Femeia musulmană

2012-01-27T15:15:00.000+02:00

Ascultarea Coranului cel Sfânt

Precum recitarea Coranului cel Sfânt, ascultarea sa reprezintă tot un act de adorare. Însuşi Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) asculta recitarea Coranului cel Sfânt realizată de către companioni.

Abu Burda a relatat de la Abu Musa că Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) i-a spus lui Abu Musa: „Dacă m-ai fi văzut în timp ce-ți ascultam recitarea [Coranului] noaptea trecută [te-ai fi simţit încântat]... Eşti de fapt înzestrat cu o voce la fel de dulce precum cea a lui Dawud însuşi.” La aceasta, Abu Musa (Allah să fie mulțumit de el!) a răspuns: „Dacă aş fi ştiut că mă asculţi, l-aş fi citit cu o voce şi mai dulce.”

Într-o noapte, Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!), alături de Abu Bakr şi de ’Umar, a ascultat recitarea lui ’Abdullah ibn Mas’ud, rămânând acolo pentru mult timp. Apoi Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a comentat: „Oricine doreşte să recite Coranul cel Sfânt cu voce caldă, trebuie să-l citească la fel ca Ibn Umm ’Abd (’Abdullah ibn Mas’ud).”
’Abdullah ibn Mas’ud a spus: „Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) mi-a spus: «Recită-mi Coranul!» Am spus: «O, Profet al lui Allah, să-ţi recit Coranul ţie în vreme ce ţie ţi-a fost revelat?» El a spus: «Da.» Deci i-am recitat Sura An-Nisa’, dar când am recitat versetul: «Cum va fi atunci când vom aduce din fiecare naţiune un martor şi te vom aduce pe tine, o, Muhammad, ca martor împotriva acestor oameni.», el a spus: «Destul pentru moment». M-am uitat la el, iar ochii lui erau plini de lacrimi.”

’A’ișah (Allah să fie mulţumit de ea!) a spus: „Într-o noapte am venit de la moschee târziu la Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). El m-a întrebat: „Unde ai fost?” „Am ascultat recitarea unuia dintre companioni, recitare care a fost fără seamăn.”, am răspuns. Apoi am mers şi am ascultat până când Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „El este Salim, sclavul lui Abu Hudhayfah. Lăudat fie Allah, Cel care a dat un astfel de om naţiunii mele!”

În vremurile noastre, mijloacele de a asculta Coranul cel Sfânt sunt numeroase şi larg răspândite, precum casete audio, radio, TV, multi-media etc. Unii oameni pot întreba despre reglementările privind atingerea casetelor cu Coran, dacă trebuie o persoană să fie pură pentru a le atinge, precum se întâmplă în cazul Mus-haf-ului. Cred că este mai bine să respectăm astfel de casete de vreme ce ştim că ele conţin recitarea Coranului cel Sfânt.

Etica ascultării Coranului cel Sfânt

Există condiţii pe care o persoană trebuie să le respecte când ascultă Coranul cel Sfânt. Ele sunt următoarele:

1 – Concentarea atenţiei persoanei asupra a ceea ce ascultă. În cazul citirii Coranului cel Sfânt, persoana trebuie să rămână tăcută şi să acorde o mare atenţie recitării. Allah Preaînaltul spune:

„Şi când este citit Coranul, atunci ascultaţi-l cu atenţie şi păstraţi tăcere, poate că voi veţi avea parte de îndurare [de la Allah]!” (Coran 7: 204).

Această stare conduce la înţelegerea semnificaţiei versetelor Coranului cel Sfânt. Ginn-ul, potrivit Coranului, a ascultat cu atenţie recitarea Coranului de către Profet (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Allah Preaînaltul spune:

„Şi [adu-ţi aminte] când am abătut Noi către tine o ceată de ginni ca să asculte Coranul. Când s-au adunat, ei au zis: «Ascultaţi cu luare-aminte!». Iar când s-a terminat, s-au întors la neamul lor ca îndemnători şi prevenitori. Şi au zis: «O, neam al nostru! Noi am auzit o Carte, care a fost trimisă după Moise, întărind ceea ce a fost înainte de ea. Ea călăuzeşte către Adevăr şi către o cale dreaptă. O, neam al nostru! Răspundeţi celui care cheamă la Allah şi credeţi în El, căci El vă va ierta din păcatele voastre şi vă va apăra pe voi de o osândă dureroasă!»” (Coran 46: 29-31).

2 – Reflectarea, influenţa şi răspunsul pozitiv, adică ceea ce este menţionat cu privire la etica recitării Coranului cel Sfânt și care se aplică și în cazul ascultării lui. În timpul ascultării Coranului cel Sfânt persoana trebuie să reflecteze asupra versetelor coranice pe care le ascultă, inima sa trebuie să trăiască semnificaţia lor şi să reacţioneze în mod pozitiv. În acest context, Allah Preaînaltul îi descrie astfel pe adevăraţii credincioşi:

„Ci cu adevărat credincioşi sunt aceia ale căror inimi se cutremură când se pomeneşte [numele lui] Allah şi a căror credinţă sporeşte când li se citesc versetele Lui şi se încred în Domnul Lor.” (Coran 7: 2);

„Şi aceia care, atunci când le sunt pomenite semnele Domnului lor, nu se apleacă asupra lor, sunt surzi şi orbi.” (Coran 25: 73).

Starea credincioşilor când ascultă Coranul cel Sfânt

Coranul cel Sfânt le porunceşte celor care îl ascultă cu atenţie să se comporte în consecinţă. Cunoscătorii dintre Oamenii Cărţii sunt descrişi de către Coranul cel Sfânt astfel:

„[Noi am făcut] un Coran pe care l-am împărţit [în sure şi versete] pentru ca tu să-l citeşti oamenilor în răstimpuri. L-am pogorât Noi rând pe rând. Spune: «De credeţi voi în el ori nu credeţi, aceia cărora li s-a dat ştiinţa înaintea lui – dacă li se citeşte lor – cad, prosternându-se, cu bărbiile la pământ». Şi zic ei: «Mărire Domnului nostru, căci făgăduinţa Domnului nostru este împlinită!» Şi ei cad cu bărbiile la pământ, plângând, şi aceasta le sporeşte lor smerenia.” (Coran 17: 106-109).

Mai mult decât atât, Coranul cel Sfânt vorbeşte despre un grup de creştini care au îmbrăţişat islamul, spunând:

„De vor auzi ce i s-a dezvăluit Trimisului, vei vedea ochii lor cum se umplu de lacrimi la aflarea Adevărului şi vor zice ei: «Doamne, noi credem! Scrie-ne pe noi împreună cu cei care depun mărturie [în legătură cu adevărul Coranului]! Şi de ce să nu credem în Allah şi în Adevărul care ne-a venit? Şi de ce să nu dorim să ne facă Domnul nostru să intrăm [în Rai] împreună cu cei cucernici?» Iar Allah i-a răsplătit pentru ceea ce au spus cu Grădini pe sub care curg râuri şi în care vor sălăşlui veşnic, căci aceasta este răsplata celor care fac bine.” (Coran 5: 83-85).

Unii oameni resping Coranul

Unii oameni întorc spatele Coranului cel Sfânt şi chiar refuză să-l asculte din cauza fricii de a nu fi influenţaţi de acesta. Urmând aceeași logică, ei îi împiedică pe alţii să asculte Coranul cel Sfânt. În această privinţă, Coranul cel Sfânt îi descrie pe necredincioşi astfel:

„Iar cei care nu cred zic: «Nu plecaţi urechea la acest Coran, ci faceţi zarvă pentru ca voi să biruiţi!»” (Coran 41: 26).

Unii oameni ascultă inconştient Coranul

Unii oameni ascultă Coranul în vreme ce inimile lor sunt blocate şi urechile lor sunt surde. Aroganţa şi încăpăţânarea îi împiedică să asculte şi să înţeleagă Coranul cel Sfânt. În mai mult de un verset, Coranul cel Sfânt face referire la astfel de oameni şi le evidenţiază trăsăturile:
„Când tu citeşti Coranul, Noi punem un văl nevăzut între tine şi aceia care nu cred în Viaţa de Apoi şi Noi punem peste inimile lor acoperăminte, astfel încât ei să nu-l înţeleagă, iar în urechile lor o greutate. Iar când tu Îl pomeneşti în Coran numai pe Domnul tău, ei întorc spatele, fugind. Noi ştim prea bine cum ascultă ei, atunci când te ascultă pe tine şi şuşotesc [între ei] şi zic cei nelegiuiţi: «Voi nu urmaţi decât un bărbat vrăjit!»” (Coran 17: 45-47);

„Printre ei sunt unii care ascultă de tine, însă Noi am pus acoperăminte peste inimile lor, pentru ca ei să nu-l priceapă, şi surzenie în urechile lor, căci chiar şi dacă ei văd fiecare semn, ei tot nu cred în el. Iar dacă vin la tine ca să discute cu tine, zic cei necredincioşi: «Acestea nu sunt decât poveşti ale celor de demult!»” (Coran 6: 25);

„Vai pentru tot mincinosul păcătos! Cine aude versetele lui Allah care i se recită, apoi stăruie cu îngâmfare, de parcă nu le-ar fi auzit. Deci vestește-i lui osândă dureroasă! Iar dacă ştie ceva din versetele Noastre, el le ia în râs. Aceştia vor avea parte de osândă umilitoare.” (Coran 45: 7-9).

Coranul cel Sfânt, prin urmare, consideră că astfel de oameni nu ascultă Coranul, deşi îl aud. Coranul cel Sfânt spune:

„Ha', Mim. [Aceasta este] o Revelaţie de la Cel Milostiv, Îndurător [Ar-Rahman, Ar-Rahim]. O Carte ale cărei versete sunt tâlcuite, un Coran arab, pentru un neam [de oameni] care ştiu, un binevestitor şi un prevenitor, însă cei mai mulţi dintre ei se întorc şi nu ascultă. Ei zic: «Inimile noastre sunt acoperite faţă de aceea la care ne chemi tu, în urechile noastre este surzenie, iar între noi şi între tine este o perdea. Deci tu lucrează [ceea ce voieşti] şi vom lucra şi noi [ceea ce voim]!»” (Coran 41: 1-5).

Dacă astfel de oameni aud Coranul, ei nu-l înţeleg. Procedând astfel, ei vor fi precum animalele care nu au minte sau chiar mai rău. Descriind astfel de oameni, Allah Preaînaltul spune:

„Cele mai rele vieţuitoare pentru Allah sunt surzii şi muţii care nu pricep. Dacă Allah ar şti ceva bun la ei, i-ar face să audă, însă chiar de i-ar lăsa să audă, ei ar întoarce spatele, îndepărtându-se.” (Coran 8: 22-23).

Coranul cel Sfânt face referire la unii oameni care obişnuiau să-l asculte pe Profetul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) şi, când plecau, îi întrebau pe cunoscători: „Ce a spus [Profetul]?” Motivul neînţelegerii a fost acela că ei, deşi au auzit sunetele, nu erau conştienţi de semnificaţia lor. Coranul cel Sfânt spune:

„Şi printre ei sunt unii care te ascultă, însă numai ce ies de la tine şi le zic ei acelora cărora li s-a dăruit cunoaşterea: «Ce a spus el adineauri?» Aceştia sunt cei cărora Allah le-a pecetluit inimile şi care au urmat poftelor lor.” (Coran 47: 16).

Trăsături precum aroganţa, invidia, dorinţele inutile, îngustimea minţii şi imitarea oarbă îi împiedică pe aceşti oameni să asculte şi să înţeleagă Coranul cel Sfânt. Aceste trăsături anulează rolul minţii, urechilor şi ochilor lor. Allah Preaînaltul spune:

„Noi am făcut pentru Gheena pe mulţi dintre ginni şi oameni. Ei au inimi, dar nu pricep cu ele; ei au ochi, dar nu văd cu ei; ei au urechi, dar nu aud cu ele. Aceştia sunt asemenea dobitoacelor, ba ei sunt chiar şi mai rătăciţi. Aceştia sunt nepăsători.” (Coran 7: 179);

„Şi i-am întărit Noi pe ei cu ceea ce nu v-am întărit pe voi. Şi i-am dăruit pe ei cu urechi, cu ochi şi cu inimi, dar nu le-au fost lor de niciun folos nici urechile lor, nici ochii lor, nici inimile lor, fiindcă ei au tăgăduit semnele lui Allah şi i-a împresurat pe ei cea pe care au luat-o în râs.” (Coran 46: 26);

„Pentru cei care nu cred e totuna de-i previi sau nu-i previi; ei nu cred. Allah a zăvorât inimile lor şi urechile lor, iar peste ochii lor s-a aşternut o năframă şi ei vor avea [parte de] chin mare.” (Coran 2: 6-7).

Astfel de oameni aud cu urechile lor, nu cu inimile şi minţile lor. Descifrându-i, Coranul cel Sfânt spune:

„Şi nu fiţi ca aceia care au spus: «Am auzit!», în vreme ce ei nu au auzit! Cele mai rele vieţuitoare pentru Allah sunt surzii şi muţii care nu pricep. Dacă Allah ar şti ceva bun la ei, i-ar face să audă, însă chiar de i-ar lăsa să audă, ei ar întoarce spatele, îndepărtându-se.” (Coran 8: 21-23).

Unii oameni ascultă Coranul şi îi alterează semnificaţia

Coranul cel Sfânt se referă la unii oameni care îl ascultă şi, în mod intenţionat, încearcă să distorsioneze şi să-i altereze semnificaţia. În această privinţă, Coranul cel Sfânt descrie evreii astfel:

„Oare năzuiţi ca ei să creadă cu voi, când o parte din ei au auzit cuvântul lui Allah, apoi l-au răstălmăcit, după ce l-au priceput, cu bună ştiinţă? Şi dacă se întâlnesc cu aceia care cred, ei zic: «Noi credem!». Dar când rămân numai între ei, zic: «Voiţi voi să le vorbiţi despre ceea ce Allah v-a dezvăluit pentru ca ei să facă din aceasta un temei împotriva voastră dinaintea Domnului vostru? Oare voi nu pricepeţi?» Oare ei nu pricep că Allah ştie atât ceea ce ei tăinuiesc, cât şi ceea ce ei rostesc cu glas tare?” (Coran 2: 75-77).

Adevăraţii credincioşi, dimpotrivă, ascultă Coranul cel Sfânt cu urechile, minţile şi inimile lor. Coranul cel Sfânt îi descrie astfel:

„... care ascultă cuvântul şi urmează ceea ce este cel mai bun în el! Aceştia sunt cei pe care îi călăuzeşte Allah şi aceştia sunt cei cu pricepere.” (Coran 39: 18).

Ziua de Așurah 1433 - 5 decembrie 2011

2011-12-04T11:05:00.004+02:00

Ce înseamnă ziua de Aşurah pentru musulmani?

Musulmanii în data de 5 decembrie vor fi în a zecea zi a lunii muharram a anului 1433. În această zi, cei care vor răsplată de la Allah, vor posti și își vor aduce aminte încă o dată de obligația lor de a fi mereu de partea dreptății și departe de intrigă și dezbinare.

Este din traditia Profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra lui) sa postim in a noua si a zecea zi a lunii Muharram. Profetul obisnuia sa posteasca in a zecea zi a acestei luni, zi numita "Aşura". Cand Profetul a venit in Medina a observat ca si evreii mediniti posteau in aceasta zi in amintirea profetului Moise (Pacea fie asupra lui!). Profetului i-a placut aceasta traditie si le-a spus evreilor "Noi suntem mai aproape de Moise decat sunteti voi." Asa ca a postit si i-a indemnat si pe companionii sai sa posteasca. Dupa ceva timp, inainte de sfarsitul vietii sale, Profetul i-a indemnat pe musulmani sa adauge si ziua a noua la postul lor. Astfel, ne este recomandat sa postim in a noua si a zecea zi a lunii Muharram.

Mu`awiyyah ibn Ebi Sufyan a relatat ca l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunand: "In ceea ce priveste ziua Aşurah - nu este obligatoriu pentru voi sa postiti precum fac eu. Oricine doreste poate posti si care dintre voi nu doreste nu este obligat sa o faca." (Al-Bukhari si Muslim).

Postul in aceste zile a fost categorisit de savanti pe trei nivele:
1. postul de trei zile: ziua a noua, a zecea, a unsprezecea a lunii Muharram;
2. postul in ziua a noua si a zecea a lunii Muharram;
3. postul doar in ziua a zecea a lunii Muharram.

De asemenea trebuie amintit si sacrificiul lui Huseyn si a familiei lui (Fie ca Allah sa fie multumit de ei toti!). Sacrificiul lor a fost adevaratul Jihad pentru cauza lui Allah, pentru dreptate si adevar. Putem sa luam lectii de curaj, rabdare si perseverenta din episodul de la Karbala (anul 61 dupa Hijrah / 680 d. Ch.)

Profetul Avraam / Ibrahim (Pacea fie asupra lui!)

2011-12-01T11:12:00.006+02:00

Povestea lui Avraam

- Pacea fie asupra sa! -

Acesta este Avraam bin Terah (250) bin Nahor (148) bin Serug (230) bin Reu (239) bin Peleg (439) bin Eber (464) bin Şelah (433) bin Arfaxad (438) bin Sem (600) bin Noe. În acest mod se face referire în Biblie, în „Facerea”, capitolul 11. Am menţionat mai înainte după numele prezentate vârsta la care a ajuns fiecare în parte. Ibn Asakir a relatat de la Ikrima următoarele: „Lui Avraam i se spunea Abu Difan.”

Se spune: „La vârsta de 75 de ani, lui Terah i s-au născut Avraam şi

ceilalţi doi fraţi ai săi, Nahor şi Haran. Acesta din urmă a avut un fiu pe nume Lot,

care mai târziu a devenit profet.”

Se spune de asemenea că Avraam a fost cel de-al doilea fiu al lui Terah.

Haran a murit în timpul vieţii tatălui său în ţinutul în care s-a născut, pământul

Caldeei (Babilon). Aceasta este cea mai des întâlnită opinie în rândul istoricilor.

Ibn Asakir a întărit această părere, menţionând că a fost născut în Babilon.

Istoricii au menţionat că Avraam a luat-o de soţie pe Sara. Aceasta a fost

stearpă şi nu a avut nici un copil. Împreună cu fiul său, Avraam, nora sa, Sara,

nepotul său, Lot – fiul lui Haran, Terah a părăsit ţinutul Caldeei şi s-a îndreptat

spre Canaan. Când au poposit în Haran, Terah însă a murit. Era în vârstă de 250

de ani. Acest lucru nu înseamnă că a fost născut în Haran. Locul său de naştere

a fost Caldeea, ţinutul Babilonului. În Tora se spune că a murit la vârsta de 205

ani. Apoi au plecat din Canaan, unde se află Bait-ul-Maqdis (Casa Sfântă de la

Ierusalim). Au trăit pentru o vreme în Haran, ţinutul Caldeei în acea vreme, şi

apoi au locuit în Peninsula Arabică şi Siria. În Siria, oamenii venerau şapte stele.

Cei ce locuiau în Damasc erau adepţi ai acestei religii. Îşi întorceau faţa spre

Polul Nord şi slăveau cele şapte stele urmând un ritual specific ce implica

incantaţii verbale şi activităţi fizice. Datorită acestui lucru găsim la fiecare dintre

cele şapte porţi antice ale Damascului câte un altar, pentru fiecare stea în parte.

Aceştia le slăveau şi le ofereau jertfe.

De asemenea şi cei din Haran venerau stele şi idoli. Şi nu se găsea acolo

nici un credincios în afară de Avraam, soţia sa, Sara şi nepotul lor, Lot.

Şi Allah i-a încredinţat profetului Avraam misiunea de a-i elimina pe

răufăcătorii acelei vremi. Allah i-a dăruit lui încă din copilărie înţelepciune şi l-a

trimis ca mesager al Său; şi l-a făcut pe el Khalil al Său la bătrâneţe.

Allah a grăit: “Şi i-am dat Noi mai înainte lui Avraam călăuzirea pe drumul

cel drept, pentru că Noi îl cunoşteam.“ [21:51], ceea ce înseamnă: „Noi îl

cunoşteam mai înainte că era cel potrivit pentru a primi o conduită şi călăuzire

dreaptă (Ruşd).”

Allah a spus:

﴾ „[Şi adu-ţi aminte] şi de Avraam, când a zis neamului său: „Adoraţi-L pe Allah şi fiţi cu frică de El! Aceasta este mai bine pentru voi, dacă voi ştiţi!” ~ Însă voi adoraţi în locul lui Allah nişte idoli şi născociţi minciună. Aceia în care credeţi voi în locul lui Allah nu pot avea nici un mijloc pentru hrănirea voastră. Căutaţi hrana voastră la Allah, adoraţi-L pe El şi aduceţi-I Lui mulţumire, căci la El veţi fi întorşi! ~ Iar dacă voi învinuiţi de minciună, [să ştiţi că] şi alte comunităţi au învinuit de minciună înainte de voi, iar trimisului nu-i revine decât transmiterea limpede!” ﴿

[Coran 29:16-18]

﴾ Oare nu au văzut ei cum începe Allah creaţia prima oară şi cum o va face pe ea apoi din nou? Acesta este [un lucru] uşor pentru Allah. ~ Spune: „Umblaţi pe pământ şi vedeţi cum [Allah] a început creaţia! Tot astfel va crea Allah făpturile din nou, căci Allah este peste toate cu putere. ~ El osândeşte pe cine voieşte El şi este îndurător cu cine voieşte El şi la El veţi fi aduşi înapoi.” ﴿

[Coran 29:19-21]

﴾ „Şi nu puteţi voi să scăpaţi de puterea Lui nici pe pământ şi nici în cer şi voi nu aveţi în afară de Allah nici aliat şi nici sprijinitor. ~ Iar aceia care nu cred în semnele lui Allah şi în întâlnirea cu El, aceia nu pot nădăjdui în îndurarea Mea şi aceia vor avea parte de osândă dureroasă”. ﴿

[Coran 29:22-23]

﴾ „Şi nu a fost răspunsul neamului său decât că ei au zis: „Omorâţi-l sau ardeţi-l în foc!”, însă Allah l-a mântuit de la foc. Întru aceasta sunt semne pentru un neam de oameni care cred. ~ Şi a zis: „Voi aţi luat în locul lui Allah idoli pentru ca să vă apropiaţi între voi în viaţa lumească, dar în Ziua de Apoi vă veţi lepăda unul de altul şi vă veţi blestema unul pe altul, iar sălaşul vostru va fi Focul şi nu veţi avea voi sprijinitori”. ﴿

[Coran 29:24-25]

﴾ A crezut în el Lot, care a zis: „Eu purced către Domnul meu. El este Cel Puternic [şi] Înţelept”. ~ Şi Noi i-am dăruit lui [Avraam] pe Isaac şi pe Iacob, am dăruit urmaşilor săi profeţia şi Cartea şi i-am dat lui răsplata [cuvenită] în această lume, iar în Lumea de Apoi se va afla el printre cei drepţi. ﴿

[Coran 29:26-27]

Avraam şi tatăl său

Primul pe care Avraam l-a chemat să urmeze calea lui Allah a fost tatăl

său, Terah. Acesta venera idoli.

Allah a grăit în nobilul Coran:

﴾ Şi pomeneşte-l în Carte pe Avraam; el a fost un iubitor de adevăr şi un profet! ~ Când i-a spus el tatălui său: „O, tată! Pentru ce te închini tu la ceea ce nu aude, nu vede şi nu-ţi este de nici un folos? ~ O, tată! Mi-a venit mie ştiinţa care ţie nu ţi-a venit! Deci urmează-mă şi eu te voi călăuzi pe un drum drept! ~ O, tată! Nu te închina la Şeitan, căci Şeitan a fost răzvrătit împotriva Celui Milostiv! ~ O, tată! Mă tem să nu te atingă o osândă de la Cel Milostiv şi să nu devii un aliat a lui Şeitan!” ﴿

[Coran 19:41-45]

﴾ I-a răspuns: „O, Avraam! Te lepezi tu de zeii mei? Dacă nu încetezi, eu te voi alunga cu pietre! Pleacă departe de mine pentru vreme îndelungată!” ~ A zis: „Vei avea numai pace [din partea mea]! Mă voi ruga de iertare la Domnul meu pentru tine, căci El este binevoitor cu mine. ~ Eu mă despărţesc de voi, ca şi de ceea ce chemaţi voi în locul lui Allah şi-L voi chema pe Domnul meu. Poate că eu nu voi fi nefericit pentru chemarea Domnului meu!” ﴿

[Coran 19:46-48]

În versetele de mai sus, Allah a dezvăluit argumentele pe care Avraam i

le-a prezentat tatălui său. A menţionat modul în care şi-a invitat cu toată

blândeţea şi politeţea tatăl la calea Adevărului. I-a explicat că urma o cale greşită

venerând idolii care nu pot nici să vadă, nici să audă slava ce le este adusă.

Cum ar putea aşadar ei să răspundă nevoilor unei persoane şi să le asigure

hrană sau sprijin? Avraam i-a spus tatălui său despre ceea ce Allah

binecuvântase asupra lui, şi anume dreaptă călăuzire şi cunoştinţe benefice

pentru îndrumarea întregii omeniri, cu toate că era mai tânăr decât tatăl său. El a

zis: „O, tată! Mi-a venit mie ştiinţa care ţie nu ţi-a venit! Deci urmează-mă şi eu te

voi călăuzi pe un drum drept!” [19:43], adică pe un drum unde nu există confuzie

sau rigiditate, un drum ce duce direct spre Allah şi care aduce întreaga bunătate

a acestei vieţi şi a celei ce va să vină.

