Saudah bint Zam’ah - Mari femei in Islam vestite cu Paradisul

Saudah bint Zam’ah (Allah să fie mulţumit de ea!)

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Allah mi-a poruncit să mă căsătoresc numai cu femei ale Paradisului.”

‘A’işah (Allah să fie mulţumit de ea!) a spus: „Nu am dorit să văd nicio femeie cu excepţia Saudei bint Zam’ah (Allah să fie mulţumit de ea!), dacă as putea fi în pielea ei.”

Prima femeie care a intrat în familia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) după moartea Khadijei (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost Saudah (Allah să fie mulţumit de ea!) – ascultătoare şi generoasă, loială, cu spirit de sacrificiu. ‘A’işah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost foarte impresionată de felul ei simplu de a fi. Ea a fost printre primii care au acceptat Islamul şi, de asemenea, a avut onoarea de a emigra de două ori, prima dată în Abyssiniah şi apoi la Medina. Viaţa ei este un exemplu pentru toate femeile musulmane.

Mama ei, Şammus, era din tribul Banu Nejjar, o ramură a quraişilor; tatăl ei era tot din ramura Quraiş, Banu ’Amer bin Loii. Ea a fost căsătorită cu vărul ei, Sakran bin Amar; apoi, după moartea lui, s-a căsătorit cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Toţi fraţii soţului ei, Suheil, Sahel, Hatib şi Salit au avut onoarea de a fi companionii Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Atât ea, cât şi soţul ei au acceptat Islamul de la început şi amândoi au avut onoarea de a emigra în Abyssiniah pentru cauza lui Allah Preaînaltul, alăturându-se celui de-al doilea grup de emigranţi. Ei au fost binecuvântaţi cu un băieţel minunat pe care l-au numit ’Abdur-Rahman. Înainte de a se întoarce la Mekka, au locuit în Abyssiniah pentru o lungă perioadă de timp.

Într-o zi, Saudah (Allah să fie mulţumit de ea!) a visat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a intrat la ea în casă şi a prins-o de ceafă. Când i-a povestit soţului ei visul, acesta l-a interpretat ca însemnând că, după moartea lui, ea se va căsători cu Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Mai târziu, ea a avut un alt vis; a văzut luna coborându-i în poală. I-a povestit lui Sakran şi visul acesta; din nou, el l-a interpretat. I-a spus că moartea sa era iminentă, iar ea se va căsători cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Câteva zile mai târziu, el s-a îmbolnăvit şi a murit. Ea rămăsese singură şi părea că este pierduta.

Una dintre prietenele ei era Khawlah bint Hakim, soţia lui Osman bin Madh’aon. Într-o zi, ea l-a vizitat pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi a remarcat că ducea o viaţă singuratică şi tristă, împovărat de responsabilitatea creşterii celor patru fiice şi lipsindu-i foarte mult soţia sa, Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!). El i-a spus că are dreptate şi că Khadijah (Allah să fie mulţumit de ea!) fusese o femeie remarcabilă şi o mare doamnă. Ea i-a sugerat că ar trebui să se însoare. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a întrebat-o cu cine ar putea să se căsătorească, cine ar dori să-şi asume responsabilitatea familiei sale şi a fiicelor lui. Ea i-a răspuns că se gândise la o anumită femeie, iar dacă el ar accepta, ar aborda-o pe acea persoană. Aflând identitatea acestei femei, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost de acord. Khawlah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost foarte fericită că sugestia ei fusese acceptată şi s-a dus imediat s-o vadă pe Saudah (Allah să fie mulţumit de ea!). I-a spus că are nişte veşti bune pentru ea. Când a auzit propunerea, Saudah a fost copleşită de onoarea care i s-a acordat. I-a spus Khawlei (Allah să fie mulţumit de ea!) că ar trebui să discute acest subiect şi cu tatăl său care era bătrân şi care începuse să orbească. Bineînţeles că tatăl ei a fost foarte fericit că fiica sa văduvă fusese aleasă pentru a fi companioana şi soţia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).

Khawlah (Allah să fie mulţumit de ea!) l-a vizitat apoi pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi i-a adus veştile bune. Curând a avut loc şi nunta, iar Zam’ah a ţinut ceremonia. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), cu ocazia căsătoriei, i-a oferit soţiei sale Saudah (Allah să fie mulţumit de ea!) un mehr[1] de patru sute de dirhami. Fratele ei, ’Abdullah, nu se convertise încă la Islam şi era foarte supărat şi întristat de veşti; el şi-a exprimat mânia într-un mod barbar şi necivilizat, aruncând cu praf în capul lui. Mai târziu, când s-a convertit la Islam, şi-a dat seama de greşeală şi de cât de necorespunzător a primit cea mai mare onoare posibilă făcută lui şi familiei sale.

