MUHAMMED IBN ZEKERIYA AR-RAZI

MUHAMMED IBN ZEKERIYA AR-RAZI
(864-930 E.N.)

Abu Bakr Muhammad ibn Zakariya al-Razi (în persană: زكريای رازی Zakaria ye Razi; în arabă: ابو بکر محمد بن زكريا الرازی ; în latină: Rhazes sau Rasis) a fost alchimist, medic, filozof, savant persan. A adus contribuţii valoroase în domeniile menţionate, înscrise în peste 184 de cărţi şi articole. A fost unul din marii promotori ai medicinei experimentale şi poate fi considerat părintele pediatriei. De asemenea, a adus contribuţii de pionierat în neurochirurgie şi oftalmologie. A izolat acidul sulfuric şi etanolul, cărora, pentru prima dată, le-a dat o utilizare medicală.

Abu Bakr Muhammed Ibn Zakariya al-Razi (864-930 E.N.) s-a nascut la Ray, Iran. Initial, acesta a fost interesat de muzica, dar mai apoi a studiat medicina, matematica, astronomia, chimia si filosofia de la unul dintre discipolii lui Hunayn Ibn Ishaq, care a fost foarte priceput in greaca antica , in medicina persana si cea indiana, cat si in alte materii. El a mai studiat si sub supravegherea lui Ali Ibn Rabban. Experienta practica dobandita la bine cunoscutul spital Muqtadari l-a ajutat in profesia de medic, aleasa de acesta. La o varsta tanara, el a obtinut distinctia de expert in medicina si alchimie, astfel ca pacienti si studenti din colturile indepartate ale Asiei s-au indreptat catre acesta.

Prima data, i s-a incredintat conducerea primului spital regal din Ray, de unde avea sa se mute in curand la o pozitie similara in Baghdad, unde a si ramas ca sef la renumitul spital Muqtadari pentru un timp indelungat. Acesta s-a mutat din cand in cand in diferite orase, in special intre Ray si Baghdad, dar in cele din urma, s-a intors la Ray, unde a murit, in jurul anului 930 E.n. Numele sau este comemorat la institutul Razi de langa Teheran.

Razi a fost un Hakim (intelept), un alchimist si un filosof. Contributia sa in medicina a fost atat de semnificativa, ca ar putea fi comparata numai cu cea a lui Ibn Sina. Unele dintre lucrarile sale de medicina, precum Kitab al- Mansuri, Al-Hawi, Kitab al-Mulooki si Kitab al-Judari wa al- Hasabah, au castigat o faima vesnica. Kitab al-Mansuri, care a fost tradusa in latina in secolul al XV lea (E. n.), a insumat zece volume, tratand in mod exhaustiv medicina greco-araba. Unele dintre volumele sale au fost publicate individual in Europa. Lucrarea sa al-Judari wal Hasabah a fost primul tratat despre variola si varicela si se bazeaza in mare pe contributia sa originala (personala), fiind tradusa in multe limbi europene. Prin acest tratat, el a devenit prima persoana care a trasat asemanarile clare dintre variola si varicela. Al-Hawi a reprezentat cea mai vasta enciclopedie medicala compusa pana atunci. Aceasta continea toate informatiile importante cu privire la fiecare subiect medical, informatii disponibile din sursele grecesti si arabe, si a fost incheiata de el, continand remarcile lui personale bazate pe experienta si viziunile sale. O caracteristica speciala a sistemului sau medical, a fost faptul ca acesta a sprijnit foarte mult tratamentul pe baza unei alimentatii corecte si reglementate. Acest tratament a fost combinat cu accentul pus pe influenta factorilor psihologici asupra sanatatii. El a incercat prima data remediile propuse pe animale, pentru a evalua consecintele si efectele secundare. El a fost de asemenea si un priceput chirurg, fiind primul care a folosit opiumul pentru anestezie.


Mai mult de a fi un doctor, acesta a combinat medicamente si in ultimii ani de viata, s-a dedicat stiintelor experimentale si teoretice. Se pare posibil ca acesta si-a dezvoltat chimia independent de Jabir Ibn Hayyan. El a descris in mod detaliat unele reactii chimice si a dat descrierea completa si modelul a aproximativ 20 de instrumente folosite in cercetarile din chimie. El si-a expus cunostintele sale in domeniul chimiei intr-un limbaj limpede si usor de inteles. Una dintre cartile sale, numita Kitab-al-Asrar se ocupa cu prepararea substantelor chimice si utilizarea acestora. O alta lucrare a fost tradusa in latina sub titlul Liber Experi- mentorum.
El i-a intrecut pe predecesorii sai, impartind substantele in plante, animale si minerale, deschizand astfel drumul chimiei anorganice si organice. In general, aceasta clasificare in trei regne, inca se mai pastreaza. Ca chimist, a fost primul care a produs acidul sulfuric impreuna cu alti acizi si a preparat si alcool, prin fermentarea produsilor dulci.

Contributia sa ca filosof este de asemenea bine cunoscuta. Elementele de baza in sistemul sau filosofic sunt: Creatorul, spiritul, materia, spatiul si timpul. El discuta despre caracteristicile lor in mod detaliat si conceptele sale de timp si spatiu care constituie un continuum sunt remarcabile. Viziunile sale filosofice au fost totusi criticate de un anumit numar de savanti musulmani din regiune.

A fost un autor prolific, care a lasat tratate monumentale pe diferite teme. Detine mai mult de 200 de contributii stiintifice remarcabile, dintre care cam jumatate trateaza medicina, iar 21 se preocupa de alchimie. A scris si despre fizica, matematica, astronomie si optica, dar aceste lucrari nu s-au putut pastra. Unele dintre cartile sale, incluzand Jami-fi-al-Tib, Mansoori, al-Hawi, Kitab al-Jadari wa al-Hasabah, al-Malooki, Maqalah fi al- Hasat fi Kuli wa al-Mathana, Kitab al-Qalb, Kitab al-Mafasil, Kitab-al- 'Ilaj al-Ghoraba, Bar al-Sa'ah, and al-Taqseem wa al-Takhsir, au fost publicate in multe limbi europene. Cam 40 dintre manuscrisele sale exista inca in muzee si biblioteci din Iran, Paris, Marea Britanie, Rampur si Bankipur. Contributia sa a influentat foarte mult dezvoltarea stiintei, in general si a medicinei, in particular.

Ibn Sina - Avicenna - Doctorul doctorilor

Ibn Sina (Avicenna) – doctorul doctorilor

de Dr. Monzur Ahmed

Abu Ali al-Husain ibn Abdullah ibn Sina (980-1037 E.N.) Abū ‘Alī al-Husayn ibn ‘Abd Allāh ibn Sīnā al-Balkhī (persană ابوعلى سينا/پورسينا Abu Ali Sina sau numele arab: أبو علي الحسين بن عبد الله بن سينا; deseori numit Ibn Sina sau latinizat Avicenna) (n. 980, d. 1037) a fost filosof, medic şi cercetător al naturii tadjic-persan, născut lîngă Buhara în Persia (acum în Uzbekistan).

Era denumit de arabi, „al treilea Aristotel”. Ibn Sina s-a nascut in 980 E.N., in satul Afshana langa Bukhara, care astazi este situat in Uzbekistan. Tatal sau, Abdullah, apartinand sectei Ismaelitilor, a fost din Balkh iar mama sa, dintr-un sat de langa Bukhara.

In orice timp ar fi trait Ibn Sina, cunoscut in Occident ca Avicenna, ar fi fost un urias printre giganti. El a dat dovada de o capacitate intelectuala extraorinara inca de mic copil, la varsta de numai zece ani fiind déjà expert in Coran si in lectiile de limba araba. In timpul urmatorilor 6 ani s-a dedicat jurisprudentei islamice, filosofiei si stiintelor naturii, a studiat logica, geometria euclidiana si cartea Almagest, (ce cuprindea tratate de matematica si astronomie).

Si-a indreptat atentia spre medicina la varsta de 17 ani, si a considerat-o ca fiind “usoara”, asa cum insusi a marturisit. Totusi era preocupat foarte mult de problemele metafizicii si in special de lucrarile lui Aristotel. Din intamplare, a facut rost de un manual pe aceasta tema, intocmit de ilustrul filosof al-Farabi, care avea sa-i raspunda la intrebari.

La varsta de 18 ani, déjà isi construise o reputatie de doctor si a fost chemat de catre conducatorul samanit, Nuh ibn Mansur (a domnit intre 976-997 E.N.), care, din recunostinta pentru serviciile lui Ibn Sina i-a permis acestuia sa foloseasca in mod liber biblioteca regala, care continea foarte multe carti rare sau chiar unice. Dotat cu o teribila capacitate de a absorbi si retine cunostintele, acest savant musulman a devorat continutul bibliotecii si la varsta de 21 de ani s-a aflat in pozitia de a scrie prima lui carte.