Când Avraam a oferit tatălui său călăuzirea Divină şi sincera sa povaţă, acesta le-a respins şi l-a ameninţat că-l va alunga cu pietre dacă nu va înceta cu

aceasta: „I-a răspuns: "O, Avraam! Te lepezi tu de zeii mei? Dacă nu încetezi, eu te voi alunga cu pietre! Pleacă departe de mine pentru vreme îndelungată!” [19:46] Avraam a replicat: „Pacea să fie asupra ta!” Şi a zis tatălui

său: „Din partea mea nu va veni nici un rău şi nici nu vei înfrunta vreo insultă.

Eşti în siguranţă în ceea ce mă priveşte!” “Mă voi ruga de iertare la Domnul meu pentru tine, căci El este binevoitor cu mine.” Surat Maryam [19:47]

Ibn Abbas a relatat: „Cuvântul Hafiyya din versetul de mai înainte

înseamnă „bun, binevoitor”, ceea ce înseamnă că Allah a fost Bun cu mine, căci

m-a călăuzit spre slăvirea Sa, să-I aduc slavă într-o manieră bună şi astfel a zis:

“Eu mă despărţesc de voi, ca şi de ceea ce chemaţi voi în locul lui Allah şi-L voi chema pe Domnul meu. Poate că eu nu voi fi nefericit pentru chemarea Domnului meu!” Surat Maryam [19:48]

Şi într-adevăr Avraam a cerut iertare lui Allah pentru tatăl său, aşa cum

promisese. Cu toate acestea, când a devenit clar că tatăl său era „un vrăjmaş al

lui Allah, atunci s-a dezlegat de el”, după cum se spune în Coran:

﴾ Cererea de iertare a lui Avraam pentru tatăl său nu a fost decât din pricina unei făgăduinţe pe care i-a făcut-o. Dar când i-a devenit limpede că el este vrăjmaş al lui Allah, atunci s-a dezlegat de el. Avraam era milos şi blând. ﴿

[Coran 9:114]

Abu Huraira a relatat că Profetul - Allah să-l binecuvânteze şi să-l

miluiască - a spus: „Avraam se va întâlni cu tatăl său, Azar, în Ziua Judecăţii şi îl

va vedea cu faţa murdară şi prăfuită. Avraam va spune: «Oare nu ţi-am spus că

trebuia să mă asculţi?» Tatăl său îi va răspunde: «Astăzi nu voi fi neascultător!»

Avraam va spune: «O, Doamne! Mi-ai făgăduit că nu mă vei arunca în dizgraţie

în Ziua Judecăţii! Iar astăzi nu există ruşine mai mare decât să îmi ştiu tatăl

departe de mine!» Atunci Allah va grăi: «Le-am interzis necredincioşilor să intre

în Paradis!» Şi se va spune. «O, Avraam! Priveşte la picioarele tale!» Şi el va

vedea doar o jertfă. Aceasta va fi apucată de picioare şi va fi aruncată în Focul

Iadului.” (Al-Bukhari)

﴾ [Adu-ţi aminte când] Avraam i-a zis lui 'Azar, tatăl său: „Tu iei idolii drept zei? Eu te văd împreună cu neamul tău într-o rătăcire limpede!” ﴿

[Coran 6:74]

Acest verset ne dezvăluie că numele tatălui lui Avraam era Azar. Cu toate

acestea, majoritatea genealogiştilor, printre care şi Ibn Abbas, sunt de părere că

numele acestuia era Terah. În Biblie este de asemenea menţionat numele Terah.

Se crede că Azar era numele idolului pe care tatăl său îl venera şi că probabil a

fost numit după acesta.

Ibn Jarir a spus: „O opinie des întâlnită este că numele său era Azar şi

probabil avea două nume. Sau unul dintre acestea era numele său, în timp ce

celălalt era o poreclă.”

Allah a grăit:

﴾ Şi aşa i-am arătat Noi lui Avraam împărăţia cerurilor şi a pământului, pentru ca el să fie dintre aceia care cred cu convingere. ~ Când noaptea l-a acoperit, a văzut el o planetă şi a zis: „Acesta este Domnul meu!” Şi când ea a asfinţit, a zis el: „Eu nu-i iubesc pe cei care apun!” ~ Şi când a văzut el Luna răsărind, a zis: „Acesta este Domnul meu!”. Dar când a apus, a zis el: „Dacă Domnul meu nu mă călăuzeşte, voi fi din neamul celor rătăciţi!”. ~ Şi când a zărit el Soarele răsărind, a zis: „Acesta este Domnul meu! Acesta este mai mare!” Apoi, când a asfinţit, a zis el: „O, neam al meu! Eu sunt nevinovat pentru tot ceea ce voi îi asociaţi [lui Allah]!” ﴿

[Coran 6:75-78]

﴾ „Ci eu îmi îndrept faţa cu credinţă doar către Cel care a creat cerurile şi pământul; şi niciodată nu voi mai fi dintre cei care-I fac Lui asociaţi!” ~ Şi s-a certat neamul lui cu el, însă el le-a zis: „Voiţi voi să vă certaţi cu mine asupra lui Allah, când El m-a călăuzit? Eu nu mă tem de ceea ce-I alăturaţi voi, căci numai ce voieşte Domnul meu [se întâmplă]! Domnul meu cuprinde totul cu ştiinţa [Sa]. Voi nu vă amintiţi?” ﴿

[Coran 6:79-80]

﴾ Şi cum m-aş teme eu de ceea ce voi I-aţi alăturat, când voi nu vă temeţi să-I alăturaţi lui Allah [lucruri] pentru care El nu v-a trimis vouă nici o dovadă? Care dintre cele două tabere este mai îndreptăţită la siguranţă, dacă voi ştiţi? ~ Cei care cred şi nu amestecă puritatea credinţei lor cu nedreptatea, aceia sunt în siguranţă şi ei sunt bine călăuziţi. ~ Aceasta este dovada pe care am dat-o Noi lui Avraam împotriva neamului său. Noi îi ridicăm cu trepte pe cei pe care voim. Domnul Tău este Înţelept, Atoateştiutor. ﴿

[Coran 6:81-83]

În aceste versete Allah s-a referit la Avraam şi la neamul său, la disputele

dintre aceştia. Şi le-a spus acestora, şi prin intermediul lor întregii omeniri, că

acele corpuri cereşti pe care le urmăreau fie noaptea, fie ziua, nu erau nici zei şi

nici o divinitate. Nu merită a fi slăvite în locul lui Allah, căci acestea sunt doar

nişte simple creaţii ce au nevoie a fi supravegheate. Acestea răsar şi apoi apun

şi nu se mai văd, însă Allah este Atotputernic, nimic nu poate dispărea sau se

poate ascunde de El. Allah este Nemuritor şi Veşnic, nu există altă divinitate în

afară de El.

În primul rând, le-a explicat acestora că stelele nu dispun de această

abilitate şi le-a indicat Luna, care este cea mai strălucitoare şi mai frumoasă

dintre stele. Apoi a indicat Soarele, care este cel mai strălucitor şi mai frumos

dintre corpurile cereşti şi le-a explicat că până şi acesta era supus şi

supravegheat.

Allah a grăit:

﴾ Şi printre semnele Sale sunt noaptea şi ziua şi Soarele şi Luna. Însă nu vă prosternaţi nici dinaintea Soarelui, nici dinaintea Lunii, ci prosternaţi-vă dinaitea lui Allah care le-a creat pe ele, dacă pe El Îl adoraţi voi! ﴿

[Coran 41:37]

Din această cauză Allah a grăit:

Şi când a zărit el Soarele răsărind, a zis: „Acesta este Domnul meu! Acesta este mai mare!” Apoi, când a asfinţit, a zis el: „O, neam al meu! Eu sunt nevinovat pentru tot ceea ce voi îi asociaţi [lui Allah]! ~ Ci eu îmi îndrept faţa cu credinţă doar către Cel care a creat cerurile şi pământul; şi niciodată nu voi mai fi dintre cei care-I fac Lui asociaţi!” ~ Şi s-a certat neamul lui cu el, însă el le-a zis: Voiţi voi să vă certaţi cu mine asupra lui Allah, când El m-a călăuzit? Eu nu mă tem de ceea ce-I alăturaţi voi, căci numai ce voieşte Domnul meu [se întâmplă]

[Coran 6:78-80]

A spus: „Nu-mi pasă de aceşti zei pe care voi îi slăviţi în afară de Allah,

căci aceştia nu pot aduce nici bine, nici pricinui vreun rău cuiva şi nici nu pot să

audă sau să priceapă ceva. Acestea sunt creaturi ale lui Allah, supuse Lui, căci

altfel sunt alungate cu pietre şi înălţate la locurile lor.”

Oameni din Babilon venerau idoli şi cu aceştia a avut Avraam dispute în

legătură cu modul lor de slăvire. Le-a fărâmat în bucăţi idolii şi le-a dovedit

falsitatea credinţei lor. Aşa cum Allah a grăit:

﴾ Şi a zis: „Voi aţi luat în locul lui Allah idoli pentru ca să vă apropiaţi între voi în viaţa lumească, dar în Ziua de Apoi vă veţi lepăda unul de altul şi vă veţi blestema unul pe altul, iar sălaşul vostru va fi Focul şi nu veţi avea voi sprijinitori”. ﴿

[Coran 29:25]

Allah grăieşte în Surat Al-Anbiya:

﴾ Şi i-am dat Noi mai înainte lui Avraam călăuzirea pe drumul cel drept, pentru că Noi îl cunoşteam. ~ Şi când le-a zis el tatălui său şi neamului său: „Ce sunt aceste chipuri la care voi vă închinaţi?”, ~ I-au răspuns ei: „Noi i-am aflat pe

părinţii noştri închinându-se la ele”. ~ A zis: „Voi şi părinţii voştri aţi fost în rătăcire învederată”. ~ Au zis ei: „Tu ai venit la noi cu Adevărul sau tu eşti dintre aceia care glumesc?” ~ Iar el a răspuns: „Ba nu! Domnul vostru este Stăpânul cerurilor

şi al pământului, care le-a creat pe ele, iar eu sunt unul dintre aceia care vă mărturisesc vouă despre aceasta.” ﴿

[Coran 21:51-56]

﴾ „Şi, [jur] pe Allah! Eu voi urzi împotriva idolilor voştri, după ce veţi întoarce spatele, îndepărtându-vă”. ~ Şi i-a făcut pe ei fărâme, afară de cel mai mare dintre ei, astfel încât să se întoarcă spre el. ~ Au zis ei: „Cine a făcut aceasta cu zeii noştri? El este, neîndoielnic, dintre cei nelegiuiţi!” ~ Au zis [unii]: „Am auzit un fecior pomenindu-i pe ei. El se cheamă Avraam”. ~ Au zis: „Aduceţi-l dinaintea oamenilor pentru ca ei să facă mărturie!” ~ Au zis [atunci]: „Tu ai făcut aceasta cu zeii noştri, Avraam?” ~ A răspuns el: „Ba a făcut-o cel mai mare dintre ei, acesta! Întrebaţi-i, dacă ei pot cuvânta!” ﴿

[Coran 21:57-63]

﴾ Atunci s-au întors la sufletele lor şi au zis: „Aşadar, voi sunteţi cei nelegiuiţi!” ~ Apoi au întors capetele lor [zicând]: „Tu ştii prea bine că aceştia nu vorbesc!” ~ Şi a zis el: „Dar oare voi vă închinaţi, în loc de Allah, la ceva care nu vă este de nici un folos şi nici nu vă poate face nimic rău? ~ Uff! pentru voi şi pentru ceea ce adoraţi în loc de Allah! Oare voi nu pricepeţi?” ~ Au zis: „Ardeţi-l şi ajutaţi-i pe zeii voştri, dacă voi vreţi să faceţi [ceva pentru ei]!” ~ Dar Noi am zis: „O, foc! Fii răcoare şi mântuire peste Avraam!” ~ Ei au vrut un vicleşug împotriva lui, însă Noi am făcut ca ei să fie cei mai în pierdere. ﴿

[Coran 21:64-70]

Şi în Surat Aş-Şu’ara din Coran se spune:

﴾ Recită-le lor istoria lui Avraam: ~ Când el le-a zis tatălui său şi neamului său: „Pe cine adoraţi voi?” ~ I-au răspuns ei: „Noi îi adorăm pe idoli şi rămânem slujindu-i pe ei”. ~ Şi le-a zis: „Oare vă aud ei când îi chemaţi ~ Sau vă sunt ei de

folos sau vă fac vouă vreun rău?” ~ Au răspuns ei: „[Nu!] Dar i-am aflat pe părinţii noştri făcând aşa!” ~ A zis: „Şi aţi văzut voi aceea ce adoraţi ~ Voi şi părinţii voştri cei de demult?” ﴿

[Coran 26:69-76]

﴾ Ei îmi sunt duşmani mie, afară de Stăpânul lumilor, ~ Care m-a creat şi El este Cel care mă călăuzeşte, ~ Care mă hrăneşte şi-mi dă de băut, ~ Iar când sunt bolnav, el mă tămăduieşte, ~ Care mă lasă să mor şi-apoi la viaţă mă trezeşte, ~ Care nădăjduiesc că-mi va ierta păcatele în Ziua Judecăţii. ~ Doamne, dă-mi mie înţelepciune şi ajută-mă pe mine să mă alătur celor drepţi! ﴿

[Coran 26:77-83]

Şi în Surat As-Saffat se spune:

﴾ Printre cei care au urmat [calea lui Noe] s-a aflat Avraam, ~ Când a venit el la Domnul său cu inima curată ~ Şi când le-a zis tatălui său şi neamului său: „Pe cine adoraţi voi? ~ Voiţi voi, prin minciună, alţi Dumnezei afară de Allah? ~ Ce credeţi voi despre Stăpânul lumilor-?” ~ Şi a aruncat el o privire spre stele ~ Şi a zis: „Eu sunt bolnav!” ~ Şi s-au întors de la el, îndepărtându-se. ﴿

[Coran 37:83-90]

﴾ Apoi s-a întors către zeii lor şi le-a zis: „Voi nu mâncaţi? ~ De ce nu

vorbiţi?” ~ Apoi s-a năpustit asupra lor şi i-a lovit cu mâna dreaptă. ~ Atunci s-au

apropiat de el în fugă. ~ Şi el le-a zis: „Vă închinaţi voi la ceea ce ciopliţi, ~ În

vreme ce Allah v-a creat pe voi, precum şi ceea ce faceţi voi?” ~ Au zis ei:

„Înălţaţi pentru el un altar şi aruncaţi-l în flăcări!” ~ Au voit să viclenească

împotriva lui, dar Noi i-am făcut pe ei să fie cei mai umiliţi! ﴿

[Coran 37:91-98]

În aceste versete, Allah ne-a înştiinţat că Avraam s-a lepădat de practica

neamului său de a venera idoli şi a zis: „Ce sunt aceste chipuri la care voi vă

închinaţi?” [21:52], adică acelea pe care le urmaţi cu devotament şi cărora le

arătaţi supunere. I-au răspuns ei: „Noi i-am aflat pe părinţii noştri închinându-se

la ele” [21:53] Credinţa lor nu reprezenta decât o urmare oarbă a tradiţiilor

părinţilor şi străbunilor lor în ceea ce priveşte venerarea idolilor.

A zis: „Voi şi părinţii voştri aţi fost în rătăcire învederată”. [21:54] Într-un alt

verset a spus: Şi când le-a zis tatălui său şi neamului său: “Pe cine adoraţi voi? ~

Voiţi voi, prin minciună, alţi Dumnezei afară de Allah? ~ Ce credeţi voi despre

Stăpânul lumilor-?” [37:85-87] Qatada a zis: „... adică ce credeţi că va face Allah

cu voi când Îl veţi întâlni la sfârşitul acestei lumi, după ce voi aţi slăvit idoli?”

„Oare vă aud ei când îi chemaţi ~ Sau vă sunt ei de folos sau vă fac vouă

vreun rău?” ~ Au răspuns ei: „[Nu!] Dar i-am aflat pe părinţii noştri făcând

aşa!” [26:72,74] Cei din neamul lui Avraam au acceptat faptul că idolii lor nu le

auzeau chemarea, nu le erau de folos şi nici nu le puteau pricinui vreun rău.

Singurul motiv pentru care îi venerau era că şi părinţii lor făcuseră acest lucru, la

fel ca şi cei ce se abătuseră de la calea cea dreaptă, precum ei înşişi: „Voi şi

părinţii voştri cei de demult? Ei îmi sunt duşmani mie, afară de Stăpânul

lumilor” [26:75-77]

Acest lucru dovedeşte falsitatea acelor idoli, căci, de ar fi fost cu adevărat

zei, i-ar fi putut face rău lui Avraam în momentul în care acesta i-a renegat.

Au zis ei: „Tu ai venit la noi cu Adevărul sau tu eşti dintre aceia care

glumesc?” [21:55]. L-au întrebat dacă a venit să-i cheme la Adevăr, să renege

practica prin care venerau idoli, să le discrediteze părinţii pentru aceasta, dacă

vorbea cu seriozitate sau dacă pur şi simplu glumea cu ei?

Iar el a răspuns: „Ba nu! Domnul vostru este Stăpânul cerurilor şi al

pământului, care le-a creat pe ele, iar eu sunt unul dintre aceia care vă

mărturisesc vouă despre aceasta.” [21:56] El le-a răspuns că era neprefăcut în

chemarea sa şi că există un Dumnezeu Unic, Stăpânul fiecărui lucru şi Creatorul

fiecărei făpturi, Cel ce a creat acest univers fără a avea vreun precedent. Şi

astfel ei ar trebui să-L slăvească pe El, fără a-I face Lui asociaţi.

„Şi, [jur] pe Allah! Eu voi urzi împotriva idolilor voştri, după ce veţi întoarce

spatele, îndepărtându-vă”. [21:57] Avraam a jurat că va urzi împotriva idolilor lor

atunci când toţi se vor pregăti de sărbătoare. Nu se ştie cu exactitate dacă a

spus acest lucru deschis sau doar a avut acest gând în minte – ambele situaţii

sunt indicate de către exegeţi.

Avraam şi idolii

Aceştia aveau o sărbătoare pe care o celebrau o dată pe an, la ieşire din

cetatea lor. Terah l-a rugat pe Avraam să ia şi el parte, însă a răspuns că e

bolnav şi nu se simte foarte bine – Şi a aruncat el o privire spre stele ~ Şi a zis:

„Eu sunt bolnav!” [37:88,89] Prin aceste vorbe, Avraam s-a referit că i-ar putea

umili pe idolii lor, pentru a face să triumfe religia lui Allah, Religia Adevărului.

După ce neamul său a plecat să celebreze sărbătoarea şi a rămas singur

în zonă, „s-a întors către zeii lor” [37:91]. Ragha înseamnă că s-a grăbit să

ajungă la ei, ascunzându-se. I-a găsit într-un loc minunat, înconjuraţi de multe

feluri de hrană şi le-a zis în batjocură: “Voi nu mâncaţi? ~ De ce nu vorbiţi?” ~

Apoi s-a năpustit asupra lor şi i-a lovit cu mâna dreaptă. [37:91-93] I-a lovit cu o

secure şi „i-a făcut pe ei fărâme, afară de cel mai mare dintre ei, astfel încât să

se întoarcă spre el.” [21:58] Se spune că a ridicat securea spre cel mai mare

dintre ei ca să-l doboare. Când s-au reîntors de la sărbătoare, au văzut ce se

năpustise asupra zeilor lor. Au zis ei: „Cine a făcut aceasta cu zeii noştri? El

este, neîndoielnic, dintre cei nelegiuiţi!” [21:59]

Şi dacă ar fi avut puţină minte, şi-ar fi dat seama de dovada ce se afla în

spatele acestui lucru, căci de ar fi fost zei adevăraţi atunci nu ar fi acceptat

această umilinţă şi cu siguranţă s-ar fi apărat de oricine ar fi vrut să le

pricinuiască vreun rău. Însă din cauza ignoranţei şi a stăruinţei de a urma acea

cale greşită, au spus: „Cine a făcut aceasta cu zeii noştri?” [21:59]

Au zis [unii]: „Am auzit un fecior pomenindu-i pe ei. El se cheamă

Avraam”. [21:60] Şi au spus: „El a vorbit despre ei (zei) în batjocură. El este cel

ce a făcut aceasta şi i-a făcut pe ei fărâme.” Ibn Masu’d a spus – după cum am

menţionat mai înainte – că le-a vorbit făţiş, ceea ce înseamnă că el a fost cel

care i-a ameninţat astfel: „Şi, [jur] pe Allah! Eu voi urzi împotriva idolilor voştri, după ce veţi întoarce spatele, îndepărtându-vă”. [21:57] Au zis: „Aduceţi-l dinaintea oamenilor pentru ca ei să facă mărturie!” [21:61] Ei au spus: „Aduceţi-l pe acesta la locul nostru de întâlnire,

dinaintea oamenilor, pentru ca ei toţi să audă ceea ce spune, să fie martori şi de

asemenea să vadă pedeapsa pe care vom decide să i-o acordăm.” Acesta a fost

principalul scop al lui Avraam – ca toţi oamenii să se strângă într-un loc şi astfel

să-şi poate duce la îndeplinire misiunea sa, prin respingerea practicii false pe

care o urmau, venerarea idolilor. La fel a zis şi Moise către Faraon:

﴾ „Întâlnirea cu voi va fi în ziua de sărbătoare şi lumea să se adune dimineaţa!” ﴿

[Coran 20:59]

Când oamenii s-au strâns laolaltă şi Avraam a fost adus dinaintea lor, l-au

întrebat: „Tu ai făcut aceasta cu zeii noştri, Avraam?” ~ A răspuns el: „Ba a

făcut-o cel mai mare dintre ei, acesta! Întrebaţi-i, dacă ei pot cuvânta!” Surat

Al-Anbiya [21:62,63] Se spune că s-a referit la faptul că cel mai mare dintre idoli

a fost cel ce l-a provocat să-i facă fărâme. Prin aceasta, Avraam a vrut să le

atragă atenţia asupra faptului că zeii lor nu puteau vorbi şi să recunoască astfel

că aceştia erau doar nişte simple obiecte neînsufleţite.

Atunci s-au întors la sufletele lor şi au zis: „Aşadar, voi sunteţi cei

nelegiuiţi!” [21:64] „ Voi aţi greşit când v-aţi lăsat zeii singuri, fără pază.”

Qatada a zis: „Cei din neamul său s-au ruşinat şi au plecat capetele,

zicând: „Tu ştii prea bine că aceştia nu vorbesc!” [21:65] „Tu ştii prea bine, o,

Avraame, că ei nu vorbesc. Cum de ne ceri nouă să-i întrebăm?” În acest

moment, Avraam i-a întrebat: „Dar oare voi vă închinaţi, în loc de Allah, la ceva care nu vă este de nici un folos şi nici nu vă poate face nimic rău? ~ Uff! pentru voi şi pentru ceea ce adoraţi în loc de Allah! Oare voi nu pricepeţi?” [21:66,67]

În Coran se spune: Atunci s-au apropiat de el în fugă. ~ Şi el le-a zis: „Vă

închinaţi voi la ceea ce ciopliţi” [37:94,95] „Cum de puteţi slăvi idoli pe care cu

mâna voastră i-aţi făcut din piatră şi din lemn şi le-aţi dat lor o formă?” „În vreme

ce Allah v-a creat pe voi, precum şi ceea ce faceţi voi?" [37:96], adică: „Voi

sunteţi doar nişte făpturi şi acei idoli sunt doar nişte făpturi. Cum ar putea o

făptură să slăvească o altă făptură? Slăvirea voastră nu este mai bună decât

slăvirea lor asupra voastră! Voi sunteţi în rătăcire, căci slava i se cuvine numai lui

Allah, Creatorul Suprem, Cel ce nu are pe nimeni egal.”

Avraam şi Focul

﴾ Au zis ei: „Înălţaţi pentru el un altar şi aruncaţi-l în flăcări!” ~ Au voit să viclenească împotriva lui, dar Noi i-am făcut pe ei să fie cei mai umiliţi! ﴿

[Coran 37:97,98]

Când s-au văzut copleşiţi şi fără nici o dovadă clară, au trecut de la discuţii

şi dezbateri la ameninţări şi au făcut uz de puterea şi autoritatea lor, pentru ca

zeii lor să triumfe. Însă Allah a avut un alt plan pentru ei:

﴾ „Ardeţi-l şi ajutaţi-i pe zeii voştri, dacă voi vreţi să faceţi [ceva pentru ei]!” ~ Dar Noi am zis: „O, foc! Fii răcoare şi mântuire peste Avraam!” ~ Ei au vrut un vicleşug împotriva lui, însă Noi am făcut ca ei să fie cei mai în pierdere. ﴿

[Coran 21:68-70]

Începuseră să strângă de multă vreme de oriunde găseau lemne de foc şi

au făcut o grămadă foarte mare. Când o femeie se îmbolnăvea făcea legământ

că de va fi vindecată va aduna lemne de foc, pentru a-l arde pe Avraam. Au

pregătit un teren imens unde au dus lemnele strânse şi au aţâţat focul. Acesta

s-a aprins, iar flăcările uriaşe şi scânteile păreau a atinge cerul.

Apoi l-au aşezat pe Avraam pe o catapultă ce fusese construită de un om

din neamul Kurdiş, pe nume Hezan. Acesta a inventat catapulta. Allah a poruncit

pământului să-l înghită şi se va scufunda în el până în Ziua Judecăţii.

