele hotarite" sint primele zece zile din Dhul Hijjah, datorita cuvintelor lui Ibn Abbas (Allah sa fie multumit de el si de tatal sau): "Zilele numite sint primele zece zile (ale Dhul Hijjah)".

Takbir poate include cuvintele الله أكبر الله أكبر لا إله إلا الله ، ولله الحمد "Allahu akbar, Allahu akbar, la ilaaha ill-Allah; wa Allahu akbar wa Lillaahil-hamd (Allah este cel mai mare, Allah este cel mai mare, nu este nici o zeitate demna de slava in afara de Allah, Allah este cel mai mare si Lui i se cuvine toata slava", dar si alte cuvinte.

Takbir in aceasta perioada este o parte din Sunnah care a fost uitata, in special la inceputul acestei perioade, astfel incit abia se aude in zilele noastre Takbir, cu exceptia citorva oameni. Acest Takbir ar trebui pronuntat cu voce tare pentru a reinvia Sunnah si ca o reamintire pentru cei ce au uitat. Exista dovezi clare ca Ibn 'Umar si Abu Hurairah (Alllah sa fie multumit de ei) obisnuiau sa mearga in piete in primele zece zile de Dhul Hijjah si recitau Tekbir, iar oamenii incepeau sa recite si ei cind ii auzeau. Ideea de a reaminti oamenilor sa recite Tekbir este ca fiecare trebuie sa recite individual, nu la unison, nefiind nici o dovada in Şeri'ah pentru aceasta din urma.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Despre sacrificarea legală în Islam puteţi citi în cele ce urmează (extract din cartea "Permis şi Interzis în Islam", autor Dr. Yusuf Al-Qardawi, cap. II "Lucrurile permise si interzise in viata credinciosului musulman", Editura Islam, 1999, Liga Islamică şi Culturală din România)

Toate animalele marine sunt îngăduite ( halal )

Prin animalele marine avem în vedere toate animalele care trăiesc numai în apă. Toate sunt considerate îngăduite ( halal ), indiferent cum ar fi obţinute: fie că sunt luate din apă vii, fie că sunt luate moarte, fie că plutesc. Aceste criterii sunt valabile atăt pentru peşti, cât şi pentru mamiferele marine, atât pentru câinele de mare, cât şi pentru porcul de mare şi celealte animale de mare, fără să aibă importanţă faptul dacă cel care le prinde sau le vânează este musulman sau nemusulman. Allah a fost îndurător cu robii Săi şi le-a îngăduit lor să mănânce toate soiurile de vieţuitoare care trăiesc în mare, fără nicio oprelişte şi fără să pună condiţia junghierii lor, aşa cum a pus pentru animalele de uscat. El i-a lăsat omului posibilitatea de a le ucide pe acelea dintre ele, evitând chinuirea lor în măsura în care este cu putinţă.

Allah Preaînaltul a grăit, arătându-se cu bunăvoinţă faţă de robii Săi:

’’ El[1] este Cel care a supus marea, pentru ca voi să mâncaţi din ea carne proaspătă[2] ’’ ( Al-Nahl: 14 )

Şi tot El a grăit:

’’Vânatul pe mare[3] vă este îngăduit, iar mâncarea lui este pentru voi, ca şi pentru călătoi, merindă ’’ ( Al-Ma’ida : 96 ).

Şi Allah Preaslăvitul şi Preaînaltul a avut încredere toate vieţuitoarele de mare, fără excepţie, căci a grăit:

’’ Şi Domnul tău nu uită niciodată! ’’ ( Maryam: 64 )

Animalele de uscat oprite

În ceea ce priveşte animalele de uscat, Coranul nu a declarat interzicerea a nimic dintre ele, cu excepţia cărnii de porc, a mortăciunii, a sângelui şi a tuturor animalelor asupra cărora s-a rostit numele altcuiva decât al lui Allah – aşa cum s-a văzut în versetele care le delimitează foarte clar de cele interzise, în număr de patru în rezumat şi în număr de zece în detaliu.

Însă Coranul cel Sfânt a zis despre Profetul Muhammed -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- :

’’[ El ] le îngăduie lor bunătăţile şi le opreşte lor pe cele necurate ’’ ( Al-’A’raf : 157 ).

’’Cele necurate’’ sunt cele pe care gustul general al oamenilor în ansamblu lor le socoteşte murdare, chiar dacă unii indivizi dintre ei le suportă.

În aceasta se află faptul că ’’[Trimisul lui Allah] - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a interzis să se mănânce carnea de măgar domestic’’[4].

De asemenea, în cele două Sahih-uri se reletază că El ’’A oprit mâncarea fiarelor cu colţi şi a păsărilor cu ghiare’’. Prin ’’fiare’’ a avut în vedere animalele de pradă care răpesc alte animale şi le devorează aşa cum sunt leul, tigrul, lupul etc., iar prin ’’păsările cu ghiare’’ a avut în vedere păsările cu gheare care sfâşie carnea, aşa cum sunt vulturul, şoimul, uluiul etc.

După părerea lui Ibn Abbas, nu sunt interzise decât cele patru interzise în Coran, ca şi cum el ar considera că hadisurile referitoare la fiare şi la altele ar avea în vedere faptul că ele sunt nerecomandabile şi nu faptul că ele sunt interzise, sau probabil că el nu a cunoscut aceste hadisuri. El a zis: Oamenii din perioada anterioară Islamului mâncau unele lucruri şi evitau alte lucruri, socotindu-le murdare. De aceea, Allah l-a trimis pe Profetul Său şi a revelat Cartea Sa, îngăduind ceea ce a socotit că trebuie să fie îngăduit şi oprind de la ceea ce a socotit că trebuie să fie oprit. Ceea ce a îngăduit Allah este permis şi ceea ce a oprit este interzis, iar lucrurile despre care nu a spus nimic înseamnă că sunt acceptate. Şi a citit ( Allah ):

’’ Spune: <<>>’’ etc.[5] ( Al-’An’am: 145 ).

Pornind de la acest verset, Ibn Abbas a apreciat că este permisă ( halal ) carnea de măgar domestic.

Imamul Malik înclină şi el să accepte părerea lui Ibn Abbas, întrucât nici el nu pomeneşte de interzicerea fiarelor şi celor asemenea lor, ci se mulţumeşte să le socotească nerecomandabile.

Este limpede că sacrificarea legală nu are influenţă asupra animalelor interzise în sensul permiterii consumării cărnii lor, dar ea are influenţă asupra considerării pieii ca fiind curată fără condiţia tăbăcirii.

Sacrificarea legală a animalelor domestice este o condiţie necesară

Animalele de uscat a căror carne este îngăduită se împart în două categorii:

1.- Categoria celor aflate în stăpânirea omului, cum sunt cămilele, bovinele, ovinele şi alte animale domestice, precum şi păsările crescute în gospodărie şi cele asemenea lor.

2.- Categoria celor care nu se află în stăpânirea omului.

În privinţa acestei categorii, Islamul a condiţionat îngăduirea acestor animale şi păsări de sacrificarea lor legală.

Condiţiile sacrificării legale

Sacrificarea legală presupune întrunirea următoarelor condiţii:

1. Animalul să fie junghiat cu un obiect ascuţit care să facă sângele să ţâşnească şi să despice venele jugulare, chiar dacă este vorba de piatră sau de lemn ascuţit. Se relatează că ’Udai bin Hatim at-Ta’i a spus: Am zis: “O, Trimis al lui Allah, noi prindem un vânat şi nu găsim niciun cuţit, afară de o piatră sau de o aşchie.[6] Atunci, el a răspuns: ’’Fă să curgă sângele, cu ce voieşti şi pomeneşte numele lui Allah asupra lui ’’[7].

2. Animalul să fie junghiat printr-o tăietură la gât cauzatoare de moarte sau printr-o lovitură pătrunzătoare în gât cauzatoare de moarte.

Junghierea ideală constă în tăierea gâtlejului, împreună cu esofagul şi traheea, şi a celor două vene jugulare[8] ( cele două vene groase de pe cele două părţi ale gâtlejului ).

Această condiţie este anulată dacă nu este posibilă junghiarea animalului în locul indicat, ca urmare a prăbuşirii lui într-un puţ cu capul în jos, încât nu se poate ajunge la gâtul lui, sau ca urmare a scăpării animalului supus sacrificării. În asemenea cazuri el este tratat asemenea vânatului şi este suficientă tăierea lui cu un obiect ascuţit în orice zonă la care se poate ajunge.