Cam tot atunci si-a pierdut si tatal si la putin timp dupa aceea a parasit Bukhara si a calarorit spre Vest. A intrat in serviciile lui Ali ibn Ma'mun, conducatorul Khivei, pentru un timp, dar in cele din urma a fugit pentru a evita sa fie rapit de sultanul Mahmud din Ghazna. Dupa multe pribegii a ajuns la Jurjan, langa Marea Caspica, atras de faima conducatorului de acolo, Qabus, de a fi protectorul invataturii. Din pacate, sosirea lui Ibn Sina aproape ca a coincis cu detronarea si uciderea acestui conducator. La Jurjan, Ibn Sina a predat cursuri de logica si astronomie si a scris prima parte din cartea sa Qanun, cea mai mare lucrare a sa.



S-a mutat apoi la Ray, langa Teheranul de astazi, stabilindu-si aici practica medicala foarte activa. Cand Ray-ul a fost asediat, Ibn Sina a fugit la Hamadan unde l-a vindecat pe Amir Shamsud-Dawala de colici si a fost facut prim ministru. O razvratire a soldatilor impotriva sa, a cauzat demiterea si incarcerarea sa, dar in cele din urma, emirul l-a rechemat, datorita atacurilor de colici suferite de acesta, si-a cerut scuze si l-a repus in functia sa. La acest moment viata sa era foarte intensa: in timpul zilei era ocupat cu serviciile pentru emir, in timp ce o mare parte din noapte era petrecuta predand sau dictand notite pentru cartile sale. Studentii se strangeau in casa lui si citeau parti din cele doua mari carti ale sale, Aş-Şifa si Qanun, care erau déjà gata.
Dupa moartea emirului, Ibn Sina a fugit la Isfahan dupa cateva incaierari cu legea, incluzand o perioada petrecuta in inchisoare. Si-a petrecut ultimii ani din viata in serviciile guvernatorului orasului, Ala al-Daula, pe care l-a sfatuit in probleme stiintifice si literare sip e care l-a insotit in campanile militare.

Prietenii l-au sfatuit sa se potoleasca si sa duca o viata mai moderata, dar acest lucru nu-i statea in fire. "Prefer o viata scurta si cuprinzatoare, decat una lunga, dar marginita, replica. Coplesit de munca asidua si de viata grea, Ibn Sina a murit in 1036/1, la o varsta relativ timpurie de 58 de ani. A fost inmormantat in Hamadan, unde mormantul inca i se mai vede.

Al-Qifti afirma ca Ibn Sina a terminat 21 de lucrari mari si 24 de lucrari mai mici in filosofie, medicina, teologie, geometrie, astronomie. O alta sursa, (Brockelmann), ii atribuie 99 de carti lui Ibn Sina, constand in 16 carti de medicina, 68 de teologie si metafizica, 11 de astronomie si 4 de poezie. Majoritatea erau in araba, dar in limba sa natala, persana, a scris un manual cuprinzator de stiinte filosofice intitulat Danish-naama-i-Alai si un mic tratat asupra pulsului.

Cel mai celebru poem in araba descrie coborarea sufletului in trup din inaltele sfere. Intre lucrarile sale stiintifice, cele mai importante sunt doua: Kitab al-Shifa (Cartea vindecarii), o enciclopedie filosofica bazata pe traditiile lui Aristotel si al-Qanun al-Tibb, care reprezinta o clasificare definitiva a cunostintelor medicale greco-arabe. Din cele 16 lucrari de medicina ale lui Ibn Sina, 8 sunt tratate in versuri despre probleme precum: cele 25 de semne care indica faza terminala a bolilor, preceptele referitoare la igiena, remediile testate, memoriile de anatomie. Intre lucrarile in proza, dupa marele Qanun, tratatul despre medicamentele pentru inima, din care British Museum are in posesia sa cateva manuscrise, este probabil cel mai important, dar ramane nepublicat.

Qanun este, desigur, de departe cea mai complexa, cea mai renumita si mai importanta lucrare a lui Ibn Sina. Lucrarea contine aproape un million de cuvinte si ca majoritatea cartilor in limba araba, este in mod elaborat divizata si subdivizata. Este impartita in principal in 5 carti, dintre care prima trateaza principiile generale, a doua trateaza medicamentele simple aranjate dupa alphabet, a treia cu bolile diferitelor organe si parti ale trupului de la cap pana la picioare, a patra, cu bolile care desi incep intr-un anume loc, se raspandesc in alte parti ale corpului, precum ar fi febrele, si a cincea despre combinatiile de medicamente.

Qanun face deosebirea intre mediastinita si pleurezie si recunoaste natura contagioasa a ftiziei (tuberculoza plamanilor) si faptul ca aceasta boala se poate transmite prin apa si pamant. Da un diagnostic stiintific cu privire la anchilostomiaza si atribuie aceasta conditie existentei unui vierme intestinal. Qanun arata importanta nutritionismului si a influentei climei si mediului inconjurator asupra sanatatii si utilitatea chirurgicala a anestezicelor orale. Ibn Sina a indemnat chirurgii sa trateze cancerul in fazele de inceput ale acestuia, asigurand indepartarea intregului tesut afectat. Capitolul intitulat materia medica are in vedere 760 de medicamente, cu comentarii asupra aplicarii si eficientei lor. El a recomandat ca testarea unui medicament nou sa fie efectuata pe animale si oameni inainte de a se da in folosinta generala.



Ibn Sina a observat relatia stransa dintre emotii si conditia fizica si a simtit ca muzica are un rol fizic si psihologic précis asupra pacientilor. Dintre multele tulburari psihologice descrise in Qanun, una este de un interes deosebit: boala dragostei! Ibn Sina are reputatia de e fi diagnosticat aceasta conditie la un print din Jurjan, care a cazut bolnav si a carui boala a derutat medicii locali. Ibn Sina a observat o schimbare a pulsului printului atunci cand adresa si numele iubitei sale erau mentionate. Marele doctor a avut un singur remediu: unirea suferindului cu iubita sa.

Textul arab al Qanun-ului a fost publicat la Roma in 1593 si a fost din acest motiv una dintre primele carti arabe care a vazut tiparul. A fost tradusa in latina de Gerard din Cremona in secolul al-XII-lea. Acest 'Canon', cu continutul sau enciclopedic, cu aranjarea lui sistematica si cu planul sau filosofic, a ajuns in curand la o pozitie superioara in literatura medicala a epocii, inlocuind lucrarile lui Galen, al-Razi si al-Majusi, devenind manualul scolilor medicale din Europa. In ultimii 30 de ani ai secolului al-XV-lea, a cunoscut 15 editii in latina si una in ebraica. In ultimii ani, a fost tradus partial si in engleza. Din secolul al-XII-lea, pana in secolul al XVII-lea, Qanun-ul a servit drept ghid principal in stiinta medicala in occident, si se spune ca l-ar fi influentat si pe Leonardo da Vinci. Dupa cum afirma Dr. William Osler, Qanun-ul a ramas "o biblie medicala pentru o perioada mai lunga de timp decat orice alta lucrare".

In ciuda acestor omagii glorioase aduse lucrarii sale, Ibn Sina este rar amintit in occident astazi si contributiile sale fundamentale in domeniul medicinei si al redesteptarii europene, nu sunt in general recunoscute. Totusi in muzeul din Bukhara, exista expuneri care arata multe dintre scrierile sale, instrumentele chirurgicale din acea perioada si picturi in care sunt infatisati pacienti supusi tratamentului. Un monument impunator al vietii si operelor celui ce a fost cunoscut ca “doctorul doctorilor”, inca mai sta in curtea muzeului din Bukhara si portretul sau atarna in holul facultatii de medicina din cadrul universitatii din Paris. Operatie in stilul secolului al-X-lea - Ibn Sina este cunoscut pentru interventia chirurgicala asupra vezicii biliare a unui prieten.


Bibliografie selectiva:
1. Edward G. Browne (1921) Arabian Medicine, London, Cambridge University Press. 2. Ynez Viole O'Neill (1973) in Mcgraw-Hill Encyclopaedia of World Biography vol I: Aalto to Bizet.
3. Philip K. Hitti (1970) History of the Arabs, 10th ed, London, Macmillan, pp 367-368 4. M.A. Martin (1983) in The Genius of Arab Civilisation, 2nd ed, Edited by J.R. Hayes, London, Eurabia Puplishing, pp 196-7

IBN-UL BAYTAR

IBN AL-BAITAR

(A murit in 1248 E.N.)