***

Saudah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost, bineînţeles, foarte fericită mutându-se în casa Khadijei (Allah să fie mulţumit de ea!), locul în care Profetul Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) locuia împreună cu fiicele lui: Umm Kulsum şi Fatimah (Allah să fie mulţumit de ele!). Se simţea foarte norocoasă că acum viitorul ei era asigurat. Deseori povestea experienţele memorabile petrecute în Abyssiniah şi vorbea în special despre fiica ei, Ruqiyyah (Allah să fie mulţumit de ea!), şi de soţul ei, Osman bin Affan, iar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) o asculta cu mare interes.

Odată, Ruqayyah (Allah să fie mulţumit de ea!) a vizitat Mekka. Surorile au primit-o cu emoţii amestecate, de fericire şi de tristeţe, fericire, pentru că o vedeau după atâţia ani, şi durere – pentru că se întâlniseră pentru prima oară după moartea mamei lor. Saudah a înaintat şi a îmbrăţişat-o pe Ruqayyah (Allah să fie mulţumit de ele!). Ruqayyah şi Saudah (Allah să fie mulţumit de ele!) nu se aşteptau să se întâlnească din nou după zilele din Abyssiniah, acum ca mamă şi ca fiică vitregă. Era o relaţie foarte prietenoasă, iar Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost foarte încântat să-şi întâlnească fiica şi ginerele.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a primit veşti despre ultimele progrese, despre cum o duceau refugiaţii sahabah şi despre poziţia conducătorului Najaşi. Condiţiile sociale în Mekka continuau să fie rele, musulmanii erau în trataţi cu cruzime şi asupriţi, iar necredincioşii nu erau pregătiţi să-şi schimbe politica. Fiecare zi aducea noi poveşti despre tortura şi tratamentul aspru al musulmanilor, iar singura alternativă părea să fie emigrarea.

Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), având în vedere toate aceste împrejurări, a decis ca musulmanii să emigreze la Medina.
Câteva zile mai târziu, Allah Preaînaltul i-a ordonat şi lui, de asemenea, să emigreze. Astfel, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a stabilit plecarea în această călătorie sfântă, alături de cel mai de încredere companion, Abu Bekr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!). Ajungând la Medina, ei au fost găzduiţi de către Abu Ayyub Al-Ansari. Odată ce s-a instalat, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a trimis pe Zeid bin Harithah şi pe Abu Rafi’a la Mekka cu câteva cămile şi cinci sute de dirhami pentru a-i aduce pe toţi membrii familiei sale. Aceşti doi companioni de încredere au ajuns acolo şi imediat au plecat spre Medina împreună cu Saudah, Ruqayyah, Umm Kulthum şi Fatimah (Allah să fie mulţumit de ele!). Umm Aiman (Allah să fie mulţumit de ea!), soţia lui Zaid bin Harithah, şi fiul lor, Osamah, făceau parte, de asemenea, din caravana ce a fost aranjată acasa la Harithah bin No’aman Al-Ansari (Allah să fie mulţumit de el!) pentru a ajunge la Medina. În timpul şederii în Mekka, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a căsătorit cu ‘A’işah (Allah să fie mulţumit de ea!) care venise acum să locuiască împreună cu el, în gospodăria sa.

Mai târziu, în diferite perioade ale vieţii sale, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a căsătorit cu Hafsah bint ’Umar, Zainab bint Jahş, Umm Salamah (Allah să fie mulţumit de ea!), precum şi cu alte femei care au avut norocul de a fi împreună cu el. Era o perioadă în care deşertul Medinei înflorise într-o grădină ale cărei ameţitoare parfumuri păreau că au fermecat lumea. Străzile pietruite ale Medinei au devenit punctul central al tuturor credincioşilor musulmani şi axa în jurul căreia se învârtea întreaga lume islamică. Activitatea plină de viaţă şi antrenantă care a cuprins acest oraş-stat era sporită de prezenţa carismatică a lui Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!). Până şi îngerii păreau invidioşi pe aceşti primi musulmani şi pe rolul pe care-l jucau în răspândirea Islamul în întreaga lume, iar îngerul Gibriil (Pacea fie asupra lui!) a vizitat acest măreţ oraş de multe ori.