În cele două Sahih-uri se relatează că Rafi’ bin Khadij a zis: Eram împreună cu Profetul -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- într-o călătorie şi a fugit o cămilă, iar ei nu aveau cai ca să o prindă. Atunci, un bărbat a slobozit o săgeată care a lovit-o şi a oprit-o. Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- a zis: ’’ Aceste dobitoace se poartă uneori ca animalele sălbatice. Aceluia dintre ele care face aşa ceva, faceţi-i aşa!’’[9].

3. Să nu fie rostit asupra animalului care este junghiat decât numele lui Allah. Există un consens în această privinţă, întrucât în perioada anterioară Islamului, păgânii se apropiau de zeii sau idolii lor când le aduceau ofrande, fie rostind numele lor la sacrificarea animalelor, fie junghiindu-le pe altarele monumentelor, în vreme ce Coranul a interzis toate lucrurile acestea, aşa după cum am menţionat.

’’Cele asupra cărora a fost pomenit numele altcuiva decât al lui Allah (...) – ca şi vitele junghiate pe pietrele înălţate [ale idolilor] ’’ ( Al-Ma’ida: 3 ).

4. Să fie folosit numele lui Allah asupra animalului sacrificat, acest lucru fiind exprimat explicit în textul Coranului:

’’Mâncaţi [numai] din cele peste care s-a pomenit numele lui Allah, dacă voi sunteţi încrezători în versetele Lui. ’’ ( Al-’An’am: 118 ).

Şi mai departe adaugă:

’’ Şi nu mâncaţi din cel peste care nu s-a pomenit numele lui Allah, căci aceasta este nelegiuire! ’’ ( Al-’An’am: 121 ).

Trimisul lui Allah - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a zis: ’’Mâncaţi din cele din care a curs sângele şi asupra cărora a fost rostit numele lui Allah!’’[10]

Hadisurile considerate atunci autentice referitoare la condiţia rostirii numelui lui Allah asupra vânatului, la slobozirea săgeţii sau la trimiterea câinelui dresat – aşa cum se va arăta – confirmă obligativitatea acestei condiţii.

Unii erudiţi au exprimat părerea că pomenirea numelui lui Allah este necesară, dar acest lucru nu trebuie să se întâmple în mod obligatoriu în momentul junghierii, ci se poate şi la consumarea cărnii. Dacă musulmanul rosteşte numele lui Allah asupra cărnii mâncate, în momentul în care se consumă carnea, atunci el nu va fi un consumator de carne asupra căreia nu a fost numele lui Allah. În Sahih-ul lui Al-Bukhari se relatează că ’A’işa a spus că nişte oameni de curând convertiţi la Islam i-au zis Profetului - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - : „Nişte oameni ne aduc carne şi noi nu ştim dacă a rostit numele lui Allah asupra ei sau nu... Mâncăm din ea sau nu? Trimisul lui Allah -Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască!- le-a răspuns: ’’ Rostiţi voi numele lui Allah şi mâncaţi! ’’.

Secretul acestei junghieri şi explicaţia ei

Secretul acestei junghieri, din câte se pare, este uciderea animalului cât mai repede şi cu cât mai mici chinuri. De aceea s-a pus condiţia existenţei unui instrument ascuţit, care este mai eficient, şi condiţia junghierii în gât – locul cel mai apropiat de inimă , pentru a se pune capăt vieţii cât mai uşor. A fost respinsă sacrificarea cu ajutorul dinţilor şi a unghiilor, fiindcă acestea provoacă chinuri animalului şi conduce în cele mai multe cazuri la asfixiere. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a poruncit ca lama să fie ascuţită şi ca animalul sacrificat să fie ferit de chinuri: ’’Allah a prescris buna împlinire a oricărui lucru. Dacă omorâţi, faceţi în aşa fel încât omorârea să fie cât mai bună! Dacă junghiaţi, faceţi astfel încât junghierea să fie cât mai bună! Unul dintre voi să ascută lama sa şi să ferească animalul sacrificat de chinuri!’’[11].

Ibn Omar, la rândul său, a relatat că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a poruncit ca lamele să fie ascuţite şi să fie ascunse de animale, zicând: ’’Când unul din voi se prăgăteşte de junghiere, să o facă astfel încât animalul să moară!’’ [12].

Ibn Abbas a relatat că un bărbat a trântit o oaie la pământ şi apoi s-a apucat să-şi ascută cuţitul. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - i-a zis: ’’Vrei să o omori de mai multe ori? De ce nu ţi-ai ascuţit cuţitul înainte de a o trânti la pământ?’’ [13] .

Omar a văzut un bărbat târând o oaie de picior pentru a o înjunghia şi i-a zis lui: „De ce faci asta? Condu-o pe ea către moarte frumos!”[14].

Ideea generală care se degajă din aceste relatări, este aceea a necesităţii recurgerii la blândeţe faţă de animalul necuvântător şi a feririi lui de chinuri, în măsura în care omul poate face acest lucru.

În perioada anterioară Islamului, păgânii tăiau cocoaşele cămilelor şi cozile groase ale oilor, păstrând animalele în viaţă, ceea ce le provoca mari chinuri. Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască! - a interzis această practică, spunând: ’’Ceea ce este tăiat de la vita vie este mortăciune!’’ [15].

Explicaţia rostirii numelui lui Allah la junghierea animalului

Cererea de a se rosti numele lui Allah la junghierea unui animal are o semnificaţie adâncă, ce merită toată atenţia. Pe de o parte, acest lucru este contrar practicii păgânilor din perioada anterioară Islamului, care pomeneau numele pretinselor lor divinităţi la sacrificarea animalelor. Dacă poleteistul rostea numele idolului său în acest loc, atunci cum să nu rostească dreptcredinciosul numele Domnului său?

Pe de altă parte, aceste animale au în comun împreună cu omul faptul că ele sunt create de Allah şi că sunt fiinţe vii care au suflet. De ce ar fi omul stăpânul lor absolut şi ar avea dreptul de a lua sufletele, dacă acest lucru nu i-ar fi îngăduit lui de Creatorul său şi Creatorul lor, care este Stăpân peste toate cele de pe pământ? Rostirea numelui lui Allah în această situaţie înseamnă anunţarea acestei îngăduinţe venite de la Allah şi este ca şi cum omul ar zice: Eu nu săvârşesc aceasta pentru a nedreptăţi aceste fiinţe, nici pentru că le-aş socoti pe ele slabe, ci junghii în numele lui Allah, vânez în numele lui Allah, mănânc în numele lui Allah.

[1] Allah (N.T.)

[2] Adică peştele (N.T.)

[3] Peştele şi celelalte vieţuitoare marine (N.T.)

[4] Al Bukhari. S-a mai spus că interzicerea cărnii de măgar s-a datorat unui motiv temporar, întrucât ei aveau nevoie de măgari pentru a-I călări, după cum unele guverne interzic sacrificarea viţeilor mici deoarece au nevoie de carnea lor când se fac mai mari etc (N.A.)

[5] Relatat de Abu Dawud care l-a preluat de la Ibn Abbas, socotindu-l mawquf, adică al cărui lanţ de transmiţători nu urcă până la Profetul Mohammed, ci numai până la companionii săi. (N.A.)

[6] Adică o bucată de trestie (N.A.)

[7] Relatat de Ahmad, Abu Dawud, An-Nasa’i, Ibn Maja, Al-Hakim şi Ibn Habban (N.A.)

[8] Unii legişti (fuqaha’) pun şi alte condiţii în legatură cu chestiunea junghierii pe care le-am mai menţionat întrucât nu există un text clar referitor la ele şi întrucât junghierea le este cunoscută prin obişnuinţă tuturor oamenilor. Nu mai este nevoie de alte insistenţe care nu sunt în concordanţă cu uşurinţa şi simplitatea islamului. De aceea, au existat şi numeroase deosebiri în privinţa lor. Este obligatorie tăierea gâtlejului şi a venelor jugulare în totalitatea lor sau este sufiecientă tăierea numai a unei părţi din ele? Este obligatoriu ca cele tăiate să fie retezate în întregime sau în cea mai mare parte a lor? Gâtlejul trebuie tăiat în partea de jos sau în partea de sus? Una din condiţiile jughierii este aceea ca omul să nu ridice cuţitul până ce nu este încheiată sacrificarea? Legiştii au avut păreri diferite în legătură cu toate întrebările menţionate. (N.A.)