Au început să-l lege pe Avraam în lanţuri şi acesta l-a pomenit pe Allah

prin aceste cuvinte: „Nu există altă divinitate în afară de Tine, Tu eşti preaslăvit,

o, Stăpân al Lumilor! Ţie ţi se cuvine slava şi puterea este pentru Tine. Tu nu ai

pe nimeni egal!”

În timp ce era aşezat pe catapultă, încătuşat şi apoi aruncat în foc, Avraam

a spus: “Ne este de ajuns [ajutorul lui] Allah şi El este Cel mai bun ocrotitor al

nostru!” Avraam a spus acestea în momentul în care era aruncat în foc, iar

profetul Muhammed - Allah să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - a spus în

momentul în care i s-a spus:

﴾ Oamenii s-au adunat împotriva voastră, deci temeţi-vă de ei!”, credinţa le-a sporit şi au zis ei: „Ne este de ajuns [ajutorul lui] Allah şi El este Cel mai bun ocrotitor al nostru!” ~ Şi ei s-au întors [după aceea] cu binefacerea lui Allah şi harul Său, fără să-i fi atins nici un rău. Ei au căutat mulţumirea lui Allah, căci Allah este Dătător de har nemăsurat. ﴿

[Coran 3:173,174]

S-a relatat că în momentul în care a fost aruncat şi se afla încă în aer,

îngerul Gavriil s-a apropiat şi a zis: „Avraame! Ai nevoie de ajutor?” El a răspuns:

„Dacă vine de la tine, atunci nu!”

Ibn Abbas şi Sa’id bin Jubair au relatat că îngerul ce aduce ploaia a spus:

„Oare când mi se va porunci să pot aduce ploaia?” Porunca lui Allah a fost însă

mai iute decât orice altceva.

Dar Noi am zis: „O, foc! Fii răcoare şi mântuire peste Avraam!” Surat

Al-Anbiya [21:69] Ali bin Abu Talib a explicat că sensul acestui verset este: „Nu-i

face lui rău”. Ibn Abbas şi Abul-Aliah au spus: „Dacă Allah nu ar fi grăit “mântuire

peste Avraam”, răcoarea i-ar fi pricinuit rău.”

Ka’b bin Ahbar a zis: „Nimănui nu-i va fi de folos în acea zi focul, şi acesta

nu a ars decât lanţurile ce-l încătuşau.”

Şi Dahhak a zis: „S-a relatat că Gavriil s-a aflat alături de el, ştergându-i

sudoarea de pe faţă, şi că nu a îndurat nimic în afară de acea sudoare.”

Abu Huraira a spus: „Cel mai bun lucru pe care tatăl lui Avraam l-a spus

când şi-a văzut fiul în acea stare a fost: «Cât de bun este Domnul tău, o,

Avraam!»”

Ibn Asakir a relatat citându-l pe Ikrima că mama lui Avraam şi-a privit fiul şi

a zis: „O, fiule! Doresc să vin la tine, aşa că roagă-te la Allah să mă ferească de

flăcările ce te înconjoară.” Avraam a răspuns: „Da!” Mama sa s-a apropiat de el

fără ca flăcările să-i pricinuiască vreun rău. Când a ajuns acolo, l-a îmbrăţişat, l-a

sărutat şi apoi s-a întors.

Minhal bin Amr a zis: „Mi s-a spus că Avraam a rămas acolo timp de 40

sau 50 de zile. Şi el a zis: «În toată viaţa mea nu au existat zile mai bune sau

nopţi mai bune decât acelea în care m-am aflat în foc. Mi-am dorit ca întreaga

mea viaţă să fie aşa.» Fie ca Allah să trimită binecuvântarea Sa asupra lui!”

Cei din neamul lui Avraam au dorit să se răzbune, însă au fost umiliţi; au

dorit să se ridice deasupra lui, dar au fost puşi mai prejos. Allah a zis: „Ei au vrut un vicleşug împotriva lui, însă Noi am făcut ca ei să fie cei mai în pierdere.” [21:70]

În lumea aceasta, au avut parte de umilire şi pierdere, dar în lumea de

apoi focul în care vor fi aruncaţi nu va fi răcoros şi nici nu le va aduce lor

mântuire. Aceştia nu vor primi nici un salut de întâmpinare, nici un mesaj de

pace. Va fi precum Allah a grăit: „Ce locuinţă rea şi ce rău loc de şedere este

ea!” [Coran 25:66]

Umm Şuraik a relatat: „Profetul a poruncit să fie ucisă Wazgh (şopârla de

casă) şi a spus: «A suflat în focul lui Avraam!»” (relatat de Al-Bukhari)

Şi imamul Ahmed a relatat preluând de la A’işa că Profetul - Allah să-l

binecuvânteze şi să-l miluiască - a spus: „Ucide şopârla de casă, căci aceasta a

aţâţat focul lui Avraam.” Acesta a spus: „A’işa obişnuia să le ucidă!”

Imamul Ahmed a relatat preluând de la Nafi că o femeie a intrat la A’işa şi

a văzut un fel de capcană. A întrebat: „Pentru ce este aceasta?” Ea a răspuns:

„Ucidem cu ea şopârlele de casă.” Apoi a relatat că Profetul - Allah să-l

binecuvânteze şi să-l miluiască - a spus: „Când Avraam a fost aruncat în foc,

toate animalele şi insectele au încercat să-l stingă, în afară de şopârla de casă;

aceasta a început să-l aţâţe.”

Imamul Ahmed a relatat de asemenea că Samama, sclava lui Fakiha bin

Mughira, a spus: „Am intrat la A’işa şi am văzut în locuinţa ei o suliţă întinsă pe

pământ. Eu am zis: „O, Umm-ul-Mu’minin („Mama credincioşilor” – A’işa)! Ce faci

cu această suliţă?” Ea a spus: "Am păstrat-o pentru a ucide acele şopârle de

casă, căci Profetul ne-a spus: «Când Avraam a fost aruncat în foc, nu a existat

animal sau insectă pe pământ care să nu încerce să stingă focul, în afară de

această şopârlă de casă, care a încercat să-l aţâţe.» Astfel că Profetul - Allah

să-l binecuvânteze şi să-l miluiască - ne-a cerut să o ucidem.”

Dispute între Avraam şi Nimrod

Allah spune în Surat Al-Baqara:

﴾ Oare nu l-ai văzut pe acela care s-a certat cu Avraam în legătură cu existenţa Domnului său, după ce Allah i-a dat stăpânia? Şi a zis Avraam: „Domnul meu este cel care dă viaţă şi ia viaţa”. Şi i-a răspuns el: „Şi eu pot să dau viaţa şi să iau viaţa!”. Atunci a zis Avraam: „Allah face ca soarele să vină de la Răsărit, deci fă-l tu să vină de la Apus!” Cel care nu credea a rămas descumpănit, căci Allah nu-i călăuzeşte pe cei nelegiuiţi. ﴿

[Coran 2:258]

În acest verset, Allah ne-a înfăţişat disputa pe care Avraam a avut-o cu

acest rege arogant şi trufaş care pretindea pentru el stăpânirea. Avraam i-a

spulberat argumentele firave şi l-a făcut să se gândească la neştiinţa sa.

Exegeţii, genealogiştii şi istoricii sunt de părere că acesta a fost regele

Babilonului. Numele lui era Nimrod bin Canaan bin Koş bin Sem bin Noe. Aşa

este relatat de Mujahid. Cu toate acestea, alţii sunt de părere că era numit

Nimrod bin Peleg bin Eber bin Şelah bin Arfaxad bin Sem bin Noe.

Mujahid şi alţii au spus: „El era unul dintre regii acelei vremi. La acea

vreme erau patru regi ce domneau pe pământ. Doi dintre aceştia erau

credincioşi, iar ceilalţi doi erau fără credinţă. Cei credincioşi erau Zul-Qarnain şi

Sulaiman, iar cei doi necredincioşi erau Nimrod şi Nabucodonosor.”

Se spune că Nimrod a domnit timp de aproape 400 de ani. Era trufaş,

arogant, răzvrătit şi iubitor de averi.

Când Avraam l-a chemat să slăvească un Dumnezeu Unic, Allah, fără a-I

face Lui egali, el a fost îndemnat de neştiinţa şi rătăcirea sa să respingă

chemarea. A avut lungi dispute cu Avraam pe această temă şi în loc să accepte

credinţa, a pretins pentru el stăpânirea. Când Avraam i-a spus: „Domnul meu

este cel care dă viaţă şi ia viaţa”, el a răspuns: „Şi eu pot să dau viaţa şi să iau

viaţa!”

Qatada, Suddi şi Ibn Ishaq au spus: „Doi oameni pe care dorea să-i ucidă

au fost aduşi înaintea lui. A poruncit ca unul dintre ei să fie ucis şi a cruţat viaţa

celuilalt şi în acest fel a pretins că a dat viaţa unuia dintre aceştia şi a luat viaţa

celuilalt.”

Aceasta a fost o afirmaţie în afara discuţiei, un argument absurd. Avraam

a dorit să mărturisească existenţa Creatorului prin dovada existenţei fenomenelor

vieţii şi morţii. Toate aceste întâmplări nu au loc de unele singure, ci există un

Creator care a făcut acest univers cu toate corpurile cereşti, cu vântul, norii,

ploaia, regnul animal; le-a dăruit lor viaţă şi apoi le-a luat viaţa. Şi de aceea a zis

Avraam: „Domnul meu este cel care dă viaţă şi ia viaţa”.

Dacă acest rege trufaş prin afirmaţia: „Şi eu pot să dau viaţa şi să iau

viaţa!” a vrut să spună că el a fost cel ce a creat acest fenomen al vieţii şi morţii,

atunci cu încăpăţânare şi în mod voit a respins Adevărul. Dar dacă afirmaţia sa a

însemnat ceea ce Qatada şi alţii au menţionat mai înainte atunci acesta nu a fost

atent la discuţie şi nu a dat un răspuns la ceea ce Avraam îi spusese.

Deoarece această afirmaţie a regelui, şi anume că a dat şi a luat viaţa,

poate să nu fie tocmai clară multor oameni, Avraam a adus o altă dovadă a

existenţei Creatorului şi, pentru a combate pretinderea lui Nimrod, a spus: „Allah

face ca soarele să vină de la Răsărit, deci fă-l tu să vină de la Apus!”

I-a spus că Allah Cel ce este Creatorul fiecărui lucru şi Cel ce este Unic

Dumnezeu porunceşte în fiecare zi soarelui să răsară dinspre răsărit. „De crezi

însă că tu poţi să dai viaţă şi să iei viaţa, atunci fă ca soarele să răsară dinspre

apus. „Cel care dă viaţă şi ia viaţa” poate face orice fără nici o greutate. Dacă

pretinzi viaţa şi moartea, atunci fă ca soarele să răsară dinspre apus. Dacă nu

eşti capabil să înfăptuieşti acest lucru, atunci nu poţi să-l faci nici pe cel dinainte.

Şi tu ştii asta mai bine. Nu eşti în stare să creezi nici măcar un ţânţar.”

Avraam i-a înfăţişat propria-i neştiinţă şi slăbiciune şi acesta nu a ştiut ce

să mai răspundă. A rămas uluit, fără cuvinte. Şi de acea în Coran sunt dezvăluite

aceste cuvinte: „Cel care nu credea a rămas descumpănit, căci Allah nu-i

călăuzeşte pe cei nelegiuiţi.”

Suddi a spus: „Această discuţie a avut loc între Avraam şi Nimrod în ziua

în care a ieşit din foc. Ei nu mai şezuseră împreună niciodată înainte. Şi aşa a

fost.”

Zaid bin Aslam a relatat: „Nimrod avea control asupra mărfurilor, iar

oamenii se duceau la el pentru a-şi asigura proviziile. Avraam de asemenea a

mers alături de un grup de oameni pentru proviziile sale. Niciodată mai înainte

nu-l întâlnise şi astfel această dispută a avut loc în acea zi. Lui Avraam nu i-a

fost dăruită cantitatea ce i se cuvenea, aşa cum le fusese dăruită celorlalţi. Şi s-a

întors fără a avea nimic asupra lui.”

În timp ce se apropia de locuinţa sa, s-a îndreptat spre o dună de nisip,

şi-a umplut cei doi saci pe care-i avea şi şi-a spus: „Cu aceşti doi saci voi

distrage atenţia familiei mele.” Când a ajuns acasă, a pus sacii într-o parte, apoi

a mers să se odihnească şi a adormit. Soţia sa, Sara, a mers să vadă cei doi

saci şi i-a găsit plini cu cele mai bune provizii, astfel că a făcut mâncare. Când

Avraam s-a trezit, a văzut mâncare şi a întrebat: „Din ce ai făcut aceste bucate?”

Ea a răspuns: „Din ceea ce tu ai adus!” Avraam a ştiut atunci că era hrană de la

Allah Preamăritul.

Zaid bin Aslam a zis: „Şi Allah a trimis un înger la acel rege trufaş,

poruncindu-i să creadă în Allah, însă acesta a refuzat acest lucru. Apoi l-a

chemat din nou şi el a refuzat şi apoi l-a chemat a treia oară şi din nou a refuzat

şi a zis: «Tu îţi chemi grupul tău de oameni, iar eu chem neamul meu.»”

Nimrod şi-a strâns armata şi pe cei din neamul său la vremea asfinţitului.

Allah a trimis asupra lor o ceată atât de numeroasă de ţânţari încât soarele nu se

mai vedea. Ţânţarii le-au mâncat carnea, le-au supt sângele şi au lăsat doar

scheletele. Unul dintre aceştia a intrat în nasul regelui şi acolo a rămas. Şi pentru

a scăpa de ţânţar, regele şi-a lovit cu ciocanul capul până ce a murit.

Migrarea lui Avraam în Siria, intrarea în Egipt şi şederea în Hijaz

Allah a grăit: ﴾ A crezut în el Lot, care a zis: „Eu purced către Domnul meu. El este Cel Puternic [şi] Înţelept”. ~ Şi Noi i-am dăruit lui [Avraam] pe Isaac şi pe Iacob, am dăruit urmaşilor săi profeţia şi Cartea şi i-am dat lui răsplata [cuvenită] în această lume, iar în Lumea de Apoi se va afla el printre cei drepţi. ﴿

[Coran 29:26,27]

În Surat Al-Anbiya se spune:

﴾ Şi Noi l-am mântuit pe el şi [asemenea] şi pe Lot pe pământul pe care l-am binecuvântat pentru oameni. ~ Şi i-am dăruit Noi pe Isaac şi pe Iacob, pe deasupra, şi pe toţi i-am făcut evlavioşi. ~ Şi i-am făcut Noi ocârmuitori, care au călăuzit [lumea] după porunca Noastră, şi le-am revelat lor să facă fapte bune, să împlinească Rugăciunea şi să dea Dania şi ei Ne-au fost Nouă adoratori. ﴿

[Coran 21:71-73]

Avraam şi-a părăsit neamul de dragul lui Allah, împreună cu soţia sa, care

era stearpă, şi el nu avea nici un copil, şi cu nepotul său Lot bin Haran bin Azar.

Atunci Allah i-a dăruit lui fii pioşi, iar urmaşilor săi le-a dăruit profeţia şi Cartea.

Nici un profet nu a mai fost trimis după el în afară de cei ce se trăgeau din

urmaşii lui şi nici o Carte nu a mai fost trimisă decât din cele pogorâte profeţilor

născuţi din urmaşii lui. Acesta a fost favorul lui Allah pentru el, de vreme ce a

trebuit să-şi părăsească ţinutul, neamul şi rudele de dragul Său.

Ţinutul spre care a intenţionat să migreze a fost Siria. Versetul următor la

această zonă se referă: „pe pământul pe care l-am binecuvântat pentru oameni.”

Aceasta este părerea lui Ubai bin K’ab, Qatada şi alţii.

Ibn Abbas a relatat însă că acest ţinut este Mecca, bazându-se pe versetul

următor: Cea dintâi Casă [de închinare] ridicată pentru oameni este aceea din

Bakka, cea binecuvântată şi călăuzire pentru toate lumile. [3:96] Bakka este unul

dintre vechile nume ale sanctuarului de la Mecca.

K’ab bin Ahbar a menţionat că acesta era ţinutul Haranului.

Abu Huraira a relatat: „Avraam a minţit de trei ori în viaţa sa; de două ori

de dragul lui Allah, când a spus: „Eu sunt bolnav” [37:89] şi când a spus: „a

făcut-o cel mai mare dintre ei” [21:63]. A treia oară a minţit când împreună cu

Sara au trecut pe lângă un cârmuitor tiran. Cineva i-a spus acelei căpetenii că se

află acolo un bărbat alături de care este o femeie foarte frumoasă. Cârmuitorul a

trimis după el şi l-a întrebat: „Cine este acea femeie?” Avraam a răspuns: „Ea

este sora mea.” Apoi Avraam a venit la Sara şi i-a spus: „Sara! În afară de noi,

pe acest pământ nu se mai află nici un credincios. Iar când căpetenia aceasta

m-a întrebat cine eşti tu, i-am răspuns că eşti sora mea. Să nu mă dezici.”

Apoi cârmuitorul a trimis după Sara şi când aceasta a intrat, el a încercat

să o prindă de mână, însă nu a putut să facă asta. El i-a zis: „Roagă-te la Allah

pentru mine şi nu îţi voi face nici un rău.” Şi ea s-a rugat şi el a fost eliberat. Apoi

a încercat iar să o ţină de mână şi din nou a fost împiedicat. Şi iarăşi i-a spus:

„Roagă-te la Allah pentru mine şi nu îţi voi face nici un rău.” Şi ea s-a rugat şi el a

fost eliberat. Apoi acesta a chemat pe unul dintre paznicii săi şi i-a spus: „Tu nu

mi-ai adus o fiinţă umană, mi-ai adus o diavoliţă.” Şi el i-a dăruit o sclavă pe

nume Hagar.

Sara a venit la Avraam. Acesta era în timpul rugăciunii. A întrebat-o prin

intermediul unui gest ce s-a întâmplat. Ea i-a răspuns: „Allah i-a dejucat planurile

diavoleşti şi el mi-a dăruit o sclavă.” Abu Huraira a spus: „Acum ea este mama

voastră, o, arabilor!” (Al-Bukhari)

Imamul Ahmed a relatat, citându-l pe Abu Huraira, că Profetul - Allah să-l

binecuvânteze şi să-l miluiască - a spus: „Avraam nu a minţit decât de trei ori:

când i s-a cerut să asiste la sărbătoarea dedicată idolilor neamului său şi a

răspuns: «Eu sunt bolnav», când a spus: «a făcut-o cel mai mare dintre ei»” şi

când a spus, referindu-se la Sara: «Ea este sora mea.» El a spus: „Avraam a

intrat într-un ţinut unde conducător era un tiran. Acestuia i s-a spus: «Avraam a

venit însoţit de cea mai frumoasă femeie în seara aceasta.» Conducătorul a

trimis după el şi l-a întrebat: «Cine este cea ce te însoţeşte?» Avraam a spus:

«Ea este sora mea.» L-a rugat pe Avraam să i-o aducă. Şi el a mers să o aducă

în faţa conducătorului şi i-a zis Sarei: «Să nu mă dezici, căci i-am spus că eşti

sora mea. Nu există nici un credincios pe acest pământ în afară de noi.» Când a

intrat la el, acesta a venit să o îmbrăţişeze. Ea s-a ridicat să facă abluţiunea şi

apoi s-a rugat la Allah: «O, Allah! Tu ştii că eu cred în Tine şi în profetul Tău şi că

mă păstrez castă, numai pentru soţul meu, aşa că nu lăsa Doamne acest

necredincios să mă supună.» Şi atunci el s-a cufundat în apă şi a început să

lovească din picioare.”

Abu Huraira a relatat: „Sara a spus apoi: «O, Allah! Dacă a murit, oamenii

vor spune că eu l-am ucis.» Atunci Allah l-a eliberat. Şi din nou a venit să o

îmbrăţişeze. Ea s-a ridicat să facă abluţiunea şi apoi s-a rugat la Allah: «O, Allah!

Tu ştii că eu cred în Tine şi în profetul Tău şi că mă păstrez castă, numai pentru

soţul meu, aşa că nu lăsa Doamne acest necredincios să mă supună.» Şi atunci

el s-a cufundat în apă şi a început să lovească din picioare.”

Abu Huraira a relatat: “Sara a spus: «O, Allah! Dacă a murit, oamenii vor

spune că eu l-am ucis.» Atunci Allah l-a eliberat. A treia sau a patra oară, el a

spus: «Nu mi-ai adus altceva decât o diavoliţă. Du-o înapoi la Avraam şi dăruie-o

pe Hagar.» Ea s-a întors şi i-a spus lui Avraam: «Allah a dejucat planul

necredincioşilor şi ne-a dăruit o fată care să ne servească.»”

Când Avraam a spus: „Ea este sora mea!”, a vrut să spună că este sora lui

în islam. Şi când a spus: „Nu există nici un credincios pe acest pământ în afară

de tine şi de mine”, s-a referit la un cuplu (soţ şi soţie) de credincioşi. De altfel,

Lot era alături de el.

Din momentul în care Sara a mers la acel cârmuitor tiran, Avraam a rămas

să se roage la Allah, cerându-I să o păzească pe soţia sa de răutăţile acelui

rege. Ea de asemenea a făcut acelaşi lucru. Când regele a voit să-i păteze

demnitatea, a făcut abluţiunea şi s-a rugat la Allah. Acesta este motivul pentru

care Allah a grăit în Coran:

﴾ „Căutaţi liman în răbdare şi în Rugăciune” ﴿

[Coran 2:45]

Şi Allah a salvat demnitatea ei şi pe cea a profetului şi Prietenului (Khalil)

Său (Khalil), Avraam.

Avraam s-a întors apoi din Egipt în ţinutul binecuvântărilor, Siria, având

cirezi, sclavi şi alte averi. Alături de ei se afla şi Hagar, ce se trăgea din neamul

copţilor.

Apoi Lot a plecat în zona numită Sodoma, înspre câmpiile Iordaniei, după

ce Avraam l-a rugat să facă aceasta. La acea vreme, era principalul oraş al

acelei zone şi cei mai mulţi dintre locuitorii acestuia era răufăcători şi

necredincioşi.

Allah i-a poruncit lui Avraam să se uite în stânga şi în dreapta sa, înspre

răsărit şi înspre apus, şi i-a spus că toate acele terenuri vor fi dăruite pentru

totdeauna lui şi urmaşilor lui.

Această veste minunată era de asemenea şi pentru această comunitate

(Umma) prin intermediul lui Avraam.

Exegeţii spun: „Grupuri de tirani şi răufăcători l-au înfrânt pe Lot şi el a fost

luat prizonier. Aceştia i-au jefuit toate proprietăţile şi i-au alungat cirezile. Când

ştirea a ajuns la Avraam, a pornit în urmărirea acestora alături de 318 oameni şi

l-a salvat pe Lot. El a recuperat toate proprietăţile, a ucis un număr mare dintre

aceştia şi i-a înfrânt. I-a urmărit până în Barzah (Hoba), în partea de nord a

Damascului. După ce i-a învins, s-a întors în ţinutul său. Regii din ţinutul

Palestinei s-au alăturat lui, l-au primit cu bucurie şi i-au adus onoruri.

______________________________
Extras din Istorisiri despre profeți, autor Ibn Kathir
Liga Islamică și Culturală din România

Un nou an islamic a inceput sâmbătă

2011-11-27T02:17:00.003+02:00

Un nou an islamic a început sâmbătă, 26 noiembrie 2011

Sâmbătă, 26 noiembrie 2011, a coincis cu prima zi a lunii Muharram, ceea ce inseamna începutul unui nou an calendaristic islamic - 1433.

In anul 622 Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) a emigrat din Mecca in Medina la porunca lui Allah Preaînaltul. Acest moment a semnificat inceperea calendarului islamic, anul hijri (de la Hijrah care inseamna emigrare).

Fie ca Allah sa daruiasca musulmanilor de pretutindeni un an nou binecuvantat care sa ii uneasca, pace si lumina in casele si sufletele lor!

Cu adevarat, luna sacra Muharram este o luna binecuvantata si importanta. Este prima luna a calendarului hijri si este una dintre cele patru luni despre care Allah spune: Numarul lunilor la Allah este de douasprezece luni, în Cartea lui Allah, din ziua când El a facut cerurile si pamântul. Patru dintre ele sunt sfinte. Aceasta este religia cea dreapta. Si nu savârsiti în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor voastre! Si luptati uniti împotriva politeistilor, întocmai cum lupta ei împotriva voastra! Si sa stiti ca Allah este cu cei care au frica [de El]! (At-Tawba 9:36)

Muharram este numit astfel pentru ca este o luna sfanta (muharram) si tocmai pentru a-i confirma sacralitatea. Allah Preaînaltul spune: Si nu savârsiti în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor voastre!, ceea ce inseamna sa avem grija sa nu pacatuim in aceste luni sfinte, pentru ca pacatul in aceste luni cantareste mai greu decat in alte luni. Qatada a spus in legatura cu aceasta propozitie Si nu savârsiti în timpul lor nedreptate împotriva sufletelor voastre! ca greseala facuta in aceste luni este mai serioasa si mai plina de pacat decat cea facuta intr-o alta perioada a anului. Greseala este o problema serioasa in sine, insa Allah ii da mai mare greutate in aceasta perioada. Allah a ales de fiecare data dintre cele create de EL. El a ales dintre îngeri trimisii si dintre oameni a ales trimisii. Dintre vorbe a ales pomenirea Lui (zikr, dhikr). Dintre cele de pe pamant El a ales moscheile, geamiile; dintre luni a ales Ramadanul si lunile sfinte; dintre zile a ales ziua de vineri; dintre nopti a ales Noaptea de al-Qadr (Leylet-ul Qadr), asa ca venerati ceea ce Allah ne-a spus sa veneram. (Extras din Tefsirul lui Ibn Kesiyr, Fie ca Allah sa fie multumit de munca sa!)