***

Când Saudah bint Zam’ah (Allah să fie mulţumit de ea!) a îmbătrânit, s-a temut că Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) va divorţa de ea şi a făcut un aranjament. Dorinţa ei a fost ca, în Ziua Judecăţii, să fie înălţată alături de celelalte soţii ale Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!); astfel, ea i-a spus că îi încredinţează ‘A’işei (Allah să fie mulţumit de ea!) timpul destinat ei. Acesta a fost momentul în care versetul Surei An-Nisa’ a fost revelat Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!):

„Dacă o femeie se teme de nepăsarea sau îndepărtarea bărbatului ei, atunci nicio vină nu va fi asupra lor dacă ajung la o împăcare, căci împăcarea este mai bună, iar sufletele sunt înclinate spre zgârcenie. Dar dacă vă purtaţi bine şi vă temeţi [de Allah], Allah este Bineştiutor [Al-Khabir] a ceea ce faceţi voi.” (Coran 4: 128).

‘A’işah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost foarte emoţionată de gestul ei şi au devenit chiar mult mai apropiate decât înainte. Sufletul ei era atât de curat, încât era absolut străină de orice gelozie sau răutate.

Saudah (Allah să fie mulţumit de ea!) era o femeie înaltă, sănătoasă şi cu simţul umorului. Ibn Sa’ad ne povesteşte cum, într-o noapte, ea făcea rugăciuni
opţionale în spatele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). În dimineaţa următoare i-a spus acestuia cum rugăciunea lui lungă a făcut-o să se teamă că vasele ei de sânge vor ceda şi că nasul îi va sângera! I-a spus că, în
timpul plecăciunii, se ţinea de nas! Această imagine comică pe care ea însăşi o
relata îl făcu pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) să
izbucnească în râs. Era o persoană simplă şi foarte caldă.

Avea un mers greoi datorită constituţiei sale şi, când s-a dus cu Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) la Hajj, a primit permisiunea specială de a pleca din Muzdelifeh mai devreme, pentru a evita mulţimea. ‘A’işah (Allah să fie mulţumit de ea!), care de asemenea făcea parte din grup, şi-a dorit mai apoi să fi plecat şi ea cu Saudah, de vreme ce îi plăcea mult compania ei şi-i lipsea vioiciunea ei.

Când Saudah (Allah să fie mulţumit de ea!) a auzit pentru prima oară
despre Dejjal[2] de la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), a fost îngrozită. Fiind femeia simplă care era, a devenit un obicei pentru ceilalţi să vorbească despre acest subiect şi să o sperie, pentru ca mai apoi să râdă de ea. Odată, ‘A’işah (Allah să fie mulţumit de ea!) şi mama credincioşilor, Hafsah (Allah să fie mulţumit de ea!), au început să vorbească despre Dajjal în faţa ei. A fost atât de speriată, încât imediat s-a retras într-o cameră întunecată, plină de pânză de păianjen, pentru a se ascunde de monstru. Când Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a intrat înăuntru, le-a găsit pe cele două savurând gluma. Le-a întrebat ce era atât de amuzant. Spunându-i-se ce s-a întâmplat, a chemat-o afară pe Saudah (Allah să fie mulţumit de ea!), pentru că nu era niciun monstru în jur. Ea a ieşit râzând, ruşinată.

Cu o altă ocazie, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), ‘A’işah şi Saudah (Allah să fie mulţumit de ele!) erau împreună şi vorbeau. Prima dintre ele a gătit o mâncare specială şi i-a oferit-o Saudei mai târziu. Dar ea a refuzat. ‘A’işah (Allah să fie mulţumit de ea!) era o persoană plină de viaţă şi a ameninţat-o pe Saudah că o va forţa să mănânce. Când ea a continuat să rămână serioasă, ‘A’işah (Allah să fie mulţumit de ea!) a murdărit-o pe toată faţa! O astfel de veselie naivă şi spiritul de camaraderie se manifestau în gospodăria Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Nu exista niciun fel de răutate sau gelozie în această atmosferă pură. Acesta era rezultatul relaţiilor plăcute ce existau în familia Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), întotdeauna manifestându-se dragoste şi afecţiune. Însă când se făcea chemarea la rugăciune, athan-ul, de către muezin, Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) se ridica imediat şi pleca la moschee ca şi cum nu ar fi ştiut că toţi membrii familiei se aflau în jurul său.