Abu Muhammad Abdallah Ibn Ahmad Ibn al-Baitar Dhiya al-Din al-Malaqi a fost unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai Spaniei musulmane si a fost cel mai mare botanist si farmacist al Evului Mediu. S-a nascut in orasul spaniol Malaqa (Malaga), catre sfarsitul secolului al-XII-lea. El a invatat botanica de la Abu al-Abbas al-Nabati, un botanist erudit, cu care a inceput sa culeaga plante in Spania si in jurul acesteia. In 1219 a parasit Spania, pentru a pleca intr-o expeditie cu scopul de a culege plante si a calatorit de-a lungul coastei de nord a Africii, ajungand pana in Asia Mica. Modul exact in care a calatorit (daca pe apa sau pe uscat) nu este cunoscut, dar printre localitatile importante vizitate de el, se numara Bugia, Qastantunia (Constantinople), Tunis, Tripoli, Barqa si Adalia. Dupa 1224, a intrat in serviciul lui al-Kamil, guvernatorul Egiptului, si a fost desemnat botanist sef. In 1227 al-Kamil si-a extins dominatia pana la Damasc, si Ibn al-Baitar l-a insotit acolo, fapt care a constituit o oportunitate de a culege plante in Siria. Cercetarile sale cu privire la plante au cuprins o arie vasta, incluzand: Peninsula Arabica si Palestina, pe care fie ca le-a vizitat, fie ca a reusit sa adune plante in timpul stationarilor sale in aceste zone. A murit in Damasc, in 1248.

Contributia majora a lui Ibn Baitar, lucrarea sa intitulata Kitab al-Jami fi al-Adwiya al- Mufrada, reprezinta una dintre cele mai mari compilatii de botanica in limba araba cu privire la plantele medicinale. Aceasta lucrare s-a bucurat de un statut inalt in randul botanistilor pana in secolul al-XVI-lea si este o opera sistematica ce cuprinde lucrari mai vechi, cu criticismul cuvenit, si care aduce in mare parte o contributie originala. Aceasta enciclopedie cuprinde cam 1,400 de articole diferite, in general plante medicinale si legume, dintre care cam 200 de plante nu erau cunoscute inainte de aparitia sa. Cartea face referire la lucrarile a 150 de autori, in mare parte arabi, si citeaza ca 20 de savanti greci din vechime. A fost tradusa in latina si publicata in 1758.

Cel de-al doilea tratat monumental, Kitab al-Mlughni fi al-Adwiya al-Mufrada reprezinta o enciclopedie de medicina. Medicamentele sunt enumerate in conformitate cu valoarea lor terapeutica. Astfel, cele 20 de capitole se refera la plantele care au o importanta in bolile capului, ale urechii, ale ochilor, etc. In ceea ce priveste problemele de chirurgie, el citeaza frecvent din renumitul chirurg musulman, Abul Qasim Zahrawi. Pe langa denumirile in limba araba, Baitar a a dat si numele grecesc si cel latin al plantelor, facilitand astfel transferul informatiilor.

Contributiile lui Ibn Baitar sunt caracterizare de observatie, analiza, si clasificare si au avut o influenta semnificativa asupra botanicii orientale si occidentale, cat si asupra medicinii. Chiar daca Jami a fost tradusa si publicata destul de tarziu in limbile occidentale, totusi multi savanti studiasera anumite parti din aceasta lucrare, facand referire la ea.

Savanti musulmani ce si-au adus contributia in medicina

IBNU-N NEFIYS
(1213-1288 E.N.)

Ala al-Din Abu al-Hassan Ali ibn Abi-Hazm al-Qarshi al-Dimashqi (în arabă: علاء الدين أبو الحسن عليّ بن أبي حزم القرشي الدمشقي ) (n. 1213 sau 1210 - d. 1288) a fost unul dintre cei mai mari savanţi musulmani arabi, a cărui activitate este legată de foarte multe domenii: fizică, anatomie, fiziologie, chirurgie, oftalmologie, teologie, filozofie, logică, psihologie, sociologie, astronomie, geologie, gramatică, lingvistică, istorie, futurologie, teoria şi filozofia ştiinţei.

Ala-al-Din Abu al-Hasan Ali Ibn Abi al-Hazm al-Qarshi al- Damashqi al-Misri s-a nascut in 607 A.H. in Damasc. A studiat la facultatea de medicina din cadrul spitalului infiintat de Nur al- Din Zenghi. Profesorul sau de medicina a fost Muhaththab al-Din Abd al- Rahim. Inafara de medicina, Ibn al-Nafis a studiat jurisprudenta, literatura si teologie. El a devenit astfel un expert renumit al scolii de jurisprudenta Shafi'I, cat si un reputat doctor.

Dupa ce a obtinut titlul de expert in medicina si jurisprudenta, s-a mutat la Cairo, unde a fost desemnat ca director al faimosului spital Nasri. Aici a instruit un mare numar de specialisti in medicina, printre care si pe renumitul chirurg Ibn al-Quff al-Masihi. El a mai activat si in cadrul scolii Mansuriya, din Cairo. Cand a murit in 678 A.H. si-a donat casa, biblioteca si clinica spitatului Mansuriya.

Cea mai semnificativa contributie a sa este in domeniul medicinii. Maniera sa de abordare a constat in scrierea unor comentarii detaliate cu privire la lucrarile din trecut, evaluandu-le in mod critic si adaugandu-si propria sa contributie originala. O mare semnificatie a avut-o descoperirea sistemului circulator al sangelui in organism, care a fost redescoperit de catre stiinta moderna dupa un interval de trei secole. El a fost primul care a descris in mod corect structura plamanilor si a bronhiilor, precum si modul in care vasele corpului uman interactioneaza cand e vorba de sange si aer. El a mai elaborat si functia arterelor coronariene de a hrani miocardul (muschiul inimii).

Cea mai voluminoasa dintre lucrarile sale este Al-Shamil fi al-Tibb, creata pentru a constitui o enciclopedie compusa din 300 de volume, dar care nu a putut fi terminata datorita mortii sale. Manuscrisul se afla la Damasc. Cartea sa referitoare la oftalmologie este in mare parte o contributie originala si inca mai exista. Totusi cea mai renumita carte a fost Mujaz al-Qanun, asupra careia s-au scris un numar de comentarii. Comentariile sale personale includ unul privitor la una dintre cartile lui Hipocrate. El a mai scris si cateva volume cu privire la Canonul lui Ibn Sina, care mai exista inca. De asemenea, a scris si un comentariu cu privire la cartea lui Hunayn Ibn Ishaq. O alta carte renumita care a cuprins propria sa contributie a fost despre efectele dietei asupra sanatatii, intitulata Kitab al-Mukhtar fi al-Aghdhiya.



Lucrarile lui Ibnun-Nefiys au integrat cunostintele medicale ale acelui timp, imbogatindu-le, exercitand astfel o influenta semnificativa asupra dezvoltarii stiintei medicale, atat in Orient, cat si in Occident. Totusi, numai una dintre cartile sale a fost tradusa in latina in faza de inceput a carierei sale, motiv pentru care o parte din lucrarea sa a ramas necunoscuta in Europa pentru o perioada indelungata.

Felicitare - Sarbatoarea Postului - 1 Şewwal 1430

Ziua de Sarbatoare - Sami Yusuf

"Cadoul meu, Rugamintea mea" de Tariq Ramadan

Sora mea, fratele meu,

Este o scrisoare scurta…stii tu. Cateodata cand ai atat de multe de spus si doar cateva cuvinte in jur, in inima ta, in mintea ta...

Nu este liniste dar este un univers plin de emotii, senzatii, imagini, culori, voci si sunete. Stii tu, asta are legatura cu linistea interioara si discernamantul.

Este o clipa…ca un cadou pe care vrei sa il arati, dar nu este al tau. Nu iti apartine. Sentimentul este atat de puternic incat, pentru o secunda, te gandesti ca esti capabil sa spui ceva, sa descrii asta, sa o dai mai departe…sa oferi ceea ce simti, ceea ce ai primit. Dar este deja realizat acest lucru.

Esti sora mea, eşti fratele meu, nu-i asa?Ei bine, este o sărbătoare si as vrea sa-ti dau ceva ceea ce nu am... este in mine, dar fara sa imi apartina. Este in jurul meu, ma colonizeaza. Nu stiu. Este un sentiment profund si nimic de spus, niciun cuvant care sa exprime ceva...

Ramadanul este pe final. O luna aproape de Dumnezeu, aproape de fiintele nevoiaşe. Postul a fost minunat... atat de profund... i-am inteles sensul, as vrea sa-ti transmit sentimentul... Imi cer iertare, dar nu pot. Lacrimi de bucurie. Este liniste, este pace. Reprezinta frăţie si este iubire.

Cuvintele mele sunt goale, inima mea este plina. Ieri, eram trist ca ma simteam asa bine. Ai inteles asta draga mea sora, dragul meu frate? Ramadanul se termina, ma paraseste. Vine Sarbatoarea, sărbătoarea cea binecuvântată, cea sacră, zilele frumoase. Ma simt atat de puternic, atat de fragil in timp ce Ramadan-ul se termina. Povestea vietii.. a le ura bun venit celor pe care ii iubim si intr-o zi sa invatam sa parasim.