[9] Relatat de Al Bukhari şi alţii (N.A.)

[10] Menţionat în cele două Sahih-uri (N.A.)

[11] Relatat de Muslim, care a preluat de la Şaddad bin’Aws (N.A.)

[12] Relatat de Ibn Maja (N.A.)

[13] Relatat de Al-Hakim, care a spus că este autentic, după condiţia pusă de către Al-Bukhari (N.A.)

[14] Relatat de Abd ar-Rayyaq (N.A.)

[15] Relatat de Ahmad, Abu Dawud, At-Tirmizi şi Al-Hakim (N.A.)

___________________________________________________________

Despre primele zece zile din luna sfântă Zu-l Hijjeh

Printre perioadele foarte bune pentru acte de adorare sint primele zece zile din Dhu’l-Hijjal, pe care Allah le-a favorizat fata de alte zile. A fost relatat de la Ibn ‘Abbaas ra ca Profetul saws a spus: “Nu exista alte zile in care faptele bune sint mai pe placul lui Allah decit aceste zece zile”. I s-a raspuns: “Nici macar jihad de dragul lui Allah?”. El a raspuns: “Nici macar jihad de dragul lui Allah, decit daca un om pleaca din proprie initiativa la jihad luindu-si toata averea si nu se mai intoarce cu nimic” (relatat de al-Bukhaari 2/457).
A fost relatat de la Anas ra ca Profetul saws a spus: „Nici o fapta nu este mai buna pentru Allah sau mai mult rasplatita decit o fapta buna in primele zece zile de al-Adha”. I s-a raspuns: „Nici macar jihad de dragul lui Allah?”. El a raspuns: „Nici macar jihad de dragul lui Allah, decit daca un om pleaca din proprie initiativa la jihad luindu-si toata averea si nu se mai intoarce cu nimic” (relatat de al-Daarimi 1/357, isnaad-ul a fost clasat hasan in al-Irwa’ 3/398).
Aceste texte si altele indica faptul ca aceste zece zile sint mai bune decit toate celelalte zile din timpul anului, fara exceptie, chiar si decit ultimele zece zile din Ramadan. Insa ultimele zece nopti din Ramadan sint mai bune decit primele zece nopti din Dhu’l-Hijjah, pentru ca includ Laylat al-Qadr, care este mai buna decit o mie de nopti (vezi Tafseer Ibn Katheer 5/412).
Musulmanul trebuie sa inceapa aceste zile cu cainta sincera catre Allah, apoi ar trebui sa faca multe fapte bune, apoi ar trebui sa fie atent la a face urmatoarele fapte:

1. Post

Este Sunnah pentru musulmani sa posteasca in primele noua zile din Dhu’l-Hijjah, pentru ca Profetul saws ne-a incurajat sa facem fapte bune in primele zece zile din Dhu’l-Hijjah, iar postul este una dintre cele mai bune fapte, pe care Allah a ales-o pentru El Insusi, cum spune hadith-ul qudsi: „Allah spune: ‚Toate faptele fiului lui Adam sint pentru el, cu exceptia postului, care este pentru Mine si voi da rasplata pentru el” (relatat de al-Bukhaari 1805).
Profetul saws obisnuia sa posteasca in primele noua zile din Dhu’l-Hijjah. A fost relatat de la Hunaydah ibn Khaalid de la sotia lui ca una dintre sotiile Profetului saws a spus: Profetul saws obisnuia sa posteasca in primele noua zile din Dhu’l-Hijjah si ziua de ‘Ashoora’ si trei zile in fiecare luna, prima luni din luna si doua zile de joi (relatat de al-Nasaa’i 4/205 si de Abu Dawood, clasificat drept saheeh de catre al-Albaani in Saheeh Abi Dawood 2/462).

2. Multa recitare de tahmeed, tahleel si takbeer

Este Sunnah sa recitam takbeer (Allahu Akbar), tahmeed (Al-hamdu Lillah), tahleel (La ilaha illa Allah) si tasbeeh (Subhan-Allah) in primele zece zile din Dhu’l-Hijjah, spunind aceste cuvinte cu voce tare in moschei, case, pe strada si in orice loc este permis sa ne amintim de Allah, sa facem aceste acte de adorare deschis si sa proclamam maretia lui Allah.
Barbatii ar trebui sa recite cu voce tare, iar femeile incet.
Allah spune (interpretarea sensurilor):
“Pentru a vedea unele avantaje ale lor si pentru a pomeni numele lui Allah in zile hotarite asupra vitelor cu care El i-a inzestrat” (Al-Hajj 22:28)
Majoritatea invatatilor sint de parere ca „zilele hotarite” sint primele zece zile din Dhu’l-Hijjah, pentru ca a fost relatat de la Ibn ‘Abbaas ra ca zilele hotarite sint primele zece zile din Dhu’l-Hijjah.
A fost relatat de la ‘Abd-Allah ibn ‘Umar ra ca Profetul saws a spus: “Nu exista alte zile mai importante in fata lui Allah sau in care faptele bune sint mai pe placul Lui decit aceste zece zile, asa ca recitati mult tahleel, takbeer si tahmeed pe parcursul lor” (relatat de Ahmad 7/224, isnaad-ul a fost clasat saheeh de catre Ahmad Shaakir).
Takbeer este urmatorul:
Allahu akbar, Allahu akbar, la ilaha illa-Allaah, Allahu akbar, wa Lillaah il-hamd(Allah este cel mai mare, Allah este cel mai mare, nu exista alt dumnezeu in afara de Allah, Allah este cel mai mare, si toata slava se cuvine lui Allah)
Si exista si alte variante.
Acest takbeer a fost abandonat in zilele noastre, in special la inceputul acestor zece zile. Numai in foarte putine locuri mai poate fi auzit. Ar trebui sa fie recitat cu voce tare, pentru a reimprospata Sunnah si a le reaminti celor nepasatori. A fost dovedit ca Ibn 'Umar si Abu Hurayrah ra obisnuiau sa mearga in piata in primele zece zile ale Dhu’l-Hijjah, recitind takbeer-ul cu voce tare, iar oamenii recitau si ei cind ii auzeau; de exemplu oamenii isi aduceau aminte de takbeer si fiecare recita apoi individual; nu e neaparat sa fie recitat la unison – asta nu e prevazut in sharee’ah.
Reimprospatarea Sunnah ce au fost uitate aduce rasplata mare, asa cum insusi Profetul saws a spus: „Cel care reinvie o sunnah care a fost uitata cind eu nu voi mai fi va primi rasplata egala cu cel care o face, rasplata lui nefiind deloc micsorata”.

3. Hajj si 'Umrah

Una dintre cele mai bune fapte ce poate fi facuta in aceste zece zile este Hajj la Casa sfinta a lui Allah. Celui pe care Allah il ajuta sa mearga in Hajj la Casa Lui si face ritualurile asa cum trebuie va fi inclus in sha Allah printre cei carora li se adreseaza urmatoarele cuvinte ale Profetului saws: „Un Hajj acceptat aduce o rasplata nu mai mica decit Paradisul”.

4. Udhiyah (sacrificiu)

Una dintre faptele bune care aduce o persoana mai aproape de Allah in aceste zece zile este sa faca un sacrificiu, cautind un animal bun si gras si sa cheltuiasca pe acesta de dragul lui Allah.

Sa ne straduim sa beneficiem cit mai mult de aceste zece zile, inainte ca neglijentul sa regrete ce a facut si sa ceara sa se intoarca, insa chemarea lui sa fie fara raspuns.