Relatările lui At-Tabari, Kamil a lui Ibn Athir şi Sirah lui Ibn Haşim au reţinut o întâmplare ce a avut loc după victoria bătăliei de la Badr. Armata musulmană triumfătoare era pe drumul de întoarcere către Medina cu mulţi
prizonieri; printre aceştia se afla Sohail bin Amr, fratele lui Sakran bin Amr,
primul soţ al Saudei (Allah să fie mulţumit de ea!). El se afla în grija lui Malik bin Dakhtham.

Pe drum, el i-a spus paznicului său că ar fi vrut să îl elibereze şi a reuşit să scape. Când Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost informat, a cerut armatei să se oprească şi a ordonat ca prizonierul evadat să fie prins sau omorât, dacă va fi găsit. Mujahidinii[3] s-au răspândit pentru a-l căuta şi curând l-au găsit, ascuns după un copac. Mâinile i-au fost legate de gât; în această postură a intrat în oraş.

Când Saudah (Allah să fie mulţumit de ea!) l-a văzut, a exclamat involuntar că mai bine murea de o moarte nobilă decât să trăiască o asemenea zi ruşinoasă. Ea nu şi-a dat seama că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) o auzise. El i-a spus că îl stârneşte pe prizonier împotriva lui Allah Preaînaltul şi a Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!); cum putea moartea unui om care luptă împotriva forţelor lui Allah Preaînaltul să fie nobilă? Saudei (Allah să fie mulţumit de ea!) i-a fost ruşine de acest lucru şi imediat şi-a cerut scuze, spunând că nu a putut să accepte ceea ce a văzut şi că a rostit cuvintele fără să judece, sub impulsul primului gând ce i-a apărut. A spus că era cu adevărat loială şi ascultătoare Voinţei lui Allah Preaînaltul şi a Trimisului Lui (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi că îi părea rău dacă a jignit în vreun fel. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a înduplecat, zâmbind, şi a proclamat că paznicii ar trebui să-i trateze pe toţi prizonierii cu respect. Rezultatul a fost că mujahidinii, pentru prima dată, au hrănit prizonierii care erau în răspunderea lor şi abia după aceea au mâncat şi ei. În cele din urmă, datorită acestui tratament îngăduitor, mulţi necredincioşi, printre care Sohail bin ’Amr şi fraţii săi, s-au convertit la Islam.

***

După hajj-ul de rămas-bun al Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), el le-a spus soţiilor lui că ar trebui să rămână în casele lor, pentru că aceasta era dorinţa lui Allah Preaînaltul.

„Şedeţi în casele voastre…” (Coran 33: 33).

Astfel, Saudah şi Zainab bint Jahaş (Allah să fie mulţumit de ele!) nu au mai călătorit după moartea profetului Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi au rămas la casele lor din Medina, spunând că ele au îndeplinit hajj-ul şi ’umrah în compania Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi vor respecta cerinţa lui Allah Preaînaltul.

Saudah (Allah să fie mulţumit de ea!) a fost foarte generoasă. În timpul conducerii lui ’Omar bin Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!), acesta i-a trimis Saudei (Allah să fie mulţumit de ea!) un sac plin cu dirhami. Ea a întrebat despre ce era vorba şi, aflând că erau bani, a fost foarte surprinsă şi a spus că erau ca şi curmalele dintr-un sac! Ea a împărţit apoi banii celor săraci şi nevoiaşi.

Există cinci hadisuri autentice atribuite ei, după spusele Imamului Zehebi. Ea a relatat că, atunci când una dintre caprele ei a murit, i-au folosit pielea până când aceasta s-a uzat. Astfel se demonstrează că este permisă folosirea pieii unui animal mort. În mod similar, în Musned-ul Imamului Ahmed, următorul hadis îi este atribuit Saudei (Allah să fie mulţumit de ea!). Un om a venit la Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi l-a întrebat dacă poate îndeplini hajj-ul pentru tatăl său bătrân care nu mai putea respecta rigorile pelerinajului. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) l-a întrebat dacă i-ar plăti datoriile tatălui său, în caz că ar avea, şi dacă acest lucru ar fi acceptabil. Omul i-a răspuns că ar face acest lucru. Atunci Muhammed (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus că Allah Preaînaltul este Cel Iertător şi Cel mai Îndurător şi că poate să îndeplinească hajj-ul în locul tatălui său.