Dr. Muzammil H. Siddiqi :

In luna Muharram ne amintim de emigrarea Profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!!) de la Mecca la Medina. In aceasta intamplare sunt foarte multe lectii care sa ne ajute sa intelegem semnificatiile principale ale calendarului hijrah. E bine de amintit ca momentul emigrarii a fost de o importanta capitala pentru evolutia islamului.

De asemenea este din tradiția Profetului Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui!) sa postim in a noua si a zecea zi a lunii Muharram. Profetul obisnuia sa posteasca in a zecea zi a acestei luni, zi numita "Aşura". Cand Profetul a venit in Medina a observat ca si evreii mediniti posteau in aceasta zi in amintirea profetului Moise (Pacea fie asupra lui!). Profetului i-a placut aceasta traditie si le-a spus evreilor "Noi suntem mai aproape de Moise decat sunteti voi." Asa ca a postit si i-a indemnat si pe companionii sai sa posteasca. Dupa ceva timp, inainte de sfarsitul vietii sale, Profetul i-a indemnat pe musulmani sa adauge si ziua a noua la postul lor. Astfel, ne este recomandat sa postim in a noua si a zecea zi a lunii Muharram.

De asemenea trebuie amintit si sacrificiul lui Huseyn si a familiei lui (Fie ca Allah sa fie multumit de ei toti!). Sacrificiul lor a fost adevaratul Jihad pentru cauza lui Allah, pentru dreptate si adevar. Putem sa luam lectii de curaj, rabdare si perseverenta din episodul de la Karbala (anul 61 dupa Hijrah / 680 d. Ch.)

Şeikhul Seyyid Saabiq a mentionat in cartea sa "Fiqh-us Sunnah":

Abu Hurayrah a relatat: "L-am intrebat pe Trimisul lui Allah: Care dintre rugaciuni este cea mai buna dupa rugaciunile obligatorii? El a raspuns: Rugaciunea din toiul noptii. Am intrebat: Care post este cel mai bun dupa postul din Ramadan?El a spus: Luna lui Allah pe care voi o numiti Muharram." (Ahmed, Muslim, si Abu Dawud).

Mu`awiyyah ibn Ebi Sufyan a relatat ca l-a auzit pe Trimisul lui Allah spunând: "In ceea ce priveste ziua Aşurah - nu este obligatoriu pentru voi sa postiti precum fac eu. Oricine doreste poate posti si care dintre voi nu doreste nu este obligat sa o faca." (Al-Bukhari si Muslim).

Postul in aceste zile a fost categorisit de savanti pe trei nivele:

1. postul de trei zile: ziua a noua, a zecea, a unsprezecea a lunii Muharram;

2. postul in ziua a noua si a zecea a lunii Muharram;

3. postul doar in ziua a zecea a lunii Muharram.

Zile deosebite pentru musulmani

Şeikh Dr. Yusuf al-Qaradawi despre sarbatorirea unor zile cu semnificatii pentru musulmani:
" Unii musulmani sustin ca sarbatorirea oricarei ocazii islamice este interzisa; considera ca zile speciale precum emigrarea Profetului la Medina, Al-Isra wa-l Mi'raj (calatoria nocturna si inaltarea Profetului Muhammed in ceruri), ziua de nastere a Profetului, batalia de la Bedr, cucerirea Meccai si alte ocazii islamice inregistrate in biografia Profetului ar fi bid'ah (inovatii), ceea ce este un semn al ratacirii si prin urmare al focului Iadului. Dar nu este deloc asa. Sunt anumite practici care fac din sarbatorirea unor asemenea zile ceva haram (interzis), si aceasta daca oamenii includ practici interzise sau lucruri ce contravin invataturilor Şeri'ah, asa cum se intampla in unele tari si regiuni unde oamenii practica obiceiuri ciudate cu ocazia nasterii Profetului, a awliyaa' (robi apropiati ai lui Allah) sau a altor oameni drept-credinciosi.

Nu este nicio greseala ca in zile precum ziua de nastere a Profetului Muhammed (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) sa ne amintim si sa amintim oamenilor despre personalitatea uimitoare a Profetului, biografia lui si despre mesajul sau adevarat ce a fost revelat lui de Allah Preaînaltul ca indurare pentru lumi. Cum poate fi considerata aceasta o inovatie (bid'ah)?

Sarbatorirea zilelor cu semnificatii islamice este un mod de a aminti oamenilor despre darurile, binecuvantarile pe care Allah le-a dat oamenilor, si aceasta nu este doar permis, ci este recomandat si laudabil. Allah Preaînaltul le-a poruncit robilor Sai sa isi aminteasca de astfel de ocazii. (O, voi cei care credeti! Aduceti-va aminte de harul lui Allah asupra voastra când au venit ostenii asupra voastra si când Noi am trimis asupra lor un vânt si osteni pe care voi nu i-ati vazut. Si Allah este Cel care Vede ceea ce voi împliniti. Când ei au venit la voi de deasupra voastra si de sub voi si când ochii vostri au fost tulburati si inimile v-au ajuns în gât si v-ati fãcut voi fel de fel de gânduri în privinta [fagaduintei] lui Allah.) (Al-Ahzab 33:9-10)Acest verset coranic aminteste musulmanilor de batalia Al-Ahzab cand quraişiţii, ghatafan si aliatii lor i-au atacat pe Profet si pe cei care il urmau, asediind Medina cu scopul de a se descotorosi de musulmani laolalta. Allah Preaînaltul i-a sustinut pe musulmani si i-a salvat de la planurile anti-islamice ale dusmanilor. Allah s.w.t. a trimis vanturi puternice si soldati dintre îngeri care sa lupte impotriva inamicilor. Este o porunca a lui Allah Preaînaltul pentru musulmani sa nu uite acest eveniment. Asadar, este o porunca divina ca musulmanii sa isi aminteasca de astfel de evenimente care subliniaza binecuvantarile fara seaman ale lui Allah asupra lor.

Allah Preaînaltul spune intr-un alt verset: O, voi cei care credeti! Aduceti-va aminte de binefacerile lui Allah asupra voastra! În ziua când unii oameni au voit sa întinda mâinile lor spre voi [pentru a va ataca], El a oprit mâinile lor de la voi. Fiti cu frica de Allah! În Allah trebuie sa se încreada dreptcredinciosii! (Al-Ma'ida 5:11) Aici Allah aminteste musulmanilor despre incercarile indarjite ale evreilor din tribul Banu Qaynuqa de a-l asasina pe Profetul Muhammed (Pacea si binecuvatarea lui Allah fie asupra lui!). Ei au complotat, insa Allah s-a opus planurilor lor si l-a salvat pe Profet. Allah Preaînaltul spune: Au ticluit ei, însa si Allah a ticluit, caci Allah este cel mai bun între cei care stiu a ticlui. (Al-Enfal 8:30)

Asadar, vedem ca a vorbi despre darurile lui Allah si a le sarbatori este un act de credinta, asa cum a ne aminti de indurarea lui Allah si a aminti aceasta musulmanilor cu ocazia anumitor zile islamice, astfel incat ei sa poata invata lectii morale din acestea reprezinta tot acte alese de credinta. Cu adevarat, nu exista nimic gresit in aceasta, asa cum aceste fapte nu au semne de inovatie sau de erezie in religie. "

Nu contează unde trăiești, ci cum trăiești

2011-11-24T23:14:00.007+02:00

Unul dintre subiectele de conversație des întâlnite în ultima vreme se referă la cetățenie. Unii au nevoie de cetățenie, pentru a se bucura de drepturile oferite de unele țări cetățenilor ei, alții se tem ca nu cumva cetățenia să îi ia calitatea de musulman, considerând că nu poate fi și cetățean și musulman în același timp, un sistem de gândire eronat, căci nu știu că, de fapt, a-ți iubi poporul și țara, a te simți legat de locul tău este parte din Islam.Profetul Muhammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) ne-a spus – și mulți vor argumenta că era vorba de un loc sfânt – că atunci când a părăsit Mekkah, s-a oprit la marginea orașului, s-a uitat spre orașul său drag și a spus: „Pe Allah, tu ești cel mai drag loc pentru mine și el cel mai iubit loc de Allah și dacă Allah nu le-ar fi dat permisiunea acestor oameni de a mă alunga (căci Allah este Cel care le-a permis mekkanilor să-l alunge pe Profet), nu te-aș fi părăsit niciodată.” Această dragoste sinceră și puternică din sufletul Profetului (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) era pentru un oraș locuit în majoritate de nemusulmani, de politeiști, oameni care credeau și se închinau la idoli. Mulți ar spune: „da, dar era un oraș sfânt”. Da, dar după ce Profetul (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) s-a mutat în Medina, rămânând acolo pentru tot restul vieții, el s-a întors în Mekkah în al optulea an după emigrare și i s-a dat posibilitatea de a rămâne acolo, dar el a preferat să se întoarcă alături de ansari (mediniți) în Medina, dând astfel o lecție importantă, despre cum oamenii care pleacă în alte locuri, se atașează de ele și construiesc împreună cu cei de acolo o societate mai bună, bucurându-se de noua viață. Acum unii ar putea spune că în Medina era vorba de o „societate musulmană”. De fapt nu era o societate musulmană, ci una diversă. În Medina conviețuiau multe comunități, de evrei, nemusulmani, ansari (cei care îi primiseră pe musulmani în Medina, numit pe vremea aceea Yathrib), emigranții din Mekkah. Chiar după ce Mekkah fusese recucerită, o mare parte dintre emigranți au preferat să se întoarcă în Medina împreună cu Profetul, decât să rămână în Mekkah, orașul în care crescuseră și trăiseră până la Hegira (emigrare).Avem exemplul mai multor profeți care și-au părăsit locurile natale și s-au stabilit în alte locuri, deși cei din locurile unde se mutaseră nu erau credincioși. Avem exemplul profetului Iosif, care datorită împrejurărilor a ajuns în Egipt. Dar acest lucru nu l-a împiedicat să ajungă ajutorul ministrului de finanțe, să lucreze pentru marele faraon, fără a-i fi rușine de acest lucru. O parte din companioni au părăsit Mekkah și Medina și s-au stabilit pe alte meleaguri și avem exemple date și de companioane. Umm Hiram bint Milham s-a stabilit în Cipru, unde a și murit. Un alt companion, Abu Al-Darda este îngropat în Alexandria, Egipt, în timp ce alții sunt îngropați în Iraq sau Siria, care pe atunci făcea parte din Imperiul Bizantin.Acest lucru ne învață că nu sunt de condamnat, ci dimpotrivă sunt de lăudat aceia care din diverse motive își părăsesc locurile natale și se stabilesc în alte ținuturi. Oamenii ar trebuie să se ducă spre locuri noi, pe care să le iubească din tot sufletul și să se dedice transformării lor în locuri mai frumoase, care, în definitiv, ar trebui sa fie scopul oricărui om, acela de a-și transforma căminul într-un loc prosper . De ce? Pentru că islamul ne învață că pământul este al lui Allah și ar trebui să mergem și să îl cunoaștem, să cunoaștem noi comunități, în care să ne integrăm și să contribuim la bunăstarea comunității.

www.islamulazi.ro/forum

traducere de pe www.onislam.com

Etica rugăciunilor de sărbătoare

2011-11-05T23:54:00.003+02:00

RUGACIUNILE DE SARBATOARE ('ID)

Rugaciunile celor doua sarbatori au fost instituite in primul an dupa emigrare. Ele sunt sunnah mu'kkadah, Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) facandu-le intotdeauna, cerand barbatilor si femeilor sa faca acelasi lucru.

Ingrijirea (curatenia) pentru cele doua sarbatori : Este preferabil sa se faca ghusl, sa se parfumeze si sa se poarte cele mai bune haine de cele doua sarbatori.

Ja'far ibn-Muhammed a relatat de la tatal sau, sub autoritatea bunicului, care a relatat ca Profetul obisnuia sa poarte o manta yemenita, de fiecare data cand sosea ziua de sarbatoare (relatat de ash-Shaf'i si al-Baghawi)

Al-Hassan as-Sibt a spus : "Mesagerul lui Allah ne-a poruncit ca, de cele doua sarbatori, sa purtam cele mai bune haine pe care le avem, sa folosim cel mai bun parfum si sa sacrificam cel mai bun animal." (relatat de al-Hakim, in lantul sau gasindu-se si Ishaq ibn Barzakh, declarat slab de catre al-'Azdi, in timp ce Ibn Hibban sustine ca este demn de incredere)

Ibn al-Qayyim a scris : "Profetul obisnuia sa poarte cele mai minunate haine, avand una speciala pe care o prefera de sarbatori si jumu'ah."

Mancarea de cele doua sarbatori : De 'id-ul fitr (sfarsitul Ramadanului) este bine sa se manance inainte de a merge la rugaciunea specifica, insa nu acelasi lucru se poate spune si despre 'id-ul adha (comemorand sacrificiul profetului Avraam). Astfel, daca de 'id-ul fitr este sunnah sa se manance un numar impar de curmale inainte de rugaciune, de 'id-ul adha acest lucru trebuie amanat pana la revenirea de la rugaciune cand se poate manca din ceea ce a fost sacrificat (daca a fost sacrificat un animal).

Anas a relatat : "Profetul nu mergea la sarbatoarea intreruperii postului pana cand nu consuma un numar impar de curmale." (relatat de Ahmad si al-Bukhari)

Buraidah a spus : "Profetul nu obisnuia sa participe la sarbatoarea de intrerupere a postului pana cand nu manca, iar in ziua sacrificiului ('id-ul adha) nu servea nimic pana cand nu se intorcea [de la rugaciune]." (relatat de at-Tirmidhi si Ibn Majah, precum si de catre Ahmad care a adaugat : "Si obisnuia sa manance din ceea ce a sacrificat.")

In al-Muwatta' s-a retinut de la Sa'id ibn al-Musayyab ca oamenilor li s-a spus sa manance inainte ca iasa afara in ziua care marcheaza finalul postului.

Ibn-Qudamah a spus : "Nu cunosc sa existe vreo divergenta de opinie legata de grabirea mancarii [de dimineata devreme] in ziua care marcheaza terminarea postului."

Mersul la locul de rugaciune (musalla) : Rugaciunea de sarbatoare poate sa fie facuta in moschee, insa este preferabil ca ea sa se desfasoare intrun loc situat in afara orasului, atat timp cat nu exista niciun motiv sau scuza sa se procedeze altfel (ex. : vremea urata etc.), deoarece Profetul se ruga de cele doua sarbatori la periferia Medinei, el niciodata nerugandu-se in moscheea sa, cu exceptia cazului in care ploua.

Abu Hurairah a relatat ca ploua in ziua de sarbatoare, ceea ce l-a determinat pe Profet sa-i conduca in rugaciunea specifica in moschee. (relatat de Abu Dawud, Ibn Majah si al-Hakim, lantul sau continand un relatator necunoscut; Al-Hafiz a spus in at-Talkhis : "Lantul sau [de relatatori] este slab", iar adh-Dhahabi a subliniat : "Acest hadis este respins").

Femeile si copii mergand afara pentru rugaciunea de sarbatoare : Shari'ah cere femeilor si copiilor sa mearga la rugaciunea de sarbatoare. In categoria femeilor se includ atat cele casatorite, cat si cele necasatorite, tinere sau varstnice, precum si cele aflate in perioada de menstruatie.

Umm 'Atiyah a spus : "Ni s-a spus sa mergem de cele doua sarbatori impreuna cu femeile necasatorite si cele aflate in perioada de menstruatie pentru a asista la un lucru bun [n.t., placut lui Allah] si pentru a face dua' pentru musulmani. Femeile care se aflau in perioada de menstruatie stateau separate de celelalte." (relatat de al-Bukhari si Muslim)

Ibn 'Abbas a spus ca Profetul obisnuia sa-si ia la cele doua sarbatori sotiile si fiicele sale. (relatat de Ibn Majah si al-Baihaqi)
Si el relateaza mai departe : "Am iesit afara impreuna cu Profetul in ziua de terminare a postului si in cea a sacrificiului, iar el s-a rugat si a tinut o predica (khutbah), dupa care a mers la femei si le-a reamintit de Allah Preainaltul, indemnandu-le sa ofere milostenie." (relatat de al-Bukhari)

Alegand drumuri diferite pentru a merge si a se intoarce la (de la) musalla : Majoritatea savantilor sunt de parere ca este preferabil pentru cineva sa mearga la rugaciune pe o cale si sa se intoarca acasa pe o alta, indiferent ca este vorba de un imam sau de un membru din adunare. Jabir a relatat : "In ziua de sarbatoare Profetul obisnuia sa aleaga carari diferite." (relatat de al-Bukhari)

Abu Hurairah a spus : "Dupa ce Profetul mergea la rugaciunea de sarbatoare, revenea pe un drum diferit." (relatat de Ahmad, Muslim si at-Tirmidhi)

Este, insa, permisa revenirea pe acelasi drum. Bakr ibn Mubashir a spus : "In zilele de sarbatoare obisnuiam sa merg cu, companionii Profetului catre musalla, trecand printr-o anumita vale din Medina, ajungeam la locul de rugaciune, ne rugam impreuna cu Mesagerul lui Allah, iar la final reveneam la casele noastre prin aceeasi vale. (relatat de Abu Dawud, al-Hakim si al-Bukhari in al sau Tarikh; Ibn as-Sakin a spus ca lantul sau [de relatatori] este acceptabil)

Timpul rugaciunilor de 'id : Incepe de cand Soarele s-a ridicat trei metri deasupra liniei orizontului si se termina cand ajunge la punctul sau cel mai inalt.

Ahmad ibn Hassan al-Bana' a inregistrat ca Jundub a spus : "Profetul s-a rugat [n.t., ca limita de timp, in ziua de sarbatoare] de 'id-ul fitr pana cand Soarele s-a ridicat [aproximativ] sase metri [n.t., doua rumah, fiecare avand aproximativ trei metri] deasupra orizontului, si trei metri in ziua sacrificiului."

Ash-Shaukani a spus : "Aceasta relatare este cea mai buna in materie de rugaciune de sarbatoare, aratand ca este preferabil sa se grabeasca rugaciunea de 'id adha si sa se intarzie cea de 'id fitr."

Ibn Qudamah a notat : "Este sunnah sa se faca rugaciunea de 'id adha mai devreme pentru a oferi oamenilor posibilitatea sa sacrifice, iar salat-ul fitr sa se intarzie pentru a permite plata zakat al-Fitr. Nu cunosc sa existe vreo diferenta de opinie pe acest subiect."

Adhan-ul si iqamah pentru rugaciunea de 'id : Ibn al-Qayyim a scris : "Cand Mesagerul lui Allah a mers la musalla (locul rugaciunii), a facut rugaciunea fara niciun adhan sau iqamah si fara sa rosteasca 'as-salatu jami'ah' (rugaciunea cu grupul)."

Ibn 'Abbas si Jabir au relatat ca nu exista niciun adhan in ziua de terminare a postului sau in ziua de sacrificiu. (relatat de al-Bukhari si Muslim). Muslim a inregistrat ca 'Ata a spus : "Jabir mi-a adus la cunostinta ca nu s-a facut niciun adhan pentru sarbatoarea de terminare a postului, nici cand imamul a sosit si nici dupa aceasta. Si nicio iqamah sau alt fel de chemare."

Sa'd ibn abi-Waqqas a relatat : "Profetul a facut rugaciunea de sarbatoare fara adhan sau iqamah. Obisnuia sa tina doua predici (khutba) stand in picioare si separandu-le printr-o asezare [n.t., asezandu-se intre cele doua]." (relatat de al-Bazzar).

Tekbir-ul din timpul rugaciunii de 'id :

Rugaciunea de sarbatoare consta din doua unitati (rak'at), pe parcursul carora este sunnah sa se spuna tekbir-ul de sapte ori, dupa cel de deschidere si inainte de recitarea din Coran, in prima rak'ah. In cea de-a doua rak'ah, se face tekbir de cinci ori, dupa cel care se obisnuieste la ridicarea din prosternare. La fiecare pronuntare a tekbir-ului se ridica mainile. Acestea au la baza o relatare transmisa de la 'Umar si fiul sau, Abdullah.

'Amr ibn Shu'aib a relatat de la tatal sau, sub autoritatea bunicului sau, ca Profetul facea 12 takbir-uri in rugaciunea de sarbatoare, dintre care sapte in prima rak'ah si cinci in cea de-a doua. Nici inainte si nici dupa 'id el nu s-a mai rugat altceva. (relatat de Ahmad si Ibn Majah; Ahmad a sustinut : "Eu urmez aceasta.")

Abu Dawud si ad-Daraqutni au relatat ca Profetul a spus : "In timpul [rugaciunii] intreruperii postului se recita tekbir-uri in prima rak'ah si cinci in cea de-a doua, recitarea din Coran venind dupa ele, in ambele rak'at." Aceasta este cea mai puternica opinie si apartine majoritatii invatatilor dintre companioni, urmasii lor si savantilor. Ibn Abdul-Barr, comentand cu privire la numarul de tekbir-uri, a notat : "Ne-a revenit din mai multe lanturi bune de relatatori ca Profetul facea sapte tekbir-uri in prima rak'ah si cinci in cea de-a doua. Acestea au fost relatate de 'Abdullah ibn 'Amr, Ibn 'Umar, Jabir, 'Aishah, Abu Waqid si 'Amer ibn 'Auf al-Mazni. Nimic din cele pe care le-a spus, indiferent ca a facut-o printr-un lant de relatatori puternic sau slab, nu difera fata de cele prezente." [1]

Referitor la pauzele dintre tekbir-uri, s-a spus ca Profetul pastra tacerea pentru o scurta perioada de timp, nerelatandu-se ceva referitor la ceea ce spunea cu exactitate. Cu toate acestea, at-Tabarani si al-Baihaqi au relatat, cu un lant puternic, ca Ibn Mas'ud obisnuia sa-L preaslaveasca pe Allah Preainaltul si sa se roage pentru Profet, in aceste [mici] pauze. Acelasi lucru a fost spus si de Hudhaifah si Abu Musa. Recitarea tekbir-urilor este sunnah, ceea ce inseamna ca rugaciunea nu este anulata daca cineva le neglijeaza cu sau fara intentie.

Ibn Qudamah a spus : "Nu cunosc sa existe vreo diferenta de opinie in aceasta privinta." Ash-Shaukani a mentionat ca opinia cea mai puternica este aceea ca, daca o persoana a uitat sa recite tekbir-urile, nu este obligata sa efectueze prosternarea de uitare. [2]

--------

[1] Scoala Hanefi sustine ca in prima rak'ah trebuie facute trei tekbir-uri, dupa cel de inceput si inainte de recitare.
[2] Ahmad si Ash-Shaf'i au sustinut ca in aceste intervale de pauza este preferabila preamarirea lui Allah Preainaltul si rostirea de expresii precum : Subhan Allah si La ilaha illAllahu wa Allahu Akbar.

Rugaciunea dinaintea si dupa salatul 'id : Nu exista nicio dovada ca ar exista vreo rugaciune sunnah inainte sau dupa salatul 'id. Nici Profetul nu a efectuat asemenea rugaciuni si nici companionii sai, cand au ajuns la locul rugaciunii (musalla).

Ibn 'Abbas a relatat : "Mesagerul lui Allah a mers la locul rugaciunii de 'id si a efectuat doua rak'ah [ale rugaciunii de 'id] fara a se mai ruga ceva inainte sau dupa ele." (relatat de grup)

S-a relatat ca Ibn 'Umar a procedat asemanator, sustinand ca acesta era obiceiul Profetului.

Al-Bukhari a retinut ca lui Ibn 'Abbas ii displacea persoana care facea o rugaciune inainte de salatul 'id. Referitor la rugaciunile voluntare intrun asemenea moment, Ibn Hajar a notat in Fath al-Bari ca nu exista nicio marturie care sa le interzica, decat daca momentul respectiv este unul din zi in care este dezagreat a se efectua rugaciunea.

Pentru cine este valabila efectuarea rugaciunii de 'id : Rugaciunea de 'id este valida pentru barbati, femei, copii, bastinasi (locuitorii permanenti ai zonei), pentru cei care o efectueaza cu grupul sau in mod individual. De asemenea, este valida savarsirea ei acasa, la moschee, intrun loc special destinat etc.

Acela care lipseste salatul 'id cu grupul poate sa se roage doua rak'ah. In Sahih al-Bukhari, gasim in capitolul respectiv notat : "Daca o persoana lipseste de la salatul 'id, poate sa se roage doua rak'ah, aceeasi situatie aplicandu-se si femeilor, in general celor care raman acasa sau locuiesc in zone izolate [de la tara]. Aceasta are la baza cuvintele Profetului : 'Musulmani, aceasta este sarbatoarea noastra.' " Anas ibn Malik i-a solicitat protejatului sau, Ibn abi-'Utbah, [care locuia] intro zona izolata, sa-si ia familia si copiii si se efectueze [rugaciunea de 'id] asa cum au procedat si oamenii de la oras, facand aceleasi tekbiruri. 'Ikrimah a spus : "Oamenii de la tara sa se adune pentru 'id si sa efectueze doua rak'ah, ca si imamul [lor]." 'Ata a adaugat : "Daca nu ati facut [rugaciunea de] 'id, rugati-va doua rak'ah."