Raspunsul dat unui articol din New York Times

Knowledge Test on Religion
10/23/2010 - Interfaith Opinion - Article Ref: IV1010-4325
Number of comments: 2
Opinion Summary: Agree:0 Disagree:0 Neutral:2
By: Dr. Habib Siddiqui
Iviews* -

ShareThis

In the New York Times, Nicholas Kristof asked 13 questions to test knowledge of his readers on religion ("Test Your Savvy on Religion," October 9, 2010). The questions are:

1. Which holy book stipulates that a girl who does not bleed on her wedding night should be stoned to death?
a. Koran
b. Old Testament
c. (Hindu) Upanishads

2. Which holy text declares: "Let there be no compulsion in religion"?
a. Koran
b. Gospel of Matthew
c. Letter of Paul to the Romans

3. The terrorists who pioneered the suicide vest in modern times, and the use of women in terror attacks, were affiliated with which major religion?
a. Islam
b. Christianity
c. Hinduism

4. "Every child is touched by the devil as soon as he is born and this contact makes him cry. Excepted are Mary and her Son." This verse is from:
a. Letters of Paul to the Corinthians
b. The Book of Revelation
c. An Islamic hadith, or religious tale

5. Which holy text is sympathetic to slavery?
a. Old Testament
b. New Testament
c. Koran

6. In the New Testament, Jesus' views of homosexuality are:
a. strongly condemnatory
b. forgiving
c. never mentioned

7. Which holy text urges responding to evil with kindness, saying: "repel the evil deed with one which is better."
a. Gospel of Luke
b. Book of Isaiah
c. Koran

8. Which religious figure preaches tolerance by suggesting that God looks after all peoples and leads them all to their promised lands?
a. Muhammad
b. Amos
c. Jesus

9. Which of these religious leaders was a polygamist?
a. Jacob
b. King David
c. Muhammad

10. What characterizes Muhammad's behavior toward the Jews of his time?
a. He killed them.
b. He married one.
c. He praised them as a chosen people.

11. Which holy scripture urges that the "little ones" of the enemy be dashed against the stones?
a. Book of Psalms
b. Koran
c. Leviticus

12. Which holy scripture suggests beating wives who misbehave?
a. Koran
b. Letters of Paul to the Corinthians
c. Book of Judges

13. Which religious leader is quoted as commanding women to be silent during services?
a. The first Dalai Lama
b. St. Paul
c. Muhammad

His answers are:
1. b. Deuteronomy 22:21.
2. a. Koran, 2:256. But other sections of the Koran do describe coercion.
3. c. Most early suicide bombings were by Tamil Hindus (some secular) in Sri Lanka and India.
4. c. Hadith. Islam teaches that Jesus was a prophet to be revered.
5. All of the above.
6. c. Other parts of the New and Old Testaments object to homosexuality, but there's no indication of Jesus' views.
7. c. Koran, 41:34. Jesus says much the same thing in different words.
8. b. Amos 9:7
9. all of them
10. all of these. Muhammad's Jewish wife was seized in battle, which undermines the spirit of the gesture. By some accounts he had a second Jewish wife as well.
11. a. Psalm 137
12. a. Koran 4:34
13. b. St. Paul, both in 1 Corinthians 14 and 1 Timothy 2, but many scholars believe that neither section was actually written by Paul.

While I am appreciative of Kristof's attempt to clear many such commonly held misconceptions, especially about Islam, he made some errors with his answers. Here are my corrections:

1. Muslims pronounce their Holy Scripture as the Qur'an, which should have been used by the author for better accuracy.

2. Contrary to his opinion about Q. 2 there is not a single verse in the Qur'an that prescribes coercion in matters of religion. Allah (God of the Qur'an) leaves the choice to either accept or reject Islam to human beings, although He warns those that reject Islam as the final revelation with dire consequences in the Hereafter.

3. Kristof's remarks on Q. 5 vis-a-vis Islam are not accurate. While the Qur'an, like both the so-called Old and New Testament, does not explicitly abolish slavery, it is unique in providing the basis for emancipation from and elimination of slavery. See, for instance, the Surah al-Balad (ch. 90), verses 12-18, in which Allah says, "Ah, what will convey unto thee what the Ascent (rising to higher status in Islam, a sure recipe for entering Paradise) is: It is to free a slave, and to feed in the day of hunger an orphan near of kin or some poor wretch in misery, and to be of those who believe and exhort one another to perseverance and exhort one another to the deeds of kindness and compassion." And there are many such verses (see, e.g., 4:92, 5:89, 58:3.) and prophetic hadith (sayings) that required believing Muslims to freeing slave as a remission of their sins. The verse 24:33 says, "And if any of your slaves ask for a deed in writing (for emancipation) give them such a deed if you know any good in them; yea, give them something yourselves out of the means which Allah has given to you."

Ads by Google: Advertisements not controlled by IslamiCit

What is more revealing is that the Qur'an unequivocally makes it clear that no man, irrespective of his status (including a prophet), can enslave any other human being: "It is not (possible) for any human being unto whom Allah had given him the Scripture and wisdom and 'Nabuwah' (Prophethood) that he should afterwards have said unto mankind: Be slaves of me instead of Allah ..." [3:79] It is not difficult to understand why the Prophet of Islam, Muhammad (S), not only freed his slaves from his wife's side (Khadija) but also encouraged his companions to win their freedom. Muhammad (S) bought freedom of 63 former slaves, A'isha (RA) 67, Abbas (RA) 70, Abdullah ibn Umar (RA) 1000 and Abdur Rahman ibn Awf 30,000. It was these freed slaves of Islam that became the flag-bearers of Islam. Bilal, the Abyssinian, became the first Mu'addhin (caller to prayer) in Islam, a position next only to the Imam during the salat, one of the most important pillars of Islam. To break the aristocratic arrogance of the pagan time the Prophet's own cousin sister, born to Quraysh aristocracy, was married to his freed slave, Zaid ibn Haritha (RA). In his deathbed, Muhammad (S) appointed Usama (RA), the son of Zaid (RA), to become the leader of the expedition against the Byzantine Empire that had gathered a large army to attack Muslim territories to the north in Syria. Muslim history is replete with examples of freed slaves that became the rulers and marrying into kings' daughters and sisters.

The interested reader may like to read my articles "Anatomy of Racism" and "Islam and the question of slavery" that were posted elsewhere in 2005 and 2006, respectively.

As to Kristof's answer to Q. 10, many scholars have dwelt upon the subject of Muhammad's (S) treatment of Jews. It is a highly controversial subject. Suffice it to say that the prophet Muhammad (S) was more merciful to the Jews of Madinah than the prophet Moses (AS) was to his own community when they rebelled against him and committed blasphemous activities. The interested reader may like to read Dr. Rafiq Zakaria's book - Muhammad and the Quran, Penguin Books (1992).

Kristof's answer to Q. 12 also shows his misreading of the Qur'anic verse. No, the Qur'an does not endorse beating wife for insubordination. If the wife shows disloyalty and ill-conduct towards her husband, the recommended steps in sequence are - (1) verbal advice or admonition, (2) separating bed so as to suspend sexual relation, (3) have sexual intercourse (so as to win her over), and if that too fails to reconcile, then (4) a family council that is comprised of two arbiters, one from each family with the intention of setting things aright (4:34-35). [See, e.g., Al-Qur'an: a Contemporary Translation by Ahmed Ali, Princeton University Press, 1993] [Note also: The Arabic root word "daraba" being taken from the prosaic example "the stud-camel covered the she-camel." (Raghib, Al-Mufridat fi Gharib Al-Qur'an)] These verses were revealed in relation to the wife of a Muslim who complained to the Prophet (S) that her husband had beaten her, and she wanted retaliation. If beating of wives were allowed in the Qur'an then it could not have prohibited it by saying, "If a wife fears cruelty or desertion on her husband's part, there is no blame on them if they arrange an amicable settlement between themselves; and such settlement is best; even though men's souls are swayed by greed. But if ye do good and practise self-restraint, God is well-acquainted with all that ye do." (Qur'an, 4:128) See also the verse: "Do not retain them (i.e., your wives) to harm them..." (Qur'an, 2:231)

I am, however, aware of the fact that because of a misinterpretation with the Arabic word Adribu in the Qur'an (derived from the word 'Daraba' which has multiple meanings, depending on the context) some translators have mistakenly assumed that the third option means scourge, or light beating.

This discussion once again demonstrates that relying on a mistranslation in English or other languages rather than the classical Arabic of the Qur'an, in which the Islamic scripture was revealed, can distort the actual meanings intended for the verse. This problem is also quite acute with many old scriptures that are open to so many interpretations. Little knowledge on religion can actually be dangerous!