Califii ce au urmat după moartea Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui
Allah fie asupra lui!) au considerat o mare onoare să aibă grijă de bunăstarea Mamelor Drept-credincioşilor şi şi-au făcut datoria sârguincioşi faţă de acestea.[4] Saudah (Allah să fie mulţumit de ea!) a trăit până la înaintata vârstă de optzeci de ani. A murit în timpul califatului lui ’Omar bin Khattab (Allah să fie mulţumit de ea!) şi a fost înmormântată în Gennetul-Baqi’.

Aşa cum Allah Preaînaltul ne spune în Surat Al-Fejr din nobilul Coran, celor credincioşi le va fi spus:

„O, tu, suflet liniştit! Întoarce-te la Domnul tău mulţumit şi împăcat şi intră între robii Mei şi intră în Raiul Meu!” (Coran 89: 27-30).

---

[1] Zestre oferită la căsătorie, plătibilă fie în momentul căsătoriei, fie la o dată stabilită în comun.

[2] Bărbat cu un singur ochi; Anticristul care va apărea chiar înaintea Zilei Judecăţii.

[3] Cei ce luptă în Jihad.

[4] Mama Credincioşilor, Saudah (Allah să fie mulţumit de ea!), cu maturitatea, simplitatea şi
natura ei prietenoasă a apărut într-un moment oportun în viaţa Profetului (Pacea şi
binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), asigurând sprijin soţului ei, dragoste maternă fetelor şi o atmosferă lipsită de griji şi plăcută în casă. (Nota traducătorului).

اسلام زوجين رومانيين

تعودنا هنا في رومانيا على ان يشهر بعض الشبان ،او بعض الفتيات إسلامهم إسلامهن وخاصة حين يتزوجن برجل مسلم حيث لايلبثن أن يتحولن إلى دين أزواجهن سواء عن اقتناع كامل أو عن مراضاة.

وهناك بعض الشباب ممن يميلوا إلى بساطة وروعة الحياة الإسلامية وسمعوا وقراوا عن قصص الإسلام فعرفوا فيه ملاذا وخلاصا وراحة لهم من الكثير من المشاكل والأخطاء. واقتنعوا واتوا طواعية إلى دين أراد الله له الانتشار والسيادة ولو كره الكارهون .


"استيقان" مهندس روماني متزوج منذ ثلاث سنوات من زوجته التي تعرف إليها وأحبها وأحبته ولأنها أرادات أن تشغل نفسها في تعلم اللغة العربية فقد ثابرت على حضور الدروس التي تقيمها جمعية الأخوات المسلمات وكانت حريصة اشد الحرص على ان تتعلم هذه اللغة الغريبة بسرعة، ومن خلال تعلمها اللغة العرببة كان لابد لها أن تتعلم عن مبادئ الإسلام .

والإسلام الذي عرفته من خلال قراءاتها والكتب المترجمة إلى اللغة الرومانية هو إسلام المحبة والرحمة والتسامح، وليس إسلام العنف والإرهاب ، حتى أنها وجدت في تعدد الزوجات حكمة لم تكن تتصور أنها في يوم من الأيام وهي الغيورة على زوجها ستقتنع بها

لقد وجدت ان المسلمين يحبون الحياة وليس الموت كما كانت تقرا عنهم ،ووجدت الكثير من ما كانت تبحث عنه من الهدوء والسكينة والتكافل الاجتماعي، لذلك بدأت تميل إلى اعتناق هذا الدين.

ولان زوجها مسيحي و لايحق لها ان تتحول عن دينها إلى بعد أن تطلقه فقد بدأت بالمهمة الصعبة وهي مهمة إقناعه بالإسلام!

في البداية ايدت له رغبتها في أن يتعلم العربية ويطلع على هذا الدين عن قرب لانها تجده دينا حقا وتميل إلى تعاليمه المنسجمة مع نفسيتها وشخصيتها ، وخلال أشهر بدا النقاش بينهم، وأبدت له رغبتها في اعتناق الدين فكان رده لو تعرفين أني كنت أفكر في نفس الموضوع .

راجعا المسجد وطلبا ان يتم إسلامهما، فكان الجواب! اذهبا وتريثا وادرسا الموضوع واطلعا على هذه الكتب ومن ثم سنناقش الموضوع.