Predica [khutbah] rugaciunii de 'id : Predica de dupa rugaciunea de 'id este sunnah, ceea ce inseamna ca este bine a fi ascultata. Abu Sa'id a spus : "In ziua de sarbatoare a terminarii postului si a sacrificiului, Profetul obisnuia sa mearga la locul de rugaciune [musalla], sa inceapa cu rugaciunea si, dupa ce o termina, se adresa oamenilor stransi in siruri, atragandu-le atentia [asupra anumitor lucruri], sfatuindu-i si indemnandu-i [sa faca fapte bune]. Iar daca dorea sa dea dispozitii fortelor armate sau sa ordone ceva anume, o facea, dupa care pleca." Abu Sa'id, a adaugat : "Oamenii au continuat sa procedeze asemanator pana cand am sosit cu Marwan, pe cand era guvernator al Medinei, la una dintre cele doua sarbatori. Cand am ajuns la locul rugaciunii, am gasit un amvon [minbar] construit de Kathir ibn as-Salt. [1]

Cand [am vazut] ca se urca pe el inainte de rugaciune, l-am tras de hainele sale. El m-a indepartat si a tinut predica inainte de salah. I-am reprosat : 'Pe Allah, ai schimbat [ordinea].' El mi-a raspuns : 'Abu Sa'id … ceea ce stiai tu este depasit.' I-am spus : 'Pe Allah, ceea ce stiu este mai bun decat ceea ce nu stiu.' Mi-a raspuns : 'Este posibil ca oamenii sa nu ramana dupa salah, din aceasta cauza am tinut mai intai predica.' " (relatat de al-Bukhari si Muslim)

'Abdullah ibn as-Sa'ib a spus : "Am facut rugaciunea de 'id impreuna cu Mesagerul lui Allah si dupa ce am terminat-o, a rostit : 'Vom tine o khutba. Cine doreste sa ramana, poate sa stea, iar cine nu doreste, poate pleca.' " (relatat de an-Nasa'i, Abu Dawud si Ibn Majah).

Orice relatare care sugereaza ca exista doua predici in ziua de sarbatoare, imamul asezandu-se intre ele [la fel ca la predica din ziua de vineri], este considerata slaba. An-Nawawi a spus : "Nu exista nimic de substanta legat de faptul ca ar exista mai mult de o singura khutbah." Ibn al-Qayyim a scris : "Profetul incepea toate predicile slavindu-L pe Allah si nu exista nicio relatare din care sa rezulte ca isi incepea predica din ziua de 'id cu tekbir."

Ibn Majah a notat in a sa Sunan, de la Sa'id, muezinul Profetului, ca Profetul obisnuia ca in timpul predicilor sa rosteasca tekbir, iar in timpul predicilor de 'id avea obiceiul sa rosteasca chiar si mai multe tekbiruri. Aceasta, insa, nu demonstreaza ca incepea khutbah cu el ! Oamenii au pareri diferite in ceea ce priveste inceputul khutbei de 'id si a celei pentru salatul istisqa' (rugaciunea pentru ploaie). Unii sustin ca ele incep cu tekbir, in vreme ce altii - ca, in cazul salatului istisqa, predica se deschide cu ruga de iertare sau chiar cu slavirea lui Allah."

Sheikul Islamului, Ibn Taimiyyah a evidentiat : "Este corect acest lucru, deoarece Profetul a spus : 'Orice activitate care nu incepe cu lauda lui Allah are de suferit.' Profetul si-a inceput toate discursurile aducandu-I slava Lui Allah. Contrar a ceea ce sustin mai multi juristi [ca el incepea rugaciunea pentru ploaie cerandu-I iertare Lui Allah si predica de 'id cu tekbir, nu avem absolut nicio dovada in sunnah Profetului. Mai mult, sunnah contrazice acele afirmatii, la inceputul tuturor predicilor, el slavindu-L pe Allah."

-------

[1] Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) nu a folosit un mimbar pentru predica de 'id.

Felicitarile reciproce din zilele de 'id :

Este ceva demn de lauda a te felicita cu celalalt in zilele de sarbatoare.

Jabir ibn Nafir a relatat : "Cand companionii Profetului se intalneau unii cu ceilalti in ziua de 'id, isi spuneau unii celorlalti, 'taqabbal minna wa minka [Fie ca Allah] sa accepte de la noi si de la tine.' " Ibn Hajar a spus ca lantul sau de relatatori este hasan.

Pomenirile [tekbir-urile] din zilele de ‘id :

Este sunnah sa fie recitate tekbir-uri in zilele de sarbatoare. Referitor la ‘id si sfarsitul postului, Allah Preainaltul spune : “… si sa impliniti acest numar [de zile de post] si sa-L preamariti pe Allah [n.t., sa se recite tekbir], pentru ca va calauzeste pe calea cea buna. Poate ca veti fi multumitori !” (2 : 185)
Cu privire la sarbatoarea sacrificiului, Allah Preainaltul spune : “Pomeniti-L pe Allah in cateva zile statornicite !” (2 : 203) si “Astfel vi le-am supus voua, pentru ca voi sa-L preamariti pe Allah, pentru ca v-a calauzit pe voi.” (22 : 37)

Majoritatea savantilor spun ca, in ziua de sarbatoare a intreruperii postului, perioada de timp dedicata rostirii tekbir-urilor este cuprinsa intre momentul cand se pleaca spre rugaciunea de ‘id si inceputul predicii [khutbah]. In acest sens a fost retinut o relatare slaba, insa in egala masura exista si altele autentice, de la Ibn ‘Umar si alti companioni care au procedat astfel. Al-Hakim a spus : “Aceasta sunnah a fost practicata de catre ahl-il hadis. Malik, Ahmad, Ishaq si Abu Thaur [au facut precizari pe acest subiect].”

O parte a savantilor sustin ca tekbir-urile incep odata cu noaptea de dinainte de ‘id, cand este zarita Luna, pana cand se pleaca spre locul de rugaciune [musalla] si soseste imamul. Intervalul de timp asociat tekbir-urilor din timpul sarbatorii sacrificiului este cuprins intre ziua de ‘Arafah si rugaciunea ‘asr din a 13-a zi a Dhul-Hijjah.

Ibn Hajar a notat in Fath al-Bari : “Nimic din toate acestea nu sunt confirmate ca fiind de la Profet. Relatarea cea mai clara a companionilor este aceea ca ‘Ali si Ibn Mas’ud au recitat tekbir-uri din ziua de ‘Arafah si pana la ‘asr din ultima zi de Mina. Ibn al-Mundhir si altii au relatat aceasta practica. Ash-Shaf’i, Ahmad, Abu Yusuf si Muhammed au urmat-o, fiind si punctul de vedere al lui ‘Umar si Ibn ‘Abbas.”
In zilele de tashriq (trei zile dupa ‘idul adha) nu exista un timp anume pentru tekbir-uri. Dimpotriva, este preferabil sa se recite tekbir-uri oricand pe parcursul acestor zile.

Al-Bukhari a inregistrat : “Pe timpul cat a stat in Mina, ‘Umar a recitat tekbir-uri in cortul sau [atat de tare], incat oamenii din moschee l-au auzit si au inceput sa faca si ei la fel, apoi cei din piete si toata Mina a inceput sa rasune de tekbir-uri. Ibn ‘Umar obisnuia sa spuna tekbir in tot acest timp petrecut la Mina, intre rugaciuni, atat stand culcat pe patul sau din cort, cat si plimbandu-se. Maimuna spunea tekbir-uri in Ziua Sacrificiului. In zilele de tashriq, femeile rosteau tekbir-uri odata cu barbatii, stand in spatele lui Abban ibn ‘Uthman si ‘Umar ibn ‘Abdulaziz.”

Al-Hafiz a comentat : “Aceste relatari ne arata ca tekbir-urile sunt rostite oricand in aceste zile, dupa rugaciune (salah) si oricand altcandva. Unii spun ca tekbir-urile trebuie recitate doar dupa salah, altii - numai dupa rugaciunile fard, nu si dupa nawafil, altii - declara ca ar trebui spuse doar de catre barbati, nu si de catre femei, in timp ce altii sustin ca ar trebui in adunare, nu in mod individual. Alte persoane afirma ca sunt rezervate doar celor care efectueaza rugaciunea la timp, nu si celor care o recupereaza pe cea pierduta ori numai locuitorilor permanenti, nu si calatorilor sau doar locuitorilor orasului respectiv, nu si celor din zonele rurale. In mod limpede, al-Bukhari este de parere ca este pentru toata lumea si ca relatarile pe care el le-a inregistrat ii sustin punctul de vedere.”

Aceste pomeniri (tekbir-uri) pot sa fie facute in mai multe feluri. Forma cea mai clara este cea relatata printr-un lant sahih de catre ‘Abdurrazaq, de la Salman, care a spus : “Ei au facut tekbir astfel : ‘Allahu akbar, Allahu akbar, Allahu akbar kabira.’ ” De la ‘Umar si ibn Mas’ud a fost relatata [forma] : “Allahu akbar. Allahu akbar, La ilaha illAllah. Allahu akbar. Alllahu akbar wa lillahil-hamd.” (trad. “Allah este Cel Mai Mare. Allah este Cel Mai Mare. Nu exista alta divinitate in afara de Allah. Allah este Cel Mai Mare. Toata lauda I se cuvine lui Allah.”)

http://www.youtube.com/watch?v=6xCStuCYuZY&feature=player_embedded
________________
http://islamulazi.ro/forum/index.php?showtopic=5706&pid=75525&st=0&#entry75525

Sărbătoarea Sacrificiului

2011-11-05T23:45:00.005+02:00

Pe 6 noiembrie 2011 musulmanii din lumea întreagă se bucură de Sărbătoarea Sacrificiului, una dintre cele două mai sărbători în Islam. Nici una din aceste sărbători nu poate fi asemănată cu Paştele sau Crăciunul pentru că semnificaţia lor este alta. Una dintre sărbători se numeşte Sărbătoarea Postului (Eid Al-Fitr / Ramazan Bayram şi se sărbătoreşte la sfârşitul lunii de post Ramadan şi cealaltă sărbătoare se numeşte Sărbătoarea Sacrificiului (Eid Al-Adha / Kurban Bayram) , când mulţi dintre musulmani se află în pelerinaj la Mecca. Cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului musulmanii sacrifică un animal în numele lui Allah, Cel Unic (o oaie, un berbec, o vacă sau o capră). Ei fac aceasta aşa cum a făcut şi Profetul Avraam atunci când Allah i-a cerut lui să îşi sacrifice fiul, Ismail. Credinţa lui Avraam a fost atunci încercată, iar Dumnezeu nu a lăsat ca Ismail să fie jertfit, ci a trimis lui Avraam un berbec pe care să îl sacrifice în locul fiului său. Urmând exemplul profetului Avraam, şi musulmanii fac acest lucru. O parte din carnea animalului este oferită celor nevoiaşi, o parte este împărţită vecinilor şi rudelor, iar o parte a ei este gătită şi servită musafirilor veniţi în zilele de sărbătoare.

Cu câteva zile înainte, musulmani din lumea întreagă au pornit la drum, având aceeași destinație: Mecca. Ei au început ritualurile marelui pelerinaj (Hajj) pe data de 8 Zu-l Hijjeh (conform calendarului islamic), 4 noiembrie 2011. Pe data de 5 noiembrie (a noua zi din luna pelerinajului) ei s-au aflat pe platoul Arafat al Muntelui Rahma, rugându-se întreaga zi. Această zi de Arafah este unul dintre cele mai importante momente ale pelerinajului. După apusul soarelui ei pleacă spre locul numit Muzdelifeh, apoi se îndreaptă spre Mina, unde se face lapidarea simbolică a lui Șeytan (urmându-l și în aceasta pe profetul Avraam). De acolo pelerinii se îndreaptă spre Mecca, la Casa lui Allah numită Kea'beh, pe care o înconjoară de șapte ori, se roagă două unități de rugăciune în spatele Locului lui Ibrahim, beau apă Zem-Zem, își scurtează din păr și se roagă pentru iertarea păcatelor lor, pentru primirea pelerinajului lor, pentru comunitatea musulmană din întreaga lume... Pelerinajul musulmanilor înseamnă împlinirea mai multor ritualuri într-o anumită ordine și conduită, executate de milioane de pelerini la același moment, în aceleași locuri, îmbrăcați în aceleași haine... toate acestea creează o stare emoțională profundă de umilință în fața Creatorului lor, de evlavie, de credință și nu în ultimul rând de unitate a comunității musulmane care sparge în acele momente barierele societăților din care vin, care țin de statutul social al fiecăruia, de starea financiară, materială, de locul de proveniență... cu toții împlinesc aceleași ritualuri, îmbrăcați în aceleași haine, supunându-se în fața lui Allah într-un singur corp, într-o singură voce...

În dimineaţa primei zile de sărbătoare musulmanii merg la moschee, unde împlinesc o rugăciune specială de sărbătoare şi se felicită cu întreaga comunitate. După aceasta ei obișnuiesc să meargă în vizită la părinţi, bunici, rude, profesori, cunoştinţe cărora le urează sărbători fericite.

Musulmanii din România servesc musafirii şi cunoscuţii cu tradiţionalele baclavale – prăjituri însiropate făcute acasă, dar şi cu alte dulciuri şi prăjituri.
Copiii sărută în semn de respect şi apreciere mâinile părinţilor, bunicilor, profesorilor şi învăţătorilor lor, ale rudelor mai în vârstă.

Fiecare dintre aceste două sărbători sunt ocazii în care credinciosul să mulţumească lui Allah pentru toate binecuvântările oferite de El, să fie mai aproape de El şi mai aproape de cei săraci, nevoiaşi şi neajutoraţi.

6 nov 2011 - ziua de Arafah

2011-11-03T00:51:00.004+02:00

Duminică - 6 noiembrie 2011 - prima zi de Sărbătoare a Sacrificiului

Ziua de duminică, 6 noiembrie 2011, coincide cu cea de-a zecea zi a lunii Pelerinajului (luna Zu-l Hijjah), zi în care musulmanii din întreaga lume se vor bucura de prima zi de Sărbătoare a Sacrificiului (ar. Eid Al-Adha / tr. Kurban Bayram). Ziua de dinaintea sărbătorii este petrecută de către pelerini pe platoul Arafat, unul dintre cele mai importante momente ale pelerinajului. Cei rămași acasă, trebuie să îl preaslăvească pe Allah ținând post, adorându-L și invocându-L. Ei spun: „Nu există altă divinitate în afară de Allah, Unicul, Care nu are pe nimeni asociat. A Lui este împărăția și a Lui este mulțumirea și El este peste toate Atotputernic.” (pronunțarea aproximativă în limba arabă: „La ilahe illa Allahu, UahdeHu, la șerike Lehu, Lehul-mulku ua Lehul-hamdu ua Hua ’ala kulli șei-in Qadir.”)

Aişa (Allah să fie mulţumit de ea!) a relatat că Profetul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nu există nicio altă zi în afară de ziua de ‘Arafah când Allah îi eliberează pe cei mai mulţi dintre slujitorii Săi din Iad. Într-adevăr, El se apropie şi îi laudă pe pelerini îngerilor Lui. Apoi, El întreabă: «Ce caută aceşti slujitori ai Mei?». ( Aşa că El îi iartă)”.

Acest hadis este autentic (sahih) şi a fost consemnat de Muslim.

Poposirea la Arafat

1. Odată ajuns la Arafat, este bine să se stea la Moscheea Nemira până la amiază, însă nu este păcat dacă stă până la apus.

2. La amiază, așa cum se spune în „Tradiția Profetului”, este bine ca imamul să țină o predică, prin care să îi încurajeze pe oamenii să înfăptuiască fapte bune și să se teamă de Allah.

3. Cine nu a făcut rugăciunea de amiază și de după-amiază împreună cu imamul poate să le facă împreună cu un alt grup care se roagă, însă să nu se uite că aceste două rugăciuni se fac împreună.

4. Pelerinul va rămâne apoi în perimetrul zonei Arafat și nu în afara acesteia, iar muntele Rahma este bine să fie între el și Qiblah, iar dacă nu reușește se îndreaptă spre munte.

5. Este bine ca în timpul șederii la Arafat pelerinul să-L pomenească pe Allah, să facă rugăciuni, ridicând mâinile, până la apusul soarelui. Una dintre pomeniri e spuse de Profet - Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra lui! - și cea mai plăcută este aceasta:

„La ilahe illa allahu, uahdehu, la șerike lehu, lehul-mulku ue lehul-hamdu ue hua ’ala kulli șei-in qadir.”

„Nu există altă divinitate în afară de Allah, Unicul, care nu are pe nimeni asociat. A Lui este împărăția și a Lui este mulțumirea și El este peste toate Atotputernic.”

6. După ce soarele apune, se pleacă spre Muzdalifa în liniște, rostind talbia.

Jabir (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul lui Allah (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Nu există zile mai bune pentru Allah decât primele zece zile din luna Hajj”. Naratorul a spus: „Un bărbat a întrebat: «O, Profet al lui Allah! Sunt aceste zile mai bune sau sunt la fel cu acelaşi număr de zile petrecute în luptă, pe calea lui Allah?». Profetul (pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Aceste zile sunt mai bune decât acelaşi număr de zile petrecute în luptă, de dragul lui Allah. Şi nicio altă zi nu este mai bună pentru Allah decât ziua de ‘Arafah, când Allah Atotputernicul şi Gloriosul coboară la cel mai de jos cer (cerul lumii) şi se laudă cu oamenii de pe pământ locuitorilor Raiului (îngerilor) şi spune: ´Uitaţi-vă la slujitorii Mei care vin cu părul lung, prăfuiţi şi îndeplinesc pelerinajul. Ei au venit din toate direcţiile, cu speranţă în Îndurarea Mea, deşi ei nu au văzut pedeapsa Mea. Deci nu există nicio altă zi în afară de ziua de ‘Arafah când atât de mulţi oameni sunt scăpaţi de Foc´»”.

Acest hadis este autentic datorită altor hadisuri sahih (sahih li ghairihi) şi a fost consemnat de Ibn Hibban.

După apusul Soarelui în Ziua de Arafat, pelerirnii se îndreaptă către Muzdelifeh.

Înnoptarea la Muzdelifeh

1. Odată ajuns, pelerinul va face rugăciunea de apus (Maghrib/akșam) și rugăciunea de noapte (va face însă doar două ra’ka în loc de patru). Se va face chemarea la rugăciune (azan) o singură dată, iar chemarea de începere a rugăciunii (iqamah) se va face la fiecare rugăciune în parte. Dacă din anumite motive nu poate ajunge la Muzdalifa până la miezul nopții, pelerinul poate face oriunde altundeva rugăciunea.

2. Este bine să se meargă la culcare devreme pentru ca a doua zi să se poată efectua celelalte ritualuri ale pelerinajului.

3. Cei slabi, femeile și copiii pot părăsi Muzdalifah după miezul nopții și dispariția lunii.

4. Se face rugăciunea de dimineață devreme, după care, îndreptat spre Qiblah, pelerinul se roagă la Allah și continuă astfel până la ivirea zorilor.

5. După ce se ivesc zorii, pelerinul pleacă de la Muzdalifa, îndreptându-se spre Mina. În drum spre Mina se strâng șapte pietricele.

6. În drum spre Mina este bine ca pelerinul să spună telbia și, dacă poate, să meargă mai repede când ajunge în locul Mahsir (n.t. denumirea unei văi situată între Muzdalifa și Mina).

7. Poposirea la Arafat nu se termină decât a doua zi dimineața, după ce a răsărit soarele (în ziua în care se sacrifică animale - ziua Nahr).

8. Dacă soarele a răsărit în ziua Nahr, iar pelerinul nu s-a aflat la Arafat, el a pierdut pelerinajul, însă dacă a condiționat la intenție acest lucru, atunci pelerinajul e primit. Dacă nu a pus această condiție, atunci el face ’umrah (adică face tauaf, sa’i și își taie părul). În anul următor el trebuie să facă din nou pelerinajul.

Marele savant in jurisprudenta islamica, Seyyid Sabiq scrie urmatoarele despre primele zece zile din Luna Zu-l Hijjah:

"Jabir (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cele zece zile ale lunii Dhul Hijjah sunt cele mai bune zile la Allah.” Un bărbat a întrebat: „Sunt aceste zece zile mai bune decât acelaşi număr de zile petrecute luptând pentru Allah?” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Sunt mai bune decât acelaşi număr de zile petrecute luptând pentru Allah. Dar nu există o zi mai bună în faţa lui Allah decât ziua de Arafah. În această zi Allah Preaînaltul coboară în cel mai apropiat cer şi este mândru de robii Săi de pe pământ şi le spune celor din ceruri: „Priviţi robii Mei. Au venit de departe sau din împrejurimi, cu părul răvăşit şi fetele prăfuite, spre a căuta Mila Mea, deşi nu au văzut încă pedeapsa Mea. Cu mult mai mulţi oameni sunt eliberaţi din Focul Iadului decât în orice altă zi.” Al-Munzhri a spus că acest hadis a fost relatat de Abu Ya’ala, Al-Bazzar, Ibn Khuzaimah şi Ibn Hibban, ale carui exprimare a fost dată aici.

Ibn al-Mubarak a relatat de la Sufyan Ath-Thauri, care a relatat de la Az-Zuabir bin Ali, care la rândul său a relatat de la Anas bin Malik: „Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a petrecut ziua la Arafah până aproape de apusul soarelui. Apoi a spus: «Bilal, cere oamenilor să facă linişte şi să mă asculte.» Bilal s-a ridicat şi a cerut oamenilor să facă linişte şi să îl asculte pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Când oamenii au făcut linişte, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Oameni, Acum puţină vreme îngerul Gibril / Gavril a venit la mine, mi-a transmis salutări din partea lui Allah şi mi-a spus că Allah i-a iertat pe toţi cei care îşi petrec ziua la Arafah, toţi cei care se opresc la Mash’ar al-Haram şi că le-a garantat datoriile.» Atunci ’Umar bin al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) s-a ridicat şi a întrebat: «Trimis al lui Allah, acestea sunt numai pentru noi?» Profetul a răspuns: «Acestea sunt pentru voi şi toţi cei care vor veni după voi până în Ziua de Apoi.» ’Umar a exclamat: «Cât de îndestulătoare sunt binecuvântările lui Allah!»”

Muslim şi alţii au relatat de la Aişah că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: "Allah eliberează din Focul Iadului în ziua de Arafah mai mulţi oameni decât în orice altă zi şi Allah vine mai aproape în acea zi şi spune cu mândrie către îngeri: «Ce-şi doresc şi ce caută aceşti oameni?»”

Abu Darda a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „În nicio altă zi nu se simte Şeitan atât de neînsemnat, umilit şi furios precum în ziua de Arafah.” Motivul pentru acest lucru este mila pe care Allah o pogoară şi iertarea pe care o oferă oamenilor pentru păcatele majore. O singură zi a fost mai binecuvântată decît aceasta, ziua Bătăliei de la Badr, când mult mai multe binecuvântări au coborât asupra oamenilor, cauzându-i lui Şeitan o tristete şi mai mare. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost întrebat: „Trimis al lui Allah, ce a văzut Şeitan în ziua Bătăliei de la Badr?” „El l-a văzut pe îngerul Gibril conducând armata de îngeri”, a răspuns el.

’Amr bin Shu’aib a relatat de la tatăl şi bunicul său, care a spus că în Ziua de Arafah Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) cel mai mult s-a rugat cu aceste cuvinte:

La ilaha illallahu wahdahu la sharika lahu, lahul mulk wa lahul hamd, biyadihil khair wa huwa 'ala kulli sha'in qadir.

Nu există altă divinitate în afară de Allah. El nu are asociaţi. Doar Lui îi aparţine împărăţia şi toată slava. În Mâna Lui este tot binele şi toată puterea.”

A fost relatat de Ahmad şi Tirmidhi (şi aceasta este exprimarea lui Tirmidhi) că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cele mai bune rugi în ziua de Arafah, cel mai bun lucru pe care eu şi ceilalţi profeţi înaintea mea au spus:

La ilaha illallahu wahdahu la sharika lahu lahul mulk wa lahul hamd wa huwa 'ala kuli sha'in qadir.

Nu există altă divinitate în afară de Allah, El nu are asociaţi. Doar Lui îi aparţine împărăţia şi toată slava. El este cu putere peste toate.”

Al-Hussain bin Al-Hasan Al-Maruzi a relatat: „L-am întrebat pe Sufyan bin ’Uyainah: «Care este cea mai bună rugă pentru ziua de Arafah?» El a răspuns: « La ilaha illallahu wahdahu la sharika lahu lahul mulk wa lahul hamd wa huwa 'ala kuli sha'in qadir / Nu există altă divinitate în afară de Allah, El nu are asociaţi. Doar Lui îi aparţine împărăţia şi toată slava. El este cu putere peste toate.» I-am spus: «Dar aceasta este o preamărire a lui Allah şi slava Sa, nu este o rugă.» Atunci Sufyan a întrebat: «Nu ştii relatarea lui Malik bin Al-Harith care o explică?» I-am răspuns: «Spune-mi despre ea.» El a spus: «Mansur a relatat că Malik bin al-Harith: «Allah Preaînaltul spune: ‹Dacă un rob al Meu îşi petrece timpul slăvindu-Mă şi preamărindu-Mă, în loc să Îmi ceară ceva din ce are nevoie, îi dau ceva mai bun decât dau celor care Îmi cer ceva din nevoile lor.› Apoi a adăugat: «Aceasta explică spusele Profetului (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) Nu ai auzit ce Ummaya bin Abi-Salt i-a spus lui Abdullah bin Jad’an când a cerut mâna lui Na’ilah în căsătorie?» I-am răspuns că nu. Atunci el mi-a spus: «Ummaya i-a recitat (aceste versuri) lui Abdullah bin Jad’an:

Trebuie să îşi spun nevoile mele sau modestia ta este suficientă (pentru a pleda cauza mea), căci modestia este natura ta,
Tu eşti un bun cunoscător al drepturilor (şi obligaţiilor) şi vii dintr-o familie distinsă şi respectabilă,
Când cineva îţi aduce laude, nu trebuie să o repete.»