Cateva cuvinte sa-ti spun: iubirea mea, rugamintile mele, sentimentele mele fara cuvinte. Ceva ca lumina care il cheama pe Moise si il cuprindea pe Muhammed, pacea să fie asupra amândorura! Cand am inceput aceasta scrisoare am vrut sa-ti spun ceva de genul „Sărbătoare a Postului fericită!”si o finalizez confesand neputinta mea... draga, aici sunt rugamintile, aici este delicatetea mea, afectiunea mea si iubirea mea...Considera-le din inima mea pentru ca nu imi apartin... Ia-le, ca si cand nu ar fi ale noastre şi incearca sa ma iubesti mai mult. Este cadoul meu, este rugamintea mea. Reprezinta iubirea dintre surori, frăţie, este dragoste adevarata.

Azi sau maine, ‘Eid Mubarak

Islamul - religia terorii???

Haideţi să stabilim împreună cauzele, mijloacele de remaniere şi instrumentele comunicării şi astfel se vor putea naşte noi politici! Terorismul este o problemă politică şi nu una militară. Prin urmare, haideţi să căutăm soluţii politice, nu militare!




„RELATIVISMUL CULTURAL“
APLICAT TERORISMULUI
VA CONDUCE DOAR LA ESCALADAREA ACESTUIA





„... după cum vei găsi că cei mai prietenoşi faţă de cei ce cred sunt aceia care spun: «Noi suntem creştini.» Şi aceasta pentru că printre ei se află preoţi şi călugări şi pentru că ei nu sunt semeţi.“
Coran − Surat Al-Ma’ida: 5-82

Terorismul şi extremismul, „fundamentalismul islamic”, au devenit teme abordate de fiecare segment al mijloacelor de comunicare în masă. Rareori trece o zi fără ca anumiţi extremişti, dintr-o anumită regiune a lumii, să nu comită vreun act de terorism. Ştirile centrate pe teroarea generată de actele de terorism, revendicate sau nu, sunt difuzate pe prima pagină a diverselor canale media şi sunt însoţite de comentarii încărcate de stimulente emoţionale. Teroriştii atrag atenţia oamenilor, indiferent de apartenenţa lor politică, religioasă, de nivelul educaţional sau de locul în care locuiesc. Fenomenul terorismului nu se mai limitează la o ţară anume, ci a devenit o problemă internaţională. Tendinţa sa dinamică este alimentată de rolul pe care acesta îl joacă în arena politicii mondiale. Uneori, terorismul capătă semnificaţii generatoare de multiple efecte, la care partidele politice apelează atunci când încearcă să-şi împlinească obiectivele pe fondul tensionat al politicii internaţionale. Pentru unele grupuri politice a reprezentat şi reprezintă în continuare singurul pretext motivabil pentru a-şi exprima poziţia şi a-şi proclama cauza lor politică.

Regretabil este însă că unele canale media încearcă să stabilească anumite relaţii între Islam şi terorism. Scopul acestora este de a defăima şi a păta reputaţia şi imaginea Islamului. Mulţi occidentali au început să promoveze ideea conform căreia terorismul şi extremismul ar reprezenta două trăsături ale musulmanului, indiferent de locul în care acesta ar trăi. Nu există nicio poruncă divină în Islam care să îndemne sau să oblige musulmanii să comită acte de terorism. Din punctul de vedere al Islamului, aceste acte sunt periculoase şi au consecinţe notorii. Comiterea unor astfel de acte este echivalată, în viziunea islamică, cu opresiunea şi păcatul săvârşit împotriva omului, în general. Religia islamică porunceşte tot ceea ce este sănătos şi benefic pentru umanitate. Dacă o persoană cercetează cele două surse principale ale constituirii Islamului – Coranul şi Tradiţia Profetului Muhammed, nu va descoperi niciun fundament al ideii conform căreia ar exista porunci divine, adresate musulmanilor, de a săvârşi acte de violenţă şi terorism. Aceste două surse principale sunt lipsite complet de orice concepte sau expresii care să îndemne musulmanul la încălcarea drepturilor celorlalţi.

În societatea vestică, Islamul este judecat prin raportare la actele disperate ale unor grupuri de oameni. Această manieră de abordare a problemei nu este una obiectivă, ci doar încearcă să distorsioneze adevăratul înţeles al Islamului. Dacă această perspectivă ar fi corectă, atunci ce s-ar putea spune despre creştinism, gândindu-ne la molestarea copiilor şi la homosexualitate? Haideţi să renunţăm la punctele de vedere propagandistice asupra Islamului! Şi unde putem găsi Islamul mai bine ilustrat decât direct la sursă, adică în Sfântul Coran şi Sunna (tradiţia profetică). Aceasta este calea de a stabili adevărul despre Islam şi de a decela ceea ce afirmă Islamul despre teroare, terorism şi terorişti.



În plus, cele mai multe cercetări ne fac să credem – obiectiv şi unanim acceptat – că definiţiile terorismului nu s-au pus întotdeauna de acord. Cineva este terorist, iar altcineva este luptător pentru libertate. Această întrebare primeşte răspuns în funcţie de sistemul de referinţă, dar, în orice caz, este nevoie de o definiţie. Pentru a iniţia o luptă internaţională împotriva terorismului nu este suficient să spunem că cineva arată ca un terorist, că discursul cuiva sună precum al unui terorist sau instigă la terorism. Şi nici nu trebuie să încadrăm în anumite categorii terorismul: intern sau internaţional, tolerabil sau intolerabil. Toate acestea reflectă subiectivismul punctelor de vedere, acest subiectivism neajutându-ne să identificăm adevăratul terorism. O definiţie corectă şi obiectivă a terorismului ar trebui să se bazeze pe legile internaţional acceptate în care să fie specificat clar ce este permis şi ce nu în războaiele convenţionale dintre naţiuni, să fie instituite convenţii care să diferenţieze clar între soldaţi şi criminalii de război care atacă civilii deliberat, între lupta de gherilă şi terorism, între ţintele militare şi cele civile în război.

Cuvântul „Islam“ provine din rădăcina cuvântului arab „selam“ care înseamnă „pace“. În limba arabă, ca în orice limbă semită, pentru a găsi rădăcina unui cuvânt trebuie să extragem din el consoanele conform ordinii lor în cuvânt. Cu ajutorul diverselor sensuri obţinute putem decela, într-un mod foarte precis, rădăcina, în cazul de faţă − SLM. Termenul de „Islam” denumeşte acţiunea ce are drept complement termenul de „muslim”, al cărui verb aslama provine din rădăcina SLM, toate derivatele acestei rădăcini gravitând în jurul cuvântului „pace”.

Islamul este religia care se bazează pe obţinerea păcii prin supunerea în faţa Voinţei divine. Aceasta este o simplă analiză lingvistică care ne arată natura acestei religii. Cum poate o astfel de religie să susţină atâtea acte săvârşite − da! e adevărat − de multe ori chiar de către adepţii ei? Răspunsul e simplu! Astfel de acţiuni sunt non-islamice şi nu trebuie să fie asociate cu Islamul.

În această lumină, evenimentele inumane de la World Trade Center, care au făcut victime nevinovate (inclusiv mulţi musulmani) sunt, clar, fără nicio îndoială, complet neislamice.

De altfel, e bine să notăm că acţiunile unui individ sau unui mic grup de indivizi nu reprezintă neapărat credinţa unui anumit segment social, iar religia nu este responsabilă de aceste acţiuni.

Mass-media i-au etichetat pe cei care, probabil, au fost responsabili de acest atac, drept „terorişti islamici“; din ce în ce mai des se face legătura între astfel de acţiuni şi pasaje din Coran, ceea ce este incorect şi injust.