ومرت الشهور والزوجين يزداد تعلقهما بالإسلام وحبهما أن يحملا صفة مسلم وان يكون أبنائهم مسلمون من بعدهما ، وبعد ان درسا الفكر الإسلامي والعبادات والواجبات عادا وأعلنا عن رغبتهما في إشهار إسلامهما.

وبحضور عدد كبير من الأخوات المسلمات تم إعلان إسلامهما بنطق الشهادتين وتم اتمام معاملة الزواج الشرعية لهما وفتح الله لهما طريق الجنة التي وضعا اول خطواتهم عليها بدخولهم الى الدين الحنيف.

Memoria si hotararea - M. Gazali

Memoria si hotararea

esentiale pentru implinirea unei promisiuni

Împlinirea promisiunilor depinde de doi factori. Cu aceste două lucruri este uşor să-ţi împlineşti promisiunile. Adam aleyhi-s selam a promis lui Allah că nu se va apropia de pomul oprit, dar şi-a uitat promisiunea după câteva zile. El a căzut pradă slăbiciunii şi a încălcat promisiunea:

"Noi am încheiat un legământ cu Adam mai înainte, însă el l-a uitat şi Noi nu am aflat în el tărie".

[Coran 20:115]

Aceasta arată că deficienţa memoriei şi slăbiciunea sunt două piedici ce stau în calea împlinirii datoriei. Şi este ciudat că omul, copleşit de greutăţile vremurilor, diferitelor necazuri şi problemelor presante uită de realităţile clare şi deschise. În ochii lui formele clare apar înceţoşate şi realităţile, la fel de izbitoare ca şi lumina zilei, îi dispar din vedere.

De aici reiese că este necesară şi presantă o împrospatare a memoriei, pentru a preveni neglijenţa şi uitarea şi a menţine un lucru important în atenţia omului. Există o serie de versete din Coran care au fost revelate pentru împrospătarea memoriei:

"Urmati ceea ce vi s-a trimis de la Domnul vostru şi nu urmaţi alţi aliaţi în afară de El! Dar voi numai puţin vă aduceţi aminte."

[Coran 7:3]

"Acesta este drumul drept al Domnului tău. Noi am tâlcuit în amănunţime semnele pentru aceia care îşi amintesc."

[Coran 6:126]

"O, fii ai lui Adam! Noi v-am dot uouă straie care să vă acopere goliciunile, ca şi podoabe. Dar veşmântul smereniei, acesta este cel mai bun! Acesta este [unul] dintre semnele lui Allah; poate ca ei îşi vor aminti!"

[Coran 7:26]

"Astfel îi vom scoate Noi şi pe morţi; poate că vă va fi aminte!"

[Coran 7:57]

Memoria vie si trează şi aducerea aminte este esenţială pentru respetarea legămintelor. Cum poate un om care uită de promisiunile şi legămintele sale să le îndeplinească? lata de ce următorul verset s-a încheiat într-o nuanţă mustrătoare, dupa ce s-a poruncit împlinirea lor:

"Si ţineţi-vă legământul faţă de Allah!" Acestea vi le-a poruncit [Allah], poate că voi vă aduceţi aminte!"

[Coran 6:152]

Dacă un om are o memorie foarte bună referitoare la respectarea promisiunii pe care a făcut-o, este necesar să fie hotărât să facă astfel - hotărâre ce ar trebui să înăbuşe toate dorinţele rebele şi să uşureze povara greutăţilor ce vor veni.

Măsurile cu care sunt "cântăriţi" sau apreciaţi oameni sunt diferite, în funcţie de oameni. Preţul pe care trebuie să-l plătească cineva pentru a-şi păstra credinţa este uneori foarte mare. În acest scop, câteodată trebuie să-ţi sacrifici tot avutul, toate bunurile şi lucrul pe care ţi-l doreşti cel mai mult.

Sfântul Coran a adus o critică celor care caută să atingă culmile necesarului şi gloriei, la umbra unui trai confortabil:

"Sau aţi socotit că veţi intra în Rai înainte de a se fi abătut asupra voastră încă asemenea celor [care s-au abătut] asupra celora care au fost înainte de voi? I-au lovit nenorociri şi iar nenorociri şi au fost zgâlţâiţi până într-atât încât au zis Trimisul şi cei care au crezut împreună cu El: "Când vine ajutorul lui Allah?" [Răbdare!] Ajutorul lui Allah este [cu siguranţă] aproape!"