Apoi Sufyan a spus: «Husain, ai văzut cum oamenii sunt încântaţi de laude şi sunt dispuşi să împlinească cereri, fără să fie măcar rugaţi. Ce putem să mai spunem de Creatorul lor?»” Al-Baihaqi a relatat de la Ali (cu un lanţ de relatatori slab) că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cea mai des rostită rugă de profeţii de dinaintea mea şi de mine, în Ziua de Arafah este aceasta:

La ilaha illallahu wahdahu la sharika lahu, lahul mulk wa lahul hamd wa huwa 'ala kuli sha'in qadir. Allahumma 'ij'al fi basri nuran wa fi sam'i nuran wafi qalbi nuran. Allahumma ashrah li sadri wa yassir li amri. Allahumma 'uzhubika min waswasis sadri wa shatatil amr wa sharri fitnatil qabr wa sharri ma yaliju fil lail wa sharri ma yaliju fin naharwa sharri ma tahubu bihi riyah wa sharri bawa'iqid dahr.

Nu există altă divinitate în afară de Allah. El nu are asociaţi. Lui îi aparţine împărăţia şi are putere peste toate. O, Allah, pune lumină (înfrumare) în privirea mea, în auzul meu, în inima mea. O, Allah, Deschide-mi pieptul şi uşurează-mi munca. O, Allah, caut refugiu la Tine de şoaptele rele, de confuzie, de încercările mormântului, de răul ce are loc ziua şi noaptea, de răul purtat de vânturi şi de năpastele lumii.”

Tirmidhi a relatat de la Ali că rugile cele mai folosite de Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) în timpul şederii sale la Arafah a fost:

Allahumma lakal hamdu kallazhi naqulu wa khairam mimma naqulu, Allahumma laka salati wa nusuki wa mahyaya wa mamati wa ilaika ma'abi wa laka rabbi turathi allahumma inni a'uzhubika min 'azhabil qabri wa waswasatis sadri wa shatatil amri allahumma inni a'uzhubika min sharri ma tahubbu bihi riyhu.
Toată lauda Îţi aparţine, o, Allah, aşa cum spunem şi mai bine decât putem spune. O, Allah, rugile, adorarea, viaţa şi moartea mea sunt pentru tine. O, Allah! La Tine este întoarcerea mea, Ţie îţi aparţine tot ce am. O, Allah, caut adăpost la Tine de chinurile mormântului, şoaptele rele, confuzia şi de orice aduce vântul.”

Ţinerea postului în ziua de Arafah

S-a confirmat faptul că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) nu a ţinut post în Ziua de Arafah. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Ziua de Arafah, Ziua de Sacrificiu (Yawm an-Nahr) şi Ayam Tashriq (zilele de 10, 11 şi 12 Dhul-Hijjah) sunt zilele noastre de sărbătoare. Sunt zile pentru a mânca şi a bea.” A fost de asemenea stabilit că Profetul a interzis să se ţină post în Ziua de Arafah, dacă se stă la Arafah (pentru pelerinaj).

Acest lucru a determinat ca majoritatea savanţilor să ajungă la concluzia că de fapt este recomandat să nu se ţină post în ziua de Arafah, astfel ca un pelerin să fie suficient de puternic pentru a se dedica în întregime actelor de adorare şi rugilor.

Unele relatări care încurajează postul în Ziua de Arafah se referă la persoanele care nu se află la Arafah, împlinind pelerinajul.

Relatat Ibn Abbas: Profetul (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Nici o fapta buna facuta in alte zile nu este mai presus decit fapta buna facuta in aceste zile (primele zece din Dhul Hijjah)". Apoi unii companioni au intrebat: "Nici macar jihad?". El a raspuns: "Nici macar jihad, cu exceptia omului care isi pune viata si averea in pericol (de dragul lui Allah) si se intoarce fara ele" (Bukhari).

Printre faptele bune pe care musulmanii ar trebui sa le faca in timpul acestor prime zece zile din Dhul Hijjah:

Post: Este Sunnah sa se posteasca in primele noua zile din Dhul Hijjah, pentru ca Profetul saws ne-a indemnat sa facem fapte bune in aceste zile, iar postul este una dintre cele mai bune fapte.

Takbeer. Este Sunnah sa spunem Takbeer ("Allahu akbar"), Tahmeed ("Al-hamdu Lillaah"), Tahleel ("La ilaha ill-Allah") si Tasbeeh ("Subhaan Allah") in timpul acestor prime zece zile de Dhul Hijjah; se spune cu voce tare in moschei, acasa, pe strada si in orice loc este permisa amintirea lui Allah si mentionarea numelui Sau cu voce tare, ca act de adorare si ca proclamare a maretiei lui Allah. Barbatii trebuie sa recite cu voce tare, iar femeile incet.

A face mai multe fapte bune in general, pentru ca faptele bune sint iubite de Allah si vor aduce mare rasplata de la El. Cine nu poate merge in Hajj in aceasta perioada, ar trebui sa se preocupe cu adorarea lui Allah, rugaciune (salat), citirea Quran-ului, amintirea lui Allah, dua, dat de pomana, onorarea parintilor, sa mentina legaturile de rudenie, sa incurajeze ce este bine si sa interzica ce este rau si alte fapte si acte de adorare.

Sacrificiu. Una dintre faptele bune care il va aduce pe om mai aproape de Allah in aceste zece zile este sa faca un sacrificiu, alegind un animal de calitate si ingrasindu-l, sa cheltuiasca bani de dragul lui Allah.

Cainta sincera. Unul dintre cele mai importante lucruri de facut in timpul acestor zece zile este cainta sincera in fata lui Allah si abandonarea tuturor actelor de neascultare si pacatelor. Cainta inseamna reintorcerea la Allah si abandonarea tuturor faptelor, ascunse sau nu, care nu-I sint pe plac, din regret pentru ce a trecut, abandonarea imediata si hotarirea de a nu ne intoarce la acel lucru, ci a ne tine ferm de Adevar facind ceea ce este pe placul lui Allah.

Sint multe de cistigat, asa ca profitati la maxim de ocazia acestor valoroase si de neinlocuit zece zile. Grabiti-va sa faceti lucruri bune inainte ca moartea sa loveasca, inainte de a fi prea tirziu sa ne regretam neglijenta si incapacitatea de a actiona, inainte de a ne intoarce in locul de unde rugaciunile nu mai sint implinite, inainte ca moartea sa separe pe cel ce spera de lucrurile la care spera, inainte sa fim prinsi cu tot cu faptele noastre in capcana mormintului.

______________
Pentru cei care vor să urmărească în direct pelerinii de la Moscheea cea Sacră din Mecca: http://www.youtube.com/user/MakkahLive

_________
www.islamulazi.ro

Luna Dhu-l Hijjeh - luna pelerinajului

2011-10-28T20:33:00.006+03:00

Astăzi, 28 octombrie 2011, a fost prima zi de post din luna Dhu-l Hijjeh, ultima luna a calendarului islamic. Aceasta luna este luna dedicata Pelerinajului si luna ce gazduieste a doua mare sarbatoare islamica a anului, Eid Al Adha, Sarbatoarea Sacrificiului (Kurban Bayram). Binecuvantarile obtinute de cel care pleaca in Pelerinaj in acest an sunt bine cunoscute, dar si cei care nu au aceasta posibilitate, pot castiga enorma rasplata a lui Allah. Intr-o relatare, Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: “Nu exista alte zile in care faptele bune sa fie atat de rasplatite decat in aceste zece zile”. (Al-Bukhari) Acestea au un rang atat de mare incat Allah a jurat pe ele in sura Al-Fajr: “Pe revarsatul zorilor si pe cele zece nopti”.

Este important pentru fiecare musulman ca in aceste zece zile sa incerce sa rupa din timpul sau pentru sporirea adorarii lui Allah, adorare ce include: citirea Coranului (in araba sau romana), rugaciuni voluntare, pomenirea lui Allah (Subhanallah, Alhamdulillah, Allahu Akbar, Astaghfirullah etc), rostirea pomenirilor de dimineata si de seara (acum rasaritul soarelui este mai tarziu si pentru multi coincide cu perioada de pregatire pentru plecarea la servici/facultate, deci mai usor de strecurat 10 min pentru pomeniri), vizitarea bolnavilor, ajutorarea celor saraci. Apoi mai sunt toate acele fapte bune pe care nu le asociem uneori cu adorarea lui Allah, dar care sunt iubite de Allah: indemnarea la bine si oprirea de la rau, impacarea intre oameni, sfatul bun, intampinarea oamenilor cu o fata senina si un zambet, o vorba buna celui aflat in suferinta etc.

Un rol important si o rasplata pe masura o are si postul in primele noua zile a lunii (a zecea zi nu se tine post, caci este ziua de sarbatoare, cand nu se poseste). Daca o persoana nu poate tine post in aceste noua zile, este important sa tina post macar in ziua a noua, ziua de Arafah.

"Jabir (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Cele zece zile ale lunii Dhul Hijjah sunt cele mai bune zile la Allah.” Un bărbat a întrebat: „Sunt aceste zece zile mai bune decât acelaşi număr de zile petrecute luptând pentru Allah?” Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „Sunt mai bune decât acelaşi număr de zile petrecute luptând pentru Allah. Dar nu există o zi mai bună în faţa lui Allah decât ziua de Arafah. În această zi Allah Preaînaltul coboară în cel mai apropiat cer şi este mândru de robii Săi de pe pământ şi le spune celor din ceruri: „Priviţi robii Mei. Au venit de departe sau din împrejurimi, cu părul răvăşit şi fetele prăfuite, spre a căuta Mila Mea, deşi nu au văzut încă pedeapsa Mea. Cu mult mai mulţi oameni sunt eliberaţi din Focul Iadului decât în orice altă zi.” Al-Munzhri a spus că acest hadis a fost relatat de Abu Ya’ala, Al-Bazzar, Ibn Khuzaimah şi Ibn Hibban, ale carui exprimare a fost dată aici.

Ibn al-Mubarak a relatat de la Sufyan Ath-Thauri, care a relatat de la Az-Zuabir bin Ali, care la rândul său a relatat de la Anas bin Malik: „Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a petrecut ziua la Arafah până aproape de apusul soarelui. Apoi a spus: «Bilal, cere oamenilor să facă linişte şi să mă asculte.» Bilal s-a ridicat şi a cerut oamenilor să facă linişte şi să îl asculte pe Profet (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!). Când oamenii au făcut linişte, Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: «Oameni, Acum puţină vreme îngerul Gibril / Gavril a venit la mine, mi-a transmis salutări din partea lui Allah şi mi-a spus că Allah i-a iertat pe toţi cei care îşi petrec ziua la Arafah, toţi cei care se opresc la Mash’ar al-Haram şi că le-a garantat datoriile.» Atunci ’Umar bin al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) s-a ridicat şi a întrebat: «Trimis al lui Allah, acestea sunt numai pentru noi?» Profetul a răspuns: «Acestea sunt pentru voi şi toţi cei care vor veni după voi până în Ziua de Apoi.» ’Umar a exclamat: «Cât de îndestulătoare sunt binecuvântările lui Allah!»”

Muslim şi alţii au relatat de la Aişah că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: "Allah eliberează din Focul Iadului în ziua de Arafah mai mulţi oameni decât în orice altă zi şi Allah vine mai aproape în acea zi şi spune cu mândrie către îngeri: «Ce-şi doresc şi ce caută aceşti oameni?»”

Abu Darda a relatat că Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a spus: „În nicio altă zi nu se simte Şeitan atât de neînsemnat, umilit şi furios precum în ziua de Arafah.” Motivul pentru acest lucru este mila pe care Allah o pogoară şi iertarea pe care o oferă oamenilor pentru păcatele majore. O singură zi a fost mai binecuvântată decît aceasta, ziua Bătăliei de la Badr, când mult mai multe binecuvântări au coborât asupra oamenilor, cauzându-i lui Şeitan o tristete şi mai mare. Profetul (Pacea şi binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) a fost întrebat: „Trimis al lui Allah, ce a văzut Şeitan în ziua Bătăliei de la Badr?” „El l-a văzut pe îngerul Gibril conducând armata de îngeri”, a răspuns el.

Ibn Abbas spune despre Ayah "Pomeniti-L pe Allah in citeva zile statornicite!" (Quran, traducerea sensurilor 2:203) ca face referire la primele zece zile din Dhul Hijjah (relatat Bukhari).

Allah jura pe ele, iar a jura pe ceva este un indiciu despre importanta acelui lucru. Allah spune: "Pe zori; si pe cele zece nopti" (Quran, traducerea sensurilor 89:1-2). Ibn Abbas, Ibn al-Zubayr, Mujjahid si altii din generatii anterioare sau de dupa au spus ca se refera la primele zece zile din Dhul Hijjah. Ibn Katheer a spus: "Aceasta este opinia corecta" (Tafseer Ibn Katheer, 8/413).

Lauda lui Allah care a facut unele vremuri mai bune decit altele, unele luni si zile si nopti mai bune decit altele, cind rasplata este inmultita de multe ori, ca o dovada a marei Lui Mile catre robii Sai. Asta ii incurajeaza pe acestia sa faca mai multe fapte bune si ii fac si mai dornici sa Il slaveasca, asa ca musulmanul isi mareste eforturile pentru a cistiga mai mare rasplata, pentru a se pregati pentru moarte si a fi gata pentru Ziua Judecatii.

Aceasta perioada de adorare aduce multe beneficii, ca de exemplu ocazia de a ne corecta greselile si a recupera din ceea ce am pierdut. Fiecare dintre aceste ocazii implica un fel de adorare prin care robii se pot apropia de Allah si un fel de binecuvintare prin care Allah isi trimite Mila asupra cui doreste. Omul fericit este cel care profita la maxim de aceste luni, zile si ore speciale si se apropie de Domnul sau in timpul actelor de adorare. Va fi cel mai probabil atins de binecuvintarea lui Allah si va simti bucuria de fi protejat de flacarile Iadului (Ibn Rajab, al-Lataaif, p. 8).

Ibn Abbas a relatat ca Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Nici o fapta buna facuta in alte zile nu este mai presus decit fapta buna facuta in aceste zile (primele zece din Dhul Hijjah)". Companionii au intrebat: "O Mesagerule al lui Allah, nici macar jihad pe calea lui Allah?". El a raspuns: "Nici macar jihad, cu exceptia omului care isi pune viata si averea in pericol (de dragul lui Allah) si se intoarce fara ele" (relatat de un grup de relatatori, cu exceptia lui Muslim si An-Nasa'i).

Ahmad si At-Tabarani au relatat de la Ibn 'Umar ca Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Nu este nici o zi mai importanta pentru Allah si nici o fapta mai iubita de Allah decit cea facuta in aceste zece zile. Asa ca spuneti Tahlil (nu este nici o zeitate demna de slava in afara de Allah: La ilaha ila Allah), Takbir (Allah este cel mai mare: Allahu akbar) si Tahmid (Toata slava se cuvine lui Allah: Alhamdulillah) de multe ori (in aceste zile) (relatat de Ahmad, 7/224; Ahmad Shaakir l-a clasat sahih).

Abu Hurairah a relatat ca Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Nu sint alte zile mai iubite de Allah in care sa-L adorati in afara celor zece zile din Dhul Hijjah. Postul in oricare dintre aceste zile este echivalent cu a posti un an si a face Salat-ul Tahajjud (rugaciunea de noapte) in timpul noptilor acestor zile este asemenea rugaciunii de noapte in Noaptea Puterii (Lailat-ul Qadr) (relatat de at-Tirmidhi, Ibn Majah si al-Baihaqi).

Ibn Umar a relatat ca la Mina, Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Stiti ce zi e astazi?" Oamenii au raspuns: "Allah si mesagerul Sau stiu cel mai bine". El a spus: "Este ziua interzisa (sacra). Si stiti ce oras este acesta?" Ei au raspuns: "Allah si mesagerul Sau stiu cel mai bine". El a spus: "Este orasul interzis (sacru) Mecca. Si stiti ce luna este asta?". Oamenii au raspuns: "Allah si mesagerul Sau stiu cel mai bine". El a spus: "Este luna cea interzisa (sacra)". Mesagerul a adaugat: "Fara indoiala, Allah v-a facut singele, proprietatile si onoarea sacra unul pentru altul, la fel ca sanctitatea acestei zile a voastre in aceasta luna a voastra in acest oras al vostru".

Relatat Ibn 'Umar: In ziua de Nahr (a zecea zi din Dhul Hijjah), Mesagerul (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a stat intre Jamrat in timpul Hajj-ului pe care l-a implinit si a spus: "Aceasta este cea mai importanta zi (a zecea zi a Dhul Hijjah)". Apoi a inceput sa repete: "O Allah, fii martor (ca am trimis mesajul Tau)". Apoi si-a luat ramas bun de la oameni. Oamenii au spus ca acesta este Hajjat-ul-Wada (Bukhari 2798).

Postul in ziua de Arafat

Abu Qatadah a relatat ca Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Postul in Ziua de Arafat este iertare pentru doi ani: cel dinainte si cel ce urmeaza. Postul in ziua de Ashura este iertare pentru anul ce a trecut" (relatat de un grup de relatatori, cu exceptia lui Bukhari si at-Tirmidhi).

Hafsah a relatat: "Cinci sint lucrurile pe care Mesagerul (sallallaahu 'alaihi wa sallam) nu le-a abandonat niciodata: postul in ziua de Ashurah, postul in primele zece zile din Dhul Hijjah, postul trei zile in fiecare luna si doua raka inainte de rugaciunea de dimineata" (relatat de Ahmad si An-Nasai).

'Uqbah ibn 'Amr a relatat ca Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a spus: "Ziua de Arafat, ziua sacrificiului si zilele tashreeq sint 'id pentru noi - oamenii Islamului - si sint zile de mincat si baut" (relatat de "cei cinci", cu exceptia lui Ibn Majah. At-Tirmidhi l-a clasat sahih).

Abu Hurairah a spus "Mesagerul lui Allah (sallallaahu 'alaihi wa sallam) a interzis postul in ziua de Arafat pentru cel care se afla pe Arafat" (relatat de Ahmad, Abu Dawud, An-Nasai si Ibn Majah).

At-Tirmidhi a comentat: "Savantii spun ca e preferat ca ziua de Arafat sa fie de post, cu exceptia celui care se afla pe Arafat".

Takbir

Este Sunnah sa spunem Takbiyr (Allahu akbar), Tahmiyd (Alhamdulillah), Tahliyl (La ilaha ila Allah) si Tasbeeh (SubhanAllah) in timpul primelor zece zile din Dhul Hijjah si sa le spunem cu voce tare in moschei, acasa, pe strada si in orice loc unde este permisa amintirea lui Allah si mentionarea numelui Sau cu voce tare, ca act de venerare si ca proclamare a maretiei lui Allah swt. Barbatii trebuie sa le spuna cu voce tare, iar femeile incet.

Allah spune: "Pentru a vedea unele avantaje ale lor si pentru a pomeni numele lui Allah in zile hotarite asupra vitelor cu care El i-a inzestrat" (Quran, traducerea sensurilor 22:28)

Majoritatea savantilor sint de acord ca "zilele hotarite" sint primele zece zile din Dhul Hijjah, datorita cuvintelor lui Ibn Abbas (Allah sa fie multumit de el si de tatal sau): "Zilele numite sint primele zece zile (ale Dhul Hijjah)".

Takbeer poate include cuvintele "Allahu akbar, Allahu akbar, la ilaaha ill-Allah; wa Allahu akbar wa Lillaahil-hamd (Allah este cel mai mare, Allah este cel mai mare, nu este nici o zeitate demna de slava in afara de Allah, Allah este cel mai mare si Lui i se cuvine toata slava", dar si alte cuvinte.

Takbeer in aceasta perioada este o parte din Sunnah care a fost uitata, in special la inceputul acestei perioade, astfel incit abia se aude in zilele noastre Takbeer, cu exceptia citorva oameni. Acest Takbeer ar trebui pronuntat cu voce tare pentru a reinvia Sunnah si ca o reamintire pentru cei ce au uitat. Exista dovezi clare ca Ibn 'Umar si Abu Hurairah (Alllah sa fie multumit de ei) obisnuiau sa mearga in piete in primele zece zile de Dhul Hijjah si recitau Takbeer, iar oamenii incepeau sa recite si ei cind ii auzeau. Ideea de a reaminti oamenilor sa recite Takbeer este ca fiecare trebuie sa recite individual, nu la unison, nefiind nici o dovada in Sharee'ah pentru aceasta din urma.

In timp ce pelerinii se afla in cea mai importanta calatorie spirituala a vietii, ceilalti musulmani sunt solidari in credinta si participa, din casele lor, la emotia si binecuvantarea lor. Allah sa primeasca actele noastre de adorare, sa primeasca pelerinajul celor pe care Allah i-a ales ca musafiri in Casa Sa, sa auda rugile lor si rugile musulmanilor de pe intreg globul!

____
www.islamulazi.ro

Reluarea cursurilor pentru copii

2011-10-10T11:44:00.005+03:00

Sâmbată 8.10.2011 se vor relua cursurile de religie pentru copii, incepand cu ora 11. Cursurile vor tine 2 ore, inșaAllah. Copiii vor fi impartiti pe grupe, in functie de varsta si nivel de cunoastere a religiei. Se pot inscrie copii care nu cunosc deloc religie, existand si o grupa de incepatori. Cursurile sunt cu atat mai importante pentru copiii care frecventeaza sistemul de invatamant de stat românesc. Chiar dacă nu cunosc limba arabă/turcă, copiii au acces la informație aprofundată în limba română, expusă într-un mod cât mai accesibil lor. Se folosesc materiale didactice atrăgătoare pentru copii si activități care să îi provoace la cât mai multă cunoaștere. Cursurile se desfașoară la sediul asociației din Sos. Colentina nr 373, sector 2, în fiecare sâmbătă de la 11:00 - 13:00.

Pentru relații suplimentare puteți scrie pe adresa surorimusulmane@yahoo.com .

O sărbătoare a postului binecuvântată!

2011-08-30T07:29:00.006+03:00

Musulmanii din întreaga lume sărbătoresc azi, 30 august 2011, prima zi a Sărbătorii Postului care marchează sfârșitul lunii Ramadan a anului 1432 hijri. In modinedit în România, anul acesta, musulmani din București au împlinit rugăciunea de sărbătoare pe stadionul Dinamo pentru a pune în aplicare tradiția Profetului Muhammed de a face aceasta rugăciune într-un spațiu deschis, întins. Astfel, ei au putut fi împreună într-un număr mare, rugându-se în aceeași rugăciune și ascultând aceeași predică, lucruri care duc la întărirea relațiilor dintre ei și la o mai bună înțelegere a sensului de comunitate musulmană.

Asociația Surori Musulmane urează cu această ocazie musulmanilor de pretutindeni o Sărbătoare a Postului binecuvântată.

Fie ca Allah să primească postul, rugile și rugăciunile noastre din această lună, dania și milosteniile! Fie ca Allah să binecuvânteze comunitatea musulmană și să o unească întru adevăr și credință!

Asociația Surori Musulmane
1 Șewwal 1432

Zakat ul-Fitr

2011-08-20T14:00:00.005+03:00

In numele lui Allah Cel Milostiv, Cel Indurator !

Zakat ul-fitr reprezinta un tip de sadaqah si trebuie platit de orice musulman, tanar sau varstnic, barbat sau femeie, liber sau sclav, la sfarsitul lunii postului (Ramadan). Al-Bukhari si Muslim au relatat de la Ibn 'Umar ca el a spus : "Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a poruncit fiecarui musulman, tanar sau varstnic, barbat sau femeie, daruirea unui sa'l de curmale si a unei sa' de orz drept zakat ul-fitr."

Scopul daruirii Zakat ul-Fitr

Zakat ul-fitr a devenit obligatoriu incepand cu luna Sha'ban a celui de-al doilea an hijrah. Scopul sau este curatarea celui care posteste de orice fapta sau vorba necuviincioasa si ajutorarea saracilor si a celor aflati in nevoi. Aceasta are la baza relatarea lui Abu Dawud, Ibn Majah si ad-Daraqutni, preluata de la Ibn 'Abbas. Mesagerul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a poruncit zakat ul-fitr celui care posteste drept pavaza impotriva oricarei fapte sau vorbe nepotrivite si oferirea de hrana nevoiasilor. Este acceptata drept zakah de la persoana care o plateste inainte de rugaciunea de sarbatoare ('id salah) si drept sadaqah daca este platita dupa [aceasta] rugaciune.

Cine trebuie sa plateasca Zakat ul-Fitr

Zakat ul-fitr este obligatoriu pentru orice musulman liber care are o sa'zakat ul-fitr pentru de curmale sau orz si caruia nu-i trebuie nici lui si nici familiei sale pe durata unei zile si a unei nopti. Fiecare musulman liber trebuie sa ofere sine, sotia sa, copiii si servitorii sai.