Jihad-ul

Cuvântul „jihad“ dă fiori celor mai mul‏ţi vestici. Practic, se pune semnul egalităţii între jihad şi opresiune, violen‏ţă. Oricum, trebuie specificat că identificarea jihadului cu „războiul sfânt“ nu-şi are nici sursa, nici justificarea în Islam. Această noţ‏iune a fost introdusă în timpul cruciadelor pentru a justifica masacrele şi jefuirea oraşelor şi aşezărilor din acele vremuri. Doar printr-o simplă consultare a surselor Islamului, menţionate mai sus, se poate vedea că „jihad“ înseamnă „a depune efort”, „a te strădui pe calea lui Dumnezeu”. Acest cuvânt arab are mai multe sensuri, cel de bază fiind acela de a lupta, de a depune efort pe o cale dreaptă. Încercând să simplificăm, putem spune că există „marele jihad“, care reprezintă, de fapt, lupta cu tine însuţ‏i, şi „micul jihad“, care implică o luptă fizică, o acţiune combativă. Profetul Muhammed spunea: „Cel mai bun jihad pentru cineva este să lupte împotriva lui însuşi pentru Allah, Cel Puternic şi Măre‏ţ.“

În această relatare a Profetului se are în vedere lupta dreptcredinciosului cu poftele lumeşti care îl atrag înspre păcat, străduinţa de a face faţă cu credinţă încercărilor vieţii. De asemenea, Dumnezeu ne spune în Coran: „Nu da ascultare necredincioşilor şi luptă împotriva lor cu el, în luptă neslăbită!“ (Capitolul Al-Furqaan: 25-52). Dumnezeu vrea să transmită musulmanilor: „Nu te supune necredincioşilor renunţând la religia ta, ci luptă cu ei cu luptă mare, pentru a le transmite Coranul şi pentru a-i face pe oameni să înţeleagă!“. Acest verset coranic face parte din perioada meccană şi specifică porunca de a lua parte la lupta sfântă prin care nu se înţelege însă lupta militară. Micul jihad a dispărut în ultimii 400 de ani de pe scena fenomenelor politice violente, revenind brusc în 1980, din păcate, cu ajutorul Americii. Reîntorcându-ne la încercarea de a defini jihadul, trebuie să explicăm că musulmanii, controlând şi luptând împotriva propriilor dorin‏ţe, pot şi să se străduiască fizic pe calea lui Dumnezeu. Este acel „mic jihad“, fizic şi combativ, care primeşte atât de multe critici. Doar din simplă ignoranţ‏ă, acest tip de jihad şi Islamul sunt privite cu teroare, iar musulmanii identificaţi cu teroriştii; scopul acestui jihad „fizic“, atunci când se desfăşoară după legi bine stabilite, reprezintă înălţ‏area Cuvântului lui Dumnezeu. Toţ‏i cei care strigă după libertate, peste tot în lume, au o şansă de a se elibera. Aşa cum pacifiştii îşi aleg o cale proprie, atunci când lumea devine într-adevăr plină de anarhie şi reavoinţ‏ă, la fel şi cei angrenaţi în jihad aleg această strategie. Dacă nu ar fi existat un astfel de jihad, corupţ‏ia ar fi cuprins pământul: „... şi de nu i-ar fi oprit Allah pe oameni, pe unii prin al‏ţii, ar fi dărâmate chilii, biserici, temple şi moschei în care numele lui Allah este pomenit atât de mult. Allah îi ajută neîndoielnic aceluia care-L ajută pe El. Allah este Tare şi Puternic [Qawizz, 'Aziz]!“ (Capitolul Al-Hajj: 22-40). Dumnezeu le îngăduie dreptcredincioşilor care sunt atacaţi şi nedreptăţiţi de necredincioşi să lupte împotriva lor şi le promite să-i ajute împotriva acelora care i-au scos din căminele lor pe nedrept, doar din cauza religiei lor. Dumnezeu a făcut din lupta dintre oameni un mijloc pentru reprimarea neadevărului; dacă dreptcredincioşii nu ar ridica armele, ar fi răpuşi de neadevăr şi necredinţă, iar lăcaşurile lor de cult nimicite pe întregul pământ. Acest tip de jihad, fie el defensiv sau ofensiv, este poruncit de Dumnezeu musulmanilor; prin această poruncă se urmăreşte ca fiinţele oprimate şi neajutorate să fie salvate de tirania lumii, într-un moment sau altul al istoriei: „Şi ce este cu voi de nu luptaţ‏i pe calea lui Allah pentru bărba‏ţii, muierile şi copiii slabi care zic: «Doamne! Scoate-ne pe noi din cetatea aceasta cu un neam nelegiuit şi dă-ne nouă din partea Ta un ocrotitor, şi dă-ne nouă din partea Ta un ajutor!»“ (Capitolul An-Nisa’: 4-75). Dreptcredinciosului i se porunceşte să lupte pentru ocrotirea celor slabi, care nu pot să se apere, a căror demnitate a fost năruită de Taghut, cel care le-a impus tot felul de ticăloşii.


Dreptcredincioşii trebuie să-şi dea sufletele pentru a-i salva pe bărbaţii, femeile şi copiii slabi care se roagă lui Dumnezeu să le trimită pe cineva care să îi ajute: „...şi lucrul acesta nu le este străin dreptcredincioşilor, căci ei au făcut legământ cu Dumnezeu din clipa când au primit credinţa să se izbăvească pe ei înşişi şi să-i izbăvească pe toţi oamenii de orice ticăloşie şi nelegiuire.“ Oricine cunoaşte istoria timpurie a Islamului va şti că toate acele naţ‏iuni care au venit sub steagul Islamului fuseseră într-adevăr oprimate. De exemplu, putem aminti că atunci când companionii Profetului Muhammed au pornit un jihad ofensiv împotriva egiptenilor, persanilor şi romanilor, oamenii nu le-au opus rezisten‏ţă deloc. Dimpotrivă, ei au acceptat Islamul într-un număr atât de mare, încât este neconvingător a spune că jihadul în Islam a adus altceva decât eliberarea acelor oameni, o eliberare după secole de tiranie. Astfel este calea glorioasă a jihadului musulman. Să comparăm jihadul cu brutalitatea ostilităţ‏ilor exercitate în restul lumii, de-a lungul secolelor, de la cruciade până la colonialism. În timp ce pretind pacea şi securitatea în lume, naţ‏iunile puternice de astăzi bombardează civili nevinovaţ‏i. Ne referim aici la bombardarea Sudanului, Afganistanului, Iugoslaviei, Irakului, distrugerea vieţ‏ilor nevinovate, totul realizat sub masca scopului general de menţ‏inere a păcii în lume. Dar: „... dacă li se spune lor: «Nu face‏ţi stricăciune pe pământ!», ei zic: «Noi doară suntem făcători de bine.», Însă ei sunt făcători de stricăciuni, dar nu-şi dau seama.“ (Capitolul Al-Baqara: 11-12).


Vorbeam mai sus de un jihad desfăşurat după legi bine stabilite; este vorba de limitele jihadului, de ce se face şi ce nu se face. A nu depăşi limitele înseamnă a nu omorî femei şi copii, conform indicaţiilor Profetului Muhammed: „Este interzisă omorârea femeilor şi copiilor!“. De asemenea, nedepăşirea limitelor implică neatacarea, sub nicio formă, a bătrânilor, a celor bolnavi, a călugărilor, a oamenilor care se roagă în lăcaşurile de cult, a celor care lucrează pământul. Nedepăşirea limitelor înseamnă să nu fie omorâte animalele decât pentru a acoperi nevoile de hrană, să nu fie arse recoltele şi vegetaţ‏ia (în general), să nu fie otrăvite apele şi distruse casele, mânăstirile, bisericile şi sinagogile: „Allah nu vă opreşte să faceţ‏i bine acelora care nu au luptat împotriva voastră, din pricina religiei, şi nu v-au alungat din căminele voastre, [ba din contră] să fi‏ţi foarte buni şi drepţ‏i, căci Allah îi iubeşte pe cei drepţ‏i.“ (Capitolul Al-Mumtehana: 60-8). Dumnezeu nu le interzice dreptcredincioşilor să le facă bine necredincioşilor, care nu au luptat împotriva musulmanilor şi nu i-au alungat pe ei din căminele lor, şi să-i trateze pe ei cu dreptate, fiindcă Dumnezeu îi iubeşte pe cei drepţi. După citirea unor astfel de pasaje din Coran şi cunoaşterea a ceea ce este permis şi interzis în jihad, regulile războiului capătă un nou în‏ţeles, un în‏ţeles al dreptăţ‏ii. Acum vom aborda un alt aspect de care auzim, din păcate, din ce în ce mai des: bombardamentele sinucigaşe. Se pune întrebarea, pentru musulmani şi pentru nemusulmani, dacă acestea fac parte din jihadul purtat pe calea lui Allah. Conform celor men‏ţionate mai sus, fără nicio altă analiză, se poate deduce foarte simplu că astfel de ac‏ţiuni nu sunt dictate de religie, cu toate că, din păcate, mulţ‏i musulmani iau aceste bombardamente sinucigaşe drept un act de virtute care va fi răsplătit. Această concepţ‏ie se abate de la adevăr. Profetul Muhammed spunea: „Acela care merge către extreme este distrus!“. Bombardamentele sinucigaşe constituie, fără îndoială, un mod extremist de a privi lucrurile, însă această concepţie, din păcate, s-a extins şi în rândurile musulmanilor. Analizând regulile războiului islamic nu am găsit nicio astfel de specificare printre spusele Profetului şi ale companionilor săi. Din nefericire, în zilele noastre, câ‏ţiva musulmani (greşit îndrumaţ‏i) cred că astfel de acte pavează drumul redeşteptării Islamului şi întoarcerea la glorioasele legi, însă noi ţ‏inem minte spusele Profetului: „Nu fiţ‏i încânta‏ţi de acţ‏iunile cuiva până nu vedeţ‏i cum le va duce la bun sfârşit.“ Cum se sfârşesc aceste acţ‏iuni sinucigaşe? Un picior aici, o mână acolo ... şi represalii masive care vor omorî mai mulţ‏i oameni şi îi vor persecuta pe al‏ţii. Cum poate cineva să fie încântat de o astfel de acţ‏iune, de sfârşitul unei astfel de ac‏ţiuni? Cum etichetăm acest tip de acţ‏iuni? Sinucidere − ceea ce este foarte clar interzis în Islam, ca de altfel în orice altă religie monoteistă. Muhammed spunea: „Pe cel care se omoară singur, în orice fel, Allah îl va chinui cu focul Iadului.“ Este într-adevăr surprinzător că aceşti oameni se sinucid, deşi Dumnezeu spune clar în Coran: „... Şi nu vă ucideţ‏i voi înşivă! Allah este îndurător cu voi!“ (Capitolul An-Nisa’: 4-29). Este indubitabil o concepţ‏ie total greşită că acela care se sinucide în numele Islamului merită Paradisul. Despre cel care îşi ia singur viaţ‏a Profetul spune: „El va fi locuitorul Focului…“; „O persoană poate să făptuiască lucruri care par potrivite unui locuitor al Paradisului, dar de fapt îl vor face locuitor al Focului!“. Cei mai mulţ‏i dintre ei nu doresc decât răzbunare şi aici deja nu mai vorbim despre Islam, despre ceea ce este permis sau interzis. Poate fi vorba de un scop politic sau de sete de răzbunare, de orice altceva, dar nu de Islam. Să iei viaţ‏a pe care Dumnezeu ţ‏i-a dat-o este un mare păcat, la fel cum şi să iei alte vieţ‏i este de asemenea interzis, pentru că viaţ‏a umană este un dar de la Dumnezeu cu adevărat pre‏ţios: „... cel care ucide un suflet nevinovat de uciderea altui suflet sau de o altă stricăciune pe pământ, este ca şi când i-ar ucide pe toţ‏i oamenii, iar cel care lasă în viaţ‏ă un suflet este ca şi cum i-ar lăsa în via‏ţă pe toţ‏i oamenii...“ (Capitolul Al-Ma’ida: 32).