Credința mea

Pe data de 30 iulie 2006, cu voia lui Allah Preainaltul, mi-am marturisit credinta. Si cred ca acesta este destinul meu, acela de a deveni musulman, de a reveni la religia mea adevarata. Povestea mea sta, asadar, in fata ochilor vostri, pentru a mi-o citi.

Nu am prea multe sa spun in legatura cu mediul religios in care am crescut. Desi am fost botezata ca si crestin ortodoxa, rar se intampla sa intru intr-o biserica. In Romania, in vremea cand eram mica, religia era mai mult un subiect tabuu si aceasta din cauza regulilor comuniste stricte. Dar in ciuda prabusirii acestui regim totalitar cand implinisem 11 ani si a faptului ca multi oameni si-au reintors fetele spre religie, parintii mei continuau sa nu-i ofere nicio o atentie. Si toate acestea in contextul mentinerii Secularismului in aproape toata tara.

Singurele momente cand mama frecventa biserica erau cele cand se oficia fie vreo casatorie religioasa, fie o slujba funerara, fie cand avea loc botezul unui nou-nascut. Se mai intampla sa ma ia la biserica pentru a aprinde o lumanare in memoria celor morti sau pentru cei vii. Poate sa va para ciudat, insa niciodata nu am suportat mirosul de lumanari arse, dar in general "atmosfera" dintr-o biserica ortodoxa imi displacea.

Intr-o biserica ortodoxa tipica, comuna, din tara mea, nu exista niciun paravan de protectie si cand sosea timpul predicii, enoriasii obisnuiau sa se ingramadeasca pentru a ocupa un loc cat mai aproape de altar. In perioada predicii, picioarele iti puteau fi ranite atat de mult, pana cand puteai sa ajungi in acel punct cand concentrarea asupra predicii devenea mai mult o chestiune de vointa. Pe scurt, niciodata nu mi-a placut cum suna predica; cei mai in varsta aveau obiceiul de a incepe sa barfeasca, toate pe fondul unei imbulzeli generale, atmosfera care nu m-a determinat vreodata sa simt cat de putin vreo "chemare" religioasa inspre Crestinism.

Acasa, doua dintre cele mai bune prietene ale mele erau musulmance, chiar daca nici ele nu erau practicante. Am mai luat parte si la cateva casatorii de-ale musulmanilor si, la una dintre ele, am fost chiar martorul din partea unei mirese musulmance ! Am trait atunci o experienta interesanta. Au urmat studiile universitare in Regatul Unit al Marii Britanii, unde am avut parte de colegi de pe toate meridianele Globului, cativa dintre ei fiind musulmani.

Si printr-o coincidenta, am fost atrasa mai mult de unul din Maroc si doi din Indonezia. Motivul era simplu : ei erau calmi, fericiti, cu picioarele pe pamant, aveau alte preocupari interesante si nu obisnuiau sa consume alcool, cum faceau majoritatea studentilor. Eu personal, rar am baut. Pot chiar sa numar pe degetele de la maini de cate ori am consumat alcool in cantitati infime.

In ultimele luni de master, am intalnit, printr-o pura coincidenta un barbat musulman minunat, care mai tarziu mi-a devenit si sot. Desigur, acum imi imaginez ca toti cei care vor citi acest aspect isi vor spune in sinea lor ca optiunea mea pentru Islam se datoreaza sotului meu. Eu nu as spune asta, ci mai degraba cred ca este vorba aici de caile nevazute ale lui Allah Preainaltul, Cel Care mi l-a scos pe acest om in viata mea pentru a ma ghida pe calea cea dreapta.

Sotul meu niciodata nu a facut vreo referire la Islam si niciodata nu a pus presiune pe mine in sensul de a ma converti. Odata chiar l-am intrebat care sunt motivele pentru care nu vorbeste despre Islam si mi-a raspuns ca alegerea religioasa a unei persoane trebuie sa vina din inima, nu sa fie convinsa sau fortata de altii. Si atat timp cat eu apartineam "Neamului Cartii" (cum sunt numiti crestinii si evreii in Coran), el se declara fericit.

In perioada cand ma simteam nesatisfacuta de Crestinism, cu precadere de ceea ce-mi oferea biserica ortodoxa, am continuat sa cred ca exista un Dumnezeu. Si am fost atrasa inspre Islam tocmai ca invataturile sale mi-au creionat un sens al directiei, mi-au oferit sentimentul apartenentei la ceva originar, la ceva pe care il simteam de multa vreme in adancul inimii. Pur si simplu am avut sentimentul ca Islamul era ceea ce lipsea vietii mele.

Ma aflam intr-un centru islamic local, o cladire cu un frumos minaret, chiar langa mare ! Si, in mod surprinzator, de cand ma mutasem in Qatar (unde locuiesc in prezent), mereu admirasem aceasta cladire; imi aduce atat de multa liniste. La inceput credeam ca este vorba de o singura moschee, dar mai tarziu am aflat ca ma aflam in prezenta unui centru islamic care era prezidat de o curte de jurisprudenta (Sharia) si mi-am facut o promisiune, ca daca vreodata voi rosti marturisirea de credinta (Shahada), acest lucru se va petrece in aceasta constructie minunata. Si Allah Preainaltul mi-a indeplinit dorinta.

In dimineata zilei de 30 iulie, fara a sta pe ganduri, mi-am luat masina si nu m-am oprit decat la centrul islamic, unde am spus Shahada. In tot acest timp, sotul meu nu aflase absolu nimic. A aflat mai tarziu, dupa ce l-am invitat in oras tocmai pentru a-i impartasi marea veste. La auzul ei, a ramas faca cuvinte.

Pot spune ca reactia familiei sotului m-a luat pe nepregatite. Ceea ce doream sa impartasesc cu sotul meu a ajuns mai departe la tata socru si la restul familiei. Fericirea si lacrimile de bucurie au constituit reactia lor spontana. In ceea ce priveste proprii parintii, in sha Allah, indiferent cand merg acasa, voi avea un timp alocat doar lor si nimanui altcineva, fara a-i neglija.

Imi doresc ca tot mai multi si mai multi oameni din tara mea sa poata vedea dincolo de zidul pe care mass-media il construieste zilnic in fata Islamului, imi doresc ca acesti oameni sa inceapa sa citeasca Sfantul Coran si sa inteleaga profunzimea acestei frumoase religii, numita Islam.

Pe Allah, daca vor face asta, vor inceta sa mai caute modalitati ilegale de a face tot mai multi si mai multi bani (uneori chiar in detrimentul prieteniei si integritatii morale). Pe Allah, daca vor face asta vor inceta sa se mai lupte si atunci va reveni pacea in lume. Pe Allah, oamenii trebuie sa inceapa sa caute ori sa continue sa raspunda chemarii lor launtrice catre religie.


readingislam.com

Message to Muslims: I'm sorry

Un articol interesant din New York Times:

1

I apologize to Muslims for another reason. This isn't about them, but about us. I want to defend Muslims from intolerance, but I also want to defend America against extremists engineering a spasm of religious hatred.