Cantitatea de Zakat ul-Fitr

Cantitatea obligatorie de zakat ul-fitr este de o sa' [1] de grau, orz, stafide, branza uscata de vaca (aqit), orez, grau sau alte produse asemanatoare considerate alimente de baza (qut). Abu Hanifah a spus ca este permisa oferirea valorii echivalente a zakat ul-fitr si ca in cazul in care platitorul ofera grau, este suficienta o jumatate de sa'. Abu Sa'id al-Khudri a relatat : "In timpul vietii Profetului (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) noi obisnuiam sa oferim drept zakat ul-fitr fie o sa' de mancare, fie o sa' de branza uscata de vaci, orz, curmale sau stafide, in numele fiecarui copil, varstnic, om liber (n.t., care anterior fusese sclav) sau sclav. Si am continuat sa facem astfel pana cand Mu'awiyyah a sosit la noi sa faca pelerinajul (hajj) si s-a adresat multimii de la amvon, spunandu-le : 'Am observat ca doua mudd [2] de grau in Siria echivaleaza cu o sa' de curmale.' [Si] oamenii au acceptat acest lucru." In ciuda acestui lucru, Abu Sa'id a afirmat : "Am continuat sa ofer asa cum eram obisnuit sa o fac, adica o sa', toata viata mea." Aceasta relatare este retinuta de majoritatea relatatorilor de hadisuri. At-Tirmidhi a remarcat : "Unii savanti au oferit o sa' din fiecare aliment [acceptat ca practica autentica]." Ash-Shaf'i si Ishaq au sustinut acest punct de vedere, insa alti invatati au oferit cate o sa' din fiecare aliment, cu exceptia graului, pentru care este suficienta o jumatate de sa'. Aceasta este opinia lui Sufyan, Ibn al-Mubarak si a invatatilor din Hufah.

Cand trebuie platit Zakat ul-Fitr

Juristii au cazut de acord ca zakat ul-fitr trebuie platit la sfarsitul Ramadanului. In orice caz, ei difera in ceea ce priveste momentul exact.

Ath-Thauri, Ahmad, Ishaq si ash-Shaf'i (in ultima sa opinie), precum si Malik (intro documentatie a sa) sustin ca timpul cand trebuie oferit este apusul Soarelui din noaptea in care se termina postul, deoarece acesta este momentul cand se termina postul lunii Ramadan. Abu Hanifah, al-Layth, ash-Shafi'i (in opinia sa de baza) si cea de-a doua documentatie a lui Malik sustin ca zakat ul-fitr trebuie oferit la inceputul diminetii (fajr) zilei de sarbatoare ('id). Aceste doua opinii diferite capata relevanta daca un bebelus este nascut dupa apusul Soarelui sau inainte de rasaritul zilei de sarbatoare, caz in care s-ar pune intrebarea daca zakat ul-fitr este obligatorie sau nu pentru nou-nascut. Conform primului punct de vedere, nu este, din moment ce nasterea s-a produs dupa timpul recomandat, insa in conformitate cu ce-a de-a doua opinie nasterea a avut loc in intervalul respectiv de timp.

--------------

[1] o sa' echivaleaza cu aproximativ trei kilograme.
[2] un mudd echivaleaza cu 2/3 de kilogram.
Plata in avans a Zakat ul-Fitr

Majoritatea invatatilor considera permisa plata zakat ul-fitr cu o zi sau doua inainte de sarbatoare ('id). Ibn 'Umar a relatat ca Mesagerul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) le-a poruncit sa onoreze zakat ul-fitr inainte ca oamenii sa se adune pentru rugaciunea de sarbatoare.

Nafi' a relatat ca 'Umar obisnuia sa o plateasca cu o zi sau doua inainte de sfarsitul lunii Ramadan. In orice caz, invatatii au opinii diferite in ceea ce priveste perioada de timp.

Conform lui Abu Hanifah este permisa plata sa chiar inainte de Ramadan. Ash-Shaf'i considera ca acest lucru se poate face la inceputul Ramadanului. Malik si Ahmed (in binecunoscutul sau punct de vedere) sustin ca este permisa plata numai cu una sau doua zile in avans.

Fondatorii celor patru scoli islamice de jurisprudenta acceptate sunt de acord ca zakat ul-fitr nu se anuleaza pur si simplu prin neplata sa la o anumita data. Daca ne gasim in aceasta situatie, el se transforma in datorie pana cand debitorul o stinge. De asemenea, ei sunt de acord ca nu este permisa intarzierea sa pana in ziua de sarbatoare, desi Ibn Sirin si an-Nakha'i spun ca se poate proceda in acest mod. Ahmad spune : "Sper ca nu este nimic rau [in intarzierea platii]."

Ibn Raslan afirma ca exista un consens asupra faptului ca plata sa nu poate fi amanata din cauza ca este un tip de zakah. Drept urmare, orice amanare este un pacat asa cum este si cel care rezulta din amanarea rugaciunii fara niciun motiv serios.

Aceasta este demonstrata de urmatoarea relatare : "Daca o persoana plateste zakat ul-fitr inainte de rugaciune (salah), ii este considerat un zakah acceptat. Daca, insa, il plateste dupa rugaciune (salah), este considerat o milostenie (sadaqah) normala.

Impartirea Zakat ul-Fitr

Distribuirea zakat ul-fitr se face similar zakah, adica el se ofera celor opt categorii de beneficiari mentionati in versetul :

"Milosteniile [din Danie] sunt numai pentru saraci, pentru sarmani, pentru cei care ostenesc pentru ele, pentru cei ale caror inimi se aduna [intru credinta], pentru slobozirea robilor, pentru cei indatorati greu, pentru calea lui Allah si pentru calatorul aflat pe drum." (at-Taubah : 60)

Categoria saracilor este, insa, considerata cea mai adecvata. Aceasta se bazeaza pe relatarea : "Mesagerul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a poruncit zakat ul-fitr celui care posteste drept pavaza impotriva oricarei fapte sau vorbe nepotrivite si oferirea de hrana nevoiasilor."

Distribuirea Zakat ul-Fitr nemusulmanilor [n.t., sub protectie; Dhimmi]

Az-Zuhri, Abu Hanifah, Muhammed si Ibn Shubrumah au permis acest lucru.

Allah Preainaltul spune : "Allah nu va opreste sa faceti bine acelora care nu au luptat impotriva voastra, din pricina religiei si nu v-au alungat din caminele voastre, [ba din contra] sa fiti foarte buni si drepti, caci Allah ii iubeste pe cei drepti." (al-Mumtahanah : 8)

In afara de zakat ul-fitr exista si alte contributii din venituri ?

Islamul priveste averea in mod realist, considerand-o un aspect esential al vietii si principalul mijloc de intretinere al oamenilor si grupurilor de oameni. Allah Preainaltul ne porunceste :

"Si nu incredintati celor nepriceputi averile voastre, pe care Allah le-a facut pentru voi mijloc de trai … " (an-Nisa' : 5)

Aceasta practic inseamna ca rolul averii este acela de a satisface trebuintele de baza, precum hrana, imbracamintea, locuinta si altele strict necesare si de a fi redistribuita astfel incat nimeni sa nu se simta pierdut, uitat sau lasat fara niciun sprijin. Cea mai buna modalitate de redistribuire a sa, pentru realizarea acestei cerinte este zakat-ul. El nici nu jecmaneste averea cuiva, dar in acelasi timp asigura satisfacerea nevoilor primare ale saracilor, usurandu-le viata grea si alinandu-le suferinta cauzata de lipsuri.

Zakat-ul nu este o favoare (minnah) pe care cei bogati o fac sarmanilor; mai degraba este o obligatie (haqq) pe care Allah Preainaltul a instituit-o asupra persoanelor bogate fata de cele sarace, obligatie care se poate indeplini prin redistribuirea averii catre nevoiasi. Astfel, scopul nobil al averii si bogatiei este indeplinit, in sensul ca ele nu apartin in mod exclusiv celor bogati, ci atat lor, cat si saracilor. Iar acest lucru este clar, raportandu-ne la intelepciunea divina de impartire a prazilor de razboi (fay').

Allah Preainaltul ne avertizeaza :

" … pentru ca [prazile] sa nu se schimbe doar intre cei bogati dintre voi …" (al-Hasr : 7)

Aceasta inseamna ca ele presupun o distribuire intre bogat si sarac, nefiind o afacere intre cei bogati.

Zakat-ul reflecta sarcina impusa asupra averii celor care au posibilitatea de plata, el fiind folosit pentru satisfacerea trebuintelor de baza ale saracilor si celor cu nevoi, astfel incat ei sa poata sa stea departe de infometare, putand sa se bucure de o siguranta, in general de un trai decent. Daca zakat-ul nu este suficient pentru a le usura conditia, celor bogati li se pot solicita contributii suplimentare. Cat de mult, nu este specificat, insa nivelul lor se va determina [in functie de] nevoile saracilor.

In interpretarea al-Baqarah : 177, al-Qurtubi a spus : "Cuvintele lui Allah Preainaltul : 'a da din avere, in pofida iubirii pentru ea' dau credit celor care sustin ca, in afara de zakat, mai exista si o alta impunere a surplusului, cunoscuta sub numele de ad-dir." Altii sunt de parere ca versetul anterior se refera la zakat-ul obligatoriu. Conform relatarii lui ad-Daraqutni, de la Fatima bint Qais, primul punct de vedere este mai indreptatit. Ea a spus : "Intr-adevar, in acest caz exista o obligatie a proprietarului, alta decat zakat-ul poruncit." Apoi el a recitat urmatorul verset din Coran : "Cuviosia nu sta in a va intoarce fetele spre Rasarit sau spre Apus, ci cuviosia este a crede in Allah si in Ziua de Apoi, in ingeri, in Carte si in profeti, a da din avere - in pofida iubirii pentru ea - rudelor, orfanilor, sarmanilor, calatorului, cersetorului si pentru rascumpararea robilor …" (al-baqara : 177).

Ibn Majah au inregistrat aceasta in a sa Sunan, iar at-Tirmidhi in Jami'. Cel din urma a spus ca Ibn Majah are un lant de relatatori diferit de al sau. Suplimentar, Abu Hamza si Maymun al-'A'war considera lantul de relatatori al lui Ibn Majah ca fiind lipsit de credibilitate. Acest hadis a fost relatat de catre Bayan si Isma'il ibn Salim de la ash-Shu'bi, care a spus ca [lantul de relatatori] este bun.

Cel din urma a notat : "Daca asupra autenticitatii sale planeaza vreo umbra de indoiala, ea isi are sursa in contextul versetului [al-baqara : 177]. Prin sintagma : '… a implini Rugaciunea, a da dania [zakat]', Allah Preainaltul mentioneaza zakat-ul impreuna cu rugaciunea, ceea ce demonstreaza faptul ca 'a da din avere, in pofida iubirii pentru ea' nu vizeaza zakat-ul obligatoriu, deoarece aceasta ar conduce la o exprimare redundanta in verset - si Allah Preainaltul stie cel mai bine."

Savantii sunt de acord ca daca apare o nevoie, chiar si dupa ce zakat-ul a fost platit, comunitatea musulmana trebuie sa se implice pentru rezolvarea sa.

Malik a spus : "Este o obligatie a oamenilor sa-i rascumpere pe cei care sunt luati prizonieri de razboi, chiar daca si-ar consuma toate averile lor. Consensul asupra acestui deziderat intareste punctul nostru de vedere si noi cautam sa izbandim doar prin Allah." Conform lui al-Manar, expresia 'a da din avere, in pofida iubirii pentru ea' [al-baqara : 177] inseamna ca o persoana poate sa-si ofere averea de dragul Lui Allah sau doar de dragul de a o da.

Imamul Muhammed 'Abduh a comentat : "A da din avere in exces pentru zakat este considerat un semn al pietatii (birr), considerat ca si zakat-ul de baza."

In clipa cand necesitatile o impun, in afara de zakat este oferita sadaqa. Aceasta se poate intampla atat inainte de implinirea anului (hawl), cat si dupa achitarea zakat-ului. Contributia [benevola] nu porneste de la o anumita baza de impunere (nisab), ci de la capacitatea financiara. Prin urmare, daca o persoana are [chiar si numai] o felie de paine si intalneste pe cineva care o duce si mai greu, ar trebui sa i-o ofere. Cel care o duce si mai greu, avand tot dreptul de a primi ceva nu este, insa, doar acesta, ci si urmatoarele categorii, poruncite de Allah Preainaltul ca avand drept la sadaqa :

Rudele (dhawi al-Qurba) :

Rudele sunt considerate categoria cea mai indreptatita sa primeasca fructul milosteniei (sadaqa), datorita legaturilor de sange. Atunci cand cineva se afla stramtorat si are unele rude bogate, dupa cum este de asteptat, se uita sa le obtina ajutorul, ei fiind din acelasi neam. De asemenea, este firesc la o persoana sa simta mai multa compasiune si durere pentru rudele sale greu-incercate, aflate in nevoi, decat fata de straini. El se simte rusinat de starea in care au ajuns si miscat de onoarea lor. Din aceasta cauza, orice om instarit care nu isi mai sprijina ruda sa, in tot acest timp preferand sa duca o viata luxoasa, este lipsit de sentimentele firesti sau de credinta, indepartandu-se de starea de evlavie. Pe de alta parte, acela care isi intretine cum trebuie legaturile de rudenie, punand la dispozitia rudelor ajutorul sau, contribuie la bunastarea acestora.

Orfanii (wal-yatama) :

In cazul orfanilor ai caror tutori au decedat, sprijinul material si cresterea lor depind de musulmanii mai instariti astfel incat ei sa nu devina o povara nici pentru ei insisi si nici pentru ceilalti.

Nevoiasii (wal-masakin) :

Deoarece ei sunt incapabili sa castige suficient cat sa se intretina singuri, multumindu-se insa cu putinul pe care il agonisesc si necersind, este nevoie ca oamenii bogati sa-i ajute.

Calatorii (wab nisabil) :

In cazul drumetului, deoarece acesta este departe de familia si rudele sale, se impune, de asemenea, tratarea sa cu amabilitate. Astfel, intelegerea si ajutorarea sa in calatorie, in limitele islamice, incurajarea, constituie tot atatea virtuti.

Cersetorii (was-sa'ilin) :

In situatia cersetorilor care sunt obligati sa ceara ajutorul oamenilor, ei se cuvine sa fie ajutati. In mod asemanator, cineva poate sa solicite ajutorul cu scopul de a satisface nevoile unei alte persoane. Cu toate acestea, legislatia islamica (shari’a) nu sustine cersetoria decat in anumite situatii specifice. Si chiar atunci, cel care cerseste nu trebuie sa depaseasca limitele. Sclavii (wa fi ar-riqab) :