În concluzie, orice tip de extremism, cum ar fi şi luarea de ostatici, deturnarea avioanelor şi plasarea bombelor în locuri publice, nu este doar condamnat, ci total interzis în Islam!

Relaţiile dintre musulmani şi nemusulmani

„Luptaţ‏i pe calea lui Allah împotriva acelora care se luptă cu voi, dar nu începeţ‏i voi lupta, căci Allah nu-i iubeşte pe cei care încep lupte!“ (Capitolul Al-Baqara: 190).

Această datorie este specificată în rela‏ţie cu „oamenii Căr‏ţii“ – cum sunt numiţ‏i evreii şi creştinii. De ce „oamenii Cărţ‏ii“? Pentru că Sfântul Coran face o distincţ‏ie clară între politeişti sau atei şi oamenii care urmează profeţ‏ii, primitorii revelaţ‏iei divine: „Spune: «O, oameni ai Cărţ‏ii! Voi nu vă sprijiniţ‏i pe nimic, până ce veţ‏i împlini Tora şi Evanghelia şi ceea ce vi s-a trimis de către Domnul vostru!...»“ (Capitolul Al-Ma’ida: 68);

„Cei care au crezut, cei care s-au iudaizat, Sabeenii şi creştinii, aceia dintre ei care vor crede în Allah şi în Ziua de Apoi şi vor săvârşi fapte bune, nu au a se teme şi nici nu se vor întrista.“ (Capitolul al-Maida: 69);

„... după cum vei găsi că cei mai prietenoşi faţ‏ă de cei ce cred sunt aceia care spun: «Noi suntem creştini». Şi aceasta pentru că printre ei se află preo‏ţi şi călugări şi pentru că ei nu sunt semeţ‏i.“ (Capitolul Al-Ma’ida: 82).

În zilele noastre, în toată lumea, toţ‏i credincioşii se confruntă cu aceleaşi probleme: ateismul, materialismul, decaden‏ţa morală etc. Noi trebuie să luptăm împreună şi să ne fim alături. Sperăm şi simţ‏im că acesta reprezintă un fundament suficient pentru ca toţi credincioşii să se întâlnească, să se înţ‏eleagă reciproc, să-şi dea mâna şi să meargă împreună pe calea adevărului, păcii, dreptăţ‏ii – Calea lui Dumnezeu. S. Tritton spunea în cartea sa „Islam“ (Londra, 1951): „Imaginea soldatului musulman înaintând cu sabia într-o mână şi cu Coranul în cealaltă este întru totul falsă.“

Abulcasis - El Zahrawi - Tatal chirurgiei

El Zahrawi (Albucasis) – tatăl chirurgiei

de Dr. Monzur Ahmed (traducere facuta de sora Narqis pentru Asociatia Surori Musulmane)

Aproape cu o mie de ani in urma, cand Spania (Andalusia) facea parte din imperiul islamic, a trait langa orasul capitala Cordoba, unul dintre cei mai mari pionieri ai chirurgiei, in mare parte uitat astazi. El a fost cunoscut ca El Zahrawi, desi in limbile europene numele sau a fost scris in peste 12 feluri diferite: Abulcases, Albucasis, Bulcasis, Bulcasim, Bulcari, Alzahawi, Ezzahrawi, Zahravius, Alcarani, Alsarani, Aicaravi, Alcaravius, Alsahrawi etc.

Se crede ca El Zahrawi s-a nascut in orasul El-Zahra, aflat la circa 10 km la Nord-Vest de Cordoba, undeva intre 936 si 940 (E.N.). Aici a trait, a studiat, a predat si a practicat medicina si chirurgia pana cu putin timp inainte de a muri, in 1013, la doi ani dupa devastarea orasului El-Zahra.

Pentru ca orasul El-Zahra a fost pradat si distrus, se cunoaste putin despre ilustrul sau locuitor El Zahrawi. A fost prima data mentionat de catre savantul andalusian Abu Muhammed bin Hazm (993-1064), care l-a enumerat printre marii doctori chirurgi ai Spaniei din timpul maurilor. Prima biografie cunoscuta a lui El Zahrawi, a aparut totusi in lucrarea lui al-Humaydi, intitulata Jadhwat al-Muqtabis (Despre savantii andaluzi), terminata la 60 de ani dupa moartea lui El Zahrawi.

Este limpede din istoria vietii lui El Zahrawi si din scrierile sale ca acesta si-a dedicat intreaga viata si genialitate pentru avansarea medicinii ca intreg si a chirurgiei in particular. El Zahrawi a scris o enciclopedie medicala cuprinzand 3o de volume care au inclus capitole dedicate chirurgiei, medicinii, ortopediei, oftalmologiei, farmacologiei, nutritiei, etc. Aceasta carte a fost cunoscuta sub numele de At-Tasrif si continea informatiile pe care El Zahrawi le-a acumulat intr-o cariera intreaga, care a acoperit aproape 50 de ani de pregatire, predare si practica. Se pare ca acesta a calatorit foarte putin, dar a avut o experienta foarte larga in tratamentul victimelor accidentelor si a ranitilor de razboi.

In At-Tasrif, El Zahrawi isi exprima preocuparea fata de bunastarea studentilor sai, pe care ii numeste “copiii mei”. El a evidentiat importanta unei relatii bune dintre doctor si pacient si a avut mare grija sa asigure siguranta pacientilor sai si sa le castige increderea acestora, indiferent de statutul lor social. Metodele clinice folosite de El Zahrawi au aratat o precautie deosebita – el a promovat observarea indeaproape a fiecarui caz individual pentru a stabili diagnosticul corect si tratamentul cel mai bun cu putinta. El a insistat ca practicile medicale sa se desfasoare in conformitate cu normele etice si a avertizat impotriva practicilor dubioase adoptate de unii doctori in scop material. El a mai atentionat si impotriva sarlatanilor care pretindeau ca detin calificarile chirurgicale pe care de fapt, nu le detineau.

At-Tasrif contine multe observatii originale de importanta istorica. El Zahrawi a aprofundat in aceasta lucrare, studiul despre cauzele si simptomele bolii si teoriile privitoare la cresterea copiilor si a tinerilor, despre ingrijirea batranilor si a persoanelor convalescente. In sectiunea dedicata farmacologiei si terapeuticii, el acopera arii precum medicamentele pentru inima, vomitivele, laxativele, cosmetica, nutritia, materia medica, greutatea si marimea corporala si substitutia medicamentelor.