Message to Muslims: I’m Sorry 9/22/2010 - Opinion Political - Article Ref: NT1009-4301 Number of comments: 1 Opinion Summary: Agree:0 Disagree:0 Neutral:1 By: Nicholas D. Kristof New York Times* - That's reasonable advice, and as a moderate myself, I'm going to take it. (Throat clearing.) I hereby apologize to Muslims for the wave of bigotry and simple nuttiness that has lately been directed at you. The venom on the airwaves, equating Muslims with terrorists, should embarrass us more than you. Muslims are one of the last minorities in the United States that it is still possible to demean openly, and I apologize for the slurs. I'm inspired by another journalistic apology. The Portland Press Herald in Maine published an innocuous front-page article and photo a week ago about 3,000 local Muslims praying together to mark the end of Ramadan. Readers were upset, because publication coincided with the ninth anniversary of 9/11, and they deluged the paper with protests. So the newspaper published a groveling front-page apology for being too respectful of Muslims. "We sincerely apologize," wrote the editor and publisher, Richard Connor, and he added: "we erred by at least not offering balance to the story and its prominent position on the front page." As a blog by James Poniewozik of Time paraphrased it: "Sorry for Portraying Muslims as Human." I called Mr. Connor, and he seems like a nice guy. Surely his front page isn't reserved for stories about Bad Muslims, with articles about Good Muslims going inside. Must coverage of law-abiding Muslims be "balanced" by a discussion of Muslim terrorists? Ah, balance - who can be against that? But should reporting of Pope Benedict's trip to Britain be "balanced" by a discussion of Catholic terrorists in Ireland? And what about journalism itself? I interrupt this discussion of peaceful journalism in Maine to provide some "balance." Journalists can also be terrorists, murderers and rapists. For example, radio journalists in Rwanda promoted genocide. I apologize to Muslims for another reason. This isn't about them, but about us. I want to defend Muslims from intolerance, but I also want to defend America against extremists engineering a spasm of religious hatred. Granted, the reason for the nastiness isn't hard to understand. Extremist Muslims have led to fear and repugnance toward Islam as a whole. Threats by Muslim crazies just in the last few days forced a Seattle cartoonist, Molly Norris, to go into hiding after she drew a cartoon about Muhammad that went viral. And then there's 9/11. When I recently compared today's prejudice toward Muslims to the historical bigotry toward Catholics, Mormons, Jews and Asian-Americans, many readers protested that it was a false parallel. As one, Carla, put it on my blog: "Catholics and Jews did not come here and kill thousands of people." That's true, but Japanese did attack Pearl Harbor and in the end killed far more Americans than Al Qaeda ever did. Consumed by our fears, we lumped together anyone of Japanese ancestry and rounded them up in internment camps. The threat was real, but so were the hysteria and the overreaction. Radicals tend to empower radicals, creating a gulf of mutual misunderstanding and anger. Many Americans believe that Osama bin Laden is representative of Muslims, and many Afghans believe that the Rev. Terry Jones (who talked about burning Korans) is representative of Christians. Many Americans honestly believe that Muslims are prone to violence, but humans are too complicated and diverse to lump into groups that we form invidious conclusions about. We've mostly learned that about blacks, Jews and other groups that suffered historic discrimination, but it's still O.K. to make sweeping statements about "Muslims" as an undifferentiated mass. In my travels, I've seen some of the worst of Islam: theocratic mullahs oppressing people in Iran; girls kept out of school in Afghanistan in the name of religion; girls subjected to genital mutilation in Africa in the name of Islam; warlords in Yemen and Sudan who wield AK-47s and claim to be doing God's bidding. But I've also seen the exact opposite: Muslim aid workers in Afghanistan who risk their lives to educate girls; a Pakistani imam who shelters rape victims; Muslim leaders who campaign against female genital mutilation and note that it is not really an Islamic practice; Pakistani Muslims who stand up for oppressed Christians and Hindus; and above all, the innumerable Muslim aid workers in Congo, Darfur, Bangladesh and so many other parts of the world who are inspired by the Koran to risk their lives to help others. Those Muslims have helped keep me alive, and they set a standard of compassion, peacefulness and altruism that we should all emulate. I'm sickened when I hear such gentle souls lumped in with Qaeda terrorists, and when I hear the faith they hold sacred excoriated and mocked. To them and to others smeared, I apologize. I invite you to comment on this column on my blog, On the Ground. Please also join me on Facebook, watch my YouTube videos and follow me on Twitter. Source: New York Times

Pantofii cei albi ai lui Nabil - pentru copii

Pantofii cei albi ai lui Nabil

http://islamulazi.ro/ramadan-pentru-copii/

Dupa trei zile de ploaie neincetata, în sfarsit a iesit soarele şi Nabil a putut sa se joace prin curte. Desi pamantul era ud şi erau multe balti, lui Nabil nu îi pasa. Se bucura sa alerge pe afara şi sa se joace cu cele doua pisicute, care şi ele statusera la adapost în zilele ce trecusera. Nu trecu mult timp şi tatal sau îl striga:

- Nabil, nu vrei sa mergi cu mine la moschee? În curand vine rugaciunea de dupa-amiaza şi vreau sa ma rog la moschee.

- Sigur, tata, raspunse Nabil!

Lui Nabil îi placea intotdeauna sa mearga cu tatal sau la moschee şi chiar sa stea mai mult acolo, nu doar cinci minute cat dura rugaciunea. În plus, moscheea nu era foarte departe de casa lor şi preferau sa faca o plimbare pe jos în zilele frumoase, asa cum era aceea.

Tatal sau se duse sa ia ablutiunea şi se intoarse imediat din casa şi amandoi pornira impreuna pe drum. În timp ce mergeau se auzea în urma lor:

- Scuiş, scuiş.

Cei doi se oprira sa vada de unde vine sunetul. Dar când ei s-au oprit, şi sunetul s-a oprit. Au pornit mai departe, fara sa îşi dea seama de unde venise zgomotul. Dar iar se auzi pe drum:

- Scuiş, scuiş.

Cei doi deja se mirau şi se intrebau mirati unul pe altul de unde putea sa se auda asa. Nabil se intoarse sa vada dacă nu îi urmarea cineva. Dar drumul era gol, nici o pasare nu era langa ei, nimic. Cei doi pornira din nou şi iarasi zgomotul acela…

- Nabil, spuse tatal razand, pantofii tai fac asa! Ai intrat cu ei în apa, în curte şi s-au udat. Inshallah saptamana viitoare îţi iau alti pantofi, caci uite au o gaura în talpa şi de aceea intra apa în ei.

Nabil se bucura foarte mult când afla ca tatal sau urma sa îi cumpere o pereche noua de pantofi. Deja incepea sa viseze ce culoare o sa fie, ce model.

Luni, dupa ce se intoarse de la scoala, Nabil îl intreba pe tatal sau:

- Tata, azi mergem sa cumparam pantofi?

- Ai rabdare, Nabil! Inca nu mergem.

- Tata, azi am vazut ca prietenul meu Mustafa avea o pereche de pantofi negri noi.

- Alhamdulillah, raspunse tatal. Asta este ceea ce Allah i-a daruit lui.

Marti, dupa ce se intoarse de la scoala, Nabil îl intreba pe tatal sau:

- Tata, azi mergem sa cumparam pantofi?

- Ai rabdare, Nabil, raspunse tatal. Inca nu mergem sa cumparam.

- Tata, azi am vazut ca profesorul nostru de geografie avea pantofi albi noi. Erau foarte frumosi!

- Alhamdulillah, Nabil. Asta este ceea ce Allah i-a daruit lui.

Miercuri, dupa ce se intoarse de la scoala, Nabil îl intreba pe tatal sau:

- Tata, azi mergem sa îmi cumpar pantofi noi?

- Ai rabdare, Nabil, raspunse tatal. Inca nu mergem la cumparaturi.

- Tata, azi am vazut ca postasul avea pantofi albastri foarte eleganti! Şi erau noi!

- Alhamdulillah, Nabil, asta este ceea ce Allah i-a daruit lui.

Di nou, duminica, Nabil l-a intrebat pe tatal sau:

- Tata, azi mergem sa îmi cumpar pantofi?

- Da, Nabil, azi mergem sa îţi cumperi pantofi noi. Pregateste-te, caci dupa rugaciunea de pranz plecam.

Nabil asteptase o saptamana sa vina aceasta zi şi era nerabdator sa plece la cumparaturi.

Dupa ce au mers la moschee şi s-au rugat, cei doi au plecat la un mare magazin care vindea pantofi. Nabil era foarte entuziasmat de toate perechile pe care le vazuse acolo şi nu stia ce sa aleaga.

- Ai rabdare, Nabil, uite-te la toate perechile şi alegeti-o pe cea care îţi place cel mai mult şi care ti se potriveste!

Dupa scurt timp, Nabil se intoarse cu o pereche foarte eleganta de pantofi negri, care îi placura şi tatalui sau.

- Ai ales o pereche foarte frumoasa de pantofi, Nabil! Sa vedem cat costa.

Dar când tatal sau intoarse unul dintre pantofi şi se uita pe eticheta, vazu ca erau 200 de lei.

- Nabil, acestia sunt mult prea scumpi! Costa 200 de lei. Noi vom cheltui numai 100 de lei pe pantofi, este suficient. Ar trebui sa platim inca 100 de lei şi acest lucru inseamna risipa. Şi Allah a spus:

„Sa nu faceti risipa, caci lui Allah nu îi plac oamenii risipitori.”

Nabil se duse sa îşi caute o alta pereche de pantofi şi în curând se intoarse cu unii maro. Acestia îi placeau chiar mai mult decat cei negri.