[Coran 2:214]

Cand un om îsi dezvoltă în interiorul său forţele combinate ale unei minţi conştiente şi vigilente şi o inimă plină de hotărâre, atunci se poate considera îndreptăţit să se alăature grupului de credincioşi.

Respectarea promisiunii - M. Ghazali

Respectarea promisiunii

trasatură esenţială a comportamentului musulman

Când un musulman îşi asumă o responsabilitate el trebuie să o ducă la îndeplinire. Dacă încheie un contract el trebuie să îl onoreze până la sfârşit. Aceasta este o cerinţă a credinţei, ca atunci când un om vorbeşte de vreo afacere, trebuie să aibă intenţia de a o duce la îndeplinire, ca şi apa care nu-şi găseşte odihna până ce nu ajunge la nivelul cel mai scăzut. El trebuie să fie cunoscut printre oameni ca o persoană de cuvant, de care să nu-ţi fie teamă că-şi va încălca promisiunile sau că va face vreo afacere necurată.

Respectarea promisiunii este necesară. La fel şi când se face un legământ, acesta trebuie respectat. Dar împlinirea promisiunii şi respectarea jurământului sunt necesare când afacerea este legală şi priveşte adevărul, altfel, onorarea promisiunii legată de ceva păcătos şi nesupunerea faţă de Allah nu are nici o valoare şi legământul în păcat nu are nici o importanţă.
Trimisul lui Allah a spus: "Dacă cineva a făcut un legământ, dar a observat un aspect benefic la alt lucru, poate să-şi încalce legământul şi să plătească răscumpărarea şi apoi să se apuce de lucrul care este mai avantajos şi benefic." (Muslim) Nu este potrivit ca un om să insiste să-şi împlinească legământul. În astfel de ocazii este mai bine să-şi încalce legământul. Într-o relatare se spune:
"Este păcat ca unul dintre voi să meargă la nevasta sa cu legământul nerăscumpărat, dacă nu plateşte compensaţia pe care El a stabilit-o pentru încălcarea legământului." (Bukhari)

Din această pricină nici o promisiune sau convenţie nu este corectă decât dacă se referă la aspecte cinstite. Dacă cineva a promis să facă un anumit lucru bun, atunci trebuie să se străduiască sa-l realizeze, atâta vreme cât i se pare bun. Să fie conştient că trebuie să se menţină în limitele unei discuţii ferme, a încrederii şi credinţei. Nu se admite încălcarea promisiunilor şi nu există loc de îndoială sau şovaială.

Anas bin Malik spune că unchiul său, Anas bin Nadar, n-a putut participa la bătălia de la Bedr şi i-a spus Profetului: "O, Mesager al lui Allah! La prima bătălie în care ai luptat împotriva politeiştilor n-am putut lua parte. Dacă Allah m-a păstrat lângă Profet, atunci vor vedea ei cu siguranţă isprăvile mele în a doua bătălie împotriva politeiştilor.” În timpul bătăliei de la Uhud a avut loc o încleştare aprigă şi musulmanii se retrageau. El s-a rugat lui Allah: "O, Allah! Îţi cer iertare pentru greşeala pe care ei au făcut-o şi mă declar nevinovat de păcatele politeiştilor." Spunând acestea, s-a repezit în luptă. În cale i-a iesit Sa'ad bin Ma'az, căruia i-a spus: "O, Sa'ad bin Ma'az! Pe Dumnezeul lui Nadar, mă îndrept spre Paradis. Pot să-i simt parfumul în valea de la Uhud " Sa'ad a spus: "O, Mesager al lui Allah! Dragostea de martiriu pe care a arătat-o nu poate fi exprimată în cuvinte. Apoi a pornit."
Anas spune că s-au găsit mai mult de optzeci de răni pe corpul lui, generate de săbii, vârfuri de lăncii şi de ploaia de săgeti. Politeiştii i-au ciopârţit trupul şi a fost greu de identificat. Sora lui l-a recunoscut cu foarte mare greutate după o alunita pe care o avea pe vârful degetului.
Anas spune că el crede că următoarele versete au fost revelate cu referinţă la el sau la alte persoane asemănătoare lui:
"Între dreptcredincioşi sunt oameni care au fost sinceri în legământul pe care l-au făcut faţă de Allah, unii dintre ei au pierit, iar alţii dintre ei asteaptă fără să schimbe nimic [din legământul lor].
[Coran 33:23]