At-Tasrif a fost tradusa in latina de Gerard din Cremona in secolul al-XII-lea si alaturi de Canonul lui Avicenna, a avut un rol major in universitatile din Europa intre secolele XII-XVII E.N. Doua dintre tratatele lui El Zahrawi merita o atentie speciala. Primul dintre acesta este tratatul 28, cunoscut in latina ca Liber servitoris de preeparatione medicinarum simplicium, care descrie prepararea substantelor chimice, fabricarea tabletelor, filtrarea extractelor si tehnicile farmaceutice legate de acestea. Acest tratat a fost tiparit la Venetia in 1471 de Nicolaus Jensen.

Poate ca cel mai important tratat al sau este cel de chirurgie. Aceasta opera monumentala a fost prima lucrare in limba araba care trateaza chirurgia in mod independent si in detaliu. Aceasta include multe poze cu instrumentele medicale, cele mai multe dintre ele inventate de El Zahrawi insusi, cat si explicatii cu privire la folosirea acestora. El Zahrawi a fost primul autor medical care a furnizat ilustratii ale instrumentelor folosite in chirurgie. Sunt aproximativ 200 de schite, de la un instrument pentru impins limba, la un instrument folosit in extractia dintilor, la un cater si pana la un instrument obstretic complicat.

O pagina dintr-un tratat de chirurgie si instrumente medicale al lui El Zahrawi din 1531, tradus in latina de Peter Argellata

Varietatea operatiilor descrise este uimitoare. In acest tratat El Zahrawi discuta despre interventii chirurgicale, punerea de ventuze, asistarea nasterilor, obstretica si tratamentul ranilor. El a descris deschiderea si sciziunea arterei temporale pentru a potoli anumite tipuri de migrene, devierea urinei in rect, mamoplastia de reducere in cazul sanilor excesiv de mari si extragerea cataractei. El a scris pe larg despre fracturile oaselor si ale articulatiilor, mentionand chiar si fracturile nazale si de coloana vertebrala. De fapt metoda Kocher pentru indreptarea unui sold dislocat a fost descrisa in At-Tasrif cu mult timp inainte de nasterea lui Kocher! El Zahrawi a descris folosirea substantelor caustice in chirurgie, a descris pe larg extirparea amigdalelor, traheotomia, si interventia pe craniu deschis – operatii pe care el le-a efectuat pe un fat decedat. El a explicat cum poate fi folosit un clenci pentru a extrage polipii nazali si cum poate fi folosita o seringa balon inventata de el pentru a efectua clisme in cazul copiilor si cum poate fi folosita o seringa balon metalica si un specul pentru a extrage pietrele vezicii urinare.

El Zahrawi a fost primul care a descris asa numita pozitie Walcher in obstetrica, a fost primul care a descris arcurile dentare, instrumentele folosite pentru a apasa limba, caterele din plumb si primul care a descris in mod clar circumstantele ereditare care cauzeaza hemofilia. El a mai descris ligaturile vaselor de sange cu mult inaintea lui Ambroise Pare.

Imediat ce At-Tasrif a fost tradusa in latina in secolul XII, El Zahrawi a avut o influenta extraordinara asupra chirurgiei in Occident. Chirurgul francez Guy de Chauliac, in lucrarea sa “Marea chirurgie”, terminata in 1363, citeaza din At-Tasrif mai mult de 200 de ori. El Zahrawi a fost descris de Pietro Argallata (care a murit in 1423) ca fiind “fara indoiala fruntasul tuturor chirurgilor”. Jaques Delechamps (1513-1588), un alt chirurg francez, a folosit pe larg At-Tasrif in comentariul sau elaborat, confirmand marele prestigiu al lui El Zahrawi din Evul Mediu si pana in Renastere.



Bibliografie selectiva:

1. Hamareh S K in The Genius of Arab Civilisation edited by J R Hayes; 2nd edition, 1983; Eurabia (Publishing) Ltd; pp 198-200
2. El Afifi. S. Kasr El Aini; Journal of Surgery 1960; I
3. Albucasis; On Surgery and Instruments; English translation and commentary by Spink M S and Lewis G L; 1973

The Muslim Sisters Association - Romania

Femeile musulmane din Romania - Musluman kizkardesler Dernegi - Romanya

Asociatia "Surori Musulmane" si activitatile ei intr-un articol din 4 septembrie 2009 din ziarul national turcesc VAKIT.

Romanya Musluman Kizkardesler Dernegi'nin VAKIT gazetesinde faaliyetlerinden bazilari yayinlandi.

Pomenirile de dimineata - prima parte

Cursuri de vara pentru copii tinute de femei musulmane

Yvonne Ridley - Higeab

Yvonne Ridley – "Cum am prins drag de batic(val)"

“Obisnuiam sa privesc femeile acoperite ca pe niste creaturi tacute, asuprite. Acum le vad ca pe niste femei multi-calificate, multi-talentate, pline de viata, a caror model face ca feminismul occidental sa paleasca in inconsistent”.

“Politicienilor si jurnalistilor deopotriva, le place sa scrie despre asuprirea femeilor in Islam…fara a se sinchisi macar sa vorbeasca cu acele femei acoperite.
Ei nu au nici cea mai mica idée despre cum femeile musulmane sunt protejate si respectate in cadrul Islamului, construit cu mai bine de 1400 de ani in urma.
Scriind despre probleme culturale cum ar fi casatoriile cu minori, circumcizia femeilor, executiile de onoare, si casatoriile fortate, cred in mod gresit ca sunt cunoscatori.

M-am saturat sa tot aud cum este adus exemplul Arabiei Saudite, in care femeile ar fi subjugate pentru simplul motiv ca li se interzice sa conduca.
Lucrurile de mai sus nu au nimic de-a face cu Islamul si totusi ei scriu si vorbesc despre ele cu un aer arogant de autoritate, blamand pe nedrept Islamul. Va rog sa nu confundam comportamentul bazat pe o anumita cultura cu Islamul.

Mi s-a cerut sa scriu despre cum Islamul ar permite barbatului sa-si bata sotia. Imi pare rau, dar nu este adevarat. Sunt sigura ca cei care critica Islamul vor cita la intamplare versete coranice sau hadisuri care sunt in general luate din context. Daca un barbat ridica un deget impotriva sotiei sale, nu ii este permis sa lase nici un semn pe trupul ei. Este un alt mod de a spune:”Nu-ti bate sotia, neghiobule.”

Sa aruncam o privire la cateva statistici interesante. Aproape ca pot sa aud cuvinte precum oala, ibric, vanataie. Potrivita Agentiei Nationale pentru violenta casnica, 4 milioane de femei din Statele Unite experimenteaza un asalt grav din partea partenerului intr-o perioda de un an de zile. In medie, mai mult de 3 femei sunt ucise de catre sotii sau iubitii lor in fiecare zi, ceea ce inseamna aproape 5500 de femei au fost sortite mortii dupa 11 septembrie, 2001.

Unii ar putea spune ca acesta este un rechizitoriu socant intr-o societate atat de civilizata, dar inainte ca sa par prea ingusta la minte, as spune ca violent impotriva femeilor este o problema globala. Barbatii violenti nu vin dintr-o anumita religie sau categorie culturala. Realitatea este ca una din trei femei de pe glob a fost batuta, sau constransa la relatii sexuale sau abuzata in alt mod pe parcursul vietii sale. Violenta impotriva femeii transcende religiile sau bogatia, sau rangul social, sau rasa sau cultura.

Totusi, pana ce Islamul a intrat in scena, femeile erau tratate ca fiind fiinte inferioare. De fapt, noi femeile, inca mai avem o problema in occident, unde barbatii cred ca sunt superiori. Acest lucru se reflecta in felul in care suntem promovate si in structura salariala, luand in considerare intreg spectrul, de la femeile de serviciu la femeile de cariera. Femeile occidentale inca mai sunt tratate ca marfuri, unde sclavia sexuala e in crestere, deghizata sub forma eufemismelor marketingului, unde trupul femeii este comercializat in lumea reclamelor. Cum am mentionat mai devreme, aceasta este societatea unde violul, asaltul sexual, si violenta asupra femeii sunt comune, o societate unde egalitatea femeii cu barbatul este doar o iluzie, o societate in care puterea sau influenta femeilor este in general legata de marimea sanilor.

Obisnuiam sa privesc femeile acoperite ca pe niste creaturi tacute, asuprite. Acum le vad ca pe niste femei multi-calificate, multi-talentate, pline de viata, a caror model face ca feminismul occidental sa paleasca in inconsistent. Mi-am schimbat parerea dupa experienta absolut infricosatoare de a fi arestata de talibani dup ace m-am furisat in Afganistan in 2001, imbracata in burqa(vesmant traditional afgan).