- Pe acestia îi vrei, Nabil?

- Da, tata!

- Ia sa vedem cat costa acestia, raspunse tatal.

Tatal sau intoarse şi eticheta acestora şi vazu ca ei costa 110 lei.

- Nabil, acestia costa 110 lei. Dar nu este nicio problema, eu îţi dau acesti 10 lei în plus, dacă tie îţi plac.

- Da, tata, îmi plac mult şi îmi vin bine.

- Atunci pe acestia îi vom lua, raspunse tatal.

El arata modelul catre unul dintre baietii care venisera sa îi ajute şi acesta se duse sa aduca perechea potrivita pentru Nabil. Dar în timp ce baiatul îi cauta perechea, Nabil vazu o alta pereche de pantofi, albi, cu niste clopotei micuti care atarnau de sireturi şi care faceau niste zgomote usoare când îi miscai. Când se uita la pret, acestia erau 50 de lei. Fugi repede dupa tatal sau şi îi spuse:

- Tata, tata, m-am razgandit! Pe acestia îi vreau! Îmi plac mult mai mult. Şi uite, sunt doar 50 de lei!

- Nabil, chiar nu este nici o problema, pot sa dau 110 lei pe pantofii maro. Alege-i pe cei care îţi plac cel mai mult.

Dar Nabil raspunse:

- Acestia albi îmi plac cel mai mult şi dacă îi iau pe cei maro, inseamna ca fac risipa şi adu-ti aminte, tata, ca Allah a spus:

„Sa nu faceti risipa, caci lui Allah nu îi plac oamenii risipitori.”

Tatal sau se bucura foarte mult ca el invatase aceasta mica lectie.

- Nabil, dacă îi iei pe acestia, o sa îţi las tie restul de bani, până la 100 de lei, atat cat pregatisem sa îţi dau pentru pantofi. Îi meriti! Poti sa îţi iei ce vrei tu de ei!

O data ajunsi acasa, Nabil se gandi ce ar putea sa faca cu restul de bani. Primul sau gand a fost sa se duca şi sa îşi ia dulciuri de toti banii. Dar gandul îi trecu repede. Vroia sa îşi ia de ei ceva care sa îl multumeasca şi sa îl multumeasca şi pe Allah, caci Allah îi daruise şi pantofii şi restul de bani.

A doua zi, la scoala, Nabil reusi sa se hotarasca ce va face cu banii. 10 lei îi va darui mamei sale, pe care o iubea atat de mult, 10 lei îi va pastra pentru el, de 10 lei va cumpara niste dulciuri pentru fratele sau, 10 lei îi va pune deoparte pentru mai tarziu şi 10 lei îi va darui unei familii sarace care locuia langa moschee.

Nabil era foarte multumit de hoatararea luata şi considera ca a impartit banii foarte bine. Abia astepta sa se intoarca acasa sa inceapa sa imparta banii.

Când se intoarse de la scoala, mama sa îl intreba dacă nu vroia sa mearga cu ea sa duca niste haine acelei familii care locuia langa moschee. Ea facuse curat în dulapuri şi stransese toate hainele care le ramasesera lor mici şi le pregatise sa le dea acelei familii, care avea şi ea mai multi copii. Nabil se bucura de invitatie, caci oricum vroia sa le dea cei 10 lei. Când ajunsera în curte la acea familie, auzira plansete de copii.

- Assalamu alaikum, Maryam, spuse mama lui Nabil, când o vazu pe mama copiilor.

- Wa alaikum assalam, Umm Nabil! Bien ati venit, intrati!

În urma lui Maryam, iesise o fetita plangand:

- Mama, mama, da-mi ceva sa mananc, mi-e foame!

Mama lui Nabil îi dadu lui Maryam hainele pe care i le pregatise şi Nabil îi dadu cei 10 lei.

- Mashallah, Alhamdulillah, spuse Maryam. Allah sa va rasplateasca, sunteti mereu atat de buni cu noi!

Maryam îl striga pe fiul sau cel mare sa iasa şi îi sopti acestuia sa ia banii şi sa se duca sa cumpere niste orez, sa poata sa îi faca ceva de mancare la sora lui.

Desi vorbise în soapta, Nabil auzise ce a zis. S-a intristat mult când a vazut ca în casa lor nu era nimic de mancare. La ei acasa mereu se gasea mancare şi ce aveau nevoie. Ei niciodata nu au plans de foame, precum copiii lui Maryam. El s-a gandit ca nu avea nevoie de restul de bani. Baga mana în buzunar, scoase toti banii şi îi intinse lui Maryam. Acesteia nu îi venea sa creada ca primeste atatia bani. L-a chemat pe fiul sau inapoi şi i-a spus sa cumpere şi niste paine, niste peste uscat şi mai mult orez. Astazi vor avea o masa imbelsugata, alhamdulillah!

Nabil se simti mult mai bine ca îi ajutase pe acestia sa manance, dar odata ajunsi acasa, Nabil incepu sa planga. Mama sa incerca sa îl consoleze, spunandu-i:

- Alhamdulillah, Allah ofera din darurile sale cui doreste, unora mai putin şi altora mai mult, pentru a vedea dacă aceastia impart cu ceilalti din ceea ce au primit!

Nabil se uita la pantofii sai cei albi şi spuse:

- Alhamdulillah ca am cumparat acesti pantofi şi am economisit cei 50 de lei pentru a-i da familiei lui Maryam!

Ce invatam din aceasta poveste:

- trebuie sa avem rabdare atunci când ne dorim un lucru nou

- trebuie sa nu facem risipa atunci când facem cumparaturi, chiar dacă avem mai multi bani

- trebuie sa ne gandim la cei din jurul nostru atunci când avem ceva ce putem imparti

- trebuie sa ne gandim mereu la cei mai saraci decat noi şi sa incercam sa îi ajutam atat cat putem

- trebuie sa mergem la moschee sa facem cat mai multe rugaciuni acolo

http://islamulazi.ro/ramadan-pentru-copii/

Ramadan pentru copii - Rayyan

Ziua de Sărbătoare a lui Rayan

- Rayan, opreşte televizorul şi du-te să te culci, strigă mama din bucătărie.

Dar cine să o audă pe ea? Rayan era de cateva ore bune în faţa televizorului, se juca un nou joc pe care îl primise de curand.

- Rayan, m-ai auzit? Du-te să te culci, este târziu.

Rayan auzea că cineva vorbea din bucatarie, dar nu s-a oprit nici un moment sa vada ce se intampla.

- Rayan, nu auzi? Stinge televizorul! Mâine trebuie sa te trezesti devreme.

De data aceasta, vocea se auzea de langa urechea lui şi îi fu mai greu sa o ignore. Dar nu avea nici un gand sa lase jocul.

- Rayan, o sa îţi iau jocul şi nu te mai las niciodata cu el! Nu vrei sa mergi maine la moschee pentru rugaciunea de Sarbatoare? Este tarziu, nu te vei trezi la timp!

Cu noile amenintari, nu a avut incotro decat sa lase jocul. Bosumflat a plecat sa se culce, desi gandul lui era tot la joc.

Noaptea a trecut repede şi dimineata devreme, mama sa a intrat în camera sa îl trezeasca. Dar Rayan se culcase mult prea tarziu pentru a se putea trezi usor. Mult timp a trecut până ce mama sa a reusit sa îl trezeasca.

În cele din urma, bombanind, s-a dus sa se spele. Când a iesit de la baie, mirosul frumos de prajitura l-a atras în bucatarie, unde toti erau deja asezati la masa.

- Mama, vreau şi eu sa mananc! Striga Rayan pe un ton nu foarte politicos.

- Aşeaza-te şi îţi pun şi tie, îi raspunse mama.

- Mamaaa, de ce este atat de fierbinte prajitura?

- Vai, cineva s-a trezit cu fata la cearsaf, spuse Aişa, sora lui mai mare.

Rayan s-a intors catre ea şi s-a strambat foarte urat. Mama sa îl lasa în pace, gandindu-se ca este foarte obosit şi de aceea este asa mofturos.

- Mamaaa, de ce ai pus atatea nuci în prajitura? NU stii ca nu îmi plac nucile?