Usurarea sclavilor presupune cumpararea acestora si eliberarea, ajutorarea celor care au datorii (al-mukatabun) sa si le achite, precum si a celor care sunt luati prizonieri sa-si obtina eliberarea. Incurajandu-i pe oameni sa-si cheltuie din averile lor pentru sclavi, legislatia islamica (shari’a) doreste sa-i recastige pe cei din urma. Cu toate acestea, eliberarea sclavilor, in termeni de prioritate este plasata la finalul listei, dupa orfani, nevoiasi, calatori si cersetori, motivul fiind acela ca in cazul primilor discutam de nevoi care pot sa le sustina insasi viata (care are o importanta mai mare), in timp ce pentru ultimii subiectul este libertatea (mai putin valoroasa decat viata).

~~~

Legitimitatea oferirii sadaqa nu are limitele de timp sau nisab cerute de zakat. Suma destinata a fi cheltuita nu este un anumit procent, ea fiind lasata la latitudinea celui care ofera. Ajutorarea unei fiinte umane aflate in nevoi, in fata suferintelor, este o obligatie care cade in sarcina oricui poate sa faca acest lucru, mai mult decat atat, ea fiind lasata la aprecierea individuala.

Oamenii, insa, nu dau importanta multor drepturi publice instituite de Coran, acestea avand insa rolul de a statornici o viata sociala respectabila si dreapta. Oamenii cheltuie putin pentru cei saraci si chiar si mai putin pentru cersetori, in zilele noastre aceste categorii fiind considerate ca fiind cele care merita cel mai putin. Si cauza acestei atitudini este legata de faptul ca cersetorii si-au facut din conditia lor o profesie (hirfah), in ciuda faptului ca multi dintre ei sunt instariti.

Ibn Hazm a spus : “S-a impus bogatilor fiecarei tari sa-si ajute saracii, seful de stat avand autoritatea de a-i obliga in acest sens. Acest lucru se intampla atunci cand zakat-ul sau agoniseala celorlalti musulmani nu sunt suficiente astfel incat sa satisfaca trebuintele celor nevoiasi. In aceasta situatia, cei avuti pot sa le furnizeze hrana si imbracamintea care sa-i protejeze de trecatorii [rau intentionati].” Dovada acestui lucru consta in cuvintele lui Allah Preainaltul : “Si da celui care ti-e ruda ceea ce i se cuvine, ca si sarmanului si calatorului de pe drum [aflat la nevoie]…” [al-‘isra’ : 26] De asemenea, Allah Preainaltul ne spune :

“Purtati-va bine cu parintii, cu rudele, cu orfanii, cu sarmanii, cu veinul apropiat si cu vecinul strain, cu tovarasul de alaturi, cu calatorul de pe drum si cu cei stapaniti de mainile voastre drepte …” [an-nisa’ : 36] Generozitatea reclama sprijinul fata de categoriile de mai sus, fiind interzisa prejudicierea lor. In legatura cu vina din Viata de Apoi, Coranul ne spune ca oamenii se vor intreba unii pe ceilalti : “Ce v-a adus pe voi in focul Iadului ?” Si ei vor raspunde : “Noi nu am fost dintre aceia care au implinit Rugaciunea / Si noi nu l-am hranit pe cel sarman.” [al-muddathir : 42-44] Astfel, Allah Preainaltul asociaza hranirea celor nevoiasi cu efectuarea rugaciunilor. Conform urmatorului hadis, relatat de catre surse autentice, Mesagerul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra lui !) a spus : “Aceluia care nu are mila de oameni, Allah nu-i va arata mila.” Cel asupra caruia Allah Preainaltul si-a revarsat milostenia Sa si care, in ciuda acestui lucru, nu-si ajuta fratele musulman infometat, fara de haine si care duce o viata nefericita, acest om se lipseste de indurarea lui Allah.

‘Uthman an-Nahdi a relatat ca ‘Abdurrahman ibn Abi Bakr as-Siddiq i-a adus la cunostinta ca unul dintre companioni, pe numele sau as-Saffah era sarac si ca Mesagerul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a spus : “Acela care are suficienta mancare pentru doi, sa-l invite si pe al treilea, iar cel care are hrana pentru patru, sa-l invite pe cel de-al cincilea sau al saselea.”

S-a relatat de la Ibn ‘Umar ca Mesagerul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a spus : “Musulmanul este fratele celuilalt [musulman], fata de care nu trebuie nici sa fie incorect si nici sa-l tradeze.” Astfel, intrun fel, oricine lasa un musulman nevoias [sa traiasca] fara hrana sau imbracaminte, in ciuda faptului ca este capabil sa-l hraneasca si sa-l imbrace, poate fi considerat ca l-a tradat. S-a relatat de la Abu Sa’id al-Khudri ca Mesagerul lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a spus : “Cel ale carui provizii ii exced necesitatile, sa-l ajute pe cel care nu se afla in aceeasi situatie, iar cel a carui hrana ii este peste trebuinta, sa o imparta cu acela care nu are.” Abu Sa’id al-Khudri a notat : “Apoi a mentionat atat de multe [feluri] de averi, incat am crezut ca niciunul dintre noi nu are dreptul sa detina ceva in surplus.” Acesta este consensul companionilor, asa cum a fost relatat de catre Abu Sa’id al-Khudri. Referitor la aceasta atitudine, s-a relatat sub autoritatea lui Abu Musa al-Ash’ari ca Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) a spus : “Hraniti-l pe cel infometat, vizitati-l pe cel bolnav si rascumparati-l pe prizonier.”

Referitor la acest subiect exista multe versete in Coran si numeroase hadisuri. ‘Umar a spus : “Daca as mai fi trait inca o data, as fi luat surplusul de la bogati si l-as fi dat imigrantilor (muhajirun) sarmani.” Acesta este considerat a fi relatarea cea mai autentica.

‘Ali a spus : “Allah Preainaltul a impus o sarcina asupra averilor bogatului, in legatura cu nevoile celui sarac. Astfel, daca daca saracul sta infometat sau dezbracat sau se zbate [in neputinta] din cauza neglijentei celui bogat, atunci Allah il va tine raspunzator [pe cel bogat] in Ziua Judecatii si il va pedepsi.”
S-a relatat ca Ibn ‘Umar a spus : “In afara de zakat [mai] exista o obligatie impusa averii tale.” S-a relatat de la ‘Aishah (Mama drept-credinciosilor), al-Hasan ibn ‘Ali, Ibn ‘Umar ca toti au raspuns celor care i-au intrebat : “Daca vi se solicita sa ajutati in situatia banilor platiti drept compensatie pentru crima facuta, datoriilor impovaratoare sau a saraciei lucie, atunci [sa stiti ca] este obligatoriu sa o faceti.”

S-a relatat cu acuratete de catre Abu ‘Ubaidah ibn al-Jarrah si de alti 300 de companioni ca [odata], atunci cand rezervele lor au scazut dramatic, Abu ‘Ubaidah le-a poruncit sa adune tot ce a mai ramas si sa le puna in doua colete, dupa care le-a distribuit fiecaruia in mod egal. Dupa aceea i-a apostrofat : “Nu este permis unui musulman greu-incercat sa manance carnea unui animal mort sau porc, cand poate sa beneficieze din surplusul unui alt musulman sau al unui dhimmi (n.t., crestin sau musulman aflat sub protectia statului islamic).Este obligatoriu pentru cel care are mancare sa-l hraneasca pe cel infometat.” Acesta este consensul companionilor si nu exista nicio o opinie contrara fata de el. S-a relatat cu acuratete de la ash-Shu’bi, Mujahid, Tawus si altii ca : “In afara de zakat mai exista si o alta sarcina asupra averii.” Si daca astfel stau lucrurile, atunci persoana greu-incercata nu mai este nevoita sa consume carnea animalelor moarte sau a porcului. Ea are dreptul sa lupte [pentru acest drept] si, daca este ucisa, atunci revansa crimei (qawad) ii va fi pusa in sarcina celui care a ucis. Iar daca proprietarul averii este ucis, atunci el va atrage blestemul lui Allah deoarece a oprit un drept (haqq), fiind categorisit ca fiind dintre cei necinstiti.

Allah Preainaltul spune : “Daca una dintre ele [cete de dreptcredinciosi] este nedreapta cu cealalta, atunci luptati impotriva celei care este nedreapta pana ce ea se intoarce la porunca lui Allah.” Astfel, cel care opreste un drept este opresorul fratelui sau, posesorul acestui drept. Plecand de la aceasta, Abu Bakr as-Siddiq s-a luptat cu cei care au refuzat sa isi plateasca zakat-ul.

Din cele de mai sus, se poate vedea nivelul compasiunii si milei pe care Islamul o poarta celor defavorizati. De fapt, Islamul se situeaza deasupra celorlalte credinte sau sisteme. Acestea se aseamana unor lumanari slabe a caror lumina devine invizibila in clipa cand este asezata alaturi de cea puternica si ferma a Islamului.

______________
Traducere facuta de fratele nostru Abdurrahman din cartea Fiqh-us Sunnah, Seyyid Saabiq
http://islamulazi.ro/forum/index.php?showtopic=5669&pid=73246&st=0&#entry73246

ابن كثير‎ Ibn Kathir

2011-08-17T19:01:00.003+03:00

ابن كثير‎ ‎ - Ibn Kathir

Ismail ibn Kasir ابن كثير‎ (1301–1373) este unul dintre cei mai mari invatati ai stiintei hadisului, jurisprudent, istoric si exeget al Coranului.

Numele sau complet este Abu Al-Fida 'Imad Ad-Din Isma'il bin 'Omar bin Kathir Al-Qurayşi Al-Basrawi. El a fost nascut in 701 hijri care corespunde anului gregorian 1302 intr-un sat numit Majdal Al-Qaryeh de langa Basra, Siria. Originile sale sunt arabe, in tribul Quraiş. El a fost numit Ismail dupa fratele sau mai mare care murise intr-un accident, de a carui moarte familia lui fusese tare indurerata.

Tatal lui Ibn Kesir era un invatat la randul sau care in tinerete urmase scoala de jurisprudenta hanefită şi care mai tarziu, se orientase in practica sa după şcoala şafiită, după ce primise lecţii de la cunoscutul invatat şafiit Imamul Nawawi. Tatăl său era desemnat să conducă rugăciunea de vineri în satul său şi era renumit pentru cunoştinţele şi comportamentul său ales. De asemenea, era renumit şi pentru creaţiile sale poetice. Tatăl lui Ibn Kathir a murit în anul 703, astfel că Ibn Kathir relatează că îşi aminteşte de el ca într-un vis. La câţiva ani după moartea tatălui, în 707, familia sa se mută la Damasc.

Pentru a intelege care era atmosfera in care a crescut Ibn Kathir, trebuie mentionat că avea în familie oameni dedicaţi islamului şi cunoaşterii islamului, precum nepoata sa (fiica fratelui mai mare) Umm Isa care a fost numita Sitt Al-Qudhah. Ea studiase cu invatati mari ai vremii, precum Ibn Asakir, Al-Hajjar si Al-Muzzi. Ea le dadea diplome acelora care desavarseau studiile impreuna cu ea. Unul dintre acestia a fost chiar Imam Ibn Hager, renumitul invatat in stiinta hadisurilor, care a scris Feth-ul Bari, cea mai buna culegere de comentarii la hadisurile relatate de Imamul Bukhari.
Aceasta femeie, Umm Isa, era cunoscuta si pentru rabdarea si intelepciunea sa aparte. Multi copii din familia lui Ibn Kathir erau dati spre crestere dumneaei, aceasta manifestand o afectiune aparte pentru copii si un har pentru reusita in cresterea si educatia lor. Unii dintre acesti copii au ajuns la randul lor mari invatati ai vremurilor lor care au dat alte generatii de invatati. Un exemplu in acest sens este chiar Şemsu-d Din al-Sakhawi. Toate acestea ne fac sa înţelegem mai bine atmosfera aleasă în care a crescut şi a trăit Ibn Kathir, întreaga sa familie fiind dedicată Islamului si aprofundarii stiinţelor islamice.

Ibn Kathir s-a căsătorit cu o fată numită Zeineb, fiica profesorului său Gemaleddin Al-Muzzi. Ei au avut mai multi copii, unii dintre ei ajungand mai tarziu mari invatati ai vremurilor lor.

La varsta de 10 ani Ibn Kesir memorase întregul Coran. Mai târziu el s-a aplecat asupra studiului hadisului, a cărţii Imamului Malik - Muwatta si a altor mari lucrări.

Ibn Kathir a primit lectii de la renumiti invatati ai vremii precum Ibn Teymiyya, Al-Mizzi, Ibn Al Firkah,‘Isa bin Al-Mutim, Ahmed bin Abi-Talib, Ibn Al-Hajjar, Baha Ad-Din Al-Qasim bin Muzaffar bin ‘Asakir, Ibn Ash-Shirazi, Ishaq bin Yahya Al-Ammuddi, Zahriyyah Shaykh si Muhammad bin Zarrad.

Ibn Kesir şi-a trăit întreaga viaţă sub dinastia mamelucă Al-Bahriyah care a stăpânit Egiptul şi Siria între 648 - 784 hijri. Damascul, locul în care el a trăi aproape toată viaţa lui, a avut parte de vremuri bune mai ales cand s-a aflat sub conducerea Prinţului Tinkiz (712 - 740), un conducator drept, dedicat, care acţiona mereu cu frică de Allah.

Ibn Kathir nu a jucat un rol politic precum profesorul sau, Ibn Teymiyyeh. El era chemat pentru a fi consultat in legatura cu aspecte ale vietii publice. Ibn Kathir a fost un invatat curajos care a vorbit deschis in fata nedreptatii sau atunci cand a simtit ca este facuta o nedreptate. Odata, fusese dat un decret al sultanului prin care se poruncea confiscarea proprietatilor cetatenilor crestini. El a fost cel care s-a opus acestui decret, care l-a combatut argumentand ca astfel de practica este neislamica. Atitudinea lui a condus la returnarea proprietatilor acelor cetateni crestini. Mai tarziu el a atras atentia spre acei cruciati ciprioti care reprezentau o amenintare.

Ibn Kathir a scris renumitul tefsir al Coranului intitulat Tefsir-ul Qur'an al-Azim care cuprinde in comentariile facute versetelor hadisuri si spuse ale profetului Muhammed , spuse ale companionilor. Tefsirul lui Ibn Kesir este renumit in intreaga lume si tradus in foarte multe limbi.

Ibn Kathir este renumit pentru memoria sa excelenta privind spusele profetului Muhammed si intregului Coran. Ibn Kathir este cunoscut si drept cadiu, mare invatat in istorie, muhaddis (invatat in hadis) si mufessir (comentator al versetelor coranice).
Ibn Kesir s-a considerat a fi un invatat şafiit, una dıntre lucrarile sale fiind intitulata Tabaqaat aş-Şafi'iah.

Ibn Kathir a orbit in ultima parte a vietii sale fiind dedicat studiului intens la Musnedul Imamului Ahmed. Ibn Kesir a murit in anul 774 hijri / februarie 1373 in Damasc.

Lucrari scrise ale lui Ibn Kesir:

- Tefsir ibn Kathir
- Istorisiri ale Coranului
- Inceputul si sfarsitul - Al Bidayah wa-n Nihayah sau Taarikh ibn Kathir
- Al-Sirah Al-Nabawiyya (Ibn Kathir) - enciclopedie de istorie - 16 volume
- al-Baa'is al-Hadis
- Tabaqaat aş-Şafi'iyah
- Talkhis al-Istighatha
- Semnele Zilei de Apoi
- Pacatele si pedepsele lor
- Istorisiri despre profeti

Unele dintre lucrarile sale nu au fost inca publicate. Una dintre ele este cea intitulata Jami' Al-Masaniid wa-l Sunen, o colectie enciclopedica de hadisuri, aranjata in functie de numele companionilor care le-au relatat. Aceasta lucrare este în 8 volume. O alta lucrare nepublicata a lui Ibn Kathir, de aceeasi marime este consacrata relatatorilor de hadisuri, o alta este dedicata biografiilor invatatilor şafiiţi... aceste carti se afla in forma lor originala, sub forma de manuscrise in unele biblioteci ale lumii. Ele asteapta sa vada lumina tiparului, fiind considerate de o importanta aparte. Alte carti ale lui Ibn Kathir care nu au fost publicate, s-au pierdut.

Allah sa fie multumit de el, de toate eforturile sale!

_______________________

In limba romana exista traducerea cartii Istorisiri despre profeti, publicata de Liga Islamica si Culturala din Romania.

Meritele postului pe timp de vara

2011-08-01T13:34:00.004+03:00

In numele lui Allah Cel Milostiv, Cel Indurator !

Meritele postului pe timp de vara

Ibn Rajab a comentat urmatoarele referitor la meritele postului pe timp calduros in 'Lata'if al-Ma'arif' (p. 272-273) :

"...Si dintre actele de adorare a caror rasplata este

multiplicata in vreme de canicula este postul, lucru valabil datorita setei pe care cineva o incearca in mijlocul acelei zile. Din aceasta cauza Mu'adh bin Jabal, pe patul sau de moarte, si-a exteriorizat regretul ca nu va mai putea sa simta acest tip de sete, asa cum facusera alti musulmani la inceputurile [Islamului].

Si se cunoaste ca lui Abu Bakr ii placea sa tina post vara, nu iarna, in timp ce pe patul de moarte ‘Umar si-a povatuit fiul 'Abdullah : "Incearca sa aduni esenta credintei,” si primul lucru pe care i l-a mentionat a fost postul din timpul verii caniculare.

Iar al-Qasim bin Muhammad a spus ca 'A'isha prefera sa tina post in vreme de artita, iar fiind intrebat, “Ce o determina sa procedeze astfel ?”, a raspuns : “Ea va culege roadele [acelor] zile inainte de moarte

.” Iar unele femei drept-credincioase preferau sa aleaga cele mai fierbinti zile ca post, spunand : “Daca pretul este mic, oricine va cumpara," aceasta insemnand ca ele au dorit sa procedeze astfel stiind ca doar unii pot sa o faca din cauza greutatii, atitudinea lor reflectand aspiratiile inalte avute de aceste femei.

Abu Musa al-Ash'ari se afla pe un vas cand a auzit pe cineva strigand : “Pasagerilor, ridicati-va !” Si a repetat aceasta comanda de trei ori, ceea ce l-a determinat pe Abu Musa sa-i spuna : “Cum putem sa stam in picioare ? Nu constientizezi unde ne aflam ? Cum sa facem acest lucru ?” Auzindu-l, cel care a strigat i-a raspuns : “Lasa-ma sa-ti reamintesc o regula instituita de Allah in ceea ce Il priveste : acela care inseteaza de dragul lui Allah intro zi calduroasa obtine dreptul de a-i fi domolita setea sa in Ziua Invierii.” De atunci Abu Musa obisnuia sa caute zilele cele mai fierbinti, zile in care o persoana simtea ca se prajeste de-a binelea, si le petrecea in post.

Ka'b a relatat ca Allah Preainaltul i-a spus lui Moise (Pacea lui Allah sa fie asupra sa !) : "Mi-am luat angajamentul ca aceluia care inseteaza de dragul Meu sa-i potolesc setea in Ziua Invierii,” iar altii ca este mentionat in Torah [urmatoarele] : "Vesti bune pentru acela care se infometeaza in asteptarea Maretei Zile, cand isi va gasi foamea sa astamparata si vesti bune pentru acela care se inseteaza in asteptarea Maretei Zile, cand isi va stinge setea sa.”

al-Hasan a spus : "Una dintre fecioarele Paradisului ii va vorbi prietenului [wali] lui Allah, in timp ce acesta va sta cu ea pe malul unui rau din miere al Paradisului, fiind servit cu un pahar din cea mai dulce bautura, si il va intreba : “Ai stiinta de ziua in care Allah m-a casatorit cu tine ? El te-a vazut in mijlocul unei zile toride de vara in timp ce erai insetat si i-a chemat pe ingeri, spunandu-le : “Priviti la robul Meu. S-a izolat de sotie si [a lasat in urma] placerea, hrana si bautura pentru Mine. Fiti martori ca Eu il voi ierta” [de pacate etc], iar El te-a iertat in acea zi si te-a casatorit cu mine.”

Cand 'Amir bin 'Abd Qays a plecat din Basrah la Sham, Mu'awiyah i-a cerut sa-i spuna ce are nevoie. Acesta a refuzat sa-i raspunda, in cele din urma, insa, marturisindu-i : “Tot ceea ce imi doresc de la tine este sa-mi redai caldura Basrei pentru a-mi ingreuna putin postul pentru ca el [postul] este prea usor pe pamanturile tale.”

Al-Hajjaj se afla intro calatorie intre Mekka si Medina. Si-a pregatit masa si a invitat unul dintre beduini sa manance cu el, insa beduinul i s-a adresat : “Am fost invitat de catre Cineva mai bun decat tine si I-am acceptat invitatia.” L-a intrebat : “Si cine este acesta ?” Barbatul i-a raspuns : “Allah m-a invitat sa tin post, iar eu am postit.” Al-Hajjaj s-a mirat : “Intro zi atat de calduroasa ?” Barbatul a spus : “Da. O petrec in post in asteptarea unei zile mult mai toride.” Al-Hajjaj l-a indemnat : “Atunci mananca astazi si posteste maine.” Barbatul l-a conditionat : “Numai daca imi garantezi ca voi trai pana maine.” Al-Hajjaj a negat : “Aceasta nu sta in puterea mea.” Barbatul i-a raspuns : “Cum poti sa-mi ceri sa fac ceva acum, cand exista lucruri viitoare care nu-ti stau in putere ?”

Odata Ibn 'Umar calatorea impreuna cu cativa companioni, cand ei au zarit un pastor pe care l-au invitat sa manance cu ei. El i-a refuzat : “Eu tin post,” si Ibn 'Umar a exclamat : “Postesti pe o caldura ca aceasta, fiind si impartit intre pasune si oi ?” Pastorul i-a raspuns : “Imi creez un avantaj pentru zilele care mi-au mai ramas.” Ibn 'Umar a fost impresionat de raspunsul primit si l-a rugat : “Poti sa ne vinzi una dintre oile tale ? Iti vom da sa mananci din carnea sa cand iti vei intrerupe postul si, de asemenea, iti vom si plati pentru ea.” Pastorul i-a spus : “Nu este a mea, ci a stapanului meu.” Ibn 'Umar i-a raspuns : “Ce ar putea sa spuna stapanul tau daca ii spui ca a fost mancata de un lup ?” Pastorul si-a ridicat degetul inspre cer si a exclamat : “Si cum ramane cu Allah ?” Cand Ibn 'Umar a ajuns in oras l-a cautat pe stapanul pastorului, rascumparandu-l [pe pastor] si cumparandu-i oaia. Apoi i-a redat libertatea si i-a daruit oaia drept cadou.

Ruh bin Zinba' calatorea intre Mekka si Medina intro zi torida. Un pastor locuind in munte s-a apropiat de el si vazandu-l l-a indemnat : “Pastorule vino si mananca impreuna cu mine.” Pastorul l-a refuzat : “Tin post.” Ruh s-a mirat : “Postesti pe o asemenea canicula ?” Pastorul i-a raspuns : “As putea sa-mi las zilele sa se scurga inutil ?” Auzindu-l, Ruh a spus : “Pastorule, tu ti-ai folosit zilele cu intelepciune, in timp ce Ruh bin Zinba si le-a irosit pe ale sale.”

Ibn 'Umar obisnuia sa posteasca suplimentar pana cand se simtea sleit de putere, ceea ce nu-l determina sa isi intrerupa postul. In mod asemanator, imamul Ahmad postea pana cand era pe punctul de a lesina, moment in care isi umezea fata. A fost intrebat despre postul in zilele toride si a raspuns : “Nu este nicio problema daca se umezeste un prosop si se picura apa pe tine pentru a mai inmuia caldura.” Chiar si Profetul (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) isi turna apa pe cap in timp ce tinea post.

Abu ad-Darda' a spus : “Postiti in zilele foarte calduroase in asteptarea Zilei Invierii si prosternati-va doua rak'at in intunericul noptii in asteptarea intunecimii mormantului.” Este inregistrat in cele doua Sahih-uri ca el a relatat : “Am fost vazuti in compania Mesagerului lui Allah (Pacea si binecuvantarea lui Allah sa fie asupra sa !) in unele dintre calatoriile sale din zilele toride, cand oamenii isi tineau mainile in fata capului din cauza intensitatii caldurii [n.t., pentru a avea putina umbra]. [In aceste conditii] nimeni nu postea, cu exceptia Mesagerului lui Allah si a lui 'Abdullah bin Rawahah.” Si relatarea inregistrata de Muslim stipuleaza ca Abu ad-Darda' a adaugat : “Aceasta se intampla in luna Ramadan.”

Cand cel care a tinut post pentru Allah in plina canicula a ramas rabdator in ciuda setei sale intense, Allah Preainaltul ii pastreaza o poarta anume dintre portile Paradisului. Aceasta este poarta numita Rayyan si oricine intra pe ea va bea si oricine va bea dupa ce va intra pe ea nu va mai fi insetat vreodata. Dupa ce se va intra pe ea, poarta va fi ferecata si nimeni nu va mai pasi pe acolo …”

_________________
sursa: Islamromania - Yahoo Group http://groups.yahoo.com/group/islamromania/files/Ramadan/

Recitare de Coran la București

2011-07-19T01:06:00.007+03:00

Clasificarea faptelor în Islam

2011-06-21T15:48:00.002+03:00

Clasificarea faptelor în Islam

Poruncile (obligaţiile) şi prohibiţiile (interzicerile) promovate de islam nu sunt toate pe acelaşi nivel. Acestea sunt în număr de opt: ○1 Fard, ○2 Uagib, ○3 Sunnah Muakkada, ○4 Sunnah Gairi Muakkada, ○5 Mubah, ○6 Mekruh Tenzih, ○7 Mekruh Tahrim, ○8 Haram

○1 Fard (obligatoriu, impus). Se numesc fard acele lucruri şi fapte ale căror înfăptuire Allah Preaînaltul le-a poruncit, în mod clar şi categoric, prin intermediul unor versete sfinte sau pe care Muhammed le-a poruncit ca fiind obligatorii. Abandonarea, neîndeplinirea unui fard este haram. Cei care nu cred în fard şi cei care nu acordă importanţa cuvenită acestuia sunt kafir (necredincioşi).

Fard-ul este de două feluri:

a) Fard Ain (obligaţia personală). Acesta este un tip de fard pe care fiecare musulman major, responsabil trebuie să-l ducă la îndeplinire singur, personal. Mărturisirea de credinţă, abluţiunea parţială sau generală, efectuarea rugăciunii de cinci ori pe zi, postul în luna Ramadan, darea zekat-ului (danie), de către cei avuţi şi efectuarea pelerinajului reprezintă fard ain (obligaţia personală).

b) Fard Kifaia (obligaţia compensatorie). Aceasta este situaţia când unul sau mai mulţi musulmani îndeplinesc un fard oarecare în numele celorlalţi, absolvindu-i pe aceştia de această obligaţie. Acest lucru are loc în următoarele situaţii: când unul singur dintr-un grup de musulmani răspunde la salut, când un musulman spală mortul, când unul săvârşeşte rugăciunea de înmormântare, când cineva devine hafiz, memorând în întregime Coranul cel Sfânt, când unul dintr-o comunitate participă la jihad, când cineva învaţă religia şi ştiinţele mai mult decât îi este necesar în meseria sa sau în afacerile sale.

○2 Uagib (necesar, indispensabil). Acestea sunt porunci care sunt tot atât de categorice ca şi fard-ul. Argumentele, condiţionările acestei obligaţii nu sunt chiar atât de clar descrise în Coranul cel sfânt şi pot fi interpretabile. Argumentarea acestei obligaţii este neclară. Din această categorie de obligaţii fac parte următoarele: rugăciunea uitr şi rugăciunea de sărbătoare, sacrificarea animalului). Ca importanţă nu se deosebeşte de fard. Abandonarea uagib-ului este interzisă, cu unele rezerve. Neîndeplinirea unui lucru uagib nu atrage după sine şi pierderea credinţei. Însă cel care nu îndeplineşte o îndatorire uagib este vrednic de a da socoteală.

Sunnah (preferabil). Sensul cuvântului sunnah se referă la acele situaţii despre care Allah Preaînaltul nu a vestit ceva precis, dar pe ale căror îndeplinire Profetul nostru a încurajat şi a lăudat sau acele lucruri şi fapte pe care le-a îndeplinit personal Trimisul lui Allah Preaînaltul, de asemenea şi acele lucruri şi fapte pe care le vedea îndeplinite de alţii, dar nu se opunea, le îngăduia tacit. Cei care nu agreează, nu recunosc sunnah-ul comit o blasfemie. În acelaşi timp, nu este prevăzută nici o osândă împotriva celor care, deşi văd cu ochi buni sunnah-ul, nu-l practică. Însă cei care abandonează nemotivat şi în permanenţă sunnah-ul, aceia vor primi reproşuri şi mustrare şi, în acelaşi timp, vor fi lipsiţi de răsplata cuvenită pentru sunnah. Exemple de sunnah sunt: Azan (Chemarea la rugăciune), ikamat (Chemarea la începerea rugăciunii), rugăciunea în grup, folosirea de misuak (periuţă de dinţi confecţionată din ramurile sau rădăcinile unui copac ce poate ţine locul periuţei de azi)) în timpul abluţiunii, să ofere altora o masă festivă cu ocazia căsătoriei şi efectuarea circumciziei la băieţi.

Sunnah-ul este de două feluri:

○3 Sunnah Muakkada (sunnah-ul accentuat). Acesta se referă la acel sunnah îndeplinit cu multă rigurozitate de Trimisul lui Allah Preaînaltul şi neefectuat în cazuri excepţionale de acesta. De exemplu, aşa stau lucrurile cu sunnah-urile de la începutul şi sfârşitul rugăciunii de dimineaţă, sunnah-urile de la începutul şi sfârşitul rugăciunii de prânz, sunnah-ul rugăciunii de seară şi ultimele două rekat de sunnah al rugăciunii de noapte. Aceste sunnah-uri nu pot fi părăsite fără un motiv bine întemeiat. Cel care neagă cu bună ştiinţă aceste sunnah-uri este kafir (nelegiuit,
necredincios).

○4 Sunnah Gairi Muakkada (Sunnah-ul neaccentuat). Este vorba de acele sunnah-uri pe care Profetul nostru le îndeplinea din când în când. Aşa sunt de exemplu cele patru rekat-uri ale rugăciunii de după amiază şi de noapte. Acestea chiar dacă sunt părăsite de mai multe ori, nu au urmări grave. Dar dacă sunt abandonate definitiv, atunci se pierde plusul de bunăvoinţă şi afecţiune din partea lui Allah Preaînaltul.
Este de asemenea sunnah să spunem “bismillah” adică: În numele lui Allah cel Milostiv, Îndurător, când ne aşezăm la masă, când bem apă şi în general, când începem o treabă de la care aşteptăm un rezultat favorabil, fericit.

○5 Mubah (permis). Este vorba despre acele fapte şi lucruri ale căror îndeplinire nu a fost nici impusă si nici interzisă. Altfel spus, este vorba despre fapte şi lucruri despre care nu s-a vestit precum că neîndeplinirea lor ar însemna păcat sau necredinţă. Dacă cineva le îndeplineşte cu intenţie bună atunci obţine o răsplată, iar în caz de le îndeplineşte cu intenţii necurate, atunci face păcat.

În categoria faptelor mubah intră somnul, consumarea diferitelor feluri de mâncare permise (halal), îmbrăcarea cu diferite obiecte de îmbrăcăminte, de asemenea, permise etc. Dacă toate acestea sunt îndeplinite cu scopul de a se ataşa, de a se apropia şi mai mult de islam, atunci, într-adevăr, ele sunt fapte bune. Astfel, tot o faptă mubah este atunci când cineva sănătos mănâncă şi bea cu intenţia declarată de a face un act de adorare.

Mekruh (condamnabil). Acest cuvânt denumeşte acele fapte si lucruri pe care nici Allah Preaînaltul şi nici Muhammed -Allah săl binecuvânteze şi să-l miluiască! - nu le agreează şi care şterg, anulează răsplata obţinută prin rugăciuni.
Mekruh-ul este de două feluri :

○6 Mekruh Tenzih (nerecomandabil neaccentuat). Este vorba despre fapte şi lucruri apropiate de halal sau, altfel spus, este vorba despre acele fapte pe care este de preferat să nu le înfăptuim, decât să le înfăptuim. Aşa sunt de exemplu omiterea intenţionată a sunnah-ului neaccentuat etc.

○7 Mekruh Tahrim (interdicţie urmată de sancţiuni severe, nerecomandabil accentuat). Părăsirea uagib-ului este un astfel de mekruh. Acest fel de mekruh se apropie, din punct de vedere al consecinţelor sale, foarte mult de haram. Încălcarea acestei interdicţii atrage după sine, automat, sancţiuni aspre. Sunt considerate mekruh tahrim următoarele situaţii: săvârşirea rugăciunii de dimineaţă exact în momentul răsăritului soarelui; săvârşirea rugăciunii de prânz atunci când soarele se găseşte perpendicular deasupra creştetului şi de asemenea, săvârşirea rugăciunii de seară atunci când soarele este pe punctul de a apune. Cel care încalcă cu bună-ştiinţă aceste interdicţii este un răzvrătit şi păcătos. O rugăciune uagib omisă în anumite condiţii poate fi recuperată. Dacă la rugăciune, un uagib a fost uitat pur şi simplu, se recurge la o “prosternare de uitare” (segidetul-sahu), în cadrul rugăciunii respective, înainte de terminarea rugăciunii.

○8 Haram (neîngăduit, interzis). Aici este vorba despre acele lucruri pe care Allah Preaînaltul în Coranul cel Sfânt, le-a interzis, fără echivoc, zicând: „Nu faceţi!”, nelăsând loc interpretărilor. Săvârşirea şi folosirea haram-ului sunt cu desăvârşire interzise. Cine crede, neagă şi declară că un haram este halal sau un halal este haram îşi pierde automat credinţa, devine kafir (necredincios). Abandonarea definitivă a tot ce este haram şi a se păzi de ele reprezintă o poruncă, o obligaţie impusă (fard) şi răsplata este foarte mare.

Haram-ul este de două feluri:

a) Haram li-ainihi (interzis prin natura acelei fapte, acelui lucru). În această categorie de haram intră următoarele fapte: omuciderea, adulterul, perversiunea sexuală între bărbaţi sau femei, practicarea jocurilor de noroc, consumarea băuturilor alcoolice, minciuna, hoţia, consumul de carne de porc, consumul de sânge şi leşuri, ieşirea neacoperită a femeilor şi a fetelor pe stradă. Toate aceste fapte atrag după sine păcate foarte mari. Devine kafir când cineva, înainte de a comite una din aceste fapte, fie crede că acea faptă a lui este halal, fie nu vrea să ţină cont de faptul că Allah Preaînaltul a interzis cu desăvârşire comiterea acelei fapte. Dar dacă cineva săvârşeşte una din faptele arătate, fiind conştient de faptul că ceea ce face el este haram, atunci acesta nu devine kafir, însă „pedeapsa” lui pentru fapta sa va fi focul iadului. În caz că cineva perseverează în a săvârşi haram şi moare într-o bună zi fără să facă tauba (căinţă) înseamnă că părăseşte această lume ca păcătos.

b) Haram li-gairihi (interzis prin fapte, lucruri externe ce îl fac să fie interzis). Aici este vorba de acele fapte şi lucruri care, în realitate sunt halal doar din cauză că acestea aduc sustragerea drepturilor altora. Astfel, este haram să intri fără voie în via cuiva şi să mănânci struguri de acolo, să furi obiectele sau banii cuiva şi să le foloseşti în interesul propriu, să nu fii demn de încrederea acordată, să câştigi bani şi avere prin corupţie, camătă şi jocuri de noroc. Avem parte de mult mai multă răsplată, când evităm haramul, decât atunci când facem rugăciuni. Tocmai de aceea trebuie să cunoaştem dinainte ce este haram şi ce nu, ca să putem să ne ferim de acesta.

Dacă am dori să ordonăm clasificarea faptelor pe procente*, atunci ar arăta astfel:

1 Fard +100 %
2 Uagib +75 %
3 Sunnah Muakkada +50 %
4 Sunnah Gairi Muakkada +25 %
5 Mubah 0 %
6 Mekruh Tenzih -50 %
7 Mekruh Tahrim -75%
8 Haram -100%

*Acest procentaj nu ne indică în exactitate procentul răsplăţii sau ale păcatelor şi a fost scris pentru a înţelege mai bine diferenţele dintre ele.

_________________________________________
Extras din Cartea Rugăciunii
Editura Islam, Liga Islamică și Culturală din România