In timpul captivitatii de 10 zile, am cazut la invoiala ca daca imi dau voie sa plec, voi citi Coranul si voi studia Islamul. In ciuda tuturor dificultatilor, a functionat si am fost eliberata. In schimb mi-am tinut cuvantul, iar ca jurnalist ce acopeream Orientul Mijlociu mi-am dat seama ca trebuie sa imi imbogatesc cunostintele despre o religie care era in mod evident un mod de viata.

Si nu, nu sunt victima sindromului Stockholm. Pentru a fi o victima trebuie sa simpatizezi cu cei care te-au rapit. In timpul detentiunii i-am scuipat, i-am injurat, i-am blestemat si insultat pe cei care m-au tinut prizoniera, am refuzat mancarea si am facut greva foamei. Nu stiu cine s-a bucurt mai mult atunci cand am fost eliberata – ei sau eu!

Am crezut ca a citi Coranul va fi un exercitiu intelectual foarte simplu. Am fost socata sa descopar ca acesta afirma in mod clar ca femeile sunt egale in spiritualitate, educatie si merite. Darul femeii de a naste copii si de a-i creste este recunoscut foarte mult ca o calitate…
Mai mult decat atat, Profetul (PBUH) a spus ca cea mai importanta persoana in casa este Mama, Mama, Mama. De fapt, el a mai spus ca raiul sta la picioarele mamei. Cate femei reusesc sa se afle in top 100 al puterii, pentru simplul motiv de a fi “o mama nemaipomenita”?


A alege sa ramai acasa si sa-ti cresti copiii capata o noua demnitate si respect in ochii mei, la fel de pretioasa ca alegerea acelor surori care au decis sa lucreze, sa aiba cariere si profesii.
Am inceput apoi sa ma uit la legile cu privire la mostenire, la taxe, la proprietate si la divort. Probabil ca de aici se inspira avocatii specializati in divort de la Hollywood.

Femeia, de exemplu, primeste ceea ce castiga si ce are ea in proprietate, in timp ce barbatul trebuie sa renunte la jumatate din valorile sale.
Nu este amuzant felul in care presa tabloidelor se entuziasmeaza cand vine vorba despre starurile pop sau actorii care incheie contracte prenuptiale? Femeile musulmane au avut contracte inca de la inceput. Ele pot alege daca vor sa lucreze sau nu si tot ce castiga este al lor, putand cheltui acesti bani, in timp ce sotul trebuie sa plateasca toate facturile casei, cat si intretinerea familiei.

Cam toate lucrurile pentru care luptau feministele anilor ’70 erau déjà disponibile femeilor musulmane de acum 1400 de ani.
Dupa cum am spus, Islamul aduce demnitate si respect pentru rolul de mama si de sotie. Daca vrei sa stai acasa, stai acasa. Este o mai mare onoare de a ingriji caminul si de a fi primul educator al copiilor tai.

Dar in acelasi mod, Coranul spune ca daca vrei sa lucrezi, atunci lucreaza. Fii o femeie de cariera, invata o profesie, sau poti sa devii politician. Fii ceea ce vrei tu sa fii si poti excela in tot ceea ce faci ca musulmana, pentru ca tot ceea ce faci este spre lauda lui Allah (swt).
Exista o concentrare excesiva, aproape iritanta sau o axare pe problema imbracamintei femeii musulmane, din partea barbatilor nemusulmani si musulmani deopotriva.
Da, este o obligatie pentru femeile musulmane de a se imbraca decent, dar, in plus mai exista multe alte probleme importante care privesc femeile musulmane de astazi.
Si fiecare mai este inca obsedat de hijab. Ei bine, acesta este parte din tinuta mea de afaceri. Asta va spune ca sunt musulmana si ca astept sa fiu tratata cu respect.

Va puteti imagina daca cineva i-ar spune unui director de pe Wall Street sau unui banker din Washington sa se imbrace in tricou si in blugi, cum ar raspunde acesta ca acel costum de afaceri il defineste in timpul orelor de lucru, indicand faptul ca vrea sa fie tratat in mod serios.
Si inca l-am avut in Marea Britanie pe fostul Secretar de Externe, Jack Straw, descriind nikab-ul, valul care acopera fata lasand la iveala doar ochii, ca pe o bariera nebinevenita. Cand vor invata barbatii sa-si tina gura inchisa atunci cand vine vorba de garderoba unei femei?

I-am avut si pe ministrii guvernului, Gordon Brown si John Reid, exprimandu-si remarcile defaimatoare cu privire la nikab- ambii vin din Scotia, unde barbatii poarta fuste!!!
Apoi am avut o serie de alti parlamentari care au intrat in aceasta dezbatere, descriind nikab-ul ca o bariera in calea comunicarii. Ce nonsens. Daca asa stau lucrurile, poate sa-mi explice cineva de ce telefoanele mobile sau fixe, emailul sau messangerul sau faxul se folosesc in viata de zi cu zi? Cine asculta radioul? Nimeni nu desfiinteaza tehnologia wireless pentru motivul ca fata prezentatorului nu poate fi vazuta.
Majoritatea surorilor pe cale le cunosc si care au ales sa poarte nikab sunt de fapt europene, sunt occidentale convertite care nu mai vor atentia nedorita a acelor barbati cu priviri pofticioase, care vor incerca sa le abordeze pe femei intr-un mod nepotrivit.

Daca nu va suparati, sunt unele surori din Londra pe care le cunosc, care spun ca ele poarta nikab la demonstratiile anti-razboi, datorita faptului ca nu pot suporta mirosul tigarilor cu marijuana.
Ma tem ca islamofobia a devenit ultimul refugiu al nemernicilor rasisti. Dar atacurile lase si sovine lansate in mare parte de catre barbati, sunt inacceptabile in ochii musulmanelor, cat si in ochii suratelor lor laice, a feministelor de stanga.
Am fost eu insami feminista de multi ani, iar acum, ca feminista musulmana, inca mai promovez drepturile femeilor. Singura diferenta este ca feministele musulmane sunt mai radicale decat suratele lor laice.
Noi toate uram acele spectacole de frumusete scarboase si ne-am oprit din ras cand aparitia Miss Afghanistan in bikini a fost salutata ca fiind un pas gigant spre eliberarea femeilor din Afganistan.

Am fost de multe ori on Afganistan si va pot spune ca nu exista femei de cariera care sa se iveasca din molozul din Kabul. Surorile mele afgane imi spun ca isi doresc ca occidentul sa renunte la obsesia cu privire la bhurka (vesmantul afgan). “Nu incerca sa ma transformi intr-o femeie de cariera, ofera-i un loc de munca sotului meu, mai intai. Arata-mi cum pot sa-mi trimit copiii la scoala fara teama de a fi rapiti. Ofera-mi securitatea si painea cea de toate zilele”, mi-a spus o sora.

Tinerele feministe musulmane vad hijabul si nikabul, atat ca obligatii religioase, cat si ca simboluri politice. Unele dintre ele spun ca acesta este modul lor de a arata lumii ca se impotrivesc excesurilor stilului de viata occidental, precum bautura, relatiile sexuale intamplatoare, consumul de droguri.

In Islam, superioritatea este obtinuta prin evlavie, nu prin frumusete, bogatie, putere, pozitie sau sex.

Acum sa-mi spuneti ce este mai eliberator. A fi judecata conform lungimii fustei si a marimii sanilor imbunatatiti prin metode cosmetice, sau a fi judecata conform caracterului, a mintii si a inteligentei.
Revistele lucioase ne spun ca daca nu suntem inalte, slabe si frumoase, nu vom fi iubite si nu vom fi dorite. Presiunea creata asupra cititoarelor adolescente de a avea un iubit este aproape obscena.

Islamul imi spune ca am dreptul de a avea o educatie si este datoria mea sa caut invatatura, fie ca sunt casatorita sau nu.

Nicaieri in cadrul Islamului nu ni se spune ca trebuie sa spalam, sa facem curat sau sa gatim pentru barbati- nu numai barbatii musulmani trebuie sa-si revizuiasca comportamentul fata de femeile din casa lor.

Sa privim acest extras din discursul lui Pat Robertson din 1992, care arata viziunile sale cu privire la femeile puternice. Si apoi sa-mi spuneti cine este civilizat si cine nu.
Acesta a declarat:”FEMINISMUL INCURAJEAZA FEMEILE SA-SI PARASEASCA SOTII, SA-SI OMOARE COPIII, SA PRACTICE VRAJITORIA, SA DISTRUGA CAPITALISMUL SI SA DEVINA LEZBIENE.”

Iata un barbat american care traieste in era pre-islamica si care are nevoie sa se modernizeze si sa se civilizeze. Oamenii ca el poarta de fapt un val, si trebuie sa rupem acest val al habotniciei, pentru ca oamenii sa poata vedea Islamul asa cum este in realitate.”


___________________________________

Allah sa o rasplateasca cu bine pe sora noastra Narqis care a tradus acest articol!
http://www.islamulazi.ro/forum/index.php?showtopic=3087&st=0&#entry21900