- Rayan, spune alhamdulillah ca avem ce sa mancam. Stii cati copii din lumea asta nu au ce sa manance, chiar dacă este sarbatoare? Vino sa îţi arat supriza!

Îl duse inapoi în camera sa, unde pe pat erau asezate hainele sale noi, pe care mama i le cumparase special pentru sarbatoare.

- Ce culoare e asta, mama? Şi uite ce nasturi are! Nu îmi plac!!

- Nasturii nu au nimic şi asta este culoarea ta preferata, Rayan! Dacă ai fi dormit când eu ti-am spus prima data şi acum erai odihnit, nu ai fi facut atatea mofturi. Nu e frumos sa vorbesti asa. Trebuie sa fii recunoscator ca ai haine noi!

Tatal sau anunta ca e timpul sa plece, altfel intarziau la moschee. Rayan se urca şi el în masina, dar era în continuare incruntat şi imbufnat. La moschee, se intalni cu prietenul sau Ali, care îl intampina bine dispus şi zambind. Lui Rayan îi trecu supararea când incepu sa se joace cu Ali. Oamenii din moschee spuneau toti: Allahu Akbar wa lillahi-l hamd, asa cum trebuie spus în dimineata de sarbatoare, asa ca amandoi s-au asezat şi au repetat cu ceilalti. Nu a trecut mult timp şi a inceput şi predica. Imamul spunea în timpul predicii:

„ Noi trebuie sa fim mereu recunoscatori lui Allah, pentru binecuvantarile mici sau mari. Trebuie sa îi multumim lui Allah ca avem apa curata sa bem, în timp ce mii de oameni nu au nici macar apa. Trebuie sa îi multumim lui Allah ca avem mancare şi o casa unde sa stam, în timp ce alti oameni mor de foame sau au casele daramate de incendii, cutremure sau razboaie. Ceea ce noua ni se pare ceva obisnuit, altora li se pare un lux. Sa nu credem ca acestea nu sunt importante şi sa îi multumim mereu lui Allah pentru ele. Sa îi multumim ca suntem sanatosi, ca suntem aici impreuna.”

Rayan se rusina pentru comportamentul sau din acea dimineata şi şi-a dat seama ca a gresit fata de Allah şi fata de parintii lui, care se straduisera ca el sa aiba o sarbatoare frumoasa. Dupa ce se incheie predica, a urmat rugaciunea de sarbatoare, în care Rayan a cerut iertare de la Allah şi i-a multumit pentru tot ceea ce îi oferise. Dupa rugaciune, el se intoarse spre prietenul sau Ali şi îi ura:

- Eid mubarak, Takabal mina wa minkum inshallah. (Sarbatoare fericita, Allah sa primeasca faptele mele şi alte tale, cu voia Sa).

Apoi se duse la parintii sai, le ura şi lor Sarboatoare fericita şi îşi ceru iertare pentru comportamentul sau. Restul zilei se simtii foarte fericit, caci toata lumea era vesela şi a putut sa se intalneasca cu multe din rudele şi prietenii sai.

Ce invatam din aceasta poveste:

- trebuie sa ne ascultam parintii, chiar dacă atunci nu ne place sa facem ce ne zic ei, caci ei ne vor binele

- trebuie sa îi multumim lui Allah pentru tot ce avem şi sa ne gandim mereu la cei care au mare nevoie de lucrurile simple de care noi ne bucuram

- de Sarbatoare trebuie sa ne ducem cu totii la moschee, sa ascultam predica şi sa ne rugam şi apoi sa ne facem urari unii altora

www.islamulazi.ro/ramadan-pentru-copii

10 obiective importante pentru acest Ramadan

10 obiective importante pentru acest Ramadan

1. Mănâncă, bea, dar fii moderat!
Aproape toţi dintre noi, odata ce începe Iftar-ul, mâncăm şi bem pâna ce nu mai putem să ne deplasăm. Şi cei care procedează în acest mod, ştiu că este contrar spiritului Ramadanului, prin intermediul căruia ar trebui să invăţăm autocontrolul nu să fim delăsători. Regula Profetului (pacea si binecuvântarea Lui Allah fie asupra lui) este să ne umplem stomacul cu o treime mâncare, o treime apă şi o treime să rămână spaţiu pentru respirat, chiar şi în Ramadan.

2. Fiţi generoşi!
Profetul Muhammed (pacea si binecuvântarea Lui Allah fie asupra lui) avea un înalt simţ al generozităţii, care era cu atât mai ridicat în Ramadan. Asemeni Profetului (pacea si binecuvântarea Lui Allah fie asupra lui), şi noi ar trebui să procedăm la fel.

3. Memoraţi 4 Sure noi

Memorarea Coranului pare de cele mai multe ori o sarcina dificilă, dar soluţia este să învăţăm puţin câte puţin. Din moment ce sunt 4 săptămâni în Ramadan, încercaţi să memoraţi câte o sură în fiecare săptămână. Puteţi începe iniţial cu una mai uşoara, scurta, ca apoi să incercati mai lungi şi cu grad de dificultate sporit.

4. Mergeţi la rugăciunile Terawih
După Iftar, primul impuls este să dormim. Dar, ar trebui să incercăm să ne întremăm şi să mergem la moschee la rugăciunea Terawih. Să ne rugăm singuri este minunat, dar rugăciunea în grup este fantastică. Spiritul comunitaţii este o parte a binecuvântării Ramadanului. Nu o pierdeţi în acest an! Dacă nu aveţi posibilitatea să mergeţi în fiecare zi, încercaţi măcar o dată pe săptămână.

5. Participaţi la rugăciunea Terawih, în care va fi terminată recitarea Coranului
Aflaţi în ce zi Imamul va termina recitarea Coranului în rugăciune. Asistaţi nu numai la partea în care se recită Coranul dar şi la emoţionantele Du’a-uri care urmează.

6. Incetaţi în a mai injura şi cleveti

7. Sunaţi-vă rudele, apropiaţii sau daţi-le e-mail
Accesul uşor la internet, taxele reduse la serviciile de telefonie, cartelele telefonice etc. ar fi trebuit să ne faciliteze păstrarea legăturii cu persoanele dragi noua, dar nu este aşa de fiecare data. Cazul opus este valabil, datorită faptului că suntem din ce în ce mai “ocupaţi”.
Întărirea legăturilor cu familia şi menţinerea contactului cu pretenii este o parte a vieţii noastre şi o faptă care îi este dragă lui Allah SWT. În acest Ramadan, sunaţi-vă familia şi pretenii sau măcar trimiteţi-le o felicitare pe mail.

8. Luaţi o pauză privind tehnologia
Chiar dacă lucraţi în industria IT, puteţi face acest lucru. Evitaţi să vă verificaţi mailul şi să navigaţi pe internet în timpul postului. După Iftar, în loc să va aşezaţi în faţa calculatorului, mergeţi la rugăciunea Terawih. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul televizorului. Scopul este de a ne dedica completamente credinţei în această luna, pentru a-L mulţumi pe Allah SWT.

9. Citiţi măcar 5 minute din Coran în fiecare zi…
Desi ar trebui ca aceasta luna sa fie dedicata mai mult Coranului si fiecare sa isi faca un program aparte, special de recitare/citire cat mai lunga din Coranul cel Nobil, sa incerce sa il citeasca macar o data in intregime, chiar dacă trăiţi cu impresia ca nu aveţi deloc timp, setaţi alarma la o anumită oră si căutaţi un loc liniştit. Puteţi citi o pagină aleatoare din Coran, sau pagini succesive. Alegerea este a voastră. Scopul este de a ne conecta cu Allah prin Cartea Sa în luna Coranului.

10. Iertaţi toate persoanele care v-au rănit

Încă mai aveţi o rană chinuitoare datorată certei cu un prieten/prietenă? Încă suparat/ă din cauza unui lucru pe care l-a spus soţul/ soţia? Sau înverşunaţi din cauza comportamentului pe care l-au avut părinţii cu voi când eraţi mici? Renunţaţi în acest Ramadan, la furia şi durerea care vă apasă şi iertaţi-i pe toţi cei care v-au provocat suferinţă. Iertând pe cineva nu este benefic numai organismului, dar şi sufletului. Şi în Ramadan, 10 zile care sunt dedicate iertării lui Allah, nu ar trebui să iertăm şi noi?

Ramadan fericit!

Ramadan Mubarak